ANATOMIE

ANUL II

ARTERELE ȘI LIMFONODURILE
CAPULUI ȘI GÂTULUI

(CURS IX)

Prof. univ. Dr. Dr. h.c. Gabriel PREDOI

 ARTERA CAROTIDĂ COMUNĂ

Cele două artere carotide comune se separă într-un unghi ascuțit, fiecare fiind
situată inițial pe fața ventrală a traheii, la baza gâtului, apoi urmează un traiect
ascendent pe marginile dorso-laterale ale traheii, până la extremitatea cranială a
regiunii cervicale, sub aripa atlasului, dorso-lateral față de laringe unde se termină în
3 ramuri, respectiv: artera carotidă externă, artera carotidă internă și artera occipitală.
Pe tot traiectul, artera carotidă comună emite ramuri musculare dorsale și ventrale,
ramuri esofagiene și traheale,precum și artere tiroidiene (caudală și cranială).
Artera tiroidiană caudalăeste inconstantă la bou și capră; se desprinde în planul
polului caudal al glandei tiroide, în care se termină; realizează anastomoze cu artera
tiroidiană cranială.
Artera tiroidiană cranială, mai voluminoasă, se desprinde în planul primului
inel traheal și se dirijează oblic către polul cranial al glandei tiroide. Emite numeroase
ramuri pentru tiroidă și o ramură mai lungă, în sens caudal, ramura laringiană caudală,
paralelă cu nervul recurent. În traiectul său emite, în sens cranial; artera faringiană
ascendentă, care prin ramuri palatine și faringiene irigă mușchii și mucoasa faringelui;
ramura cricotiroidiană și artera laringiană cranială, care se divide într-o ramură
faringiană dorsală și o alta, ramură laringiană ventrală.

