Tema 1 prezentare de carte Constituirea Principatului Autonom al Transilvaniei –Cristina

Feneșan

Cartea se deschide cu un cuvânt înainte de către autor ,după care aduce în discuție
împrejurările constituirii principatului autonom al Transilvaniei.

Iar pentru a clarifica puțin împrejurările adaug informații istorice care să completeze
detaliile din începutul cărții .Relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman s-au deteriorat în
timp,Iar Soliman I a reluat campaniile în Europa de Est .La 29 august 1526 a avut loc bătalia
de la Mohacs care a fost în favoarea otomanilor iar la scurt timp aceștia au intrat în cetatea
Buda dar nu au poposit mult timp deoarece orașul nu putea fi apărat cu ușurință .O parte din
teritoriul Ungariei a fost transformat în pașalâc,deși tronul Ungariei a fost revendicat de
Ferdinand de Habsburg iar restul Ungariei a fost condus de voievodul Transilvaniei Ioan
Zapolya ,doar cel din urmă a fost recunoscut ca rege vasal al Ungariei de catre Sultan .

După o periodă de 15 ani Sultanul Soliman I ocupă cetatea Buda 1541 cu scopul să
pună capăt luptelor politice şi militare declanşate în 1526 cât și aplicarea consecventă a
metodelor de cucerire otomană

Istoriografia ungară a insistat asupra despartirii Transilvaniei de Ungaria centrala sub

forma statalitatii proprii și a vasalității fată de Poarta,Transilvania a reprezentat continuarea
statului ungar disparut la Mohacs, dar si o bază de refacere a sa in secolul al XVII-lea

Constituirea propriu-zisă a principatului a avut loc odată cu numirea lui Ioan Sigismund
Zapolya ca principe în 1541; predarea coroanei ungare reprezentanţilor lui Ferdinand I de
Habsburg de către regina Isabella, pentru a certifica abdicarea în numele fiului ei minor; cât și
înscăunarea lui Ioan Sigismund Zapolya în 1556, când dieta de la Cluj i-a jurat credinţă.1

Expansiunea otomană în Europa centrală este definită de competitiile pentru

supremație în Serbia și Croatia .La care i s-au adăugat încercarile regelui Ungariei Ludovic al
II-lea, de a încheia un sistem de alianțe cu adversarii Porti: din Asia si din Europa, sistem în
care Țara Românească și Moldova ocupau un loc aparte deoarece în acea vreme Țările
Române erau singurele state din Europa capabile să se alăture unei lupta anti-otomane. De
aceea înlăturarea suzeranității otomane asupra Țării Românești, acțiune care presupunea
1
Cristina Feneșan -Constituirea princiatului autonom al Transilvaniei,București 1997,pagina 20
intervenția militara a Ungariei în sprijinul lui Radu de la Afumați, reprezenta condiția de bază
pentru îmbinarea sistemului de alianțe îndreptate împotriva Imperiului Otoman. In
comparatie cu proiectul de alianta intre sahul Tahmasp I si regele Ungariei Ludovic al Il-lea,
implicatiile romanesti ale rivalitatii otomane-ungare , anume ajutorul militar ungar acordat lui
Radu de la Afumați au avut o pondere mai mare în ansamblul de cauze, care au declanșat
ostilitatile finale.

Sultanul Soliman I sau cunoscut în Orient ca și Suleyman Kanunî a avut patru direcţii
principale de expansiune care au dus la fragmentarea capacităţii militare fiind obligat să
promoveze o politică agresivă de expansiune, datorită următorilor factori: ideologia ,tradiţiile
politice,dinamismul social și conştiinţa puterii sale.

