CAP 4.

JOCUL ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Definirea jocului și specificului în preșcolaritate

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface propriile dorințe,
acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur. Este o formă de activitate specifică pentru
copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui. Este un mod de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune. Este o
activitate distractivă și stimulativă care implică curiozitate, imaginație creatoare, creativitate și optimism.

Caracteristicile jocului:

• caracterul universal și permanent- jocul este o realitate prezentă în viața omului, indiferent de vârsta acestuia,
regiunea geografică sau etapa istorică;
• caracter polivalent- el este pentru copil și muncă și artă, și realitate și fantezie;
• caracter complex- este o activitate determinantă pentru formarea și dezvoltarea personalității umane.

Funcțiile jocului:

1. funcția adaptivă- se manifestă prin asimilarea realității fizice și sociale și prin acomodarea eu-lui copilului la
realitate;
2. funcția formativă- jocul este mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-emoționale, psihomotorii și de modelare a
personalității;
3. funcția informativă- copilul achiziționează informații, noțiuni, concepte necesare înțelegerii și integrării lumii
reale.
4. funcția de socializare- exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental a exigențelor vieții sociale;
5. funcția de relevare a psihicului- copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenții neîmplinite în real, impresii,
temeri, gândiri, atitudini, conflicte.
lasificarea jocurilor (după J. Piajet)
1. jocuri exerciții- jocuri senzorio-motorii sau de mânuire (manipulare) și jocuri de exersare a gândirii;
2. jocuri simbolice- cu simbolistică conștientă (ele sunt legate de aspecte multiple ale vieții ce se asimilează) și cu
simbolistică inconștientă;
3. jocuri cu reguli- cu reguli spontane, cu reguli transmise de la o generație la alta.

Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate totuși grupa astfel:

1. jocuri cu subiect și roluri alese din viața cotidiană- aparținătoare celor de creație, dar care la începutul perioadei
sunt mai degrabă de imitație;
2. jocuri cu subiecte și roluri din basme și povești- jocuri dramatizare-sunt jocuri de creație, simbolistica este
liberă, copiii pot reconstrui subiectul accentuând ceea ce i-a impresionat mai mult;
3. jocul de construcție- trece de la manipularea materialului de construcție la realizarea unor construcții sofisticate
din cuburi, combinări și lego și sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ale
copiilor;
1
 4. jocul de mișcare- este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mișcării. Ex: „Lupul și oile”,
„Pisica și vrăbiile”, „Pompierii”, „Polițiștii”, dar și cele fără o tematică anume, gen: Șotronul, Elasticul, Coarda
etc.;
5. jocurile hazlii- sunt deosebit de valoroase din perspectiva valențelor formative în plan psihologic; atmosfera de
joc este creată prin cerința de a ghici ceva („Cald, rece, fierbinte”), de a rezolva o sarcină surpriză („Ghicește și
taci”) sau competiția;
6. jocurile didactice- sunt integrate demersului educațional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au
obiective educaționale bine precizate și reprezintă forma ideală prin care jocul ca activitate fundamentală a
vârstei preșcolare, poate sprijini învățarea „deghizat” dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilul în
școală.

Relația dintre joc- dezvoltare- învățare- jocul contribuie decisiv la asigurarea stării de bine, a sănătății și fericirii
copiilor, acestea fiind trei dintre condițiile unei învățări de durată.

Prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc, copilul însușește unele cunoștințe și face primii pași în direcția
formării deprinderilor de muncă intelectuală.

Prin joc se achiziționează auto-reglajul emoțional, complexitatea limbajului și fluxul conexiunilor logice, gândirea
logică matematică, nivelul de rafinament al motricității fine și grosiere, pofta de viață, ascultarea activă, atenția
voluntară, receptivitatea față de nou și flexibilitatea, toate acestea contribuind decisiv la dezvoltarea unei personalități
depline.

