Curs 8

SPORT ȘI ARTĂ

Diferenţiat cu claritate de artă sau încadrat în aceasta, sportul suscită frecvente

întrebări legate de apartenenţa la domeniul artelor sau la includerea într-un domeniu
de sine stătător. Este sportul o artă sau mai de grabă putem vorbi despre arta sportului
(Dragnea & Teodorescu, 2002)1? Întâlnim cumva sportul în artă sau arta în sport?
Apreciem în egală măsură arta şi spectacolul sportiv? Iată numai câteva teme de
reflecţie asupra cărora s-au aplecat atât specialişti din domeniile filozofiei şi
sociologiei, cât şi specialişti din domeniul ştiinţei motricităţii umane.
 Relaţia sport – cultură - educaţie
Problematica sinergiei sport – artă a făcut obiectul a numeroase analize
filozofice, având la bază alăturarea a două elemente care aparţin culturii unei
societăţi: arta şi sportul. În sensul larg, cultura unei societăţi include educaţia şi
nivelul de cunoaştere, valorile morale şi spirituale, domeniul artelor, principiile după
care se ghidează indivizii, tradiţiile şi obişnuinţele acestora. În acest context, sportul
devine un act de cultură, atât din punct de vedere educaţional, cât şi din punctul de
vedere al interdependenţei cu arta.

SPORT

EDUCAŢIE CULTURĂ

Fig. 1. Relaţia sport – cultură - educaţie

1
Dragnea, A., Teodorescu, S., 2002. Teoria Sportului. FEST, Bucureşti, p. 62
 Alianţa sportului cu educaţia şi cultura se regăseşte într-unul dintre principiile
fundamentale ale Olimpismului, dimensionat în Charta Olimpică după cum
urmează: „Olimpismul este o filozofie de viaţă, exaltând şi combinând într-un
ansamblu echilibrat calităţile corpului, voinţei şi spiritului. Asociind sportul culturii
şi educaţiei, Olimpismul caută să creeze un mod de viaţă bazat pe bucuria aflată în
efort, pe valoarea educativă a bunului exemplu, responsabilităţii sociale şi a
respectului faţă de principiile etice fundamentale universale” (COSR, 2018)2.
Olimpismul readuce în prim plan tripticul sport-cultură-educaţie, pe fondul
performanţelor marilor campioni despre care putem spune metaforic că stăpânesc
arta sportului. Mai mult decât atât, spectacolul sportiv din cadrul Jocurilor Olimpice
alătură domeniul performanţei motricităţii umane domeniului artelor, pornind de la
gradoarea festivităţilor de deschidere şi de închidere şi mergând până la sublimul
creat în arenele Olimpice, în timpul competiţiei şi pe parcursul galelor
demonstrative. Punerea în scenă a unui spectacol de dans sau desfăşurarea unei
competiţii sportive de anvergură au în comun surprinderea publicului cu elemente
de originalitate, asigurea unor condiţii optime pentru exprimarea capacităţii motrice
a principalilor protagonişti, preocuparea pentru crearea unei atmosfere festive,
atingerea perfecţiunii la nivel organizatoric şi performanţial. În acest context,
dincolo de valoarea practicii sportive în plan motric performanţial şi în plan sanogen
(mod de viaţă), sportul devine creatorul unui spectacol încărcat de simboluri şi de
semnificaţii (Duret, 2008)3.
Pierre de Coubertin a fost cel care a încercat să aducă arta aproape de Jocurile
Olimpice Moderne, susţinând la Paris, în 1906, ideea organizării unui pentatlon al
muzelor, adică a unei competiţii în cadrul artelor, care să includă concurs de
compoziţie muzicală, literatură, sculptură, pictură şi arhitectură. Această propunere
a fost primită cu o puternică rezistenţă şi nu a fost acceptată uşor, dar a fost pusă în
practică în 1912, la JO de la Stockholm. Evenimentul a fost înlocuit în 1956, la JO
de la Melbourne, cu un Festival al Artelor, considerându-se că criteriile de evaluare
pentru acest concurs sunt arbitrare şi că nu poate fi vorba de o întrecere între operele
de artă (Hughson, 2010)4. În 1988, a început Olimpiada Culturală, premergătoare JO
de la Barcelona din 1992. Această Olimpiadă s-a concretizat într-o serie de

