UNIVERSITATEA DE STAT DIN MODOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT PENAL ŞI CRIMINOLOGIE

GROIAN MARIA

INFRACŢIUNEA DE VIOL EXAMEN TEORETIC ŞI PRACTIC

381.1. DREPT

Teză de licenţă

Şef Catedră ______________

Conducător ştiinţific: _____________ Copeţchi Stanislav,

magistru în drept, lector universitar

Autorul: ______________

CHIŞINĂU-2014
 CUPRINS

Introducere...........................................................................................................................................3

I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE VIOL

1.1. Evoluţia istorică a infracţiunii de viol în Republica Moldova.........................................6
1.2. Studiul de drept penal comparat al reglementărilor referitoare la infracţiunea de
viol.............................................................................................................................................14
II. ANALIZA JURIDICO-PENLĂ A INFRACŢIUNII DE VIOL
2.1. Obiectul infracţiunii de viol..............................................................................................30
2.2. Latura obiectivă a infracţiunii de viol.............................................................................40
2.3. Subiectul infracţiunii de viol ..........................................................................................43
2.4. Latura subiectivă a infracţiunii de viol..........................................................................46
2.5. Analiza circumstanţelor agravante ale infracţiunii de viol...........................................58
III. ASPECTE CRIMINOLOGICE A INFRACŢIUNII DE VIOL
3.1. Cauzalitatea infracţiunii de viol ......................................................................................62
3.2. Personalitatea şi psihologia infractorului ce a săvîrşit infracţiunea de viol ................64
3.3. Forme de manifestare – cercetare la nivelul mun. Chişinău.........................................68
3.4. Metodele de prevenirea şi combaterea a infracţinii de viol...........................................71

Concluzii şi recomandări..................................................................................................................72
Bibliografie........................................................................................................................................ 75
Anexe..................................................................................................................................................78

2
 INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate

Luînd în consideraţie faptul că viaţa sexuală a persoanei a fost una din temele cele mai
abordate atît în plan naţional cît şi internaţional, atît în trecut cît şi în prezent datorită rolului pe
care îl are în continuitatea omenirii, atentarea la aceasta valoare socială ar reprezenta una din
cele mai strigente şi actuale probleme.
Prin urmare infracţiunile privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru
teoreticienii şi practicienii dreptului penal, deoarece, asigurarea dreptului la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei reprezintă o condiţie indispensabilă a existenţei fiinţei umane
şi, prin aceasta, şi a întregii comunităţi.
Astfel problema asupra căreia ne-am orientat atenţia este infracţiunea de viol , care
nemijlocit constituie cea mai gravă infracţiune sexuală , din motivul că cauzează victimei atît un
prejudiciu fizic cît şi o traumă psihică.
Actuala legislaţie penală a Republicii Moldova reglementează instituţia violului prin
prisma unor reflecţii normative, care implică o serie de imperfecţiuni ce urmează a fi identificate
şi amplu analizate. În acest context, prezenta lucrare este o încercare de analiză ştiinţifică a
acestei instituţii complexe prin prisma legii penale naţionale precum şi a celei internaţionale.
În condiţiile constituirii statului de drept, de efectuare a reformei judiciare, investigaţiile
ştiinţifico-practice în acest domeniu au menirea de a propune soluţii de valoare în vederea
edificării ştiinţei naţionale, la care ne alăturăm prin acest studiu.
Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul cercetării constă în elaborarea bazelor teoretice ale
instituţiei violului în dreptul penal, analiza doctrinară a normelor juridice privind infracţiunea de
viol, analiza juridico-penal, pentru a determina care este cauza comiterii infracţiunii de viol şi
cum aceasta poate fi combătută, precum şi elaborarea unor propuneri şi recomandări, ţinând cont
de experienţa internaţională şi naţională acumulată în acest domeniu.
Având în vedere complexitatea problemei, realizarea acestor scopuri a determinat
următoarele obiective ale studiului:
- analiza abordărilor doctrinare a problemei infracţiunii de viol în dreptul penal şi elucidarea
naturii juridice a acestei instituţii;
- formularea noţiunii de viol şi evidenţierea caracteristicilor sale de bază;
- studierea evoluţiei istorico-juridice a violului şi precizarea tendinţelor de dezvoltare a acestuia
la etapa actuală;
- elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei
dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de

3
viol;
- examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol
(în special, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe persoane, comis de un
membru de familie, etc.);
- elucidarea temeiurilor juridice a persoanelor care au săvârşit infracţiunea în cauză.
- delimitarea infracţiunii de viol de instituţiile asemănătoare;
- investigarea instituţiei de viol în reglementările legislative ale altor state;
- elaborarea unui sistem de recomandări pentru perfecţionarea ulterioară a legislaţiei ce vizează
infracţiunea de viol.
Ca principale metode de cercetare pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor propuse, au
fost folosite: metoda logică (analiză şi sinteză), metoda comarativă, istorică, sistematică, etc.
Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare
existente în domeniul dat.
La realizarea studiului în cauză, drept punct de reper a servit legislaţia penală a Republicii
Moldova şi a altor state (România, Federaţia Rusă, Marea Britanie, etc.).
Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările celor mai recunoscuţi autori consacraţi
în domeniu : Al.Borodac, Dongoroz V. , Cătuna N. V. ,Avram M.,Popovici T. Şi Cobîşneanu V.,
O.Loghin şi T.Toader , А.П.Диаченко, Gh.Scripcaru, Dobrinoiu V. , Beliş V, Costica Păun, Gh.
Nistoreanu etc.
Dintre autorii autohtoni, lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi:
V.Cuşnir, V.Berliba, S.Brânză, S.Doraș, M.Gheorghiţă, A.Borodac,V.Stati, Igor A.Ciobanu,
Gladchi Gh, etc.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a rezultatelor cercetării constau în faptul
că prevederile cu caracter teoretic şi aplicativ, precum şi datele statistice conţinute în teză sunt
importante pentru dezvoltarea în continuare a studierii ştiinţifice a instituţiei violului în dreptul
penal. De asemenea sub aspect teoretic teza de licenţă constituie o abordare a opiniilor şi
propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova, cât şi
străină, cu referire specială la infracţiunea de viol şi, în general, la infracţiunile contra libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a persoanei.
Tematica lucrării reprezintă un ansamblu de probleme în materie de viol de o mare
importanţă pentru sistemul judiciar al Republicii Moldova, care se află în perioada unor reforme
şi transformări radicale.
Importanţa aplicativă este semnificată şi prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri
vis-avis de aspectul procesual - penal şi criminologic al problematicii supuse studiului. Toate
acestea, înserate cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova.

4
 Concluziile, propunerile şi recomandările formulate în lucrare pot fi utilizate în procesul
de modificare şi perfecţionare a cadrului legislativ, în activitatea practică a organelor şi
instituţiilor abilitate în domeniul cobaterii infracţiunii de viol, precum şi în procesul de studii din
instituţiile de învăţământ cu profil juridic.
Sumarul compartimentelor tezei.
Lucrarea este structurată în trei compartimente care la rândul său conţin unsprezece
paragrafe, introducere, concluzii şi recomandări, bibliografie.
În cadrul primului compartiment „Aspecte generale privind infracţiunea de viol” a fost
analizată evoluţia infracţiunii de viol de-a lungul timpului precum şi au fost supuse unei analize
lucrările ce au avut ca obiect de studiu infracţiunea de viol, în urma căreia s-a făcut o analiză
comparativă cu legislaţia altor state în ceea ce priveşte infracţiunea de viol.
De asemenea în cadrul acestui capitol al lucrării au fost dezvăluite scopurile şi sarcinile
lucrării.
În cadrul celui de-al doilea compartiment din prezenta lucrare s-a anlizat infracţiunea de
viol în baza elementelor şi semnelor obiective şi subiective ale componenţei de infracţiune
prevăzute la art.171 Cod penal al RM, precum şi circumstanţele agravante ale cauzei date. În
urma studiului s-a atras o atenţie deosebită la subiectul infracţiunii de viol precum şi la
circumstanţele agravante care prezintă un moment de confuzie în ceea ce preiveşte calificarea
faptei, astfel au fost stabilite criteriile ce ar facilita delimitarea infracţiunii de viol de alte atentate
infracţionale.
De asemenea au fost propuse soluţii care ar duce la soluţionarea controverselor existente
în doctrina penală referitor la infracţiunea de viol. Soluţii ce ar avea drept finalitate interpretarea
uniformă a legislaţiei penale atât de teoreticienii cât şi de practicienii dreptului penal.
,, Aspecte criminologice a infracţiunii de viol” este intitulat ultimul compartiment al
lucrării, în cadrul căruia a fost stabilită cauzalitatea infracţiunii de viol, personalitatea şi
psihologia infractorului ce a comis infracţiunea de viol, preum şi s-au făcut cercetări în privinţa
formelor de manifestare a infracţiunii de viol la nivel de muncicipiu.
Drept urmare a cercetării științifice realizate au fost înaintate un şir de concluzii şi
recomandări, care, ar putea fi luate în consideraţie în procesul de studii din instituţiile de
învăţământ cu profil juridic.

5
 I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE VIOL

1.1. Evoluţia istorică a infracţiunii de viol în RM

Problema infracţiunilor privind viaţa sexuală nu este una nouă în istoria omenirii, aceasta
deja de multe milenii constituie o preocupare continuă pentru teoreticienii şi practicienii
dreptului penal.
Dat fiind faptul că, relaţiile sociale se află într-o continuă dezvoltare , este necesar să
atragem o atenţie deosebită infracţiunilor privind viaţa sexuală, cu scopul de a găsi şi implimenta
cele mai eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei, deoarece, încălcarea dreptului la viaţă , integritate corporală
, a libertăţii sexuale, etc., crează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru serios pentru
însăşi existenţa societăţii. 1
Scopul primordial a acestui studiu este de a accentua acele criterii clare, de delimitare a
infracţiunii de viol de alte componenţe de infracţiuni privind viaţa sexuală a persoanei, şi de a
evidenţia procedeele de încadrare juridică a faptei de raport sexual comis prin constrângere fizică
sau psihică ori prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa, precum şi relevarea problemelor ce apar în cadrul investigării judiciare a faptelor de
raport sexual forţat şi căilor de soluţionare a acestora.
În prezent noţiunea de viol este una cît de cît clară datorită istoriei, adică, modului în care
s-a privit în decursul timpului asupra satisfacereii instinctului sexual, în special de către bărbat,
dar şi în raport cu poziţia ocupată de către femeie în societate .2
Relaţiile privind viaţa sexuală s-au transformat de-a lungul timpului din nişte relaţii
necontrolate specifice societăţii primitive în relaţii ce sunt strîns legate de morala societăţii,
astfel încît orice abatere de la aceste norme va fi sancţionată de către legislaţia în vigoare.
La fel cum aceste relaţii se află într-o dezvoltare continuă, de la o etapă la alta de
dezvoltare a societăţii, au evaluat și diferitele modalităţi de incriminare a atentatelor la libertatea
şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.
În antichitate pedepsele erau considerate ca o veritabilă retribuţie pentru răul provocat, ori
ca o ispăşire a păcatului săvîrşit. Aceste pedepse aveau la bază legea talionului, dar se diferenţiau
în funcţie de poziţia socială a inculpatului sau a părţii vătămate.
O altă reglementare în acest domeniu a fost şi Codul lui Hammurabi, care a lăsat o
amprentă semnificativă asupra reglementărior penale ale popoarelor din acea perioadă, astfel,

1
D.Luminosu şi V.Popa – „criminologie” , Editura Helicon, Timişoara, 1996, pag.333
2
Cătuna N. V. „Metodica cercetării infracţiunii de viol” Bucureşti; C.H. Beck, 2007. pag.362
6
acest cod prevedea „Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca
cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină".
Prin urmare , în Egipt, în timpul Regatului Non se aplica pedeapsa cu moartea pentru
omucidere, viol, tîlhării, etc.
De asemenea, pedeapsa cu moartea era prevăzută şi în legile ebraice, pentru orice tip de
act sexual care deviază de la normalitate într-un cuvînt numite sadomie.
Executarea pedepsei capitale – prin uciderea cu pietre – era încredinţată, fie familiei care
suferise ofensa, fie întregii comunităţi.
Interesul pentru reglementări juridice precise, cunoscute de toţi membrii societăţii , şi
aplicabile tuturor în mod egal , au fost evidenţiate pentru prima oară în Grecia antică, încă din
secolul al VII-lea î.e.n. 3
Astfel, în antichitatea greacă se considera violul mai puţin grav decât seducerea unei
femei căsătorite sau necăsătorite: în primul caz se poseda doar corpul femeii, pe când în cel de-al
doilea caz – avea loc deturnarea sentimentelor şi fidelității victimei în folosul seducătorului şi în
detrimentul soţului ori al tatălui acesteia.
În ceea ce priveşte societatea romană, se considera o încălcare a normelor morale
existente în societate la acea perioadă siluirea unui băiat, unei femei sau a oricărei alte persoane
prin folosirea forţei, violul fiind considerat un act de atac care nu putea fi evitat, sancţionându-se
cu pedeapsa capitală (tentativa se pedepsea cu exilul).
În perioada Evului Mediu protecția persoanei contra atentatelor la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală se realiza, în general, prin intermediul normelor ecleziastice (avându-se
în vedere rolul bisericii în acea perioadă de timp).
O accepţiune a violului, similară celei actuale, începe să se cristalizeze odată cu intrarea
în vigoare a Codului penal francez din 1791. Fiind inclus pentru prima dată violul în subtitlul
„Crime şi atentate împotriva persoanelor” se stabilește că în cazul comiterii unui raport
sexual forţat se atentează la un element al libertăţii persoanei şi anume la libertatea sexuală a
acesteia. 4
Evoluţia istorică a incriminării infracţiunii de viol în Republica Moldova este
asemănătoare cu cea din Federaţia Rusă şi Principatele Române, deoarece, cunoaştem despre
faptul că , aceasta , adică Republica Moldova a făcut parte atît din Federaţia Rusă cît şi din
Principatele Române, de aceea vom analiza în continuare reglementările prevăzute de istoria
acestea.
O primă normă ce are drept scop apărarea componentelor vieţii sexuale a persoanei în

3
Bujor V. şi Pop Oct.- aspecte criminologice privind infracţiunile săvîrşite cu violenţă, Timişoara 2003 pag.6-7
4
Cătuna N. V ,,Metodica cercetării infracţiunii de viol”, pag.36;
7
Rusia apare într-un act bisericesc din anul 1649, ce prevedea pedeapsa cu moartea pentru
militarul care comite violul în timp ce se deplasează la armată sau când revine de la armată.
Reglementări similare, cu excepţia faptului că este lărgit cercul persoanelor ce pot fi
subiecţi ai infracţiunii, le întâlnim în Regulamentul Militar al lui Petru I.5
Codul penal al Rusiei din 1903 realizează o încercare reușită de a supune apărării viaţa
sexuală a persoanei sub toate aspectele acesteia (anume libertatea şi inviolabilitatea sexuală), și,
în acest context, prin cele 16 componenţe de infracţiuni se descriu în mod normativ faptele
ilegale în funcţie de obiectul de atentare.
Noutatea pe care o aduc prevederile acestui cod constau în faptul că pentru prima dată se
face apel la constrângerea psihică, stabilindu-se condiţiile pentru existenţa acesteia (ameninţarea
cu aplicarea violenţei asupra rudelor apropiate ale victimei, dacă exista pericolul ca ameninţarea
să fie realizată).
O reglementare asemănătoare Codului penal anterior menționat o regăsim în Decretul
despre tribunalele militare revoluţionare din 20 noiembrie 1919, care, în Titlul V „Infracţiuni
contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei”, Cap.IV („Infracţiuni privitoare la
relaţiile sexuale”), incriminează raporturile sexuale comise prin constrângere implicită sau
explicită şi acţiunile perverse asupra persoanelor minore. 6
Cu referire la Principatele Româneşti, constatăm că primele reglementări ale infracţiunii
apar odată cu editarea Cărţii Româneşti de Învăţătură (Iași, 1646) şi a Îndreptării Legii
(Târgovişte, 1652) unde partea a doua din pravilă cuprinde reglementări penale şi este preluată
întocmai după Pravila lui Vasile Lupu.
Prin urmare în Moldova, la mijlocul secolului al XVII-lea a fost adoptată cea mai
importantă pravilă, respectiv „Pravila lui Vasile Lupu” sau „Carte Românească de Învăţătură”,
prima codificare legislativă cu caracter laic din istoria dreptului nostru.
Ea a fost întocmită de către logofătul Eustache din ordinele lui Vasile Lupu şi tipărită în
anul 1646 la tipografia Mânăstirii Trei Sfetite din Iaşi.
În primul rând, titlul lucrării ne indică faptul că lucrările străine, bizantine au fost
codificate într-o viziune proprie, ca urmare a iniţiativei domneşti şi constituie o operă de sinteză
cu trăsături originale.
În al doilea rând, termenul de învăţătură trebuie înţeles în sensul de poruncă domnească,
de dispoziţie obligatorie cu caracter juridic.

5
Российское уголовное право. Курс лекций: в 3 т. Т. 2. Особенная часть (главы 1-Х)Наумов А.В.. — 4-е изд.,
перераб. и доп. – Волтерс К. М., 2008. 504 pag..162
6
Ibidem , pag. 163;

8
 Dispoziţiile penale sunt formulate pe baza unor principii moderne, preluate din lucrarea
lui Prosper Farnaccius. Infracţiunile erau numite vini sau greşeli şi erau clasificate în vini mari şi
vini mici.
În codificarea lor se avea în vedere aspectul intenţional, locul şi timpul, coautorii lor,
caracterul flagrant (vină de faţă) sau neflagrant. Se operează cu noţiuni evoluate: tentativă,
concurs de infracţiuni.
Violul era reglementat ca infracţiune sub denumirea de „sila fecioarelor”. Subiect activ al
infracţiunii de viol putea fi atât bărbatul şi femeia. Victima putea fi minorul, fata fecioară
(copila) dar şi femeia măritată sau văduvă.
Ca de obicei, reglementarea infracţiunii începea în text cu definirea elementelor noţiunii.
Sila fecioarelor avea loc atunci când se strica fecioria. 7
Pedeapsa se aplica în funcţie de condiţia socială a infractorului: bogatul cu pierderea unei
sume de bani din averea sa, pe când cel sărac cu bătaia şi scoaterea din comunitate ; după
încrederea ce a avut-o infractorul: tutorele cu confiscarea averii şi pierderea calităţii de tutore, pe
când sluga cu arderea de viu ; în funcţie de condiţiile în care s-a comis, cu pedeapsa capitală, în
mod neorganizat, după voia şi aprecierea judecătorului ; în funcţie de locul ales: dacă se săvârşea
în casa sa, pedeapsa cu moartea; dacă avea loc în casa fetei, după aprecierea judecătorului .
Judecarea cazurilor de viol, intrau în competenţa instanţelor statului cât şi în competenţa
bisericii .
Instanţa bisericească aplica „canon” cu afurisirea 8(sancţiune prevăzută de canonul 67
apostolic) pe când instanţa de stat aplica pedeapsa capitală sau după aprecierea judecătorului.
Pe lângă sancţiunea penală, infractorul era sancţionat şi civil cu o despăgubire materială
cu obligaţia de a înzestra fata când se va mărita. Copiii născuţi din acte de viol era consideraţi
nelegitimi. Când violul era urmat de căsătoria legală a părţilor nu se considera infracţiune .
Când infracţiunea se săvârşea şi victima era femeie văduvă, pedeapsa era amenda , dacă
infracţiunea s-a săvârşit cu voia părţilor, sau moartea dacă s-a săvârşit cu forţa. Din categoria
infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală mai erau reglementate în pravila lui Vasile Lupu şi
perversiunea sexuală şi incestul.
Cartea românească de învăţătură s-a utilizat în Ţările Române alături de pravilele
existente în limba greacă şi slavonă, având aceeaşi valoare în faţa instanţei de judecată, adică
îndreptar în cazul în care obiceiul locului nu reglementa situaţia dată.

7
Judecător Lupe Carmen , Evoluţia istorică a reglementării răspunderii penale pentru infracţiunile privitoare la viaţa
sexuală pe teritoriul românesc, pag.219
8
Ioan N. Floca – Din istoria dreptului românesc, Sibiu 1993, pag. 149.
9
 Cartea românească de învăţătură a lui Vasile Lupu s-a aplicat şi în practica de judecată a
celorlalte ţări române circulând nestingherit peste graniţele Moldovei.9
Autoritatea pravilei s-a impus ca o „bună învăţătură” fiind chemată să îndrume viaţa
oamenilor care trăiau în comunităţile săteşti. Fiind învăţături şi nu legi, prevederile pravilei s-au
aplicat prin acceptarea lor în măsura în care corespundeau rânduielilor locale.10
Deşi în Ţările Române cazurile de sodomie au fost foarte rare, acestea erau sancţionate
atât de biserică, cât şi de stat, sodomia incluzând şi actele de zoofilie.
În Transilvania, din analiza Decretelor regale din secolele al IX-lea – al XIV-lea, rezultă
în legiferare o serie de infracţiuni care pot fi grupate, asemănător celor din Ţara Românească şi
Moldova, în trei grupe (contra persoanelor particulare, contra moralei şi familie, contra ţării şi a
domniei), la care se mai adaugă cele contra bisericii sau infracţiunile canonice.
Reglementările juridice valabile pentru saşii din Transilvania, având la origine dreptul
german şi cel roman, precum şi cel românesc codificat în Statutele Ţării Făgăraşului, menţionau
despre „adulter”, „preacurvie” , violul fiind definit ca obţinerea prin violenţă a unor relaţii
extraconjugale din partea unei femei.
Perioada de destrămare a feudalismului este caracterizată prin menţinerea unor dispoziţii
specific feudale şi apariţia unor norme noi, în contradicţie cu acestea, specifice fazei de tranziţie
a feudalismului spre capitalism.
În Moldova şi Ţara Românească, perfecţionarea şi modernizarea legislaţiei este
materializată prin apariţia unor coduri sau condici criminaliceşti de inspiraţie austriacă şi
franceză. Condica Criminalicească şi Procedura ei sau Codul Ghica-Ştirbei (1851) şi Condica
Penală şi de Procedură Criminală a lui Alexandru Ioan Cuza (1864) păstrează pentru
infracţiunea de viol apelativul de „siluire”, termenul de „silnicie” fiind înlocuit cu cel de
„violenţă”, atât în privinţa faptei consumate, cât şi a tentativei. 11
Noutatea acestor reglementări consta în faptul că, pentru prima dată, se menţionează
precum că victima infracţiunii de „siluire” poate fi persoana atât de sex masculin, cât şi cea de
sex feminin. De asemenea sunt prevăzute primele circumstanţe agravante (spre exemplu,
comiterea infracţiunii de viol în participaţie).
În Republica Moldova, legiuitorul, a reţinut existenţa a trei coduri penale ce conţin
dispoziţii privind incriminarea infracţiunii de viol şi anume : Codul penal din 1936, Codul penal
al RSSM din 1961 şi Codul penal din 2002.
În Codul penal din 1936 începe să se facă o delimitare dintre atentatul cu violenţă la
decenţa (pudoarea) unei anumite persoane determinate cu sau fără consimţământul acesteia sau

