Pentru cei care nu v-ati apucat inca sa cititi “Mitul normalitatii” de Gabor Mate, va ofer o “fereastra” din

ce citesc eu si mi se pare interesant. Bine, sunt multe chestii interesante, dar unele informatii sunt de-a
dreptul noi pentru mine si banuiesc pentru toti cei care nu am studiat psihologia sau psihiatria.

De pilda, spune autorul, exista o tendinta din ce in ce mai mare ca adolescentii, copiii sa isi petreaca
timp mai mult cu colegii de scoala, de joaca si mai putin cu parintii. Parintii sunt foarte ocupati si se
multumesc cu faptul ca odraslele lor petrec timp cu prietenii, cu colegii etc. Din pacate, intre copii, intre
adolescent inevitabil apare concurenta, apar ironiile, diferentele, comparatiile, chiar violente de tot
felul. Toti deopotriva, indiferent daca sunt victime sau opresori, isi pierd treptat vulnerabilitatea. Adica
nu isi vor mai arata adevaratele sentimente sau nu isi vor mai arata adevaratele intentii, de teama de a
nu fi ridiculizati sau agresati. In loc sa fie deschisi si creativi, se vor inchide in propria carapace pe „modúl
defensiv” in asteptarea unei lovituri din afara la care sa poata riposta. Si asta pentru faptul ca grupul de
acest fel ii obliga permanent sa aiba o atitudine de aparare fata de eventuale agresiuni de tot felul. Viata
intreaga la acel moment va fi perceputa doar ca o pregatire de aparare si acest lucru poate afecta multa
vreme sau chiar toata viata modul in care individul va percepe lucrurie din jur sau pe sine insusi.
„Invulnerabilitatea impusa de orientarea catre colegi ii prizoniereaza pe copii in limitele si temerile lor,
spune autorul. Nu e de mirare ca mai tarziu, multi dintre ei, sunt tratati de depresie, anxietate sau alte
tulburari”.

Relatia cu colegii, agresivitatea specifica grupului