Sunteți pe pagina 1din 10

Colegiul Economic George Baritiu Sibiu

FINANTAREA EXTERNA

Profesor:

Realizator:

Sibiu, 2012

CUPRINS

Intreprinderea se imprumuta pe termen mediu si lung la banci si alte institutii financiare specializate in acordarea de credite. Recurgerea la acest mijloc de finantare variazade la o intreprindere la alta, depinzand de rata dobanzii si modul de percepere a riscului decatre creditor. Imprumuturile atrag dupa sine cheltuieli financiare directe, plata de dobanzi siobligatia de restituire a sumei. Aceste imprumuturi se numesc imprumuturi unice fiind contractate cu un singur creditor in opozitie cu imprumuturile obligatare in care obligatiunile sunt subscrise de un numar mare de creditori. Aceste credite au la baza criteriul duratei. Creditele pe termen mediu se acorda pe operioada intre 3 si 5 ani iar creditele pe termen lung pe o perioada mai mare de 5 ani. Din punct de vedere al obiectului ele reprezinta credite pentru investitii, respective pentru

procurarea de utlizaje, masini, instalatii, cladiri, constructii, dar si pentru procurarea de obligatiuni sau alte titluri financiare pe termen mediu si lung. Apelarea la credite bancare se face atunci cand intreprinderea nu dispune de surse proprii suficiente (din autofinantare sau cedarea activelor) sau doreste sa-si mentina o anumita structura a capitalului.Creditele pe termen mediu si lung sunt acordate de banci in completarea fondurilor proprii ale intreprinderii, participarea bancii la finantarea unui proiect variind intre 60 si 90%.Pentru obtinerea creditului firma va depune la banca o cerere de creditare insotita de odocumentatie amanuntita care cuprinde:Ultimul bilant contabilBalanta de verificare pe ultima lunabugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curssituatia imprumuturilor, a altor datorii si a creantelor pe care agentul economicsolicitant le are la alti creditori si debitori inclusiv la alte banciHotararea AGA sau a Consiliului de Administratie de autorizare a contractaricredituluiCopie de pe statut si certificatul de inmatriculareDevizul general, devizul pe lucrari si cel pe obiectAutorizatia de constructie cu avizul Ministerului MediuluiStudiul de fezabilitate care sa cuprinda o analiza completa a investitiei.Dupa aprobarea creditului se semneaza contractul de credit si se elaboreaza graficulde rambursare. Rambursarea creditului si plata dobanzilor se poate face trimestrial, semestrialsau anual in functie de modalitatea prevazuta in contract. De asemenea, creditului i se poate aplica o dobanda penalizatoare in cazul nerambursarii la termen

