ETICA SI DENTOLOGIE ÎN STIINȚA

SPORTULUI ȘI EDUCAȚIEI FIZICE

1
Rezumat

 Atunci cand ne referim la problematica eticii practice a educatiei sau a deontologiei

pedagogice propriu-zise, nu avem cum sa nu ne referim si la aspectele care privesc profilul
moral al educatorului, continutul si calitatea muncii educative. În unele cazuri, în care
constiinta profesionala a antrenorului si/sau profesorului nu este în acord cu imperativele
responsabilitatii profesionale – parte a responsabilitatii sociale, poate sa se ajunga la o stare
de conflict între prestatia profesionala si normativitatea constiintei juridice. Educatia se
realizeaza nu numai în institutiile scolare si familie, ci si oriunde traiesc, conlucreaza sau se
întalnesc doi sau mai multi membri ai societatii – deci, si în comunitatile în care se realizeaza
excelenta sportiva. În domeniul educatiei fizice si sportului, realitatea ne dovedeste ca nu este
suficient ca abaterile antrenorului sa fie sanctionate numai moral si etic. Este necesar ca
antrenorul si/sau profesorul sa fie constient si de consecintele juridice ale conduitelor
neconforme cu deontologia profesionala. O asemenea responsabilitate revine si celor care
realizeaza pregatirea formatorilor sportivilor de performanta. Orice abatere de la exigenta
continutului stiintific si pedagogic atat a pregatirii, cat si a evaluarii viitorilor profesori de
educatie fizica si sport si antrenori poate constitui un cadru favorizant conduitelor ilicite de
pe "terenul de sport" - si toate acestea impunand constituirea unei discipline didactice:
Pedagogia juridica a educatiei fizice si sportului. 

Înca din antichitatea greaca, se considera ca sportivii participanti la competitii pot deveni buni
cetateni. Credem ca acceptiunea sintagmei "bun cetatean" cuprindea, cum de altfel cuprinde si
astazi, calitatea de interlocutor valabil în viata materiala si spirituala a cetatii, de subiect
capabil de a-si exercita drepturile, respectiv de a-si asuma si respecta obligatiile în
concordanta cu ordinea sociala existenta. Referindu-ne la preocuparile ce vizeaza stabilirea
unor norme ce ar trebui sa fie respectate în activitatile profesionale, mentionam, în primul
rand, acea norma care se referea la domeniul ocrotirii sanatatii umane - primum non nocere.
Prin acest adagiu tot de sorginte greaca, Hypocrat a fixat o regula de conduita generala în
domeniul medical. Pornind de la acestea, credem noi ca, de fapt, deontologia s-a conturat ca
stiinta a drepturilor si îndatoririlor ce reglementeaza activitatea umana într-un camp
profesional dat. Termenul deontologie (deontos = datorie, obligatie si logos = cuvant, stiinta)
a fost folosit prima data de juristul si filosoful englez Jeremy Bentham (1742-1832) în

2
lucrarea Deontologia sau stiinta moralei, aparuta în 1834, si pe care l-a definit ca fiind
"Stiinta a ceea ce trebuie sa faci în orice împrejurare".

Deontologia profesiunii de antrenor si/sau profesor de educatie fizica si sport, ca si a oricarui

educator trebuie sa se fundamenteze pe un sistem de norme, reguli, cerinte, obligatii morale
profesionale, precum si pe reglementari de ordin juridic, administrativ si tehnico-profesional
care orienteaza activitatea acestora spre corectitudine si eficienta. Este unanim recunoscut ca
performanta, victoria, care atrage dupa sine cununa de lauri, are întotdeauna o functie etica si
sociala. Dar, în acelasi timp, se cunoaste ca, nu de putine ori, în lumea sportului, nu primeaza
protectia drepturilor subiective si interesele legitime ale sportivilor. Astfel, invocand
fulminant valorile sportului, interesele clubului, statului etc., unele persoane fizice sau
juridice, care au atributii în organizarea si desfasurarea activitatilor sportive, încearca sa-si
justifice unele conduite care încalca dreptul sportivilor, pe care îi au sau i-au avut în pregatire,
la integrare si împlinire sociala. Din moment ce sportului de performanta i se atribuie si
valoare educationala (de cand Welington a afirmat ca victoria asupra lui Napoleon a fost
pregatita pe terenurile de sport de la Eton), cunoscand ca selectia si pregatirea excelentei în
sport în majoritatea cazurilor se realizeaza la varsta minoritatii, suntem datori sa prezentam
unele aspecte ce pot afecta negativ procesul de realizare a excelentei în sport, precum si cel,
cateodata, de realizare sociala a sportivilor angajati în obtinerea acesteia. Astfel, problema
care în munca educativa se pune în cu totul alti termeni decat în orice alt domeniu de
activitate umana este aceea a rebuturilor. Obiectul muncii educative este omul. Trebuie sa
admitem ca, mai ales atunci cand este vorba de om, de împlinirea lui sociala, nu se admite nici
cel mai mic procent de rebuturi. În literatura pedagogica interbelica, s-a stabilit cu claritate
gravitatea abaterii educatorului care nu ia în seama principiile si legile educatiei care ar trebui
sa concure, în primul rand, la interesele celui educat, în cazul nostru, ale sportivului. În acest
sens, deja s-a exprimat opinia potrivit careia educatorului, ca oricarui practician de altfel, fie
el medic, inginer, arhitect, nu-i este posibil si nici permis a-si executa profesia fara o serioasa
si profunda cunoastere a principiilor si legilor ce calauzesc realitatile cu care lucreaza – "dupa
cum inginerul sau medicul, construind un pod sau dand o consultatie medicala fara sa tina
seama de regulile stiintei, pot deveni ucigasi prin imprudenta, acelasi lucru se întampla si cu
educatorul ce în exercitarea profesiunii lui renunta la datele stiintifice; medicul care a neglijat
o masura de igiena impusa sau inginerul care a omis un principiu de fizica si prin neglijenta
lor produc o catastrofa sunt acuzati si pedepsiti pentru omor prin imprudenta; educatorul care

3
din lene sau îngamfare renunta, în foarte multe cazuri, cu impertinenta si mult zgomot (la
calitatea muncii pedagogice - n.n. Voicu, A.V.) - chiar atunci cand acest educator este om
politic sau personagiu influent – ar trebui considerat si tratat în consecinta ca ucigas de
suflete, însa ucigas cu premeditare, periculos nu numai fata de sufletul elevului, dar si fata de
comunitatea care i-a încredintat noua generatie spre educare".

Satisfacerea idealului unei persoane de a deveni campion(a), dar nu cu orice pret, pentru a se
împlini si social, reclama ca activitatea sportiva sa fie organizata stiintific, respectand
disciplina muncii sportive, valoarea modelului de pregatire si concurs, sistemul de refacere,
pregatirea si competenta antrenorului. De altfel, sportul este definit ca o stiinta formativa a
omului numai în masura în care se va folosi de datele antropologiei, geneticii, fiziologiei,
psihologiei, pedagogiei, biomecanicii, a stiintelor matematice etc., altfel ea ramanand "doar o
simpla practica limitativa care, în conditiile progresului actual, nu mai poate raspunde
cerintelor performantei". Cu observatia ca rolul principal al stiintei este de a cunoaste
realitatea "asa cum este", nu indiferent de ordinea si importanta nevoilor intereselor fiintei
umane sau chiar împotriva acestora. Nu putem legitima numai prin stiinta care cauta adevarul
si elimina eroarea responsabilitatea celor care poarta destinele sportului. În sport, ca si în
celelalte domenii, se poate afirma, de comun acord cu Socrate, ca "stiinta fara constiinta nu
înseamna decat ruina a sufletului". Nu numai stiinta, dar si morala, etica pot sa serveasca de
îndreptar comportamentului uman. Fiecare valoare "este în domeniul ei originala si
ireductibila, dar ea nu fiinteaza în mod izolat de celelalte valori".

Trebuie relevata si problematica greselilor neintentionate ale educatorilor în procesul

instructiv educativ prin care acestia pot deveni daunatori celor educati provocand asa-
numitele didactogenii. Evaluarea unor astfel de conduite cu consecinte negative în realizarea
performantelor sportive si integrarii sociale a celor educati nu trebuie sa atraga numai
oprobiul public (cu care, de fapt, se sanctioneaza încalcarile normelor morale), ci si
sanctiunile proprii raspunderii juridice ale carei functii sunt mult mai eficiente decat functiile
altor forme ale raspunderii sociale. Exista cadrul general de drept comun prin care pot fi
sanctionate conduitele educatorilor în cazul în care s-au produs prejudicii urmare a instalarii
didactogeniilor. Potrivit art. 998 Cod civ. ", orice fapta a omului care cauzeaza un prejudiciu
obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara", urmand ca în art. 998 al aceluiasi

4
cod sa se dispuna ca "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa,
dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa".