9
Judecător Lupe Carmen , „Evoluţia istorică a reglementării răspunderii penale...” pag .220
10
Ioan N. Floca – Din istoria dreptului românesc, pag. 172
11
Ibidem, pag.173;
10
contra unei persoane minore, de atentatul care, fără să lezeze direct persoana determinată, este
un act ce aduce o ofensă întregii societăţi , sau un act de desfrâu sexual care provoacă scandal
public, acte de excitare la imoralitate ori de antrenare la prostituţie sau la acte de trafic de femei
şi de copii.
Primele dintre acestea -infracţiuni contra libertăţii sexuale - se comit prin violenţă, prin
fraudă, prin înşelare cu promisiuni de căsătorie sau prin abuz de putere, încălcând libertatea
sexuală, adică libera dispoziţie a persoanei asupra corpului său în raporturile sexuale, în limitele
fixate de drept şi de moravurile sociale sau de moralitatea sexuală.
Violul este definit într-o nouă formă, ca un fapt penal săvârşit de un bărbat prin violenţă,
ameninţare, şantaj, constrângere, profitând de starea de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, iar ca forme agravante sunt introduse mai multe articole privind
graviditatea victimei sau contaminarea venerică urmare a infracţiunii, precum şi săvârşirea
faptei asupra unei victime mai mici de 14 ani.
Sunt preluate din codul penal de la 1864 formele calificate ale subiectului activ
(ascendent sau descendent, tutore, curator,învăţător, educator, supraveghetor sau îngrijitor,
medic curant, duhovnic), precum şi violul comis de către mai multe persoane asupra aceleiaşi
victime sau cu ajutorul uneia sau mai multor persoane, precum şi violul care a avut ca urmare
moartea victimei.12
Codul penal prevede şi cauza de înlăturare a răspunderii penale în cazul căsătoriei
intervenite între autor şi victimă, înainte ca hotărârea penală să fi rămas definitivă, cu
argumentarea că pentru părţi şi societate este mai mare interes împăcarea prin căsătorie decât
reprimarea, pedepsirea.
În scopul menajării intereselor victimei şi a familiei sale, întrucât s-ar aduce în
publicitate chestiuni prea intime care ar compromite buna reputaţie şi interesele victimei, de
asemenea este necesar să menţionăm că autorii Codului au prevăzut pentru prima oară instituţia
plângerii prealabile, dovedind încă odată preocuparea faţă de victimă şi consecinţele faptei
asupra vieţii, integrităţii şi demnităţii acesteia.13
Dacă e să ne referim la Codul penal al RSSM din 1961 care a fost adoptat în baza legii
din 24 martie 1961 ( VESTILE R.S.S.M., 1961, NR.10, ART.41) atunci este necesar să
menţionăm că infracţinea de viol era prevăzută în capitolul al II-lea intitulat „Infracţiuni contra
vieţii, sănătăţii , libertăţii şi demnităţii persoanei la art.102 „Violul”

12
Sasu Andrei , „perspectiva criminalistică asupra infracţiunii de viol” Bucureşti, iunie 2011, pag.10
13
Ibidem, pag.15
11
 Din conţinutul acestui articol rezultă că violul, este acel raport sexual întreţinut cu o altă
persoană asupra căreia se aplică forţa fizică , fie aceasta este ameninţată sau făptuitorul profită de
stare de neputinţă a ,,părţii vătămate”.
De asemenea sunt prezentate şi circumstanele agravante, drept exemplu: dacă persoana a
mai săvîrşit anterior o astfel de infracţiune, sau violul săvîrşit de un grup de persoane sau asupra
unei minore, săvîrşit de un recidivist deosebit de periculos sau a avut urmări extrem de grave,
precum şi violarea unei minore în vîrstă de pînă la 14 ani.
Făcînd o analiză la cele relatate anterior putem spune că se atentează atît asupra fizicului
victimei cît şi asupra psihicului acesteia.
Minoră este considerată atît persoana pîna la 14 ani cît şi după 14 însă pedeapsa este
diferită, fiind mai aspră pentru victima sub 14 ani, aceste circumstanţe agravante au fost
menţinute şi sunt prevăzute şi de Codul penal actual.14
Într-un final acest cod a fost abrogat, şi la data de 18.04.2002 a apărut un nou Cod penal
care a fost publicat la data de 13.09.2002 în Monitorul Oficial Nr. 128-129 , art Nr : 1012 şi care
a intrat în vigoare la 12.06.2003.
În cadrul acestuia , infracţiunea de viol este prevăzută în capitolul IV, intitulat
„infracţiunile privind viaţa sexuală” la art.171.
Prin urmare observăm aici deja expres prevăzută constrîngerea psihică care se manifestă
prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a forţei asupra victimei, copiilor, rudelor,
apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa victimei şi de a o sili să întreţină cu
făptuitorul relaţii sexuale, care pînă în 2002 era subînţeleasă, dar în antichitate în genere
inexistentă.
De asemenea sunt adăugate noi circumstanţe agravante, ceea ce denotă faptul că odată cu
dezvoltarea societăţii statul în persoana legiuitorului vine să apere potenţiala victimă din ce în ce
mai mult, şi să cuprindă o gamă mai largă de fapte prejudiciabele care uneori scăpau din vizorul
oamenilor legii, sau care nu erau pur şi simplu reglementate.
Datorită multiplelor modificari ce au fost necesare de a fi incluse în Codul penal s-a
simţit necesitatea de a republica acest act normativ, astfel în temeiul articolului III lit. c) al Legii
nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 41- 44,
art.120, acesta a fost republicat iar modificările au intrat în vigoare la data de 24 mai 2009.
Conform acestei legi s-au adus modificări şi infracţiunii de viol prevăzută la art.171 şi
anume la alin. (2) , lit.a) din ,,săvîrşit repetat” în „săvîrşit de către o persoană care anterior a
săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);” deoarece , sintagma ,,săvîrşit repetat” nu era clară şi
previzibilă, de asemenea s-a introdus litera b1) care prevede: „săvîrşit cu bună ştiinţă asupra unei

14
Codul penal RSSM din 1961, abrogat.
12
femei gravide;” era necesară această specificare ,deoarece, se atentează atît la viaţa mamei cît şi
la viaţa fătului.
Odată ce unele modificări au prevăzut suplinirea lacunelor din articol, altele au prevăzut
exluderea la ceea ce era în plus, prin urmare, literele d) şi g) au fost excluse deoarece, sunt
prevăzute în alte componenţe de infracţiuni şi sunt absorbite de către acestea;
Modificări au fost şi în ceea ce ţine de pedeapsă, prin urmare termenul maxim al pedepsei
la alin.(2) de la 15 ani scade la 12 ani, iar la alin. (3) termenul maxim de 25 ani scade la 20 ani.
Prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551 la art.171 a fost introdusă încă o
circumstanţă agravantă prevăzută la litera “b2) săvîrşit asupra unui membru de familie”, fiindcă,
în practica judiciară din ce în ce mai mult îşi fac apariţie cazuri de acest gen.
Iar prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855 a fost modificat conţinutul
al.(2), lit.f) care iniţial avea conţinutul de ,,însoţit de torturarea victimei” în ,,săvîrşit cu o
deosebiă cruzime, precum şi din motive sadice”, această schimbare a fost necesară , deoarece,
noţiunea de tortură are o semnificaţie mai largă, şi nu carcterizează clar în ce anume
circumstanţe va fi considerat viol.
Cele consemnate anterior denotă ideea precum că reglementările privitoare la
infracţiunile privind viaţa sexuală şi, în special referitoare la infracțiunea de viol, au evoluat (de
la etapa când libertatea şi inviolabilitatea sexuală nu erau apărate nici într-un mod, urmând
asigurarea acestor valori sociale prin intermediul normelor elaborate de către biserică și, într-un
final, ajungându-se la protecția prin norme de drept codificate cu caracter laic).
În concluzie, putem menţiona faptul că, pe parcursul a mai multor milenii, infracţiunea de
viol a suferit un şir de modificări datorită dezvoltării continuă a scocietăţii , precum şi datorită
practicii judiciare, deoarece, doar aplicînd în practică normele date, se poate de observat ce
anume a scăpat din vederea legiuitorului, şi care sunt lacunele ce trebuie de înlăturat.

1.2. Studiul de drept penal comparat al reglementărilor referitoare la infracţiunea de

viol

În cele ce urmează am dori să prezentăm legislaţia penală a altor state în ceea ce priveşte
infracţiunea de viol. Vom expune aceste prevederi normative cu scopul de a releva avantajele şi
dezavantajele legislaţiei penale în vigoare din Republica Moldova. Pentru o mai bună analiză
comparativă o să supunem studiului legislaţiile penale a mai multor state, care fac parte atît din
sistemul de drept romano-germanic cît şi din sistemul de drept common law.
Dat fiind faptul că Republica Moldova face parte din sistemul romano-germanic o să ne
axăm pentru început pe compararea legislaţiei penale a ţărilor care fac parte din sistemul

13
respectiv.În consecinţă una din ţările ce fac parte din sistemul romano-germanic este România.
Infracţiunea de viol în legislaţia Romîniei este prevăzută în capitolul VIII intitulat ,,Infracţiuni
contra libertăţii şi integrităţii sexuale” şi incriminată la art.218 cu următorul conţinut:
Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise
în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.15
În continuare vom încerca să facem o analiză comparativă bazîndun-ne pe următorii
criterii de delimitare:
*După obiectul infracţiunii de viol
Astfel , chiar dacă denumirea grupului de infracţiuni sub care este incriminată
infracţiunea de viol este diferită şi anume în legislaţia RM ,,Infracţiuni privind viaţa sexuală” iar
în legislaţia România ,,Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale” în calitate de obiect
juridic generic în legislaţia ambelor ţări se are invedere relaţiile sociale cu privire la apărarea
persoanei şi anume acele relaţii care sunt legate de apărarea unor valori sociale precum, viaţa,
integritatea corporală, sănătatea, libertatea şi onoarea, etc.
Dacă e să ne referim la obietul juridic special al infracţiunii atunci în ambele cazuri îl
constituie valorile sociale precum libertatea şi inviolabilitatea sexuală, care sunt obiectul juridic

15
Legea nr. 286 privind Codul penal, menţiuni şi precizări , Monitorul Oficial nr.510 din 24.07.2009, pag.155

14
principal, însă diferit e că în legislaţia română la obiectul juridic principal pe lîngă valorile
sociale sus menţionate se mai atribuie şi integritatea sexuală , ceea ce în RM aceasta face parte
din obiectul juridic secundar.
Prin integritate sexuală se înţelege capacitatea fiecărei persoane de a lua decizii autonome
cu privire la viaţa sa sexuală, însă în limitele juridice şi etice ale societăţii. Acest drept este menit
să protejeze individul de orice act de violenţă sau de mutilare care i-ar afecta organele folosite în
relaţii sexuale.16
Ce ţine de obiectul material atunci în ambele legislaţii este corpul persoanei , diferit însă
este că legislaţia Republicii Moldova prevede că o condiţie obligatorie pentru a fi calificată fapta
ca viol este ca victima să aibă o altă apartenenţă sexuală decît autorul acestei infracţiuni, iar
legislaţia României prevede că victimă a infracţiunii respective poate fi atît persoana ce are o altă
apartenenţă sexuală decît autorul acestei infracţiuni cît şi persoana ce are acelaşi sex ca şi
făptuitorul(autorul).
*După latura obiectivă a infracţiunii de viol
În ambele ţări ca semn principal a laturii obiective apre fapta prejudiciabilă care se
caracterizează în acţiuni de două tipuri:
1) acţiunea principală: raportul sexual;
2) acţiunea adiacentă : a) constrîngerea fizică, b)constrîngerea psihică (morală la români),
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.17
Diferit însă este interpretarea raportului sexual, astfel , dacă raportul sexual în sensul
art.171 alin.(1) Cod penal al RM, este un act sexual firesc/ normal (sub aspect fiziologic) între
două persoane de sex opus bazat pe instinctul biologic de reproducere, care constă în
introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul vaginului , creînd în aşa mod condiţii
pentru concepere.18
Raportul sexual în sensul art. 218 Cod penal al României, este conjuncţia organului
sexual masculin cu cel feminin – actul sexual oral şi respectiv actul sexual anal, indiferent dacă
în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual. De asemenea, se
includ în conţinutul infracţiunii de viol şi actele de pentrare vaginală sau anală realizate în alte
modalităţi (prin introducerea de obiecte, degete, etc.). Astfel definit violul acoperă toate actele de
penetrare, indiferent dacă au fost comise de agresor asupra victimei sau dacă victima a fost
obligată să facă acest lucru.

16
Sexualitatea şi drepturile omului/Declaraţia drepturilor sexuale; http://imagique.wordpress.com/tag/integritatea-
sexuala/.
17
Brînză S,Stati V.-Drept penal, Partea specială, Vol.I, Chişinău 2011, pag.392
18
Ibidem, pag.393
15
 Prin urmare observăm că prin raportul sexual, legislaţia română prevede o sferă mai largă
de acte sexuale toate prevăzute de un singur articol, ceea ce în legislaţia RM se cuprinde în
articole separate drept exemplu ,, Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual (1)
Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvîrşite prin constrîngere
fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa”.19
*După subiectul infracţiunii de viol
În Republica Moldova la fel ca şi în România subiect activ al infracţiunii de viol poate fi
orice persoană atât de sex masculin, cât şi de sex feminin, care prin constrângere sau profitând de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, o supune la raport sexual. Deci,
subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
Considerăm că o deosebire la acest punct ar fi prezenţa sau lipsa coautorului, care în
ambele ţări de-a lungul timpului a constituit una din principalele teme de dezbatere , şi în
privinţa căreia s-au conturat opinii controversate. Opinii menţionate în cadrul analizei subiectului
infracţiunii.
În consecinţă , conchidem că conform reglementărilor legislaţiei , prezenţa coautorului
este posibilă în cadrul legislaţiei române din simplu fapt că raportul sexual presupune o mare
varietate de acţiuni, de asemenea este posibilă şi în cadrul legislaţiei Republicii Moldova, însă
diferenţa este în răspunderea penală pe care o vor purta aceştia, prin urmare în cadrul legislaţiei
române aceştia vor răspunde exact ca şi autorul în cazul în care au exercitat ambele etape ale
laturii obiective (atît acţiunea principală cît şi acţiunea adiacentă), iar in cazul legislaţiei RM
coautorul va răspunde în dependenţă de faptele săvîrşite de autorul infracţiunii, dacă de exemplu
autorul răspunde pentru infracţiunea de viol, ceilalţi participanţii vor răspunde pentru
participaţie la infracţiunea de viol.
*După latura subiectivă a infracţiunii de viol.
Atît în legislaţia RM cît şi în legislaţia României latura subiectivă a infracţiunii de viol
are ca semn principal vinovăţia iar ca semne secundare motivul şi scopul infracţiunii. De
asemenea în ambele ţări infracţiunea este săvîrşită prin intenţie directă, astfel autorul violului are
reprezentarea că prin acţiunea sa va avea loc un raport sexual, prin constrângere, cu victima sau
profitând de neputinţa acesteia de a se apăra şi urmăreşte acest rezultat. În cazul violului comis
asupra unei victime în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, autorul trebuie să
cunoască starea victimei. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură incidenţa legii penale.20

19
Cod penal al RM nr.985 în vigoare din 12.06.2003
20
Sasu Andrei , „perspectiva criminalistică asupra infracţiunii de viol” Bucureşti, iunie 2011, pag.12
16
 Prin urmare reglementările acestora se aseamănă după forma de vinovăţie cerută de
norma de incriminare, dar se deosebesc dupa importanţa semenelor secundare şi anume, după
scopul infracţiunii şi motivul acesteia.
Astfel dacă în practica judiciară a legislaţiei române latura subiectivă a infracţiunii nu
include vreun motiv sau scop special, atunci în practica legislaţiei RM motivele violului constau
în satisfacerea necesităţii sexuale, răzbunare, dorinţa de a dezonora victima, dorinţa de a
determina victima să se căsătorească etc. Chiar dacă pentru existenţa infracţiunii nu prezintă nici
o importanţă motivul comiterii infracţiunii, totuşi în cadrul urmăririi penale acesta trebuie stabilit
întrucât conform Codului de procedură penală în cadrul urmăririi penale sunt obligatoriu de
stabilit toate circumstanţele ce pot atenua sau agrava răspundere penală.
La fel cum am menţionat un semn al laturii subiective obligatoriu de stabilit, în special în
cazul în care infracţiunea de viol ia o formă trunchiată este scopul în care se realizează actele de
constrângere. Şi anume scopul la infracţiunea de viol este întreţinerea unui raport sexual. În
cazul în care acţiunile de constrângere care implică dezbrăcarea victimei, ruperea hainelor
acesteia sunt realizate în alt scop (ex. demonstrarea bravurii, dezonorarea victimei prin
expunerea acesteia nudă în public, atingerea organelor genitale ale victimei pentru obţinerea
satisfacţiei sexuale) nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol ci a altor fapte antisociale. Deci
scopul ca semn al laturii subiective este obligatoriu de stabilit, în special în cazul formelor
atipice a infracţiunii de viol.21
În concluzie, putem meţiona că în linii generale acţiunile incriminate de legiuitorul RM
sunt aproape identice cu cele incriminate în art.218 Cod penal al României, cu mici nuanţe.
O altă ţară ce face parte din sistemul romano-germanic este Federaţia Rusă; dat fiind
faptul că o mare parte a surselor bibliografice folosite în analiza acestei lucrări este cea a
Federaţiei Ruse o să atribuim un spaţiu mai larg analizei infracţiunii de viol prevăzută de
legislaţia penală a RM cumparativ cu infracţiunea de viol prevăzută în legislaţia penală a
Federaţiei Ruse.
Astfel, infracţiunea de viol în legislaţia Federaţiei Ruse este prevăzută la Capitolul 18
intitulat ,, Infracţiuni împotriva inviolabilităţii sexuale şi libertăţii sexuale” şi incriminată la art.
131 cu următorul conţinut:
1. Violul, adică raportul sexual săvîrşit cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării
ei asupra victimei sau asupra altor persoane, ori cu profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra - se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani
2. Violul:

21
Paladii Andrian, Teză de doctor: Violul: Studiu de drept penal şi investigare judiciară a infracţiunii, Chişinău
2010, pag.84-85
17
а) săvîrşit de un grup de persoane, sau de un grup de persoane în baza unei înţelegeri prealabile
sau de un grup organizat;
b) însoţit de ameninţarea cu moarte sau de vătămarea gravă a integrităţii corporale , de asemenea
săvîrşit cu o deosebită cruzime în privinţa victimei sau a altor persoane;
c) urmat de contaminarea victimei cu o boală venerică,
- se pedepseşte cu privarea de libertate de la 4 pînă la 10 ani cu restricţia de libertate pînă la 2 ani
sau fără ea.
3. Violul:
а) unei minore;
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
contaminarea victimei cu maladia SIDA sau alte urmări grave, -
se pedepseşte cu privarea de libertate de la 8 la 15 ani , cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 20 ani sau fară ea şi cu restricţie de
libertate pe un termen de pînă la 2 ani.
4. Violul:
а) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
b) victimei, care nu a atins vîrsta de 14 ani – se pedepseşte cu privarea de libertate de la 12 la 20
ani , cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
un termen de 20 ani sau fară ea şi cu restricţie de libertate pe un termen de pînă la 2 ani.
5. Fapta prevăzută la punctul ,,b” alin.(4) al acestui articol, săvîrşită de o persoană care
anterior a fost condamnată la închisoare pentru aceiaşi infracţiune , - se pedepseşte cu privarea
de libertate de la 15 la 20 ani , cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de 20 ani sau cu detenţiune pe viaţă.22
În cele ce urmează vom încerca să facem o analiză comparativă bazîndu-ne pe aceeaşi
criterii de delimitare utilizaţi anterior cu privire la legislaţia română.
* După obiectul infracţiunii de viol
Dacă e să ne referim la obiectul juridic generic şi obiectul juridic special atunci acestea
sunt identice , adică în ambele legislaţii ca obiect juridic generic apar relaţiile sociale cu privire
la viaţa sexuală a persoanei iar ca obiect juridic special relaţiile sociale cu privire la
inviolabilitatea sexuală şi libertatea sexuală a persoanei.
Diferit este obiectul material al infracţiunii de viol, deoarece, conform legislaţiei RM ca
obiect material apare corpul persoanei, victima fiind atît de sex femenin cît şi de sex masculin,

22
Уголовный кодекс Российской Федерации, от 13.06.1996 N 63-ФЗ, (принят ГД ФС РФ 24.05.1996), Статья
131;

18
iar conform legislaţiei Federaţiei Ruse obiectul material este corpul persoanei doar de sex
femenin.
Aceasta o putem deduce chiar din dispoziţiile art.131 ,, 1.Изнасилование, то есть
половое сношение с применением насилия или с угрозой его применения к потерпевшей
или к другим лицам либо с использованием беспомощного состояния потерпевшей”, ,, 3.
Изнасилование: а) несовершеннолетней”. (evidenţierea ne aparţine);
Prin urmare conform celor evidenţiate observăm că însă-şi dispoziţiile articolului ne
demonstrează că victimă a infracţiunii de viol este doar persoana de gen femenin.
*După subiectul infracţiunii de viol
Dacă după obiectul material al infracţiunii victima poate fi numai persoana de gen
femenin respectiv rezultă că subiect a infracţiunii de viol poate fi numai persoana de gen
masculin. Femeia poate fi subiect a infracţiunii de viol conform doctrinei ruse atunci cînd apare
ca coautor adică atunci cînd exercită constrîngerea asupra victimei, sau atunci cînd determină o
altă persoană care nu poate fi atrasă la răspundere penală (drept exemplu un minor sau o
persoană iresponsabilă) să săvîrşească infracţiunea de viol.23
* Cu referire la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, determinăm că în mare parte,
latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de viol din legislaţia RM corespunde cu cea din Codul
penal al Federaţiei Ruse.
* Un alt criteriu de delimitare ar fi după politica de sancţionare a infracţiunii de viol
prevăzută de legislaţia celor două state.
Prin urmare pentru varianta-tip a infracţiunii de viol legiuitorul RM prevede o pedeapsă
de la 3 pînă la 5 ani iar legiuitorul rus o pedeapsă de la 3 la 6 ani. În cazul circumstanţelor
agravante legiuitorul RM prevede doar privarea de libertate adica doar pedeapsa principală, iar
legiuitorul rus pe lîngă pedeapsa principală prevede şi o pedeapsă complementară şi anume ,,
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate”.
În concluzie putem spune că datorită faptului că statele fac parte din acelaşi sistem şi
anume sistemul romano – germanic prevederile legale prevăzute de legislaţiile penale ale
acestora, se aseamănă cu unele nuanţe pe care legiuitorul fiecărui stat a considerat specific şi
necesar de a fi implimentat pe propriul teritoriu.
În cele relatate mai sus am menţionat faptul că pentru o analiză comparativă a infracţiunii
de viol mai detaliată se simte necesitatea de a studia şi compara legislaţiile penale atît din
sistemul romano – germanic din care RM face parte precum şi cele din sistemul common low.
Spre deosebire de ţările romano-germanice unde izvorul de bază al dreptului este legea,
în ţările familiei juridice anglo-saxone ca izvor de bază a dreptului este norma formulată de

23
Законы России: опыт, анализ, практика", N 3, сентябрь 2006 г. О.С. Капинус
19
judecători şi exprimată în precedente judiciare. Astfel dreptul comun are la bază o triplă
structură: dreptul comun bazat pe precedent, izvor de bază; dreptul de echitate – care
completează şi corectează izvorul de bază; dreptul statutar - dreptul scris de origine
parlamentară.
În cele ce urmează o să supunem analizei infracţiunile prevăzute de legislaţia Marii
Britanii. După cum am menţionat ţările din cadrul sistemului common – low nu au un Cod penal,
unde să fie incriminate toate infracţiunile. Astfel, infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt
incriminate într-un act separat cu privire la viaţa sexuală ,,Sexual Offences Act 2003 ” , în
cadrul căruia sunt incriminate toate faptele ce aduc atingere libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanei. De acest act se conduc atît judecătorii din Marea Britanie precum şi cei din Ţara
Galilor, Irlanda de Nord, etc.
Prin urmare infracţiunea de viol este prevăzută în capitolul 42, Partea I. în următoarele
aliniate:
(1). Violul
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. în mod intenţionat penetrează vaginul, anusul sau gura altei persoane (B), cu penisul lui;
b. (B) nu consimte(admite) pentrarea, şi;
c. (A) este conştient că (B) nu consimte (nu admite);
2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este
determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a
stabili dacă (B) consimte.
3. Se ţine cont de secţiunele 75 şi 76
4. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată
la detenţie pe viaţă.
(2) Violul prin penetrare
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpului său, sau
cu altceva;
b. penetrarea prezintă un caracter sexual;
c. (B) nu consimte la penetrare;
2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este
determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili
dacă (B) consimte.
3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată
la detenţie pe viaţă.

