Cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe raspunderea obiectiva pentru prejudiciile

cauzate de lucruri: În drept dispoziţiile art. 1376 alin.l Cod civil si celelalte dispoziţii legale

invocate in cuprinsul prezentei.

În speţă, o cauza a producerii faptului păgubitor pentru reclamantul X a constituit-o modalitatea

de proiectare a insulelor de calmare a traficului pe DN …

(…)

Existenţa acelui contract nr.92/xxxxx d__ 29.07.2014 privind reamenajarea celor 21 de insule
de calmare a traficului pe DN 79 confirmă faptul că insulele respective au fost greşit proiectate şi
prin urmare s-a impus corectarea acestora.

(…)

Totodată şi expertiza tehnica auto efectuata in cauza confirma in parte concluziile expertului in
construcţii, respectiv faptul că modul in care au fost proiectate insulele cu borduri verticale au
pus in pericol siguranţa traficului rutier şi d__ acest motiv forma lor constructivă a fost
reproiectată şi a fost reconstruită cu borduri înclinate.

S-a mai reţinut de către expertul auto că la data accidentului lipseau cu certitudine
balustrade de siguranţa, benzile rezonatoare transversale, balizele vertical laterale
amplasate in zona centrala a insulei de calmare, lipsa iluminatului public în zona
insulei de calmare, şi este posibil să nu fi existat indicatorul " atenţie ocolire
insula''.

Totodată, instanţa reţine şi culpa reclamantului care nu a respectat semnificaţia indicatoarelor

rutiere de restricţionare a vitezei, viteza probabilă de rulare a autoturismului la coliziunea cu
bordura putea fi de 90-100 km/h, aspect reţinut de expertul auto. Ca atare la stabilirea
cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului se va avea în vedere şi culpa acestuia la
producerea accidentului de circulaţie.

Tot d__ raportul de expertiză auto rezulta ca in cazul de fata, in condiţiile in care d__ sens opus
a circulat un alt autovehicul cu faza lunga, a cauzat fenomenul de ebluisare - orbire tempo-ara si
prin urmare reclamantul S___ se afla in situaţia de a nu fi putut observa calea de rulare, decât
foarte târziu, inclusiv existenta insulei de calmare a traficului. (Sentinta nr. 60/2018 din 02-
mai-2018, Tribunalul Bihor, pretentii (Civil))

Totodată în cauză s-a efectuat o expertiză auto de inf F______ U____ care a concluzionat,
printre altele că „modul în care au fost proiectate alveolele de calmare a traficului cu
borduri verticale au pus în pericol siguranţa traficului rutier.D__ aceste motive forma
lor constructivă a fost reproiectată şi reconstruită cu borduri înclinare.(fila 281 vol I dosar de
fond)

De asemenea în cuprinsul expertizei se reţine că la data producerii accidentului lipseau cu

certitudine următoarele:balustrada de siguranţă de pe marginea drumului, benzile rezonatoare
transversale, benzile verticale laterale amplasate în zona centrală a insulei de calmare şi este
posibil să nu fi existat nici indicatorul „atenţie, ocolire insulă.” fila 275 vol I dosar de fond-
expertiză auto)

Nu se poate susţine astfel în mod rezonabil că în cauză nu s-ar fi dovedit fapta ilicită constând în
greşita proiectare, realizare şi semnalizare a insulelor de calmare, care au determinat în parte
producerea accidentului soldat cu vătămarea corporală a reclamantului.

Această culpă concurentă a reclamantului în producerea accidentului şi implicit a prejudiciului

reclamant este dovedită fără echivoc de expertiza auto efectuată în cauză de în concluziile căruia
s-a reţinut foarte clar faptul că dacă s-ar fi respectat viteza legală accidentul se putea evita.
Expertul mai arată că reclamantul circula cu o viteză de 90-100 km/oră iar respectarea
restricţiilor de viteză asigurau posibilitatea ocolirii insulei de calmare în condiţii de siguranţă,
observarea acestor insule de calmare depindea de faza cu care circula autovehiculul şi condiţiile
de trafic iar concluzia finală este foarte clară „ în condiţiile circulării cu viteză legală admisă pe
acel sector de drum, cu respectarea normelor de circulaţie rutieră şi a indicatoarelor rutiere
amplasate, în zonă accidentul putea fi evitat” (fila 280-281 vol I dosar de fond-expertiză auto)

Rezultă deci că o culpă majoritară de 70% în producerea accidentului a revenit reclamantului

care, dacă ar fi condus cu viteză legală, accidentul ar fi putut fi evitat.Totuşi fiind dovedită fără
echivoc greşita proiectare, realizare şi semnalizare a insulelor de calmare, care a pus în pericol
circulaţia pe drumul public respectiv, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că o culpă
concurentă, apreciată de instanţa de apel ca fiind de 30% a revenit pârâtei iar în limita aceste i
culpe răspunderea trebuie să f ie atrasă. (Decizie nr. 1304/2018 din 20-dec-2018, Curtea de Apel
Oradea, pretentii (Civil)

Este nefondată critica – susceptibilă de analiză în coordonatele art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ. -
prin care se susţine că decizia instanţei de apel ar fi nemotivată relativ la întinderea culpei
reţinută ca aparţinând recurentului reclamant. Din lecturarea considerentelor reies cu evidenţă
elementele de fapt pe baza cărora s-a reţinut menţionata concluzie, şi anume: că accidentul
putea fi evitat dacă reclamantul ar fi circulat cu viteza legală admisă pe acel sector de drum, cu
respectarea normelor de circulaţie rutieră şi a indicatoarelor rutiere amplasate în zonă.

