Revista Catharsis NR 3 2022

CATHARSIS - anul X - nr.
3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș

septembrie - decembrie 2022
3
Revistă fondată în 2004 la Școala Grințieș, din 2008 cu ISSN, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș
4
5
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș editorial
O REVISTĂ CE CREŞTE CA FĂT FRUMOS...
Revista noastră îşi respectă numele şi tradiţia: purificare prin artă, prin cultură şi cei
şaptesprezece ani de la primul număr. O revistă cu vechime. Îndemnăm spre lectură şi
începem revista cu un articol în ton: „Românul şi lectura”, scris de Mădălina Busuioc, o fostă
elevă a şcolii noastre.
Îndemnăm la călătorie şi oferim articole care să vă încurajeze să porniţi pe cărări de

munte sau haihui prin Europa şi prin ţară.
Coperta I este dedicată „Festivalului Haiducilor Grinţieş”, august 2022, o reuşită a
turismului festivalier în regiune, cu mare impact şi vizibilitate, chiar şi la nivel naţional, iar
coperta IV se concentrează asupra manifestării de la 1 decembrie 2022, evenimente care au
generat adevărate parade ale portului româneşc vechi de sărbătoare.
În acest număr veţi afla mai multe biografii şi evocări ale unor figuri de dascăli, cu o
componentă iconografică ... „de colecţie”. Nu lipsesc încercările literare ale elvilor noştri şi,
de asemenea, cele artistice, de la grădinari până la cei de clasa a VIII-a. Am alăturat şi câteva
mărturii de istorie orală şi, nota bene, sunt realizate de bobocii de clasa a V-a.
Nu lipsesc, aşa cum v-am obişnuit, articolele de popularizare ştiinţifică şi chiar cele
ştiinţifice.
Vă dorim o călătorie plăcută în universul „Catharsis”!
6
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș eseuri
ROMÂNUL ȘI LECTURA1
Potrivit Eurostat, 93,5% dintre conaționali nu cumpără nici măcar o carte pe an, drept
urmare avem cele mai puține librării pe cap de locuitor. Cea mai dramatică situație este la sat,
unde, în teorie, statul român se preocupă să le ofere oamenilor acces la cărți. În România sunt,
tot în teorie, 1877 de biblioteci comunale, iar aceastea sunt protejate printr-o lege care nu
permite desființarea lor și care obligă autoritățile locale să asigure fonduri pentru cumpărare
de cărți. Într-o țară cu analfabetism funcțional îngrijorător, nu e de mirare că românii sunt pe
ultimul loc în Europa la consumul de carte.
De ce nu mai citim?
Mulți vor spune că nu mai avem timp. Ce-i drept, niciodată n-am avut și niciodată nu
ne va ajunge. Și dacă am avea, tot am găsi o scuză. Poate pentru că suntem generația
Internetului, iar totul este mult mai ușor și rapid (dacă citești statusuri pe Facebook nu se
pune). Sau poate pentru că totul pornește de la educație, atât cea de acasă, cât și cea de la
școală. Românii nu sunt învățați să investească în educația lor.
Citim orice?
La celălaltă extremă a societății îi întâlnim pe cititori, iar aceștia se află de asemenea
în două categorii: cei serioși și cei superficiali.
De multe ori aud adulți spunându-le copiilor/elevilor "Citiți! Nu contează ce citiți, da' citiți!".
Nu sunt de acord cu această chestiune, deoarece astfel se nasc niște cititori ambulanți care vor
citi, de asemenea, niște autori ambulanți. Da, totul trebuie să fie treptat, inclusiv lectura.
Nimeni nu-ți cere să citești Cioran sau Dostoievski, dar mi se pare absurd cum în zilele
noastre oricine poate fi autor (și nu unul bun), cum autori iconici sunt îngropați de niște
indivizi clișeici.
