COMUNICAREA INTERUMANA

Cursant ,

COMUNICAREA INTERUMANA
COMUNICAREA VERBALA Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, ganduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o necesitate si o activitate sociala. Cauza care a dus la aparitia comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale, cand se aflau la departare unii de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni si organizatiile lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale. Formele de comunicare apar si se dezvolta odata cu mijlocul principal de comunicare intre oameni, care este limba sau limbajul, in care doua forme de intrebuintare: orala si scrisa. Comunicarea verbala are un rol primordial atat din punctul de vedere al secmentului de negociere pe care il ocupa cat si din punct de vedere al continutului. Comunicarea verbala permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana, lucru care nu este posibil atunci cand negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicarea verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii. Limbajul in tratative sau negocierea presupune in primul rand o buna comunicare intre partenerii de tranzitie. Arta de a vorbi se dobandeste prin acumularea de cunostinte si o continuitate care elimina nesiguranta, vorbirea dezordonata, lipsa de expresivitate, echilibrul in vorbire. Cunoasterea si folosirea justa a mijloacelor de exprimare a ideilor pe care dorim sa le comunicam constituie o conditie primordiala in comunicare. Aceste mijloace sunt: limbajul si stilul. Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, in cadrul unei limbi sau in afara ei. Filozoful KARL POPPER a identificat trei categorii de limbaje, dupa criteriul functiei: 1. Limbaje inferioare (folosite si in lumea animala), avand functia de semnalizare, de autoexpresie ; 2. Limbaje superioare, exclusiv umane, capabile de descriere si argumentare. 3. Limbaje mixte. Ca activitate sociala comunicarea verbala in relatiile comerciale are un limbaj de specialitate de corespunzator proceselor, operatiilor si relatiilor pe care le exprima. Terminologia acesteia, in general, este comuna tuturor domeniilor de activitate. Acest limbaj general se completeaza in fiecare domeniu de activitate prin includertea termenilor tehnici care exprima procesele de munca specifice acesteia, luand astfel fiinta limbajul specific activitatii comerciale. Elementele limbajului comunicarii in domeniul comertului difera de cel al limbajului general sau obisnuit datorita specificului activitatii. Acestei eleente ale limbajului comunicarii in domeniul comertului sunt: 1. Vocabularul a. Totalitatea termenilor existenti intr-o limba; b. Totalitatea termenilor folositi de un autor sau de o persoana oarecare 2. Repertoriu de termeni folositi intr-un anumit domeniu a. Expresiile si formele de exprimare 2

b. Forma si structura gramaticala Stilul poate fi determinat ca: 1. La nivel individual: mode de exprimare intr-o comunicare, specific definitor pentru emitator (stilul unui jurnalist, stilul unui scriitor, stilul unui orator, stilul unui muzician sau interpret) 2. La nivel colectiv: modul de exprimare intr-un domeniu (stil publicitar, stil literar, stil stiintific, stil artistic). Acesta adica stilul, cel folosit in comunicarea verbala care are loc in activitatea comerciala, se deosebeste in mod simtitor de stilul literar, stiintific, juridic sau familiar. Comunicarea in negociere trebuie sa foloseasca un stil sobru si concis potrivit cu obiectul si rolul ei. In fiecare act de comunicare se trateaza o singura problema concreta. Pentru ca aceasta sa-si atinga scopul trebuie sa se utilizeze acele mijloace si procedee de exprimare care sa asigure o calitate superioara a actului de comunicare, rezolvand in felul acesta scopul pentru care a fost initiat. Principiile stilului comunicarii verbale sunt: 1. Claritatea cuvintele trebuie sa fie bine alese, exacte si potrivite cu ideile pe care le exprima, sa fie logic inlantuite pentru a putea fii intelese inca odata, de asemenea se va avea grija sa fie evitate cuvintele sau expresii cu mai multe intelesuri, neologismele, regionalismele, claritatea stilului este asigurata cand se folosesc propozitii si fraze scurte. 2. Simplitatea si naturaletea acest principiu consta intr-o exprimare directa, fireasca si lipsita de exagerari. 3. Corectitudinea o exprimare corecta consta in respectarea regulilor gramaticale. 4. Politetea si demnitatea stilul comunicarii trebuie sa aiba in vedere un ton si mod deosebit de exprimare, cuviincios, respectuos si demn, iar in cazul unor nemultumiri aparute in discutie trebuie sa predomine politetea, buna cuviinta si demnitatea. Pentru exprimarea corecta a ideilor, alaturi de vocabular, structura gramaticala este al doilea element de baza al limbii romane. Ea consta in aplicareea stricta a regulilor gramaticale in asezarea si imbinarea indicioasa a cuvantului in propozitii si fraze, prin: construirea propozitiei in ordinea directa, folosirea partilor de propozitie si a expresiilor. CONVORBIREA NON-VERBALA Limbajul non-verbal se uneste cu limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul acestui limbaj non-verbal vine sa dea forta, sa ne improspateze cunostintele intuitive pe care le avem despre un individ sau un grup. Expresiile psihice urmatoare reflecta starile de spirit cel mai frecvent exprimate in limbajul non-verbal: surasul indica o persoana amicala deschisa discutiei; bratele incrucisate denota o atitudine negativa mainile pe masa indica faptul ca o persoana este gata de actiune a fi asezat pe scaun, mainile incrucisate la ceafa, tot corpul inclinat pe spate reprezinta atitudinea tipica patronului in biroul sau care este tentat sa-si delimiteze teritoriul; 3