20
(4) Determinarea unei persoane de a se implica într-o activitate sexuală fără consimţământul
acesteia.
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat determină o altă persoană (B) de a se implica într-o activitate;
b. activitatea să fie cu caracter sexual;
c. (B) să nu consimtă la implicarea în această activitate;
d. (A) este conştient că (B) nu consimte;
2. dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile) atunci ea este
determinată luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili
dacă (B) consimte.
3. Persoana este vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol, dacă
activitatea cauzată implică:
a. penetrarea anusului sau vaginului lui (B);
b. penetrarea gurii lui (B) cu penisul persoanei (A);
c. penetrarea anusului sau vaginului persoanei (B) de o parte a corpului lui (A) sau de (A) cu alt
ceva;
d. penetrarea gurii persoanei cu penisul lui (B);
Aceste acţiuni sunt pasibile de pedeapsa detenţiei pe viaţă.
4. Exceptând cazurile prevăzute de alin.3, persoanei vinovate de infracţiunea ce cade sub
incidenţa acestui articol i se aplică:
a. pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 6 luni sau o pedeapsă ce nu depăşeşte valoarea maximă
stabilită, sau ambele;
b. privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani.
(5) Violul sau alte infracţiuni sexuale săvârşite împotriva unei persoane care nu a atins
vârsta de 13 ani.
1. Persoana comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpului său sau
cu altceva;
b. penetrarea are caracter sexual;
c. cealaltă persoană nu a atins vârsta de 13 ani;
2. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată
la detenţie pe viaţă.24
În cele ce urmează vom efectua analiza comparativă în baza aceloraşi criterii utilizaţi
anterior la statele sus menţionate. Prin urmare:

24
http://www.legislation.gov.uk/ - Sexual Offences Act 2003
21
 * După obiectul infracţiunii de viol
Analizînd prevederile normative prevăzute de actul sus menţionat şi reeşind din titlul
acestuia ,,sexual offences – abuz sexual” – care este o infracţiune statutară şi prevede că abuzul
sexual este o crimă săvîrşită cu bună ştiinţă asupra unei persoane prin forţă sau ameninţare
pentru a o determina să se angajeze într-un act sexual nedorit;25 rezultă că obiectul juridic
generic a infracţiunii de viol în ambele state sunt relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a
persoanei. Iar obiectul juridic special este reprezentat în ambele cazuri de valorile sociale precum
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Însă, este necesar să specificăm că diferit de
prevederile legislaţiei RM este faptul că legiuitorul Marii Britanii incriminează separat faptele ce
atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei ce a atins vârsta de 13 ani și faptele
care atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei ce nu a atins vârsta de 13 ani.
De asemenea o deosebire apare şi cu privire la vîrsta victimei , şi anume, în ipoteza
infracţiunii prevăzute la art.171 Cod penal RM , legiuitorul a fixat trei baremuri : 1) vîrsta de 14
ani; 2) vîrsta de 14-18 ani; 3) vîrsta peste 18 ani;26 iar legiuitorul prevede pînă la 13 ani , vîrsta
de 13 ani, şi după 13ani. Cu privire la victimă mai putem spune că în ambele legislaţii apare atît
persoana de gen masculin cît şi persoana de gen femenin, pentru legislaţia engleză aceasta
rezultă din statisticile înregistrare în Marea Britanie (anexa nr.1); 27
* După latura obiectivă a infracţiunii de viol
Dacă e să comparăm după acţiunea principală şi acţiunea adiacentă, atunci observăm că
după acţiunea principală există o diferenţă şi anume faptul că legiuitorul RM defineşte
infracţiune de viol ca un raport sexual natural iar legiutorul Marii Britanii defineşte infracţiunea
de viol ca un act sexual ce se realizează prin penetrarea vaginului, anusului şi gurii. Deci acesta
din urmă a prevăzut un spectru mult mai larg de acţiuni prin care se poate realiza infracţiunea de
viol, decât legiuitorul din RM care prevede doar penetrarea vaginului.
Cu referire la acţiunea adiacentă atunci în amble legiaţii se atestă atît constrîngerea fizică
cît şi constrîngerea psihică , pentru legislaţia engleză rezultă din ,, ...infracţiune săvîrşită prin
forţă sau ameninţare” , ce ţine de imposibilitatea victimei de a se apăra sau a-şi exrima voinţa , în
legislaţia engleză reiese din faptul că aceste acţiuni se realizează fără consimţământul persoanei
(B). Prezenţa sau lipsa consimţământului se stabileşte de la caz la caz, legiuitorul englez
utilizând următoarea formulă pentru desemnarea acestei situaţii: „Dacă încrederea este raţională
(aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate
circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte”.
* După subiectul infracţiunii de viol

25
http://www.thefreedictionary.com/
26
Brînză S.,Stati V.- Drept penal, pag.404
27
ONS’s User Guide to Crime Statistics for England and Wales tab.1.2
22
 Cu privire la subiectul activ a infracţiunii de viol în Marea Britanie spre deosebire de
Republica Moldova poate fi doar persoana de sex masculin , chiar dacă victimă a acestei
infracţiuni pot fi persoanele de ambele genuri, astfel, ,, viol - ... persoana în mod intenţionat
penetrează vaginul, anusul sau gura altei persoane (B), cu penisul lui „ respectiv ,,penis” are doar
persoana de gen masculin. Însă există o menţiune care spune că ,, bărbaţii sau băieţii care sunt
victime a infracţiunii de viol pot să se adreseze la ,,Survivors UK” pentru ajutor sau sfaturi”.28
* Latura subiectivă a infracţiunii de viol
O condiţie esenţială cu privire la latura subiectivă a infracţiunii este reprezentată de faptul
că persoana (A) conştientizează că (B) nu consimte săvârşirea penetrării, deci refuzul persoanei
(B) trebuie să fie expres şi nu doar aparent, care ar putea duce persoana (A) în eroare în ceea ce
priveşte prezenţa sau lipsa consimţământului.
În cazul în care violul este săvârşit asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 13 ani,
lipsa consimţământului la acţiuni cu caracter sexual se prezumă, deci nu mai este necesar de a
stabili dacă persoana (A) şi-a dat seama de lipsa consimţământului persoanei (B) la acţiuni cu
caracter sexual.29
* O specificare necesită şi prevederile cu privire la sancţionarea acestei fapte, prin urmare
dacă în Republica Moldova legiuitorul aplică pedeapsa cu privire la infracţiunea de viol în
dependenţă de gravitatea faptei , legiuitorul englez chiar şi pentru varianta – tip aplică pedeapsa
de detenţie pe viaţă.
În concluzie, interpretarea comparativă a normelor de drept penal ne ajută să vedem
plusrile şi minusurile propriei legislaţii , ne determină să atragem o mai mare atenţie asupra
problemelor mai puţin desfăşurate şi rezolvarea acestora.
În consecinţă, elucidând esența politicii penale a mai multor state cu referire la
infracțiunea de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care ar putea avea rol uzual și în
ipoteza unor iminente modificări de lege penală cu referire la infracțiunile privind viața sexuală.

28
http://www.bbc.co.uk/schools/pshe_and_citizenship/pdf/rape.pdf pag.2
29
Paladii Andrian,Violul ,pag.66
23
 II. ANALIZA JURIDICO-PENLĂ A INFRACŢIUNII DE VIOL

2.1. Obiectul infracţiunii de viol

Pornind de la faptul că răspunderea penală conform dreptului penal al RM poate fi

aplicată numai atunci cînd există temeiurile stipulate în conţinutul alin.(1), art.51 Cod Penal RM
şi anume ,, temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrşită, iar
componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii
penale”, rezultă că, pentru a atrage o persoană la răspundere penală este absolut necesar să
stabilim în săvîrşirea unei fapte prejudiciabile elementele şi semnele unei componenţe de
infracţiuni.
Teoria şi legislaţia penală determină componenţa de infracţiune ca o totalitate de
elemente şi semne subiective şi obiective, ce caracterizează o faptă preudiciabilă drept o
infracţiune concretă. (art.52, alin(1))
Un prim şi important element al componenţei de infracţiune este obiectul infracţiunii,
care şi urmează a fi supus analizei.
Obiectul infracţiunii preexistă săvîrşirii faptei, el este lezat numai atunci cînd asupra
acestuia are loc un atentat, acest din urmă nu lezează o normă juridică care prin incriminarea
faptei asigură protecţie valorilor sociale , ci aduce atingere valorilor nemijlocit.
Anume aceste valori sociale apărate de legea penală împotriva infracţiunilor şi devin
obiect al infracţiunii.
Drept exemplu de valori sociale prevăzute şi ocrotite de legea penală putem menţiona
persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea
constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova,
pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.
Aşa dar, pentru a înţelege mai bine care este importanţa obiectului infracţiunii este
necesar să specificăm că în teoria dreptului penal acesta este analizat sub mai multe forme, şi
anume ca , obiect generic care se mai numeşte de grup sau de specie, obiect juridic sau obiectul
nemijlocit şi ca obiect material.
Prin umare în cele ce urmeză vom încerca să analizăm obiectul infracţiunii de viol prin
prizma acestor forme.
Infracţiunea de viol este o faptă socialmente periculoasă, săvîşită cu intenţie , care pune
în pericol atît inviolabilitatea sexuală a persoanei cît şi libertatea sexuală a acesteia.
În consecinţă dacă e să vorbim despre obiectul generic a infracţiunii de viol, luînd în
consideraţie că aceasta face parte din grupul infracţiunilor privind viaţa sexuală atunci reiese că

24
obiectul juridic generic a infracţiunii respective îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa
sexuală a persoanei.
Relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei intră în alcătuirea relaţiilor sociale
conujugale , dar ele au existat şi pînă la apariţia căsătoriei, ca instituţie socială; ele există alături
de căsătorie şi în afara acesteia. Scopul acestor relaţii constă atît în satisfacerea necesităţii
sexuale cît şi în dorinţa de a lăsa urmaşi.30
Aceste necesităţi şi dorinţe pe lîngă faptul că poartă un caracter personal, ele mai poartă
şi un caracter social, deoarece au la bază familia care este celula societăţii, care pe parcursul
anilor asigură omenirea cu cele mai diverse tipuri de relaţii.
De vreme ce respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relaţiilor sociale cu
privire la viaţa sexuală constituie una din bazele existenţei societăţii , vătămarea acestor relaţii
crează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru deosebit de primejdios pentru însăşi
existenţa societăţii.31
De aceea, infracţiunile privind viaţa sexuală necesită o atenţie deosebită în ceea ce
priveşte incriminarea şi sancţionarea acestora.
Pe lîngă obiectul juridic generic infracţiunea de viol are şi un obiect juridc special, care
de cele mai dese ori , are un caracter complex, fiind format din: 1) obiect juridic principal –care
cuprinde relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală şi libertatea sexuală a persoanei; 2)
obiect juridic secundar- relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică , integritatea corporală,
sănătatea sau viaţa persoanei. 32
În primul caz libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuală reprezintă aspecte ale libertăţii
individuale, găsindu-şi expresia in dreptul inalienabil al persoanei de a dispune in mod liber de
corpul său in relaţiile sexuale, in limitele stabilite de normele dreptului şi ale moralei.33
Prin libertate sexuală înţelegem dreptul persoanei de a dispune în mod liber de corpul său
în raporturile sexuale, fară vreo constrîngere explicită sau implicită din partea altor persoane,
libertate cuprinsă în norma de drept, în moravurile sociale şi de moralitatea sexuală.
În alţi termeni aceasta înseamnă libertatea persoanei împotriva agresiunilor şi abuzurilor
sexuale cu caracte infracţional , indiferent de sex, condiţionată de posibilitatea persoanei de a
lua decizii în ceea ce priveşte viaţa personală, precum şi cu cine şi în ce formă aceasta îşi va
satisface necesitatea sexuală.
În general, acest drept este încălcat atunci când raportul sexual se săvârşeşte prin
constrângere fizică sau psihică.
30
Brînză S,Stati V. Drept Penal , pag.385
31
Ibidem , pag. 386;
32
Ibidem. , pag..390;
33
Dongoroz V. Şi colaboratorii - Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III, Ediţia-II.
Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 p.329
25
 Dacă libertatea sexuală presupune dreptul sau libertatea persoanei de a-şi satisface
necesitatea sexuală prin exteriorizarea prealabilă a dorinţei atunci inviolabilitatea sexuală
presupune lispsa sau inexistenţa unei asemenea dorinţe.
Prin urmare inviolabilitatea sexuală presupune dreptul persoanei de a i se asigura
inviolabilitatea corpului sub aspect sexual, împotriva oricăror acţiuni înfăptuite cu violenţă.
Acest drept, în general, este vătămat atunci când violul este realizat prin profitarea de
starea de imposibilitate de a se apăra (de exemplu, în cazul persoanei lipsite de discernămînt din
cauza stării de sănătate) sau de a-şi exprima voinţa.
Ca o componentă a categoriei de inviolabilitate sexuală a persoanei apare noţiunea de
inviolabilitate sexuală a minorilor a cărei incriminare este prevăzută în art.171 la lit.b) alin.(2) şi
lit.b) alin.(3) Cod penal al RM, a căror obiect juridic principal îl formează relaţiile sociale cu
privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Această specificare are importanţă din motiv că minorul nu a atins vîrsta prevăzută de
legea penală, şi respectiv nu este capabil să aprecieze independent consecinţele propriei decizii,
fapt care poate fi exploatat de infractori.
Inviolabilitatea sexuală a minorului are o deosbită importanţă în dezvoltarea acestuia ca
individ precum şi în dezvoltarea sexuală normală a acestuia, deoarece, după cum cunoaştem
omul se află într-o permanentă dezvoltare, dar perioada care joacă un rol decisiv este vîrsta
fragedă, iar experienţele psihotraumatizante din perioada formării personalităţii , cum este violul
spre exemplu, au un caracter de brutalitate şi generează sentimente de ,,vinovăţie sexuală”, cu
consecinţe grave asupra personalităţii individului şi a comporamentului sexual al acestuia.34
Anume din acest motiv legea penală îi apără inviolabilitatea sexuală a minorului ,
indiferent de manifestarea voinţei lui.
În cel de-al doilea caz şi anume ceea ce ţine de obiectul juridic secundar putem spune că
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei sunt inseparabil legate de inviolabilitatea fizică a
persoanei, astfel încât atingerea adusă libertăţii şi inviolabilităţii sexuale prin constrângere poate
cauza o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, sau chiar moartea acesteia.
Deci, într-o asemenea situaţie, relaţiile sociale privind integritatea corporală, sănătatea ori
viaţa victimei a infracţiunii de viol constituie obiectul juridic special secundar al infracţiunii,
acestea fiind ocrotite în paralel cu ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale.
În cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de viol îmbracă modalitatea de
profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa este practic

34
C.Enăchescu. Tratat de psihosexologie. – Iaşi: Polirom, 2003, p.75;
26
imposibil a identifica un obiect juridic secundar. În această ipoteză , infracţiunea prevăzută la
art.171 Cod penal al RM are un obiect juridic simplu, nu un obiect juridic complex.35
O ultimă formă sau modalitate a obiectului infracţiunii de viol este obiectul material ,
care ţine nemijlocit de corpul persoanei, deoarece atât constrângerea, cât şi raportul sexual se
exercită asupra corpului persoanei, care devine din această cauză obiectul material alinfracţiunii
de viol.
Atingerea adusă corpului persoanei constituie expresia materială a atingerii aduse
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a acesteia, ca valori etico-sociale ocrotite prin incriminarea
faptei de viol.
Pînă în anul 2003 pe teritoriul republicii Moldova legisalaţia penală prevedea drept obiect
material al infracţiunii de viol ,,corpul persoanei de sex femenin în viaţă, care este constrînsă să
aibă raport sexual”36.
În prezent legislaţia penală prevede că victimă a infracţiunii de viol poate fi atît persoana
de sex feminin cît şi persoana de sex masculin în viaţă, precum şi persoana care din cauza
anumitor dereglări fizice şi/sau psihice poate fi purtătoare a amebelor sexe prin alternanţă, de
aceea o condiţie obligatorie pentru a fi calificată fapta ca viol este ca victima să aibă o altă
apartenenţă sexuală decît autorul acestei infracţiuni. Deoarece , în general raportul sexual este un
act heterosexual, adică un act dintre o persoană de sex masxulin şi o persoana de sex femenin, de
aceea nu putem admite ca prin infracţiunea de viol reglementată la art.171 Cod penal RM să se
înţeleagă şi un act homosexual, fiindcă se va face imposibilă delimitarea infracţiunilor prevăzute
la art.171 şi art.172 Cod penal al RM.
Dacă e să analizăm statutul persoanei ca victimă a infracţiunii de viol, atunci este necesar
să atragem atenţia asupra stării ei fizice şi psihice.
Prin urmare va fi considerată victimă a infracţiunii de viol, persoana cu care s-a întreţinut
un raport sexual săvrşit prin constrîngere fizică sau psihică, care , la momentul comiterii faptei
poseda pe deplin sau parţial discernămînt, era sănătoasă din punct de vedere a fizicului şi
psihicului ei , putea să opună rezistenţă ori să manifeste o apărare activă.
În cazul persoanei în care făptuitorul profită de imposibilitatea acesteia de a se apăra ,
este considerată victimă, dacă din punct de vedere fizic este bolnavă astfel încît nu poate opune
rezistenţă agresorului.
În asemenea cazuri , victima este grav bolnavă şi imobilizată, lipsită de posibilitatea de a
săvîrşi anumite acţiuni din pricina stării ei de ebrietate alcoolică sau narcotică, a stării survenite

35
Brînză S,Stati V. Drept penal , p.390
36
Al.Borodac, Curs de drept penal.Partea specială, vol.I , ed.Chişinău,1996, p.186
27
în urma unei intoxicaţii, a stării de smnolenţă ori de somn adînc, sau din cauza vîrstei, sau a unor
deficienţe fizice (fracturi ale membrelor superioare şi inferioare, a coloanei vertebrale, etc).37
În situaţia cînd raportul sexual este săvîrşit cu o persoană profitînd de imposibilitatea
acesteia de a-şi exprima voinţa cere ca vicitima să fie în asemenea stare psihică , de tulburări
sufleteşti, inconştienţă, surdomuţie, vîrstei fragile sau vîrstei destul de înaintate, că ea să nu fi
putut înţelege caracterul şi esenţa acţiunilor săvîrşite faţă de ea.
Ceea ce ţine de calificarea faptei, drept o infracţiune de viol, este necesar să menţionăm
că nu se ţine cont de vîrsta victimei, dar, în cazul în care victima este o persoană minoră
(inclusiv are vîrsta sub 14 ani) pedeapsa este una mult mai aspră din motiv că infracţiunea
cuprinde formele agravate care sunt prevăzute la lit.b) alin.(2), lit.b) alin.(3) Cod penal al RM.
De asemenea , la caificare nu contează dacă victima este căsătorită sau divorţată, nici
dacă a avut o experienţă conjugală înainte de viol . Însă în cazul în care victima este un membru
al familiei (drept exemplu soţia/soţul), fapta săvîrşita va cuprinde forma agravată prevăzută la lit.
lit.b2) alin. (2) Cod penal al RM. Acest fapt este prevăzut şi în doctrina penală unde este
consacrată noţiunea ,,viol conjugal” 38 , care încă odată ne demonstrează că posibilitate săvîrşirii
violului asupra soţiei/ soţului nu se exclude.
La fel nu are importanţă dacă persoana este una libertină, ,,care sfidează regulile decenţei
şi ale moralei, indecent, uşuratic, desfrînt, destrăbălat,etc”.39
Totodată, nu are importanţă dacă persoana practică o activitate complet amorală, şi
anume cea de prostituţie.
În cazul violului săvîrşit de două sau mai multe persoane , victima la fel trebuie să aibă o
altă apartenenţă sexuală decît persoana care realizează raportul sexual, iar în raport cu persoana
care realizează constrîngerea fizică su psihică , apartenenţa sexuală poate fi aceeiaşi.40
În unele situaţii , victima violului poate fi numai persoana caracterizată prin anumite
calităţi speciale şi anume: minorul (lit.b, alin.(2) art.171 Cod penal al RM), femeia gravidă
(lit.b/1, alin.(2) art.171 Cod penal al RM), membru de familie (lit.b/2, alin.(2) art.171 Cod penal
al RM), persoana care se află în grija , sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului (lit.a, alin.(3) art.171 Cod penal al RM). 41
De asemenea este necesar să specificăm că raportul sexual practicat asupra cadavrului
unei persoane nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 171 Cod penal, ci infracţiunea
prevăzută de art 222 Cod penal, infracţiunea de profanare a mormintelor.

37
Culegere de hotărîri ale Plenului CSJ, Chişinău, 2002, p.317
38
R.Chiriţă.Violul conjugal în dreptul comparat/Revista de Drept Penal 2002, nr.2, p.154-161;
39
Dicţionarul explicativ al limbii române, Chişinău, 1998, p.228
40
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal , p.391
41
Ibidem, p.392
28
 În concluzie , pericolul social care decurge din infracţiunile privind viaţa sexuală constă,
în primul rând, în răul provocat direct victimei, iar, în al doilea rând, în consecinţele
destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra dezvoltării normale a vieţii. Încălcarea
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale crează o stare de nesiguranţă generală în societate, un
dezechilibru primejdios şi grav pentru organismul social.
De aceea, în condiţiile amplificării violenţei în ţară, ocrotirea persoanei prin mijloace de
drept penal presupune, în mod necesar, sancţionarea cu mai multă severitate a infracţiunilor
privind viaţa sexuală.

2.2. Latura obiectivă a infracţiunii de viol

În general , latura obiectivă a oricărei infracţiuni o constituie actul exterior al atentatului

prejudiciabil asupra obiectului ocrotit de legea penală, altfel spus este aspectul exterior al
comportamentului persoanei ce a comis o infracţiune, potrivit legii penale acest comportament
trebuie să fie prejudiciabil şi totodată să fie prevăzut de legea penală.
Latura obiectivă este ce de-al doilea element al componenţei de infracţiune conţinutul
căreia cuprinde numărul cel mai mare de semne caracteristice şi anume : fapta prejudiciabilă
adică acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, urmarea prejudiciabilă, legătura cauzală sau raportul
cauzal dintre faptă şi urmare, precum şi timpul, locul, metoda, mijlocul, instrumentul,
împrejurarea.
În cele ce urmează vom încerca să analizăm infracţiunea de viol sub aspectul semnelor
laturii obiective pentru o mai bună înţelegere.
Un prim semn caracteristic laturii obiective a infracţiunii de viol este fapta prejudiciabilă
săvîrşită numai prin acţiune nu şi prin inacţiune deoarece , infracţiunile privind viaţa sexuală se
comit numai prin acţiune.
Fapta prejudiciabilă sau semnul material, este un element principal a componenţei de
infracţiune care în cadrul infracţiunii de viol se concretizează în acţiuni de două tipuri :
1) acţiunea principală: raportul sexual;
2) acţiunea adiacentă : a) constrîngerea fizică, b)constrîngerea psihică, c) profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
Dacă e să ne referim la acţiunea principală atunci aceasta rezultă chiar din alin.(1) art.
171 Cod penal şi anume ,,raportul sexual”.
Conform ştiinţei noţiunea de raport sexual este un termen medical şi nu de ordin juridic,
de aceea trebuie de înţeles în sensul tratat de ştiinţa medicală.