Relația dintre joc și dezvoltare este evidențiată de către Popa (2013) prin următoarele tipuri de schimbări:

• transformarea jocului de manipulare în joc de reproducere sau imitativ;

• se dezvoltă jocurile de dramatizare;
• se dezvoltă jocurile de mișcare în context concret;
• apare o legătură între jocul de construcție și jocul cu subiect și rol;
• evoluează jocurile de mișcare (se complică subiectul, numărul și tipul regulilor);
• jocurile hazlii sunt mai apropiate de conținut de jocurile didactice;
• jocurile de construcții ating în perioada preșcolară punctul culminant al dezvoltării lor.

Jocul, învățarea și dezvoltarea se află în relație de interdependență deoarece jocul sprijină învățarea și dezvoltarea,
învățarea se produce în contextul jocului, iar dezvoltarea constituie un sprijin important pentru joc. Prin activitatea de
joc li se oferă preșcolarilor prilejul de a exersa achizițiile dobândite în contexte de învățare formale, nonformale și
informale.

2
 Cap.5 MODALITĂȚI SPECIFICE DE REALIZARE A ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE ÎN EDUCAȚIA
TIMPURIE

Memorizarea se centrează pe dezvoltarea memoriei logice, voluntare a copiilor în corelație cu procesele psihice ale
vârstei lor.

Memorarea poate fi:

1. mecanică și logică- în funcție de gradul de înțelegere a informațiilor:

a. memoria mecanică- fixarea, conservarea și reproducerea cunoștințelor fără prelucrarea lor;
b. memoria logică- înțelegerea relațiilor raționale, a cauzalității.
2. involuntară și voluntară- în funcție de existența/ inexistența voinței
a. memoria involuntară- elementele perceptive sunt reținute fără a exista vreo intenție în acest sens;
b. memoria voluntară- se caracterizează prin prezența intenției de fixare a cunoștințelor.

Scopul memorizării:

• dezvoltarea gândirii logice a copilului;

• dezvoltarea atenției și a puterii de concentrare;
• dezvoltarea memoriei voluntare;
• dezvoltarea auzului fonematic al copiilor;
• dezvoltarea capacității de înmagazinare și reproducere a cunoștințelor;
• formarea și dezvoltarea deprinderii de a recita corect și expresiv.

Tipuri de activități de memorare:

1. activități de predare învățare;

2. activități de fixare-repetare- orientate spre o conservare temeinică a celor transmise la activitățile de
predare-învățare și spre dezvoltarea deprinderii de reproducere corectă, conștientă și expresivă;
3. activități de verificare a însușirii cunoștințelor.

Etapele activității de memorizare:

• Organizarea activității (curățenie, aerisire, etc.)

• Secvența 1- introducerea copiilor în tematica activităților prin reactualizarea și precizarea cunoștințelor
implicate în textul poeziei;
• familiarizarea copiilor cu textul literar- se face în funcție de accesibilitatea, complexitatea textului, un rol
deosebit îi revine recitării model a poeziei de către educatoare;
3
• Secvența a 2-a- predarea învățarea propriu- zisă- se face în întregime sau pe unități logice; după recitarea
modelul urmează recitarea copiilor. Aceasta se face pe grupuri mari, grupuri mai mici și individual cu ajutorul
educatoare, pentru a urmări pronunția copiilor, fidelitatea reproducerii gradul de expresivitate și gradul de
înțelegere a poeziei;
• Încheierea activității- fixarea cunoștințelor.

Convorbirea:

• este mijlocul prin care se verifică, se precizează sau se sistematizează cunoștințele dobândite anterior și se
formează deprinderile intelectuale;
• se folosește cu precădere metoda conversației;
• contribuie la exersarea capacităților de exprimare.

Clasificare:

1. după scopul didactic:

a. convorbire pentru fixarea cunoștințelor, realizate după anumite evenimente (o plimbare în parc, o
excursie);
b. pentru sistematizarea cunoștințelor;
c. pentru verificarea cunoștințelor;
2. după tematică:
a. tematică referitoare la natură (anotimpuri, animale, plante etc)
b. teme din viața cotidiană (comportarea copilul la grădiniță, în familie, în societate);
c. teme referitoare la viața socială;
d. teme abordate în unele opere literare (povești, povestiri despre viețuitoare etc.).

