Custura Andreea

IFR anul 2 sem. 2

Intocmirea dosarului de creditare persoane juridice

Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalităţi diferite, pe termen
scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operaţii bazate pe înscrisuri sau fără, garantate, sau
negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general. Raporturile de credit ale
întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce. Pe de o parte, întreprinderile având
conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de către acestea , ca resurse. Pe
de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producţie curente
sau cu recuperare ulterioară, pentru investiţii. Esenţial înaceste raporturi este faptul ca unul
din parteneri este banca, iar relaţiile între bancă şi partener se desfăşoară pe terenul
valorificării capitalurilor disponibile şi realizarea de profituri, în principal sub forma de
dobânzi. Banca este unul dintre sectoarele cele mai informatizate din ţările dezvoltate. Se are
în vedere faptul că băncile execută numeroase operaţiuni repetabile în legătură cu gestionarea
mijloacelor de plată, ţinerea conturilor, gestiunea valorilor mobiliare şi chiar în ceea ce
priveşte activitatea proprie. Toate acestea necesită echipamente electronice de calcul dintre
cele mai performante.Preluarea şi prelucrarea automată a informaţiilor bancare şi cu deosebire
sistemul electronic de transfer al fondurilor produc schimbări structurale în activitatea
băncilor.
a) În orice operaţiune de creditare, intervin doi subiecţi: cel care acordă creditul(banca), numit
creditor şi cel care primeşte creditul numit debitor;
b) Promisiunea de rambursare este elementul esenţial şi necesar al raportului de credit.
Acesta presupune riscuri şi necesită angajarea unei garanţii;
c) Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un
interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
Această caracteristică implică necesitatea existenţei unui angajament de rambursare din partea
debitorului;
d) Termenul de rambursare reprezintă o caracteristică specifică a creditului bancar şi prezintă
o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 de ore - termen practicat între bănci pe pieţele
monetare) şi până la termene de 30-50 de ani pentru împrumuturi privind construcţii de
locuinţe;
e) Pentru timpul care va trece între primirea sumei de bani şi rambursarea să, beneficiarul
(debitorul) va suporta un cost, sub forma dobânzii. Dobânda este plătită de către debitor
creditorului sau pentru creditul acordat pentru un timp determinat, se stabileşte în convenţia
de credit şi este negociabilă. Rata dobânzii este în strânsă corelaţie cu rata inflaţiei şi cea a
profitului.
f) Perioada de graţie este reprezentată de intervalul de timp între momentul angajări
icreditului şi începerea rambursării sale;

Tipurile de credite bancare acordate persoanelor juridice

Principalele categorii de credite acordate de bănci agenţilor economici sunt:
1. Credite pe termen scurt :-credite globale de exploatare - acordate pentru acoperirea
necesarului de fonduri în vederea realizării producţiei programate care are desfacere
asigurată prin contracte şi comenzi ferme;
 utilizări din deschideri de credite permanente - linii de credit - care funcţionează după
sistemul revolving, fiind acordate în vederea unei utilizări de fonduri în mod
fracţionat, înfuncţie de nevoile clientului;
 credite pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare - acordate în condiţiile
existenţeiunor cauze economice care au determinat formarea cheltuielilor şi stocurilor
temporare;
 credite pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor sezoniere - acordate pentru stocurile
de provenienţă agricolă şi agroalimentară ce se consumă într-o perioadă cuprinsă între
un trimestru şi un an pentru crea există contracte şi comenzi ferme;
 credite pentru prefinanţarea exporturilor - acordate pentru satisfacerea necesităţilor
curente sau excepţionale ale clienţilor ocazionate de fabricarea produselor destinate
exportului în cazul unor contractesau comenzi de export ferme;
 credite pentru exportul de produse garantate cu creanţe asupra străinătăţii – acordate
exportatorilor pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii curente pe perioada de
la livrarea produselor şi până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi;
 credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie - acordate pentru
produsele acăror cicluri tehnologice de execuţie, de la lansarea în fabricaţie şi până la
obţinerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni

 credite de scont - acordate pentru finanţarea activităţilor comerciale prin cumpărarea

decătre bancă a efectelor de comerţ, cu reţinerea din valoarea nominală a taxei
scontului;

 credite pe documente de plată aflate în curs de încasare - acordate prestate, lucrările

executate, în baza contractelor existente între părţi;

 factoringul - contractul încheiat între o parte denumită "aderent", furnizoare de mărfuri

sau prestatoare de servicii, şi o bancă sau instituţie financiară specializată, denumită
"factor", prin careaceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi protecţia
riscului de credit, iar aderentulcedează factorului, cu titlu de vânzare/gaj, creanţele
născute din vânzarea de bunuri sau prestarea deservicii pentru terţi;

 credite pentru facilităţi de cont - acordate pe perioade scurte (maxim 30 de zile)

agenţilor economici cu situaţii economico-financiare foarte bune, atunci când aceştia,
din anumite cauze justificate economic, nu pot face temporar faţă plăţilor;
  credite pe descoperit de cont - overdraft - acordate pe perioade foarte scurte (maxim 7
zile) pentru achitarea unor obligaţii stringente privind aprovizionarea cu materii prime,
combustibil,energie, impozite, taxe şi alte obligaţii curente.
2. Credite pe termen mediu şi lung:
 credite pentru echipament în completarea surselor proprii - acordate în completarea
surselor proprii, a surselor din bugetul de stat şi/sau bugetele locale şi din fonduri
speciale, necesareacoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiţii aprobate;
 credite pentru cumpărarea de acţiuni şi active - acordate pentru investiţii financiare
înmobiliare emise de societăţi comerciale la care statul este acţionar;
 credite promotori - acordate persoanelor juridice specializate şi autorizate
înconstrucţia şi vânzarea de locuinţe, ce poartă denumirea de promotori imobiliar, în
scopul facilităriiconstruirii de locuinţe;
 credite ipotecare - acordate persoanelor juridice române care au ca obiect de
activitateconstruirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie
locativă, industrială saucomercială, precum şi persoanelor juridice române care doresc
să construiască locuinţe de serviciusau de intervenţie salariaţilor lor;
 credite pentru activitatea de leasing - acordate în scopul achiziţionării de maşini,
utilaje,mijloace de transport şi alte bunuri, în vederea închirierii lor pe o perioadă
determinată contra unei chiriidinainte determinate;
 credite de forfetare - forfetarea este operaţiunea derulată între bancă şi clientul său,
prin careaceasta vinde băncii creanţele în valută pe care le are faţă de un cumpărător
sau beneficiar, în vederearecuperării sumelor înainte de scadenţă, contra unei taxe de
forfetare.

Creditele globale de exploatare:

Funcţionează după sistemul revolving şi se acordă înlimita unui nivel global de credit , care
acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale clienţilor: aprovizionări cu materii prime şi
materiale , mărfuri , piese de schimb, combustibili, impozite şi taxe şi alte cheltuieli aferente
perioadei curente .Creditele globale de exploatare se acorda pe o perioada de 180 de zile sau
de 365 dezile , cu excepţia creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie. Dacă din
analiza efectuată cu ocazia revizuirii rezultă că sunt îndeplinite condiţiile avute în vedere la
acordarea creditului global de exploatare, respectiv clientul şi-a menţinut indicatorii de
performanţă, banca va putea menţine sau chiar majora, la cererea agentului economic, nivelul
plafonului de creditare, dacă din analiza fluxului de lichidităţi întocmit în perioada următoare
rezultă această necesitate, cu condiţia ca rulajul creditor ( rambursări din credite) al contului
separat de împrumut “credite globale de exploatare “ înregistrat pe parcursul perioadei de
creditare să fi fost de cel puţin ½ din plafonul aprobat în cazul creditelor acordate pe 180 de
zile, sau 1/1 din plafonul aprobat în cazul celor acordate pe o perioada de 365 de zile.

