Masterand: Cozma Gheorghe Cătălin.

COMUNICAREA VERBALA ȘI

COMUNICAREA SCRISĂ

Termenul comunicare apare in secolul al XIV-lea, provenind din latinescul „communis”

adica „ a pune in comun” sau „ a fi in relatie cu”.
Dupa criteriul privind felul relatiilor care se stabilesc intre administratie si cetateni,
comunicarea poate fi verbala (orala), scrisa si nonverbala (neverbala).

1. COMUNICAREA VERBALĂ (ORALĂ)

1.1. Probleme generale privind comunicarea verbala (orala)

Constituie mijlocul principal prin care se desfasoara relatiile oficiale cu publicul. Acest
tip de comunicare prezinta urmatoarele avantaje in raport cu celelalte tipuri de comunicare:
 permite emitatorului sa-si expuna ideile rapid si usor;
 asigura controlul prin feed-back;
 permite folosirea tehnicilor persuasive, dar si gestica si mimica;
 asigura posibilitatea controlului fluxului informational, pe toata durata
derularii comunicarii.

1.2. Cuvantul si vorba

Atunci cand se comunica verbal se spune ca se foloseste limbajul verbal. In acest fel
comunicarea este specifica numai omului pentru ca intre toate vietuitoarele numai el are
posibilitatea de a comunica gandurile si sentimentele proprii cu ajutorul cuvintelor, care sunt
considerate semne vocale si grafice. Exprimarea vocala si sonora a cuvintelor poarta denumirea
de vorbire.
Fiecare cuvant contine una sau mai multe unitati sonore grupate intre doua pauze.
Unitatile sonore cele mai mici dintr-o limba poarta denumirea de foneme. Specialistii precizeaza
ca un fenomen poate fi reprezentat grafic prin una sau mai multe litere. Cele mai multe limbi ale
mapamondului au intre 28 si 35 de foneme intr-un alfabet. Acestea pot fi transpuse atat sonor cat

1
si grafic. Din punct de vedere grafic, alfabetul permite scrierea cuvintelor ca grupuri de litere,
delimitate prin spatii albe, numite blancuri.
Limbajul verbal are un caracter simbolic. Esenta limbajului verbal consta in
corespondenta conventionala intre cuvantul-semn si obiectul semnificat de acesta. De pilda,
cuvantul-semn „leu” trebuie pus in corespondenta cu obiectul semnificat de el, adica animal care
rage.
Un individ care aude cuvantul leu si nu-i cunoaste semnificatia, nu poate intelege ca
este vorba de regele animalelor care rage inspaimantator. Din aceasta perspectiva se poate
aprecia ca un cuvant ca atare nu-si poate transmite semnificatia in mintea individului care-l
asculta intrucat semnificatia sa nu este continuta in el insusi. Semnificatia poate sa se afle sau nu
in mintea individului. Daca semnificatia se afla in mintea individului, atunci cuvantul poate
evoca sau activa semnificatia.
In ultima instanta cuvantul este un cod si nu doar o simpla semnalizare sonora, cum sunt
ragetul leului, latratul cainelui Dingo etc, intalnite in lumea animala.
Un cuvant care nu poate fi decodificat la nivel neuronal nu poate fi inteles. Daca un
cuvant nu este codificat in mintea celui care-l foloseste, atunci el ramane un semn inutil inscris
intr-un dictionar.

1.3. Cuvantul –putere si fragilitate

Cuvantul genereaza si declanseaza emotii care modifica esential comportamentul. De