persoanele care-si freaca dosul mainilor din cand in cand are adesea ceva de ascuns persoanele care-si freaca palmele mainilor sunt pe cale de a realiza o buna actiune. Desi in relatiile inter-umane comunicarea verbala ocupa locul cel mai important, in comportamentul speciei sunt folosite, ca substitut sau in mod complementar fata de comunicarea verbala, si diferite alte moduri de comunicare, care nu folosesc limba vorbita, scrisa. a. Comunicarea tactila Posibila numai in cadrul comunicarii inter-personale, aceasta forma de a transmite un mesaj, semnal este comuna si lumii animale. Ea se pastreaza inca si in societatile cele mai evoluate si are un caracter preponderent instinctual, desi de la un anumit nivel intervine constiinta. Cercetatorii au stanilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc convorbirea: 1. Atingeri care transmit emotii pozitive, mangaierea, atingerea ca semnificatie consolatoare, atingerea de incurajare (strangerea tacuta de mana, batai pe umar), atingerea linistitoare, comunica afectiunea, participarea, aprecierea si au un efect pozitiv asupra starii de spirit a receptorului. 2. Atingeri ludice si acestea pot fi autonome sau in legatura cu comunicarea verbala (simularea unei mangaieri sau loviri, intrun anumit context ludic), asemenea atingeri au un caracter abuziv si presupun un referential comun precum si o relatie de apropiere. 3. Atingeri de control, in aceasta categorie sunt incluse acele semnale tactile care au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea, o asemenea atingere poate atentiona cu discretie, poate sugera un indemn sau din potriva, o retinere, in respect cu comunicarea verbala sau cu alta actiune. 4. Atingerea rituala, din aceasta categorie fac parte atat atingeri cu semnificatie magica, in spatiul religios, cat si atingeri specifice spatiului profund, care si-au pierdut vechile sugestii, transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru, atingerea cu rol taumaturgic, pastreaza caracterul ritual; strangerea mainii in semn de salu, lovirea palmei drepte a doua persone in semn de urare de succes sau de felicitare sunt atingeri care transmit implicarea desi uneori se golesc de sens si devin pur formale; in aceasta categorie sunt incluse si atingerile cu semnificatie sexuala b.Comunicarea gestuala-kinezicaLa fel ca si comunicarea tactila, comunicarea prin gesturi poate sa se substituie, pe unele secvente multeori reprezinta o completare, accentuare, contrazicere sau reglare a acesteia. Aducand un spor de expresivitate, gestul este folosit cu precadere in comunicarea artistica. In raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi prezentat in comunicarea interpersonala, de grup si de masa. Gesturile cu valoare comunicationala pot fi grupate in mai multe categorii: a.Emblemele acestea sunt miscari care se substituie comunicarii verbale si formeaza un limbaj constituit dintrun numar mare de gesturi, care 4

