UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ISTORIE
SPECIALIZAREA PATRIMONIU ŞI TURISM CULTURAL

Lucrare de Disertaţie

Coordonator ştiinţific:
Lect. Univ. dr. Daniel NIŢĂ -DANIELESCU

Absolvent:
Cristian – Daniel ANGHELACHE

1
 Iaşi 2014

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ISTORIE
SPECIALIZAREA PATRIMONIU ŞI TURISM CULTURAL

Itinerarii de pelerinaj şi popasuri spirituale

în Dobrogea de nord

Coordonator ştiinţific:
Lect. Univ. dr. Daniel NIŢĂ -DANIELESCU

Absolvent:
Cristian – Daniel ANGHELACHE

2
 Iaşi 2014

Cuprins

Introducere .............................................................................................................................. 4

Capitolul I Spiritualitatea în Dobrogea. Trecut şi prezent ......................................... 10

Capitolul II Itinerarii de pelerinaj în triunghiul

mănăstirilor nord-dobrogene ........................................................................ 28

II.1 Mă nă stirea Celic-Dere, mănăstirea cu nume şi credinţă de oţel ................................. 28

II.2 Mă nă stirea Saon ............................................................................................................................. 38
II.3 Mă nă stirea Cocoş, o lavră a Dobrogei de nord ................................................................... 44

Capitolul III Popasuri spirituale la mănăstirile de rit vechi de la Slava Rusă . 50

III.1 Mă nă stirea Vovidenia ................................................................................................................. 52

III.2 Mă nă stirea Uspenia ..................................................................................................................... 53

Capitolul IV Locuri de pelerinaj în nordul Dobrogei ...................................................... 58

IV.1 Bazilica Paleocreştină de la Niculiţel ................................................................................. 58

IV.2 Mă nă stirea Halmyris .................................................................................................................. 69
IV.3 Biserica Sf. Atanasie ................................................................................................................... 75

Consideraţii finale .............................................................................................................................. 82

Lista planşelor ......................................................................................................................................... 84

3
Bibliografie ............................................................................................................................................... 88

Introducere

Pelerinajul religios este o constantă a umanităţii. El are motivaţii multiple şi

semnificaţii spirituale profunde când este trăit intens şi înţeles corect. Pelerinii sunt
oameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele
martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc
duhovnici smeriţi1.

Pornind de la citatul de mai sus care aparţine Preasfinţiei Sale Patriarhul

Daniel al Româ niei o să scoatem în evidenţă importanţa pelerinajului şi a
popasurilor spirituale într-un loc plin de evlavie, credinţă şi rugă ciune precum
ţinutul Dobrogei de nord.
După cum este bine ştiut Dobrogea a fost primul teritoriu creştinat din
întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic. Creştinarea acestui spaţiu se leagă de
venirea Sfâ ntului Apostol Andrei pe aceste meleaguri în secolul I d.Hr. Iată că
ţinutul Dobrogei are o tradiţie monahală foarte veche, prima din punct de vedere
cronologic faţă de celelalte zone româ neşti. Am putea emite ipoteza că există şi o
tradiţie a pelerinajului încă din cele mai vechi timpuri în Dobrogea.
Însă pentru a pă trunde adâ nc în înţelesurile termenului de pelerinaj vom da
mai jos câ teva definiţii ale termenului şi noţiunile semantice ale acestuia.
1
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2000: 3.

4
 Pelerinajul este un fenomen religios cu dimensiuni foarte largi în timp şi
spaţiu, care decurg dintr-o experienţă religioasă . Originile sale se pierd în timp, iar
ca extindere geografică , este aproape planetar. A pleca în pelerinaj este un act
important în viaţa orică rui credincios2.
Pelerinajul este o componentă a antropologiei religioase, un fenomen ce
interesează direct sau indirect pe istorici, geografi, economişti, folclorişti, filosofi,
sociologi, etnologi şi nu în ultimul râ nd pe teologi. Dar el nu poate fi redus la această
componentă universală şi naturală . Actul pelerinajului ţine şi de cer şi de pământ3.
Pelerinajul este o poartă deschisă spre o cale de acces, rară şi diferită , care permite
întâ lnirea cu forţe supranaturale sau cu realită ţi sacre.
Pelerinajul integrează toate aspectele ce decurg din natura umană ca
atare, dar se deschide unei ............ semnificaţii mai ample, teologice, revelatoare a
adevărului lui Dumnezeu, a omului şi a mântuirii noastre în Hristos 4.
Prin pelerinaj se înţelege o că lă torie care are ca
destinaţie un loc sfâ nt, iar la finalul acesteia, venerarea acordată acestui centru
spiritual. Sensul termenului exprimă sacralizarea spaţiului şi viaţa unui timp sacru,
o ritualizare necesară şi împlinirea unei lucă ri duble şi unice de muncă asupra
propriei persoane şi de acces la transcendenţa sfinţitoare. A pleca, a merge, a
descoperi orizonturi noi, a tră i într-o colectivitate şi, mai ales, a tră i o schimbare
interioară a că rui scop este a merge pe urmele lui Hristos, aceste acţiuni pot defini
pelerinajul. Numai mersul rătăcitor nu aparţine condiţiei pelerine 5. În acelaşi timp nu
există pelerinaj fă ră atingerea unei limite spaţiale, consacrare sensibilă a unui efort

2
Pelerinajul nu este un act eminamente creştin. Antropologia religioasă confirmă practica constantă a
pelerinajului la toate popoarele şi în toate epocile. În antichitatea greacă , oamenii se deplasau spre sanctuare, fie
pentru a consulta ghicitorii, fie pentru a implora ajutorul ră zboinicilor (vezi sanctuarele panelenice ale lui
Apollo, Delphi, insula Delos, Epidaur – centrul cultului lui Asklepios, Eleusis – loc renumit pentru celebrarea
misterelor ). Lumea romană cunoştea de asemenea acest fenomen. Evreii şi ei se duceau la locuri considerate
sfinte: mormintele patriarhilor ( peştera Makpala la Hebron unde se aflau Avraam şi familia lui, Silo, Sichem şi
Ierusalim – centrul spiritual al poporuluui ales ). În timpul pelerinajului la Ierusalim Iisus va spune primele sale
cuvâ ntă ri (Luca 2, 41 şi urmă torul ). Pentru musulmani pelerinajul la Mecca casa Domnului, este unul din cei
cinci stâ lpi ai islamului. El oferă celui care efectuează mari merite şi un loc important în comunitatea
credincioşilor . Pelerinajele la Mecca sau la Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim sunt de mare notorietate. Să mai
reamintim pentru lumea asiatică templele din Tibet, Bali.
3
Dupront, Du Sacre 1987: 46.
4
Stavrou 1999: 128.
5
Dupront, Du Sacre 1987: 48.

5
fizic, a unei tensiuni susţinute pentru atingerea unui scop. Pelerinajul presupune
plecarea, mersul, sosirea la locul sfâ nt şi actul de venerare.
Pelerinul este stră inul care vine de aiurea, care stră bate acest aiurea spaţial,
acest pă mâ nt care nu-i aparţine. Dar el nu este condamnat să ră tă cească neputincios
la nesfâ rşit. În acest spaţiu se va produce o mutaţie tră ită , împlinită chiar prin actul
pelerinajului: este o participare tainică la o altă realitate decâ t cea a existenţei
profane sau a lumii imanente. Pelerinul este omul care trece şi care este prin sine şi
în sine stră in; stră in pentru spaţiul omenesc pe care-l stră bate şi unde trebuie să -şi
asume această situaţie impusă de cei care-l privesc stră bă tâ nd drumurile şi care ştiu
că a doua zi el îşi va continua mersul.
Se modelează o spiritualizare a vieţii pelerinului. Mersul pentru a gă si spaţiul
şi a deveni stră in sieşi, a ieşi din sine într-un fel, semnifică naşterea celuilalt.
Actul pelerinajului este o experienţă particulară a vieţii religioase, în acelaşi
timp individuală şi colectivă .
În numeroase culturi şi religii orientale, pelerinajul este definit prin ritualul
împlinit la finalul că lă toriei. Este sensul ră dă cinii semitice hag. În Vechiul Testament
termenul desemna să rbă toarea pe care evreii o consacrau lui Iahve de trei ori pe an:
să rbă toarea azimelor, să rbă toarea să ptă mâ nilor la Cincizecime şi să rbă toarea
corturilor. În Septuaginta hag este tradus prin eorti ( să rbă toare ).
În coptă cuvâ ntul mentsemmo are o semnificaţie analoagă şi e format
din adjectivul care înseamnă stră in.
În aria latină cuvâ ntul pelerin provine din peregrinus, care la
râ ndul lui este un derivat din per-agrare care semnifica a parcurge, a merge departe.
Peregrinus înseamnă călător, cel ce se duce într-o ţară străină şi se stabileşte acolo
pentru un timp. Prin extensie a însemnat străinul care vine de aiurea şi nu aparţine
societă ţii autohtone. Cuvâ ntul are pe de o parte semnificaţia grecescului, dar
sugerează şi parcurgerea unui spaţiu, în sensul termenului aflâ ndu-se ideea de
traversare a unui spaţiu, a unui teritoriu, a unei frontiere 6. Aceste două aspecte sunt

6
Villier, Cavallera, De Guibert 1984: 890; Evdochimov 1999: 13; Emout, Meillet 1956: 25-26; Pentru aceste
sensuri diferite în limba greacă se folosesc mai multe cuvinte: - pentru a desemna plecarea departe de poporul
să u; - pentru stră in desemnează înstră inarea. Există şi din latina creştină care va forma parrochia pentru a
desemna comunitatea locală , parohia ( paroisse în franceză , parroquia în spaniolă , parrocchia în italiană ).

6
în strâ nsă legă tură , că ci a pleca de acasă şi a merge într-un pă mâ nt stră in înseamnă
a te înstră ina pentru un timp, a deveni stră in7.
În limba rusă , termenii pentru a desemna pelerinajul,
palomnichestvo şi pelerin, palomnik sunt derivate din latinescul palmarius care avea
sensul de acela care a venit de la Locurile Sfinte cu o ramură de palmier 8.
În Evul Mediu Bizantin, pelerinajul este desemnat prin ritualul ce marca
sfâ rşitul că lă toriei. Termenul folosit pentru a desemna pelerinul, proskinitis,
înseamnă adorator şi trimite la adorarea în duh şi adevăr de care vorbeşte Iisus
Hristos ( Ioan 4, 23-24 ). Un alt termen a desemnat în lumea bizantină actul
pelerinajului. Dar acest cuvâ nt era folosit pentru a califica peregrinarea, ră tă cirea
dintr-un loc în altul al unor că lugă ri şi asceţi care refuzau orice stabilire într-o
societate omenească de orice fel. Chiar dacă termenul nu exprima pelerinajul ca
atare, exista un sens care se va regă si în noţiunea de pelerin şi anume: ruptura,
detaşarea, înstră inarea, exilul voluntar9.
Din analiza acestor cuvinte în diferite limbi, se desprind cel puţin trei semne
comune: ruptura, mersul şi că utarea locului sfâ nt. Astfel Michel Stavrou ilustrează
legă tura semantică între aceste cuvinte în modul urmă tor. Numai latinescul
peregrinatio asociază cele două aspecte specifice pelerinajului: mersul şi ruptura
accentuâ nd aspectul energetic şi ascetic al actului pelerin. Cei trei termeni xeniteia,
peregrinatio, proskynima desemnează aspecte complementare, sensibilitatea
occidentală insistâ nd mai degrabă pe acţiune, în timp ce sensibilitatea orientală pe
finalitate.
Tertullian a fost primul autor creştin care a folosit termenul peregrinus cu
sensul de călător10. El vorbea de Maria şi fraţii lui Iisus care au venit să -l vadă ( Luca
8, 20 ).
Sfâ ntul Grigore de Nyssa vorbeşte de plecarea spre Ierusalim (Epist. 2), iar
Sfâ ntul Ioan Gură de Aur ar fi dorit să facă o că lă torie, dacă să nă tatea şi activitatea i-
ar fi permis, pentru a vedea lanţurile şi închisoarea unde Sfâ ntul Pavel a fost închis.
7
Peregrinus a dat în limbile moderne pelerin în franceză , peregrino în spaniolă , pellegrina în italiană , pilgrim în
engleză , iar în româ nă pelerin.
8
Pentru pelerinul rus, ră tă citorul mistic în căutarea lui Hristos, se foloseşte termenul stranik.
9
Stavrou 1999: 130-133.
10
Tertullian, De carne Christi: 7:7.

7
În Jurnalul de că lă torie al Egeriei, cuvâ ntul peregrinus este folosit odată pentru a-i
desemna pe pelerini. Egeria notează în jurnalul ei: …după ce am văzut ceea ce
doream să vedem, însoţiţi de bărbaţii lui Dumnezeu drept că lă uze, s-a apropiat de
muntele lui Dumnezeu11.
În afara timpului fixat de ceremoniile oficiale, devoţiunea pelerinului se
exprimă şi în alte feluri. Tot în Jurnalul de că lă torie al Egeriei se gă sesc informaţii
despre modul personal în a se ruga la fiecare oprire: rugă ciunea, citirea din Biblie,
recitarea unor psalmi, rugă ciune.
În Evul Mediu peregrinus se va transforma în pelegrinus şi va desemna în
latina bisericească medievală pe cel care ar merge spre un loc de cult pentru a se
ruga lui Dumnezeu, a-i mulţumi sau a se pocă i.
Pelerinul vede, admiră , că ci frumuseţile pe care le vede îl apropie de
Dumnezeu. Ele sunt izvor de rugă ciune. Există o evoluţie în acest mod de a-şi
exprima credinţa. Spre sfâ rşitul Evului Mediu occidental, nevoia de a vedea moaştele
o înlocuieşte pe aceea de a le atinge. Pietatea pelerinilor devine tot mai mult vizuală .
Corolarul acestei situaţii este înmulţirea icoanelor sfinţilor în altare şi biserici. Sunt
amenajate locuri speciale pentru expunerea moaştelor sfinţilor.
Primul capitol al lucră rii schiţează istoric al spiritualită ţii din Dobrogea
începâ nd din primul secol al erei creştine aratâ nd condiţiile în care a apă rut şi a e
evoluat aşeză mintele vieţii monahale. Capitolul dezvoltă situaţia creştinismului în
Dobrogea din primele veacuri pâ nă astă zi, subliniind importanţa monahismului în
condiţiile istorice date. Se poate afirma că pelerinajul a existat dintotdeauna şi că în
primele veacuri creştine putem vorbi de un pelerinaj încă la început de evoluţie.
Capitolul al doilea prezintă triunghiul mănăstirilor dobrogene 12, un loc unde
putem afirma că este vatra de origine a monahismului româ nesc ţinâ nd cont de
faptul că nordul Dobrogei nu a fost ocupat de migratori în perioada primelor secole
creştine. Acest loc de pelerinaj al triunghiului mă nă stirilor nord-dobrogene creat pe
teza continuită ţii vieţii monahale reprezintă cu adevă rat legă tura veşniciei dintre
Dumnezeu şi om, dintre divinitate şi spaţiul codrilor nord-dobrogeni.

11
Etherie 1982: 99-100.
12
Nume preluat de la un proiect de infrastructură locală .

8
 Capitolul al treilea cuprinde un alt centru de pelerinaj din Dobrogea de nord,
mă nă stirile Vovidenia şi Uspenia, de rit vechi de la Slava Rusă . Sunt două mă nă stiri
din pustiul podişului dobrogean unite prin credinţă , trecut şi care scot în evidenţă
frumuseţea spirituală a comuniunii lui Dumnezeu cu muritorii.
Capitolul al patrulea surprinde trei locuri de pelerinaj nord dobrogene unice
în lume prin vechimea lor, prin puritatea şi simplitatea pă stră rii primelor urme
creştine. Ele datează cel mai clar existenţa primelor comunită ţi creştine din
Dobrogea.
Toate capitolele au ca idee centrală faptul că pelerinajul este un memorial-
vizual al locurilor unde s-a ară tat în lume iubirea şi lucrarea minunată a lui
Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni. Pelerinul vrea să atingă locul sfâ nt sau
moaştele sfâ ntului în care şi prin care s-a ară tat prezenţa sfinţitoare a lui Dumnezeu,
într-un mod deosebit de intens, pentru ca el, pelerinul să -şi intensifice credinţa şi
iubirea faţă de Dumnezeu. Aşadar toate locurile pelerinajului nostru în nordul
Dobrogei sunt posesoare ale unor moaşte de sfinţi, purtă toare ale dovezii clare că
Dumnezeu este prezent pe aceste meleaguri. Moaştele sunt dovada materială a
pelerinajului, motivul central în jurul că ruia se defă şoară pelerinajul nostru în
Dobrogea de nord.

I. Spiritualitatea în Dobrogea. Trecut şi prezent

9
 Dobrogea a fost de-a lungul veacurilor un imens izvor de spiritualitate.
Această zonă a fost mereu în contact cu diversele manifestă ri spirituale. Se poate
spune că acest loc reprezintă cel mai important punct spiritual al ţă rii şi de ce nu al
Europei centrale şi de est.
Acest prim capitol îşi propune de a evidenţia primele forme de manifestare
creştină din secolul I d.Hr şi ajungâ nd pâ nă la cele din zilele noastre în Dobrogea. Al
doilea aspect al acestui capitol este reprezentat de motivele şi semnificaţiile
profunde ale pelerinajului în Dobrogea.
La să rbă toarea Cincizecimii, Sfinţii Apostoli se aflau cu toţii adunaţi la
Ierusalim. De la această data începe activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli în
lume. După uciderea arhidiaconului Ştefan şi prigonirea de că tre Saul, mulţi creştini
au pă ră sit Ierusalimul. Apostolii n-au pă ră sit înă cu toţii Oraşul Sfâ nt13.
Conform tradiţiei creştine Sfâ ntul Apostol Andrei a predicat mai întâ i în
provinciile Asiei Mici, Capadocia, Galatia, Pont şi în regiunile care se întind pâ nă la
Dună re. După mă rturiile lui Origen şi Eusebiu, el a predicat în Sciţia (Dobrogea de
astă zi), prin care poate fi înţeleasă regiunea de la nordul Mă rii Negre, numită Scythia
Minor sau Dacia Pontică în vechile cetă ţi greceşti Histria, Tomis, Callatis14.
După tradiţie Sfâ ntul Apostol Andrei a mers la Bizanţ, iar de aici a mers în
Grecia, unde a murit ca martir, în oraşul Patras, fiind ră stignit pe o cruce în formă de
X15.
Primele secole de existenţă ale creştinismului sunt marcate de ample
persecuţii ale împă raţilor romani, apogeul find atins în timpul lui Diocleţian. Între
anii 303-305 d. Hr., au fost numeroşi martiri în tot Imperiul Roman, mai ales în
provinciile sud-dună rene. Aceste persecuţii s-au extins şi în Dacia şi Sciţia, ceea ce
confirmă o comunitate creştină deja existentă pe aceste teritorii.
Prin episcopii, preoţii şi misionarii veniţi din sudul Dună rii şi din Orientul
Apropiat, ca şi printre cei din râ ndul localnicilor, învă ţă tura creştină şi-a câ ştigat noi

13
Ră mureanu 1992:28.
14
Pă curariu 1994: 19-20.
15
Ră mureanu 1992:30.

10
adepţi, încâ t în secolul al IV- lea se poate vorbi de o generalizare a învă ţă turii
creştine nu numai în provincia Scitia Minor, ci şi în teritoriile nord-dună rene locuite
acum de daco-romani, denumiţi apoi romani. În provincia Scitia Mică vigoarea
creştinismului este dovedită de numă rul mare de martiri de la sfâ rşitul secolului III
d. Hr şi începutul celui urmă tor, ca şi de organizarea bisericească temeinică ce exista
aici în secolul al IV-lea d.Hr. cu o episcopie la Tomis – devenită apoi arhiepiscopie,
de teologii de prestigiu care au activat aici, de numă rul mare de bazilici care s-au
construit în marile cetă ţi de pe ţă rmul apusean al Mă rii Negre în secolele IV-VI d.Hr.,
de multele obiecte cu caracter creştin din aceeaşi perioadă descoperite aici16.
Pe lâ ngă aceste obiecte importante, pentru datarea creştinismului
timpuriu pe aceste pă mâ nturi, au fost scoase la iveală importante monumente din
perioada paleocreştină . În urma să pă turilor arheologice au fost gă site în cetatea
Histria, trei bazilici avâ nd toate acelaşi plan, trei nave şi o absidă , toate datâ nd din
secolele V-VI d. Hr. Altă bazilică a fost descoperită la Dinogeţia-Garvă n şi ea datâ nd
din secolul al IV-lea d.Hr. Bineînţeles nu trebuie să uită m de bazilica cu martyricon
de la Niculiţel. Monumentele paleocreştine descoperite mai sus sunt o mă rturie că
învă ţă tura creştină avea în secolul al IV-lea ră dă cini adâ nc înfipte în pă mâ ntul în
care tră im. Toţi istoricii şi arheologii admit că după Constantin cel Mare, adică după
313 d.Hr., se poate vorbi de o generalizare a creştinismului în întreg Imperiul
Roman câ t şi în Dobrogea17.
În privinţa mult discutatei probleme a continuită ţii creştinismului,
semnificative sunt obiectele paleocreştine din secolul al IV-lea d.Hr, unele din
secolul al V-lea, descoperite în diferite localită ţi, mai ales în fostele oraşe romane.
Ele dovedesc atâ t vechimea creştinismului la noi, câ t şi continuitatea populaţiei
daco-romane de limbă latină 18. Izvoarele literare lipsesc sau cele care există pentru
această perioadă nu ne dau informaţii nici mă car în legă tură cu teritoriile care au
intrat sub ocupaţia romană . Acesta este motivul pentru care rezultatul cercetă rilor
şi descoperirilor arheologice constituie singurele informaţii, cu toată dificultatea de
a le interpreta corect.
16
Pă curariu 1994:25.
17
Pă curariu 1980: 103.
18
Pantea 1968: 13.