exemplu, daca ne jigneste cineva cu niste cuvinte cu sensuri si semnificatii tendentioase, se
produc in corpul nostru niste evenimente greu de controlat: creste presiunea sangvina, ritmul
respiratiei si tensiunea musculara. Daca cineva ne face un laudatio, ne rosim la fata, ne face
placere, suntem emotionati.
Experimentele facute de specialisti demonstreaza ca de mult cuvintele nu mai sunt
simple mijloace de a face o comunicare, ci acestea sunt instrumente care actioneaza nu numai
asupra mintii, ci si asupra sufletului.
Tot specialistii au fost aceia care au demonstrat ca o persoana se comporta adecvat sau
inadecvat in raport de starea mentala in care se afla.
Cuvantul poate avea asupra individului atat influenta negativa cat si pozitiva. Influenta
pozitiva este data de faptul ca un cuvant de bine imbarbateaza, aduce speranta. Influenta negativa
apare atunci cand cuvantul raneste orgolii, genereaza durere sufleteasca, infricoseaza si deprima.
Cuvintele potrivite dau curaj si incredere. Trebuie sa se stapaneasca arta de a alege cuvinte
pentru a declansa stari mentale dorite. Sunt situatii in care unii indivizi nu-si aleg cuvintele
potrivite, ci le dau drumul din gura fara o programare neuro-lingvistica, si din aceasta cauza
izbucnesc certuri, neintelegeri, prabusiri de afaceri, distrugeri de relatii interumane etc.
Nu exista un instrument mai bun decat cuvantul care sa-l ajute pe individ sa-si atinga
scopurile. Unii specialisti considera cuvantul ca pe un instrument pragmatic de persuasiune si

2
influentare. Acestia nu pun accent pe rolul cuvintelor de a transmite informatii ci mai mult pe
puterea lor de a crea ascultatorului o stare emotionala. Aceasta stare serveste cel mai bine
intereselor comunicatorului.
Exista cuvinte-eticheta care au rolul de a influenta in mod deosebit comportamentul
indivizilor. Mai simplu spus aceste cuvinte schimba perceptia continutului, in sensul de
intensificare, nuantare sau modificare a senzatiilor, emotiilor si sentimentelor pe care le traim.
De pilda. Un tanar care lucreaza pe un santier si are o durere usoara de stomac, pentru a se
sustrage de la o munca fizica foarte grea si de durata se plange personalului echipei din care face
parte ca-l doare stomacul, folosind cuvintele –cheie: durere insuportabila; durere naprasnica.
Expresia verbala, mimica, gestica sunt asa de accentuate, ca si cum starea individului ar fi cea
exprimata prin cuvintele cheie mentionate anterior.
Omul foloseste si cuvintele-imagini care au rolul de a influenta comportamente. 
Influentarea comportamentului se realizeaza pe baza sugestiei si asocierii de imagini mentale.
Din aceasta perspectiva se poate ca un individ poate intelege codul unui cuvant numai in masura
in care il asociaza cu o imagine mentala.
Imaginea ii vine in minte individului sau i se formeaza spontan atunci cand foloseste
cuvantul respectiv.De exemplu atunci cand individul foloseste cuvantul „magar” ii vine in minte
imaginea acestui animal.
Cuvintele care semnifica senzatii, emotii si sentimente au relevanta daca pot fi si
simtite.
Asocierea se poate face si in sens invers, adica daca individul simte ceva  (furie,
bucurie, etc) cuvantul asociat ii vine in minte singur si in mod spontan. Cuvintele care au inteles
propriu, denotativ si conotativ.
In afara acestui inteles cuvintele ne pot da unele informatii despre persoana care le
foloseste. Aceste informatii vizeaza: varsta, profesia, educatia, convingerile politice si religioase.
De pilda, daca un individ foloseste cuvantul „hodorogule” intr-o discutie cu un alt
individ, aceasta ne demonstreaza ca el este mult mai tanar decat interlocutorul sau si nu are o
pregatire intelectuala prea ridicata.
Daca un individ foloseste expresia „super bine” aceasta indica faptul ca face parte din
generatia tanara si nu are o pregatire gramaticala suficienta pentru a-si da seama ca acesta excede
indreptarului gramatical.
Individul respectiv si-a insusit expresia de la alt individ si o foloseste in toate ocaziile,
convins fiind ca este o expresie moderna.
Concluzionand, putem aprecia ca un individ poate comunica o paleta mai larga de
emotii si experiente cu cat dispune de un vocabular mai bogat.

