Teoria Sportului - Rezumatul Cursului

24.01.
2023
Profesor: Teodorescu Silvia
Teoria Sportului
Pregătire examen: 25.01.2023, ORA
16:00, SALA AMFITEATRU
Curs
1. Sportul – fenomen polivalent – 4 ore
2. Dualism şi holism în sport – 4 ore
3. Jocurile Olimpice şi rolul lor în dezvoltarea sportului – 4 ore
4. Rolul sportului în societate. Sport şi sănătate – 2 ore
5. Rolul sportului în societate. Sport şi socializare – 2 ore online
6. Rolul sportului în societate. Sport şi economie – 2 ore online
7. Rolul sportului în societate. Sport şi performanţă – 2 ore online
8. Ştiinţa şi sportul – 2 ore online
9. Sportul producător de valori – 2 ore online
10. Sportul promotor al performanţei de înalt nivel – 4 ore
Conţinut
(descriptori) Seminar
1. Sportul – delimitări conceptuale – 2 ore
2. Sportul – fenomen polivalent – 4 ore
3. Tendinţe manifeste în sport – 2 ore
4. Jocurile Olimpice de vară - analiză complexă – 2 ore
5. Jocurile Olimpice de iarnă - analiză complexă – 2 ore
6. Performanţă cu orice preţ? – 2 ore
7. Sport şi coeziune socială – 4 ore online
8. Sport şi bunăstare personală – 4 ore online
9. Sport artă sau arta sportului? – 2 ore online
10. Violenţa în sport - 4 ore
- răspunsuri la evaluarea finală – lucrare scrisă - eseu 70 %

Stabilirea notei finale - evaluare continuă pe parcursul activităţii. 10 %
- referat individual + proiect de echipă 20 %
Elemente suplimentare
SPORTUL, FENOMEN COMPLEX
Privit ca fenomen al vieţii sociale moderne, sportul se distinge de alte fenomene

sociale prin universalitate, dar în acelaşi timp şi prin unicitate. Dincolo de
frontiere, de tradiţii şi de obiceiuri culturale, aparţinând diferitelor civilizaţii
trecute sau actuale, dincolo de orientări politice sau interpretări filozofice, sportul a
devenit un limbaj universal care îi permite individului să-şi exprime întregul
potenţial bio-psiho-socio-motric şi care îi oferă libertate în plan spiritual. Sportul
este creator de mituri, se sprijină pe tradiţie şi creează simboluri, instigă la
activităţi de masă şi generează un nou mod de viaţă, naşte elemente de folclor şi
constituie un mod estetic de exprimare. Astfel, sportul se manifestă ca o valoare
intrinsecă ce înnobilează fiinţa umană şi creează beneficii imense atât în plan
biologic, social, cât şi în plan cultural.
În acest context, „sportul este bucuria de a trăi, dorinţa de a te exprima în libertate,
de a realiza tu însuţi, prin angajare personală, întâlnirea şi compararea cu ceilalţi,
raportul cu lumea şi cu societatea. El este un factor al maturităţii umane şi al
educaţiei morale şi sociale; el facilitează relaţiile între oameni şi aduce o
importantă contribuţie la viaţa civilă .“
Sportul reprezintă una dintre cele mai dinamice activităţi sociale care are drept
scop perfecţionarea fiinţei umane. Dinamica structurală a sportului rezidă din
interacţiunea permanentă dintre producători (sportivii), consumatorii (spectatorii)
şi colportori (reprezentanţii mass-media, oficiali, factori administrativi, manageri,
cadre didactice), care, în cazul sportului de performanţă, împinge la extrem limitele
biologice şi psihologice umane, influenţând în mod controlat sau spontan
dezvoltarea personală şi promovarea valorilor în societate.
Sportul contemporan reprezintă un fenomen de maximă amplitudine, capabil să

