Curs 1

CAPITOLUL I. PROBLEME GENERALE PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂȚI

1.1.Scurt istoric privind grupurile de societăți. Cauzele și consecințele apariției acestora
În secolele XVII-XVIII au apărut marile companii comerciale coloniale care au pus bazele
operațiunilor comerciale en-gros cu regiunile coloniale. Cel mai apropiat precursor al companiilor
multinaționale datează din timpul Revoluției industriale, când au apărut noi oportunități de investiții
în America, Africa, Australia și Asia. Ele au fost consecința directă a investițiilor străine pe diverse
teritorii naționale.
Companiile multinaționale au apărut, totuși, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Se pare
că în anul 1867 o firmă americană ”Singer” care producea mașini de cusut și-a construit o filială în
Scoția la Glasgow, fiind astfel prima firmă din lume care a devenit multinațională. După alte surse,
prima firmă multinațională ar fi fost cu adevărat ”Bayer” din Germania, care s-a instalat în localitatea
Albany din SUA în anul 1865.
Cert este că principala cale de apariție a acestor companii a fost cea a investițiilor directe:
anumite firme naționale și-au creat, pur și simplu, filiale în alte state. Piața internă devenise, prin
creșterea lor, prea mică pentru ele sau concurența prea mare și profitabilitatea prea mică. Ele căutau
astfel, plasamente mai bune pentru capitalurile lor.
O altă cale de apariție a grupurilor de societăți este cea a investițiilor de portofoliu: o firmă
oarecare națională, cumpără o parte sau toate acțiunile unei firme, de regulă rivale, dintr-o altă țară;
firma care cumpără devine astfel asociată, apărând pe această cale o companie mixtă, în primul caz,
sau pur și simplu o înghite pe cealaltă, o absoarbe, în al doilea caz.
Putem spune deci, că apariția grupurilor de societăți a fost generată, în principal, de
următoarele cauze:
➢ politica de creștere și de concentrare economică – în acest sens, se
procedează la:
- concentrări de natură verticală – regrupează întreprinderi ce sunt, în general,
clienţii unii celorlaţi sau ale căror produse sunt complementare şi, prin urmare,
corespunde unei strategii de filieră. Concentrarea verticală este în amonte sau
în aval. În concentrarea verticală în amonte, grupul are controlul furnizorilor
săi pentru a domina aprovizionările; societăților multinaționale care se dezvoltă
prin concentarea pe verticală le corespund ”filialele atelier” specializate pe un
anumit segment al procesului de producție, în scopul reducerii costurilor;
- concentrări de natură orizontală – regrupează întreprinderi care produc acelaşi
tip de produs sau evoluează în acelaşi sector de activitate. Este o strategie de tip
japonez ce vizează o dominare prin costuri, ceea ce-i permite să se impună pe
piaţă; se realizează prin creșterea numărului de filiale peste graniță în aceeași
ramură ca și societatea-mamă. Ea este caracteristică unor companii precum
General Motors, Ford, Toyota, Volkswagen, etc.
✓ Concentrarea conglomerată regrupează întreprinderile ale căror activităţi sunt
distincte şi care nu au între ele legături economice aparente.
Indiferent de tipurile de concentrare, există:
✓ Concentrarea tehnologică, ce grupează întreprinderile ce folosesc aceeaşi
tehnologie pentru a satisface clienţi şi pieţe diferite;
✓ Concentrarea de tip „marketing“, specifică întreprinderilor ce se adresează aceleiaşi
pieţe sau aceluiaşi tip de client, oferind produse diferite (agenţii de voiaj, societăţi de
transport, societăţi hoteliere).
Pentru realizarea politicilor de creștere și concentrare, societățile comerciale

1
procedează la achiziția de titluri de participare. O astfel de politică se înscrie pe unda înclinației
naturale a entității de a deveni cât mai puțin vulnerabilă și cât mai performantă1.
Referitor la fenomenul de creștere, managerilor li se oferă două mijloace principale:
- creșterea internă (prin crearea de entități specializate, cu structură juridică
independentă sau nu);
- creșterea externă (prin achiziții de entități, prin luarea acestora sub controlul sau prin
stabilirea de legături cu alte entități).
➢ existența și dezvoltarea piețelor financiare;
➢ condițiile de acces la piața internațională.
Cu alte cuvinte, apariția grupurilor de societăți a fost rodul unei expansiuni, prin luarea în
participație de tip capitalist.
Deși primele grupuri de societăți au apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
reglementările cu privire la conturile consolidate au apărut mult mai târziu.
Primele reglementări contabile referitoare la conturile consolidate au apărut în SUA (de fapt, criza
economică din perioada 1929-1933 este cea care scoate în evidență necesitatea unor proceduri mai
formalizate de normalizare contabilă).
Astfel, Comisia Valorilor Mobiliare (SEC – Securities and Exchange Commission) – organism
investit cu puterea de a exercita controlul asupra comerțului cu valori mobiliare, a cerut societăților de
grup cotate la bursă, începând cu anul 1934, să adauge la conturile individuale și situații financiare
consolidate. Anterior insă, societățile National Lead (în 1892), US Steel Corporation și Eastman
Kodak Company (în 1902) au elaborat conturi consolidate pentru nevoile proprii de informare, fără ca
vreo reglementare contabilă să prevadă obligativitatea întocmirii acestora.
În Marea Britanie, în anul 1939, Bursa de la Londra a emis primele dispoziții cu privire la
conturile consolidate, dispoziții prin intermediul cărora societățile cotate erau obligate să întocmească
conturi consolidate.
Spre deosebire de țările anglo-saxone, în țările Europei continentale, reglementările cu privire
la conturile consolidate apar mult mai târziu. Astfel, Germania (în 1965), in legea cu privire la
societățile pe acțiuni introduce obligativitatea întocmirii conturilor consolidate, însă, în perimetrul de
consolidare erau incluse doar filialele ce-și desfășurau activitatea în țară.
În Franța, Comisia Operațiilor Bursiere (COB) a cerut în 1968 societăților cotate să publice
conturi consolidate. In lipsa unui cadru conceptual clar, COB a considerat necesar ca situațiile
financiare consolidate să fie însoțite de informații complementare cu privire la metodele de
consolidare și de evaluare utilizate pentru întocmirea acestor documente. Cu toate acestea, societățile
franceze vor dispune de un referențial contabil coerent cu privire la conturile consolidate o dată cu
asimilarea Directivei a VII-a europene în cadrul legislativ francez.
În Romania, foarte mulți ani, nu li s-a acordat conturilor consolidate o importanță deosebită,
reglementarile contabile fiind orientate mai degrabă către conturile individuale. Deși au existat totusi
reglementări cu privire la conturile consolidate2, din diferite motive, acestea nu au fost aplicate în
practică. Abia în anul 2005, prin intermediul Reglementarilor contabile conforme cu directivele
europene3, societățile de grup care îndeplinesc anumite criterii de mărime au fost obligate să
întocmească conturi consolidate. Apoi, începând cu exercițiul financiar al anului 2007, societățile de
grup ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționate pe o piață reglementată au obligația să
întocmească situații financiare consolidate pe baza standardelor internaționale de raportare financiară.

1
Gurau M. – “ Politici, optiuni si proceduri contabile pentru entitatile economice ale caror valori mobiliare nu
sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata”, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2015, p.23
2
Mentionam in acest sens, OMFP nr. 772/2000 pentru aprobarea Normelor privind consolidarea conturilor
3
OMFP nr.1752/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene

2
 1.2. Reglementări internaționale legate de conturile consolidate
Prima propunere de Directivă europeană, care viza conturile de grup, a fost publicată în anul
1976. Ea a stat la originea Directivei a VII- a.
Lunga evoluție a acestei directive a fost determinată de divergențele în abordarea conceptului
de grup. Directiva avea să fie aprobată abia în anul 1983.
Această directivă ce vizează întocmirea și publicarea conturilor consolidate, cuprinde referiri
cu privire la: societățile ce au obligația de a întocmi conturile consolidate; societățile care intră în
perimetrul de consolidare; eliminările din perimetrul de consolidare; metodele de consolidare;
controlul conturilor consolidate, etc. Ea cuprinde 51 de articole.
În prezent, marile grupuri de societăți cotate la principalele burse de valori, folosesc fie
referențialul contabil American – US GAAP (principiile contabile general admise din SUA), fie
referențialul internațional (standardele internaționale de raportare financiară elaborate de IASB –
Consiliul Standardelor Contabile Internaționale).
În mai 2011, IASB a publicat trei noi standarde internaționale de raportare financiară cu
privire la consolidarea conturilor, a căror aplicare a devenit obligatorie începând cu 1 ianuarie 2013.
Aceste standarde care au produs modificări importante în consolidarea conturilor, sunt
următoarele:
IFRS 10 ”Situații financiare consolidate”
IFRS 11 ”Acorduri comune”
IFRS 12 ”Informații de furnizat cu privire la interesele în alte entități”
Odată cu publicarea celor trei standarde internaționale de raportare financiară, unele dintre
standardele internaționale și interpretări ale acestora au fost modificate sau chiar înlocuite
Standarde trecute Standarde intrate în Comentarii
cunoscute vigoare de la 1 ianuarie
2013
IAS 27 ”Situații financiare IAS 27 ”Situații financiare Standardul IAS 27 conține cerințele
consolidate și separate” consolidate și separate” de contabilizare și informare
IFRS 10 ”Situații financiare referitoare la investițiile în filiale,
consolidate” asocierile în participație și entitățile
IFRS 12 ”Informații de asociate atunci când o entitate
furnizat cu privire la întocmește situații financiare
interesele în alte entități” separate.
IFRS 10 stabilește principiile
pentru prezentarea și întocmirea
situațiilor financiare consolidate
atunci când o entitate controlează
una sau mai multe entități. Acest
standard înlocuiește standardul IAS
27 și interpretarea SIC 12
”Consolidarea – entități cu scop
special”.
IFRS 12 se aplică acelor entități
care au un interes (participație)
într-o filială, într-un acord comun,
într-o entitate asociată sau într-o
entitate structurată neconsolidată.
IAS 28 ”Investiții în entități IFRS 11 ”Acorduri IAS 28 prescrie tratamentul contabil
asociate” comune” al investițiilor în entitățile asociate
IFRS 12 ”Informații de și asocierile în participație și
furnizat cu privire la stabilește cerințele de aplicare a
interesele în alte entități” metodei de consolidare prin punere

3
 în echivalență.
In schimb, informațiile ce trebuie
furnizate cu privire la investițiile în
entitățile asociate și asocierile în
participație sunt prevăzute de
IFRS 12.
IAS 31 ”Interese în IFRS 11 ”Acorduri IFRS 11 stabilește principiile de
asocierile în participație” comune” raportare financiară de către
IFRS 12 ”Informații de părțile implicate într-un acord
furnizat cu privire la comun. Acest standard înlocuiește
interesele în alte entități” IAS 31 și interpretarea SIC 13
”Entități controlate în comun –
contribuții nemonetare ale
asociaților”.
In schimb, informațiile ce trebuie
furnizate cu privire la acordurile
comune sunt prevăzute de IFRS
12.

Regulamentul C.E. nr.1606/2002 a impus societăților europene cotate, începând cu exercițiul

financiar 2005, să întocmească și să publice conturile consolidate în conformitate cu standardele
internaționale de raportare financiară. Sunt vizate toate societățile:
➢ situate într-un stat membru al uniunii care publică conturi consolidate;
➢ care, la data întocmirii bilanțului, au titluri admise la tranzacționare pe o piață
reglementată dintr-un stat membru;
➢ indiferent de mărimea lor și sectorul în care acestea își desfășoară activitatea.

1.3.Reglementări naționale privind conturile consolidate

Primul text legislativ care a avut in vedere reorganizarea intreprinderilor (fuziuni, divizari)
proces in urma caruia rezulta o structura de grup, a fost Legea nr.31/1990 (legea societăților
comerciale), care ulterior a suferit numeroase modificari.
In anul 2000 a aparut o reglementare specifica conturilor consolidate, respectiv Ordinul
Ministrului Finantelor Publice nr.772/2000 de aprobare a Normelor privind consolidarea conturilor,
publicat in Monitorul Oficial nr.374/11.08.2000.
Apoi, deschiderea spre procesele de mondializare și de globalizare a urgentat nevoia de
constituire de grupuri, implicit de cunoaștere a normelor, metodelor, procedeelor și tehnicilor de
consolidare a conturilor. Astfel, normele generale referitoare la consolidare au devenit norme
operaționale, sub influența reglementărilor propuse prin OMFP nr.1752/2005, apoi Ordinul
nr.2374/2007.
Până la 31 decembrie 2014, operatorii economici ale căror valori mobiliare nu erau admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată au aplicat OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene4. Practic, la momentul respectiv, au fost transpuse
prevederile cuprinse în Directiva a IV-a a CEE 78/660/CEE din 25 iulie 1978 si Directiva a VII-a a
CEE 83/349/CEE din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate.
Cele două directive contabile au fost abrogate prin Directiva 2013/34/UE a Parlamentului
European şi a Consiliului privind situaţiile financiare anuale și situaţiile financiare
consolidate.5Termenul de transpunere a noii Directive contabile în legislaţia internă era de 20 iulie

4
Aceste reglementări au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr.766 bis din 10.11.2009 și au intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2010;
5
Publicată în Jurnalul Oficial al UE nr.182 din 29.06.2013

4
2015, iar raportările financiare întocmite ulterior acestei date trebuiau să fie conforme cu noile cerinţe
contabile europene.
Astfel, ținând cont că pentru cea mai mare parte a entităţilor din România exerciţiul financiar coincide
cu anul calendaristic și de faptul că ar fi dificil/imposibil de implementat în cursul anului, s-a optat
pentru introducerea acestor noi reglementări contabile începând cu 1 ianuarie 2015.
În acest sens, a fost publicat OMFP 1802/20146 pentru aprobarea Reglementarilor contabile
privind situațiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate aplicat
începând cu 1 ianuarie 2015, în timp ce OMFP 3055/2009 a fost abrogat.
De asemenea, au fost necesare și unele modificări în Legea contabilității7 înainte de emiterea OMFP
1802/2014. Printre acestea, menționăm exercițiul financiar diferit de cel calendaristic: exerciţiul
financiar este de 12 luni și reprezintă perioada pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale.
Astfel, conform Legii contabilitatii 82/1991, actualizată prin OUG 79/2014, începand cu 1
ianuarie 2015, exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru sucursalele cu sediul în
România, care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, precum şi pentru persoanele
juridice cu sediul în România.
Structura și dimensiunile documentelor contabile de sinteză diferă, mai mult sau mai puțin, în
funcție de încadrarea entitatilor raportoare: firma cotată/necotată, contabilitate
individuală/consolidată, firme reglementate de organisme specifice (ASF, BNR) vs.alte firme.
In România, avem cel putin două niveluri de prezentare a situațiilor financiare: nivelul firmelor cotate
si nivelul celorlalte firme.
Pe primul nivel se situeaza aplicarea IFRS, ca reglementari regionale (europene),
transnaționale. Normalizatorul national nu are ce reglementa aici, cel mult solicită informații pentru
Ministerul Finanțelor într-un format specific, diferit de cel în care se publică efectiv rapoartele
financiare ale firmelor cotate.
Pe al doilea nivel avem firmele care nu au obligația de a aplica IFRS și nu se supun unor
reglementari sectoriale particulare. Ele sunt, la randul lor, clasificate in trei categorii – microentități,
entitati mici si entități mijlocii și mari (prin OMFP 1802/2014, modificat de OMFP nr.773/2015 si
OMFP nr.4160/2015 si Legea contabilitatii si raportarii financiare nr.287/15.12.2017), din punctul
de vedere al structurii situatiilor financiare pe care trebuie sa le publice.
Nr. Denumirea Criterii de marime (OMFP nr.1802 Componenta situatiilor
crt entitatii (OMFP modificat de OMFP nr.773/2015) financiare
nr.1802/2014)
Pentru entitati individuale
1. Se situeaza sub nivelurile urmatoare: -bilant prescurtat;
microentitati -total active 350 000 euro, adica -cont de profit si pierdere
1 500 000 lei; prescurtat;
-cifra de afaceri 700 000 euro, adica -fara note, dar cu cateva
3 000 000 lei; informatii referitoare la
-numar mediu de salariati 10. entitatea raportoare, politicile
contabile aplicate, al unele
angajamente financiare
asumate si la unele relatii
financiare/comerciale cu
membrii conducerii.
2. entitati mici Nu sunt microentitati, dar se situeaza -bilant prescurtat;
sub nivelurile urmatoare: -cont de profit si pierdere;
-total active 4 000 000 euro, adica 17 -note explicative la situatiile
500 000 lei; financiare
-cifra de afaceri 8 000 000 euro, adica
35 000 000 lei;
-numar mediu de salariati 50.

6
OMFP nr.1802/2014 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 963 din 30.12.2014
7
Astfel, în Monitorul Oficial al României nr.902 din 11.12.2014, a fost publicată OUG nr.79/2014 pentru
modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991

5
3. entitati mijlocii si Se situeaza peste nivelurile stabilite ca -bilant;
mari limita maxima pentru entitatile mici -cont de profit si pierdere;
-situatii modificarii
capitalurilor proprii;
-situatia fluxurilor de
trezorerie;
Note explicative la situatii
financiare
Pentru grupuri
1. grupuri mici si Se situeaza sub nivelurile urmatoare: Sunt exceptate de la obligatia
mijlocii -total active 105 000 000 lei de a intocmi situatiile
(echivalentul a 23 681 717 euro); financiare consolidate, cu
Cifra de afaceri 210 000 000 lei exceptia cazului in care una
(echivalentul a 47 363 435 euro); dintre entitatile afiliate este o
Numar mediu de salariati 250 entitate de interes public.
2. Grupuri mari Se situeaza peste nivelurile stabilite ca -bilant consolidat;
limita maxima pentru grupurile mici si -cont de profit si pierdere
mijlocii consolidate;
-situatia consolidate a
modificarilor capitalurilor
proprii;
-situatia consolidata a
fluxurilor de trezorerie;
-note explicative la situatiile
financiare consolidate
Observatie: Grupurile mici si mijlocii sunt scutite de la intocmirea situatiilor financiare
consolidate si a raportului consolidat al conducerii (cu exceptia cazului in care una dintre entitatile
afiliate este entitate de interes public).

1.3. Grupul de societăți: definiții, caracteristici, obiective

Adesea, un întreprinzător simte nevoia de a-și derula afacerile prin mai mult de o singură
societate, devenind astfel asociat majoritar, direct sau indirect, la două sau mai multe firme.
Ansamblul astfel format devine un grup de societăți.
În literatura de specialitate nu este o definiţie unică a noţiunii de grup, deoarece conceptul
de grup are mai multe interpretări.
➢ Din punct de vedere financiar contabil, grupul reprezintă un ansamblu de
societăţi ale căror conturi pot fi consolidate. În acest context, tehnica de consolidare constituie baza
noţiunii de grup, iar grupul este delimitat printr-un perimetru de consolidare.
➢ Într-o abordare juridică, noţiunea de grup este privită total diferit, fundamentându-
se pe două idei esenţiale:
- independenţa juridică a societăţii din cadrul grupului;
- existenţa unei unităţi de decizie economică la care sunt supuse societăţile grupului
(decizie unică).
➢ De asemenea, dreptul afacerilor, dreptul public, dreptul muncii sau dreptul
de presă fundamentează în mod diferit conceptul de grup. În consecinţă, se observă o fărâmiţare a
conceptului de grup în cadrul disciplinelor, motiv pentru care există două modalităţi de abordare a
acestuia:
- grupul ca realitate observabilă în ansamblul său;
- noţiunea de grup, care este una abstractă ce stă la baza disciplinelor de natură juridică,
fiscală, contabilă sau financiară.

6
 În practică, grupurile se reunesc în jurul unor societăţi conducătoare denumite societăţi-mamă.
Societăţile care aderă la strategia grupului sunt societăţi independente din punct de vedere juridic, dar
strâns legate între ele prin intermediul participaţiilor sau al relaţiilor contractuale.

Într-un grup, distingem două categorii de asociați:

- asociați majoritari – care controlează și desemnează conducerea;
- asociați minoritari (externi) – care nu au puterea de a administra grupul/societățile
individuale.
Din cele prezentate, putem reține următoarele:

Grupul reprezintă o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăți, fiecare

cu personalitate juridică proprie, dar legate între ele prin participații de capital, care îi conferă uneia
dintre ele, numită societate-mamă, posibilitatea de a exercita un control asupra întregului ansamblu
și de a face să prevaleze o unitate de decizie.
Această unitate de decizie a societăţii dominante se poate manifesta numai dacă există o
relaţie de dependenţă a celorlalte societăţi faţă de ea. O asemenea dependenţă poate fi de diferite
naturi:
✓ dependenţa financiară generată de deţinerea majorităţii drepturilor de vot, în adunarea
generală, majoritate obţinută direct prin deţinerea a peste 50% din drepturile de vot
sau indirect prin intermediul uneia sau mai multor societăţi cu drept de control asupra
altei societăţi;
✓ dependenţa economică provenită din deţinerea de către grup a monopolului unei
activităţi;
✓ dependenţa contractuală ca urmare a încheierii cu o societate a unui contract de
exclusivitate, concesiune, a încheierii unui acord cu acţionarii privind acordarea
votului, sau desemnarea administratorilor, sau ca urmare a unor clauze statuare.
Legăturile de capital dintre mai multe societăți reprezintă una din trăsăturile ce caracterizează
cel mai bine existența unui grup. Astfel, atunci când o societate A deține o participație majoritară într-
o altă societate B, este vorba despre un grup de societăți, în cadrul căruia societatea A este societatea-
mamă, iar societatea B este o filială a societății A. Dacă la rândul său, societatea B deține o
participație majoritară într-o altă societate C, această societate C este o filială a societății B, dar și o
subfilială a societății A.
Dar, grupurile de societăți pot exista și în absența legăturilor de capital. În această situație,
coeziunea societăților din care este constituit grupul este asigurată de:
✓ acționarii principali ai fiecărei societăți, care sunt persoane fizice ce aparțin aceleiași
familii;
✓ plasarea societăților sub o direcție comună, chiar în prezența unei multitudini de
proprietari sau acționari;
✓ relațiile contractuale foarte strânse dintre societăți, care generează un comportament
de societăți integrate;
✓ acordurile restrictive de împărțire a rezultatului8;
Grupului de societăţi nu i se poate asocia, o singură interpretare, deoarece înfiinţarea şi
dezvoltarea acestuia a atras o serie de influenţe de natură economică, fiscală, juridică, socială şi
contabilă.
Limbajul contabil internațional și legislația românească, operează cu următoarele definiții:
Un grup (a group) = reprezintă ansamblul constituit din societatea-mamă și filialele sale.
Grupul este un ansamblu de societăți, fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru
unic de decizie, numit lider de grup9.

8
Săcărin M. – ”Practici și reglementări de consolidare a conturilor”, Editura ASE, București, 2012, p.13
9
O astfel de definiție, acceptată la nivelul referențialelor internaționale recunoscute (cel american și cel
internațional), are sensuri mai largi în contextul unor referențiale naționale și la nivelul dispozitivului european;

7
 El poate cuprinde după caz, pe lângă filiale, asocieri în participaţie şi entităţi asociate.
O societate-mamă (a parent) = o entitate care controlează una sau mai multe filiale10.
Societatea-mamă deține puterea și unicitatea deciziei în vederea realizării strategiei de dezvoltare
comune pentru grup, având un rol major în atingerea obiectivelor grupului.
O filială (a subsidiary) = este o întreprindere controlată de o altă întreprindere denumită
societate-mamă. Poate exista și situația unei filiale comune a două societăți-mame (asocieri în
participație), precum și cea privind o filială necotată a unei societăți-mamă cotate la bursă.
O asociere în participaţie = este o înţelegere contractuală prin care două sau mai multe
părţi întreprind o activitate economică supusă controlului comun. Un asociat într-o asociere în
participaţie deţine controlul comun asupra acelei asocieri în participaţie. Următoarele caracteristici
sunt comune tuturor asocierilor în participaţie:
- doi sau mai mulţi asociaţi sunt legaţi printr-o înţelegere contractuală; şi
- înţelegerea contractuală stabileşte controlul comun.
O entitate afiliată – două sau mai multe entități din cadrul unui grup;
O entitate asociată- o entitate în care o altă entitate are un interes de participare şi ale cărei
politici de exploatare şi financiare fac obiectul unei influențe semnificative exercitate de cealaltă
entitate11.
Se consideră că o entitate exercită o influență semnificativă asupra altei entități dacă deține
cel puțin 20% din drepturile de vot ale acționarilor sau asociaților respectivei entități. Ca urmare,
existența unei entități asociate presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv deținerea
unui interes de participare în cealaltă entitate şi exercitarea influenței semnificative asupra politicilor
de exploatare şi financiare ale acesteia;
Entități de interes public – societățile/companiile naționale, societățile cu capital integral
sau majoritar de stat și regiile autonome;

Caracteristicile grupului:
✓ grupul de societăţi se caracterizează prin existenţa de societăţi juridic-independente unele de
altele;
✓ existenţa unei societăţi centrale denumită societate-mamă, căreia îi sunt supuse societăţile
grupului;
✓ definirea domeniilor de competenţă între societatea-mamă şi alte societăţi pentru a se putea
ajunge la o concentrare de putere a deciziilor în sânul societăţii-mamă sau la o descentralizare
de putere şi responsabilitate în sânul altor societăţi;
✓ societatea-mamă trebuie să-şi organizeze activitatea de control pentru a urmări rezultatele
activităţii filialelor şi modul de transpunere în practică a strategiilor grupului;
✓ unitatea de decizie are ca obiectiv realizarea unei strategii de dezvoltare comună pentru
ansamblul societăţii de grup12.
Pentru prezentarea unor informații financiare relevante și credibile, este necesară
consolidarea conturilor componentelor grupului. Societatea care controlează grupul se numește
consolidantă, iar celelalte societăți consolidate.
Deducem că obiectivul consolidării este acela de a prezenta poziția financiară, performanțele
și evoluția poziției financiare, referitoare la entitățile cuprinse în grup, ca și cum ar fi vorba despre o
singură întreprindere.

