„Sentimentul demnității umane, în contextul național și universal”

După părerea mea, demnitatea este un termen abstract, ce indică

cinstea, virtutea, meritele morale și respectul. Această valoare este
într-o strânsă legătură cu planul național, fiind imposibilă existența
uneia fără de alta.
Pe de o parte, sentimentul demnității umane este baza unui
popor înfloritor și al unei țări dezvoltate. Posedând respectul față de
propria persoană și verticalitatea morală, omul își extinde conștientul
în contextul național, ajutând la progresarea societății din care face
parte. Un exemplu ilustru ar fi protagonistul operei „Apus de Soare”
de Barbu Ștefănescu-Delavrancea – Ștefan cel Mare. În actul III,
scena VIII, Ștefan zice: „...și cum vru Moldova așa vrusei și eu.”,
relatând faptele ce le-a realizat în numele țării sale („...că vru ea un
domn drept, și n-am despuiat pe unii ca să îmbogățesc pe alții...”).
Prin replicile date, domnitorul creionează ideea că demnitatea sa este
contopită cu cea a țării și poporului său, considerându-se doar un
instrument utilizat pentru ca Moldova să prospere.
Pe de altă parte, dacă un individ nu manifestă demnitatea față de
sine, el nu va avea posibilitatea să-și dezvolte simțul demnități în
calitate de cetățean al unei țări. Deși oamenii au viziuni diferite despre
acest concept, fiecare realizează că esența acestuia constă în onoarea
și respectul față de sine, ce se extinde la respectul față de alții. Odată
ce valoarea dată nu este prețuită de tine însuți, ea nu se va regăsi în
planul social. În acest context este relevantă comedia „O scrisoare
pierdută” de Ion Luca Caragiale, unde majoritatea personajelor sunt
lipsite de stima față de sine. Înșelarea Zoei Trahanache cu Tipătescu,
utilizarea scrisorii de amor de către Nae Cațavencu ca Ștefan
Tipătescu să îl aleagă pentru a ajunge în postul de mandat de deputat,
sunt dovezi ale corupției spirituale ale personajelor respective, fiind
gata să facă orice pentru a obține profit, inclusiv să încalce valorile
universale. Aceste personaje, fiind lipsite de cinste și morală, relevă
felul în care absența demnității față de sine împiedică dezvoltarea unui
simț al patriotismului, deci degradarea totală a societății(actul II,
scena IX, Tipătescu este gata să facă orice pentru scrisoarea pierdută
de amor pentru Zoe, găsită de Cațavencu. Cațavencu îi spune ca
Tipătescu să-l aleagă, și doar după ce va fi proclamat cu majoritatea
cerută, va primi înapoi scrisoarea).
Prin urmare, demnitatea este una din cele mai importante valori
sociale, deoarece aceasta ne dezvoltă simțul responsabilității față de
noi înșine, de a păstra valorile universale.