29
 Astfel, raportul sexual în sensul art.171 alin.(1) Cod penal , este un act sexual firesc/
normal (sub aspect fiziologic) între două persoane de sex opus bazat pe instinctul biologic de
reproducere, care constă în introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul vaginului ,
creînd în aşa mod condiţii pentru concepere.
„Printr-un raport sexual normal în medicina legală se înţelege satisfacerea sau încercarea
de a satisface atracţia sexuală prin introducerea organului viril în vagin sau în vestibulul vaginal,
chiar dacă intromisiunea(penetrarea) n-a fost asociată cu deflorarea (dezvirginarea) sau
ejacularea”. 42
În consecinţă conform celor relatate vom fi în prezenţa infracţiunii de viol şi-n acel caz în
care nu are loc penetrarea completă, organul sexual masculin pătrunzând doar în vestibulul
vaginului victimei.
Un exemplu bun ar fi cazul cînd instanţa de judecată a constat că inculpatul a ademenit
victima pe imaşul din sat, unde i-a ordonat ultimei să se dezbrace, şi deoarece ultima a început
să plângă i-a astupat gura cu mâna şi dezbrăcându-se s-aculcat lângă ea acuprinzând-o. După
aceasta i-a introdus organul său viril în vestibulul vaginului, efectuând câteva mişcări de raport
sexual. El încetând acţiunile sale datorită faptului că victima a început să plângă mai tare.
Faptul penetrării a fost confirmat şi prin raportul de expertiză medico-legală a victimei ce a
stabilit hiperemia de pe mucoasa antrului vaginal, himenul fiind integru. Soluţia pronunţată de
instanţă în speţa dată a fost de viol consumat.43
De adăugat că nu este vorba de o simplă atingere a organelor genitale, este necesar să
aibă loc actul fiziologic de îmbinare a două sexe.44
Prin urmare , ,,toate celelalte fapte care sînt îndreptate spre satisfacerea necesităţii sexuale
într-o altă formă, drept exemplu prin ,,act sexual”, ,,realţie sexuală”, ,,contact sexual”, etc., nu se
încadrează în noţiunea de raport sexual în sens îngust.
Un act sexual presupune orice modalitate de obţinere a satisfacţiei sexuale prin folosirea
sexului sau acţionînd asupra sexului. În context, prin ,,sex” se are învedere nu neapărat organele
genitale. Se au învedere şi alte părţi ale corpului care comportă semnificaţie în planul
senzualităţii sexuale. De aceea, actul sexual este acea practică sexuală care, fiziologic, este aptă
să producă orgasm.
Unii autori susţin ideea că termenul de raport sexual ar trebui de înlocuit cu ,, actul
sexual de orice natură” cu referire la aceasta ar trebui de atras atenţia că anume noţiunea de
raport sexual este cea care caracterizează specificul infracţiunii de viol.

42
Gh.Baciu. Medicina Legală, Chişinău , 1999, p.154
43
Dosar nr. 2009833239 arhiva Judecătoriei Centru
44
Al.Borodac , Drept penal , Partea specială, p.186
30
 De asemenea, datorită noţiunii raportului sexual putem delimita fapta prevăzută la art.171
Cod penal de fapta prevăzută de art.172 şi respectiv art.174 Cod penal.
În această ordine de idei, trebuie de menţionat că raportul sexual, după cum am relatat şi
mai sus este , actul sexual normal (firesc), astfel legiuitorul nu atribuie acestei noţiuni calificative
de tipul ,,natural-nenatural”, ,,normal-anormal”, ,,firesc- nefiresc” , însă acestea sunt folosite
pentru caracterizarea actului sexual şi anume cel prevăzut de art.172 Cod penal. Prin urmare
raportul sexual reprezintă actul sexual normal, natural iar celelalte varietăţi de acte (sau contacte)
sexuale nu pot fi considerate normale, naturale, fireşti, deoarece, nu presupun ca obiectiv
procrearea. Ele presupun în mod necesar substituirea organelor genitale de către cel puţin unul
dintre subiecţi , cu alte părţi ale corpului ori cu obiecte ,, ajutătoare” , sau recurgerea la unele
procedee artificiale.45
De asemenea nu putem pune semnul egalităţii între noţiunea de raport sexual (art. 171
Cod penal) şi cea de acte de penetrare vaginală (art. 174 Cod penal), principala diferenţă între
acestea fiind că raportul sexual presupune conjuncţia sexelor destinată procreaţiei, iar actele de
penetrare vaginală presupun penetrarea vaginului cu alte părţi ale corpului decât sexul, sau
obiecte acţiuni ce nu pot duce la procreaţie.
În prezent , chiar dacă societatea a ajuns la un aşa punct de dezvoltare încăt actele de
homosexualitate şi alte acte sexuale absorb raportul sexual, oricum se simte necesitatea ca
acestea să fie delimitate pentru o mai bună claritate în vederea stabilirii pedepsei.
Un moment important este faptul că putem fi în prezenţa laturii obiective numai atunci
cînd acţiunea principală va fi însoţită de acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile sale.
Prin urmare raportul sexual , pentru a fi recunoscut ca infracţiune de viol, trebuie să fie
realizat prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea victimei
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Din cele relatate rezultă că săvîrşirea infracţiunii de viol parcurge două etape:
1) înfrîngerea sau paralizarea prin constrîngere – fizică sau psihică (constrîngere
explicită) – a rezistenţei victimei, ori profitarea de starea de imposibilitate a victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa (constrîngere implicită) neavînd importanţă dacă starea dată era
existentă sau a fost provocată chiar de făptuitor.
2) realizarea raportului sexual, care a devenit posibilă prin activitatea desfăşurată la prima
etapă. 46

45
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal , p.393
46
Ibidem. , p.394
31
 Aşadar, infracţiunea de viol presupune un raport sexual fără consimţămîntul persoanei cu
care se doreşte a avea raport sexual, adică contrar voinţei ei, prin încălcarea libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a acesteia.
Violarea acestor valori sociale precum sînt libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
persoanei este săvîrşită prin următoarele modalităţi ale acţiunii adiacente , cu caracter alternativ ,
din alcătuirea faptei prejudiciabile examinate care rezultă direct din dispoziţia art.171 Cod penal:
*violul săvîrşit prin constrîngere fizică ; * violul săvîrşit prin constrîngere psihică,
*violul săvîrşit profitîndu-se de imposibilitatea persoanei de a se apăra,
* violul săvîrşit profitîndu-se de imposibilitatea persoanei de a-şi exprima voinţa;
În continuare vom încerca să analizăm fiecare modalitate mai profund şi mai detaliat.
Violul săvîrşit prin constrîngerea fizică a persoanei
Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei
fizice a făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.47
Forţa fizică folosită de făptuitor trebuie să fie suficient de puternică pentru învingerea
rezistenţei victimei în scopul de a intra cu ea într-un raport sexual.
De asemenea constrîngerea fizică poate consta în lovire sau în oricare alte acte de
violenţă fizică exercitate asupra vicitmei pentru a înfrînge împotrivirea acesteia la raportul
sexual. Aici se are invedere, inclusiv, imobilizarea fizică a victimei sau dezbrăcarea cu forţa a
acesteia.
Într-o altă ordine de idei constrângerea fizică se poate exprima prin: lovirea victimei,
vătămarea intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răsucirea mâinilor în articulaţii,
fixarea prin intermediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare.
Însă în cazul în care fixarea prin intermediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare are drept
scop realizarea raportului sexual , trebuie să ţinem cont şi de faptul că prin această acţiune se
poate aduce atingere şi libertăţii fizice a persoanei , deci , vom fi în prezenţa unui concurs de
infracţiuni (drept exemplu art 171 şi art.164 Cod penal).
În prezenţa uni concurs de infracţiuni vom fi şi în cazul cînd în procesul violului, se va
comite omorul victimei, astfel acţiunile făptuitorului se vor califica în baza art.145 şi art.171 Cod
penal.
Asfel s-a reţinut că la data de 10.06.2013 în jurul orei 2.00 R.N. fiind în stare de
ebrietate, a intrat în casa lui L.V. cu scopul de a întreţine cu aceasta un raport sexual forţat,
unde în urma mai multor încercări ale victimei de ai opune rezistenţă , acesta a reuşit să o
arunce pe pat, unde pentru a-i înfrânge rezistenţa fizică i-a aplicat lui L.V. mai multe lovituri

47
Reglementări de drept internaţional: Convenţia internaţională din 20.11.89 cu privire la drepturile copilului,
art.34//TI, 1/1998.
32
atît în zona capului cît şi pe corp, după care i-a ridicat camaşa şi a întreţinut raport sexual timp
de o oră. Tot el în continuarea acţiunilor sale criminale, cu scopul de a ascunde infracţiunea de
viol, a hotărât să o omoare pe L.V. întru realizarea intenţiei infracţionale acesta a luat ştergarul
care la început i-a servit drep mască, l-a legat în jurul gâtului în două noduri şi a început să o
stranguleze. Ca rezultat L.V. a decedat în rezultatul asfixiei mecanice.48
Una din principalele probleme ce apare la calificarea faptei drept infracţiune de viol este
art.151( vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii) Cod penal, atunci
cînd constrîngerea fizică , care însoţeşte raportul sexual, se concretizează în vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, adică apare dilema, art.151 se absoarbe
de art.171 Cod penal , sau acestea se califică ca concurs de infracţiuni.
Concluzia la care s-a ajuns a fost alegerea variantei favorabile făptuitorului, şi anume
aplicarea doar a art.171 Cod penal al RM, fără invocarea art.151 Cod penal al RM.
Violul sau tentativa de viol, însoţită de fapte ce realizează conţinutul infracţiunilor
prevăzute de art. 152 Cod penal (vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii) urmează a fi calificate doar în baza alin. 1 art. 171 Cod penal, deci nu necesită şi o
calificare suplimentară în baza articolului prezentat mai sus.
Cauzarea din imprudenţă victimei în cadrul exercitării acţiunilor de violenţă a unii
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmează a fi încadrată doar în baza art. 171
alin.3, în baza aceluiaşi aliniat şi articol al Codului penal se va face încadrarea faptei în cazul
violului ce a dus la decesul victimei din imprudenţă.
Prin urmare constrângerea fizică va fi apreciată la concret, de la caz la caz, ţinându-se
cont de circumstanţele în care a fost realizată această forţă , precum şi de posibilităţile reale de
rezistenţă pe care le-a avut victima la acel moment.
De asemenea, constrângerea trebuie să fie efectivă, iar nu aparentă şi susceptibilă să
anihileze, total sau parţial, rezistenţa victimei. Pentru calificarea faptei drept viol nu interesează
dacă victima a opus sau nu rezistenţă, fiind suficient să existe refuzul energic, dar nu simulat al
victimei.
Drept exemplu de situaţia cînd fapta va fi considerată viol, chiar dacă victima nu a opus
nici o rezistenţă făptuitorului, dar a manifestat un refuz energic sau categoric la raportul sexual
cu făptuitorul este atunci cînd victima, în condiţiile concrete în care se afla îşi dădea seama că
rezistenţa ar fi zădarnică şi ea, eventual ar putea agrava situaţia.
Un principal obiectiv ce necesită a fi specificat este faptul că la săvîrşirea violului prin
constrîngerea fizică trebuie să fie prezente două condiţii:

48
Dosar nr. 1a-546/14 Arhiva Curţii de Apel Chişinău
33
 1) acţiunile violente manifestate prin impunerea sau forţarea victimei trebuie să fie
săvîrşite anterior sau concomitent cu actul/raportul sexual.
2) scopul aplicării forţei fizice să constea în săvîrşirea raportului sexual contrar voinţei
victimei.49
În procesul constrîngerii fizice, făptuitorul poate să aplice forţă fizica proprie dar şi a
altor persoane, participante la comiterea infracţiunii.
De asemenea, pentru atingerea scopului propus acesta poate utiliza diferite metode,
mijloace, instrumente precum: lipsirea de libertate împotriva voinţei ei, legarea victimei , unelte
de muncă, arme albe, obiecte găsite la întîmplare, cîinii dresaţi, etc.
În concluzie putem afirma că pentru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă
intensitatea rezistenţei opuse de către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de
întreţinerea raportului sexual sau în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte
refuzul acesteia de a consimţi raportul sexual.
Violul săvîrşit prin constrîngerea psihică a persoanei
O altă formă a constrângerii explicite este constrângerea psihică care se manifestă prin
violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a forţei asupra victimei, copiilor, rudelor,
apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa victimei şi de a o forţa să întreţină cu
făptuitorul relaţii sexuale.
Conform Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 29 august 1994 în p.5 ,, ameninţarea aplicată
ca mijloc de înfrîgere a rezistenţei victimei se subînţelege , sperierea victimei cu asemenea
acţiuni sau vorbe care dezvăluie intenţia reală a vinovatului de a aplica forţa fizică faţă de
victimă, copiii ei, rudele apropiate sau alte persoane. Ea se manifestă şi prin acţiunile
ameninţătoare ale vinovatului, de exemplu, prin demonstrarea armei (pistolului, cuţitului,
briciului, etc);
În altă ordine de idei, constrîngerea psihică este înfrîngerea sau paralizarea rezistenţei
victimei, care se exprimă în ameninţarea cu aplicarea imediată a violenţei fizice , dacă vicitma nu
se va conforma cerinţelor făptuitorului. Ameninţarea se poate exprima verbal, prin gesturi
specifice , prin demonstrarea armelor, a cătuşelor, a frînghiei sau a altor asemenea obiecte.50
În speţă, s-a reţinut că inculpatul a intreţinut cu victima raporturi sexuale, prin
constrîngerea victimei, la diferite intervale de timp. Raportul sexual iniţial s-a realizat prin acte
de constrangere fizică, iar raporturile sexuale ulterioare s-au realizat prin acte de constrîngere
psihică. Infracţiunea de viol a fost săvarşită în formă continuă. Pentru aceasta este necesar a se
stabili că atît primul raport sexual, cat şi cele ulterioare au avut loc prin constrangerea victimei

49
Avram M.,Popovici T. Şi Cobîşneanu V.-cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Chişinău 2004, pag.129
50
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal , p.394
34
sau profitandu-se de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Această
condiţie este realizată şi în cazul în care raportul sexual iniţial s-a realizat prin constrangerea
fizică iar raporturile sexuale ulterioare s-au realizat prin constrîngere psihică.51
Analizînd noţiunea de ,,constrîngere psihică” putem deduce următoarele trăsături ale
acesteia:
1. se poate exprima în variate forme (cuvinte, gesturi, alte acţiuni; verbal sau în scris);
2. constă în ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice, ameninţarea de a divulga informaţii
compromiţătoare despre victimă, de a-i distruge bunurile, de a o concedia etc., chiar dacă
i-a permis făptuitorului să realizeze raportul sexual, nu transformă fapta în viol.
3. trebuie percepută de către vicitimă ca avînd un caracter real, anume pe aceasta conteză
făptuitorul;
4. ameninţarea victimei de către făptuitor să fie una neîntîrziată, imediată , dar, sa prevadă
un rău viitor.52
Constrângerea psihică trebuie exercitată în scopul de a avea un raport sexual cu victima, dacă
constrângerea a fost săvârşită în alt scop decât săvârşirea violului, fapt confirmat prin
nesăvârşirea raportului sexual, ea nu va constitui o tentativă de viol, ci o altă infracţiune contra
persoanei.
În egală măsură şi constrângerea fizică şi constrîngerea psihică pot fi exercitate de autorul
raportului sexual, dar şi de o altă persoană, chiar şi de sex feminin, care capătă calitatea de
coautor al infracţiunii de viol, pentru a fi în prezenţa coautoratului, persoanele pot realiza
acţiunile în totalitate
sau numai în unele etape ale laturii obiective a infracţiunii.
Credem că se impune, de asemenea, precizarea că în cazul în care ameninţarea cu omor
sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale a fost exprimată după săvârşirea infracţiunii sau
după tentativa la această infracţiune, în scopul de a înspăimânta victima şi a o împiedica, astfel,
de a se adresa cu o cerere despre cele întâmplate la organele de drept, în cazul existenţei
temeiurilor suficiente de a se teme că pericolul cu care este ameninţată va interveni, acţiunile
vinovatului urmează a fi încadrate în baza art. 155 Cod penal în concurs cu art. 171 Cod penal.
Ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor unei persoane , săvârşită cu scopul
de a determina persoana de a întreţine un raport sexual cu făptuitorul nu se încadrează în
noţiunea de constrângere în sensul art.171 Cod penal , deci raportul sexual, intervenit după o
astfel de ameninţare, nu va constitui infracţiunea de viol.

51
Tudorel Toader, Drept penal, partea specială, „Culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul
studenţilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.36
52
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal , p.394
35
 De asemenea, constrângerea unei persoane la raport sexual, prin ameninţarea cu
răspândirea unor ştiri defăimătoare pentru victimă, nu va fi încadrată în baza art. 171 Cod penal,
ci în baza art. 173 Cod penal (infracţiunea dată se consumă din momentul ameninţării cu o astfel
de acţiune, dacă am considera că o astfel de ameninţare este caracteristică infracţiunii de viol am
putea vorbi doar despre o tentativă la infracţiunea de viol şi nu o infracţiune consumată).
Nu se încadrează în noţiunea de viol nici fapta aceluia care prin promisiuni de căsătorie,
prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă, determină o persoană de a avea
cu el un raport sexual.53
Jurisprudenţa franceză a considerat, de pildă, că ar exista violenţă psihică, ca element al
violului in cazul abuzului de autoritate comis de către un poliţist, care a obţinut actele sexuale
sub ameninţarea de incarcerare a victimei 54.
Totodată, s-a stabilit că sunt realizate elementele constitutive ale violului atunci cînd
făptuitorul ameninţă că o va abandona în frig, pe timp de noapte şi departe de locuinţele
oamenilor, in scopul obţinerii unor acte sexuale.55
Prin urmare aptitudinea constrîngerii de a conduce la rezultatul urmărit de făptuitor se
stabileşte în concret , în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta.
Elementul material al violului mai poate fi realizat şi profitând de imposibilitatea victimei
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (constrângere implicită).
Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se
înţeleg acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima,
înţelegând că ea nu se poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă
avansată, manifestă un handicap fizic ori suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să
înţeleagă caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului sau nu a putut opune rezistenţă. 56
Din cele relatate observăm că profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-
şi exprima voinţa este partea opusă a aplicării constrîngerii fizice sau psihice asupra victimei, şi
anume dacă în cazul constrîngerei, victima refuză să-şi dea consimţămîntul şi opune rezistenţă
făptuitorului în cazul abordat victima nu-şi manifestă dezacordul, deoarece este în imposibilitate
de a-şi exprima voinţa şi nu opune rezistenţă, deoarece este în imposibilitate de a se apăra.
Raportul sexual săvîrşit profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa presupune îndeplinirea a două condiţii:
1) victima să se afle într-o stare de imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa;

53
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal, pag.398
54
Chambre Criminelle, 29 aprilie 1960, în Gazette du Palais, 1960, nr.215
55
Chambre Criminelle, 11 februarie 1992, Droit penal, (Editions de juris – classeur), 1992, nr.174
56
Codul penal al Republicii Moldova – Comentariu pag.48
36
 2) făptuitorul să profite de această stare a victimei pentru a săvîrşi raportul sexual. 57
Imposibilitatea de a se apăra presupune incapacitatea fizică a victimei de a opune
rezistenţă făptuitorului care încearcă să aibă raport sexual cu ea. Această neputinţă fizică se poate
datora unei stări de oboseală extreme, unei stări de boală, unei poziţii incomode în care a fost
surprinsă victima etc. ( „Fapta inculpatului de fi avut raport sexual cu sora vitregă, persoana
suferindă de o atrofie musculară, deci în imposibilitate de a se apăra, împotriva voinţei acesteia
constituie infracţiunea de viol ”). 58
Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune o stare psiho-fiziologică care răpeşte
persoanei posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-şi manifesta voinţa,
adică se manifestă prin incapacitatea persoanei de a înţelege realitatea înconurătoare şi caracterul
real al faptei. ,,Drept exemplu atunci cînd victima are vîrsta de 8 ani , nu se poate spune că la
momentul consumării raportului sexual cu inculpatul, aceasta a conştientizat atît în aspect
biologic cît şi moral, cei ăla un raport sexual pentru a fi putut să ea o hotărâre în deplină
cunoştinţă; în consecinţă, fapta inculpatului constituie infracţiune de viol” .
Această stare este însoţită, de regulă, de incapacitatea fizică de a opune rezistenţă (în
cazul vîrstei fragede , a somnului hipnotic sau letargic, starea de leşin, al comei, morţii clinice, a
ebrietăţii în grad avansat (dar nu întodeauna)), dar ea poate coexista cu capacitatea de
autoapărare.
În cazul violării victimei care se află în stare de ebrietate trebuie să se ţină cont că
reprezintă stare de neputinţă doar acel grad de ebrietate, care o lipseşte pe victimă de
posibilitatea de a opune rezistenţă vinovatului. 59
Dacă e să ne referim la a doua condiţie şi anume ,, făptuitorul să profite de această stare a
victimei pentru a săvîrşi raportul sexual” este necesar să constatăm că făptuitorul a conştientizat
faptul că victima se află într-o stare de neputinţă şi a profitat de această stare.
Nu se va considera că făptuitorul a comis o infracţiune de viol dacă acesta nu a ştiut (şi
conform circumstanţelor cauzei , nici nu trebuia sau nu putea să ştie) că victima suferă de o boală
psihică şi deci este lipsită de discernămînt, iar conform situaţiei acesta a considerat că ea a dat
acordul de a întreţine un raport sexual.
Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate avea un
caracter permanent sau provizoriu, important pentru calificarea faptei ca viol este ca starea de
neputinţă a victimei să se suprapună momentului săvârşirii raportului sexual.