declanşeze energii umane şi să mobilizeze resurse materiale şi financiare ce pot fi
greu comparate cu cele din alte domenii ale existenţei sociale. Evoluţia sa din
ultimul sfert de veac a transformat treptat şi în măsură din ce în ce mai mare,
sportul, dintr-o alternativă de petrecere a timpului liber într-o industrie complexă
cu efecte economice şi sociale, clar conturabile, asupra comunităţii umane. În
ultimii ani, s-a făcut resimţită nevoia de a opera schimbări, de a impune metode şi
concepte noi menite de a face faţă unei societăţi cu o dinamică deosebită. În
încercarea de a se alinia cerinţelor moderne impuse, specialiştii din domeniul
activităţilor sportive resimt adesea presiunea exercitată de creşterea continuă a
nivelului fenomenului sportiv pe plan internaţional.
Din perspectiva activităţilor motrice agonistice, sportul este încadrat, în funcţie
de structurile motrice pe baza cărora se constituie, în categoria principalelor
activităţi motrice formative, distingându-se prin caracterul său de întrecere
specific.
Din perspectiva activităţilor motrice ludice, sportul este definit ca “joc

organizat, acompaniat de efort fizic, realizat printr-o structură formală, organizat
într-un context de reguli formale şi explicite de comportament şi proceduri, şi
observat de spectatori.”5
Ca fenomen cultural, sportul îşi depăşeşte propriile graniţe şi devine expresiaunei
noi accepţiuni a culturii.
Sportul este generator de valori estetice, morale, intelectuale, fiind consideratdrept
act de creaţie. Drept urmare, este un act de cultură ce marchează existenţa
individului la un moment dat sau chiar întreaga existenţa a acestuia.
Sportul devine instrumentul prin care individul îşi exteriorizează trăirile, îşi
manifestă creativitatea, îşi demonstrează potenţialul, transmite un mesaj despre
sine sau despre viaţă etc.
Deopotrivă, sportul se transformă într-un valoros izvor de inspiraţie pentru diferite

arte. Activitatea sportivă şi eroii ei, ca oglindiri ale realităţii şi expresiei de
întrecere, ca surse ale idealului de frumuseţe umană i-a determinat pe arhitecţi,
pictori, regizori şi constructori să realizeze inestimabile opere de artă arhitecturală,
nepreţuite creaţii de artă plastică cu subiect sportiv şi impresionante filme.
Ca fenomen al vieţii moderne, practicat de sute de milioane de sportivi şi vizionat

ca spectacol în marile arene sportive de miliarde se spectatori, sportul şi-a
dezvoltat un grandios spaţiu de activitate, în condiţiile în care nu există în lume
orașe mari care să nu pună la dispoziţia sportivilor spaţii, locuri de pregătire şi
concurs. De asemenea, pentru adepţii sportului pentru toţi, există prevederi legale
în baza cărora aceştia pot utiliza arenele sportive, în afara orelor de antrenament.
Acestora li se adaugă spaţiile naturale în care se pot desfăşura activităţi sportive de
loisir, precum şi centrele de fitness, bazinele, cluburile şi asociaţiile sportive care
funcţionează în regim privat. Referitor la baza materială destinată sportului
adaptat, la nivelul întregii societăţi româneşti, nu doar pe linie de sport, se cunoaşte
o insuficienţă majoră a facilităţilor de care au nevoie persoanele cu deficienţe.
Ca factor economic, sportul presupune cheltuieli, investiţii şi profit material care
îl înscriu în sfera activităţilor economice. Impactul economic al sportului este
justificat prin prisma ramurilor industriei care au de câştigat de pe urma practicării,
organizării şi desfăşurării activităţilor şi evenimentelor sportive. Şi amintim aici
numai câteva dintre aceste direcţii: farmaceuticele, textilele, aparatura de
specialitate, telecomunicaţiile, construcţiile, turismul, sănătatea, asigurările etc. Se
poate vorbi chiar de o industrie a sportului datorită serviciilor pe care le oferă şi a
producţiei de bunuri materiale.
Serviciile pe care le oferă sportul (educaţie) se adresează următoarelor tipuri de

clienţi (Dragnea & Teodorescu, 2002)8:
 - clienţi primari – beneficiarii direcţi ai efectelor practicării exerciţiilor

fizice;
 - clienţi secundari – părinţi, sponsori, administraţii locale etc.;
 - clienţi terţiari – societatea.
Din punct de vedere politic, sportul este considerat ambasadorul de seamă al

