MOROMEȚII

de MARIN PREDA

Sumar
Particularitățile unui roman de Marin Preda
 subiect ............................................................................................................ 2
 plan ................................................................................................................. 2
 eseu ................................................................................................................. 3-4
 mic dicționar ................................................................................................... 4
Particularitățile de construcție a unui personaj și Relația dintre două personaje
 subiecte ............................................................................................................ 5
 plan .................................................................................................................. 5
 eseu .................................................................................................................. 6-7
 mic dicționar .................................................................................................... 7

Aspecte teoretice
 Realismul .........................................................................................................

1. Scrie un eseu în care să prezinți particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Marin Preda/ unui
roman postbelic.
Repere:
-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau
într-o orientare tematică;
-comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ/romanului studiat;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul narativ/romanul studiat (de
exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative,
perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea autorului în perioada postbelică;
-apartenența la romanul realist postbelic;
-caracterul monografic al textului;
-titlul și tema centrală: destrămarea unei familii;
-cronotopul: Siliștea-Gumești, Teleorman, înainte și după al Doilea Război Mondial;
-raportul incipit-final din primul volum: metafora timpului istoric;
-conflictele:
 dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi;
 între Moromete și Catrina,
 între Moromete și Guica,
 între Moromete și Niculae;
-structura și acțiunea romanului;
-două scene reprezentative pentru temă:
 cina;
 tăierea salcâmului;
-personajele: țăranul reflexiv și intelectualul care provine din satul românesc;
-Ilie Moromete:
 statutul social, psihologic, moral al personajului;
 trăsături;
-Niculae:
 statutul social, psihologic, moral al personajului;
 trăsături;
-relația tată-fiu;
-concluzii.

1
1. Afirmat în perioada postbelică, Marin Preda este scriitorul care a salvat literatura română de la pervertirea la care o
condamnase istoria, deoarece politicul acaparase sfera culturii. După 1948 se cultivă proza obiectivă, romanul citadin, dar și
romanul cu accente lirice. Autorul debutează în 1948, cu un volum de nuvele, ,,Întâlnirea din Pământuri”. Scriitor realist,
dar și modern, Marin Preda știe să dezvăluie complicațiile nebănuite ale sufletului omului simplu, să creeze un țăran
complex, apt să devină erou de proză modernă.
Primul roman al său, ,,Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Deși modalitățile de exprimare artistică și problematica dezvoltată în cele două
volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc în momente de criză, în preajma și
după cel de-al Doilea Război Mondial. Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-
a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie nouă în proza românească.
Fiind un roman, se remarcă prin amploarea acțiunii, conflictul complex, personajele numeroase, riguros
individualizate, precum și prin realizarea unei imagini complete asupra vieții.
Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism). Astfel, perspectiva
naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana a III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie
Moromete, în volumul I, și Niculae, în volumul al II-lea), și a informatorilor (personaje – martori ai evenimentelor, pe care
le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, al lui Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete la băieți, la
București). Efectul este limitarea omniscienței.
Scenele în care sunt prezentate aspecte din viața colectivității se constituie într-o adevărată monografie a satului: hora,
călușul, întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea școlară, secerișul.
Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, simbolică
pentru gospodăria țărănească tradițională. Evoluția și criza familiei se transformă într-o adevărată frescă a vieții rurale. O