57
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal. , pag.399
58
Cătuna N. V. „Metodica cercetării infracţiunii de viol” Bucureşti; C.H. Beck, 2007
59
Paladii Andrian,Violul, pag 55;
37
 2.3. Subiectul infracţiunii de viol

Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care în momentul săvîrşirei faptei
a împlinit vîrsta prevăzută de lege şi anume vîrsta de 16 ani conform art.21 alin. (1) Cod penal şi
este declarată vinovată de comiterea unei infracţiuni.
În conformitate cu art. 16 Cod penal al RM, infracţiunea de viol este considerată ca
excepţional de gravă , deoarece este săvîrşită cu intenţie directă, pentru care legea penală
prevede pedeapsa maximă : detenţiunea pe viaţă.
În consecinţă, sînt pasibile de răspundere penală pentru infracţiunea de viol persoanele,
fizice responsabile care, la momentul comiterii faptei , au atins vîrsta de 14-16 ani (art.21,
alin.(2) Cod penal al RM).
În această ordine de idei, este necesar să menţionăm că persoana fizică devine subiect al
infracţiunii de viol dacă întruneţte comultiv următoarele condiţii prevăzute de lege: a)
responsabilitatea, b) vîrsta minimă prevăzută de lege.60
Concomitent cu semnele obligatorii , subiectul infracţiunii de viol trebuie să mai
întrunească şi alte semne facultative, dar la fel de importante ca şi acele de bază: a) apartenenţa
la un anumit sex, b) prezenţa aptitudinii fizioogice de a realiza raportul sexual firesc.
În această ordine de idei responsabilitatea reprezintă starea psihologică a persoanei care
are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi
manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
Subiectul infracţiunii de viol poate fi orice persoană atât de sex masculin, cât şi de sex
feminin, care prin constrângere fizică şi/sau psihică sau profitând de imposibilitatea victimei de a
se apăra ori de a-şi exprima voinţa, o supune la raport sexual.
Deci, subiect al infracţiunii de viol poate fi orice persoană fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
După cum am menţionat subiect a infracţiunii de viol pot fi atît persoana de gen masculin
cît şi persoana de gen feminin. În cele ce urmează vom încerca să prezentăm cînd aceştia apar în
calitate de subiecţii a infracţiunii de viol.
Astfel, persoana de sex masculin va fi subiect şi autor al infracţiunii de viol în cazul cînd
acesta întreţine un raport sexual firesc săvîrşit prin constrângere fizică şi/sau psihică sau
profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, cu o persoană de
sex femenin.
O condiţie obligatorie pentu acesta este prezenţa capacităţii fizioogice, pentru a putea
realiza raportul sexual firesc. Prin urmare persoana de sex masculin în calitatea sa de subiect al

60
Al.Borodac, Drept penal, Partea generală, p.83
38
infracţiunii de viol apare dacă ,, are penis şi dispune de libido61, potenţie de erecţie , orientare
sexuală atipică. Lipsa la individ a acestor caracteristici suplimentare exclud răspunderea lui
penală chiar şi în cazurile cînd sînt săvîrşite acţiuni ce reprezintă latura obiectivă a infracţiunii”62
În consecinţă, cunoaştem faptul că tulburările de dinamică sexuală masculină se referă la
starea lui de impotenţă, ce se manifestă prin mai multe forme clinice. Impotenţa este o stare
patologică a unui bărbat inapt pentru săvîrşirea actului sexual.
Drept exemplu de forme ale impotenţei sunt: impotenţa de libido, de erecţie, de ejaculare,
de satisfacţie. 63
Prun urmare persoanele care suferă de aceste stări patologice nu pot fi consideraţi autori a
infracţiunii de viol şi nici a tentativei de viol deoarece, sînt întreprinse cu mijloace absolut nule.
Totodată, persoanele de sex masculin care nu dispun de penis sau organul masculin nu
este dezvoltat pentru a întreţine un raport sexual firesc, sau suferă de impotenţă sub una din
formele sus menţionte va fi considerată subiect al infracţiunii de viol în cazurile de participaţie la
comiterea infracţiunii respective în calitate de coautor, organizator, instigator sau complice.
Participaţia penală în cazul infracţiunii de viol este posibilă în toate formele sale. În ceea
ce priveşte coautoratul, noi îl găsim incriminat separat şi sancţionat mai grav în cadrul art.171
alin.(2) lit.(c) Cod penal, vis-a-vis de coautorat în cazul infracţiunii de viol, în doctrina penală
există opinii controversate.
Într-o primă opinie se consideră că violul presupune un autor unic, nefiind de conceput o
consumare simultană a violului de mai multe persoane. Lipsind această posibilitate, nici actele de
violenţă sau ameninţare săvârşită de un coinculpat, chiar dacă au fost necesare pentru crearea
condiţiilor consumării violului, nu vor putea fi socotite ca acte de coautorat.64
Într-o altă opinie, violul fiind o infracţiune complexă, a cărei latură obiectivă este
compusă din două acte succesive, divizibile în timp (constrângerea şi raportul sexual), consideră
că persoana care ea parte la activitatea de constrângere asupra persoanei în vederea realizării de
către autorul principal al raportului sexual este coautor.65
Doctrina penală şi practica judiciară autohtonă au adoptat cea de a doua teorie.
După cum rezultă din prevederile art. 44 Cod penal, ce prevede că infracţiunea se consideră
săvârşită cu participaţie simplă, dacă la săvârşirea ei au participat în comun, în calitate de
coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii, deci cum
latura obiectivă a infracţiunii de viol este compusă din constrângere şi raport sexual este suficient

61
Dorința de satisfacere a instinctului sexual
62
А.П.Диаченко, Уголовно-правовая охрана граждан в сфере сексуальных отношений, Москва,1995б стр.27
63
Gh.Scripcaru, Curs de medicină legală, ed.Fundaţia Chemarea, Iaşi, 1995, pag.221
64
Dongoroz V. şi colaboratorii - - Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială, pag.330
65
Dobrinoiu V. Drept penal, partea specială vol I. Bucureşti; Lumina Lex, 2000. pag.203

39
ca o persoană să realizeze doar una din aceste activităţi, pentru a întruni condiţiile de a fi coautor
al infracţiunii de viol.
De altfel, Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre practica judiciară în
cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17, din 07.11.2005, prevede că, viol
săvârşit de două sau mai multe persoane sunt calificate nu doar acţiunile persoanelor care au
săvârşit un raport sexual forţat, dar şi acţiunile persoanelor care au contribuit prin aplicarea
constrângerii fizice şi psihice faţă de victimă.
În urma celor prezentate mai sus putem conchide că şi o persoană de sex feminin poate fi
coautor la săvârşirea infracţiunii de viol.
În ceea ce priveşte persoana de sex femenin ca subiect al infracţiunii de viol şi autor
aceasta va dispune de această calitate numai în cazul în care săvîrşeşte nemijlocit un raport
sexual firesc cu o persoană de sex masculin prin constrângere fizică şi/sau psihică sau profitând
de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, este responsabilă şi cuprinde
vîrsta minimă prevăzută de lege.
Un exemplu cînd femeia este subiect al infracţiunii de viol este următorul studiu de caz ,,
L.M. , V.R cu scopul de a-şi satisface pofta sexuală au luat ca pasager pe R.V. în vîrstă de 24 ani
care făcea autostopul la ieşirea din capitală, mai întîi acestea i-au propus să întreţină relaţii
sexuale cu ele. Când tânărul a refuzat, acestea i-au administrat un drog, după care acesta a
început să se simtă rău şi slăbit. După viol, tînărul a fost abandonat pe marginea şoselei. „66
De asemenea persoana de sex femenin poate să apară ca subiect a infracţiunii de viol în
calitate, de organizator, instigator sau complice.
O condiţia esenţială vizavi de subiectul infracţiunii de viol este că victima şi făptuitorul
care realizează raportul sexual să aparţină la diferite sexe. În cazul în care fapta este comisă de
doi coautori de sexe diferite fiecare realizând acţiuni cu caracter sexual (inclusiv raportul
sexual), vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 Cod penal.
Un alt participant la comiterea infracţiunii de viol este complicele, persoana care a
contribuit la săvârşirea violului, dar personal n-a săvârşit raportul sexual forţat şi n-a aplicat forţa
fizica şi ameninţarea faţă de victimă în timpul violului ei de către altă persoană, poartă
răspundere ca complice.
Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc din timp stabilit,
comod pentru săvârşirea violului, a pus la dispoziţie mijlocul de transport în scopul săvârşirii
violului, a săvârşit cu victima un raport sexual benevol, creând imediat condiţiile pentru
comiterea violului de către alte persoane, cu care a intrat în înţelegere prealabilă.67

66
Dosar nr. 1a-23...., Curtea de Apel Chişinău
67
Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. , Drept penal , partea generală, Chişinău 2005, pag.368
40
 Persoana poate fi considerată complice numai dacă între fapta ei şi viol există o legătură
de cauzalitate.
De asemenea este necesar să specificăm că subiect a infracţiunii de viol este şi persoana a
cărei responsabilitate este redusă.

2.4. Latura subiectivă a infracţiunii de viol

Latura subiectivă reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită şi

urmările ei, motivul şi scopul infracţiunii.
Conform teoriei dreptului penal latura subiectivă a infracţiunii are la bază atît elemente
principale cît şi elelmente secundare, prin urmare ca element principal apare vinovăţia care poate
fi din intenţie şi/sau imprudenţă, iar ca elemnte secundare apar motivul şi scopul infracţiunii.
În cele ce urmează vom încerca să caracterizăm fiecare element în parte, primul din care
este vinovăţia, însă, înainte de a se purcede la stabilirea vinovăţiei şi a formelor de manifestare a
acesteia, trebuie să se constate că, vinovatul a acţionat liber şi în cunoştinţă de cauză precum şi
că a avut libertatea de hotărîre şi acţiune. După constatarea acestor momente purcedem la
analizarea vinovăţiei şi formelor ei.
Astfel, pentru ca o infracţiune să prezinte un temei de tragere a persoanei la răspundere şi
pedeapsă penală este absolut necesar ca aceasta să fi fost comisă cu vinovăţie. Adică făptuitorul
trebuie să manifeste o anumită poziţie psihică în procesul comiterii faptei. Atitudinea psihică
care însoţeşte săvîrşirea faptei este alcătuită din elementul intelictiv şi elementul volitiv, care
acordă un anumit conţinut vinovăţiei şi formelor sale.
Vinovăţia, ca element permanent şi obligatoriu al laturii subiective , ,,poate fi calificată
drept atitudine psihică , interzisă de lege , sub formă de intenţie sau imprudenţă , a persoanei faţă
de fapta social periculoasă săvîrşită de ea sau, faţă de urmările prjudiciabile ale acesteia”
Pentru infracţiunea de viol forma vinovăţiei se subînţelege din însăşi conţinutul acesteia,
adică se subînţelege datorită caracterului faptei ce ne mărturiseşte despre aceea că infracţiunea de
viol poate fi comisă numai intenţionat.
Intenţia este cea mai răspîndită formă de manifestare a vinovăţiei atît în teorie cît şi în
legislaţia dreptului penal precum şi în practica judecătorească. Determinarea exactă , corectă a
formei intenţiei prezintă o deosebită importanţă pentru practica penală şi procesual penală.
Prin urmare infracţiunea de viol se săvarşeşte cu intenţie directă. Intenţia directă se
caracterizează prin aceea că făptuitorul îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil a faptelor sale
manifestate prin raport sexual contrar voinţei victimei, cu aplicarea constrîngerii fizice sau
psihice, sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa; a

41
prevăzut urmările prejudiciabile care constau în satisfacerea ilegală a necesităţilor sexuale şi a
dorit apariţia acestora , exprimate prin încălcarea libertăţii sexuale sau a inviolabilităţii sexuale a
victimei.
Faptul că persoana îşi dădea seama de caracterul faptei prejudiciabile săvîrşite şi
prevedea urmările prejudiciabile caracterizează procesele psihice care decurg în sfera conştiinţei
şi de aceea formează elementul intelictiv al intenţiei directe, iar dorinţa apariţiei acestor urmări
se referă la atitudinea volitivă a activităţii psihice, de aceea formează elemntul volitiv a intenţiei
directe.
Intenţia rezultă atat in cazul în care făptuitorul a folosit constrangerea fizică sau psihică
pentru a înfrange rezistenţa victimei, cît şi atunci cand a profitat de starea de imposibilitate de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în care se găsea victima; intenţia făptuitorului trebuie să
existe in momentul exercitării constrangerii.68
La săvîrşirea infracţiunii de viol intenţia mai poate apărea şi în următoarele forme, şi
anume:
- spontană;
- premeditată;
Intenţia spontană apre ca rezultat a unei situaţii favorabile, sau datorită unui concurs de
împrejurări care favorizează comiterea infracţiunii , spre exemplu ,, o stradă întunecoasă, în
locuri unde este puţină lume, astfel încît în aceste situaţii , făptuitorului îi apare intenţia criminală
brusc, însoţită de acţiuni necontrolate , dar conştient de săvîrşire a violului.
Drept exemplu este următoarea speţă ,, M.R. întorcîndu-se acasă pe la ora 22.30 de la
serviciu, pentru a ajunge mai repede a hotărît să treacă printre blocuri, a fost zărită de către
T.V. şi pîndind momentul acesta a tras-o într-o parte după un bloc unde era mai întunecos şi
aplicînd forţa fizică a violato pe M.R. , instanţa a calificat fapta drept infracţiune de viol”.
Intenţia premeditată prespune întreprinderea anumitor acţiuni de pregătire , de alegere a
victimei şi de urmărire a ei , de alegere a complicilor, mijloacelor şi a locului pentru atacarea
victimei şi comiterii violului.
Dacă făptuitorul a luat hotărarea de a avea acte sexuale cu victima mai tarziu şi
independent de constrangerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs
între infracţiunea de viol ş infracţiunea realizată prin exercitarea constrangerii (lovirea sau alte
violenţe, vătămare corporală) în afară de cazul în care constrangerea exercitată anterior asupra
victimei a adus-o pe aceasta in stare de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare

68
Dobrinoiu V. Drept penal, partea specială p.207.
42
de care a profitat făptuitorul pentru a realiza actul sexual. Eroarea asupra acestei imprejurări
inlătură incidenţa legii penale.69
De fapt nu doar în acest caz putem vorbi despre existenţa erorii în cazul încadrării
juridice a faptelor de viol, influenţa şi semnele acesteia urmând a fi nominalizate cu ocazia
analizei fiecărei circumstanţe agravante (violul comis asupra unui minor sau asupra unei
persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, violul soldat cu contaminarea cu o boală venerică sau cu
maladia SIDA).
Motivele violului constau în satisfacerea necesităţii sexuale, răzbunare, dorinţa de a
dezonora victima, dorinţa de a determina victima să se căsătorească etc.
Pentru existenţa infracţiunii nu prezintă nici o importanţă motivul comiterii infracţiunii,
totuşi în cadrul urmăririi penale acesta trebuie stabilit întrucât conform Codului de procedură
penală în cadrul urmăririi penale sunt obligatoriu de stabilit toate circumstanţele ce pot atenua
sau agrava răspundere penală.
Un semn al laturii subiective obligatoriu de stabilit, în special în cazul în care infracţiunea
de viol ia o formă trunchiată este scopul în care se realizează actele de constrângere. Şi anume
scopul la infracţiunea de viol este întreţinerea unui raport sexual. În cazul în care acţiunile de
constrângere care implică dezbrăcarea victimei, ruperea hainelor acesteia sunt realizate în alt
scop (ex. demonstrarea bravurii, dezonorarea victimei prin expunerea acesteia nudă în public,
atingerea organelor genitale ale victimei pentru obţinerea satisfacţiei sexuale) nu vom fi în
prezenţa infracţiunii de viol ci a altor fapte antisociale. 70
Deci scopul ca semn al laturii subiective este obligatoriu de stabilit, în special în cazul
formelor atipice a infracţiunii de viol.
În concluzie pentru existenţa infracţiunii de viol ca semne ale laturii subiective trebuie
stabilite forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, şi scopul de întreţinere a unui raport
sexual, ne prezentând importanţă motivul care a determinat persoana la întreţinerea raportului
sexual.

2.5. Analiza circumstanţelor agravante ale infracţiunii de viol

În afară de modalităţile normative prezentate în cadrul alin.(1) , art.171 Cod penal al RM şi

anume săvîrşirea violului prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de
imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, infracţiunea de viol este

69
Sasu Andrei , „perspectiva criminalistică asupra infracţiunii de viol” pag.12
70
Paladii Andrian,Violul, pag.73
43
susceptibilă, în realizarea ei concretă, de o serie de variaţiuni ţinînd de modul sau mijloacele prin
care s-a realizat
constrîngerea victimei, de împrejurările prin care s-a produs şi s-a profitat de situaţia în care s-a
aflat victima, de timpul şi locul săvarşirii etc.
Astfel, conform art. 171 Cod penal al RM distingem următoare circumstanţe agravante:
prin urmare în prima sa variantă agravată este incriminat la alin.(2) art.171 Cod penal al RM iar
în ce de-a doua variantă agravată este incriminat la alin.(3), art.171 Cod penal al RM;
(2)Violul:
a) săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);
b) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
b2) săvîrşit asupra unui membru de familie
c) săvîrşit de două sau mai multe persoane;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
* Violul săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);
lit. a) alin.(2) , art.171 Cod penal al RM.
Circumstanţa agravantă în cauză se referă la comiterea în mod repetat a raportului sexual
prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa, împrejurare care demonstrează persistenţa autorului în ceea ce
priveşte săvîrşirea faptei şi care îl caracterizează ca deosebit de periculos.
Pentru a fi în prezenţa circumstanţei agravante în cauză este necesar să fie îndeplinite şi
respectate cîteva condiţii, şi anume:
1. violul să fie săvîrşit de o persoană care a comis anterior o infracţiune prevăzută la
alin.(1) art.171 Cod penal al RM;

44
 2. făptuitorul nu a fost condamnat anterior pentru nici una din faptele de viol care se
repetă;
3. nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, stabilit la
art.60 Cod penal al RM;
Nu putem fi în prezenţa circumstanţei agravante în cauză dacă, pentru violul săvîrşit
anterior , făptuitorului i-au fost stinse antecedentele penale în conformitate cu actul de amnistie
sau graţiere, precum şi dacă la momentul săvîrşirii unui alt viol au expirat termenele prescripţiei
urmăririi penale pentru el sau prescripţia executării sentinţei de condamnare.
De asemenea nu este aplicabilă prevederea de la lit. a) alin.(2) , art.171 Cod penal al RM
atunci cînd violul este săvîrşit de făptuitor dar care a avut un alt rol juridic (de exemplu , în
primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice);
* Violul săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor prevăzut la lit. b) alin.(2) , art.171
Cod penal al RM.
Din prevederile art.171 Cod penal al RM, rezultă că legiuitorul prevede trei baremuri de
vîrstă pentru victimă şi anume: 1) vîrsta sub 14 ani; 2) vîrsta între 14 şi 18 ani; 3) vîrsta peste 18
ani; 71 Prin urmare potrivit legislaţiei penale , a) victima trebuie să fie o persoană de sex femenin
sau masculin care nu a atins vîrsta de 18 ani, dar care deja a împlinit vîrsta de 14 ani;
Se consideră că persoana a împlinit o anumită vîrstă nu în ziua naşterii, ci la orele 00:00
ale zilei următoare dupa cea de naştere. În lipsa documentelor, vîrsta se stabileşte printr-o
expertiză medico-legală. În asemenea cazuri ziua naşterii este considerată ultima zi a anului de
naştere stabilit de experţi.72
b) făptuitorul trebuie să ştie cu certitudine că săvîrşeşte un act de viol în privinţa unei
persoane care nu a atins vîrsta de 18 ani (din maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei
exterior, vocabularul ei sau din alte surse).
În această ordine de idei şi se consideră infracţiune comisă cu bună-ştiinţă, adică
violatorul ştia că partea vătămată este minoră sau îşi dădea seama (admitea) că ea nu a împlinit
18 ani. 73
În contextul analizat este ilustrativă următoarea speţă ,, Ţ. I., la data de 04 octombrie
2008, aproximativ la orele 14 00, aflîndu-se în stare de ebrietate alcoolică, lîngă intrarea în
cimitirul din s. Balabanu, r-nul Taraclia, văzînd-o pe minora M. L. a.n.1993, cu scopul
întreţinerii unui raport sexual, a atras-o pe teritoriul cimitirului, unde aplicînd forţa fizică a
violat-o” fapta fiind calificată ca viol în baza art.171 , alin(2), lit.b) din materialele dosarului se

71
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal. , pag.404
72
I.Macari , Drept penal al RM, Partea Generală, ed. USM, Chişinău , 1999, pag.123
73
Ю.И.Скуратов, О.М.Лебедев , Комментарий к Уголовному кодексу РФ, изд.Норма, Москва, 2001, стр.305
45
înţelege că făptuitorul cunoştea victima şi se aflau în relaţii bune, respectiv el cunoştea că partea
vătămată este minoră. 74
În cadrul circumstanţei agravante în cauză putem fi şi în prezenţa unei erori de fapt:
1) eroare asupra vîrstei victimei
2) eroare asupra circumstanţei agravante a infracţiunii
De acestea se ţine cont la aplicarea răspunderii penale dacă:
- făptuitorul consideră , în mod întemeiat, că victima a atins majoratul , iar aceasta nu
corespunde realităţii , nu-i poate fi imputată circumstanţa agravantă în cauză.
- Făptuitorul consideră eronat că victima nu a atins majoratul (deşi în realitatea aceasta a
atins, la momentul săvîrşirii infracţiunii , vărsta de 18 ani) , cele săvîrşite urmează a fi
calificate conform art.27 şi b) alin.(2) , art.171 Cod penal al RM. 75
Astfel , eroarea este atunci cînd persoana nu cunoaşte sau cunoaşte eronat împrejurările în
care urmează să fie comisă fapta .
În consecinţă, în primul caz de viol, eroare poate fi atunci cînd vârsta victimei este apropiată
de vârsta majoratului (17 ani, 10 luni); atunci cînd conform expertizei medico-legală se constată
că victima este o persoană dezvoltată din punct de vedere fizic; declaraţiile inculpatului, care
văzuse pentru prima dată victima (neavând, de unde să cunoască vârsta acesteia) şi, care, din
modul cum arăta şi declaraţiile victimei, s-a aflat în eroare referitor la vârsta acesteia. 76
În prezenţe la cel de-al doilea caz o să fim în situaţia în care : victima arăta mai mică decât
vârsta reală a ei; expertiza medico-legală a stabilit că victima avea înălţimea spre exemplu de
150 cm. şi greutatea de 45 kg.; conform declaraţiile făcute de către făptuitor, în cadrul urmăririi
penale, a afirmat că, când a dezbrăcat victima, aceasta la dezvoltarea fizică semăna cu un copil.
* Violul săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide prevăzut la lit. b1) alin.(2) ,
art.171 Cod penal al RM;
Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide presupune îndeplinirea
comultativă a două condiţii : 1) vicitma să fie o femeie gravidă; 2) făptuitorul să manifeste bună-
ştiinţă în privinţa circumstanţei că victima se afla în această stare.
Prin urmare violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide presupune
întreţinerea raportului sexual forţat cu o femeie gravidă, care, de regulă, are posibilităţi reduse de
apărare.
Se consideră gravidă femeia din momentul concepţiei pînă la momentul începerii naşterii.
Este necesar ca starea de graviditate să fie reală, indiferent de termenul gravidităţii, de gradul de
viabilitatea a produsului sau de faptul dacă vicitima intenţiona să facă sau nu avort.