11
 Putem spune că originea romană a creştinismului daco-roman, pă strarea şi
ră spâ ndirea lui pe baza populară prin instituţiile strict locale în vremea popoarelor
în migraţiune şi organizarea ierarhiei bisericeşti proprii câ nd ierarhia laică a trecut
la crearea statelor româ neşti, demonstrează o perfectă unitate etnică şi o
continuitate de cultură , mereu în dezvoltare19.
Creştinismul are, pentru poporul româ n, un rol determinant în procesul
etnogenezei româ nilor. Cum afirma istoricul arheolog Radu Vulpe, Noi suntem
români fiindcă suntem creştini şi creştini fiindcă suntem români20.
În ceea ce priveşte monahismul dobrogean, acesta a constituit obiectul de
strudiu al multor cercetă tori. Motivele acestor iniţiative a avut ca punct de plecare,
în principal, dorinţa de a explica cauzele ce au determinat apariţia acestei mişcă ri în
perioada veche, apoi cunoaşterea etapelor ei de dezvoltare precum şi rolul pe care
societatea monahală l-a jucat în istoria Bisericii. Studiile au dus la concluzia că
monahismul nu este altceva decâ t asceza primelor comunită ţi creştine transferate în
pustiu sau mai bine spus, într-un cadru ce oferă condiţii optime angajă rii totale în
efortul spre desavâ rşire. Monahismul nu este o creaţie egipteană , ci el a apă rut în
mai multe puncte ale creştină tă ţii, Egipt, Palestina, Siria, Mesopotamia,
independente unele de altele. Etapele coagulă rii sale ca mişcare religioasă aparte se
întind de-a lungul primelor trei veacuri, în prima parte a secolului al IV-lea avâ nd loc
instituţionalizarea sa.
În ceea ce priveşte Schythia Minor, trebuie precizat din început faptul că ea a
oferit condiţii prielnice vieţii monahale. Pe lâ ngă vechimea comunită ţii creştine
istro-pontice, de origine apostolică caracteristică a tuturor provinciilor în care
monahismul a apă rut timpuriu se evidenţiază şi unele tră să turi de ordin local ce au
putut înlesni dezvoltarea vieţuirii ascetice. Prima dintre ele priveşte condiţiile
geografice – vegetaţia şi relieful provinciei – favorabile ră spâ ndiirii mişcă rii
monahale între Dună re şi Mare. Acest fapt este relatat magistral de Sfâ ntul Ioan
Casian, originar chiar din Scitia Minor. În convorbirile sale cu pă rinţii pustiei, el
afirmă despre locurile sale natale că ...... au întinderi, singurătăţi şi păduri care

19
Ră mureanu 1974:166-178.
20
Vulpe 1977: 22.

12
puteau nu numai să-l încânte pe monah, dar chiar să-i dăruiască cele mai bune
condiţii de viaţă.
Unii istorici susţin că mentalitatea şi atitudinea populaţiei locale faţă de traiul
ascetic au sprijinit ră spâ ndirea monahismului creştin în râ ndurile stră moşilor
noştrii chiar de la început. Ei aduc în sprijinul acestor afirmaţii pasaje din opera
istoricului evreu Flavius Josephus (sec.I d.Hr.) şi a filosofului stoic Poseidonius ce
iulustrează aprecierea de care se bucura traiul ascetic în râ ndul populaţiei
autohtone. Deschiderea populaţiei istro-pontice faţă de vieţuirea monahală creştină
trebuie privită însă cu oarecare rezerve. În secolul al III-lea d.Hr., această populaţie
cunoaşte deja un intens proces de romanizare, proces care îi va fi produs modifică ri
substanţiale şi în privinţa modului de receptare a traiului ascetic. Putem totuşi
presupune că elementul ascetic odată pă truns în Schythia Minor, fie prim misionarii
veniţi din Orient, fie prin mijlocirea legă turilor economice, care facilitau schimbul de
informaţii, va cunoaşte aici o rapidă dezvoltare. Faptul este important pentru mai
buna apreciere şi înţelegere a evoluţiei monahismului dobrogean de-a lungul
secolului al IV-lea.
Pâ nă la sfâ rşitul secolului al III-lea numai avem nici o informaţie de ordin
documentar sau antropologic care să ateste existenţa vieţii ascetice creştine în
ţinutul istro-pontic. Primele ştiri documentare despre monahismul dobrogean ne
sunt oferite de textul hagiografical pă timirii Sfinţilor Astion şi Epictet. Important
este faptul că în acest text hagiografic întâ lnim pentru prima dată termenul de
monah, legat de provincia Dobrogea. Numele lui Astion este însoţit nu mai puţin de
cinci ori – câ te odată la început şi la sfâ rşit şi de trei ori în cuprinsul documentului –
de apelativul monah. Deci în anii 286-303 Sfâ ntului Astion îi este atribuită calitatea
de monah21.
Î.P.S Nestor Vornicescu spune că acestă calitate de monah a lui Astion este
desigur un adaos dintr-o epocă ulterioară . El acceptă faptul că Epictet şi Astion
tră iau în castitate, forma obişnuită de atunci a ascezei creştine22.

21
Holubeanu 1929: 92-93.
22
Vornicescu 1989: 61.

13
 Textul hagiografic oferă numeroase informaţii despre cei doi mucenici per-
miţâ nd ilustrarea şi evidenţierea principalelor caracteristici ale traiului lor. De aici
deducem că ei erau necă să toriţi, nică ieri nu este amintită o femeie care să coabiteze
împreună cu ei, iar despre Sfâ ntul Epictet se spune că avea o educaţie aleasă , ducea
o viaţă plină de evlavie şi neprihă nită , că ci de mic copil, punâ ndu-se în slujba
Domnului se întă rea în toate învă ţă turile lui Hristos. Ei renunţeseră apoi la avere
îmbră ţişâ nd să ră cia de bună voie. Epictet nu a pregetat în a-i recomanda lui Astion
pă ră sirea tuturor celor lumeşti încă de la prima întâ lnire ..... Vino aşadar, fiule şi lasă-
le pe cele socotite de preţ în această lume, căci toate acestea care se văd acum, sunt
trecătoare şi pieritoare. Mai tâ rziu Sfâ ntul Astion îi cere mamei sale, ca parte de
avere care i se cuvine să o împartă să racilor. Câ t priveşte activitatea Sfinţilor Epictet
şi Astion era concentrată pe rugă ciune şi misiune, la fel în închisoare fiind, au
privegheat şi s-au rugat. La fel, propovă duirea credinţei creştine este afirmată
indirect, prin misiunea pe care o desfă şoară cu orice prilej23. Locuinţa a fost
localizată în afara castrului roman, în cartierul marinarilor, deci la marginea
societă ţii. Ori, acest fapt coroborat cu tră să turile ascetice – castitatea, să ră cia,
ascultarea, viaţa în rugă ciune – ne determină să -i încadră m pe Sfinţii Epictet şi
Astion în categoria asceţilor tră itori la marginea societă ţii. Sfinţii Epictet şi Astion
sunt, deci, primii monahi, asceţi tră itori atestatţi documentar în perioada anilor 286-
303 pe teritoriul Dobrogei. Modul de vieţuire al Sfinţilor Epictet şi Astion pare a nu
fi fost o excepţie în teritoriul dintre Dună re şi Mare. Informaţiile arheologice şi
documentare vorbesc şi de existenţa altor asceţi creştini în aceeaşi perioadă la
gurile Dună rii.
Pe teritoriul Dobrogei monahismul instituţionalizat este atestat sigur la
mijlocul secolului al IV-lea. El este legat de activitatea lui Audius, că lugă r din
Mesopotamia, care a fost exilat în ţinutul istro-pontic de că tre împă ratul Constantius
al II-lea ( 337-361 ), fiul lui Constantin cel Mare ( 335-337). Exilul a fost determinat
de tulbură rile pe care Audius şi adepţii să i le provocau în Biserică datorită

23
Actul martiric al Sfinţilor Epictet şi Astion pă strat într-o copie în limba latină din secolul al XV-lea, a fost
publicat la noi în ediţie bilibgvă (text latin-româ n ): Despre Sfinţii Epictet şi Astion monahul, martiri din Schythia.
( trad. de prof. D. Popescu) în Mitropolia Olteniei, 1989, nr.1, p. 75-117.

14
rigorismulului vieţii lor24. Ne punem însă întrebarea, mă nă stirile audienilor au fost
primele astfel de aşeză minte înfiinţate în Dobrogea sau la data exilă rii lui Audius, în
provincia istro-pontică existau deja unele locaşuri de cuvioşie creştine? În această
privinţă un ră spuns ferm, bazat pe informaţii documentare clare, nu poate fi dat.
Putem însă intui starea vieţii monahale din Dobrogea la această dată , analizâ nd
evoluţia vieţii religioase de aici de-a lungul primei jumă tă ţi a secolului al IV-lea. Încă
înainte de Edictul de la Mediolanum exista o Biserică organizată , avâ nd în frunte un
ierarh. Aceasta ală turi de numă rul mare de martiri dobrogeni în perioada
persecuţiilor dovedesc larga ră spâ ndire a creştinismului, atâ t în mediul urban câ t şi
în cel rural25.
În a doua jumă tate a secolului al IV-lea, existenţa mă nă stirilor pe teritoriul
Dobrogei numai poate fi pusă sub semnul întrebă rii.
Să pă turile arheologice din ultimii ani su scos la iveală lâ ngă cetatea Ibida,
Slava Rusă ră rmă şiţele unui centru monahal paleocreştin, datat în cea de-a doua
jumă tate a secolului al IV-lea. Istoricii consideră foarte probabil că acest complex
monahal era doar unul din multe astfel de mă nă stiri care existau la acea vreme în
provincia Scythia26.
Unul dintre pilonii puternici care au suţinut şi susţin spiritulitatea creştină a
Scythiei Minor au fost numeroşii martiri sub Diocleţian şi sub Licinius, mai ales
soldaţi dar şi credincioşi de toate categoriile inclusiv, inclusivi, clerici pe care i-a dat
această provincie27.
Cel mai însemnat oraş al provinciei romane Scythia Minor, era Tomis-ul
considerat o metropolă a proviniei. Aici a luat fiinţă şi cea mai veche episcopie daco-
romană , cu ierarhi învă ţaţi care au scris lucră ri teologice ori au participat la diferite
sinoade ecumenice şi locale. În timpul marilor persecuţii Tomis-ul a dat cel mai
mare numă r de martiri, peste 60, nu este o cifră exactă .
Martirologiile apusene precum şi sinaxarele din Mineele ortodoxe pomenesc
pe episcopul Efrem al Tomisului care ar fi pă timit aici într-o zi de 7 martie, probabil
24
Holubeanu 1929: 96-98.
25
Holubeanu 1929: 99.
26
Holubeanu 1929: 108-109.
27
Coman 1984: 160.

15
în 304. Se spune că el ar fi fost trimis aici de că tre patriarhul Ermon al Ierusalimului,
cu câ ţiva ani înainte.
Vechile sinaxare greceşti şi Mineele ortodoxe pomenesc la 13 septembrie,
şase martiri care au pă timit la Tomis sub împă ratul Liciniu prin anii 320-323,
Macrobiu, Gordian, Ili, Zotic, Lucian şi Valerian. Macrobiu şi Gordian erau doi tineri
originari din Asia Mică şi care serveau la curtea împă ră tească a lui Licniu. Au fost
înlă turaţi din slujba lor, pentru că se mă rturisiseră creştini, fiind exilaţi tocmai la
Tomis. Împreună cu ceilalţi patru au fost decapitaţi.
Martirologiile apusene pomenesc la 2 şi 3 ianuarie ca martiri la Tomis pe
fraţii Argheu, Narcis şi Marghelin morţi în timpul persecuţiei lui Liciniu. Unii istorici
socotesc că ei ar fi fost fiii unui episcop de la Tomis.
La Axiopolis din martirologii află m că au fost persecutaţi Chiril, Chindeas şi
Tasius.
Un alt sfâ nt martir de origine traco-dacă este şi Dadas din satul Ozovia care a
fost martirizat împreună cu sfinţii Maxim şi Quintilian pe 28 aprilie 304.
Monumental între martiri este martyrionul de la Niculiţel unde au fost
martirizaţi şase martiri, deasupra că reia era înă lţată o bazilică cu trei nave şi o
absidă semicirculară . Arheologii nu au putut data exact câ nd a avut loc această
martirizare.
Bazilica de la Niculiţel reprezintă o mare însemnă tate pentru istoria Bisericii
noastre, pentru că aici s-au pă strat singurele moaşte de martiri din perioada
paleocreştină descoperite pe teritoriul Româ niei. Astă zi sunt pă strate la mă nă stirea
Cocoş 28.
Dacă ţinem seama de marele numă r de martiri care şi-au vă rsat sâ ngele pe
pă mâ ntul Scythiei Minor, pă mâ nt sfinţit prin acest sâ ngeşi prin harul lui Dumnezeu,
care a fă cut şi continuă să facă din mă dularele martirilor arme ale dreptăţii şi ale
luminii umrează că Dobrogea este o cetate binecuvâ ntată a martirilor prin duhul
hristic29.

28
Pă curariu 1980: 39-40.
29
Coman 1977: 163.

16
 Numă rul martirilor este mult însă mai mare, după cum află m din Martirologii
şi Minee, dar de multe ori ştirile nu sunt sigure, în ceea ce priveşte data şi locul
pă timirii. Să -i rugă m să ceară lui Hristos Domnul, pentru care au pă timit pacea şi
mila Sa, pentru întreg neamul româ nesc de pretutindeni şi să -i cinstim30.
Numă rul din ce în ce mai sporit al creştinilor în Scythia Mică , începâ nd cu cea
de-a doua jumă tatea a secolului al III-lea, a dus la necesitatea constituirii unei
episcopii la Tomis. Cu timpul ea a fost înfiinţată , fiind cea mai veche instituţie
bisericească din ţară , cunoscută pâ nă acum. Jurisdicţia ei s-a întins şi la româ nii din
Muntenia şi sudul Moldovei pâ nă spre arcul carpatic31.
Problema creştinismului în Scythia Minor, a pă trunderii lui în primele secole,
apoi a formei lui organizatorice, anume a unirii comunită ţilor înfiinţate într-un
singur episopat ori în mai multe şi a momentului câ nd s-a produs această schimbare
fundamentală , a fost abordată de literatura istorică destul de frecvent.
Nu cunoaştem data şi împrejură rile în care a luat fiinţă Episcopia Tomisului,
însă este atestată documentar abia în anul 369. N-ar fi exclus ca însuşi Sfâ ntul
Apostol Andrei să fi hirotonisit un episcop pentru Tomis.
Înainte de această dată sunt amintiţi unii episcopi de la Tomis, dar în izvoare
mai puţin sigure. De pildă în actul pă timirii Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion de la
Halmyris află m că pă rinţii celui din urmă au venit în că utarea fiului lor la Halmyris.
Ajungâ nd la Halmyris şi aflâ nd de moartea acestora s-au încreştinat şi ei, fiind
catehizaţi de preotul Bonosus şi botezaţi de episcopul locului Evanghelicus32. După
unii istorici acest Evanghelicus ar fi fost de fapt primul episcop al Tomisului. Tot în
perioada legendară a pă storirii episcopiei Tomisului, l-am putea include şi pe Efrem,
amintit în sinaxarul zilei de 7 martie. Unii cercetă tori deschid şirul episcopilor
tomitani chiar cu acest Efrem.
Istoricul Eusebius din Caesareea scria că la lucră rile că la lucră rile sinodului
ecumenic de la Niceea din anul 325 nici schitanul nu lipsea din ceată .

30
Păcurariu 1980: 38.
31
Şerbănescu 1969: 966-977.
32
Păcurariu 1972: 143.

17
 După el se mai cunoaşte un alt episcop în cetatea Tomis abia în anul 369,
anume Vetranion sau Bretanion33. De fapt acesta este şi primul episcop oferit cu
siguranţă de sursele istorice. Astfel urmaşul Sfâ ntului Bretanion pe scaunul
episcopal a fost Terontius Tomensis. Aici vine şi legea teodosiană şi spune că
episcopii din Thracia şi Scythia Minor trebuie să stea în comuniune cu episcopul
Terentius din Tomis şi Martirius de la Marcianapolis.
După Terentius, episcopatul Tomitan a fost asigurat de Sfâ ntul Teotim scitul,
amintit de Fericitul Ieronim în istoria sa literară Teotim episcopul de Tomis în Sciţia
a publicat în formă de dialog şi în stilul vechii elocinţe opere scurte şi comantice.
Aud că mai scrie şi altele.
Lui Teotim i-a urmat în scaunul episcopal Timotei, pe care îl gă sim la
lucră rile celui de-al III-lea conciliu ecumenic de la Efes din anul 431. Apoi urmează
Ioan un mare teolog al timpului să u, care a stat mai mult la Constantinopol. A urmat
apoi o scurtă pă storire a lui Alexandru, urmă torul fiind Timotei II. În deceniul al
doilea al secolului al V-lea află m despre un epsicop Paternus care a luat parte la
discuţiile hristologice ale vremii. Izvoarele pomenesc de atitudine aşa-numiţilor
că lugă ri sciţi care cereau ca Biserica să accepte formula lor teologică . Episcopul
Paternus a avut rezereve faţă de formula mă rturisită de ei şi poate chiar va fi luat
mă suri împotriva lor34.
Perioada de înflorire a episcopatului Tomitan se leagă de episcopul
Valentinian, prins şi el în vâ ltoarea disputelor teologice ale vremii. De la mijlocul
secolului al VI-lea şi pâ nă în secolul al VII-lea nu avem informaţii despre
continuitatea episcopatului tomitan. În secolul al VII-lea episcopatul este desfiinţat
în urma distrugerii cetă ţii Tomis de că tre avari şi bulgari.
Odată cu distrugerea oraşului, scaunul episcopal se va fi mutat în altă parte,
într-un loc mai puţin expus migratorilor. Că ci este de neînchipuit ca o provincie atâ t
de întinsă ca Scythia Minor, în care în acel timp se gă seau destui creştini şi a că rei
episcopie jucase, după cum s-a vă zut, un rol atâ t de însemnat în lumea ortodoxă , să
fi ră mas fă ră scaun episcopal35.
33
Păcurariu 1994: 48.
34
Pă curariu 1994: 147-148.
35
Ş erbă nescu 1969: 1023-1024.

18
 După ruinarea episcopiei Tomisului, probabil sediul episcopal se mută la
gurile Dună rii unde în secolul al IX-lea avem atestată Mitropolia de la Vicina
( Isaccea ). Un prim reprezentat ale acestei mitropolii a fost şi Teodor de la Vicina,
în a doua jumă tate a secolului al XIII-lea. Este primul mitropolit al Vicinei atestat
documentar în anul 1283 sub împă ratul bizantin Andronic al II-lea Paleologul
(1282-1328). Mitropolitul Teodor era grec la origine, a participat în anul 1285 la
Sinodul Patriarhiei de Constantinopol semnâ nd în acte Smeritul şi prea cinstitul
mitropolit al de Dumnezeu al păzitei cetăţi Vicina 36. După mitropolitul Teodor a
urmat Luca şi apoi Macarie ( 1337-1347) format la muntele Athos care a avut bune
legă turi cu ierarhii din peninsula Balcanică .
Cel mai ilustru episcop al acesteia a fost Iachint din Vicina care a şi devenit
Mitropolit al Ţ ă rii Româ neşti. Astfel Dobrogea a intrat în sfera mitropoliei de la
Curtea de Argeş. Acesta l-a adus în Ţ ara Româ nească Sf. Nicodim de la Tismana, un
mare că rturar al vremii.
La începutul secolului al XV-lea cucerirea otomană a fă cut ca viaţa
bisericească din Dobrogea să decadă , doar câ teva comunită ţi monahale din nordul
acesteia continuâ nd să existe.
Abia câ nd Dobrogea intră în componenţa Vechiului Regat al Româ niei la
1878 viaţa bisericească începe să înflorească .
Din secolele XIX-XX şi pâ nă astă zi viaţa bisericească şi în special cea
monahală s-a dezvoltat într-un ritm destul de rapid. În secolul XX se reînfiinţează
Arhiepiscopia Tomisului. Înainte de aceasta comunită ţile creştine din nordul
Dobrogei fie au ţinut de Episcopia Dună rii de Jos, fie de cea a Silistrei sau a Bră ilei.
Astă zi a fost înfiinţat şi Episcopatul Tulcii, în fruntea că ruia se află Î.P.S Visarion
Bă lţat.

36
Bă lan 2005: 71.

19
Planşa nr. 1 Sihă strii din perioada sec. IV-XX37

Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea şi

lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni. Pelerinul vrea să
atingă locul sfânt sau moaştele sfântului în care şi prin care s-a arătat prezenţa
sfinţitoare a lui Dumnezeu, într-un mod deosebit de intens, pentru ca el pelerinul să-şi
intensifice credinţa şi iubirea sa pentru Dumnezeu 38. Conform spuselor Bunului Părinte
putem spune că şi pelerinajul în nordul Dobrogei este un memorial-vizual unde s-a arătat
lucrarea lui Dumnezeu. Astfel putem spune că orice pelerin vrea să ajungă la cripta
martirilor Zotic, Attal, Camasie şi Filip din Niculiţel. De asemenea la ziua cinstirii
acestor Sfinţii Martiri pelerinul sărută racla cu moaştele sfinţilor martiri, pentru ca ei să
mijlocească pentru dânsul, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Pentru pelerini
moaştele reprezintă dovada vie a existenţei lui Dumnezeu pe aceste meleaguri nord-
dobrogene. Acelaşi gest este făcut şi la Halmyris unde pelerinii foarte numeroşi ţin cu tot

37
Bă lan 1982: 46.
38
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2000: 4.

20
dinadinsul să fie lângă moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion.
Pelerinul se duce undeva, se deplasează spre un loc unde vede ceva,
cum spunea Eusebiu din Cezarea. Pelerinul poate vedea un loc, moaştele unui sfâ nt,
o persoană deosebită . Nu este vorba numai de curiozitate. Pe de o parte este un
interes istoric pentru a cunoaşte locurile speciale legate de istoria mâ ntuirii, la care
se adaugă o curiozitate mai puţin pioasă pentru a vedea minunatele şi
impună toarele construcţii care transformau Ierusalimul, precum Roma de astă zi,
într-un oraş populat de biserici. Origen a parcurs Palestina în că utarea urmelor lui
Iisus, ale ucenicilor şi ale profeţilor, iar fericitul Ieronim afirma: Aşa cum îi înţelegi
mai bine pe istoricii greci câ nd ai vă zut Atena sau cartea a III-a a Eneidei câ nd ai
venit prin Leucate de la Troada în Sicilia şi din Sicilia la vă rsarea Tibrului, la fel
înţelegi mai bine Sfâ nta Scriptura câ nd ai vă zut cu ochii tă i Iudeea şi ai contemplat
ruinele vechilor ei cetă ţi39. Pe de altă parte este un interes spiritual, care legitimează
pelerinajul: vederea locurilor sfinte trebuie să conducă la contemplarea realită ţilor
spirituale şi la creşterea sentimentului de dragoste creştină . Vederea locurilor unde
s-a aflat Sfâ nta Cruce şi locul Învierii, spunea fericitul Ieronim, nu este de folos decâ t
acelora, în fiecare zi, îşi poartă Crucea şi învie cu Hristos 40. Focul dragostei
dumnezeieşti trebuie să se aprindă astfel în toţi. Nu numai privirea trebuie să se
bucure, ci şi sufletul. Sfâ ntul Grigore de Nyssa, atunci câ nd cerea că lugă rilor să iasă
din trup pentru a se îndrepta spre Dumnezeu, spunea despre locurile sfinte că ele
poartă însemnele marii filantropii a lui Dumnezeu faţă de oameni.
Pelerinul vizitează aceste locuri pentru a-şi hră ni nu numai ochii sufletului, ci
şi vederea, care se bucură prin credinţă de plă cerea spirituală , se spune în Istoria
că lugă rilor sirieni. Vizitarea locurilor sfinte aprinde focul dragostei dumnezeieşti.
Dobrogea de nord reprezintă şi ară tă cum nu se poate mai clar
prezenţa lui Dumnezeu de la începuturi şi pâ nă astă zi, o continuitate neîntreruptă .
Acest spaţiu se înscrie încă de la începuturi în circuitul pelerinajelor din Orientul
creştin care se fă ceau în secolele I-IV d.Hr la locurile biblice, importante datorită
unui eveniment biblic din Vechiul şi Noul Testament; mormintele martirilor sau
39
Etherie 1982:21.
40
Aşa afirmă Fericitul Ieronim în Epistola 58:3.