oricărei naţiuni. O ţară vorbeşte cel mai uşor despre oamenii ei prin rezultatele
obţinute în sportul de performanţă. Afirmarea unor popoare prin sport, tradiţia
şi supremaţia deţinute poate în anumite ramuri sau probe, au făcut ca astăzi, de
exemplu, România să fie cunoscută prin Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi.
Deşi sportul, prin valorile sale deserveşte direct sau indirect politica la toate
nivelurile (local, regional, naţional, internaţional), nu întotdeauna demersurilor
reprezentanţilor legali susţin la cel mai înalt standard activitatea sportivă.
Kretchmar (1994)9 aduce în discuţie problematica sport – instituţie, în care trebuie
căutat un echilibru al promovării valorilor sportive şi sociale, care depinde, atât de
factorii decizionali, cât şi de indivizii angrenaţi direct sau indirect în actul sportiv
(practicaţi, performeri, antrenori, spectatori). Analiza porneşte de la nevoile
societăţii vizavi de sport, care privesc în egală măsură individul, cât şi instituţiile
implicate în fenomenul sportiv. Acest fapt este explicat prin dubla condiţionare a
celor doi factori, şi anume: influenţa pe care instituţiile o exercită asupra
dezvoltării şi transformării individului şi modificările la nivel instituţional datorate
acţiunii şi implicării celor afiliaţi.
DUALISM ȘI HOLISM ÎN SPORT1
Dualismul sau dualitatea reprezintă o concepție filozofică prin intermediul căreia

se explică existența prin prezența a două principii opuse și ireductibile, și anume:
corpul și sufletul, materia și spiritul (Decartes), materia și forma (Aristotel), lucruri
sensibile și idei (Platon), binele și răul (religie)2 (DEX). Este un concept uzitat cu
precădere în domenii precum filozofia, teologia, fizica, antropologia, istoria, dar
care își dovedește aplicabilitatea și în domeniului activităților motrice.
Se cunosc următoarele forme ale dualismului, așa cum rezultă acestea din
terminologia specifică domeniilor în care a fost aplicat conceptul:
 - dualismul cosmologic - explică faptul că lumea este dominată de

concurența, de alternanța sau de opoziția permanentă între două cauze
primordiale;
 - dualismul metafizic - plasează existența unei realități transcendente în
raport cu lumea sensibilă;
 - dualismul antropologic - explică faptele umane prin prezența a două
realități ireductibile în interiorul acestuia: corpul și sufletul, rațiunea și
pasiunea, libertatea și necesitatea;
 - dualism epistemologic - prezintă cunoașterea ca depinzând permanent de
ipostazele: obiect și subiect (observator și fenomen);
 - dualism etic – pune în opoziție necesitatea cu sensibilitatea;
 - dualism ontologic – include dualismul cosmologic, antropologic și
metafizic;
 - dualism critic – include dualismul etic și epistemologic.
Abordarea dualismului în sport are drept punct de plecare diferențierea manifestată
evident în plan profesional și social, între domeniul activităților motrice și alte
domenii: economie, informatică, politică, filologie etc.
Dacă ne îndreptăm atenția spre activitățile motrice incluse în sistemul școlar de
educație, putem observa cu ușurință progresul diferit al copiilor de la o lecție, la
alta și manifestările distincte ale acestora la același tip de exersare. Astfel,
coexistența celor două părți corp și minte (rațiune și suflet la un loc, după unii
autori), precum și interacțiunea și interdependența acestora ne fac să ne gândim la
necesitatea abordării integrale a complexității ființei umane, știind că nici o
operație a gândirii nu se poate face în afara corpului și nici o mișcare a segmentelor
în absența comenzii sistemului nervos.
În acest context, se disting patru valențe ale dualismului manifestat în sport, menite
să ofere premisele necesare pentru combaterea viziunii dualismului, în favoarea
promovării holismului, ca doctrină care susține existența întregului, cu trăsături
distincte, superioare însumării părților componente ale acestuia.
În continuare, prezentăm sintetic aceste aspecte de dualitate ale activităților

motrice, după Kretchmar (1994)5:
 - corpul separat de minte;