Nu poate fi privită ca fondată nici critica prin care recurentul reclamant susţine că hotărârea
instanţei de apel ar fi contrară exigenţelor art. 425 alin. (1) C.pr.civ. pentru că ar fi rămas
neanalizate apărările sale referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale, în contextul în care
argumentele din cuprinsul motivelor de apel relative la netemeinicia soluţiei primei instanţe
privind întinderea despăgubirilor acordate erau formulate în considerarea premisei potrivit
căreia întreaga responsabilitate pentru producerea prejudiciului ar reveni pârâtei. În condiţiile
în care această premisă a criticii referitoare la cuantumul despăgubirilor a fost apreciată
nefondată – reţinându-se că pârâtei îi revine o culpă minoritară, de numai 30%, pentru
consecinţele prejudiciabile suferite de reclamantul apelant în urma accidentului rutier – era
lipsită de utilitate analiza argumentelor prin care se tindea a se justifica o mai mare întindere a
obligaţiei de despăgubire ce revine pârâtei.

Inutilitatea unei astfel de analize este determinată de împrejurarea că s-a reţinut

existenţa unor cauze distincte şi concurente la producerea acestui prejudiciu
(privit în integralitatea lui), dintre care numai una minoritară imputabilă lucrului
aflat în paza juridică a pârâtei, un asemenea context factual impunând ca obligaţia
de despăgubire a paznicului juridic să fie antrenată numai pentru o parte a
respectivului prejudiciu, conform exigenţelor stabilite prin art. art. 1376C.civ., dar
şi celor din art. 1371 alin. (1) C.civ. care prevede că „În cazul în care victima a
contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu
le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi
ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o”.

Chiar dacă accidentul rutier a fost provocat de reclamant – aşa cum s-a şi reţinut
în urma evaluării probelor – o atare situaţie nu excludea posibilitatea reţinerii
unei contribuţii a „faptei lucrului” la urmările produse de respectivul accident,
pentru că aceste urmări ar fi putut avea o gravitate mai redusă dacă nu ar fi
intervenit impactul cu bordura din structura constructivă a insulei de calmare a
traficului.

Se cuvine a fi menţionat că această contribuţie a faptei proprii a reclamantului la producerea

accidentului putea determina exonerarea de răspundere civilă a pârâtei recurente, însă numai în
măsura în care respectiva faptă ar fi îndeplinit cumulativ două condiţii: să fi constituit singura
cauză a producerii prejudiciului şi să fi avut valenţele forţei majore în raport de fapta lucrului
aflat în paza juridică a acesteia din urmă, în conformitate cu prevederile art. 1380C.civ. Partea
pârâtă nu a invocat, însă, o asemenea situaţie de forţă majoră spre a fi analizată instanţelor de
fond. Necesitatea ca fapta victimei să aibă caracteristicile forţei majore, spre a constitui o cauză
de exonerare de răspundere civilă a fost evidenţiată în doctrină şi în jurisprudenţă, atât sub
imperiul vechiului Cod civil, cât şi sub imperiul noului cod adoptat prin Legea nr. 287/2009.

În condiţiile în care s-a reţinut pe baza probatoriului analizat că, în speţă,

urmările accidentului provocat de reclamant– privite în dimensiunea lor finală –
nu au fost cauzate doar de fapta conducătorului auto, ci ele se datorează (în sensul
agravării) şi formei inadecvate (din punctul de vedere al siguranţei rutiere) în care
au fost proiectate şi montate bordurile din structura insulei de calmare a traficului
de care s-a lovit autoturismul reclamantului, o atare împrejurare de fapt reliefează
cu evidenţă excluderea cauzei de exonerare invocată de partea pârâtă. (Decizie nr.
2667/2020 din 10-dec-2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti)

În condiţiile art. 1380 NCC nu se poate reţine culpa concurentă a proprietarului animalului cu

culpa victimei sau a unei terţe persoane astfel încât proprietarul animalului să poată fi obligat să
repare numai o parte din prejudiciu, aşa cum pretinde recurentul pârât. (Decizie Rezumata
nr. 824/2016 din 06-apr-2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti)

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1353 şi art. 1371Cod civil invocate de recurentă,

întrucât aceste prevederi sunt incidente doar în cazul răspunderii pentru fapta proprie, fiind
reglementate în cadrul Secţiunii a 3 a intitulată „Răspunderea pentru fapta proprie” din cadrul
Capitolului IV al Codului civil, denumit „Răspunderea civilă”.

Intimata reclamantă nu a invocat răspunderea pentru fapta proprie reglementată de

art.1357 – art.1371Cod civil, ci răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, reglementată
art.1376 şi urm. Cod civil. (Decizia 110/02.02.2021, CAB)