21
sfinţilor, importante prin prezenţa sfintelor moaşte; locurile de reşedinţă ale
că lugă rilor celebri.
Ierusalimul, timp de două milenii, a fost şi ră mâ ne punctul central al
pelerinajului creştin şi cheia interpretă rii teologice a gestului pelerin creştin, prin
ceea ce semnifică finalitatea sa. Evanghelia lui Ioan este centrată pe Ierusalim şi pe
să rbă torile evreieşti; Domnul urcă la Iesusalim de mai multe ori. Mihail Evdochimov
spunea: Întreaga misiune a Domnului nostru poate fi privită ca un drum de la sate
spre lacuri şi prin pustie, pentru a urca spre punctul de desăvârşire, Ierusalimul 41. Cei
ce merg la Ierusalim în pelerinaj, tră iesc întâ lnirea cu cetatea sfâ ntă pe trei planuri.
Mai întâ i ca întâ lnire cu Ierusalimul antic, vechiul centru al lumii în care
odinioară se înă lţa Templul Sfâ nt. Este apoi întâ lnirea cu cetatea asupra că reia a
plâ ns Iisus şi, în sfâ rşit, cu Ierusalimul ceresc, cetatea de sus, prefigurată de cea
pâ mâ ntescă … Cetate sfâ ntă , Ierusalimul ceresc pogoară pe pă mâ nt (Apocalipsa 21,
2); el este centrul noii lumi, punctul în care se adună toţi cei mâ ntuiţi. Ambivalenţa
celor două cetă ţi, tensiunea dintre Ierusalimul ceresc şi Ierusalimul pâ mâ ntesc se
fac întotdeauna resimţite: creştinii se adună în cetatea Noului Ierusalim mama lor
(Gal. 4, 26), cetatea care va veni, căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe
aceea ce va să fie (Evr. 13, 14)42 .
După cum spune Bunul Pă rinte pelerinajul în aceste locuri sfinte reprezintă
un act de asceză şi recunoştinţă 43. Un act prin care pelerinii mulţumesc lui
Dumnezeu pentru lucrurile bune primite.
În timpul pelerinajului la Niculiţel de ziua Sfinţilor Zotic, Attal, Camasie şi
Filip, ce ţine 2 zile în mod normal, zilele de 3 şi 4 iunie 44, credincioşii se roagă pentru
iertarea pă catelor ( în general pelerinajul include pocă inţă ).
Pelerinajul prin semnificaţiile sale profunde arată atâ t folosul să u spiritual
pentru viaţa personală câ t şi pentru viaţa Bisericii.

41
Evdochimov 1999: 27.
42
Evdochimov 1999:27.
43
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2000: 4.
44
Ziua de 4 iunie fiind cunoscută conform calendarului creştin-ortodox ca Să rbă toarea Sfinţilor Mucenici Zotic,
Attal, Camasie şi Filip de la Niculiţel.

22
 Pelerinajul presupune că utarea reciprocă dintre Dumnezeu şi om întâ lnindu-
se spontan şi misterios. Aşa cum se întâ mplă după fiecare pelerinaj la cinstirea
Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel, începe să plouă , fapt că s-a împlinit voia Lui
Dumnezeu şi astfel omul s-a întâ lnit cu El. În acest fel Sfâ ntul Apostol Pavel ne
spune despre pelerinajul lui Avrraam din Caldeea spre Canaan Prin credinţă,
Avraam, când a fost chemat, a ascultat de a ieşit neştiind încotro merge. Prin credinţă
a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în
corturi ca Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleaşi făgăduinţe, căci
aştepta cetatea cu temelii puternice, a cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.(Evrei
11, 1-8). Astfel, Avraam- pelerinul, stabilit vremelnic în Canaan, devine deodată gazdă
pentru Dumnezeu-pelerinul45.
Pelerinajul are şi un sens profetic pe care un teolog contemporan îl descrie
astfel Aceste adunări ale unui popor (de pelerini n.n) care cântă credinţa sa,
simbolizează şi inaugurează adunarea multiplă a neamurilor (naţiunilor) anunţată în
ultimele capitole ale cărţii lui Isaia şi marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam
încoace toţi oamenii credinţei sunt de altfel pelerini, mergând prin pustie, către ţara
făgăduită, puţin câte puţin ei îşi dau seama că Hristos îi însoţeşte pe cale şi îi învită să-
L recunoască în frângerea pâinii. ( Luca 24, 35 ). Astfel putem numi Dobrogea de
Nord o ţară făgăduită în care peleriniii merg prin pustie însoţiţi de Dumnezeu şi
ajungâ nd în final la locul de pelerinaj, fie o mă nă stire, fie o bazilică sau o troiţă .
La locurile de pelerinaj din nordul Dobrogei vin oameni diferiţi, din regiuni
diferite. Astfel vin de obicei pelerini din Moldova, Muntenia, Transilvania şi sudul
Dobrogei precum şi din toată lumea. Pelerinii sunt din toate categoriile sociale,
bogaţi şi să raci, oameni să nă toşi şi bolnavi, de toate vâ rstele, reflectâ nd însă şi
realitatea umanită ţii.
Experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de
întărire a credinţei46. Pelerinii sunt acei oameni însetaţi de o mai multă viaţă
spirituală , de obicei propria parohie nu le poate oferi mai mult. Pelerinajul are ca
scop combaterea rutinei. Întâ lnirea pelerinilor în Dobrogea de nord cu locuri sfinte,

45
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2000: 7.
46
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 1999: 12-14.

23
moaştele sfinţilor şi multe persoane cu viaţă smerită şi sfâ ntă , devine un izvor de
binecuvâ ntare, iubire şi iluminare interioară a pelerinului.
Caracterul misionar al pelerinajului rezidă din faptul că pacea şi bucuria,
lumina şi sfinţenia adunată adunate în inimi prin pelerinaj la locurile sfinte sau în
momentele celebră rii liturgice sunt aduse de pelerini în casele lor şi în societate în
general. Putem admite ipoteza aici, că pelerinajul prin caracterul să u misionar în
spaţiul nord-dobrogean are o continuitate de aproape două milenii.
Pelerinajul trebuie privit ca o lucrare misionară47complexă şi completă în
care adevă rul credinţei se armonizează cu frumuseţea celebră rii pentru a exprima
taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi a iubirii oamenilor faţă de Dumnezeu.
Astfel rugă ciunile pentru bolnavi, sfinţirea apei, mă rturisirea şi iertarea pă catelor,
rugă ciunile şi privegherile de noapte, câ ntă rile şi rugă ciunile în grup pe drum spre
locurile sfinte şi spre casă , că rţile şi pliantele, icoanele, obiectele religioase fac parte
din marea lucrare misionară a pelerinajului.
Pelerinajul la hramul Sfinţilor Epictet şi Astion arată câ t de mare este
lucrarea misionară a sfinţilor care prin învă ţă tura vieţii lor şi prin rugă ciunile lor
apropie oamenii de Dumnezeu şi între ei. Nu întotdeauna o excursie sau o că lă torie
turistică poate fi numit şi pelerinaj, pentru că ea trebuie însoţită şi de o că lă torie
mistică , de o apropiere de Dumnezeu prin rugă ciune şi convertire sau înnoire
duhovnicească .
Pelerinajul este şi timpul preţios al catehezei. Pe lâ ngă noile cunoştinţe legate
de evenimentele din Vechiul şi Noul Testament, despre viaţa mucenicilor, a sfinţilor,
pe tot acest drum şi la locul sfâ nt, pelerinul învaţă să -şi deschidă inima la cuvâ ntul
lui Dumnezeu, învaţă să -şi împă rtă şească sentimentele şi cunoştinţele. Doritor să
vadă , să meargă pe urmele paşilor lui Hristos; pelerinul este sensibil la vederea
semnelor ce amintesc viaţa casnicilor lui Dumnezeu. Adesea el doreşte să atingă
moaştele sfinţilor, peretele unei grote, martoră a apariţiilor miraculoase, să rută cu
veneraţie moaştele, îşi plâ nge viaţa pă că toasă , sau pur şi simplu se roagă cu lacrimi,
aprinde lumâ nă ri. Sfâ nta Paula intrată în mormânt, ea sărută piatra înălţării... Ea îşi
lipea cu ardoare buzele de piatra pe care trupul lui Hristos fusese depus... Tot
47
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2000: 15.

24
Ierusalimul a fost martor la lacrimile ei vărsate în acest loc sfânt 48. Aceste gesturi sunt
semnele exterioare ale credinţei pelerinului, a dorinţei sale fierbinţi de a se apropia
de Dumnezeu, de a se uni cu El; sunt semne ale încrederii în puterea mâ ntuitoare a
rugă ciunii. Dorinţa de a fi cură ţat sufleteşte şi de a fi însufleţit de harul divin este
aceeaşi cu cea manifestată de personajele Evangheliilor care că utau să -l vadă pe
Iisus şi să se atingă de hainele Lui. În
locurile de pelerinaj sunt organizate pentru doritori şi momente de meditaţie
colectivă . O practică foarte veche, ră masă pâ nă în zilele noastre, este scă ldatul în apa
fă că toare de minuni a unor izvoare, fâ ntâ ni sau piscine, spă latul feţei, ochilor sau
bă utul apei din fâ ntâ nile cu apă miraculoasă . La toate acestea se mai adaugă şi
diverse practici penitenţiale ca de exemplu postul, lucrul asupra propriei persoane
impus de acest drum, încercarea de transformare lă untrică  pentru a corespunde
cerinţelor acceptă rii omului în împă ră ţia cerească .
Un pelerinaj este şi un act de mulţumire sau de pocă inţă , o rugă ciune de
mulţumire sau de că inţă pentru ispă şirea unui pă cat. Drumul anevoios al că lă toriei
este un semn al legă mâ ntului fă cut lui Dumnezeu în cazul rezolvă rii favorabile a
unei cereri. Câ nd este vorba de pocă inţă , oamenii sunt de obicei îmbră caţi în
veşminte cernite. În cronicile timpului sunt descrise astfel de pelerinaje cu scop
penitenţial, însă occident vor apă rea ceva mai tâ rziu faţă de orientul ortodox.
În ceea ce priveşte dimensiunea socială a pelerinajului marile centre de
pelerinaj, ca şi cele mai mici, marile sarbatori ale calendarului creştin sau
să rbă torile anuale ale sfinţilor, adună pelerinii pentru priveghere şi Sfâ nta Liturghie.
Este participarea tuturor, o participare deplină şi colectivă . Acest grup, multiplicat
în spaţiu şi în timp, formează o societate extraordinară , o unitate în diversitate, chiar
dacă efemera. Extraordinară că ci ea este în mers spre un pă mâ nt al transfigură rii;
extraordinară că ci comunitatea creată în timpul pelerinajului este nediferenţiată ,
fă ră vâ rstă , fă ră ierarhii. Participau la această societate, scria Raoul
Glaber 49 descriind pelerinajele efectuate cu ocazia jubileului de la anul 1033, oameni
din clasele inferioare, cei din clasa de mijloc, cei puternici, regi, conţi, marchizi, prelaţi

48
Etherie 1982: 19.
49
Duby 1996:183.

25
şi, în sfârşit, ceea ce nu se întâmplase niciodată, multe femei, cele mai nobile alături de
cele mai sărace. Clerici şi laici se regă seau şi se regă sesc într-o comuniune de
fervoare, de speranţă , de lumină şi de bucurie. Să te veseleşti înaintea Domnului
Dumnezeului tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, levitul din cetăţile tale şi
străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în mijlocul tău. (Deut. 16, 11) Se împlineşte pe
drumul care duce spre locul fă gă duinţei ceea ce sfâ ntul apostol Pavel dorea de la fii
credinţei: Nu mai este Iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte
bărbătească şi nici parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteti în Hristos Iisus. (Gal.
3, 28) Este o societate extraordinară pentru că demersul pelerin este tră it ca o
că utare, fie a împlinirii fizice, fie a trezirii sau împlinirii spirituale.
Efemeră , societatea pelerină nu durează decâ t atâ t câ t durează pelerinajul.
Aspră , prin încercă rile la care este supus pelerinul, fericită , prin dubla descoperire a
celuilalt, profundă prin intensitatea întâ lnirii, această societate este un moment de
veşnicie.
Memoria tră ieşte şi stabileşte între toţi membrii grupului care au fost una un
moment de recunoştinţă . Pelerinul devine memoria vie a experienţei tră ite, iar
societatea pelerină o imagine a societă ţii fră ţeşti a mâ ntuirii. Pelerinii formează
acele comunită ţi în mers, imagine a Bisericii, poporul lui Dumnezeu în mers spre
Împă ră ţia cerească . Figura colectivă a poporului care la chemarea lui Dumnezeu
traversează pustiul rămâne tipul, mai ales, în Occident a Bisericii în statu patriae, în
timp ce mai sensibilă este Orientului icoana Cincizecimii în aspectul ei eshatologic de a
doua venire a lui Hristos. În prima din imaginile prezentate, Biserica este prezentată
ca un popor în misiune în lume, avându-l pe Hristos în frunte: este imaginea
procesiunii, a pelerinajului spre Împărăţie. În cea de-a doua imagine, Biserica este
văzută ca un popor adunat în jurul lui Hristos în ultimile zile, ceea ce explică faptul că
Euharistia apare ca stâlpul structurii Bisericii 50.  Această viziune este în concordanţă
cu accepţiunea termenului pelerinaj. Prin peregrinatio Occidentul înţelege că utarea
spre un loc sfâ nt, în timp ce Orientul prin  acelaşi termen face trimitere la chiar locul
sfâ nt şi la atitudinea de adorare ce se naşte în adorator.
Pelerinajul creştin se referă în final, dintr-o perspectivă tipologică , la
50
Stavrou 1999: 154.

26
dinamismul Bisericii, de la apariţia ei spre a doua şi definitiva Parusie, revenirea în
slavă a Domnului Iisus.
Pelerinajul a reprezentat şi reprezintă în continuare în nordul Dobrogei o
întă rire şi înnoire a vieţii religioase, o consolidare a unită ţii spirituale şi a
comunită ţii umane din zonă , o contribuţie la apropierea dintre diferitele grupuri
etnice şi ale bisericilor acestora, contribuind la îmbogă ţirea progresului spiritual al
civilizaţiei umane universale.

II. Itinerarii de pelerinaj în triunghiul mă nă stirilor

nord-dobrogene

27
 Ţinutul nord-dobrogean a fost binecuvâ ntat de-a lungul timpului şi
dintotdeauna. Condiţiile naturale au ajutat comunită ţile existente aici să se dezvolte
şi să -şi creeze forme spirituale şi materiale de viaţă .
De ce triunghiul mănăstirilor nord-dobrogene 51? Pentru că popasurile fă cute
la aceste mă nă stiri sunt unice. Aici întâ lnim un relief splendid, unde pă durea se
întâ lneşte cu lunca Dună rii doar micul spaţiu al stepei despă rţindu-le pe alocuri.
Acest capitol îşi propune de a reda importanţa istorică a pelerinajului la mă nă stirile
Celic-Dere, Saon şi Cocoş, mă nă stiri binecuvâ ntate de Dumnezeu.

1. Mă nă stirea Celic-Dere, mănăstirea cu nume şi credinţă de oţel52

Mă nă stirea Celic-Dere este situată în partea de nord a Dobrogei, fiind unul

dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dună re şi Marea Neagră .
Numele mă nă stirii provine de la pâ râ ul din apropiere numit Celic-Dere53.
Mă nă stirea este situată la 25 km sud-vest de Tulcea şi 12 km vest de
localitatea Cataloi aflată pe şoseaua Tulcea-Constanţa, în comuna Frecă ţei. Se poate
ajunge uşor la această mă nă stire cu ajutorul microbuzelor.
Ajungâ nd la incinta mă nă stirii trecem pe lâ ngă clă direa din dreapta cu etaj,
construită în 1919, la parterul că reia din 1954 este paraclisul, iar în stâ nga intră rii
clă direa stă reţiei şi a câ torva chilii. În incintă mai sunt şi alte clă diri pentru chilii,
una dintre acestea fiind în faţa bisericii mari. Alte clă diri sunt în afara incintei, în
spatele clă dirii cu paraclis. În incinta mare a mă nă stirii sunt parcuri cu iarbă , flori,
arbuşti şi arbori, precum şi alei betonate pentru circulaţie, prevă zute cu bă nci
pentru odihnă .

51
Numele provine de la un proiect european de infrastructură care a dus la asfaltarea rutelor dintre cele 3
mă nă stiri nord-dobrogene. Însă dacă am pune un triunghi isoscel cu unghiurile pe locul mă nă stirilor s-ar potrivi
perfect.
52
http://ziarullumina.ro/reportaj/celic-dere-manastirea-cu-nume-si-credinta-de-otel
53
Nume turcesc care în limba româ nă înseamnă pâ râ iaşul de oţel, aici fiind gă site arme din trecutul îndepă rtat.

28
 De la intrarea în incintă mergem urcâ nd uşor pe alee înierbată mă rginită de
arbori coniferi, circa 150 m, urcă m apoi o scară de beton de 30 de trepte pâ nă
ajungem în faţa bisericii, după care urcă m încă 24 de trepte ca să ajungem în
pridvorul bisericii. Acest urcuş ne face să înţelegem că biserica este construită pe un
deal mai înalt decâ t restul incintei.
Istoricul mă nă stirii Celic-Dere precizează că anul înfiinţă rii mă nă stirii ar fi
anul 1835 atunci câ nd arhiereul Athanasie Lisivencof ar fi fondat aşeză mâ ntul54. O
altă mă rturie asupra fondă rii acestui lă caş vine de la arhimandritul Roman Sorescu,
care fixa fondarea mă nă stirii cam pe la 1840 de că tre că lugă ri româ ni şi doi că lugă ri
ruşi întorşi de la Sf. Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco şi schimonahul
Paisie.
Dintre acestea, cea mai întâ lnită este cea conform că reia, în secolul al XVIII-
lea, că lugă ri ardeleni veniţi din muntele Athos se stabilesc în această poieniţă , vatra
monahală şi construiesc o bisericuţă din bâ rne de lemn şi de lut, situată pe locul
unde astă zi este cimitirul.
Athanasie Lisavenco ar fi oprit pe femei în mă nă stirea întemeiată , iar pentru
bă rbaţi a construit o bisericuţă şi câ teva chilii la vreo doi kilometrii mai la vale,
înfiinţâ nd o a doua mă nă stire Celicul Mic sau Celicul de Jos.
Distrusă de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco ( considerat ctitorul
mă nă stirii, 1800-1880 şi ale că rui oseminte se gă sesc într-o mică raclă foarte frumos
argintată , aşezată pe dreapta în paraclis ) şi Dosotei Crihana construiesc, între anii
1841-1844 o bisericuţă cu chilii în formă de patrulater, pe valea pâ râ iaşului Celic-
Dere, azi fiind pe acel loc o troiţă care arată că aici a fost biserica55.
În anul 1845 mă nstirea de că lugă ri Celic-Dere s-a transformat în mă nă stire
de maici ( maicile au fost aduse din Basarabia ), monahii fiind stră mutaţi lâ ngă balta
Saon unde îşi construiesc o bisericuţă şi câ teva chilii – viitoarea mă nă stire Saon.
După 60 de ani construcţia s-a degradat datorită infitraţiilor şi inundaţiilor.

54
Marele Dicţionar Geografic al României 1899: 400.
55
Topcean 2013: 39.

29
 După propria sa declaraţie, fă cută la 3 septembrie 1857, în faţa Consistoriului
duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisavenco, lipovean de origine, s-a nă scut în
tâ rgul Chilia din Basarabia, pe la anul 1816 ( în 1857 ară ta că are 41 de ani ).
În anul 1837 el intră în Mă nă stirea Karacallu de la Sfâ ntul Munte Athos unde
se că lugă reşte în anul 1839. Doi ani mai tâ rziu, el este hirotonit ierodiacon şi
ieromonah după care pleacă în pă rţile Dună rii, aproape de Isaccea, lâ ngă apa numită
Celic-Dere unde a fundat un schit cu Hramul Adormirea Maicii Domnului.
O troiţă aminteşte Aicea a fost biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, a treia
din mănăstirea Celic-Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie şi dărâmată de
inundaţiile din 1916. Spre aducere aminte s-a făcut această însemnare de
arhimandritul Porfirie Ştefănescu în 1976-august 1977 56.
În anul 1901 epsicopul Partenie al Dună rii de Jos apus temelia actualei
biserici, după planurile arhitectului Toma Dobrescu din Bucureşti. Dar în anul 1902
lucră rile construcţiei sunt întrerupte şi reluate abia în 1910 la iniţiativa episcopului
Nifon Niculescu, cu sprijinul ministerului Cultelor.
Lucră rile reluate după planurile arhitectului Dumitru Berechet, continuă
pâ nă în anul 1916 şi reîncep în anii 1924 1925. Acum a fost ridicată şi biserica mare
a mă nă stirii şi o mare parte din edificiile actuale.
Noua biserică a aşeză mâ ntului a fost pictată între anii 1926-1932, în frescă
de pictorul româ n Gheorghe Eftimiu din Bucureşti, în stil neobizantin, de o
neasemuită frumuseţe, cu motive obişnuite în bisericile româ neşti din epoca
brâ ncovenească . Biserica a fost sfinţită în anul 1932 cu hramul Adormirea Maicii
Domnului de că tre episcopul Cosma Petrovici.
La câ ţiva paşi de biserică se află casa maicii Paisia, în curtea că reia s-a ridicat
o troiţă pe locul bisericii înă lţată la 1909, cu Sfâ nta Masă protejată cu acoperiş din
tablă şi mormâ ntul ctitorului Athanasie ale că rui moaşte ( mâ na neputrezită ) sunt
depuse în paraclis.
Marele Dicţionar Geografic al Româ niei consemnează la 1902 că maicile sunt
în număr de 83 şi că lângă mănăstire se mai află şi o peşteră unde se îngroapă morţii
începând de la 1860. Peştera e lungă de câteva sute de metrii, începând de la
56
Topcean 2013: 26.

