Și-mi vine să dau cu el în cap oricui încearcă să mă pună la punct cu deja plictisitoarea și agasanta

expresie ”gusturile nu se discută”. Ba se discută, zicea Pruteanu, altfel n-ar exista disciplina numită
estetică. Și chiar despre Educația estetică citesc și spune la carte că judecata estetică este diferită de
gust, - o trăire strict subiectivă ce, într-adevăr, nu poate fi întotdeauna argumentată, dar care ține și ea
totuși de o experiență de viață, de o cultură, de o educație, de mediul social în care activezi, de
trăsăturile de personalitate și chiar de o stare de moment. Pe care poți să le deții sau nu.
”Judecata estetică se referă la capacitatea de a aprecia frumosul din artă, natura umană și fizică,
relații sociale, pe baza interiorizării unor norme/principii/criterii de evaluare. Față de gustul estetic,
dominat afectiv, judecata estetică angajată logic, rațional, se situează pe o treaptă psihologică
superioară. Avem în vedere faptul că, pe lângă capacitățile senzoriale și imaginație, judecata estetică
face apel la intervenția gândirii, a resurselor sale operaționale analitice și sintetice, algoritmice și mai
ales euristice. Din acest motiv poate fi argumentată în diferite contexte și mult mai stabilă în situații
care implică îndoiala, controversa, dezbaterea mai mult sau mai puțin constructivă.”
Prin urmare, poate gusturile nu se discută pentru unii, dar dincolo de gust, există trepte estetice
superioare, care dezvoltă atât procese cognitive, cât și afective -judecăți, sentimente, convingeri,
conduite-, toate elemente componente ale educației estetice care, alături de celelalte educații
(intelectuală, fizică, moral-civică, tehnologică etc) contribuie la dezvoltarea unei personalități
armonioase.