2
www.cosr.ro
3
Duret, P., 2008. Sociologie du Sport, Presses Universitaires de France, Paris, p. 3
4
Hughson, J., 2010. Re-uniting sport and art: the potential of Olympic Posters. Physical culture and sport studies and
research, vol50, issue1, doi: 10.2478/v10141-010-0030-0
evenimente artistice şi culturale, pe întreaga durată a celor patru ani dinainte de JO
Barcelona, când a avut loc Festivalul de Artă deja consacrat. În 2008, la JO de la
Beijing, regăsim din nou Competiţia Olimpică de Artă (Bulatova, Bubka&Platonov,
2013)5. La următoarele ediţii, programul cultural Olimpic se păstrează, atât pentru
JO de vară, cât şi pentru JO de iarnă.
Sportul a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri o sursă de inspiraţie
pentru diferite arte, contribuind la dezvoltarea acestora. Amintim aici Discobolul lui
Miron, colecţia de sculpturi ceramice a lui Mandy Long, creaţiile literare
autobiografice ale unor campioni de talie mondială (ex. Andre Agassi - 2009),
expoziţii de fotografie care ilustrează performeri din arenele sportive (ex. Rob
Galbraith - 2009), filme cu tematică din viaţa sportivă (ex. Million dollar baby -
2004), picturi şi postere (ex. LeRoy Neiman – postere JO 1984), design-ul medaliilor
olimpice (ex. Muhamad Farid Husen – JO Tineret 2018), implicarea unor scenarişti,
regizori, coregrafi, actori, cântăreţi, balerini etc. în realizarea festivităţilor de
deschidere şi de închidere ale competiţiilor de anvergură (ex. Fernando Meirelles,
Daniela Thomas, Andrucia Waddington, Deborah Colker – JO Rio 2016).
Legătura bivalentă dintre sport şi artă are un efect pozitiv asupra creşterii
numărului de participanţi direcţi şi indirecţi pentru fiecare dintre acestea, fiind un
promotor al culturii în rândul cetăţenilor (fig. 19). Pe de o parte, anumite grupuri
sociale care au venituri reduse şi un nivel scăzut de educaţie au acces limitat la
evenimente culturale şi la activităţi artistice, ajungând să fie oarecum marginalizate
din acest punct de vedere. Astfel, pot exista situaţii socio-economice în care indivizii
se confruntă cu elitismul şi cu cerinţele ridicate ale “capitalului cultural” al
activităţilor artistice tradiţionale. Pe de altă parte, sportul, care este mai accesibil atât
ca participare, cât şi ca spectacol, devine un act de cultură prin care se atenuează
distanţa dintre oameni şi artă, generată de anumite limitări educaţionale şi socio-
economice (Long & Sandle, 2018)6.

5
Bulatova, M., Bubka, S., Platonov, V., 2013. Olympic Games, vol. 2, Published by The National Olympic
Commettee of Ukraine, p. 210
6
Long, J., Sandle, D. 2018. Investigating the interrelationships between sport and arts. Sport and society, Taylor and
Francis, doi:10.1080/17430437.2018.1431593
 C
U
L
T
sport U
artă
R
Ă

Fig. 2. Sportul, ca act de cultură

Duret (2008)7 analizează spectacolul sportiv drept un proces de teatralizare a

societăţii, pornind de la premisa că marile competiţii oferă o imagine ideală şi
îmfrumuseţată a unei societăţi care se doreşte a fi percepută de această manieră. De
multe ori ţara organizatoare a unei competiţii de amploare face eforturi considerabile
pentru a prezenta în timp util, participanţilor şi publicului deopotrivă, arene sportive
noi, cu cele mai moderne facilităţi, spaţii de cazare confortabile, infrastructură şi
acces facil la bazele sportive, siguranţă a cetăţenilor şi control al oricărui factor
perturbator al unei societăţi civilizate etc.. Grandoarea spectacolului sportiv şi,
implicit, buna organizare a unei competiţii internaţionale creează o anumită imagine
asupra societăţii respective, care uneori ascunde disfuncţionalităţile şi problemele
cotidiene ale cetăţenilor. Aceasta urmează a fi promovată şi propagată pe termen
relativ lung, fiind un simbol al puterii acelei ţări, la nivel mondial.
 Sportul generator de valori estetice
Sportul se situează la graniţa cu arta prin prisma faptului că este un generator
de valori estetice, valori care sunt percepute şi apreciate mai mult sau mai puţin
subiectiv de către specialişti, practicieni sau spectatori, în funcţie de experienţă,
structură afectivă, cultură, educaţie, nivel de informare etc.
Polemica privind sportul şi arta din perioada postmodernistă porneşte de la
ideea că activităţile motrice au trecut treptat de la sfera eticii (unde se încadrează
Olimpismul tradiţional), la domeniul esteticii. Această trecere este considerată drept
un „signum temporis” al unui fenomen mai amplu care marchează evoluţia societăţii,