30
mânăstire şi răspunzând tocmai la Teliţa. Are mai multe răsuflături. Tunelul nu a fost
încă cercetat57.
În 196458, în arhiva mă nă stirii s-au gă sit, un numă r de 27 de documente
turceşti ( majoritatea în legă tură cu averea mă nă stirii dobâ ndită de Atanasie ), ca:
firmane împă ră teşti, cumpă ră ri de terenuri şi proprietă ţi, acte de proprietate, liste
privind proprietă ţile de la Celic-Dere, acte de judecată , plată de impozite, cele mai
multe eliberate pe timpul sultanilor Abdul Medgid (1839-1861) şi Abdul Aziz (1861-
1876). Importanţa acestor documente este cu atâ t mai mare cu câ t se pare că ele
sunt primele documente care atestă , cu exactitate, anii înfiinţă rii mă nă stirii Celic-
Dere59.
În ceea ce priveşte arhitectura mă nă stirii, biserica din piatră a mă nă stirii a
fost construită între anii 1901-1916, ctitorită de episcopul Partenie Clinceni. În anul
1909 lucră rile se reiau de că tre P.S. Nifon Niculescu care a ridicat zidurile şi
acoperişul, inclusiv biserica de la subsol, pe baza planului întocmit de arhitectul
Toma Dobrescu din Bucureşti. Biserica de la subsol a avut iniţial destinaţia de
gropniţă , transformată apoi în biserică de iarnă cu hramul Izvorul Tă mă duirii, unde
s-a slujit între anii 1932-1954.
Biserica mă nă stirii este construită în plan triconic, în stil clasic modern
de tradiţie post-bizantină . Construcţia este caracterizată prin suprapunerea a două
biserici. Subsolul iniţial a fost fă cut ca gropniţă pentru pă strarea osemintelor, dar
după sfinţirea din anul 1932 (cu hramul Izvorul Tă mă duirii ) i s-a dat altă destinaţie,
ca paraclis, pâ nă în anul 195460.
În exterior, despă rţirea celor două biserici este marcată de un brâ u
înconjură tor. Are trei turle, una mare pe altar-naos octogonală cu opt ferestre
înguste şi înalte prevă zute cu frumoase ancadramente în piatră şi două mai mici pe
pridvorul închis aşezate dreapta-stâ nga tot de formă poligonală . Pridvorul deschis
este susţinut de patru coloane mari aşezate în faţă şi alte două (dreapta-stâ nga) care
mă rginesc peretele pridvorului închis.
57
Topcean 2013: 42.
58
Documentele au fost descoperite în arhiva mă nă stirii Celic-Dere de Mircea Neicov, director la Departamentul
Cultelor de pe lâ ngă Consiliul de Miniştrii Bucureşti, la 31 august 1964.
59
Topcean 2013:49.
60
Topcean 2013: 65.

31
 În pridvorul închis se intră pe o uşă masivă din lemn prevă zută şi cu un grilaj
puternic de metal. În dreapta şi stâ nga uşii sunt pictaţi, în formă mă rită , Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel. Sus, pe peretele pridvorului, este pictată scena Adormirea
Maicii Domnului. Pridvorul închis este pictat.
În pronaos sunt câ te două coloane mari pe fiecare parte care-l delimitează de
naos. în naos şi pronaos lumina stră bate prin cele două ferestre duble aşezate pe

Planşa nr. 2 Firman turcesc tradus în limba româ nă - fotocopie

fiecare parte, prevă zute cu grilaj metalic între ele. Pridvorul închis este luminat de
câ te o fereastră laterală şi câ te una dreapta-stâ nga în faţă .

32
 Catapeteasma, executată în lemn de pă r poleit cu foiţă de aur, este de mare
valoare artistică , sculptura fiind opera lui Anghel Dima din Bucureşti. Pardoseala
bisericii este din parchet. Acoperişul este din tablă . Pridvorul închis fiind construit
mai înalt decâ t restul bisericii, are în partea superioară un râ nd de firide nepictate.
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului adă posteşte epitaful
Mâ ntuitorului brodat de maica Antonina în anul 1865, 85 de strane, policandrul şi
sfeşnicele lucrate în 1928 la fabrica de laminat din Braşov.
Icoana Maicii Domnului. În paraclisul mă nă stirii, pe partea stâ ngă , lâ ngă Altar
se gă seşte icoana Maicii Domnului Fă că toare de Minuni, îmbră cată în argint şi
poleită cu aur, care a scă pat de două ori din foc.
Icoana Maicii Domnului, Fă că toare de Minuni, a aparţinut unei familii de
credincioşi din comuna Narusai, judeţul Ismail, de unde şi numele de Maica
Domnului Narusaiscaia. Această icoană a ră mas neatinsă de flă că ri câ nd casa acestei
familii a ars.
Unul din moştenitorii de mai tâ rziu, pă râ ndu-i-se icoana veche, înnegrită ,
neinteresantă pentru ei, a pus-o în cuptor să ardă dar flă că rile au izbucnit în afară ,
icoana râ mâ nâ nd intactă . Vă zâ nd minunea, a luat icoana şi a aşezat-o în camera cea
mai curată .
De ziua Sfintei Învieri, stă pâ nul intrâ nd în casă a vazut o rază de
lumină în jurul icoanei şi a auzit un glas care a zis: Duceţi-mă la fecioare!. Atunci erau
în Basarabia fecioare care primeau învă ţă tură despre râ nduielile că lugă reşti de la
pă rintele arhimandrit Atanasie, întemeietorul Sfintei Mă nă stiri Celic Dere61.
La eliberarea Dobrogei, icoana a fost adusă în mă nă stire, fiind primită
cu mult alai. Şi-a ară tat şi de data aceasta puterea, fiind vindecaţi imediat doi
că lugă ri peste care se trecuse cu icoana. Fiind aici ocupaţie bulgară în anul 1916,
icoanei nu i s-a intamplat nimic. Iniţial ea fusese ascunsă , dar una dintre maici a
visat că icoana i-a cerut să fie dusă în biserică şi aşa a procedat. De atunci a mai
fă cut şi alte minuni, aducâ nd ploi în vreme de mare secetă .
Icoana Maicii Domnului de la Celic Dere, îmbră cată în
61
În tradiţia orală a vechilor bă trâ ni din sudul Basarabiei, legenda icoanei Maica Domnului Narusascaia era mai
mereu povestită în perioada de dinaintea primului ră zboi mondial conform monahiei Iustina Topceanu care a
realizat o monografie a mă nă stirii Celic-Dere.

33
argint şi poleită cu aur, este aşezată astă zi în naos pe peretele din stâ nga în faţa
Altarului. Şcoala de învă ţă tură şi Muzeul. Prin anul 1909, în
Mă nă stirea Celic Dere a funcţionat o şcoală primară şi una profesională în limba
româ nă . Că rţile de citire erau Ceaslovul, Psaltirea şi Octoihul. Au existat aici şi
ateliere de pictură bisericească şi ţesă turi de broderie. Azi există un atelier de
covoare. Între anii 1910-1912 se
construiesc două clă diri etajate care au adă postit şcoala de pictură bisericească
Sfâ nta Ana, un atelier de ţesut covoare, stofe şi veşminte sacre, precum şi Stă reţia cu
o terasă sprijinită pe cinci coloane, după modelul vechilor cule boiereşti.
Lă caşul monahal poseda o
bogată colecţie de artă veche bisericească . Muzeul colecţiilor bisericeşti adă posteşte
obiecte cu valoare istorică , artistică şi documentară : 27 de documente scrise în
limba turcă , arabă şi persană ; Biblia lui Şerban Cantacuzino de la 1688; icoana Maicii
Domnului de la anul 1600; manuscrise şi tipă rituri din perioada anilor 1696 -
189862.
În anul 2002, pentru mai buna desfă şurare a vieţii monahale în cadrul
mă nă stirii, vieţuirea de sine a fost înlocuită cu râ nduiala vieţii de obşte. Tot atunci
monahia Casiana Mareş a fost numită stareţa mă nă stirii.
Iată câ teva însemnă ri din Cartea de Aur a mă nă stirii Celic-Dere63:

Azi, 22 iulie 1976

Cu alese sentimente de evlavie am vizitat această prea frumoasă oază
spirituală, gătită şi mult înfrumuseţată ca o adevărată mireasă a lui Hristos.
Felicităm din toată inima vieţuitoarele acestei mănnăstiri, dorindu-le sănătate
şi mult spor duhovnicesc.
Roman Ialomiţeanu
Arhiereu Vicar Patriarhal

Azi, 9 mai 2008

62
Muzeul mă nă stirii Celic-Dere este unic prin fondul vechi de carte bisericească care îl deţine.
63
Topceanu 2013: 133-135.

34
 Mănăstirea Celic-Dere reprezintă nu doar o sumă a frumuseţii naturale şi a
spiritualităţii monahale din istorica eparhie a Tulcii, păstorită astăzi de P.S Dr.
Visarion, ci şi o pagină vie a renaşterii României după glorioasa biruinţă prin
dobândirea Independenţei de Stat, astăzi sărbătoare a poporului român european.
Felicitări maicii stareţe Casiana şi obştii pentru preţuirea trecutului prin
hărnicia slujitoare în prezent.
Episcopul Casian al Dună rii de Jos

Azi, 21 septembrie 2012

Am vizitat cu mare bucurie frumoasa mănăstire Celic-Dere, pe care nu am mai
văzut-o de mulţi ani. Ne-am întărit duhovniceşte, văzând frumoasa viaţă
duhovnicească ce se desfăşoară aici sub îndrumarea maicii stareţe Casiana. Dumnezeu
să binecuvinteze strădania tuturor vieţuitoarelor.
Preot Profesor Mircea Păcurariu

Planşa nr. 3 Chiliile maicilor Planşa nr. 4 Biserica Adorrmirea

Maicii Domnului a mănăstirii Celic-
Dere

35
Planşa nr. 5 Clopotniţă Planşa nr. 6 Catapeteasma Bisericii
Adormirea Maicii
Domnului

Planşa nr. 7 Interior Biserica Planşa nr. 8 Icoană veche secolul XIX
Adormirea Maicii Domnului

Planşa nr. 9 Sfântul Epitaf (Sfântul Aer) Planşa nr. 10 Icoana Făcătoare de miniuni

Planşa nr. 11 Racla cu osemintele ctitorului Planşa nr. 12 Muzeul mănăstirii Celic
Athanasie Lisavenco

36
Planşa nr. 13 Biblia de la Bucureşti Planşa nr. 14 Cazania lui Varlaam din 1643

Planşa nr. 15 Biblia lui Şerban Cantacuzino Planşa nr. 16 Evanghelier din anul 1821
1988
Ediţie omagială la împlinirea a 300 de ani

Planşa nr. 17 Manuscris greco-român din 1823 Planşa nr. 18 Psaltire 1835

37
 2. Mă nă stirea Saon

Mă nă stirea Saon se află la o distanţă de 11 kilometri spre Niculiţel, din

localitatea Tulcea. Drumul, printre dealuri cu vii, duce pe o frumoasă esplanadă din
faţa Mă nă stirii Saon. În partea stâ ngă se întinde o clă dire mare, din zid, acoperită cu
tablă , care a fost construită între anii 1990-1992. Clă direa, care adă posteşte un corp
de chilii, stă reţia şi un corp de camere pentru oaspeţi, are un cerdac foarte lung,
susţinut de puternice coloane.
Mă nă stirea Saon a luat fiinţă sub stă pâ nirea otomană în anul 1846, prin
plecarea unor că lugă ri de la Mă nă stirea Celic-Dere. Cei veniţi la Saon au ridicat aici
câ teva chilii din chirpici şi un Paraclis ca metoc al Mă nă stirii Celic-Dere64.
După revenirea Dobrogei la Patria-Mamă , Saonul împreună cu toate bisericile
şi mă nă stirile acestor locuri au trecut sub jurisdicţia Episcopiei Dună rii de Jos, din
Galaţi. Pentru o mai bună râ nduială în viaţa mă nă stirilor, Episcopul Iosif Gheorghian
a stră mutat la Saon şi pe ceilalţi că lugă ri care se mai aflau la schitul Celicul de Jos. O
dată cu aceasta, Schitul Saon s-a separat cu totul de Mă nă stirea Celic-Dere, devenind
de sine stă tă tor65.
În acelaşi an, monahii de la Saon au construit din chirpici şi lemn
actuala biserică veche cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, care există
şi astă zi, precum şi două corpuri de chilii, din care a mai ră mas numai din râ ndul
Paraclisului. Pictura murală a Paraclisului a fost realizată de fosta stareţă
Maria Odudencu împreună cu maica Salomeea, catapeteasma fiind executată de C.
Kipirlin în 1957.
Picturile murale îi redau pe Sfâ ntul Efrem Sirul, Sfâ ntul Spiridon, Sfâ ntul
Grigore Decapolitul, Sfâ ntul Ştefan, Sfâ ntul Gheorghe, Sfâ ntul Prooroc Daniil, Sfâ ntul
Trifon, Sfâ nta Maria Egipteanca, Sfâ ntul Zosima, Sfâ nta Varvara, Sfâ nta Parascheva,
64
Topcean 2013: 24.
65
Felix 2009: 1100.

38
Sfâ ntul Nicolae. La intrare în Paraclis te întâ mpină scena urcă rii la cer a Sfâ ntului
Prooroc Ilie şi Sfâ ntul Prooroc Ilie hră nit de corb.
În timpul stareţului Filimon (1889-1905), schitul a fost distrus de un
incendiu. Singura Biserică a scă pat intactă , schitul ajungâ nd astfel într-o mare
strâ mtoare. În 1909, Episcopul Nifon Niculescu l-a trecut vremelnic sub
administrarea Mă nă stirii Cocoş 66.
În anul 1959 acest sfâ nt lă caş a fost desfiinţat, iar bunurile sale au fost
trecute sub directa administraţie a Episcopiei Dună rii de Jos, din Galaţi. în anul 1972
a luat fiinţă ca Metoc al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dună rii de Jos.
În anul 1990 prin purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop
Lucian Florea, Arhiepiscop al Tomisului Constanţa, a redevenit Mă nă stire de sine
stă tă toare.
Trapeza a fost pictată în anul 1999 de clasa prof. Ion Achitenie (protosinghel
Andrei, Septimiu, Constantin, Ioan, Victor şi Dorin) prin grija familiei Gheorghe şi
Maria Neaţă din Tulcea.
Biserica Acoperă mâ ntul Maicii Domnului. La 1 septembrie 1909,
Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatră şi
că ră midă , cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Construcţia ei însă a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul
Primului Ră zboi Mondial, precum şi a cutremurului din 1940, câ nd turlele s-au
pră buşit.
După anul 1956, în timpul pă storiei Prea Sfinţitului Episcop Chesarie
Pă unescu, lucră rile de reconstrucţie a turlelor au fost reluate şi s-a executat pictura
bisericească , iar în 1959 locaşul a fost sfinţit şi redat cultului. În anul 1916, Saonul a
devenit de sine stă tă tor iar în 1930 a fost transformat în mă nă stire de maici.
Avâ nd hramul Acoperământul Maicii Domnului, noua biserică este un
edificiu în formă de cruce, construit din piatră şi că ră midă , cu trei turle mari, cea de
pe naos fiind deschisă , luminată de şase ferestre înalte. Celelalte două turle sunt
aşezate pe pridvorul închis, în dreapta şi în stanga acestuia.
Construcţia are şi un pridvor deschis, susţinut de două coloane mari,
66
Aceste informaţii le află m pe zidul mă nă stirii despre apariţia acestui locaş de închină ciune.

39
din zid de că ră midă , aşezate în faţă . Pridvorul, de formă închisă , este pictat în
interior, precum şi pe peretele exterior, dinspre apus.
Biserica este luminată de ferestre mari, simple, cu grilaje
metalice în exterior. Este acoperită cu tablă pâ nă pe ziduri, streaşina fiind aproape
inexistentă . Faţadele exterioare au un brâ u înconjură tor în partea superioară ,
deasupra că ruia, de jur-împrejur, se gă sesc firide nepictate.
În interior, poate fi admirată pictura de pe bolta
sfâ ntului altar, de pe bolta mare şi din pronaos, executată de pă rintele Sofian. Din
pă cate, după anul 1957, marele duhovnic şi talentatul pictor de biserici, ajuns mai
tâ rziu stareţ la Mă nă stirea Antim din Bucureşti, nu a reuşit să finalizeze
împodobirea bisericii mari, fiind arestat, împreuna cu ceilalţi membri ai Rugului
aprins67.
La Mă nă stirea Saon, în biserica mare, sunt adă postite pă rticele din Moaştele
Sfinţilor Vichente, Maxim Grecul, Inochentie mitropolitul, Epictet preotul şi Astion
monahul, racla cu acestea fiind tot timpul expusă închinarii pelerinilor.
De asemenea, pelerinul poate admira aici bucă ţi din veşmintele care au
aparţinut Sfâ ntului Ioan cel Nou de la Suceava, Cuvioasei Parascheva şi Sfâ ntului
Grigorie Decapolitul. În vitrina special amenajată pentru adă postirea acestora se află
şi o bucă ţică din lemnul Sfintei Cruci68.
Biserica veche. În biserica veche, de formă dreptunghiulară , foarte spaţioasă ,
cu sfâ ntul altar luminat de două ferestre mari, construite la ră să rit, în dreapta şi în
stâ nga peretelui, şi de o alta, situată pe partea opusă .
Catapeteasma, frumos sculptată , este construită după 1900, uşile
purtâ nd inscripţiile donatorilor din 1904-1905, iar pictura catapetesmei pe cea a lui
Nicolae Durata. Plafonul bisericii este din lemn în formă ovală , susţinut lateral de
câ te trei stâ lpi din lemn pe fiecare parte.
Naosul şi pronaosul sunt luminate de câ te doua ferestre pe fiecare
parte, duble, cu grilaje metalice între ele. Pridvorul este închis, cu geam deasupra

67
Mişcare ortodoxă din perioada comunistă avâ nd ca centru coordonator Mă nă stirea Antim din Bucureşti.
Membrii acestei mişcă ri au fost arestaţi şi trimişi în închisori de că tre comunişti.
68
Felix 2009: 1111.

40
uşii de la intrare. Uşile, atâ t cea de la intrarea în pridvor, câ t şi cea de la intrarea în
pronaos, sunt în două că nă turi, din lemn masiv.
Biserica, avâ nd acoperişul din tablă , luminată de cele patru ferestre mari, are
o turlă mare pe naos, din lemn, în formă octogonală , care este zugră vită , în interior,
cu stele.
Pardoseala lă caşului este din parchet, stranele din lemn, simple, vopsite bleu,
iar faţadele exterioare sunt tencuite şi zugră vite în calciu. Cel mai preţios obiect de
aici este o icoană din lemn, de mă rimi apreciabile, reprezentâ nd Sfâ nta Treime,
donată de o credincioasă , în anul 1884.
Vechea clopotniţă . Clopotniţa este ridicată la înă lţimea de 20 de metri în faţa
pridvorului bisericii vechi. Are un postament din beton, care susţine un cadru de
patru stâ lpi, cu grinzi din beton. Aceasta este acoperită cu şindrilă .
Clopotele, în numă r de cinci, sunt aşezate în ordinea dimensiunilor, de la cel
mai mare, primul, vechi de o sută de ani, pâ nă la cel mai mic, al cincilea.
Lă ngă clopotniţă , tot în incinta interioară , mă nă stirea dispune de mai multe
clă diri pentru chilii, unele situate în partea de nord a bisericii vechi şi altele în
partea de ră să rit, unde este spaţiu amenajat pentru stă reţie.
Ală turi de mă nă stire, obştea s-a îngrijit şi de creşterea pă unilor. Astfel,
pelerinii se pot bucura şi de minunata fă ptură a lui Dumnezeu, care impresionează
prin penajul foarte colorat şi bogat69.

