Posibile subiecte Medicina Interna pentru test

1. Caracteristicile durerii anginoase

 durere toracică anterioară cu următoarele caracteristici:
a. retrosternală, arătată de pacient cu toată palma sau ambele mâîni, pe o arie largă;
b. resimţită ca senzaţie de “arsură, gheară, durere surdă”;
c. poate iradia: în umărul stang, braţul stang, marginea cubitală a antebraţului stang şi
ultimele două degete ale mâînii stangi; sau , in ambele braţe, către mandibulă, în spate
(durere centrifugă); uneori durerea debutează în zonele de iradiere şi apoi se localizează
retrosternal (durere centripetă) sau se manifestă doar în zonele de iradiere;
d. nu este influenţată de mişcările toracelui, apăsare sau respiraţie;
e. se poate asocia cu dispnee.
 diagnostic nonverbal – “atitudine de spectator” – stă pe loc cu mâna în dreptul inimii;
 apare la efort, frig, emoţii, stres;
 cedează la încetarea efortului în 10-15 minute sau după administrarea de NTG (sublingual) in
5-10 minute;
Stereotipă = AP stabilă – apare la acelaşi grad de efort, se manifestă identic de fiecare dată.

2. Modul de administrare a nitroglicerinei

NTG sl:
 cp 0,5 mg sau spray (0,4 mg/puff) – NITROMINT.
 atenţie la termenul de valabilitate.
 va sta în şezut (în decubit dorsal efectul este mai scăzut, în ortostatism poate provoca
ameţeli şi chiar sincope prin scăderea TA).
 Pacientul poate fi învăţat să-şi administreze NTG înaintea pragului de efort care îi provoacă
criza.
 r. adverse: cefalee, dar e tranzitorie (maxim 10-20 min) ; cefaleea arată că este eficientă
cardiac.
 1 cp sublingual sau 1-2 pufuri sublingual; dacă durerea nu cedează complet în cinci minute
 al doilea cp/puf; dacă nu cedează complet  al treilea cp/puf; dacă nu a cedat după 3
cp/pufuri în 15 min (administrate sub acest mod)  necesita medic întrucât fie nu este
durere anginoasă, fie reprezintă debutul unui sindrom coronarian acut.

3. Formele de angina pectorala

 Angina pectorala instabila
Def: formă de angină pectorală caracterizată clinic prin schimbarea sau agravarea caracterului crizelor
anginoase, urmată frecvent în ~ 1-2 luni de IMA în absenţa tratamentului adecvat; caracterizată
morfologic prin prezenţa plăcii de aterom instabilă/vulnerabilă/complicată şi/sau spasm coronarian.
 RECENTĂ/DE NOVO – cu debut de 4-8 săptămâni (prima din viaţă sau recurenţă după luni/ani)
 AGRAVATĂ/CRESCENDO/ACCELERATĂ – mai intensă, crize mai lungi, mai frecvente, la eforturi mai
mici, creşterea consumului de NTG sl (de 4-8 săptămâni) la un pacient ce anterior avea AP stabilă
 SEVERĂ DE REPAUS SAU LA EFORT MINIM
  VASOSPASTICĂ/VARIANTĂ/PRINZMETAL
Def: caracterizată prin apariţia în repaus a durerii, în afara unui stres fizic sau emoţional, cu orar fix,
spre dimineata, asociată cu supradenivelare ST în criză, posibilitatea evoluţiei spre IMA, aritmii
ventriculare severe cu risc de moarte subită.
 PRECOCE POSTIMA

4. Definitia infarctului – necroza ischemica a muschiului cardiac

 Cel puţin unul din criteriile:

a.Creşterea Tn T, Tn I, CK-MB asociată cu:
 durere anginoasă sugestivă pentru IMA
 unde Q patologice pe ecg
 supra/subdenivelare de segment ST
 intervenţia pe coronare
b. Caracteristici morfopatologice de IMA

5. Markerii de necroza miocardica

 Markeri de necroză miocardică:

 CPK-MB: creşte la 1 oră, maxim la 24 ore, normalizare la 48 ore
 CPK totală
 TGO: creşte la 12 ore, maxim la 24-48 ore, normalizare la 4 zile
 LDH: creşte la 24 ore, maxim la 4-5 zile, normalizare la 7 zile
 Troponina T şi I: creşte la 3 ore, normalizare la 5 zile; detectează necroze miocardice mici,
cu CPK-MB normal

