6.

Metodologia de planificare

Ce este?
Acest modul explică felul în care se construieşte planul unui atelier sau al unei
şedinţe de formare. O planificare este un instrument util pentru a vă gândi la ceea ce
doriţi să obţineţi (obiective) şi dacă le-aţi îndeplinit (evaluare) în cadrul atelierului. Ele
asigură, de asemenea, o anumită coerenţă într-o organizare în general.
Planificările reprezintă rapoarte scrise despre ceea ce vreţi să faceţi in cadrul
şedinţei, indicând obiectivele de învăţare, activităţile şi rezultatele şedinţei pe care o
organizaţi.
Aceeaşi structură de planificare poate fi folosită pentru a planifica o şedinţă unică
sau pentru un plan de formare pe termen lung ca, de exemplu, un plan de lucru pe trei
luni. Puteţi să aveţi acelaşi scop pentru mai multe ateliere diferite. Planificând,
identificaţi şi clarificaţi obiectivele de învăţare.
Procedeul de evaluare va arata dacă aţi putut atinge aceste obiective.

1.Planificare 2.Desfăşurare atelier sau

şedinţă de formare

3.Evaluare

La ce serveşte?

O planificare vă permite să organizaţi atelierul sau şedinţa de formare în:

 Obiective de învăţare a participanţilor
 Conţinutul şedinţei
 Materialul necesar
 Durata necesară
 „Echilibrul” atelierului sau al şedinţei cu durata prevăzută pentru lucrul individual
sau în grup, care poate fi planificată şi evaluată pentru o mai bună coerenţă.
 Evaluarea lucrului şi eficacităţii şedinţei. Comparaţi obiectivele iniţiale cu
rezultatele obţinute. Când planificaţi este important să stabiliţi procedeul de
evaluare (feedback, autoevaluare sau orice altă metodă). Evaluarea va avea loc
după desfăşurarea şedinţei şi va permite îmbunătăţirea şedinţei următoare.
 Vedere de ansamblu pe termen lung, utilă pentru proiectele de planificare şi de
evaluare.

1
 Un plan este un instrument esenţial înainte, în timpul şi după atelier şi de aceea
este foarte important să vă faceţi timp pentru a-l elabora. Datorită clarităţii obiectivelor şi
identificării lecţiilor învăţate, veţi pierde mai puţin timp în continuare.

Cum se foloseşte?

Când planificaţi o şedinţă de formare sau un atelier, gândiţi-vă la ceea ce doriţi să

obţineţi. Planurile sunt utilizate pentru a planifica o gamă largă de activităţi cum ar fi
activităţi sportive şi jocuri, dar şi explorări intelectuale şi ateliere tematice. Datorită
planificării puteţi să reflectaţi cu atenţie la „structura” şedinţei: cum veţi începe şedinţa,
cum îi veţi însoţi pe participanţi în experienţa lor de învăţare şi cum veţi închide şedinţa
astfel încât aceasta să fie „înţeleasă” şi toţi participanţii să se simtă susţinuţi şi inspiraţi
pentru a continua să înveţe.

Un atelier ar trebui să fie gândit în trei etape.

Cele trei etape ale atelierului sau a unei şedinţe de formare

1. Pregătirea
Reprezintă „începutul” atelierului. Deseori participanţii vin la un atelier sau la o
şedinţă de formare cu capul plin de gânduri şi probleme. Folosiţi „pregătirea” pentru a
aduna grupul şi pentru a-l pregăti pentru activitatea de învăţare aşa cum un sportiv îşi
face încălzirea înaintea unei curse. Activităţile de demarare creează o idee participanţilor
despre tipul şedinţei pe care urmează să o desfăşuraţi.
Dacă desfăşuraţi o şedinţă fizică, trebuie să începeţi cu activităţi fizice de
intensitate slabă care să conducă spre activităţile ulterioare.
Dacă nu desfăşuraţi un atelier de activităţi fizice, gândiţi-vă la metode care să
faciliteze intrarea în subiect. Este util să începeţi cu un ritual sau o activitate de grup
care creează contextul şi atmosfera de care veţi avea nevoie. Nu începeţi cu o pregătire
foarte energică dacă nivelul de energie cerut mai târziu nu este mai ridicat.

2. Activitatea principală
Aceasta este deseori formată din mai multe activităţi sau jocuri progresive
care aprofundează tema. Trebuie să fiţi conştient de obiectivele specifice fixate, pentru că
acum veţi verifica dacă învăţarea are loc şi veţi adapta nivelul daca este necesar.