temă secundară este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa.
Cronotopul este fixat în spirit realist. Acțiunea este plasată în satul Siliștea-Gumești, Teleorman, înainte și după al
Doilea Război Mondial.
Raportul dintre individ și istorie nuanțează componenta socială și conferă simetrie textului prin cele două referiri la
metafora timpului istoric. În incipit, ,,cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial”, când ,,se pare că
timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare, viața se scurgea aici fără conflicte mari”. În finalul volumului I, când ,,timpul
nu mai avea răbdare”, devine necruțător. Timpul răbdător reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de
evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
Mai multe conflicte vor destrăma familia lui Moromete. Primul vizează dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi
din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea. Fiii cei mari își
disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu. Cel de- al
doilea conflict izbucnește între Moromete și soția lui, deoarece vânduse în timpul secetei un pogon din lotul ei,
promițându-i, în schimb, un act de proprietate pe casă. Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui, Guica,
aceasta neacceptând căsătoria a doua a fratelui, fapt ce îi amplifică ura, pe care o transmite și celor trei fii ai lui, susținându-i
în planul de a pleca la București cu oile. Un alt conflict este între Ilie și fiul cel mic, Niculae, care își dorește să meargă la
școală. Drept urmare, băiatul se desprinde, treptat, de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru
că tatăl și fiul reprezintă două mentalități diferite. Ilie ilustrează mentalitatea țăranului tradițional care vrea să-și păstreze
pământul, în timp ce Niculae devine un susținător al comunismului.
Volumul I este structurat în trei părți, inegale ca dimensiune, cu o acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul
verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prima parte, cea mai întinsă sub raport epic și
cea mai concentrată în timp, prezintă întâmplări petrecute de sâmbătă seara până duminică noaptea, respectiv de la
întoarcerea Moromeților de la câmp, o familie numeroasă, ce trăiește după tipare tradiționale, dar plină de nemulțumiri
mocnite, până la fuga Polinei, fiica lui Bălosu, cu Birică. Sunt prezente scene care ilustrează monografic viața rurală: cina,
tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan. Partea a doua, de dimensiuni mai reduse sub raport epic,
se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la București, până la serbarea școlară.
Narațiunea nu mai curge calm și detașat, ci evenimentele încep să se precipite. Partea a treia, a cărei durată e și mai extinsă,
se întinde de la seceriș până la sfârșitul verii, încheindu-se cu fuga celor doi fii ai lui Moromete la București.
În volumul al doilea, structurat în cinci părți, se prezintă viața rurală pe parcursul unui sfert de veac marcat de
transformări puse sub semnul comunismului. Acțiunea volumului se concentrează asupra a două momente istorice
semnificative: Reforma Agrară din 1945 și transformarea socialistă a agriculturii, după 1949, percepută ca un fenomen
abuziv. O istorie nouă, tulbure, violentă transformă radical structurile de viață și de gândire ale țăranilor. Satul tradițional
intră într-un proces ireversibil de disoluție. Al doilea volum se aseamănă cu primul prin faptul că acțiunea se petrece tot pe
parcursul unei veri. Volumul include și numeroase întoarceri în timp, care motivează epic situații petrecute la un interval de
aproape zece ani. Ilie Moromete este și aici un simbol, dar apare într-o altă ipostază – se retrage, sfera lui de observație
se micșorează, bucuria interioară începe să fie condiționată de elemente pe care nu le poate stăpâni. Vechea imagine a
lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta, lipsită de glorie.
O secvență narativă simbolică pentru tema destrămării familiei este cina. Aceasta pare a surprinde un moment din
existența familiei tradiționale, dar evidențiază și relațiile de simpatie sau de opoziție dintre membrii ei. Se pot distinge
grupurile de forță din interiorul casei lui Moromete și viitoarele conflicte care vor constitui suportul epic al romanului.
Aceasta este condusă de un tată autoritar, dar amănuntele din text dezvăluie conflictele vechi: Ilie Moromete domină o
familie numeroasă, formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei
prefigurează iminenta destrămare a familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a