O alta problema este aceea ca, în conditiile actuale de organizare si desfasurare a activitatilor
sportive, profesorul/antrenorul ar putea invoca în apararea lor ca, în activitatea de selectie si
de pregatire a excelentei în sport cu toate ca dau sfaturi si îndrumari sportivilor care-i sunt
încredintati, nu au înteles sa-si asume o responsabilitate. Noi consideram ca raspunderea lor
nu poate fi înlaturata daca prin conduita acestora s-a creat un prejudiciu. De fapt, deja s-a
exprimat opinia potrivit careia "în toate cazurile în care profesionistul va da o îndrumare
gresita cu intentia de a determina un tert s-o accepte, iar îndrumarea va fi urmata si va avea
consecinte pagubitoare, indiferent de împrejurarile în care s-a dat, raspunderea
profesionistului va fi angajata si se va întemeia pe culpa delictuala". Si în cazurile, "cand nu e
destul de clar daca partile sunt legate ori nu printr-un contract" ca de pilda, în cazul raportului
dintre profesionist si sportiv (avand în vedere ca sportivul nu este tert, ci este chiar obiectul
muncii profesionistului si datorita faptului ca acesta îl are pe sportiv permanent în îndrumare
sfaturile nu se dau "numai într-o anumita împrejurare", ci în exercitarea functiei), "sfaturile,
serviciile prestate de profesionist în mod accidental si cu rezerve si în împrejurari din care
reiese ca acesta nu a înteles sa-si asume nici o raspundere nu vor avea ca urmare raspunderea
de daune a profesionistului – raspunderea se va fixa pe ideea de culpa delictuala".

Este necesar sa cunoastem cum este privita activitatea de selectie si pregatire pentru excelenta
în sport în societatea contemporana pentru a putea identifica în interiorul acestora eventuale
ipoteze de cauzare de prejudicii savarsite prin faptele ilicite a celor care-i pregatesc sau
contribuie la pregatirea lor si daca, legat de aceasta, pe langa mijloacele de drept comun
putem invoca si alte reglementari care ar putea face mai operante functiile raspunderii (civile
delictuale) în activitatea sportiva. Privitor la selectia pentru sportul de performanta, indiferent
daca este primara sau finala, va trebui sa tina cont de posibilitatile reale ale sportivului sau
sportivei. Evaluarea posibilitatilor reale ale unui anumit sportiv, vizavi de accesul la
satisfactiile oferite de realizarea excelentei în sport, este strans legata de deontologia
profesionala a specialistului care conduce acest segment al pregatirii sportive, care, ca orice
persoana angajata în conducerea sau supravegherea activitatilor sportive, "ar trebui sa posede
calificarea necesara, o atentie deosebita fiind acordata garantarii securitatii si protectiei
sanatatii persoanelor aflate în grija lui".

5
Este cunoscut faptul ca angajarea pe calea dezvoltarii excelentei sportive individuale sau de
echipa poate constitui pentru tineret "o modalitate de a gasi un nou sens sau scop în viata, mai
ales acolo unde conditiile sociale par sa ofere un cadru putin favorabil". Astfel, trebuie
recunoscut ca, desi implicarea într-un program de dezvoltare a excelentei în sport poate fi în
multe feluri benefica tinerilor, ea comporta deopotriva si multe pericole. Trebuie avut în
vedere afirmatia facuta de Orlick, T. ca "scopul nu consta doar în cautarea excelentei, ci în
realizarea ei fara a-ti distruge restul vietii". Obsesia sportului poate sa-i îndeparteze pe tineri
de la accesul la o educatie completa si complexa. Unii autori considera chiar, într-un ton
pesimist, ca sportul nu poate sa domine sau sa educe societatea, "ci mai degraba slujeste si
reflecta interesele societatii, inclusiv devierile si violentele ei". Mai acut se pune problema
selectiei copiilor pentru sportul de înalta performanta. Prestatiile acestora pentru obtinerea de
locuri fruntase nu are nimic de a face cu valorile care-i sunt atribuite sportului. În societatea
contemporana, întaietatea data recordului depinde de locul pe care-l ocupa politica în marile
competitii. Politica a fost si este prezenta pe stadioane, datorita naturii sportului care, de fapt,
"reproduce sistemul social ce îl genereaza". 

În realitatea contemporana, în care se mai spera ca sportul de mare performanta nu va fi un

factor deviant (al culturii), pentru a constitui grupele de lucru valorice care pot accede la
marea performanta sau numai la efectele benefice pe care activitatile sportive le pot oferi (cu
toate ca si în cadrul sportului de întretinere semnalam serioase pericole ce pot afecta starea de
sanatate a practicantilor) , ne vom prevala de cunostintele privind selectia încorporate de
stiinta sportului. Experienta obtinuta ca urmare a dezvoltarii tehnologiei antrenamentului ajuta
la îmbunatatirea procesului de selectie în sine prin stabilirea unor linii directoare pentru
anumite sporturi si grupe de varsta sau prin evaluarea eficacitatii procedeelor folosite. Cu
toate acestea, selectia, oricat de exigenta ar fi ea, nu poate garanta în deplinatate succesul în
sport. Nu numai ca adevaratul talent apare destul de rar, dar în multe cazuri, el se manifesta ca
o configuratie unica de calitati si aptitudini. Chiar si în sporturile unde pare posibil sa se
precizeze cerintele specifice pentru realizarea performantelor "tot apar si indivizi remarcabili
atipici", ceea ce nu înseamna ca problema selectiei în realizarea excelentei sportive nu are o
importanta deosebita atat pentru depistarea adevaratelor talente, cat si pentru abordarea etica
si chiar economica a problemei. A investi bani, efort, sperante într-o iluzorie sau reala
devenire este într-adevar problema care trebuie sa preocupe societatea.

6
Problematica protectiei drepturilor subiective si intereselor legitime ale tinerilor sportivi a fost
si este în atentia forurilor internationale. În acest sens, la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite
si la nivelul Consiliului Europei s-au încheiat tratate internationale în care sunt prevazute
expres masuri de protectie a celor care practica sportul, în special a tinerilor care se angajeaza
la obtinerea excelentei, a performantei.

Astfel, cade în sarcina profesorilor, antrenorilor de a proteja sportivii pe care-i au în pregatire

sau îndrumare "împotriva oricaror exploatari în scopuri politice, comerciale si financiare sau a
practicilor abuzive si înjositoare, inclusiv abuzul de droguri"; antrenorii, cat si ceilalti
specialisti (profesori, medici, farmacisti, asistenti medicali, maseuri, kinetoterapeuti,
tehnicieni etc.) care concura la realizarea excelentei sportive, potrivit "Codului Eticii
Sportive" (anexa a Cartei Europene a Sportului) trebuie:

- sa aiba pregatirea si calificarea necesara pentru a putea lucra diferentiat pe grupe de varsta,
sex si nivel de maiestrie sportiva (art. 12. 2);

- sa urmareasca ca sanatatea, securitatea si starea de bine a copilului sau a tanarului sportiv sa

constituie o preocupare permanenta si prioritara fata de interesele unei persoane interpuse,
fata de reputatia scolii, a clubului, antrenorului sau a parintelui (art. 12. 3);

- sa comunice tinerilor si familiilor lor informatii cat mai complete pentru ca ei sa fie
constienti de riscurile si atractiile posibile ale succesului (art. 12. 10);

- organizatiile sportive si cele asociate sportului trebuie sa aiba grija ca structurile

competitiilor sa tina seama de nevoile proprii adolescentilor si copiilor aflati în plina crestere
si sa permita o participare la niveluri diferite, de la activitatea recreativa la cea de înalta
performanta (art. 11. 6);

- sa sprijine modificarea regulamentelor pentru a raspunde nevoilor specifice ale tinerilor si a

pune accentul nu numai pe succesul în competitie, ci si pe fair-play (art. 11. 7);

- sa vegheze la stabilirea de garantii pentru a evita exploatarea copiilor îndeosebi a celor care
manifesta aptitudini precoce (art. 11. 8);

7
- sa faca în asa fel încat toti membrii sau asociatii dintr-o organizatie care au raspunderi fata
de copii si adolescenti sa posede calificarile necesare pentru a-i îndruma, a-i pregati, a-i educa
si a-i antrena, si sa vegheze mai ales sa înteleaga transformarile biologice si psihologice ce
însotesc procesul de maturizare a copilului. (art. 11. 9). Copiii si adolescentii trebuie ocrotiti
împotriva exploatarii economice si sociale – folosirea lor la lucrari de natura a le dauna
moralitatea sau sanatatea, de a le pune viata în primejdie sau de a dauna dezvoltarilor normale
trebuie sanctionata prin lege (art. 10 alin. 3 al Pactului international cu privire la drepturile
economice, sociale si culturale, ratificat de Romania prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie
1974).

În spiritul Cartei Europene a Sportului (art. 8), conventie internationala la care si Romania
este parte, Guvernele, privitor la sprijinirea sportului de înalt nivel si a sportului profesionist,
au sarcina ca împreuna cu organismele sportive sa elaboreze "metode de acordare de sprijin
corespunzator direct sau indirect sportivilor si sportivelor ce manifesta calitati exceptionale
pentru a li se da posibilitatea sa-si dezvolte capacitatile sportive si umane, respectandu-se
totodata deplina lor personalitate si integritate fizica si morala – acest sprijin va viza, printre
altele, identificarea talentelor, formarea echilibrata în institute de profil si integrarea fara
sacrificii în societate prin dezvoltarea unor perspective de cariera în timpul si dupa practicarea
sportului de înalt nivel" (art. 8. alin. 1). În acest sens, va trebui sa se promoveze "gestiunea
sportului organizat prin structuri adecvate" - sportivii profesionisti vor trebui sa beneficieze de
"o protectie si de un statut social corespunzatoare", precum si de garantii morale care sa-i
puna la adapost de orice forma de exploatare (art. 8, alin. 2).