10
OMFP nr. 1802/2014 – Secțiunea 1.2. Definiții
11
Ibidem
12
Bogdan V., Farcane N., Popa D., Boloș M. – ”Raportarea financiară la nivelul grupurilor de
societăti.Repere contemporane”, Editura Economică, București, 2011, p.34

8
 Consolidarea în contabilitate
Între componentele grupului pot avea loc tranzacții pe care fiecare entitate individuală are
obligația să le contabilizeze (conform regulilor impuse de existența personalității juridice). Astfel,
respectarea legii are drept consecință furnizarea de informații contabile individuale corecte din punct
de vedere formal și destinate utilizatorilor precum autoritățile fiscale, registrul comerțului ș.a.
Totuși, la nivelul grupurilor de societăți se aplică principiul prevalenței economicului asupra
juridicului (care ne spune să nu ne încredem prea tare în aparența juridică a tranzacțiilor, ci să luăm în
considerare mai degrabă fondul economic al acestora). Ori, din punct de vedere economic, grupul este
văzut ca o entitate de sine-stătătoare, făcându-se abstracție de independența juridică pe care le-o oferă
existența personalității juridice individuale.
În aceste condiții, situațiile financiare de sinteză anuale individuale nu sunt
reprezentative pentru starea grupului, motiv pentru care este necesară aplicarea unor proceduri de
ajustare, de pe urma cărora să se ajungă la situații financiare acceptabile. Această trecere de la
contabilitățile individuale ale componentelor grupului la un set de documente contabile reprezentative
pentru ansamblul grupului se numește consolidarea conturilor.

Definiție: Consolidarea este o tehnică a contabilității financiare, care are ca finalitate

producerea de informații în folosul, în primul rând, al utilizatorilor externi13.
Toate operațiile intervenite în interiorul grupului sunt eliminate, iar rezultatele de care se ține
cont sunt numai cele care provin din tranzacțiile cu terții.
Informațiile financiare și contabile sunt complementare conturilor individuale. Aceste informări
permit să se analizeze structura financiară și rentabilitatea grupului.
Consolidarea reprezintă un instrument esențial de gestiune și de control, astfel:
✓ în calitate de instrument de gestiune:
Pentru asociați, consolidarea reprezintă posibilitatea de a măsura oportunitatea și eficacitatea
strategiei de dezvoltare adoptate de societatea dominantă. Acest lucru este posibil doar dacă
informațiile disponibile sunt inteligibile, ceea ce presupune o anumită uniformizare a datelor și o
anumită stabilitate a limbajului.
Astfel, entitățile își doresc să pună în aplicare o strategie globală cu ajutorul unor situații
financiare și contabile adecvate.
✓ în calitate de instrument de control
Pentru întreprinderea consolidantă, conturile consolidate permit o apreciere mai
bună a strategiilor implementate, a politicilor adoptate, a riscurilor cu care se confruntă grupul.
Pentru asociații minoritari, conturile consolidate permit o apreciere a solvabilității și
îndatorării societăților grupului.
Pentru bancheri, conturile consolidate permit verificarea politicilor puse în practică la nivelul
grupului; dacă ele sunt eficace și dacă operațiile finanțate de bancă sunt viabile.
Deși conturile consolidate nu oferă nici o informație privind fluxurile între diversele societăți
ale grupului, cunoașterea lor poate fi utilă pentru a înțelege strategia și organizarea grupurilor

13
Feleagă N., Feleagă L., - ”Contabilitate consolidată. O abordare europeană și internațională”, Editura
Economică, București, 2007, p. 17

9
 1.4. Tipologia grupurilor de societăți și avantajele acestora
Grupurile sunt diferite în ceea ce priveşte natura activităţii, structurii, sau, legăturilor dintre
societăţile componente, după cum urmează:
- după natura activităţilor dezvoltate în cadrul grupului, se pot întâlni: grupuri industriale;
grupuri comerciale; grupuri financiar-bancare; grupuri de servicii; grupuri de presă;
- după structura sa, grupul poate avea o organizare pe verticală sau orizontală;
- grupul cu structură orizontală este format din societăţi între care nu există legături de
dependenţă financiară, în schimb sunt subordonate aceleaşi direcţii de decizie economică, au
aceleaşi preşedinte, consiliu de administraţie;
- grupul cu structură verticală este constituit prin integrarea tuturor fazelor ciclului de
producţie şi de distribuţie referitoare la o categorie de produse.
În funcție de criteriile de mărime, grupurile se împart în două categorii, astfel: grupuri mici şi
mijlocii, respectiv grupuri mari.
Grupurile mici şi mijlocii sunt grupurile constituite din societățile‐mamă şi filialele care
urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, nu depăşesc limitele a cel puțin
două dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății‐mamă:
a) totalul activelor: 24 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 48 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.
Grupurile mari sunt grupurile constituite din societățile‐mamă şi filialele care urmează să fie
incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, depăşesc limitele a cel puțin două dintre
următoarele trei criterii la data bilanțului societății‐mamă:
a) totalul activelor: 105 000 000 lei (echivalentul a 23 681 717 EUR);
b) cifra de afaceri netă:210 000 000 lei (echivalentul a 47 363 435 EUR);
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 25014.

Prin Ordinul 2048/202215 sunt aduse câteva modificări reglementărilor contabile

(Ordinului 1802/2014).
Ordinul transpune prevederile Directivei UE 2021/2.101 care stabilește obligația prezentării
de informații privind impozitul pe profit de către anumite entități și sucursale, prevederi intrate
în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Noile cerințe de prezentare vizează doar entitățile care se încadrează în criteriul de mărime
prevăzut de Directivă și anume, grupurile de multinaționale și anumite entități autonome care
depășesc un anumit nivel al cifrei de afaceri nete/al veniturilor, pe parcursul a două exerciții
financiare consecutive, în funcție de veniturile consolidate ale grupului sau de veniturile entității
autonome.
Mai concret, anumite categorii de companii trebuie să publice un raport anual privind impozitul
pe profit începând cu exercițiul financiar 2023. În cazul entităților care au ales un exercițiu financiar
diferit de anul calendaristic, noile prevederi se aplică de la începutul primului exercițiu financiar astfel
ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2023.

Ordinul 2048/2022 actualizează OMFP 1802/2014 aducând în primul rând următoarele

definiții:
Societatea-mamă finală înseamnă o entitate care întocmește situațiile financiare anuale
consolidate ale celui mai mare grup de entități;

14
Idem 10, secțiunea 1.3. ”Categorii de entități raportoare”
15
Ordinul 2048 din 1.09.2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor
economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.878/07.09.2022

10
 Situații financiare anuale consolidate înseamnă situațiile financiare care sunt întocmite de o
societate-mamă a unui grup, în care activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile
sunt prezentate ca fiind cele ale unei singure entități economice;
Jurisdicție fiscală înseamnă un stat sau o jurisdicție nestatală care are autonomie fiscală în ceea
ce privește impozitul pe profit;
Entitate autonomă înseamnă o entitate care nu face parte dintr-un grup.
Concret, entitățile și sucursalele care au obligația de a întocmi, publica și de a asigura accesul
la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit sunt:
Societățile-mamă finale, a căror cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului
lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000
lei (echivalentul a 747.474.740 euro la cursul valutar publicat în Jurnalul Oficial al UE la data de
21.12.2021), astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale consolidate.
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se va transmite pentru cel mai
recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
Obligația de raportare privind impozitul pe profit a societăților-mamă finale nu mai există
atunci când cifra de afaceri consolidată a acestora la data bilanțului scade sub cuantumul de
3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.

Entitățile autonome a căror cifră de afaceri netă a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare
dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se
reflectă în situațiile lor financiare anuale individuale.
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se va transmite pentru cel mai
recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.

O entitate autonomă nu mai face obiectul acestei obligații de raportate atunci când cifra de
afaceri netă a acesteia la data bilanțului scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare
dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.

*** Obligația de raportare a informațiilor referitoare la impozitul pe profit nu se aplică

entităților sau societăților-mamă finale și entităților lor afiliate în cazul în care aceste entități, inclusiv
sucursalele lor, sunt stabilite, își au sediul comercial fix sau au o activitate economică permanentă pe
teritoriul unui singur stat membru și în nicio altă jurisdicție fiscală. ***

Filialele mici si mijlocii controlate de către o societate-mamă finală care nu intră sub incidența
reglementărilor Ordinului 2048/2022 (acelea care sunt în același stat membru cu filiala), atunci când
veniturile consolidate au depășit la data bilanțului sau, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții
financiare consolidate, cuantumul de 3.700.000.000 lei.
Aceste filiale au obligația să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile
referitoare la impozitul pe profit privind societatea-mamă finală sau entitatea autonomă, în ceea ce
privește cel mai recent dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.

Sucursalele din România, înființate de entități care nu intră sub incidența legislației unui stat
membru, a căror cifră de afaceri netă a depășit pragul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre
ultimele două exerciții financiare consecutive.
Aceste sucursale au obligația să publice și să asigure accesul la un raport privind
informațiile referitoare la impozitul pe profit privind societatea-mamă finală sau entitatea
autonomă, în ceea ce privește cel mai recent dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.

Obligația nu se mai aplică acestor sucursale în cazul în care un raport privind informațiile
referitoare la impozitul pe profit este întocmit de către societatea-mamă finală sau de o entitate
autonomă care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, în condițiile menționate de Ordin la
pct. 592 ind 7 (acest raport este pus la dispoziția publicului, gratuit și într-un format de raportare
electronică cu citire automată, pe site-ul internet al respectivei entități raportoare, în cel puțin una
dintre limbile oficiale al Uniunii și în termen de cel mult 12 luni de la data bilanțului exercițiului

11
financiar pentru care este întocmit raportul, și prin acest raport se identifică denumirea și sediul
social al unei singure filiale care se află sub incidența legislației unui stat membru și care a publicat
un raport conform prevederilor pct.592 ind 12 alin 1).
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit care trebuie prezentat include
informații cu privire la toate activitățile entității autonome sau ale societății-mamă finale, inclusiv
activitățile tuturor entităților afiliate, consolidate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar
în cauză și:
✓ numele societății-mamă finale sau al entității autonome, exercițiul financiar în cauză,
moneda utilizată pentru prezentarea raportului și, după caz, o lista a tuturor filialelor
consolidate în situațiile financiare ale societății-mamă finale, pentru exercițiul financiar
relevant, stabilite în Uniune sau în jurisdicțiile fiscale incluse în anexele I si II la
Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în
scopuri fiscale;
✓ o scurtă descriere a naturii activităților acestora;
✓ numărul de salariați în echivalent normă întreagă;
✓ veniturile, care reprezintă suma cifrei de afaceri nete, a altor venituri din exploatare, a
veniturilor din interese de participare, cu excepția dividendelor primite de la entitățile
afiliate, a veniturilor din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele
imobilizate, a altor dobânzi de încasat și a altor venituri similare enumerate la pct. 600;
✓ cuantumul profitului sau pierderii brut(e);
✓ cuantumul impozitului pe profit acumulat în cursul exercițiului financiar în cauză, care
reprezintă cheltuielile curente cu impozitele recunoscute în ceea ce privește profiturile
sau pierderile impozabile din exercițiul financiar în cauză de către entități și sucursale,
în jurisdicția fiscală relevantă;
✓ cuantumul impozitului pe profit plătit în numerar, care reprezintă cuantumul
impozitului pe profit plătit în cursul exercițiului financiar în cauză de către entități și
sucursale în jurisdicția fiscală relevantă; și cuantumul câștigurilor acumulate la sfârșitul
exercițiului financiar în cauză.

Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se publică în termen de 12 luni

de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care este întocmit și este pus la dispoziția
publicului gratuit, în limba română pe site-ul internet al entității/filialei/entității afiliate/al
sucursalei sau filialei care a deschis sucursala.

Responsabilitatea pentru întocmirea, publicarea și asigurarea accesului la raportul privind

informațiile referitoare la impozitul pe profit o au membrii organelor administrative, de conducere
și de supraveghere ale societăților-mamă finale, care acționează în limitele competențelor conferite
de dreptul intern sau ale entităților autonome, precum și persoana/persoanele desemnate să efectueze
formalitățile de publicitate prevăzute de Directiva (UE) 2017/1132, așa cum este transpusă în
legislația națională pentru sucursale, după caz.
Structurile de grup prezintă o serie de avantaje, dintre care amintim:
✓ creșterea rentabilității capitalurilor investite
Prin constituirea unei structuri de grup, poate fi controlată o masă mai mare de active cu o
investiție mai mică.
De exemplu, un investitor X, care deține 26 000 u.m., dorește să constituie o societate al cărui
capital să fie de 100 000 u.m. Dacă acesta creează o societate S impreună cu alți asociați, pentru că
deține 26% din capital, este minoritar și, în consecință, nu va exercita controlul asupra acestei
societăți.
Pentru a evita această situație, investitorul X poate să constituie, împreună cu alți investitori,
un holding16 (H), al cărui capital este de 51 000 u.m. La rândul său, holdingul va constitui, împreună
cu alți investitori, o filială (F), al cărei capital este de 100 000 u.m. În cele două situații, bilanțurile
societăților S, H și F se prezintă astfel:

16
Societatea-mamă este o societate holding, al cărei activ este constituit numai din titluri și al cărui obiectiv este
gestiunea unui portofoliu

12
 a) dacă investitorul X optează pentru structura de societate unică:

Bilanțul societății S
Active 100 000 Capital:
- investitorul X: 26 000
- alți investitori: 74 000
Total 100 000 Total 100 000

b) dacă investitorul X optează pentru o structură de grup:

Bilanțul holdingului (H)
Titluri F 51 000 Capital:
- investitorul X: 26 000
- alți investitori: 25 000
Total 51 000 Total 51 000

Bilanțul filialei (F)

Active 100 000 Capital:
- H controlat de investitorul X: 51 000
- alți investitori: 49 000
Total 100 000 Total 100 000

În cadrul structurii de grup, investitorul X controlează atât societatea H, cât și societatea F.

Astfel, cu o investiție de 26 000 u.m., aceasta controlează active de 151 000 u.m. Activele controlate
de investitorul X pot crește dacă, la rândul său, societatea F ajunge în situația de a controla o altă
societate.
✓ atragerea de capitaluri împrumutate mult mai mari
Acest avantaj se explică prin creșterea capacității de îndatorare a grupului, datorită efectului de
multiplicare a entităților juridice. El poate fi anulat atunci când creditorii calculează capacitatea de
îndatorare a grupului pe baza situațiilor financiare consolidate.
✓ mobilitatea capitalurilor
Acesta permite deplasarea capitalurilor, fără nici o restricție, de la o entitate
la alta. Din acest punct de vedere, structura de grup reprezintă, în comparație cu societatea unică, un
instrument mult mai eficient pentru organizarea circulației capitalurilor.
✓ optimizarea costurilor fiscale
Elaborarea regulilor fiscale constituie o miză penru diferitele componente sociale, inclusiv
grupurile de societăți. Dacă avem în vedere importanța națională și internațională a grupurilor de
societăți, în unele țări, grupurile sunt avantajate fiscal. Istoria ne arată că investitorii capitaliști
(promotorii structurilor de grup) au reușit să convingă legislațiile naționale să le acorde diferite
avantaje fiscale.

Să ne reamintim!
Apariția grupurilor poate avea loc ca urmare a unor operațiuni precum: achiziția de acțiuni
sau părți sociale emise de diferite societăți de către o societate care devine societate-mamă;
înființarea de societăți ca asociat sau acționar majoritar sau unic; încheierea de acorduri de asociere
cu alte societăți.
Motivațiile principale care stau la baza creării grupurilor, sunt:integrarea orizontală și/sau
verticală a afacerilor;diversificarea activităților în scopul unei bune gestionări a riscului aferent
evitarea preluărilor ostile de către alte întreprinderi, în urma unor oferte publice de cumpărare sau
de schimb; retragerea unor acționari sau a unor manageri importanți.
În funcție de criteriile de mărime, grupurile se împart în două categorii, astfel: grupuri mici şi
mijlocii, respectiv grupuri mari.

13
 După natura activităţilor dezvoltate în cadrul grupului, se pot întâlni: grupuri industriale;
grupuri comerciale; grupuri financiar-bancare; grupuri de servicii; grupuri de presă;
După structura sa, grupul poate avea o organizare pe verticală sau orizontală;
În literatura de specialitate nu există o definiţie unică a noţiunii de grup, deoarece conceptul
de grup are mai multe interpretări; aceasta pentru că înfiinţarea şi dezvoltarea acestuia a atras o
serie de influenţe de natură economică, fiscală, juridică, socială şi contabilă.
Grupurile de societăţi pot avea obiective unice, dar cel mai adesea sunt obiective diversificate
şi multiple.
În raport cu strategia lor, grupurile dezvoltă o întreagă reţea de relaţii de la cele mai simple
până la cele mai complexe.
În practică, grupurile se reunesc în jurul unor societăţi conducătoare denumite societăţi-
mamă. Societăţile care aderă la strategia grupului sunt societăţi independente din punct de vedere
juridic, dar strâns legate între ele prin intermediul participaţiilor sau al relaţiilor contractuale.
Societatea care controlează grupul se numește consolidantă, iar celelalte societăți
consolidate.
Structurile de grup prezintă o serie de avantaje, dintre care amintim:creșterea rentabilității
capitalurilor investite, atragerea de capitaluri împrumutate mult mai mari, mobilitatea capitalurilor,
optimizarea costurilor fiscale.
Pentru prezentarea unor informații financiare relevante și credibile, este necesară
consolidarea conturilor componentelor grupului.
Consolidarea este o tehnică a contabilității financiare, care are ca finalitate producerea de
informații în folosul, în primul rând, al utilizatorilor externi.
Consolidarea reprezintă un instrument esențial de gestiune și de control.

14
 Seminar 1

Interpretări privind societățile de grup. Aspecte juridice, economice și financiar-contabile

Apariția societăților de grup este legată de strategia de dezvoltare a entităților.
Atunci când producția devine diversificată sau când se urmărește o extindere pe piețele străine,
managerii entităților tind să aleagă între două posibilități:
➢ Păstrarea (conservarea) la nivelul entității a unității sale juridice și crearea unor
”departamente” (numite centre de decizie) sau sucursale; sau
➢ Crearea de societăți-filiale specializate, cu personalitate juridică proprie, dar cu o
activitate sub controlul unei societăți care conduce, numită societate-mamă.
Aceeași problemă se pune și în momentul unei concentrări de entități concurente sau
complementare, situație în care trebuie să se opteze pentru fuziune (caz în care una din entități dispare)
și/sau deținerea participațiilor – în situația în care o entitate este sub controlul alteia.
Consituirea unei filiale în jurul unei societăți-mamă este procedeul cel mai des întâlnit în
Franța.
În SUA – sistemul departamentelor/diviziunilor fără personalitate juridică independentă, este larg
utilizat.
Grupurile de societăți prezintă o foarte mare importanță în prezent.
Câteva zeci dintre ele asigură o parte a activității comerciale din principalele țări industriale
europene și din lume. Societățile numite ”multinaționale” au filiale în numeroase țări, iar puterea lor
economică și financiară o depășește uneori, pe cea a unui stat.
Existența grupurilor de societăți, a atras mutații și consecințe în plan economic, juridic, fiscal,
social și nu în ultimul rând, contabil.
Concentrarea societăților este fenomenul care a determinat constituirea grupurilor.
”Concentrarea la nivelul unui grup este procesul de întărire a controlului, informării, puterii,
precum și de comasare a patrimoniului în mâinile câtorva persoane fizice și/sau juridice, ceea ce va
permite conducătorilor acestei entități să utilizeze enorme mijloace financiare și de producție pentru o
politică coerentă și mai puțin dependentă de circumstanțele legate de țara de implementare, climatul
social.”
Domeniul de competență al societății-mamă și instrumentele de control pe care ea le
utilizează, scot în evidență mai multe tipuri de comportament al grupului:
✓ Comportamentul grup patrimonial
Societatea-mamă nu are decât o simplă activitate de portofoliu și acționează ca un investitor.
Ea administrează un portofoliu de titluri, fără să intervină în gestiunea filialelor.
Domeniul său de compentență se limitează la cumpărarea-revânzarea titlurilor de participație,
fără a avea intenția de a le conserva. Ea va utiliza informații și tehnici proprii analizei bursiere.
✓ Comportamentul grup financiar
Societatea-mamă își extinde zona de competență dincolo de simpla gestiune a portofoliului. Ea
poate exercita o influență asupra gestiunii participațiilor sale, în special în ceea ce privește
numirea administratorilor de filiale. Controlul pe care îl exercită este unul de natură pur
financiară. Societatea-mamă poate participa în mod egal la principalele operațiuni financiare
ale filialelor prin subscrierea la creșterile de capital, la imprumuturile pe termen mediu și lung
sau chiar la repartizarea creditelor pe termen scurt. Se creează astfel, o unitate de decizie
financiară, cu instrumente de control și gestiune pur financiară;
✓ Comportamentul de grup industrial
Societatea-mamă recepționează informațiile și rezultatele financiare, dar se preocupă și de
activitatea industrială. Domeniului de competență financiară i se adaugă preocupările
strategice.
Societatea-mamă poate controla investirile, demiterile, poate decide restructurările și
cesiunile, poate organiza dezvoltarea internațională sau diversificarea.
✓ Grupul strategic

15
 Depășește viziunea grupului industrial în măsura în care nu este vorba de o strategie impusă de
societatea-mamă, ci de o strategie decisă în comun de către ansamblul societăților de grup.
Diferitele societăți ale grupului sunt integrate în elaborarea și realizarea strategiilor

Modalități de formare a grupurilor de societăți

Posibilitățile de formare a grupurilor de societăți sunt multiple, iar această multitudine este
dată
de interesul pe care îl prezintă grupurile pentru actorii economici.
Un grup de societăți se poate forma fie prin dezintegrarea unui ansamblu unitar, fie prin unirea
unor elemente separate.
În consecință, formarea unui grup de societăți poate fi rezultatul unei descentralizări realizate
prin crearea unei filiale, divizare și aportul parțial de active, sau al unei concentrări realizate prin
preluarea controlului asupra altei societăți.
Concentrarea și/sau descentralizată poate fi rezultatul unei operații economice foarte
complexe, dar și consecința unei simple restructurări.
Diferitele operațiuni prin intermediul cărora un grup de societăți poate să ia naștere, se
clasifică în:
➢ operații ce generează crearea de noi societăți;
➢ operații ce presupun cumpărarea de acțiuni/părți sociale la societăți care există deja.
Apariția unei noi societăți se poate realiza prin:
a)crearea unei societăți-filială. Acesta este un mod de realizare indirectă a obiectului de
activitate al societății-mamă, atunci când acesta coincide cu obiectul de activitate al filialei.
b)crearea unui holding – cu scopul de a achiziționa și administra participații în cadrul altei
societăți. De fapt, în cadrul marilor grupuri, societatea-mamă este un holding a cărei activitate
constă în administrarea participațiilor deținute la alte societăți.
c)crearea de societăți prin divizare și aporturi parțiale de active
Divizarea constă în transmiterea patrimoniului unei societăți (societatea divizată sau la
două/mai multe societăți nou-înființate sau existente deja).
În cadrul grupurilor de societăți, divizarea poate fi sugerată societății controlate de către
societatea-mamă ca rezultat al operației de creștere sau de reorganizare. Astfel, în urma
operației de divizare, societatea-mamă va deține participații la diferite societăți nou-înființate,
o influență sau un control asupra acestora.
Aportul parțial de active reprezintă transferul unei părți din activele unei societăți la o altă
societate. Societatea care aportează o parte din activul propriu, primește în contrapartidă titluri
emise de societatea beneficiară de aporturi.
Aportul parțial de active poate să cuprindă atât unul/mai multe elemente de activ izolat, dar și
un ansamblu de bunuri.

Avantajele structurii de grup față de societatea unică

➢ Structura de grup permite menținerea controlului ca investiție minimă.
Decât să dețină puterea asupra unei singure societăți, pentru investitor este mai bină să
fracționeze societatea în două/mai multe societăți juridice, ale căror titluri sunt deținute de
un holding creat împreună cu alți investitori, dar asupra căruia exercită un control, astfel
încât ceilalți asociați, care sunt minoritari, să nu aibă nicio putere asupra deciziilor luate la
nivel de holding.
Prin constituirea unui grup, se poate realiza un control asupra unei mase mai mari de
active, în condițiile în care investiția rămâne aceeași.
De asemenea, constituirea unui grup poate menține controlul asupra aceleiași mase de
active, dar cu micșorarea capitalurilor investite.

16
 ➢ Structura de grup permite atragerea de capitaluri împrumutate mai mari decât în
cazul unei societăți unice
Structurile de grup determină o creștere a capacității de îndatorare, datorită ”efectului de
multiplicare” a entității juridice. Totuși, acest avantaj poate fi anulat dacă creditorii
calculează capacitatea de îndatorare pe baza bilanțului consolidat, situație în care grupul
poate să atragă capitaluri împrumutate ca și cum ar fi o societate unică.
De asemenea, în perioadele de expansiune economică și restricție monetară, când accesul
la capitalurile dorite devine mai dificil, structurile de grup (datorită solidarității ce poate să
existe între societățile din cadrul grupului) dobândesc avantaje suplimentare, în
comparație cu alte modalități de organizare a entităților.