semnifica sunete ori cuvinte si compenseaza imosibilitatea e exprimare verbala in anumite situatii, exemplele curente se refera la codurile surdo-mutilor, la o populatie australiana (Aranda) si, in domeniul artistic, la practicantii pantomimei. b.Ilustratorii sunt gesturi de insotire si montare a comunicarii verbale uneori spontane, universale si au fost inventariate in cadrul mai multor categorii: bastoanele, pictografele, kinetografele, ideografele, miscarile deictice, miscarile spatiale, miscarile ritmice, ilustratorii emblematici. c.Gesturile de reglaj miscarile capului, ale fetei, mai rar ale mainilor; pentru o sugerare solicitarea de a se vorbi mai tare, mai incet, mai rar, mai repede, mai putin. d.Miscarile afective sunt expresii ale starii de spirit, sunt folosite pentru a comunica trairi, scutruiente, reactii. e.Adaptorii gesturi de toaleta, de corectare a tinutei, de control al comportamentului in societate. c.Comunicarea prin intermediul obiectelor Este o forma de transmitere a unui mesaj non-verbal, care foloseste, inafara de resursele corporale, recursul la obiecte. Asocierea gest-obiect poate interveni in comunicare in unele situatii. Gesturile care folosesc batiste, esarfe, palarii pentru semn de salut sau despartire ori pentru semnalizarea unei prezente. d.Comunicarea prin situare Un alt gest de comunicare non-verbala neanalizat in literatura cu acest profil din romania. O persoana care nu doreste sa fie abordata se plaseaza intr-o zona retrasa, extrema sau marginala aratand ca nu este disponibila, o persoana interesata sa fie remarcata se plaseaza si se misca in centrul actiunii comunicandu-si disponibilitatea. COMUNICAREA SCRISA Scrisul a imbracat la inceput forma pictografica. Cu timpul s-a perfectionat si transformat ulterior in scrieri cu litere de alfabet. Scrisul si comunicarea formeaza unul si acelasi proces istoric-dialectic, determinat de schimbarea si dezvoltarea conditiilor vietii materiale si sociale. Limbajul scris constituie una dintre cele mai importante si mai revolutionare cuceriri dobandite de oameni, in procesul muncii si in conditiile convietuirii in societate. El joaca un rol deosebit in pastrarea si raspandirea stiintei si a culturii in precizarea si realizarea diferitelor raporturi sociale. Comunicarea nu a ramas la stadiul unei simple comunicari de stiri sau vesti intre oameni. S-a dezvoltat continuu pe masura dezvoltarii relatiilor dintre oameni si pe masura dezvoltarii societatilor, lumii si a vietii de zi cu zi. Prin comunicare scrisa se intelege: scrisoare, continutul unei scrisori, schimb de scrisori intre doua sau mai multe persoane, raport sau legatura intre fapte, lucrari, fenomene si situatii. Este procedeul de comunicare intre oameni prin scrisori, instiintari sau comunicari scrise. Prin comunicare scrisa se mai intelege totalitatea comunicarilor scrise care intervin in activitatea unei persoane juridice cu privire la relatiile si interesele ei. Comunicarea facuta in scris de catre o persoana fizica sau juridica reprezinta un act de corespondenta. Actele de corespondenta au caracterul si poarta denumirea de scrisori. In cazurile concrete, insa, actele de corespondenta au denumiri diferite: oferta, adresa, intampinare, cerere, telegrama, reclamatie, proces-verbal, afis comercial. 5

Comunicarea scrisa este folosita atunci cand nu este posibila comunicarea orala, cand nu exista alt mijloc de comunicare, cand comunicarea scrisa este mai avantajoasa in comparatie cu celelalte mijloace de comunicare si, indeosebi, intotdeauna este necesara existenta unei forme scrise. Obiectul comunicarii il formeaza: pastrarea relatiilor existente si convenabile dintre oameni, dintre organizatiile lor, dintre ei si acestea, initierea, stabilirea si desfasurarea unor relatii noi, modificarea si stingerea relatiilor vechi, schimbul de stiri, ganduri, informatii, pareri si idei care prezinta interes pentru relatiile lor, precizarea anumitor situatii si pozitii privind interesele reciproce, clarificarea si aplanarea eventualelor neintelegeri care se pot ivi in cadrul relatiilor si intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridica desfasurarea practica a raporturilor sociale care ai leaga. Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisa constituie o activitate ocazionala. Pentru organele de stat, institutii, intreprinderi si celelalte organizatii, comunicarea constituie o activitate continua, o metoda de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme. Corespondenta a facut pozibile noi relatii in viata politica activitatea comerciala, in lumea culturala si in existenta cotidiana. Ea respecta un anumit protocol si presupune, atat pentru emitator cat si pentru receptor, cunoasterea si respectarea unor reguli. Ea mai presupune confidentialitate, fiind protejata de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei este un act abuziv si ilegal. Rolul comunicarii scrise in activitatea societatilor comerciale reuneste atat definirea corespondentei cat si importanta ei. Corespondenta este comunicarea scrisa intre doua persoane, institutii, scrisori primite, trimise de o institutie, organism, persoana. Importanta ei decurge din rolul pe care il joaca in activitatea societatilor comerciale.

Situatia de comunicare
Orice situatie in care se transmite o informatia - poate fi : Fictionala Non- fictionala ( reala ) Tipuri de comunicare Verbala ( orala / scrisa) Non-verbala (grafic , sudo-muti ... etc ) Paraverbala ( mimica , gesturi )

Elementele situatiei de comunicare 6

emitator ( cel care transmite informatia ) receptor ( cel caruia i se adresea emitatorul ) - receptorii pot fii specializati sau nespecializati canal ( oral / scris ) = mijlocul material prin care se transmite informatia cod = sistemul prin care este transmis limbajul ( lb romana , de ex ) mesaj = secventa prin care se transmite informatia referent = tema textului