2
tindei ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară.”, Catrina este întoarsă spre oalele cu
mâncare, semn că ea se ocupă de gospodărie, Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei, stau lângă mamă, de cealaltă parte a mesei față
de frații lor vitregi, de ura cărora parcă încearcă să se protejeze. Doar Moromete se străduiește să păstreze echilibrul în
familie, cu autoritate: ,,Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe
care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”.
Tăierea salcâmului este o altă secvență narativă relevantă pentru temă. Ilie este nevoit să renunțe la salcâm pentru a
achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Tăierea salcâmului, duminică, în zori, în timp ce femeile își
plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete. Apar ciorile
ca niște semne rău prevestitoare, iar mama, care știe să citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, e frământată de
gânduri întunecate. Lumea Moromeților se desacralizează. Odată distrus arborele sacru, axis mundi, ce stă de veghe la
ordinea lumii, a microcosmosului rural familial, haosul se instalează treptat.

În ceea ce privește personajele, Marin Preda are meritul de a impune diverse tipologii în romanul său postbelic:
țăranul reflexiv și intelectualul care provine din satul românesc.
Ilie Moromete, personajul central, îl are ca model pe Tudor Călărașu, tatăl scriitorului. El reprezintă clasa de mijloc a
țărănimii. Criza satului arhaic se reflectă în conștiința acestui personaj confruntat cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul
nerăbdător. Apare în două ipostaze: reflexiv, stăpânind arta comunicării, autoritar și făcând demersuri pentru ca familia să
rămână unită (în volumul I), introvertit, rezervat, incapabil să se adapteze la noua ordine socială, părăsit de toți și cu familia
destrămată ireversibil. Tensiunile dintre membrii ei sunt insurmontabile (în volumul al II-lea).
În primul volum, Ilie Moromete, tipul țăranului reflexiv, contemplativ, este un om respectat în sat. Plăcerea
vorbei, jocul gratuit al limbajului, contemplarea spectacolului vieții și adesea regizarea acestuia, ironia, capacitatea de a
disimula sunt bucuriile lui Moromete. Nelipsit de la întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, discuțiile nu încep decât
în prezența lui, ocupă prim-planul dezbaterilor, trezește invidia interlocutorilor prin faptul că reușește să găsească în paginile
ziarelor ceea ce nimeni nu observa și este mereu în așteptarea unui partener de discuție pe care îl ridiculizează cu subtilitate.
Moromete este incisiv, contemplativ, inteligent și sarcastic, privește existența cu detașare, ca pe un miracol. Atitudinea
față de pământ și aceea față de bani se corelează cu acest dar al contemplației. Spre deosebire de țăranul lui Rebreanu,
dornic să dobândească pământul care înseamnă demnitate socială și umană, Moromete trebuie doar să-l păstreze. Pământul îi
dă posibilitatea să fie independent și libertatea de a se gândi și la altceva decât la ceea ce poate să aducă ziua de mâine. Lui
Moromete nu-i place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că poate păstra modul tradițional de viață, fundamentat pe
munca pământului familiei. Din această concepție derivă și disensiunile cu fiii cei mari. Refractari la modul de viață oferit de
tatăl lor, Paraschiv, Nilă și Achim trăiesc cu iluzia că s-ar putea realiza independent. Când află că sunt hotărâți să-l
părăsească, Moromete trece printr-un zbucium ce își pune amprenta asupra chipului său. Rămâne însă lucid, ironic și stăpân
pe sine. După revolta lor fățișă, Moromete le aplică o corecție inutilă, dar ei sparg lada de zestre a fetelor, iau banii,
covoarele și fug luând caii familiei. Drept consecință, Moromete devine ,,îndepărtat și nepăsător", se interiorizează, își
pierde plăcerea de a vorbi, fantezia și ironia: ,,Din Moromete cunoscut de ceilalți rămase doar capul lui de humă arsă, făcut
odată de Din Vasilescu...”.
Timpul istoric modifică și distruge tipare existențiale, atât la nivelul vieții individuale, familiale, cât și la nivelul
comunității rurale și al unei anumite categorii sociale, aceea a țăranului. Timpul nerăbdător personifică o istorie dură,
neiertătoare: ,,erau timpuri pline de viclenie”. Toate acestea vor avea o influență substanțială asupra lui Moromete. La
sfârșitul primului volum își schimbă comportamentul, începe să se raporteze altfel la existență, își pierde puterea de a
se bucura de spectacolul lumii, părând a fi înfrânt și umilit. Motivul timpului (răbdător și nerăbdător) conferă
sfericitate primului volum al romanului, închizând parcă pentru totdeauna o epocă din viața satului tradițional
românesc.
În volumul al doilea, vechea imagine a lui Ilie Moromete este pulverizată. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar
unitatea distrusă a familiei nu se reface. Ceilalți țărani își schimbă atitudinea față de Ilie Moromete. Foștii prieteni au murit
sau l-au părăsit, iar cei noi îi par mediocri, incapabili să poarte o discuție inteligentă. Schimbarea lui Moromete este
surprinsă de Niculae, fiul său, prin caracterizare directă: ,,îl vezi cum îi ia altul vorba din gură fără niciun respect și el
lasă fruntea în jos și nu mai zice nimic. De ce? Aici s-a întâmplat ceva și nimeni n-o să știe vreodată ce-a fost cu el.”. Se
implică în viața social-politică a satului, sprijinind candidatura lui Țugurlan în funcția de președinte al Statului Popular,
pentru ca acesta să tempereze acțiunea de colectivizare.
Ilie Moromete este numit de Nicolae Manolescu ,,cel din urmă țăran" pentru faptul că nu acceptă ideea că rostul
lui în lume a fost greșit și că țăranul trebuie ,,să dispară”. Atitudinea personajului este critică față de noua societate,
care se întemeiază pe anularea unei clase sociale, țărănimea, adică pe distrugerea unei civilizații și a unui cod
străvechi de comportament și înțelepciune. Moromete se stinge încet, trăindu-și ultimii ani în singurătate și tăcere. Ultima
replică a personajului exprimă crezul său de viață, libertatea morală: ,,Domnule... eu totdeauna am dus o viață
independentă.”
Niculae este fiul cel mic, din a doua căsătorie a lui Ilie Moromete. În cele două volume este prezentat la vârste diferite:
copilul și tânărul în formare. În primul volum, Niculae este un copil dornic să învețe, ceea ce reușește atâta vreme cât tatăl
este de acord să-l lase la școală și să-i plătească taxele. În volumul al doilea, după ce Ilie Moromete îl retrage de la școală sub
pretextul că învățătura nu aduce ,,niciun beneficiu” , Niculae începe să-și caute sensul existenței și devine ,,adeptul unei noi
religii a binelui și a răului", cum crede că este noua dogmă socialistă. Înscrierea lui Niculae în Partidul Comunist
reprezintă un prilej pentru noi dispute cu tatăl său: fiul cel mic reprezintă mentalitatea de tip colectivist. El se înscrie
în Partidul Comunist, este trimis la o școală pentru activiști și se întoarce în sat cu o sarcină de la ,,județeană”- trebuie să
supravegheze funcționarea primelor forme colective de muncă (strângerea cotelor și predarea lor către stat), dar, în timpul