3
 Totodata, atitudinea fata de alegerea cuvintelor este mai importanta decat intinderea
vocabularului insusit.
Este demn de remarcat ca limbajul verbal nu este perfect, iar cuvintele tradeaza adesea
omul. Daca auzi un individ rostind expresia „mai omule cat iti trebuie sa intelegi ce-ti spun”
putem trage doua concluzii:
 a esuat o actiune de comunicare verbala;
 individul caruia se adreseaza expresia are o problema de intelegere.

Sunt situatii in care un individ oricat de mult s-ar stradui nu reuseste sa transpuna in
cuvinte o experienta, fie cuvintele alese exprima altceva decat ceea ce se doreste.
Cuvantul rostit de un individ este receptat de urechea interlocutorului. Ca urmare,
cuvantul rostit este un stimul auditiv, care provoaca reactii diferite de la o persoana la alta. De
pilda, cuvantul „fractura” face un medic sa zambeasca daca in urma unei interventii chirurgicale
a reusit s-o consolideze, pe cand persoanei care a suferit-o ii genereaza fiori numai cand se
gandeste la conditiile in care a dobandit-o.
Fiecare cuvant are un cod. Ca urmare, folosirea sa are sens numai in masura in care
intelesul lui este impartasit de toate persoanele angajate in comunicare.
Un enunt verbal este eficace numai in masura in care interlocutorii atribuie cuvintelor
aceleasi intelesuri. De foarte multe ori sensul cuvintelor se negociaza mai ales atunci cand se
discuta tratate politice, filozofice, etice, etc.

1.4. Vocabularul transformational

Anthony Robbins a elaborat conceptul „vocabular transformational”. Acest concept a
fost elaborat in scopul de inlocuire a cuvintelor care descriu emotiile intr-o maniera negativa cu
altele pozitive. Ideea elaborarii acestui vocabular a fost determinata de constatarea ca unele limbi
cuprind un numar mult mai mare de cuvinte care descriu emotii si sentimente negative decat cele
pozitive.
De pilda, limba engleza cuprinde 2086 cuvinte care descriu emotii si sentimente
negative si numai 1051 de cuvinte care descriu emotii si sentimente pozitive. Din punctul de
vedere al lui Anthony Robbins inlocuirea cuvantului deprimat cu frustrat si apoi cu putin abatut
produce o schimbare pozitiva asupra starii emotionale.

1.5. Gandul corupe limbajul, limbajul poate corupe gandul

George Orwell este cel care a lansat panseul: „Gandul corupe limbajul, limbajul poate
de asemenea corupe gandul”.