Politica de expansiune a fost susţinută şi de grupări largi ale populaţiei - clasa

administrativă şi militară, ce urmărea noi câştiguri ,exemplu :nevoia generală de
pământ.Lipsa unui plan ordonat de expansiune a condus atacuri care s-au îndreptat în primul
rând asupra regiunilor învecinate ale statului otoman,și mai ales spre cele măcinate de luptele
dintre facţiunile nobiliare şi de anarhie feudală.Astfel a fost prezentă anagajare simultană pe
mai multe fronturi în Europa prin ofensiva pe trei direcţii principale: Bosnia; Europa Centrală
(de la Belgrad spre Buda) - nu reuşeşte cucerirea Vienei (1529, 1532) care duce la risipirea
forţelor în Ungaria;Italia (regatul Neapolelui, Romei)2

Imperiul Otoman a fost văzut ca o barieră în calea Habsburgilor, care urmăreau

instaurarea stăpânirii lor asupra Slovaciei, Ungariei, Transilvaniei și Banatului.

Instituirea și menținerea suzeranității otomane asupra Ungariei, Transilvaniei si

Banatului au devenit cheia politicii europene ,totuși politica sultanului faţă de Ungaria şi
Transilvania a fost una bizară. Retragerea lui Soliman I din Ungaria după victoria de la
Mohacs din 1526 are doua ipoteze ;Prima ar fi dorinţa sultanului de a conferi Ungariei un
statut asemănător celui din Ţara Românească aflate sub suzeranitatea sa;iar a doua ipoteză ar
fi aplicarea metodelor clasice de cucerire treptată şi de încorporare a Ungariei în Imperiul
Otoman

Probabil că renunţarea temporară la anexarea Ungariei şi a Transilvaniei s-a datorat nu

doar rezistenţei locale, epuizării resurselor demografice necesare colonizării, ci și deficienţei
de aprovizionare cu hrană şi efortului financiar pe cale îl impunea întreţinerea administraţiei
şi a trupelor de ocupaţie deoarece Imperiul Otoman conta pe cerealele din Ungaria
2
Cristina Feneșan -Constituirea principatului autonom al Transilvaniei,București 1997, pag 24
 Tronul Ungariei a fost revendicat de Ferdinand de Habsburg iar restul Ungariei a fost
condusă de Ioan Zapolya ,doar cel din urmă a fost recunoscut ca rege vasal al Ungariei de
către Sultan .Iar actul de supunere solemnă de la 19 august 1529 a lui Ioan Zapolya este și
momentul final al procesului de impunere a suzeranităţii otomane .

Primul efort venit din partea sultanului este conturat de neutralizarea lui Ferdinand din
1532, care se încheie o pace ambiguă iar soluţia vasalizării Ungariei a avut punctele forte sub
Ioan Zapolya, iar a principatului Transilvaniei sub Ioan Sigismund Zapolya a însemnat
menţinerea unor conducători locali, excluzând din principiu guvernarea cu ajutorul unor
supuşi străini .

Pentru a-şi menţine şi extinde poziţiile ocupate în Ungaria, sultanul a recurs la următoarele
metode: intervenţia directă şi influenţarea situaţiei politice din Ungaria prin impunerea
consecventă şi repetată a unui candidat (Ioan Zapolya, Ioan Sigismund Zapolya);
supraveghere strictă acordată lui Aloisio Gritti ;menţinerea şi extinderea prezenţei militare în
Ungaria

Neputinţa celor doi pretendenţi la tronul Ungariei, Ioan Zapolya și Ferdinand I ,de a-şi
adjudeca printr-o victorie decisivă pe câmpul de luptă succesiunea s-a ajuns la un compromis
politic și anume tratatul secret de la Oradea din 1538 în care menţiona că la moartea lui
I.Zapolya, Ferdinand I de Hasburg devenea automat stapanul Transilvaniei și Ungariei. Dupa
unele opinii, s-ar parea ca sultanu ar fi aflat de incheierea acestei intelegeri, fiind chiar la
curent cu unele prevederi. În discuția purtata de Soliman cu marele vizir Lutfi Pașa cu privire
la tratatul de la Oradea, sultanul si-a exprimat nemulțumirea atât față de încălcarea alianței cu
Poarta de către loan Zapolya cât și de atitudinea lui Ferdinand de Habsburg: „acești doi regi
nu sunt demni să poarte coroana; nu-și respectă cuvântul;nici teama de Allah și nici frica de
oameni nu i-a oprit de la violarea ahdnameului”3

Pe de alta parte, denunțarea, in decembrie 1539, de catre Martinuzzi,a tratatului incheiat

la Oradea, precum și criza politica declanșată de moartea lui loan Zapolya, i-au determinat pe
conducatorii statului otoman să puna în aplicare intenția lor mai veche de a ocupa Ungaria.

