Sunteți pe pagina 1din 1

4.

În valorificarea unei ființe se dă o luptă permanentă între aspirațiile morale și ispitele imorale ale
acesteia. Care sunt manifestările morale și imorale ale personajelor din comedia Piatra din casă de V.
Alecsandri în raport cu valorile existențiale contemporane?

Încă de la la începutul creării lumii ,Dumnezeu a făurit ființa care după cum este presupus a fost
constituită din două persoane Adam și Eva.
Din coasta lui Adam a fost concepută Eva și astfel de aici a fost punctul de pornire a ființei. Omul a fost
dat pe pământ ca să lase ceva în urma lui și că atunci când va pleca în lumea de dincolo să fie mândru că
nu a trăit în zadar. Astfel de la el au fost zămisliți urmașii care au preluat aspectele fundamentale ce țin
de spirit și fizic de aspirații și ispite
Omul cu toate voințele lui este prezentat în literatura română de mai mulți scriitori care l-au intruchipat
în ipostazele sale impozante și în cele defavorabile.
Așadar în comedia lui Vasile Alecsandri „O piatră din casă” prin prisma personajelor literatul a vrut să ne
inducă faptul că în viață nimic nu se dă de a gata , iar pentru a ajunge ceea la ce aspirăm să fim este
nevoie de multă muncă assiduă și scopuri spre care să tindem pentru a avea viața pe care o dorim să
avem.
În raport cu manifestările sale morale și imorale, cu lupta permananetă între aspirațiile și ispitile etice
personajele ne fac să deducem că omul este gată să facă orice doar pentru ca viața sa să fie marcată de
goana spre avariție și spre a fi mereu în centrul atenției cu obiecte semnificative dar fără de preț
Prin urmare în legătura cu valorile existențiale contemporane afirmarea etică și neetică a personajelor
este prezentată prin acțiunile pe care le realizează de-a lungul comediei și calitățile lor care sunt
nedemne de urmat. Cu ajutorul protagoniștilor, Alecsandri a vrut să transmită ideea că zgârcenia,
avariția, prostia, neinteligența sunt cele mai nevrednice aptitudini persistente în noi oameni de care
trebuie să învățăm să le debarsăm
În concluzie în indivizi există o bătălie lăuntrică a sentimentelor în care rezultatul de preluare a
însușirilor pozitive este ratat sau câstigat de către ei însuși.

S-ar putea să vă placă și