➢ Structura de grup facilitează circulația capitalurilor

Mobilitatea capitalurilor trebuie să permită deplasarea capitalurilor fără nicio restricție, de
la o entitate la alta. Din acest punct de vedere, structura de grup, reprezintă, în comparație
cu societatea unică, un instrument mai eficient pentru organizarea circulației capitalurilor.
➢ Structura de grup permite plata unor impozite mai mici
Dacă ținem cont de importanța națională și internațională pe care o au unele grupuri de
societăți, deducem că în unele țări, grupurile sunt avantajate fiscal.
Istoria demonstrează că investitorii capitaliști, promotorii structurii de grup, au reușit să
convingă legislațiile naționale să acorde diferite avantaje fiscale.
De asemenea, cu cât grupul este mai mare, cu atât avantajele fiscale de care beneficiază
sunt mai însemnate.
➢ Structura de grup oferă posibilitatea unei mai bune organizări

Abordarea economică a noțiunii de grup

Din punct de vedere economic, grupul apare ca un ansamblu de mijloace ce evidențiază o rețea
de relații de dependență, relații ce pot fi susținute de:
➢ Existența unei legături juridice ce se bazează pe participațiile de capital;
➢ Legături economice de dependență, ce evidențiază o varietate de acorduri de
cooperare;
➢ Permite concentrarea marjei brute de autofinanțare a ansamblului constituit, situație
care oferă posibilitatea de a acționa asupra celor două componente ale autofinanțării
(amortizarea și beneficiul net) cu scopul de a ajunge la un nivel optim al acesteia.
➢ Circulația informațiilor este mai rapidă;
➢ Utilizează personal unic care aderă ușor la cultura organizației;
➢ Permite o mobilizare mai rapidă de resurse financiare importante.
Sistemul filialelor nu oferă întotdeauna avantajele enumerate, dar își dovedește
operaționalitatea în plan strategic și al internaționalizării entităților.
Din punct de vedere al elaborării unei strategii, suplețea acestui sistem permite dezvoltarea
unor strategii de dominare prin costuri, de diversificare, descentralizare. De asemenea, se
poate realiza o atenuare a riscurilor comerciale implicate de lansarea unui produs nou prin
transferul unui eventual eșec asupra unei filiale. Astfel, se evită o deteriorare a imaginii de
marcă a grupului sau societății-mamă.
Sub aspectul internaționalizării organizațiilor – crearea/achiziția de filiale în străinătate
prezintă avantaje de ordin politic (o securitate a investițiilor, dacă participă la asociere și
investitori străini), economic (se poate profita de costul scăzut al materiei prime și al forței de
muncă) și comercial (apropierea de piețele de desfacere/de aprovizionare).
În general, se poate spune că sistemul filialelor permite o mai mare descentralizare a
deciziilor și responsabilităților, limitează riscurile birocrației, favorizează concurența între
diversele societăți componente ale grupului.
Putem spune că, din punct de vedere economic, grupul este un sistem de relații
economice asupra cărora se exercită o putere centralizată.

17
 Abordarea juridică a noțiunii de grup
Într-o interpretare juridică, grupul este un ansamblu de societăți independente unele de altele,
care nu posedă personalitate juridică – ceea ce conduce la contradicții cu realitatea economică,
caracterizată prin controlul exercitat de societatea-mamă și convergența de interese ce
solidarizează societatea din cadrul grupului.
O societate are personalitate juridică, atunci când:
-are un patrimoniu propriu, distinct de cel al altor societăți;
-are un nume, domiciliu, naționalitate;
-se folosește de drepturile legate de personalitatea juridică;
-trebuie să respecte anumite obligații.
Absența existenței juridice a grupului de societăți, are următoarele consecințe:
✓ Absența patrimoniului;
✓ Absența angajamentelor sociale;
✓ Imposibilitatea de a urma procedura de reorganizare juridiciară
Din punct de vedere juridic, se ridică următoarele probleme:
➢ Definirea filialelor, participațiilor și societăților controlate;
➢ Noțiunea de autocontrol și transparența capitalului;
➢ Obligația de informare a acționarilor și a publicului, care decurge din existența
filialelor;
➢ Noțiunea de grup propusă de dreptul muncii în unele țări europene

Important de reținut nu este în mod special cadrul juridic al societăților, ci consecințele directe
asupra analizei/gestiunii financiare a grupului.
Astfel, existența grupurilor de societăți, reprezintă o situație particulară, ce presupune
reglementări juridice, care să vizeze:
✓ Protecția acționarilor, creditorilor și a salariaților diferitelor societăți din cadrul
grupului;
✓ Aspectele fiscale privind impozitarea rezultatului societăților din cadrul grupului;
✓ Aspectele legate de concurență.
În România, nu există un cadru juridic dezvoltat cu privire la grupurile de societăți. Există
doar câteva texte legislative ce cuprind câteva referiri sumare, cu privire la grupuri (Legea 31
republicată, cuprinde un articol ce face referire indirect la grupurile de societăți):
➢ Articolul 1 din Legea 31/1990 – republicată, specifica: “In vederea efectuarii de acte
de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui
societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.”
Asocierea persoanelor juridice in societati comerciale da nastere legaturilor de capital dintre
acestea, legaturi care constituie premizele formarii grupurilor de societati.
➢ In OMFP nr.1752/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu
directivele europene se precizeaza ca grupul este format din societatea-mama si
filialele acesteia. Din articolul 7, alineatul 2 al acestei legi, reiese faptul ca obligatia
de a intocmi conturi consolidate revine numai grupurilor care au caracteristic
legaturile de capital.
➢ In OMFP 1802/2014 sunt prevazute criterii de marime la pct.10, alin.3, conform
carora au obligatia intocmirii situatiilor financiare anuale consolidate:
• o societate-mama
• grupurile mici si mijlocii în care una dintre entitățile afiliate este de interes public

18
 Raportarea informațiilor referitoare la părțile legate
Aceasta s-a impus, datorită faptului că în absența acestei informări, utilizatorii situațiilor
financiare ar putea concluziona că o entitate a acționat independent, în propriul interes, toate
tranzacțiile sale fiind încheiate în condiții normale și la valoarea justă.
În acest context – Standardul IAS 24 ”Prezentarea informațiilor referitoare la părțile
legate” conține prevederi referitoare la identificarea părților legate, a tranzacțiilor cu acestea și a
soldurilor rezultate, precum și a împrejurărilor în care se impune prezentarea lor în situațiile
financiare.
Performanța și poziția financiară a unei entități pot fi afectate, chiar dacă nu au avut loc
tranzacții cu părțile legate.
De exemplu, o filială poate înceta relațiile sale cu un partener comercial ca urmare a faptului
că este achiziționată de o societate mamă, deciziile sale fiind influențate de instrucțiunile primite de la
societatea mamă.
Standardul IAS 24 conține prevederi referitoare la părțile legate, a tranzacțiilor cu acestea și a
soldurilor rezultate, precum și a împrejurărilor în care se impune prezentarea lor în situațiile
financiare.
Potrivit standardului, o parte este legată unei entități, dacă:
a)direct/indirect (cu ajutorul unor intermediari) controlează entitatea, este controlată de ea sau
se află sub controlul aceleiași societăți mamă, exercită o influență semnificativă sau deține un control
comun asupra entității;
b)este o întreprindere asociată a entității;
c)face parte din managementul cheie al entității sau al societății sale mamă;
d)este membru apropiat al familiilor părților definite la punctele a-c, sau este o entitate
controlată exclusiv, în comun, influențată semnificativ sau în care aceștia dețin o putere de vot
semnificativă;
e)există un plan de pensii pentru angajații entității sau ai părților sale legate.
Se consideră membrii apropiați ai familiei persoanele de la care se așteaptă să fie influențate
sau să influențeze individul în aspectele legate de entitate. În această categorie sunt incluși:
✓ Partenerii de viață și copiii;
✓ Copiii partenerului de viață;
✓ Persoanele aflate în întreținerea individului sau a partenerului său de viață.
Membrii managementului cheie sunt persoane care au autoritatea și responsabilitatea de a
planifica, conduce și controla activitățile entității, direct sau indirect.
Nu sunt considerate părți legate:
• Două entități care au un manager cheie în comun, cu excepția cazurilor în care este
îndeplinită definiția părților legate;
• Două entități care exercită control comun asupra aceleiași entități;
• Creditorii, sindicatele, organismele statului în relațiile lor cu entitatea;
• Clienții, furnizorii, distribuitorii cu care entitatea realizează tranzacții importante, doar
în virtutea dependenței lor economice de aceasta;
Tranzacțiile intragrup nu trebuie să fie prezentate în situațiile financiare consolidate.

Exemplul 1
Societatea A deține 70% din acțiunile societății B. Domnul Popescu Ion este managerul
societății B și deține restul de 30% din acțiunile societății B.

19
 Societatea B i-a vândut domnului Popescu un autoturism la prețul de vânzare de 40 000
u.m.

În situațiile financiare ale societății B – trebuie publicate detaliile tranzacției cu domnul

Popescu care este parte legată a societății B (deoarece este manager și exercită o
influență semnificativă asupra societății B)
Domnul Popescu nu este parte legată a grupului A doar pentru că exercită o influență
semnificativă asupra filialei B. Managementul grupului trebuie să analizeze dacă domnul
Popescu face parte din managementul cheie al grupului (dacă activitățile și resursele
filialei reprezintă o pondere importantă din totalul activităților și resurselor grupului).

Exemplul 2
Societatea mamă M deține 100% din acțiunile filialei F. Managerul filialei este
acționarul majoritar al societății T, furnizor important de materie primă pentru filiala
F.
Furnizorul T este o parte legată a filialei F, motiv pentru care în situațiile financiare
ale filialei trebuie publicate detaliile tranzacțiilor cu societatea T.
Tranzacțiile sunt publicate în situațiile financiare consolidate, doar în măsura în care
managerul filialei este parte legată a grupului.

O tranzacție între părți legate este un transfer de resurse, servicii sau obligații indiferent dacă
este perceput un preț sau nu.
Pot fi tranzacții între părți legate:
- Achizițiile sau vânzările de bunuri;
- Prestările de servicii;
- Contractele de leasing;
- Transferurile în cadrul unor acorduri de finanțare;
- Acordarea de garanții

Exemplul 3
Societatea mamă A vinde mărfuri în valoare de 100 mil u.m. filialei sale F. Standardul
IAS 24 precizează că nu există obligativitatea divulgării acestei informații în situațiile
financiare ale grupului. Tranzacțiile cu filialele au fost eliminate cu ocazia consolidării.

Standardul IAS 24 prezintă o listă minimă de informații referitoare la tranzacțiile cu

părțile legate ce trebuie divulgate:
- Suma tranzacțiilor;
- Soldurile rezultate în urma acestor tranzacții și termenii în care ele se desfășoară,
inclusiv dacă sunt sau nu garantate, modalitatea de decontare și detalii cu privire la
garanțiile primite sau acordate;
- Ajustarea valorii creanțelor rezultate în urma tranzacțiilor;
- Cheltuiala recunoscută în cursul perioadei pentru creanțele incerte față de părțile legate.

20
 Suport de curs nr.2

CAP.II. GRUPUL DIN PUNCT DE VEDERE CONTABIL. PERIMETRUL DE

CONSOLIDARE ȘI TIPURI DE LEGĂTURI EXISTENTE ÎN CADRUL GRUPULUI

Obiective:
Particularități contabile privind grupurile de societăți; Definirea perimetrului de consolidare;
includerea/excluderea societăților din perimetrul de consolidare, datele de intrare – ieșire din
perimetrul de consolidare; tipurile de control ce pot fi exercitate în cadrul unui grup de societăți;
influența semnificativă folosită în consolidare pentru a desemna părțile unui grup

2.1. Introducere.Particularități contabile privind grupurile de societăți

Pentru a defini un grup de societăți, este esențială exercitarea controlului17.
De cele mai multe ori, controlul rezultă din deținerea de titluri de capital (acțiuni, părți sociale,
sau altele – după caz).
Contabilitatea se ocupă, mai degrabă cu grupurile financiare. În cadrul acestora, controlul se
exercită de către o societate care domină alte firme, prin deținerea de acțiuni sau părți sociale emise de
acestea. În contabilitatea firmei care exercită controlul, acțiunile/părțile sociale apar la imobilizări
financiare, iar uneori se numesc titluri de participare.
În acest context, putem reformula definiția grupului și putem scoate în evidență denumirile și
principalele caracteristici ale componentelor acestuia.
Grupul – este un ansamblu de societăți dintre care una le controlează pe celelalte prin
deținerea de acțiuni sau de părți sociale.
Societatea aflată în fruntea grupului este societatea mamă, iar pentru desemnarea celorlalte
componente se folosește termenul filială18. În afara acestora, la nivelul grupului, se mai vorbeste de
entități asociate. De asemenea, pot fi componente ale grupului și entitățile controlate în comun de
către doi sau mai multi acționari/asociați, așa cum vom vedea mai departe

2.2.Tipurile de control exercitat in cadrul grupului

Controlul (control)
La noţiunea de control se ajunge ca urmare a unei combinări de întreprinderi.
Reglementările contabile româneşti, în afara de precizarea conţinutului noţiunii de control – în
contextul definirii activelor (prin enumerarea criteriilor de recunoaştere a activelor), nu stabilesc un
sens general al acestei noţiuni, enumerând doar situaţiile în care se consideră că o societate-mamă
trebuie să întocmească situaţii financiare consolidate.
Pe de altă parte, normele internaţionale acordă o mai mare atenţie acestei noţiuni.
În sensul lui francez, termenul de control este echivalent cu cel de verificare, iar în sensul lui
britanic, de putere.

17
Control = puterea de a stabili politicile operaționale și financiare ale unei entități
18
În afara termenului românesc, prezentat ca atare, inclusiv în lege, unele persoane folosesc termenul
subsidiară (engl. subsidiary)

21
 Standardul IFRS 10 ”Situații financiare consolidate” precizează despre control ca este
elementul de bază care trebuie avut în vedere la identificarea societăților ce trebuie consolidate de
societatea-mamă, atunci când aceasta întocmește situațiile financiare consolidate.
Noua definiție a controlului19 are în vedere faptul că un investitor poate exercita controlul pe
mai multe căi și nu numai prin puterea de a conduce politicile financiare și de exploatare
(operaționale).
Totodată, standardul definește principiul controlului20 și stabilește controlul ca bază a
consolidării.
Un investitor controlează o entitate atunci când acesta este expus sau are drepturi la
randamente variabile21 din implicarea sa în cadrul entității și are capacitatea de a influența aceste
randamente prin exercitarea puterii sale.
Standardul mai precizează faptul că la stabilirea controlului unui investitor asupra unei entități,
trebuie să se țină cont de următoarele trei aspecte:
a) puterea (autoritate)22 asupra entității;
b) expunerea sau drepturile la randamente variabile generate de implicarea în entitate;
c) abilitatea de a utiliza puterea asupra entității pentru a influența randamentele ce îi revin.

În concluzie, controlul rezultă din exercitarea unor drepturi. Dacă de exemplu, o entitate
deţine majoritatea drepturilor de vot într-o altă entitate, putem spune ca prima o controlează pe
cealaltă – fiind vorba despre un control de drept.
Cu alte cuvinte, avem control de drept atunci când societatea-mamă deține, direct sau
indirect, prin intermediul filialelor sale, mai mult de jumătate din drepturile de vot într-o altă
entitate.
Controlul de fapt intervine atunci când investitorul este acţionar, dar îşi exercită autoritatea
într-un mod mai complex, ca urmare a unor acorduri suplimentare.

Așadar, controlul de fapt se exercită atunci când societatea-mamă deţine jumătate/mai

puţin de jumătate din drepturile de vot ale unei entităţi, însă dispune de:
✓ mai mult de jumătate din drepturile de vot, în urma unui acord cu ceilalți investitori;
✓ autoritatea de a conduce politicile financiare și operaționale ale unei entități printr-o
dispoziție statutară sau acord;
Pe lângă control exercitat de către o singură entitate asupra altei/altor entităţi – pe care il
putem numi control exclusiv, normele mai definesc şi controlul în comun. Acesta reprezintă o
împărţire contractuală (acord)23 între mai mulţi investitori a controlului asupra unei entităţi; acesta
19
Dacă avem în vedere modificarea standardul IAS 27 ”Situații financiare consolidate și separate”
20
Controlul este elementul de bază ce trebuie avut în vedere la identificarea societăților ce trebuie consolidate
de societatea-maă, atunci când aceasta întocmește situații financiare consolidate
21
Un investitor este expus sau are drepturi la randamente variabile în urma implicării sale într-o entitate atunci
când aceste randamente au potențialul de a varia în funcție de performanța entității. Randamentele pot fi: numai
pozitive; numai negative sau atât pozitive cât și negative.
Randamentele variabile la care este expus sau are dreptul un investitor, pot fi: dividende, dobânzi, modificări ale
valorii investiției investitorului, accesul la lichidități viitoare.
22
Se consideră că un investitor exercită o putere asupra unei entități atunci când aceasta are drepturi existente
care îi conferă capacitatea curentă de a conduce activitățile relevante ale acesteia.Puterea unui investitor rezultă
din drepturile pe care acesta le are. Acestea pot fi o consecință a instrumentelor de capital deținute sau a
angajamentelor contractuale.
23
În practică, se regăsesc mai multe categorii de acorduri contractuale, însă de cele mai multe ori, acestea
îmbracă o formă scrisă. În general, în acordul contractual se regăsesc aspecte ce vizează:
- scopul, activitatea și durata acordului comun;
- modalitatea de numire a membrilor consiliului de administrație;
- mecanismul de luare a deciziilor;
- capitalul sau alte contribuții cu care participă părțile;

22
apare doar atunci când deciziile privind activităţile relevante ale entităţii respective necesită
consimţământul unanim al investitorilor care împart controlul.
Reglementările contabile româneşti nu dau prea multe detalii despre controlul în comun,
menţionând totuşi că, uneori, prin angajamentul contractual al părţilor care controlează în comun se
solicită un procentaj minim de drepturi de vot pentru a se lua decizii privind activităţile relevante ale
entităţii în care s-a investit. De asemenea, cerinta cu privire la acordul unanim înseamnă că orice parte
care deţine controlul în comun asupra entităţii în care s-a investit poate împiedica oricare din celelalte
părţi să ia decizii unilaterale (cu privire la activităţile relevante) fără consimţământul său. În toate
cazurile, consolidarea entităţilor controlate în comun se face prin punere în echivalenţă.

OMFP nr.1802/2014, face următoarele precizări legate de controlul comun: ”controlul

comun există numai atunci când este necesar consimțământul unanim al părților care controlează în
mod colectiv entitatea, pentru a decide cu privire la activitățile relevante. Pentru a evalua dacă
entitatea este controlată în comun de toate părțile sau de un grup al părților sau este controlată
numai de una dintre părți, poate fi necesară aplicarea raționamentului.
Uneori, prin angajamentul contractual se solicită un procentaj minim de drepturi de vot
pentru a se lua decizii privind activitățile relevante ale entității în care s‐a investit. Atunci când acel
procentaj minim de drepturi de vot se poate obține prin mai multe combinații de părți, trebuie să se
prevadă care dintre părți (sau care combinație de părți) trebuie să fie unanim de acord cu deciziile
privind activitățile relevante ale entității controlate în comun şi, ca urmare, exercită controlul comun
asupra acesteia”24.

Observaţie:Aplicarea standardului IAS 31 ”Interese în asocieri în participație” care

făcea referire la controlul comun (concomitent sau conjunctiv) – joint control, a generat numeroase
incoerențe în raportarea financiară, motiv pentru care IASB a sperat să le înlăture prin aplicarea
standardului IFRS 11 ”Acorduri comune”.
Acest standard, înlocuiește și anulează standardul IAS 31 și se aplică tuturor entităților care
participă în cadrul unui acord comun.
Atunci când se analizează dacă o entitate exercită controlul comun asupra unui acord, trebuie
să se identifice mai întâi dacă toate părțile sau numai un grup dintre acestea exercită controlul.
De asemenea, în acest standard, apar mai multe precizări privind controlul în comun şi
formele pe care le poate îmbrăca acesta. Astfel, parteneriatele între mai mulţi investitori care
controlează în comun se pot concretiza în:
✓ activităţi comune (exploatări în participaţie), adică parteneriate în care investitorii au
drepturi asupra activelor şi îşi asumă obligaţiile parteneriatului;
✓ co-întreprinderi (asocieri în participaţie), în care părţile care exercită controlul în
comun asupra unei operaţiuni/entităţi au drepturi asupra activului net al acesteia.
Observaţie: în cazul co-întreprinderilor, contabilizarea de către investitor a părţii ce
îi revine se face prin metoda punerii în echivalenţă.
Din punct de vedere juridic, ţinând cont de reglementările contabile româneşti, asocierea în
participaţie s-ar potrivi mai degrabă parteneriatului controlat în comun (într-adevăr, IFRS
arată că în cazul unei activităţi comune, fiecare participant trebuie să contabilizeze:
✓ activele proprii şi partea care îi revine din activele deţinute în comun;
✓ datoriile proprii şi partea ce-i revine din datoriile comune;
✓ veniturile din vânzarea cotei sale din producţia generată de asociere;
✓ partea sa din veniturile generată de activitatea comună;

- modalitatea prin care părțile împart activele, datoriile, veniturile, cheltuielile, profitul sau pierderea
acordului comun
24
Idem 10, Secțiunea 8.10. ”Exercitarea controlului comun”

23
 ✓ cheltuielile proprii angajate pentru asociere şi partea sa din cheltuielile asocierii.
Observaţie: acest mod de contabilizare seamănă cu metoda integrării proporţionale, care
nu se mai aplică în contabilitatea românească începând cu anul 2015.
De multe ori, evaluarea controlului comun asupra unui angajament presupune exercitarea
raționamentului profesional. De asemenea, luarea deciziilor se stabilește de către părți în cadrul
acordului contractual și conduce implicit la existența controlului comun.
Acordurile comune se încheie fie cu scopul de a împărți costurile și riscurile între părți, fie pentru a
înlesni accesul la noi tehnologii și piețe de desfacere, etc.

Exemplul 1
Presupunem că, în cadrul unui acord la care participă trei părți, drepturile de vot sunt
repartizate astfel: X = 40 % ; Y= 35% și Z= 25%. În contractul acordului se precizează că pentru a se
lua decizii cu privire la activitățile relevante ale acordului, este nevoie de cel puțin 70% din drepturile
de vot.Cine exercită controlul ?
Chiar dacă persoanele X și Y pot bloca toate deciziile cu privire la activitățile semnificative
ale acordului, niciunul dintre aceștia nu poate exercita singur controlul, deoarece pentru luarea
deciziilor cu privire la activitățile relevante este nevoie de cel puțin 70% din drepturile de vot. În
consecință, X și Y controlează în comun acordul, deoarece numai împreună dețin peste 70% din
drepturile de vot.

Exemplul 2
Presupunem existența unui acord, în care X și Y au fiecare câte 30% din drepturile de vot, iar
restul de 40% este foarte dispersat. Deciziile cu privire la activitatea relevantă a acordului necesită
majoritatea drepturilor de vot (peste 50%). Se poate exercita un control comun ?
În această situație, X și Y exercită un control comun asupra acordului numai dacă în
contractul acordului se menționează faptul că deciziile cu privire la activitățile relevante necesită
acordul ambelor părți.

2.3.Influența semnificativă
În afară de cele două tipuri de control, în relațiile dintre două societăți, poate să apară și
influența semnificativă sau notabilă (significant influence).
Standardul IAS 28 ”Investiții în entități asociate” a fost modificat pentru ca prevederile
acestuia să fie corelate cu modificările aduse de publicarea standardelor : IFRS 10, IFRS 11 și IFRS
12.
Astfel, standardul, dar şi normele contabil româneşti, asimilează influența semnificativă cu
dreptul (capacitatea) de a participa la luarea deciziilor cu privire la politicile financiare și
operaționale ale entității în care s-a investit, dar fără să se exercite un control asupra acestor
politici.
Influența semnificativă se manifestă prin:
✓ prezența în consiliul de administrație sau un alt organ de conducere echivalent;
✓ participarea la procesul de luare a deciziilor politice;
✓ tranzacții importante cu entitatea în cauză;
✓ schimbul de personal de conducere;
✓ furnizarea de informații tehnice esențiale.
Conform OMFP nr.1802/2014 - un investitor exercită o influență semnificativă atunci când

24
acesta deține, direct sau indirect, cel puțin 20% din drepturile de vot, într-o entitate. Acest prag nu
are decât un caracter indicativ, deoarece existența/absența influenței notabile poate fi stabilită și
independent de drepturile de vot deținute.
Stabilirea controlului și a influenței semnificative nu trebuie să se limiteze la drepturile de
vot existente.
Standardul IAS 28 ”Investiții în entități asociate” menționează că, la aprecierea controlului și
a influenței semnificative, trebuie să se țină cont de drepturile de vot potențiale, care, în prezent, sunt
exercitabile sau convertibile.
Drepturile de vot exercitabile sau convertibile la o dată viitoare sau a căror exercitare sau
convertire depinde de producerea unui eveniment viitor, nu trebuie să fie luate în calcul la
aprecierea controlului.
Celelalte societăți din cadrul grupului considerate consolidate, pot fi:
➢ societăți dependente/filiale – în care societatea-mamă exercită
direct/indirect un control exclusiv;
➢ societăți controlate concomitent/conjugat – aflate sub controlul unui număr
limitat de asociați/acționari, respectiv mai multe societăți din care una este
reprezentată de societatea-mamă consolidantă.
➢ societăți atașate grupului – asupra cărora societatea-mamă exercită o
influență notabilă. Potrivit reglementărilor românești, aceste societăți
atașate grupului se numesc întreprinderi asociate.

Termenii folosiţi în consolidare pentru a desemna părţile unui grup sunt centralizaţi în
următorul tabel:

Tipuri de OMFP Normele Normele Alţi termeni

control/de influenţă nr.1802/2014 internaţionale internaţionale
traduse de traduse de
CECCAR Comisia
Europeana
control exclusiv filiale filiale filiale -
control în comun entităţi controlate operaţiune în exploatare în activităţi în
în comun participaţie/ participaţie/ comun, co-
asociere în asociere în întreprinderi
participaţie participaţie multi-grup,
asocieri în
participaţie,
joint-venture
influenţa entităţi asociate entităţi entităţi asociate întreprindere
semnificativă asociate asociată

2.4.Tipuri de legături existente în cadrul grupului

Controlul/influenţa societăţii-mamă/investitorului asupra celorlalte societăţi se poate exercita
prin legături diverse: directe, indirecte, reciproce, triunghiulare, circulare, arborescentă şi multi-
grup.