Trecerea la etapa de cucerire și ocupare propriu-zisa a fost pregatită de Soliman sub

pretextul respectării voinței defunctului rege de de a-şi vedea fiul urmându-i la domnie

3
Cristina Feneșan -Constituirea principatului autonom al Transilvaniei,București 1997, pag 33
 Înainte de ocuparea cetăţii Buda s-a desfășurat următoarele: întocmirea listei
fortificaţiilor de importanţă strategică, deţinute de marii demnitari, care aveau puterea de
decizie în stat;campanie abilă de dezinformare cum ar fi ideea unui atac asupra Vienei .Iar la
29 august 1541 ocupă cetatea Buda

Constituirea principatului autonom sub suzeranitatea Porții

Faptul că sultanul i-a eliberat atât de târziu pe sfetnicii reginei Isabella (4 septembrie
1541) pare să confirme ipoteza lui Pal Fodor , conform căreia soarta acestor demnitari a fost
ultimul punct rămas discontinu, ultima piedică în calea adoptării unei decizii de către sultan.
Acest fapt dovedește, totodată, ca Sultanul Soliman I s-a hotărât cu greu si a adoptat târziu o
soluție în privința Transilvaniei, Banatului si a Partium-ului. Din cele câteva date puse la
dispoziție de istoriografia vremii, știm acum că, la 4 și 5 septembrie 1541 a avut loc, în mod
convențional, acțiunea de instaurare separată, pe provincii istorice, a suzeranității Porții. Este
vorba de instituirea relațiilor de dependență și de nominare, care s-a desfășurat simultan atât
pentru Transilvania cât și pentru Banat, ele fiind definitorii pentru prima etapă a procesului
de cucerire otomană

Odată cu actul de numire, comitele Timiș ,Petru Petrovici a fost înștințat de moștenirea
Timișoarei sub formă de sandjak,fapt menționat atât de izvoarele timpurii cât și de actul
otoman emis în 1545,conform căruia sultanul i-ar fi acordat lui Petrovici cetatea Timișoara
împreună cu satele și câmpiile care îi aparțin4. Astfel observăm un nou tipar de relaționare cu
Poarta.

Transilvania a reținut atenția cronicarilor otomani și a devenit subiectul declaraților

oficiale otomane în situații critice, de contestare și înlăturare parțială de către Habsburgi a
dominației Porții asupra Europei Centrale. Iar semnificativ este faptul că pe la jumătatea
secolului XVI, cronicarii otomani i-au recunoscut Transilvaniei calitatea de țară ,acești autori
au pus în evidență și individualitatea istorică a Transilvaniei.

Menținerea Țării Transilvaniei ca stat vasal în documentele otomane emise după ocuparea
Budei, confirmă încheierea desprinderii voievodatului din incorporarea statului ungar .
Desprinderea efectivă a Transilvaniei de regatul ungar şi de Coroana Sfântului Ştefan a avut
loc în mai multe împrejurări iar una dintre ele a fost arestarea capilor partidei Zapolyane care
erau factorii de decizie în regatul ungar.

