ROLUL ȘI IMPORTANȚA ASISTENTEI MEDICALE ÎN

MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN SPITALE

CURS 7
CUPRINS

CAPITOLUL I. ROLUL COMUNICĂRII. ANXIOME ALE COMUNICĂRII..................................3

CAPITOLUL II. NURSING-UL PARTE INTEGRATĂ A SISTEMULUI DE ÎNGRIJIRI DE
SĂNĂTATE...............................................................................................................................................4
CAPITOLUL III. ROLUL CALITĂȚII ÎN SPITALE...........................................................................6
CAPITOLUL IV. CONCLUZIE..............................................................................................................7
 CAPITOLUL I. ROLUL COMUNICĂRII. ANXIOME ALE
COMUNICĂRII

Școala de la Palo Alto postulează următoarea teză: TOTUL ESTE

COMUNICARE. Comunicarea este noul termen care exprimă relația omului cu
lumea. În lucrarea 'O logică a comunicării', elaborată de trei membri ai Colegiului
Invizibil: Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson, au fost formulate câteva
principii, numite axiome ale comunicării (Tran, Stanciugelu, 2003, 55-60):
Axioma 1. Comunicarea este inevitabilă sau Noncomunicarea este imposibilă.
Această axiomă permite cuprinderea în sfera comunicării și a transmiterii
neintenționate de informație, ce se realizează prin intermediul indicilor. Dacă
acceptăm că orice comportament are o valoare comunicativă, că nu doar mimica și
gesturile, dar și absența lor este elocventă. ' Dacă vom admite că, într-o
interacțiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte, că este o
comunicare, urmează de aici că nu poate să nu se comunice, indiferent dacă se vrea
sau nu. Activitate sau inactivitate, vorbire sau tăcere, orice are valoare de mesaj.
De asemenea, comportamentele influențează pe altele, iar acestea, la rândul lor, nu
pot să nu reacționeze la comunicări și prin însuși acest fapt să comunice'
(Watzlawick, Une logique de la communication, 54). Comunicare nu se mai reduce
astfel la limbajul verbal și, mai ales la intenționalitate.
Axioma 2. Comunicarea se desfășoară la două niveluri: informațional și relațional,
cel de-al doilea oferind indicații de interpretare a conținutului celui dintâi.
Comunicarea nu se limitează să transmită o informație, ci induce în același timp un
comportament.
Axioma 3. Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat în termeni de
cauză- efect sau stimul - răspuns. Axioma derivă din studiul interacțiunii sau
schimbului de mesaje dintre parteneri. O serie de comunicații poate fi înțeleasă ca
un șir neîntrerupt de schimburi de elemente informaționale.
Axioma 4. Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică. Termenii
provin din cibernetică. După Watzlawick, comunicarea analogică, în care se
include practic orice comunicare nonverbală, care nu întreține între semn și obiect
o relație pur convențională, își află rădăcinile în stadiile arhaice ale evoluției
umane și are o extensiune mult mai largă decât comunicarea digitală, verbală,
relativ recentă și mai abstractă, capabilă să reprezinte nu numai sensuri, ci și logica
limbajului. Doar comunicarea umana permite existenta celor două tipuri, care pot
să coexiste și să se completeze în orice mesaj, conținutul este transmis digital, iar
relația analogic. Limbajul digital conține o sintaxă logică complexă, dar e lipsit de
o semantică adecvată pentru relație. Limbajul analogic conține semantică, nu însă
și sintaxa corespunzătoare unei definiții neechivoce a naturii relațiilor. Privirea,
gestul, mimica, tonul sunt parametrii de care depinde realizarea eficientă a relației,
dar pot fi și incriminați pentru eșecul comunicării.
Axioma 5. Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, daca el se
întemeiază pe egalitate sau diferență. În comportamentul comunicațional se pot
distinge sisteme simetrice în care partenerii adoptă un comportament în oglindă,
bazat pe egalitate, respectiv sisteme complementare, centrate pe diferență.
Axioma 6. Comunicarea este ireversibilă. Această axiomă are în vedere
proprietatea oricărei comunicări de a produce, o dată receptată, un efect oarecare
asupra celui care a primit-o, mai intens sau mai slab, prompt sau manifest cu
întârziere, perceptibil sau nu pentru un observator.
Axiomele sunt în acord cu natura sistemică a comunicării, redată de
Birdwhistell: „Un individ nu comunică, el ia parte la comunicarea în care devine
un element. Ele se poate mișca, poate face zgomot, dar el nu comunică. El nu este
autorul comunicării, el participă la ea.”

CAPITOLUL II. NURSING-UL PARTE INTEGRATĂ A

SISTEMULUI DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE.