25
 Legătura directă apare atunci când societatea-mamă este acţionar la alte societăţi:

Societatea Societatea
mamă/investitorul dependentă
Legătura indirectă presupune exercitarea controlului/influenţei semnificative prin
intermediul uneia/mai multor societăţi: o societate aflată în raporturi de dependenţă faţă de societatea
dominantă este la rândul ei dominantă faţă de o altă societate:

Societatea C
Societatea A Societatea B
Dependentă direct faţă de B
dominantă Dependentă faţă de A
şi indirect faţă de A
Dominantă faţă de C

do
Ansamblul format de societăţile B şi C reprezintă un subgrup al societăţii A.
Atunci când o societate deţine participaţie în alta şi aceasta din urmă are, la rândul ei
participaţii în prima, vorbim despre participaţii reciproce (autoritate reciprocă):

Societatea A Societatea B

Acest tip de relaţie se poate transforma în legătură circulară, atunci când pe lanţul de control
intervin mai multe societăţi, precum diagrama următoare:

Dominanta A Dominanta A Dependenta D

Dependenta B Dependenta C Dependenta B Dependenta C

Tipurile de legături simple se pot combina astfel încât să rezulte situaţii mai complexe
precum:

-legătură triunghiulară

Dominanta A

Dependenta C
Dependenta B

26
 -legătură arborescentă

Societatea
Dominanta A

Filiala B Filiala C Filiala D

Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala

E F G H I J

Asupra co-întreprinderilor se exercită un control în comun, adică o legătură în comun:

A1 A1 A1

Societatea dominantă (co-întreprinderea sau asocierea în participaţie) este societatea C

În concluzie, de reținut!
Pentru a stabili exact componența grupului, este necesar să se calculeze procentajele de
control (adică drepturile de vot de care dispune societatea mamă în fiecare din celelalte componente).
În general, acest calcul este unul simplu, dar se poate complica atunci când apar situații
precum: existența de acțiuni cu drepturi de vot diferite, participații indirecte, restricții cu privire la
exercitarea unor drepturi de vot, participații reciproce, etc.
De exemplu, dacă societatea A deține 75% din acțiunile societății B, legătura dintre ele, poate
fi reprezentată grafic, astfel:

75%
A B

Fiind vorba de un control exercitat direct de către A asupra lui B, procentajul de control este
de 75%, în condițiile în care acțiunile emise de B sunt toate de același tip (adică sunt acțiuni
obișnuite). Acest procentaj de control permite exercitarea unui control exclusiv asupra lui B (este mai
mare de 50%).
Completând situația de mai sus, adăugăm o societate C, în care B deține participații de 30%
din capital. În acest caz, putem spune că A exercită un control indirect prin intermediul lui B, asupra
lui C.

27
 75% 30%
A B C

Deoarece A controlează exclusiv pe B (adică poate lua orice decizie în B), iar B are un
procentaj de control asupra lui C de 30%, putem spune că procentajul de control al lui A în C este
de 30%. Acesta asigură societății A o influență semnificativă asupra lui C.
Dacă mergem mai departe și includem o societate D în care C deține participații de 60% din
capital, atunci:

75% 30% 60%

A B C D

A nu exercită asupra lui C decât o influență semnificativă, ceea ce înseamnă că nu poate lua
orice decizie dorește în D: este posibil să existe alt acționar al lui C care să dețină, de exemplu 69%
din capitalul acestei firme și să o controleze exclusiv. În aceste condiții, A nu poate, prin C, să
exercite niciun fel de control asupra lui D (adică procentajul de control al lui A în D este zero),
societatea D râmânând în afara grupului dirijat de A.
Dacă, în continuare, prespunem că A cumpără 35% din acțiunile D, atunci diagrama grupului,
se prezintă astfel:

75% 30% 60%

A B C D

35%

Procentajele de control ale dominantei A asupra lui B și C rămân aceleași. Se schimbă însă,
procentajul de control asupra lui D: chiar dacă pe ramura B→C nu se exercită niciun control,
participația directă în D oferă lui A un procentaj de control de 35% asupra acestei societăți, ceea ce
corespunde unei influențe semnificative.
Procentajul de control poate fi obținut prin adăugarea drepturilor de vot exercitate direct la
cele exercitate indirect.
Prespunem în continuare că diagrama grupului arată astfel:

65% 8%

B C
60%

Procentajele de control și tipul de control exercitat de A asupra lui B și C, se pot prezenta,

astfel:

28
 Procentaj de control Tip de control
A în B 65% direct Control exclusiv
A în C 8 % direct + 60% indirect, Control exclusiv
prin B = 68%

Există și situații mai complexe, în care controlul sau influența semnificativă pot rezulta dintr-o
combinație de legături directe și indirecte, în care sunt implicate zeci sau sute de societăți.
Întocmirea situațiilor financiare anuale la nivelul grupului (situațiile financiare consolidate) impune și
cunoașterea exactă a părții ce revine grupului din capitalurile proprii ale fiecărei componente ale
acestuia Se definește astfel, procentajul de interes (adică cota parte deținută de societatea mamă în
fiecare din societățile grupului în legătură cu distribuirea capitalului, rezervelor și rezultatului).
Procentajul de interes este important pentru că permite stabilirea a cât din capitalul unei componente a
grupului nu aparține acestuia, ci asociaților sau acționarilor din afara grupului. Partea acestora, din
afara grupului, se numește interese care nu controlează (numit încă, în mai multe situații – interes
minoritar).
Presupunem o nouă diagramă a grupului:

75% 59% 44%

A B C D

37%

Procentajele de interes se calculează astfel (calculăm și procentajele de control pentru a putea

face comparația între cele două mărimi):

Procentaj de control Procentaj de interes

Deținerea directă a 75% din
A în B 75% 75%
acțiunile firmei B îi oferă lui
A în C 59% (0,75 x 0,59) x 100 =
A drepturi de 75% asupra
44,25%
capitalurilor B, inclusiv
A în D 44% + 37% = 81% 37 + (0,44 x C) x 100
= 37 + (0,44 x 0,4425) asupra dividenelor plătite de
x 100 = 56,47% aceasta.

În cazul lui C, A ajunge indirect, prin B, ceea ce înseamnă În cazul lui D avem o combinație de
că drepturile de natură financiară sunt intermediate. legături directe și indirecte.
Astfel, dacă C ar plăti dividende de 100, atunci 59% din Aplicăm regulile simple aplicate
acestea ar ajunge la B. Dacă B, la rândul său ar plăti toată deja la B, efectuând o înmulțire și o
această sumă ca dividende, atunci lui A i-ar reveni 75% x adunare. Reținem că, atunci când pe
59 = 44,25. De aici rezultă că, la participațiile indirecte, ramura sunt mai multe componente,
procentajul de interes se calculează înmulțind procentajele este preferabil să plecăm de la
de deținere de pe ramura prin care societatea mamă ajunge procentajul de interes al
la filială sau la entitatea asociată. componentei imediat precedente.

29
 2.5. Perimetrul de consolidare. Definiţie
Prima etapă a procesului de consolidare o constituie delimitarea frontierei contabile, sau
stabilirea perimetrului de consolidare.
Există mai multe viziuni la nivel internațional, cu privire la perimetrul de consolidare, acestea
diferențiindu-se între ele în funcție de entitățile din care acesta este alcătuit:
Astfel:
În SUA perimetrul de consolidare este alcătuit din societatea-mamă și filialele sale. Aceasta
constituie o viziune restrictivă cu privire la conținutul perimetrului de consolidare și are la bază,
principiul conform căruia situațiile financiare consolidate trebuie să cuprindă numai activele și
datoriile societăților controlate de societatea-mamă.
O viziune mai extinsă cu privire la conținutul perimetrului de consolidare este oferită de țările
Europei continentale. Perimetrul de consolidare este alcătuit din:
✓ societatea consolidantă, care la rândul ei poate fi societate-mamă, un asociat într-o
entitate controlată în comun sau un investitor într-o entitate asociată;
✓ societățile consolidate, respectiv societățile asupra cărora societatea consolidantă
exercită controlul (filialele) , controlul comun (entitățile controlate în comun) sau
influența semnificativă (entitățile asociate)25.
Reglementările contabile românești26 nu prezintă o definiție explicită a perimetrului de
consolidare, dar acesta este asimilat cu societatea-mamă , filialele și entitățile asupra cărora societatea
mamă și filialele exercită controlul comun și influența semnificativă.
Putem considera că:
Perimetrul de consolidare este constituit din liderul de grup (societatea-mamă) și societățile
consolidate, respectiv societățile asupra cărora societatea-mamă exercită control exclusiv, control
cumun sau influență notabilă.
Cu alte cuvinte, pentru a a defini perimetrul de consolidare înseamnă a stabili ce societăți vor fi
reținute în ansamblul consolidat. Pentru a ști dacă o întreprindere face parte dintr-un grup și dacă se
impune a fi consolidată, trebuie să se determine gradul de influență pe care îl exercită societatea-
mamă asupra acestei entități.
Includerea/excluderea unei societăți în/din perimetrul de consolidare se bazează pe definirea
controlului și a gradului de influență pe care îl exercită societatea care va efectua consolidarea
(societatea consolidantă, dominantă).
În cursul lunii care precede închiderea conturilor, serviciul consolidare al liderului de grup trimite un
curier societăților componente ale grupului, prin care li se solicită comunicarea tuturor informațiilor
relative la perimetrul de consolidare (cumpărarea, vânzarea și/sau crearea de societăți). Societatea
consolidantă determină apoi, perimetrul său de consolidare și metodele de consolidare aplicabile
societăților consolidate.

2.6.Datele intrare și de ieșire în/din perimetrul de consolidare

Data de intrare
Datei primei consolidări corespunde datei la care societatea consolidantă trebuie să integreze
în situațiile sale financiare rezultatul societății-filială, activele și datoriile identificabile achiziționate și
diferența de achiziție pozitivă sau negativă.
Intrarea unei societăți în perimetrul de consolidare este efectivă:

25
Săcărin M. – op.cit. p.23
26
Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr.1802/2014

30
 ➢ fie la datei achiziției titlurilor de către societatea consolidantă;
➢ fie la data preluării controlului sau a influenței semnificative, dacă achiziția a avut loc
în mai multe tranșe;
➢ fie la data prevăzută prin contract, dacă acesta prevede transferul controlului la o dată
diferită de cea la care a avut loc transferul titlurilor.
În mod normal, data de intrare este data preluării controlului. Se presupune că ea coincide cu
data transferului de titluri. Pentru a putea elimina această prezumție, este necesar ca transferul
controlului să fie prevăzut, din punct de vedere contractual, la o dată diferită de cea referitoare la
transferul titlurilor.
Data de ieșire
O societate iese din perimetrul de consolidare la data pierderii controlului sau influenței
semnificative.
În caz de cesiune, tranferul controlului sau al influenței semnificative este, în general,
concomitent cu transferul drepturilor de vot aferente titlurilor. Astfel, chiar dacă acordurile de cesiune
ale unei societăți integrate au intervenit la data închiderii unui exercițiu, societatea care cedează
titlurile continuă să consolideze entitatea în cauză deoarece ea deține în continuare controlul.
Totuși, societatea controlată poate fi exclusă din perimetrul de consolidare în cazuri excepționale, în
care transferul controlului este efectuat înaintea transferului titlurilor, ca urmare a unui contract între
părțile care intervin înaintea datei de închidere a conturilor. În astfel de cazuri, societățile vânzătoare
trebuie să poată justifica, prin elemente de fapt, că pierderea controlului este efectivă înaintea
transferului drepturilor de vot.
Includerea/excluderea unei societăți din perimetrul de consolidare se bazează pe definirea
controlului și a gradului de influență pe care îl exercită societatea care va efectua consolidarea
(societatea consolidantă, dominantă).

Scurt rezumat
În vederea consolidării conturilor, este necesar, mai întâi, să se delimiteze ansamblul
entităților care aparțin grupului. Altfel spus, să se determine perimetrul de consolidare.
Perimetrul de consolidare înseamnă a stabili ce societăți vor fi reținute în ansamblul
consolidat. Pentru a ști dacă o entitate face parte dintr-un grup și dacă se impune a fi consolidată,
trebuie să se determine gradul de influență pe care îl exercită societatea-mamă asupra acestei
entități. Acesta este constituit din liderul de grup (societatea-mamă) și societățile consolidate,
respectiv societățile asupra cărora societatea-mamă exercită control exclusiv, control cumun sau
influență semnificativă.
Includerea sau excluderea unei societăţi din perimetrul de consolidare se bazează pe definirea
controlului şi a gradului de influenţă pe care îl exercită societatea care va efectua consolidarea
(societatea consolidantă, dominantă).
Există următoarele tipuri de control:control exclusiv(de fapt și de drept) și controlul comun
(concomitent sau conjunctiv) – joint control.
Noțiunea de influență notabilă sau semnificativă nu reprezintă o formă de control
reprezentând doar puterea de a participa la adoptarea deciziilor.
Procentajul de control teoretic care permite manifestarea influenței notabile trebuie să fie
de cel puțin 20% din drepturile de vot (de fapt, între 20-50%, dar fără a exercita nici un control
exclusiv, nici conjunctiv)
Influența notabilă apare:
- în entitățile asociate;
- în asocierile în participații când nu se preferă forma de control conjunctiv.
În mod normal, data de intrare în perimetrul de consolidare este data preluării controlului.
O societate iese din perimetrul de consolidare la data pierderii controlului sau a influenței
semnificative

31
32
 Seminar 2

Abordarea contabilă a grupului

Din punct de vedere contabil, grupul este privit ca o entitate unică, făcând abstracție de
independența juridică a componentelor sale.
Recunoaștem aici influența principiului prevalenței economicului asupra juridicului.
Fondul economic (afacerile aflate sub o conducere unică) prevalează în fața formei juridice
(personalitatea juridică distinctă a fiecărei filiale).
Având totuși personalitate juridică, fiecare componentă a grupului (atât filialele cât și
societatea-mamă) întocmește situații financiare individuale, ca urmare a obligațiilor legale privind
firmele individuale.
Aceste situații financiare proprii fiecărei componente, nu au însă o relevanță foarte mare,
deoarece tranzacțiile intra-grup nu ar trebui să conducă la apariția niciunui fel de
venit/cheltuială/profit/creanță/datorie.
De fapt, efectele în termeni de rulaje și de solduri ale tranzacțiilor intra-grup ar trebui să fie
același ca între două sucursale ale unei entități.
Un grup poate să vândă bunuri unor terți externi independenți, după ce le va fi trecut prin mai
multe filiale.
Fiind independente juridic, fiecare dintre acestea va factura celeilalte, bunurile respective,
înregistrând atât venituri (cifra de afaceri), cât și cheltuieli (la descărcarea gestiunii).
Dacă ne limităm la situațiile financiare individuale, putem spune că cifra de afaceri a grupului
este suma cifrelor de afaceri individuale ale firmelor care îl compun. Mărimea aceasta depinde atât de
prețurile interne27 grupului (care se îndepărtează deseori de prețurile de piață), cât și de numărul de
filiale prin care trec bunurile – două elemente ce pot fi stabilite în mod arbitrar de societatea-mamă.
Dacă privim grupul ca pe o entitate unică, atunci transferurile între componentele sale, nu
generează nici venituri, nici cheltuieli, ceea ce contează fiind cifra de afaceri realizată din vânzarea
către un terț independent de grup.
Exemplu (o situație ipotetică)
Trei entități (A,B,C) fac parte din același grup, adică sunt controlate exclusiv de aceeași
persoană (juridică).
Între cele trei entități au loc următoarele tranzacții:
➢ A îi vine lui B mărfuri, cu prețul de 2 000 u.m.(costul de achiziție al mărfii vândute
este de 1 750 u.m.);
➢ B îi vinde lui C mărfurile cumpărate de la A, cu prețul de 2 350 u.m.;
➢ C îi revinde lui A aceleași mărfuri, cu prețul de 2 500 u.m.

Astfel de tranzacții între componentele grupului pot avea loc pentru că entitățile componente
ale grupului sunt sub control unic, adică – din punct de vedere economic sunt independente, trebuie să
deruleze tranzacții după cum dorește cel care le controlează.
Având în vedere că fiecare entitate are personalitate juridică distinctă, situația rezultatelor
individuale și a rezultatului cumulat, se prezintă în tabelul de mai jos (facem abstracție de celelalte
cheltuieli și venituri ale entităților componente ale grupului):

27
Termenul folosit în contabilitate, fiscalitate, audit pentru prețurile legate de vânzarea/cumpărarea de bunuri
între componentele aceluiași grup este preț de transfer

33
 Efectele tranzacțiilor intra-grup
Elemente A B C Total
Venituri 2 000 2 350 2 500 6 850
Cheltuieli 1 750 2 000 2 350 6 100
Rezultate 250 350 150 750

Comentarii legate de situație

Respectarea regulii juridice (adică luarea în considerare a regulii juridice a fiecărei
componente a grupului) conduce la declararea unei cifre de afaceri a grupului de 6 850 u.m., a unui
profit cumulat de 750 u.m. și a unor stocuri de mărfuri la A de 2 500 u.m.28
Din punct de vedere economic însă, în urma acestor tranzacții, grupul nu s-a îmbogățit, dar
nici nu a sărăcit.
Afirmația este justificată de faptul că stocul de mărfuri de care dispunea la început A este în
continuare în cadrul grupului, schimbându-și temporar doar localizarea în spațiu.
În aceste condiții, informațiile din situațiile financiare individuale întocmite de fiecare dintre
cele trei entități nu sunt corecte, chiar dacă obținerea lor s-a făcut cu respectarea regulilor juridice.
Cifra de afaceri reală a grupului este zero (nu s-a vândut nimic către terții externi
independenți), iar rezultatul grupului este, de asemenea, zero.
Valoarea de reținut în legătură cu stocul de mărfuri este la nivelul costului de achiziție la
intrarea în grup, adică 1 750 u.m.

Observație: Atunci când entitatea este societatea-mamă a unui grup, situațiile ei financiare
individuale nu au o valoare informativă prea ridicată, deoarece nu iau în considerare faptul că ea nu
reprezintă decât una din componentele grupului.
Cu toate acestea, întocmirea și publicarea situațiilor financiare individuale ale societății
mamă sunt adeseori necesare, în scopul respectării unor obligații de natură comercială, fiscală, etc.
De asemenea, întocmirea lor este punctul de plecare în efectuarea procedurilor de
consolidare.

Stabilirea perimetrului de consolidare

Prima fază din consolidare o reprezintă identificarea perimetrului de consolidare, adică a
componentelor (filiale, co-întreprinderi/asocieri în participaţie şi întreprinderi /entităţi asociate).
Pentru aceasta se calculează şi se interpretează procentajele de control şi procentajele de interes ale
societăţii-mamă în fiecare din componentele semnificative în care deţine acţiuni/părţi sociale.

Reamintim!
Definirea procentajelor de control şi de interes
Natura relațiilor din cadrul unui grup este determinată de deținerea dreptului de vot. Dreptul
de vot permite exercitarea controlului, iar instrumentul care permite aprecierea puterii controlului, în
acest caz, se numește – procentaj de control.
Procentajul de control (procentajul drepturilor de vot) deținut de societatea consolidantă în
adunarea generală a societăților consolidate reprezintă elementul principal pe baza căruia se
determină controlul și influența semnificativă.

28
În acest exemplu, nu vom lua în considerare creanțele și datoriile contabilizate de fiecare filială, care pot
rămâne cu sold la închiderea exercițiului).

34
 Astfel, deși uneori controlul și influența semnificativă se pot stabili independent de procentajul
de control, în cadrul consolidării se ține cont de faptul că:
- un procentaj de control mai mare de 50% permite exercitarea controlului;
- un procentaj de control cuprins între 20%-50% permite exercitarea unei influențe
semnificative.
Procentajul de control corespunde sumei procentajelor drepturilor de vot deținute de
societatea consolidantă, direct și indirect, prin intermediul societăților controlate.
Procentajul de control este egal cu suma procentajelor de capital deținute, direct sau indirect,
de societatea consolidantă în societățile consolidate.
Atenție! Pe baza procentajului de control se determină tipul de control.
Procentajul de control nu trebuie confundat cu implicarea financiară care se determină cu ajutorul
procentajului de interes.

Procentajul de interes exprimă cota-parte deţinută de societatea-mamă în fiecare din societăţile

grupului în legătură cu distribuirea capitalului, rezervelor şi rezultatelor.Adică aprecierea drepturilor
financiare utilă în cazul repartizării capitalurilor proprii.
De asemenea, reprezintă un mijloc de punere în practică a consolidării.
Diferenţa dintre 100 şi procentajul de interes al dominantei în filială, în întreprinderea asociată
sau în co-întreprindere reprezintă interesele care nu controlează29.
Potrivit pct. 529 din OMFP nr. 1.802/2014, existența influenței semnificative exercitate de o
entitate este de obicei reflectată prin unul sau mai multe dintre următoarele moduri:
a) reprezentarea în consiliul de administrație sau în organul de conducere echivalent al entității
în care s-a investit;
b) participarea la procesul de elaborare a politicilor, inclusiv la luarea deciziilor cu privire la
dividende și alte distribuiri;
c) tranzacții semnificative între entitate și entitatea în care aceasta a investit;
d) interschimbarea personalului de conducere; sau
e) furnizarea de informații tehnice esențiale.

Diferențele (deosebirile) dintre procentajul de control și procentajul de interes sunt

următoarele:
Noțiune Natură Utilizare
Procentajul de control Exprimă puterea Determinarea controlului
(drepturile de vot) și a influenței semnificative
Procentajul de interes Exprimă dependența Mijloc de punere în practică
financiară a consolidării:
- cumulul conturilor;
- eliminarea operațiilor
reciproce;
- repartizarea capitalurilor
proprii și a rezultatului între
societatea-mamă și minoritari
Determinarea procentajelor de control și a procentajelor de interes depinde de participațiile de
capital existente între societățile din cadrul unui grup.
Participațiile constituie drepturile în capitalul altor întreprinderi, materializate sau nu în titluri, care,
prin crearea unei legături durabile cu acestea, sunt destinate să contribuie la activitatea societății
deținătoare.
Pentru determinarea numărului de voturi în vederea stabilirii procentajului de control, trebuie
să se adune: numărul de voturi deţinte direct/indirect de către societatea dominantă cu numărul de
voturi deţinute de către o societate dominată din grup, pentru societatea dominantă. Atunci când există

29
Numite mai demult interese minoritare.Deşi noţiunea de interese care nu controlează (traducerea din
lb.engleză a formulei non-controlling interests) are peste 7 ani de la utilizarea în practică, unele firme încă mai
folosesc denumirea veche de interese minoritare, pentru ca sună mai bine în lb.română.

35
persoane care acţionează în nume propriu, dar în contul unei societăţi din grup, se adaugă şi drepturile
de vot deţinute de aceste persoane

Exemple de calcul al procentajelor de control şi de interes

Studiu de caz 1
Diagrama grupului se prezintă astfel:

90%
A B

Societatea-mamă A controlează exclusiv societatea B (PC este de 90%). Participaţia/legătura

este directă, ceea ce înseamnă că PI al lui A în B este tot de 90%, în timp ce interesele asociaţilor
externi în B sunt de 100 – 90 = 10%.
Presupunem în continuare, că B dobândeşte 60% din acţiunile C, astfel încât diagrama se
modifică astfel:
90% 60%
A B C

Ce procentaje de control şi de interes deţine A în C?

Pentru ca A controlează exclusiv pe B, are posibilitatea să ia orice decizie doreşte în ceea ce
priveşte activitatea lui B, inclusiv în desemnarea persoanei care va vota cu 60% în adunarea generală
a lui C. Deci, cele 60% din voturile lui C deţinute de B sunt, foarte probabil, exercitate total în
favoarea lui A. Acest raţionament teoretic, este generalizat şi acceptat în calculele privind procentajul
de control.

Procentajul de interes se stabileşte prin calcule simple: dacă, de exemplu C plăteşte dividende
de 100, atunci 60 vor ajunge la B. Dacă, mai departe, B plăteşte toată această sumă ca dividende,
atunci la A vor ajunge 90% x 60% = 54%. (Deci, procentajul de interes se calculează prin înmulţirea
procentajelor de deţinere de pe o ramură dată. În cazul nostru, avem 0,90 x 0,60 = 54%.)
Mai departe, C preia 40% din D, cu diagrama următoare:

A 90% B 60% C 40% D

A deţine 60% din C, adică poate lua orice decizie doreste în această sub-filială. Asta înseamnă că
voturile de care dispune C în D sunt exercitate integral pentru A30: PC a lui A în D este de 40%, ceea
ce nu-i mai asigură lui A un control total, ci doar o influenţă semnificativă.
PI se calculează: 0,90 x 0,60 x 0,40 = 21,60% sau 40 % x procentajul în C = 0,40 x 0,54 = 21,60%.
Următorul pas este adăugarea unei firme E în care D va avea 65%:

A 90% B 60% C 40% D 65% E

Pentru că A nu controlează exclusiv pe D, nu poate numi persoana din D care va vota cu 65% în
adunarea generală a lui E. Este probabil, ca altcineva să deţină majoritatea în D (un X care să aibă
între 50% şi 60% din D) şi pentru care să voteze D în E. Deci, PC a lui A în E este 0, pentru toate cele

30
Se verifică regula stabilită anterior: în veriga imediat precedentă (C) se deţine mai mult de 50%, deci voturile
lui C în D sunt pentru A.

36
65% voturi ale lui D în E pot fi exercitate pentru altcineva decât A. Astfel, E nu aparţine grupului a
cărui societate-mamă este A (E nu face parte din perimetrul de consolidare al grupului A).
Interesul lui A în E este de 65% din interesul lui D, adică 0,65 x 0,2160 = 14,04%.