 - corpul ghidat de minte;
 - corpul implicat în a face și nu în a gândi;
 - corpul ca furnizor al simbolurilor nonverbale.
Holismul reprezintă o concepție filozofică potrivit căreia întregul nu poate fi redus

la suma părților, acesta având per ansamblu caracteristici superioare, datorită
relațiilor dintre componentele sale. Perspectiva holistă are o largă aplicabilitate în
economie, sociologie, filozofia culturii. Considerat teorie generală a sistemelor,
holismul generează numeroase interpretări în domenii precum fizică, informatică,
matematică, chimie, biologie, pedagogie, logică, educație fizică și sport etc.
Holonul care, în opinia lui Koestler, este definit ca subsistem structural sau
funcțional, aparținând unei ierarhii de un anumit fel (biologică, socială, cognitivă),
care demonstrează un comportament determinat de reguli și/sau o stabilitate a
configurației sale structurale. Atunci când se vorbește de holon, înseamnă că există
un sistem care deține o fațetă orientată spre întregul din care face parte, și o altă
fațetă direcționată spre elementele în raport cu care sistemul în sine constituie
întregul (Pantea, 2002) .
Începând cu secolul XX, domeniul educației fizice și sportului a fost abordat din
perspectivă nondualistică, devenind celebre expresiile unor promotori ai holismului
în activitățile motrice și nu numai (Kretchmar, 1994)11:
- Mens sana in corpore sano (Juvenal) – persoana este văzută ca un întreg format
din corp și minte, în care mintea funcționează sănătos dacă fizicul este sănătos, iar
corpul se menține sănătos dacă este controlat și condus corespunzător de o minte
care funcționează bine (care ghidează spre exersare datorită conștientizării
necesității activităților motrice)
- Unitate corp – spirit - minte (YMCA Triangle-Gulick) – persoana este văzută

ca un întreg format din trei componente: corp, spirit, minte între care trebuie să
existe un echilibru perfect, fără a dezvolta excesiv doar unul sau două dintre aceste
elemente, în pofida altuia. Față de expresia anterioară, este adăugat elementul de
spiritualitate, dimensiunea religioasă a persoanei. Din această perspectivă, educația
fizică și sportul au avut de câștigat deoarece au fost puse la nivel de egalitate cu
spiritualitatea și cu intelectul. Întrebarea care apare din partea criticilor acestei
expresii este legată de formele de inteligență care se manifestă la om în situații
diferite și care sunt cuprinse în dimensiunea minte.
- Educație prin fizic (Williams, 1965) - persoana este văzută ca un întreg care
poate da un randament mai bun în plan profesional, prin transmiterea de valori
sociale și morale prin intermediul activităților motrice. Din acest punct de vedere,
educația fizică și sportul pun la dispoziție adevărate laboratoare de învățare pentru
viață. Autorul evidențiază informațiile care sunt transmise și cunoștințele care sunt
achiziționate dincolo de exersarea fizică propriu-zisă, cum ar fi, de exemplu,
situațiile din cadrul unui joc sportiv (adversitate, cooperare, control emoțional,
competitivitate etc.)
- Educație a fizicului (McCloy, 1966) – persoana este văzută ca un întreg, dar

care are nevoie să acorde o importanță deosebită fizicului pentru a da randament în
plan profesional. Orice individ necesită o bună rezistență cardiovasculară, un tonus
crescut al musculaturii și o bună mobilitate pentru a desfășura cu ușurință sarcini
motrice cotidiene și de serviciu.
SPORT ŞI SĂNĂTATE
Sportul se conturează ca un puternic liant între semnificația reală a stării de

