În basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, protagonistul

Făt-Frumos întruchipează tipul tânărului ambițios, deoarece el este în constantă

căutare de sine, și chiar după atingerea scopului său, el continua să caute acea
împlinire spirituală. De asemenea se observă și evoluția valorilor sale morale, ce
ajung de la prețuirea eternității la realizarea valorii familiei.
Predominant, Făt-Frumos este caracterizat indirect, prin acțiunile și
atitudinea sa. Încă de la începutul drumului său inițiatic, acesta dă dovadă de
ambiție, care, însă, se contopește cu egoismul și îl îndepărtează de părinți, fapt
care se observă încă din pântece(„...în sfârșit, dacă văzu și văzu că nu tace, îi
zice: taci, fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Atunci, copilul tăcu și se născu...”) și face referință la tragedia care îi este sortită
încă de la naștere. Fiind o persoană curioasă, acesta pătrunde în Valea Plângerii
care îi descătușează sentimentul de dor nespus față de familie, înăbușit de atâta
timp, ceea ce demonstrează dedicația sa de a ajunge la scopul său dorit, dar și
nespus a afecțiunii față de părinți, care eventual îi domină sufletul(„Văzând
palaturile dărâmate și cu buruieni crescute pe dânsele, ofta și, cu lacrimi în ochi,
căta să-și aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi și cum și-a
petrecut copilăria în ele”). Pentru a întregi imaginea lui Făt-Frumos, el este
caracterizat direct prin intermediul naratorului omniscient, ce îl ilustrează drept
un tânăr „înțelept și procopsit ca Solomon împărat”.
Prin urmare, Făt-Frumos creionează imaginea flăcăilor din basme, ce
relevă adevărul vieții.
Consider că basmele sunt o parte importantă a folclorului, deoarece ele
sunt o metodă creativă de a educa, prin intermediul personajelor relatabile,
valorile și principiile morale.