Ecuaţiile parametrice ale elipsoidului de rotaţie

Elipsoidul de referinţă, adică elipsoidul folosit la un moment dat, într-o ţară sau în
mai multe ţări, pentru rezolvarea problemelor geodezice, este un elipsoid de rotaţie cu
turtire mică la poli. Ecuaţia generală a unui elipsoid de rotaţie, exprimată sub formă
implicită:

X2 + Y2 Z2
+ −1 = 0
a2 b2

este puţin folosită în geodezia elipsoidală.

a b
Figura 1
Elipsoidul de rotaţie de referinţă

Parametrii prin care se poate defini, geometric, un elipsoid de rotaţie sunt:

a = OE = OW - semiaxa mare (raza ecuatorială);

b = OP = OP’ - semiaxa mică;

a−b
f = - turtirea (geometrică);
a

E = a 2 − b 2 - excentricitatea liniară;

a 2 − b2
e= - prima excentricitate (numerică);
a2

1
 a 2 − b2
e = - a doua excentricitate (numerică);
b2

a2
c= - raza de curbură polară.
b
Primii trei parametri se mai numesc şi parametri geometrici principali.
Definirea unui elipsoid de rotaţie se poate realiza numai cu doi dintre parametrii
geometrici menţionaţi, dintre care unul trebuie să fie mărime metrică (pentru definirea
dimensiunilor sale).
În tabelul de mai jos se prezintă valorile numerice ale parametrilor a şi f pentru
elipsoizii de referinţă care au fost utilizaţi în decursul anilor în ţara noastră, precum şi
pentru elipsoidul recomandat de AIG. în anul 1980, acceptat în mai multe lucrări de
specialitate publicate în ţara noastră (Ghiţău, Ghiţău & Şomârdolea, 1989 ş.a).
Elipsoizi de referinţă folosiţi în România
Denumirea elipsoidului Anul Semiaxa mare a Turtirea numerică Perioada de ut.ilizare
de referintă determinării [m] f în România
Bessel 1841 6 377 397,115 1:299,1528 1873-1916
Clarke 1880 6 378 243,000 1:293,5 1916-1930
Hayford 1909 6 378 388,000 1:297,0 1930-1951
Krasovski 1940 6 378 245,000 1:298,3 1951- prezent
Sistemul geodezic de 1980 6 378 137,000 1:298,257 -
referintă 1980
,
WGS - 84 1,984 6 378 137,000 1:298,25722 1990 -prezent

Relaţiile principale de legătură dintre parametrii geometrici ai elipsoidului de rotaţie sunt :

b = (1-f);

b2=a2(1-e2);

1
f=1- 1 − e 2 = 1 − ;
1 + e2

2 2 e 2
e =2f-f = ;
1 + e 2

2f − f 2 e2
e 2 = = ;
1− f 2 1 − e2

2
 E
e= ;
a

E
e = ;
b

În geodezia elipsoidala se operează frecvent cu ecuaţiile parametrice,în funcţie de

coordonatele B şi L, adică:

X=X(B,L); Y=Y(B,L); Z=Z(B,L)

Pentru deducerea acestora este util sa se determine, în prealabil, ecuaţiile parametrice ale
elipsei meridiene:

x=x(B); z=z(B),

din legătura dintre coordonatele X,Y,Z şi respectiv x,z avem:

X-=xcosL; Y=xsin L; Z=z

a cos B
x= ,
1 − e 2 sin 2 B

a (1 − e 2 sin B)
z= .
1 − e 2 sin 2 B

Ultimele două relaţii reprezintă ecuaţiile parametrice ale elipsei meridiene în

funcţie de latitudinea geodezică B. Pentru scrierea mai concentrată a acestor ecuaţii,
precum şi pentru uşurarea calculelor practice, se folosesc frecvent următoarele funcţii
auxiliare :

W= 1 − e 2 sin 2 B ;

În acest mod, ecuaţiile parametrice ale elipsei meridiene se pot exprima şi sub
forma:

a cos B
x=
W

a (1 − e 2 ) sin B
z= , rezultă
W
a cos B cos L
X=
W

3
 a cos B sin L
Y=
W

a (1 − e 2 ) sin B
Z=
W
Secţiuni normale

În continuare se va prezenta, pe scurt, modalitatea de calcul a razelor de curbură ale

secţiunilor normale principale.

Raze de curbură principale

Liniile de coordonate sunt reprezentate de meridiane (L = const.) şi paralele

(B=const.)
Considerăm un punt S pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie care este proiecţia, după normala
la elipsoid, a unui punct de pe suprafaţa terestră. Prin această normală trec o infinitate de
plane. Toate aceste plane sunt perpendiculare pe planul tangent la suprafaţa elipsoidului în
punctul considerat S.

Curbele plane care rezultă din intersecţia planelor perpendiculare pe

planul tangent la suprafaţa elipsoidului în punctul considerat cu suprafaţa elipsoidului
se numesc secţiuni normale. Dintre aceste secţiuni normale există două,
perpendiculare între ele, care au curbura maximă şi, respectiv, minimă, numite
secţiuni normale principale. Una se numeşte secţiunea meridiană (secţiunea
elipsei meridiene) iar cealaltă secţiunea primului vertical.

