RESTAURARE OBIECTE DE PATRIMONIU

ICOANA PE LEMN

CUPRINS

1. Istoric

2. Analiza tehnologică

1
3. Starea de conservare

4. Propunere de resturare

5. Concluzii

Restaurarea obiectelor de patrimoniu ,,molenie” icoană pe lemn din

cadrul iconostasului de la paraclisul universitar Sfânta Ecaterina din
București.

2
Istoric

Icoana aparține iconostasului Paraclisului Universitar Sfânta Ecaterina din București. Biserica
este Monument istoric de categora B. Actuala construcție a fost finalizată în anul 1852.

3
Proiectul are ca subiect restaurarea moleniei care o înfățișează pe Maica Domnului. Moleniile
sunt două icoane plasate la picioarele Sfintei Cruci, care încununează catapetesmele
bisericilor ortodoxe cu începere din secolul al XV-lea. Pictate de obicei pe panouri
independente, moleniile figurează la dreapta icoana Maicii Domnului iar la stânga o icoană
ce-l reprezintă pe Sfântul Evanghelist Ioan. Personajele sunt figurate fie întregi în picioare fie
bust. Termenul molenii este de origine slavă și nu are corespondent în limbile occidentale. La
singular, termenul molenie înseamnă „rugăciune” în limba slavonă.

Este o compoziție simplă cu un singur personaj / Maica Domnului, cromatica este simplă, cu
un ușor efect perspectival. Cutele veșmintelor sunt redate prin treceri ușoare.

Analiza tehnologică

Analiza suportului s-a efectuat prin observații directe, în lumină directă și razantă.

Icoana a fost realizată din lemn de tei.

La nivelul stratului de preparație

Stratul pictural, este de fapt un un multistrat, compus din grund, pelicula de culoare și vernis-
ul sau pelicula de protecție.

Grundul este un preparat care se aplică pe lemnul pe care se va așterne pictura. Este compus
dintr-un agregat, probabil praful de cretă în acest caz, pentru că este mai alb și un clei animal.
Liantul utilizat în realizarea compoziţiei poate fi un clei de origine animală. Cele mai utilizate
cleiuri de-a lungul timpului au fost cele de piele sau de oase care sunt mai grosiere. Rolul
grundului este acela de uniformizare, de netezire şi de aderenţă a culorilor. De asemenea
stratul de grund diminuează tensiunea exercitată de lemn asupra picturii datorată contracţiilor
şi dilatărilor repetate ale suportului lemnos. Grundul a fost aplicat direct pe lemn, fără fâșii de
pânză sau de hârtie, în strat subțire, inegal distribuit. Sunt vizibile inciziile desenului
premergător.

La nivelul stratului de culoare

Pelicula de culoare pătrunde în porii grundului, ajungând uneori până la suport lemnos.
Pictura este realizată în culori de apă, tempera, având ca liant emulsia de ou.

4
Icoana are sipet aurit la exterior. Pe fondul albastru, culoarea a fost aplicată prin juxtapuneri
de roșu, auriu și albastru pe zona veșmintelor, culori de pământ în fundal. Prezintă poleiri cu
foiță metalică pe aureole și pe interiorul sipetului sau pe ornamentele de la cadrul exteior.

Starea de conservare

Panoul este într-o stare precară de conservare, prezentând câteva degradări care trebuie
soluționate, atât pentru stoparea proceselor de degradare ale obiectului cât și pentru a-i
îmbunătăți aspectul estetic.

Cauzele degradării panoului de lemn folosit ca suport pentru pictură sunt multiple: variațiile
de umiditate și temperatură, pierderea proprietăților coezivo-adezive ale liantului (cleiul),
îmbătrânirea lemnului, atacul xilofag, depunerile slab aderente și aderente.

Propunere de restaurare

La nivelul suportului

Biocidare

Pentru prevenirea unui potenţial atac biologic, se va realiza un tratament de biocidare cu Per-
xil. Acesta este un biocid cu un conținut pe bază de permetrină piperonil-butoxid, cu efect de
remanență.