Avand în vedere ca depistarea talentelor pentru activitatea de performanta, de regula, se face

din randurile celor care nu au împlinit înca 18 ani, putem interpreta ca de unele prevederi ale
Conventiei cu privire la drepturile copilului se pot prevala si sportivii apartinatori acestei
categorii de varsta. Preocuparea de integrare sociala a tanarului sportiv este, de fapt, un
summum de obligatii în sarcina statului de a proteja copilul. Astfel, cu toate ca Conventia cu
privire la drepturile copilului (adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 20
noiembrie 1989, care, dupa ratificarea ei de catre 20 de state, a devenit o lege internationala a
drepturilor copilului) nu se refera expres la activitatea sportiva, avand în vedere ca activitatea
de pregatire a sportivilor în vederea obtinerii excelentei în sport se poate considera, în unele
cazuri, ca o munca istovitoare, putem afirma ca statelor parti, printre care si Romania, le

8
revine obligatia de a proteja copiii împotriva exploatarii economice si exercitarii unei
activitati ce comporta riscuri, sau îi împiedica educatia, sau îi dauneaza sanatatii sau
dezvoltarii lor fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale (art. 32 alin. 1).

În acest sens, statele parti vor lua masurile legislative, administrative, sociale si educative
pentru a asigura aplicarea prezentului articol (art. 32 alin. 2); vor prevedea o varsta minima
sau varste minime de angajare – respectiv varsta minima de "angajare" în sportul de
performanta si/sau participare la competitii sportive (art. 32 alin. 2 lit. a); vor prevedea o
reglementare corespunzatoare a orarelor de lucru si a conditiilor de munca – respectiv, durata,
intensitatea si complexitatea antrenamentelor diferentiate pe nivele de varsta, sex si nivel de
pregatire, respectandu-se, în acelasi timp, conditiile igienice corespunzatoare (art. 32, alin. 2.
lit. b); vor prevedea pedepse sau alte sanctiuni corespunzatoare pentru a asigura aplicarea
efectiva a prezentului articol (art. 32, alin. 2 pct. c).

Etica pedagogica in sport

Activitatea de consiliere psihopedagogică presupune respectarea unor principii, norme şi

valori deontologice şi etice. Consilierii au anumite obligaţii şi responsabilităţi profesionale şi
morale privind satisfacerea nevoilor, intereselor şi aspiraţiilor clienţilor, fără ca prin
activitatea lor să le aducă prejudicii de natură fizică, psihică sau morală şi fără să le lezeze
demnitatea.

                  Deontologia- o ramură a eticii, bazată pe cunoaştere, înţelegere şi asumarea

datoriei- constă într-un set de reguli care vizează modul de a lucra/conlucra bine, împreună cu
altă persoană. Acest concept a fost folosit de către filosoful Bentham, care a introdus o nuanţă
importantă, pentru a diferenţia oamenii aşa cum sunt ei- ontologie, de oameni aşa cum trebuie
să fie- deontologie. Cadrul deontologic formează oamenii aşa cum trebuie să fie.   
Deontologia profesională poate fi considerată ca fiind morala profesională tratată prin prisma
datoriei profesionale; este ştiinţa îndatoririlor profesionale, a comportamentului profesional.
Ea cuprinde o serie de reguli şi principii cerute de exercitarea unei anumite profesii.   

Deontologia profesională dă expresie necesităţii însuşirii şi demonstrării, în profesie, a unor

norme tehnice de comportament, dar şi a unor norme etice, care să contribuie la reuşita
profesională.   

9
Într-un cod de deontologie profesională e necesar a stabili principiul major în funcţie de
scopul urmărit, un principiu etic din care decurg drepturile şi îndatoririle în exercitarea
profesiunilor considerate.   

Competenţa adevărată înseamnă conştiinţa datoriei profesionale, acţiunea în datorie, vocaţie,

stare superioară de satisfacţie prin pasiunea pentru profesiunea practicată şi, astfel, prin
motivaţia strădaniei de perfecţionare.    O minimă cultură etico – deontologică pregăteşte
persoana în vederea bunei realizări în plan profesional, oferindu-i un model de acţiune.    În
termeni de etică profesională, consilierul trebuie să acţioneze astfel încât:

   • Să abordeze clientul fără condiţionări şi să ,,trateze” problemele acestuia cu toată

seriozitatea de care este capabil;

   • Să acorde clientului ajutor, sprijin şi îndrumare, acţionând cu competenţă şi

profesionalism;

   • Să fie sensibil la solicitările clientului şi să încerce să i le satisfacă la un nivel optim;

   • Să respecte deciziile clientului, acţionând întotdeauna în interesul şi spre binele acestuia;

   • Să asigure confidenţialitatea celor discutate cu clientul;

   • Să-şi desfăşoare activitatea doar în aria sa de competenţă, recunoscându-şi puterile şi

limitele; 

  • Să apelleze la ajutorul şi sprijinul colegilor de profesie pentru rezolvarea unor cazuri

complexe şi dificile;

   • Să nu impună clientului propriile credinţe şi valori; 

  • Să se perfecţioneze continuu pentru a putea oferi clienţilor servicii de calitate, cu adevărat

profesionale;

   • Să urmărească dobândirea unui prestigiu profesional ridicat, care să conducă la sporirea

încrederii publice în activităţile de consiliere psihopedagogică; 

10
  • Să gândească pozitiv, astfel încât să insufle clientului optimism şi încredere în forţele
proprii, în tentativa acestuia de a se schimba în sensul dezvoltării şi asigurării funcţionării
propriei personalităţi. 

            În activitatea sa, consilierul trebuie să ţină seama de anumite aspecte privind etica
profesională. Acestea se referă, în principal, la : 

         1. Consimţământul clientului   Clienţii trebuie informaţi despre obiectivele

programului de consiliere, despre modalităţile de desfăşurare a acestuia, despre procedurile
folosite şi rezultatele scontate etc., urmărindu-se conştientizarea acestora de către clienţi şi a
faptului că activităţile la care vor participa sunt în folosul şi spre binele lor.

         2. Asigurarea confidenţialităţii   Aceasta reprezintă cea mai importantă problemă ce

ţine de etica profesională a consilierilor, deoarece clienţii îşi dezvăluie informaţii strict
personale, intime şi aceştia sunt preocupaţi de păstrarea confidenţialităţii  lor. Practic,
informaţia obţinută de la client în timpul şedinţelor de consiliere este proprietatea acestuia şi a
serviciului de consiliere şi nu poate fi folosită în afara acestui cadru decât cu acordul
clientului şi al agenţiei în cauză.    Reuşita profesională a consilierului, demnitatea şi respectul
public faţă de acestea sunt condiţionate de discreţia şi de confidenţialitatea de care dă dovadă. 

         3.Domeniul de competenţă al consilierului    Consilierii au obligaţia morală să lucreze

numai în aria şi domeniul de competenţă pentru care s-au pregătit şi format, să dovedească
profesionalism şi bună- credinţă în activitatea desfăşurată, preîntâmpinând situaţiile de
practică profesională greşită.Ei se simt obligaţi legal- în situaţiile de malpraxis sunt pedepsiţi
de lege, dacă sunt găsiţi vinovaţi, dar şi moral să-şi exercite profesia cu competenţă, bună-
credinţă şi devotament. 

           4. Conflictul de interese   O problemă de etică profesională este aceea potrivit căreia
consilierul trebuie să acţioneze întotdeauna spre interesul şi binele clientului   In concluzie,
raţiuni de ordin profesional şi moral impun ca activitatea de consiliere psihopedagogică să se
desfăşoare în condiţii de calitate, în interesul şi spre binele clientului.   Consilierii trebuie
pregătiţi şi ajutaţi să înţeleagă cum să utilizeze anumite idei şi doctrine etice, pentru formarea
unui set de principii de practică profesională bazată pe valorile acestora.   O modalitate
eficientă de pregătire a consilierilor sub aspect deontologic este folosirea unor concepţii

11
morale drept cadru de bază pentru instruirea şi profesionalizarea acestora.   În situaţii care
reclamă evaluări de ordin moral, oamenii apelează la anumite concepţii ale eticii, fiecare
dintre acestea constituind un cadru general de gândire şi acţiune.    Codul etic pentru
consilierii şcolari conţine reglementări privind menţinerea standardelor de exercitare cu
succes a profesiei, precum şi precizări referitoare la resursele- materiale, financiare etc.,
necesare practicării consilierii psihopedagogice în condiţii de calitate şi eficienţă
corespunzătoare.    

1.1. Directii ale educatiei

Studiile realizate pe cateva domenii si finalizate in 1983 de Porter James, Chiesa Azario Paula
si Vonvelde L., sintetizate de J.Pouvert, au retinut ideea responsabilitatilor si cercetatorilor
educatiei cat si a educatorilor ca, in domeniul educativ, calitatea celor formati este valoarea
fundamentala si criteriul suprem de evaluare a eficientei unui sistem (Vaideanu, G,
1988,p.22). A fost respinsa "ideea unei educatii cu rabat care, la un moment dat, parea mai
convenabila sub raportul costurilor; ea s-a dovedit oneroasa. Scumpa nu este persoana bine
educata, ci aceea insuficient educata, care paraseste scoala de baza sau universitatea cu o
formatie subreda sub raport intelectual, moral sau estetic; reciclarea unei astfel de persoane,
predispusa la tot felul de compromisuri, la impostura sau delicventa va costa mult si va fi
anevoioasa".

Lucrarile celei de-a IV- a Conferinte a ministrilor educatiei din tarile Europei semnaleaza o
serie de tendinte (Jinga, I, 2001,p.13):

- educatiei i se cere sa dezvolte nu doar capacitatea de adaptare ci si aceea de prevedere a

schimbarii;

- in consecinta, educatia isi extinde activitatea dincolo de institutiile scolare: intreprinderi,

institutii, structuri comunitare la domiciliu; la deciziile privind educatia participa noi
parteneri: personal didactic, parinti si asociatii profesionale si culturale, comunitati locale, etc;

- creste rolul educatiei privind problemele acute ale societatii contemporane: consumul de
droguri, bolile cu stapanire in masa, cele incurabile, securitatea nationala, regionala si a
planetei, altele asemenea.