Adăugăm şi o altă componentă, introducem două ramuri: E deţine 33 % din F şi A deţine 21% din F:

A 90% B 60% C 40% D 65% E

21% 33%
F

37
 Pe ramura B-C-D-E, A nu deţine niciun control asupra lui F, pentru că nu controlează veriga
imediat precedentă (are în E un PC =0).
Deţinerea directă permite însă mereu exercitarea unor drepturi de vot:
PC a lui A în F = 0 + 21 = 21%, procentaj ce asigură o influenţă semnificativă.
Interesul este suma produselor obţinute pe cele două ramuri: 0.21 +( 0 ,33 x E) = 0,21 + 0,33 x
0,1404 = 25,63 %
Vom centraliza rezultatele în tabelul următor:
Societatea Procentaj de Tip de control Procentaj de interes (PI)
control (PC)
A →B 90% Exclusiv (CE) 90%
A→C 60% Exclusiv (CE) 0,60 x B = 54%
A→D 40% Influenţă 0,40 x C = 21,60%
semnificativă (IS)
A→E 0 - 0,65 x D = 14,04 %
A→F 21% +0=21% Influenţă 0,21 + 0,33 x E = 25,63%
semnificativă (IS)

Drepturile de vot potenţiale

În exemplele anterioare, am luat în calcul doar drepturile de vot aferente acţiunilor obişnuite,
în circulaţie. Normele contabile stabilesc însă şi regulile ce se aplică în condiţiile existenţei unor
drepturi de vot potenţiale. În IFRS 10 Situaţii financiare consolidate găsim precizarea: „atunci când
calculează dacă exercită control, se vor analiza şi drepturile de vot potenţiale deţinute de societatea-
mamă sau de alţi acţionari”.
În acest context, prin drepturi de vot potenţiale înţelegem drepturile de a obţine voturi în
entitatea în care s-a investit şi care decurg din instrumente (obligaţiuni sau altele) convertibile sau
opţiuni.
Şi în OMFP nr.1804/2014 se face trimitere la drepturile de vot potenţiale, în sensul că, în
cazul existenţei acestora, împărţirea rezultatului şi a capitalurilor proprii ale filialei între societatea-
mamă şi ceilalţi acţionari se va face doar pe baza participaţiilor existente în capitalurile proprii şi nu
trebuie să reflecte posibila exercitare sau conversie a drepturilor de vot potenţiale, cu o singură
excepţie. Această excepţie se referă la situaţiile în care entitatea deţine, de fapt, participaţii în
capitalurile proprii ca urmare a unei tranzacţii care îi oferă entităţii, la acel moment, accesul la
veniturile asociate unei participaţii în capitalurile proprii. În astfel de situaţii, partea alocată societăţii
mamă şi intereselor care nu controlează la întocmirea situaţiilor financiare consolidate se va stabili
prin luarea în considerare a unei posibile exercitări a acelor drepturi de vot potenţiale, care îi oferă
entităţii, la acel moment, accesul la venituri.

2.5.3 Acţiuni preferenţiale fără drept de vot

Conform Legii societăţilor comerciale 31/1991 actualizată, regula generală este că acţiunile
emise de o entitate trebuie să fie de valoare egală; ele acordă posesorilor drepturi egale. Se pot emite
totuşi acţiuni preferenţial cu dividend proritar fără drept de vot, ce îi conferă titularului:
✓ dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exerciţiului
financiar, înaintea oricărei alte prelevări;
✓ drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa
la adunarea generală, cu excepţia dreptului de vot.
Aceste acţiuni cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot depăşi o pătrime din capitalul
social şi vor avea aceeaşi valoare nominală cu a acţiunilor ordinare.
În cazul întârzierii plăţii dividendelor prioritare, acţiunile preferenţiale vor dobândi drept de
vot. Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în
cealaltă prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor. Astfel, acţiunile
preferenţiale pot deveni acţiuni potenţiale în sensul stabilit de IFRS 10.

38
 Observație! Atunci când nu există acțiuni cu drept de vot dublu sau/și acțiuni cu dividend
preferențial, dar fără drept de vot, procentajul de control este egal cu procentajul de interes

Studiu de caz 2
a)Societatea „A” deţine 45% din acţiunile societăţii „F”, care sunt acţiuni ordinare, cu drept de
vot simplu. Capitalul societăţii „F” este format în proporţie de 10% din acţiuni cu drept prioritar la
dividende, deci fără drept de vot. Cu toate că „A” deţine în „F” o cotă de 45% din capitalul lui „F”,
procentul de control al societăţii „A” asupra lui „F” va fi : 45/ (100 – 10) = 50%.
b)societatea „A” deţine 45% din capitalul lui „F”, iar aceste acţiuni sunt singurele care au
drept de vot dublu. În consecinţă „A” deţine un procent de control de (45 x 2)/ (90+55) = 62%

„A” - deţine: 45 acţiuni şi 90 de drepturi la vot

alţi acţionari deţin 55 acţiuni şi 55 drepturi la vot
TOTAL 100 acţiuni şi 145 drepturi la vot

c)societatea „A”deţine 85% din acţiunile societăţii „F” dar 25% din acestea nu au drept de vot.
În acest caz, deşi societatea „A” deţine 85% din capitalul lui „F”, ea va avea un procentaj de control de
: (85% - 25%)/(100-25%) = 80%.

Componenţa perimetrului de consolidare

Având în vedere legislaţia referitoare la consolidarea conturilor din contabilitatea românească
cât şi cea din IFRS, putem spune că perimetrul de consolidare este format din componentele grupului
asupra cărora entitatea dominantă exercită un control exclusiv, un control în comun şi o influenţă
semnificativă.
În măsura în care dobândirea de participaţii în capitalul unei entități conduce la exercitarea
vreunui tip de control sau de influenţă asupra acesteia, ea devine componentă a perimetrului de
consolidare. Dacă, în urma cedărilor de titluri sau a altor operaţiuni, procentajul de control asupra unei
întreprinderi scade sub 20 %, atunci aceasta iese din perimetrul de consolidare.
Pentru a determina care este momentul intrării în perimetrul de consolidare a unei filiale, avem
standardul IFRS 3 Combinări de întreprinderi care defineşte data achiziţiei – adică data la care se
obţine controlul asupra unei filiale. De cele mai multe ori, data achiziţiei este data la care
dobânditorul (cel care preia controlul) transferă către vânzător costul acţiunilor cumpărate (sau
dobândite în alt mod), îşi însuşeşte activele şi îşi asumă datoriile entităţii dobândite. Totuşi,
dobânditorul ar putea obţine controlul la o dată anterioară sau ulterioară datei la care are loc acest
transfer. De exemplu, data de achiziţie precedă data transferului în cazul în care un acord scris prevede
ca dobânditorul să obţină controlul asupra entităţii dobândite la o dată anterioară datei de închidere.
Preluând modelul din IFRS, legislaţia românească defineşte data achiziţiei, ca reprezentând
„data la care controlul asupra activelor nete sau operaţiunilor entităţii achiziţionate este transferat
efectiv către dobânditor”.

Alte aplicaţii
Dacă între societatea dominantă şi societatea filială există o legătură indirectă, printr-un lanţ
unic, controlul se determină palier după palier. Dacă apare o ruptură de lanţ (procentajul este inferior

39
cotei de 20% sau se presupune că nu exercită un control), procentajul următor se anulează, iar
societatea dominantă nu mai are nici un drept de control.
Calcul procentaj de control
Lanț unic de control
a) Societatea „A” deţine direct în „B” 90% şi indirect în „C” 70%:

90% 70%
A B C

În acest caz, deoarece „A” deţine asupra lui „B” un control exclusiv, atunci implicit o va
controla şi pe „C” 70%.
➢ În cazul legăturilor indirecte prin mai multe lanţuri, procentajul de
control se determină adunând procentul deţinut direct cu cel deţinut indirect în
filială. Dacă apare ruptura de lanţ, procentajul de control general va fi egal cu
procentajul cel mai scăzut.
b)legăturile dintre societăţi se prezintă:

70% 75%
A B C

15%
Deoarece controlului lui „A asupra lui „B” este exclusiv, rezultă că, în total procentul de
control asupra lui „C” este:
- în mod direct 15%;
- în mod indirect 75%
în total 90%
c)legăturile dintre societăţi se prezintă astfel:

15% 60%
A B C

45%

Societatea „A” deţine în „B” un procent direct de 15% ceea ce înseamnă că asupra lui „C” nu
va deţine controlul prin „B” deoarece apare o ruptură de lanţ în schimb va deţine un control direct de
45%, deci procentul total de control asupra lui „C” este de 45%.

d)Legăturile se prezintă astfel:

70% 30%
A B C

D
20% 75%

40
 Societatea „A” exercită un control direct asupra lui „B” de 70% şi asupra lui „D”de 20%. În
raport cu „C” exercita numai un control indirect prin „B” de 30%, întrucât prin „D” este o ruptură de
lanţ.
Exemple de stabilire a procentului de interes în funcţie de tipul legături ce există între
societăţi:

a) societăţile se află pe un lanţ unic de forma:

70% 85% 60%

M A B C

Rezultă următoarele procente de interes (P.I.):

• P.I deţinut de „M” în „A” este egal cu cota de capital deţinut de 70%, adică în cazul
legăturilor directe, procentul de interes este egal cu procentul de control, dacă capitalul
societăţii „A” este format din acţiuni ordinare. Controlul exercitat este exclusiv;
• P.I. deţinut de „M” în „B” este de 70% x 85% = 59,5%, controlul lui „M” prin „B” este
exclusiv;
• P.I. deţinut de „M” în „C”= 70% x 85% x 60% = 35, 70%, ceilalţi acţionari ai lui „C”
deţin numai 40%.
b) societăţile se află în următoarea situaţie:

M 20% A 80% B

Pentru ca societatea „M” să poată exercita o influenţă asupra societăţii „B” ar trebui să
exercite asupra societăţii „A” un control exclusiv, ceea ce nu este valabil pentru că există o ruptură de
lanţ.

c) societăţile se află în următoarea situaţie:

80% 35%
M A B

40%

• P.I. deţinut de „M” în „A” este de 80%;

• P.I. deţinut de „M” în „B” este de 68% astfel direct 40% şi indirect prin „A” 80% x 35% =
28%;
d)societăţile se află în următoarea situaţie:

70% 40%
M A B

25% C 80%

• PI deţinut de „M” în „A” = 70%

• PI deţinut de „M” în „C” = 25%
PI deţinut de „M” în „B” este 48% , adică indirect prin „A”= 70% x 40% = 28%
Și indirect prin C =25% x 80% = 20%

41
 De reținut!
Grupul de societăți este alcătuit din societatea-mamă și filiale, societățile controlate în
comun și cele asociate.
Legătura principală identificată între societatea-mamă și societățile din cadrul grupului
este legătura de capital. Aceasta reprezintă o trăsătură definitorie a unui grup de societăți, relația
dintre societatea-mamă și filiale/societățile asociate fiind una bazată pe control.
Conform literaturii de specialitate și a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară,
modalitățile de control sunt: controlul exclusiv (de drept sau de fapt), controlul
comun sau conjugat și influența notabilă ori semnificativă.
Modalitățile de control se stabilesc pe baza procentajului sau procentului de control.
Acesta reprezintă cota-parte din drepturile de vot deținute de societatea-mamă la o altă
societate, în funcție de el stabilindu-se modul în care cea dintâi o controlează direct sau indirect pe cea
de-a doua. Procentajul de control ajută la fixarea perimetrului de consolidare și la stabilirea
metodelor de consolidare.
Perimetrul de consolidare (ansamblul consolidat) reprezintă ansamblul entităților luate în
consolidare în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale consolidate.

Alt exemplu simplu, de structura de grup:

În exemplu de mai sus, Filiala 1, Filiala 2, Filiala n si Societatea Mama sunt entitati afiliate.
O structura putin mai complicata de grup arata astfel:

42
 Un indicator important este cel legat de stabilirea procentului de interes al unei societati mama
pentru fiecare societate din cadrul grupului. Acesta indica care este partea din capitalul societatii
controlate din grup pe care il detine societatea mama, fie direct, prin participatii directe in capitalul
social al acesteia, fie indirect, prin intermediul altor filiale din cadrul grupului.
In primul exemplu, societatea mama are un procent de interes de 80% in Filiala 1, 30% in Filiala 2 si
60% in Filiala 3. In exemplul al doilea: Societatea mama are un procent de interes de 50% in Filiala 1,
60% in Filiala 2 si 30% in Filiala 3. In Filiala 4 avem atat detineri directe, cat si indirecte prin
intermediul societatilor din cadrul grupului, astfel:
• 50%*20% pe filiera Filialei 1
• 60%*30% pe filiera Filialei 2
• 30%*15% pe filiera Filialei 3
Total = 32,5%
In Filiala 5, societatea mama detine: 30%*20% = 6%.

43
 Tema 1

1.Se prezintă următoarea structură de grup:

Societatea

Mamă

60% 40%

Filiala Filiala
B 40% C

Să se calculeze procentajul de interes, să se precizeze formulele de calcul însoțite de explicațiile

necesare

Relația Procentajul de interes

dominantă➔filială
Formula de calcul
A→B Procentajul de interes deținut 60% + 0,4 x 0,4 x 100 =
direct de A în filiala B + 60% + 16% = 76%
procentajul de interes al filialei
C deținut în filiala B înmulțit cu
procentajul de interes deținut de
A în filiala C
A→C Procentajul de interes deținut 40%
direct de A în filiala C

2. Se prezintă următoarea structură de grup:

80% 60%
A B C

30% D 90%

Să se calculeze procentajele de control și procentajele de interes ale societății A în B, D și C.

44
Societatea A Procentaj de control Procentaj de interes
In B 80% 80%
In D 30% 30%
In C, prin B 60% 60% x 80% = 48%
Indirect prin D - 30% x 90% =27%
60% 48% + 27% = 75%
Total in C

45
 Curs 3
Cap.III. ORGANIZAREA PROCESULUI DE CONSOLIDARE A CONTURILOR

Subiecte abordate:
Componența situațiilor financiare consolidate
Pregătirea datelor în vederea consolidării.
Principii și reguli aplicabile conturilor consolidate
Modalități de realizare și etapele consolidării conturilor.
Ajustarea situațiilor financiare anuale conform reglementărilor românești

Componența situaţiilor financiare consolidate

În vederea prezentării unor informaţii corecte, este necesară consolidarea conturilor
componentelor grupului.
Consolidarea conturilor reprezintă o succesiune de proceduri prin intermediul
cărora se ajunge de la situaţiile individuale ale componentelor grupului la situaţiile
financiare unice ale acestuia.
Rezultatul procesului de consolidare îl reprezintă situaţiile financiare consolidate al căror scop
este prezentarea patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor societăţilor cuprinse în
perimetrul de consolidare, ca şi cum ar fi vorba de o singură societate.
Vom avea: bilanţ consolidat (situaţia poziţiei financiare consolidate), cont de
profit şi pierdere consolidat (situaţia consolidată a rezultatului global), situaţia
consolidată a fluxurilor de trezorerie, o situaţie a variaţiei capitalurilor proprii
consolidate şi note.
De fapt, consolidarea permite obținerea unor situații financiare unice pentru un ansamblu de
societăți ca și cum acestea ar forma o singură entitate.
Structura și conținutul bilanțului trebuie să realizeze distincția dintre elementele
curente și cele necurente.
Atunci când o astfel de distincție nu este efectuată, activele și datoriile sunt
clasificate, în funcție de lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor.
Indiferent care este prezentarea reținută, grupul menționează, în situațiile financiare
consolidate, partea sub 1 an a activelor și datoriilor, pentru toate rubricile susceptibile să
conțină atât elemente pe termen scurt, cât și elemente pe termen lung.
Activele curente și necurente (current/non-current assets)
Activele curente ale bilanțului cuprind:
✓ elementele destinate să fie realizate sau deținute pentru a fi vândute sau
consumate, în cadrul ciclului normal de exploatare al întreprinderii;

✓ elementele destinate pentru a fi negociate pe diferite piețe; sau

✓ elementele deținute într-o perspectivă de termen scurt, entitatea (grupul)

așteptându-se să le realizeze în maximum un an de la data închiderii
exercițiului; sau

✓ lichiditățile sau echivalentele de lichidități, dacă utilizarea acestora nu este

supusă restricțiilor.

46
 Celelalte active sunt considerate elemente necurente. Ele includ atât imobilizările
corporale și necorporale, cât și activele de exploatare și financiare pe termen lung.
Ciclul de exploatare este timpul scurs între achiziția materialelor care intră într-un
proces de exploatare și realizarea lor sub formă de lichidități sau de instrumente ce pot fi ușor
convertibile în lichidități.
Activele curente se referă, în special, la stocuri și creanțe-clienți, care sunt vândute,
consumate sau realizate în cadrul ciclului normal de exploatare, chiar și atunci când nu se
contează să fie realizate în următoarele 12 luni după închiderea exercițiului.
Titlurile negociabile pe piețe (marketable securities) sunt active curente, dacă este
prevăzută realizarea lor în următoarele 12 luni care succed datei închiderii exercițiului, în caz
contrar ele fiind considerate active necurente.
Datorii curente și necurente (current/non-current liabilities)
O datorie constituie un element curent al pasivului extern, atunci când ea trebuie să
fie rambursată:
- fie în cadrul ciclului normal de exploatare;
- fie la o scadență în cadrul următoarelor 12 luni care succed datei închiderii
exercițiului.
Toate celelalte datorii sunt datorii necurente.
Unele datorii curente – precum datoriile comerciale, cele legate de relațiile cu
salariații sau de alte costuri operaționale, fac parte din necesarul în fond de rulment utilizat în
ciclul normal de exploatare. Astfel de elemente, ca și în cazul activelor, sunt clasificate în
categoria curente, chiar dacă ele trebuie să fie rambursate într-o perioadă mai mare de 1 an.
Alte datorii curente nu sunt rambursate în cadrul ciclului normal de exploatare, dar
trebuie să fie deconectate în următoarele 12 luni, care succed datei închiderii exercițiului. Este
cazul, de exemplu, al părții pe termen scurt din împrumuturile pe termen mediu și lung, al
creditelor bancare pe termen scurt, al dividendelor de plătit, al impozitelor asupra beneficiilor
de plătit și al altor creditori necomerciali.
Datoriile purtătoare de dobânzi, care generează o finanțare pe termen lung a
necesarului în fond de rulment, sunt elemente necurente ale datoriilor, pentru partea lor
scadentă la o dată superioară unui an.
O întreprindere trebuie să continue să încadreze datoriile sale pe termen lung
purtătoare de dobânzi în categoria datoriilor necurente, chiar dacă ele trebuie să fie
deconectate în următoarele 12 luni care se succed datei închiderii exercițiului, în situația în
care:
- este vorba despre datorii care, în momentul contractării lor, erau datorii pe termen
lung;
- entitatea în cauză intenționează să refinanțeze aceste datorii, printr-o datorie pe
termen lung;
- această intenție este confirmată de existența unui contract de refinanțare sau de
reeșalonare a scadențelor, încheiat înainte ca situațiile financiare să fi fost aprobate.
Mărimea datoriilor pe termen scurt clasificate în categoria datoriilor necurente, în
virtutea regulii expuse anterior, este indicată în notele explicative, concomitent cu
informațiile care justifică această prezentare.
În cazul în care acțiunile sau părțile sociale în filialele incluse în consolidare sunt
deținute de alte persoane decât filialele respective, suma atribuibilă acelor acțiuni sau părți
sociale trebuie prezentată separat în bilanțul consolidat, la elementul "Interese care nu
controlează"/Interese minoritare.
Interesele care nu controlează trebuie prezentate în bilanțul consolidat în capitalurile
proprii, separat de capitalurile proprii ale societății‐mamă.

47
 Un format exemplificativ al bilanțului unui grup de societăți se prezintă astfel:
ACTIVE (ASSETS)
Active curente (non-current assets)
Imobilizări corporale (property, plant and equipment)
Fond comercial (goodwill)
Alte active necorporale (other intangible assets)
Investiții în întreprinderi asociate (investments in associates)
Investiții disponibile pentru vânzare (available-for-sale-investments)
Total active necurente
Active curente (current assets)
Stocuri (inventories)
Creanțe comerciale (trade receivables)
Alte active curente (others current assets)
Lichidități și echivalente de lichidități (cash and cash equivalents)
Total active curente
Total active
CAPITALURI PROPRII ȘI DATORII (EQUITY AND LIABILITIES)
Capitalul atribuibil deținătorilor de capital ai societății-mamă
(equity attributable to equity holders of the parent)
Capital emis (share capital)
Alte rezerve (other reserves)
Câștiguri nedistribuite (retained earnings)
Total capitaluri atribuite deținătorilor de capital ai societății mamă
Interese minoritare (minority interest)/interese care nu controlează
Total capitaluri proprii
Datorii necurente (non-current liabilities)
Împrumuturi pe termen lung (long-term borrowings)
Impozite amânate (deffered tax)
Provizioane pe termen lung (long-term provisions)
Total datorii necurente
Datorii curente (current liabilities)
Datorii comerciale și alte datorii curente (trade and other payables)
Împrumuturi pe termen scurt (short-term borrowings)
Partea curentă a împrumuturilor pe termen lung (current portion of long-term
borrowings)
Impozitul pe profit curent de plătit (current tax payable)
Provizioane pe termen scurt (short-term provisions)
Total datorii curente
Total datorii
Total capitaluri proprii și datorii
Contul de profit și pierdere consolidat trebuie să menționeze cel puțin următoarele
posturi:
1. veniturile;

2. cheltuieli financiare;

3. cota-parte în rezultatul întreprinderilor afiliate și al asociaților în participație

puse în echivalență;

4. câștigul sau pierderea înainte impozitării constatat cu ocazia vânzării activelor

sau decontarea obligațiilor relative la activitățile abandonate;

5. impozitul asupra beneficiilor;

48
 6. câștigul sau pierderea după impozitare, constatat la activitățile abandonate;

7. rezultatul exercițiului.

Unele elemente vor fi prezentate în contul de profit și pierdere ca alocări ale

profitului sau pierderi. Este vorba despre profitul sau pierderea atribuibilă intereselor
minoritare și profitul sau pierderea atribuibilă deținătorilor de capital ai societății-mamă.
Un grup, trebuie să prezinte în contul său de profit și pierdere sau în notele
explicative o clasificare a cheltuielilor după natură sau după funcție. IAS 1 încurajează
entitățile să recurgă la o asemenea analiză direct în contul de profit și pierdere.
Analiza după natură a cheltuielilor este mai simplă decât analiza după funcții,
deoarece ea nu necesită o afectare a cheltuielilor după natură diferitelor funcții ale
întreprinderii.
Analiza după funcții a cheltuielilor, numită metoda costului vânzărilor, solicită
repartizarea cheltuielilor pe trei funcții, ca parte a costului vânzărilor, a activităților de
distribuire sau administrative. Această clasificare poate să prezinte pentru destinatarii
conturilor mai mult interes decât clasificarea după natură, oferindu-le informații mai
relevante, dar implică uneori, alegeri arbitrare, în repartizarea cheltuielilor. În aplicarea ei,
judecata profesională joacă un rol important.
Prezentăm în continuare contul de profit și pierdere al unui grup de societăți, atât în
cazul clasificării cheltuielilor după funcții, cât și cazul clasificării lor după natură.

Contul de profit și pierdere al unui grup de societăți

clasificarea după funcții
Cifra de afaceri (revenues)
(-) Costul vânzărilor (cost of sales)
= Marja brută (gross profit)
(+) Alte venituri (other income)
(-) Costurile distribuirii (distribution costs)
(-) Cheltuieli administrative (administrative expenses)
(-) Costurile finanțării (finance costs)
(+) Partea din profitul întreprinderilor asociate (share of profit of associates)31
= Profitul înaintea impozitării (profit before tax)
(-) Cheltuieli privind impozitul pe profit (income tax expense)
= Profitul perioadei (profit for the period)
Atribuibil (attributable to):
deținătorilor de capital ai societății-mamă (equity holders of the parent)
intereselor minoritare (minority interest)
Total profit atribuit

Contul de profit și pierdere al unui grup de societăți

clasificarea după natură
Cifra de afaceri (revenues)
(+) Alte venituri
(±) variația stocurilor de produse finite și producție în curs
(changes in inventories of finished goods and work in progress)32
(+) Producția imobilizată (work performed by the equity and capitalised)
(-) Consumuri de materii prime și materiale consumabile
(raw material and consumables used)

31
Această rubrică reprezintă partea din profitul întreprinderilor asociate care este atribuită deținătorilor
de capital; ea se calculează după ce au fost deduse impozitul pe profit și interesele minoritare în
întreprinderile asociate
32
Este echivalentul producției stocate, cu deosebirea că, la anglo-saxoni, creșterile de stocuri sunt
prezentate ca valori negative, iar descreșterile de stocuri ca valori pozitive

49
 (-) Cheltuieli de personal (employee benefits expense)
(-) Cheltuieli privind amortizările (depreciation and amortisation expense)
(-) Deprecierea imobilizărilor corporale (impairment of property, plant and
equipment)
(-) Alte cheltuieli (other expenses)
(-) Cheltuieli financiare (finance costs)
(+) Partea din profitul întreprinderilor asociate (share of profit of associates)
= Profitul înaintea impozitării (profit before tax)
(-) Cheltuieli privind impozitul pe profit (income tax expense)
= Profitul perioadei (profit for the period)
Atribuibil (attributable to):
deținătorilor de capital ai societății-mamă (equity holders of the parent)
intereselor minoritare (minority interest)
Total profit atribuit
Funcția informativă a anexelor este foarte importantă în materie de conturi consolidate,
pentru că: există numeroase posibilități de opțiune la nivelul prezentării și evaluării și o
relativă libertate de apreciere lăsată organelor implicate în elaborarea situațiilor financiare
consolidate pentru a decide realizarea unor operații în funcție de pragul de semnificație
(delimitarea perimetrului de consolidare, retratări și eliminări de operații interne, etc).
Anexele nu se supun neapărat unor reguli de întocmire și prezentare.
Practica demonstrează că la numărul și natura informațiilor pot varia în mod
semnificativ de la un grup la altul. Sunt însă o serie de informații minime ce trebuie să existe
în anexe, pentru a permite utilizatorilor externi înțelegerea și interpretarea criteriilor reținute
în procesul de întocmire a situațiilor financiare. Este vorba despre informații privind:
a) Referențialul contabil utilizat, normele neaplicate și motivele neaplicării acestora;
b) Metodele de consolidare, tratamentul diferențelor de achiziție și data de închidere
a conturilor;
c) Metodele și regulile de evaluare utilizate pentru posturile semnificative din bilanțul
consolidat și din contul de profit și pierdere consolidat (imobilizări necorporale, corporale,
stocuri, creanțe și datorii în monede străine, contracte de leasing financiar, provizioane
pentru riscuri și cheltuieli, etc);
d) Perimetrul de consolidare: indicarea criteriilor reținute pentru definirea
perimetrului de consolidare, identificarea societăților consolidate, justificarea cazurilor de
integrare globală când procentajul de control este inferior sau egal cu 50%, justificarea
cazurilor de excludere a filialelor, etc;
e) Comparabilitatea informațiilor: anexa trebuie să indice circumstanțele care
împiedică comparabilitatea datelor de la un exercițiu la altul; de exemplu, în cazul achiziției
unei filiale, se prezintă toate informațiile utile privind costul de achiziție al titlurilor,
valoarea diferenței de achiziție, impactul achiziției asupra posturilor din bilanț, din contul de
profit și pierdere întocmite pentru exercițiul de achiziție;
f) valorile posturilor din bilanț și din contul de profit și pierdere și variațiile acestora;
g) alte informații: evenimente ulterioare datei bilanțului, remunerațiile membrilor
organelor de conducere, etc.