Functiile comunicarii Functia emotiva , expresiva sau reflexive - concentrata pe emitator - se prezinta capacitatea emitatorului de a particulariza enuntul si de a se exprima clar , logic si nuantat - marci discursive : utilizarea verbelor la persoana I ( sc si pl ) si a formelor pronominale la aceiasi persoana; interjectii , interogatii si exclamatii retorice Functia conativa, persuasiva sau retorica ( / de apel ) - focalizata pe receptor - denota capacitatea mesajului de a realiza un contact , o conexiune intre cei care dialogheaza ; de asemenea se incearca influentarea receptorului - marci discursive : prezenta verbelor si formelor pronominale la persoana a2a , a verbelor la imperativ , a vocativelor , precum si a intonatiilor si a exclamatiilor retorice Functia referentiala , denotativa sau cognitive - vizeaza contextul - prezinta capacitatea enuntului de a transmite informatii prin apelul la un cod cunoscut interlocutorilor - marci discursive : cuvinte care numesc spatiul social sau timpul (aici , acum , azi , ieri , etc ) ; persoane implicate in dialog direct sau indirect ( pron si adj pron demonstrative ) ; pronume personale sau de politete Functia poetica , stilistica sau estetica - este orientata asupra mesajului - vizeaza capacitatea enuntatului de a actualiza resursele expresive , utilizand un amalgam de figuri de stil Functia metalingvistica ( de comentariu ) - centrata pe cod - vizeaza domeniul semantic , mediile lingvistice , culturale si estetice - se recunoaste prin constructii de tipul : " nu inteleg . La ce te referi? " , " Ce intelegi tu prin <metatext> si <enunturi explicative> ? " , " Nu se spune Nu fa! , ci Nu face! " Functia fatica - vizeaza canalul 7

- denota capacitatea cde a cotrola si a mentine contactul dintre receptor si emitator , sau are rolul de a verifica functionalitatea canalului - in comuncarea scrisa , se recunoaste prin sintagme precum : "Atentie !" , "Ei bine ..." , "Sa vedeti ce s-a intamplat" , "Alo!" , "Se vede la tabla?" Functia reflexiva - Indeamna la visare, refectie, filosofare

Tipuri de texte

(I)

1. Texte non-literare caracter non-fictional referent real instantele comunicarii reale functia principala : informativa scop pragmatic limbaj comun , cu rol instrumental termenii sunt preponderent denotativi 2. Texte de granita caracter non-fictional referent real functia informativa si estetica marci stilistice si subiective ( propozitii incidente , Dativ etic , marci ale eului liric discurs personalizat ( jurnal personal , memorii sau eseu literar ) 3. Texte literare caracter fictional referent fictionala instanta de comunicare este reala si fictionala functia principala este poetica ( stilistica sau estetica ) scopul comuncarii este estetic limbaluj este artistic cu rol stilistic sunt prezentate calitati particulare ale textului sunt prezente registre stilistice diferite ( figurile de stil ) TIPURI DE TEXTE ( II ) 1. Text argumentativ = are o ipotez/ tez - propoziie care exprim ideea de baz cu valoare de a"devr. fn coninutul textului se afl argumentul/ argumentele i exemplul/ exemplele. Discursul argumentativ conine indicatori de argumentare; pentru c, deoarece, de aceea, ntruct, deci, aadar i se ncheie printr-o propoziie cu rol de concluzie. Un text nu este argumentativ dac: 8

- propoziia care exprim ideea de baz nu este urmat de alte informaii n text care s o susin n mod convingtor; - nu este identificabil propoziia cu rol de concluzie; - nu sunt prezeni indicatorii de argumentare i nici conectorii. Textul argumentativ poate fi folosit n urmtoarele tipuri de texte: a. texte specifice: eseuri, articole, discursuri, pamflete, polemici, scrieri filosofice; b. texte unde poate aprea argumentaia: expuneri, prezentri de carte, prezentarea unei lucrri, editoriale, cronici, comentarii de pres, dezbateri, mese rotunde etc. Scopul textului argumentativ este de a convinge/ a persuada. Poziia lectorului/ a receptorului: reflexivitate i spirit critic sau receptare afectiv, complicitatea receptorului cu emitorul (acceptarea opiniilor). 2. Text descriptiv (de tip definiie). Discursul de tip definiie pornete de la ntrebarea ce nseamn ceva, ce reprezint, ce este? Definiia se compune dintr-un ansamblu de propoziii care analizeaz nelegerea unui termen, a unui concept, a unei noiuni. n funcie de raportul obiectiv/ subiectiv, definiiile pot fi: - teoretice = fac apel la o teorie tiinific sau la o concepie general despre lume. Tonalitatea este neutr; - persuasive = urmresc inducerea unei atitudini favorabile sau defavorabile definitului. Cel care definete intervine n text prin diverse mrci ale subiectivitii. Tipuri de texte n care sunt folosite definiii: dicionare, manuale, prospecte. 3. Text descriptiv (alte tipuri de descriere). Focalizarea (cine vede?) determin tipul descrierii: - subiectiv: prezena implicit sau explicit a naratorului; - obiectiv: efectul documentar. n acest context, descrierea poate fi: contemplativ, liric - un peisaj n acord cu o stare de spirit; critic, satiric, admirativ - portretul; realist - are funcie narativ, subliniind psihologia personajului; poetic - anticipeaz o aciune printr-o serie de semne distinctive. Tipuri de texte literare (proz, portret, poezie) / texte de grani (memorii, jurnale). 4. Text informativ = transmite un mesaj ntr-o manier organizat, ierarhizat. Se poate combina cu texte de tip explicativ, descriptiv sau argumentativ. Informaiile transmise nu vizeaz stabilirea unei concluzii. ntrebrile care evideniaz specificul textului sunt: Despre ce se informeaz?, Cine?; Ce?, Unde?; Cum?, De ce? Mrcile lingvistice ntlnite des: estomparea complet a emitorului - ton neutru; folosirea cu preponderen a timpului prezent; lexic specific domeniului tematic; prezena unor articulaii care introduc cronologia (mai nti, apoi, pe urm). Tipuri de texte: articole de pres, anunuri, manuale. 5. Text injonctiv = indic un mod de aciune, un mod de ntrebuinare a unui produs; conine un set de informaii despre produsul/fenomenul a crui 9