12
Participantii au ajuns la concluzia ca "societatea impune exigente noi sistemelor educative",
astfel:

- sistemele educative trebuie sa-si asigure coerenta interna pe fondul unei stabilitati si
continuitati care sa le asigure eficienta in raport cu societatea;

- eficienta pe termen scurt (valorificarea aspectului utilitatii) trebuie corelata cu eficienta pe

termen lung, reflectand importanta dimensiunii umaniste si culturale a educatiei;

- extinderea scolarizarii efective pana la 11,12,13 ani pentru toti copiii (trunchiul comun),
diversificarea si treptele urmatoare de invatamant pentru a raspunde:

a) dinamicii structurii locului de munca;

b) reconversiei profesionale;

c) formarii continue;

d) consolidarea dimensiunii umaniste si culturale a educatiei;

e) adaptarea educatiei la transformarile socio - economice si tehnologice care vor marca

mediul socio- cultural.

1.2. Educatie si cultura

Definirea conceptului de cultura in lucrarile de specialitate este extrem de variata. Krober si

Kluckholn (citati de Baltan I.,2002, p.18) precum si Abraham Moles (idem) au intalnit 164,
respectiv aproximativ 250 de definitii.

Negulescu, P.P. (idem) sustine ca etimologic, cuvantul "cultura", vechi in limba latina, a
derivat din verbul "colere", ce inseamna "a cultiva" anumite lucrari , a le "ingriji" pentru a le
ameliora calitatea.

Batlan I., 2002, p.19, evidentiaza conturarea a doua tendinte contemporane in definirea
culturii:

a) restrangerea conceptului la valorile deosebite din sfera artistica sau stiintifica;

13
b) extrapolarea conceptului la intreaga viata sociala.

Autorul subliniaza, insa, punctul de vedere al americanilor Kroeber si Kluckholn care cer ca
specificul culturii sa fie analizat intr-o tripla relatie:

a) relatia omului cu natura;

b) relatia omului cu omul;

c) relatia omului cu valoarea.

In contextul relatiei cultura - profesie, autorul sustine "ca pentru profesia de medic, inginer, de
cadru didactic sau antrenor, statutul de om cult nu reprezinta un lux, ci o necesitate... omul
cult este acel specialist foarte bun in domeniul sau profesional, deschis spre alte sfere ale
cunoasterii... acea personalitate in a carui profil spiritual se imbina armonios cultura
intelectuala cu cea afectiva si care se afirma in viata cotidiana, in societate, ca o personalitate
multilaterala cu multiple valente umaniste."

Educatia fizica si sportul pot fi considerate elemente culturale?

Banciulescu V., 1983, sintetizeaza contributia sportului si mai ales a educatiei fizice la
cunoasterea altora si la autocunoastere; alte forme de activitate sportiva in natura isi aduc
aportul la "dezvoltarea afectiva si estetica a individului prin sentimentul pe care il furnizeaza
vasta realitate fizica si armonia fireasca cu universul".

Autorul evidentiaza unele considerente privind trasaturile culturale ale sportului.

Grupe O., 1995, trateaza cultura sportului si sportizarea culturii pornind de la sensul clasic al
sportului (educational si olimpic) argumentat de Diem si Consertain.

2. Norme comportamentale. Etica profesionala. Deontologia profesionala.

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei si poate fi numita stiinta realitatii morale;
încearca elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Etica poate fi înteleasa de
asemenea ca o filosofie asupra moralei, a binelui si a raului, a datoriei. Deontologia este un

14
compartiment al eticii care se ocupa cu studiul normelor si obligatiilor specifice unei activitati
profesionale.

   2.1.   Principiile eticii

   Promovarea, menţinerea, dezvoltarea sănătăţii psihice educaţionale. Pentru a putea

respecta acest principiu, este necesar să ştim ce este sănătatea în opoziţie cu boala, cu
dificultăţile educaţionale şi care sunt indiciile lor. 

Interzicerea acţiunilor non- etice ca: relaţii sexuale cu clientul, avantaje materiale
obţinute ca scop al consilierii, obligaţii impuse clientului de către consilier    Relaţia specială
dintre consilier şi client creează tentaţii afective, materiale sau sexuale. Atunci când li se dă
curs, aceste tentaţii pot genera dependenţa afectivă a clientului, deturnând scopurile
consilierii, întârziind sau blocând scopul acesteia. Dependenţa afectivă prezentă în toate
tipurile de terapie, inclusiv în consiliere este benefică în prima parte a procesului terapeutic,
când se construieşte climatul afectiv absolut necesar- în partea a doua fiind negativă. Nivelul
cel mai adecvat al unei relaţii terapeutice şi de ajutor consider că este cel al întâlnirii şi al
altruismului.  

    Respectul reciproc. Acesta este asigurat de către consilier prin statutul său profesional,
prin competenţa şi prin rezultatele sale practice, dar şi prin atitudinea sa umană de a se raporta
ca om la o altă fiinţă umană. Situarea consilierului într-o poziţie de superioritate sau
inferioritate faţă de consiliat denaturează relaţia şi afectează principiul respectului reciproc.
Respectul reciproc se câştigă permanent pe parcursul procesului de consiliere, atât de consilier
cât şi de cel consiliat.

Principiul ,,adevărului personal” al consiliatului în unitate şi în acord cu adevărul

moral ,,Adevărul personal” este vectorul lumii personale a consiliatului ca sinteză între
structura sa de personalitate şi contextul socio-uman în care el trăieşte. El nu este opus
adevărului moral, ci este doar propriu, specific unui subiect sau altuia. Consilierul are rolul de
a pătrunde, prin abilităţile sale, în ,,lumea personală” a celui consiliat şi de a descoperi ,,acest
adevăr personal” la care să-şi raporteze acţiunea de moderare. Insight-ul, cum se numeşte el în
psihoterapie este fundamental pentru asigurarea succesului consilierii.

15
 Principiul non-agresitivităţii consilierii   Consilierul însuşi trebuie să se afle în starea
psihică de echilibru şi satisfacţie personală pentru a evita orice manifestare agresivă prin
limbaj verbal, mimcă sau gestică. 

Principiul influenţei benefice şi nu al manipulării   Consilierea este un proces de

influenţă, de orientare, de modelare a clientului, dar cu acordul acestuia. Manipularea, care
presupune reducerea gradului de conştientizare şi de acord intern al subiectului (R.
Mucchielli, 2002), nu este benefică pentru dezvoltarea potenţialului psihologic sau
educaţional al consiliatului. Consilierea educaţională presupune descoperirea şi stimularea
capacităţilor de iniţiativă, autonomie şi reponsabilitate a clientului.   Profesionistul nu trebuie
să folosească poziţia sa de autoritate pentru a exploata clientul în scopuri de gratificare
personală. În cazul profesiilor terapeutice, ideal este ca relaţia să nu depăşească un cadru
profesional. Relaţia extraprofesională folosită de client, afectează autoritatea profesională,
diminuând eficienţa profesionistului.    Autoritatea profesională are şi ramificaţii de tipul
profesionist – comunitate, pentru că orice profesie încearcă să convingă comunitatea să
aprobe autoritatea sa, prin conferirea unor prerogative sau privilegii. Aprobarea comunităţii în
legătură cu aceste prerogative sau privilegii poate fi una formală sau informală.  Aprobarea
formală este întărită prin puterea „poliţienească” a comunităţii.

   Principiul confidenţialităţii este necesar, deoarece în procesul consilierii se vehiculează

informaţii personale care privesc viaţa şi interesele clientului. Confidenţialitatea este o
condiţie a tuturor formelor de intervenţie socio- psiho- educaţională.

   Principiul neculpabilităţii Consilierea nu este un proces de judecată care se încheie cu

pronunţarea unui verdict ca ,,vinovat” sau ,,nevinovat”, ci un proces de calificare, de
orientare, învăţare care se finalizează cu creşterea potenţialului de sănătate şi responsabilitate
a subiectului.     Principiile şi valorile se însuşesc de către consilieri în cadrul studiilor
universitare şi a programelor de pregătire profesională iniţială şi continuă şi se dezvoltă o dată
cu experienţa practică a acestora. Interiorizate, aceste principii şi valori se concretizează în
atitudini ale consilierilor de probaţiune faţă de persoanele cu care dezvoltă o relaţie
profesională şi în cultura organizaţională a serviciilor de probaţiune.    Onestitatea, respectul,
acceptanţa interiorizate de către consilierul de probaţiune se află în spatele comportamentului
său profesional şi îl ajută să dezvolte o relaţie profesională eficientă cu clientul şi să rezolve,

16
uneori, conflictul de valori generat de bipolaritatea suport –autoritate, specifică activităţii de
probaţiune.    Autoritatea este dată de rolul de profesionist în cadrul sistemului de justiţie
penală, care realizează o evaluare concretizată într-un document oficial, referatul de
evaluare.     Crearea relaţiei profesionale este strâns legată de un climat de comunicare
adecvat, prin manifestarea interesului, a respectului, autenticităţii, confidenţialităţii şi
acceptării clientului de către consilierul de probaţiune. Dar relaţia profesională înseamnă şi
stabilirea unor limite clare ale acesteia: să arăţi că-ţi pasă de cel din faţa ta, dar să nu ai o
atitudine prea prietenoasă ori familiară.  •Dezvoltarea personală a consilierului reprezintă un
set de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini care concură la succesul procesului de asistenţă şi
consiliere.   În activitatea de asistare şi consiliere cea mai relevantă resursă şi cel mai
important instrument este consilierul însuşi, cel care are capacitatea de a imprima direcţia,
ritmul şi finalitatea procesului de Consilierul şcolar îndeplineşte multiple roluri în unitatea în
care lucrează. El este, în acelaşi timp, educator, consultant în probleme de educaţie şi
instrucţie, mediator de conflicte şi psiholog al elevilor, profesorilor şi părinţilor. Cu alte
cuvinte, consilierul este specialistul care analizează, esenţializează, corelează şi conturează
existenţa şcolară, cu tot ceea ce presupune ea intim şi colateral, după care o oferă elevilor,
profesorilor şi părinţilor, tradusă şi interpretată sub forma unor produse semnificante. 