Creditele de scont :
 Scontul reprezintă operaţiunea prin care, în schimbul unui efect decomerţ (cambie sau bilet la
ordin), banca pune la dispoziţia posesorului creanţei valoarea efectului, mai puţin agio
(dobânda şi comisioanele aferente), înainte de scadenţa efectului respectiv .Cambia şi biletul
la ordin , ca titlul de credit , cuprind ca elemente definitorii obligaţia trasului de a plăti
beneficiarului o anumită sumă de bani la o dată stabilită (scadenţă).
În cazul în care posesorul legal ai unei cambii sau bilet la ordin (beneficiarul sau ultimul
giratar într-un şir neîntrerupt de giruri) doreşte încasarea sumei înscrise în titlul de credit mai
înainte descadenţă, acesta poate gira titlul către o societate bancară , operaţiune ce poartă
denumirea descontare .
Taxa scontului care se calculeaza astfel :
Ds = Vn*Dc*
Nz în care :360 *100Ds =dobânda cuvenita băncii ;
Vn = valoarea nominală a titlului înscrisă la rubrica special rezervată pe faţa titlului ;
Dc = nivelul dobânzii aferente creditelor pe termen scurt ;
Nz = numărul de zile calendaristice dintre data scontării şi ziua scadenţei, inclusiv .

Decizia bancară de a acorda un credit trebuie să fie susţinută de capacitatea derambursare,

prezentă şi viitoare, a clientului. Ca atare, este foarte important pentru bancă să obţinăcât mai
multe informaţii despre evaluarea unui agent economic.
Principalele
 caracteristici ale analizei bancare a creditului sunt:
 este o analiză cantitativă şi calitativă a firmei, care permite să se determine
capacitateaacesteia de a rambursa datoria, principalul şi dobânda;
 vizează identificarea, evaluarea şi diminuarea acelor riscuri care pot împiedica
firmasă-şi onoreze obligaţiile contractuale;
 implică examinarea legăturii dintre capacitatea şi performanţele managementului,
arelaţiei funcţionale a activelor, datoriilor şi capitalului firmei, evidenţiate în bilanţ, cu
rezultateleactivităţii, aşa cum ele sunt reflectate în situaţia fluxurilor şi a contului de
venit;

 evaluează situaţia financiară şi ratele care evidenţiază eficienţa performanţelor firmei,