sănătate a individului și funcționarea optimă a acestuia, între integritatea
organismului și manifestarea maximă a potențialului, între a exista și a trăi. Un stil
de viaţă nesănătos, bazat pe inactivitate fizică, un ritm haotic de muncă şi odihnă,
alături de o alimentaţie necorespunzătoare, reprezintă un cumul de factori care
perturbă starea de bine a individului. Mai mult decât atât, obiceiurile vicioase ale
indivizilor, precum consumul de tutun, alcool, droguri, jocuri de noroc pot diminua
calitatea vieţii acestora. În acest context, toate acţiunile oamenilor se reflectă în
starea lor de sănătate, fiind necesar să fie promovat un stil de viaţă echilibrat, încă
de la cele mai fragede vârste. Indiferent de ţară, atât medicii, cât şi specialiştii în
educaţie fizică şi sport recomandă practicarea exerciţiilor fizice pentru a contracara
efectele sedentarismului, pentru a combate obezitatea, pentru a atenua efectele
presiunilor psihice şi sociale datorate stresului cotidian, pentru a înlocui obiceiurile
nocive, dăunătoare, autodistructive, din stilul de viață al indivizilor.
Sportul aduce beneficii asupra sănătăţii mentale, asupra sănătăţii fizice şi asupra
sănătăţii sociale (Krumm, 2016) . În ceea ce priveşte subsistemele sportului, este
unanim acceptat faptul că sportul pentru toţi este direct legat de o stare optimă de
sănătate, în vreme ce pentru sportivii de performanţă, există riscuri crescute de
accidentări, traumatisme sau afecţiuni cronice, în special osteo-ligamentare.
SPORT ȘI SOCIETATE
O dimensiune aparte a analizei specialiștilor din domeniu este reprezentată de
procesul de socializare prin care se transformă indivizii care practică diferite
activități sportive, dar și spectatorii. Socializarea în și prin sport este un proces prin
care practicanţii şi consumatorii indirecţi, dobândesc noi deprinderi
comportamentale, îşi însuşesc valori, obţin un feed-back al acţiunilor lor, cunosc
anumite repere ale conduitelor sociale şi se auto-educă. Socializarea reprezintă ”un
proces prin care fiinţa umană, de la cele mai fragede vârste, achiziţionează
obiceiuri, credinţe, şi acumulează cunoştinţe despre societate, prin educaţie şi
4 antrenament, pregătindu-se astfel pentru statutul de adult” .
Printre funcţiile şi obiectivele socializării se numără următoarele5:
 - este un proces de învăţare;

 - transformă individul din fiinţă biologică, în fiinţă socială;
 - dezvoltă personalitatea individului;
 - educă simţul datoriei şi al responsabilităţii;
 - dezvoltă cunoştinţe şi formează deprinderi;
 - stabileşte ordinea socială;
 - transmite valori culturale;
 - dezvoltă calităţi sociale.
SPORT ȘI ARTĂ
Relaţia sport – cultură - educaţie

Problematica sinergiei sport – artă a făcut obiectul a numeroase analize filozofice,
având la bază alăturarea a două elemente care aparţin culturii unei societăţi: arta şi
sportul. În sensul larg, cultura unei societăţi include educaţia şi nivelul de
cunoaştere, valorile morale şi spirituale, domeniul artelor, principiile după care se
ghidează indivizii, tradiţiile şi obişnuinţele acestora. În acest context, sportul
devine un act de cultură, atât din punct de vedere educaţional, cât şi din punctul de
vedere al interdependenţei cu arta.
Alianţa sportului cu educaţia şi cultura se regăseşte într-unul dintre principiile

fundamentale ale Olimpismului, dimensionat în Charta Olimpică după cum
urmează: „Olimpismul este o filozofie de viaţă, exaltând şi combinând într-un
ansamblu echilibrat calităţile corpului, voinţei şi spiritului. Asociind sportul
culturii şi educaţiei, Olimpismul caută să creeze un mod de viaţă bazat pe bucuria
aflată în efort, pe valoarea educativă a bunului exemplu, responsabilităţii sociale
şi a respectului faţă de principiile etice fundamentale universale” (COSR, 2018) .
Olimpismul readuce în prim plan tripticul sport-cultură-educaţie, pe fondul

performanţelor marilor campioni despre care putem spune metaforic că stăpânesc
arta sportului.
Legătura bivalentă dintre sport şi artă are un efect pozitiv asupra creşterii
numărului de participanţi direcţi şi indirecţi pentru fiecare dintre acestea, fiind un
promotor al culturii în rândul cetăţenilor
Sportul generator de valori estetice

