Greu ar mai fi liceul pentru mine dacă nu ar fi așa cum este.

Aici se înglobează tot, de la impozanta

clădire care mie-mi dă un impuls de a învăța mai mult de fiecare dată, cu rezultatul unei trepte urcate
spre auto-depășire continuă, căci capul scării încă nu se vede, până la ,,conițele’’-mi dragi.

Profesorii (poate că golit de sentiment sună când spun doar atât, ,,profesorii’’, dar pentru mine e
cuvântul central din refrenul cântecului pe care de-a lungul și de-a latul vieții aș vrea să-l pun pe
portativ, care de altfel îmi creează piele de găină la fel ca piesele corale...și aici mă izbesc
de ,,profesorul’’ de muzică, PĂRINTELE Gianin, care m-a îndoctrinat în ăst domeniu) pentru mine sunt
copiii pe care aș vrea să-i am. Nebunește mai sună, poate și denigrator și implor iertată să-mi fie
această reliefare a gândirii, dar, pentru mine, îmbrățișează conotație sentimentală de cel mai înalt
nivel. Părinții (biologici, psihici, spirituali) , de cele mai multe ori, vor ca pe noi, ale lor proiecții, să ne
privească prin binoclul norilor, filtrul alb, plin de puritate. Greu ne este că nu ne pot vedea ,,ca de la
egal la egal’’, urcând atât de mult până în punctul neajungerii la o sclipire de vedere, astfel se ajunge
la suferință.

Eu din fire sunt emotiv, așa că singura scăpare de o suferință chinuitoare este ca pe orice persoană să
o văd ca pe un copil de-ai mei, așa ajung să o fixez bine în minte și la despărțire să fiu capabil să
zâmbesc la venirea lor, a fiecăruia, în prim-planul gândirii mele.

,,Săptămâna verde’’, portalul care m-a transferat în lumea plină de copii, unde copii mari, Părinții-
profesori, au fost în egală măsură beneficiari de drepturi și îndatoriri dezlipite de ,,grija zilei de
mâine’’, a avut rezultat fizic și spiritual. în