4
 In elaborarea acestui panseu, autorul a pornit de la ideea ca un individ gandeste in
cuvinte si comunica tot cu ajutorul cuvintelor. Acest fapt genereaza o dependenta intre gandire si
limbajul verbal. De asemenea, alterarea gandirii duce la deteriorarea expresiei verbale si alterarea
limbajului corupe gandirea. Gandirea verbala are cateva capcane, pe care dorim sa le prezentam
in continuare. Ambiguitatea este rezultatul jocului denotatie - conotatie, precum si a efectelor de
sinonimie, omonimie, polisemie.
De pilda cuvantul „javra” are inteles de: caine care nu latra; femeie de moravuri usoare;
om de nimic etc.
Prin urmare, ambiguitatea trebuie considerata o strategie de comunicare manipulativa.
Aceasta foloseste cu premeditare un limbaj echivoc. Desi unele cuvinte au un nivel al asprimii
ridicat, totusi acesta poate fi inmuiat de unele gesturi tandre. De exemplu, daca in timp ce te
adresezi unei fetiscane cu expresia „esti o gasculita” si concomitent ii faci cu ochiul si o bati
prieteneste pe umar, acest gest diminueaza din asprimea acestei expresii.
In comunicare exista tendinta de a folosi cuvinte extreme.NAceasta inseamna a descrie
lucruri, fapte si intamplari in termeni diametrali opusi ca sens si semnificatie (exemple: alb sau
negru; bun sau rau; pozitiv sau negativ etc).
In termeni stiintifici aceasta inseamna polarizarea gandirii. Cei care sunt adeptii
polarizarii gandirii, nu-i accepta pe aceia care nu le impartasesc opiniile si-i catalogheaza imediat
ca „ dusmani, Gica contra; neacceptabili etc.
Individul are tendinta de a generaliza, adica de a trage propriile concluzii pe baza unor
date culese de ele si de a fi convins ca numai el detine adevarul si ceilalti se inseala. In fond
adevarul este pe undeva pe la mijloc, adica fiecare individ se inseala si, totodata, are dreptate. Se
inseala atunci isi asuma pozitia de detinator al adevarului absolut, intrucat el nu a avut
posibilitatea sa analizeze decat o latura sau mai multe laturi ale unui proces sau fenomen,
scapand celelalte aspecte, dar are dreptate intrucat ceea ce a analizat este aproape de realitate.
Exista foarte multi indivizi caracterizati de logoree, adica sunt guralivi, vorbesc foarte
mult si comit indiscretii. Cu alte cuvinte sunt „gura sparta” si din acest motiv sunt acceptati cu
greu in afaceri. Ei nu pot tine confidentialitatea unei discutii de afaceri si, ca urmare, creeaza
blocaje in comunicare.
Totodata, exista si indivizi care sunt considerati la polul opus celor cu „gura sparta”,
adica sunt caracterizati de secretomanie. Din aceasta categorie fac parte indivizii care nu vorbesc
niciodata despre sine, nu se dezvaluie si nu fac anumite confidente. In aceasta categorie intra de
regula indivizi care se simt slabi, vulnerabili si care au probleme de comunicare.
Sunt si unii indivizi care vorbesc in exces despre problemele lor si se bat cu pumnul in
piept ca ei sunt cei mai tari. Pe ei nu-i intereseaza ce se intampla in jurul lor, ci doar cum sa faca
sa se readuca mereu in atentie. Nu vor sa ia in considerare faptul ca acest comportament
genereaza frustrare si grupul sau colectivul ii respinge. Despre acestia se spune ca sunt
egocentrici.
In literatura de specialitate se vorbeste despre jargon, argou si abstractizare.

5
 Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, profesii, meserii. Este
considerat un limbaj pretentios si pompos, uneori vulgar. Permite utilizarea unor termeni
specifici pentru unele profesii si meserii.
Indivizii care folosesc jargonul se deosebesc de marea masa a vorbitorilor unei limbi,
datorita elementelor prezentate anterior. Jargonul poate bloca o comunicare eficienta atunci cand
auditoriul nu-l intelege.
Argoul este un limbaj pitoresc, de cele mai multe ori codificat, folosit de regula de catre
delicventi.
El poate fi folosit si in afara lumii interlope. In colectivele in care argoul nu este agreat
se poate produce un blocaj de comunicare.
Un discurs sterp, are un nivel de abstractizare ridicat. Din aceasta perspectiva, cuvintele
abstracte sunt surse de probleme intrucat nu pot fi procesate  mental (nu pot fi vazute, auzite,
pipaite, gustate sau mirosite mental).

1.6. Pragmatica
Pragmatismul reprezinta o doctrina filosofica fondata de Charles Peirce in secolul al
XIX-lea, ce proclama valoarea practica drept criteriu primordial de adevar.
Originea termenului trebuie cautata in limba greaca unde „pragma”, „pragmatos”,
inseamna „ actiune”, „fapte”. Din punctul de vedere al pragmatismului, eficacitatea constituie
criteriul suprem de validare a actiunilor, ideilor, teoriilor etc.
Un individ este apreciat ca pragmatic numai atunci cand stie ce vrea si are capacitatea
de a-si indeplini scopul propus cu mijloace eficiente.
Privind comunicarea verbala, un individ poate fi apreciat ca pragmatic numai atunci
cand este constient de scopul unui enunt si se straduieste sa-l formuleze astfel incat efectul sau sa
constituie comportamentul vizat din partea auditoriului.
Un limbaj pragmatic este acela care merge direct la publicul-tinta si serveste scopului
vorbitorului, ajutandu-l pe acesta sa-l indeplineasca.
In situatia in care intentia vorbitorului nu se realizeaza, inseamna ca nu se indeplineste
scopul comunicarii.
Pornind de la aceste elemente, vom incerca in continuare sa definim pragmatica.
Aceasta reprezinta o stiinta a comunicarii ce vizeaza eficacitatea actiunii, limbajului asupra
comportamentului uman. Pragmatica se ocupa cu studiul contextului si psihologiei.
Pragmatica nu opereaza cu propozitii, ci cu enunturi, ce sunt considerate produsul
actiunii de enuntare si nu o structura gramaticala.
In vorbirea curenta, pragmatica sugereaza folosirea persoanei a doua singular sau plural,
in functie de context, indiferent daca este sau nu este politicoasa. Niciodata, politetea nu
constituie un scop un sine, ci un paravan pentru persuasiune.
Concluzionand, putem aprecia ca pragmatica este cea care diferentiaza comunicatorii
intre ei, in abili si inabili.