50
 Deși obținerea imaginii fidele este dependentă de aplicarea principiilor și normelor
contabile, în cazuri extrem de rare, când aplicarea unei dispoziții contabile distorsionează
imaginea despre întreprindere, trebuie să se facă derogare de la dispoziția în cauză. În acest
caz, o entitate ar trebui să menționeze în anexă:
✓ faptul că echipa managerială apreciază că situațiile financiare dau o imagine fidelă a
poziției financiare, performanțelor și fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii;

✓ faptul că, cu o singură excepție, toate dispozițiile principale ale normelor IAS au fost
aplicate;

✓ norma care nu a fost aplicată, natura derogării, tratamentul cerut de normă, motivul
pentru care acest tratament deformează imaginea despre întreprindere și tratamentul
aplicat;

✓ impactul derogării la nivelul contului de profit și pierdere, al bilanțului și al tabloului

fluxurilor de trezorerie.

Din situațiile financiare anuale consolidate se elimină următoarele:

a) datoriile şi creanțele dintre entități, inclusiv dividendele interne;
b) veniturile şi cheltuielile aferente tranzacțiilor dintre entități; şi
c) profiturile şi pierderile rezultate din operațiuni efectuate între entități şi care sunt
incluse în valoarea contabilă a activelor.
Pierderile în interiorul grupului pot indica o depreciere care impune recunoaşterea în
situațiile financiare anuale consolidate.

Scutirile de la consolidare
IFRS 10 ”Situații financiare consolidate” menționează că ”o entitate care este
societate-mamă trebuie să întocmească situații financiare consolidate, cu excepția:
a) societății-mamă care îndeplinește următoarele condiții:

i) este o filială total/parțial a unei alte entități, iar proprietarii săi au fost
informați și nu au fost împotriva faptului ca aceasta să nu prezinte situații
financiare consolidate;
ii) nu are instrumente de datorii și de capital tranzacționate pe o piață publică;
iii)nu a depus și nici nu este pe cale să depună situațiile financiare la o comisie a
valorilor mobiliare, în scopul emiterii vreunui tip de instrument pe o piață
publică;
iv) societatea-mamă finală sau o intermediară a sa întocmește situații financiare
consolidate , în conformitate cu IFRS.
Reglementările contabile românești, prin intermediul OMFP nr.1802/2014, în
secțiunea 8.3. Exceptări de la obligația de consolidare”, precizează că ”grupurile
mici şi mijlocii sunt exceptate de la obligația de a întocmi situații financiare anuale
consolidate şi un raport consolidat al administratorilor, cu excepția cazului în care
una dintre entitățile afiliate este o entitate de interes public”.
De asemenea, o societate-mamă este exceptată de la obligația elaborării situațiilor
financiare consolidate și a raportului consolidat al administratorilor, atunci când ea însăși este

51
o filială, iar propria sa societate-mamă este înființată în conformitate cu legea română sau cu
legea unui stat membru al UE, în urma din următoarele situații:
✓ dacă societatea-mamă în cauză deține toate acțiunile entității acceptate (nu se iau în
considerare acțiunile la entitatea exceptată deținute de membrii organelor sale de
administrație, conducere sau de supraveghere, conform obligației legale prevăzute în
actul constitutiv/statut); sau

✓ dacă societatea-mamă a societății scutite deține 90% sau mai mult din acțiunile
societății scutite, iar restul acționarilor/asociaților au aprobat scutirea.

Exemplul 1:
Presupunem următoarea structură de grup:
95% 80%
A B C

Societatea A o controlează pe B care, la rândul ei, o controlează pe C.

În această situaţie simplă, B este societatea-mamă şi ar trebui să întocmească situaţiile
financiare pentru grupul pe care îl formează împreună cu filiala sa C.
Însă societatea B nu poate fi exceptată de la această obligaţie deoarece ea însăşi se
regăseşte în situaţiile financiare consolidate întocmite de societatea A, în care se vor
regăsi atât societatea A (ca societate-mamă), cât şi societăţile B şi C, pentru că A exercită
asupra lor un control exclusiv (direct asupra lui B, indirect asupra lui C).
Exceptarea lui B de la obligaţia întocmirii de situaţii financiare consolidate nu este
valabilă dacă B este cotată pe o piaţă reglementată.
Scutirea (exceptarea) este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiții:
a) societatea scutită şi toate filialele sale sunt consolidate în situațiile financiare ale
unui grup mai mare de entități, a cărui societate‐mamă are sediul în România;
b) situațiile financiare anuale consolidate şi raportul administratorilor grupului mai
mare de entități sunt întocmite de societatea‐mamă, în conformitate cu legislația națională;
c) notele explicative la situațiile financiare anuale prezintă:
(i) denumirea şi sediul social ale societății‐mamă care întocmeşte situațiile financiare
anuale consolidate menționate la lit. a); şi
(ii) scutirea de la obligația de a întocmi situații financiare anuale consolidate şi un
raport al administratorilor33.
Scutirile nu se aplică dacă situațiile financiare anuale consolidate și raportul
consolidat al administratorilor sunt necesare:
a) pentru informarea salariaților sau a reprezentanților acestora; sau
b) la solicitarea unei autorități administrative sau judecătoreşti pentru propria de
informare.

33
Idem 10, secțiunea 8.3. Exceptări de la obligația de consolidare”

52
 Reamintim! – Datele intrare și de ieșire în/din perimetrul de consolidare
Data de intrare
Datei primei consolidări corespunde datei la care societatea consolidantă trebuie să
integreze în situațiile sale financiare rezultatul societății-filială, activele și datoriile
identificabile achiziționate și diferența de achiziție pozitivă sau negativă.
În mod normal, data de intrare este data preluării controlului. Se presupune că ea
coincide cu data transferului de titluri. Pentru a putea elimina această prezumție, este necesar
ca transferul controlului să fie prevăzut, din punct de vedere contractual, la o dată diferită de
cea referitoare la transferul titlurilor.
Data de ieșire
O societate iese din perimetrul de consolidare la data pierderii controlului sau
influenței semnificative.

Data închiderii conturilor

Conform referențialului internațional, data închiderii conturilor consolidate trebuie
să coincidă cu data de închidere a conturilor individuale ale societății consolidate. Atunci
când data de închidere a conturilor unei societăți incluse în perimetrul de consolidare este
posterioară datei de închidere a conturilor consolidate, fără a depăși însă 3 luni, conturile sale
individuale pot fi reținute , după luarea în calcul a impactului operațiilor semnificative
intervenite între cele două date de închidere.

53
 Exemplul 2
Societatea M deține un PC de 80% în societatea F. Data de închidere a conturilor
individuale ale societății M este 31.12.N. Data de închidere a situațiilor financiare consolidate
este 31.12.N.
Cazul 1: Data de închidere a conturilor individuale ale societății F este 30.11.N.;
Situațiile financiare consolidate sunt întocmite plecând fie de la conturile individuale
ale filialei F, la 30.11.N, retratate cu operațiile semnificative intervenite între 30.11.N și
31.12.N, fie de la conturile intermediare ale entității F, întocmite la 31.12.N.
Cazul 2: Data de închidere a conturilor individuale ale societății F este 30.06.N.
Situațiile financiare consolidate sunt întocmite plecând de la conturile intermediare
ale filialei F, întocmite la 31.12.N.
Cazul 3: Data de închidere a conturilor individuale ale societății F este 28.02.N+1.
Situațiile financiare sunt întocmite plecând de la conturile individuale ale filialei F,
retratate cu operațiile semnificative intervenite între 31.12.N și 28.02.N+1.
Cazul 4: Data de închidere a conturilor individuale ale societății F este 31.05.N+1.
Situațiile financiare sunt întocmite obligatoriu plecând de la conturile intermediare ale
filialei F, întocmite la 31.12.N.

Modalități de realizare, tehnici și etapele consolidării conturilor

Există două modalități de realizare a consolidării, în practică: consolidarea pe baza
fluxurilor și consolidarea pe baza însumării soldurilor.
Consolidarea pe baza fluxurilor
Se inspiră din contabilitatea financiară și presupune: închiderea conturilor la
sfârșitul fiecărui exercițiu, preluarea soldurilor acestora la începutul exercițiului următor
și înregistrarea operațiilor efectuate de societățile consolidate pe măsură ce acestea se
efectuează.
Etapele de realizare a acesteia, sunt următoarele:
✓ preluarea soldurilor inițiale (soldurile finale din balanța conturilor consolidate,
întocmită la sfârșitul exercițiului precedent);
✓ se operează doar ajustările (omogenizări – eliminări) aferente exerciţiului curent;
✓ nu este nevoie de reconstituirea ajustărilor pe anii precedenţi, pentru că ele se
regăsesc deja în situaţiile financiare consolidate precedente de la care se pleacă;
✓ prezentarea situațiilor financiare consolidate.
Nu necesită efectuarea operațiilor de consolidare pentru exercițiile precedente, dar
presupune o bună cunoaștere a fluxurilor societăților consolidate.
Consolidarea prin însumarea soldurilor (cumulul conturilor individuale)
Se pleacă de la situaţiile financiare individuale anuale.
Etapele de realizare a acesteia, sunt următoarele:
✓ determinarea perimetrului de consolidare și stabilirea metodei de consolidare utilizată
pentru consolidarea fiecărei societăți reținute în perimetrul de consolidare;
✓ efectuarea operațiilor de preconsolidare. Acestea vizează:
- omogenizarea metodelor de evaluare și prezentare a conturilor la nivelul
întregului grup;
- contabilizarea impozitelor amânate;
- conversia conturilor societăților aflate în străinătate.
✓ efectuarea operațiilor de consolidare propriu-zisă, care cuprind:
- cumulul conturilor individuale;

54
 - eliminarea34 conturilor reciproce, rezultatelor interne nerealizate și
dividendelor;
- partajul capitalurilor proprii și eliminarea titlurilor.
✓ întocmirea situațiilor financiare consolidate (situația poziției financiare, situația
rezultatului global, tabloul fluxurilor de trezorerie, situația variației capitalurilor
proprii și notele explicative).
Societățile reținute în perimetrul de consolidare pot fi consolidate direct de
societatea-mamă (tehnica consolidării directe) sau succesiv de către fiecare societate care le
deține titlurile (tehnica consolidării pe paliere).
Omogenizarea se face, cel mai probabil, de către fiecare filială în parte şi se
realizează prin intermediul a două înregistrări paralele:
- una proprie bilanțului;
- alta proprie contului de profit și pierdere.
Din acest motiv, se utilizează două conturi de rezultate: unul pentru bilanț cu funcție
de pasiv și altul pentru contul de profit și pierdere cu funcție de activ.
Este preferabil să se utilizeze un jurnal de omogenizare diferit de cel completat în
contabilitatea individuală de filială.
De asemenea, orice omogenizare care vizează tranzacțiile din trecut sunt reglate pe
calea rezervelor.

Observaţie: reglementările contabile naţionale precizează: „se combină elemente

similare de active, datorii şi capitaluri proprii, respectiv venituri şi cheltuieli ale societăţii-
mamă cu cele ale filialelor.”.
La fel precizează şi standardele internaţionale, cu precizarea că se adaugă aici şi
fluxurile de trezorerie.
Formal, standardele sugerează aplicarea consolidării pe solduri, ceea ce nu
împiedică consolidarea pe fluxuri.

Exemplul 3
Societatea ”S” filială, a înregistrat în exercițiul N-1, cheltuieli de constituire de 800
lei, amortizabile în 5 ani. Grupul a stabilit înregistrarea acestor cheltuieli în contul de profit și
pierdere.
La societatea ”S” filială, înregistrările de omogenizare la închiderea exercițiului N,
constau în:
a) înregistrări de preconsolidare a bilanțului:

- corectarea înregistrării exercițiului precedent N-1:

% = 201 ”Cheltuieli de 800 u.m.
constituire”
2801 ”Amortizarea cheltuielilor 160 u.m.
de constituire
106 ”Rezerve” 640 u.m.

- corectarea amortizării exercițiului N:

2801 ”Amortizarea = 121 ”Profit și pierdere” 160 u.m.
cheltuielilor de constituire

b) preconsolidarea contului de profit și pierdere:

121 ”Profit și pierdere” = 6811 ”Chelt.de 160 u.m.

34
Este preferabil ca eliminările să se concretizeze în articole contabile înscrise într-un jurnal de
eliminări, diferit de cel completat în contabilitatea individuală de societatea-mamă şi diferit de cel de
omogenizare

55
 exploatare privind
amortizarea imob.”

Exemplul 4
Considerăm că pe data de 17.12.N-1 s-a primit o subvenție de 42 000 u.m. pentru
procurarea unui utilaj. Utilajul a fost achiziționat la valoarea de 60 000 u.m., iar durata sa de
viață utilă este de 5 ani.
Societatea F face parte din grupul ”M” a cărui politică este de a amortiza liniar
această categorie de utilaje pentru 5 ani.
La 31.12.N, societatea F a contabilizat valori calculate conform regulilor fiscale:
- amortizarea utilajului 10 000 u.m.

- virarea subvenției la venituri 7 000 lei

Conform politicii grupului, în exercițiul N, amortizare ar trebui să fie de 12 000

u.m., iar subvenția virată la venituri de 8 400 u.m.
Pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate, trebuie eliminată incidența
înregistrărilor fiscale35, recunoscându-se valorile justificate economic.

6811 ”Chelt.de exploatare = 2813 ”Amortizarea 2 000 u.m

privind amortizarea imob.” utilajelor”
2 000 = 10 000/5 ani

445 ”Subvenții” = 7584 ”Venituri din 1 400 u.m.

subvenții pt investiții”
1 400 = 7 000/5 ani

Observație: Eliminarea incidenței înregistrărilor generează o diferență temporară

deductibilă (DTD) de 2 000 u.m. pt utilaje și o diferență temporară impozablă de 1 400 u.m.
pt subvențiile pt investiții. Ca atare, se recunoaște un activ net de impozit amânat de 600 x
16% = 96 u.m.

4412 ”Impozit pe profit = 792 ”Venituri din 96 u.m.

amânat/creanță” impozitul pe profit
amânat”

35
Conform standardului IAS 12, impozitul amânat reprezintă valoarea impozitelor asupra rezultatului
plătibile sau recuperabile în perioadele viitoare.
Impozitul afectează rezultatul exercițiilor doar pentru tranzacțiile (evenimentele) care au afectat
contul de profit și pierdere . Pentru tranzacțiile care nu reprezintă grupări de întreprinderi și nu
afectează nici rezultatul contabil și nici rezultatul impozabil nu se contabilizează datorii sau creanțe de
impozit amânat.
Pe baza diferențelor temporare se determină datoria sau creanța de impozit amânat care trebuie să
existe la închiderea exercițiului.
O creanță de impozit amânat se recunoaște în limita în care este probabil ca un beneficiu impozabil,
asupra căruia vor putea să fie imputate diferențele temporare deductibile, să fie disponibil.Beneficiul
impozabil poate proveni din: diferențe temporare impozabile sau profituri viitoare impozabile. La
fiecare dată a bilanțului, entitatea analizează creanțele nerecunoscute de impozit amânat. Acestea se
recunosc în măsura în care a devenit probabil că profitul impozabil viitor va permite recuperarea
creanței.

56
Să ne reamintim! Standardul IAS 12 ”Impozitul pe profit”
Diferențele temporare deductibile generează active/creanțe de impozit amânat, iar diferențele
temporare impozabile generează datorii de impozit amânat .

Diferențe temporare imp. Diferențe temporare

deductibile
Active VC > BF VC < BF
Datorii VC < BF VC > BF

Reguli și principii contabile aplicabile consolidării

Conturile consolidate trebuie să prezinte informații semnificative privind situația
financiară și rezultatul ansamblului consolidat. Pentru întocmirea lor este necesar să se
respecte principiile contabile generale, ținându-se cont totodată de caracteristicile proprii
consolidării și de caracterul particular al obiectivelor atribuite informării financiare
consolidate. Se aduce astfel, în prim plan noțiunea de imagine fidelă.
Deși obținerea imaginii fidele este dependentă de aplicarea principiilor și normelor
contabile, în cazuri extrem de rare, când aplicarea unei dispoziții contabile distorsionează
imaginea despre întreprindere, trebuie să se facă derogare de la dispoziția în cauză. În acest
caz, întreprinderea trebuie să menționeze în anexă:
➢ faptul că echipa managerială apreciază că situațiile financiare dau o imagine
fidelă a poziției financiare, performanțelor și fluxurilor de trezorerie ale
întreprinderii;
➢ faptul că, cu o singură excepție, toate dispozițiile principale ale normelor IAS
au fost aplicate;
➢ norma care nu a fost aplicată, natura derogării, tratamentul cerut de normă,
motivul pentru care acest tratament deformează imaginea despre întreprindere
și tratamentul aplicat;
➢ impactul derogării la nivelul contului de profit și pierdere, al bilanțului și al
tabloului fluxurilor de trezorerie.
Principiile contabile respectate în cazul societăţilor sunt valabile şi la nivelul
grupului de societăţi, unele dintre ele dobândind noi valenţe: prudenţa, permanenţa
metodelor, continuitatea activităţii, independenţa exerciţiului, intangibilitatea bilanţului de
deschidere, necompensarea, mai intră în gama principiilor fundamentale şi: importanţa
relativă, prevalenţa economicului asupra juridicului, principiul entităţii, principiul bunei
informări.
Tot de la conturile individuale au fost preluate şi următoarele reguli şi metode:
- folosirea valorii de achiziţie şi a valorii de inventar;
- luarea în considerare a amortizării şi a provizioanelor;
- metodele de evaluare la descărcarea gestiunilor stocurilor: FIFO, LIFO,CMP.

57
 Ajustarea situațiilor financiare anuale în reglementările românești

Necesitatea ajustării situațiilor financiare anuale individuale este prevăzută în

următoarele paragrafe din OMFP 1802/2014 cu modificările și completările ulterioare:
Activele şi datoriile cuprinse în situaţiile financiare anuale consolidate se evaluează
prin metode uniforme (Pct. 517-(1))
Dacă un membru al grupului utilizează alte politici contabile decât cele adoptate în
situaţiile financiare anuale consolidate pentru tranzacţii şi evenimente asemănătoare în
circumstanţe similare, la întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate, pentru a asigura
conformitatea cu politicile contabile ale grupului trebuie făcute ajustări adecvate la situaţiile
financiare ale acelui membru al grupului. (Pct. 517-(2).
O entitate care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate aplică aceleaşi
metode de evaluare ca pentru propriile situaţii financiare anuale. (Pct. 518)

Dacă activele şi datoriile cuprinse în situaţiile financiare anuale consolidate au fost

evaluate de entităţile incluse în consolidare prin metode diferite de cele utilizate în scopul
consolidării, aceste active şi datorii se evaluează din nou conform metodelor utilizate pentru
consolidare. În cazuri excepţionale, sunt permise derogări de la această cerinţă. Orice astfel
de derogări se prezintă şi se justifică în notele explicative la situaţiile financiare anuale
consolidate. (Pct. 521).

Dacă activele cuprinse în situaţiile financiare anuale consolidate au făcut obiectul

unor ajustări de valoare exclusiv în scop fiscal, acestea se încorporează în situaţiile financiare
anuale consolidate doar după eliminarea ajustărilor respective. (Pct. 522)

Cu alte cuvinte, situaţiile financiare anuale individuale ale societăţilor care utilizează
metode de evaluare diferite de cele aplicate la întocmirea situaţiilor financiare anuale
consolidate trebuie să fie ajustate (retratate). Ajustarea vizează toate societăţile reţinute în
perimetrul de consolidare, indiferent dacă acestea sunt filiale, entităţi asociate sau entități
asupra cărora se exercită un control comun.
Ajustarea situaţiilor financiare individuale se realizează în funcţie de modalitatea
practică de consolidare: consolidarea pe baza fluxurilor sau consolidarea pe baza cumulului
soldurilor (conturilor).
Deoarece consolidarea pe baza cumulului soldurilor este cel mai des utilizată în practică,
prezentăm doar regulile de ajustare a situaţiilor financiare individuale pentru această
modalitate practică de consolidare. Astfel:
– ajustările se efectuează atât pentru diferenţele aferente exerciţiului curent, cât şi
pentru diferenţele aferente exerciţiilor precedente;
– ajustările aferente exerciţiilor precedente afectează capitalurile proprii (de exemplu,
rezultatul reportat sau rezervele36), în timp ce ajustările aferente exerciţiului curent afectează
rezultatul.

36
În exemplele prezentate, ajustările vor fi efectuate pe seama rezervelor.

58
Studiu de caz (CECCAR)
Exemplu. Filiala F a efectuat următoarele operaţii:

(a)La data de 31.12.N-1 a achiziţionat o instalaţie la costul de 20.000 lei. La filiala F,

instalaţia se amortizează liniar în 4 ani. Pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate,
instalaţia se amortizează liniar în 5 ani.
(b)La începutul anului N a capitalizat cheltuieli de constituire
(a recunoscut sub formă de imobilizare necorporală) în sumă de 50.000 lei, care se
amortizează liniar în 2 ani. Pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate, cheltuielile de
constituire se recunosc în contul de profit şi pierdere.
(c)La data de 31.12.N-1 a achiziţionat un utilaj la costul de
8.000 lei, care se amortizează liniar în 5 ani. Pentru întocmirea situațiilor financiare
consolidate, utilajul se amortizează liniar în 4 ani. La sfârşitul anului N+1, utilajul este vândut
la preţul de 10.000 lei.
(d)În anul N-2 a achiziţionat un teren la costul de 100.000 lei. La sfârşitul anului N,
terenul este prezentat în bilanţul filialei la costul său. La data de 31.12.N, pentru întocmirea
situațiilor financiare consolidate, terenul este reevaluat şi prezentat la valoarea justă de
120.000 lei. În anul N+1, terenul este vândut la preţul de 150.000 lei.
(e)Filiala F evaluează stocurile prin metoda LIFO. Pentru întocmirea situațiilor
financiare consolidate se utilizează metoda FIFO. La data de 31.12.N se cunosc următoarele:
stoc final materii prime 100.000 lei evaluate LIFO şi 90.000 lei evaluate FIFO; stoc final
produse finite 30.000 lei evaluate LIFO şi 34.000 lei evaluate FIFO.
(f)La data de 01.01.N, filiala F a început realizarea unei construcţii în regie proprie
pentru care a contractat un credit bancar. Dobânzile aferente creditului bancar au fost de
15.000 lei în anul N şi de 20.000 lei în anul N+1 şi nu au fost incluse în costul construcţiei. La
31.12.N, construcţia nu a fost terminată, costul de producţie exclusiv cheltuielile cu dobânzile
fiind de 300.000 lei. La 31.12.N+1, construcţia este finalizată, costul de producţie exclusiv
cheltuielile cu dobânzile fiind de 400.000 lei.
Pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate, cheltuielile cu dobânzile se includ
în costul activului.

Rezolvare
Anul N:
(a) Instalaţie:
Amortizarea înregistrată la filiala F = 20.000 lei / 4 ani = 5.000 lei/an
Amortizarea grupului = 20.000 lei / 5 ani = 4.000 lei/an
Prin urmare, amortizarea înregistrată de filiala F trebuie diminuată cu 5.000 lei – 4.000 lei =
1.000 lei.
2813 = 6811 1.000 lei
Amortizarea Cheltuieli
instalațiilor și de exploatare
mijloacelor de transport privind amortizarea
imobilizărilor
(b) Cheltuieli de constituire:
Întrucât în situaţiile financiare consolidate cheltuielile de constituire nu se capitalizează, la
nivel de filială consecinţele capitalizării trebuie eliminate.
Amortizarea anuală a cheltuielilor de constituire = 50.000 lei / 2 ani = 25.000 lei
Prin urmare:
– amortizarea anuală înregistrată va fi anulată;
– contul 201 „Cheltuieli de constituire” debitat în momentul capitalizării se creditează;

59
– cheltuielile de constituire se vor înregistra în conturile de cheltuieli din clasa 6 pe
naturi de cheltuieli (comisioane, cheltuieli de înregistrare şi înmatriculare etc.).
75.000 lei % % 75.000 lei
25.000 lei 2801 = 201 50.000 lei
Amortizarea cheltuielilor Cheltuieli
de constituire de constituire
50.000 lei 6xx 6811 25.000 lei
Cheltuieli Cheltuieli
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor
(c) Utilaj:
Amortizarea înregistrată la filiala F = 8.000 lei / 5 ani = 1.600 lei/an
Amortizarea grupului = 8.000 lei / 4 ani = 2.000 lei/an
Prin urmare, amortizarea înregistrată de filiala F trebuie majorată cu 2.000 lei – 1.600 lei =
400 lei:
6811 = 2813 400 lei
Cheltuieli Amortizarea
de exploatare instalațiilor și
privind amortizarea mijloacelor de transport
imobilizărilor
d) Teren:
Reevaluarea terenului:
Diferenţă pozitivă din reevaluare = 120.000 lei (valoare justă) – 100.000 lei (cost de achiziţie)
= 20.000 lei
2111 = 105 20.000 lei
Terenuri Rezerve
din reevaluare
(e) Stocuri:
(e1) Materii prime:
Pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate, stocul final de materii prime al filialei F,
în sumă de 100.000 lei, trebuie diminuat pentru a ajunge la nivelul stocului grupului, în sumă
de 90.000 lei.
601 = 301 10.000 lei
Cheltuieli cu Materii prime
materiile prime

(e2) Produse finite:

Pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate, stocul final de produse finite al filialei F,
în sumă de 30.000 lei, trebuie majorat pentru a ajunge la nivelul stocului grupului, în sumă de
34.000 lei.
345 = 711 4.000 lei
Produse finite Venituri aferente

(f) Dobânzi:
Costul de producţie al imobilizării corporale în curs trebuie majorat cu valoarea dobânzii care
la nivelul grupului trebuie inclusă în cost.