69
Topcean 2013: 34.

41
Planşa nr. 19 Biserica Acoperământul Maicii Planşa nr. 20 Catapeteasma Bisericii
Domnului a mănăstirii Saon Acoperământul Maicii Domnului

Planşa nr. 21 Interior Biserica Mare Planşa nr. 22 Racla cu fragmente din
moaştele sfinţilor citaţi mai sus

Planşa nr. 23 Chiliile maicilor Planşa nr. 24 Biserica mică a mănăstirii Saon

42
Planşa nr. 25 Clopotniţă Planşa nr. 26 Catatpeteasma Bisericii mici

Planşa nr. 27 Troiţă Planşa nr. 28 Pă uni la mă nă stirea Saon

3. Mă nă stirea Cocoş, o lavră a Dobrogei de Nord70

Mă nă stirea Cocoş se află la 6 kilometri distanţă de comuna Niculiţel şi la

aproximativ 35 de kilometri vest de oraşul Tulcea. Mă nă stirea este condusă de o
obşte de că lugă ri, avâ nd drept hramuri Pogorâ rea Sfâ ntului Duh (biserica mare) şi
Sfâ ntul Ierarh Nicolae (paraclisul).
Mă nă stirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învă luit în
mireasma pă durilor de tei. Că lugă rii spun că acest câ ntec se mai aude şi astă zi,
uneori.
70
http://ziarullumina.ro/reportaj/manastirea-cocos-lavra-dobrogei-de-nord

43
 Una dintre legendele întemeierii mă nă stirii spune că cei trei monahi,
menţionaţi mai jos au avut noaptea un vis în care un cocoş le-a poruncit să ridice o
mă nă stire pe locul unde dormeau.
O altă legendă aminteşte că , în aceste locuri pustii pe atunci, un cocoş
să lbatic câ nta pe vâ rful dealului stâ ncos din spatele bisericii, însoţit de toacă .
Că lugă rii spun că acest câ ntec se mai aude şi astă zi, uneori. Acest deal se va numi
mai tâ rziu Dealul Cocoşului, iar aşeză mâ ntul monahal - Mă nă stirea Cocoş.
A treia legendă se referă la existenţa în acest loc a unei
mai vechi biserici, cu un cocoş pe frontispiciu, în amintirea cocoşului care a anunţat
apostolului Petru întreita sa lepădare de întreita sa juruinţă făcută Mântuitorului
Hristos. Stareţul mă nă stirii de atunci i-a relatat lui M. D. Ionescu la vizitarea
mă nă stirii, în anul 1897, că biserica veche, care acum nu mai există, ar fi fost fondată
de câţi-va dintre cei 70 de apostoli ai lui Antipa, fugiţi din Constantinopol din cauza
persecuţiilor, că această biserică avea deasupra un cocoş, în amintirea celui ce i-a
anunţat Sfântului Petru lepădarea de Hristos, şi că de aici ar veni numele mănăstirii şi
al satului acum dispărut.
Prima atestare documentară a unui aşezâ mâ nt religios în acest loc este din
anul 1679, câ nd află m despre existenţă unui schit de sihaştrii, pră dat de invaziile
vremii. Sihaştrii întemeietori erau desigur descendenţi ai vestiţilor călugări ce se
nevoiau în secolul al XV-lea în Mănăstirea Sfântul Athanasie de la Niculiţel 71. Astfel
sihă stria Cocoşu a dă inuit peste secole devenind un puternic curent ortodox de
înnoire duhovnicească printre satele din nordul Dobrogei. De semenea mulţi
sihaştrii de la Athos şi mă nă stirea Neamţ s-au stabilit aici de-a lungul timpului72.
Despre Mă nă stirea Cocoş, Întâ istă tă torul locului, Preasfinţitul Pă rinte
Visarion, ne spune că această vatră de adâncă trăire şi spiritualitate ortodoxă aflată
pe plaiurile pline de sfinţenie şi de farmec ale Dobrogei de Nord, Mănăstirea Cocoş -
întemeiată de călugărul ardelean Visarion - a cunoscut de-a lungul anilor o bogată şi
variată viaţă duhovnicească, culturală şi misionară pusă în slujba lui Dumnezeu şi a
semenilor. Zveltă şi impunătoare, sobră, dar măreaţă, aşezată la poalele codrului,

71
Bă lan 1982: 221.
72
Apare ipoteza continuită ţii spirituale neîntrerupte în pă durile Niculiţelului.

44
mănăstirea este cu adevărat un loc binecuvântat, un izvor de pace lăuntrică şi de
frumuseţi cereşti pe care le revarsă în sufletul celor care-i trec pragul cu credinţă şi cu
dragoste73.
Mă nă stirea Cocoş există deci din 1833, ctitori fiind că lugă rul Visarion şi
ucenicii să i, Gherontie şi Isaia din mă nă stirea Neamţ, care au trecut pe la Muntele
Athos, înainte de a se opri aici. Ei au venit pâ nă la Isaccea, unde s-au şi asezat 74.
Aceştia au cumpă rat o bucată de pă mâ nt de la o musulmană şi au
construit o mică biserică din nuiele lipite cu pă mâ nt, fă ră turle şi fă ră clopote,
respectâ nd legile musulmane de atunci.
Această biserică , cu reparaţii fă cute în timp, a dă inuit pâ nă în 1910 câ nd a
fost demolată . Pe locul fostului Altar a fost aşezată o troiţă pentru aducere-aminte.
Pentru că era nevoie de un locaş mai mare şi mai trainic, pă rintele Visarion, devenit
arhimandrit şi stareţ al mă nă stirii, construieşte în 1853 o nouă biserică din piatră şi
că ră midă , cu cheltuiala unui mocan ardelean înstă rit pe nume Hagi Ghiţă Poienarul
originar din Poiana Sibiului care, că lugă rindu-se, a donat mă nă stirii întregul să u
avut. Un avut estimat la 15.000 de galbeni, 500 de oi şi 15 cai.
Prima biserică a avut hramul Sfâ nta Treime. După ră zboiul de
independenţă s-au construit şi cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 pâ nă în 1884
urmează ca stareţ Daniel, în timpul stă reţiei sale se ridică clopotniţa masivă şi
monumentală înaltă de 30 m, existentă şi astă zi. În jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot
Daniel a construit clă direa chiliilor dinspre vest din faţa bisericii, în stil oriental, un
pridvor şi cerdac pe ambele pă rţi, acoperite cu olane.
În 1959 această clă dire a fost declarată monument istoric. Celelalte chilii
construite de stareţii Visarion şi Daniel au fost demolate în 1910, odată cu cele două
biserici, după ce se încercase fă ră succes, consolidarea bisericii în 1853.
În 1909 devine stareţ arhimandritul Roman Sorescu, că lugă rit la Ciolanu şi în
1910 termină construcţia din partea de ră să rit unde azi este stareţia, paraclisul,
bucă taria şi trapeza.

73
http://ziarullumina.ro/reportaj/manastirea-cocos-lavra-dobrogei-de-nord
74
Bă lan 1982: 221.

45
 La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi
ce se leagă de clopotniţa după planul întocmit de arhitectul Toma Dobrescu şi care la
capă tul dinspre ră să rit se termină cu o frumoasă clă dire cu două etaje în care, în
prezent, este muzeul.
La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale că rei ziduri nu sunt
afectate de cutremurul din 28 mai 1912 75. Lucrată de pietrari italieni după planurile
arhitectului bucureştean Toma Dobrescu, este terminată în 1913.
Odată cu începerea ră zboiului în 1916, o mare parte din cei 86 de că lugă ri
care existau în 1914 au pornit în bejenie împreună cu stareţul, luâ nd cu ei
majoritatea obiectelor de valoare pe care la întoarcere nu le-au mai adus în
totalitate. Stareţul Roman Sorescu înceteaza din viaţă în 1919 la numai 45 de ani.
Între 1926 şi 1929 s-a construit corpul de clă diri din dreapta clopotniţei, cu
etaj şi pridvor. Aici a funcţionat o vreme o şcoală de câ ntareţi bisericeşti, iar în
prezent este casa de odihnă a episcopiei.
În a doua jumă tate a secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului al XX-lea,
în sfâ nta mă nă stire a funcţionat una din primele tipografii româ neşti din Dobrogea.
Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a
ars clopotniţa, topind şi clopotele. Lucră rile de restaurare au început în 1954 şi s-au
terminat în 1956, în timpul pă storirii episcopului Chesarie Pă unescu, fiind stareţ
protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate şi chiliile din vest. Sunt instalate
în clopotniţă două noi clopote de 500 kg şi 375 kg.
În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculiţel, în apropierea mă nă stirii,
să pă turile arheologice au adus la lumina o criptă care adă postea moaştele a patru
sfinţi mucenici, primele descoperite pe teritoriul ţă rii noastre. Aceştia sunt creştini
martiri din secolele III-IV d.Hr. Inscripţiile în limba greacă din interiorul criptei
atestă astă zi moaştele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis şi
Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca
moaştele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mă nă stirea Cocoş din apropiere.
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse în mă nă stire şi aşezate la loc de cinste în
biserică , într-o frumoasă raclă , moaştele sfinţilor martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip,
75
Fapt atestat de placa sfinţirii păstrată pâ nă astă zi.

46
ca o mă rturie incontestabilă a credinţei stră moşeşti. Pră znuirea acestor martiri se
face în fiecare an la data de 4 iunie.
Biserica este o construcţie masivă din piatra în formă de cruce. Absidele din
naos sunt adâ nci şi foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâ lpi
voluminoşi, câ te unul pe fiecare parte, lipiţi de zid. Are un pridvor închis în care se
intră printr-o uşă masiva în două că nă turi, înaltă , cu geam în partea superioară . Are
al doilea pridvor deschis, susţinut de 6 coloane masive.
Naosul de 19 m lă ţime în zona absidelor luminat de câ te doua mari
ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de câ te o fereastră lată şi
înaltă pe fiecare parte. Pronaosul şi naosul au împreună 24 m în lungime.
Biserica are 3 turle octogonale, stră punse de câ te 8 ferestre înguste şi
înalte. Turla de pe naos este foarte masivă şi înaltă . Celelalte două mai mici sunt
aşezate pe fiecare parte a pridvorului.
În exterior, peretele din dreapta naosului are o firidă înaltă , pictata. La fel o
firidă înaltă şi pictată este pe zidul din ră să ritul altarului.
Pictura bisericii a început în toamna anului 1914, executată de pictorul
italian F. da Biasse în stil neobizantin şi s-a terminat în 191676. A fost restaurată
între 1957 şi 1960.
Mă nă stirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă
adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul deschis din 1985 adă posteşte şi o
colecţie de carte veche, religioasă , în special româ nească .
În prezent, prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Pă rinte Visarion Episcopul
Tulcei şi a stareţului mă nă stirii, se lucrează în interiorul bisericii la împodobirea cu
pictură în tehnică mozaic. Pâ nă în acest moment s-a împodobit cu pictură în mozaic
altarul bisericii, absida din partea de miază zi şi icoana lui Iisus Hristos Pantocrator
din turla Bisericii.
Prin grija pă rintelui Lază r, vieţuitor al mă nă stirii, s-a comandat şi instalat o
frumoasă îmbră că minte pentru Sfâ nta Masă , executată cu multă migală la atelierele
Patriarhiei Ortodoxe Ruse din Moscova.
Tot în prezent se lucrează la ridicarea încă a unui etaj, deasupra corpului de
76
Majoritatea mănăstirilor din Dobrogea de nord au caracteristică această pictură de tip neobizantin.

47
chilii deja existent, de corpuri de camere şi alte să li de mare trebuinţă pentru
mă nă stire.
În Cartea de Aur, Preasfinţitul Pă rinte Visarion a descoperit un gâ nd al
poetului Grigorie Vieru, datat în 18 septembrie a anului 1997. Marele poet
basarabean afirmă :

La Cocoş,
E-al meu strămoş,
Suferinţa Mi-e credinţa,
România Mi-e mândria!
Birui-va nu ţara cu cele mai multe tancuri,
ci Ţara cu Cel mai mult Dumnezeu în ea.
Dumnezeu să ne ajute.

Planşa nr. 29 Poarta de intrare a mănăstirii Planşa nr. 30 Biserica Sfânta Treime a
Cocoş mănăstirii Cocoş

48
Planşa nr. 31 Chiliile monahilor Planşa nr. 32 Catapeteasma Bisericii Sf.

Treime

Planşa nr. 33 Raclele cu moaştele Sfinţilor Planşa nr. 34 Paracalis

Mucenici Zotic, Attal, Camasie şi Filip
de la Niculiţel
III. Popasuri spirituale la mă nă stirile de rit vechi
de la Slava Rusă
( jud. Tulcea )

Din triunghiul mă nă stirilor nord-dobrogene mergem puţin mai la sud, în

centrul vechii zone Scithya Minor, la mă nă stirile de rit vechi: Vovidenia şi Uspenia.
Aceste mă nă stiri fac parte din Eparhia Slavei, eparhie rusă ortodoxă de rit vechi ce
este subordonată Eparhiei de la Fâ ntâ na Albă cu sediul în municipiul Bră ila77. Pentru

77
Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse 2008: 3.

49
a remarca importanţa Eparhiei Slava vom da în râ ndurile de mai jos istoricul
acesteia deoarece cele două mă nă stiri ale eparhiei au un trecut comun.
Eparhia Slavei a fost fondată de mitropolitul Ambrosie. În primele zile
ale lunii august din anul 1847, în mitropolia din Fâ ntâ na Albă soseşte delegaţia din
partea Mă nă stirii din Slava şi din partea comunită ţilor de pe malul fluviului Dună rea
( Dobrogea era sub ocupaţia otomană ), cu trei candidaţi pentru consacrarea lor în
treptele ierarhale. În râ ndul lor era şi Arkadii Dorofeev, monah la aceea vreme, care
mai tâ rziu va fi întemniţat în fortă reaţa Suzdal ( Rusia ), în care s-a chinuit 27 de ani.
Inok Arkadi este hirotonisit diacon, apoi ieromonah iar la data de 24 august,
ieromonahul Arkadi a fost uns episcop – anul 1847. A primit eparhia Slavei şi tot el
se ocupa de parohiile de pe malul Dună rii. A fost uns episcop de că tre mitropolitul
Kiril cu aprobarea mitropolitului Ambrosie. Toată activitatea lui Arkadie a fost sub
suferinţă : autorită ţile turceşti îl arestează întemniţâ ndu-l, unde îl vor ţine atâ t câ t va
fi anchetat, lă murindu-se nevinovă ţia acestuia. În 1848, episcopul Arkadie va fi
ridicat în rangul de arhiepiscop. Dar, în 1854 va fi arestat de armata rusă şi închis
cum s-a prezentat mai sus în fortă reaţa Suzdal.
Episcopia din Slava va fi recunoscută oficial de guvernul Turc în anul 1851.
Reşedinţa acestei episcopii este la Mă nă stirea Uspenia din Slava Rusă , judeţul
Tulcea.
Episcopul Arkadie I, prevede acest sfâ rşit, de aceea în ianuarie 1854
împreună cu episcopul Alimpie au hirotonisit pe cel de-al doilea episcop al Slavei, pe
Arkadie II care avea controlul asupra tuturor credincioşilor stabiliţi în centrul
Turciei. Episcop Arkadii II, în lume Andrei Radionovici Sapoşnikov, s-a remarcat
prin cunoştinţele sale avâ nd un talent semnicativ în scrierile sale. El va fi numit
ierarh al nekrasovilor78 . După terminarea ră zboiului episcopul Arkadie II a venit în
Dobrogea primind să pă storească eparhia Slava, pe care o va conduce pâ nă la
moartea sa, 11 noiembrie 1868, care v-a surveni în mă nă stirea Uspenia unde este şi
îngropat.
În 1869, mitropolitul Kiril a hirotonisit pe Irinarh, episcop de Slava în data de
26 august, iar în 1871, la 29 iulie îl va ridica la rangul de arhiepiscop. Moare la 5
78
http://www.psse.ro/

50
aprilie 1905 şi este înmormâ ntat în cimitirul mă nă stiri. Acesta a fost cel de-al treilea
episcop al Slavei.
Al patrulea episcop va fi uns preotul Leontie de că tre episcopul Macarie al
Tulcei şi locţiitor al mitropoliei, împreună cu episcopul Arsenie de Ural la 26
februarie 1906. A murit la 2 februarie 1921 şi este înmormâ ntat în cadrul cimitirului
din mă nă stire.
După moartea episcopului Leontie scaunului episcopal din slava ră mâ ne
vacantă ( vă duv ) pâ nă în 1927. În toată această perioadă , de eparhia Slavei se ocupa
episcopul Nikodim de Tulcea.
În 1927, luna iunie în fruntea episcopiei din Slava, a venit Episcopul
Savatii. Episcopului Savatie i-a fost încredinţată şi episcopia Tulcei, pe care o va
conduce pâ nă -n anul 1940, câ nd va fi hirotonisit episcopul Inokentie pentru această
catedră . Episcopul Savatie a fost hirotonisit de episcopul Pafnutie. Moare la 3 iunie
1952, schimnic fiind şi este înmormâ ntat în mă nă stirescul cimitir.
Cel de-al şaselea episcop va fi ales Vladimir, hirotonisit fiind de
mitropolitul Tihon, la 15 august 1951. Moare în 1956 în cadrul mă nă stirii unde este
şi îngropat. Al şaptelea episcop al Slavei va deveni Ioasaf, hirotonisit de
mitropolitul Tihon la 23 martie 1958. Iar la data de 15 decembrie 1968 este ridicat
la rangul de mitropolit. Moare la Bră ila unde este şi înmormâ ntat.
Lui Ioasaf, îi urmează cel de-al optulea episcop al Slavei –
Ambrosie, hirotonisit de mitropolitul Tihon la data de 15 august 1960. Moare la 7
ianuarie 1981 în mă nă stirea Uspenia unde este şi înmormâ ntat.
Al nouă lea episcop va deveni Leonid, hirotonisit fiind de
mitropolitul Ioasaf la 12 octombrie 1981. Moare la 30 ianuarie 2002 în cadrul
Mă nă stirii Uspenia unde este şi înmormâ ntat.
Al zecelea episcop este Flavian, hirotonisit de
că tre mitropolitul Leontie la 05 iunie 2000 împreună cu arhiepiscopul de Canada-
America şi Australia – Sofronie şi ridicat la sanul de arhiepiscop de mitropolitul
Leontie şi episcopul Afanasie la data de 24 iunie 2000. Sub pă storirea acestui ierarh,

51
atâ t Centrul Eparhial câ t şi Mă nă stirea Uspenia intră într-o perioadă de totală
reconstrucţie.79

1. Mă nă stirea Vovidenia

Mă nă stirea îşi are istoricul încă din secolul XVII-lea, câ nd în acest loc au venit
că lugă ri ruşi care au înfă ptuit un mic schit cu chilii de lemn. Neavâ nd locaş de
închinare, au despă durit un loc pe care au construit o biserică mică de lemn. Stareţul
întorcâ ndu-se în Rusia a adus Icoana Maicii Domnului din Kazan, de unde îşi trage şi
numele biserica mică actuală . Nu după mult timp pe acest loc au venit credincioşii
ruşi de rit vechi (lipoveni) care au înfiripat în jurul acestei vetre satul Slava Rusă .
Că lugă rii s-au retras în zona împă durită , unde au construit o altă biserică , tot din
lemn, pe locul unde se află acum Mă nă stirea Uspenia80.
Mai tâ rziu, o vă duvă bogată din Rusia a vizitat schitul care era pă ră sit şi după
revenirea ei din Moscova împreună cu slujnica sa şi câ teva maici au pus bazele unei
mă nă stiri de maici construind chilii şi ducâ nd o viaţă de sine. În urma inundaţiei din
1850 care a distrus chiliile şi ră mâ nâ nd numai biserica care le-a dat speranţă şi
punâ nd încrederea în Dumnezeu, au plecat în Moscova şi primind ajutoare au
revenit şi au construit alte chilii pe un loc mai înalt, unde se află acum mă nă stirea81.
În prezent în mă nă stire sunt două biserici : o biserică mare cu hramul
Intrarea Maicii Domnului, pră znuit la data de 21 noiembrie pe stil vechi şi 4
decembrie pe stil nou, şi o biserică mică (de iarnă ) cu hramul Icoana Maicii
Domnului din Kazani, pră znuit de două ori pe an odată vara pe data de 8 iulie
(stil vechi ) 21 iulie (stil nou ) şi toamna pe data de 22 octombrie (stil vechi ) 4
noiembrie (stil nou).

79
http://www.psse.ro/
80
Popovici 1972: 100.
81
http://www.psse.ro/

52
Planşa nr. 35 Poarta de intrare a mă nă stirii Vovidenia

Planşa nr. 36 Biserica mare a Planşa nr. 37 Biserica mică a mă nă stirii

mă nă stirii Vovidenia Vovidenia

Planşa nr. 38 Icoana Maicii Domnului din Kazani

2. Mă nă stirea Uspenia

53
 În sec. al XVll-lea se produce raskolul82 în Biserica Ortodoxă Rusă ca rezultat
al reformei patriarhului Nikon, pe timpul domniei ţarului Alexei Mihailovici, câ nd
ruşii staroveri (pă stră tori ai credinţei vechi) au fost denumiţi în mod eronat
raskolnici, schismatici (denumiri pe care aceştia nu le acceptă ). În sinodul Bisericii
întrunit în 1654 au fost adoptate urmă toarele modifică ri: semnul crucii cu două
degete să se facă cu trei, osana Alliluia să se repete de trei ori şi nu de două ,
mişcarea în jurul analogului din Biserică (pupitrul pe care se aşează Evanghelia) să
se facă nu după direcţia de rotaţie a soarelui ci invers, în loc de Isus să se scrie Iisus,
proscomidia să se facă pe cinci prescuri în loc de şapte.
Protopopul Avvakum, una dintre cele mai luminoase personalită ţi
spirituale din acea vreme, nefiind de acord cu aceste modifică ri, a fost ars pe rug în
1682. Între 1675-1695 sunt arşi pe rug peste 20000 de oameni. În clipe de
disperare, împotrivirea faţă de ţarism s-a manifestat şi prin exodul credincioşilor de
rit vechi în codrii, în ţinuturi câ t mai îndepă rtate şi chiar peste graniţă , în alte ţă ri.
Se preconizează că pe la sfâ rşitul sec. al XVll-lea, un grup de că lugă ri
credincioşi ruşi s-a stabilit în nordul Dobrogei de astă zi, care pe vremea aceea era
sub dominaţie turcă , şi, mai precis, în valea dintre satele Slava Rusă , Slava Cercheză
şi Fâ ntâ na Mare (fostul Bajbunar), numită Valea Bajbunarului. Aici au gă sit zonă
propice supravieţuirii câ t şi pă stră rii în bune condiţii şi siguranţă a credinţei
ortodoxe de rit vechi şi a culturii proprii. La început, au tră it ascunşi în pă dure,
locuind în colibe şi hrube. Venirea şi aşezarea lor în această vale se preconizează a fi
între anii 1680-1769, câ nd este construit şi primul lă caş de închină ciune. Stareţ la
acea vreme era ieromonahul Evfrosin, era de fapt şi preotul mă nă stirii. Acesta va
muri la scurtă vreme, iar mă nă stirea rusă ortodoxă de rit vechi (nu stil vechi) va
ră mâ ne fă ră preot multă vreme, pâ nă în anul 1846 câ nd ruşii lipoveni şi-l vor alege
ca mitropolit pe fostul mitropolit al Bosniei, care era fă ră eparhie la acea vreme,
Ambrosie. Acesta a hirotonit foarte mulţi preoţi şi episcopi pentru credincioşii
ortodocşi de rit vechi din Româ nia.
De la începuturi şi pâ nă în prezent, mă nă stirea se autogospodă reşte.