1. Finantarea prin imprumuturi pe termen mediu si lung

Finantarea externa pe termen mediu si lung a firmelor are urmatoarele surse de adresare : imprumutul obligatar, imprumutul bancar si leasing-ul. Accesul la aceste surse este diferit, de la firma la firma si de la tara la tara, costurile sunt diferite pentru fiecare tip de finantare pentru ca si riscurile sunt diferite. Cand o firma alege o sursa de finantare pe termen mediu sau lung, ea trebuie sa aiba in vedere anumite criterii sau factori pe baza carora sa se faca selectia. Desi criteriul final urmarit este cel al maximizarii averii actionarilor, lui ii premerg alte criterii importante. Dintre accestia amintim : costul, controlul firmei, disponibilitatea fondurilor, modificarea structurii capitalului, efectul asupra profitului pe actiune, costul de oportunitate. De asemenea, natura activitatii desfasurata de firma, rata de crestere a veniturilor, situatia competitivitatii si structura existenta a activelor dicteaza ce tip de finantare este preferabil. 2.1. Finantarea prin imprumut obligatar Este cunoscut faptul ca pentru firme, de multe ori, capitalul propriu este nesatisfacator, iar cresterea acestuia poate prezenta greutati, mai ales ca urmare reticentei investitorilor determinata de situatia financiara mai putin fasta a unor firme sau de riscul prea mare asociat unei astfel de investitii. In conditiile in care marile firme gasesc ca finantarea prin credit bancar este de ocolit (din cauza costului sau a conditiilor cerute de banci), ele au ca alternativa imprumutul obligatar. Deoarece accesul la acest gen de imprumut este limitat doar pentru firmele puternice si el se refera la sume importante ce trebuie sa fie imprumutate, cu toata dezvoltarea imprumutului obligatar pe pietele financiare nationale si internationale, el este totusi mai putin raspandit ca forma de finantare a majoritatii firmelor. Imprumutul obligatar este un contract pe termen lung in care cel imprumutat emite obligatiuni catre investitori si este de acord sa efectueze plati de dobanzi si sa ramburseze la anumite date creditul obtinut detinatorilor de obligatiuni. Obligatiunile sunt active financiare care dau nastere la un flux de plati, dinspre emitent spre investitor, ce constau dintr-o suma constanta platita periodic si o plata finala la scadenta formata din plata ultimului cupon si o suma globala numita valoarea la scadenta, sau valoarea nominala. Valoarea sumei restituite la scadenta de imprumutat este, in mod obisnuit, apropiata de suma primita de el la emiterea obligatiunii. Suma transferata de la creditor la cel imprumutat esde denumita principal, pretul platit pentru utilizarea capitalului este, de obicei, exprimat ca procent din principal si se numeste rata cuponului, iar suma platita periodic ca dobanda investitorilor se numeste cupon. Imprumutul obligatar poate fi obtinut de catre firme in urma realizarii unor emisiuni de obligatiuni care pot fi publice sau private. Principala deosebire dintre emisiunea publica si cea privata a datoriei este ca emisiunea privata plaseaza obligatiunile (datoria) direct la o institutie creditoare, nefiind deci oferita publicului. Plasarea obligatiunilor este incredintata unui sindicat bancar care, de regula, garanteaza plasarea imprumutului (se angajaza sa cumpere intreaga valoare a obligatiunilor emise), primind pentru aceasta un comision adecvat. De asemenea, pentru ca firma sa realizeze vanzarea obligatiunilor prin care doreste sa se imprumute, ea trebuie sa incheie un contract cu o firma de administrare. Aceasta din urma trebuie aleasa de firma care emite obligatiuni si are menirea sa-i reprezinte pe detinatorii de obligatiuni. In mod obisnuit, firma de administrare indeplineste urmatoarele trei functii : se ingrijeste ca termenii (clauzele) contractului de imprumut sa fie respetati ; gestioneaza fondul de amortizare constituit de emitent in vederea rascumpararii obligatiunilor ; reprezinta pe detinatorii de obligatiuni daca firma emitenta nu-si onoreaza obligatiile.