ARTERA CAROTIDĂ EXTERNĂ

Este cea mai voluminoasă dintre terminalele arterei carotide comune,

reprezentând, de fapt, adevărata continuare a acesteia; se distribuie, în esență, la toate
formațiunile din regiunea capului; se dirijează cranio-dorsal pe fața internă a
mușchiului digastric și mușchiului stilohioidian, apoi pe fața externă arterei
stilohialului, caudal de marginea posterioară a condilului mandibular, se termină prin
artera maxilară și artera temporală superficială. În traiectul ei, emite 3 colaterale: a)
trunchiul linguofacial; b) ramura maseterină; c) artera auriculară caudală.
Trunchiul linguofacial,cunoscut mai demult sub numele de arteră maxilară
externă, se desprinde în unghi drept din artera carotidă externă, sub mușchiul
stilohioidian; trece lateral de faringe, ventral de stilohial, unde se termină prin artera
linguală și artera facială, trece peste tirohial la fața medială a mușchiului pterigoidian
medial, de unde parcurge incizura vasculară a mandibulei, continuându-se superficial
în regiunea feței.
Artera facială urmărește marginea orală a mușchiului maseter, însoțită de canalul
parotidian și vena omonimă, pentru ca la nivelul orificiului infraorbital să se termine
prin artera laterală a nasului (la taurine, ecvine) și artera angulară a ochiului. În
traiectul său trunchiul linguofacial emite artera palatină ascendentă, ce se desprinde în
unghi drept în treimea mijlocie a stilohialului și se ramifică în peretele faringelui.
Artera linguală se detașează în unghi ascuțit, imediat după emiterea precedentei
(la bovine, la 2 cm de la origine). Urmăreşte bordura ventrală a stilohialului, după
care întretaie ceratohioidul, angajându-se pe fața medială a mușchiului basioglos până
în apropierea vârfului limbii; emite ramuri perihioidiene, ramuri dorsale, precum și
artera profundă a limbii. Artera facială, la cabaline emite: 1) artera sublinguală, care
se desprinde în spațiul intermandibular, la polul cranial al glandei mandibulare;
perforează mușchiul milohioidian, după care însoțește canalul glandei în planșeul
cavității bucale, la irigarea căruia contribuie; 2) ramura maseterică orală, pentru
mușchiul maseter; 3) artera labiomandibulară se desprinde la nivelul marginii
inferioare a mușchiului depresor al buzei inferioare, pe care o urmărește până la
nivelul comisurii buzelor, unde emite artera angulară a gurii, și o ramură anastomotică
pentru artera mentală; 4) artera labiomaxilară se detașează în dreptul spinei faciale sub
mușchiul zigomatic, urmează un traiect rectiliniu rostral, unde se ramifică în buza
superioară, anastomozându-se la trunchiul palatolabial.
Artera laterală a nasului, terminală a arterei faciale, este situată paralel și la 2 cm
ventral de marginea inferioară a ridicătorului propriu al buzei superioare, spre incizura
nazoincisivă; în traiect emite artera dorsală a nasului și se anastomozează cu artera
infraorbitală.
Artera angulară a ochiului, a doua terminală a facialei, se dirijează de la orificiul
infraorbital, sub mușchiul ridicător nasolabial, spre unghiul medial al ochiului.
Ramura maseterică se desprinde, sub forma unui trunchi arterial, la nivelul
inserției proximale a mușchiului stilohioidian; se împarte într-o ramură laterală
(maseterică) și una medială (pterigoidiană), pentru mușchiul pterigoidian intern.
Artera auriculară caudală se detașează în sens dorsocaudal, opus precedentei,
trece în grosimea acinilor glandei parotide, spre baza pavilionului urechii, unde se
termină ramificându-se în: ramura auriculară laterală; ramura auriculară intermediară
și ramura auriculară medială. Aceste ramuri sunt situate la fața caudală a pavilionului
auricular, urmărind marginile omonime ale acestuia; o ramură occipitală irigă
musculatura cervicoauriculară și țesutul adipos de la baza urechii.
Artera auriculară profundă este mai voluminoasă, se angajează între conductul
auditiv și procesul mastoid, unde emite: ramuri pentru țesutul adipos și pentru
mușchiul scutoauricular; emite artera stylomastoidiană și artera timpanică caudală,
care pătrunde în urechea medie, epuizându-se în membrana timpanică; mai emite
ramuri parotidiene pe tot parcursul ei.
Artera temporală superficială este cea mai redusă din terminalele carotidei
externe; după un traiect ascendent de 2 cm, între acinii glandei parotide și punga
guturală (la ecvine), se termină prin artera auriculară rostrală și artera transversă a
feței.
Artera auriculară rostrală urcă caudal față de articulația temporomandibulară,
înaintea bazei conchiei auriculare, pătrunde sub cartilajul scutiform, după care se
termină în mușchiul temporal. În traiectul său emite ramuri parotidiene și ramuri
musculare pentru mușchii fronto- și scutuloauriculari.
Artera transversă a feței, situată sub articulația temporomandibulară, camuflată
inițial de acinii glandei parotide și limfonodurile parotidiene, urmărește marginea
inferioară a arcadei zigomatice și creasta facială, terminându-se diferit la diversele
specii. La toate speciile emite o ramură articulară, precum și arteră maseterică ce se
dirijează oblic, ventro-rostral, în masa muşchiului maseter. Ultima arteră, artera
sigmoidă, se consideră detașată din artera temporală profundă caudală; trece prin
incizura coronocondiliană împreună cu nervul maseterin și se anastomozează cu artera
transversala a feței.
Artera maxilară, denumită impropriu ,,artera maxilară internă”, prin calibrul său,
constituie continuarea directă a arterei carotide externe la fața profundă a regiunii
subsfenoidale. Traiectul său la ecvine, poate fi sistematizat în 3 porțiuni: gutural,
intraosos și orbital.