4
Cristina Feneșan -Constituirea principatului autonom al Transilvaniei,București 1997 , pag 40
 Transilvania, Partium, Banat au fost date spre guvernare sub formă de sandjak totuși
sultanul nu le-a incorporat in Imperiul Otoman astfel nu au fost schimbate nici relațiile de
proprietate

S-au înștințat două aspecte fundamental lui I.S.Zapolya şi comitelui Petru Petrovici și
anume împărţirea guvernării provinciilor istorice de la E de Tisa între doi demnitari
ambiţioşi:Martinuzzi şi Petru Petrovici ;desprinderea din fostul regat ungar a provinciilor
istorice de la E de Tisa (Partium,Banat, Trans) - prin aplicarea metodelor de cucerire şi
administraţie otomană

La dieta de la Târgul Mureş (1542), Martinuzzi a prezentat dispoziţiile sultanului şi

rezumatul actului de numire (berat) al lui I.S.Zapolya, care i-a conferit dreptul de a cârmui
Trans şi Partium până la majoratul acestuia din urmă

Reluarea tratativelor între Isabella şi Ferdinand I în vederea aplicării prevederilor

tratatului de la Oradea din 1538 astfel, se încheie tratatul de la Gilău - 29 dec 1541 - prevede
acţiunea de cedare a Transilvaniei şi a coroanei regale ungare lui Ferdinand I

Amânare timp de zece ani a punerii în practică a tratatului de la Gilău și neseriozitatea

politică a Isabellei faţă de cedarea Transilvaniei a adus modificării raporturilor de forţe pe
frontul din Ungaria în favoarea Imperiului Otoman - a început şi s-a amplificat procesul de
constituire a principatului autonom

Atitudinea politică duplicitară a lui Martinuzzi, a avut ca scop transformarea

Transilvaniei şi Partiumului într-un stat vasal Porţii şi guvernarea noului stat până la
majoratului lui I.S.Zapolya,iar episcopul de Oradea a reuşit să mute în Transilvania centrul
administrativ al teritoriilor statului creat de Imperiul Otoman.Probabil încercarea, parţial
nereuşită, de unificare pe plan legislativ a teritoriilor din principatul autonom, a contribuit la
sporirea coeziunii şi solidarităţii stărilor privilegiate ale Transilvaniei de unde conturăm
reînnoirea pactului unio trium nationum împotriva oricărui duşman intern şi extern în cadrul
dietei convocate la Turda în 20 decembrie 15425

Participarea în 1544 la dieta de la Turda, cu aceleaşi drepturi, a reprezentanţilor stărilor

privilegiate din Transilvania, a celor din Partium şi ai comitatului Timiş s-a ajuns la
consfinţirea pe plan fiscal şi legislativ a unirii celor trei provincii într-un stat autonom vasal al
Imperiului Otoman

5
Cristina Feneșan -Constituirea principatului autonom al Transilvaniei,București 1997 ,pag 93
 Limita cronologică inferioară a fost în septembrie 1541, când sultanul Suleyman a
încredinţat domnia Transilvaniei lui I.S.Zapolya, iar guvernarea ei efectivă episcopului de
Oradea, Martinuzzi

Spre deosebire de istoriografia română , cea maghiară a pornit de la idei şi premise

diferite, care nu au ca scop delimitarea cronologică a unui moment sau a unor etape ,mai
mult, un proces global, declanşat în 1541, o dată cu desfiinţarea practică a regatului
ungar .Hotărârile adoptate în 1545 la Turda au avut ca efect începutul primei etape în
constituirea statului transilvan autonom; sunt întrunite deja condiţiile principale astfel:plata
kharadjului în schimbul suzeranităţii protectoare şi a unui sprijin militar
temporar ;independenţa deplină şi reală faţă de regele Ungariei; funcţionarea unei adunări de
stări care îi include deja pe cei din Partium

După unele păreri tratatul încheiat la Oradea între Ioan Zapolya şi Ferdinand I
Habsburg- 24 februarie 1538 ,a fost prin urmările sale profunde, adevăratul act de naştere a
principatului transilvan,iar alt moment important a fost predarea Coroanei Sf Ştefan de către
regina Isabella reprezentanţilor lui Ferdinand I şi abdicarea ei în numele lui
I.S.Zapolya:Isabella a tot amânat pentru a obţine condiţii mai bune de cedare a Transilvaniei
şi a Coroanei