60
 231 = 722 15.000 lei
Imobilizări corporale Venituri din
în curs de execuție producția de
imobilizări corporale
Anul N+1:
(a) Instalaţie:
Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiului curent este de 1.000 lei şi va afecta rezultatul (ca
în anul N). Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiului precedent este de 1.000 lei (a se
vedea înregistrarea din anul N) şi va influenţa rezervele.
2813 = % 2.000 lei
Amortizarea 106/F 1.000 lei
instalațiilor și Rezerve
mijloacelor de transport 6811 1.000 lei
Cheltuieli
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor
(b) Cheltuieli de constituire:
Amortizarea anuală a cheltuielilor de constituire trebuie eliminată în corespondenţă cu
diminuarea rezervelor.
106/F = 6811 25.000 lei
Rezerve Cheltuieli
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor
(c) Utilaj:
(c1) Înregistrarea amortizării:
Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiului curent este de 400 lei şi va afecta rezultatul (ca
în anul N). Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiului precedent este de 400 lei (a se vedea
înregistrarea din anul N) şi va influenţa rezervele.
800 lei % = 2813 800 lei
400 lei 106/F Amortizarea
Rezerve instalațiilor și
400 lei 6811 mijloacelor de transport
Cheltuieli
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor

(c2) Rezultatul obţinut în urma vânzării:

(c2.1) calculul rezultatului obţinut în urma vânzării la filiala F:

61
 - lei -
Preţ de vânzare 10.000

Cost utilaj 8.000

Amortizare cumulată înregistrată la filială în anii 3.200

N şi N+1= 1.600 + 1.600

Valoare contabilă netă = 8.000 – 3.200 4.800

Rezultatul vânzării = 10.000 – 4.800 5.200

(c2.2) calculul rezultatului obţinut în urma vânzării la nivel de grup:

- lei -
Preţ de vânzare 10.000

Cost utilaj 8.000

Amortizare cumulată înregistrată la nivel de grup în anii 4.000

N şi N+1= 2.000 + 2.000

Valoare contabilă netă = 8.000 – 4.000 4.000

Rezultatul vânzării = 10.000 – 4.000 6.000

Prin urmare, rezultatul obţinut de filiala F trebuie majorat cu 6.000 lei – 5.200 lei = 800 lei.
2813 = 6583 800 lei
Amortizarea Cheltuieli privind
instalațiilor și activele cedate
mijloacelor de transport şi alte operaţiuni
de capital
(d) Teren:
Rezultatul obţinut în urma vânzării:
(d1) Calculul rezultatului obţinut în urma vânzării la filiala F:
- lei -
Preţ de vânzare teren 150.000

Cost de achiziţie teren 100.000

Rezultatul vânzării = 150.000 – 100.000 50.000

(d2) Calculul rezultatului obţinut în urma vânzării la nivel de grup:

62
 - lei -
Preţ de vânzare teren 150.000

Valoare justă teren 120.000

Rezultatul vânzării = 150.000 – 120.000 30.000

Deci rezultatul obţinut de filiala F trebuie diminuat cu 50.000 lei – 30.000 lei = 20.000 lei.
6583 = 2111 20.000 lei
Cheltuieli privind Terenuri
activele cedate
şi alte operaţiuni
de capital
Odată cu vânzarea, surplusul din reevaluare înregistrat în creditul contului 105 „Rezerve din
reevaluare” este transferat la rezultatul reportat:
105 = 1175 20.000 lei
Rezerve Rezultatul reportat
din reevaluare reprezentând surplusul
realizat din
rezerve din reevaluare
(e) Dobânzi:
Costul de producţie al clădirii trebuie majorat cu valoarea dobânzilor care la nivelul grupului
trebuie incluse în cost. Dobânda aferentă exerciţiului curent (20.000 lei) va afecta rezultatul,
iar dobânda aferentă exerciţiului precedent (15.000 lei) va influenţa rezervele.
212 = % 35.000 lei
Construcții 106/F 15.000 lei
Rezerve
722 20.000 lei
Venituri din
producția de
imobilizări corporale
Anul N+2:
Instalaţie:
Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiului curent este de 1.000 lei şi va afecta rezultatul.
Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiilor precedente este de 2.000 lei (1.000 lei în anul N
şi 1.000 lei în anul N+1) şi va influenţa rezervele.
2813 = % 3.000 lei
Amortizarea 106/F 2.000 lei
instalațiilor și Rezerve
mijloacelor de transport 6811 1.000 lei
Cheltuieli
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor

63
Anul N+3:
Instalaţie:
Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiului curent este de 1.000 lei şi va afecta rezultatul.
Diferenţa de amortizare aferentă exerciţiilor precedente este de 3.000 lei (1.000 lei în anul N,
1.000 lei în anul N+1 şi 1.000 lei în anul N+2) şi va influenţa rezervele.

2813 = % 4.000 lei

Amortizarea 106/F 3.000 lei
instalațiilor și Rezerve
mijloacelor de transport 6811 1.000 lei
Cheltuieli
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor
Anul N+4:
Instalaţie:
În conturile filialei, instalaţia s-a amortizat complet de la sfârşitul anului N+3. La nivel de
grup trebuie să se înregistreze o cheltuială cu amortizarea în sumă de 4.000 lei în
corespondenţă cu majorarea rezervelor.
4.000 lei 6811 = 106/F 4.000 lei
Cheltuieli Rezerve
de exploatare
privind amortizarea
imobilizărilor

64
 Seminar 3

Pe lângă informațiile prezentate anterior legate de Contul de profit și pierdere,

majoritatea grupurilor publică, pe ultima linie a contului de profit și pierdere, rezultatul pe
acțiune.
Rezultatul pe acțiune de bază se calculează ca raport între rezultatul net al perioadei
aferent acțiunilor ordinare și numărul mediu ponderat al acțiunilor ordinare în circulație pe
parcursul anului.
Rezultatul net al perioadei aferent acțiunilor ordinare se determină ca diferență între
rezultatul net al perioadei, din care au fost excluse interesele minoritare și dividendele
preferențiale. Numărul mediu de acțiuni în circulație se calculează prin adăugarea la numărul
de acțiuni în circulație la începutul exercițiului a emisiunilor de noi acțiuni și deducerea
rambursărilor de acțiuni sau a achizițiilor de acțiuni proprii. Ponderea se face în funcție de
factorul timp.

Exemplul 1
Se cunosc umătoarele informații privind situația grupului M, în exercițiul N.
Profit înainte de impozitare: 200 000 u.m.
(-) Impozit pe profit 60 000 u.m
= Profit după impozitare 140 000 u.m.
(-) Interese minoritare 10 000 u.m.
= Profit atribuibil acțiunilor societății-mamă 130 000 u.m.
Societatea mamă a distribuit dividende în valoare de 80 000 u.m. astfel: pentru acțiuni
ordinare 50 000 u.m. și pentru acțiuni preferențiale37 30 000 u.m.
La începutul exercițiului N, existau în circulație 9 000 acțiuni ordinare M. La 1
octombrie N, au fost emise încă 4 000 acțiuni ordinare M.

Rezultatul net al exercițiului aferent acțiunilor ordinare = 130 000 – 30 000 = 100 000
u.m.
Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare în circulație în cursul exercițiului N =
9 000 + 4 000 x 3/12 = 10 000 acțiuni

Rezultatul pe acțiune de bază = 100 000/10 000 = 10 u.m.

37
Conform Legii societăţilor comerciale din România, regula generală este că acţiunile emise de o
entitate trebuie să fie de valoare egală; ele acordă posesorilor drepturi egale. Se pot emite totuşi acţiuni
preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot, ce îi conferă titularului:
a) Dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exerciţiului
financiar, înaintea oricărei alte prelevări;â
b) Drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la AGA,
cu excepţia dreptului de vot.
Aceste acţiuni cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot depăşi o pătrime din capitalul social
şi vor avea aceeaşi valoare nominală cu a celor ordinare.
În cazul întârzierii plăţii dividendelor prioritare, acţiunile preferenţiale vor dobândi drept de vot.
Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin
hotărâre AGA extraordinară. Astfel, acţiunile preferenţiale pot deveni acţiuni potenţiale în sensul
stabilit de standardul IFRS 10.

65
 Rezultatul pe acțiune diluat
Se calculează prin ajustarea rezultatului pe acțiune de bază cu efectul acțiunilor
potențiale. Rezultatul net al perioadei se majorează cu următoarele elemente nete de impozit:
dividendele ce revin acțiunilor preferențiale în cazul conversiei acestora în acțiuni ordinare,
dobânzile aferente obligațiunilor convertibile în acțiuni ordinare și toate celelalte elemente
care nu ar fi afectat rezultatul dacă emisiunea de acțiuni potențiale nu ar fi avut loc. În plus,
la numărul de acțiuni ordinare se adaugă numărul de acțiuni ce ar rezulta din conversia
tuturor acțiunilor potențiale în acțiuni ordinare.

Exemplul 2
În exercițiul N-1 au fost emise 4 000 obligațiuni convertibile în acțiuni ordinare.
Valoarea nominală a unei obligațiuni 1 000 u.m., dobânda nominală 10%. La data emisiunii
obligațiunilor, s-a stabilit că pe 1 mai N+1 fiecare 100 de obligațiuni pot fi convertibile în
105 acțiuni. La începutul exercițiului N, societatea avea în circulație 2 000 acțiuni ordinare.
Rezultatul net al exercițiului N aferent acțiunilor ordinare a fost de 1 000 000 u.m. Cota de
impozit pe profit 16%.
Rezultatul pe acțiune de bază = 1 000 000/2 000 acțiuni = 500 u.m./acțiune
Calculul rezultatului pe acțiune diluat:
Rezultat de bază 1 000 000
+Dobânda economisită (4 000 x 1 000 x 10%) 400 000
-Reducerea de impozit de care nu mai beneficiază (400 000 x 16%) 64 000
= Rezultat diluat 1 336 000 u.m.

Acțiuni ordinare în circulație 2 000

Acțiuni potențiale (4 000 x 105/100) 4 200
REzultat pe acțiune diluat = 1 336 000/6 200* = 215,48 u.m./acțiune

*6 200 = 2 000 acțiuni ordinare + 4 200 acțiuni potențiale

Aplicații Consolidare pe solduri. Consolidare pe fluxuri

1.O societate-filială F a înregistrat la începutul exerciţiului N-1 cheltuieli de constituire de
12.000 lei, amortizabile în 5 ani. în schimb, grupul prevede înregistrarea acestor cheltuieli în
contul de profit şi pierdere.
Se cer înregistrările de preconsolidare a amortizării în bilanţul anului N, dacă se utilizează
metoda de consolidare pe solduri.
La nivelul bilanţului se efectuează următoarele înregistrări:
- eliminarea cheltuielilor de constituire pe seama rezervelor (deoarece cheltuielile de
constituire au fost capitalizate la începutul anului N-l):

Rezerve = Cheltuieli de constituire 12 000 u.m.

66
- eliminarea amortizării cumulate înregistrate: 12 000/5 x 2 ani = 4 800 u.m.
Amortizarea cheltuielilor de = % 4 800 u.m.
constituire
Rezerve 2 400
Rezultat 2 400

- la nivelul contului de profit şi pierdere se înregistrează:

Rezultat = Chelt.cu amortizarea 2 400 u.m.
imobilizărilor

Retratările de omogenizare au consecinţe asupra impozitului amânat:

Valoarea contabilă a cheltuielilor de constituire = 0
Baza fiscală = 7 200
Diferenţă temporară deductibilă = 7 200 u.m.
Activ/creanță de impozit amânat = 7 200 x 16% = 1 152 u.m.
Contabilizarea activului de impozit amânat:
- la nivelul bilanţului:
Impozit pe profit amânat = % 1 152 u.m.
Rezerve 768
Rezultat 384 (2 400 x 16%

- la nivelul contului de profit si pierdere:

Rezultat = Venituri din impozitul pe 384 u.m.
profit amânat

2.Pentru amortizarea unei categorii de utilaje, filiala F utilizează metoda de amortizare degresivă,
în timp ce politica grupului este de a amortiza aceste bunuri în mod linear. Filiala achiziţionase
astfel de utilaje, la 01.01.N, la un cost de achiziţie de 200.000 u.m. Conducerea ei estimase o
valoare reziduală nulă şi o durată de utilitate de 5 ani (cota de amortizare lineară = 20%, cota de
amortizare degresivă = 30%). Presupunem o cotă de impozit de 16%.
Să se procedeze la retratările prealabile consolidării pentru exerciţiul N+l, ştiind că se
realizează consolidarea pe bază de fluxuri.
În ex.N+1 se are în vedere diferența de (42 000 u.m. – 40 000 u.m.) = 2 000 u.m.

Chelt.de exploatare privind = Amortizarea imobilizărilor 2 000 u.m.

amortizarea imobilizărilor corporale
Diferența temporară impozabilă (DTI) și implicit, o datorie de impozit amânat de:
2000 x 16% = 320 u.m.
Cheltuieli cu impozitul amânat = Datorie de impozit amânat 320 u.m.

Aplicații structuri de grup

1.Se dă următoarea structură de grup:

15% A 70%

B C
15%
80% 20%

E D
90%
67
Societatea A Procentaj
De control De interes
În C: direct 70% 70% 70%
În D: indirect prin C = 20% 20%
70% x 20% = 14%
(cel mai mic procentaj din lanțul A,C,D)
În E: indirect prin D = 0% 0% 90% x 14% (D) = 12,6% sau
(ruperea lanțului de control) 70% x 20% x 90% = 12,6%
În B: direct = 15 % 15% 15%

Indirect prin E: 0% 0% 80% x 12,6% (E) = 10,08% sau

(ruperea lanțului de control) 70% x 20% x 90% x 80% = 10,08%

Indirect prin C = 15% 15% 70% x 15% = 10,5%

(cel mai mic procentaj din lanțul A,C,B)

Total în B 15% + 0 + 15% +10,08% + 10,5% = 35,58%

15% = 30%

Obs*Societatea A nu controlează societatea D (PC = 20%), deci ea nu poate controla ceea

ce controlează societatea D, adică 90% din societatea E.

De reținut! Reamintim…
Procentajul de control semnifică drepturile de vot deţinute de societatea mamă într-
o societate filială şi numărul total al drepturilor de vot al acesteia.
Procentul de control deţinut de o societate este un element important al operaţiunilor
de consolidare, pentru că el permite stabilirea listei întreprinderilor reţinute în perimetrul de
consolidare
Pentru calculul drepturilor de vot NU se iau în considerare acţiunile fără drept de vot,
acţiuni proprii ale societăţii răscumpărate achiziţionate de către societate, acţiunile pentru care
nu s-au efectuat vărsămintele exigibile într-o lună de la somaţie, certificatele de investiţii,
obligaţiunile convertibile.
Procentul de control se calculează prin însumarea tuturor drepturilor de vot
deţinute direct sau indirect într-o societate plasată sub control exclusiv al societăţii
dominante.
Procentul de control al societăţii dominante asupra unei alte societăţi din grup se
obţine adunând procentele de control ale tuturor societăţilor grupului ce deţin participaţii în
ultima. În schimb, procentajele de control deţinute în entităţile controlate în mod conjunctiv
sau aflate sub influenţa notabilă NU trebuie să fie reţinute.
Procentul de interes reflectă partea din capital şi respectiv din patrimoniu, deţinută
direct sau indirect de către societatea dominantă în fiecare din societăţile incluse în perimetrul
de consolidare. În vederea determinării procentajului de interes se multiplică procentele de

68
deţinere (capital deţinut) ale fiecărei societăţi care constituie lanţul şi se adună procentajele
obţinute din diferitele înmulţiri pentru fiecare lanţ al filiaţiei.
Deosebirile dintre procentul de interes şi procentul de control sunt:
de natură, procentul de control exprimă puterea controlului prin drepturile de vot, iar
procentul de interes exprimă dependenţa financiară prin participările la capital;
- drepturi privind utilizarea lor. Procentul de interes serveşte la punerea în
evidenţă a tehnicilor de consolidare: integrarea conturilor, eliminarea operaţiilor reciproce,
repartizarea capitalurilor proprii şi a rezultatului între interesele grupului şi terţii din afara
grupului. Procentul de control este utilizat de definirea perimetrului de consolidare, pe baza
lui se întocmeşte lista societăţilor ce vor face parte din ansamblu consolidat şi la alegerea
metodei de consolidare.

2.Se prezintă următoarea structură de grup:

SM
70%

F3
55%

F4
30%

F5
100%

F6
Pentru structura de grup prezentată mai sus, PC și PI ale SM în societățile F3, F4, F5,
și F6 sunt următoarele
Societatea mamă Procentajul de Procentajul de interes al Tipul de dependență
control al SM SM (control/influență
semnificativă)
F3 70% 70% Control
F4 55% 70 % x 55% = 38,5% Control
F5 30% 70% x 55% x 30% = Influență semnificativă
11,55%
F6 0% 70% x 55% x 30% x 100% Societate asupra căreia
= 11,5 % nu se exercită nici
control, nici influență
semnificativă.
Această societate este
lăsată în afara
perimetrului de
consolidare.

69
3.(prin mai multe lanțuri)
SM

70% 20%

F1

55%

F2

Procentajul de control determină prin adunarea procentajelor de control deținute

direct și indirect pentru fiecare dintre societățile care precedă filiala în lanțuri. Trebuie
acordată atenție rupturilor de control.
Procentajul de interes: pentru fiecare lanț,se înmulțesc procentajele de deținere
(capitalul deținut) al fiecărei societăți care constituie lanțul și se adună procentajele rezultate,
pentru fiecare lanț al filiației.
Pentru structura de grup prezentată mai sus, PC și PI ale SM în societățile F1 și F2
sunt următoarele:
Observație! – în acest exemplu, s-a plecat de la premisa că unei acțiuni îi este asociat un
drept de vot.
Explicații: Societatea-mamă deține direct 70% din F1 și 20% din subfiliala F2.
Filiala F1 deține 55% din propria filială F2.
PC deținut de SM în F2 este:
- direct = 20%
- indirect = 55%
total = 75%
SM are controlul asupra lui F2 pentru 75%.
PI în subfiliala F2:
- direct = 20%
- indirect = 70% x 55% = 38,5%
Total = 58,5%

70
Studiu de caz: rezolvare tema 4: Se prezintă următoarea structură de grup:

SM

80% 60%

S4 25% S1

75% 4% 40%

S5 S2

30% 20%
S3

Să se calculeze procentajele de control și de interes detinute de societatea SM in fiecare

dintre societati.
Denumirea Calculul procentajului Procentajul de Calculul procentului Procentajul de
societăţii de control (PC) control de interes(PI) interes
S1 60% 60%
S2 Direct (25%) şi 65% 25%+(60%x40%) 49%
indirect40% (25+40)
S3 Direct (4%) + 54% 4%+40%x20%+ 30 %
indirect (20% prin S2 + +80%x75%x30%
indirect 30%) prin S5
S4 80% 80%
S5 Cel mai mic procentaj din 75% 80%x75% 60%
lanţul până la S5

71
 Curs 4

CAP.IV. TEORIE ȘI PRACTICĂ PRIVIND METODELE DE CONSOLIDARE

4.1.Alegerea metodelor de consolidare pentru componentele grupului

Așa cum am precizat în capitolul anterior, perimetrul de consolidare este constituit din ansamblul
societăților reținute pentru întocmirea conturilor consolidate.
Teoretic, perimetrul de consolidare cuprinde toate societățile asupra cărora societatea consolidantă
(societatea mamă) exercită un control comun (exclusiv), un control concomitent sau o influență
semnificativă.
Legătura dintre control (și/sau influența semnificativă) și metodele de consolidare este
următoarea:

Natura controlului sau Societatea consolidată Metoda de consolidare

influența exercitată utilizată
Control Filiale Integrare globală
Control exclusiv filiale Integrare globală
Control comun Entitate controlată în comun Integrare proporțională38 sau
Punere în echivalență
Influența semnificativă Entitate asociată Punere în echivalență
Din punct de vedere tehnic, consolidarea constă în substituirea valorii titlurilor de participare
deţinute de societatea-mamă (consolidantă).
Această substituire se realizează prin:
- integrare, în bilanţul societăţii-mamă a fiecărui element
patrimonial al filialelor (societăţi consolidate) şi în contul de rezultate al
societăţii-mamă a fiecărui element constitutiv al rezultatului filialelor;
- punere în echivalenţă, adică a substituirii valorii contabile a
părţii din capitaluri şi din rezultat, corespunzând proporţiei de titluri deţinute de
societatea-mamă în capitalul societăţii filiale.
Aşadar, dacă o societate se află sub control exclusiv al societăţii-mamă, substituţia se efectuează
prin integrare globală a bilanţului şi contului de rezultate ale consolidatei (filialei) în bilanţul şi contul de
rezultate ale societăţii-mamă.
Dacă societatea se află sub controlul concomitent al unui număr mic de acţionari, adică o societate
multigrup, substituţia se efectuează prin integrarea bilanţului şi contului de rezultate ale societăţii
consolidate (filiale) proporţional cu interesele societăţii-mamă, în ea, iar dacă societatea consolidată se
află sub influenţa notabilă a societăţii consolidante se va utiliza metoda punerii în echivalență .

38
Până la 31.12.2014, consolidarea entităților controlate în comun (co-întreprinderilor) se făcea prin metoda
integrării proporționale

72
 Studiu de caz
Considerăm societatea „M” cu un capital social de 500.000 um, creată prin aporturi în numerar,
care participă la constituirea societăţii „F” cu 75.000 um, ceea ce reprezintă 75% din capitalul societăţii
„F” de 100.000 um. Societatea „M” nu a mai efectuat nici o operaţie.
Bilanţul celor două societăţi se prezintă astfel:

Bilanțul societății M
ACTIV SUME PASIV SUME

Acțiuni deținute în F 75 000 Capital subscris vărsat 500 000

Disponibilități 425 000

TOTAL ACTIV 500 000 TOTAL PASIV 500 000

Bilanţul societăţii F
ACTIV SUME PASIV SUME

Disponibilități 100 000 Capital subscris vărsat 100 000

TOTAL ACTIV 100 000 TOTAL PASIV 100 000

Din lecturarea celor două bilanţuri, fără a lua în considerare legăturile de participaţie care există
între
societăţile „M” şi „F”, rezultă că mijloacele financiare sunt în sumă de 600.000 u.m.
Acest lucru NU este adevărat având în vedere legăturile de participaţii ce exista între „M” şi „F”.
Capitalul lui „F” conţine 75.000 u.m. ce provine de la „M” şi care au fost reflectate o dată în bilanţul
„M”, deci mijloacele financiare de care dispune entitatea NU sunt de 600.000 u.m. ci de 600.000 u.m. –
75.000
= 525.000 u.m. cu precizarea că din totalul capitalului social de 525.000 partea lui „M” este de
500.000 u.m., restul fiind al acţionarilor ce deţin partea de 25% din capitalul societăţii „F”.

4.1.Aspecte teoretice și practice privind metoda integrării globale (full consolidation

method)

73
 Metoda integrării globale ilustrează principiul prevalenţei realităţii economice asupra
juridicului (substance over form) fiind singura metodă recunoscută în SUA şi presupune aplicarea
standardului IAS 27 „Situaţiile financiare consolidate și separate”.
Însă de la 1 ianuarie 2013 s-a hotărât ca acest standard să fie aplicat împreună cu alte două
IFRS-uri – IFRS 10 ”Situații financiare consolidate” și IFRS 12 ”Informații de furnizat cu privire la
interesele în alte entități”.

- Ce sunt situațiile financiare consolidate și separate ?

După cum știm deja, situațiile financiare consolidate sunt situațiile financiare ale unui grup, ca și
cum acestea ar constitui o singură entitate.
Situațiile financiare separate sunt situațiile prezentate de o societate-mamă, de un investitor într-o
entitate asociată sau de un asociat într-o entitate controlată în comun, în care investițiile sunt contabilizate
la cost, sau conform cu IFRS 9 ”Instrumente financiare”.
În situațiile financiare separate, pentru fiecare categorie de investiții, o entitate trebuie să aplice
aceeași modalitate de contabilizare – fie la cost, fie conform IFRS 9.
Investițiile contabilizate la cost, dar clasificate în categoria celor deținute în vederea vânzării,
trebuie să fie contabilizate conform IFRS 5 ”Active necurente deținute în vederea vânzării și activități
întrerupte”.
În situațiile financiare separate, o entitate trebuie să recunoască dividendul de la o filială,
asociere în participație sau o entitate asociată în profit sau pierdere atunci când este stabilit dreptul
acestora de a le primi.
Standardul IFRS 9 precizează că investițiile în instrumentele de capital sunt evaluate la valoarea
justă, iar câștigurile sau pierderile generate de variațiile acesteia sunt recunoscute în profit sau pierdere.
Însă, pentru investițiile în instrumente de capital, care nu sunt deținute cu scopul de a fi tranzacționate,
IFRS 9 permite entităților ca, în momentul recunoașterii inițiale, să aleagă o prezentare a tuturor
variațiilor valorii juste ale acestora în alte elemente ale rezultatului global. Cu alte cuvinte, variațiile
valorii juste ale instrumentelor de capital nu afectează profitul sau pierderea perioadei, ci direct
capitalurile proprii.

