Buna-credință în procesul civil

Buna-credință este un principiu fundamental, care, în procesul civil reprezintă

calitatea și acțiunea de onestitate și sinceritate, dovadă de care este obligat să dea
fiecare dintre participanții la proces.
În Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova, art. 56 ”Drepturile și
obligațiile participanților la proces”, alin. (3) este indicată obligația participanților
de a acționa exclusiv cu bună-credință la procesul civil: ” Participanţii la proces
sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În
cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se
aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.” Astfel, termenul de
”bună-credință” reprezintă nu doar principiul fundamental al dreptului civil și al
dreptului procesual civil, dar și prezumție, ceea ce definește presupunerea bunei-
credințe a fiecăruia dintre participanții la proces, ca fiind un component și concept
obligatoriu și evident în orice proces civil.
Ideea de bază a conceptului ”buna-credință” este obligația persoanei fizice sau
juridice de a a-și efectua obligațiile sau a-și apăra drepturile cu strictă onesitate față
de legislația dreptului procesual civil, și anume,: acționarea strict conform legii,
fără abateri, excepții (în cazul în care însăși legea nu prevede o altă acțiune expres)
și acțiuni ilicite.
Codul Procesual Civil al Republicii Moldova explică termenul de bună-credință
doar în situația care descrie obligațiile și drepturile participanților la proces, ceea
ce semnifică clar ideea că acest concept este predestinat clar momentului în care
părțile procesului civil sunt obligate să exercite drepturile și obligație cu onestitate.
Noțiunea de „bună-credință” este definită în literatura juridică, ea este privită ca un
grup de elemente, și anume intenția dreaptă, diligența, liceitatea și abținerea de la
cauzarea de prejudicii altora. Prin urmare, elementele bunei-credințe reprezintă
valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestității.
În fine, pot concluziona ideea generală a conceptului ”bună-credință”, ca și o
acțiune obligatorie pentru fiecare participant la procesul civil, adică fiecare trebuie
să exercite acțiuni care sunt conduse de o deducție logică, bună-credință și
respectarea legii, pentru a colabora cu organele judecătorești și a influența asupra
unei hotărâri judecătorești corecte și legitime.