STUDIU I: DEPRAVAREA NATURII

UMANE

3. Inabilitatea de a ne supune cu bucurie și de a avea plăcere în sfințenia lui Dumnezeu.

● iubește păcatul în detrimentul lui Dumnezeu (2 Tim. 3:4, Ioan 3:19, 2 Tes. 2:12, Ioan
5:44)
● poruncile Domnului nu sunt o povară pentru cei credincioși, însă pentru cei
necredincioși sunt cea mai mare povară (1 Ioan 5:3-4).
● Îl urăsc pe Dumnezeu fără temei (Ioan 15:25). Deși această ură este latentă, dar atunci
când le arăți voia sfântă bună și dreaptă a lui Dumnezeu, ei zic: "nimeni nu spune ce să
fac", și începe ura de Dumnezeu să se trezească, ca ei să o poată vedea.
● Ei nu pot să observe că există slavă, frumusețe și glorie în Evanghelia Slavei lui Hristos,
sunt orbi la aceasta, 2 Corinteni: 4:3-4
● Ei nu numai că practică nelegiuirea, dar își găsesc plăcere în cei ce o fac (Romani 1:32)

Observație: Cu toate că omul este inabil și incapabil de aceste lucruri, totuși acest lucru nu îi
scade din vinovăție, ci astfel îi crește vinovăția în fața lui Dumnezeu.

Observație 1: În "a putea" nu este vorba de permisiune ci e vorba de abilitate.

Observație 2: Omul are toată voința de care are nevoie, dar nu are dorințele necesare pentru
mântuire și bine, deoarece ele nu se găsesc în fire pământească. Iar Dumnezeu e drept fiindcă
oferă omului, ceea ce el dorește, adică depărtarea finală de El.
Firea: ce este carne este carne rămâne

Dorințe: ațâțate de lege, și sunt lucruri potrivnice Duhului -> Tit 3:3 "robiți de tot felul de pofte
și de plăceri" - nu avem puterea de a le rezista.

Voința: se raportează întotdeauna la dorințe

Contra-argumentul păcătosului mort: "păi nu am voință..." - ai toată voința, însă nu ai dorințele

necesare schimbării.

Evanghelia spune: "pe când eram încă fără putere, Hristos a murit pentru noi" (Romani 5:6).

Observație 3: Avem scuză pentru neputința naturală? Da. Noi nu avem o inabilitate fizica de a
face bine, ci o inabilitate morală.

Avem scuză pentru neputință morală? Nu.

Inabilitatea fizică scuză neascultarea, dar inabilitatea morală nu scuză neascultarea. Neputința nu
scuză întotdeauna obligația -> Dacă cineva nu mai poate să-mi returneze o datorie, pe care a
rispit-o, aceasta nu înseamnă că nu mai este responsabil să o returneze.

a. Exemplu clarificator: incapacitatea fizică a unui om îl face total nepotrivit pentru a i se da o

poruncă în ceea ce el nu poate face. Însă a folosi același raționament pentru incapacitatea
morală, înseamnă că Dumnezeu nu are voie să poruncească unui abuzator să nu abuzeze, doar
pentru că nu avea abilitatea morală de a nu abuza în prealabil, însemnând că Dumnezeu ar fi
putut da Legea doar dacă deja aveam deja capacitatea morală de a face binele, iar dacă am avea
această capacitate Legea ar fi de prisos. Prin urmare, e limpede că, oricine nu se conformează cu
Legea este un obiect potrivit pentru Lege (1 Tim 1:9; Col 1:21 ).

Alt exemplu: oamenii ar putea avea justificare dacă în poruncile Legii nu s-ar ține cont de
limitele naturale (omenești). Dacă i s-ar cere să iubească persoanele amabile pe care nu le-a
văzut, nu le cunoaște și nu le înțelege, am avea scuză pentru că suntem limitați de spațiu și timp
(dar ni se cere să ne iubim aproapele), iar dacă nu avem motive de a ne iubi aproapele, aceasta
nu este o scuză pentru a nu-l iubi. Iar dacă lipsa de motive este din cauza limitărilor omenești
atunci scuza este validă, dar dacă lipsa de motive este din cauza înclinației și temperamentului
ticălos și ingrat, atunci efectiv vina lui nu doar că nu dispare ci se amplifică.

b.

"" Dacă este adevărat că inabilitatea morală scuză răul din om, înseamnă că ticăloșia poartă
în sine ceva ce, mereu o scuză. Gândind astfel, rămâne ideea că, cu cât este mai mare
răutatea în inima omului, cu atât mai mult este înclinația lui spre rău, cu atât mai mult are,
așadar, mai mare incapacitate morală față de binele cerut și cu atât mai mare justificare
pentru răul făcut, Edwards.