6. Enumerati complicatiile infarctului acut

a) complicatii precoce:
 Aritmice: Fibrilaţia şi flutterul atrial; Extrasistolia ventriculară; Aritmiile ventriculare “maligne”:
tahicardia şi fibrilaţia ventriculară; Tulburările de conducere atrioventriculare: BAV gradul II şi III;
Oprirea sinusală; Tulburările de conducere intraventriculare: blocurile de ramură, hemiblocul
anterior şi posterior stâng
 Hemodinamice
 Mecanice : socul cardiogen; edemul pulmonar acut; insuficienta ventriculara dr; insuficienta
mitrala acuta; ruptura septului interventricular
 Tromboembolice
 Pericardice
b) complicatii tardive:
 Insuficienta cardiaca ischemica
 Tulburari de ritm ventricular
 Pericardita tardiva
 Anevrismul ventricular
7. Tratamentul tahicardiei ventriculare

Tahicardia ventriculară (TV) -este o tulburare de ritm al carei focar este situat la nivelul ventriculului.

Tratamentul recomandat include de obicei medicamente pentru restabilirea ritmului cardiac normal.

Dacă acestea nu au însă efect, atunci se recomanda anumite proceduri medicale:

 Cardioversia - este o soluție de moment, care presupune aplicarea unui șoc electric la nivelul
inimii, cu un defibrilator, pentru a restabili pulsul normal.
 Ablația - medicul introduce catetere prin artere, pentru a ajunge la zona inimii unde are loc
tulburarea de ritm cardiac și folosește energie de radiofrecvență pentru a distruge regiunea
afectată. Aceasta nu va mai funcționa și astfel nu va mai produce aritmie.
 Pacemaker - un mic dispozitiv este inserat sub piele, deasupra inimii și va produce mici șocuri
electrice atunci când va detecta un puls anormal.
 Defibrilator implantabil - dacă afecțiunea pune în pericol viața pacientului, medicul va recomanda
implantarea unui mic defibrilator. Acest dispozitiv va monitoriza constant activitatea inimii și va
emite șocuri electrice imediat ce va detecta o aritmie.
 Operație pe cord deschis - această intervenție este folosită doar în cele mai grave cazuri.

Pacientul care suferă de tahicardie va fi învățat să-și monitorizeze și singur, acasă, pulsul, cu ajutorul
unui tensiometru. De asemenea, va fi învățat să facă manevre vagale în cazul unui episod de tahicardie.
Aceste manevre ajută la restabilirea unui puls normal și includ tușitul, aplicarea unui cub de gheață pe
față sau statul pe vine timp de câteva secunde.
Stilul de viață este de asemenea important, pentru că pacientul trebuie să aibă o dietă echilibrată, să
facă mișcare, să evite stresul și substanțele energizante. 

8. Definitia socului cardiogen in IMA

 Def: necroza a > 40% din masa miocardică a VS asociată cu TAS < 90 mmHg, index cardiac (IC) <
2 l/min/m2, PCP > 18 mmHg şi semne de hipoperfuzie periferică:
 cerebrale: agitaţie, tulburări ale stării de conştienţă,
 renale: oligoanurie < 20 ml/oră,
 cutanate: tegumente palide/cianotice, reci;
 digestive: greţuri, vărsături, dureri abdominale, HDS.
Incidenţă: 7-10%;
 Mortalitate: 60-80%;
 Factori de risc pentru dezvoltarea şocului cardiogen:
 vârsta înaintată;
 infarct miocardic în antecedente;
 sex feminin;
 diabet zaharat;
 localizarea anterioară a IMA;
 FE < 35% şi absenţa hiperkineziei compensatorii;
 ocluzia coronariană persistentă.