După ce biocidul a fost absorbit de lemn, icoana va fi sigilată în folie de plastic, realizându-se
astfel o micro-gazare ce va permite biocidului să acţioneze în profunzimea suportului, într-un
spaţiu izolat.

Obiectul va fi depozitat în această stare într-un spaţiu de conservare, timp de două săptămâni,
pentru a permite realizarea dezinsecției și a micro-gazării.

Îndepărtarea corpurilor străine

Extragerea sistemului metalic empiric de etalare.

Completarea fisurilor cu fibre celulozice

Se propune ca fisurile din suport vizibile pe verso să fie obturate prin introducerea de câlţi de
cânepă şi clei de peşte în concentraţie de 9%. În primă fază, se va introduce clei fierbinte în
fisuri cu ajutorul unei pensule, pentru a impregna și satura suprafața internă de încleiere.

5
Câlţii de cânepă imersați în cleiul fierbinte, vor fi introduși în fisuri cu ajutorul unei pense și a
unei spatule.

Această operațiune se va realiza în scopul de a umple spațiile lacunare din interiorul

structurii lemnoase cu un material similar – fibră celulozică - și de a împiedica astfel
pătrunderea și circulația aerului în interiorul suportului.

Chituire cu chit de restaurare

Această operaţiune presupune refacerea volumetriei şi a reliefului pierdut în urma producerii

unor lacune sau a unor fracturi.

Îndepărtarea depunerilor slab aderente și ancrasate

Depunerile slab aderente și aderente se vor îndepărta prin frotări ușoare cu un bastoncini care
are înfășurat la unul din capete un tampon de vată înmuiat în apă alcoolizată.

Integrarea cromatică a chiturilor

Chiturile de restaurare au o culoare diferită faţă de cea a lemnului din suport de aceea se cere
ca ele să fie integrate până la nivelul culorii învecinate.

Se recomandă folosirea unui baiţ asemănător cu lemnul original.

La nivelul stratului pictural

Consolidarea stratului pictural

Instrumentarul necesar pentru operaţiunea de consolidare

Această operaţiune este realizată pentru a reda priza grundului sau peliculei de culoare cu
suportul. Metodele de consolidare diferă de la o zonă la alta în funcţie de gravitatea
degradării. Astfel, se poate folosi tehnica consolidării „la cald”(de profunzime) sau „la rece”
(de suprafaţă).

Nu se poate trece la alte etape fără a se asigura rezistenţa stratului de culoare, de aceea
consolidarea este prima operaţiune care se realizează atunci când este necesară.

Chituirea lacunelor stratului de preparație

Pentru această operaţiune se va folosi un chit format din clei de peşte şi cretă de munte
purificată. Concentraţia cleiului va fi de 6%. După chituire şi uscare se va realiza finisarea

6
acestor chituri la nivel cu ajutorul unui dop de plută uşor umezit. Finisarea chiturilor
reprezintă prima fază a prezentării estetice finale.

Îndepărtarea depunerilor și solubilizarea parțială a vernis-ului degradat

Depunerile se pot clasifica în funcţie de originea lor în: materie străină care nu este parte
originală a obiectului (praf, fum, etc.) şi produşi de alterare (brunizarea vernis-ului, patina,
sau chiar rezultatul coroziunii metalelor) .

Solvenţi folosiţi în operaţiunile de îndepărtare a depunerilor şi a repictărilor.

Stratul de vernis reacţionează şi se solubilizează cu uşurinţă cu o soluție formată din White

spirit + Amoniac 3%. Acest lucru facilitează eliminarea cu uşurinţă a depunerilor ancrasate şi
a peliculei de vernis degradat. Astfel propun alegerea acestei soluții care a dat rezultatele cele
mai bune la testelor de solubilizare efectuate. Cu o pensetă cu vată îmbibată în White spirit +
Amoniac 3%, se frotează suprafaţa pictată în aşa manieră încât se urmăreşte nevătămarea sau
erodarea culorilor.

