UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE MANAGEMENT MARKETING ÎN AFACERI
ECONOMICE- RM. VÂLCEA

PROIECT LA DISCIPLINA
“AUDITAREA ORGANIZAȚIILOR”

PRINCIPIILE DE ETICĂ ALE AUDITORILOR

ÎN MISIUNILE DE AUDIT

Profesor coordonator:

Prof. univ. dr. Sîrbu Alexandrina

Prof. univ. dr. Popa Ionela

Masterand:

Cozma Gheorghe Cătălin

1
 PRINCIPIILE DE ETICĂ ALE AUDITORILOR

ÎN MISIUNILE DE AUDIT

Principiile fundamentale care guvernează activitatea de audit intern, cărora

trebuie să se supună necondiţionat cei care practică auditul intern, sunt: integritatea,
obiectivitatea, confidenţialitatea şi competenţa.
Integritatea, stă la baza încrederii şi credibilităţii acordate judecăţilor emise
de auditori. A fi cinstit şi incoruptibil în activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă
o garanţie suplimentară pentru auditori în ceea ce priveşte valoarea rezultatelor.
Auditorul intern, este obligat ca în baza acestui principiu, să îşi îndeplinească
misiunea cu onestitate, conştiinciozitate şi responsabilitate, să respecte legea, să nu
ia parte în mod conştient la activităţi ilegale sau să se angajeze în acte dezonorante.
Conform principiului integrităţii, auditorul trebuie să dea dovadă de
discernământ şi să respingă cu propria judecată şi cu instrumentele de lucru de care
dispune, acele situaţii care chiar dacă nu sunt explicit tratate în norme ca nelegitime
sau neetice, el apreciază că trebuie abordate ca atare.
Obiectivitate. Obiectivitatea, reprezintă acea atitudine intelectuală
imparţială, care necesită o independenţă de spirit şi de judecată şi care implică
faptul că auditorii interni nu îşi subordonează propria judecată altor persoane. În
acest sens, aprecierile lor trebuie să se bazeze pe fapte sau dovezi şi pe activităţi
indiscutabile lipsite de orice prejudecată. Pentru acţiunile lor, întreprinse cu bună
credinţă, în exerciţiul atribuţiilor şi în limita acestora, auditorii interni nu pot fi
sancţionaţi sau trecuţi în altă funcţie de conducere a entităţilor în care îşi desfăşoară
activitatea.
Confidenţialitate. Confidenţialitatea reprezintă un principiu fără de care
auditul intern ar fi de neconceput. În activitatea pe care o desfăşoară, auditorul intră
în contact cu documente, date şi în formaţii al căror conţinut reprezintă secrete ale
entităţii. Fiecare unitate are propriile secrete pe care le protejează faţă de
concurenţă sau de terţe persoane fizice sau juridice şi a căror divulgare i-ar produce
prejudicii în desfăşurarea în continuare a activităţilor curente sau de perspectivă.
Auditorii interni nu pot divulga niciun fel de date, fapte, sau situaţii pe care
le-au constatat în cursul ori în legătură cu îndeplinirea misiunilor de audit public
intern. Auditorii interni sunt responsabili de protecţia documentelor referitoare la
auditul public intern desfăşurat la o entitate publică. Acest principiu nu reprezintă
doar un element consemnat la nivelul codului deontologic al auditului intern.
2
Pentru a-i întări greutatea şi importanţa, el a fost inclus şi în conţinutul legilor de
organizare şi funcţionare a auditului intern.
Competenţă. Percepţia generală este că auditorul intern este acea persoană
capabilă să cunoască totul despre entitate, că în baza acestui atribut auditorul poate
fi numit pe bună dreptate sfetnicul managerului, pe care îl consiliază şi căruia îi
oferă sfaturi şi în drumări menite să contribuie la atingerea obiectivelor pe care
acesta împreună cu colectivul managerial sile-a propus. în mare parte, cele
prezentate sunt adevărate. Se pune însă întrebarea ce stă la baza competenţelor şi a
tribuţiilor deosebite ale auditorilor interni. Singurul răspuns corect este acela al
competenţei profesionale a auditorilor interni.
Regulile de conduită descriu normele de comportament aşteptate de la
auditorii interni. Aceste reguli reprezintă un sprijin pentru punerea în practică a
principiilor fundamentale şi au drept scop orientarea conduitei etice a auditorilor.
Între normele de conduită definite de principii şi cele definite de regulile de
