Fenilcetonuria sau deficitul de fenilalanin-hidroxilază

Fenilalanina (prescurtată Phe sau F)  este un α-aminoacid aromatic cu formula

chimică C6H5CH2CH(NH2)COOH.
Fenilalanina prezintă două forme posibile:
a) L-fenilalanina (cea naturală) și
b) D-fenilalanina (care este sintetizată artificial). 
Este un aminoacid esențial polar. Codonii L-fenilalaninei sunt UUU și UUC.
Tulburarea metabolismului fenilalaninei determină o boală gravă numită fenilcetonurie.

Fenilcetonuria este o boală genetică transmisă autozomal recesiv, cauzată de

absența totală sau parțială a enzimei numită fenilalaninhidroxilază (PAH). Această enzimă
este necesară pentru transformarea unuia dintre cei mai importanți aminoacizi, aflați în

1
structura tuturor proteinelor (fenilalanina-PHE), în alt aminoacid (tirozina). PHE se
acumulează în exces în sânge, unde este parțial oxidată în acid fenilpiruvic, cu efect
deosebit de toxic asupra țesuturilor cerebrale. Înainte de naștere, corpul mamei filtrează
PHE în exces și protejează copilul, care la naștere este normal.
Fenilcetonuria este cunoscută ca boală metabolică ereditară din anul 1934, când
medicul norvegian Asbjorn Folling a identificat-o în cadrul Institutului de Fiziologie al
Universitii Veterinare din Oslo.
Simptomele bolii apar de obicei la vârsta de câteva luni, odată cu creșterea PHE în
sânge, provenit din proteinele laptelui de mamă sau din formulele de lapte. Acestea constau
în: mirosul de mucegai al pielii, părului și urinii vărsturile și diareea cu stagnare sau chiar
scădere în greutate și deshidratare iritabilitate, afecțiuni ale pielii (uscăciune, urticarie,
eczeme), fotosensibilitatea(sensibilitatea la lumină). În caz de deficiență severă, nivelul de
PHE din creier este foarte mare, iar funcțiile sistemului nervos central sunt grav afectate.ă
Dintre simptomele severe enumerăm: comportament anormal cu episoade de
agitație, lovirea capului și mușcarea mâinilor, retard mental sever, retard al creșterii și
dezvoltării, hipertonie, tremurături, chiar episoade repatate de crize epileptice. Acest tip de
boală caracterizează îndeosebi populațiile nord-europene și se pare că a fost inițiată în
condițiile unui stress hipotermic care a afectat grupurile nordice de Neanderthali în timpul
celei mai acute faze glaciare pleistocene. În forma sa clasică, semnele clinice ale
fenilcetonuriei devin evidente încă de la vârsta de șase luni și constau în tremurături,
convulsii, hipertonie și hiperkinezie musculară, urmate de reducerea vizibil a pigmentației
pielii, părului și ochilor, iar dacă în primele 2-3 luni de la naștere boala nu este descoperită
și tratată printr-un regim alimentar sărac în fenilalanina timp de cel puțin 4-5 ani,
fenomenul de retardare mental devine inevitabil și ireversibil.
Deoarece PKU afectează sinteza melaninei, majoritatea copiilor afectați au pielea
deschisă la culoare, păr blond și ochi albaștri.
Fenilcetonuria reprezintă o afecțiune gravă a metabolismului, care, dacă nu este
tratată corespunzător, duce la retard mintal. Boala poate fi determinată prin screening
neonatal, testul de depistare a acestei maladii ar trebui efectuat în mod obligatoriu tuturor
nou-născuților. Fenilcetonuria se depistează la naștere prin analiza sângelui (testul
Guthrie). Fenilcetonuria este singura boală genetică care poate fi tratată nu prin
medicamentație, ci printr-o alimentație specială.
Fenilcetonuria clasică tratată constant precoce înainte de împlinirea vârstei de 3 luni
se caracterizează prin lipsa complicațiilor neuropsihice ale bolii. Dezvoltarea mentală și
motrică a acestor bolnavi este similară cu a copiilor de vârsta lor.
La unii pacienți cu PKU clasică tratați precoce, la care s-a obținut ameliorare
evidentă a IQ și a funcțiilor neuropsihice de integrare , după trecerea la o dietă discontinuă,
se poate ajunge la instabilitate emoțională și scăderea capacității de concentrare.
Mai mult, unii dintre pacienți devin agitați, cu reflexe osteo-tendinoase
vii, au tremurături și un oarecare grad de tremuratură intențională. Aceste simptome
retrocedează după reluarea unei diete "relaxate" sau a unei diete restrictive în proteine,
suplimentată cu aminoacizi esențiali în special tirozina, triptofan și aminoacizi ramificați,
în paralel constatându-se creșterea excreției urinare de dopamina și serotonina.
Hiperfenilalaninemia tranzitorie neonatală, se caracterizează prin valori