7
Duret, P., 2008. Sociologie du Sport, Presses Universitaires de France, Paris, p. 28
în care estetica ocupă o importanţă din ce în ce mai mare (Zowislo, 2007)8. Această
abordare nu exclude însă etica din practica sportivă, dar aduce în prim plan valorile
estetice ale acţiunilor motrice şi transformarea sportului într-un act de cultură.
În sens larg, valorile estetice derivă din felul în care indivizii văd lumea din
jurul lor, fără ca fenomenele sau obiectele apreciate să fie analizate prin prisma
utilităţii acestora, ci prin intermediul frumuseţii, graţiei acestora şi prin senzaţia de
plăcere declanşată de urmărirea acestora. Din această perspectivă, valorile estetice
în sport nu sunt oferite neapărat de eficienţa mişcării în planul rezultatului obţinut,
respectiv de câştigarea unui punct sau a unei întreceri, ci de maniera în care sunt
executate anumite acte şi acţiuni motrice. Chiar dacă toate activităţile sportive pot fi
analizate din perspectivă estetică, numai anumite sporturi au standarde de execuţie
artistică, cerinţe regulamentare specifice pentru realizarea deprinderilor tehnice, din
care rezultă valori estetice deosebite (Morgan, 2007)9. Pasionaţii de baschet, de
exemplu, pot fi impresionaţi de o structură tehnico-tactică finalizată printr-o
aruncare la coş nereuşită, admirând frumuseţea situaţiei create şi a soluţiei găsite de
către jucători. Însă în plan performanţial, rezultatul oficial este cel înscris pe tabela
de marcaj şi nu cel resimţit, perceput de către spectatori.
Pe de altă parte, există sporturi în care rigorile execuţiei tehnice generează
frumuseţea mişcării şi dau valoare estetică execuţiei. Astfel, atributele estetice ale
deprinderilor tehnice specifice fac ca sporturi precum gimnastica ritmică, dansul
sportiv, patinajul artistic, înotul sincron să se distingă de alte activităţi şi să se
apropie de tărâmul artelor. Aici se adaugă şi faptul că rezultatul din concurs are o
componentă artistică distinctă, evaluată de către arbitri şi cu o importanţă majoră în
departajarea concurenţilor.
Toţi indivizii au capacitatea de a percepe anumite valori estetice şi îşi dezvoltă
de-a lungul ontogenezei, un oarecare simţ estetic (Talebzadeh & Jafari, 2012)10, în
funcţie de experienţele trăite, de modelele sociale, de factorii educaţionali, de mediul
familial, de domeniul profesional etc. Dat fiind faptul că sportul este un proces
educaţional, activităţile motrice pot fi privite ca instrumente eficiente în însuşirea
valorilor şi în formarea simţului estetic, încă de la cele mai fragede vârste.