In general, contractul de imprumut obligatar este un document destul de voluminos si el include, in mare, urmatoarele clauze : termenii de baza referitori la obligatiune (valoarea nominala, durata imprumutului, rata dobanzii) ; descrierea activelor folosite pentru garantarea imprumutului ; descrierea acordurilor protectoare sau restrictive (o serie de limitari si restrictii impuse firmei emitente in vederea protejarii investitorilor de riscul nerambursarii creditului si dobanzilor) ; intelegeri privind fondul de amortizare folosit la rascumpararea obligatiunilor ; clauza rascumpararii ; informatiile pe care firma imprumutata trebuie sa le ofere pe intreaga perioada a imprumutului detinatorilor de obligatiuni. Suma imprumutului, una din principalele caracteristici ale imprumutului obligatar, nu este limitata juridic, firma stabilind-o in functie de nevoile ei de fonduri si de capacitatea de rambursare pe care o detine. In practica, suma imprumutului obligatar este conditionata de situatia de pe piata financiara, adica de capacitatea de absorbtie a acesteia. Durata imprumutului se stabileste in functie de nevoile de acoperit si de persistenta in timp a acestora, dar si de conditiile pietei ; daca rata dobanzii pe piata financiara este scazuta, este normal sa se prefere imprumuturi pe termen lung si, dimpotriva, cand rata dobanzii este mai ridicata, imprumutul obligatar se caracterizeaza prin termene mai scurte pentru nu a ocaziona costuri prea ridicate cu capitalul. Rata dobanzii sau a cuponului constituie rata de venit promisa investitorilor in obligatiuni. Ea este stabilita de firma emitenta impreuna cu firma de administrare in functie de randamentul cerut de investitori, de rata dobanzii pe piata financiara, de riscul estimat in activitatea firmei si de durata imprumutului ; nivelul ratei dobanzii trebuie sa fie bine fundamentat pentru ca obligatiunile sa se vanda intr-un termen rezonabil. Pretul de emisiune este suma platita de un investitor pentra a cumpara o obligatiune. Fata de valoarea nominala a obligatiunii, pretul de emisiune poate fi mai mare (cu prima de emisiune), egal sau mai mic (cu discont). Pretul de rascumparare sau de rambursare este pretul pe care firma emitenta il plateste la scadenta detinatorului obligatiunii. Acest prt, fata de valoarea nominala a obligatiuni, poate fi egal sau mai mare (cu prima de rambursare). Rambursarea imprumutului obligatar se poate face prin urmatoarele modalitati : rambursarea prin amortismente constante sau serii egale (se retrag de pe piata obligatiuni intr-un procent anual constant, adica un numar egal de obligatiuni) ; rambursarea prin anuitati constante (firma varsa in fiecare an o suma constanta reprezentand amortismente plus dobanzi in vederea stingerii treptate a datoriei) ; rambursarea intregului imprumut la scadenta. 1.2. Finantarea prin imprumut bancar pe termen mediu si lung Imprumutul bancar pe termen mediu si lung este un imprumut obtinut pe langa o banca sau o alta institutie financiara si care trebuie rambursat intro perioada mai mare de un an. Acest gen de imprumut este, in mod obisnuit, negociat direct intre cel care solicita imprumutul si banca (sau alta institutie financiara). Imprumutul pe termen mediu si lung este o sursa importanta de finantare a firmelor. El este preferabil imprumutului pe termen scurt (sub un an), deoarece asigura celui imprumutat un grad mai mare de siguranta. Decat sa aiba grija reinnoirii unui credit pe termen scurt, cel imprumutat poate obtine un credit pe termen mediu sau lung structurat in asa fel incat scadenta acestuia sa coincida cu viata economica a activelor ce vor fi finantate. Astfel, fluxurile de numerar ce vor fi generate de activele finantate pot servi la rambrsarea ratelor la imprumut.

La angajarea unui imprumut bancar pe termen mediu sau lung, firma trebuie sa ia in calcul trei factori : (1) costul cu dobanda ; (2) garantiile cerute de creditor ; (3) modul si termenele de rambursare. Imprumutul pe termen mediu si lung are trei mari avantaje oferite celor care recurg la el : rapiditate, flexibilitate si costuri de obtinere relativ reduse. De asemenea, deoarece se negociaza direct cu cei care acorda creditele, documentele formale legate de obtinerea imprumuturilor sunt minime (si cheltuielile aferente, de asemenea). Obinerea sumelor necesare finantarii printr-un imprumut bancar pe termen mediu sau lung poate fi realizata mult mai rapid decat daca s-ar recurge la emiterea de obligatiuni. In plus, un alt avantaj al imprumutului bancar este cel al flexibilitatii viitoare a acestuia, ceea ce nu este cazul unui imprumut obligatar. Astfel, in cazul acestuia din urma, datorita numarului mare de detinatori de obligatiuni, este imposibil sa se obtina permisiunea de a modifica conditiile contractului, chiar daca aparitia unor noi conditii economice poate conduce la dorinta celui imprumutat sau a detinatorilor de obligatiuni de a le schimba. In schimb, in cazul imprumutului bancar pe termen mediu sau lung, cei imprumutati pot, in general, conveni cu creditorul sa modifice mutual conditiile contractuale. Rata dobanzii pentru creditul bancar pe termen mediu sau lung poate fi ori fixa pe intreaga perioada de acordare a creditului, ori variabila. Daca se utilizeaza o rata fixa, aceasta va fi, in general, stabilita aproape de rata dobanzii obligatiunilor cu aceeasi scadenta si acelasi risc ca imprumutul bancar. Daca rata este variabila, aceasta va fi, in mod obisnuit, stabilita cu un anumit numar de puncte procentuale peste dobanda bancara de referinta sau rata interbancara oferita de piata (EURORIBOR sau LIBOR sau o alta). Aceste rate pot fi ajustate anual, trimestrial, lunar sau pe baza altor date specificate in contract. Majoritatea creditelor pe termen mediu si lung sunt garantate, iar contractele de credit prevad si acorduri restrictive care sa dea o mai mare certitudine creditorului in legatura cu recuperarea creditului acordat. In privinta rambursarii, contractul de credit pe termen mediu sau lung prevede, in mod obisnuit, ca valoarea creditului sa fie amortizata pe intreaga perioada de angajare a acestuia. Aceasta inseamna ca firma va trebui sa plateasca periodic rate egale pentru rambursarea creditului si achitarea dobanzii. Prin acest mod de rambursare se reduce riscul creditorului de a nu resupera creditul. In unele cazuri, in contractul de credit pe termen mediu si lung se prevede si o perioada de gratie (perioada in care nu trebuiesc rambursate rate la credit). Perioada de gratie este destinata sa permita firmei imprumutate sa se organizeze de asa natura incat sa inceapa sa genereze suficiente fluxuri de numerar inainte de a incepe rambursarea creditului. In acest caz, dobanda in suma absoluta se calculeaza cu formula : D = C Tm r D = dobanda calculata pentru creditul angajat ; C = suma initiala a creditului ; Tm = perioada medie de acordare a creditului ; r = rata anuala a dobanzii. Perioada medie de angajare a creditului se poate obtine cu formula : T I Tm =Tg + r + r 2 2 Tg = termenul (perioada) de gratie ;