3
unui conflict, un sătean moare înecat în apele râului de la marginea satului. Idealist, se orientează cu dificultate în țesătura de
intrigi pusă la cale de oportuniștii de profesie. Activistul Niculae Moromete este destituit, se retrage din viața politică și își
continuă studiile. Ilie Moromete își conștientizează târziu greșeala de a-l fi retras pe Niculae de la școală, iar regretele lui
sunt, de asemenea, tardive.
Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae devine inginer horticol și se căsătorește cu o fată din sat, asistentă
medicală. Niculae află de la Ilinca, sora lui, că Moromete se stinsese fără a suferi de vreo boală. În finalul romanului, tatăl și
fiul se împacă în visul băiatului.
Viziunea despre lume se conturează în primul volum prin perspectiva lui Ilie Moromete, personaj principal și reflector al
evenimentelor prezentate. În volumul al doilea, Niculae devine reflector al lumii de după război.
Prin urmare, romanul ,,Moromeții” surprinde dramatica iluzie a protagonistului că viața își poate continua cursul în
tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațiile familiale și comunitare, schimbând chiar rostul țărănimii. Textul lui
Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci: cea de dinainte și cea de după
Al Doilea Război Mondial. De asemenea, impune tipologii precum: țăranul reflexiv și intelectualul care provine din satul
românesc. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale. Colectivizarea și comunismul distrug un mod de viață,
aruncând în paginile de istorie satul tradițional românesc.

 stănoagă = bară de lemn ce delimitează un podeț sau separă animalele în grajd;

 podișcă = podeț, pod mic și simplu făcut peste un șanț;

4
  a disimula = a ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații, a masca

Aspecte teoretice:

PERSONAJ-REFLECTOR = purtătorul de cuvânt al naratorului, alter ego al naratorului, înzestrat cu o capacitate

superioară de a înțelege resortul intim al întâmplărilor; faptele sunt dezvăluite prin intermediul gândurilor, trăirilor, reacțiilor
sale;

INFORMATOR = personaj–martor al evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora.

2. Redactează un eseu în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ
studiat, aparținând lui Marin Preda / unui roman postbelic.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales;
-evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/ secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/ sau de limbaj ale romanului studiat, semnificative pentru
construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit,
final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:

-încadrarea autorului în perioada postbelică;

-apartenența la romanul realist postbelic;
-caracterul monografic al textului;
-titlul și tema centrală: destrămarea unei familii;
-cronotopul: Siliștea-Gumești, Teleorman, înainte și după al Doilea Război Mondial;
-raportul incipit-final din primul volum: metafora timpului istoric;
-conflictele:
 dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi;
 între Moromete și Catrina,
 între Moromete și Guica,
 între Moromete și Niculae;
-personajele: țăranul reflexiv și intelectualul care provine din satul românesc;
-Ilie Moromete:
 statutul social, psihologic, moral al personajului;
 trăsături;
 scene reprezentative: întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan,
cina;
-Niculae:
 statutul social, psihologic, moral al personajului;
 trăsături;
-relația tată-fiu;
-concluzii.