9. Particularitatile infarctului de ventricul drept

 Obiective şi paricularităţi terapeutice:

 Expandare volemică: rapidă (200 ml/ 10 min., până la 1-2l), ulterior lentă (200 ml/ oră).
 Dobutamină 2-10 μg/Kg/min.
 Conversia electrică a Fa (1/3 din pacienţi)
  Cardiostimulare electrică în BAVT
 Contrapulsaţie aortică cu balon
 Revascularizare miocardică de urgenţă
 Se vor evita, în special în prezenţa hipotensiunii arteriale:
 morfina (în doze mari)
 diureticele
 inhibitorii de ECA
 nitroglicerina, nitraţii retard, nitroprusiatul
 dopamina – creşte rezistenţa vasculară pulmonară, agravând IVD

10. EKG

Electrocardiograma - înregistrarea grafică a variaţiilor de potenţial electric, care iau naştere la

suprafaţa corpului, datorită activităţii cardiace.
EKG- se realizează cu ajutorul unor electrozi care sunt plasați la periferia câmpului electric creat de
depolarizarea și repolarizarea atriilor și ventriculilor.
• Este neinvaziva, ieftina si versatile
• Fibrele miocardice genereaza variatii de potential electric pe parcursul fazelor activitatii cardiace.
• Cordul este suspendat intr-un mediu bun conducator electric; potentialele extracelulare sunt culese cu
ajutorul electrozilor metalici plasati pe tegument, amplificate si inregistrate apoi de electrocardiograf.
Caracteristici ale EKG normale:
• Electrocardiograma normala este formata dintr-un numar de unde, pozitive si negative, conectate prin
segmente de linii izoelectrice.
• Undele corespund depolarizarii si repolarizarii versantului extracelular al sarcolemei miocardiocitelor de
lucru pe parcursul activitatii cardiace
• Unda P – depolarizarea atriala
• Segmentul PQ – intervalul de timp dintre inceputul activarii atriale si inceputul depolarizarii ventriculare
• Complexul QRS – activarea ventriculara
• Unda T – repolarizarea ventriculara
Derivațiile precordiale se plasează precordial, astfel:
V1: spațiul IV intercostal, parasternal drept
V2: spațiul IV intercostal, parasternal stâng
V3: la jumătatea distanței dintre V2 și V4
V4: spațiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară
V5: spațiul V intercostal stâng, pe linia axilară anterioară
V6: spațiul V intercostal stâng, pe linia axilară medie
Pozitionare electrozi EKG:
 rosu – mana dr
 galben – mana stg
 negru – picior dr
 verde – picior stg

11. Insuficienta cardiaca

 Insuficiența cardiacă = pierderea capacității inimii de a pompa corespunzător sângele. Din diferite
cauze, inima a devenit slăbită sau miocardul (mușchiul inimii) s-a îngroșat și a devenit mai rigid.
Insuficiența cardiacă poate fi:
1. Acută - Debut rapid sau agravarea simptomelor și/sau a semnelor de IC
IC acuta poate fi: a) de novo - prima prezentare
b) Decompensarea IC cronice (mai frecvent)
2. Cronică - Simptome și semne stabile sub tratament pentru cel puțin 1 lună
Cauze :
- Valvulopatii sau boli ce opun rezistenţă la ejecţie
- Valvulopatii sau boli ce opun rezistenţă la umplerea ventriculară
- Boli de miocard
- Valvulopatii sau boli ce determină o supraîncărcare de volum
- Boli extracardiace ce cresc debitul cardiac şi nevoile tisulare de oxigen
- Iatrogene
Paraclinic:
 Radiografie toracică
 Electrocardiogramă
 Monitorizarea holter EKG
 Ecocardiografe ( cea mai importanta examinare paraclinical in IC)
 Examene de laborator: - hemoleucograma; dozarea electroliţilor şi evaluarea funcţiei renale;
evaluarea funcţiei hepatice; profilul lipidic şi glicemia,TSH.
 Explorări invazive: - coronarografia şi cateterismul cardiac;
- biopsia miocardică.
Obiective:
- Asigurarea unui debit cardiac adecvat
- Absenta complicatiilor
- Obtinerea unui nivel optim de activitate
- Intelegerea de catre pacient a bolii, prognosticului si a strategiei terapeutice
Tratamentul IC:
- Scăderea muncii inimii prin repaus fizic,emotional
- Restricţia de sare
- Creşterea contractilitaţii cordului prin inotrop pozitive (Digoxin)
- Terapie depletivă: diuretice, sângerare, evacuarea revărsatelor pleuro-pericardice,
hemofiltrarea
- Creşterea debitului sistolic si scăderea presiunii capilare pulmonare cu droguri vasodilatatoare
(venoase – nitroglicerina; arteriale – nifedipina; mixte – nitroprusiat)
- Tratament cauzal
- Măsuri cu caracter special: contrapulsaţia aortică cu balon, inima artificiala