3. Liniştirea
Este sfârşitul atelierului, „încheiaţi” ceea ce aţi făcut printr-un joculeţ, o discuţie,
o activitate care calmează. În acest stadiu al atelierului sau al şedinţei de formare vă
asiguraţi că participanţii au învăţat ceva şi pleacă calmi şi mulţumiţi de ceea ce au învăţat.
Este momentul să introduceţi schimbul de feedback-uri.

Principalele elemente ale planului unui atelier

2
1. Obiectiv general
Fiecare planificare a unui atelier sau a unei şedinţe de formare are un obiectiv
general care se referă la ceea ce doriţi să obţineţi, la nivel global, cu grupul
dumneavoastră. Şi planul de lucru pe termen mai lung are un obiectiv, dar acesta poate fi
lucrat de-a lungul mai multor sesiuni, prin activităţi diferite.
Termenul „schemă de lucru” este folosit dacă faceţi o planificare pentru o durată
mai mare de timp. În acest caz, obiectivul principal va trebui împărţit în mai multe
obiective specifice, mai mici, realizabile şi care pot fi atinse într-o singură şedinţă sau
atelier.

2. Obiective specifice
Obiectivul este mai specific şi reprezintă ceea ce doriţi să obţineţi la sfârşitul unei
şedinţe. Pot exista mai multe obiective pentru o singură şedinţă. Acestea sunt realizabile
şi măsurabile, adică trebuie să fiţi capabil să vă daţi seama dacă le-aţi îndeplinit sau nu la
sfârşitul şedinţei.
De exemplu, „participanţii trebuie să dea zece pase fără să lase mingea să cadă”
sau „participanţii pot să utilizeze competenţele de Ascultare activă cu un coleg” sunt
obiective pe care le putem observa şi măsura.

3. Activităţi
Acestea sunt activităţile pe care le veţi utiliza, care descriu în mod concret felul în
care vă veţi atinge obiectivele. Când descrieţi activităţile, enunţaţi pas cu pas etapele şi
metodele pe care le veţi folosi – o activitate artistică, teatrală sau sportivă de exemplu.
Este important să indicaţi durata fiecărei activităţi pentru a vă asigura că nu aveţi nici
prea mult dar nici prea puţin timp. Când planificaţi activităţile să aveţi mereu în minte
obiectivele specifice. Activităţile alese trebuie să contribuie la atingerea obiectivului şi
trebuie să aibă legătură între ele şi cu ciclul atelierului.
De exemplu, dacă alegeţi un joc de mare intensitate urmat apoi de un joc silenţios,
participanţii trebuie să sară de la o atmosferă şi un nivel fizic la altul fără nici un fel de
tranziţie. Pentru a realiza această tranziţie ar trebui inclusă o altă activitate. Folosiţi
diferite metode şi moduri de lucru pentru a varia activităţile, de exemplu activităţi
individuale, în perechi, în grupuri mici şi mari.

4. Elemente-cheie 1
Elementele cheie sunt punctele importante pe care participanţii trebuie să le fi
înţeles şi integrat la sfârşitul şedinţei sau atelierului. De exemplu, „badmintonul este un
joc complex cu multe reguli şi este o activitate interesantă chiar şi pentru debutanţi”;
aceasta este o cunoştinţa pe care doriţi să o vedeţi asimilată la sfârşitul şedinţei de
formare.

5. Vârsta participanţilor
In cazul unui atelier pentru copii, este fundamental ca activităţile să fie adaptate
vârstei grupului. Este primul lucru ce trebuie ştiut înainte de a planifica o şedinţă: care
sunt vârsta şi nivelul de înţelegere ale grupului-ţintă.

3
6. Numărul şi nivelul participanţilor
Acestea sunt utile pentru jocurile şi activităţile speciale pentru a fi sigur că
activitatea este adaptată grupului. Experienţa şi numărul de participanţi vor determina
modul în care va fi abordat un anumit subiect.
Când folosiţi o abordare participativă în formare, trebuie să vă asiguraţi că aveţi
destule persoane (masa critică), dar nici prea mulţi participanţi, astfel încât toată lumea să
participe. Numărul ideal variază între 12 şi maximum 25 de participanţi.