Cât timp coroana s-a aflat în posesia Isabellei şi a episcopului de Oradea (1541-
1551),Transilvania a depins în mod simbolic, de un regat inexistent din punct de vedere
teritorial

Etapele procesului de constituire a statului au fost în număr de trei și anume trecerea

de la conglomeratul politic la unificarea legislativă, administrativă şi fiscală 1541-1544;
tendinţa stărilor de limitare a puterii supreme în stat - 1545-1551;.pactul social între principe
şi stări - 1556-1571

Trecerea de la conglomeratul politic la unificarea legislativă, administrativă şi fiscală

1541-1544; a avut în plan hotărârile dietei întrunite la Turda au consfinţit constituirea de
drept a instituţiei dietale unice, care a asigurat unificarea legislativă şi fiscală a provinciilor
istorice aparţinând principatului autonom în 1 august 1544;unificarea conglomeratului politic
- prin instituirea dietei unice întemeiată pe unio trium nationum și transformarea cancelariei
voievodale în cancelarie princiară
 Tendinţa stărilor de limitare a puterii supreme în stat - 1545-1551 a avut ca în
componență sporirea competenţei politice, legislative şi fiscale a dietei; Isabella s-a folosit de
hotărârile dietei de la Târgu Mureș pentru a-şi muta curtea la Alba Iulia,transformând palatul
episcopal în reşedinţa tuturor principilor de mai târziu

Iar pactul social între principe şi stări - 1556-1571 a constatat în prestarea

jurământului reginei Isabella în 1556 în faţa stărilor privilegiate în momentul revenirii ei în
Transilvania.

Capitolul trei vine cu rivalitatea otomano-habsburgică pentru stăpânirea

Transilvaniei,confruntări militare între Poartă şi Curtea de la Viena.Expediţiile Imperiului
Otoman de cucerire a Banatului dat fiind că relaţiile cu Iranul au ocupat locul central în
politica lui Soliman I, sultanul nu s-a gândit nici o clipă să participe la luptele din Banat şi din
Ungaria în anii 1551-15526

Iar spre finalul cărții ne aduce in discuție suzeranitatea Porţii asupra principatului
autonom al Transilvaniei. În a doua jumătate a sec XVI, ocupaţia ungara în Transilvania a
dus, în mod paradoxal, la acordarea unui statut mai larg de autonomie, asemănător celui
impus Ţărilor Române iar modificările de formă înregistrate de statutul de autonomie a
Transilvaniei pot fi surprinse în ceremonialul otoman, principii deţinând întâietate în raport
cu domnii români, ca şi în tratamentul aplicat solilor şi reprezentanţilor diplomatici la
Istanbul

Apare statutul de ahd care este temeiul juridic musulman al autonomiei

Transilvaniei7.Trebuie să înțelegem concepţia Islamului asupra statului și anume toate
domeniile de activitate ale statului sunt guvernate după principiile dreptului religios

Convenţia sau legământul a cărui respectare a fost cerută Transilvaniei în 1552, în

momentul înlăturării suzeranităţii sultanului , a avut un caracter unilateral, identic cu cel al
politicii Imperiului Otoman faţă de o seamă de state europene. Cererile de cedare teritorială a
fost metodă clasică de cucerire şi de instaurare a suzeranităţi otomane prin ocuparea pactelor
strategice principale . Aplicarea regimului ahdamen care fundamentează din punct de vedere
juridic autonomia şi limitele acesteia admise Transilvaniei, s-a impus ca o formulă politică de
compromis între concepţia musulmană sunnită şi realităţile feudalismului apusean proprii
formării principatului autonom

6
Cristina Feneșan -Constituirea princiatului autonom al Transilvaniei,București 1997, 146
7
Cristina Feneșan -Constituirea princiatului autonom al Transilvaniei,București 1997 , pag 194
Tema 2-analiza unui document sec IX-XIV –Diploma Cavalerilor Ioaniți