74
Dosarul nr. 4-1re-74/2014 , CSJ/30 ianuarie 2014 mun. Chişinău / http://jurisprudenta.csj.md/
75
Brînză S,Stati V.-Vol.I, op.cit. , pag.404
76
Decizia Curţii de Apel, dosarul nr. 1a-343
46
 Făptuitorul manifestă bună-ştinţă în privinţa circumstanţei că victima se află în stare de
graviditate atunci cînd ştie cu certitudine că femeia se află într-o asemenea stare (cunoaşterea
despre graviditate poate să reiasă din semnele vizibile ale stării în care se află victima, din surse
medicale, datorită unor relaţii de familie sau de serviciu, din faptul că victima i-a comunicat
făptuitorului sau că făptuitorul a aflat din alte surse că victima este gravidă).
Necesitatea sancţionării mai aspre a violului comis în astfel de circumstanţe este evidentă
pentru că: pericolul social al persoanei care comite violul în astfel de circumstanţe este evident
mai mare; violul comis în astfel de circumstanţe creează pericolul unui avort accidental, care se
caracterizează prin lipsa intenţiei de a-l produce, iar consecinţele se apreciază conform
prevederilor legii penale drept vătămare a integrităţii corporale. 77
Avortul accidental are natură traumatică în cazul în care se aplică acte de violenţă asupra
victimei.78
Violul comis cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide, care are drept consecinţă
pierderea
sarcinii, urmează a fi încadrat ca viol soldat cu vătămarea gravă a integrităţii. Dacă, însă, autorul
a acţionat cu intenţia de a produce pierderea sarcinii şi, apoi, de a comite un raport sexual forţat
se va identifica prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art.171 şi art. 151 Cod penal
Pentru a evita repetările inutile în ceea ce priveşte influenţa erorii în cazul circumstanţei
agravante respective, invocăm explicaţiile făcute odată cu analiza violului comis cu bună ştiinţă
asupra unei persoane minore.
* Violul săvîrşit asupra unui membru de familie prevăzut la lit. b2) alin.(2) , art.171 Cod
penal al RM;
Pentru a sesiza gravitatea faptei în cauză mai întîi de toate trebuie să stabilim ce are în
vedere legiuitorul prin ,, membru de familie”.
Astfel, conform art. 1331 Cod penal al RM, Prin membru de familie se înţelege:
a) în condiţia conlocuirii: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, de concubinaj, persoanele
divorţate, persoanele aflate în relaţii de tutelă şi curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau
colaterală, soţii rudelor;
b) în condiţia locuirii separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, copiii lor, inclusiv cei
adoptivi, cei născuţi în afara căsătoriei, cei aflaţi sub curatelă.
Circumstanţa agravantă analizată poartă un caracter perosnal stabilind că atît făptuitorul
cît şi victima infracţiunii de viol trebuie să îndeplinească o calitate specială , anume acea de
,,membru de familie”. Prin urmare fătuitorul în momentul comiterii faptei trebuie să ştie sau să

77
Paladii Andrian,Violul: Studiu de drept penal şi investigare judiciară a infracţiunii pag.92
78
Beliş V., Medicina legală, curs pentru facultăţile de drept. Bucureşti; Juridică, 2005, pag.233
47
admită că victima este membru al familiei. De aici rezultă că calitatea de membru de familie
trebuie să existe în momentul comiterii faptei.
În privinţa acestei circumstanţe agravante apare o dilemă, cînd şi în ce situaţie se aplică şi
dacă absoarbe sau nu ,,Incestul” prevăzut la art.201 Cod penal al RM cu următorul conţinut ,,
Raportul sexual între rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe
linie colaterală (fraţi, surori)”
La prima vedere parcă ar fi una şi aceiaşi reişind din conţinutul prevăzut în ambele
articole , însă, acestea au două conotaţii diferite.
Astfel, în primul rînd ca obiect juridic special al Incestului sînt relaţiile sociale referitoare
la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei în condiţii morale normale , iar pentru infracţiunea de
viol relaţiile sociale cu privire la libertatea şi inviolabilitatea persoanei.
O altă diferenţă este că subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau
pe cea colaterală, care sunt responsabile şi au atins vârsta de 16 ani adică răspunderea penală
revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în calitate de autor. 79
Prin
urmare la calificarea faptei se ţine cont de gradul prejudiciabil a acesteia. Dacă acţiunele sexuale
prevăd un pericol sporit şi anume sunt săvîrşite prin aplicarea constrîngerii fizice/psihice atunci
se aplică circumstanţa agravantă în cauză, iar dacă pericolul este unul leger dar aduce atingere
valorilor morale general acceptate în societatea actuală, atunci fapta este incriminată în baza
art.201 Cod penal al RM.
*Violul săvîrşit de două sau mai multe persoane prevăzut la lit. c) alin.(2) , art.171
Cod penal al RM;
Însă-şi sintagma ,,de două sau mai multe persoane” ne demonstrează gradul de pericol
sporit a agravantei în cauză, anume pluralitatea de făptuitori acordă o mai mare forţă de acţiune ,
crează mai mari posibilităţi de a săvîrşi şi de a ascunde infracţiunea, totodată îi face să acţioneze
cu mai multă siguranţă şi îndrăzneală.
Conform doctrinei circumstanţa agravantă respectivă există în următoarele cazuri:
1) săvîrşirea violului de doi sau mai mulţi coautori;
2) săvîrşirea violului de către o persoană , care întruneşte semnele subiectului infracţiunii , în
comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne (de exemplu nu au atins
vîrsta răspunderii penale sau sunt iresponsabile);
3) săvîrşirea violului de către o persoană , care întruneşte semnele subiectului infracţiunii prin
intermediul unei persoane , care nu întruneşte aceste semne (de exemplu nu au atins vîrsta
răspunderii penale sau este iresponsabilă);80

79
Comentariu Codului penal al RM art.201
80
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal., p.175
48
 - În cazul săvîrşirii violului de doi sau mai multţi coautori nu este obligatoriu ca toţi
coautorii sa îndeplinească acelaşi rol la săvîrşirea infracţiunii, adică, unul poate să aplice violenţă
pentru a atinge constrîngerea fizică sau psihică iar altul să săvîrşească nemijlocit raportul sexual.
Astfel vom fi în prezenţa violului care constă din două acţiuni conduse de o intenţie unică.
În asemenea situaţii, toate persoanele care au participat nemijlocit la infracţiune de viol,
au săvîrţit raportul sexual sau au contribuit direct prin constrîngere fizică sau psihică , vor fi
recunoscute drept coautori , fapta fiind calificată conform art.171, alin.(2) , lit.c). 81Nu va exista
coautorat în cazul în care fiecare făptuitor acţionează independent şi în momente diferite.
Este necesar a menţiona că nu se va lua în consideraţie la calificarea faptei , dacă aceasta
a fost săvîrşită cu înţeţgere prealabilă sau fără, dar se va lua în consideraţie la individualizarea
pedepsei.
- Săvîrşirea violului de către o persoană , care întruneşte semnele subiectului infracţiunii ,
în comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne, denotă o periculozitate
socială mai pronunţată a subiectuluii infracţiunii decît în cazul în care faptele ar fi săvîrşite în
coautorat.
În aces caz este suficient ca cel puţin o persoană din cele două sau mai multe care
acţionează împreună, să aibă calitatea de autor , ca pentru a i se incrimina această circumstanţă
agravantă.
- Săvîrşirea violului de către o persoană , care întruneşte semnele subiectului infracţiunii
prin intermediul unei persoane care nu întruneşte aceste semne de asemenea se pedepseşte
conform agravantei în cauză chiar dacă legiuitorul nu prevede participarea în comun la săvîrşirea
violului, deoarece persoana ce săvîrşeşte violul nu este pasibilă de răspundere penală (din cauza
vîrstei sau a iresponsabilităţii acesteia) prin urmare dacă nu avea să fie persoana care întruneşte
semnele subiectului infracţiunii, fapt nu avea să aibă loc.
În această ordine de idei, calificării în baza lit.c) alin.(2) art.171 CP al RM se supune
fapta celui care întruneşte semnele subiectului infraţiunii, se are învedere intenţia pe care o
manifestă acesta, prin urmare este suficientă intenţia manifestată într-o singură direcţie: de la
persoană , care întruneşte semnele subiectului infracţiunii către persoana, care nu întruneşte
aceste semne iar din partea acestuia este necesară manifestare acordului.
Pe lîngă cele menţionate considerăm că în calitate de participanţi a infracţiunii de viol
mai pot apărea : organizatorul , instigatorul, complicele ;
În consecinţă în calitate de organizator poate fi persoana care a organizat sau a dirijat
realizarea infracţiunii , dar nu a participat nemijlocit la săvîrşirea raportului sexual precum şi nu
a contribuit prin constrîngere fizică sau psihică la comiterea raportului sexual de către alţi

81
Plenul CSJ Hotărîrea nr.7 din 29.08.1994
49
participanţi. Acţiunile acestuia vor fi calificate în temeiul alin.(3) art. 42 şi lit.c) alin.(2) art.171
CP al RM.
În calitate de instigator este persoana care a instigat, adică prin orice metodă a determinat
două sau mai multe persoane la săvîrşirea în comun a violului, dar nemijlocit nu a participat la
săvîrşirea raportului sexual şi nu a contribuit prin constrîngere fizică sau psihică la comiterea
acestuia. Acesta va purta răspundere penală conform alin.(4) art.42 şi lit.c) alin.(2) art.171 CP al
RM.
În calitate de complice apare persoana care a contribuit la săvîrşirea violului de două sau
mai multe persoane prin sfaturi, indicaţii, furnizare de informaţii, acordare de mijloace sau
instrumente ori înlăturarea obstacolelor, precum şi a promis dinainte că îi va favoriza pe
făptuitori, va tăinui urmele acesteia, etc. ,, dar personal nu a participat la săvîrşirea raportului
sexual şi nu a contribuit prin constrîngere fizică sau psihică la comiterea acestuia. Acesta va
purta răspundere penală conform alin.(5) art.42 şi lit.c) alin.(2) art.171 CP al RM.”.
*Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică prevăzut la lit. e)
alin.(2) , art.171 Cod penal al RM;
Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor
acestor boli prin contact sexual, în procesul săvîrşirii violului precum şi prin alte modalităţi.
Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală
venerică, iar victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală.82
Din rîndul bolilor venerice fac parte : sifilisul; gonoreea sau blenoragia; şancrul moale;
granulomul inghinal; limfogranulomatoza inghinala;83
Contaminarea victimei cu o boală decît cea venerică exclude răspunderea în baza
circumstanţei agravante anlizate.
Pentru a fi în prezenţa agravantei în cauză este necesar să fie întrunite anumite condiţii :
a) făptuitorul trebuie să cunoască că suferă de o boală venerică
b) între săvîrşirea raportului sexual şi boala de care s-a contaminat există legătură de
cauzalitate.
c) Faţă de urmările prejudiciabile sub formă de contaminare cu o boală venerică a fost
manifestată intenţia – directă sau indirectă.84
În această ordine de idei în primul caz, urmărind latura subiectivă, legiuitorul a specificat
caracterul intenţionat al vinovăţiei, de accea făptuitorul trebuia să ştie cu certitudine că este
bolnav de una sau mai multe boli venerice.

82
A.Barbaneagra,Gh.Alecu,V.Berliga,V.Budeci ,Comentariu Codului penal al RM, Chişinău 2009
83
http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-cu-transmitere-sexuala/
84
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal., p.406
50
 În cel de-al doilea caz reeşind din latura obiectivă a acestei agravante , semnul obligatoriu
al acesteia constă în urmările prejudiciabile care se manifestă prin contaminarea victimei cu
astfel de maladii.
În ultima situaţie concomitent cu săvîrşirea violului, făptuitorul prevedea contaminarea
victimei cu o asemenea boală şi doarea sau admitea survenirea acestor urmări prejudiciabile.85
*Violul săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice prevăzut la lit. f)
alin.(2) , art.171 Cod penal al RM;
Curcumstanţa agravantă analizată presupune oricare din următoare două ipoteze: 1)
Violul săvîrşit cu o deosebită cruzime, 2) violul săvîrşit din motive sadice.
Prin viol săvîrşit cu o deosebită cruzime putem înţelege raportul sexual săvîrşit de către
făptuitor prin aplicare constrîngerii fizice sau constrîngerii psihice asupra victimei sau asupra
persoanelor apropiate acesteia, sau profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi
manifesta voinţa, cauzîndu-i suferinţe deosebit de chinuitoare, intense, inutile şi prelungite în
timp.
În această ordine de idei cauzarea victimei, suferinţe deosebit de chinuitoare de către
făptuitor se atestă prin metoda aleasă de către acesta, cum ar fi: răsucirea mîinelor sau a
piceoarelor, cauzarea unor multiple plăgi cu instrumente tăietoare sau înţepătoare, lovirea cu
mîinele, utilizarea unor obiecte/ instrumente de natură să provoace durere, etc.
În alt plan, despre săvîrşirea cu deosebită cruzime a infracţiunii de viol intenţionat poate
mărturisi nu doar metoda comiterii infracţiunii dar şi ambianţa comiterii acesteia adică se are
învedere comiterea infracţiunii de viol în prezenţa persoanelor apropiate victimei(rude, iubit/ă,
prieteni). Este necesar de specificat că deosebita cruzime se manifestă în raport cu victima
infracţiunii, nu în raport cu persoanele care asistă la suferinţele victimei , drept exemplu atunci
cînd faţă de soţ este violată soţia sa aplicînd diverse metode.
Ambianţa ce atestă deosebita cruzime mai poate fi şi în cazurile cînd făptuitorul crează
anumite condiţii care insuflă vicitimei inevitabilitatea de a se supune suferinţelor, precum frica,
disperarea de a nu putea rezista durerii.
Pentru a putea incrimina fapta săvîrşită cu o deosebită cruzime, făptuitorul pe lîngă faptul
că trebuia să prevadă că va cauza cu o deosebită cruzime violul , să dorească sau să admită, în
mod conştient, survenirea urmărilor el mai trebuie să fie şi conştient de faptul că săvîrşeşte
infracţiunea cu o deosebită cruzime.
În legătură cu cea de-a doua ipoteză din cadrul acestei circumstanţe agravante este violul
săvîrşit din motive sadice.

85
Avram M., Popovici T., Cobîşneanu V –Cercetarea infracţiunilor contra persoanei. , pag.152
51
 Prin viol săvîrşit din motive sadice înţelegem acea plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe
cineva suferind sau de a pricinui suferinţe.
Sadismul se exprimă în faptul că plăcerea apare într-o situaţie în care victima se află sub
stăpînirea făptuitorului, este subordonată necondiţionat acestuia, fiindui supusă într-o asemenea
măsură încăt făptuitorul consideră că-i este permis să-i cauzeze durere şi să o umilească.
Sadismul sexual (erotiranismul, algolagnia activă) se exprimă în obţinerea satisfacţiei
sexuale pe calea pricinuirii suferinţelor (de ex: biciuind victima) sau a umilinţilor partenerului
sexual.86
În ce de-a doua variantă agravată violul este incriminat la alin.(3), art.171 Cod penal al
RM;
*Violul săvîrşit asupra persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea
sau tratamentul făptuitorului incriminat la lit. a) alin.(3) , art.171 Cod penal al RM;
În prezenta circumstanţă agravantă violul, constituie o faptă social periculoasă sporită,
deoarece
este săvârşită de o persoană care se află într-o situaţie specială în raport cu victima, şi
anume, are o calitate care îi oferă posibilitatea să constrîngă psihologic victima, spre a o
determina la un raport sexual.
Prin urmare prezintă un pericol sporit, fiindcă sunt săvârşite chiar de cel care, în virtutea
funcţiei, profesiei ori a altor calităţi, avea obligaţia de a îngriji, ocroti, proteja, educa sau trata
victima, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a obligaţiilor ce reveneau făptuitorului.87
Victima se află în grija făptuitorului atunci cînd acesta are obligaţia contractuală sau
morală de a acorda victimei asistenţă socială , ori, în virtutea relaţiilor de rudenie, are îndatorirea
legală de a îngriji victima (exemplu de victime: copiii, copii înfiaţi, părinţii bolnavi, etc.).
Victima se află sub ocrotirea făptuitorului atunci cînd ultimul are calitatea de tutore ori de
curator în raport cu victima sau cînd făptuitorul şi-a asumat în fapt sarcina de a ocroti un minor.
Vicitma se află sub preotecţia făptuitorului în cazul în care este privată în mod legal de
libertate (ex: se află într-o instituţie de reeducare, persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în
penitenciare), iar cel care a săvîrşit violul are obligaţia de a o păzi şi supraveghea.
Victima se află la educarea făptuitorului atunci cînd acesta din urmă face parte din rîndul
cadrelor didactice sau al personalului pedagogic, fie că este o persoană angajată de către rudele
victimei, pentru educarea şi instruirea acesteia(victime:copiii din instituţiile preşcolare, elevii,
studenţii);

86
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal., p.184
87
Paladii Andrian, Violul, pag.103
52
 Victima se află la tratamentul făptuitorului atunci cînd acesta face parte din persoanlul
medical, aplicînd îngrijirea medicală faţă de victimă în instituţiile medicale sau la domiciliu.88
*Violul săvîrşit asupra unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani incriminat la lit.
b) alin.(3) , art.171 Cod penal al RM;
Există viol în respectiva modalitatea agravată , în situaţia în care victima nu a atins vârsta
de 14 ani. Raţiunea agravării constă în faptul că, datorită vârstei fragede a victimei, fapta poate
avea consecinţe grave în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică a acesteia.
În esenţă, pentru a fi în prezenţa agravantei analizate este necesar să fie îndeplinite
următoarele condiţii: 1) vicitma să nu fi atins vîrsta de 14 ani la momentul săvîrşirii infracţiunii;
2) făptuitorul să fi ştiut sau să fi admis această împrejurare.
Circumstanţa agravantă în cauză este o circumstanţă reală, adică aceasta se va răsfrânge
asupra tuturor participanţilor la infracţiunea de viol, în măsura în care le-a fost cunoscut faptul că
vârsta victimei este mai mică de 14 ani.
*Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA incriminat la lit. c) alin.(3)
, art.171 Cod penal al RM;
Condiţiile în a căror prezenţă persoana poartă răspunderea pentru violul săvârşit în
prezenţa
agravantei respective, sunt similare condiţiilor în care operează şi agravanta prevăzută de
art.171 alin.(2) lit.e) Cod penal, care deja a constituit obiectul analizei noastre şi, în acest sens,
facem trimitere la explicaţiile anterioare.
Legiuitorul, ţinând cont de caracterul bolii şi anume că prezintă un pericol sporit pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, a prevăzut o răspundere mai aspră pentru contaminarea intenţionată
a victimei anume cu maladia SIDA.
Folosirea de către cel suferind de maladia SIDA a mijloacelor mecanice sau de alt gen de
protecţie (de exemplu, a prizervativului) nu exclude vinovăţia subiectului.89
*Violul care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii incriminat la lit. d) alin.(3) , art.171 Cod penal al RM;
Pericolul circumstanței agravante respective constă în faptul că sunt lezate, pe lângă
relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, şi relaţiile sociale
privind dreptul
persoanei la integritate corporală sau sănătate.
Din punct de vedere a laturii obiective, făptuitorul intenţionînd să curme ori să înfrîngă
rezistenţa victimei pentru a săvîrşi cu ea un raport sexual ilegal, cauzează persoanei vătămăril

88
Brînză S,Stati V.-Vol.I, Drept penal., p.408
89
O.Loghin, T.Toader, Drept penal român , p.179
53
grave a integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori aceste leziuni le provoacă în timpul săvîrşirii
actului sexual.
Vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii din imprudenţă are următoarea
structură: 1) fapta prejudicabilă care constă în acţiunea de cauzarea vătămarii grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii în urma raportului sexual ilegal. 2) urmarea prejudiciabilă sub formă de
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii survenită în urma constrîngerii la raportul
sexual. 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În concluzie vom fi în prezenţa circumstanţei agravante analizate atunci cînd făptuitorul,
săvîrşind infracţiunea de viol, a prevăzut vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei, dar a crezut fără temei că această urmare nu se va produce, sau, dacă nu îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil a faptei, nu a prevăzut urmarea prejudiciabilă, deşi putea şi
trebuia să o prevadă.
*Violul care a provocat din imprudenţă decesul victimei incriminat la lit. e) alin.(3) ,
art.171 Cod penal al RM;
Se consideră că fapta este comisă din imprudenţă atunci cînd făptuitorul a prevăzut
posibilitatea apariţiei urmărilor prejudiciabile ale faptei sale dar considera în mod uşuratic că
acestea vor putea fi evitate, ori, nu a prevăzut posibilitatea apariţiei urmărilor prejudiciabile deşi
trebuia şi putea să le prevadă. Prin urmare pentru a fi în prezenţa circumstanţei agravante
analizate este obilagatoriu să se constate imprudenţa în provocarea decesului victimei, precum şi
legătura cauzală dintre decesul victimei şi actul de viol sau tentativa de viol.
Astfel, decesul victimei poate surveni în următoarele condiţii:
- decesul victimei a fost provocat de acţiunile făptuitorului îndreptate spre curmarea
sau înfrîngerea rezistenţei victimei;
- decesul victimei a survenit nemijlocit în timpul rportului sexual violent cu victima;
- decesul victimei a urmat îndată după comiterea raportului sexual forţat din cauza
acţiunilor violente ale făptuitorului;
- decesul a survenit îndată după finisarea raportului sexual prin sinuciderea victimei;
- decesul a survenit ca urmare a acţiunilor nechibzuite ale victimei întreprinse în scop
de autoapărare (victima a căzut de la balcon, s-a împiedicat în timp ce fugea de la
locul crimei, a căzut şi a decedat, etc.);
- decesul victimei care a survenit prin alte împrejurări. 90
În ipoteza în care moartea a fost provocată în afara activităţii specifice infracţiunii de
viol, din cauze care depăşeau posibilitatea de prevedere a participanţilor, aceştia nu vor răspunde
pentru infracţiunea de viol în această modalitate.

90
Avram M., Popovici T., Cobîşneanu V, cercetarea infracţiunilor contra persoanei. pag.159
54
*Violul soldat cu alte urmări grave incriminat la lit. f) alin.(3) , art.171 Cod penal al RM;
Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele din categoria
infracţiunilor privind viaţa sexuală, prin „alte urmări grave” se înţelege: sinuciderea; pierderea
capacităţii de naştere normală (fără cezariană); graviditatea extrauterină; pierderea capacităţii de
a duce o viaţă sexuală normală; apariţia gravidităţii în cazul contraindicaţiilor medicale pentru
naştere sau întreruperea sarcinii etc.
Este necesar a specifica că suntem în prezenţa agravantei respective atunci cînd
făptuitorul a prevăzut posibilitatea apariţiei urmărilor prejudiciabile ale faptei sale dar considera
în mod uşuratic că acestea vor putea fi evitate, ori, nu a prevăzut posibilitatea apariţiei urmărilor
prejudiciabile deşi trebuia şi putea să le prevadă. De asemenea şi un rol important are şi stabilirea
legăturii cauzale.
În concluzie considerăm că agravanta repsectivă ,,alte urmări grave” ridică anumite
probleme la aplicarea ei în practică, deoarece constituie o noţiune fără conţinut, îmbinînd în
cadrul ei alte circumstanţe agravante. Chiar și interpretarea realizată de către Plenul CSJ creează
confuzii la delimitarea acesteia de alte componenţe de infracţiune (spre exemplu, nu se impune o
claritate în cazul în care faptele urmează a fi încadrate ca viol soldat cu alte urmări grave sau
vătămarea gravă a sănătăţii; în cazul în care consecinţa este pierderea capacităţii de a procrea,
întreruperea sarcinii etc.).

55
 III. ASPECTE CRIMINOLOGICE A INFRACŢIUNII DE VIOL

3.1. Cauzalitatea infracţiunii de viol

Crima, ca şi orice faptă umană, nu este un act impersonal, ci este actul unui om, care este
supus influenţei condiţiilor sale organice, mediului său familial, social, fizic şi astfel infracţiunea
nu poate fi considerată şi tratată ca o entitate abstractă, juridică, ca un act al violenţei libere, ci ca
rezultatul, produsul unui concurs de cauze.91
Astfel, cauzalitatea este o formă a interacţiunii dintre fenomene şi procese, este tipul
principal de determinare şi reprezintă prin sine legătura obiectivă dintre două fenomene: cauză şi
efect. 92
Prin cauză înţelegem fenomenul care, în mod obiectiv şi necesar, precede şi generează
alt fenomen.
În literatura criminologică se utilizează şi termenul de factor, prin care se înţelege tot o cauză
, adică factorii criminalităţii sau cauzele criminalităţii ar avea acelaşi sens. În opinia lui Igor A.
Ciobanu prin factor se înţelege ceva mai mult decît prin cauză, termenul avînd un sens mai larg, care
ar include atît o cauză , cît şi o condiţie, ba chiar şi alte elemente contributive la apariţia unui
fenomen (efect).
În această ordine de idei, prin cauzalitatea infracţiunii de viol înţelegem, acele, fenomene,
cauze sau acei factori care ar influenţa într-o măsură mai mare sau mai mică făptuitorul, de a săvîrşi
infracţiunea de viol.
Prin urmare , în cele ce urmează vom încerca să analizăm cauzalitatea infracţiunii de viol
prin prizma următorilor factori: * factori ereditari (antropologici); * factori geografici; * factori
economici; * factori demografici; * factori psihologici; * factori socio – culturali;
Astfel, în primul caz şi anume influenţa factorilor ereditari, putem spune că între aceştia şi
infracţiune există o strînsă legătură.
C.Lobroso în primele sale accepţiuni considera criminalitatea ca o fatalitate ereditară şi doar
spre sfîrşitul vieţii a admis şi rolul factorilor social şi fizici. Acesta îşi apăra convingerile cu ajutorul
datelor statistice conform cărora cei mai mulţi crimanli fac parte din familii din care macăr o parte
are trecut criminal.
Tot din statistici s-a tras concluzia că , în privinţa eredităţii , tatăl prezintă o influenţă mai mare
şi mai rea decît mama.
Ereditate înseamnă transmiterea însuşirilor şi caracterelor fizice, psihice de la părinţi la copii,
caractere şi însuşiri psihice ca emoţiile, senzaţiile, voinţa, etc.