Structura activității de convorbire:

• Organizarea activității- asigurarea cadrului adecvat;

• Introducere în activitate- creează motivația participării active a copiilor (prin ghicitori, proiecții,
poezii, poezie scurtă etc.)
• Convorbirea propriu- zisă- se realizează pe baza întrebărilor succesive ale educatoarei și a
răspunsurilor copiilor (ex.: De ce cad frunzele copacilor toamna?, De ce îngheață apa?)
• Încheierea activității- este inclusă în concluzii; se pot utiliza elemente de joc, cântec, dramatizare
etc.

Povestirea:

• este una dintre cele mai îndrăgite activități dirijate din grădiniță, care satisface nevoia de cunoaștere și de
afectivitate a copiilor, le stimulează imaginația și le creează cadrul optim de comunicare;
• dezvoltă următoarele procese psihice: gândirea logică, memoria voluntară, imaginația, limbajul, atenția.
• două tipuri: povestirile educatoarei și ale copiilor.

4
 Povestirile educatoarei- sunt expuneri orale ale unor opere literare (povești, povestiri). Se organizează cu
întreaga grupă sau cu grupuri mici în centrul Biblioteca.

Structura activității de povestire:

• selectarea conținuturilor;
• studierea atentă a textelor literare pentru a fi potrivite particularităților de vârstă ale copiilor;
• alcătuirea planului poveștii: succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor personajelor, stabilirea
pasajelor de memorat;
• pregătirea materialului didactic.

Etape:

1. Organizarea activității- asigurarea cadrului adecvat povestirii și pregătirea și expunerea materialului didactic si
a mijloacelor audiovizuale;
2. Captarea atenției- se pot utiliza jucării, siluete de personaje, marionete etc.;
3. Anunțarea temei și enunțarea obiectivelor: educatoarea anunță titlul și autorul poveștii;
4. Desfășurarea acțiunii- expunerea poveștii de către educatoare- trebuie să fie clară și accesibilă copiilor, trebuie
să fie expresivă pentru a menține treaz interesul copiilor și pentru a asigura motivația învățării;
5. Încheierea activității- are ca scop fixarea conținutului povestirii/ poveștii.

Povestirile copiilor se realizează în două forme: repovestire și povestiri create de copii.

1. Repovestirea:
• copiii trebuie să redea întâmplările reale sau imaginare în succesiunea lor, să deprindă trăsături ale
personajelor, să precizeze fapte ale acestora, să aleagă personajul preferat etc.;
• depinde de gradul de însușire a povestirii (conștientă și temeinică);
• se dezvoltă gândirea logică, memoria și capacitatea de comunicare liberă a copiilor.

Forme:

• Repovestirea pe baza unor tablouri/ ilustrații ce redau episoadele întâmplării din povestire;
• Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice;
• Repovestire pe baza unui text citit;
• Repovestire liberă.
2. Povestirile create de copii- contribuie la dezvoltarea gândirii logice și creative, la dezvoltarea imaginației,
exprimării fluente și corecte.

Forme:

• povestiri create pe baza unui șir de ilustrații;

• cu început dat;
• pe baza unui plan;
• după modelul educatoarei.

5
Lectura după imagini:

• vizează analiza, descrierea și mai ales interpretarea datelor, a acțiunilor prezentate în ilustrații;
• se apelează la percepția vizuală și accentul cade pe reactualizarea cunoștințelor, pe valorificare elementelor
cunoscute;
• contribuie la dezvoltarea limbajului ca mijloc de comunicare și de cunoaștere, la cunoașterea obiectelor și
fenomenelor realității prin intermediul materialului ilustrativ, la dobândirea abilităților sociale, integrarea și
colaborarea în grupul de copii.

Are două componente de bază:

• observarea dirijată a imaginilor și

• dezvoltarea capacităților de receptare și de exprimare a mesajelor.

Materialul intuitiv trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

a. sub aspect tematic:

• să corespundă programei, fiind accesibil și interesant;
• să asigure realizarea obiectivelor cognitive și afective;
• să îndeplinească cerințele didactice: claritate, vizibilitate, accesibilitate, atractivitate;
• să aibă valoare estetică.
b. din perspectiva scopului didactic:
• să asigure unele reprezentări corecte;
• să contribuie la exersarea capacității de comunicare orală prin prezentarea unor acțiuni, prin
prezentarea unor relații între personaje.