Porțiunea guturală se întinde de la origine până la orificiul alar aboral; descrie o
dublă inflexiune, din care prima este cu convexitatea în jos. Colaterale: artera
alveolară mandibulară, care se desprinde ventral, la jumătatea primei curburi, în unghi
drept. Se orientează între mușchiul pterigoidian medial și mandibulă, pătrunzând prin
orificiul mandibular în canalul mandibulei, ajunge la orificiul mental, unde se împarte
într-o ramură rostrală (profundă), care se distribuie caninilor și incisivilor inferiori și o
alta superficială, artera mentală, pentru moțul bărbiei și buzei inferioare care se
anastomozează în planul orificiului mental cu artera labiomandibulară, în traiectul ei
intraosos emite ramuri dentare, la molarii și premolarii inferiori; ramurile
pterigoidiene, în număr de două sau trei (la ecvine), se distribuie mușchiul
pterigoidian intern și mușchiului pterigoidian extern, precum și mușchiului ridicător al
vălului palatin; artera timpanică rostrală (lipsește la rumegătoare), însoțind coarda
timpanului în sens dorsal, intră în urechea medie, unde se anastomozează cu artera
timpanică caudală din artera auriculară caudală; artera meningica medie, desprinsă în
unghi obtuz, se dirijează dorso-caudal, pătrunzând în conductul parietotemporal, apoi
pe fața externă a dureimater, unde se anastomozează cu artera meningică caudală. La
rumegătoare, lipsind artera timpanică, artera maxilară emite două ramuri (proximală și
distală) pentru rețeaua admirabilă epidurală; artera temporală profundă caudală se
desprinde în unghi drept, ca ultimă colaterală dorsală a traiectului gutural al maxilarei.
Se ramifică în mușchiul temporal; emite o puternică ramură laterală, artera
sigmoidiană, care se va anastomoza cu artera transversală a feței.
Porțiunea intraosoasă a arterei maxilare se întinde pe toată lungimea conductului
alar și emite următoarele colaterale: artera temporală profundă rostrală părăsește
conductul alar prin gaura alară secundară; se ramifică în mușchiul temporal; artera
oftalmică externă părăsește conductul alar prin gaura alară orală. În interiorul
periorbitei, între mușchiul dreptul dorsal și mușchiul retractor al globului ocular,
realizează o inflexiune spre orificiul etmoidal prin care pătrunde în craniu, de unde se
continuă cu artera etmoidală externă. Aceasta din urmă trece prin lama ciuruită a
etmoidului, distribuindu-se la mucoasa etmoidală, cornetul nazoturbinal și la
porțiunea superioară a septului nazal; emite o ramură caudală, artera meningica
rostrală, care se va anastomoza cu artera meningica medie și caudală; la rumegătoare
și suine, participă la formarea rețelei admirabile epidurale rostrale. În traiectul ei,
emite: o ramură anastomotică cu artera oftalmică internă; artera centrală a retinei, ce
acompaniază nervul optic și, împreună cu acesta, perforează sclerotica și coroida,
apărând în interiorul globului ocular; artere ciliare posterioare, lungi și scurte, ce
perforează sclera, distribuindu-se la tunica musculovasculară; artere episclerale;
ramuri musculare pentru mușchii globului ocular; artere conjunctivale posterioare
pentru sacii conjunctivali; artera supraorbitală (sau artera frontală); artera lacrimală,
pentru glandele lacrimale și arterele palpebrale laterale, pentru unghiul extern și
jumătatea externă a pleoapelor superioară și inferioară.
 Porțiunea orbitală a arterei maxilare emite, în sens ventral, o singură colaterală,
artera bucală, după care se termină prin două ramuri inegale: artera infraorbitală
(dorsal) și artera palatină descendentă (adevărata sa continuare). Artera bucală,
cunoscută încă și sub numele de artera buccinatorie, se dirijează spre tuberozitatea
maxilară, situându-se la marginea ventrală a mușchiului molar; la toate speciile irigă
mușchiul buccinator și glandele molare inferioare.
Artera infraorbitală (sau artera alveolomaxilară) reprezintă terminala mică a
arterei maxilare; se angajează în conductul maxilar pe care-l parcurge până la orificiul
infraorbital, unde se împarte într-o ramură profundă, care se distribuie caninilor și
incisivilor superiori și o ramură superficială, care se anastomozează la artera nazală
laterală. În traiect emite ramuri dentare; sub periorbită, din artera infraorbitală se
desprinde artera malară care se situează pe planșeul orbitei, emițând ramuri pentru
sacul lacrimal, carunculul lacrimal, precum și ramuri palpebrale (mediale, superioară
și inferioară), care se vor anastomoza cu ramuri palpebrale laterale.
Artera palatină descendentă se continuă spre hiatul pterigopalatin, unde se
termină prin artera sfenopalatină și artera palatină mare. Caudal față de protuberanța
maxilară din artera palatină descendentă se desprinde în sens ventral artera palatină
mică, pentru vălul palatin. Artera sfenopalatină se desprinde dorsal și pătrunde prin
gaura nazală în cavitatea nazală unde emite arterele nazale caudale, laterale și septale,
pentru mucoasa porțiunii ventrale a septului nazal. Artera palatină mare, după ce
străbate conductul palatin, se situează pe plafonul cavității bucale, în șanțul palatin, pe
care-l parcurge în sens rostral; pe tot traiectul emite numeroase ramuri care, prin
anastomoză, contribuie la realizarea unui bogat plex palatin cu proprietăți erectile;
aboral față de arcada incisivă se anastomozează cu simetrica ei, formând arcada
arterială incisivă, susținută de bride fibrocartilaginoase speciale. Din această arcadă se
desprinde trunchiul incisiv, care străbate conductul omonim, ajungând în profunzimea
silonului gingivolabial superior, unde se împarte în două ramuri simetrice care se
anastomozează în grosimea buzei superioare cu arterele labiomaxilare
corespunzătoare.

