Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea de Istorie
Europa modernă
-Lucrare de seminar-
Grupa:H214, An.2
1
Imperiul Otoman după Tratatului de la Karlowitz(1699)
2
Ibidem
3
Ibidem
4
Ibidem
2
amenințat de ruși, sultanul a fost de acord să negocieze. Un congres de pace s-a fost în 1698 la
satul Karlowitz lângă Belgrad timp de 72 de zile. Pentru prima dată turcii au fost de acord să
negocieze cu o coaliție de națiuni europene, să accepte medierea de către puteri neutre (Olanda și
Anglia) și să admită înfrângerea. La 26 ianuarie 1699, Imperiul Otoman a semnat tratate de pace
cu Austria, Polonia și Veneția, fiecare dintre statele participante din partea coaliției europene
având revendicări teritoriale. Otomanii au fost nevoiți să cedeze Austriei cea mai mare parte din
teritoriului Ungariei (care fusese transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs, 29
august 1526 conduse de către Soliman Magnificul) și Slavonia(o regiune din partea de sud a
câmpiei Panoniei), iar Podolia a revenit Poloniei, inclusiv cetatea de la Kamaniçe . Simultan în
urma acestui tratat, otomanii au renunțat și la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor.
Au cedat de asemenea către Veneția teritorii din Dalmația și peninsula Peloponez, pe care însă
otomanii au recuperat-o prin tratatul de pace de la Passarowitz din 1718 5. Simultan, otomanii au
renunțat la vasalitatea republicii Raguzane, transferată Veneției. Însă otomanii au păstrat
Belgradul, Banatul, precum și suzeranitatea asupra Țărilor române.Negocierile
cu Moscova pentru încă un an în cadrul unui armistițiu convenit la Karlowitz au culminat
cu Tratatul de la Constantinopol din 1700 , prin care sultanul a cedat regiunea Azov lui Petru cel
Mare .
Au fost înființate comisii pentru a concepe noile granițe dintre austrieci și turci, unele părți
fiind disputate până în 17036. În mare parte prin eforturile comisarului habsburgic Luigi
Ferdinando Marsigli , frontiera croată și Bihać au fost convenite la mijlocul anului 1700 și că
pentru Timișoara la începutul anului 17017, conducând la o frontieră delimitată de repere fizice
pentru prima dată.
În urma Tratatului de la Karlowitz, Imperiul Otoman suferă o mare pierdere teritorială dar
și strategică. Pierde contactul cu Europa centrală și de vest și nu mai poate amenința militar în
acea zonă prin pierderea Ungariei și vasalității asupra Transilvaniei. Imperiul Otoman mai pierde
din putere în zona nord balcanică, Dalmația și Slavonia, unde putem spune că pierde contactul
cu marea și anumite porturi din marea Adriatică. Însă una dintre cele mai mari pierderi reprezintă
5
Ágoston, Gábor, “Treaty of Karlowitz”Encyclopedia of the Ottoman Empire,2010, Infobase Publishing,p. 309–310
6
Ibidem
7
Ibidem
3
Peloponezul, deoarece, Imperiul Otoman pierde din putere asupra Mării Mediterane, dar și
asupra intrării în Marea Neagră prin Marea Egee, între teritoriul Otoman și cel Peloponesiac,
aflându-se această mare. Otomanii mai au o pierdere teritorială prin cedarea Podoliei în
detrimentul Poloniei. Așa că Otomanii pierd și din puterea central-estică a Europei, Rusia,
Polonia și Austria devenind un imperiment pentru Imperiul Otoman.
În concluzie, Tratatul de la Karlowitz a fost mult timp o etapă cheie în viziunea tradițională
și istorică a istoriei otomane, iar impactul său a fost astfel supraestimat. În afară de specialiștii
otomani, este obișnuit să vorbim despre „declinul” Imperiului Otoman începând din secolul al
XVI-lea și manifestându-se pe deplin cu Karlowitz. După război și acest tratat, Imperiul Otoman
a pierdut peste 100.000 de kilometri pătrați de teritoriu și a câștigat încet, dar sigur reputația unui
imperiu în declin și chiar dispărut, unul care a devenit o țintă pentru marile puteri europene mai
puternice8.
Bibliografie
8
Karl A. Roider, Tratatul de la Karlowitz (1699), 2018, Universitatea de Stat din Louisiana, Baton Rouge, SUA p.20
4
Lucrări generale și special
Surse internet