8
Zowislo, M., 2007. Edukaja Filozoficzna, 44, retrieved from:
http://www.infona.pl/resource/bwmeta1.element.4cf0ee80-a778-3d19-b88a-63fc61443f58
9
Morgan, W.J., 2007. Ethics in sports. Human Kinetics, Champaigne, Ilinois, p. 18
10
Talebzadeh, F., Jafari, P., 2012. How sport and art could be effective in the fields of social, cognitive and emotional
learning. Procedia Social and Behavioral Sciences, 47, Elsevier, retrieved from
https://core.ac.uk/download/pdf/82570225.pdf
 Se cunosc studii ale specialiştilor care evidenţiază faptul că valorile estetice
ale sportului sunt neglijate şi marginalizate, comparativ cu rezultatele performanţiale
care sunt cuantificabile şi direct măsurabile. Aceştia consideră că este vorba despre
un stereotip, despre o prejudecată, cu rădăcini în ştiinţele exacte potrivit cărora tot
ceea ce nu este cuantificabil statistic, nu există. Emoţiile generate de frumuseţea
actului sportiv, trăirile din timpul unei competiţii, fie din arenele de întrecere, fie de
pe podium, fie în tribună nu se pot înscrie în limitetele exacte ale vreunei statistici şi
de multe ori nu pot fi descrise întocmai în cuvinte. Transferul experienţei estetice
din sport către alte domenii are efecte pozitive asupra dezvoltării societăţii per
ansamblu, considerându-se că „practicile post-sportive” lărgesc aria culturii
contemporane a individului (Tan, 2018)11.
Sporturile care au componentă artistică, abundă de valori estetice şi fac
îndoielnică apartenenţa lor la sport, ori la artă (Grigore, 2012)12. Frumuseţea gestului
şi virtuozitatea mişcărilor, îmbinarea perfectă dintre deprinderile tehnice,
expresivitate, costume şi acompaniament muzical, emoţia generată de mesajul
coregrafiei sunt doar câteva aspecte prin care aceste activităţi se apropie de artă.
Dacă ne gândim că arta mobilizează zona sensibilităţii individului în faţa
frumosului şi că valoarea artistică, estetică a unui exerciţiu din gimnastică, de
exemplu, se înscrie în aceeaşi arie, identificăm subiectivismul cu care este trăit şi
perceput actul sportiv. Astfel, în ramurile sportive aflate la graniţa cu arta, valoarea
execuţiilor este puternic influenţată de subiectivismul persoanelor care fac
evaluarea.
Sporturile artistice beneficiază de exprimarea unei forme superioare de
manifestare a capacităţii de performanţă, în care expresivitatea corporală dublează
ca o umbră corectitudinea deprinderilor tehnice. Dificultatea elementelor dintr-un
exerciţiu de concurs nu este vizibilă la nivelul expresiilor faciale şi gestuale ale
sportivilor, ci transmite siguranţă şi uşurinţă, cursivitate şi fluiditate, un înalt nivel
de tehnicitate, precum şi eleganţă în exprimarea discursului motric. Aceste aspecte
oferă măiestrie şi virtuozitate, din care rezultă atributele estetice ale mişcării şi
implicit, apropierea de tărâmul artelor.