ARTERA CAROTIDĂ INTERNĂ

 La ecvine, este reprezentată de ramura internă a trifurcației carotidei comune și
irigă encefalul. Se orientează oblic dorsorostral spre baza craniului (cuprinsă într-o
plică a peretelui posterior al pungii guturale), străbate confluentul venos subsfenoidal,
descriind o inflexiune caudală spre orificiul carotic (în porțiunea anterioară a găurii
sfâșiate), prin care intră în cavitatea craniană. Aici realizează din nou o inflexiune
dublă în „S“ (cu prima convexitate cranială), după care străbate sinusul venos
cavernos. La nivelul celei de-a doua curburi realizează o puternică anastomoză
intercarotică caudală (la ecvine, carnivore), după care traversează duramater și se
termină prin două ramuri: artera cerebrală rostrală și artera comunicantă caudală, care
se anastomozează cu simetricele lor realizând „poligonul hipofizar“. Din această
anastomoză se desprind ramurile cerebrale pentru irigarea encefalului: artera cerebrală
rostrală, care apare ca o terminală directă din carotida internă și contribuie la formarea
sfertului rostral al ,,cercului hipofizar“; prin artera comunicantă rostrală, cele două
artere cerebrale rostrale simetrice se leagă între ele, dorsal de chiasma optică. Emite
următoarele ramuri: artera oftalmică internă (însoțește nervul optic); artera etmoidală
internă, situată în fosa etmoidală unde emite rețeaua omonimă; artera coroidiană
rostrală, ce însoțește tractusul optic în sens caudal și se termină în plexurile coroide
ale ventriculilor I, II și III; ramuri corticale și ramuri centrale (profunde).
Artera cerebrală medie (sau artera silviană) este o colaterală voluminoasă,
situată în șanțul Sylvius. Trece pe fața laterală a emisferelor, emițând ramuri corticale
centrale, precum și ramuri pentru corpul striat.
Artera cerebrală caudală se desprinde din ramura comunicantă caudală, care
unește artera carotidă internă cu artera bazilară; se situează ventral față de lobii
occipitali și emite: ramura coroidiană caudală, ramuri corticale, ramuri centrale și
artera rostrală a cerebelului.
La rumegătoare artera carotidă internă lipsește ca terminală a carotidei comune,
existând doar o porțiune intracraniană reconstituită din rețelele admirabile epidurale.
Artera occipitală, la carnivore ia naștere în trunchi comun cu artera carotidă
externă, iar la porc cu artera carotidă internă; la ecvine se detașează separat,
constituind cea de-a 3-a terminală a carotidei comune; se dirijează spre aripa atlasului,
pe fața caudală a pungii guturale (în fosa atlasului se anastomozează cu artera
vertebrală), apoi urmărește marginea caudală a procesului paracondilian a
occipitalului, sub mușchiul oblic cranial al capului, terminându-se prin ramura
occipitală distribuită musculaturii cefei.
Colaterale: ramuri pentru glanda mandibulară; artera condiliană, detașată sub
procesul paracondilian, pătrunde în cavitatea craniană prin gaura omonimă,
distribuindu-se dureimater; artera meningică caudală se desprinde din ramura
occipitală dorsal față de precedenta, pătrunde în conductul parietotemporal, unde se
anastomozează cu artera meningică medie. În traiectul ei emite ramuri musculare
pentru mușchii temporal și ai cefei.
La cal și porc, artera occipitală, în fosa atlasului, primește o puternică ramură
anastomotică de la artera vertebrală. Această ramură (denumită înainte artera
atloidomusculară), din motive comparative, se consideră ca fiind continuarea arterei
vertrebrale din canalul transvers cervical. De la acest nivel se dirijează dorsal, trecând
prin orificiul alar, intră în canalul vertebral prin gaura vertebrală laterală și se împarte
în ramuri craniale și caudale, care se unesc cu congenerele lor pentru a forma artera
bazilară (în sens rostral) și artera spinală mediană (în sens caudal).