6
 2. COMUNICAREA SCRISĂ

O modalitate eficienta prin care oamenii comunica este scrisul. Prin urmare,
comunicarea scrisa, reprezinta alaturi de comunicarea verbala si cea nonverbala, tipuri de
comunicare folosite in viata de zi cu zi.

2.1. Cerintele comunicarii scrise

Specialistii apreciaza ca trebuie respectate urmatoarele cerinte pentru a putea afirma ca
o comunicare scrisa este reusita:
a)     selectarea cuvintelor;
b)     folosirea cuvintelor potrivite si concrete;
c)     utilizarea cuvintelor scurte;
d)     folosirea unui mod de prezentare placut, capabil sa atraga atentia cititorului; de
pilda o scrisoare de afaceri trebuie sa cuprinda: antetul, sigla, adresa expeditorului, data,
referinta, punctuatia, marginile, spatierea etc.
Calitatile scrisului
Specialistii in relatii publice au incercat sa stabileasca cat mai precis ce calitati trebuie
sa aiba scrisul pentru a fi usor de citit, inteles si insusit, ajungand la concluzia ca secretul consta
in lungimea propozitiilor si a cuvintelor.
Din punctul de vedere al lungimii propozitiilor un text este considerat lizibil daca
majoritatea frazelor sunt scurte. Frazele scurte dau posibilitatea cititorului sa inteleaga relatiile
dintre cuvinte.
Aceasta nu inseamna ca nu sunt acceptate si frazele mai lungi, bine construite.
Recomandat este insa pentru lizibilitate ca lungimea frazelor sa fie medie.
Gunning este de parere ca o proza moderna agreata de cititori este aceea care are o
lungime medie a frazelor de aproximativ 16 cuvinte.
In situatia in care o fraza a fost conceputa ca foarte lunga, este bine ca printr-un punct,
pus unde se preteaza, sa se rupa aceasta in doua propozitii lizibile. Excesul de cuvinte intr-o fraza
poate duce la redundanta. De pilda cuvintele de tipul „ a pierde degeaba”, „copii tineri”, „bunicii
batrani” sunt cuvinte redundante, ce trebuie evitate. Experienta a demonstrat ca o propozitie cu
mai putine cuvinte este mult mai usor de inteles clar decat una cu un numar exagerat de mare de
cuvinte.
Specialistii apreciaza ca lungimea cuvintelor ingreuneaza foarte tare lectura, din
urmatoarele motive:
 tind sa fie abstracte, ori cititorilor le plac de regula cuvintele concrete  (exemplu:
abstract-facilitati de exploatare petroliera; concret-instalatie de foraj).

7
  cuvintele lungi nu prea sunt cunoscute de cititor; aceste recunoaste foarte repede
cuvintele scurte ( exemplu: cuvant lung-renumeratie; cuvant scurt-plata).

