Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a aparut in 1919, deschizand volumul „Poemele
luminii”, fiind o arta poetica, dar si o meditatie filosofica pe tema cunoasterii.

Titlul poeziei contine o metafora revelatorie „corola de minuni a lumii”, ce sugereaza ansamblul
de valori, acele „diferentiale divine” in conceptia belgiana si exprima atitudinea poetului de
protejare a misterului. Titlul este reluat in primul vers, devenind si incipitul poeziei.

Tema poeziei este cunoasterea, desemnata prin metafora „lumina”, care in conceptia lui Blaga
aceasta este posibila prin iubire „caci eu iubesc”, dar si atitudinea poetica in fata marilor taine
ale Universului.

Pronumele de persoana I „eu” reluat de cinci ori pe parcursul discursului poetic, marcheaza
identificarea clara a eului liric si accentueaza tonul de confesie al poeziei, totodata exacerbeaza
eul creator, o marca a expersionismului.

Structural, poezia este organizata intr-o strofa polimorfa cu un vers liber, ce cuprinde trei
secvente poetice. Astfel, versurile 1-5 subliniaza atitudinea poetului fata de cunoastere,
versurile 6-8 marcheaza opozitia „lumina altora”-„lumina mea”, iar versurile 9-20 au rol
conclusiv si ofera explicatia pentru atitudinea din prima secventa.

Campul semantic al distrugerii, coturaat prin cuvintele „strivesc”, „ucid”, „sugruma” sugereaza
cunoasterea paradisiaca, care are ca efect distrugerea misterului, iar adverbul de negatie „nu”
anuleaza acest efect in raport cu eul liric. Enumeratia „in flori, in ochi, pe buze, ori morminte”
marcheaza simbolurile conturate de „corola”, „flori” vizeaza natura in forma ei estetica, „ochi”
simbol al cunoasterii, „buze” traduce comunicarea, dar si senzualitatea, iar „morminte”
sugereaza lumea transcendentala. Alaturi de metafora, alta constanta a poeziei moderniste
este ingambamentul ce asigura luciditatea disursului poetic.

Discursul liric este construit in jurul opozitiei dintre cele doua tipuri de cunoastere, „lumina
altora” adica cunoasterea paradisiaca si „lumina mea” adica cunoasterea luciferica, evidentiate
prin conjunctia coordonatoare adversiala „dar”.

In final, poetul pledeaza pentru cunoasterea prin iubire, supremul instrument de cunoastere
„caci eu iubesc”, iar conjunctia coordonatoare copulativa „si” are darul de a egaliza simbolurile,
Lucian Blaba considera ca „finalitatea actului poetic presupune sugestie si nu act logic”.

In concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, se incadreaza
perfect in tiparele modernismului liric, autorul contribuind la sincronizarea literaturii romane cu
cea europeana, prin valorificarea in masura originala a elementelor moderniste. De asemenea,
se reflecta prin exceptie tema relatiei om-univers.