SIMBOLISMUL

Plumb

de George Bacovia

Lirica lui Bacovia se caracterizează printr-o atmosferă sumbră, reprezentată de ploi şi

ninsori interminabile, de parcuri solitare, de grădini desfrunzite, de străzi pustii, toate fiind
simboluri ale unui acut sentiment al morţii absolute, pe care poetul îl receptează cu atât mai
intens cu cât îl resimte venind din exterior şi din interior, aceste stări fiind, de altfel, definitorii
pentru simbolism.

Poezia „Plumb” deschide primul volum de versuri al lui George Bacovia, publicat în anul
1916 căruia îi dă şi titlul, fiind cea mai clară expresie a senzaţiei de gol sufletesc şi a spaimei de
moarte.

Din punct de vedere structural, poezia se constituie din două catrene organizate simetric:
în primul catren este surprinsă atmosfera autumnală specifică unui cimitir în care moartea naturii
este amplificată de senzaţia sumbră determinată de bătaia vântului şi de scârţâitul coroanelor;
cealaltă strofă cuprinde planul interior al sufletului, reprezentat de tema iubirii pierdute.

Simetria structurală a acestei poezii se realizează prin reluarea unor termeni în cele două
strofe, în aceleaşi poziţii: verbul la imperfect „dormeau”, la fel şi epitetul verbal „stam singur”,
iar cuvântul „plumb” este reluat în fiecare strofă de trei ori, ceea ce îi determină statutul de
laitmotiv şi totodată de simbol central al textului. Un alt element care contribuie la realizarea
simetriei dintre cele două stofe este paralelismul sintactic, cu excepţia versului al doilea, toate
celelalte versuri ale ambelor strofe fiind construite după aceeaşi schemă sintactică.

Titlul poeziei, reprezentat de un substantiv nearticulat, are valoare de simbol, sugerând

impresia de moarte absolută determinată atât prin culoarea cenuşie a plumbului, simbol al
anorganicului, cât şi prin greutatea lui care face referire la lipsa de speranţă a eului liric, aproape
imposibil de suportat. De asemenea, plumbul este folosit în text în sintagme precum „ flori de
plumb”, „coroane de plumb”, „sicrie de plumb” care fac trimitere la natura moartă a cimitirului,
dar şi în sintagme precum „amor de plumb”, „aripi de plumb” care sugerează moartea iubirii şi
neputinţa eului liric de a se înălţa spre ideal.

Tema poeziei este moartea absolută, evidenţiată prin procedeul corespondenţelor sau al
gândirii analogice conform căruia trebuie să existe o similitudine între cadrul exterior natural şi
planul interior al sufletului.

Ca şi motive literare poetul ilustrează singurătatea prin sintagma „stam singur”, spaima
(„scârţâiau coroanele”), dezamăgirea („atârnau aripile de plumb”) şi monotonia sugerată prin
repetarea anumitor sintagme.
 O caracteristică specifică simbolismului, în afara simbolurilor şi a culorilor cu
semnificaţie sugestivă, este muzicalitate, realizată în această poezie prin utilizarea laitmotivului
„plumb”. De asemenea, poetul cultivă sinestezia pentru a susţine sensibilitatea eului liric, acesta
receptând realitatea înconjurătoare la nivelul tuturor simţurilor „era vânt” (vizual, auditiv, tactil),
„scârţâiau coroanele” (vizual şi auditiv).

Principala caracteristică a limbajului poetic simbolist este sugestia realizată prin

intermediul simbolurilor („plumbul”, „coroanele”, „sicriele” care simbolizează moartea şi
„aripile” care simbolizează tendinţa spre absolut), precum şi prin intermediul metaforelor („ flori
de plumb”, „amor de plumb”).

Dacă metafora „amor de plumb” sugerează pierderea iubirii, ca unică speranţă de

alungare a singurătăţii, ceea ce produce în sufletul eului liric un profund sentiment al disperării,
exprimat şi de strigătul eului liric, în încercarea de a-şi readuce la viaţă iubirea; metafora
„atârnau aripile de plumb” sugerează ideea unui zbor frânt, un zbor întors care-l condamnă
pentru totdeauna la o condiţie materială limitată.

La nivelul versificaţiei şi al prozodiei, poezia se constituie din două catrene, măsura

versului este de zece silabe, ritmul este iambic, iar rima este îmbrăţişată.

Simetria acestei poezii se realizează şi la nivelul punctuaţiei prin liniile de pauză şi

punctele de suspensie cu valoare expresivă prin care este amplificată starea dezolantă a eului
liric, incapabil de a-şi depăşi condiţia de fiinţă limitată.

Poezia „Plumb” ilustrează ideologia simbolistă, teoretizată la noi de Macedonski, de

altfel Bacovia fiind considerat un simbolist structural, pentru că el nu mimează stările evocate, ci
le trăieşte nemijlocit.