folosin/ntrebuinare o indic. Tipuri de texte unde se folosete: reete de buctrie, prospecte pentru medicamente, instruciuni de instalare/de folosin a aparatelor, publicitate. Poziia lectorului: docilitate sau spirit critic. 6. Text explicativ = text cu baz informativ, n care emitorul dorete s-l fac pe receptor s neleag un fenomen, o problem. Se intersecteaz cu textul informativ, descriptiv sau argumentativ. ntrebrile care evideniaz textul explicativ: Ce se explic?, Cine?, De ce? Tipuri de texte: manuale'colare, texte tiinifice. Instantele comunicarii autor = persoana reala care scrie un text literar narator = persoana fictiva care nareaza evenimentele personaj = persoana fictiva care participa la actiune cititor = persoana reala care recepteaza textul literar

Perspectiva din care autorul poate prezenta faptele/ ideile/ opiniile poate fi: 1. obiectiv/ subiectiv; 2. neutr; 3. istoric; 4. tiinific; 5. cronologic. Distincia ntre literar/ nonliterar Stilul beletristic sau al literaturii artistice se afl n opoziie cu celelalte stiluri funcionale, care sunt nonliterare. Pentru a argumenta c un text este nonliterar se pot stabili urmtoarele trsturi: - folosirea cuvintelor cu sens denotativ; - obiectivitatea - lipsa subiectivitii; - lipsa figurilor de stil; - registrul de stil standard: fr arhaisme, regionalisme sau expresii populare; - folosirea dominant a modului indicativ; - prezena unor verbe sau expresii impersonale; - lipsa elementelor afective. Textul nonliterar are dominant caracterul informativ (eventual i persuasiv), spre deosebire de textul beletristic/ literar care urmrete s impresioneze cititorul (caracter emotiv).

Scopul comunicarii scop informativ ( niruire de idei cu scopul de a informa receptorul ) scop persuasiv ( se urmrete convingerea receptorului ) 10

scop predictive ( Verbele sunt folosite la indicativ viitor ) scop emotiv ( urmrete s creeze o stare emoional necesar nelegerii mesajului ) Nivelul stilistic

Registre stilistice popular regional cult neologic colocvial ( familial ) arhaic oral argou ( limbaj codificat , utilizat numai de anumite grupuri cu scopul de a nu fi inteles de catre ceilalti ) jargon ( expresii si cuvinte straine cu scopul de a impresiona ) Stil direct ( vorbire directa ) reda in mod direct vorbele cuiva semnele de punctuatie specifice sunt : "" apar verbele ded declaratie "a zice", " a spune , etc intre propozitii predomita raportul de coordonare alterneaza persoanele I cu a2a Stil indirect (vorbire indirecta ) modalitate ded transpunere a vorbelor cuiva trecerea de la persoanele I si a2a la persoana a 3a apare raportul de subordonare care leaga propozitiile prin conjunctii subordonatoare de verbele de declaratie ( " mi-a spus sa vin") Stil indirect liber modadlitate de redare a spuselor cuiva de catre narator fara a le face dependente de verbe de declaratie, fara conjuctii subordonatoare si fara ghilimele STILURILE FUNCIONALE ALE LIMBII ROMNE Stilul (din gr. stylos = instrument de scris; lat. styius - condei) reprezint felul propriu n care se exprim o persoan; este modul particular de folosire a mijloacelor lingvistice n diferite domenii de activitate. Stilul este omul nsui - le style cest l'homme meme, dup cum spunea naturalistul francez Buffon. Stilurile funcionale sunt variante ale limbii literare folosite n diferite domenii de activitate (limbaje funcionale). 1. Stilul beletristic/ artistic este folosit n operele literare i este cel mai cuprinztor. Funcia principal a comunicrii este cea estetic, subordonnd 11