Evantaiul socio-profesional al sistemului national de educatie fizica si sport este deosebit

de larg: profesori, antrenori, militari, medici, ingineri, economisti, functionari publici, etc.
Toate aceste categorii raspund la doua tipuri de influente:

a) influentele educativ- formative ale sistemului care au sustinut direct sau indirect devenirea
lor profesionala si sociala, pe categorii si specialisti;

b) influentele pe care le transmit toate aceste categorii sistemului in functie de specialitate

(profesie) si contextul statutului profesional si codului deontologic propriu (specific) fiecarei
categorii.

Activitatea profesionala se desfasoara intr-un cadru moral (ideal, principial ca dimensiune

normativa  - universala) si un cadru etic (ansamblu de reguli impartasite care fac distinctia
intre bine si rau).

17
Deontologia reprezinta "ansamblul regulilor" dupa care se ghideaza o organizatie, institutie,
profesie sau o parte a acestora, prin intermediul organizatiilor profesionale care devin instanta
de elaborare, aplicare si supraveghere a aplicarii acestor reguli (H.Issac, 1996, Marcier, 1999,
citati de Mihaela Miroiu).

Normele organizationale profesionale si deontologice ale categoriilor profesionale implicate

in activitatile sistemului national de educatie fizica si sport reprezinta particularitati si
diferentieri specifice.

Vom face cateva referiri in legatura cu profesorii de educatie fizica si sport.

Formularea "profesori de educatie fizica si sport"precum si abordarea normelor

organizationale in care se regasesc cerintele etice ale activitatii nu se refera exclusiv la cei
care detin calitatea de personal didactic, ci la toti absolventii A.N.E.F.S., ai facultatilor de
educatie fizica si sport, oricare ar fi ocupatia dupa absolvire: profesor, antrenor,
kinetoterapeut, manager sportiv, functionar public, politician.

Am adoptat acest punct de vedere, deoarece apreciem ca licentiatul in educatie fizica si sport,
in orice ipostaza sau rol s-ar afla, trebuie sa raspunda exigentelor, normelor etice specifice
postului, dar sa sustina dezvoltarea sistemului in ansamblul sau, printr-o conduita profesionala
si morala exemplare, demnitate si responsabilitate sociala.

V. Marcu, S. Maroti, 1995, p.3, subliniind importanta calitatii procesului de formare continua
in imbunatatirea "randamentului activitatii" evidentiaza necesitatea ca "in toate vergile
sistemului sa se treaca de la raspundere la responsabilitate, de la obligatie la datorie ... cerinta
si tendinta superioara este ca in activitatea didactica (manageriala n.n.) profesorul (managerul,
specialistul, n.n.) sa-si asume, pe baza liberei alegeri si a initiativei personale, un set cat mai
larg de actiuni nonobligatorii permise, binenteles, in contextul necesitatii sporirii constiintei si
constiinciozitatii sale ca om si profesionist al educatiei.

3. Educatia fizica, sportul si sanatatea

In ultimii ani se constata o scadere a potentialului biomotric al populatiei, o crestere a

numarului de imbolnaviri (scutiri si concedii medicale), cresterea numarului de inapti pentru
serviciul militar, cresterea numarului de afectiuni cardiace, obezitate excesiva.

18
Efectele favorabile ale educatiei fizice si sportului sunt sustinute de doua initiative ale
Primului Ministru:

- Programul National "Miscare pentru Sanatate";

- Programul National "Educatie pentru Sanatate in Scoala Romaneasca".

Programul National "Educatie pentru Sanatate in Scoala Romaneasca" realizat in

parteneriat, in principal intre M.E.C. si M.S. are drept scop principal introducerea educatiei
pentru sanatate, ca disciplina de invatamant, in Curriculumul National. Programul va oferi,
cu siguranta, cadrul formarii unor atitudini si comportamente sanatoase de viata,
corespunzatoare unei societati civilizate, aspiratie sustinuta de caracterul formal al acestui
demers educativ.

Sustinerea cresterii implicarii si a rolului profesorului de educatie fizica din fiecare scoala cu
precadere in atingerea obiectivului privind identificarea rolului activitatii si al odihnei in
mentinerea sanatatii, respectarea normelor igienico-sanitare, sanatatea alimentatiei, prevenirea
accidentelor si a violentei.

Programul National "Miscare pentru Sanatate", monitorizat de A.N.S., stabileste

responsabilitatea A.N.S., M.S., M.E.C., alte organe ale administratiei publice centrale si
locale privind facilitarea accesului cetatenilor cu o frecventa substantial crescuta pe bazele
sportive, in activitati independente sau organizate, dezvoltarea bazei materiale si dotarea
acesteia, asigurarea asistentei medicale pentru participantii la Olimpiada Nationala a Sportului
{colar cu furnizori de servicii medicale in cadrul contractului cu casele de asigurari de
sanatate, reinfiintarea policlinicilor judetene de medicina sportiva in orasele Iasi, Galati,
Pitesti, Targu Mures, Sibiu, Oradea si Baia Mare, infiintarea policlinicii judetene de medicina
sportiva la Constanta.

Efectele educatiei fizice si sportului, unele exclusive, se adreseaza diferentiat, tuturor

categoriilor de cetateni, asigurand o crestere si dezvoltare armonioasa, insusirea deprinderilor
igienice, dezvoltarea calitatilor motrice, influentarea favorabila a sistemului cardio-respirator
si, nu in ultimul rand combaterea efectelor sedentarismului; stimuleaza miscarea intrun mediu
curat pe fondul unei stari de spirit pozitive; asigura un potential biopsihomotric ridicat al

19
populatiei, o capacitate de munca si refacere corespunzatoare in diferite sectoare ale vietii
economice si sociale.

4. Educatia fizica, sportul si socializarea

Fenomen social cu o retea bine structurata in societatea civila europeana, sportul confirma
importanta sa sociala. Dezvoltarea inseamna numar de practicanti, interesul cetatenilor,
sustinerea publica si impactul economic.

Componenta a demersului educativ, sportul contine valori esentiale ale vietii in colectivitate,
favorizand integrarea in grup prin asimilarea acestor valori de catre cetateni: respectul fata de
ceilalti, fata de lege (reguli, regulamente), disciplina (autodisciplina).

Necesitatea de a dobandi si pastra aceste valori este incontestabila.

Relatia adecvata a numeroase obiective educative cu educatia fizica si sportul presupune

atentie pentru formarea continua a resurselor umane proprii domeniului fiind necesara in
primul rand intarirea competentelor acestora.

Becker, G., 1981, Scepanski, 1979 (citati de Dragnea, A., Stanescu M. si Patriksson,G.,
2002,p.3) sustin ca "socializarea individului este procesul integrarii omului in societate,
proces care se exprima prin insusirea de catre individ a experientei vietii sociale, a metodelor
de comportare, a normelor, rolurilor si functiilor sociale, prin patrunderea in mediul social, in
grupurile sociale si adaptarea la acestea".

Sustinerea directiilor socializarii prin sport (Dragnea A. si coloboratorii, 2000, p.21),

reprezinta responsabilitati majore pentru specialistii domeniului:

a) educarea unor trasaturi morale;

b) stabilitate emotionala;

c) stabilirea si perfectionarea relatiilor interpersonale;

d) autorealizare si autoimplinire.

20
Importanta sociala a domeniului este data de mai multe caracteristici si particularitati care il
diferentiaza de alte domenii sociale si responsabilizeaza in grad inalt pe slujitorii lui. Facem
doua sublinieri:

- educatia fizica este latura importanta a educatiei care sustine semnificativ educatia
intelectuala, morala, profesionala si estetica - se regaseste in educatia formala o perioada
indelungata (poate cea mai lunga), aproximativ 17 ani! : 2-3 ani de gradinita , 10-12 ani
invatamantul preuniversitar, 2 ani invatamant universitar - comparativ cu alte discipline de
invatamant ;

- activitatea sportiva este puternic mediatizata justificat prin importanta sentimentului de

mandrie patriotica indus de victorie , inclusiv si, in mod special la Jocurile Olimpice si prin
efectele sociale complexe pozitive. Exista riscul ca activitatea sportiva de performanta sa fie
perceputa de opinia publica ca fiind preponderenta si prioritara, desi aceasta reprezinta "varful
aisberg-ului" si mobilizeaza un mic procent din populatia tarii. Primii care trebuie sa
sensibilizeze societatea in ansamblu, factorii responsabili in special fata de aceasta posibila
eroare , sa o corecteze si sa sustina dezvoltarea sistemului in ansamblu, a zonelor mai putin
vizibile si mediatizate (educatia fizica, sportul pentru toti, finalitatile in ansamblu) sunt
absolventii invatamantului superior de specialitate.