82
Mişcare de reformă din secolul al XVII-lea din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

54
Ocupaţia la acea vreme ca şi acum a că lugă rilor este – Molitva83, apoi activită ţile
administrativ-gospodă reşti.
În mă nă stire există două biserici: Biserica mare cu hramul Uspenia, care în
traducere înseamnă Adormirea Maicii Domnului (Sfâ nta Maria), să rbă torit pe 28-29
august (stil nou), adunâ ndu-se pelerini de pe întregul teritoriu româ nesc şi nu
numai.
Biserica a fost sfinţită în 1886 de că tre cel de-al treilea ierarh al mă nă stirii,
arhiepiscopul Irinarh.
Cea de-a doua biserică , mai mică (biserică de iarnă ) cu hramul Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost sfinţită în anul 1860 de că tre cel de-al doilea
mitropolit, Kiril, şi de episcopul local Arcadie al ll-lea. Hramul este să rbă torit pe 21
noiembrie (stil nou). Amintim că în ziua de 29 august, de hramul Uspenia, se
sfinţeşte apa în mă nă stire şi se spală sfintele moaşte.
De la înfiinţarea mă nă stirii şi pâ nă în prezent toate slujbele sunt ţinute în
slavona bisericească 84.
În ziua de astă zi se depun mari eforturi pentru pă strarea averii mă nă stireşti,
pentru renovarea şi înfrumuseţarea acesteia. Arhidiaconul Tavrion, originar din
localitatea Jurilovca, judeţul Tulcea, a avut strâ nse legă turi cu ruşii care l-au ajutat la
acea vreme cu aur şi bani, reuşind să amenajeze mă nă stirea. În acea vreme putea
construi mă nă stirea din aur, dar a fost tră dat şi marea lui bogă ţie a fost pră dată , iar
el s-a ales cu o moarte groaznică . Ca amintire, ne-au ră mas de la el vechile chilii,
clopotele şi sediul episcopal, al că rui stă pâ n a fost el personal.
Protectorii mă nă stirii Uspenia de rit vechi (nu de stil vechi) o reprezintă
moaştele Sfinţilor mucenici Dada, Gavedae, Cazdoe şi Gargal, copiii şi rudele
împă ratului persan Samporie, să rbă toriţi pe 29 septembrie (stil vechi) – 12
octombrie (stil nou), zi câ nd se spală sfintele moaşte.
În ceea ce priveşte raskolul, părerile sunt împărţite. Logic, cei care s-au abătut
de la ritualul ortodox au fost adepţii reformei lui Nikon şi nu aceia care au păstrat o

83
Rugă ciune citită de preot pentru iertarea pă catelor, în împrejură ri speciale.
84
http://www.psse.ro/

55
poziţie conservatoare după tradiţia cultului. Ei au fost însă numiţi de politica oficială a
statului schismatici sau raskolnici, deşi biserica oficială a creat o schismă…. 85.

Planşa nr. 39 Mă nă stirea Uspenia, vedere de pe dealul din apropiere

Planşa nr. 40 Biserica mare a mă nă stirii Uspenia

85
Popa 1994: 48.

56
Planşa nr. 41 Chiliile Planşa nr. 42 Placa cu data sfinţirii

Planşa nr. 43 Racla cu moaştele Sfinţilor Mucenici Dada, Gavedae, Gazdoe şi Gargal

IV. Locuri de pelerinaj în nordul Dobrogei

Pelerinajul nostru nu se poate încheia în nordul Dobrogei fă ră a trece şi pe la

cele mai importante vetre ale creştinimului nostru Martyriconul de la Niculiţel,
mă nă stirea de la Halmyris şi Biserica Sf. Atanasie din Niculiţel.

1.Bazilica Paleocreştină de la Niculiţel

57
 1.1.Introducere

Niculițelul, localitate situată într-o zonă de podiș cu multe pă duri precum și

zona adiacentă se face vazută pe harta Dobrogei ca o localitate bogată în mă rturii
arheologice de mare valoare. Începem a înșira câ teva descoperiri arheologice
monumentale printre care remarcă m: altarul închinat de 3 preoți lui Jupiter
Dolichenus în cinstea împă ratului Caracalla și a mamei sale de la începutul secolului
III d.Hr86, un stâ lp militar din timpul lui Iulian Apostata87, niște că ră mizi fragmentare
ce poartă ștampila LEG (ionis) I IOVAE SCY (thicae)88 și fragmentele ceramice de la
conductele ce duceau apa potabilă de la izvoarele Niculițelului pâ nă la cetatea
Noviodunumului89.
Ruinele unei fortificații La cetăţuie, de aici provin materiale de factură romană ,
bizantină și slavă 90, abundența monedelor romane și bizantine, valul de pă mâ nt
care înconjoară Niculițelul dinspre sud-sud-vest, bisericuța mică Sf Atanasie care
provine dintr-o capelă bizantină precum și descoperirea a 13 monede medievale de
pe vremea lui Vlaicu-Vodă ne duc cu gâ ndul la o intensă locuire a acestui spațiu
transformat în acele vremuri într-o așezare civilă relativ urbană .
Așezarea de la poalele dealului Piatra Roșie91 aflată în imediata apropiere a
cetă ții Noviodunum pare să fi avut o intensă și continuă locuire de-a lungul
veacurilor. Conform mă rturiilor lui V.H Baumann așezarea se pare că a a fost acea
lume necunoscută din spatele Noviodunumului, o lume plină de factori economici,
militari, recreativi și totodată un acces la refugiu datorită pă durilor dimprejur ce
ofereau acest lucru. Refugii ale populației civile cauzate de fenomenul migrator de la
sfâ rșitul secolului IV d.Hr și prima jumă tate a secolului al V-lea d.Hr.
Iată acest spațiu dacă îl putem numi hinter-land, bogat în vestigii arheologice
pare să fi fost de-a lungul veacurilor extrem de important pentru nordul Dobrogei,

86
Notitia Dignitatum Or, ed. Bocking, 1839, XXXVI.
87
CIL, III, 7611; Barnea 1968: 393.
88
SCIV, V, 1-2, 1954:186.
89
Barnea Ion 1968: 476.
90
SCIV, V, 1954: 182.
91
Denumire locală , vizâ nd faptul că roca dealului are o culoare roșiatică .

58
pentru limes-ul roman din Sciția Mică dar și pentru crearea unui lă gă r creștin vechi,
unic în felul să u.

Planşa nr. 44 Niculițelul arheologic

1.2. Istoricul Monumentului

Monumentul paleocreștin de la Niculițel a fost descoperit întâ mplă tor, în

urma unor ploi torențiale din 1971, urmâ nd apoi a fi investigat arheologic în mai
multe etape. În 1971 s-a conturat zona presbyterium-ului92, aceasta reprezentâ nd
locul de amplasament al criptei monumentale.
În 1975 au fost stabilite dimensiunile monumentului, au fost fă cute cercetă ri
în zona interioară a criptei, fiind descoperit totodată și primul mormâ nt martiric. În
anul 1981 s-a realizat de că tre Muzeul din Tulcea un proiect de protejare și
conservare a monumentului de la Niculițel avâ nd ca obiective construirea unui canal
de preluare pluvial, o construcție pentru protejarea ansamblului precum și
consolidarea și conservarea in situ. Din 1983 a început aplicarea proiectului, el
finalizâ ndu-se câ țiva ani mai tâ rziu.
În anii 1984-1985 s-au fă cut preciză ri cronologice pe baza stratigrafiei din
zona fațadei. Restaurarea ansamblului bazilical și eco-muzeal aferent a impus noi
cercetă ri arheologice în anul 1994. Ca obiective au fost finalizarea cercetă rii
interiorului bazilical și obținerea de informații din zona adiacentă monumentului.

92
Baumann 2004:23.

59
 Planşa nr. 45 Prima imagine de dinaintea începerii să pă turilor arheologice

1.3. Datele arheologice

a)Campania din septembrie 1971

Lucrarea s-a efectutat în mijlocul unei ulițe, în locul numit de localnici La

Plăcintă93, scoțâ ndu-se la lumină pe o suprafață de 170 mp resturile unei bazilici
creștine cu cripta in situ, îngropată în zona altarului. Să pă turile s-au efectuat în zona
altarului și în zona navei principale deoarece restul de ziduri erau aproape complet
distruse.
Conform lui V.H Baumann stratigrafia a permis reconstituirea planului
bazilical. Similar celorlalte biserici creștine din Antichitate, bazilica nu are absida
perfect orientată spre ră să rit ci mai mult spre NNE. Absida are o formă
semicirculară cu o deschidere de circa 6m.

93
Nume popular dat unui localnic vecin cu monumentul în cauză ; numele se mai pă strează și astă zi.

60
 Planşa nr. 46 Cripta in situ

Naosul era pardosit cu dale de că ră midă romană , pă trată uneori și așezată

mozaical. Acest tip trinav de bazilică își gă sește analogii la cele de la Histria,
Tomis94, Noviodunum.
Altarul se află situat deasupra unei cripte cu plan trapezoidal, cu baza mare
spre interior. Cripta a fost acoperită cu o cupolă din că ră midă și mortar prevă zută cu
un vâ rf tronconic. Pereții criptei erau lucrați din piatră neregulată .
Interiorul criptei de formă dreptunghiulară era pardosit din trei lespezi de
calcar de Babadag , pe care era construită lada mortuară din scâ nduri de brad. În
ladă erau așezate ordonat patru schelete înainte în direcția orientă rii bazilicii
conform ritualului creștin. Putem face câ teva observații aici, în primul râ nd
așezarea lor în ordinea anatomică , lipsa oaselor craniene în cazul scheletelor din
dreapta, pă strarea lor fragmentară și lipsa elementelor vestimentare.

Planşa nr. 47 Interiorul criptei, lada mortuară deranjată de curgerile de moloz

94
Ră dulescu 1966: 42.

61
 Planşa nr. 48 Lada mortuară după înlă turarea capacului

Pereții interiori ai criptei au un aspect semicircular fiind tencuiți cu var și cu

nisip după ridicarea bolții din că ră midă . Literele celor două inscripții au fost de
asemenea vopsite cu roșu. Pe peretele din stâ nga era scris , avâ nd
deasupra monograma lui Hristos, o cruce simplă cu P prins de partea superioară a
brațului vertical, iar pe peretele din dreapta sub o cruce asemă nă toare de
dimensiuni mai mari au fost scrise numele celor patru martir
.
Crucea monogramată din bazilica de la Niculițel o mai gă sim în spațiul
româ nesc și la Ulmetum din vremea lui Justinian 95. Scrierea este specifică secolelor
IV-V d.Hr, gă sindu-și analogii în Cronica Alexandrină , de sfâ rșit de secol IV d.Hr iar
pe teritoriul Dobrogei în inscripția din Tomis dedicată Fericitului Timotheus către
Dinias, de curând luminat (botezat) Enmanuil96, datată în secolul al V-lea d.Hr.

95
Barnea 1968: 423.
96
Iorgu 1962: 217.

62
Planşa nr. 49 Inscripția de pe peretele din stâ nga

Planşa nr. 50 Inscripția de pe peretele din dreapta

Planşa nr. 51 Planul bazilical din 1971

63
 b)Campania din 1984-1985

Cercetă rile arheologice din această perioadă au avut ca scop înlă turarea
construcțiilor civile din zona de sud-est a edificiului, urmă rirea configurației
perimetrale. S-a constatat că nava laterală ră să riteană a fost distrusă aproape în
întregime în perioada modernă .
Din punct de vedere stratigrafic au fost surprinse trei niveluri de locuire
datate cu monede și material ceramic. Să pă turile din acești ani le confirmă pe
celelalte mai vechi cu privire la momentul construirii bazilicii, un moment dovedit a
fi ulterior anului 375 d.Hr. Însă aceste cercetă ri scot la iveală o locuire romană
tâ rzie. Așezarea romană tâ rzie s-a constituit în jurul vechiului mormâ nt mă rturic
după conciliul de la Niceea, acesta fiind și motivul transportă rii în același loc a celor
patru martiri.

c)Campania din 1994

Sectorul I (interiorul bazilicii)

S-a urmă rit degajarea elementelor pă strate din edificiul antic. Colțul de sud-
est al bazilicii a fost scos în întregime (11) zidul exterior, un fragment din fațadă și
un pilastru. Zidurile sunt realizate în tehnica opus incertum, zidul exterior fiind
considerat zid de nartex. Demantelarea totală a laturii avansate a nartex-ului era
reprezentată de o crepidoma ce suținea stâ lpii unui portic deschis pe toată latura. Au
fost descoperite aici un opaiț ceramic și o dă ltiță de fier forjat.
Ridicarea bazilicii a avut loc la o dată cuprinsă între domniile lui Valens și
Valentinian II, ultimele decenii ale secolului IV d.Hr. Descoperirea din zona nartex-
ului a monedelor din timpul lui Valentinian II( 383-392) și Honorius ( 399-408)
reprezntă un terminus post quaem față de momentul construirii bazilicii97.
Existența pilaștrilor de capă t a absidei, țesuți pe linia de curbură , arată că
bazilica a fost concepută cu plan trinav, așa cum am afirmat și mai sus.
97
De fapt monedele au constituit principalul factor al cronologiei bazilicii de la Niculiţel.

64
 Cripta martirică a fost amplasată la o distanță de 3,20 m NE, față de primul
mormâ nt martiric, o afirmație fă cută pe baza descoperirii unui fragment dislocat din
temelia construcției inițiale.

Sectorul II (zona exterioară sud-estică )

Zona de 10-15 m sud-est de bazilică oferă un material să rac, fragmentar și

neelocvent, fiind mai mult de factură romană . Însă în vestul secțiunii s-a descoperit
un bordei oval precum și materiale romane tâ rzii de secol IV d.Hr, fragmente
medievale timpurii de secol X, câ ndva existâ nd o locuință medievală timpurie. Oalele
descoperite stau mă rturie existenței unui sat medieval pentru că așezarea romană a
fost pă ră sită și demolată .
În secolul al X-lea satul medieval ocupa doar zona vestică a zonei pe care am
descris-o.

Planşa nr. 52 Capă tul estic al absidei cu pilastru țesut

Planşa nr. 53 Nivel roman deranjat de o locuință medievală timpurie

65
 Planşa nr. 54 Locuință medievală din sec. X cu cuptor menajer

Planşa nr. 55 Obiecte descoperite în zona nartex-ului, din faza a II-a

anterioară construirii bazilicii

Planşa nr. 56 Ceramică medievală de secol X, provenită din sectorul II

1.4. Semnificația numelor martirilor

66
 Trei dintre ei Zotikos, Attalos și Philippos poartă antroponimice destul de
cunoscute în onomastica greacă 98. Este plauzibil să presupunem că fă ceau parte din
militarii greci ai granizoanei din Noviodunum fie din comunitatea greacă din zona
respectivă , despre a că rei existență stă mă rturie inscripția funerară a Alexandrei a
lui Alexandros99.
Kamasis pare a fi un nume feminin întâ lnit în alte forme asemă nă toare
onomasticii microasiatice, ceai mai aproape formă fiind cea de Amasis100.
Referitor la momentul martiriză rii lor V.H Baumann afirma că putem lua ca
punct de plecare anul 319 d.Hr câ nd Licinius a început persecuția creștinilor
dobrogeni sau ultimele persecuții inițiate de Iulian Apostata, ceea ce e mai puțin de
crezut, dat fiind caracterul absolut izolat al acestora 101.
Din pă cate, documentele cele mai plauzibile referitoare la persecutarea
creştinilor din Scythia şi anume martirologiul ieronimian ca şi sinaxarul din
Constantinopol, nu amintesc printre martirii Noviodunumului decâ t pe unul din cei
aflaţi în cripta bazilicii din Niculițel, anume pe Philippos, martirizat la 4 iunie 319
d.Hr.

1.5. Viitorul monumentului: noul plan de restaurare

La sala Mihail Kogă lniceanu, a Consiliului Județean Tulcea, a avut loc pe 25

septembrie 2013, conferința de lansarea a proiectului Reabilitare şi modernizare
imobil – conservare monument paleocreştin Niculiţel.
În data de 30 august  2013 a fost semnat contractul de finanţare al
proiectului: Reabilitare şi modernizare imobil – conservare monument paleocreştin
Niculiţel, SMIS 33662, între Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Tulcea, în
calitate de Beneficiar, Ministerul Dezvoltă rii Regionale şi Administraţiei Publice, în

98
Pontica, V, 1972: 558.
99
Sarcofagul se gă sește în prezent la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea.
100
Pontica, V, 1972: 559.
101
Pontica, V, 1972: 559.

67
calitate de Autoritate de Mangement pentru POR şi Agenţia pentru Dezvoltare
Regională Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa
prioritară 5: Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de
intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural,
crearea şi modernizarea infrastructurilor conexe. Durata de implementare a
proiectului este de 23 de luni.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Conservarea, consolidarea, reabilitarea, protejarea şi crearea
infrastructurii conexe  pentru Bazilica Paleocreştină cu criptă din comuna Niculiţel
judeţul Tulcea, valorificarea potenţialului turistic local prin punerea în valoare  a
monumentului istoric de valoare naţională , creşterea atractivită ţii zonei pentru
investitori, cu respectarea principiilor dezvoltă rii durabile a zonei şi protejarea
mediului înconjură tor.
2. Creşterea   numă rului de pelerini care vor alege ca destinaţie spirituală
monumentul istoric care face obiectul  proiectului în primul an după implementare
şi a numă rului de pelerini ocazionali veniţi pe cont propriu în pelerinaj cu ocazia
zilei de 4 iunie în fiecare an câ nd sunt organizate manifestă ri legate de pomenirea
martirilor descoperiţi în acest loc102.
Cinstirea Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel se face în fiecare an pe data de 4
iunie. Mai jos am ataşat o fotografie fă cută în noaptea pelerinajului din 2001. Se
poate observa acea lumină cerească pă trunzâ nd în matryrion la ora 02.00. Iată încă
o dovadă că Dumnezeu a fost în acea noapte prezent.

102
http://www.ziaruldetulcea.ro/conferinta-de-lansarea-reabilitare-si-modernizare-imobil-conservare-
monument-paleocrestin-niculitel/

68
Planşa nr. 57 Fotografie fă cută la ora 02.00 în data de 03.06.2001, se poate
observa fasciculul de lumină care intră în cripta
martirică

2. Mă nă stirea Halmyris, o şcoală duhovnicească aparte103

Halmyris, nume ca din poveşti. O poveste antică care s-a scris, acum mai bine
de 1700 de ani, în aceste locuri ale provinciei Scythia Minor - Dobrogea de astă zi. S-a
scris cu sâ ngele Martirilor Epictet, preotul şi Astion, monahul. S-a mă rturisit în
perioada sâ ngeroaselor persecuţii dezlă nţuite împotriva creştinilor de că tre
împă ratul Diocleţian (284-305 d. Hr) şi coregenţii să i104.
Oraşul Halmyris apare menţionat încă din secolul I d. Hr. ca fiind situat la
vă rsarea Dună rii în mare, în apropierea lacului Razelm (care se numea în trecut
Halmiris, adică apă să rată ) un fost golf al Mă rii Negre. Astfel poziţionată , această
cetate a fost un important centru comercial şi militar al Imperiului Roman, fiind la
frontiera de nord a acestuia, dar şi la intersecţia drumurilor terestre, fluviale şi
maritime. Ruinele fortă reţei romano-bizantine care a aparţinut cetă ţii Halmyris, se
gă sesc între două localită ţi ale judeţului Tulcea, Murighiol şi Dună vă ţul de Jos. Tot
aici, într-un şantier arheologic deschis în anul 1981, în urma unor să pă turi efectuate
de o echipă româ no-americană , a fost descoperită o Bazilică Episcopală în anul
2000. Un an mai tâ rziu, la pră znuirea Adormirii Maicii Domnului, în cripta de sub

103
Afirmaţie fă cută de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în timul pelerinajului din 2002.
104
http://www.lacasuriortodoxe.com/article-20776046.html

69
altarul bazilicii, au fost descoperite sfintele moaşte ale celor doi Martiri, Epictet şi
Astion105.
Cinstirea Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion din anul 2002 este relatată mai
jos precum şi tot ceea ce înseamnă un pelerinaj la mă nă stirea Halmyris.
Nimic din ceea ce se poate vedea astă zi în aceste locuri nu tră deaza existenţa
comorilor nepreţuite care au stat ascunse aici. Pă mâ nt arid, vegetaţie să lbatică ,
mă ră cini, scaieţi, praf abundent, arşită , deşert câ t vezi cu ochii. Locuri uitate de
lume, dar nu şi de Dumnezeu care-Şi ascunde cu grijă darurile pă zite prin Harul Să u
şi le scoate la iveală atunci câ nd, din credinţa celor care vor să se folosească de ele,
izvoră sc fapte bineplă cute Lui: se înalţă o Troiţă , se înfiinţează o mă nă stire, se ridică
o catedrală , cea mai mare a Dobrogei, se organizează procesiuni şi pelerinaje.
Credincioşii vin în această oază duhovnicească mai ales la praznicul din zilele
de 7 şi 8 iulie. Sfinţii Mucenici ne cheamă să ne rugă m împreună cu ei. Dar pâ nă să
ajungem la locul de întâ lnire, stră batem cu autocarele distanţa Tulcea - Murighiol,
intonâ nd că ntă ri ortodoxe. Bucuria tulcenilor şi a altor pelerini îşi face cunoscută
prezenţa. Raclele cu moaştele sfinţilor mucenici sunt întâ mpinate la Troiţa din
localitatea Murighiol.
Iată cuvâ ntul rostit de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, aici: Iubiţi
credincioşi, am venit în seara aceasta aici ca să aducem Sfintele Moaşte ale Sfinţilor
Mucenici Epictet şi Astion, şi să facem popas la această Troiţă. Această Troiţă a fost
înălţată prin purtarea de grijă, dragostea, nădejdea şi credinţa că, aproape de locul
acesta, sunt sfintele moaşte ale Sfinţilor Mucenici şi a fost înălţată de înaintaşul meu
ÎPS Lucian. Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul său pentru că a crezut în
această lumină a Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion. După ce am poposit aici,în
Dobrogea, în anul 2001, în luna iunie, am venit pe locurile acestea şi am mers la
Cetatea Halmyrisului şi mă rugam împreună cu cei ce mă însoţeau şi purtam nişte
emoţii în suflet gândind că pe aici trebuie să fie Sfinţii Epictet şi Astion. Şi, la scurtă
vreme, la nici două luni, s-au descoperit sfintele lor moaşte. Iată, acest odor al sfintelor
moaşte, ne-a chemat din seara aceasta pentru ziua de mâine a prăznuirii lor, să facem

105
ICEM Tulcea 2008: 52.

70
sărbătoare cu rugăciuni şi cu cântări. De aceea din clipa aceasta vom începe slujba
vecerniei închinată Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion106.
Iată desfă şurarea unui pelerinaj spre Mă nă stirea Halmyris. Cele două racle
sunt purtate pe umerii preoţilor din sobor. Câ ntă reţii stranei şi grupul de credincioşi
de la ASCOR Tulcea sunt îmbră caţi în frumoase costume populare. Participă m la o
vecernie de excepţie, nu numai pentru că este pitorească , ci şi pentru că fiind toţi pe
drum, în mişcare, suntem laolaltă , soborul care slujeşte ală turi de credincioşi şi toţi
împreună cu Sfinţii Mucenici.
Nici unul din obstacolele acestui drum nu poate împiedica această slujire în
comuniune. Nici colbul care se depune abundent, nici pietrele colţuroase care
îngreunează înaintarea, nici ciulinii pră fuiţi şi ghimpoşi de pe marginea drumului, în
care te mai agă ţi uneori, nici arşiţa după -amiezii, nu ne poate intimida.
Ajungâ nd la Mă nă stire ne separă m, mergâ nd fiecare la locul râ nduit: raclele
sunt depuse spre închinare într-un foişor frumos împodobit cu stuf şi papură ,
soborul preoţilor împreună cu ÎPS Teodosie, continuâ nd să slujească pe un podium
special amenajat. După apusul soarelui, câ nd arşiţa se mai domoleşte şi apar primele
adieri ră coroase, o altă vicisitudine îşi face simţită prezenţa. Iată că starea de pelerin
implică şi putinţa de a primi darul pentru care lupţi, dovedind că eşti vrednic de el.
Darurile cerute prin slujbe şi rugă ciuni adresate sfinţilor mucenici, precum le cerea
odinioară prorocul David: Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi,
Doamne, Dumnezeul meu, Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei;
şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Iar vrăjmaşii mei
trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă
lasa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele107.
Pe mă sură ce înaintă m în noapte roiuri insistente de ţâ nţari, mari câ t nişte
musculiţe, ne asaltează . Este un asediu că ruia cu greu îi facem faţă . E o luptă surdă ;
pe câ t sunt de silenţioşi, pe atâ t sunt de ostili şi veninoşi. Mici vampiri flă mâ nzi, ce
106
Cuvâ ntare rostită de Î.P.S Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la să rbă toarea Sfinţilor Epictet şi Astion din anul
2002.
107
Psalmi, 37.