12. Diagnostic clinic in insuficienta cardiaca stanga si dreapta

Tablou clinic în IC stângă:

Simptome: • dispnee de efort sau repaus, astm cardiac, EPA ; • oboseală şi slăbiciune; • respiraţie
Cheyne Stockes; • tusea cardiac; • hemoptizii
Semne fizice: • cardiomegalie; • tulburări de ritm; • puls mic, uneori alternant; • raluri de stază; •
revărsate pleurale, mai ales pe dreapta; • accentuarea ZII la pulmonară; • IM funcţional
Tablou clinic în IC dreaptă:
Simptome: • oboseală; • dureri în hipocondrul drept ;• balonări abdominale
Semne fizice: • semn Hartzer; • galop atrial şi ventricular drept; • suflu de IT şi IP; • turgescenţa venelor
jugulare, uneori cu reflux hepato-jugular; • hepatomegalie de stază, cu pulsaţii sistolice; • ascită; •
edeme la membrele inferioare; • revărsat pericardic; • subicter, cianoză

13. Diagnostic/Tratamen Edem pulmonar acut

Edemul pulmonar acut (EPA), este afectiunea caracterizata de acumularea de fluide la nivelul
alveolelor pulmonare, ingreunand respiratia, prin alterarea schimburilor gazoase la nivelul membranei
alveo-pulmonare, ce are ca rezultat scaderea saturatiei oxigenului in sangele periferic.

Diagnosticul presupune mai multe etape, în funcție de starea generală a pacientului:

 Anamneza
 Examenul clinic
 Ekg
 Pulsoximetrie
 Analize de sange – inclusiv gazometrie
 Radiografie pulmonara
 Ecografie cardiaca
 Tomografie

Tratament:
1. Măsuri nespecifice de urgenţă
- poziţie şezândă cu picioarele atârnate la marginea patului
- oxigenoterapie pe sondă sau mască cu 4-8 l/min.
- puncţie venoasă periferică sau centrală
Administrarea de droguri i.v. în următoarea succesiune: • Furosemid • Morfină • perfuzie cu
Nitroglicerină sau Nitroprusiat • Digoxin • Dopamină • Dobutamină • Aminofilin.
Dacă nu se ameliorează: Dopamină sau/şi Dobutamină iv.
Garou sau sângerare.
2.Identificarea şi tratarea cauzelor precipitante
3. Identificarea şi tratarea bolii de fond

14. Definitia si stadializarea HTA

Def.: 2 valori ↑, la un minut una de celalată, la 2 vizite consecutive, la un interval de 2 săptămâni.

STADIALIZARE:

15- Def +miloacele terapeutice ale crizei hipertensive

Criza hipertensivă = creştere marcantă a valorilor tensionale, cu o TAs peste 180 mmHg și/sau o TAd peste
120 mmHg.
Miloacele terapeutice ale crizei hipertensive:
Scăderea promptă a valorilor TA prin administrare de:
➢ IECA – Captopril 25 mg sublingual
➢ BCC – Amlodipină 5 mg
➢ Diuretice – Furosemid 20 mg în administrare i.v.

16. ABI -tehnica si interpretare

Cum se masoara indicele ABI?

ABI = Tensiunea arteriala sistolica glezna/Tensiunea arteriala sistolica brat
Interpretare ABI:
- > 0,90 Normal
- 0,41 – 0,90 BAP usoara pana la moderata
- 0,00 – 0,40 BAP severa

17. Cardioversia fibrilatiei atriale

Fibrilația atrială este reprezentată de bătăi rapide și neregulate ale inimii, care cresc riscul de
accident vascular cerebral. În timpul episoadelor de fibrilație atrială, cele două camere superioare ale
inimii, atriile, se contractă haotic, fără să se coordoneze cu ventriculele. În mod normal, pulsul este între
60 și 100 de bătăi pe minut. În fibrilație, pulsul poate urca la 100-175 de bătăi pe minut.
În cazul fibrilației atriale, impulsurile electrice din camerele superioare ale inimii sunt haotice. Nodul
atrioventricular este bombardat cu impulsuri electrice care încearcă să ajungă în ventricule. Nu toate aceste
impulsuri electrice trec mai departe în ventricule, astfel că atriile se contractă mai rapid decât ventriculele,
rezultând bătăi neregulate ale inimii.
Printre cauzele posibile ale fibrilației atriale se numără:
·     Hipertensiunea arterială
·     Infarctul miocardic 
·     Boala coronariană cronică
·     Boli ale valvelor inimii
·     Malformații congenitale cardiace
·     O tiroidă hiperactivă sau alte dezechilibre metabolice
·     Substanțe excitante: medicamente, cofeină, tutun, alcool
·     Boala de nod sinusal
·     Boli pulmonare
·     Infecții virale
·     Apneea în somn