Structura activității pe bază de imagini:

1. Organizarea activității (pregătirea sălii, pregătirea și așezarea materialul intuitiv în mod corespunzător, așezarea
copiilor);
2. Desfășurarea activității:
a. Introducerea în activitate- anunțarea temei, prezentarea imaginilor și pregătirea pentru perceperea
acestora (ex.: o convorbire, o poezie, o ghicitoare, folosirea unei păpuși etc.)
b. Perceperea/ intuirea ilustrațiilor- prin analiza, descrierea, compararea și interpretarea acestora, prin
convorbirea dintre educatoare și copii și prin prezentarea concluziilor parțiale la care se ajunge;
c. Fixarea conținutului principal al imaginilor și sinteza finală- cea mai plăcută formă este povestirea prin
care se relevă semnificația ansamblului.
3. Încheierea activității -constă în integrarea noilor cunoștințe în ansamblul celor asimilate anterior și asigurarea
retenției.

Observarea:

• constituie principalul mijloc de a transmite copiilor cunoștințele despre lumea înconjurătoare;

6
 • principalul obiectiv este acela de a îmbogăți cunoștințele copiilor, de a le forma reprezentări clare și precise, de
a le dezvolta și organiza gândirea, punând bazele formării deprinderilor de muncă intelectuală;
• cunoașterea pentru copiii preșcolari trebuie să pornească întotdeauna de la senzații și percepții;
• la vârsta 3- 5 ani percepția vizuală și cea haptică (prin apucare) au un rol predominant;
• începând cu vârsta de cinci ani este deja consolidată coordonarea între mișcările mâinii și ale ochiului în
procesul de explorare și cunoaștere a obiectului cercetat;
• nu se realizează două observări într-o zi, indiferent de felul observării.

Clasificare:

a. după modul de selecționare și planificare:

• observări planificate- selecționate din tematica programei, în concordanță cu aceasta;
• observări neplanificate- a căror temă nu este stabilită dinainte, ci se conturează pe moment în funcție de
contextele care viața de zi cu zi le oferă.
b. după locul desfășurării:
• observări în mediul natural (plimbări, vizite, excursii);
• observări în mediul organizat- în grădiniță, fie în clasă, fie în locuri special amenajate.
c. în funcție de durata lor:
• observare de scurtă durată;
• observare de lungă durată (în timp).
d. în funcție de materialul utilizat:
• cu material natural;
• cu material confecționat.

Structura unei activități de observare:

1. Organizarea activității- pregătirea sălii, pregătirea și așezarea materialului intuitiv, intrarea și așezarea copiilor
în mod optim;
2. Desfășurarea activității:
a. Introducere în activitate- ghicitoare, cântec, poezie;
b. Observarea propriu-zisă- prezentarea și intuirea materialului de observat;
c. Fixarea conținutului principal și asigurarea retenției- fixarea cunoștințelor prin stabilirea utilității
obiectului observat, evaluarea- completarea unor fișe de evaluare și aprecierea activității copiilor;
3. Încheierea activității- integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor asimilate anterior și asigurarea retenției.

Jocul didactic- declanșează cele mai numeroase situații de învățare prin intermediul sarcinilor didactice foarte clar
formulate.

Organizarea jocului didactic presupune:

• amenajarea mediului ambiant;

• pregătirea materialelor didactice necesare.

Desfășurarea jocului didactic presupune:

7
 • introducerea în joc- trezirea interesului pentru activitatea propusă: sosirea unui personaj, vorbirea șoptită, bătaia
în ușă, ghicitorile etc.;
• anunțarea titlului jocului didactic și a obiectivelor acestuia- concis, în termeni stimulativi, fără cuvinte de
prisos;
• Prezentarea materialului didactic;
• Explicarea jocului didactic, a sarcinii de joc și a regulilor de joc:

Sarcina didactică- reprezintă problema de gândire și de acțiune: să recunoască, să imite, să redea, să exprime, să
compare.

Regulile jocului- copilului îi este indicat cum trebuie să se joace, ce îi este permis în joc, cum să rezolve problema
respectând succesiunea acțiunilor.