5
2. Afirmat în perioada postbelică, Marin Preda este scriitorul care a salvat literatura română de la pervertirea la care o
condamnase istoria, deoarece politicul acaparase sfera culturii. După 1948 se cultivă proza obiectivă, romanul citadin, dar și
romanul cu accente lirice. Autorul debutează în 1948, cu un volum de nuvele, ,,Întâlnirea din Pământuri”. Scriitor realist,
dar și modern, Marin Preda știe să dezvăluie complicațiile nebănuite ale sufletului omului simplu, să creeze un țăran
complex, apt să devină erou de proză modernă.
Primul roman al său, ,,Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Deși modalitățile de exprimare artistică și problematica dezvoltată în cele două
volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc în momente de criză, în preajma și
după cel de-al Doilea Război Mondial. Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-
a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie nouă în proza românească.
Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism). Astfel, perspectiva
naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana a III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie
Moromete, în volumul I, și Niculae, în volumul al II-lea), și a informatorilor (personaje – martori ai evenimentelor, pe care
le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, al lui Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete la băieți, la
București). Efectul este limitarea omniscienței.
Scenele în care sunt prezentate aspecte din viața colectivității se constituie într-o adevărată monografie a satului: hora,
călușul, întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea școlară, secerișul.
Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, simbolică
pentru gospodăria țărănească tradițională. Evoluția și criza familiei se transformă într-o adevărată frescă a vieții rurale. O
temă secundară este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa.
Cronotopul este fixat în spirit realist. Acțiunea este plasată în satul Siliștea-Gumești, Teleorman, înainte și după al
Doilea Război Mondial.
Raportul dintre individ și istorie nuanțează componenta socială și conferă simetrie textului prin cele două referiri la
metafora timpului istoric. În incipit, ,,cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial”, când ,,se pare că
timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari”. În finalul volumului I, când ,,timpul
nu mai avea răbdare”, devine necruțător. Timpul răbdător reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de
evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
Mai multe conflicte vor destrăma familia lui Moromete. Primul vizează dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi
din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea. Fiii cei mari își
disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu. Cel de- al
doilea conflict izbucnește între Moromete și soția lui, deoarece vânduse în timpul secetei un pogon din lotul ei,
promițându-i, în schimb, un act de proprietate pe casă. Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui, Guica,
aceasta neacceptând căsătoria a doua a fratelui, fapt ce îi amplifică ura, pe care o transmite și celor trei fii ai lui, susținându-i
în planul de a pleca la București cu oile. Un alt conflict este între Ilie și fiul cel mic, Niculae, care își dorește să meargă la
școală. Drept urmare, băiatul se desprinde, treptat, de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru
că tatăl și fiul reprezintă două mentalități diferite. Ilie ilustrează mentalitatea țăranului tradițional care vrea să-și păstreze
pământul, în timp ce Niculae devine un susținător al comunismului.
În ceea ce privește personajele, Marin Preda are meritul de a impune diverse tipologii în romanul său postbelic:
țăranul reflexiv și intelectualul care provine din satul românesc.
Ilie Moromete, personajul central, îl are ca model pe Tudor Călărașu, tatăl scriitorului. El reprezintă clasa de mijloc a
țărănimii. Criza satului arhaic se reflectă în conștiința acestui personaj confruntat cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul
nerăbdător. Apare în două ipostaze: reflexiv, stăpânind arta comunicării, autoritar și făcând demersuri pentru ca familia să
rămână unită (în volumul I), introvertit, rezervat, incapabil să se adapteze la noua ordine socială, părăsit de toți și cu familia
destrămată ireversibil. Tensiunile dintre membrii ei sunt insurmontabile (în volumul al II-lea).
În primul volum, Ilie Moromete, tipul țăranului reflexiv, contemplativ, este un om respectat în sat. Plăcerea
vorbei, jocul gratuit al limbajului, contemplarea spectacolului vieții și adesea regizarea acestuia, ironia, capacitatea de a
disimula sunt bucuriile lui Moromete. Nelipsit de la întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, discuțiile nu încep decât
în prezența lui, ocupă prim-planul dezbaterilor, trezește invidia interlocutorilor prin faptul că reușește să găsească în paginile
ziarelor ceea ce nimeni nu observa și este mereu în așteptarea unui partener de discuție pe care îl ridiculizează cu subtilitate.
Moromete este incisiv, contemplativ, inteligent și sarcastic, privește existența cu detașare, ca pe un miracol. Atitudinea