Tr = perioada in care are loc rambursarea ; Ir = intervalul dintre doua rambursari consecutive.

2. Finantarea prin leasing O alternativa de finantare externa pe termen mediu si lung o reprezinta leasing-ul. Contractul de leasing este o forma speciala a contractului de inchiriere prin care se obtine utilizarea unui activ pe o anumita perioada fara a obtine un titlu legal asupra activului. Pentru vanzatorii unor bunuri in leasing reprezinta o metoda de crestere a vanzarilor, in timp ce pentru cei care au nevoie de anumite active pentru activitatea de productie, leasing-ul reprezinta o procedura de finantare. Finantarea prin leasing poate fi furnizata de catre firme producatoare de bunuri ce pot fi folosite in activitatea economica, dar si de societati comerciale specializate in asigurarea finantarii prin leasing. Leasing-ul este o procedura de finantare a investitiilor prin care o banca sau o institutie financiara specializata achizitioneaza un bun mobiliar sau imobiliar pe care-l inchiriaza unei firme sau unei persoane private, acestea din urma avand posibilitatea sa-l cumpere la sfarsitul contractului la un prt convenit (in general la valoarea reziduala). Finantatorul care cumpara un bun de la producator isi acopera pretul acestuia prin redeventele platite de cel care ia in leasing acel bun. Redeventa cuprinde, pe langa amortizarea pretului de cumparare si dobanda la capitalul investit, cheltuielile de administrare, precum si o cota de profit. Redeventele sunt de asa natura calculate, incat sa asigure amortizarea pretului intro perioada sensibil mai scurta decat durata de folosinta efectiva a bunului. Contractul de leasing specifica conditiile si clauzele intelegerii privind leasing-ul, incluzand : perioada leasing-ului (care poate fi de la cateva luni la o perioada ce acopera viata economica a bunului) ; suma si perioada platilor cu chiria (redeventa) ; partile responsabile cu suportarea costurilor, asigurarii, intretinerii si repararii activului ; conditiile anularii intelegerii ; optiunea, daca exista, de a cumpara activele la finele leasing-lui. Potrivit legislatiei romane1, prin operatiunea de leasing, o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contracuale. Cele mai intalnite tipuri de leasing sunt : leasing direct, leasing financiar, vanzare si leaseback si leasing-parghie. Leasing-ul direct ofera utilizatorului dreptul de folosire a unui bun, in timp ce cel ce da in leasing este producatorul bunului care-si retine dreptul de proprietate asupra bunului. Cel care da in leasing primeste plati de chirie de la locatar ca remuneratie pentru utilizarea bunului. Trasaturile distictive ale acestuit tip de leasing sunt urmatoarele : a) in mod frecvent acesta contine clauza ca producatorul (cel care da in leasing bunul) sa aiba responsabilitatea asigurarii serviciului de intretinere a bunului ; b) o alta clauza a acestui tip de leasing este clauza anularii care permite utilizatorului sa renunte la plata chiriei inainte de expirarea termenului de inchiriere ; aceasta clauza
1