Întrebare de clarificare: Care este diferența între păcatul cu voie și păcatul "fără voie"? (Evrei
10:24-26)

De ce inabilitatea nu ne scuză vina noastră înaintea lui Dumnezeu:

 ● din cauză că El permite să venim la El dar noi nu putem veni la El.
● din cauză că avem voință dar nu avem dorințe sfinte, iar Dumnezeu nu e nedrept când
oferă ce dorește păcătosul.
● din cauză că avem o inabilitate morală și nu fizică (naturală) de a-L prefera pe
Dumnezeu (2 Tes. 2:12, Ioan 3:19, Tit 3:3).
● din cauză că D. consideră că am păcătuit în Adam (Romani 5:12) iar El nu este
responsabil deloc de căderea lui Adam.

V. DE CE OAMENII CU O ASTFEL DE NATURĂ COMPLET DEPRAVATĂ

(CORUPȚIE RADICALĂ), NU FAC TOT RĂUL DE CARE SUNT CAPABILI?

● Harul restrictiv (Geneza 20:6, 2 Tes. 2:6-7), Dumnezeu restricționează puterea răului în
lume și îl limitează prin suverana lui putere (Iov 2:6). Alte texte ce susțin: Geneza
37:20, Fapte 9:2

Depravarea totală nu înseamnă că omul este cât de rău poate fi. Oamenii nu sunt atât de răi pe
cât pot să fie deoarece Scriptura ne arată deslușit că Dumnezeu pune anumite bariere în calea
răspândirii răului (Romani 1:24, 26, 28). Oamenii ajung să comită atrocități doar atunci când
Dumnezeu își retrage barierele care stăvilesc răutatea umană. Dumnezeu restrânge răul fie prin
stăpâniri, fie prin conștiință, fie prin lucrare supranaturală tainică asupra omului.

● Restrângerea răului prin rânduirea statelor cărora Dumnezeu le conferă autoritate să

"pedepsească pe cel ce face răul, și să laude pe cei ce fac binele) (Romani 13:3,5).
● Biserica este sarea și ea oprește parte din manifestarea răului (Matei 5:13-16)

VI. OMUL CARNAL ÎȘI MERITĂ TOTAL PEDEAPSA (PIERZARE VEȘNICĂ)

2 Tesaloniceni (1:9) Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și

de la slava puterii Lui.

De ce pedeapsă veșnică?
 1. Seriozitatea crimelor împotriva lui Dumnezeu

Ea este măsurată de:

● Gravitatea crimei (ce anume faci)

● Demnitatea persoanei împotriva căreia se face crima. (Gravitatea crimei e mai
mare dacă crima e făcută împotriva unui copil decât împotriva unui câine).
● Obligația față de contrariul crimei. (De exemplu ești mai obligat să îți iubești
mama decât să îți iubești verișorul. Când îți lovești mama care te-a crescut
gravitatea păcatului crește exponențial fiindcă față de ea ai cea mai mare
obligație în a face contrariul unei lovituri cu palma. Pe când dacă îți lovești
fratele de o vârstă cu tine, gravitatea nu este la fel de mare, deoarece nu erai atât
de îndatorat lui).

Observație: Calculând demnitatea lui Dumnezeu, care este infinită, fiind cea mai
valoroasă Persoană din Univers, adăugând obligația pe care o avem noi ca și creatură să
ne ascultăm și să ne iubim Creatorul, obligația fiind la fel, infinită. Se poate arăta
limpede că cel mai mic păcat făcut împotriva Persoanei cu demnitate infinită față de care
avem obligații infinite înseamnă defapt un păcat infinit. Prin urmare se cere o pedeapsă
infinită: iadul.

Reprezentarea a cum cred oamenii că e păcatul: o linie matematică fără grosime și care
merge o oarecare lungime finită.

Reprezentarea păcatului infinit: o linie matematică fără grosime ce merge la infinit.

Reprezentarea păcatului infinit + gravitatea crimei: o linie matematică cu grosime ce

merge la infinit.
1 Samuel (2:25) Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă
păcătuiește împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?”

Observație: Păcatul trebuie raportat la Dumnezeu, valoarea Lui, demnitatea Lui și obligația pe
care o aveam față de El, și nu trebuie raportat la consecințele imediate ale lui.

2. Mulțimea nemăsurată a crimelor împotriva lui Dumnezeu (Amos 5:12)

● Nimic bun nu vine din firea pământească (Romani 7:18, 2 Cor. 3:5, Romani 3:9-
18), deci orice se face din și prin firea pământească e păcat. Oamenii sunt străini
și vrăjmașii lui Dumnezeu prin firea lor (Coloseni 1:21), așa că orice organ
senzorial (văz, simț, auz, miros, gust etc.) și orice facultate a sufletului (gândire,
meditare, imaginație, conștiință, rațiune, atitudine) cât și orice acțiune sunt
mădulare ale nelegiuirii (Romani 6:13) care îngrămădesc zilnic munți de păcate
(Isaia 30:1).
● Vina se amplifică exponențial a multitudinii de păcate, atunci când oamenii își
găsesc plăcerea și se laudă în ceea ce displace cel mai mult lui Dumnezeu
(Romani 1:32).
3. Natura păcătoasă total opusă lui Dumnezeu care va rămâne veșnic în cei
neregenerați
● O natură atât de departe de ceea ce cere Dumnezeu și atât de diametral opusă lui
Dumnezeu încât este numită "fire a mâniei" în (Efes 2:3), iar sufletul nu este vindecat de
ea prin Duhul lui Dumnezeu, sufletul va rămâne corupt pentru eternitate. De aceea este
nevoie de un loc special pentru astfel de firi, iadul.
4. Dreptatea lui Dumnezeu căreia i se cere o pedeapsă echitabilă (Ps. 18:25,26):