Un text clar nu este valoros daca nu este si interesant. Principalul element care face
textul interesant il reprezinta subiectul. Insa si aici problemele sunt discutabile, deoarece un
subiect este interesant pentru un public-tinta, pe cand pentru alt public-tinta, subiectul respectiv
nu este prea interesant. De aceea este bine ca atunci cand se redacteaza un text, sa se cunoasca
foarte bine publicul caruia ii este adresat.
Un stil adecvat este acela care conduce la mentinerea interesului cititorului. Un text
lipsit de monotonie da bine la cititor. De asemenea, un text unde se foloseste o serie de cuvinte
personale ca dumneavoastra si voi, accentueaza dimensiunea umana.
Atunci cand se scrie un text trebuie avuta in vedere si naturaletea, adica evitarea frazelor
greu de citit. Frazele trebuie sa sune firesc. Un rol important in acest sens revine formelor
contrase. Acestea sunt cuvinte prezentat prescurtat. De pilda in loc de „do not” se foloseste
„ don’t”.
Evitarea folosirii acestor forme duce la incetinirea citirii, fapt ce nu convine cititorului.
Sablonul si monotonia pot afecta stilul de prezentare al unui text. De aceea se
recomanda varietatea in sensul de a cauta cuvinte diferite care sa ajute la imbogatirea sensului si
la facilitarea intelegerii textului.
Varietatea nu inseamna insa incalcarea regulilor. Ca urmare, intr-o suita de fraze scurte
se preteaza si o fraza mai lunga, ce are rolul daca este alcatuita corect, sa imbogateasca
naratiunea.
Rasturnarea topicii, de asemenea, duce la reducerea monotoniei si poate sublinia
actiunea in fraza.
In elaborarea textelor trebuie avuta in vedere eufonia, adica evitarea uniformitatii
frazelor si repetarea cuvintelor.
Eufonia nu este usor de insusit de catre un autor de teste. Pentru ca acest mod de
redactare a textelor sa fie insusit, se recomanda ca atunci cand descoperiti un text elaborat intr-un
stil frumos, imitati-l cand elaborati propriul dumneavoastra text. In acest proces, trebuie avuta
grija ca gandurile sa fie limpezi iar mesajul sa incante mintea si apoi urechea.
Noi avem posibilitatea sa scriem texte atat despre oameni, cat si despre obiecte
neinsufletite.
Cand textul are ca subiect omul, este clar ca acesta contine elemente umane, deci are o
dimensiune umana. Se recomanda ca si atunci cand se scrie un text despre obiecte neinsufletite
sa i se atribuie o dimensiune umana, adica obiectul respectiv sa-l raportam la noi, ei, voi, dansii
etc.
Este interesant de retinut ca atunci cand elaboram un text sa avem in vedere evitarea
expresiilor rasuflate. De pilda, expresii de tipul: „dozarea eforturilor”, „avantarea catre noi culmi
de progres si civilizatie”, nu prea mai sunt recomandate pentru a fi incluse intr-un text. Aceasta
este determinata de faptul ca aceste expresii au fost asa de des vehiculate, incat au devenit