Cred că ar trebui să fim (mai) atenți la calitatea conținutului unei cărți și să nu citim
chiar "orice"; să ne stimuleze mintal și să rămânem cu ceva de folos în urma unei lecturi.
Succesul literaturii motivaționale, în dauna capodoperelor universale, arată cât de alienați am
ajuns în lumea în care trăim.Și, cu cât vom citi mai multe cărți motivaționale, cu atât mai
puțin vom înțelege viața. Mă rog, așa cum au înțeles-o Tolstoi, Bukowski, Orwell și alții.
De ce să citim?
Sunt destule, dar mă voi referi strict la mine, de ce citesc și cum m-a ajutat.
Scurt istoric: am început să citesc abia în clasa a VII-a, motivată de colega mea de
bancă și de doamna dirigintă.
Citesc pentru că mă relaxez, pentru că e cea mai bună cale să scapi din realitate. Citesc
pentru că vreau să mă dezvolt, să fiu cea mai bună versiune a mea, să învăț despre culturi
diferite, să-mi dezvolt vocabularul, imaginația și creativitatea. Citesc pentru că, n-am să te
mint, îmi crește stima de sine. Citesc deoarece cartea va fi mereu mai bună decât filmul.
Pentru că cititul nu e un simplu hobby, ci unul incredibil de avantajos.
Deci, tu de ce (nu) citești?
1
Eseu de MĂDĂLINA BUSUIOC, fost elev al Școlii Grințieș, actualmente liceean.
7
mitologie
PIATRA OMULUI SINGUR2
La hotarul vechi al Moldovei, pe trecătoarea Prisăcani-Tulgheş, se înalţă la nord de

Ceahlău muntele Măgura Grinţieşului, o culme întunecată, împădurită până la vârf cu
molidişuri aspre. În partea de miazăzi se află un grup de stânci colţuroase numite „Boambele
Măgurii” şi sub ele se întind bârloagele urşilor. Pe vârful culmii, de la un capăt la altul al
spinării de munte, se întindea un platou gol şi înierbat, unde se adunau la bătăi cocoşii şi unde
din iunie până-n august se abăteau turmele de oi. Pentru această perioadă, mutarea de stână
era la Pietrele Vinete, o poiană largă, plină cu pietre vineţii.
Era imediat după după alungarea lui Cuza şi mănăstirile Buhalniţa şi Pionul îşi
pierduseră averile. De la Buhalniţa egumenii şi călugării greci fuseseră alungaţi, iar
pământurile au fost împărţite la săteni, iar moşiile de la Pionul au fost luate de mănăstirea
Durău, de boierii Sturdzeşti sau au fost împărţite la câteva islazuri săteşti. Pe valea
Bistricioarei până la Tulgheş, sătenii au primit pâmânt arabil pe terasele râului, dar pădurea
era a familiei Sturdza, care avea pădurarii ei şi paznicii de vânătoare, unul dintre ei având în
grijă muntele Măgura, un anume Ghiţă Chiper, flăcău tomantic de vreo 37 de ani.
Grigoruţă Almăşanu avea 24 de ani şi era cioban de când se ştia, la fel ca tatăl şi
bunicul său veniţi de peste munţi din Ardeal după războiul curuţilor. Era la stâna mare de la
Pietrele Roşii, dar stătea şi cu sterpele sau cârlanii la Pietrele Vinete. Iubea o fată, Genovica
din Poiana Grinţieşului, frumoasă şi harnică şi ea îi purta asemenea multă dragoste. Urca
uneori pe pârâul Grasului până Smidă, de acolo pe Obcina Mâţei până sus pe padină, unde,
lângă o stâncă mare şi singuratică, o aştepta Grigoruţă. Îi ducea făină de păpuşoi, plăcinte şi
încă altele ce nu se găseau la stână, unde te săturai de atâta lapte, urdă şi de caş.