11
Kai Syng Tan, 2018. An exploration of running as metaphor, methodology, material through the RUN!RUN!RUN!
Biennale #r3fest 2016, Sport in Societz, doi: 10.1080/17430437.2018.1430488
12
Grigore, F., 2012. Estimarea influenţei dansului sportiv asupra dezvoltării capacităţilor psihomotrice, la juniori I
(12-13 ani). Teză de doctorat, Chişinău, p. 36
 Arta presupune spirit liber creator, inovaţie şi descoperire de simboluri, forme
de exprimare, căi de transmitere a unei ideologii, a unor viziuni, a anumitor concepte
sau stări emoţionale etc. Un aspect similar cu acesta întâlnim în sporturile artistice
în care coregrafiile de concurs nu sunt altceva decât creaţii artistice valoroase care
generează valori estetice şi care sunt menite să transmită un anumit mesaj. Actul
creator este o formă de manifestare a eu-lui, este libertate în exprimarea unor laturi
ascunse ale sufletului şi/sau minţii, bazat pe un act inspirativ. Aşa cum un poet se
lasă purtat de inspiraţie pentru a da cea mai potrivită formă cuvintelor care să
exprime o anumită idee, şi un coregraf are nevoie de inspiraţie pentru a da formă
mişcărilor prin care să transmită un anumit mesaj compoziţional. Pentru actul
creaţiei, sportul devine un mijloc de exprimare artistică prin care coregraful îşi
manifestă această latură a personalităţii, un limbaj pentru a comunica o anumită
viziune. Diferenţa rezidă din faptul că, în sportul de performanţă, actul creator
trebuie subordonat capacităţii de performanţă a sportivilor şi regulamentului de
concurs. Dacă pictorul are posibilităţi infinite de a combina culorile pe pânza lui,
pentru coregraf, actul creator este condiţionat de posibilităţile sportivilor care
urmează să îl pună în scenă şi îngrădit de prevederile regulametului de concurs.
Sportul este un veritabil promotor de valori estetice nu doar în cazul
performanţei de înalt nivel, ci şi în cadrul activităţilor motrice de loisir. Autori
precum Tainio (2018)13 susţin ideea că sportul pentru toţi nu trebuie redus la o
practică raţională în care se urmăresc doar beneficii legate de sănătate, compoziţie
corporală, vitalitate şi îmbătrânire frumoasă. Experienţa sportivă în sine este
încărcată de semnificaţii în plan personal, afectiv şi emoţional , o stare de catharsis
a celui care exersează, aspect care este pus pe un loc secundar în cultura
contemporană. Centrarea atenţiei numai asupra stării de bine a individului şi asupra
utilităţii în plan social a activităţilor motrice de loisir, suprimă semnificaţia profundă
a mişcării umane şi valoarea esteticii actului motor, deşi apreceirea acestor valenţe
este încărcată de subiectivism. O secvenţă de exersare fizică în natură, de jogging
sau de mountain bike poate produce senzaţii unice, care depăşesc graniţele unei
analize ştiinţifice a încărcăturii efortului şi a efectelor în plan fiziologic. Satisfacţiile
personale aduse de o astfel de formă de activitate motrică au un aport considerabil
în perceperea parametrilor efortului şi în atingerea unei stări de bine în plan psihic
(de fericire, bucurie, împlinire). Activităţile sportive din timpul liber dezvoltă
13
Tainio, M., 2018. Contemporary physical activities: the aesthetic justification, Sport in society, doi:
10.1080/17430437.2018.1430483
creativitatea şi contribuie la atingerea excelenţei în plan personal (Beal, 1995)14,
obiective care aparţin domeniul artelor deopotrivă.
Experienţa estetică din sport surprinde şi vitalitatea sportivilor, valorile
morale, strategiile de joc şi manifestarea capacităţii de performanţă, per ansamblu.
În raport cu arta, trebuie apreciat potenţialul sportului ca experienţă practică a
omului, încărcată de semnificaţii (Elcombe, 2012)15.
Din perspectivă hermeneutică, sportul privit ca sinergie de valenţe estetice nu
se reduce la frumuseţea gestului, ci fenomenului i se adaugă semnificaţia profundă
a actului motric şi posibilitatea de a utiliza mişcarea ca limbaj universal (Edgar,
2012)16. Aşa cum arta este considerată un mijloc de a transmite un mesaj oricărui
individ, indiferent de condiţia sa socială şi educaţională (Froggett et al., 2014)17,
sportul se constituie într-un limbaj de comunicare a unor valori estetice, morale şi
sportive, pus la dispoziţia tuturor cetăţenilor. Analizate împreună, sportul şi arta
formează un limbaj cultural distinctiv (Chatziefstathiou, Iliopoulou&Magkou,
2018)18 care favorizează crearea de noi spaţii sociale şi urbane.
Pe de altă parte, competitivitatea care se manifestă la nivel social nu mai
caracterizează doar domeniul sportului, ci marchează şi tărâmul artelor. Competiţia
din domeniul artelor a devenit acerbă în ultimul deceniu, determinând un
antrenament susţinut al artiştilor, indiferent de arta îmbrăţişată. Spre exemplu,
dansul clasic care aparţine eminamente artelor, este un declanşator subtil al unei
game ample de trăiri, emoţii şi stări afective care nu are termen de comparaţie în
generarea unei stări interioare asemănătoare, pe fondul unei tehnici corporale de
excepţie. Glisarea către tărâmul performanţei s-a realizat prin împingerea limitelor
mentale, fiziologice şi motrice ale dansatorilor înspre ştiinţa domeniului sportului şi
prin pregătirea complexă a acestora. Dr. James A. Nicholas, citat de Kottler (2014)19,
a analizat 61 de activităţi motrice şi a situat baletul în topul celor mai solicitante, din

