MANAGEMENTUL NUTRIȚIEI PISICILIOR

CU INSUFICIENȚĂ RENALĂ CRONICĂ

Vișovan Izabella-Ionela
Grupa 16,An 6
 1.Introducere

Unul dintre cele mai importante aspecte al tratamentului pisicilor

cu insuficiență renală este tipul de hrană pe care acestea îl
primesc.Pentru a stabili cu exactitate cea mai bună variantă de
mâncare este esențială cunoașterea stadiului insuficienței renale de
care suferă animalul și un calcul al necesarului caloric și energetic de
care acesta are nevoie. O evaluare corectă pentru stabilirea rației unei
pisici se realizează astfel:
Evaluarea nutrițională a pisicilor cu IRC
Istoric alimentar Apetit, tipul de hrană primit in
momentul actual, cantitatea de
proteină/zi,
recompense ,suplimente
alimentare
Valori de laborator creatinină, uree, fosfor, potasiu,
albumină, bicarbonat, raportul
proteină/creatinină
Starea pacientului greutate corporală, scor corporal,
procent masă musculară,
tensiune arterială

2.Dovezi care susțin eficacitatea dietelor renale

O mulțime de studii au demonstrat faptul că dietele renale ajută

foarte mult pisicile cu insuficiență renală față de dietele obișnuite de
întreținere. Aceste aspecte se bazează pe cantitatea de proteina,
fosfor,sodiu și alte elemente din compoziția hranei uscate și umede.
Un prim stiudiu a fost efectuat pe un efectiv de 45 de pisici
dintre care 22 au fost hrănite cu dietă renală și celelalte 23 cu hrană de
întreținere. Rezultatele au arătat că în cazul primei categorii nu au
existat crize uremice(tipice insuficienței renale datorită incapacității
rinichilor de a elimina ureea), în timp ce la cea de-a doua categorie au
fost prezente 6 crize de acest gen.
Un alt studiu realizat pe același principiu a urmărit longevitatea
pisicilor hrănite cu cele 2 tipuri de hrană menționate mai sus. S-a
concluzionat faptul că pisicile ținute pe hrană specifică pentru
probleme renale au trăit semnificativ mai mult (633 zile) , în timp ce
pisicile cu dietă de întreținere mult mai puțin (264 zile). Asemănător
cu această cercetare, a fost realizată alta cu ajutorul medicilor
veterinari și a părerilor acestora. Veterinarii au susținut,conform
experienței, că pisicile hrănite cu una dintre cele 7 categorii de hrană
comercială cu inidcele “Renal” au supraviețuit 16 luni, față de
celelalte la care mortalitatea a apărut in medie dupa 7 luni.

3.Elementele esențiale ale dietelor renale

 Proteina-acest aspect este foarte controversat în cazul

pisicilor cu IRC, acestea fiind considerate carnivore ca și
specie , proteina fiind esențială în hrana lor. Se consideră
totuși că cel mai adecvat în managementul pacienților este
administrarea dietelor cu concentrație mică de proteină, o
explicație exactă cauză-efect încă nu a fost demonstrată ,
dar în mod practic s-a demonstrat că starea animalelor cu o
astfel de dietă s-a îmbunătățit semnificativ. Totuși, o idee
comună a multor practicieni este cea care recomandă
implementarea dietei sărace din punct de vedere proteic
doar în stadiile 2 și 3 pentru a încetini progresia leziunilor
renale. Foarte importantă este de asemena calitatea
proteinei conținută în hrană,aceasta trebuie sa fie de bună
calitate și care să conțină toți aminoacizii esențiali. Ex:
Hill’s Kidney Care (150% din AA esențiali necesari zilnic)
 Fosfor-restricția acestui element din dieta pisicilor
bolnave s-a demonstrat a fi foarte importantă pentru
încetinirea progresiei degenerării renale. Aceasta poate fi
scăzuta o data cu scăderea cantității de proteină. În timp ce
hrana de întreținere conține mai mult de 1,5 g/1000 kcal
fosfor, cea specific renală variază undeva între 0,4-
1,2/1000 kcal.
 Acizi grași omega 3 – s-a demonstraz că suplimentarea
cu acest tip de acid gras a avut efect protectiv asupra
funcției renale,prelungind viața animalelor care suferă de
IRC. Doza recomandată este de 40 mg/kg la fiecare 24 h,
unele tipuri de diete au deja adăugat acest element în
compoziție,nefiind necesară suplimentarea.
 Sodiu-acest element este recomandat de asemenea a fi cât
mai scăzut în cazul pisicilor care suferă de insuficiență
renală datorită faptului că este un component care crește
tensiunea arterială, putând provoca nenumărate
complicații. Doza recomandată de Sodiu pentru acești
pacienți variază între 0,5 și 1 g/1000 kcal.
 Potasiu- acesta este unul dintre singurii constituenți a
cărui cantitate trebuie crescută pentru a evita hipokalemia.
Cele mai multe diete Renale conțin cantitatea suficientă de
Potasiu, rar trebuie suplimentat.
 4.Modul de introducere a dietei renale