2
moderat crescute ale Phe la nou-născut, care survin în cursul tirozinemiei
tranzitorii. Patogenetic este vorba de un deficit tranzitor al precoce a tirozinei
sanguine care poate atinge valori de 16-28 mg% (tirozinemia normală fiind de 5 mg%).
Tirozina crescută va inhiba activitatea PAH, inducând acumulare de Phe. Când enzima
parahidroxifenilpiruvat oxidaza devine matură, metabolizarea tirozinei se normalizează,
normalizându-se și nivelurile plasmatice ale acesteia și ale Phe. Altă cauza a HPA
neonatale tranzitorii poate fi tulburarea de maturare (tranzitorie) a enzimei
feriilalanintransaminaza, care va asocia HPA mai ales în condițiile unui aport
proteic crescut.
Tirozina crescută va inhiba activitatea PAH, inducând acumulare de Phe.
Fenilcetonuria maternă poate asocia HPA neonatală, dar spre deosebire de fenilcetonuria
clasică; în această situație, Phe plasmatică este crescută imediat după naștere, scăzând
treptat până la normalizare în cursul primei săptămâni de viață.
Geneticienii estimează că noi toți oamenii, purtăm fiecare 4 sau 5 defecte
genetice. Ambii părinți ai unui copil cu fenilcetonurie poartă același defect genetic și sunt
„purtători” ai fenilcetonuriei. Aceasta înseamnă că fiecare părinte are o genă normală, care
„lucrează” bine și una care este defectă, adică nu codifică enzima fenilalanin hidroxilaza
(PAH). Nici unul dintre părinți nu a fost niciodată afectat de această boală pentru că gena
normală pe care o conține fiecare dintre părinții copilului cu fenilcetonurie produce
întotdeauna suficientă enzimă pentru a transforma fenilalanina în tirozină. Atunci când 2
părinți „purtători” ai fenilcetonuriei au copii, fiecare dintre părinți are 50% șanse să
transmită copilului gena lor „defectă”, care nu lucrează. Astfel, la fiecare sarcină pentru
acești părinți există 3 posibilități:
1 Copilul nu are fenilcetonurie, nu este „purtător” al fenilcetonuriei----25% șanse;
2 Copilul nu are fenilcetonurie, este „purtător” al fenilcetonuriei----50% șanse;
3 Copil cu fenilcetonurie – primește ambele gene bolnave de la ambii părinți----25% șanse.
Aceasta înseamnă că fiecare copil cu fenilcetonurie a primit 2 gene bolnave
de la părinți și enzima fenilalanin hidroxilaza (PAH) nu poate lucra corespunzător pentru a
metaboliza fenilalanina în tirozină. Se estimează că una din 70 de persoane este „purtător”
al fenilcetonuriei, iar boala afectează un individ la cca 10 000 copii născuți în aria
geografică a României. Incidența bolii variază mult în diferite populații. Astfel, incidența
este mai mare – 1 la 4500 nașteri (în Irlanda) sau mult mai mică: 1 la 100 000 nașteri (în
Finlanda).
NIVELELE FENILALANINEI DIN SÂNGE
Concentrația normală a Phe în sângele indivizilor fără PKU este de 0,5-1,5 mg% (sau 0,5-
1,5 mg/dl, sau 30-90 μmoli/l).
Pentru copiii cu PKU până la 10 ani tratamentul trebuie să asigure un nivel al Phe din
sânge de 2-4 mg%l (sau 120-240 μmoli/l).
Cele mai bune efecte au fost găsite la cei cu nivele ale Phe constant menținute între 2 și 4
mg/dl.
Concentrația Phe din sânge este influențată de un număr de factori, nu doar de aportul Phe
prin dietă; aportul energetic și proteic, rata creșterii și starea de sănătate vor afecta de
asemenea nivelele Phe.

3
BIBLIOGRAFIE:

1. Note de curs – ”Patologie metabolică” Şef de lucrări Dr.Tiberiu Nistor / curs online
17-19.09.2021
2. Mic tratat de Biochimie medicală; Editura medicală, București 1998; pg. 494-503