Data: 10.06.

2023

Student: Blaga Camelia

Aplicație practică seminar

În învățământul actual jocul este o metodă didactică des întâlnită. Majoritatea cadrelor didactice
consideră că prin joc copiii învață mai ușor. Jocul este folosit atât în cadrul activităților de învățare, cât
și în cele de recreere. Pentru a beneficia la maxim de avantajele jocului, cadrele didactice trebuie să
aleagă și să aplice jocurile în activitățile didactice în funcție de particularitățile de dezvoltare a copiilor,
dar și în funcție de criterii ce țin de proiectarea didactică, de resursele materiale, spațiale și temporale de
care dispun. Cu atât mai mult, în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale se impune proiectarea și
elaborarea unor planuri de intervenție personalizate care să includă modalități de adaptare a curriculum-
ului prin joc, precum și sub forma unor intervenții de recuperare psiho-pedagogică (ludoterapie).

Pentru a ilustra beneficiile pe care jocul le are asupra dezvoltării cognitive, afective, sociale a
copiilor cu CES voi rezuma câteva studii din literatura de specialitate. Astfel, primele studii au arătat că
intervențiile educaționale prin joc pot dezvolta inteligența copiilor cu CES, că le permit rezolvarea unor
probleme emoționale care limitează exprimarea potențialului propriu (Axline, 1949). Mai apoi au fost
studii care au demonstrat beneficiile jocului în îmbunătățirea abilităților de citit (Bills, 1950), iar în 1970
Siegel a evidențiat în studiul său îmbunătățiri la nivel cognitiv, afectiv, psiho-motor la copii cu dificultăți
de învățare care au beneficiat de intervenții psiho-pedagogice prin joc. Sylva, Bruner, Genova (1976) au
arătat că prin joc copiii își dezvoltă capacitatea de înțelegere. La studiu au participat trei grupe de copii
care au avut sarcini diferite. Primului grup i s-a permis să se joace cu obiectele apoi folosite în rezolvarea
problemei. Cel de-al doilea grup a observat un adult cum rezolvă problema, iar celui de-al treilea grup i-
au fost expuse materialele. Copiii din primele două grupe au înțeles sarcina și au rezolvat problema, în
comparație cu grupul de control. Crow (1990) arată efectele terapiei prin joc în creșterea stimei de sine la
copiii care au dificultăți de citire. Intervenția prin joc a dus la îmbunătățirea stimei de sine și implicit ale
abilităților de citire, în comparație cu grupul de control care au înregistrat progrese la citit, dar nu și
creșteri ale stimei de sine. Ignat, Duță (2010) arată că utilizarea jocului didactic la orele de matematică, la
elevii de clasa I motivează și stimulează puternic elevii, menține atenția concentrată și reduce gradul de
oboseală. De asemenea introducerea jocului în învățarea matematicii îmbogățește metodele de studiu ale
acestei discipline.
 Blanco, Ray (2011) investighează efectele terapiei prin joc centrate pe copil asupra dezvoltării
academice a copiilor cu dificultăți de învățare. Grupul experimental format din 21 de copii a beneficiat de
două ședințe pe săptămână, timp de 30 de minute, pe parcursul a 8 săptămâni. Grupul de control, 20 de
copii, nu au beneficiat de intervenția prin joc. Dezvoltarea academică a fost măsurată cu un test
standardizat de măsurare a achizițiilor academice. Rezultatele au arătat diferențe semnificative în ceea ce
privește abilitățile academice la grupul experimental, în comparație cu grupul de control.

Chiar și în cazul jocurilor educaționale pe computer s-au evidențiat efecte pozitive asupra
dezvoltării academice, cognitive, sociale prin îmbunătățirea unor factori care favorizează progresul
academic: dezvoltarea interesului și a motivației, creșterea atenției.

În concluzie, rezultatele acestor studii, precum a multor altor studii pe care nu le-am citat, este că
jocul îmbunătățește abilitățile academice, stimulează memoria, induce creșteri ale coeficientului de
inteligență, stimulează creativitatea, dezvoltă capacitatea de înțelegere și rezolvare de probleme, crește
stima de sine, reduce anxietatea și tulburările de comportament.