posibilitatea acesteia de a acoperi serviciul datoriei. Cadrul general al analizei de
credit este următorul:
 descrierea împrumutului (scop, sumă, rambursare, scadenţe, garantare);
 descrierea firmei (informaţii de bază, raportul anual şi situaţia consolidată, analiza
firmei);
 descrierea financiară a clientului, analiză istorică (creşterea generală a firmei,analiza
dimensiune-comunitate, analiza contului de venit, analiza bilanţului, analiza fluxului
denumerar);
  analiza activităţii viitoare (cantităţi, preţuri, lichidităţi proiecte);
 structura tranzacţiei (colaterale, aranjamente);
 analiza SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări); sumar şi
recomandări
Întotdeauna, analiza financiară a unui agent economic are ca punct de plecare bilanţul
contabil. Acest document contabil de sinteză oferă o imagine concludentă asupra
patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute de agentul economic la un moment
dat.Mai mult, în urma prelucrării datelor din bilanţ se pot obţine noi informaţii, care să
corespundă mai bine necesităţilor de analiză realizată de către bancă, respectiv, de diagnostic
şi evaluare. În esenţă, investigarea datelor din bilanţul contabil presupune parcurgerea
următoarelor etape:
1. analiza imobilizărilor şi surselor de acoperire a acestora;
2. analiza decontărilor, prelevărilor,vărsămintelor, datoriilor şi obligaţiilor faţă de terţi;
3. analiza stocurilor şi a celorlalte elemente deactive circulante.
Ca un prim obiectiv, pe baza datelor de bilanţ, se urmăresc determinarea activului net
şistabilirea cât mai corect posibil a riscului asumat de client în comparaţie cu cel al băncii.
Contul de rezultate, un alt document de sinteză, pune în evidenţă evoluţia fluxurilor
dinvenituri şi cheltuieli şi raportul dintre acestea pe perioada întregului exerciţiu financiar. În
bazadatelor pe care le oferă contul de rezultate se poate realiza o analiză asupra: veniturilor,
cheltuielilor şi profitului obţinute pe segmente de activitate repartizării profitului net;
pierderilor înregistrate şi modului de recuperare a lor. Totodată, contul de rezultate ne oferă
posibilitatea stabilirii unor solduri intermediare de gestiune (marja brută, valoarea adăugată,
excedentul brut din exploatare, capacitatea deautofinanţare etc.), indicatori foarte importanţi
în procesul de evaluare a situaţiei economico-financiare a clienţilor.
În baza datelor furnizate de bilanţul contabil şi contul de rezultate, băncile vor stabili situaţia
bonităţii clienţilor, folosind în acest sens un sistem de indicatori de structură şi performanţă
vizând: cifra de afaceri, capitalurile proprii, rezultatul exerciţiului, lichiditatea,rentabilitatea,
solvabilitatea etc.Prin coroborarea rezultatelor indicatorilor de bonitate, banca poate să pună
în evidenţăsituaţia financiară a agentului economic, marcată prin puncte „tari" şi puncte
„slabe", ceea ce va face ca decizia de creditare să fie bine argumentată.
Analiza aspectelor nefinanciare este, de asemenea, foarte importantă în evaluarea
poziţieiagenţilor economici, vizând credibilitatea clienţilor, marcată, în primul rând, de
calităţile morale şi profesionale ale managerilor agenţilor economici solicitanţi de credite, ale
principalilor asociaţi şi colaboratori. În al doilea rând, se au în vedere calitatea activităţii
desfăşurate deagenţii economici şi, în principal, îndeplinirea obligaţiilor generate de relaţiile
cu partenerii de afaceri. În analiza aspectelor nefinanciare se va ţine seama de o serie de
factori specifici careoperează atât în mediul intern al afacerii, cât şi în exteriorul
acesteia.Factorii interni se structurează astfel:
 Managementul;
 Activitatea agentului economic;
 Strategia.

Factorii externi cei mai importanţi sunt:

 o Caracteristicile domeniului de activitate, competitivitatea;
o Nivelul profitabilităţii, gradul de tehnologizare, cheltuielile de capital, marja brută
etc.;
o Strategiile viitoare în cadrul domeniului de activitate:o Impactul cadrului legislativ
asupra agentului economic, incidenţa factorilor macroeconomici;
o Dependenţa şi poziţia geografică faţă de: sursele de aprovizionare; piaţa de
desfacere;mijloacele de transport etc.
o Aspecte sociale ale pieţei de desfacere: obiceiuri, tendinţa spre un anumit tip de
consum,motive religioase etc.

Pentru cei care beneficiază deja de credite. Evaluarea performanţelor agenţilor economici, în
calitate de împrumutaţi, prezintă odeosebită importanţă pentru bancă în analiza şi clasificarea
portofoliului de credite. Prinaceasta se pune în evidenţă capacitatea agenţilor economici de a-
şi onora datoriile la scadenţă. Stabilirea performanţelor agenţilor economici se fac diferenţiat
de la o bancă la alta, în funcţiede o anumită strategie avută în vedere. Paralel cu analiza şi
evaluarea performanţelor clienţilor, băncile vor face aprecieri şi asupraserviciului datoriei,
care poate fi: bun, atunci când rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor se fac la
scadenţă sau cu o întârziere de maximum 7 zile; slab, în situaţia în care rambursareaîntârzie
până la 30 de zile; necorespunzător, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite cu oîntârziere
mai mare de 30 de zile.