celelalte funcii: funcia tranzitiv (de a transmite un mesaj) i reflexiv (de a ndemna la reflecie, fiind o oglind a celui care transmite mesajul). Are urmtoarele caracteristici: - utilizeaz imagini artistice i figuri de stil pentru a transmite sau sugera stri afective, emoii puternice; !-<- folosete un limbaj conotativ, cuvintele primind sensuri noi prin polisemie, omonimie sau bogie sinonimic; - folosete un vocabular variat, apelnd la toate registrele stilistice: popular, cult, scris, oral, arhaic, regional, coloc-vial, argotic sau jargon; - permite abateri de la norm (dezacord, anacolut, exprimare prolix, pleonasm) pentru a crea anumite efecte estetice sau satirice, de ridiculizare a personajelor prin limbaj; - preocuparea pentru frumuseea exprimrii sau pentru expresivitate i noutatea mbinrilor de cuvinte, avnd ca rezultat originalitatea; - se adreseaz mai ales imaginaiei i sensibilitii cititorului, care descoper ideile n expresia figurat i sugestiv a textului. Domeniul de utilizare: literatura. 2. Stilul administrativ (oficial) ndeplinete funcia de comunicare n sfera relaiilor oficiale, administrativ-juridice. Reprezint felul de comunicare ntre autoriti i cetean sau ntre dou instituii administrative. Are caracteristicile urmtoare: - respectarea normelor de comunicare, corectitudine i simplitate; - caracter obiectiv, impersonal, lipsa figurilor de stil i a oricrei preocupri de a nfrumusea mesajul; - claritate i precizie (nu pot exista dou interpretri ale mesajului); - terminologie specific (stil funcional conservator) i prezena unor cliee/ formule verbale obligatorii pentru un anume tip de redactare oficial; - cuvintele sunt folosite exclusiv cu sens denotativ; - enunul este organizat judicios (de exemplu, n lege coninutul este organizat n articole, puncte, alineate, paragrafe). Domeniul de utilizare: n relaiile administrative, oficiale. 3. Stilul tiinific ndeplinete funcia de comunicare n domeniul tiinific i tehnic. Caracteristici: - respectarea normelor de comunicare, corectitudine i simplitate; - caracter obiectiv, impersonal (nici un fel de nuan subiectiv), lipsa figurilor de stil i a oricrei preocupri de a nfrumusea mesajul; - claritate i precizie (nu pot exista dou interpretri ale mesajului); terminologie specific, ce se caracterizeaz printr-un numr mare de neologisme, specifice domeniului respectiv, cele mai multe aparinnd zonei unui limbaj internaionalizat. Domeniul de utilizare: tiinele exacte. 4. Stilul jurnalistic sau publicistic ndeplinete funcia de informare, mai ales n legtur cu evenimentele recente, contribuind la formarea sau exprimarea opiniei publice. Caracteristici: - respectarea normelor de comunicare, corectitudine, simplitate; - insistena asupra preciziei i adevrului informaiei, a circumstanelor n care se desfoar un eveniment sau o situaie; - obiectivitatea relatrii". Domeniul de utilizare: n mass-media i publicitate 12