Sportul se situează la graniţa cu arta prin prisma faptului că este un generator de
valori estetice, valori care sunt percepute şi apreciate mai mult sau mai puţin
subiectiv de către specialişti, practicieni sau spectatori, în funcţie de experienţă,
structură afectivă, cultură, educaţie, nivel de informare etc.
Polemica privind sportul şi arta din perioada postmodernistă porneşte de la ideea
că activităţile motrice au trecut treptat de la sfera eticii (unde se încadrează
Olimpismul tradiţional), la domeniul esteticii. Această trecere este considerată
drept un „signum temporis” al unui fenomen mai amplu care marchează evoluţia
societăţii, în care estetica ocupă o importanţă din ce în ce mai mare (Zowislo,
2007) . Această abordare nu exclude însă etica din practica sportivă, dar aduce în
prim plan valorile estetice ale acţiunilor motrice şi transformarea sportului într-un
act de cultură.
Sporturile artistice beneficiază de exprimarea unei forme superioare de manifestare

a capacităţii de performanţă, în care expresivitatea corporală dublează ca o umbră
corectitudinea deprinderilor tehnice. Dificultatea elementelor dintr-un exerciţiu de
concurs nu este vizibilă la nivelul expresiilor faciale şi gestuale ale sportivilor, ci
transmite siguranţă şi uşurinţă, cursivitate şi fluiditate, un înalt nivel de tehnicitate,
precum şi eleganţă în exprimarea discursului motric. Aceste aspecte oferă măiestrie
şi virtuozitate, din care rezultă atributele estetice ale mişcării şi implicit, apropierea
de tărâmul artelor.
Arta presupune spirit liber creator, inovaţie şi descoperire de simboluri, forme de
exprimare, căi de transmitere a unei ideologii, a unor viziuni, a anumitor concepte
sau stări emoţionale etc. Un aspect similar cu acesta întâlnim în sporturile artistice
în care coregrafiile de concurs nu sunt altceva decât creaţii artistice valoroase care
generează valori estetice şi care sunt menite să transmită un anumit mesaj. Actul
creator este o formă de manifestare a eu-lui, este libertate în exprimarea unor laturi
ascunse ale sufletului şi/sau minţii, bazat pe un act inspirativ.
Din perspectivă hermeneutică, sportul privit ca sinergie de valenţe estetice nu se

reduce la frumuseţea gestului, ci fenomenului i se adaugă semnificaţia profundă a
actului motric şi posibilitatea de a utiliza mişcarea ca limbaj universal (Edgar,
2012) . Aşa cum arta este considerată un mijloc de a transmite un mesaj oricărui
individ, indiferent de condiţia sa socială şi educaţională (Froggett et al., 2014) ,
sportul se constituie într-un limbaj de comunicare a unor valori estetice, morale şi
sportive, pus la dispoziţia tuturor cetăţenilor. Analizate împreună, sportul şi arta
formează un limbaj cultural distinctiv (Chatziefstathiou, Iliopoulou&Magkou,
2018)18 care favorizează crearea de noi spaţii sociale şi urbane.
SPORT ȘI ȘTIINȚĂ