Garantarea creditelor destinate persoanelor juridice

Posibilităţile de rambursare sunt determinate pe baza analizei financiare şi economice,a altor
indicatori, date, studii, avizări. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari şi pe
proiecte de investiţii prezentate la bancă şi pentru care se solicita credite. Studiul
defezabilitate trebuie să constituie şi de data aceasta (a stabilirii operaţiilor) documentului
principal. Se deduce din afirmaţia de mai sus, că existenţa şi determinarea exactă a garanţiilor
este mai importantă în cazul creditelor pe termen lung. Este firesc să fie aşa,
întrucâtimobilizarea fondurilor în credite este mai mare şi mai de lungă durată în cazul
credităriiobiectivelor este normal că garanţiile imobiliare nu pot fi puse de regulă în cazul
creditelor petermen scurt, întrucât patrimoniul agentului economic ar fi în permanent pericol
de a sefărâmiţa şi diminuă. Se poate afirma că garanţiile reprezintă acoperirea materială a
datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate.În practică internaţională şi cea romanesca
există trei tipuri principale de garanţii pentru credite şi anume:
 garanţii reale
 garanţii personale
 alte garanţii.

Garanţiile constituie deci un privilegiu pentru banca în raport cu alţi creditori.Garanţiile

pentru credite sunt asiguratorii şi sunt oferite, atât de agenţii economici careîmprumuta, cât şi
de alte persoane juridice sau fizice, care devin în acest fel garanţi.Garanţia este aşa de
importantă încât există şi o clasificare a creditelor acordate de băncile comerciale. Astfel,
există creditul garantat sau acoperit şi creditul negarantat cu valorimateriale. Creditul
negarantat poate fi individual, când se acorda unei persoane fizice fără nicio obligaţie sau
formalitate, creditul cu gir personal, pentru fiecare operaţiune şi creditul prinscont de poliţe.
În acest din urmă caz, mai multe persoane prin obligaţii luate anterior,garantează rambursarea
la scadenţă.Garanţia reală reprezintă un activ acordat de către un debitor unui creditor (în
cazulnostru bancă ce a acordat împrumutul), astfel încât datoria să fie însoţită de o
anumităsiguranţă. Deci o garanţie reală este întotdeauna un element de activ mobiliar sau
imobiliar.Garanţia reală constă în rezervarea unor bunuri individualizate în scopul garantării
creditului.Garanţiile reale cuprind ipotecile şi gajurile. Pentru a nu fi contestate, garanţiile
reale trebuiesă îndeplinească anumite condiţii:

 renunţarea debitorului şi punerea gajului în posesia creditorului (băncii) sau a uneiterţe

persoane convenite de cele două părţi;

 este necesar să se încheie un contract, care să expliciteze creditul şi să

precizezegaranţiile consimţite;

 garanţiile reale impun o responsabilitate din partea celor care le păstrează; eirăspund
de conservarea bunurilor ipotecate sau luate în gaj;

 bunurile ce constituie garanţii, nu se pot elibera decât cu acordul creditorului;

 garanţiile să nu fie luate în perioadele periculoase ale unei ţări (criză

economică,inflaţie galopanta, război);

Banca trebuie să fie conştientă de faptul că gajul sau poate fi preluat de către un alt creditor
privilegiat (bugetul statului). Bancă mai poate fi afectată şi de grijă puterii politice de a ajuta
să supravieţuiască agenţi economici cu dificultăţi. Este clar că în acest caz se micşorează
drepturile creditorilor beneficiari de ipoteci sau gaj.