Complicarea jocului- introducerea unor noi variante (element-surpriză) pentru a completa sarcina jocului didactic.

• Încheierea jocului didactic- reprezintă un moment scurt în care preșcolarii trebui să se pregătească pentru
evaluare.
• Evaluarea jocului didactic- momentul final al jocului, se formulează concluziile asupra modului în care s-a
desfășurat jocul didactic.

Jocul didactic oferă copiilor cea mai potrivită motivație pentru învățare, deoarece pune în valoare capacitățile
imaginative și creatoare, antrenează operațiile gândirii și contribuie la formarea deprinderilor intelectuale, sprijină
consolidarea, sistematizarea și evaluarea cunoștințelor.

Exercițiu cu material individual:

• sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea tuturor tipurilor fundamentale de activități matematice
prin exerciții;
• vizează stimularea dezvoltării intelectuale a preșcolarilor și contribuie la trecerea treptată de la gândirea
concret intuitivă la gândirea simbolică, abstractă;
• solicită existența unui material didactic variat, constând în seturi de jetoane, cifre, material natural și sunt cerute
de specificul gândirii concret-intuitive a copilului preșcolar.

Cerințe pedagogice:

• activitatea copiilor cu materiale distribuite trebuie să se realizeze în conformitate cu sarcinile formulate de

educatoare;
• efortul intelectual solicitat de dezvoltarea sarcinilor trebuie să fie gradat;
• exercițiile trebuie să fie diversificate și să realizeze corelații interdisciplinare;
• demersul didactic trebuie să asigure acțiunea pe materialul demonstrativ;
• limbajul matematic folosit să fie adecvat, cât mai apropiat de cel riguros, dar să fie accesibil înțelegerii
copiilor.

Structura unei activități cu material individual:

1. Organizarea activității- pregătirea sălii, a materialului și a copiilor;

2. Desfășurarea activității
8
 a. Introducerea în activitate- prezentarea materialelor didactice prin intermediul elementelor ludice;
b. anunțarea temei și a obiectivelor se comunică tema, obiectivele și se fac precizări asupra modului de
desfășurare a activității și de utilizare a resurselor materiale;
c. Reactualizarea cunoștințelor- se realizează 1-2 exerciții de exemplificare;
d. Prezentarea conținutului și dirijarea învățării- demonstrarea și explicarea modului de realizare a
activității;
e. Obținerea performanței și asigurarea feedback-ului- executarea exercițiilor de către copii;
f. Asigurarea retenției și a transferului- revizuire a activității prin exerciții tip „întrecere”;
g. Evaluarea performanței- rezolvarea unor fișe de evaluare.
3. Încheierea activității- aprecieri individuale și colective asupra participării copiilor la activitate. Acordarea
recompenselor.

Jocul exercițiu poate fi organizat atât individual, cât și microgrupal sau chiar frontal.

Metodica exercițiilor:

• copii sunt introduși în mod atractiv în exercițiul joc prin trezirea și menținerea interesului pentru el;
• educatoarea explică și demonstrează exercițiul;
• copiii execută exercițiul sub supravegherea educatoarei;
• educatoarea sintetizează materialul verbal exersat, analizează și apreciază munca preșcolarilor.

Jocurile- exercițiu pot fi:

• senzorio-motorii sau de mânuire: se trage, se împinge se manevrează butoane etc.;

• jocuri de combinații fără scop clar definit, de dezmembrare și reconstruire de obiecte;
• Jocuri de combinații de obiecte/ acțiuni cu scop de compuneri după un model. Ex: educatoarea spune un sunet,
iar copiii vor spune mai multe cuvinte care încep cu acele sunet (Ana, ac, ardei etc.).

Jocul de rol:

• poate fi abordat în toate momentele unei zile la grădiniță, la intensitate diferită, în funcție de conținutul
învățării, de nivelul de vârstă, de personalitate, etc.;
• valorifică experiența de viață a copilului;
• valorifică informațiile, cunoștințele dobândite în context formal, nonformal, informal;
• obișnuiesc copiii să devină spontani;
• educă răbdarea, învață să-și aștepte rândul, să respecte reguli;
• responsabilizează copiii;
• stimulează gândirea, imaginația și creativitatea;
• contribuie la dezvoltarea socială;
• contribuie la dezvoltarea limbajului și a comunicării;
• sprijină formarea corectă a stimei de sine.