TRUNCHIUL BIJUGULAR SAU CONFLUENTUL JUGULAR

Este situat ventral de trahee, la baza gâtului. Rezultă din confluarea celor două
perechi de vene jugulare, internă (la cal lipsește) și externă. După un foarte scurt
traiect se unește cu vena axilară, pentru a forma vena cavă cranială. Adventicea
acesteia din urmă aderă la fața internă a primei perechi de coaste, menținând astfel
lumenul venei larg deschis. La suine și carnivore, venele jugulare interne confluează
inițial în vene jugulare externe (la baza gâtului), apoi fiecare din ele primește afluența
venei axilare (două la suine), formându-se astfel două trunchiuri venoase
brahiocefalice, drept și stâng. Din confluarea celor două trunchiuri se formează vena
cavă cranială. La rozătoare și păsări cele două trunchiuri venoase brahiocefalice nu
confluează ci se continuă, constituind vene cave craniale, dreaptă și stângă. La suine,
confluența brahiocefalică se face înaintea primei coaste, dorsal față de manubriul
sternal.
Vena jugulară externă este vasul principal care recoltează sângele de la cap la
gât. La majoritatea mamiferelor este situată în părțile laterale ale regiunii ventrale a
gâtului, în aşa-numitul ,,jgheab jugular”. Medial, este în contact cu mușchiul
omohioidian, care o separă de cordonul carotic, în plan superficial, este acoperită de
mușchiul cutanat al gâtului, fascia superficială și tegument. La bovine, suine și
carnivore există și o venă jugulară internă, care își are originea în vena occipitală și,
ulterior, acompaniază dorsal artera carotidă comună. Originea venei jugulare externe
este situată caudal față de ramura recurbată a mandibulei, dorsal față de tendonul
mușchiului sternomandibular, printr-o confluare în unghi ascuțit a venei linguofaciale
și venei maxilare. Pe traiectul ei, în sens cranio-caudal, primește următoarele afluențe:
vene tiroidiene (cranială și caudală), ramuri musculare și ramuri timice (la
rumegătoare); vena cervicală superficială, satelită ramurii ascendente a arterei
omonime, precum și vena cefalică. Când există o venă jugulară internă, atunci venele
tiroidiene, venele laringiene și vena occipitală sunt afluenții acesteia.
Vena linguofacială este satelită numai parțial arterei glosofaciale; se naște din
confluarea la baza limbii, în spațiul intermandibular, a venelor facială și linguală,
după care se angajează la marginea ventrală a parotidei, întretăind în unghi ascuțit
tendonul mușchiului sternomandibular, pentru a conflua cu vena maxilară. Pe traiect,
primește afluența venelor: sublinguală, glandulare și laringiană cranială (la ovine).
Venele linguale descarcă sângele de la limbă prin vena linguală profundă și vena
linguală dorsală; vena linguală dorsală acompaniază nervul lingual, dirijându-se
dorsal spre vena maxilară în care se varsă.
Vena facială se formează în regiunea suborbitară, prin confluarea venei angulară
a ochiului și venei dorsală a nasului. Până la nivelul incizurii vasculare a mandibulei
este satelită arterei faciale pe care apoi o urmărește, urmând un traiect superficial, în
spațiul intermandibular, până la confluarea cu vena linguală profundă. Pe traiectul ei
facial primește afluența venelor: vena laterală a nasului; venele labiale (nu sunt
satelite arterelor omonime, formând un plex venos pe fața externă a mușchiului bucal,
iar sub mușchiul depresor al buzei inferioare se varsă în vena facială); vena profundă
a feței și vena bucală.
Vena profundă a feței își ia originea din extremitatea rostrală a sinusului
cavernos prin vena emisară a fisurii orbitale și rotunde; în hiatusul orbitar traversează
periorbita, pentru a se angaja apoi între protuberanța maxilară și inserția proximală a
maseterului. În această porțiune prezintă un enorm sinus fusiform (la ecvine) sau un
plex (la bovine), după care se deschide în vena facială sub nivelul spinei faciale. Pe
traiectul ei primește afluența venelor: oftalmice, palatină mare și mică și infraorbitară.
Între periorbită și mușchiul temporal, la porc, există un enorm sinus oftalmic, care se
descarcă în sens rostral tot prin vena profundă a feței. Vena palatină mare se
caracterizează prin faptul că nu intră prin conductul palatin ci trece ventral de acesta,
printre tuberozitatea maxilară și ligamentul pterigomandibular, pentru a conflua în
hiatul pterigopalatin cu vena profundă a feței.
Vena bucală se deschide rostral în vena facială, dorsal de incizura vasculară a
mandibulei; caudal, se continuă cu vena maxilară. La bordura inferioară a mușchiului
molar, sub mușchiul maseter, și apoi la fața medială a mușchiului pterigoidian medial,
prezintă o dilatație asemănătoare venei profunde a feței (sinusul bucal).
Vena maxilară este satelită parțial arterei omonime. Prezintă un traiect inițial
profund la fața medială a ramurii recurbate a mandibulei, între mușchii pterigoidieni,
apoi la fața medială a gâtului condilului mandibular, iar caudal acestuia, primește
afluenta venei temporală superficială, după care străbate glanda parotidă, până la
unghiul caudal al acesteia, unde confluează cu vena linguofacială, constituind vena
jugulară.
Rădăcinile venei sunt reprezentate de vene pterigoide (în număr de 3-4), care
descarcă sângele de la mușchii pterigoidieni, sinusul pietros ventral, precum și de la
vena bucală, prin care face legătura cu vena facială. Pe traiectul ei, prezintă următorii
afluenți: vena linguală dorsală, care recoltează sângele de la baza limbii și vălului
palatin; vena alveolomandibulară (satelită arterei); vena temporală profundă și ramuri
articulare temporomandibulare. Pe traiectul parotidian: vena temporală superficială,
rezultată din confluarea venelor transversale ale feței cu vena auriculară rostrală
(descarcă sângele, prin vena emisară retroauriculară, din sinusul temporal și vena
auriculară profundă); vena maseterică ventrală, satelită arterei; vena auriculară
caudală, născută la conchiei auriculare prin confluarea venelor auriculare (laterală,
intermediară și medială), trece pe suprafața parotidei și se varsă opus venei maxilare.
Vena occipitală este ultimul afluent și cel mai profund al venei maxilare Are ca
rădăcini: ramura occipitală, care face legătura cu vena vertebrală, pentru drenarea
sinusului bazilar și vena emisară a găurii jugulare, care descarcă sinusul pietros
ventral.
În regiunea parotidiană, la ecvine, vena maxilară străbate spațiile conjunctive
dintre acinii glandei parotide până la unghiul caudo-ventral al glandei, unde
confluează cu vena linguofacială.
La rumegătoare vena maxilară are o topografie profundă, fiind situată în spațiul
conjunctiv dintre glanda parotidă și glanda mandibulară; ultimul ei afluent îl
constituie vena auriculară caudală, deosebit de dezvoltată.