P'

Figura 2
Secţiuni normale.

4
 Raza de curbură a elipsei meridiane
Planul meridian este definit de axa polilor (PP’) şi normala la elipsoid dusa
prin punctul considerat.
Secţiunea meridiană este dată de intersecţia planului meridian cu elipsoidul
de rotaţie şi are forma unei elipse .
Se consideră două puncte S 1 , şi, respectiv, S 2 infinit apropiate aflate la distanţa
Δs unul de celălalt .

Δα este unghiul infinit mic dintre tangentele duse prin punctele S1 şi S2, unghi
egal cu cel format de cele două normale:

Δα= Δs

Raza de curbură a elipsei meridiane, notată cu M, se determină prin definiţie, cu

relaţia:

a (1 − e 2 ) c
M= = 3
W3 V

Se observă că raza de curbură a elipsei meridiane creşte odată cu variaţia latitudinii

geodezice B de la ecuator spre pol:
a
M 0 º = a(1– e2); M90º = =c
(1 − e 2 )

Mărimea razei de curbură a elipsei meridiane se poate extrage din tabele în

funcţie de latitudinea geodezică a punctului considerat .

Raza de curbură a primului vertical

Primul vertical este reprezentat de secţiunea normală perpendiculară pe secţiunea
meridiană. Raza sa de curbura se poate determina prin utilizarea teoremei Meusnier
(Ghiţău, 1983 - pg. 110). Pentru o suprafaţă oarecare, această teoremă se poate scrie sub
forma:
ρ = ρ ncos ψ ,
• ρ - raza de curbură a unei secţiuni înclinate, care trece printr-un punct oarecare
S;
• ρ n - raza de curbură a secţiunii normale, care trece prin acelaşi punct S şi are

5
 tangenta comună cu secţiunea înclinată menţionată, formând cu aceasta unghiul ψ .
Revenind la figura 9, se poate aplica teorema Meusnier în punctul S, deoarece
ambele secţiuni trec prin acest punct şi sunt perpendiculare pe secţiunea meridiană :
- secţiunea normală a primului vertical
- secţiunea înclinată, a paralelului punctului S
au aceeaşi tangentă. Se obţine astfel legătura dintre raza de curbură a primului vertical,
notată N, şi raza de curbură a paralelului r:
r = N cos B
La rândul său, raza de curbură a paralelului este egală cu coordonata x din figura 9:
a cos B c cos B
r=x= =
W V
având o variaţie, în funcţie de latitudinea geodezică, de la ecuator spre pol:
r0º=a; r90º=0.
Prin urmare:
r a c
N= = =
cos B W V
Se observă că raza de curbură a primului vertical are o variaţie de la ecuator spre pol:
a
N0º = a; N9 0 º = =c
(1 − e 2 )
valorile exacte putând fi extrase din tabele, în funcţie de latitudinea geodezică B a
punctului considerat şi se mai numeşte şi marea normală.

Raza de curbură a unei secţiuni normale în funcţie de azimut

Se demonstrează (Ghiţău, 1983 s.a) că raza de curbură a unei secţiuni normale în funcţie de
azimut se determină cu formula Euler:
1 1 cos 2 A sin 2 A
= +
n A M N
în care mărimea curburii unei secţiuni normale este exprimată funcţie de azimutul său şi, în
cazul elipsoidului de rotaţie, de curburile secţiunii meridianului şi respectiv primului
vertical. Aşa cum s-a menţionat, din infinitatea secţiunilor normale care trec prin punctul
S, două au razele de curbura minimă şi respectiv maximă, fiind denumite secţiuni
normale principale, iar razele lor de curbură raze principale de curbură.
Poziţiile secţiunilor normale principale pot fi deduse din relaţia de mai sus
prin deducerea condiţiilor de minim (maxim), respectiv:

6
 1
- curbura minimă;
N
1
- curbura maximă.
M
Valorile extreme se obţin prin urmare pentru:
A = 0g - secţiunea meridiană;
A = 100g - secţiunea primului vertical,
care sunt secţiunile normale principale în cazul elipsoidului de rotaţie de referinţă. Rezultă
că aceste secţiuni sunt perpendiculare între ele
M = N, situaţie întâlnită pentru B = 90°, adică la pol.
În concluzie: M ≤ ρn ≤ N

Figura 3
Secţiuni normale şi raze de curbură pe elipsoidul de rotaţie

Raza medie de curbură (raza medie Gauss)

Raza de curbură a unei secţiuni normale oarecare, de azimut A, situată
pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie, rezultă dintr-o transformare simplă a relaţiei lui
Euler
MN
n = A =
N cos A + M sin 2 A
2

Media aritmetică a razelor de curbură ale secţiunilor normale care trec printr-un
punct situat pe elipsoid, atunci când numărul acestor secţiuni tinde către infinit, se
numeşte rază medie de curbură sau rază medie Gauss, notată R:

7
 R= MN
a
R0º = b; R9 0 º = = c,
(1 − e 2 )
Expresia:
1 1
K= = 2
MN R
este denumita curbura totală sau curbura Gauss, iar expresia :

1 1 1  M+ N
H=  +  =
2M N 2R 2
curbura medie.