conduită există diferenţe. Dacă auditorii îşi limitează comportamentul la nivelul
minim prevăzut, aceasta nu sugerează o conduită inadecvată sau nesatisfăcătoare.
Se poate presupune că profesia a fixat standarde suficient de înalte pentru a ne
permite să considerăm satisfăcătoare o conduită respectând nivelul minim
recomandat. Cu alte cuvinte atunci când se evaluează comportamentul unui auditor,
nu poate fi vorba de stricteţe şi rigiditate. Comportamentul auditorului poate fi
apreciat în cadrul unor limite largi stabilite pe de o parte între principii care
reprezintă limita superioară a aşteptărilor şi regulile de conduită, mai flexibile şi
mai tolerante.
La ce nivel se situează comportamentul unui auditor în practică? Ca şi în
cazul altor profesii, nivelul calitativ al comportamentului diferă de la un practician
la altul. Majoritatea auditorilor se comportă la nivel înalt, la nivelul principiilor.
Există şi cazuri izolate care nu se încadrează în normele minime definite de
principii.
Regulile de conduită, se aplică tuturor auditorilor interni, precum şi
serviciilor prestate de aceştia. Valoarea unui audit, poate depinde în mare măsură
de modul cum este percepută de către partenerii implicaţi în auditul intern
independenţa auditorului intern.
În practică, independenţa înseamnă a adopta un punct de vedere nepărtinitor
în cursul executării misiunii de audit. Dacă auditorul intern protejează o persoană
implicată intr-un anumit grad, atunci el nu mai poate fi considerat independent.
Independenţa trebuie privită ca cea mai importantă trăsătură a auditorului intern,
încrederea manifestată de persoanele care valorifică rezultatele muncii auditorului
intern, se bazează pe atitudinea sa nepărtinitoare. Prin urmare, nu este surprinzător
faptul că independenţa este privită atât ca standard cât şi ca regulă de conduită.
Pe lângă faptul că este esenţial ca auditorii interni să păstreze o atitudine
independentă în cursul exercitării atribuţiilor, importantă este şi încrederea pe care
3
utilizatorii muncii auditorilor interni trebuie să o aibă în această independenţă.
Aceste două obiective sunt denumite independenţă faptică şi în dependenţă
aparentă.
Deşi independenţa este un factor critic pentru asigurarea încrederii, este
importantă şi aderarea la celelalte reguli de conduită stabilite de codul deontologic.
Integritatea şi obiectivitatea înseamnă imparţialitate în prestarea serviciilor
specifice funcţiei. În prestarea oricărui serviciu de specialitate, un auditor îşi va
păstra obiectivitatea şi integritatea, va evita conflictele de interese, nu va prezenta
cu bună ştiinţă informaţii eronate şi nu-şi va sacrifica propriul raţionament în
favoarea opiniilor altor persoane.
Lipsa conflictelor de interese, echivalează cu absenţa unor relaţii care ar
putea afecta obiectivitatea sau integritatea. De exemplu ar fi inacceptabil ca un
auditor care este şi jurist, să reprezinte interesele entităţii în diverse litigii. Juristul
apără interesele clientului pe când auditorul trebuie să rămână imparţial.
În ceea ce priveşte confidenţialitatea, este esenţial ca auditorii să nu
dezvăluie informaţiile confidenţiale obţinute în cursul desfăşurării misiunilor de
audit.
Pe parcursul unei misiuni, auditorul obţine o cantitate considerabilă de
informaţii de natură confidenţială, inclusiv salariile primite de angajaţi sau
manageri, metode de calculare a preţului produselor, planurile publicitare, elemente
privind calculul costurilor, etc.

În mod normal, documentele elaborate de auditor în cursul misiunii sau

misiunilor desfăşurate, pot fi puse la dispoziţia unei terţe persoane numai cu
acordul explicit al managerului sau ordonatorului de credite care a dispus
efectuarea misiunilor de audit intern. Excepţia de la această regulă o reprezintă
solicitarea adresată de organele de cercetare sau instanţele de judecată în cadrul
unui proces. Dacă instanţa de judecată solicită documente, acestea vor fi puse
neîntârziat la dispoziţia acesteia, după ce a fost informat despre aceasta managerul
entităţii.

BIBLIOGRAFIE

1. https://www.aair.ro/fisiere/standarde_romana/Cod_Etica-IIA-rom-
Site.pdf