14
Beal, B., 1995. Disqualifying the official; an exploration of social resistance through the subculture of
skateboarding. Sociology of Sport Journal, 12, doi: 10.1123/ssj.12.3.252
15
Elcombe, T., 2012. Sport, aesthetic experience, and art as the ideal embodied metaphor. Journal of philosophy of
sport, doi: 10.1080-00948705.2012.725901
16
Edgar, A., 2012. Sport and art: an essay in the hermeneutics of sport. Sport, ethics and philosophy, doi:
10.1080/175111321.2013.761879
17
Froggett, L., Little, R., Roz, A., Whitaker, L., 2011. New model visual arts organisations and social engagement.
Psychosocial Research Unit, University of Central Lancashire, Preston, retrieved from
http://clok.uclan.ac.uk/3024/1/WzW-NMI_Report%5B1%5D.pdf
18
Chatziefstathiou, D., Iliopoulou, E., Magkau, M., 2018. UrbanDig Project: sport practices and artistic interventions
for co-creating urban space. Sport in Society, doi: 10.1080/17430437.2018.1430485
19
Kottler, B., 2014. Ballet is an art, not a sport. Retrieved from: https://www.huffingtonpost.com/brittany-
kottler/ballet-is-an-art-not-a-sp_b_4718929.html
punct de vedere fizic şi mental. Antrenamentul unui balerin s-a extins de la studiul
clasic, la o pregătire fizică riguroasă şi la completarea pregătirii tehnice, cu elemente
acrobatice din gimnastică. În plus, latura competiţională a dansului clasic a devenit
din ce în ce mai accentuată în ultimii ani, organizându-se periodic concursuri şi
festivaluri, pentru toate categoriile de vârstă (ex. Olimpiade şcolare, burse la
academii de dans din străinătate). În sens invers, sporturile cu pregnantă componentă
artistică folosesc mijloace din balet pentru formarea ţinutei corporale specifice,
pentru însuşirea tehnicii de bază a piruetelor şi a săriturilor, pentru însuşirea paşilor
de dans clasic ca elemente de legătură între deprinderile tehnice. Nu rare sunt
cazurile în care pregătirea sportivilor este desăvârşită de căttre un coregraf de dans
clasic. Putem adăuga aici şi exemplul galelor demonstrative din finalul competiţiilor
de gimnastică ritmică ce se apropie de spectaculozitatea festivalurilor de dans.
Unele studii analizează similitudini dintre sport şi artă, precum
instituţionalizarea sau faptul că ambele se pot desfăşura pe scenă, în diferite arene şi
că pot fi prezentate publicului. În altele, specialiştii promovează ideea că sportul în
sine este o artă (Platchias, 2010)20. Din acest punct de vedere, frumosul şi sublimul
din sport pot fi interpretate prin prisma filosofiei lui Kant, fiind generate de
motivaţia extrinsecă (competiţia) şi motivaţia intrinsecă (căutarea sensului
existenţei), în încercarea individului de a se confrunta cu provocarea infinitului.
Această perspectivă este prezentată de Gorichanaz (2016)21 într-unul din studiile
sale, în care vorbeşte despre estetica şi frumuseţea curselor de maraton şi ultra-
maraton. Aplicarea teoriei lui Kant în sport se sprijină pe criteriile de apreciere a
esteticii, pe implicarea proceselor volitive ale sportivilor, pe experienţa cognitivă şi
creativă a participanţilor, pe generarea de valori morale, libertate în exprimare,
respect şi credinţe în sport, emoţie, frumuseţe şi sublim etc. (Schmid, 2012)22.
În ceea ce priveşte publicul, spectrul emoţiilor generate de spectacolul sportiv
este unul foarte larg. În cadrul unei competiţii, spectatorii pot trece rapid de la
bucurie la tristeţe, de la supărare la fericire, de la îngrijorare la uşurare, de la
indignare la deznădejde (Duret, 2008)23. Emoţionarea publicului, în cazul sportului,
este declanşată de evoluţia sportivilor în arenele de concurs şi de deciziile arbitrilor.

20
Platchias, D., 2010. Sport is art. European journal of sport science, doi: 10.1080/17461390300073403
21
Gorichanaz, T., 2016, Beautiful and sublime: the aesthetic of running in a commodified world. Journal of the
philosophy of sport, doi: 10.1080./00948705.2016.1206826
22
Schmid, W.T., 2012. A Kantian Theorz of Sport. Journal of the Philosophy of Sport. doi:
10.1080/00948705.2012.725909
23
Duret, P., 2008, Sociologie du Sport, Presses Universitaires de France, Paris, p. 31
Acest proces de sensibilizare rămâne o experienţă pozitivă, atâta timp cât emoţiile
negative sunt bine gestionate şi nu degenerează în conflicte care ar diminua
instantaneu valoarea spectacolului sportiv.
În finalul considerentelor noastre, prezentăm fig. 20, în care sunt evidenţiate
principalele aspecte prin care sportul se situează la graniţa cu arta.

spirit creator
emoţie, trăire
valori estetice

autosatisfacţie
performanţă
SPORT
împlinire
limbaj universal ARTĂ personală
talent
pasiune
libertate de exprimare

Fig. 3. Tabloul elementelor prin care

sportul se situează la graniţa cu arta

Sportul situat la graniţa cu arta rămâne un fenomen cultural, cu un puternic

impact social şi cu efecte benefice asupra evoluţiei societăţii. Ca parte din acest
fenomen, individul implicat în diferite activităţi sportive poartă reflecţia acestor
efecte, manifestându-se la un nivel superior indiferent de domeniu. Aşadar, orice
participare la actul sportiv îmbogăţeşte individul mai întâi în plan personal, iar mai
apoi, beneficiile se propagă la nivel de comunitate.