Etape:

9
• identificare și definirea situației care va fi simulată în concordanță cu obiectivele educaționale și cu specificul
cunoștințelor ce urmează a fi învățate;
• proiectarea scenariului- constând în selectarea conținuturilor și rolurilor mai importante din situația reală,
alegerea participanților și instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol;
• învățarea individuală a rolului;
• interiorizarea rolului și conceperea modului de interpretare;
• interpretarea rolurilor;
• dezvoltarea cu toți participanții la joc a modului de interpretare, apoi se face o analiză a comportamentului în
timpul interpretării rolului. Ex.: „de-a familia”, „de-a doctorul” etc.

Jocul logico- matematic:

• fundamentează primele cunoștințe matematice ale copiilor și elementele de logică matematică;

• exercițiile de formare de mulțimi după una, două sau mai multe însușiri de culoare, formă, mărime, grosime,
reprezintă modalități eficiente de exersare a abilității de clasificare;
• scopul principal este de a înzestra pe copii cu noțiuni logice simple și polivalente care să le permită să se
orienteze în problemele realității înconjurătoare, să exprime judecăți și raționamente întru-un limbaj simplu,
familiar.
• mijloacele didactico- materiale utilizate sunt: trusele cu piese geometrice Dienes, Logi 1, Logi 2.

Clasificare:

1. jocuri de descriere și caracterizare a mulțimilor și elementelor lor- cu folosirea în caracterizare a principiului

terțului exclus, contradicției și dublei negații;
2. jocuri de comparare- evidențiază asemănările și deosebirile dintre elemente și corespund jocurilor de diferență
din clasificarea clasică;
3. jocuri de orientare în tablou- vizează familiarizarea copiilor cu operațiile logice cu mulțimi prin clasificare și
scriere într-o succesiune prestabilită;
4. jocuri cu cercuri- presupun sprijinirea intuirii operațiilor cu mulțimi și a operațiilor logice ce decurg din acestea;
5. jocuri libere, de construcții- au scopul de a-i familiariza pe copii cu componența trusei și cu determinarea
atributelor pieselor;
6. jocurile de construire a mulțimilor- (timpul alocat 35- 50% din cel al jocurilor logice) au scopul de a-i face pe
copii să înțeleagă procesul de formare al mulțimilor pe baza unor proprietăți date de a intui complementările
acestora;
7. jocurile de formare a perechilor- contribuie la însușirea procedeului de stabilire a corespondenței biunivoce
între două mulțimi;
8. jocurile de transformări- facilitează copiilor intuirea noțiunii de funcție de transformare;
9. jocurile cu mulțimi echivalente (echipotente)- folosesc proprietățile relației de echivalență.

Ex de jocuri logico-matematice: „trenul cu o diferență”, „Te rog să-mi dai”, „Cum este și cum nu este această
piesă?” etc .

Joc cu text și cânt:

10
 • grădinița acordă pe tot parcursul preșcolarității o atenție deosebită cultivării vocii copiilor, dezvoltării
auzului muzical, a simțului ritmic și melodic;
• muzică are deosebite valențe formative, ea educă și dezvoltă o serie de procese psihice: gândirea, memoria,
atenția, afectivitatea, voința.

Scop:

• formarea capacităților de exprimare prin muzică;

• formarea capacității de receptare a muzicii;
• cunoașterea marilor valori ale creației artistice naționale și universale;
• formarea capacității creatoare prin cultivarea inteligenței.

Jocul cu text și cânt îmbină elemente de mișcare cu textul și melodia unui cântec mișcarea fiind subordonată
conținutului cântecul. Ex: „Căsuța din pădure”, „Bate vântul frunzele”, etc.