8
invechite, si nu mai spun mare lucru. Este nevoie de expresii noi, care duc la improspatarea unui
cliseu.
Sunt situatii in care elaboram un text si fara sa ne dam seama, prin cuvintele folosite
jignim pe cineva. De pilda, daca intr-un text folosim cuvantul profesorii, atragem supararea
profesoarelor, care considera ca au fost excluse din textul respectiv. Pentru evitarea acestor
probleme este bine sa folosim cuvintele „ cadrele didactice” sau „ dascalii” etc. Procedand asa
inseamna ca am eliminat biasurile.
Continutul textelor
In comunicarea scrisa este nevoie de elaborarea de texte simple si foarte clare, pentru a
fi usor de citit si de inteles. Oricat de complicata ar fi o idee, ea poate fi exprimata prin cuvinte
simple si inteleasa de catre publicul-tinta. Mesajele de pe  e-mail ajuta omul sa-si transmita
gandurile pe toate meridianele si paralelele pamantului. Aceste mesaje daca sunt simple si clare
pot fi traduse si interpretate in limbajul tuturor culturilor lumii.
Marele fizician Einstein a inteles ca textele simple, chiar si daca folosesc unii termeni
tehnici sunt accesibile marelui public, daca sunt limpezi si usor de citit.
Pentru a scrie ceva simplu si clar despre un eveniment, proces sau fenomen este
obligatoriu sa-l intelegi foarte bine, sa sti foarte clar ce mesaj vrei sa transmiti publicului-tinta si
sa adopti un stil eficient de comunicare.
Putem sa ne aflam in situatia de a transmite publicului-tinta mesaje privind cercetare
stiintifica.
In politica de zi cu zi, apar situatii in care unele conceptii stiintifice contradictorii ajung
la publicuri, uneori neavizate. Oamenii sunt bulversati si nu mai stiu ce trebuie sa mai creada
despre un proces, fenomen etc. Cu toate ca pe ei ii intereseaza adevarul in problema respectiva,
sunt neputinciosi sa-l afle singuri. In aceste conditii este recomandat ca organizatia interesata sa
adopte prin specialistii sai un document de luare de pozitie. Acest document va fi intocmit cu
concursul celor mai importante compartimente ( compartimente avizate: juridic; de marketing;
de relatii publice etc.) si el are rolul de a formula un punct de vedere opus grupurilor de actiune
si concurentilor. Este recomandat ca actiunea sa nu se opreasca aici, ci luarea de pozitie sa
constituie mai departe o rampa de lansare pentru toate declaratiile publice vizand problema
respectiva. Cei care o fac, trebuie sa fie pregatiti sa raspunda la intrebarile tehnice, de care vor
uza in special reporterii.
Necesitatea de a cunoaste subiectul
Unii specialisti sustin ca o persoana avizata poate scrie ceva interesant despre un proces,
fenomen etc. cu conditia sa cunoasca foarte bine subiectul. Daca nu este in stare sa inteleaga
singura subiectul respectiv, este nevoie sa ceara ajutorul unui expert si numai apoi sa conceapa si
sa transmita un mesaj catre publicul-tinta, pe intelesul acestuia.
Viata a demonstrat ca aceasta regula nu prea mai are valabilitate. Ideea ca cel care
trebuie sa cunoasca foarte bine subiectul trebuie sa fie numai tehnicianul este gresita. Nu mai
este valabila formula dupa care tehnicianul intocmeste textul, in termeni tehnici si-l prezinta
specialistului in relatii publice pentru a-l rescrie intr-un limbaj accesibil publicului-tinta, fara a
elimina informatiile date de el. Cu alte cuvinte, este gresita ideea potrivit careia specialistul in