Din această cauză, banca trebuie să acorde credite nu numai în funcţie de valoareagajului, ci
să se aibă în vedere şi justificările economice şi financiare. Acestea din urmă potdescoperi
riscuri serioase, care atrag după ele dificultăţi majore. Ca urmare, nu este eficient cao bancă să
acorde credite pe gaj, cu unele excepţii, cum ar fi avansul pe mărfuri, crediteacordate
societăţilor de comerţ exterior, credite pe perioade foarte scurte. Creditele care cer ogaranţie
reală necesita o depunere în gaj a unor active. Vorbind de creditele pe termen scurt,gajul
cuprinde active circulante (avansurile pe titluri, avansuri pe marfa şi avansul pe
piaţă).Avansul pe titluri este mai puţin folosit, întrucât agenţii economici nu au interesul
sădeţină în portofoliul lor, titluri cu negociere curentă. Totuşi unii agenţi economici pătrund
pe piaţă şi procura titluri de valoare în scopul realizării unui profit maxim. Aceste titluri
potconstitui garanţie pentru creditele acordate în scopul satisfacerii nevoilor de fonduri
derulment ale agentului economic.Avansul pe marfa este un credit ce se acorda pentru
industrie şi comerţ. Pentru acestcredit sunt luate în consideraţie mărfuri, care sunt constituite
în gaj la bancă. Avansul pe piaţaeste o altă formă de creditare a producţiei şi are în vedere un
activ circulant (producţianeterminată, produse finite). Băncile manifestă o oarecare prudenţă
pentru astfel de creditări.Se apelează la adjudecări şi licitaţii şi pentru ele se eliberează
cauţiuni şi garanţii.Gajul este un accesoriu al contractului de credite. Prin el se remite băncii
un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste bunuri trebuie să facă obiectul vanzarii-
cumpararii, decisă fie cuprinse în circuitul civil. Gajul este de două feluri şi anume: cu
deposedare şi fărădeposedare.Gajul cu deposedare se mai numeşte şi amanet şi presupune
depunerea bunului mobilla bancă. Obiectele gajului cu deposedare pot fi reprezentate de
bunuri de volum mic şivaloare mare (metale preţioase, opere de artă, bijuterii).Gajul fără
deposedare se aplica numai asupra produselor solului, materiilor primeindustriale, produselor
în curs de fabricaţie sau deja fabricate şi aflate în depozit. Pentru căaceste produse să poată fi
luate în garanţie, se cere îndeplinirea următoarelor condiţii:

 să existe posibilitatea reală de obţinere a lor;

 să se afle la agenţii economici sau în depozit;

 să existe o piaţă sigură de valorificare a produselor.Ipoteca reprezintă o garanţie, care

nu presupune deposedarea celui ce o prezintă învederea obţinerii creditului. Cel care
constituie ipoteca poate fi debitorul sau un garant.
 să poate fi vândute-cumpărate;
 să permită amenajări şi adaptări;
 să fie asigurate;
 să existe un înscris la notariat prin care să se specifice valoarea bunului garantat;
Cauţiunea sau garanţia personală poate fi materializata şi prin scrisoarea de garanţie bancară.
Aceasta este garanţia dată de o bancă în favoarea unui agent economic sau persoanefizice care
contractează un credit bancar. Scrisoarea de garanţie bancară poate avea odiversitate de
forme, dar trebuie să cuprindă următoarele elemente obligatorii:
 să precizeze clar suma creditului pentru care se emite garanţia;
 titularul creditului;
 beneficiarul garanţiei;
 termenul de valabilitate a garanţiei (care nu poate fi mai mic decât termenul
derambursare a creditului);

să fie datată şi semnată de bancă ce emite scrisoarea (de persoanele ce angajeazăşi reprezintă,
patrimonial, bancă).