Cel mai important aspect pentru a avea succes cu acest tip de

hrană este educarea proprietarilor. Datorită faptului că majoritatea
pisicilior refuză această hrană la început, li se va oferi altceva. Din
cauza acestui aspect proprietarii trebuie făcuți să ințeleagă faptul că
hrana este poate cel mai important tratament în cazul acestei patologii.
Tanziția la dieta renală se face în decursul a 3 săptămâni astfel:
 săptămâna 1: 25% hrană dietetică și 75% hrană veche
 săptămâna 2 : raportul dintre cele două să fie 50 %, 50 %
 săptămâna 3 : 75% hrană dietetică și 25% hrana veche
 săptămâna 4 : 100% hrana dietetică renală
Hrana uscată poate fi completată cu hrană umedă, oferite în cantități
mici și dese,într-un mediu liniștit și familiar.

5. Hrana gătită
Hrana preparată în casa se recomandă doar în cazurile în care cea
din comerț este refuzată total și/sau pisicile sunt foarte slăbite. În cazul
în care se recurge la această opțiune, este necesară consultarea cu un
nutriționist veterinar pentru stabilirea cantităților ingredientelor. Cu
toate acestea, de cele mai multe ori aceste tipuri de hrană nu întrunesc
necesarul pisicilor bolnave, fiind de evitat.
Lipsurile hranei constă în :
 ingrediente și suplimente greu de găsit
 rație greu de stabilit pentru diferitele stadii ale insuficienței
renale
 proteină insuficientă, cantitate prea mică de aminoacizi(42,9% în
cazul rețetelor pentru pisici)
 lipsă minerale,incluzând calciu(25% în cazul pisicilor)

BIBLIOGRAFIE
1. Adams LG, Polzin DJ, Osborne CA, O'Brien TD, Hostetter Influence of
dietary protein/calorie intake on renal morphology and function in cats
with 5/6 nephrectomy. Lab Invest. 1994; 70(3):347-57. Alexander J,
Stockman J, Atwal J, et al. Effects of the long-term feeding of diets
enriched with inorganic phosphorus on the adult feline kidney and
phosphorus metabolism. Br J Nutr. 2019 121(3):249-269.
2. Barber PJ, Rawlings JM, Markwell PJ, et al. Effect of dietary phosphate
restriction on renal secondary hyperparathyroidism in the cat. J Small
Anim Pract 1999;40:62-70.
3. Elliott J, Rawlings JM, Markwell PJ, et al. Survival of cats with naturally
occurring chronic renal failure: Effect of dietary management. J Small
Anim Pract 2000; 41(6):235-242.
4. Finco DR, Brown SA, Brown CA, Crowell WA, Sunvold G, Cooper TL.
Protein and calorie effects on progression of induced chronic renal failure
in cats. Am J Vet Res. 1998; 59(5):575-82.
5. National Research Council Ad Hoc Committee on Dog and Cat
Nutrition. Nutrient Requirements of Dogs and Cats. Washington, DC:
National Academies Press, 2006.
6. Ross SJ, Osborne CA, Kirk CA, et al. Clinical evaluation of dietary
modification for treatment of spontaneous chronic kidney disease in
cats. JAVMA 2006; 229(6):949-957.
7. Geddes RF, Finch NC, Syme HM, et al. The role of phosphorus in the
pathology of chronic kidney disease. J Vet Emerg Crit Care 2013b;
23:122-133. Geddes RF, van den Broek DHN, Chang YM, Biourge V,
Elliott J, Jepson RE. The effect of attenuating dietary phosphate
restriction on blood ionized calcium concentrations in cats with chronic
kidney disease and ionized hypercalcemia. J Vet Intern Med. 2021
Mar;35(2):997-1007.
8. Hall, J.A.; Fritsch, D.A.; Jewell, D.E.; Burris, P.A.; Gross, K.L. Cats with
IRIS stage 1 and 2 chronic kidney disease maintain body weight and lean
muscle mass when fed food having increased caloric density, and
enhanced concentrations of carnitine and essential amino acids. Vet Rec
2019, 184, 190, doi:10.1136/vr.104865.
9. Plantinga EA, Everts H, Kastelein AMC, et al. Retrospective study of the
survival of cats with acquired chronic renal insufficiency offered different
commercial diets. Vet Rec 2005; 157(7):185-187.