Stopul cardio-respirator

Stopul cardiac este definit prin absenţa activită ţii

mecanice de pompă , ale că rei caracteristici clinice
sunt absenţa pulsului central şi pierderea stă rii de
conştienţă .
Respiraţia agonică (gasp-urile) poate fi prezentă
pentru cca 5 min după oprirea cordului.
Stopul respirator (apneea) reprezintă absenţa
mişcă rilor respiratorii.
Iniţial, pulsul (bă tă ile cordului) este prezent pentru
5-10 min.
Stopul respirator este urmat de unul cardiac, dacă
funcția respiratorie nu este reluată .
Atunci câ nd stopul cardiac e simultan cu stopul
respirator, indiferent care dintre acestea s-a instalat
primul, se vorbește de stopul cardio-respirator.
Moartea clinică corespunde momentului în care s–a
produs stopul cardiac şi respirator.
Dacă nu se începe resuscitarea în 3–5 minute, survin
leziunile ireversibile la nivelul neuronilor, ceea ce
defineşte moartea biologică .
Moartea subită reprezintă moartea care survine pe
neaşteptate, în 1-24 h după debutul simptomelor, în
prezenţa sau absenţa unei afecţiuni preexistente
cunoscute.

Cauze de stop cardiac și stop respirator la adulți sunt:

 afecțiuni cardiace;
 trombembolism pulmonar;
 hemoragii masive gastro-intestinale;
 traumatisme;
 insuficiență respiratorie;
 tulburări metabolice;
  supradoze de medicamente (opioidele și sedativ -
hipnoticele prin acțiunea lor la nivelul sistemului
nervos central);
 obstrucție a căilor aeriene superioare cu sânge,
mucus, lichid de vărsătură, corpi străini;
 spasm sau edem al corzilor vocale (de exemplu în
șocul anafilactic);
 inflamație la nivelul faringelui, laringelui sau
traheei; obstrucția căilor aeriene inferioare în
urma aspirației de sânge, lichid de vărsătură;
 bronhospasmul;
 înecul;
 disfuncțiile la nivelul sistemului nervos central;
afecțiunile neuro-musculare care se manifestă și la
nivelul musculaturii respiratorii

Semne și simptome

Primul semn al stopului cardio-respirator este

pierderea stării de conștiență.
Pot exista semne și simptome premergătoare:

 confuzie, agitatie
 dispnee (respirație dificilă ),
 respirație rară , neregulată ,
 tahicardie,
 dureri la nivelul toracelui,
 pacienții care au un corp stră in la nivelul căilor
aeriene se pot îneca, pot avea stridor expirator
sau pot arăta cu mâinile că tre gâ t;
 la pacienții în stare critică sau cu boli în stadiu
terminal,
 stopul cardio-respirator se instalează de obicei
după o perioadă de deteriorare clinică ,
 diaforeză (transpirație intensă ),
 greață , vă rsă turi.

În cazul unui stop cardio-respirator, diagnosticul

este de obicei clinic.
Se vor monitoriza funcțiile vitale pe parcursul
manevrelor de resuscitare - ritmul cardiac și
electrocardiograma (ECG) - pentru a indentifica
ritmurile de stop cardiac șocabile (necesită
defibrilare: fibrilația ventriculară și tahicardia
ventriculară fără puls) și neșocabile (nu necesită
defibrilare și activitatea electrică fără puls). Se
monitorizează constant saturația de oxigen (prin
pulsoximetrie) și valoarea tensiunii arteriale a
pacientului.

În cazul unui stop cardio-respirator, tratamentul

începe simultan cu stabilirea diagnosticului.
Atitudinea terapeutică indicată este începerea
manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară :
suportul vital de bază urmat de suportul vital
avansat .
Reușita resuscită rii depinde de efectuarea corectă a
tehnicilor de resuscitare dar și o serie de factori care
se află în interrelație, cuprinși în conceptul Lanțul
Supraviețuirii, alcătuit din patru verigi:
− recunoașterea precoce a urgenței și alarmarea
serviciului de urgență (include atât recunoașterea
semnelor premergătoare și a instală rii stopului, câ t
și apelarea serviciului de urgență 112);
− începerea precoce a manevrelor de resuscitare
(suportul vital de bază ) de că tre privitori, personal
medical sau nemedical; aplicarea acestor manevre
de suport vital de bază în primele 5 minute de la
instalarea stopului cardiorespirator dublează
șansele de succes ale unei resuscită ri;
− defibrilarea precoce (realizată în primele 3-5
minute, atunci când este necesară , poate crește rata
de supraviețuire la 49-75%); poate fi realizată de
personalul medical, la venirea echipajului de
urgență , sau de că tre privitori, folosind
defibrilatoarele automate amplasate în zonele
publice (de exemplu în stațiile de metrou sau în
aeroport, zonele aglomerate din oraș);
 începerea precoce a manevrelor de resuscitare
(suportul vital avansat) ce includ:
 intubaţia orotraheală utilizând sonda de
intubație sau masca laringiană ,
 accesul venos periferic sau central cu
administrarea drogurilor conform protocoalelor
de resucitare (adrenalină , antiaritmice:
amiodaronă , lidocaină , atropină ) și a soluțiilor
pentru refacerea volemiei, susținerea tensiunii
arteriale (soluții de clorură de sodiu 0,9% sau
soluție Hartmann);
 Exercitiu

Realizati un plan de ingrijire dupa urmatorul

studiu de caz:
STUDIU DE CAZ
CULEGEREA DATELOR :
 Nume : R
 Prenume:P
 Vârstă: 45 de ani
 Sexul : feminin
 Ocupația : educatoare
 Religia : creștin-ortodox
 Cetățenia : română
 Domiciliu : Suceava
 Condiții de viață : bune

ISTORICUL BOLII :
Pacienta R.P. se prezintă la UPU a SPITALULUI SFÂNTUL IOAN CEL NOU
DE LA SUCEAVA ,cu fiica s-a mentionând ca a gasit-o cazută jos pe mama
sa ,in stare de inconstienta.Apartinatoarea declara ca in locuinta mamei mirosea
a monixid de carbon .
Pacienta este preluata de echipajul medical pentru a i se acorda primul ajutor.

STABILIȚI :
1. Diagnostice de nursing (utilizând formula P.E.S).
2. Obiective de îngrijire .
3. Intervențiile proprii și delegate.
4. Evaluare