Sinusurile dureimater
Numeroșii afluenți ai venei maxilare drenează sângele de la nivelul craniului.
Sistemul venos al encefalului, situat in interiorul neurocraniului, este reprezentat de o
serie de spații sangvine largi – cavități endoteliale situate între lama periostală și
meningeală a dureimater. Aceste spații, reprezentând sinusurile dureimater, drenează
sângele de la venele cerebrale și diploice și îl conduc prin venele emisare în circulația
exocraniană: vena profundă a feței; vena auriculară rostrală; vena occipitală și vena
maxilară.
Sinusul longitudinal dorsal este plasat în partea superioară a „coasei” creierului;
drenează sângele prin venele cerebrale dorsale, de la fața convexă și medială a
emisferelor cerebrale, în apropierea protuberanței occipitale interne primește afluența
sinusului drept, care descarcă sinusul longitudinal ventral.
Sinusul longitudinal ventral este situat în lungul marginii inferioare a ,,coasei”
creierului. După confluarea sa cu marea venă cerebrală, care recoltează sângele de la
plexurile coroide cerebrale, talamus și corpii optostriați prin vena talamostriată, se
formează sinusul drept care confluează în sinusul longitudinal dorsal. Porțiunea
caudală a sinusului, de la confluarea sinusului drept până la protuberanța occipitală,
poartă numele de „confluența sinusală”; de la acest nivel își ia originea sinusul
temporal, situat în conductul omonim, pe care îl urmărește până în spatele procesului
retroglenoidal al temporalului, de unde, prin vena emisară a găurii retroauriculare, se
drenează în vena auriculară rostrală. Pe traiectul lui, sinusul temporal mai descarcă
sângele și de la sinusul transvers și venele diploice parietale.
Sinusul transvers, simetric, cuprins în cuta transversală a dureimater, se întinde
de la protuberanța occipitală internă până la orificiul jugular; drenează sângele de la
fața ventrală a emisferelor cerebrale și fața dorsală a trunchiului cerebral. În sens
ventral, prin sinusul sigmoidian confluează cu vena emisară a găurii jugulare, care
drenează sângele în sinusul pietros ventral.
Sinusul pietros dorsal, situat pe fața internă a stâncii temporalului, recoltează
sângele de la cerebel și este drenat prin vena emisară a găurii jugulare în sinusul
pietros ventral.
Sinusurile cavernoase sunt situate la baza emisferelor cerebrale, de o parte și de
alta a hipofizei. Comunică larg între ele prin sinusurile intercavernoase (anterior și
posterior). Colectează sângele de la hipofiză și fața ventrală a emisferelor cerebrale
prin venele cerebrale ventrale. Sinusurile cavernoase sunt drenate astfel: în sens
rostral, prin vena emisară a fisurii orbitare în vena profundă a feței; în sens ventral,
prin vena emisară a găurii sfâșiate în sinusul pietros ventral; în sens caudal, se
continuă cu sinusul sau plexul bazilar occipitoatloidian.
Sinusul bazilar este format din vene neregulate, situate pe fața dorsală a
bazioccipitalului și atlasului. Sângele este drenat prin vene emisare ale găurilor
condiliană și jugulară în sinusul pietros ventral; în sens caudal, se continuă cu
sinusurile rahidiene.
Sinusul pietros ventral (sau confluentul subsfenoidal) este reprezentat de un
foarte voluminos ,,lac sanguin”, care se întinde pe sub corpul sfenoidului în sens
cranial până la baza procesului pterigoidian, iar caudal până în zona condiliană unde
se termină în fund de sac. Se descarcă ventral prin venele pterigoide în vena maxilară,
iar în sens caudal prin vena condiliană în vena occipitală.
Sinusurile rahidiene sunt reprezentate de porțiunea internă a plexului vertebral.
Sunt situate pe planșeul canalului rahidian și la nivelul fiecărei găuri intervertebrale,
fiind înglobate într-un țesut gras semifluid. Sinusurile rahidiene sunt drenate prin
venele intervertebrale în venele intercostale, lombare sau sacrale. Recoltează sângele
de la venele spinale și de la corpul vertebrelor, prin vena bazivertebrală.
 LIMFONODURILE CAPULUI ȘI GÂTULUI