Identificarea, înţelegerea şi explicarea problematicii sportului, din punct de vedere
ştiinţific, presupune o abordare sistemică, generată de complexitatea şi subtilitatea
fenomenelor implicate. Cele mai multe referiri din literatura autohtonă privesc
sportul de performanţă, în cadrul căruia se observă preocupări ale cercetătorilor
pentru perfecţionarea biomecanicii mişcării, pentru eficientizarea mijloacelor de
pregătire, pentru antrenarea laturii biologice a organismului sportivului, pentru
identificarea substanţelor care potenţează (permis sau interzis) capacitatea de
performanţă, pentru perfecţionarea echipamentelor şi a aparaturii de specialitate
etc.
În condiţiile în care sportul nu poate exista în afara efortului fizic și al ecoului din
plan fiziologic al acestuia, cercetarea ştiinţifică reprezintă un vector al progresului
sportivului, deoarece le oferă antrenorilor informaţii despre numeroasele faţete ale
performanţei, care sunt mai mult sau mai puţin vizibile în practică şi care devin
esenţiale pentru conducerea procesului de pregătire. Cercetarea ştiinţifică se
fundamentează, pe de o parte, pe preocupările fiziologilor, ale psihologilor, ale
teoreticienilor educaţiei fizice şi sportului, iar, pe de altă parte, se bazează pe alte
discipline care studiază mişcarea umană şi pe integrarea lor reciprocă. Cât despre
abordarea efortului fizic din perspectiva activităţilor motrice, trebuie specificat că o
serie de studii de teoria sportului, kinesiologie, didactica sportului, psihologia
sportului, metodologia cercetării ştiinţifice etc. şi-au adus contribuţia la
dimensionarea şi consolidarea domeniului.
Teoria sportului a căpătat mai multă consistenţă şi s-a desprins, treptat, din teoria
educaţiei fizice şi sportului, deoarece, iniţial, sportul a fost inclus ca mijloc al
educaţiei fizice, iar ulterior a fost redimensionat ca activitate de performanţă
(Matveev & Novicov, 1980) . Discipline cu caracter umanist, discipline biologice,
dar şi câteva dintre ştiinţele exacte (informatica, de exemplu) concură la
interdisciplinaritatea ştiinţei sportului. De remarcat faptul că se conturează tot mai
pregnant o ştiinţă a sportului, susţinută prin eforturile lui Haag (1994) , care
subliniază necesitatea unei fundamentări teoretice a sportului, ca disciplină
ştiinţifică. Pe plan intern, specialişti precum M. Epuran, L. Teodorescu, I.
Şiclovan, A. Dragnea etc. au acţionat în direcţia scientizării domeniului sportiv,
atât în relaţie cu educaţia fizică, cât şi separat, sub denumiri ca ştiinţa activităţilor
corporale sau ştiinţa(ele) sportului.
În ceea ce privește domeniul științific în care se încadrează sportul, trebuie
menționat faptul că în momentul de față se utilizează denumirea de Știința
Sportului și a Educației Fizice, denumire care a trecut de-a lungul timpului prin
perioade în care s-a folosit: Educație Fizică, Cultură Fizică, Cultură Fizică și Sport,
Educație Fizică și Sport, Educație Fizică și Știința Sportului, Știința Activităților
Corporale, Știința Activităților Motrice, Știința Activităților Fizice și Sportive,
Kinesiologie, Kinantropologie, Antropologie motrică (Parlebas, 19903; Dragnea &
Bota, 19994; Epuran, 20055).
Remarcabilă găsim inițiativa unui grup de cercetători români care au încercat în
anul 2010 , înlocuirea denumirii domeniului educației fizice și sportului, cu
Științele Motricității Umane, pornind de la complexitatea beneficiilor activităților
motrice asupra ființei umane și punând pe picior de egalitate cele trei subsisteme
ale sportului, care nu pot fi diferențiate ca importanță pentru nicio societate
modernă. În acest sens, specialiștii prezintă câteva exemple de sintagme utilizate în
alte țări, precum:
 - Franța – Science de la motricité (Știința motricității)

 - Italia – Motor sciences (Științe motorii)
 - USA - Human movement science (Știința mișcării umane)
 - Norvegia - Human movement and sport science (Știința mișcării umane și
a sportului)
 - Australia - Human movement science (Știința mișcării umane)
Indiferent de denumirea uzitată, se observă cu ușurință o analiza pluridisciplinară

(fig. 21.) şi interdisciplinară a sportului, rezultată în urma colaborărilor fructuoase
dintre specialişti ai unor domenii diferite, consecinţa fiind creşterea calităţii şi
diversificarea demersurilor ştiinţifice. Astfel, tehnologia laboratoarelor de cercetare
s-a modernizat, au fost create aparate şi echipamente performante de investigație și
de antrenament pentru anumiți parametri funcţionali, biochimici şi biomecanici ai
efortului fizic.
Una dintre direcţiile principale de analiză a efortului fizic a privit sursele de
energie ale contracţiei musculare, fiind recunoscute cercetările, de la începutul
secolului XIX, efectuate de britanicii Sir Walter Fletcher şi Sir Frederick Gowland
Hopkins, care au identificat pentru prima dată legătura dintre producerea de lactat
şi contracţia musculară. În 1921, Archiband Hill şi Otto Fritz Meyerhof primesc
premiul Nobel, acordat pentru cercetările lor asupra metabolismului energetic.
Treptat, interesul pentru efortul fizic a luat amploare şi i-a captat tot mai mult pe
biochimişti. Primul laborator destinat acestor demersuri, „Harvard Fatigue
Laboratory”, a fost fondat de Lawrence J. Henderson. Cercetările vizau fiziologia
exerciţiului, aspecte de nutriţie şi influenţe ale îmbătrânirii, altitudinii şi
schimbărilor de climă asupra organismului
Printre cele mai renumite laboratoare de specialitate, se numără Institutul Cooper,

