Sunteți pe pagina 1din 5

GRILE SI INTREBARI

DREPT CIVIL.SUCCESIUNI

Unitatea 1

1. Moştenirea este:
a. transmisiunea patrimoniului unei peroane fizice decedate;
b. transmisiunea patrimoniului unei personae juridice;
c. transmisiunea patrimoniului statului către cetăţeni.

2. Moştenitorii universali sunt aceia care:

a. dobândesc totalitatea drepturilor patrimoniale care au a


parţinut defunctului;
b. dobândesc o parte din drepturilor patrimoniale care au aparţinut defunctului;
c. dobândesc doar anumite bunuri care au aparţinut
defunctului.

3. Se numeşte succesibil:

a. cel chemat la succesiune, după ce a acceptat moştenirea;


b. cel chemat la succesiune înainte de a accepta moştenirea;
c. doar copiii defunctului.

1. Ce se înţelege prin conceptul de succesiune?


2. Care sunt accepţiunile conceptului de moştenire?.
3. Cum operează norma juridică care se referă la moştenire?
4. De câte feluri este moştenirea după izvorul său?
5. De câte feluri sunt moţştenitorii, după felul succesiunii?

Unitatea 2

1. Succesiunea în dreptul cutumiar dovada calităţii de moştenitor se făcea :


a. cu acte ;
b. cu martori;
c. sub cuvânt de onoare.

2. În vechiul drept românesc transmisiune moştenirii se făcea:


a. numai pe cale legală;
b. numai pe cale testamentară;
c. atât pe cale legală, cât şi pe cale testamentară.

3. Caracterele transmisiunii moştenirii sunt?


a. pentru cauză de moarte, între vii, unitară şi indivizibilă;
b. pentru cauză de moarte, între vii, unitară şi divizibilă;
c. pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă
1. Cu se transmitea succesiune în dreptul cutumiar?
2. Cu se transmitea succesiune în vechiul drept românesc?
3. Care sunt felurile transmisiunii succesorale?
4. Enumeraţi caracterele juridice ale transmisiunii moştenirii
5. Ce înseamnă transmisiune pentru cauză de moarte?
GRILE SI INTREBARI
DREPT CIVIL.SUCCESIUNI

Unitatea 3

1. Data deschiderii succesiunii este:

a. data decesului;
b. data autentificării testamentului;
c. data la care a fost văzut ultima dată de cujus

2. Succesiunile se deschid :

a. prin moarte;
b. la data deschiderii procedurii succesorale notariale;
c. la data acceptării moştenirii de către succesori.

3. Locul deschiderii succesiunii este:


a. domiciliul mostenitorilor;
b. ultimul domiciliu al defunctului;
c. ambele variante de mai sus.

1. Potrivit cărei regului se deschid succesiunile ?


2. care este data deschiderii succesiunii?
3. Care este locul deschiderii succesiunii?

Unitatea 4

1. Data deschiderii succesiunii este


a. data morţii fizic constatate a celui care lasă moştenirea;
b. data formulării cererii în faţa notarului public;
c. data eliberării certificatului de moştenitor.

2. Capacitate succesorală înseamnă:

a. capacitate de folosinţă;
b. capacitate de exerciţiu;
c. aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe
care le implică calitatea de succesor

3. Vocaţie succesorală înseamnă :

a. determinarea capacităţii succesorale; 


b. determinarea, dintre mai mulţi moştenitori care au vocaţie succesorală generală,
a moştenitorilor efectivi ai defunctului;
c. accesptarea moştenirii.
1.Care sunt condiţiile cerute pentru a moşteni?
2. Ce este capacitatea succesorală ?
3.Ce este vocaţia succesorală?
4. Când poate moşteni persoana concepută?
5. Explicaţi teoria comorienţilor în raport cu condiţiile cerute pentru a moşteni.
GRILE SI INTREBARI
DREPT CIVIL.SUCCESIUNI

Unitatea 5

1. Sunt moştenitori legali, clasa I:


a. descendenţii
b. descendenţii, până la gradul 4 inclusiv
c.descendenţii fără limită de grad, împreună cu ascendenţii privilegiaţi

2.Reprezentarea funcţionează:
a. pentru descendenţii copiilor şi fraţilor
b. numai dacă reprezentarea devine activă pentru cauză de exheredare a
rudelor predecedate
c. în cazul în care este menţionată într-un legat cuprins în testament

3.Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra bunurilor mobile:


a. există şi va fi cules de soţul supravieţuitor, în limita a ½ din aceste bunuri
b. există doar dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii, în
limita a ½ din aceste bunuri
c. există şi va fi cules de soţul supravieţuitor peste cota sa succesorală

1. Care sunt principiile devoluţiunii succesorale legale?


2. Enumeraţi clasele de moştenitori legali?
3. Ce este nedemnitatea succesorală?
4. Ce este reprezentarea succesorală?
5. Care sunt drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor?