5. Olimpismul

Olimpismul si principiile sale se adreseaza tuturor, nu numai grupului sportivilor de inalta

performanta (elita) care reprezinta fiecare natiune la Jocurile Olimpice.

In conceptia lui Coubertin, Olimpismul modern constituie elementul care "tinde sa

intruneasca intr-un manunchi luminos toate principiile care contribuie la perfectionarea
omului".

Lekarska,1988 (citata de Arnold, P., 1995) defineste in sens larg olimpismul: "sportul in
slujba omului in univers". Clarke, 1988 (idem) il defineste in sens restrans:"cautarea
excelentei cavaleresti", iar Lowland 1944 (idem), vizeaza patru obiective principale ale
ideologiei olimpismului:

a) educarea si cultivarea individului prin intermediul scolii;

21
b) cultivarea relatiilor umane in cadrul societatii;

c) promovarea intelegerii si pacii internationale;

d) venerarea (celebrarea) maretiei si capacitatii omului.

Parry, 1988 (idem) asociaza olimpismului valori ca egalitatea echitatea, dreptatea, respectul
fata de ceilalti, obiectivitatea si intelegerea, autonomia si excelenta in masura in care, ca
miscare mondiala, este inteles si promovat la nivel universal.

Coubertin, a formulat puncte de vedere referitoare la Jocurile Olimpice moderne si ca raspuns

la situatia sociala ingrijoratoare a unei lumi divizate si nesigure; piatra fundamentala a
strategiei profund reformatoare (numita filosofia olimpismului) este educatia, sportul era
decat un mijloc (Kidd, B., 1995).

Principiile idealiste enuntate de Coubertin au fost cu timpul "corectate" de presiunea mass-

media, a profesionismului, dorintei de victorie cu orice pret (dopajul), pariul sportiv.

J.A.Samaranch citat de Matei, I., 1955, referindu-se la olimpism afirma ca acesta " trebuie sa
fie idealist, dar nu si naiv. Trebuie sa fie idealist si lucid. E necesar, deci, sa luptam pentru
principiile noastre, sa ne aratam idealisti, dar sa nu incetam si sa ne adaptam pentru a
supravietui".

5.1. Conceptul de sportivitate ( fair-play)

Atributul "sportivitate" reprezinta o atitudine etica ce caracterizeaza deja, prin consens, viata
si activitatea oamenilor de pretutindeni intr-un context social ce excede arenei sportive.

Sportivitatea presupune o atitudine demna in infrangere si lipsita de ostentatie in victorie,

respect fata de sine in aprecierea corecta a propriei valori, respectul fata de reguli, arbitrii si
parteneri de intrecere.

Responsabilitatea individuala in aplicarea principiilor fair-play-ului trebuie insotita de

responsabilitatea organizatiilor sportive care trebuie sa asigure cadrul adecvat privind
atractivitatea, sanse egale, conditii de securitate si sanatate, conditii de antrenament, masuri

22
educative adaptate varstei precum si controlul unor interese politice manifestate de un grup
privilegiat.

Forme majore de incalcare a fair-play-ului sunt dopajul si violenta.

5.1.1. Dopajul in sport

Dopajul presupune folosirea unor substante care maresc in mod artificial capacitatea de
performanta.

Dopajul presupune cel putin doua efecte "nefericite, unul asupra sanatatii (propriei sanatati) ,
celalalt asupra fair-play-ului.

Organizatiile sportive internationale s-au conformat in mod diferit standardelor controlului

doping. Atentatul major la etica sportiva a generat preocupari pentru stabilirea unui cadru unic
privind dopajul pentru intreaga miscare sportiva aflata sub patronajul C.I.O. (Miscarea
Olimpica). Toate federatiile internationale au aderat la acest document, inclusiv, recent, cea
de fotbal si cea de ciclism.

In 3-5 martie 2003 la Copenhaga, Conferinta mondiala asupra dopingului a adoptat Codul
Mondial Antidoping, ca document fundamental al luptei impotriva dopajului in sport,
document semnat de Romania.

Romania a ratificat din 1998 Conventia impotriva dopajului, adoptata in cadrul Consiliului
Europei in anul1989 si a adoptat prin Ordinul ministrului tineretului si sportului
329/6.07.2001 masurile impotriva dopajului in sport care vizeaza:

a) organizarea si functionarea Comisiei Nationale Antidoping;

b) organizarea si functionarea laboratorului de control doping;

c) organizarea si desfasurarea controlului doping.

Programul National Antidoping are ca scop reducerea si in final eliminarea dopajului in sport
si se va realiza in trei directii principale:

23
a) educativa;

b) cercetare stiintifica;

c) control antidoping.

Avand in vedere Referatul Comisiei Nationale Anti-Doping nr. 63/08.12.2003, in temeiul

Legii nr. 171/1998 pentru ratificarea Conventiei impotriva dopajului, adoptata in cadrul
Consiliului Europei, la Strasbourg, la 16 noiembrie 1989, presedintele Agentiei Nationale
pentru Sport emite Ordinul nr.199 din 16.12.2003 pentru aprobarea masurilor de prevenire,
control si reprimare a folosirii substantelor interzise, ordin ce cuprinde:

1. Regulamentul de functionare a Comisiei Nationale Anti-Doping (Cap. I);

2. Regulamentul de functionare a Laboratorului de Control Doping (Cap. II);

3. Regulamentul de organizare a testarilor anti-doping (Cap. III);

4. Regulamentul de aprobare a exceptiilor terapeutice (Cap. IV);

5. Sanctiuni in caz de dopaj (Cap. V);

6. Lista de substante si metode interzise in 2004 (Cap. VI).

S-au facut eforturi financiare considerabile pentru dotarea Laboratorului doping cu aparatura;
se urmareste perfectionarea profesionala a personalului laboratorului.

A.N.S., C.O.R., federatiile sportive nationale si Comisia Nationala Antidoping exercita

atributii de control doping al sportivilor de toate categoriile, in competitie si in afara acesteia.
Totusi, numarul controalelor doping este redus, in special la nivelul juniorilor.

5.1.2. Violenta in sport

Violenta in sport are cauze si manifestari diverse. Imbraca atat forma verbala cat si cea fizica.
Violenta nu vizeaza numai ce se petrece intern sau/si in arena sportiva cu ocazia competitiei.
Ea se manifesta si in afara cadrului competitional vizand atat activitatile de pregatire, dar si

24
cadrul extra sportiv, ca fenomen care il precede sau il urmeaza, folosind ca pretext actiunile
sportive.

Violenta ii vizeaza pe sportivi, pe antrenori, pe conducatorii sportivi si suporterii, uneori

reprezentantii mass-media.

Analiza cauzelor violentei este extrem de complexa.

In lupta sportiva tendinta de agresivitate este limitata de reguli si redusa la combativitate.

Rezolvarea negativa a situatiilor si incalcarea regulamentelor prin agresivitate, de regula ca

urmare a unei frustrari (invinsii sunt vizati in masura mai mare) dar si a limitelor in pregatirea
tehnica, ceea ce ar putea provoca deruta privind cauza.

De o mai mare gravitate, dupa parerea noastra, sunt manifestarile de violenta ale antrenorilor
si ale oficialilor care ofera exemple negative pentru sportivi, uneori stimulandu-i pe acestia in
comiterea actelor de violenta ca si pe suporteri.

Pretextul arbitrajului nefavorabil, cel mai frecvent, este nejustificat intrucat atat antrenorii cat
si managerii sportivi stiu ca decizia nu poate fi schimbata, rezolvarea arbitrajului incorect se
face in alt cadru, iar reactia lor nu face decat sa amplifice conflictul in teren si sa "incinga"
tribuna.

Romania a ratificat Conventia europeana privind violenta si iesirile necontrolate ale

spectatorilor cu ocazia manifestarilor sportive, in special la meciurile de fotbal, adoptata la
Strasbourg la 19 august 1985 si, in conformitate cu legea educatiei fizice si sportului
nr.69/2000 a procedat la constituirea Comisiei Nationale de Actiune Impotriva Violentei in
Sport, ca organism de reglementare, control si supraveghere, format din reprezentanti ai
administratiei publice centrale, federatii sportive nationale, ligilor profesioniste, directiilor
judetene pentru tineret si sport. La nivel judetean au fost constituite de asemenea, Comisiile
judetene de Actiune Impotriva Violentei in Sport.

6. Academia Internationala Olimpica (IO), Academia Olimpica Romana (OR).

25
Olimpismul, ca filosofie de viata, are drept scop angajarea sportului in slujba dezvoltarii
armonioase a omului. Aderand la aceasta filosofie, Miscarea Olimpica are menirea de a face
educatie fara discriminare prin intermediul sportului, intr-o lume pasnica, tot mai buna,
consolidata pe spiritul olimpic care inseamna prietenie, fair-play si toleranta.

Intre doua editii ale Jocurilor Olimpice sarcina educatiei in sportul olimpic ii revine
Academiei Internationale Olimpice.

Infiintata in 1961, Academia Internationala Olimpica are menirea de a promova principiile

olimpice, de a studia si aplica elementele pedagogice si sociale ale Jocurilor Olimpice, de a
aseza pe baze stiintifice ideea olimpica, in esenta de a mentine treaz Spiritul Olimpic.

Responsabilitatea pentru indeplinirea acestei onorante si dificile misiuni a Academiei

Internationale Olimpice la nivelul unui Comitet Olimpic National o are Academia Olimpica
Nationala.

Academia Olimpica Romana (AOR) a fost constituita la 21 martie 1991 prin Hotararea
Adunarii Generale a C.O.R.

