Conopidă întreagă fiartă în lapte cu șofran și condimente, unsă cu unt topit și rumenită bine la

cuptor, servită cu sos de tahină cu iaurt, mujdei și lămâie, semințe de rodie și de pin.
*****
O mâncare aparent simplă, dar una dintre cele mai bune mese pe care le-am avut în ultima
vreme. Pur și simplu, wow. Când am dat de acest preparat în lista unor localuri internaționale
renumite pentru meniul lor de inspirație levantină (cum e Miznon în Paris și New York sau
Delamina în Londra, unde se servește această conopidă coaptă), nu mi-aș fi imaginat că un fel
aparent atât de simplu poate fi atât de gustos. Astfel făcută, conopidă se topește în gură de-a
dreptul, iar amestecul de condimente (piper, turmeric, boia, schinduf, usturoi) în laptele în care a
fiert îi dă o aromă superbă, fără să o lase vreo secundă să devină o legumă fleșcăită așa cum se
poate întâmpla cu cele fierte în apă chioară.
Sosul de tahină completează totul, cu aroma lui de nucă untoasă, plăcut amăruie, frecat cu iaurt,
zeama unei jumătăți de lămâie și un cățel de usturoi zdrobit. Ca element crocant, am adăugat
semințele de rodie și cele de pin ușor prăjite.
Aceste semințe de pin (cam singurele care se găsesc la noi) aparțin unor specii asiatice și sunt
diferite ca formă și oarecum și textură de cucunarii din vechile cărți de bucate, care erau
semințele pinului mediteraneean (Pinus pinea), mult folosite în mâncărurile din Manuscrisul
Brâncovenesc de la 1700. De găsit, acelea se găsesc în țările din sudul Europei (în Italia, Grecia,
Turcia), de unde pot fi cumpărate în vreo vacanță prin zonă, altfel mai rar.
E o mâncare pe care am să o repet de multe ori de-acum înainte și, în mod cert, o voi include în
orice altă eventuală carte, e prea grozavă. Nu scriu asta de multe ori, dar trebuie să o încercați.
Întrebați-mă despre orice aspect neclar și voi încerca să fiu cât se poate de explicită.