Unitatea 6

1. Formele testamentare sunt:


a. prevăzute de lege ad solemnitatem
b. rezultatul unor negocieri între testator şi legatari
c. nu sunt o materie reglementată

2. Legatul bunului altuia este valabil:


a. DA, fiind prezumat a fi întocmit cu bună credinţă
b. NU, fiind lovit de nulitate absolută
c. NU, exceptând situaţia în care legatarul execută voluntar acest legat

3. Este irevocabilă, atunci când este făcută prin testament:


a. recunoaşterea copiilor
b. recunoaşterea unei datorii
c. remiterea de datorie

1. Ce este testamentul?
2. De câte feluri sunt testamentele?
3.Ce este rezerva succesorală?
4. Ce se înţelege prin raportul donaţiilor?
GRILE SI INTREBARI
DREPT CIVIL.SUCCESIUNI

Unitatatea 7

1. Termenul de opţiune succesorală se exercită în termen de:


a. 1 an de la data deschiderii succesiunii
b. luni de la data deschiderii succesiunii
c. 3 luni de la data deschiderii succesiunii
2. Acceptarea moştenirii:
a. nu poate fi retractată decât în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de
opţiune succesorală
b. nu poate fi tacită în cazul minorului;
c. este expresă ori de câte ori certificatul de moştenitor se eliberează acceptantului în cel
mult 6 luni de la data deschiderii succesiunii
3. Acceptarea moştenirii poate fi:
a. accidentală
b. condiţionată
c. pură şi simplă

1. Ce este acceptarea succesiunii?


2. Ce este renunţarea la succesiune ?
3. Care sunt efectele renunţării la succesiune?
4. Ce este acceptarea sub beneficiu de inventar?

Unitatea 8

1. Separaţia de patrimonii se poate cere de:


a. creditorii moştenitorilor;
b. creditorii moştenirii;
c. ambele variante de mai sus.

2. Pasivul succesoral e alcătuit din.:


a. datoriile succesiunii şi sarcinile succesiunii;
b. creanţele succesiunii;
c. numai din bunurile imobile.

3. Nu vor intra în activul succesoral:


a. dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile;
b. dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile;
c. drepturile viagere.

1. Ce este activul succesoral?


2. Ce este pasivul suucesoral?
3. Care este utilitatea separaţiei de patrimonii
GRILE SI INTREBARI
DREPT CIVIL.SUCCESIUNI

Unitatea 9

1. Sezina este:
a. stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral
b. stăpânirea de drept asupra patrimoniului succesoral
c. stăpânirea indirectă asupra patrimoniului succesoral
2. Sunt moştenitori sezinari:
a. colateralii
b. descendenţii şi ascendenţii soţul supravieţuitor
c. soţul supravieţuitor

1. Ce se înţelege prin sezină ?


2. Enumeraţi moştenitorii sezinari.
3.Care sunt efectele sezinei ?

Unitatea 10

1. Petiţia de ereditate are ca obiect specific:


a. bunurile moştenirii
b. sarcinile moştenirii
c. calitatea de moştenitor

2. Acţiunea în petiţie de ereditate profită:


a. moştenitorilor
b. reclamantului
c. pârâtului

1. Ce este petiţia de ereditate?


2. Cui profită acţiunea în petiţia de ereditate?
3. Care sunt efectele petiţiei de ereditate 
Unitatea 11

1. Partajul succesoral:
a. nu se poate realiza prin act autentic notarial dacă nu sunt prezenţi, personal sau prin
reprezentant, toţi coindivizarii
b. nu este posibil dacă unul dintre moştenitori nu are capacitate deplină de exerciţiu
c. are efect constitutiv de drepturi reale
2. Partajul are efect:
a. constitutiv de drept
b. declarativ de drept
c. ambele variante de mai sus

1. Care sunt modalităţile de ieşire din indiviziune?


2. În ce constă caracterul declarativ al partajului?

S-ar putea să vă placă și