71
ne obligă să ne mişcă m continuu pentru a-i alunga, reuşind să agite atmosfera. O
jertfă pe care ne-o cere acest loc.
Slujba de priveghere se apropie de final. ÎPS Teodosie rosteşte cuvâ nt de
încheiere: Iubiţi credincioşi, Iată am petrecut seara de priveghere aici pentru Sfinţii
Mucenici Epictet şi Astion. Este o atmosferă duhovnicească în prezenţa sfintelor
moaşte, atmosferă cu mult mai bogată decât acolo unde chemam doar numele
sfinţilor. Aici avem prezenţa Sfântului Duh. Vă mulţumim pentru această prezenţă în
această seară. În seara aceasta v-aţi luptat să vă rugaţi. V-aţi luptat cu ţânţarii de aici,
că dacă au plecat oamenii din aceste locuri au venit ţânţarii. De acum, dacă au venit
vieţuitorii, credem că vom alunga aceste vieţuitoare agresive şi vă aşteptăm şi mâine
dimineaţă, când la ora 8 vom începe slujba sfinţirii bisericii.
De aceea, vă slobozim cu pace la casele frăţiilor voastre ducând mireasma
mijlocirilor pline de milostivire ale Sfinţilor Mucenici, Epictet şi Astion, care se roagă
neîncetat pentru sufletele noastre. Dumnezeu să primească sfânta rugăciune şi să ne
ajute în tot ceea ce ne dorim pentru iertarea păcatelor şi pentru mântuirea noastră 108.
Unele autocare s-au întors în Tulcea, cu o parte din credincioşii veniţi din
aceasta zonă . Ceilalţi credincioşi veniti din alte pă rţi, constă nţeni, gă lă ţeni, ş.a.m.d.,
au ră mas în biserica Mă nă stirii la rugă ciune. S-au citit multe acatiste şi mulţi psalmi
pâ nă dimineaţă câ nd a început slujba de sfinţire a apei (agheasma mică ). Apoi a
urmat slujba Sfâ ntului Maslu şi, în timp ce pe podiumul amenajat pentru slujire se
citea Acatistul Sfinţilor Mucenici, soborul de preoţi şi arhierei a purces la sfinţirea
bisericii de la demisolul viitoarei Catedrale. După ce întregul sobor s-a reîntors pe
podium, ÎPS Teodosie ni s-a adresat:...... Am sfinţit Sfânta Masă şi, după Sfânta slujbă,
veţi putea intra să sărutaţi Sfânta Masă şi să luaţi o parte de târnoseală. Iată, această
sărbătoare ne adună aici, la locul acesta atât de minunat. Şi vom tălmăci la vremea
cuvântului viaţa şi darul pe care l-au lăsat sfinţii mucenici Epictet şi Astion în locul
acesta şi în tot ţinutul Dobrogei. Şi vom vedea că ei dau răspuns la rugăciune tuturor
credincioşilor care vin înaintea icoanei lor şi mai ales celor care vin să cinstească
sfintele lor moaşte. Noi va trebui să continuăm lucrarea, să finisăm ceea ce s-a făcut

108
Cuvâ ntarea ţinută de Î.P.S Teodosie în anul 2002 cu ocazia pelerinajului la moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion
de la Halmyris.

72
până acum, apoi vă vom chema la o sfinţire mare, aşa cum se cuvine pentru o biserică
îinchinată celor dintâi sfinţi martiri ai noştri. Este o emoţie deosebită să trăim aceste
clipe împreună cu cei ce-au pătimit aici, la anul 290. Şi mai ales că-i avem aici de faţă,
cu noi, şi aşa cum atunci s-a adunat în Cetatea care era aici poporul la privelişte, şi în
loc să hulească pe sfinţi au venit la dreapta credinţă - că mulţi erau păgâni - aşa şi
noi, cei care ne-am adunat astăzi, luând de la sfinţii Epictet şi Astion arvuna sfinţeniei,
se cuvine să lepădăm toată răutatea şi tot ceea ce întunecă sufletul nostru, să ne
îmbrăcăm în lumină, în bucurie şi în sfinţenie. Iată, şi în anul acesta, PS Episcop
Damaschin de la Slobozia, a poposit în mijlocul nostru - eparhiile noastre sunt surori
nu numai prin Duhul lui Dumnezeu care ocroteşte toată Biserică, dar sunt surori şi
prin ofranda sfintelor moaşte ale sfinţilor mucenici Epictet şi Astion şi ale sfinţilor
mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip care se află în Catedrala din
Slobozia, prima mare Catedrală care s-a construit şi s-a sfinţit după 1989 Şi iată, este o
Catedrală care adăposteşte multe sfinte moaşte şi aceste sfinte moaşte aduc lumină şi
mângâiere credincioşilor. Mulţumindu-i PS Damaschin că a poposit în mijlocul nostru,
îi multumesc şi pentru faptul că s-a înrădăcinat deja o tradiţie ca, la Halmyris, sa vină
cu un candidat pentru diaconie şi cu un diacon pentru preoţie109.
Un alt oaspete prezent la acest mare praznic a fost pă rintele Nicodim,
stareţul Mă nă stirii Crasna din judeţul Prahova. Soborul numeros compus din
arhierei, preoţi, diaconi, fă cea ca podiumul pe care se slujea să devină neîncă pă tor.
Şi prezenţa credincioşilor la această să rbă toare a fost impresionantă .
Numă rul mare al acestora constituie un argument pentru dimensiunile pe care le va
avea viitoarea Catedrală . Participă m la slujbă avâ nd soarele arză tor deasupra
capetelor, chiar de la primele ore ale dimineţii.
În această atmosferă toridă , privind spre zidurile în curs de ridicare ale noii
Catedrale, cu ochii minţii, chiar şi pentru o fracţiune de secundă , încercă m să
vizualiză m imaginea Sfintei Liturghii să vâ rşite în interiorul ei atunci câ nd va fi gata.
Cu siguranţă va fi cu totul altfel.
ÎPS Teodosie vorbind credincioşilor aduce mai multe amă nunte:

109
Mănăstirea Sfinţilor Epictet şi Astion – Halmyris 2011: 1.

73
 ...... v-am chemat iarăşi în anul acesta. S-a făcut cât s-a putut. Va fi o biserică
măreaţă. Să ştiţi că-i cea mai mare biserică din Dobrogea de până acum. Nu este alta
mai mare. Şi n-am făcut-o după alte dimensiuni. Aceasta a fost mărimea bisericii unde
moaştele sfinţilor au fost găsite, în lungime de 35 m. Aşa era Biserica Episcopală din
vremea aceea, din secolele IV-VI d.Hr. Şi iată, noi reconstituim aici Biserica Episcopală,
într-o Mănăstire închinată sfinţilor mucenici Epictet şi Astion. Să nu vă întristaţi c-aţi
poposit aici sau să nu cârtiţi. Să vă bucuraţi c-aţi venit. A fost drum lung. Astăzi a fost
soare, dar câtă durere au răbdat sfinţii mucenici. Drumul pe care l-aţi făcut, şederea
aici în soare şi jertfa pe care a-ţi adus-o, a rugăciunii, să se unească cu jertfa celor doi
sfinţi mucenici. Aceştia sunt mai vii decât noi. Aceştia sunt cu noi aici. Dacă s-au arătat
părinţilor Sfântului Astion şi i-au îmbrăţişat, astăzi ne îmbrăţişează duhovniceşte pe
noi pe toţi. De aceea am venit aici. Nu i-au îmbrăţişat în altă parte ci acolo unde a fost
mormântul lor. Noi am venit aici lângă mormântul lor ca să fim şi noi îmbrăţişaţi de ei
şi toţi cei ce v-aţi deschis inima şi v-aţi aprins sufletul cu dreaptă credinţă, sunteţi
îmbrăţişaţi de sfinţii mucenici. Iată, aşadar bucuraţi-vă de acest praznic, bucuraţi-vă
de această bucurie a noastră. Să treceţi cu toţii cei care n-aţi intrat în sfântul Altar
unde s-a sfinţit Sfânta Masă şi este târnoseală. Să primiţi arvună a sfinţeniei zilei de
astăzi de la Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion. Vreau să-i mulţumesc în chip deosebit PS
Damaschin, nu numai vecinul nostru - fiindcă istoria Dobrogei este unită cu istoria
Sloboziei şi a Călăraşilor - şi iată Dunărea, Dunărea sfinţilor mucenici Epictet şi Astion
pe care au venit, ne uneşte pe noi cu PS Damaschin. Dar nu Dunărea ne uneşte atât de
intim, ci credinţa şi dragostea. V-am spus şi altă dată: pe PS Damaschin îl simt cel mai
aproape dintre ierarhi, pentru că este ierarhul blând şi chibzuit, ierarhul care atunci
când a poposit la Slobozia cu adevărat a venit să aducă multă pace, multă dragoste şi
multă bucurie. A reorganizat Episcopia atât de frumos, cu aşezăminte sociale, cu
preoţi misionari, cu slujitori care să aducă credinţa Mântuitorului Hristos în sufletele
oamenilor110.
Am venit la Halmyris din dorinţa de a cunoaşte locurile unde s-au nevoit
sfinţii mucenici Epictet şi Astion şi de a participa la pră znuirea lor. Acum după ce m-
am bucurat de slujbele acestui praznic, după ce i-am cunoscut pe monahii de aici, am
110
Mănăstirea Sfinţilor Epictet şi Astion – Halmyris 2011: 2.

74
înţeles că această mă nă stire este şi o şcoală duhovnicească aparte. Şi cel mai bine se
pot dobâ ndi, în această şcoală , învă ţă turile celor nouă Fericiri - nouă virtuţi prin
care putem dobâ ndi fericirea veşnică . Aceasta pentru că monahii acestei mă nă stiri
au o smerenie şi o blâ ndeţe aparte. Nici n-ar fi putut să vieţuiască aici altfel de
oameni. Aceşti monahi, avâ ndu-i ca pildă pe sfinţii mucenici Epictet şi Astion, au
deprins această râ vnă , în aceste locuri vitrege, de a lucra acest pă mâ nt, să dind vie,
plantâ nd copaci, ridicâ nd construcţii de dimensiuni impresionante.

Planşa nr. 58 Moment de ceremonie Planşa nr. 59 Poarta de intrare a mănăstirii

la mă nă stirea Halmyris Halmyris

Planşa nr. 60 Interior mă nă stirea Halmyris, se vă d în stâ nga şi în dreapta raclele

cu moaştele Sf. Epictet şi Astion

3. Biserica Sf. Atanasie sau bisericuţa mică111

111
Numele popular dat de cetă ţenii comunei Niculiţel acestei biserici.

75
 După intrarea din nou a Dobrogei în componenţa Imperiului Bizantin la
sfâ rşitul secolul al X-lea, viaţa bisericească , mă nă stirile şi scaunul episcopal de la
Tomis au început şi ele a se reorganiza.
Una dintre cele mai importante aşeză ri mă nă stireşti ale vremii cunoscute în
nordul Dobrogei, s-a format în secolul al XI-lea în pă durile din imediata apropiere a
martirium-ului de la Niculiţel. Aceasta reprezintă dovada că viaţa monahală nu se
stinsese la gurile Dună rii şi că în partea locului exista o stră veche tradiţie şi
continuitate monahală .
Această comunitate monahală de la Niculiţel cuprindea atâ t că lugă ri
autohtoni ce continuau să tră iască în codrii Dobrogei câ t şi că lugă ri veniţi din sudul
imperiului.
Existenţa unei puternice comunită ţi monahale la Niculiţel în perioada
secolelor XI-XII este întă rită de descoperirile arheologice. Astfel acestea au scos la
iveală temelia unei biserici mă nă stireşti din sec. XI-XII, cu plan treflat. Este cea mai
veche biserică din ţară de acest tip iar în jurul ei au mai fost gă site urme ale unor
vechi chilii că lugă reşti precum şi ră mă şiţele unui vechi monast. Biserica avea
hramul Sfâ ntul Atanasie cel Mare, hram dat şi bisericii de mai tâ rziu. Alegerea ca
patron al că lugă rilor de la Niculiţel a celui mai mare patron al ortodoxiei denotă
pregă tirea teologică a acestor sihaştrii şi dă ruirea lor pentru apă rarea dreptei
credinţe la gurile Dună rii112.
Această biserică trilibată a fost cercetată în 1954 de prof. I. Barnea pe dealul
împă durit al Cetăţuii din apropiere avâ nd semnificaţii mult mai profunde în trecutul
nostru decâ t se bă nuia113. Se întreba atunci, dacă sediul Episcopal şi apoi
Mitropolitan de la Vicina, atestat între secolele XI-XII, nu se va fi aflat la Nordul
Niculiţelului, pe un braţ colmatat al Dună rii din care a mai ră mas salba de lacuri:
Rotund, Telicea, Parcheş, Somova114.
Sihă stria Sfâ ntului Atanasie de la Niculiţel era o aşezare monahală avâ nd
biserici şi chilii din piatră şi viaţă de obşte. Ea era subordonată episcopiei de Vicina,
întemeiată în secolul al X-lea. Pe lâ ngă că lugă rii obştii existau şi alţii care tră iau fie în
112
Bă lan 1982:49.
113
Afirmaţie ce aparţine prof. Univ. Gheorghe I. Moisescu, tată l arhimandritului Cristian Moisescu.
114
Cristian 1979: 271-272.

76
peşteri, fie în colibe, însă numele acestora ne sunt total necunoscute. Cert este că în
această perioadă Dobrogea este influenţată de monahismul athonit aflat în plină
dezvoltare.
Invazia tă tarilor de la 1241 a dus la pustiirea nu numai a acestui lă caş ci şi a
mai multora din nordul Dobrogei.
Undeva în cea de-a doua jumă tate a secolului al XIII-lea şi începutul secolulul
urmă tor a renă scut o nouă mă nă stire, puţin mai încolo de cea veche şi pă strâ nd
vechiul hram. Astă zi încă se mai pă strează fragmente din pictura originală din acea
perioadă . Aceasta a dă inuit pâ nă în secolul al XVI-lea, menţinâ nd credinţa ortodoxă
în satele din nordul Dobrogei, aflate sub ocupaţie otomană . Mă nă stirea avea în jurul
ei câ teva mici comunită ţi că lugă reşti ce ţineau de dâ nsa. Avea legă turi strâ nse cu
mitropolia de la Vicina, comunită ţile athonite şi cu vestita mă nă stire Kilifarevo care
între 1346-1371 forma centrul unei importante mişcă ri monahale în peninsula
Balcanică . Aici putem formula ipoteza conform că reia chiar şi în acele timpuri exista
un pelerinaj în nordul Dobrogei. Sihaştriii din sud cu siguranţă veneau în pelerinaj la
sihă striile din nordul Dobrogei şi invers115.
După studiile efectuate la faţa locului s-a constatat că cele mai apropiate
consonanţe ale bisericii Sf. Atanasie, care aparţine tipului cruciform, cu turla pe
naos, fă ră puncte libere de susţinere, se puteau stabili cu bisericile Sfinţii Apostoli
Pavel din Nicopole, datată că tre mijlocul sec. XlV-lea, dar şi cu prima biserică a curţii
Domneşti de la Argeş, cu o vechime de peste un secol.
Pe baza unui gros (monedă ) gă sit în apropierea bisericii, emis de Ştefan
Dragulin Sremaki, în singurul să u an de domnie - 1281 - s-a conchis că biserica
fusese ridicată în a doua jumă tate a sec. XIII116. Investigaţiile ulterioare ale
numismatului Ernest Oberlander - Tâ rnoveanu au demonstrat însă , că moneda
aparţine de fapt celui mai de seamă ţar al Serbiei medievale, Ştefan IV Duşan (1331-
1355), din anii de început ai domniei sale (ante 1335). Biserica se datează , astfel,
mult mai logic, în prima jumă tate a sec. al XlV-lea, în deplină concordanţă cu formele
sale arhitecturale.

115
Cristian 1979: 273.
116
Moneda a fost gă sită în perioada campaniei de să pă turi arheologice din anii 1960.

77
 În secolul al XIV-lea comunitatea monahală Sfâ ntul Atanasie era cea mai
puternică aşezare că lugă rească din Dobrogea, cultivând iluminarea şi desăvârşirea
monahilor prin linişte, prin păzirea curată a minţii şi prin practicarea neîncetată a
rugăciunii lui Iisus117.
Influenţa comunită ţii monahale de la Niculiţel s-a fă cut simţită şi în Ţara
Româ nească în zona munţilor Buză ului şi a codrilor Vlă siei.
Circulă o legendă conform că rei mitropolitul Iachint din Vicina şi-ar fi tră it
anii tinereţii la mă nă stirea Sf. Atanasie din Niculiţel, fiind ales apoi ecpiscop de
Vicina.
Sub presiunea otomană , la sfâ rşitul secolului al XVI-lea că lugă rii acestei
mă nă stiri se retrag formâ nd în jur micii comunită ţi monahale iar mă nă stirea Sf.
Athanasie a de venit biserică de mir la Niculiţel, fapt confirmat şi de cimitirul
descoperit în jur. Această biserică mai funcţionează şi astă zi.
Tradiţia monahală existentă la Niculiţel din vechime a fă cut ca această
aşezare să poarte numele din perioada medievală şi pâ nă la începuturile
modernită ţii de Monastir sau Mănăstirişte118. Acest fapt dovedeşte continuitatea
neîntreruptă a vieţii monahale aproape un mileniu şi jumă tate în aceste locuri
binecuvâ ntate de Dumnezeu.
Aşezarea bisericii în râ ndul monumentelor de arhitectură s-a produs în anul
1974 prin aportul arhimandritului Cristian Moisescu. Pe baza cercetă rilor
arheologice şi de arhitectură s-a întocmit atunci proiectul de restaurare şi în 1975 s-
au început lucră rile. În anul 1977, prin desfiinţarea Direcţiei Monumentelor Istorice,
acestea au trecut în sarcina Arhiepiscopiei Dună rii de Jos care a continuat şi
restaurarea vechilor fragmente de pictură , integrandu-le într-un ansamblu pictural
apreciat de specialişti.
Biserica Sf. Atanasie este amplasată în partea de Sud a localită ţii, pe partea
dreaptă a şoselei care duce spre Valea Teilor. Apare ca o bisericuţă solitară , din
zidă rie de că ră midă , înconjurată de nuci bă trâ ni. Biserica prezintă o turlă cu şase
laturi, fiecare stră punsă de ferestre mici, încheiate prin câ te două că ră mizi dispuse
117
Bă lan 1982:49.
118
Denumirea apare în hă rţile din perioada medievală , chiar şi atlasele de istorie obişnuite de astă zi fac acest
lucru.

78
înclinat. Corpul alungit este ritmat pe faţadele laterale de succesiunea unor firide
înalte, decor obişnuit numai pentru o biserică veche. Intrâ nd în biserică , se coboară
mai multe trepte, aproape un metru, dovadă a modifică rii nivelului vechi de că lcare.
Câ nd se intră în sanctuar, nişa nouă a proscomidiei (masa scobită în peretele
dinspre Nord al Sf. Altar pe care stau pregă tite Sfintele Daruri: vinul, apa, prescurile
pentru jertfa euharistică ), taie o alta cu secţiune semicirculară , desigur anterioară .
În spatele unui tetrapod, aflat în colţul de Sud-Est, se află o altă nişă , tot
semicirculară 119. Altarul, naosul şi pronaosul însumează toate 11,5 x 6,5 m.,
volumetria acestor proporţii denotâ nd un vechi monument de arhitectură
bizantină 120. După relată rile arh. Cristian Moisescu, biserica de la Niculiţel, nu figura
în lista de evidenţă a monumentelor de cultură din Româ nia, motiv pentru care prof.
Vasile Dră guţ, directorul Direcţiei Monumentelor Istorice, aprobă înscrierea
Bisericii Sf. Athanasie în liste de evidenţă şi în planul de restaură ri.
Pentru amplificarea spaţiului interior, în scopul adă postirii numă rului sporit
al credincioşilor, limita vestică a pronaosului a fost extinsă cu cca. un metru şi
jumă tate, prin ridicarea unui nou zid. În cursul secolului al XVIII-lea pronaosul a fost
din nou alungit cu încă un metru prin demolarea zidului ridicat cu două secole mai
înainte. O ultimă etapă , de asta dată caracterizată de ample transformă ri, a avut loc
prin 1880 câ nd zidul iniţial care despă rţea naosul de pronaos, a fost parţial demolat
şi înlocuit cu o largă arcadă . Cu acelaşi prilej, la extremitatea vestică a bisericii s-a
adă ugat o tindă surmontată de o turlă -clopotniţă din lemn acoperită cu tablă , iar
cornişa şi partea superioară a firidelor care decorau faţadele laterale, au fost
mutilate prin supraînă lţarea zidurilor exterioare. Cu prilejul cercetă rilor arheologice
din anul 1975, dar şi mai tâ rziu, în anul 1990, cu ocazia pictă rii interiorului lă caşului
de pictorul Grigore Ion Popescu, s-au gă sit pră buşite în substrucţii sau conservate in
situ fragmente ale unei picturi de factură bizantină , de o foarte bună calitate plastică
şi tehnică , cu care biserica a funcţionat după construire121.