Pedeapsa cu iadul este un răspuns normal (drept) pentru felul:

A. Cum păcătosul tratează pe Dumnezeu

○ Lipsă totală de dragoste, respect, considerare (deși El merită fiindcă are slavă și
putere și înțelepciune infinită - 1 Tim. 6:16)
○ Nemulțumire față de bunătatea lui, îngăduința Lui, răbdarea Lui, până în prezent
(Romani 1:21, Romani 2:4)
○ Oamenii aleg de bună voie pe altul în loc de Dumnezeu: diavolul (Judecători
10:14)
○ Refuză să asculte chemările repetate ale lui Dumnezeu (Exod 5:2)
○ Încurajează și pe alții la rebeliune împotriva lui Dumnezeu (Romani 1:32)

Deci dacă astfel se poartă păcătosul cu Dumnezeu și Dumnezeu este dator să răspundă după
faptele lui. Ex.: dacă omul alege de bună voie pe satan, Dumnezeu e drept să aleagă pe altcineva
în locul lui să fie mântuit.

B. Cum păcătosul tratează pe Isus Hristos

○ Era drept ca Dumnezeu datorită păcatului Adamic să ne lase să mergem toți în

iad, dar atunci când am primit un Mântuitor, omul L-a respins.
○ Este o diferență enormă între a-L accepta pe Isus și a dori să nu fii condamnat
(iubești salvarea dar urăști Salvatorul)
○ Este o diferență cosmică între a-L căuta pe Mântuitor și a fi forțat să-L cauți din
anumite considerente egoiste (Ps. 110:3, Matei 24:35).
○ Oamenii nu pot crede că Isus este suficient pentru a-I salva, vor să fie salvați tot
prin alte căi în care se încred mai ușor. Oamenii nu pot crede că atributele Lui
sunt vrednice să te bazezi pe ele, disprețuind credincioșia Lui, necrezând că vor
fi acceptați așa cum sunt (Ioan 6:37)
○ Oamenii nu vor să accepte pe Isus, deoarece nu doresc ca faptele lor bune să fie
trecute cu vederea sau minimalizate.

Deci dacă astfel se poartă păcătosul cu Isus Hristos, și Dumnezeu este dator să răspundă cu
dreptate la aceasta. Ex.: Dacă Hristos singurul Salvator este respins, Dumnezeu nu este dator să
ofere încă un Salvator pe care să-L accepte, ci mai degrabă este dator să respingă și El pe acest
nelegiuit.
C. Cum păcătosul tratează pe ceilalți oameni

○ Opoziție față de salvarea altora (împotrivire, prigonire, ispitire, exemplu de

viață imoral, ură, șantaj...) - Ioan 15:18-21
○ Răul produs celor după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Ps. 12:5, Ps.103:6,
Amos 5:12)

Dacă astfel se poartă păcătosul cu ceilalți oameni și Dumnezeu trebuie să-l trateze la fel. Adică
dacă se opune salvării altora și Dumnezeu e drept când se opune salvării omului respectiv.

D. Cum păcătosul se tratează pe sine

○ Nepăsare față de propria salvare (Evrei 2:3)

○ Neglijarea propriilor datorii (mulțumire la adresa lui Dumnezeu, să-L caute cu
toată inima, să trăiască după poruncile Domnului)
○ Alegerea de bună voie a cărărilor care duc la moarte ( dacă omul ar vrea și nu ar
putea atunci ar avea o scuză, dar defapt oamenii nu vor cu adevărat calea cea
bună, deși ei se pot forța să zică ce vor, dar nu vor cu sinceritate, ci găsesc
plăcere în alte căi).

Dacă astfel omul se tratează pe sine, alegând de bunăvoie moartea și iadul, atunci Dumnezeu
este drept când le dă ceea ce și-au ales.

CONTRA ARGUMENTE FRECVENTE:

1. Corneliu și faptele lui bune
2. Textul cu “Să vă faceți ca niște copii”
3. “Dacă omul nu poate, înseamnă că nu este responsabil.”
BIBLIOGRAFIE ȘI CĂRȚI PE ACEST SUBIECT:
1. Freedom of the will - Jonathan Edwards
2. Predica Edwards: Dreptatea lui Dumnezeu în condamnarea păcătoșilor.
3. Născuți sclavi - Martin Luther
4. Învățăturile creștine - John Calvin
5. Predici Jonathan Edwards. Link:
https://ccel.org/ccel/edwards/sermons/sermons.justice.html