creat în 1970 de Kenneth Cooper, promotorul menţinerii şi ameliorării stării de
sănătate prin practicarea exerciţiilor fizice, în special în regim aerob.
De maximă importanţă a fost apariţia şi dezvoltarea laboratoarelor de analiză

biomecanică a exerciţiului fizic, a centrelor de medicină sportivă, de cercetări
neuromusculare, a celor destinate tehnologiei sportului, nutriţiei sportivilor,
refacerii capacităţii de efort sau a celor în care se investighează aspecte de altă
natură ale performanţei şi excelenţei sportive.
O altă direcție de cercetare științifică este reprezentată de nivelul de adaptare

fiziologică a sportivilor la efortul specific, în activitățile ciclice. Această latură a
pregătirii sportivilor condiționează obținerea performanței, motiv pentru care
specialiștii acordă o mare importanță monitorizării consumului maxim de oxigen și
ratei metabolismului bazal.
Literatura de specialitate evidențiază că evaluarea capacității funcționale a

organismului sportivului se poate realiza foarte eficient în baza consumului maxim
de oxigen (VO2max) care evidențiază producția de dioxid de carbon și diminuarea
O2, la nivel alveolar (Bussotti et al., 2008) . Fiziologii explică faptul că pe măsură
ce cantitatea totală de O2 creşte în debutul efortului, se reduce pCO2, datorită
compensației și acidozei lactice (Sun et al., 2001 ; Sabapathy et al. 2004) .

Teoria Sportului - Rezumatul Cursului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teoria Sportului - Rezumatul Cursului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

24.01.

- răspunsuri la evaluarea finală – lucrare scrisă - eseu 70 %

Privit ca fenomen al vieţii sociale moderne, sportul se distinge de alte fenomene

Sportul contemporan reprezintă un fenomen de maximă amplitudine, capabil să

Din perspectiva activităţilor motrice ludice, sportul este definit ca “joc

Deopotrivă, sportul se transformă într-un valoros izvor de inspiraţie pentru diferite

Ca fenomen al vieţii moderne, practicat de sute de milioane de sportivi şi vizionat

Serviciile pe care le oferă sportul (educaţie) se adresează următoarelor tipuri de

 - clienţi primari – beneficiarii direcţi ai efectelor practicării exerciţiilor

Din punct de vedere politic, sportul este considerat ambasadorul de seamă al

Dualismul sau dualitatea reprezintă o concepție filozofică prin intermediul căreia

 - dualismul cosmologic - explică faptul că lumea este dominată de

 - dualism critic – include dualismul etic și epistemologic.

În continuare, prezentăm sintetic aceste aspecte de dualitate ale activităților

 - corpul separat de minte;

Holismul reprezintă o concepție filozofică potrivit căreia întregul nu poate fi redus

- Unitate corp – spirit - minte (YMCA Triangle-Gulick) – persoana este văzută

- Educație a fizicului (McCloy, 1966) – persoana este văzută ca un întreg, dar

SPORT ŞI SĂNĂTATE

Sportul se conturează ca un puternic liant între semnificația reală a stării de

4 antrenament, pregătindu-se astfel pentru statutul de adult” .

Printre funcţiile şi obiectivele socializării se numără următoarele5:

 - este un proces de învăţare;

Relaţia sport – cultură - educaţie

Alianţa sportului cu educaţia şi cultura se regăseşte într-unul dintre principiile

Olimpismul readuce în prim plan tripticul sport-cultură-educaţie, pe fondul

Sportul generator de valori estetice

Sporturile artistice beneficiază de exprimarea unei forme superioare de manifestare

Din perspectivă hermeneutică, sportul privit ca sinergie de valenţe estetice nu se

SPORT ȘI ȘTIINȚĂ

 - Franța – Science de la motricité (Știința motricității)

Indiferent de denumirea uzitată, se observă cu ușurință o analiza pluridisciplinară

Printre cele mai renumite laboratoare de specialitate, se numără Institutul Cooper,

De maximă importanţă a fost apariţia şi dezvoltarea laboratoarelor de analiză

O altă direcție de cercetare științifică este reprezentată de nivelul de adaptare

Literatura de specialitate evidențiază că evaluarea capacității funcționale a

S-ar putea să vă placă și