Exemplu
Societatea X este obligată de reglementările din țara în care se află să întocmească situații
financiare separate, conform standardelor internaționale de raportare financiară. Societatea alege ca
investițiile în entitățile asociate să fie evaluate în situațiile financiare separate, la costul lor.
Pe data de 1.03.N, societatea X a achiziționat 25% (25 000 acțiuni Y), la un cost de 250 000
u.m. La 31.12.N, valoarea justă a acțiunilor deținute de societatea X la societatea Y este de 256 000 u.m.
De asemenea, la data de 01.06 N+1, societatea X încasează de la societatea Y dividende în valoare de
7 000 u.m.

Răspuns:
La momentul recunoașterii inițiale, investiția este contabilizată la costul său, iar dividendele
pe care le primește investitorul sunt recunoscute sub formă de venit. Creșterea de valoare a investiției de
la 31.12.N – nu se recunoaște în situațiile financiare separate ale investitorului.

- achiziția acțiunilor Y (01.03.N):

XXX Active financiare = 5121 ”Conturi la bănci în lei” 250 000 u.m.

74
- încasarea dividendelor (01.06.N+1)
5121 ”Conturi la bănci în lei” = 763 ”Venituri din interese de 7 000 u.m.
participare”

Situațiile financiare ale unei entități care nu are filiale, entități asociate sau entități controlate în
comun, nu constituie situații financiare separate conform standardelor internaționale de raportare
financiară, ele fiind doar situații financiare.
Deși standardul IAS 27 prezintă conceptul de situații financiare separate, acesta nu face nicio
referire la societățile care trebuie să întocmească situații financiare separate.
Standardul IFRS 10 ”Situații financiare consolidate” modifică standardul IAS 27 și înlocuiește
interpretarea SIC 12 ”Consolidare – entități cu scop special”
Acest standard, stabilește principiile care stau la baza prezentării și întocmirii situațiilor financiare
consolidate, în cazul unei entităţi care nu controlează una sau mai multe entități.
IASB a motivat necesitatea introducerii unui nou standard cu privire la situațiile financiare
consolidate, datorită divergențelor generate de aplicarea în practică a standardului IAS 27 și a SIC 12.
Astfel, în IAS 27 – când se definește controlul, se pune accent pe puterea de a conduce
politicile financiare și operaționale ale unei entități, astfel încât să se obțină beneficii din activitățile
acesteia, iar SIC 12, în aprecierea controlului asupra entităților cu scop special, pune accent pe riscuri și
avantaje.
IFRS 10 stabilește un model de consolidare identic pentru toate entitățile, indiferent dacă
acestea sunt sau nu entități cu scop special39.
Standardul IFRS 12 ”Informații de furnizat cu privire la interesele în alte entități” cere unei
entități să publice informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să evalueze natura,
riscurile și efectele asociate intereselor pe care aceștia le dețin în filiale, entități asociate, acorduri comune
și entități structurate neconsolidate.
Motivele emiterii acestui standard sunt legate de cerințele permanente ale utilizatorilor situațiilor
financiare legate de îmbunătățirea informațiilor publicate de o entitate cu privire la interesele sale în alte
entități, astfel încât să poată identifica profitul/pierderea și fluxurile de trezorerie disponibile entității
raportoare, dar să se determine și valoarea investiției curente sau viitoare în entitatea raportoare.
În acest context, metoda integrării globale este utilizată pentru consolidarea entităților
(filialelor) controlate și presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) cumulul situațiilor financiare individuale. Acestea se cumulează în totalitate la cele ale
societății-mamă;
b) eliminarea consecințelor tranzacțiilor40 efectuate între societatea-mamă și filiale, adică
eliminarea conturilor reciproce41 și a rezultatelor interne, pentru a conferi situaţiilor
financiare consolidate posibilitatea de a reda poziţia financiară şi performanţa grupului faţă
de mediul exterior;
c) partajul capitalurilor proprii ale filialei, pe baza procentajului de interes în partea ce
revine societății-mamă și partea ce revine minoritarilor (intereselor celor care nu
controlează) și eliminarea titlurilor deținute de societatea-mamă la filială;

39
În noua definiție a controlului, se are în vedere faptul că un investitor poate exercita controlul pe mai multe căi și
nu doar prin puterea de a conduce politicile financiare și de exploatare. De asemenea, chiar dacă expunerea la riscuri
și avantaje este un indicator de control, acesta nu este singurul element de care se ține cont la determinarea
entităților care urmează să fie consolidate
40
Aceasta se va efectua pentru întreaga valoare
41
în cazul societăţii integrate global, fluxurile reciproce ce figurează în activul sau pasivul bilanţului se elimină în
totalitate;

75
 d) prezentarea situațiilor financiare consolidate.
Prezentarea activelor și datoriilor filialei pentru întreaga valoare în bilanțul consolidat permite
cunoașterea componenței reale a activelor grupului și a modului de finanțare a acestora. Dacă la capitalul
filialei, pe lângă societatea-mamă, participă și alți acționari, în bilanțul consolidat se reflectă partea ce le
revine intereselor care nu controlează (minoritarilor). De asemenea, în contul de profit și pierdere,
rezultatul grupului este împărțit în partea care revine acționarilor societății-mamă și partea care revine
intereselor care nu controlează.

Poziții nou create:

la bilanţul consolidat vor apărea elemente noi:
• rezerve consolidate constituite din rezervele societăţii-mamă cumulate cu cele de la societatea –
filială supusă integrării ce revin grupului din momentul în care societatea a intrat în perimetrul de
consolidare.
• rezultat consolidat format din rezultatul societăţii mamă şi cota din rezultatul filialei;
• interese minoritare reprezintă cota parte din rezultatul şi capitalurile proprii ale filialei ce revin
acţionarilor din afara grupului;
la contul de profit și pierdere
• partea intereselor minoritare în rezultatul filialei.

Model sintetic de bilanț consolidat prin metoda integrării globale

ACTIV CONSOLIDAT PASIV CONSOLIDAT
Activul societății M Capital social - M
(mai puțin valoarea titlurilor de participare în Rezerve consolidate:
F) Rezerve M +
+ Activul societății F + cota parte din rezervele lui F ce aparține lui
M

Observație: Se cumulează elementele Rezultat consolidat:

bilanțiere de activ ale lui M și F, mai puțin Rezultat M +
titlurile de participare ale lui M în F.
+Cota parte din rezultat F ce aparține lui M
Interese care nu controlează :
Cota parte din capital social F, rezerve F și
rezultat F, aparținând acționarilor minoritari
(capital propriu F, mai puțin echivalentul
titlurilor de participare ale lui M)
Datorii consolidate:
Datorii M +
+ Datorii F

76
 Model sintetic al contului de profit și pierdere consolidat

CHELTUIELI CONSOLIDATE VENITURI CONSOLIDATE

Cheltuielile lui M Veniturile lui M
<+>cheltuielile lui F <+> veniturile lui F
- Rezultat consolidat : Rezultatul lui M
+Cota parte din rezultatul lui F aferent lui M
- Rezultat aferent intereselor care nu controlează
= Cota parte din rezultatul lui F aferent lui F (alți acționari)

Studiu de caz privind consolidarea prin integrare globală

Bilanțurile și conturile de profit și pierdere ale SM și F1, la 31.12.N, se prezintă astfel:
1. Bilanțurile SM și F1 la 31.12.N
mii u.m.
Structuri bilanțiere SM F1
ACTIV
Active necurente
Imobilizări corporale 800 500
Titluri F1 (400 acț.x 1 u.m/acț) 400
Total active necurente 1 200 1 500
Active curente
Stocuri 200 200
Clienți 450 150
Casa și conturi la bănci 150 150
Total active curente 800 500
TOTAL ACTIV 2 000 1 000
CAPITALURI PROPRII ȘI
DATORII
Capitaluri proprii
Capital 800 500
800 acțiuni 500 acțiuni
Rezerve 300 100
Rezultatul exercițiului 200 120
Total capitaluri proprii 1 300 720
Datorii
Datorii necurente (Credite bancare 100 80
pe termen lung)
Datorii curente
Furnizori 400 100
Alte datorii (creditori diverși) 200 100

77
Total datorii curente 600 200
Total datorii 700 280
TOTAL CAPITALURI PROPRII 2 000 1 000
ȘI DATORII
2. Contul de profit și pierdere al SM și F1, la 31.12. N, se prezintă astfel:
Indicatori SM F1
Venituri 3 246 8 110
Cheltuieli (3 046) (7 990)
Rezultat 200 120
Rezolvare:
Pentru consolidarea lui F1 de către SM, se determină procentajul de control (procentajul
drepturilor de vot) și procentajul de interes (cota de participare la capitalurile proprii):
- procentajul de control al SM în cadrul lui F1 este de 80% (400 voturi)/(500 voturi);
- procentajul de interes este de 80% (400 /500).
Deoarece procentajul de control este de 80%, societatea F1 va fi consolidată de SM prin metoda
integrării globale.
Pentru consolidarea societății F1 de către SM, se pot utiliza două modalități:
- consolidarea pe baza înregistrărilor contabile/fluxurilor (aceasta se folosește atunci când în
consolidare sunt cuprinse mai multe societăți, iar între acestea au avut loc destul de multe tranzacții care
necesită eliminarea de conturi);
- consolidarea pe baza tabelelor/cumulului soldurilor (care se utilizează atunci când în
consolidare sunt cuprinse mai puține societăți, iar între acestea au avut loc puține tranzacții)

a) Consolidarea pe baza înregistrărilor contabile/fluxurilor

1. Cumulul structurilor bilanțiere (conturile bilanțiere ale societății F1 se vor cumula pentru
întreaga valoare la cele ale SM):
3 000 % = % 3 000
1 300 21X Imobilizări corporale 101 Capital SM 800
400 261 Acțiuni deținute la entitățile 101 Capital F1 500
afiliate (Titluri F1) 106 Rezerve SM 300
400 3XX Stocuri 106 Rezerve F1 100
600 411 Clienți 121 Profit sau pierdere SM 200
300 5 XX Casa și ct.la bănci 121 Profit sau pierdere F1 120
162 Credite bancare pe termen 180
lung
401 Furnizori 500
462 Creditori diverși 300

2.Cumulul conturilor de profit și pierdere:

% = 7XX Venituri 11 356
6XX Cheltuieli 11 036
121 Rezultat SM 200
121 Rezultat F1 120

Notă: conturile 121 Rezultat SM și 121 Rezultat F1 sunt utilizate cu scopul de a efectua consolidarea
la nivelul contului de profit și pierdere.De fapt, acestea au un rol pur tehnic, fără să se regăsească în
situațiile financiare consolidate.
3. Partajul capitalurilor proprii ale societății F1 și eliminarea titlurilor deținute de SM la F1:

78
 a) partajul capitalurilor proprii ale lui F142:
Capitaluri proprii Total Partea ce revine SM Partea ce revine
(80%) intereselor care nu
controlează (20%)
Capital F1 500 400 100
Rezerve F1 100 80 20
Rezultat F1 120 96 24
Total capitaluri 720 576 144
proprii
b) eliminarea titlurilor deținute de SM la F1:

720 % = % 720
500 101 Capital F1 261 Acțiuni deținute la 400
100 106 Rezerve F1 entitățile afiliate (titluri F1)
120 121 Profit sau pierdere F1 106 Rezerve consolidate 80
121 Rezultat consolidat 96
108 Interese care nu 144
controlează
b) La nivelul contului de profit și pierdere se înregistrează partajul rezultatului societății F1 între
SM și interesele care nu controlează (minoritari):

% = 121 Rezultat F1 120

121 Rezultat – partea 96
ce revine acționarilor
SM
1081 Rezultat – 24
partea ce revine
intereselor care nu
controlează
4. Înregistrează rezervelor SM la rezerve consolidate și a rezultatului SM la rezultat consolidat:
500 % = % 500
300 106 Rezerve SM 106 Rezerve consolidate 300
200 121 Profit sau pierdere SM 121 Rezultat consolidat 200
5. Virarea rezultatului SM la rezultatul consolidat, la nivelul contului de profit și pierdere:
121 Rezultat – partea = 121 Rezultatul 200
ce revine acționarilor SM
SM
6. Prezentarea bilanțului consolidat:
Elemente Mii u.m.
ACTIV
Active necurente ( Imoblizări corporale) 1 300
Active curente
Stocuri 400
Clienți 600
Casa și conturi la bănci 300
Total active curente 1 300
TOTAL ACTIV 2 600
CAPITALURI PROPRII ȘI DATORII

42
Partajul capitalurilor proprii se efectuează proporțional cu procentajul de interes

79
 Capitaluri proprii
Capital (Capital SM) 800
Rezerve (rezerve consolidate) 380
Rezultatul exercițiului (Rezultat consolidat) 296
Interese care nu controlează, din care: 144
- rezultat: 24
- alte capitaluri proprii 120
Total capitaluri proprii 1 620
Datorii
Datorii necurente (credite bancare pe termen 180
lung)
Datorii curente 500
Furnizori 300
Creditori diverși 800
Total datorii curente 980
Total datorii 2 600
TOTAL CAPITALURI PROPRII ȘI
DATORII

7. Contul de profit și pierdere consolidat:

Indicatori Mii u.m.
Venituri 11 356
Cheltuieli (11 036)
Rezultat, din care: 320
- partea ce revine acționarilor SM (rezultat 296
consolidat)
- partea ce revine intereselor care nu controlează 24
b) Consolidarea pe baza tabelelor/cumulului soldurilor

1. Prezentarea tabelului de consolidare a bilanțului:

Structuri bilanțiere SM F Valori Eliminări Valori consolidate
cumulate
Imobilizări corporale 800 500 1 300 1 300
Titluri A 400 400 - 400 0
Stocuri 200 200 400 400
Clienți 450 150 600 600
Casa și conturi la bănci 150 150 300 300
TOTAL ACTIV 2 000 1 000 3 000 - 400 2 600
CAPITALURI PROPRII ȘI
DATORII
Capital 800 500 1 300 - 500 800
Rezerve 300 100 400 - 20 380
Rezultatul exercițiului 200 120 320 -24 296
Interese care nu controlează +100+20 120
Rezultat ce revine intereselor +24 24
care nu controlează
TOTAL CAPITALURI 1 300 720 2 020 - 400 1 620
PROPRII
Credite bancare pe termen lung 100 80 180 180
Furnizori 400 100 500 500

80
Alte datorii (creditori diverși) 200 100 300 300
Total datorii 700 280 980 980
TOTAL CAPITALURI 2 000 1 000 3 000 - 400 2 600
PROPRII ȘI DATORII
Partajul capitalurilor proprii ale societății F1 și eliminarea titlurilor F1 deținte de SM s-au efectuat
pornind de la următorul tabel de analiză:

mii u.m.
Capitaluri proprii Total Partea ce revine SM Partea ce revine
(80%) intereselor care nu
controlează (20%)
Capital 500 400 100
Rezerve 100 80 20
Rezultat 120 96 24
Total capitaluri proprii 720 576 144

2. Prezentarea tabelului de consolidare a conturilor de profit și pierdere:

Indicatori SM F Valori Eliminări Valori consolidate
cumulate
Venituri 3 246 8 110 11 356 - 11 356
Cheltuieli 3 046 7 990 10 036 - 10 036
Rezultatul net al grupului, din 200 120 320 - 320
care:
- partea care revine acționarilor 296
SM
- partea ce revine intereselor 24
care nu controlează

Concluzii: Metoda integrării globale

Integrarea globală este metoda de consolidare a filialelor, adică a entităților asupra cărora se
exercită un control exclusiv.
Ea presupune preluarea de către societatea-mamă a tuturor activelor, datoriilor , veniturilor și
cheltuielilor filialei, indiferent de procentajul de interes (PI) deținut în capitalurile acesteia.
Dacă societatea-mamă deține sub 100 %, atunci capitalurile proprii consolidate vor cuprinde un
post specific – Interese care nu controlează (interese minoritare), unde se precizează valoarea capitalului
propriu al filialelor care nu aparțin grupului, ci acționarilor/asociaților din afara acestuia.
Deci, societatea-mamă cumulează post cu post activele, datoriile, veniturile și cheltuielile
omogenizate ale filialelor sale, dupa care efectuează eliminările soldurilor și a rulajelor aferente
tranzacțiilor intra-grup.
Soldurile și rulajele rămase după acest prim set de eliminări se supun celui de-al doilea rând de
eliminări:
-eliminarea titlurilor deținute de societeatea-mamă; și
-eliminarea, în contrapartidă, a capitalurilor proprii ale filialei, cu punerea în evidență a
diferențelor de evaluare constatate la intrarea filialei în grup și a fondului comercial.

81
Studiu de caz
Se prezintă următoarea structură de grup:
A
70% 80%
B E
65% 10% 25% 30%

C F
25% D 12%

Societatea A Procentaj de Procentaj de interes Metoda de consolidare

control
In B: direct 70% 70% Metoda integrării
globale (MIG)
În C: 65% (cel mai mic 65% 70% x 65% = 45,5% MIG
procentaj din lantul A,B,C)
In E: direct 80% 80% MIG
In F:direct 25% 25% 25% MIG
Indirect prin E 30% (cel mai 30% 80% x 30% = 24%
mic procentaj din lantul A,
E, F)
Total in F 55% 49%

În D: direct 10% 10% Punere în echivalență

Indirect, prin C 25% (cel 25% 70% x 65% x
mai mic procentaj din lantul 25%=11,375% sau
A,B,C,D) (25% x 45,5)
Indirect, prin F 12% (cel 12% 12% x 49% (F)=5,88%
mai mic procentaj din lanțul
A,E,F,D
Total in D
27,25

82
47%

83
 Addenda curs 4
Metoda integrării proporționale

Aspecte teoretice privind metoda integrării proporționale (proportionate consolidation method)

Folosită pentru consolidarea societăţilor aflate sub control comun, metoda integrării
proporţionale presupune o integrare a conturilor individuale ale societăţii consolidate la conturile
societăţii consolidante, proporţional cu procentajul de interes.
Astfel, bilanţul şi contul de profit şi pierdere consolidat, prezintă o imagine economică şi
financiară mult mai redusă decât în cazul integrării globale. Întrucât în bilanţul consolidat nu este
evidenţiată partea ce revine celorlalţi asociaţi din capitalurile proprii şi rezultatul filialei, această
viziune privilegiază proprietarii, limitându-se la reprezentarea economică a averii acestora.
Datorită faptului că se produce o deconectare a valorii participației de la adevărata putere
exercitată, consolidarea prin integrarea proporțională poate înșela utilizatorii situațiilor financiare,
deoarece se obține o imagine a falsei puteri (pentru că se consolidează o entitate asupra căreia nu se
exercită controlul).
Din aceste motive, metoda integrării proporționale nu este prevăzută de reglementările
contabile din toate țările, iar începând cu anul 2013, aceasta a fost eliminată de IASB din referențialul
său contabil.
Această metodă, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) cumulul situațiilor financiare individuale ale societății controlate în comun la cele ale
asociatului, proporțional cu procentajul de interes;
b) eliminarea conturilor reciproce și a rezultatelor interne (eliminarea consecințelor
tranzacțiilor efectuate între asociați și societatea controlată în comun proporțional cu
procentajul de interes);
c) eliminarea titlurilor deținute de asociat la societatea controlată în comun;
d) prezentarea situațiilor financiare consolidate
Dacă o comparăm cu metoda consolidării globale, nu mai întâlnim interesul minoritar.
Poziţii specifice create:
- rezerve consolidate;
- rezultatul consolidat:

De reținut!
În bilanţul consolidat, valoarea titlurilor societăţii consolidate este înlocuită cu fracţiunea ce
reprezintă procentul de interes al societăţii-mamă în cadrul societăţilor consolidate, constituindu-se
astfel capitalurile proprii după regulile de consolidare.
Contul de profit şi pierdere consolidat preia postul de venit şi cheltuieli al societăţii-mamă şi al
filialelor conform integrării proporţionale, în funcţie de procentajul de interes.

84
 Studiu de caz- metoda integrării proporționale
Societatea-mamă „MOD” S.A controlează în comun societatea FIR împreună cu un alt
acţionar. Procentajul de control este de 40%şi deţine 40% din capitalul social al filialei „FIR” S.A. Se
presupune că nu au existat operaţii reciproce între cele două societăţi.
ELEMENTE SOCIETATEA
„MOD” S.A „FIR” S.A
A. Active imobilizate 12.200 8.000
I. Imobilizări necorporale - -
II. Imobilizări corporale 10.000 8.000
III. Imobilizări financiare 2.200 -
Titluri „FIR”(22.acţiuni x100/acţiune) 2.200 -
B. Active circulante 9.800 3.200
C. Cheltuieli în avans - -
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an 6.000 2.400
E. Active circulante nete respectiv datorii curente nete. 3.800 800
F. Total active minus datorii curente 16.000 8.800
G. Datorii ce trebuie plătite între-o perioada mai mare de un an - -
H. Provizioane - -
I. Venituri în avans - -
J. Capital şi rezerve 16.000 8.800
I. Capital subscris 13.200 *15.500
Rezerve 1.500 1.200
Rezultatul exerciţiului 1.300 2.100
*1capitalul subscris este format din 55de acţiuni ordinare (1 acţiune =1vot).

85
 Rezolvare
A. Consolidarea bilanţului:
În bilanţul consolidat prin integrare proporţională apar elementele bilanţiere cu următorul
conţinut:
- Activele şi datoriile consolidate cu sume reprezentând activele, respectiv datoriile
societăţii mamă la care se adaugă cota parte potrivit procentului de interes din activele şi
datoriile filialelor;
- rezervele consolidate reprezintă cota parte din rezervele întreprinderii supusă integrării
grupului, din momentul în care a intrat în perimetrul de consolidare la care se adaugă
rezervele societăţii-mamă;
- rezultatul consolidat cuprinde cota parte din rezultatul filialei potrivit procentului de
interes la care se adună rezultatul integral al societăţii-mamă;
- capitalul social integral al societăţii mamă.
✓ Cumulul conturilor (conturile societăţii „FIR” se vor cumula proporţional cu
procentajul de interes 40%)

26.480. % = % 26.480
13.200 21X Imobilizări corporale 101capital/MOD 13.200
2.200 261Titluri FIR 101Capital/FIR 2.200
11.080 3XXStocuri 106Rezerve /MOD 1.500
411Clienţi 106Rezerve/FIR 480
5121Casa şi conturi la bănci 121Profit şi pierdere/MOD 1.300
121Profit şi pierdere FIR 840
401Furnizori 6.960

✓ Partajul capitalurilor proprii ale societăţii „FIR” şi eliminarea titlurilor

deţinute de societatea „MOD” la societatea „FIR”.
Partajul capitalurilor proprii ale societăţii „FIR”
Elemente Total Partea ce revine
grupului (40%)
Capital 5.500 2.200
Rezerve 1.200 480
Capitaluri proprii 6.700 2.680
(mai puţin rezultatul)
Eliminarea titlurilor FIR subscrise la constituirea societăţii -2.200 -2.200
4.500 480
REZULTAT 2.100 840
✓ Eliminarea acţiunilor „FIR” (înregistrate la nivelul bilanţului)

3.520 % = % 3.520
2.200 101Capital/FIR 261Titluri FIR 2.200
480 106Rezerve/FIR Rezerve consolidate 480
840 121Profit şi pierdere FIR Rezultat consolidat 840
✓ Înregistrarea rezervelor societăţii MOD la rezerve consolidate

1.500 106Rezerve/MOD = Rezerve consolidate 1.500

✓ Înregistrarea rezultatului societăţii MOD la rezultatul consolidat (la

nivelul bilanţului)

1.300 121Profit şi pierdere MOD = Rezultat consolidat 1.300

86
 Bilanţul consolidat mii um
ELEMENTE SUME
A. Active imobilizate 13.200
I. Imobilizări necorporale -
II. Imobilizări corporale (10.000 + 40% x 8.000) 13.200
III. Imobilizări financiare -
B. Active circulante (9.800 + 40% x 3.200) 11.080
C. Cheltuieli în avans -
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (6.000 + 40% x 2.400) 6.960

E. Active circulante nete, / datorii curente nete. 4.120

F. Total active minus datorii curente 17.320
G. Datorii ce trebuie plătite între-o perioada mai mare de un an -
H. Provizioane -
I. Venituri în avans -
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris vărsat 13.200
II. Rezerve consolidate (1.500 + 40% x 1.200) 1.980
III. Rezultatul consolidat (1.300 + 40% x 2.100) 2.140
TOTAL CAPITALURI PROPRII 17.320

B. Consolidarea contului de profit și pierdere:

Conturile individuale înainte de integrare se prezintă astfel:
mii um
EXPLICAŢII SOCIETATEA
„MOD” S.A „FIR” S.A.
• Venituri din exploatare 8.600 um 9.100 um
- Cheltuieli de exploatare 7.200 um 6.950 um
- Profitul sau pierderea din exploatare 1.400 um 2.150 um
• Venituri financiare 600 um 1.000 um
- Cheltuieli financiare 500 um 700 um
- Profitul sau pierderea din activitatea curentă 1.500 um 2.450 um

- Impozit pe profit 200 um 350 um

= Rezultatul net 1.300 um 2.100 um

Contul de profit și pierdere consolidat conţine un post nou ce cuprinde rezultatul societăţii „MOD”, la
care se adaugă cota parte din rezultatul întreprinderii „FIR” (consolidată ), care se va numi
„Rezultatul consolidat”. Celelalte elemente ale contului de profit și pierdere consolidat se obţin
adăugând la elementele contului de profit și pierdere al societăţii „MOD”, cota parte din elementele
contului de profit și pierdere al societăţii „FIR”.

Contul de profit şi pierdere consolidat:

87
 EXPLICAŢII SUME
• Venituri din exploatare (8.600 + 40% x 9.100) 12.240
- Cheltuieli de exploatare (7.200 + 40% x 6.950) 9.980
= Rezultat din exploatare 2.260
• Venituri financiare (600 + 40% x 1.000) 1.000
- Cheltuieli financiare (500 + 40% x 700) 780
= Rezultatul financiar 220
• Rezultatul curent (2.260 - 220) 2 040
• Impozit pe profit (200 + 40% x 350) 340
Rezultatul net al consolidării (1.300 + 40% x 2.100) 2.140

88