119
Cristian 1979: 274.
120
Monumentul este unic în Româ nia, doar în Bulgaria se mai pot gă si bisericuţe cu o o veche arhitectură
bizantină pă strată original.
121
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfantul-atanasie-niculitel-67882.html

79
 Valoarea arhitectuală şi artistică a Bisericii Sf. Atanasie, este întrecută de
semnificaţia ei istorică , prin destinaţia atribuită în prima fază de existenţă , drept
capela de curte feudală a unui conducă tor local. Această funcţie a fost stabilită ,
luâ ndu-se în consideraţie atâ t numă rul redus de înhumă ri practicate pâ nă la
începutul sec. al XV-lea, apanaj doar al ctitorului şi familiei sale, câ t şi pentru faptul
că intrarea plasată pe latura de nord a pronaosului se afla în legă tură cu reşedinţa
feudală , ce se va fi aflat pe locul casei parohiale de azi 122. Lucră rile de restaurare,
executate cu incepere din anul 1976, după proiectul întocmit de arh. Cristian
Moisescu, au fost întrerupte odată cu desfiinţarea brutală şi iresponsabilă prin
decret prezidenţial a Direcţiei Monumentelor Istorice, în decembrie 1977. Lucră rile
au continuat pâ nă în anul 1980 prin grija Arhiepiscopiei Dună rii de Jos, vegheate
permanent de Î.P.S. dr. Antim Nica. Ele au urmă rit îndepă rtarea adaosurilor incisive
şi interpretă rii urmelor pă strate. S-a redat, astfel, patrimoniului naţional încă un
monument de remarcabilă valoare istorică şi arhitectura-artistică , gră itoare
mă rturie a trecutului plin de vicisitudini al Dobrogei.
Cutremurul din 1977 şi cele urmă toare au prins edificiul într-o stare bună ,
neafectâ ndu-i decâ t acoperişul din olane. Din acest motiv, monumentul este închis în
1998 pentru revizuirea învelitorii, deteriorat pe mari porţiuni, care a permis
infiltraţii pluviale. Acestea au avut ca urmare, distrugeri la nivelul picturii interioare,
care cuprinde şi fragmente datate în jurul secolului al XVI-lea. Deşi era nevoie de
intervenţie numai la învelitoare, s-au decapat tencuieli exterioare pe o suprafaţă de
50-60% s-au executat plombe absolut inutile, fiind abandonată în acest fel lucrarea
de la acoperiş, cea care reprezenta, cu adevă rat, o mare urgenţă . În toamna anului
1999, Ministrul Culturii de atunci, Ion Caramitru, face o vizită la Biserica Sf. Atanasie
după care dispune prin Ordin reluarea lucră rilor de reparaţii; care au continuat în
anul 2000. În anul 2001 s-au reluat slujbele religioase în incinta bisericii, asupra
că rora ar trebui revenit, întrucâ t prin arderea lumâ nă rilor se acţionează în mod
nefavorabil asupra picturilor din interior.

122
Tot în zona casei parohiale au fost găsite recent schelete umane de mărimi impresionante 2 – 3 m după
investigaţiile arheologilor de la ICEM Tulcea.

80
Planşa nr. 61 Biserica mănăstirii Sfântul Atanasie cel Mare de la Niculiţel şi Mănăstirea
Cocoş mai jos

Planşa nr. 62 Biserica mănăstirii Sf. Atanasie de la Niculiţel

Consideraţii finale

Putem afirma cu siguranţă că spaţiul nord-dobrogean prin vechimea istoriei

şi a spiritualită ţii sale, se poate înscrie în circuitul pelerinajului creştin. Astfel

81
Dobrogea de nord cu ţinuturile sale este legată încă de la începuturi de o veche
tradiţie creştină , unică în felul să u, din care rezidă şi o mare diversitate spirituală
avâ nd multe popoare conlocuitoare. Stră vechea vatră sihă strească din nordul
Dobrogei scoate în evidenţă continuitatea spiritualită ţii în spaţiul româ nesc, ea
contribuind şi la naşterea altor centre de spiritualitate în imediata apropiere.
Această continuitate spirituală s-a putut bucura de faptul că Dobrogea de
nord nu a avut de suferit prea mult de pe urma invaziilor migratoare, ră mâ nâ nd o
insulă creştină pentru multe veacuri. De aceea a fost şi normală apariţia vechilor
centre monahale din Niculiţel şi dimprejurul acestei aşeză ri. Renumita biserică în
plan treflat descoperită aici, biserica Sf. Atanasie precum şi martyrionul reprezintă
dovezile unei intense vieţi creştine în nordul Dobrogei. Ceea ce a urmat după ,
apariţia mă nă stirilor Celic-Dere, Saon şi Cocoş nu a fost decâ t o consecinţă a
continuită ţii vieţii creştine în acest spaţiu. Pelerinajul nostru a inclus şi două
lă caşuri de rit vechi de la Slava Rusă , unice pâ nă în 1994, pâ nă câ nd au fost
construite noi lă caşuri de rit vechi în nordul Moldovei.
În primul râ nd lucrarea de faţă şi-a propus să scoată în evidenţă un mare
centru de pelerinaj, Dobrogea de nord, urmă rind aspectele generale ale pelerinajului
desfă şurat în acest spaţiu. Un pelerinaj plin de evlavie, unde vechimea locurilor se
întretaie cu noile aspecte ale vieţii spirituale din acest spaţiu. Motivele pelerinajului
în spaţiul nord-dobrogean ar fi motivul memorial-vizual, cel al pocă inţei, al
catehezei, al misiunii şi cel al dimensiunii sociale123.
În al doilea râ nd studiul efectuat arată unele aspecte fundamentale în ceea ce
priveşte evoluţia istorico-religioasă a spaţiului de la gurile Dună rii. Din sursele
citate află m de existenţa primelor episcopate şi mitropolii din spaţiul dobrogean
precum Episcopia Tomisului, Mitropolia de la Vicina, în jurul că reia au fost
formulate ipoteze ale localiză rii sale. Dimensiunea istorico-religioasă a spaţiului
nord-dobrogean este redată de existenţa unor ierarhi din Dobrogea ai Bisericii, care
pot fi consideraţi ca mici reformatori ai Bisericii creştine.
Al treilea aspect ce se poate desprinde din informaţiile redate este
reprezentat de faptul că spaţiul nord-dobrogean reprezintă şi un mare lă caş de
123
Cele enumerate mai sus de că tre Prea Fericitul Pă rinte Daniel.

82
patrimoniu divers atâ t laic câ t şi religios. Aici putem include clă dirile mă nă stirilor
Cocoş, Saon, Celic-Dere, Halmyris, Vovidenia şi Uspenia, biserica Sf. Atanasie, însă
adă ugă m şi Bazilica Martirică de la Niculiţel. Aceste clă diri sunt incluse în
patrimoniul naţional, valoarea lor fiind redată de formele artistice pe care le posedă
şi de vechimea istorică .
Ultimul aspect al lucră rii noastre este redat de itinerariul pelerinajului
nostru, un itinerariu istoric şi spiritual pornind de la mă nă stiri ceva mai noi ca
datare, spre vechime, spre originile noastre creştine că tre primii martiri ai
creştinismului pontic. Astfel studiul nostru face şi o incursiune în trecut, o
incursiune din care află m unele aspecte primare ale pelerinajului efectuat în acele
timpuri stră vechi în tă râ mul Dobrogei de nord. Putem admite ipoteza că pelerinajul
a fost acelaşi dintotdeauna, chiar dacă nu ar fi avut atâ t de multe elemente materiale
ca cel de astă zi. Spaţiul nord-dobrogean oferă mereu motive de bucurie pentru toţi
pelerinii care se nevoiesc în aceste locuri.
Într-o concluzie majoră locurile de pelerinaj atrag turistul şi pelerinul, tânărul
şi bătrânul, omul sănătos şi bolnavul, familiile şi indivizii, evlaviosul şi curiosul, cel ce
face milostenie şi hoţul de buzunare, cel ce caută de suflet şi negutorul. Natura înăşi a
pelerinajului face ca diferenţele sociale obişnuite să dispară, doarece pelerinii în
marea lor diversitate, trăiesc experienţa unui loc comun, baza pe experienţa
unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuşi reflectă nu numai realitatea
fundamentală a Biserici, popor al lui Dumnezeu săvârşind pelerinajul vieţii, ci incă mai
mult, realitatea umanităţii însăşi, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de
dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanităţii se poate vedea şi trăi
oarecum în pelerinaj124.
Lista planşelor

Planşa nr. 1 Sihă strii din perioada secolelor IV-XX. Imagine extrasă din Arhimandrit
Ioanichie Bă lan 1982, Vetre de sihăstrie românească (sec. IV-XX), Bucureşti.

Planşa nr. 2 Firman turcesc tradus în limba româ nă – fotocopie. Imagine extrasă din
Topcean Iustina 2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

124
Elizondo, Duquoc 1996: 8.

83
Planşa nr. 3 Chiliile maicilor. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O candelă
de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 4 Biserica Adormirea Maicii Domnului. Imagine extrasă din Topcean
Iustina 2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 5 Clopotniţă . Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O candelă de
veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 6 Catapeteasma Bisericii Adromirea Maicii Domnului. Imagine extrasă din
Topcean Iustina 2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 7 Interior. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O candelă de veghe:
Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 8 Icoană veche de secol XIX. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O
candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 9 Sfâ ntul Epitaf. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O candelă de
veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 10 Icoana Fă că toare de Minuni. Imagine extrasă din Topcean Iustina
2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 11 Racla cu osemintele ctitorului Athanasie Lisavenco. Imagine extrasă

din Topcean Iustina 2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie,
Sibiu.

Planşa nr. 12 Muzeul mă nă stirii. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O
candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 13 Biblia de la Bucureşti. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O
candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 14 Cazania lui Varlaam de la 1643. Imagine extrasă din Topcean Iustina
2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.
Planşa nr. 15 Biblia lui Şerban Cantacuzino. Imagine extrasă din Topcean Iustina
2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 16 Evanghelier de la 1821. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O
candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 17 Manuscris greco-româ n de la 1823. Imagine extrasă din Topcean

Iustina 2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

84
Planşa nr. 18 Psaltire de la 1835. Imagine extrasă din Topcean Iustina 2013, O
candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.

Planşa nr. 19 Biserica Acoperă mâ ntul Maicii Domnului a mă nă stirii Saon. Imagine
extrasă din Mănăstirea Saon în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 20 Catapeteasma Bisericii Acoperă mâ ntul Maicii Domnului. Imagine

extrasă din Mănăstirea Saon în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 21 Interior Biserica Mare. Imagine extrasă din Mănăstirea Saon în imagini
2013, Bucureşti.

Planşa nr. 22 Racla cu moaşte de la mă nă stirea Saon. Imagine extrasă din Mănăstirea
Saon în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 23 Chiliile maicilor. Imagine extrasă din Mănăstirea Saon în imagini 2013,
Bucureşti.

Planşa nr. 24 Biserica mică a mă nă stirii Saon. Imagine extrasă din Mănăstirea Saon
în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 25 Clopotniţă . Imagine extrasă din Mănăstirea Saon în imagini 2013,
Bucureşti.

Planşa nr. 26 Catapeteasma Bisericii mici. Imagine extrasă din Mănăstirea Saon în
imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 27 Troiţă . Imagine extrasă din Mănăstirea Saon în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 28 Pă uni la mă nă stirea Saon. Imagine extrasă din Mănăstirea Saon în
imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 29 Poarta de intrare a mă nă stirii Cocoş. Imagine extrasă din Mănăstirea
Cocoş în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 30 Biserica Sfâ nta Treime a mă nă stirii Cocoş. Imagine extrasă din
Mănăstirea Cocoş în imagini 2013, Bucureşti.

Planşa nr. 31 Chiliile monahilor. Imagine extrasă din Mănăstirea Cocoş în imagini
2013, Bucureşti.

Planşa nr. 32 Catapeteasma Bisericii Sfâ nta Treime. Imagine extrasă din Mănăstirea
Cocoş în imagini 2013, Bucureşti.

85
Planşa nr. 33 Raclele cu moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Attal, Camasie şi Filip de
la Niculiţel. Imagine extrasă din Acatistul Sfinţilor Mucenici Zotic, Attal, Camasie şi
Filip de la Niculiţel 2002.

Planşa nr. 34 Paraclis. Imagine extrasă din Mănăstirea Cocoş în imagini 2013,
Bucureşti.

Planşa nr. 35 Poarta de intrare a mă nă stirii Vovidenia. Imagine extrasă de pe site-ul

http://www.psse.ro.

Planşa nr. 36 Biserica mare a mă nă stirii Vovidenia. Imagine extrasă de pe site-ul

http://www.psse.ro.

Planşa nr. 37 Biserica mică a mă nă stirii Vovidenia. Imagine extrasă de pe site-ul

http://www.psse.ro.

Planşa nr. 38 Icoana Maicii Domnului din Kazani. Imagine extrasă de pe site-ul
http://www.psse.ro.

Planşa nr. 39 Mă nă stirea Uspenia, vedere de pe dealul din apropiere. Imagine

extrasă de pe site-ul http://www.psse.ro.

Planşa nr. 40 Biserica mare a mă nă stirii Uspenia. Imagine extrasă de pe site-ul

http://www.psse.ro.

Planşa nr. 41 Chiliile. Imagine extrasă de pe site-ul http://www.psse.ro.

Planşa nr. 42 Placa cu data sfinţirii. Imagine extrasă de pe site-ul http://www.psse.ro.

Planşa nr. 43 Racla cu moaştele Sfinţilor Mucenici Dada, Gavedae, Gazdoe şi Gargal.
Imagine extrasă de pe site-ul http://www.psse.ro.

Planşa nr. 44 Niculițelul arheologic. Imagine extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 45 Prima imagine de dinaintea începerii să pă turilor arheologice. Imagine

extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 46 Cripta in situ. Imagine extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 47 Interiorul criptei, lada mortuară deranjată de curgerile de moloz.

Imagine extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 48 Lada mortuară după înlă turarea capacului. Imagine extrasă din Pontica
V 1972.

86
Planşa nr. 49 Inscripția de pe peretele din stâ nga. Imagine extrasă din Pontica V
1972.

Planşa nr. 50 Inscripția de pe peretele din dreapta. Imagine extrasă din Pontica V
1972.

Planşa nr. 51 Planul bazilical din 1971. Imagine extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 52 Capă tul estic al absidei cu pilastru țesut. Imagine extrasă din Pontica V
1972.

Planşa nr. 53 Nivel roman deranjat de o locuință medievală timpurie. Imagine

extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 54 Locuință medievală din sec. X cu cuptor menajer. Imagine extrasă din
Pontica V 1972.

Planşa nr. 55 Obiecte descoperite în zona nartex-ului, din faza a II-a anterioară
construirii bazilicii. Imagine extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 56 Ceramică medievală de secol X, provenită din sectorul II. Imagine
extrasă din Pontica V 1972.

Planşa nr. 57 Fotografie fă cută la ora 02.00 în data de 03.06.2001, se poate observa
fasciculul de lumină care intră în cripta martirică . Imagine extrasă din Acatistul
Sfinţilor Mucenici Zotic, Attal, Camasie şi Filip de la Niculiţel 2002.

Planşa nr. 58 Moment de ceremonie la mă nă stirea Halmyris. Imagine extrasă din

articolul Mănăstirea Sfinţii Epictet şi Astion 2011, Bibllioteca Judeţeană Panait Cerna
Tulcea.

Planşa nr. 59 Poarta de intrare a mă nă stirii Halmyris. Imagine extrasă din articolul
Mănăstirea Sfinţii Epictet şi Astion 2011, Bibllioteca Judeţeană Panait Cerna Tulcea.

Planşa nr. 60 Interior mă nă stirea Halmyris, se vă d în stâ nga şi în dreapta raclele

cu moaştele Sf. Epictet şi Astion.

Planşa nr. 61 Biserica mă nă stirii Sfâ ntul Atanasie cel Mare de la Niculiţel şi
Mă nă stirea Cocoş mai jos. Imagine extrasă din Arhimandrit Ioanichie Bă lan 1982,
Vetre de sihăstrie românească (sec. IV-XX), Bucureşti.

Planşa nr. 62 Biserica mă nă stirii Sf. Atanasie de la Niculiţel. Imagine extrasă din
Arhimandrit Ioanichie Bă lan 1982, Vetre de sihăstrie românească (sec. IV-XX),
Bucureşti.

87
BIBLIOGRAFIE

Izvoare

- Cyrrhus T. 2006, Istoria călugărilor sirieni, Londra.

- Călătoriile Egeriei în Ţara Sfântă 1999, ed. John Wilkinson. Aris & Phillips, Londra.
- Ernest E. 1956, traducere Tertullian, De Carne Christi, Londra.
- Notitia Dignitatum 1839, ed. Bocking, Londra.
- Prea Fericitul Pă rinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Româ ne 2005, Biblia
sau Sfânta Scriptură, Bucureşti.

Lucrări de specialitate

- Baumann H. 2004, Sângele martirilor, Constanţa.

- Cristian M. 1979, Un monument medieval dobrogean necunoscut: biserica Sfântul
Atanasie de la Niculiţel (sec.XIII), în De la Dunăre la Mare, monumente istorice şi
izvoare creştine, Galaţi.
- Daniel Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2000, Călătorind cu Dumnezeu – înţelesul
şi folosul pelerinajului, Iaşi.
- Dupront A., Du Sacre 1987, Approche theologique du pelerinage, Paris.
- Elizondo V., Duquoc C., 1996, revista Concilium, Paris.
- Etherie 1982, Journal du voyage, Paris.
- ICEM Tulcea. 2008, proiect Arhetur, Tulcea.
- Mănăstirea Sfinţii Epictet şi Astion – Halmyris 2011, Biblioteca Judeţeană Panait
Cerna, Tulcea.
- Pontica V 1972, Constanţa.
- Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse, 2008, Bucureşti.
- Stavrou M. 2000, O perspectivă teologică asupra pelerinajului, în Teologie şi Viaţă,
S.N, an X, Iaşi.
- Topcean I. 2013, O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere Monografie, Sibiu.
- Vornicescu N. 1989, Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi:
Pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion (de la cumpăna sec. III-IV), Craiova.

Lucrări generale

- Barnea I. 1968, Din istoria Dobrogei, vol. II, Bucureşti.

88
- Bă lan I. 2005, Pateric românesc ce cuprinde viaţa şi cuvintele unor sfinţi şi cuvioşi
părinţi ce s-au nevoit în mănăstirile româneşti (secolele III-XX), Iaşi.
- Bă lan I. 1982, Vetre de sihăstrie românească (sec. IV-XX), Bucureşti.
- Coman I.G. 1984, Patrologie, Bucureşti.
- Coman I.G. 1977, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Bucureşti.
- Holubeanu I. 1929, Studii Teologice, Bucureşti.
- Duby G. 1996, Anul 1000, Iaşi.
- Felix N. 2009, Mănăstirea Saon, în Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti, ctitoriile şi
mormintele lor, Bucureşti.
- Iorgu S. 1962, Tomitana. Contribuţii epigrafice la istoria cetăţii Tomis, Bucureşti.
- Marele Dicţionar Geografic al României, 1899, Bucureşti.
- Pantea N. V 1934, Legea strămoşească, Bucureşti.
- Pă curariu M. 1972, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Manual pentru Seminariile
teologice, Sibiu.
- Pă curariu M. 1980, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Institutele Teologice,
Bucureşti.
- Pă curariu M. 1994, Sfinţi daco-romani şi români, Iaşi.
- Pă curariu M. 2000, Sfinţi daco-romani şi români, Iaşi.
- Popa N. Şt. 1994, Întoarcerea din exil, Tâ rgovişte.
- Ră dulescu A. 1966, Viaţa spirituală: Dobrogea în sec. II-III, Constanţa.
- Ră mureanu I. 1974, Sfinţi şi martiri la Tomis-Constanţa, în revista B.O.R nr. 7-8,
Constanţa.
- Şerbă nescu N. 1969, 1600 de ani de la prima mărturie documentară despre existenţa
Episcopiei Tomisului, în B.O.R, nr. 9-10, Bucureşti.
-- Villier M., Cavallera F., J. De Guibert 1984, Dictionnaire de spiritualite - ascetique et
mystique, doctrine et histoire, Paris.
- Vulpe R. 1977, Les Roumains et la Mer, în Pontica X 1977, Constanţa.
- Evdochimov M. 1999, Pelerini ruşi şi vagabonzi mistici, Tâ rgovişte.
- Ernout A., Meillet A., 1956, Dictionnaire etymologique de la langue latine, Paris.

Resurse on-line

- http://ziarullumina.ro/reportaj/celic-dere-manastirea-cu-nume-si-credinta-
de-otel
- http://ziarullumina.ro/reportaj/manastirea-cocos-lavra-dobrogei-de-nord
- http://www.lacasuriortodoxe.com/article-20776046.html
- http://www.crestinortodox.ro/reportaj/manastirea-halmyris-scoala-
duhovniceasca-aparte-72340.html
- http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfantul-atanasie-
niculitel-67882.html

DECLARAŢIE

89
 Subsemnatul Anghelache M. Cristi-Daniel, cu CNP 1891019360031, student
la Universitatea Alexnadru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Istorie, Master anul II,
Specializarea Patrimoniu şi Turism Cultural, declar pe propria ră spundere,
cunoscâ nd prevederile articolului 292 din Codul Penal privind falsul în declaraţii, că
lucrarea de disertaţie cu titlul Itinerarii de pelerinaj şi popasuri spirituale în
Dobrogea de nord, avâ nd drept coordonator pe Lect. Univ. Dr. Daniel Niţă -
Danielescu, este creaţia mea personală . Lucrarea este scrisă de mine şi nu a mai fost
prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învă ţă mâ nt superior din ţară
sau din stră ină tate.

Am luat la cunoştinţă faptul că , în cazul în care lucrarea va fi dovedită ca fiind

plagiată , voi fi exmatriculat sau, dacă plagiatul va fi dovedit după absolvirea lucră rii
de disertaţie, îmi va fi retras titlul academic obţinut.

Iaşi,
Data 26.06.2011

Absolvent
Cristian – Daniel ANGHELACHE

90