INFLUENTA TELEVIZORULUI ASUPRA COPIILOR

Televizorul, dupa cum multi ar spune, este foarte nociv pentru mintea si pentru corpul
unui copil.

Cand copilul este mic, parintii nu au foarte mult timp liber pe care sa il petreaca cu
acesta, motiv pentru care ei apeleaza la diverse metode de distragere a atentiei. Una dintre
acestea o reprezinta asezarea celui mic in fata televizorului. Astfel, el va fi atat de atras de sunete
si de imagini, incat va ignora tot ceea ce se intampla in jurul sau..
Din punct de vedere emotional, copilul nu se mai poate dezvolta corespunzator, deoarece
acesta nu mai socializeaza cum ar trebui cu parintii, dar nici cu cei de varsta sa. Astfel, el poate
sa devina timid si/sau antisocial. Aceeasi greseala o fac, de foarte multe ori, si bunicii sau bonele.
Ei incearca sa se relaxeze in fata televizorului, iar copilul este, practic, obligat sa se uite la
diferitele emisiuni si filme. Problema, in aceasta situatie, este aceea ca multe dintre programe nu
sunt potrivite varstei copilului.

Un copil care sta prea mult la televizor, dupa cum am mentionat si mai devreme, va avea
probleme in dezvoltare, deoarece el nu va socializa cum trebuie, corespunzator varstei sale,
avand sanse foarte mari de a ajunge un inadaptat social. Va duce lipsa de prieteni, iar singurul
lucru care ii va produce placere va fi ceea ce vede pe micul ecran.
Studiile au demonstrat si faptul ca petrecerea unei perioade indelungate in fata
televizorului influenteaza dezvoltarea cortexului prefrontal, acea zona care se ocupa de
planificare, de organizare, de control, de judecata morala si de atentie.
Atunci cand cineva petrece ore intregi privind un ecran, ochii sunt primii care au de
suferit. Chiar si noua, adultilor, incepe sa ni se diminueze calitatea imaginii, dupa ce urmarim,
pentru o perioada foarte indelungata, emisiuni la televizor. De aceea, mai ales la cei aflati in
plina dezvoltare, trebuie sa se evite orice efect care ar putea provoca probleme grave pe viitor.
Randamentul pe care il vor da prescolarii si scolarii este redus considerabil, mai ales atunci cand
se testeaza memoria si citirea, acestia urmand sa dezvolte deficit de atentie si concetrare slaba. In
zilele noastre, se intreprind studii pentru a demonstra si legatura dintre ADHD si televizor.
Un aspect care trebuie luat în calcul este că privitul la televizor nu relaxează copilul, ci
de cele mai multe ori îl agită şi îl suprastimulează. Imaginile luminoase care se succed rapid,
secvenţele audio stridente şi montajele rapide obosesc creierul. De aceea, mulţi copii sunt mai
agitaţi şi mai agresivi după ce se uită mult timp la televizor, chiar dacă desenele nu conţin nimic
violent.
Copiii imita tot ce vad, deci ei vor imita si tot ce observa la televizor, dar nu va fi ca
atunci cand imita ceva din viata reala. Legat de vorbire, putem spune ca sunt numeroase emisiuni
care au ca scop dezvoltarea ei, dar nu s-a demonstrat ca acestea ar avea un efect pozitiv. In plus,
chiar s-a observat faptul ca dezvoltarea limbajului este mai lent la copiii dependenti de televizor,
deoarece ei doar aud ceea ce se vorbeste, nu au si posibilitatea de a o pune in practica.

Obezitatea este o urmare asociata statului in fata televizorului, deoarece, dupa cum bine
ne dam seama, activitatea presupune sedentarism. Lumea percepe aceasta perioada ca fiind una
de relaxare, ei rontaind diverse alimente, de regula junk food, iar, prin lipsa miscarii, kilogramele
incep sa se depuna, devenind un pericol real asupra sanatatii.
Nivelul de agresivitate al copilului atinge cote foarte ridicate, mai ales atunci cand este
lasat sa se uite la ce doreste, pornind de la desene animate, pana la filmele cu limite de varsta. O
alta urmare ar mai putea fi somnul zbuciumat si aparitia cosmarurilor, din cauza imaginilor
socante care le trec prin fata ochilor.

Orice vede cel mic pe ecran il poate influenta, intr-un fel sau in altul. Pornind de la
reclame, pana la stiri si desene animate, copilul percepe absolut orice informatie si incearca sa o
puna in practica. Un exemplu foarte simplu ar fi reclamele la scutece. Acestea prezinta copii
mari, care inca poarta scutece si care se simt foarte bine. Se poate spune ca se poate face o moda
din purtatul scutecelor, iar parintii nu vor avea decat de suferit. Cel mic va vrea sa aiba si el
scutece asemanatoare, cu desene si varii modele, motiv pentru care invatatul la olita va deveni un
chin. Copiii pur si simplu nu vor vrea sa faca la olita. De asemenea, se fac reclame care ar trebui
sa atraga micutii, dar, de fapt, nu fac altceva decat sa ii induca in eroare si sa le arate lucruri
ireale. Un exemplu ar fi reclamele la cereale pentru copii, care merg pe ideea ca in fiecare cutie
are loc o petrecere. Atunci cand cei mici desfac cutiile, dezamagirea atinge cote inimaginabile,
deoarece ei descopera ca adevarul este altul.

Pe de alta parte, desenele animate pe care le iubesc toti copiii, dar si adultii, prezinta
activitati minunate, dar foarte periculoase. Desi scopul initial a fost de a realiza un fir narativ
placut, usor si atragator, micile detalii ii pot determina pe cei mici sa intreprinda activitati care le
pot pune in pericol viata. Cu totii ne aducem aminte de faptul ca Peter Pan zboara sau ca Tom si
Jerry se lovesc frecvent, dar nu patesc nimic. Urmarile acestor desene pot fi tragice, daca parintii
omit sa ii explice copilului faptul ca totul este fictiune. S-au intalnit multe cazuri cand acestia au
incercat sa "zboare" de pe dulap sau cand au incercat sa treaca "prin perete.Nivelurile de
dezvoltare cognitiva si morala sunt foarte scazute la copii, motiv pentru care ei nu pot face
distinctia dintre ce este realizabil si ce este doar pentru privit.

Televizorul ramane o sursa importanta de informare, alaturi de celelalte mijloace mass-

media. Exista numeroase emisiuni si posturi specializate pe emisiuni stiintifice, care prezinta
curiozitati si adevaruri din mediul inconjurator. De aceea, multi nu pot renunta la televizor.
Acele activitati raman in creierul persoanei si ea isi va aduce aminte de ele atunci cand se va
intalni cu cei din jur si le va impartasi descoperirile.

Important este ca televizorul sa nu ocupe cea mai mare parte a timpului, ci sa se impuna
limite, pentru a minimaliza efectele negative care pot sa apara. Din pacate, programul haotic al
unei familii si necesitatea de a apela la alte persoane care sa ne ajute la cresterea copiilor, plus
slaba informare a parintilor duc la dependenta de televizor, o afectiune foarte reala si cu urmari
foarte grave.