91
Igor A.Ciobanu; Criminologie, Chişinău, 2011, pag..172
92
Gladchi Gh., Criminologie generală, Chişinău , 2001, pag.167
56
 Astfel raportînd acestea la infracţiunea de viol, putem concluziona că potenţialii făptuitori a
acestei fapte pot fi copii născuţi în urma violului , precum şi persoanele care au în generaţiile
anterioare parinţi, bunei , străbunei ce au comis nemijlocit fapta de viol. Prin urmare ereditatea poate
fi un factor ce ar influenţa apariţia săvîrşirii unei infracţiuni de viol.
Un alt grup de factori sunt cei geografici, numiţi şi factorii fizici, meteorici, cosmici care în
ansamblul lor formează mediul fizic.
Abordînd domeniul mediului fizic , s-a ajuns la constatarea că există o interacţiune între
temperatură şi criminalitatea specifică diferitor zone geografice.
Astfel, conform legii termice a criminalităţii a cărei autori sunt Quetelet şi Guerry , în sezonul
cald şi în regiunile geografice din sud predomină criminalitate împotriva personalităţii(...).
În consecinţă putem constata că violurile cel mai des se comit în lunile de primăvara şi vară,
prin urmare perioada caldă a anului este o cauză a infracţiunii de viol.
Factorii economici de asemenea au o influenţă asupra criminalităţii , respectiv şi asupra
infracţiunii de viol. Unul din principalii factori economici ce ar declanşa infracţiunea de viol este
şomajul. Aici putem fi în prezenţa mai multor situaţii, una ar fi dorinţa de revanşă împotriva
societăţii, disperarea că nu-şi poate găsi un partener de sex din motiv că nu are bani, locuinţă, etc.,
În această ordine de idei influenţa sa se exercită nu numai prin scăderea bruscă şi excesivă
a nivelului de trai, ci şi prin instabilitatea emotivă pe care o ocazionează.
Şomajul atacînd în mod serios echilibrul interior al individului,punîndu-l în imposobilitatea
de a-şi mai putea realiza prin mijloace legale aspiraţiile sale.93
Pe lîngă şomaj mai pot fi evidenţiaţi şi: industrializarea , nivelul de trai, crizele economice,
care de asemenea pot declanşa infracţiunea de viol.
Factorii demografici , care pot consta în exploziile în rata natalităţii, structura demografică a
sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei.94
În continuare vom vorbi despre mobilitatea geografică şi socială a populaţie şi cum aceasta
poate să predispună o persoană la comiterea infracţiunii de viol.
În consecinţă mobilitatea geografică este determinată de urbanizare, şi ca efect apare migraţia
persoanelor (de la sat la oraş; dintr-o ţară în alta) fapt ce dezorganizează instituţiile sociale existente,
şi nu în ultimul rînd familia.
În această ordine de idei, creşte rata divorţurilor, abandonul de familie, slaba educaţia a
generaţiei în creştere, micşorarea autorităţii părinteşti cauze ce pun potenţialul făptuitor în situaţii
conflictuale, drept exemplu potenţialul făptuitor permanent se afla sub autoritatea părinţilor şi odată

93
Costica Păun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, pag.148.
94
Politic Gabriela, Criminologie, Iaşi, 1996, pag.74
57
ce aceasta a slăbit, acesta din urmă încearcă să devină el autoritar, fapt ce poate duce şi la săvîrşirea
infracţiunii de viol.
Factorii psihologici sunt acei care trezesc nevoi, dorinţe şi planuri mintale care ulterior se
realizează prin intermediul factorilor fizici şi sociali.
Tendinţele, emoţiile , cerinţele, la rîndul lor , constituie adevăratele motive ale acţiunilor
umane, inclusiv cele criminale.
Criminologia contemporană , bazîndu-se pe datele furnizate de ştiinţa psihologiei, distinge trei
feluri de factori psihologici:
1) factori motivaţionali , adică factori determinanţi , propulsivi (mobiluri, dorinţe, tendinţe,
emoţii, etc.) , care într-u totul îi putem atribui ca un impuls a declanţării infracţiunii de viol (motive
de a-şi spori autoritate, dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală);
2) factori cognitivi (de cunoaştere) , fiind factori orientativi, de cunoaştere a situaţiei şi a
mijloacelor de comitere a crimei (reprezentativi, imaginativi, intelictivi, etc.); în cadrul infracţiuni de
viol drept exemplu cunoaşterea faptului că victima se înoarce tîrziu de la serviciu , pri urmare
făptuitorul poate să-şi imagineze unde , cînd şi cum va avea loc fapta.
3) factori conativi (de mişcare), adică factorii de punere în aplicare a dorinţelor, ideilor, atît în
cazul săvîrşirii unei fapte permise, cît şi în cazul unor fapte criminale. 95
După cum spunea Aristotel ,, după cum omul în perfecţiunea sa este cea mai nobilă dintre
fiinţe, în aceeaşi măsură, lipsit de lege şi dreptate, este cea mai rea dintre toate”.96
Factorii socio – culturali, sunt acei care au un rol predominant în dezvoltarea individului, şi
alegerea acestuia de a avea un comportament sau altul.
Din rîndul acestora fac parte: familia, şcoala, locul de muncă (profesia), starea civilă,
organizarea timpului liber, mass – media, specificul naţional, religia, taxicomania.
După cum cunoaştem familia este celula de bază a societăţii, şi în dependenţa de structura
interioară a acesteia, copiii vor creşte şi se vor dezvolta. Astfel dacă o familie are tangenţe cu
criminalitatea , respectiv aceşti-a vor atrage în această structură şi urmaşii lor. Sau spre exemplu
într-o familie tatăl permanent agresează mama, copilul poate să crească cu ideea că acesta e un lucru
normal, respectiv poate deveni şi violator.
Şcoala , de asemenea joacă un rol important în dezvoltarea individului, deoarece, conform
statisticilor din toată lumea, violurile în cea mai mare parte sunt comise de persoane care au o
pregătire şcolară insuficientă, cele care sunt analfabete sau au o instrucţie mediocră; marea
majoritate sunt aşa din cauza influenţei negative din partea şcolii asupra evoluţiei personalităţii

95
Igor A.Ciobanu, Criminologie., pag..195
96
Аристотель, Сочинения в четырех томах. Москва, 1983б в.4, стр.416
58
elevului care are loc prin: manifestării greşite în plan educaţional , manifestări de subiectivism şi
fenomene de corupţie, cel puţin în Republica Moldova.
În săvîrşirea infracţiunilor de viol o influenţă deosebită o are şi mass-media, făptuitorii
inspirîndu-se tot mai mult ca mod de operare, îndeosebi din filmele video dar şi din romanele
poliţiste şi de aventuri. Ponderea celor care recunosc aceasta este scazută, dar faptul este evident
îndeosebi la infractorii tineri.
Studiile efectuate au relevat influenţa, deseori negativă, exercitată de mijloacele de
informare în masă. Criminologii occidentali au menţionat pe primele locuri violenţa în mass-
media şi, în special, video-violenta.97
Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultînd că violenţa pe micile sau marile
ecrane furnizează modele de comportament negative. Este cazul infractorului Enăsescu Cosmin
în varstă de 22 de ani care a violat şi apoi a ucis bestial o fetiţa de 11 ani din oraşul Deva, judeţul
Hunedoara. După ce a fost prins, asasinul a declarat că în comiterea faptei s-a inspirat din
romanul poliţist “Inamicul public numărul unu” scris de Horia Teuceanu.
În concluzie putem menţiona că cauzalitatea infracţiunii poate fi influenţată de un şir de
factori , aparte sau în concurs, însă aceasta nu înseamnă că producerea sau influenţa acestora
neapărat conduc la comiterea infracţiunii, deoarece, fiecare persoană este unică în felul său, şi
cum va reacţiona într-un anumit moment nu putem şti dinainte.

3.2. Personalitatea şi psihologia infractorului ce a săvîrşit infracţiunea de viol

Pentru a trece nemijlocit la analiza personalităţii şi psihologii infractorului ce a săvîrşit

infracţiunea de viol, este necesar să menţionăm cîteva noţiuni generale şi anume cea de infractor,
personalitate a infractorului, psihologia infractorului.
În această ordine de idei, prin infractor înţelegem, persoana care a săvîrşit cu vinovăţie
vreuna din faptele pe care legea penală le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, ori
care a participat la săvîrşirea unei asemenea fapte ca autor, instigator sau complice.98
În legislaţia penală a RM noţiunea de infractor nu este definită, astfel avînd pentru acesta
următorii termeni: subiect al infracţiunii, persoană care a săvîrşit infracţiunea, condamnat.
Prin noţiunea de personalitate a infractorului înţelegem ansamblul trăsăturilor individuale
biopsiho-socio-culturale, precum şi totalitatea calităţilor sociale ale omului, care, în corelaţie cu alte
condiţii impersonale, determină comiterea faptei, prevăzută de legea penală.99

97
Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.118.
98
Dicţionar juridic penal, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag.134
99
Igor A.Ciobanu, Criminologie., pag..218
59
 Personalitatea infractorului nu este un nou tip a personalităţii umane , ci este o
personalitate obişnuită dar care totuşi are anumite trăsături specifice care o deosebeşte de omul
normal. Specificul constînd în prezenţa pericolului social la infractor.
Psihologia infractorului constă în cunosterea comportamentului infractional, infractorii
fiind indivizi extrem de diversi, de aceea un studiu aprofundat psihologic si criminologic este
absolut necesar.
Conform teoriei personalităţii criminale a lui J.Pinatel100, criminalul are un şir de trăsături de
bază :
- egocentrismul , prin care criminalul se dovedeşte a fi egoist şi foarte individualist;
- labilitatea , după care criminalul are o construcţie psihică şi morală firavă, schimbătoare;
- lipsa de afectivitate, prin care criminalul se manifestă lipsit de milă, de căinţă, de
simpatie;
- agresivitatea, unde criminalul are tendinţe spre violenţe, cruzime, duritate.
În concluzie , J.Pinatel susţine că personalitatea criminală există cu două condiţii: 1) ea trebuie
să întrunească toate trăsăturile de mai sus; 2) persoana dată trebuie să prezinte o satare de pericol
social;
Prin urmare pentru a înţelege care este personalitatea şi psihologia infractorului ce a săvîrşit
infracţiunea de viol, vom analiza tipologia violatorilor101 în baza informaţiei realtate mai sus.
1. Violatorul agresiv (furios) - utilizează mai multă forță decât este necesar în actul de
dominare a victimei; comite acte sexuale menite să degradeze personalitatea victimei; dă dovadă de
o violență fizică considerabilă; acționează metodic; personalizează victima; tendință către recidivă ;
Prin urmare egocentrismul care presupune afirmarea de sine se manifestă prin comiterea
actelor sexuale menite să degradeze personalitatea victimei. Labilitatea se manifestă prin faptul că
acţionează metodic, însă uneori aceste acţiuni poate să se schimbe. Lipsa de afectivitate se observă
prin toate cele menţionate. Agresivitatea prin faptul că aplică mai multă forţă decât este necesar în
actul de dominare a victimei; Ce ţine de pericolul social atunci îl atestăm în faptul că urma acestor
acţiuni victima ori va fi vătămată grav, ori va deceda, astfel atentînd pe lîngă valoarea socială cu
privire la viaţa sexuală şi la sănătatea acesteia.
2. Violatorul în căutare de putere : încearcă să obțină o relație intimă cu victima sa cu acordul
acesteia; caută victime docile; caută să controleze conversația; își manifestă puterea și controlul
pentru a-și demonstra potența; își manifestă puterea și controlul pentru a-și demonstra dominanța; de
regulă, victima supraviețuiește atacului.

100
Oancea I.,probleme de criminologie, Bucureşti 1994, pag.223
101
Mateescu Teodora-Oana , Utilizarea tehnicilor profiling în investifarea infracţiunilor de viol, Bucureşti , 2012

60
 În cazul acestui tip de violator , personalitatea şi psihologia acestuia se manifestă prin
egocentrism ,, îşi manifestă puterea și controlul pentru a-și demonstra dominanța” , labilitate care
este o trăsătură dominantă la acest tip de violator şi se atestă prin ,, caută victime docile; caută să
controleze conversația” astfel dacă victima va opune o rezistenţă considerabilă acesta poate şi să
renunţe la faptă. Lipsa de afectivitate este mai puţin pronunţată, însă situaţia poate fi contrară celei
relatate mai sus, ca făptuitorul dorind cu acordul victimei şi aceasta refuzînd , el să aplice o forţă şi
mai mare lipsită de milă. Agresivitaea acestuia de asemenea este legeră , dar oricum aplică violenţă.
Pericolul social constă rezultă însăşi din fapta de viol.
3. Violatorul sadic: se angajează în actul sexual etalând atât componente sexuale cât și
componente agresive; agresivitatea este erotizată; maltratează și torturează victima; de regulă,
victima nu supraviețuiește atacului.
În cadrul acestui tip de violatori atestăm o persoană dură, fără de milă care dispun de afecţiuni
psihice grave care şi se atestă în comportamentul lor. Astfel egocentrismul se deduce din ,,
agresivitatea este erotizată” astfel dorind să facă dragoste dar totodată aplicînd şi forţa ne luînd în
consideraţie sentimentele victimei. După cum observăm agresivtate este în toate acţiunile lui,
precum şi lipsa de afectivitate. Pericolul social este unul sporit,, de regulă, victima nu
supraviețuiește atacului” prin umare se atentează la două valori sociale ocrotite de legea penală,
viaţa sexuală şi viaţa persoanei.
Prin urmare din cele analizate putem spune că personalitatea şi psihologia infractorului
violator sunt strîns legate una de alta, astfel observîndu-se un ciclu al comportamentului violator şi
anume, acesta în subconştientul său înainte de comiterea faptei are careva idei de a întreţine un
raport sexual pînă cînd normal, apoi ca o fază ulterioară apare imaginaţia drept exemplu sexul cu o
persoană într-o formă mai agresivă, apoi pot să apară aşa numiţii inhibatori interni unde individul
ştie că nu este permis ceea ce gîndeşte.
Însă rolul principal îl joacă factorii , fenomenele de un animit tip, drept exemplu: pierderea
locului de muncă, respingerea de către persoana iubită, stresul şi starea de ebrietate, etc., care fac
perspectiva acestei închipuiri ilegale deosebit de atractivă. Factorii declansatori cel mai des întâlniţi
sunt stările emoţionale negative (singurătatea, furia, plictiseala, frustrarea, etc.), care pot fi
îndepărtaţi prin fantezie şi care conduc la comiterea infracţiunii de viol.
Prin umare, după cum am menţionat personalitatea infractorului se atestă după ce aceasta a
comis fapta prejudiciabilă, în cazul nostru infracţiunea de viol, dar aceasta apare cu mult înainte de
săvîrşirea infrcţiunii.

61
 3.3. Forme de manifestare – cercetare la nivelul mun. Chişinău

În prezent, conform datelor statistice , rata criminalităţii în Republica Moldova creşte din ce în
ce mai mult. În consecinţă autorii V. Climenco şi A. Timuş în legătură cu faptul dat spună că circa
70 la sută din cei chestionaţi sunt îngrijoraţi de starea criminalităţii în localitatea unde domiciliază:
65 la sută nu se simt apăraţi de atentate criminale, 57 la sută consideră că mafia şi elementele
corupte au în prezent în Moldova cea mai mare influenţă , 88 la sută nu sunt mulţumiţi de politica
penală a statului. Indicatori deosebit de alarmanţi.
În cele ce urmeză vom încerca să prezentăm date care ne vor permite să constatăm care este
cauza criminalităţii, cine comite cel mai des infracţiuni, şi care sunt victimele acestor atentate.
În baza analizei efectuate în secţiunea anterioară ,,cauzalitatea criminalităţii” vom prezenta
următoare date statistice .
Prin urmare printre primii factori care predispun la acest tip de infracţionalitate ,,viol” sunt
factorii economici, morali şi demografici, predominante fiind structurile industriale ce utilizează
forţa de muncă ieftină şi existenţa unei mari concentrări de populaţie fără locuri de muncă sau
grupuri defavorizate din punct de vedere social precum şi mobilitatea geografică a populaţiei.
În continuare vom analiza şomajul împreună cu mobilitatea geografică a populaţiei , astfel dacă
e să luăm anii 2011-2014 atunci observăm o creştere a pupulaţiei în municipiu, dacă în 2011
Chişinăul găzduia 794.800 locuitori atunci conform datelor BNS numărul preliminar al populaţiei la
01 ianuarie 2014 este de 804.500 de locuitori.
Respectiva creştere a populaţiei se datorează în pare parte faptului, trecerii pupulaţiei din
zonele rurale în zona urbană, fapt ce dezorganizează instituţiile sociale existente.
Dacă e să ne referim la şomaj, atunci în 2011 s-a înregistrat un număr total de 4369 de
şomeri, în 2012 – 3157, în 2013 – 3050 din 9851 înregistraţi oficial, chiar dacă observăm o
scadenţă a numărului şomerilor de la an la an oricum numărul total de 3050 de şomeri la o
populaţie de 804.500 locuitori, din care efectivul salariatilor era la sfîrşitul lunii decembrie 2012
de 344.800, este îngrijorator.
În această ordine de idei în anul 2011 infracţiunea de viol a fost săvîrşită de persoane care nu
au un post de lucru şi nu învaţă în număr de 159 de făptuitori, pe lîngă cei 26 de făptuitori care sunt
angajaţi în cîmpul muncii sau învaţă, în 2012 raportul este de – 223 de făptuitori la 22, în 2013-
101/2, iar în 2014 pînă în luna aprile raportul este de 30/0, unde conform datelor statistice pe
localităţi în Chşinău sunt comise cele mai multe infracţiunii de felul da dat.102

102
Anexa nr.2 Rata criminalităţii pe localităţi şi pe tipuri de infracţiuni
62
 Conform sondajului realizat de V. Climenco şi A. Timuş, 85 la sută din cei chestionaţi văd
cauza criminalităţii în reducerea periculoasă a nivelului de viaţă al poporului, 75 la sută – în
înrăutăţirea protecţiei sociale, 73 la sută – în lipsa posibilităţilor de a munci normal, 18 la sută
menţionează reducerea interesului faţă de munca particulară.
În consecinţă schimbările care se produc în Republică, au condus la divizarea societăţii în
săraci şi bogaţi. Pe de o parte, averi evaluate la milioane, legitimitatea cărora trezeşte profunde
îndoieli, iar pe de altă parte – sărăcie, disperare. Astfel în societate sporeşte tot mai mult
tensiunea socială în legătură cu declinul nivelului de producţie, creşterea şomajului, reducerea
nivelului de viaţă, inechitatea socială, pierderea încrederii în ziua de mâine.103
Nu în cele din urmă o influenţă asupra ratei criminalităţii o au şi factorii socio-culturali:
familia, şcoala, locul de muncă (profesia), starea civilă, organizarea timpului liber, mass – media,
specificul naţional, religia, taxicomania.
Unul din principalele cauze (factori) este sectorul educaţional, astfel corform Biroului Naţional
de Statistică din RM conform datelor prezentate la anexa 3 observăm o descreştere a numărului de
elevi/studenţi înscrişi la şcoli/ universităţi , ceea ce nu este tocmai îmbucurător, deoarece din
analizele efectuate anterior, am constat că infracţiunile de cele mai dese ori se comit de persoanele
care nu au o instruire şcolară, sau persoanele analfabete, precum şi de persoanele care au doar cel
mult şase clase finisate.
Pe lîngă degradarea unor unităţi de învăţămînt o alta cauza a abandonului şcolar, mai ales
în învăţămîntul primar şi secundar, o constituie degradarea infrastructurii de transport,
desfiinţarea unor linii de transport în comun, ce fac greoaie deplasarea între localitati.
Un alt factor important favorizant al abandonului şcolar îl constituie situaţia economică a
familiilor (sunt cazuri de familii cu doi sau mai mulţi copiii care au ales să-si trimită copii la
şcoala pe rînd, în zile diferite, pentru că nu-şi pot permite să suporte costurile deplasării şi
şcolarizării).
Prin urmare abandonul şcolar reprezintă un indiciu că în rîndul populaţiei apar persoane care
pentru a dobîndi sau a-şi realiza scopul propus cu siguranţă nu va activa în baza legii, dar vor
recurge la acţiuni ilegale.
În concluzie persoanele date sunt mai predispuse de a comite infracţiunea de viol, avînd un
comportament mult mai agresiv.
* Tipologia infracţiunilor
Prezentîndu-se ca un municipiu cu o populaţie majoritar urbană (723.488 locuitori faţă de
71.265 locuitori în mediul rural) procentul cel mai mare de violuri este întîlnit în acest mediu

103
Valeriu Bujor. Criminalitatea şi societatea. În Legea şi viaţa, nr. 6/1993 pag. 7-10

63
(80%). Cu toate acestea, şi numărul violurilor comise în mediul rural este semnificativ, dar
modul de operare diferă.
Drept exemplu specific mediului urban este comiterea infracţiunilor în grup, adică de mai
multe persoanei iar pentru mediul rural este caracteristic violul neorganizat, spontan.
Conform datelor statistice privind ziua şi timpul(zilei, sezonier) săvîrşirii infracţiunii pe
teritoriul municipiului Chişinău, din anii 2011-2014, considerăm că predomină violurile comise în
intervalul de 18-24h 104, precum şi în oricare din zilele săptămînii.
Sub aspect sezonier studiul practicii judiciare relevă faptul că violurile se comit
preponderent în perioada caldă a anului şi anume, vara sau primăvara.
Pe parcursul acestor ani s-a înregitrat în zona rurală o singură infracţiune de viol, iar în zona
urbană 62 de infracţiuni de viol.
Datorită specificul infracţiunii de viol alegerea unei metode concrete de comitere a a
acesteia depinde de trăsăturile personale ale infractorului, de faptul dacă infracţiunea este comisă
de un singur autor, de doi sau mai mulţi autori, precum şi dacă este cunoscut cu victima şi dacă
da, care este natura acestor relaţii. Paralel, metoda de comitere a infracţiunii de viol este
influenţată de condiţiile de loc, timp sau alte de alte împrejurări în care a fost comisă fapta.
De exemplu, în cazul în care violul este comis în stradă (30 % în mediul rural, 60%
mediul urban), făptuitorul conştientizează că riscul de a fi descoperit este mai mare şi din criză
de timp, va aplica constrângerea fizică combinată cu constrângerea psihică; în cazul în care
violul este comis într-un loc ferit (apartament, loc izolat, saună etc.) şi dacă făptuitorul se
cunoaşte cu victima, atunci iniţial violenţa poate avea o intensitate mai redusă (55% mediul
rural, 60% mediul urban ).
Mai este de menţionat că analiza informaţiei operative despre combaterea criminalităţii în
R. Moldova pe anii 2010-2013, relevă că structura violurilor în funcţie de metoda de comitere se
prezintă în următorul fel:55% de violuri se comit prin constrângere fizică; 19% prin constrângere
psihică şi 26% prin folosirea atât a constrângerii fizice, cât şi a celei psihice.
* Tipologia violatorilor
În baza analizei şi cercetărilor pe anii 2011-2014 (anexa nr.5)putem spune că marea
majoritatea a infracţiunilor de viol se petrec de un singur autor, iar violul de două sau mai multe
persoane reprezentînd doar undeva 20 % din întreg.
De asemenea putem spune că cel mai mare procent de făptuitori este din rîndul celor care
nu lucrează sau nu învaţă , aproximativ 60%.
Vîrsta făptuitorului apare în două ipostaze şi anume: 1) 18-24 ani, 2) 30 şi mai mare.

104
Anexa 4 Starea infracţionalităţii pe teritoriul RM
64
 De asemenea se face a fi observat şi faptul că cei care comit infracţiunea de viol sun mai
mult din rîndul persoanelor ce nu au antecedente penale.
În concluzie axîndu-ne pe faptul ca infracţiunile de viol se săvîrşesc mai mult în zona
urbană, şi conform anexei 5, autorul infracţiunii de viol la nivelul municipiului Chişinău (şi altor
municipii) se consideră persoana cu vîrsta cuprinsă între 18-24 ani sau 30 şi mai mare care nu are
un loc de mună, şi care acţionează de cele mai deseori singur.
* Tipologia victimilor
Conform datelor statistice din anii 2011-2014 din BNS numărul de făptuitori a infracţiunii
de viol din rîndul bărbaţilor la nivelul municipiului Chişinău este de 157, pe cînd numărul
violatorilor din rîndul femeilor este de 2, prin urmare de ici rezultă că cele mai multe victime
sunt de sex femenin.105

3.4. Metodele de prevenirea şi combaterea a infracţinii de viol

După prezentarea situaţiei reale cu privire la infracţiunea de viol şi analiza detaliată a

acesteia se simte necesitatea de a propune anumite căi de prevenire şi combatere a infracţiunii
respective, precum şi metode represive pentru făptuitori.
Din punct de vedere criminologic principalele modele de prevenire a criminalităţii (pe
care vom încerca să le raportăm la infracţiunea de viol)sunt:
1) Modelul clasic – aici se are învedere severitatea pedepselor , promptitudinea
pedepselor şi neutralizarea infractorului.106 Prin urmare cu privire la infracţiunea de viol este
necesar ca autărităţile să adopte legea nu numai prin ,, marcarea infracţiunii şi a pedepsei” dar şi
completarea acesteia conform unei baze ştiinţifice solide, an de an. Cu privire la neutralizarea
infractorului ce se face vinovat de comiterea infracţiunii de viol optăm pentru implimentarea în
instituţiilor penitenciare a programului ,,OTO-unul la unul” care are scop final ,, remodelarea
cognitiv comportamentală” , adică în urma acestui program făptuitorul îşi va construi o nouă
viziune asupra existenţei, va avea posibilitatea de a găsi mult mai facil soluţii pentru diferite
probleme cu care se confruntă, va învăţa noi principii de convieţuire alături de semeni,
respectând individualitatea şi potenţialul fiecăruia.107 Deoarece, după cum cunoaştem , specific
RM, făptuitorul odată ce a ajuns în penitenciar nu se gîndeşte la vinovăţia pe care o are şi la fapta
săvîrşită dar se gîndeşte la faptul cum să supraveţuiască în penitenciar.

