D.

(drugs) - administrarea medicaţiei se face intravenos, prin instituirea

unei (sau mai multor) linii venoase periferice (prin puncţie, eventual denudare)
sau centrale, iar pentru anumite medicamente endotraheal (prin sonda de
intubaţie).
Injectarea intracardiacă (adrenalină) este strict limitată la situaţiile în care
administrarea intravenoasă sau intubaţia nu sunt accesibile, datorită pericolului
de a induce un pneumotorax sau hemopericard, lezarea unei artere coronare etc.
În pofida avantajelor (debit, măsurarea PVC), accesul venos central (pe vena
subclaviculară sau jugulară internă) trebuie evitat iniţial deoarece necesită
oprirea manevrelor de resuscitare şi poate expune la complicaţii (pneumotorax).
Astfel, ca primă intenţie, se montează o perfuzie la nivelul venelor antecubitale
care va fi utilizată atât pentru recoltarea de sânge (grup, analize) cât şi pentru
administrarea succesivă, în bolus, a medicamentelor necesare.
Adrenalina este medicamentul de elecţie în RCR - prin efectul alfa stimulant
creşte rezistenţa periferică şi presiunea aortică diastolică peste nivelul critic de
40 mm Hg - principalul element de susţinere a debitului coronarian şi, implicit a
viabilităţii miocardului.
A fost abandonată teoria conform căreia adrenalina (prin efectul inotrop pozitiv
beta adenergic) transformă fibrilaţia ventriculară fină în fibrilaţie grosolană,
pentru a facilita ulterior defibrilarea electrică.
Se administrează 0,5 - 1 mg i.v., care se poate repeta la 5 minute.
Atropina, prin efectul vagolitic, stimulează ritmul sinusal şi conducerea
atrioventriculară, fiind utilizată în:
- bradicardia sinusală - 0,5 mg. i.v. la fiecare 5 minute până la maximum 2 mg;
- asistolie- 1 mg. i.v. la 5 minute.
Bicarbonatul de sodiu este actualmente indicat numai în acidoza profundă (ph <
7,0), prelungită, care nu se amendează prin intubaţie şi hiperventilaţie; se
administrează 1 mEq/kgc urmată de încă 0,5 mEq/kgc la 10 minute.
Lidocaina, prin efectul de suprimare a focarelor ectopice ventriculare, poate fi
administrată atât profilactic (la pacienţi suspecţi de infarct miocardic - un bolus
de încărcare de 1 mg/kgc repetat la 5 minute), cât şi terapeutic, ca adjuvant al
defibrilării electrice (1 mg/kgc bolus i.v., repetat la 5-8 minute, până la un
maximum de 3 mg/kgc).
Bretylium tosilat este un agent atiaritmic, considerat de "linia a II-a" (după
lidocaină sau procainamidă) în tratamentul fibrilaţiei ventriculare refractare, în
doză de 5-10 mg/kgc i.v., care poate fi repetată la 15-30 minute.
Clorura de calciu, în bolus de 0,5 g soluţie 10%, actualmente este indicată în
stopul cardiac asociat cu hiperpotasemie, hipocalcemie, intoxicaţie cu blocante
ale canalelor de calciu (nifedipină, verapamil etc).
Injectarea intratraheală (la bolnavul intubat) poate fi utilizată ca o cale
alternativă de administrare pentru adrenalină, atropină sau lidocaină - doza
recomandată fiind dublă faţă de calea intravenoasă.