AOR urmareste indeplinirea urmatoarelor obiective in conformitate cu propriul statut:

a) promovarea ideilor generoase ale olimpismului, a spiritului si principiilor olimpice in

activitatea sportiva din Romania;

b) studierea aspectelor istorice, culturale, etice si sociale ale Miscarii Olimpice mondiale, din
tara noastra si a Jocurilor Olimpice;

c) promovarea spiritului de fair-play, lupta impotriva violentei, a dopajului si a coruptiei in

sport;

d) protejarea sportului si a sportivilor de orice influenta negativa care poate conduce la

indepartarea de la principiile olimpice si de la etica sportiva;

e) contributia la formarea in spiritul idealurilor olimpice a specialistilor in educatie fizica si

sport;

26
f) incurajarea activitatii de studiu si cercetare, precum si a creatiei artistice cu tematica
olimpica.

Anul International al Sportului si Idealului Olimpic – 1994 – a marcat un moment important

in evolutia A.O.R.

Pregatirile pentru celebrarea evenimentului hotarat de O.N.U. la propunerea C.I.O. a dat

posibilitatea armonizarii activitatii AOR cu institutiile guvernamentale precum si crearea
cadrului conceptual si organizatoric pentru amplificarea activitatii AOR in teritoriu.

La acest proces, o serie de initiative apartin autorului:

a) coinitiator si mesager al C.O.R. si M.T.S. la Ministerul Culturii pentru reorganizarea

Muzeului Sportului in cadrul Muzeului National de Istorie.

b) organizarea filialelor AOR in teritoriu in scopul amplificarii si multiplicarii activitatilor;

organizarea cercurilor olimpice;

c) includerea cursurilor destinate olimpismului in programa facultatilor de profil; includerea

unui ciclu de lectii de olimpism in programa liceelor pedagogice si a liceelor cu program
sportiv.

Organizarea filialelor si cercurilor olimpice reprezinta o experienta unica si de succes in

Miscarea Olimpica mondiala. In prezent isi desfasoara activitatea 22 filiale judetene ale
A.O.R. si foarte multe cercuri olimpice in unitati si institutii de invatamant civile si militare,
amplificand demersul educativ privind valorile olimpismului dincolo de timpul si spatiul
sportiv, atat pentru copii si tineri cat si pentru adulti, mai ales pentru formatori.

Principala forma de educatie olimpica ar trebui sa fie cea formala. De aceea importanta
calitativa dar si cantitativa a lectiei de educatiei fizice precum si nivelul profesional al
educatorilor, specialistilor in educatie fizica si sport este determinant in transmiterea valorilor
olimpismului, a spiritului olimpic si adoptarii unui comportament social in consecinta.

Activitatea A.O.R., a filialelor sale si a cercurilor olimpice nu face decat sa dezvolte

personalitatea pe aceasta baza.

27
Principalele actiuni si manifestari, unele deja traditionale, promovate de AOR, sunt:

1. Stafeta culorilor olimpice.

2. Concursul national "Cine stie olimpism castiga" realizat de Societatea Romana de

Radiodifuziune, partener al COR.

3. Concursul sportiv cultural artistic "Pentatlon Olimpic Scolar pentru Mileniul III".

4. Scoala de vara "Educatie, sport si mediu" – Izvorul Muresului.

5. Scoala de vara "Educatie si informare olimpica" - Izvorul Muresului.

6. Sesiunea anuala de Comunicari Stiintifice.

7. Concursul international de arta plastica "J.O. in imaginatia copiilor".

8. Concursul national de creatie literara "Sport si literatura".

9. Festivitatea acordarii premiilor "Fair-play".

Anul 2004, Anul European al Educatiei prin Sport a marcat un moment important, in special
in ceea ce priveste armonizarea programelor educative derulate la nivel national si asigurarea
complementaritatii acestora. "Miscare pentru Sanatate", "Sportul si Vacanta", "Promovarea
tolerantei si fair-play-ului prin sport", "Educatie pentru sanatate", programul Federatiei
Romane Sportul pentru Toti, programul Federatiei Romane a Sportului pentru Persoanele cu
Handicap, programe A.O.R.

Prin decizia de a proclama 2005 – Anul International al Sportului si Educatiei Fizice,

Adunarea Generala a ONU (Rezolutia 58/5/2003) reafirma rolul domeniului in promovarea
educatiei, sanatatii, dezvoltarii si pacii, responsabilizeaza si invita guvernele, institutiile care
se ocupa de sport, alti parteneri sociali, sa:

- promoveze rolul sportului si al educatiei fizice pentru toti cand elaboreaza politici de
dezvoltare in formarea sanatatii, suplinirea lipsurilor culturale, sa insufle valorile colective si
spiritul de reusita;

28
- lucreze colectiv in vederea favorizarii unei culturi a pacii, egalitatii sociale intre sexe si sa
promoveze dialogul si armonia;

- recunoasca contributia sportului si educatiei fizice la dezvoltarea economica si sociala si sa

incurajeze constructia infrastructurilor sportive si restaurarea lor;

- promoveze mai mult sportul si educatia fizica ca instrument de dezvoltare a sanatatii si a

educatie; a dezvoltarii sociale si culturale;

- intareasca cooperarea si parteneriatul intre toti actorii, in special familia, scoala, cluburile
sportive, colectivitatile sociale, asociatiile sportive ale tinerilor, factori de decizie din
sectoarele private si publice, in scopul asigurarii complementaritatii;

- vegheze la faptul ca tinerii sa isi poata dezvolta potentialul sportiv fara riscuri pentru
integritatea lor fizica si morala.

7. Concluzii

1. Responsabilitatea promovarii valentelor si competentelor educative revine:

a) specialistilor in educatie fizica si sport in forme specifice accentuate necesare menirii de

formatori;

b) altor specialisti care slujesc domeniul: medici, militari, functionari publici, etc, pentru
formarea lor profesionala specifica, dar si in perspectiva activitatii lor in domeniu;

c) tuturor cetatenilor in vederea valorificarii valentelor si competentelor in domeniul in care

isi desfasoara activitatea si integrarii sociale;

d) institutiilor guvernamentale si neguvernamentale pentru sport si cele cu atributii in

domeniul educatiei fizice si sportului.

2. Diversificarea profesionala a slujitorilor domeniului extinde responsabilitatea acestora si

presupune:

29
a) respectarea unor statute profesionale diferite, a unor coduri deontologice particulare si
juraminte: statutul functionarului public, statutul militarului, statutul politistului, (functionar
public cu statut special), statutul personalului didactic, statutul personalului medical.

b) indiferent de statutul profesional toti membrii miscarii sportive, ai structurilor sportive, in

special trebuie sa respecte prevederile statutelor si regulamentelor federatiilor sportive
nationale, prevederile statutului antrenorului, normele comportamentale, etica si deontologia
domeniului.

3. Licentiatul in educatie fizica si sport, in orice ipostaza si rol sar afla, trebuie sa raspunda
exigentelor normelor etice specifice postului, dar sa sustina dezvoltarea sistemului in
ansamblul sau, printr-o conduita profesionala si morala exemplare, demnitate si
responsabilitate sociala.

4. In orice componenta a sistemului national de educatie fizica si sport s-ar afla, profesorul,
specialistul, managerul, trebuie sa indeplineasca, din initiativa proprie, cerinta trecerii de la
raspundere la responsabilitate de la obligatie la datorie.

5. Importanta sociala a domeniului este data de mai multe caracteristici si particularitati care il
diferentiaza de alte domenii sociale si responsabilizeaza in cel mai inalt grad pe slujitorii lui.
Facem doua sublinieri:

- educatia fizica este o latura importanta a educatiei care se regaseste in educatia formala pe o
perioada indelungata (poate cea mai lunga), aproximativ 17 ani ! : 2-3 ani gradinita, 10-12 ani
invatamantul preuniversitar, 2 ani invatamantul universitar.

- exagerarea importantei sportului de performanta, puternic mediatizat, care este de fapt

"varful aisbergului" si mobilizeaza un mic procent din populatia tarii. Responsabilitatea de a
sesiza "eroarea", de a o corecta si de a sustine dezvoltarea sistemului in ansamblu, a zonelor
mai putin vizibile si mediatizate (educatie fizica, sportul pentru toti, finalitatile in ansamblu),
revine in primul rand absolventilor invatamantului superior de specialitate.

6. Academia Olimpica Romana promoveaza ideile generoase ale olimpismului, spiritul

olimpic si principiile olimpice. Activitatea A.O.R. este amplificata de 22 filiale judetene si de
cercurile olimpice din scoli, universitati, institutii, experienta unicat in activitatea academiilor

30
olimpice nationale. A fost lansata initiativa organizarii cursurilor de olimpism in facultatile de
educatie fizica si sport, liceele cu program sportiv si colegiile pedagogice.

7. AOR sustine demersul privind armonizarea programelor educative derulate la nivel

national, promovate de diverse institutii si organizatii precum si asigurarea complementaritatii
acestora.

8. Educatia fizica si sportul contin valori esentiale ale vietii in colectivitate, favorizand
integrarea in grup, integrarea sociala prin asimilarea acestor valori de catre cetateni: respectul
fata de ceilalti, fata de lege, disciplina (autodisciplina), capacitatea de comunicare
(interactionare), evaluare si autoevaluare, dezvoltarea sentimentului patriotic prin atasamentul
de familie, club sportiv (scoala, oras), consolidarea sentimentului patriotic ca urmare a
victoriilor obtinute de sportivii romani.