OG nr.51/1997, completata si modificata ulterior.

este importanta pentru utilizator, deoarece inseamna ca el poate returna bunul daca acesta se uzeaza moral in urma dezvoltarii de noi tehnologii sau daca nu mai este necesar sa fie prelungit contractul din cauza declinului in afacerile utilizatorului ; c) in mod frecvent, acest tip de leasing nu permite amortizarea integrala ; cu alte cuvinte, platile prevazute in contractul de leasing nu sunt suficiente pentru acoperirea in intregime a costului bunului ; aceasta inseamna ca cel care da in leasing bunul se asteapta sa acopere costurile cu achizitia bunului prin noi inchirieri ulterioare la alti utilizatori sau prin vanzarea bunului respectiv. Leasing-ul financiar presupune ca cel care da in leasing sa fie finantatorul operatiunii. Firma care va utiliza bunul (locatarul) selecteaza bunul respectiv si negociaza pretul si termenele de livrare cu producatorul (fabricantul). Dupa aceea, firma utilizatoare negociaza conditiile de leasing cu o societate de leasing, dupa care, odata ce termenii leasing-ului au fost stabiliti, se trece la cumpararea bunului de catre finantator. Leasing-ul financiar este o forma de finantare pe termen lung similara imprumutului. Utilizatorul obtine utilizarea imediata a bunului, dar in schimb isi asuma obligatia de a efectua plati periodice asa cum se specifica in contractul de leasing. Vanzare si leaseback este operatiunea prin care o firma, care este proprietara a unor bunuri, vinde proprietatea asupra unor astfel de bunuri si incheie simultan cu cumparatorul o intelegere prin care acesta ii da in leasing aceste bunuri pe o anumita perioada, in anumite conditii. Cumparatorul poate fi o societate de asigurari, o banca comerciala, o societate specializata in leasing sau chiar un investitor individual. Operatiunea de vanzare si leaseback este avantajoasa pentru utilizator din doua motive: (1) el primeste banii din vanzarea activului care pot fi investiti in afara firmei sau in cadrul acesteia pentru cresterea lichiditatii si (2) utilizatorul continua sa foloseasca activul, chiar daca el nu mai este proprietarul acestuia. Leasing-parghie desemneaza tipul de lesing care recurge la parghia financiara. In cazul acestei forme de leasing intervine, pe langa utilizator si societatea de leasing, o a treia parte finantatorul care furnizeaza o mare parte din fondurile necesare celui ce da in leasing pentru a putea cumpara bunurile respective. Acesta din urma, ca debitor, trebuie sa plateasca dobanzi pentru imprumutul contractat, ceea ce in mod obisnuit ridica costul leasing-ului. In legislatia romana sunt definite doua tipuri de leasing: leasing financiar si leasing operational. Leasing-ul financiar este definit ca fiind operatiunea de leasing care indeplineste una sa mai multe din urmatoarele conditii: 1. riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing; 2. partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupre bunului ; 3. utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata ; 4. perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normata de utilizare a bunului, chiar daca in final dreptul de proprietate nu este transferat. Leasing-ul operational este definit ca fiind operatiunea de leasing care nu indeplineste nici una dintre conditiile impuse leasing-ului financiar. 3. Aplicatii rezolvate si de rezolvat 1) Sa se calculeze costul in suma absoluta cu dobanda pentru un credit obtinut de o firma de la banca sa, cunoscand ca : - suma imprumutului este de 100 mil lei ; - perioada de creditare 8 ani ;

- perioada de gratie 12 luni ; - rata dobanzii 10% pe an ; - rambursarea se face lunar, la finele lunii. Rezolvare : Calculam mai intai perioada medie de creditare cu formula : Tm = Tg + Tr I r + = 12 luni + 41 luni + 0,5 luni = 53,5 luni 2 2

Calculam acum dobanda cu formula : D = C Tm r = (100 mil lei 53,5 luni 10%) : 12 = 44, 583 mil lei