Debuteaza poetic mai intai la revista Liceului "Sf Sava in 1943, apoi in "Tanarul

scriitor(1956) si in "Viata Romaneasca in 1964. Abia aparitia unor cicluri masive

de poezii, in 1965, in revistele "Viata Romaneasca si "Ramuri, vor impune atentiei,
cu surpriza, numele poetului patruns atat de tarziu in campul literelor romanesti.
Lucreaza ca redactor la revista ..Romania literara, publica in cadrul "Bibliotecii
Arges, initiata de revista cu acelasi nume. Leonid Dimov este omologat in istoria
formelor poetice actuale ca un campion al oniricului. Este interesant de observat
ca din textele prin care se argumenteaza existenta momentului oniric (am in vedere
culegerea purtand acest titlu, aparuta in 1997, la editura Cartea Romaneasca, sub
ingrijirea lui Corin Braga) in literatura actuala, cel care are o contributie
teoretica mai articulata, este poetul Leonid Dimov si nu prozatorul Tepeneag care e
mai mult teoretizant. Sa urmarim ce intelege Dimov prin onirism, dupa ce
romantismul si suprarealismul inventasera deja onirismul metafizic si dicteul
automat.

Dupa cum se poate constata, Leonid Dimov este sincron cu teoria lumilor posibile,
vehiculata in fizica, matematica si in lingvistica in acel moment; trebuie sa
recunosc ca el se dovedeste in mod surprinzator unul dintre cei mai avansati poeti
in cunoasterea aprofundata si manipularea diverselor stiinte epistemologice
contemporane. Astfel, poetul, ca un arhitect lucid, poate construi universuri
fictive, lumi paralele care sa suplimenteze si sa faca concurenta realului, cum ar
fi spus Ion Barbu, care este de fapt, fie in textele teoretice, fie in practica
textualizanta, modelul recunoscut al oniricilor. Chiar disocierea de tehnica
placata a suprarealistilor porneste tot de la atitudinea polemica a lui Ion Barbu
fata de suprarealism, caruia el ii opunea un infra-realism lucid. Este adevarat ca
perspectiva oniricilor actuali este rasturnata fata de aceea a Iui Ion Barbu; nu se
mai porneste de la o situare metafizica, ci se decoleaza prozaic de pe pista
heterogenitatii cotidiene, desi onirismul implica in chip imanent o proiectie
metafizica. Se poate afirma ca mai degraba, acestia propun cotidianizarea
oniricului decat onirizarea realului, sau si una si alta in mod simultan, pana la o
totala reificare onirica. in actul poetic propriu-zis are loc o textualizare
generalizata: toate obiectele reale sau textuale, fiintele vii sau fantosele de
carpa si carton, peisajele palpabile sau babel-ii imaginari, totul se
obiectualizeaza: «Reificarea onirica - spune Dimov - nu inseamna mortificarea
fiintelor in obiecte, ci numai obiectualizarea lor, adica stergerea granitelor
relationale, cutumiare, rigide, conventionalizate de o realitate aparenta, pentru a
crea o lume panica, suficienta siesi. Aceasta lume nu exclude nimic, ci include
totul, nu evadeaza, ci invadeaza». in conformitate cu aceasta optica nu mai
functioneaza criteriile drastic separatoare, ci acelea interdisciplinare
integratoare; pe cale onirica, se petrece o contopire panica a tuturor regnurilor
(in acceptia barbiana), al carei liant dionisiac, in letala expansiune, favorizeaza
un proces semnificant (si semiozic) infinit. Reificarea onirica sterge limitele
antagonice intre fenomene, egalizand si retopind totul intr-o reintegrare panica
ireversibila. Aceasta transmuta valorile, adica include in calitate de obiect al
artei si centrul si mahalaua, si curtea cu gherghine si terasele marilor palate
secondempire., ceea ce presupune o slabire accentuata a principiilor de evaluare si
ierarhizare stabilite, chiar o anihilare periculoasa a acestora. Prin metoda
onirica, realul si realitatea in componentele lor logice traditionale sufera un
proces de de-subiectivizant; drept consecinta, in textele dimoviene, subiectul
poetic este reasorbit in instanta impersonala, de natura demiurgica ce declanseaza
mecanismele onirice de constituire a acestor lumi fictionale.