Jocul muzical:

• reprezintă un ansamblu armonios de elemente muzicale, ritmice, de mișcare și ludice împletite într-o formă
coerentă, accesibilă și plăcută pentru învățare;
• educatoarea trebuie să aibă în vedere: tema, tipul activității și formele specifice de realizare, precum și vârsta
copiilor;
• este un mijloc adecvat de adaptare a copilului la mediul preșcolar, de satisfacere a nevoilor sale de joc, de
mișcare, de amuzament, a plăcerii de a emite, de a transmite sau de a recepționa sunete, de a cultiva simțul
armoniei, de a contribui la formarea simțului ritmic și a celui melodic.
• Ex: „Un elefant se legăna”, „Hai să spunem una”, „În pădurea cu alune”.

Jocul de mișcare- contribuie la formarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază, la dezvoltarea lor și
la formarea și dezvoltarea calităților psihice.
Clasificarea jocului (după A.D. Novicov și L.P. Matveev):
a. după efectiv: individuale, colective, de masă propriu- zise, jocuri sportive;
b. după relațiile reciproce: fără împărțire pe echipe, cu trecere la cele pe echipe, cu împărțire pe echipe;
c. după caracterul relațiilor dintre participanți: jocuri fără contact direct cu adversarul, jocuri cu contact
direct;
d. apar și alte grupări de jocuri: în apă, jocuri de iarnă, jocuri distractive, etc.

Rolul educatorului este foarte important,urmărirea desfășurării jocului îi creează condiții pentru
cunoașterea mai complexă a completării și particularităților de manifestare ale elevilor.

Jocurile de creație- sunt acelea în care subiectul și regulile sunt create de copilul însuși.
Clasificare:

11
 a. jocuri de creație cu subiecte din viața cotidiană- exprimă dorința copilului de a participa la viața și
activitatea adultului, de a acționa cu aceleași unelte de muncă pe care le folosesc adulții. Ex: „De-a
familia”, „De-a grădinița”, „De-a doctorul”, „De-a gospodina”;
b. jocul de creație cu subiecte din povești și basme- în acest joc copilul interpretează rolul unui personaj
din poveste. Transpunându-se în rolul personajului ia o atitudine, gândește, simte și acționează la fel
cu personajul interpretat. Ex.: „Căsuța din oală”, „Albă ca Zăpada” etc.;
c. jocurile de construcții- exercită o influență favorabilă asupra dezvoltării proceselor intelectuale;
preșcolarii construiesc cuburi, mașini, case, terenuri, poduri, castele, gări, teatru, școli etc.

Jocurile de creație au o importanță foarte mare în dezvoltarea multilaterală a copilului.

Dramatizarea:

• este o variantă a jocului de rol;

• este o metodă/ strategie de mare actualitate folosită în grădiniță la activitățile de educare a limbajului, ce
presupune o activitate de grup;
• pentru început copiii trebuie să interpreteze un personaj sau altul în scurte momente și mimica în diverse
contexte (fericit, supărat, furios), apoi să mimeze activități simple (ex.: cum suflă lupul din „Cei trei purceluși”
pentru a dărâma casele purcelușilor), apoi sunt încurajați să poarte un dialog scurt.

Dramatizarea urmărește următoarele:

• dezvoltarea capacității de exprimare orală și de receptare a mesajului oral;

• exprimarea clară, coerentă expresivă, respectarea pauzelor gramaticale logice sau psihologice din textele
interpretate;
• dezvoltarea capacității de exprimare a unor sentimente prin mișcare scenică, mimică și gestică.

Activitățile artistico- plastice la preșcolari

Modelajul:

• contribuie la înzestrarea preșcolarilor cu unele deprinderi cum sunt acelea de a doza efortul mișcării, de a ține
corect unealta de scris în mână;
• se dezvoltă atenția, operațiile gândirii, spiritul de observație;
• este o sursă importantă a creativității și o formă de deprindere la îndemâna fiecărui copil;
• prima formă de exprimare grafică: mâzgâlitura.

Desenul:

• prin el copilul descoperă o altă variantă de exprimare a ceea ce simte el, a ceea ce gândește și cum percepe
lumea înconjurătoare;

12
 • prin activitățile de desen se realizează coordonarea oculomotorie, dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii,
dezvoltarea sensibilității cromatice, a spiritului de observație, diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea
spațială;
• în primă etapă copilul învață să deseneze utilizând creionul grafic, apoi creioanele colorate și mai târziu carioca;
• pentru utilizarea elementelor grafice și instrumentele specifice desenului, educatoarea trebuie să proiecteze
activități cu teme simple, apoi mai complexe.