105
Date.gov.md biroul naţional de statistică
106
Igor A.Ciobanu, Criminologie, pag..439
107
Lăcrămioara Mocanu-Demersuri psihologice de reconfigurare a personalităţii infractorului în scopul reintegrării
sociale, Bucureşti 2009
65
 2) Modelul social – cuprinde de regulă măsuri sociale complexe, ca orientarea spre
înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care generează comiterea infracţiunii. Din analizele anterioare
am stabilit că pentru infracţiunea de viol una din cele mai mari cauze ce cauzează comiterea
infracţiunii este şomajul, sărăcia şi ,,lipsa de carte”. Respectiv se impune crearea unor noi posturi
de muncă şi majorarea salariilor, ceea ce pentru RM la perioada actuală este cam dificil. Însă în
domeniul educaţional se pot crea diverse grupe de elevi/ studenţi voluntari care ar acorda aceste
servicii atît persoanelor din cadrul instituţiilor de învăţămînt cît şi celor care nu au posibilitatea
să fregventeze şcoala.
3) Modelul situaţional , numit şi tehnologic – presupune o diminuare a riscurilor
criminalităţii pri aplicarea unor măsuri de prevenire situaţională, acest model este orientat cătr
potenţialele victime. Prin urmare cunoaştem următoarele măsuri de prevenire situaţională: 108
a) măsuri de securitate care îngreunează comiterea infracţiunii , dacă e să raportăm la
infracţiunea de viol atunci binevenite ar fi următoarele: excluderea plimbărilor prin parcuri mai
ales cele cu o vegetaţie foarte bogată pe timp de noapte de una/unul singur/ă, evitarea
transportului de ocazii, întîlnirea cu persoane necunoscute (pentru a face cunoştinţă real ) în
locuri publice, şi nu în ulimul rînd evitarea unei îmbrăcăminte sau comportament provocator.
b) măsuri de securitatea care îngreunează costurile şi beneficiile criminalilor – acestea
sunt deja măsuri implimentate de autorităţi , un exemplu este supravegherea tehnică a clădirilor
şi împrejurărilor care crează dificultăţi pentru infractori , în această ordine de idei este cazul cînd
în faţa spitalului a fost violată o femeie gravidă , ca ulterior autorităţile să plaseze camere de
supraveghere , costuri mari dar în schimb reducerea criminalităţii.
4) Modelul mixt – care este în mare parte caracteristic Republicii Moldova deoarece
îmbină cele trei modele prezentate mai sus.
După cum am mai specificat o principală metodă de prevenire şi combatere a
criminalităţii este neutralizarea infractorului, prin urmare cea mai bună neutralizare este
resocializarea cu succes a acestuia.
Pentru a putea resocializa infractorul este necesar ca acesta permanent să se afle sub un
control, supraveghere, astfel mai întîi de toate va fi necesar să stabilim care este atitudinea
infractorului faţă de pedeapsă , deoarece în cazul în care acesta va avea o atitudine negativă
aceasta nicidecum nu va duce la corijarea făptuitorului ci dimpotrivă va prezenta o conduită
revendicativă, ostilă faţă de administraţia penitenciarului, fiind dominat de sentimentul de
nedreptate, suferinţă.
Un alt pas ar fi studierea infractorului prin aşa metode ca experimentul natural, însoţit de
observaţie (comportamentul acestuia în timpul detenţie), metoda interviului (constă în purtarea

108
Costica Păun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, pag. 259-261
66
unor discuţii cu subiectul, pe baza unui plan dinainte stabilit, care să permită în final tragerea
unor concluzii, privind interesele, atitudinea, factorii mediului social apropiat care l-au
influenţat, mai mult, dacă este sau nu normal din punct de vedere psihologic, etc.) ; Metoda
analizei psihologice a produselor activităţii (constă în analiza unor jurnale intime, compuneri,
autobiografii, desene, poezii, sublinieri în cărţi, etc.; toate acestea pot furniza date importante
privind unele trăsături de personalitate: convingeri, niveluri de aspiraţie etc.). Toate aceste
încadrîndu-se în metoda numită psihoterapia şi anume psihanaliza.
O altă metodă de resocializare a infractorului ar fi metoda relaţiilor de grup se bazează
pe teoria asociaţilor diferenţiale109 şi constă în punerea infractorului în contact cu grupuri sociale
care respectă legea. Aceasta este necesar din motivul că atunci cînd făptuitorul se află în detenţei
are loc o diminuare a gamei contactelor fizice, psihice şi psihosociale, astfel încît sărăcia vieţii
de relaţie are implicaţii profunde asupra capacităţii individului de a-şi juca rolurile normale şi
reduce puternic posibilitatea de interacţiune psihosocială cu semenii.
Această metodă se aplică în general în perioada de probaţiune sau de eliberare
conditionată şi succesul ei depinde de respectarea unor reguli, între care menţionăm:
- grupul va fi constituit în asa fel încît infractorul să se bucure de o anumită consideraţie;
- cu cît infractorul va fi atras mai mult de către grup, cu atît mai mare va fi influenţa pe
care grupul o va exercita asupra acestuia;
- atracţia exercitată de grup trebuie să se bazeze pe interesele majore ale delincventului şi
nu pe cele marginale;
- grupul constituit trebuie să fie preponderant anticriminal, astfel încat orice abatere de la
normele grupului să fie considerate o apropiere de calea infracţională;
- grupul este acela care trebuie să-şi exercite presiunea asupra infractorului şi să nu
aştepte ca schimbarile comportamentale să se iveasca de la sine.
Astfel ar fi binevenit ca psiholgii din penitenciare să acţioneze în baza schemei programului
STOP, program bazat pe tehnicile cognitiv-comportamentale ce urmăreşte identificarea acelor
gânduri disfuncţionale şi a sentimentelor care le-au generat. Spre deosebire de OTO, programul
de faţă reprezintă o tehnică de grup care implică o serie de condiţii speciale (de la amenajarea
sălii de program, până la prezenţa unui anumit număr de specialişti). Scopul principal al acestui
program reprezintă acordarea sprijinului individului în vederea achiziţionării acelor abilităţi în
vederea soluţionării unor probleme de gândire, organizare şi ierarhizare a propriilor sarcini,
constând în combinarea oportunităţilor de învăţare într-o succesiune structurată110.

109
Igor A.Ciobanu, Criminologie, pag..487
110
G. Nicolae, M. Badea, 2008, p 371
67
 În concluzie , menţionăm că pentru o mai bună resocializare a infractorului este necesară
studirea personalităţii acestuia precum şi cea a factorilor care au contribuit la formarea acestei
personalităţi.

68
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

1. Pe parcursul a mai multor milenii, infracţiunea de viol a suferit un şir de modificări

datorită dezvoltării continuă a scocietăţii , precum şi datorită practicii judiciare, astfel, aplicînd
în practică normele date, se poate de observat ce anume a scăpat din vederea legiuitorului, şi care
sunt lacunele ce trebuie de înlăturat.
2. Interpretarea comparativă a normelor de drept penal ne ajută să vedem avantajele şi
dezavantajele propriei legislaţii , ne determină să atragem o mai mare atenţie asupra problemelor
mai puţin desfăşurate şi rezolvarea acestora. În consecinţă, elucidând esența politicii penale a
mai multor state cu referire la infracțiunea de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care
ar putea avea rol uzual și în ipoteza unor iminente modificări de lege penală cu referire la
infracțiunile privind viața sexuală ,, drept exemplu contopirea art.171 cu art.172”
3. În scopul creării unei baze teoretico-aplicative uniforme şi anume cu privire la ,, două
sau mai multe persoane”, precum şi cu privire la cazurile de comitere a violului cu ajutorul unor
persoane care nu sunt pasibile de răspundere penale, se impune modificarea noţiunii de
participaţie prevăzută în PG a Codului penal (art.41 Cod penal), precum şi a art.42 alin.(6) Cod
penal. În acest sens, nu este necesară previziunea obligativităţii îndeplinirii de către toţi
participanţii a semnelor subiectului activ al infracţiunii.
4.Conform principiului legalităţii, legea penală trebuie să fie previzibilă şi clară, astfel
încît cel care citeşte prevederile să înţeleagă ce legiuitorul a dorit să spună prin această normă,
iar în caz contrar să se adreseze la interpretarea făcută de către instanţele judecătoreşti. În
consecinţă propunem excluderea din codul penal de la art.171 a sintagmei ,, violul soldat cu alte
urmări grave” deoarece constituie o noţiune fără conţinut.
5. Caracteristica infracţiunii de viol sub aspect criminologic cuprinde, prin conţinutul său,
următoarele elemente: cauzele comiterii infracţiunii de viol, date despre personalitatea
făptuitorului şi a victimei, despre existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, indici cu
referire la metoda, timpul, locul comiterii infracţiunii de viol.
6. Pentru combaterea criminalităţii şi în special a infracţiunii de viol este necesar ca statul
să i-a măsuri în privinţa şomajului (în primul rînd prin depăşirea crizei economice), precum şi să
manifeste un interes în crearea grupelor de voluntariat cu scopul de a acorda o instruire şcolară
celor care nu au această posibilitatea.
7. În scopul de a resocializa făptuitorul cu un succes mai mare, autorităţile trebuie în
primul rînd să atragă o mai mare atenţie la personalitatea acestuia. Pentru aceasta recomandăm
implimentarea în instituţiile penitenciare a prograbeloro ,,OTO” şi ,,STOP”.

69
 BIBLIOGRAFIE

1. Andrian Paladii , Teză de doctor în drept, Violul: Studiu de drept penal şi investigare judiciară
a infracţiunii, Chişinău 2010 ;
2. Alexandru Borodac, Curs de drept penal.Partea specială, vol.I , ed.Chişinău,1996;
3. Alexandru Barbaneagra,Gh.Alecu,V.Berliga,V.Budeci , Comentariu Codului penal al RM,
Chişinău 2009;
4. Avram M.,Popovici T. Şi Cobîşneanu V.-cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Ediţia
Arc, Chişinău 2004 ;
5. Аристотель, Сочинения в четырех томах. Москва, 1983 в.4;
6. А.П.Диаченко, Уголовно-правовая охрана граждан в сфере сексуальных отношений,
Москва,1995;
7. Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. , Drept penal , partea generală, Chişinău 2005,
pag.368
8. Beliş V., Medicina legală, curs pentru facultăţile de drept. Bucureşti; Juridică, 2005;
9. Biroul National de Statistica, Rapoartele statistice nr. 1-SGL, nr. 2-prof, nr. 3-colegiu, nr. 4-
IS;
10. Brînză S,Stati V.-Drept penal, Partea specială, Vol.I, Chişinău 2011,
11. Bujor V. şi Pop Oct.- aspecte criminologice privind infracţiunile săvîrşite cu violenţă,
Timişoara 2003 ;
12. Cătuna N. V. „Metodica cercetării infracţiunii de viol” Bucureşti; C.H. Beck, 2007;
13. C.Enăchescu. Tratat de psihosexologie. – Iaşi: Polirom, 2003;
14. Costica Păun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucureşti, 2000;
15. Codul penal RSSM din 1961, abrogat;
16. Cod penal al RM nr.985 în vigoare din 12.06.2003;
17. Culegere de Hotărîri ale Plenului CSJ a RM, Chişinău 2002;
18. Chambre Criminelle, 29 aprilie 1960, în Gazette du Palais, 1960, nr.215;
19. Chambre Criminelle, 11 februarie 1992, Droit penal, (Editions de juris – classeur), 1992,
nr.174;
20.D.Luminosu şi V.Popa – „criminologie” , Editura Helicon, Timişoara, 1996;
21. Dongoroz V. şi colaboratorii - Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială,
vol. III, Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 ;
22. Dobrinoiu V. Drept penal, partea specială vol I. Bucureşti; Lumina Lex, 2000
23. Dosar nr. 2009833239 arhiva Judecătoriei Centru;
24. Dosar nr. 1a-546/14 Arhiva Curţii de Apel Chişinău;

70
25. Dosarul nr. 4-1re-74/2014 , CSJ/30 ianuarie 2014 mun. Chişinău / http:// jurisprudenta. csj.
md/;
26. Decizia Curţii de Apel, dosarul nr. 1a-343;
27. Dicţionarul explicativ al limbii române, Chişinău, 1998;
28. Gh.Baciu. Medicina Legală, Chişinău , 1999;
29. Gh.Scripcaru, Curs de medicină legală, ed.Fundaţia Chemarea, Iaşi, 1995,
30. Gladchi Gh., Criminologie generală, Chişinău , 2001;
31. Ioan N. Floca – Din istoria dreptului românesc, Sibiu 1993;
32. I.Macari , Drept penal al RM, Partea Generală, ed. USM, Chişinău , 1999;
33. Ю.И.Скуратов, О.М.Лебедев , Комментарий к Уголовному кодексу РФ, изд.Норма,
Москва, 2001;
34. Igor A.Ciobanu; Criminologie, Chişinău, 2011, ;
35. Judecător Lupe Carmen ,Evoluţia istorică a reglementării răspunderii penale pentru
infracţiunile privitoare la viaţa sexuală pe teritoriul românesc;
36. Lăcrămioara Mocanu-Demersuri psihologice de reconfigurare a personalităţii infractorului în
scopul reintegrării sociale, Bucureşti 2009
37. Legea nr. 286 privind Codul penal, menţiuni şi precizări , Monitorul Oficial nr.510 din
24.07.2009;
38. Legea nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009,
nr. 41- 44, art.120;
39. LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551;
40. LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855;
41. Legea din 24 martie 1961 ( VESTILE R.S.S.M., 1961, NR.10, ART.41);
42. Mateescu Teodora-Oana , Utilizarea tehnicilor profiling în investifarea infracţiunilor de viol,
Bucureşti , 2012
43. Наумов А.В.. — 4-е изд., перераб. и доп. – Волтерс К. М., 2008. 504 ;
44. O.Loghin şi T.Toader drept penal român,partea speciala, Bucureşti 2001 ;
45. Oancea I.,probleme de criminologie, Bucureşti 1994;
46. ONS’s User Guide to Crime Statistics for England and Wales tab.1.2;
47. Politic Gabriela, Criminologie, Iaşi, 1996;
48. Plenul CSJ Hotărîrea nr.7 din 29.08.1994;
49. R.Chiriţă.Violul conjugal în dreptul comparat/Revista de Drept Penal 2002, nr.2;
50. Российское уголовное право. Курс лекций: в 3 т. Т. 2. Особенная часть (главы 1- 35.
Законы России: опыт, анализ, практика", N 3, сентябрь 2006 г. О.С. Капинус;

71
51. Reglementări de drept internaţional: Convenţia internaţională din 20.11.89 cu privire la
drepturile copilului, art.34//TI, 1/1998.
52. Sasu Andrei , „perspectiva criminalistică asupra infracţiunii de viol” Bucureşti, iunie 2011;
53. Tudorel Toader, Drept penal, partea specială, „Culegere de probleme din practica judiciară
pentru uzul studenţilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
54. Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002;
55. Уголовный кодекс Российской Федерации, от 13.06.1996 N 63-ФЗ, (принят ГД ФС РФ
24.05.1996), Статья 131;
56. Valeriu Bujor. Criminalitatea şi societatea. În Legea şi viaţa, nr. 6/1993 pag. 7-10
57. http://www.zakonrf.info/uk/131;
58. http://imagique.wordpress.com/tag/integritatea-sexuala/. ;
59. http://www.legislation.gov.uk/ - Sexual Offences Act 2003 ;
60. http://www.thefreedictionary.com/;
61. http://www.bbc.co.uk/schools/pshe_and_citizenship/pdf/rape.pdf ;
62. http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-cu-transmitere-sexuala/;

72
Anexe:
Anexa nr.1 Subiectul infracţiunii în Marea Britanie
Table 2.1 – Prevalence of being a victim of a sexual offence in the last 12
months among adults aged 16 to 59, average of 2009/10, 2010/11 and 2011/12
CSEW

Persons aged 16 to 59
England and Wales Percentage who were victims once or more
--------------------------------------------------
Offence Males Females All
Any sexual offence (including attempts)(1) 0.4 2.5 1.5
Most serious sexual offences (including attempts) 0.1 0.5 0.3
Rape (viol) (including attempts) 0.1 0.4 0.2
Assault by penetration (including attempts) 0.0 0.2 0.1
Most serious sexual offences (excluding attempts) 0.1 0.4 0.2
Rape (excluding attempts) 0.0 0.3 0.2
Assault by penetration (excluding attempts) 0.0 0.1 0.1
Other sexual offences 0.4 2.3 1.3

Unweighted base(2) 20,692 24,203 44,895

(1) Subcategory figures will not add up to the figures above them because respondents may have
been victims of separate incidents of different types of sexual offence.
(2) The bases given are for any sexual offence, the bases for the other measures presented will be
Similar

73
Anexa nr. 2 Rata criminalităţii pe localităţi şi pe tipuri de infracţiuni anii 2011-2014

74
Anexa nr. 3 Influenţa sectorului educaţional
Tabelul 7. Şcoli de zi, gimnazii, licee în profil teritorial
Numărul de instituţii Numărul de elevi, mii
Regiuni de dezvoltare
2009/10 2010/11 2011/12 2012/13 2013/14 2009/10 2010/11 2011/12 2012/13 2013/14
Total 1505 1484 1457 1394 1372 413,7 395,1 380,2 366,0 352,0
Mun. Chişinău 166 163 162 152 153 82,6 80,1 79,1 78,8 78,8
Nord 491 482 476 457 449 111,9 106,9 102,8 98,0 93,5
Mun. Bălţi 30 30 30 30 30 14,8 14,2 13,9 13,6 13,5
Briceni 34 34 34 34 34 8,7 8,4 8,1 7,7 7,2
Donduşeni 27 27 27 27 26 4,5 4,2 4,1 3,9 3,7
Drochia 41 39 39 39 37 9,8 9,3 9,0 8,6 8,2
Edineţ 44 43 43 41 41 8,9 8,5 8,4 8,0 7,6
Făleşti 51 50 49 48 47 11,6 11,1 10,6 9,9 9,3
Floreşti 55 54 53 51 50 10,6 10,0 9,6 9,1 8,6
Glodeni 28 28 26 26 25 7,7 7,4 7,0 6,6 6,2
Ocniţa 30 30 30 27 26 4,9 4,8 4,5 4,3 4,1
Rîşcani 40 39 39 36 36 7,6 7,3 6,9 6,7 6,4
Sîngerei 51 50 48 46 46 11,9 11,4 10,9 10,4 9,9
Soroca 60 58 58 52 51 10,9 10,3 9,8 9,2 8,8
Centru 530 523 509 485 473 129,3 123,0 117,7 112,9 108,1
Anenii Noi 36 36 35 35 33 9,7 9,2 8,8 8,5 8,2
Călăraşi 42 39 34 33 31 8,7 8,2 7,9 7,6 7,1
Criuleni 34 34 34 34 33 9,2 8,9 8,6 8,3 8,0
Dubăsari 13 13 13 13 13 4,0 3,8 3,6 3,5 3,3
Hînceşti 54 52 51 51 52 15,1 14,3 13,5 12,9 12,3
Ialoveni 37 36 36 35 34 12,5 11,9 11,4 11,0 10,7
Nisporeni 35 35 34 34 34 8,5 8,1 7,8 7,3 7,1
Orhei 65 65 63 58 58 13,7 13,0 12,6 12,2 11,8
Rezina 40 40 40 38 37 6,3 6,0 5,7 5,5 5,1
Străşeni 39 39 39 38 36 11,2 10,7 10,3 9,8 9,5
Şoldăneşti 31 31 31 25 24 5,5 5,3 5,1 4,8 4,6
Teleneşti 42 41 41 38 37 9,9 9,2 8,6 8,2 7,7
Ungheni 62 62 58 53 51 14,9 14,3 13,8 13,3 12,7
Sud 260 259 254 245 242 66,9 63,3 60,1 56,9 53,9
Basarabeasca 11 11 11 10 10 3,4 3,2 3,0 2,8 2,6
Cahul 58 57 56 54 54 15,2 14,7 14,1 13,2 12,8
Cantemir 37 37 35 35 34 7,8 7,4 7,0 6,8 6,5
Căuşeni 35 35 35 35 34 11,4 10,8 10,5 10,0 9,5
Cimişlia 34 34 33 32 31 7,7 7,2 6,7 6,3 5,7
Leova 34 34 33 31 31 6,7 6,2 5,8 5,7 5,3
Ştefan Vodă 30 30 30 29 29 9,4 8,9 8,4 7,8 7,4
Taraclia 21 21 21 19 19 5,1 4,9 4,5 4,3 4,1
UTA Găgăuzia 52 51 50 49 49 20,9 19,8 18,8 17,8 16,2
UATSN şi mun.
Bender111 6 6 6 6 6 2,1 1,9 1,8 1,6 1,5

111 Instituţii situate în partea stângă a Nistrului şi municipiul Bender care se află în subordinea Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova

75
Elevi/studenti dupa Indicatori, Institutii si Ani
2009/10 2010/11 2011/12 2012/13
Mii Total 579,8 557,9 537,1 520,0
Institutii de invatamint primar si secundar 415,5 396,5 381,4 367,2
Institutii de invatamint secundar profesional 22,2 21,4 20,3 19,6
Colegii 32,2 32,2 31,4 30,7
Institutii de invatamint superior 109,9 107,8 104,0 102,5
La 10000 locuitori Total 1 627,0 1 567,0 1 509,0 1 461,0
Institutii de invatamint primar si secundar 1 166,0 1 113,6 1 071,0 1 032,0
Institutii de invatamint secundar profesional 62,0 60,2 57,0 55,0
Colegii 90,0 90,3 88,0 86,0
Institutii de invatamint superior 308,0 302,8 292,0 288,0

76
Anexa 4 Starea infracţionalităţii pe teritoriul RM

77
Anexa nr.5 Tipologia Violatorului

Tipologia violatorului Vîrsta 2011 2012 2013 Aprilie

persoanei/locul de 2014
muncă
Persoanele cu antecedente penale 14-15 ani - - - -
16-17 ani - 1 - -
18-24 ani 4 4 - -
25-29 ani 5 - 1 1
30 ani şi mai mare 5 4 - 1
Persoane în stare de ebrietate 14-15 ani 1 - - -
16-17 ani 1 - 2 -
18-24 ani - 7 4 1
25-29 ani 2 - 2 -
30 ani şi mai mare 2 6 5 1
Persoane care au comis pentru 196 243 2 2
prima dată
Persoanele care nu lucrează şi nu 14-15 ani 7 14 2 -
învaţă 16-17 ani 17 16 6 1
18-24 ani 64 81 44 9
25-29 ani 41 48 17 9
30 ani şi mai mare 50 64 32 11
Persoanele angajate în muncă în Muncitori 9 19 1 -
timpul comiterii infracţiunii Funcţionari 3 1 1 -
Persoanele implicate în procesul Şcoli medii , Licee 7 3 - -
de învăţămînt Şcoli profesionale 2 - - -
Instituţii medii 2 - - -
De specialitate
În grup Minonri în comun cu 6 4 - -
maturi
De minori 2 4 - -
Ceilalţi 14 28 16 2

78