Clasa Lichenes

Lichenii reprezintă o convieţuire permanentă între diferite specii de alge şi ciuperci,

talul lor deosebindu-se din punct de vedere fiziologic şi morfologic de cei doi componenţi.
Algele din componenţa lichenilor sunt alge verzi sau alge albastre-verzi, iar ciupercile aparţin
ascomicetelor sau bazidiomicetelor. Lichenii sunt de dimensiuni mici, macroscopici,cu
următoarele forme:
- licheni crustoşi (talul ca o crustă), care aderă strâns la substrat
- licheni frunzoşi cu tal lamelar, foliaceu, cu simetrie dorso-ventrală, prinzându-se de
substrat prin rizine
- licheni fruticuloşi cu aspect de tufe cu ramuri.
Lichenii care conţin alge albastre-verzi au talul mai puţin consistent datorită gelatinei pe
care o secretă.
Culoarea talului este albă, galbenă, cenuşie, brună, neagră, roşie, verde etc. criteriu
utilizat în identificarea speciilor.
Organizarea talului
Structura talului la licheni este diferită. De exemplu la Collema
pulposum (fig. 123) talul este gelatinos, alcătuit din hife împletite într-o
reţea laxă, cu alge din genul Nostoc răspândite uniform în ochiurile
reţelei. Este tipul de tal numit homeomer.
Spre deosebire de acesta întâlnim talul heteromer, cu simetrie
dorso-ventrala şi structură diferenţiată. La exterior se află un
Fig. 123 – Collema sp.
cortex (strat de hife strâns împletit), iar în interior o medulă (hefe Secţiune transversală
lax împletite). Sub cortexul superior se află celulele de alge, care (după P.A.Obuch din
alcătuiesc stratul gonidial (la Parmelia). Algele apar numite aici M.V.Gorlenko)

gonidii pentru că , în trecut, s-a considerat că au rol în înmulţirea lichenilor. La Alectoria strat
gonidian există şi sub cortexul inferior.
Lichenii tufoşi au în regiunea medulară o axă medulară formată din hife strâns unite,
cu rol de susţinere.
Pe talul lichenilor apar formaţiuni specifice cum ar fi : sorediile, izidiile, cefalodiile.
Sorediile apar ca nişte grămăjoare pulverulente la suprafaţa talului. Au formă
globuloasă şi sunt alcătuite din celule de alge, înconjurate de hife de ciuperci, cu rol în
înmulţirea vegetativă.
 Izidiile sunt excrescenţe columnare cu aceeaşi structură ca şi talul. Acestea se desprind
de tal şi răspândesc lichenii în areal.
Cefalodiile au aspect de gale alcătuite din alge albastre – verzi (Nostoc şi Gloeocapsa)
cu toate că în structura lichenului este o algă verde. Deoarece algele albastre-verzi (Nostoc)
fixează azotul atmosferic, se presupune că cefalodiile au rol trofic în viaţa lichenilor.

Raportul dintre algă şi ciupercă

Cei doi componenţi din talul lichenului se ajută reciproc, fiind vorba de o simbioză tipică.
Ciuperca absoarbe apa cu sărurile minerale din substrat pe care le pune la dispoziţia algei
fotosintetizante. Unii autori agreează ideea raportului de exploatare între cei doi componenţi.
Este greu de explicat cum alga exploatează ciuperca.
Datorită acestui mod de convieţuire perfecţionată între algă şi ciupercă (include
echilibru dinamic sub aspect morfologic şi fiziologic) nu am putea vorbi de un parazitism
tipic, ci eventual de diferite stadii de dezvoltare a acestei simbioze, care poate prezenta
anumite grade de perfecţionare.
Produsele metabolice de rezervă sunt proprii lichenilor. Lichenina este un alt produs
specific, un polizaharid care prin hidroliză dă glucoza.
Înmulţirea lichenilor
Înmulţirea vegetativă se face prin fragmentarea talului, prin propagarea sorediilor, a izidiilor,
care ajunse în condiţii favorabile dezvoltă noi licheni. Ciuperca se poate înmulţi şi asexuat
prin spori. Cel mai des apoteciile reprezintă corpul sporifer al ciupercii, fiindcă discomicetele
participă cel mai des la formarea lichenilor. Sporii eliberaţi germinează şi dacă întîlnesc o algă
corespunzătoare dau naştere la un nou exemplar de lichen. Dezvoltarea talului se face la fel în
cazul tuturor lichenilor, trecând prin stadiul de tal homeomer cu evoluţie spre talul heteromer.
Ecologie
Lichenii sunt răspândiţi pe întreg globul pământesc. Ei vegetează în deşerturi, tundre
polare, în pajişti şi în pădurile din zona temperată. După substratul pe care trăiesc lichenii sunt
tericoli, saxicoli, corticoli.
Lichenii sunt foarte sensibili la concentraţii mici ai poluanţilor din aer, ceea ce îi
recomandă ca nişte buni indicatori de poluare a atmosferei.
Clasificare
Cele aproximativ 20 000 de specii de licheni au fost grupate în două clase.
 Clasa Ascolichenes cuprinde licheni cu ciuperca încadrată între ascomicete. Algele
sunt de cele mai multe ori clorofite şi foarte rar cianofite.

Ordinul Discolichenes cuprinde licheni cu ciuperca încadrată între discomicete şi

corpul sporifer un apoteciu.
Peltigera canina (fig. 124) are talul foliaceu, de culoare cenuşie Vegetează pe solul din
păduri.
Lobaria pulmonaria (fig. 125)are talul foliaceu, lobat, cu suprafaţa alveolară. Creşte pe
scoarţa copacilor.
Thamnolia vermicularis trăieşte în pajişti alpine, având talul alb, tubulos ascuţit la capete, cu
aspect de vierme.

Fig.124 – Tal la Peltigera sp. Fig.125 – Tal la Lobaria pulmonaria Fig. 126. tal la Cora pavonia
(după P.A.Obuch din (după P.A.Obuch din M.V.Gorlenko) (după P.A.Obuch din
M.V.Gorlenko) M.V.Gorlenko)

Clasa Basidiolichenes cuprinde puţine specii de licheni în constituţia cărora intră o

bazidiomicetă şi o algă. Cora pavonia (fig. 126) este o specie cu talul lamelar, disciform,
ondulat pe margini.
Importanţa lichenilor
Lichenii şi bacteriile sunt primii pionieri ai stâncăriilor. Unele specii sunt folosite drept
coloranţi, altele sunt alimentare şi medicinale. Sunt specii care produc alergii sau sunt toxice.
În urma experienţelor legate de înarmarea atomică a unor state, efectuate în apropierea
tundrelor, s-a constatat că lichenii au devenit radioactivi şi prin intermediul animalelor
oamenii au fost serios afectaţi.