Meseria de asistent medical este o provocare, trebuie să îți amintești în

fiecare zi că poți alina suferința pacienților atât prin administrarea tratamentului
prescris de medic cât și printr-o vorbă bună și printr-un zâmbet. Pentru un bun
asistent nu trebuie să conteze cât de grea a fost ziua, câte probleme a întâmpinat, ci
trebuie să își amintească valorile fundamentale ale acestei profesii și motivul
pentru care a ales-o.
Nursing-ul este o parte integrată a sistemului de îngrijire a sănătății
cuprinzând:
  promovarea sănătății
 prevenirea bolii
 îngrijirea persoanelor bolnave de toate vârstele, în toate unitățile sanitare,
așezările comunitare și în toate formele de asistență socială.
Conceptul de calitate în sănătate este unul vast și extrem de dezbătut în
momentul de față, experții în domeniu evidențiind (Donabedian, 1980) trei
dimensiuni fundamentale:
A. calitatea profesională - produsul/serviciul medical îndeplinește toate condițiile
stabilite de profesioniștii de top ai domeniului medical (standarde de practică);
B. satisfacția pacientului (calitatea din punctul de vedere al clientului) - ce așteaptă
pacientul să obțină de la un anumit serviciu medical;
C. managementul calității totale - cea mai eficientă și mai productivă modalitate de
utilizare a resurselor în cadrul limitelor stabilite de autorități/ pacienți (eficiență).
Asigurarea calității într-o unitate de servicii medicale se va baza întotdeauna
pe următoarele:
 Misiune, viziune și valori bine stabilite,
 Program solid de îmbunătățire a calității,
 Reglementări guvernamentale,
 Standarde profesionale.
Astfel, asigurarea calității implică eliminarea defectelor, în scopul oferirii
unor servicii de sănătate de calitate.
Îmbunătățirea continuă a calității ca parte integrantă a unui program de
asigurare a calității este un proces ciclic, care nu se finalizează niciodată, datorita
faptului că rezolvarea unei probleme implică focalizarea pe altă problema și
începerea altui ciclu de îmbunătățire.
Natura muncii asistentelor medicale nu este bine înțeleasă de către public
sau factorilor de decizie, aceștia fiind convinși că există un număr suficient de
asistente medicale pentru a monitoriza starea pacientului, a acorda îngrijirile
necesare, și a educă pacienții, de a asigura confortul emoțional al pacientului și al
familiei, publicul trebuie să înțeleagă că munca asistentei medicale este și fizic și
emoțional epuizantă. Asistenta medicală face mult mai mult, iar munca ei implică
atât competențe intelectuale și cât și organizatorice substanțiale. Printre sarcinile
critice efectuate de asistente medicale sunt:
(1) monitorizarea și evaluarea continuă a pacienților lor și, după cum este necesar,
inițierea intervențiilor pentru a evita complicații sau de a reduce riscul;
(2) coordonarea îngrijirilor date de către alți furnizori;
(3) educarea pacienților și a membrilor familiei sale pentru gestionare afecțiunii,
care poate reduce riscul complicațiilor.
Asistentele medicale sunt o parte integrată a îngrijirilor pacienților,
asistentele medicale, de asemenea, sunt elemente cheie în eforturile unității
sanitare de a îmbunătăți calitatea. Unitățile sanitare se confruntă cu creșterea
numărului de activități necesare îmbunătățirii calității serviciilor, multe dintre
aceste activității fiind efectuate de către asistente, acestea sunt bine poziționate
pentru a servi în prima linie de îmbunătățire a calității deoarece ele petrec cel mai
mult timp la patul pacientului ele fiind considerate ”plasa de siguranță”, ele sunt
acolo, în timp real, pentru a corecta erorile de medicație, pentru a prinde pacientul
când cade, știind când acesta are nevoie de ceva.
Analizând toate problemele cu care se confrunta și toate nevoile pacientului,
pot corecta sau elabora anumite proceduri.
Asistentele medicale sunt considerate „ochii și urechile spitalului” fiind
poziționate într-o poziție deosebit de bună pentru a influența pozitiv evoluția unui
pacient.

CAPITOLUL III. ROLUL CALITĂȚII ÎN SPITALE

Rolul asistentei medicale în îmbunătățirea calității în spital este crucială dar

totuși îmbunătățirea calității în spital este lucrarea întregii organizații.
Caracteristicile calității, ce formează baza furnizării serviciilor medicale:
 competența profesională
 accesibilitatea
 eficacitatea
 îngrijirilor necesare, corespunzătoare, la costurile cele mai mici;
 relațiile interpersonale
 continuitatea îngrijirilor
 siguranță
  infrastructura fizică și confortul
 alegerea
Rolurile și funcțiile asistentei medicală
 îngrijiri de sănătate
 rol de comunicare
 rol de cadru didactic
 rol de avocat al pacientului
 rol de consilier
 agent de schimbare
 lider
 manager
 manager de caz
 cercetare de consum
Codul pentru asistentele medicale descrie de asemenea 4 (patru)
responsabilități, care definesc direcțiile importante și anume:
 promovarea sănătății
 prevenirea îmbolnăvirilor
 restabilirea sănătății
 înlăturarea suferinței;

CAPITOLUL IV. CONCLUZIE

Calitatea îngrijirilor medicale rămâne o preocuparea permanentă a

asistentelor medicale. De nivelul lor (ridicat sau scăzut) depinde accesarea
serviciilor medicale ale unităților medicale și în ultimă instanță sumele ce ajung la
dispoziția acestora pentru a-și asigura diverse cheltuieli. Percepția pacientului
supra calității serviciilor medicale este o altă preocupare a instituției deoarece
această percepție poate balansa serios bugetul de venituri și cheltuieli al instituției
spitalicești. Este de aceea importantă o preocuparea permanentă pentru acordarea
de îngrijiri pacienților la nivel ridicat, pentru explicarea pacienților a necesități
acestor îngrijiri și a limitelor lor dar și acțiunea de promovare a activității ce se
desfășoară într-o unitate medicală.