 De obicei, simptomele resimțite de pacienții cu fibrilație atrială sunt:

·     Palpitații, senzația de fluturare în piept
·     Slăbiciuni
·     Oboseală accentuată
·     Scăderea rezistenței la efort
·     Amețeli
·     Dificuștăți de respirație
·     Dureri în piept
În funcție de cum apare și durata episoadelor, fibrilația poate fi de mai multe tipuri:
·      Paroxistică (Ocazională): fibrilația apare ocazional și trece. De obicei, durează de la câteva minute, la
câteva ore. Simptomele pot trece de la sine sau cu ajutorul medicamentelor.
·     Persistentă: fibrilația persistentă este atunci când ritmul inimii nu re rglează de la sine și este nevoie de
tratament, fie cu șocuri electrice, fie cu medicamente.
·     Permanentă: în acest caz, ritmul cardiac nu mai poate fi convertit la cel normal.
Tratament medicamentos: medicamentele anti-artimice administrate oral sau intravenos pot
restabili ritmul inimii, în anumite cazuri de fibrilație.
Cardioversia electrică: este o procedură de scurtă durată în care se adminiștrează un șoc electric,
prin padele instalate pe piept. Șocul electric oprește activitatea electrică a inimii pentru un moment
foarte scurt, cu scopul de a fi reluată în ritm normal. Procedura se face sub sedare, astfel că pacientul nu
resimte șocul electric

18. Tratamentul anticoagulant oral cronic (indicatii, tehnica, complicatii, precautii,

incidente , accidente)
Tratamentul anticoagulant oral este indicat pentru prevenirea formarii de trombi (cheaguri de
sânge) la nivelul cordului sau vaselor sangvine.
Medicaţia cumarinică cuprinde antagonişti ai vitaminei K, care inhibă prin acest mecanism sinteza
hepatică a factorilor de coagulare dependenţi de vitamina K (II, VII, IX, X). Principalii agenţi anticoagulanţi
orali sunt: warfarina (tablete de 1; 2; 2,5; 4; 5; 7,5 şi 10 mg) şi acenocumarol (Trombostop tab de 2 mg,
Sintrom tab de 1 şi 4 mg).
Indicațiile tratamentului anticoagulant oral:
- Profilaxia şi tratamentul bolilor tromboembolice;
- prezenţa de valve artificiale (mecanice, biologice)
- şunt sistemico-pulmonar
- tromboză venoasă profundă (TVP)
- infarct miocardic acut sau recurent
- fibrilaţie atrială (FiA) – cardioversia se tentează la 3 săptămâni de tratament anticoagulant (pentru a
preveni mobilizarea unor eventuali trombi intracardiaci)
- cardiomiopatie dilatativă cu tromb intracavitar
Contraindicațiile tratamentului anticoagulant oral:
- diateze hemoragice
- hipertensiune arterială maligna
- accident vascular cerebral (AVC)
- boli hepatice severe
 - boli renale severe
- ulcer gastroduodenal
- intervenţii neurochirurgicale
- istoric recent de anestezie regională (spinală, epidurală)
Efecte secundare ale tratamentului anticoagulant oral:
- hemoragii (gingivoragii, epistaxis spontan, hemoragii conjunctivale, peteşii, hematurie,
hemoptizie, metroragii, hemoragii digestive)
- necroză cutanată
- febră
- anorexie, greaţă, vărsături
- diaree
- hemoptizie
- alopecie
- calcificări traheale
Precauții ale tratamentului anticoagulant oral:
- TBC
- diabet zaharat
- gangrene
- necroze cutanate
Este total interzisă modificarea dozei de anticoagulant fără un aviz medical. În caz de supradozaj
cumarinic este necesară prezentarea de urgenţă la medic: se va administra vitamină K şi în caz de
hemoragii masive, se va efectua tranfuzie de sânge, plasmă proaspătă, congelată sau concentrat de
factori II, VII, IX, X.