Sunteți pe pagina 1din 7

Homepage  Articole  Cum deosebim ramurile de rod la măr, păr sau gutui

ARTICOLE

Cum deosebim ramurile de rod la măr, păr sau gutui


Luminița Crivoi 8 decembrie 2021  5964

Ramurile de rod sau fructifere reprezintă organele pomilor pe care se vor forma fructe. Se
formează din lăstarii de vigoare redusă sau medie amplasați aproape perpendicular față de
ramura-mamă.

Unele ramuri de rod, în special la pomii tineri, nu au muguri floriferi, dar se vor forma ulterior.
Acestea poartă denumirea de ramuri de rod în devenire.

‹ adv ›

Folie de acoperire pentru solar și sere - Marcoser ››

Fiecare specie are ramurile sale specifice de rod.

Ramuri de rod la măr și păr

Mărul și părul fructifică pe următoarele ramuri de rod: țepușă, pinten, nuielușa, mlădiță, smicea,
bursă, vatră de rod.

Țepușa este o ramură anuală scurtă (0,5-5cm) cu mugure terminal mixt, adică din acesta se vor
forma flori și frunze.

Un mugure vegetativ, este un mugure din care se vor forma doar frunze, organe vegetative. Acesta
este mai mic, mai alungit și mai ascuțit decât cel florifer, din care se vor forma doar flori
(caracteristic speciilor sâmburoase) sau mixt (din care se vor forma flori și frunze).

În următorul desen sunt prezentate diferențele dintre acești muguri:


A Mugure vegetativ de creștere B Mugure generativ florifer la vișin C mugure mixt la măr

Pintenul este asemănător cu țepușa, doar că are în vârf un mugure vegetativ (din care se vor
dezvolta doar frunze). Din acesta ulterior se formează ramuri de rod cu muguri floriferi.


<strong>Formațiuni de rod la măr<strong> 1 pinten 2 țepușa 3 bursa de rod 4 vatra de rod 5 nuielușa 6 mlădița 7 ramură de rod multianuală

Nuielușa este o ramură anuală de 10-30 cm cu un mugure terminal (amplasat în capăt) mixt.

Mlădiță poate fi mai lungă decât nuielușa, de 10-60 cm, însă spre deosebire de aceasta mai are
câțiva muguri laterali micști.


FOTO stockergardencom

Smiceaua are dimensiuni similare nuielușei, doar că este o ramură prefloriferă, adică nu are
muguri floriferi și în anii următori se va transforma în nuielușă sau mlădiță.


<meta charset=utf 8><strong>Formațiuni de rod la păr <strong>1 pinten 2 țepușa 3 bursa de rod 4 vatra de rod 5 nuielușa 6 mlădița 7 ramură de doi ani

Bursa sau puntea de rod spre deosebire de anterioarele ramuri de rod este una bienală. Este
scurtă, cu partea de sus îngroșată, cu una sau două ramificații laterale. Bursa provine din
mugurele terminal mixt al țepușei, nuielușei sau mlădiței.

Vatra de rod este o formațiune multianuală, alcătuită din două sau mai multe burse de rod.


Vatra de rod la măr FOTO stockergardencom

La multe soiuri de măr, în special la cele altoite pe portaltoi de vigoare slabă sau mijlocie, mugurii
floriferi se diferențiază dintr-o parte de mugurii axilari, situați pe lăstari de vigoare submedie
sau medie, în special când aceștia nu au poziție verticală.

Citește și despre Tăierile la măr. Forma de coroană – palmetă mixtă.

De aceea, în vegetația următoare ramurile anuale devin ramuri de rod cu pondere considerabilă.

La păr predomină bursele și vetrele de rod.

Formațiunile fructifere la măr și păr sunt longevive, dar vârsta cea mai productivă a lor, în funcție
de soi, asociații/portaltoi este de până la 3-5 ani.

După aceasta ele se reîntineresc prin tăieri de reducție.

Formațiuni de rod la gutui

La gutui mugurii floriferi se formează pe măciulii, ramuri anuale mixte, coarne de melc.

Ramura anuală mixtă are lungimea de 20-60 cm cu mugurele terminal mixt. O parte din mugurii
laterali situați în zona centrală și superioară sunt vegetativi-generativi. În partea inferioară sunt
muguri vegetativi, de regulă, slab dezvoltați.

Fructificarea pe ramuri anuale mixte predomină la pomii tineri.

Ulterior, ramurile anuale mixte evoluează în ramuri de doi ani cu ramificații de măciulii, iar în anii
următori, în formațiuni de rod multianuale.


Ramurile de rod la gutui 1 ramură lungă 2 măciulia 3 coarne de melc

Măciulia este o ramură floriferă anuală cu lungimea de 5-12 cm, îngroșată la vârf. Pe partea
superioară poartă 2-3 muguri micști, iar în partea terminală a ei se observă urma fructului
desprins la recoltare.

Ea evoluează odată cu fructificarea în coarne de melc.

Coarnele de melc sunt formațiuni de rod de 2 ani, ramificate bifurcat în 2 măciulii. Ele evoluează
prin ramificări ulterioare în formațiuni fructifere multianuale.

La gutui, formațiunile de rod au vârsta productivă admisibilă de 3-4 ani, după care trebuie
realizate tăieri de întinerire.

Vezi aici și Tăierile la gutui, forme de coroană recomandate.

Bibliografie: BABUC Vasile.; PEȘTEANU Ananie.; GUDUMAC Eugen. Conducerea și tăierea


pomilor și arbuștilor fructiferi.

S-ar putea să vă placă și