5. Stilul colocvial este utilizat n sfera relaiilor cotidiene, este stilul conversaiei uzuale, avnd ca principal form de manifestare dialogul. Prin posibilitatea exprimrii sentimentelor, a subiectivitii, se apropie de stilul artistic, doar c pune n mai mic msur accentul pe frumuseea exprimrii, construciile fiind mai simple, chiar cu abateri de la corectitudine, n funcie de gradul de educaie i de cultur al vorbitorului. Mesajul oral este ntotdeauna mai puin ngrijit dect cel scris. Alte caracteristici: - alternana ntre dou tendine contrarii: economia de mijloace i dorina de a transmite ct mai precis mesajul; - utilizarea unor mijloace nonlingvistice (mimica, gesturile) sau paralingvistice (intonaia, pauzele, accentul); - posibilitatea fragmentrii discursului prin digresiuni, pauze, propoziii sau expresii incidente. Domeniul de utilizare: relaii interpersonale n planul vieii cotidiene CALITILE GENERALE ALE STILULUI 1. CLARITATEA = formularea limpede, logic i coerent pentru nelegerea deplin; claritate = accesibilitate, corectitudine; = folosirea cuvintelor cu sensurile lor de baz, bine cunoscute. Abaterile de la claritate sunt: obscuritatea = stil confuz, greoi; stilul echivoc = confuzie n exprimare, astfel nct nu se poate ti exact la ce se refer vorbitorul; nonsensul = exprimarea fr logic, fr sens, deseori aberant: Industria romn e admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu desvrire. 2. PROPRIETATEA = utilizarea mijloacelor lingvistice'potrivite, a cuvintelor cu nelesurile lor de baz. = calitatea stilului privind folosirea cuvintelor care exprim exact ideea, apelnd la sensul propriu, cel mai potrivit al cuvntului. Abaterile se produc din cauza necunoaterii sensurilor unor cuvinte i duc la un stil impropriu (liber-schimbist nseamn pentru Caavencu elastic n concepii). 3. CORECTITUDINEA = respectarea normelor de exprimare; respectarea strict a regulilor gramaticale, a ortografiei n vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la solecism. De ex., dezacordul: ziaritii a participat la manifestare...; folosirea incorect a acuzativului: cartea care am luat-o..., cuvinte sau expresii enunate greit: servici, in ceea ce privesc problemele.... 4. PRECIZIA = capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicrii, de a gsi acele cuvinte care s exprime cei mai bine ideea ce urmeaz a fi transmis. Abaterile de la precizia exprimrii pot duce la: - stilul prolix, difuz, bombastic, printr-o aglomerare obositoare de cuvinte inutile, ceea ce produce digresiunea. Definind un astfel de stil, Voltaire l numea o mare de cuvinte ntr-un pustiu de idei, iar Titu Maiorescu, referindu-se la beia de cuvinte, afirma c boala se numete lipsa de idei. - pleonasmul este greeala de exprimare prin repetarea inutil a unor cuvinte ce exprim aceeai idee; 13

- retorism formal; - preiozitate. 5. PURITATEA = este dat de folosirea strict a cuvintelor admise de simul cultivat al limbii=uzul curent, tradiia literar. Abaterile de la aceast calitate a exprimrii reies din incultur, din lipsa lecturii, din imitarea fr discernmnt (faci mito!), precum i din folosirea nejustificat de provincialisme/regionalisme, arhaisme, neologisme, barbarisme. 6. CONCIZIA = exprimarea concentrat, lapidar, care apeleaz numai la cuvintele absolut necesare transmiterii ideii spre a fi neleas corect de receptor; = utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare n exprimare.

CALITILE PARTICULARE ALE STILULUI Stilul particular asigur originalitatea operelor literare, scriitorilor i vorbitorilor, individualizndu-i i conferindu-le personalitate. 1. NATURALEEA = este exprimarea fireasc, necutat i curgtoare a ideilor, ce se nlnuie coerent, logic i clar, fiind receptate cu uurin i cu plcere de cei crora le sunt adresate. Abaterile de la naturalee duc la un stil cutat, teatral sau la un stil emfatic, bombastic, declamator, umflat. 2. SIMPLITATEA = capacitatea de a folosi cuvinte accesibile, de a acorda o atenie sporit n alegerea riguroas a cuvntului care s exprime cel mai elocvent ideea susinut. 3. ARMONIA (MUZICALITATEA)'= este dat de sonoritatea cald, fireasc, ce ncnt auzul i este ilustrat mai ales n poezie, dar este necesar i n exprimarea cotidian. Abaterea de la armonia fonetic duce la cacofonie, adic alturarea suprtoare a unor grupuri de sunete ce poate deveni uneori vulgar. 4. DEMNITATEA = este dat de folosirea cuvintelor cuviincioase, conferind exprimrii delicatee, finee, discreie i elegan. Abaterea de la aceast calitate duce la o exprimare vulgar, de prost gust, suprtoare, 5. FINEEA = se realizeaz prin ntrebuinarea acelor cuvinte ce exprim n mod subtil ideea, sensul, apelndu-se la aluzie, urmnd ca cititorul (interlocutorul) s descopere esena comunicrii. 6. RETORISMUL = o exprimare influenat de arta vorbirii n faa unui auditoriu.

7. IRONIA = exprimare care conine o uoar batjocur la adresa cuiva, zeflemea, persiflare. 8. ORALITATEA = folosirea n scris a unor particulariti ale graiului vorbit. 14

9. EUFONIA = succesiunea armonioas de vocale i consoane, care produce o impresie acustic plcut.

Comunicarea n cadrul grupului

Comunicare reprezint ntiinare, tire, veste, raport, relaie, legatur. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Dei pare simplu nelesul comunicarii este mult mai complex i plin de substrat. Comunicarea are o mulime de nelesuri, o mulime de scopuri i cam tot attea metode de exprimare i manifestare. Nu exist o definiie concret a comunicrii ns se poate spune cel puin c, comunicarea nseamn transmiterea intenionat a datelor, a informaiei. Ce se nelege prin comunicare: o provocare constant pentru psihologia social; o activitate; satisfacerea nevoile personale; legtura ntre oameni, etc.

Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aib in comun scopuri, convingeri aspiraii, cunostine - o intelegere comuna - "acelai spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispoziii emoionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la ateptri i cerine. Comunicarea se realizeaz pe trei niveluri: 1. Logic 2. Paraverbal 3. Nonverbal Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.). Daca intre aceste niveluri nu sunt contradicii, comunicarea poate fi eficace. Daca insa intre niveluri exista contradicii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat. 15

Tipuri de comunicare: Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea n i catre sine. Comunicarea interpersonala. Este comunicarea ntre oameni. Comunicarea de grup. Este comunicarea ntre membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu ali oamenii. Comunicarea de masa. Este comunicarea primit de sau folosita de un numar mare de oameni.

Scopul comunicrii: sa atenionam pe alii. sa informam pe alii. sa explicam ceva. sa distram. sa descriem. sa convingem, etc.

Pentru a descrie numeroasele nelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic, folosim urmatorii trei termeni: a. Forma comunicarii Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul. Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, nct au sistemul lor propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, cnd semnele sunt facute pe foaia de hrtie potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii. b. Mediul comunicarii Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme. Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele. c. Media Sunt acele mijloace de comunicare n masa care s-au constituit ntr-un grup propriu. Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte ntre cel care comunica si cel care recepteaza. Limbajul este codul cu care este transmis informatia, reprezint unealta comunicrii. n prima categorie intr limbajul. Limbajul reprezint codul comunicrii,este liantul ntre cel ce transmite informaia ,emintor, i cel ce primete informaia, receptor. Limbajul determina forma comunicarii. El este de trei feluri: Limbaj scris. Limbaj verbal. Limbaj nonverbal. 16

Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism fundamental in devenirea sinelui si judecatii. Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane i o distinge ca individualitate; felul propriu de a fi al cuiva. Comunicarea are o foarte mare influen asupra personalitaii deoarece in ziua de azi individul se defineste in functie de ceilali iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu ceilalti. Interaiune atrage concomitent comunicare. Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate i integrarea n aceasta. Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta faa de grup, echipa, societate, etc. Daca luam n discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem parte este un grup. Grupul nseamna reguli, reputaie, el, munca n echip, etc . Sensuri determinate de interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare exist i un randament maxim, ns dac aceasta lipsete se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai ru. Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza diferite parti ale sale si-i asigura coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde: "O retea sau o institutie nu functioneaza in mod automat datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinte: ea functioneaza pentru ca persoanele aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc situatia in care sunt chemate sa actioneze"

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi nvatam sa comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce nvatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de ntelesuri. Aceste ntelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" ntelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si ntelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se ntmpla cnd comunicam. Este o alta lectura a comunicarii si semnificatiei sale legata de data aceasta de procese sociale de adancime, cum ar fi conservarea identitatii si coeziunii, exercitarea functiei vitale de integrare sociala, de mentinere si consolidare a unui humus psihologic comun. In nici una dintre ipostazele sale majore, societatea (comunitatea umana) nu poate exista fara comuni-care: nici in cea de dobandire a unei experiente comune (care presupune dialog), 17

nici in cea de transmitere a zestrei culturale, nici in construirea acor-dului asupra unor probleme si dezlegari. comunicarea semnifica mult mai mult decat schimbul si raspandirea de informatii; comunicarea creaza si mentinea societatea. Reflectii si maxime: "E n zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte." M. Eminescu "Cuvntul este sunet si culoare, e mesagerul gndului uman." T. Vianu "Ct de puternice sunt cuvintele drepte. " Biblia "Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire." Rudyard Kipling "Pana de scris este mai puternica de ct sabia" Shakespeare "Ca sa pregatesti o buna cuvntare spontana ti trebuie mai mult de trei saptamni. " Mark Twain "Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem n spatele organizatiei. " H. Schwartz "Precizarea ntelesului termenilor este cea dinti precautie care se ia n orice discutie." P. P. Negulescu "O cuvntare fara scop specificat este ca o calatorie fara destinatie." Ralph C. Emedley

Bibliografie:

18

ANDREI COSMOVICI Psihologie generala (Editura Polirom Iasi 1996) M. ZLATE, C. ZLATE Cunoasterea si activitatea grupurilor scolare ( Editura Politica - Bucuresti 1982 ) FRANCOIS PAROT Dictionar de psihologie ( Editura Humanitas - Bucuresti 1999 ) IONESCU C .POPESCU ``Elemente de psihologie si epistemologie genetica`` (Editura stintiifica si enciclopedica-Bucuresti 1981 ) DUMITRU CRISTEA Tratat de psihohlogie sociala ( Editura ProTransilvania-Bucuresti 2000 )

19