Am ales spre ilustrare mai detaliată un studiu ipotetic realizat asupra unui eșantion de 30 de elevi.
Elevii sunt împărțiți în două grupuri: unul experimental și unul de control, după criterii de omogenitate.
Se aplică un test inițial ce vizează evaluarea abilităților matematice precum: numerația, adunarea,
scăderea. Evaluarea indică pe o scara de la 1 la 3 (1 nerealizat, 2 parțial realizat, 3 realizat) nivelul
efectuării cerinței.

In etapa de test inițial se constată dificultăți în realizarea cerințelor, precum: identificarea

obiectelor dintr-o mulțime, formarea de mulțimi, realizarea calculelor simple.

S-a aplicat apoi un program formativ grupului experimental sub forma unor activități ce
includeau jocuri clasice si pe calculator, în vreme ce grupul de control a beneficiat de activități de
învățare frontale, fără jocuri, doar prin lucrul cu manualul, caietul, fișele de lucru.

In etapa post experimentală s-au constatat diferențe semnificative din punct de vedere statistic
între grupul experimental și grupul de control. În cazul elementelor de prenumerație (triere de obiecte,
numărare, comparare) s-a constatat că intervenția prin joc a favorizat contactul cu obiectele si astfel
elevii din grupul experimental și-au însușit mai bine aceste elemente. Diferențe semnificative statistic
între cele două grupuri au apărut și în cazul însușirii abilităților de calcul. Elevii care au participat la
programul prin joc au reușit să obțină un scor mai bun la ariile adunare și scădere, în comparație cu elevii
din grupul de control. Diferențe semnificative între grupul experimental și grupul de control au apărut și
în cazul comportamentului din timpul activității. Această arie a vizat comportamente precum agitație,
lipsă de interes, refuzul de a lucra, frica de a da un răspuns, plictiseală, refuzul de a colabora, de a fi
corectat, comportament negativist, pasiv, nepoliticos etc, un scor mare însemnând un comportament
dificil. Se observă că elevii care au beneficiat de intervenție prin joc au obținut un scor mic, pe când elevii
care au beneficiat de intervenția clasică au obținut la evaluarea finală un scor mare. Astfel, învățarea prin
joc are efecte benefice asupra comportamentului elevului cu CES din timpul activității.

BIBLIOGRAFIE:

 Axline, V.M. (1949). Mental deficiency- Symptom or Disease? Journal of Counsulting Psychology,
13, 313-327, http://dx.doi.org/10.1037/h0059597
 Bills, R.E. (1950). Non-directive play therapy with retarded readers. Journal of Consulting
Psychology, 14, 140-149
 Siegel, C.L.F. (1970). The effectiveness of play therapy with other modalities in the treatment of
children with learning disabilities. Dissertation Abstract International , 31(08): A3970, accesat
10.06.2023, ProQuest Central
 Sylva, K., Bruner, J., Genova, P. (1976). The role of play in the problem solving of children 3-5 years
old. În Bruner, J., Jolly, A., Sylva, K. Play. New York: Basic Books
 Crow, J. (1990). Play therapy with low achievers in reading. Doctoral Dissertation. University of
North Texas, accesat online 10.06.2023, ProQuest Central
 Ignat, M., Duță, I. (2010). Jocul didactic matematic și rolul său în dezvoltarea capacității intelectuale
la preșcolari și școlari mici. Editura: Sfântul Ierarh Nicolae, accesat online în 10.06.2023 la
lectura.bibliotecadigitala.ro/ileanaduta/Jocul_didactic_matematic_si_rolul_sau.pdf
 Blanco, P.J., Ray, D.C. (2011). Play Therapy in Elementary Schools: A best practice for Improving
Academic Achievement. Journal of Counseling and Development: JCD, 89(2), 235, accesat online în
22.06.2016, ProQuest Central