7. Durata şedinţei
Reprezintă timpul avut la dispoziţie şi/sau necesar pentru ansamblul şedinţei.
Obiectivele trebuie să poată fi atinse în acest interval precis de timp

8. Material şi timp necesar

Materialul poate să varieze de la planşe albe, markere la mingi de fotbal şi
tricouri. Este important să aveţi materialul pregătit dinainte şi accesibil la momentul dorit.
Ar putea fi frustrant pentru participanţi să aştepte privindu-vă cum scrieţi la tablă sau cum
vă căutaţi markerele în timpul şedinţei.
Există riscul de a deconcerta pe toată lumea, şi pe dumneavoastră ca şi pe
participanţi, şi va fi dificil să le captaţi din nou atenţia, mai ales în cazul copiilor.
Evaluarea timpului necesar pentru fiecare activitate vă permite să controlaţi durata
şedinţei pentru a evita să propuneţi prea multe sau prea puţine exerciţii.

9. Evaluare / Feedback-uri
Evaluarea se hrăneşte cu feedback-urile de la sfârşitul şedinţei. Este important să
se facă diferenţa între autoevaluarea animatorului în ceea ce priveşte munca sa şi
evaluarea participanţilor în ceea ce priveşte experienţa lor şi cunoştinţele dobândite.
Notarea în scris a acestor două surse de informare asupra derulării atelierului este
esenţială pentru a putea efectua schimbări în continuare şi pentru a vă îmbunătăţi
practica.

Evaluare şi feedback

Ce este?

Evaluare făcută de grupul de participanţi – adulţi sau copii – care au participat

la o activitate şi îşi spun părerea despre ceea ce au învăţat sau experimentat. O evaluare
este folositoare pentru a-ţi spune părerea atât despre metodologia şi abordările utilizate de
formator, cât şi despre conţinut. Evaluarea este făcută la sfârşitul unei şedinţe sau
formări, sub formă scrisă sau orală.
Feedback-uri împărtăşite de-a lungul întregului atelier: ele reprezintă un
instrument în procesul de învăţare – formatorul sau animatorul dă feedback-uri grupului,
iar participanţii fac schimburi între ei de-a lungul întregii şedinţe. Feedback-urile sunt
folosite ca parte integrantă a atelierului şi ar trebui să fie considerate de toată lumea ca o
ocazie de a învăţa şi nu ca nişte critici negative.

La ce serveşte?

4
 Este important pentru un formator să primească o evaluare din partea
participanţilor în ce priveşte conţinutul, ce au învăţat sau nu, cât şi abordările folosite.
Acest lucru îl va ajuta pe formator să facă modificări, dacă sunt necesare, şi să-şi
îmbunătăţească practica. De asemenea, este important pentru participanţi să aibă ocazia
să împărtăşească ceea ce au învăţat, cum au înţeles şi cum pot să folosească informaţia
primită în viaţa lor de zi ci zi.
Când participanţii fac schimb de feedback-uri legate de activităţi şi experimente,
ei se concentrează întâi asupra lor, ce le-a plăcut şi ce pot să îmbunătăţească, apoi asupra
muncii celorlalţi, partea bună şi îmbunătăţirile posibile. Scopul este acela de a permite
tuturor să înveţe şi să progreseze. Faptul că ei pot să dea un feedback despre munca unui
alt grup arată că au fost atenţi la munca fiecăruia, dar şi la propria învăţare şi înţelegere a
experienţei lor; acest lucru validează şi munca celorlalte grupuri.
Este important pentru formatorul sau animatorul care lucrează cu copii să creeze o
„cultură a feedback-ului”, prin noţiunile de a exprima, a face şi a primi observaţii într-o
atmosferă de respect reciproc.

Cum se foloseşte?

Feedback-uri ca instrument de învăţare în lucrul în grup

Ceea ce urmează se vrea un ajutor pentru formator sau animator pentru:
• A da feedback-uri copiilor şi participanţilor la ateliere în mod corect.
• A şti să încurajeze grupurile să-şi dea feedback-uri între ele pentru o mai bună învăţare.

Când daţi un feedback:

• Fiţi pozitiv! Înainte de a da sugestii de schimbare, spuneţi ce a avut un efect pozitiv
asupra voastră şi ce v-a plăcut.
• Faceţi referinţă la exemple concrete, fiţi cât mai precis posibil, astfel veţi ajuta grupul
sau individul să progreseze.
• Nu vorbiţi în mod impersonal, ci spuneţi „eu”. De exemplu, „eu cred că povestea
magică nu este prea clară pentru că…” decât să formulaţi judecăţi generale cum ar fi
„Folosirea poveştii nu prea a fost utilă…”
• Nu interpretaţi aspectul sau acţiunea unei persoane. În loc de asta, vorbiţi despre ceea ce
simţiţi. Nu judecaţi, dar descrieţi percepţia voastră.
• Raportaţi-vă la situaţie aici şi acum, nu faceţi referinţă la probleme din trecut.
• Acordaţi sprijin şi faceţi sugestii pentru îmbunătăţirea lucrului.
• Când persoanele din grup fac schimb de feedback-uri, în calitate de formator, trebuie să
conduceţi procesul, creând un cadru clar. De exemplu: „Aţi putea să sugeraţi o alternativă
grupului 2?” sau „Ce v-a plăcut în această prezentare? De ce? Aveţi propuneri de
ameliorare pentru grupul 4?”
• Nu fiţi personali în comentariile voastre (pozitive si negative) şi implicaţi întregul grup
în loc să vă concentraţi asupra reprezentantului care s-a oferit voluntar să reprezinte
grupul.
Dar când feedback-ul este personal, vorbiţi direct persoanei în cauză. De exemplu, „Ana,
când jucai rolul profesorului…” în loc de generalităţi precum „Rolul profesorului a fost
jucat în XYZ mod…”
Când primiţi un feedback

5
• Nu vă justificaţi acţiunile sau alegerile ca şi cum ar trebui să vă apăraţi. Nu sunteţi
„atacat”.
• Dar dacă într-adevăr credeţi că aţi fost înţeles sau judecat greşit, permiteţi-i persoanei
care face feedback-ul să termine. Apoi rugaţi-l pe formator să vă permită să explicaţi
grupului punctul vostru de vedere.
• Folosiţi această ocazie să învăţaţi şi să înţelegeţi ce spun ceilalţi despre munca,
intervenţia sau modul vostru de prezentare. Nu profitaţi pentru a vorbi de greşelile altui
grup: „Da, dar când grupul 4 a făcut asta, nimeni n-a zis nimic…”
• Toată lumea face şi primeşte feedback-uri, nu veţi fi singurul care să primească. Este o
şansă să primiţi un feedback!

Evaluarea formatorului şi animatorului

Este important pentru formator să fie dispus să primească atât o evaluare negativă,
cât şi una pozitivă, şi să dea participanţilor mijloacele adecvate pentru e evalua cu
sinceritate. Acest lucru este mai dificil de realizat cu copiii şi mijloacele trebuie
dezvoltate pentru a maximiza participarea lor în procesul de evaluare. Mai ales la început,
participanţii ar putea să nu se simtă în largul lor să facă evaluări negative.

Iată câteva puncte de luat în considerare:

Evaluarea îi permite formatorului să:

• Estimeze gradul de învăţare (cât am învăţat, cum pot să folosesc asta în munca mea,
etc.)
• Evalueze abordările folosite în formare.
• Primească un feedback despre logistică, organizare şi material. Dar atenţie în a acorda
un loc egal fiecărui punct de evaluat – nu vreţi o situaţie în care toată evaluarea se
concentrează pe orezul ars, mirosul de pe coridor sau zgomotul de afară, fără nicio
menţiune despre conţinut sau metodologie.
• Înţeleagă cum a învăţat grupul cel mai bine.
• Modifice atelierul daca este necesar. Puţin mai multă sau mai puţină teorie, adaptarea
orarului, introducerea unor momente pentru rezolvarea tensiunilor, etc.
• Aibă o bază de discuţie: „După ce am citit evaluările voastre de ieri, îmi dau seama că
simţeaţi…”

Evaluarea funcţionează bine când:

• Este făcută în mod anonim. Participanţii nu se vor teme să nu vă rănească dacă nu ştiţi
cine sunt.
• Participanţii pot să evalueze formarea în mod regulat, la sfârşitul fiecărei zile, de
exemplu.
• Formatorul discută cu participanţii despre evaluare a doua zi sau la următoarea şedinţă.
Acest lucru este important pentru a le arăta participanţilor că aţi ţinut cont de comentariile
lor.

Legătura între începutul formării (aşteptări, obiective) şi evaluarea

(rezultate)de la sfârşitul acesteia

6
Puneţi participanţilor următoarele întrebări pentru e vedea că părerea lor e importantă.
Acest lucru va da tonul evaluării de la sfârşitul formării, arătând că vă aşteptaţi la
comentariile lor.
Unele dintre aceste întrebări pot fi folositoare:
• Daţi informaţii importante despre voi şi despre experienţele voastre. Acest lucru vă va
ajuta să adaptaţi atelierul la nevoile lor.
• Aţi mai fost implicaţi înainte în vreo formare? Ce abordări au funcţionat bine pentru
voi?
• Care este elementul, aspectul cel mai important pe care vi l-ar putea oferi această
formare?
• Care sunt criteriile pe care le-aţi folosi pentru a evalua reuşita acestei formări în funcţie
de aşteptările voastre?
• Care sunt aşteptările voastre? „Mi-ar plăcea ca această formare să mă ajute să…”
• Ce aţi vrea să evitaţi cu orice preţ?
• Care este primul semn ce vă va permite să spuneţi că această experienţă a fost benefică
pentru dumneavoastră?