Riscurile activităţii de creditare

Acordarea unui credit poate fi în general descrisă ca fiind procesul prin care o anumită valoare
este împrumutată unei anumite entităţi sau persoane, acceptându-se un risc financiar asupra
posibilităţii ca acea entitate/persoană să nu fie capabilă în viitor să-şi achite obligaţiile.
Creditul bancar se referă la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potenţial debitor care
desfăşoară o anumită activitate. Riscul asumat este influenţat de capacitatea reală a debitorului
de a-şi îndeplini obligaţiile în viitor. În luarea deciziei de asumare a unui riscacceptabil
precum şi a unei datorii acceptabile, este foarte important să se înţeleagă modul încare acel
risc poate fi micşorat la maximum. Acest lucru necesită utilizarea unui sistem deinvestigare a
tuturor componentelor de risc, a riscului global, care pot fi împărţite în treicategorii:
a) riscul tranzacţiei – se referă la diferite aspecte funcţionale ale riscului afacerii;
b) riscul clientului — capacitatea clientului de a-şi achita datoriile faţă de bancă;
c) riscul garanţiei — posibilitatea băncii de a recupera creanţele din ultima sursă pecare o are
la dispoziţie.
d) Riscul tranzacţiei
Acest risc necesită identificarea, înţelegerea şi acceptarea tuturor aspectelor funcţionale şi
operaţionale ale riscului implicit. Riscul tranzacţiei cuprinde natura şi structuraafacerii;
implicaţiile juridice, politice, economice şi practice, vis-à-vis de persoana juridică precum şi
orice alte circumstanţe care pot afecta sau schimba riscul în sine. Foarte important în riscul
tranzacţiei este cunoaşterea naturii şi a structurii afacerii propuse de persoana juridicăşi
anume: tipul de produs de credit; scopul pentru care este solicitat produsul de credit(activităţi
legale); termenul pe care se acordă (scurt, mediu sau lung); sursa de rambursare acreditului
(identificabilă sau neidentificabilă); mecanismul prin care se face plata din sursa
derambursare; calitatea sursei de rambursare.Indiferent de tranzacţia pe care doreşte să o
desfăşoare banca şi care implică risc decredit, trebuiesc identificate în prealabil, folosindu-se
metoda investigaţiei, toate componentele care determină riscul. Astfel, trebuie investigate,
analizate şi cunoscute surseleşi modalitatea de rambursare, drepturile şi obligaţiile
contractuale ale persoanei juridice şidebitorilor acesteia, natura, valoarea şi gradul de
lichiditate a fiecărei garanţii oferite de cătreea.Calitatea sursei de rambursare este o
componentă de mare importanţă în cunoaşterea şi comensurarea riscului. Este preferabil ca
banca să încheie tranzacţii în care sursa de rambursare să fie identificabilă deoarece poate fi
analizată calitatea acesteia şi urmăritmecanismul prin care debitorii persoanei juridice
efectuează plăţile.

 Riscul garanţiei
Riscul garanţiei rezultă din incertitudinea băncii asupra posibilităţii de a-şi recupera creanţele
din ultima sursă pe care o are la dispoziţie după epuizarea tuturor celorlalte căi. Gestiunea
riscului garanţiei presupune două nivele de analiză:
- primul nivel este cel al cuantificării valorii garanţiei înainte de acordarea creditului,în
procesul de elaborare a deciziei de creditare. În prezent, în bancă există metoda proprie
deevaluare a garanţiei prin care se identifică tipuri, condiţii, localizarea, valoarea potenţială
agaranţiei. Modul în care se constituie garanţia, direct de la client sau indirect de la altul
caregarantează pentru acesta, implică forme diferite de identificare şi cunoaştere a riscului.
Pentru societatea bancară, calitatea girantului este la fel de importantă ca şi calitatea clientului
garantat, banca asumându-şi în felul acesta un risc egal cu acela faţă de clientul care
beneficiază în mod direct de credit.
- al doilea nivel de analiză a riscului garanţiei se referă la momentul lichidării garanţiei, în
cazul în care banca va trebui să procedeze la executarea acesteia. Procesul de preluare a
controlului asupra garanţiei necesită timp, iar la sfârşitul acestui proces, dacă nu va fi posibil
ca această garanţie să fie vândută la un preţ care să acopere datoria, banca va obţine foarte
puţin sau chiar nimic din executarea ei. În momentul în care banca ia în garanţie active şi
consideră că s-ar putea să nu fie capabilă să le realizeze la un preţ care să acopere datoria într-
un timp scurt după încheierea procesului legal (sau nu vor putea fi vândute deloc) atunci riscul
trebuie identificat şi evaluat cât mai corect înainte de aprobarea creditului. Garanţiile trebuie
să reprezinte ultima sursă derambursare a creditului care să se utilizeze numai în cazul în care
nu mai există alte posibilităţi de rambursare a acestuia şi plata dobânzii.