9. Proclamarea Anului International al Sportului si Educatiei Fizice-2005, responsabilizeaza

guvernul, institutiile administratiei publice pentru sport si cele cu atributii in domeniul
educatiei fizice si sportului, organizatiile neguvernamentale pentru sport in cooperare cu alti
parteneri sociali, familia, scoala, asociatiile si cluburile sportive, in vederea promovarii rolului
educatiei fizice si sportului ca mijloc favorizant pentru o cultura a pacii, dialogului, armoniei,
ca instrument de dezvoltare a sanatatii si dezvoltarii sociale si culturale, precum si incurajarea
constructiei infrastructurilor sportive, amenajarii (reamenajarii) si dotarii corespunzatoare a
acestora.

Concluzii

Cunoscand ca:

a) unele tratate, conventii, acorduri etc. pot fi asimilate legilor din perspectiva fortelor lor
juridice, în acest sens, avand acelasi grad cu legile ordinare, cu conditia ca acestea sa fie
ratificate de catre organul legislativ intern si ca, în contextul tendintelor actuale de integrare la
diferite nivele internationale, unor norme juridice rezultate din tratate sau alte acte
internationale li se recunoaste chiar o forta superioara legilor interne ale statelor principiu
consacrat si în CONSTITUTIA ROMANIEI în Tratatele internationale privind drepturile

31
omului - articolul 20: (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile
cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista
neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la
care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale;

b) deci, din analiza problematicii selectiei si pregatirii excelentei în sport, rezulta ca:
abordarea acesteia trebuie facuta numai în respectul drepturilor subiective si intereselor
legitime ale sportivilor. Daca prin încalcarea acestor drepturi sau interese garantate de lege se
va cauza vreun prejudiciu, ne gasim în prezenta delictului civil, care da nastere raspunderii
civile delictuale. Este în sarcina Guvernului de a lua masurile necesare pentru aplicarea
tratatelor, acordurilor, conventiilor si a celorlalte întelegeri internationale la care Romania este
parte; de a controla modul în care se realizeaza acestea (art. 10, alin. 1. al Legii nr. 4 din 11
ianuarie 1991 privind încheierea si ratificarea tratatelor, publicata în M. Of., nr. 5 din 12
ianuarie 1991.

În concluzie, putem afirma ca în activitatea de depistare a tinerelor talente si de angajare a

acestora în activitatea de performanta pentru a obtine excelenta rezulta, cel putin uneori, niste
prejudicii care pot si trebuie reparate, prin urmare, se pun probleme de raspundere juridica, nu
numai etica. Apararea si garantarea drepturilor subiective ale participantilor la activitatile
sportive – sportivi, profesori de educatie fizica, antrenori, alte profesii complementare în
activitatea de educatie fizica si sport, spectatori – este posibila numai în masura în care se pot
invoca normele corespondente cuprinse în dreptul obiectiv. Este importanta cunoasterea
normelor specifice legalitatii sportive – dar nu este suficient. Esentialul rezida "în respectarea
stricta si exacta a acestora si aceasta numai pe baza convingerii, a propriei constiinte". Este
necesar un domeniu de sinteza al educatiei juridice pentru toti participantii la activitatile
sportive - în special al sportivilor si educatorilor acestora. Constituirea pedagogiei educatiei
fizice si sportului favorizeaza juridicizarea acesteia. Activitatea de educatie fizica si sport,
asemenea altor medii educationale, necesita o educatie juridica sistematizata, scientizata si
continua – se impune asadar o prezenta activa a valorilor juridice în mediul sportiv. Educatia
juridica într-un si pentru un stat de drept contribuie în mod covarsitor la formarea si
consolidarea ideologiei democrate – acceptam astfel ca si ideologia sportului poate fi definita
ca o teorie functionalizata în scopuri politice. De asemenea, îmi sustin opinia ca "dreptul

32
sportului" se poate constitui si ca ramura de drept distincta avandu-se în vedere importanta
sociala si complexitatea domeniului activitatii sportive. Nu în ultimul rand, consider ca pot
contribui prin cele prezentate si la particularizarea raspunderii profesionale a celor care
selectioneaza si pregatesc sportivi pentru obtinerea excelentei în sport.

CAZ PARTICULAR

Etica si deontologia in rugby

Daca etica este stiinta moralei comportamentului, deontologia este complementarul
acesteia. Ea trateaza obligatiile de urmat si ansamblul regulilor care gireaza conduita fiecaruia
fata de ceilalti si fata de societate.
Activitatile fizice si sportive constituie elemente importante ale educatiei, culturii, integrarii si
vietii sociale. Acestea contribuie in mod egal la pastrarea sanatatii corporale. Promovarea si
dezvoltarea lor sunt de interes general.
Rugby-ul este o activitate sportiva care poate fi practicat de un numar mare de persoane,
barbati si femei de toate varstele, in cadru scolar, universitar, structuri sportive, in mod
amical, competitional, amator sau profesionist.
Rugby-ul beneficieaza de o acoperire mediatica foarte importanta, acesta trebuind sa apere
valorile sportive care-l reprezinta, cele mai importante fiind :
- Unitatea – este sportul care uneste persoanele in efort fizic, nivel social, optiuni si credintele
fiecaruia ;
- Solidaritatea – spiritul unei echipe este o componenta esentiala a spiritului sportiv,
performantele individuale nu trebuiesc puse inaintea interesului colectiv, rugby-ul fiind de
asemenea o scoala a solidaritatii ;
- Descoperirea efortului – sportul este mai intai un angajament personal, o vointa de a se
depasi pe sine si o descoperire a excelentei, ardoarea combativa si vointa de a invinge ;
- Sportivitatea – rugby-ul este un joc definit in cadrul unor Reguli, fara de care nu ar exista o
competitie onesta. Respectul absolut al Regulilor este conditia asigurarii egalitatii de sansa
intre competitori si garantia ca rezultatul final al jocului se bazeaza doar pe valoare. Respectul
Regulilor nu trebuie cautat doar in sensul literelor acestora, ci in spiritul lor – aceasta fiind
deontologia sportivului ;

33
- Respectul – sportul este respectarea celorlalti, asa cum te respecti pe tine insuti si propriul
corp. Rugby-ul nu este un razboi, iar adversarul nu-ti este un inamic. A avea spirit sportiv este
a incerca sa fi un bun jucator, respectand Regulile, arbitrul, partenerii si adversarii, modest
dupa o victorie si fara ranchiuna dupa o infrangere ;
- Lupta contra violentei – potentialul educativ si social al rugby-ului contribuie la lupta
contra violentei si actelor necivilizate ;
- Sarbatorea – spectacolul sportiv este o sarbatoare colectiva. Bucuria de a fi impreuna,
sentimentul ca apartii aceleiasi colectivitati, emotiile impartasite cu ceilalti sunt sursele unei
adevarate jubilari. Toate persoanele implicate, barbati si femei, participanti intr-un fel sau
altul in Rugby, jucatori debutanti sau consacrati, antrenori, arbitri, educatori, conducatori,
parinti, spectatori, agenti de jucatori, sponsori, jurnalisti specializati sunt depozitarii valorilor
pentru care Rugby-ul trebuie aparat si promovat.

34
Bibliografie

 http://www.karatedinamic.ro/pentru-antrenori/140-educatie-si-responsabilitate

 http://www.studentie.ro/cursuri/comunicare/etica-si-
deontologie_profesionala_i47_c1009_90423.html
 http://www.sportscience.ro/html/reviste_2003_35-1.html
 http://frr.ro/wp-content/uploads/2010/01/Anexa-nr.3.pdf
 BATLAN, Ion, Introducere in istoria si filosofia culturii. Ed.Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 2002
 BATLAN, Ion, Valorile sportive - incercare de intemeiere a existologiei sportive. Ed.
SEMNE, Bucuresti, 2000
 CONSTANTINESCU, Paul, Modelarea unitara a genezei si a dezvoltarii sistemelor.
Ed.Tehnica, Bucuresti, 1983
 CRISTEA,Sorin, Pedagogie generala - managementul educatiei. Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1996
 DRAGNEA, Adrian, STANESCU, Monica, PATRIKSSON, Goran, Educatia fizica si
sportul, factori de integrare sociala. Note de curs, A.N.E.F.S., Bucuresti, 2002
 DRAGNEA, Adrian, coordonator, Teoria educatiei fizice si sportului. Ed. Cartea
scolii, Bucuresti, 2002
 DRAGNEA, Adrian, MATE – TEODORESCU, Silvia, Teoria sportului, Ed.FEST,
Bucuresti, 2002.
 DRAGNEA, Adrian, BOTA, Aura, Teoria activitatilor motrice, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1999.
 EPURAN, Mihai, Modelarea conduitei sportive, Ed. Sport – turism, Bucuresti, 1990
 GRUPE, Omno, Cultura sportului si sportizarea culturii, C.C.P.S., Buletin informativ
nr.477-480, Bucuresti, 1995.
 Anghel, N. I., Dreptul tratatelor. LUMINA LEX, Editura Bucuresti, 1996
 Boar Ana, Elemente de teoria dreptului. Arad, Editura SERVO-SAT, 1996
 Coaching Association of Canada and Terry Orlick. In: Pursuit of Excellencee,
Ottawa, 1980

35
 Consiliul Europei. A 7-a Conferinta a ministrilor europeni ai sportului, Carta
Europeana a Sportului, art. 9, Resursele umane, alin. 2
 Consiliul Europei. A 7-a Conferinta a ministrilor europeni ai sportului, Rodos 13-15
mai 1992, Carta Europeana a Sportului, art. 1, Scopul Cartei, alin. 2
 Doucet, H., op. cit., cu trimitere la Bernard, M., Sportul. Fenomenul sportiv. In:
"Encyclepaedia Universalis", Paris, vol. 17, 1985

36