Diploma prin care se reglementează raporturile dintre cavaleri şi regalitate, cunoscută în

istoriografie sub numele de diploma ioanită .Cavalerii Ioaniţi au fost chemaţi de regele
Ungariei să apere teritoriul regatului de repetatele invazii ale tătarilor. În schimbul acestor
obligaţii, regele le-a dat cavalerilor un teritoriu întins situat între Carpaţi, Dunăre şi Olt, în
care se afla Ţara Severinului împreună cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş până la Olt, nu şi Ţara
voievodului Litovoi care a fost lăsată românilor să o stăpânească în aceleaşi condiţii ca până
atunci. Le-a mai dat Cavalerilor şi toată ţara Cumaniei, dacă o pot cucerii, ce se află la răsărit
de Olt, cu excepţia Ţării lui Seneslau . Românii menţionaţi trebuiau să dea ajutor armat
Cavalerilor Ioaniţi pentru apărarea ţării, iar cavalerii să-i ajute pe români în aceleaşi condiţii.
Au fost astfel amintite în această diplomă cinci formaţiuni statale româneşti: Ţara
Severinului, Cnezatele lui Ioan şi a lui Farcaş şi Voievodatele lui Litovoi şi Seneslau.

Din acest important izvor istoric rezultă că atât la răsărit de Olt unde se afla Ţara
Cumaniei stăpânită de tătari cât şi în teritoriul donat Cavalerilor se aflau unele formaţiuni
politice româneşti, unele într-o mai strănsă dependenţă de regatul Ungariei, anume cnezatele
lui Ioan şi Farcaş iar altele Voievodatele lui Seneslau şi Litovoi erau lăsate românilor cu
obligaţia de a împărţii veniturile şi de a apăra ţara împreună cu cavalerii ioaniţi.

Ceea ce n-a remarcat în mod deosebit istoriografia românască în textul Diplomei

Cavalerilor Ioaniţi este pasajul care se referă la interdicţia Cavalerilor de a coloniza în
teritoriul primit cu populaţie din regatul Ungariei, respectiv din Transilvania. Pasajul este
extrem de relevant în ceea ce priveşte tendinţa populaţiei de orice neam de a se stabili la sud
de Carpaţi. Cavalerii, se precizează în textul Diplomei ca vor avea grijă şi se vor strădui să
populeze nu numai regiunile amintite dar şi alte regiuni din Regatul nostru, iar ţăranii din
regatul nostru de orice stare şi neam ar fi şi pe saşi şi teutonici din Regatul nostru nu-i va
primi să se aşeze în regiunile sus amintite fără îngăduinţa regească osebită.
 Dacă saşii şi teutonicii au fost nominalizaţi în Diplomă, ceilalţi ţărani de orice
naționalitate, nu puteau fi decât românii din Transilvania. Această precizare confirmă faptul
că tendinţa generală a migrării populaţiei româneşti nu era din sudul Dunării spre Regatul
Ungariei, respectiv spre Transilvania, conform teoriei istoriografiei maghiare, ci invers, din
nord spre zonele de câmpie de la sud şi est de Carpaţi care se eliberau atunci de stăpânirea
tătară, fenomen interzis de regele Ungariei. Se confirmă astfel relatările cronicarului
Anonymus, că în Transilvania existau încă de la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul celui
următor, formaţiuni statale româneşti, respectiv Voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut,
unde exista o ţară românească, o ţară mamă, din care românimea a iradiat în tot cursul evului
mediu, în funcţie de situaţia politică şi economică, din regatul Ungariei spre alte

teritorii româneşti situate la estul şi sudul Carpaţilor.

Exemplele cele mai cunoscute sunt cele privitoare la întemeierea Moldovei la care a
contribuit voievozii Dragoş Vodă şi Bogdan Vodă originari din Maramureş ca şi Negru Vodă
din Făgăraş, considerat primul descălecat al Ţării Româneşti, după relatarea cronicilor
muntene din secolul al XVII-lea. Cu această precizare, Diploma Cavalerilor Ioaniţi reprezintă
un foarte important izvor istoric privind procesul de continuitate a românilor din
Transilvania.