Sunteți pe pagina 1din 17

Lateralitatea și tulburările de lateralitate

Profesor Logoped Rîpanu Alina Elena

Lateralitatea exprimă funcționarea inegală a părţii drepte sau


stângi a corpului, ca o consecinţă a repartiţiei în emisferele cerebrale.
Dominanţa unei părţi a corpului asupra celeilalte determină lateralitatea.
Tulburările lateralităţii sunt determinate în principal de contrarierea
lateralităţii, de încercarea de a reeduca stângăcia, sau de lateralizare forţată
în cazul unei lateralităţi nedefinite.

În cazul fiecărei tulburări de vorbire este nevoie de examinarea


lateralităţii. Ştim că o mână întotdeauna este mai îndemânatică decât
cealaltă. Acest lucru se poate observa şi în cazul picioarelor şi ochilor.

Din punctul de vedere a activităţii sistemului nervos este ideal dacă


ochiul, mâna şi piciorul dominant sunt situate pe aceeaşi parte a corpului.
În caz contrar vorbim de dominanţă încrucişată.
Dominanţa încrucişată în sine nu provoacă probleme, dar împreună
cu alte simptome poate sta în spatele tulburărilor de limbaj şi de învăţare.

Vorbim de stângăcie ascunsă dacă copilului îi este mai uşor să


folosească mâna stângă la activităţile învăţate şi totuşi foloseşte mâna
dreaptă la aceste activităţi. De asemenea se poate întâmpla ca cei din
mediul copilului, să nu forţeze folosirea mâinii drepte, ci el să îi imite pe
cei din jur. Putem întâlni şi copii care folosesc alternativ ambele mâini în
activităţile de scris şi de desenat.

În aceste cazuri este foarte importantă stabilirea mâinii dominante.


În cazul mişcărilor spontane, automate trebuie să observăm mâna, piciorul,
ochiul care sunt folosite cu prioritate. Dacă dominanţa nu s-a dezvoltat
încă, activităţile spontane (apăsarea clanţei, scoaterea dopului din sticlă,
pieptănatul etc.) ne arată, cărei mâini, copilul îi acordă prioritate.
Tulburările de lateralitate, fie că vorbim despre o lateralitate
indecisă între dreapta/stânga sau o lateralitate întârziată, au consecințe pe
toate planurile dezvoltării: fiziologic (enurezis, roaderea unghiilor sau
strabism), motric (instabilitate, ticuri, neîndemânare, hiperexcitabilitate
manuală), cognitive (lentoare generală, dislexie, disortografie, bâlbâială,
scris în oglindă) și emotional (emotivitate, timiditate sau agresivitate).
Intervențiile în cazul acestor tulburări presupun activități menite să
recupereze, dezvolte și să antreneze. Dacă lateralitatea este întârziată, nu
este definitivată, este indecisă, terapia merge pe accelerare.
Terapia lateralității nu trebuie să caute să dezvolte dreptăcia (dextralitatea),
atunci când stângăcia este clară. Deși din punct de vedere funcțional, un
stângaci genetic va putea învăța să scrie cu dreapta, dacă acest lucru se
întâmplă în copilărie, cele doua emisfere se for afla mereu în competiție.
Una este dominantă genetic, cealaltă funcțional. O astfel de abordare poate
duce la probleme decizionale, bâlbâială, disortografie sau dislexie.

Încontinuare, voi anexa câteva fișe, cu exerciții și jocuri, utile în


lucrul cu lateralitatea.
1. Desenează
a)o floare în faţa găinii b) un copac în spatele oii c) un ghem dedesuptul pisicii

2.a) Colorează imaginea care se află între barză 3.Coloraţi 4 imagini care se află deasupra liniei;
şi pisică Coloraţi 3 imagini care se află sub linie;
Câte imagini se află deasupra liniei
câte imagini se află sub linie?

b) Colorează animalul din exteriorul dreptunghiului

c)Desenează o alună între veveriţe

5. a) desenează o floare în stânga cocoşului

4. Desenează o roşie în dreapta ardeiului şi un morcov în


stânga lui

b) o grămadă de fân în dreapta mielului

b) Desenează un stop în faţa maşinii şi un coş de gunoi în spate

c) un măr în dreapta căpşunii

c) desenează o floare între cei doi miei şi un triunghi în


spatele ultimului miel.

d) un os în stânga căţelului
LINIUȚA ORIZONTALĂ
Numele _____________________________

1. Coloreaza !

a) Mănușa pentru mâna stângă b ) Nuca din partea dreaptă c) Copacul din dreapta și
coșul din stânga

2. Uniți punctele !!

. . . . . . . . . . . . . .

4.. Desenați fructe pe talerul drept și legume pe talerul stâng al balanței din imagine !!
5.Să rostim și să executăm impreună !

Mâinile pe bancă să le așezăm


Și privind în sus să le ridicăm
Bate toba : bum , bum , bum
Spatele e drept acum .
Să ieșim din bancă
Fară să facem poc !
Tot așa de iute
Trecem iar la loc .
Ordinea în juru-mi
O păstrez mereu
Pun în bancă fără zgomot
Și ghiozdanul meu .

6. Adună frunzele !!

7. Să râdem !!

- Mamă , azi am răspuns primul la școală !


- Da ? Și ce te-a întrebat doamna învățătoare ?
- Cine n- a învățat pentru astăzi poezia ?
Stânga – dreapta

Fisa de lucru

Coloreaza cu rosu ce se uita/ se indreapta spre dreapta si cu verde ce se uita/se


indreapta spre stanga.
Fișă de evaluare
dreapta – stânga
1. Colorați femeia care ține coșul de cumpărături în mîna stângă:

2. Desenați un creion în mâna dreaptă a desenului animat:

3. Colorează mănușa pentru mâna stângă:


Colorează trei dintre imaginile aflate în dreapta liniei roşii şi
deasupra liniei verzi;
Colorează patru imagini aflate în stânga linei roşii şi deasupra
celei verzi;
Câte imagini sunt în dreapta liniei roşii şi sub linia verde

Câte imagini sunt în stânga liniei roşii şi sub linia verde


O poezie foarte drăguță despre lateralitate

Poezie lateralitate

Cu piciorul meu stâng


Cu piciorul meu drept
Calc uşor pământul
Merg încet ca vântul.

Cu mâna mea dreaptă


Cu mâna mea stângă
Mă prind pe mine-n joc.

Cu mâna mea stângă


Cu mâna mea dreaptă
Muncesc şi-s harnic foc.

Cu ochiul meu drept


Cu ochiul meu stâng
Prietene te privesc.

Cu urechea mea dreaptă


Cu urechea mea stângă
Ascult şi mă uimesc.

Şi cu gura mea mică, cu mult drag îţi spun


Că , ce-i frumos şi bun
În inimă adun.
Câteva imagini lacunare, pentru un joc foarte îndrăgit de copii
Jocul - Ce lipsește?
Bibliografie:
1. D. Agrigoroae, „Abecedar aplicativ”, Editura Adan, P. Neamţ, 1999.
2. Cucoş, C., (2000), Pedagogie generală, Editura Polirom, Iaşi.
3. Diaconu, M., (2001), Îndrumător pentru lecţiile de abilităţi practice,
clasele I-IV, Ed. Petrion, Bucureşti
4. L. Hărdălău, L. Bejan, „Vorbeşti prin poveşti – poveşti terapeutice pentru copii
cu tulburări de vorbire”, Editura Treira, Oradea, 2011

https://miculvorbaret.ro/

https://www.pinterest.ca/

https://lightpsiho.com/

S-ar putea să vă placă și