6
față de pământ și aceea față de bani se corelează cu acest dar al contemplației. Spre deosebire de țăranul lui Rebreanu,
dornic să dobândească pământul care înseamnă demnitate socială și umană, Moromete trebuie doar să-l păstreze. Pământul îi
dă posibilitatea să fie independent și libertatea de a se gândi și la altceva decât la ceea ce poate să aducă ziua de mâine. Lui
Moromete nu-i place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că poate păstra modul tradițional de viață, fundamentat pe
munca pământului familiei. Din această concepție derivă și disensiunile cu fiii cei mari. Refractari la modul de viață oferit de
tatăl lor, Paraschiv, Nilă și Achim trăiesc cu iluzia că s-ar putea realiza independent. Tensiunea dintre membrii familiei este
sugerată încă din scena cinei. Se pot distinge grupurile de forță din interiorul casei lui Moromete și viitoarele conflicte care
vor constitui suportul epic al romanului. Aceasta este condusă de un tată autoritar, dar amănuntele din text dezvăluie
conflictele vechi: Ilie Moromete domină o familie numeroasă, formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din
cauza averii. Așezarea în jurul mesei prefigurează iminenta destrămare a familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și
Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece
afară.”, Catrina este întoarsă spre oalele cu mâncare, semn că ea se ocupă de gospodărie, Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei,
stau lângă mamă, de cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, de ura cărora parcă încearcă să se protejeze. Doar
Moromete se străduiește să păstreze echilibrul în familie, cu autoritate: ,,Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor.
Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”. Însă, când află că sunt hotărâți să-
l părăsească, Moromete trece printr-un zbucium ce își pune amprenta asupra chipului său. Rămâne însă lucid, ironic și stăpân
pe sine. După revolta lor fățișă, Moromete le aplică o corecție inutilă, dar ei sparg lada de zestre a fetelor, iau banii,
covoarele și fug luând caii familiei. Drept consecință, Moromete devine ,,îndepărtat și nepăsător", se interiorizează, își
pierde plăcerea de a vorbi, fantezia și ironia: ,,Din Moromete cunoscut de ceilalți rămase doar capul lui de humă arsă, făcut
odată de Din Vasilescu...”.
Timpul istoric modifică și distruge tipare existențiale, atât la nivelul vieții individuale, familiale, cât și la nivelul
comunității rurale și al unei anumite categorii sociale, aceea a țăranului. Timpul nerăbdător personifică o istorie dură,
neiertătoare: ,,erau timpuri pline de viclenie”. Toate acestea vor avea o influență substanțială asupra lui Moromete. La
sfârșitul primului volum își schimbă comportamentul, începe să se raporteze altfel la existență, își pierde puterea de a
se bucura de spectacolul lumii, părând a fi înfrânt și umilit. Motivul timpului (răbdător și nerăbdător) conferă
sfericitate primului volum al romanului, închizând parcă pentru totdeauna o epocă din viața satului tradițional
românesc.
În volumul al doilea, vechea imagine a lui Ilie Moromete este pulverizată. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar
unitatea distrusă a familiei nu se reface. Ceilalți țărani își schimbă atitudinea față de Ilie Moromete. Foștii prieteni au murit
sau l-au părăsit, iar cei noi îi par mediocri, incapabili să poarte o discuție inteligentă. Schimbarea lui Moromete este
surprinsă de Niculae, fiul său cel mic, prin caracterizare directă: ,,îl vezi cum îi ia altul vorba din gură fără niciun
respect și el lasă fruntea în jos și nu mai zice nimic. De ce? Aici s-a întâmplat ceva și nimeni n-o să știe vreodată ce-a fost
cu el.”. Se implică în viața social-politică a satului, sprijinind candidatura lui Țugurlan în funcția de președinte al Statului
Popular, pentru ca acesta să tempereze acțiunea de colectivizare.
Ilie Moromete este numit de Nicolae Manolescu ,,cel din urmă țăran" pentru faptul că nu acceptă ideea că rostul
lui în lume a fost greșit și că țăranul trebuie ,,să dispară”. Atitudinea personajului este critică față de noua societate,
care se întemeiază pe anularea unei clase sociale, țărănimea, adică pe distrugerea unei civilizații și a unui cod
străvechi de comportament și înțelepciune. Moromete se stinge încet, trăindu-și ultimii ani în singurătate și tăcere. Ultima
replică a personajului exprimă crezul său de viață, libertatea morală: ,,Domnule... eu totdeauna am dus o viață
independentă.”
Prin urmare, romanul ,,Moromeții” surprinde dramatica iluzie a protagonistului că viața își poate continua
cursul în tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațiile familiale și comunitare, schimbând chiar rostul
țărănimii. Textul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci:
cea de dinainte și cea de după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, impune tipologii precum: țăranul reflexiv și
intelectualul care provine din satul românesc. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale. Colectivizarea
și comunismul distrug un mod de viață, aruncând în paginile de istorie satul tradițional românesc.

7
  stănoagă = bară de lemn ce delimitează un podeț sau separă animalele în grajd;
 podișcă = podeț, pod mic și simplu făcut peste un șanț;
 a disimula = a ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații, a masca

Aspecte teoretice:

PERSONAJ-REFLECTOR = purtătorul de cuvânt al naratorului, alter ego al naratorului, înzestrat cu o capacitate

superioară de a înțelege resortul intim al întâmplărilor; faptele sunt dezvăluite prin intermediul gândurilor, trăirilor, reacțiilor
sale;

INFORMATOR = personaj–martor al evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora.