Limfocentrul parotidian este format din mai multe noduri limfatice deosebit de
mici, situate caudal față de articulația temporomandibulară, pe traiectul arterei
transversa feței, camuflați parțial sau total (la ecvine) de acinii glandei parotide.
Vasele aferente recoltează limfa primară de la pielea regiunilor învecinate, de la ochi,
ureche, mușchiul temporal, articulația temporo-mandibulară, mușchiul maseter și
glanda parotidă. Eferentele sunt tributare limfonodurilor retrofaringiene mediale.
Limfocentrul mandibular este situat, la toate speciile, în spațiul intermandibular,
pe traiectul arterei sublinguale, în contact cu extremitatea orală a glandei mandibulare;
este format din limfonodurile mandibulare, limfonodurile mandibulare accesorii (la
feline, suine) și limfonodul pterigoidian (la bovine). Pachetul limfoganglionar are în
general un aspect alungit (de 5-15 cm) în forma literei „V sau „Y" la ecvine; la
palpare sunt moniliformi, elastici și mobili față de țesuturile învecinate. Vasele
aferente provin de la pielea din regiunile: nazală, buccinatorie, a buzelor, pereții
cavității nazale și bucale; musculatura feței, mandibulară; arcada dentară inferioară,
planșeul cavității bucale și limbă. Eferentele sunt tributare limfonodurilor
retrofaringiene mediale, iar o parte din ele la limfonodurile cervicale profunde
craniale.
Limfocentrul retrofaringian este format din două pachete limfonodulare:
limfonodurile retrofaringiene - mediale și laterale.
Limfonodurile retrofaringiene mediale sunt formate din 20-30 unități nodulare
situate pe fața dorsală a faringelui, pe traiectul arterei palatine ascendente. Aferentele
provin de la faringe, punga guturală (la ecvine), limbă, mucoasa cavității bucale, dar
sunt reprezentate și de eferentele limfonodurilor parotidiene și mandibulare;
eferentele sunt tributare limfonodurilor retrofaringiene laterale.
Limfonodurile retrofaringiene laterale sunt mai mici și dispuse sub aripa atlasului,
pe fața laterală a mușchiului lung al capului, pe traiectul arterei occipitale, Aferentele
provin din regiunea cefei, parotidă, precum și din eferentele limfonodurilor
retrofaringiene mediale. Vasele eferente converg și formează trunchiul traheal sau
jugular, care parcurge fața laterală a traheii. Pe traiectul vaselor aferente ale
limfocentrului retrofaringian se găsesc limfonodul hioidian rostral și caudal (la
rumegătoare).
Limfocentrul cervical superficial este alcătuit din: limfonodurile cervicale
superficiale; limfonodurile cervicale superficiale dorsale; limfonodurile cervicale
superficiale medii; limfonodurile cervicale superficiale ventrale și limfonodurile
cervicale superficiale accesorii.
Limfonodurile cervicale superficiale (cele mai constante) sunt formate dintr-o
masă compactă de peste 40 unități nodulare situate pe fața laterală a mușchiului scalen,
sub mușchiul cleidomastoidian și mușchiul cleidooccipital, pe traiectul ramurii
ascendente a arterei cervicale superficiale. Vasele aferente provin de la fața laterală a
gâtului, regiunea spetei și a grebănului, fața laterală a membrului toracic, regiunea
pectorală și cranială a feței corespondente a toracelui. Eferentele însoțesc artera
cervicală superficială până la limfonodurile cervicale profunde caudale.
Limfocentrul cervical profund este format din mai multe grupe dispuse în
lungul traheii în trei pachete: limfonodurile cervicale profunde craniale, medii și
caudale; la bovine, mai există limfonodurile costocervicale și subromboidale.
Limfonodurile cervicale profunde craniale sunt situate caudal și pe părțile
laterale ale laringelui; eferentele provin de la laringe, tiroidă și originea esofagului,
dar sunt reprezentate și de vasele eferente ale limfonodurilor mandibulare și
retrofaringiene. Eferentele converg în trunchiul traheal.
Limfonodurile cervicale profunde medii sunt inconstante și puțin voluminoase;
sunt acoperite la animalele tinere de lobii timici. Aferentele provin de la trahee,
esofag şi timus, iar eferentele confluează în trunchiul traheal.
Limfonodurile cervicale profunde caudale, cunoscute încă și sub numele de
limfonoduri prepectorale, sunt situate cranial față de prima coastă și dorsal față de
inserția sternală a mușchiului sternocefalic. Au aspectul unei mase moniliforme,