9
relatii publice nu ar mai avea nevoie sa stie ceva despre subiectul respectiv, ci el ar trebui numai
sa stapaneasca stiinta si arta de a scrie limpede despre acest subiect, adica pe intelesul publicului-
tinta. Calea normala de lucru pentru un specialist in relatii publice o constituie studierea foarte
bine a subiectului, lamurirea problemelor mai putin intelese pe timpul studiului individual, cu
ajutorul expertilor, si transmiterea unui mesaj la publicul-tinta numai in cunostinta de cauza.
Folosirea limbajului simplu
Vorbirea de zi cu zi, caracterizata de folosirea cuvintelor scurte si fara o abundenta de
termeni tehnici este foarte eficienta pentru toate categoriile de oameni.
Aceasta nu inseamna ca limbajul mai complex, presarat cu jargonul din domeniu este
mai putin eficient cand se practica numai intre specialisti. Din pacate unii specialisti scapa din
vedere nivelul de intelegere al publicului-tinta si continua sa foloseasca jargonul din domeniu,
cand se adreseaza acestuia.
Specialistii recomanda sa nu se foloseasca un limbaj ce contine cuvinte cu sensuri
pentru initiati, mai ales pentru a insela publicul-tinta. Acest limbaj inselator este cunoscut in
literatura de specialitate ca limbaj dublu.
Sunt situatii in care cuvintele obisnuite nu prea sunt potrivite pentru elaborarea unui
mesaj. In aceste conditii este recomandata folosirea de cuvinte noi, cu conditia sa se explice
publicului-tinta care este semnificatia acestora. Nu se recomanda sa se dea o definitie pentru
cuvintele respective, ci mai eficienta este descrierea lor.
De pilda, in loc sa spunem despre contorul de energie electrica aflat in fiecare locuinta
ca este un aparat standard de masurarea consumului de curent electric, mai bine il descriem ca pe
un instrument care are rolul de a ne ajuta sa citim valorile energiei electrice consumate intr-o
gospodarie, in vederea achitarii de catre gospodarul respectiv a contravalorii acestuia, periodic.
Prezentarea mesajului de la simplu la complex
Viata ne pune in situatia de a elabora si transmite fel de fel de mesaje catre publicurile-
tinta avizate, sau mai putin avizate. A incerca sa exprimati dintr-o data prea multe, duce la
punerea in incurcatura a publicului-tinta. De aceea, se recomanda ca pe timpul elaborarii
mesajului ideile sa fie prezentate pe rand, intr-o succesiune logica, adica sa se porneasca de la
ideea cea mai simpla si sa se ajunga incet, incet la ideea cea mai complexa.
Pentru aceasta este recomandat ca autorul unui text sa-si formuleze foarte clar ideile
principale pentru a fi intelese nu numai de catre el, ci si de catre cei carora le este adresat
mesajul. Din aceasta perspectiva, mesajul trebuie fundamentat pe fapte, cifre, descrieri,
explicatii. Detaliile deosebit de importante sau importante nu pot fi eludate.
Intr-o inlantuire de idei se recomanda sa se aiba in vedere ca ideea principala sa fie
vizibila. In situatia in care se eludeaza acest aspect, desi mesajul ajunge la publicul-tinta, acesta
nu-i va da importanta.
Explicarea lucrurilor necunoscute cu ajutorul celor cunoscute si transmiterea unui
mesaj accesibil
Sunt situatii in care publicurile - tinta nu inteleg unele mesaje receptate. In acest conditii
specialistii recomanda analogiile, cu ajutorul carora sa se faca un public-tinta sa inteleaga
mesajul receptat.

10
 De asemenea, specialistii recomanda folosirea cuvintelor concrete in locul abstractiilor,
care sunt vagi si deschise interpretarilor. Eludarea cuvintelor concrete, da posibilitatea
publicului-tinta sa-si puna in aplicare imaginatia si sa distorsioneze mesajul. Totodata, trebuie
avut in vedere si modul in care se prezinta mesajul, intrucat acesta contribuie la simplificarea
materialului.
Din aceasta perspectiva, Tinkel ne recomanda niste reguli, astfel:
 scrierea cu caractere naturale si cu spatii mici;
 folosirea alineatului la primul rand dintr-un paragraf;
 evitarea contrastului mic si a literelor prea mici daca se precizeaza ca publicul are
probleme cu vederea;
 evitarea desenelor cu linii foarte subtiri, cu cerneala colorata sau pe hartie colorata
daca exista riscul ca lumina sa fie insuficienta.

CONCLUZII

Comunicarea scrisa constituie un tip modern de comunicare. Cei care comunica in scris
trebuie sa aiba in vedere ca mesajul ajunge la publicuri-tinta si acestea trebuie sa retina o singura
idee principala.
Comunicarea scrisa trebui sa ajute publicului - tinta sa inteleaga mesajul transmis.
Pentru aceasta comunicatorii trebuie sa stie cu precizie ce vor sa spuna prin mesaj. Pentru aceasta
mesajul trebuie formulat in functie de public. Caracteristicile publicului si ale media determina
modul de transmitere a mesajului.
Un mesaj limpede, trebuie caracterizat de inteligibilitate, naturalete, varietate, eufonie si
dimensiune umana.

NOTE BIBLIOGRAFICE

 Stefan Prutianu, Antrenamentul abilitatilor de comunicare, Editura Polirom, 2004

 Doug Newson, Boss Carrell, Redactarea materialelor de relatii publice, Editura Polirom
2004
 Rene J. Cappon, An Associated Press Guide to News Writing, Prentice Hall, Englewood
Cliffs, New Jersey, 1991.
 Cristina Coman, Relatiile publice, principii si strategii
 Prof. Univ.dr. Alexandru Tasnadi, prep.univ.drd. Roxana Ungureanu, Relatiile publice

11