8
 3. Redactează un eseu în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ
studiat, aparținând lui Marin Preda / unui roman postbelic.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral al fiecăruia dintre personajele alese;
-evidențierea unei trăsături a fiecărui personaj ales, prin două episoade/ secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/ sau de limbaj ale romanului studiat, semnificative pentru evoluția
relației dintre cele două personaje alese (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și
spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea autorului în perioada postbelică;
-apartenența la romanul realist postbelic;
-caracterul monografic al textului;
-titlul și tema centrală: destrămarea unei familii;
-cronotopul: Siliștea-Gumești, Teleorman, înainte și după al Doilea Război Mondial;
-raportul incipit-final din primul volum: metafora timpului istoric;
-conflictele:
 dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi;
 între Moromete și Catrina,
 între Moromete și Guica,
 între Moromete și Niculae;
-personajele: țăranul reflexiv și intelectualul care provine din satul românesc;
-Ilie Moromete:
 statutul social, psihologic, moral al personajului;
 trăsături;
 scene reprezentative: întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan,
cina;
-Niculae:
 statutul social, psihologic, moral al personajului;
 trăsături;
-relația tată-fiu;
-concluzii.

9
 MOROMEȚII

de MARIN PREDA

3. Afirmat în perioada postbelică, Marin Preda este scriitorul care a salvat literatura română de la pervertirea la care o
condamnase istoria, deoarece politicul acaparase sfera culturii. După 1948 se cultivă proza obiectivă, romanul citadin, dar și
romanul cu accente lirice. Autorul debutează în 1948, cu un volum de nuvele, ,,Întâlnirea din Pământuri”. Scriitor realist,
dar și modern, Marin Preda știe să dezvăluie complicațiile nebănuite ale sufletului omului simplu, să creeze un țăran
complex, apt să devină erou de proză modernă.
Primul roman al său, ,,Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Deși modalitățile de exprimare artistică și problematica dezvoltată în cele două
volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc în momente de criză, în preajma și
după cel de-al Doilea Război Mondial. Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-
a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie nouă în proza românească.
Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism). Astfel, perspectiva
naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana a III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie
Moromete, în volumul I, și Niculae, în volumul al II-lea), și a informatorilor (personaje – martori ai evenimentelor, pe care
le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, al lui Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete la băieți, la
București). Efectul este limitarea omniscienței.
Scenele în care sunt prezentate aspecte din viața colectivității se constituie într-o adevărată monografie a satului: hora,
călușul, întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea școlară, secerișul.
Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, simbolică
pentru gospodăria țărănească tradițională. Evoluția și criza familiei se transformă într-o adevărată frescă a vieții rurale. O
temă secundară este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa.
Cronotopul este fixat în spirit realist. Acțiunea este plasată în satul Siliștea-Gumești, Teleorman, înainte și după al
Doilea Război Mondial.
Raportul dintre individ și istorie nuanțează componenta socială și conferă simetrie textului prin cele două referiri la
metafora timpului istoric. În incipit, ,,cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial”, când ,,se pare că
timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari”. În finalul volumului I, când ,,timpul
nu mai avea răbdare”, devine necruțător. Timpul răbdător reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de
evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
Mai multe conflicte vor destrăma familia lui Moromete. Primul vizează dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi
din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea. Fiii cei mari își
disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu. Cel de- al
doilea conflict izbucnește între Moromete și soția lui, deoarece vânduse în timpul secetei un pogon din lotul ei,
promițându-i, în schimb, un act de proprietate pe casă. Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui, Guica,
aceasta neacceptând căsătoria a doua a fratelui, fapt ce îi amplifică ura, pe care o transmite și celor trei fii ai lui, susținându-i
în planul de a pleca la București cu oile. Un alt conflict este între Ilie și fiul cel mic, Niculae, care își dorește să meargă la
școală. Drept urmare, băiatul se desprinde, treptat, de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru

10
că tatăl și fiul reprezintă două mentalități diferite. Ilie ilustrează mentalitatea țăranului tradițional care vrea să-și păstreze
pământul, în timp ce Niculae devine un susținător al comunismului.
În ceea ce privește personajele, Marin Preda are meritul de a impune diverse tipologii în romanul său postbelic: țăranul
reflexiv și intelectualul care provine din satul românesc.
Ilie Moromete, personajul central, îl are ca model pe Tudor Călărașu, tatăl scriitorului. El reprezintă clasa de mijloc a
țărănimii. Criza satului arhaic se reflectă în conștiința acestui personaj confruntat cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul
nerăbdător. Apare în două ipostaze: reflexiv, stăpânind arta comunicării, autoritar și făcând demersuri pentru ca familia să
rămână unită (în volumul I), introvertit, rezervat, incapabil să se adapteze la noua ordine socială, părăsit de toți și cu familia
destrămată ireversibil. Tensiunile dintre membrii ei sunt insurmontabile (în volumul al II-lea).
Niculae este fiul cel mic, din a doua căsătorie a lui Ilie Moromete. În cele două volume este prezentat la vârste diferite:
copilul și tânărul în formare. În primul volum, Niculae este un copil dornic să învețe carte, ceea ce reușește pentru un timp,
atâta vreme cât tatăl este de acord să-l lase la școală și să-i plătească taxele. În volumul al doilea, după ce Ilie Moromete îl
retrage de la școală sub pretextul că învățătura nu aduce ,,niciun beneficiu” , Niculae începe să-și caute sensul existenței și
devine ,,adeptul unei noi religii a binelui și a răului", cum crede că este noua dogmă socialistă.
Relația dintre tată și fiu ilustrează evoluția conflictului inițial dintre dorința copilului de a merge la școală și lipsa de
înțelegere a tatălui, cu mentalitate tradițională. În al doilea volum, conflictul dintre generații ia forma unei confruntări între
două concepții de viață și două mentalități: cea tradițională și cea colectivistă. Niculae se îndepărtează din ce în ce mai mult
de modelul tatălui său, nu trăiește viața bucurându-se de ea, ci febril, prea ocupat ca să mai poată contempla. O secvență
narativă semnificativă, din primul volum, pentru ilustrarea relațiilor dintre tată și fiu este aceea a serbării școlare la care
Niculae ia premiul întâi. Deși își iubește copiii, Moromete își cenzurează orice manifestare de afecțiune față de ei.
Neinteresat cu adevărat de preocupările și de situația fiului mai mic, se așteaptă ca Niculae, care era trimis zilnic cu oile, să
rămână repetent. Spre surprinderea lui, copilul ia premiul întâi. Stinghereala lui Niculae când primește premiul pe scenă și
criza de friguri care îl cuprinde în timp ce încerca să spună o poezie îi produc lui Moromete o emoție puternică, iar gesturile
de mângâiere sunt schițate cu multă stângăcie. O întâmplare care anticipează într-o oarecare măsură ruptura ulterioară
dintre tată și fiu este aceea din volumul întâi, când Ilie Moromete călătorește la munte ca să vândă cereale, iar la
întoarcere povestește niște fapte impresionante. Însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, Niculae
este dezamăgit: întâmplările sunt banale, iar oamenii sunt lipsiți de farmec.
După fuga băieților celor mari la București, Moromete se interiorizează, iar în volumul al doilea intră într-o zonă de
umbră. Își pierde prestigiul de altădată, autoritatea lui în sat se diminuează, familia se destramă. Schimbarea atitudinii lui
Moromete este surprinsă de fiul său cel mic.
Înscrierea lui Niculae în Partidul Comunist reprezintă un prilej pentru noi dispute cu tatăl său : fiul cel mic
reprezintă mentalitatea de tip colectivist. El se înscrie în Partidul Comunist, este trimis la o școală pentru activiști și se
întoarce în sat cu o sarcină de la ,,județeană”- trebuie să supravegheze funcționarea primelor forme colective de muncă
(strângerea cotelor și predarea lor către stat), dar, în timpul unui conflict, un sătean moare înecat în apele râului de la
marginea satului. Idealist, se orientează cu dificultate în țesătura de intrigi pusă la cale de oportuniștii de profesie. Activistul
Niculae Moromete este destituit, se retrage din viața politică și își continuă studiile. Ilie Moromete își conștientizează târziu
greșeala de a-l fi retras pe Niculae de la școală, iar regretele lui sunt, de asemenea, tardive.
Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae devine inginer horticol și se căsătorește cu o fată din sat, asistentă
medicală. Niculae află de la Ilinca, sora lui, că Moromete se stinsese fără a suferi de vreo boală. În finalul romanului, tatăl și
fiul se împacă în visul băiatului.
Viziunea despre lume se conturează în primul volum prin perspectiva lui Ilie Moromete, personaj principal și reflector al
evenimentelor prezentate. În volumul al doilea, Niculae devine reflector al lumii de după război.
Prin urmare, romanul ,,Moromeții” surprinde dramatica iluzie a protagonistului că viața își poate continua
cursul în tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațiile familiale și comunitare, schimbând chiar rostul
țărănimii. Textul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci:
cea de dinainte și cea de după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, impune tipologii precum: țăranul reflexiv și
intelectualul care provine din satul românesc. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale. Colectivizarea
și comunismul distrug un mod de viață, aruncând în paginile de istorie satul tradițional românesc.

11
  stănoagă = bară de lemn ce delimitează un podeț sau separă animalele în grajd;
 podișcă = podeț, pod mic și simplu făcut peste un șanț;
 a disimula = a ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații, a masca

Aspecte teoretice:

PERSONAJ-REFLECTOR = purtătorul de cuvânt al naratorului, alter ego al naratorului, înzestrat cu o capacitate

superioară de a înțelege resortul intim al întâmplărilor; faptele sunt dezvăluite prin intermediul gândurilor, trăirilor, reacțiilor
sale;

INFORMATOR = personaj–martor al evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora.

12
13