Integrarea cromatică a lacunelor chituite și a eroziunilor

Integrarea cromatică face parte din etapa de prezentare estetică şi „se referă la un ansamblu
de operaţiuni privind tratarea lacunelor imaginii picturale în vederea refacerii pe cât posibil a
lecturii operei fără a produce un fals istoric şi estetic. În funcţie de tipul şi extinderea
lacunelor, de la uzura patinei şi a stratului pictural la marile câmpuri lacunare, se poate
permite sau nu refacerea integrităţii imaginii. În general, prin integrare se urmăreşte
transformarea lacunelor din condiţia de formă, suprapunându-se imaginii picturale şi făcând-
o ilizibilă, în condiţia de fond, capabil să sprijine lectura operei.”

Integrarea cromatică, sau reintegrarea, ca etapă din operaţiunile de tratare a lacunelor trebuie
să ţină cont de mai multe aspecte: compatibilitatea cu materialele constituente, reversibilitatea
în cazul unei intervenţii ulterioare, rezistenţa la diferiţi factori, aspect diferenţiat faţă de
pictura originală, cu un ton în spatele materiei originale.

Instrumentele necesare pentru etape de integrare cromatică

Integrarea în tehnica tratteggio

Este o tehnică de reintegrare cromatică elaborată la Institutul Central de Restaurare de Cesare

Brandi, care se diferenţiază ca tehnică şi ca materie utilizată de cea originală, aceasta se
realizează trasând linii verticale care urmăresc suprafaţa lacunei, fără a o depăși.

7
Este important de adus în discuţie rolul pe care îl are tehnica, dar şi limitele ei. În aceste
condiţii trebuiesc evitate falsurile, atât cele istorice cât şi cele estetice . Orice reconstituire are
la bază o serie de indicii, iar nu o presupunere analogică. Nu se va reuşi o reîntoarcere în timp
la momentul conceperii obiectului de către artist deoarece se va periclita valoarea istorică a
obiectului. De aceea orice integrare trebuie să fie cu uşurinţă identificabilă în contextul
imaginii .

Integrarea în tehnica velatura

Această tehnică s-a realizat pe lacunele stratului de culoare rezultate prin erodare. Suprafaţa
prevăzută pentru o astfel de operaţiune este cea originală. Ea presupune aplicarea unui laviu
din tonul asemănător celui alăturat. Are rolul de a calma zona afectată de astfel de forme de
degradare şi de a facilita lecturarea imaginii.

Vernisare finală

Reprezintă ultima etapă în procesul de restaurare, care presupune aplicarea unui vernis care
să protejeze noua suprafaţă, dar să şi refacă compoziţia straturilor originale.

Ca nou material introdus în operă, el trebuie, de asemenea, să respecte principiul

compatibilităţii şi reversibilităţii.

Vernis-ul cel nou va fi pe bază de răşini naturale, şi anume damar . Este o răşină de origine
vegetală . Compoziţia sa va fi: damar 10%, terebentină şi ceară.

La nivelul peliculei de protecție

Vernis-ul este un material „pe bază de substanţe naturale sau sintetice, fluide, plastice,
transparente, colorate sau incolore, ce pot fi aplicate în strat subţire, cu rol protector, dar şi cu
efect plastic. Formează pe suprafaţa aplicată o peliculă solidă şi transparentă, ceea ce conferă
vernis-urilor calitatea de substanţe filmogene. Deşi transparenţa este caracteristică vernis-
urilor, există posibilitatea obţinerii unor vernis-uri mate sau opace, în care razele luminoase
care le traversează sunt absorbite în întregime. Există, de asemenea, ceea ce se numeşte
vernis gras, constituit din dizolvarea unei răşini naturale, în prealabil topite într-un ulei
sicativ.”

Concluzii

Valoarea unei opere de artă este evaluată într-o primă fază în funcție de câteva criterii
generale, cum ar fi vechimea acesteia , fercvența cu care a fost realizată și starea de

8
conservare în care se află. La aceasta mai putem mențione maniera de execuție , importanța
autorului , materialele constitutive și componenta estetică. De aceea , orice restaurator încercă
să păstreze integritatea și caracteristicile inițiale ale obiectelor de artă, iar materialele folosite
în procesul de conservare- restaurare trebuie să fie compatibile și cât mai apropiate de
materialele din care opera de artă a fost realizată.