Scurtă activitate pentru a preciza aşteptările/nevoile/temerile la începutul

formării
În primul rând, se lucrează aşteptările/nevoile.
O persoană avansează intervine şi menţionează o aşteptare în contextul formării.
De exemplu, „Mi-ar plăcea să cunosc mai multe despre ......”. Toţi cei care au aceeaşi
aşteptare intervin.
Apoi altă persoană intervinecu o altă aşteptare/nevoie. Etc.
În al doilea rând, se lucrează temerile legate de formare. De exemplu, „ Mi-e teamă că
vom sta prea mult timp aşezaţi şi nu vom face destule exerciţii practice”, etc.
Acest exerciţiu permite evitarea repetiţiei aceloraşi aşteptări/temeri şi , de asemenea,
permite să ne dăm seama că nu suntem singurii care au o anumită teamă, de exemplu.
Acest lucru poate fi liniştitor. Pentru formator, acest exerciţiu este ideal pentru a estima
cu aproximaţie cele mai puternice aşteptări.

Instrumente de evaluare în timpul/la sfârşitul formării sau atelierului

• Smileys zâmbitoare, mulţumite, triste, plictisite, supărate; sau meteo cu soare, nori,
ploaie, furtuni, etc. Aceste metode rapide şi eficiente pot fi folosite în paralel cu alte
metode.
• O planşă mare pe perete, pe care participanţii să-şi noteze părerile. Coloanele ar putea
avea anteturi de tipul „las aici…”, „voi folosi…”, „voi păstra…”. Dacă se foloseşte
această metodă, formatorul va trebui să nu se afle în sală. Dezavantajul acestei abordări
este că membrii grupului se pot influenţa reciproc.
• Participanţii pot completa foi individuale pentru a răspunde la întrebări specifice despre
formare – pertinenţă, metodologie, etc.
• O roată de evaluare cu o secţiune despre fiecare subiect abordat şi o notă de la 1 la 10
acordată individual de participanţi.
1: ineficient, 5: mediu, 10: foarte eficient. Acelaşi lucru cu plictisitor, interesant, etc.

7
Instrumente de evaluare adaptate copiilor

• Jocuri practice. Copii trebuie să se poziţioneze fizic de-a lungul unei linii pe sol:
partea din faţă a sălii reprezintă ceea ce e foarte util/eficient/interesant, iar cealaltă parte a
sălii reprezintă ceea ce e foarte inutil/plictisitor/nesemnificativ, etc. Pentru a evita orice
colaborare, cereţi copiilor să se poziţioneze ei înşişi în funcţie de diferite elemente, într-
un interval de timp determinat. De exemplu, „Cum v-aţi simţit” în 10 secunde toată
lumea, fără să vorbească, se plasează pe linie.

• Fotografii. În grupuri, copiii fac o „fotografie” care indică ce au simţit în timpul

şedinţei sau atelierului, adoptând anumite poziţii, strâmbându-se, etc. Animatorul poate
să le ceară să se mişte sau să-şi împărtăşească gândurile. Instrument interesant pentru
copii de 12 ani şi mai mult.

• Interviu. Un copil jucând rolul unui ziarist intră şi îi interoghează pe ceilalţi despre
experienţa lor. Este important să pună întrebările ca un ziarist care nu cunoaşte nimic
despre subiect; acest lucru îi va încuraja pe copii să arate ce au învăţat (ziaristul poate să
fie puţin sau foarte ignorant – în funcţie de vârsta copilului). De exemplu: Ziaristul: „ Ah,
drepturile copilului deci, asta înseamnă că copiii pot să facă ce vor? Ce idee bună!”
Copilul explică. Ziaristul: „Da, înţeleg. Dar nu văd cu ce mă ajută asta. De fapt de
ce copiii trebuie să aibă un certificat de naştere? Cu siguranţă că ştim toţi cine suntem!”
După ce a strâns destule informaţii, ziaristul poate să ceară o poză pentru prima
pagină, desenată de copii. Apoi schimbare de roluri, un alt ziarist pune alte întrebări
grupului, etc. Metodă interactivă, dar care necesită un anumit timp.