voluminoase, formată din numeroase unități limfoganglionare. Eferentele provin de la
trahee, esofag, limfonodurile cervicale profunde, medii și limfonodurile axilare.
Vasele eferente confluează în conductul limfatic traheal
 Fig. 1 Artera carotidă comună la ecvine
1- trunchiul bicarotic; 2- artera carotidă comună stângă; 3- ramuri musculare, esofagine, traheale; 4-
artera tiroidiană caudală; 5- artera tiroidiană cranială; 6- artera laringică cranială; 7- artera faringică
ascendentă; 8- artera laringică caudală; 9- artera occipitală; 10- artera carotidă externă; 11-
limfonodurile retrofaringiene mediale; 12- limfonodurile retrofaringiene laterale; 13- limfonodurile
cervicale profunde craniale; 14- limfonodurile cervicale profunde caudale; 15- glomul carotidic; 16-
artera carotidă internă; 17- limfonodurile cervicale profunde mijlocii; 18- ramura atloidomusculară;
19- ramura cerebrospinală; 20- ramura occipitomusculară; 21- artera cervicală profundă; 22- artera
vertebrală.
 Fig. 2 Schema arterei carotide externe la ecvine
1- artera carotidă comună; 2- artera occipitală; 3- artera carotidă internă; 4- artera carotidă externă; 5- trunchiul linguofacial; 6- arteră facială; 7- arteră
sublinguală; 8- limfonoduri mandibulare; 9- artera labiomandibulară; 10- artera dorsală a nasului; 11- artera angulară a ochiului; 12- artera
labiomaxilară; 13- artera laterală a nasului; 14- artera maxilară; 15-artera maseterină aborală; 16- artera auriculară caudală; 17- artera auriculară
cranială; 18- glomul carotic; 19- limfonoduri parotidiene; 20- artera maseterină rostrală; 21- trunchiul temporal superficial; 22- artera sigmoidiană;
23- artera transversă a feței; 24- artera linguală; 25- ramuri ale arterei supraorbitale; 26- ramuri labiale ale arterei infraorbitale; 27- ramuri labiale
(mentoniere) ale arterei alveolomandibulare.
 Fig. 3 Schema arterei maxilare la ecvine
1- porțiunea terminală a arterei carotide externe; 2- trunchiul temporal superficial; 3- originea arterei maxilare; 4- gaura alară posterioară; 5-
mica gaură alară; 6- artera timpanică rostrală; 7-artera meningică medie; 8- artera temporală profundă aborală; 9- artera alveolomandibulară; 10-
ramuri pterigoidiene; 11- artera temporală profundă rostrală; 12- artera oftalmică externă; 13- artera infraorbitală; 14- artera bucală; 15- artera palatină
descendentă; 16- artera palatină mare; 17- ramuri molare superioare; 17’- ramuri molare inferioare; 18- artera nazală aborală; 19- ramuri labiale
inferioare din artera alveolomandibulară; 20- ramuri labiale superioare din artera infraorbitală; 21- artera malară; 22- artera supraorbitală; 23- gaura
nervului optic; 24- artera etmoidală; 25- gaura mandibulară; 26- gaura nazală aborală: 27- gaura palatină posterioară; 28- artera sigmoidiană-
anastomozată cu artera transversă a feței.
 Fig. 4 Schema arterei carotide interne la ecvine
1- artera carotidă internă; 2- găuri carotice; 3- hipofiza; 4- arteră cerebrală rostrală; 5- arteră
cerebrală mijlocie; 6- artera comunincantă rostrală; 7- artera comunicantă aborală; 8- arteră cerebrală
aborală; 9- anastomoză intercarotică; 10- arteră bazilară; 11- artera cerebrospinală; 12- arteră spinală
ventrală; 13- gaura alară; 14- gaura vertebrală laterală; 15- ramură din atloidomusculară; 16- ramura
occipitomusculară; 17- artera cervicală profundă.
 Fig. 5 Schema arterei occipitale la ecvine
1- artera occipitală; 2- ramuri de anastomoză cu artera vertebrală (atloidomusculară); 3- artera
vertebrală; 4- artera cerebrospinală; 5- ramura rostrală ce participă la formarea arterei bazilare; 6-
ramură aborală ce participă la formarea arterei spinale; 7- arteră occipitomusculară; 8- arteră cervicală
profundă; 9- ramuri glandulare; 10- artera condilică; 11- artera meningică aborală; 12- ramurile
occipitale; 13- artera carotidă internă; 14- artera carotidă externă; 15- artera carotidă comună; 16-
glomul carotic; 17- găuri transverse ale vertebrelor cervicale.
 Fig. 6 Distribuția ramurii atloidomusculare la ecvine
1- artera bazilară; 2- artera spinală; 3- ramura occipitomusculară; 4- artera vertebrală; 5- artera
cerebrospinală; 6- gaura alară 7- gaura vertebrală laterală; 8- artera occipitomusculară ce se va
anastomoza cu ramuri terminale ale arterei cervicale profunde; 9- gaura transversă.