Structura activității obligatorii de desen:

1. Organizarea activității- așezarea copiilor la mese și unele măsuri care privesc ținuta și comportarea lor;
2. Activitățile de desen: întărirea materialului, anunțarea temei, prezentarea modelului, analizarea modelului de
lucru și executarea teme de către copii;
3. Demonstrarea și explicarea temei- demonstrarea felului cum trebuie să fie lucrată tema respectivă;
4. Încheierea activității- încetarea lucrului, strângerea materialului, analiza și aprecierea lucrărilor.

Colajul:

• este un procedeu tehnic apărut în arta modernă care constă în lipirea pe același tablou sau pe o suprafață
limitată, foaie de desen sau alt suport, în vederea obținerii unui efect de ansamblu de natură estetică;
• se pot folosi mai multe tehnici: se poate folosi pentru rupere hârtie colorată, chiar de copil, ilustrații colorate,
afișe vechi, ziare rupte spontan direct, se pot realiza compoziții prin mozaic etc.;
• colajul joacă un rol semnificativ în cadrul unei programe de lucru comprehensive, deoarece își aduce contribuția
la toate domeniile de dezvoltare (emoțională, fizică, socială, intelectuală, a creativității).

Structura unei activități de colaj:

1. Captarea atenției- ghicitori, cântece, poezii, povestioare, imagini etc., se intuiește materialul didactic și
caracteristicile acestuia prin utilizare terminologiei specifice;
2. Anunțarea temei și a obiectivelor- se comunică subiectul activități și obiectivele pe înțelesul copiilor;
3. Reactualizarea cunoștințelor- se reactualizează cunoștințele despre subiectul activității, despre tehnicile de lucru
cu materialul pus la dispoziția copiilor;
4. Prezentarea conținutului și dirijarea învățării- educatoarea va demonstra un posibil model sau va prezenta
copiilor modele variate; se indică anumite criterii de reușită a lucrării (respectarea temei, acuratețe,
expresivitate, etc.)
5. Executarea lucrării de către copii sub îndrumarea și ghidarea permanentă a educatoarei;
6. Asigurarea retenției- se revizuiește subiectul lucrării;
7. Evaluarea- se fac aprecieri generale asupra activității prin formularea unor aprecieri.

O activitate de colaj poate fi realizată în manieră integrată, în aproape orice temă, fie ca activitate cu toată grupa, fie
pe grupuri mici. Putem integra colajul într-o activitate de cunoaștere a mediului, de educare a limbajului, de matematică
etc.
13
 Pictura:

• se diferențiază de desen prin faptul că se utilizează instrumente diferite: pensulă, acuarele, paie, pastă de dinți
etc.;
• prima formă de pictură la copiii mici este dactilo-pictura sau pictura cu degetul;
• prin pictură, desen și modelaj, adultul formează copiilor deprinderi de lucru, îi ajută să realizeze corespondența
între elementele de limbaj plastic și natură, stimulează expresivitatea și creativitatea, dezvoltă armonios și
multilateral personalitatea copiilor.

Audiția:

• este prima care oferă copilului șansa contactului cu muzica;

• prin audiție se dezvoltă deprinderea copilului de a asculta o piesă muzicală, de a înțelege mesajul acesteia și de a
fi receptiv față de fenomenul muzical;
• copii au posibilitatea să memoreze fragmente muzicale, să le recunoască, să le denumească, să le reproducă;
• stimulează capacitatea intelectuală, dezvoltă memoria voluntară și asigură legătura între aparatul auditiv și cel
fonator.

Desfășurarea audițiilor muzicale presupune:

• pregătirea sălii de grupă- aerisirea;

• aranjarea scaunelor în semicerc;
• amplasarea și pregătirea aparaturii utilizate;
• asigurarea liniștii totale, care presupune totodată și o deplină relaxare.

Momente ale audiții muzicale:

• anunțarea temei;
• familiarizarea copiilor cu conținutul piesei muzicale programate pentru audiție;
• audiția propriu-zisă;
• reaudierea piesei (după caz).

14
15