Ghiţă Chiper o vedea urcând spre munte şi îi puse gând rău. N-ar fi fost prima
fetişcană care ar fi căzut în capacana poftelor sale nesătule. Într-o zi o văzu pe Genovica
urcând pe Grasu, neştiind că Grigoruţă nu era să o aştepte, căci se pierduseră nişte vaci şi
umbla să le caute spre Barasău sau chiar Bilbor, de era nevoie. Ghiţă o urmări până sus pe
padină, unde a prins-o şi a siluit-o. N-a avut cine să răspundă la ţipetele ei, doar păsările mici
s-au zbuciumat prin târşuri. Ghiţă a ameninţat-o că va face rău familiei de va zice ceva şi a
plecat mulţumit spre sat. Fata n-avea de când să zică nimic nimănui.
2
Legendă culeasă și prezentată de DANIEL DIEACONU. Desen de COSTEL COJOCARU din Ceahlău.
8
S-a îndreptat spre Boambe şi din vârful lor s-a aruncat în gol, în hăul de dedesubt. De
durere şi de ruşine...
Grigoruţă a găsit trupul zdrobit umblând după câinii ce urlau prelung a moarte. A dus-o
sus, lângă stânca unde se întâlneau şi a acoperit-o cu lespezi mari. Acolo lângă stâncă se aciuia
gârbovit, jelind o moarte ce nu o putea înţelege. Oamenii i-au stâncii Piatra Omului Singur, iar
mai apoi Piatra Singură, aşa cum o ştim şi noi astăzi, la fel ca povestea asta ce o mai spun câţiva
din sat...
***
GENEZA. CUM S-A NĂSCUT CEAHLĂUL?!3
Muntele ăsta a nostru, Ceahlăul, n-a fost dintotdeauna aşa cum îl ştim noi, înalt, cu stânci
multe îngrămădite spre vârf şi cu codri spre poale. Se spune că Satana vroia să ajungă până sus la
cer. A suflat o zi şi-o noapte de-a rândul de s-a strâns mulţime de piatră grămadă.
Când a vrut Dracul să se urce spre cerul din care fusese alungat, Dumnezeu a blagoslovit
şi a pus mâna pe muntele care s-a clădit – Ceahlăul. De atunci, Ceahlăul este muntele lui
Dumnezeu, cel pe care a pus mâna Sa şi l-a sfinţit.
3
Legendă culeasă și prezentată de DANIEL DIEACONU. Desen de prof. TRAIAN STANCIU din Bicaz.
9
eseuri
VIAŢA LA POALE DE MUNTE VĂZUTĂ DE UN COPIL4
Vine o vreme când fiecare dintre noi, în clipe de relaş, rememorăm secvenţe din „viaţa
trecută”. Nu ştiu alţii, dar mie, copilăria îmi trezeşte în suflet sentimente pe care îmi e
imposibil să le descriu în cuvinte. Poate, dacă aş fi pictor, aş pune multe, foarte multe culori
vesele.
O să încerc să evoc câteva aspecte din viaţa familiilor de munteni de la poalele
Ceahlăului din anii ’60 – ’70, perioada cea mai frumoasă şi lipsită de griji din viaţa mea. În
acelaşi timp aş vrea să aduc, alături de câteva generaţii de copii din satul Bradu, un pios
omagiu unei familii fruntaşe, unor oameni cu un suflet binecuvântat de Dumnezeu: familia
Vădănuţ Gheorghe şi Ioana.
Grinţieşul, localitate ce s-a oploşit pe lângă apa dulce şi cristalină a Bistricioarei,
străjuită, ca o cetate, de coaste împădurite şi ţarini înflorite, ar fi putut părea, acum 50-55 de
ani, un ţinut liniştit, un loc unde nu se întâmpla nimic. Aparent, pentru că activităţile se
desfăşurau ca într-un muşuroi sau stup.
Iernile erau grele şi aspre, dar frumoase. Băbuţa „Iarna” venea, de cele mai multe ori,
pe la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie şi doar pe la sfârşitul lui februarie dădea
semne de oboseală şi-i apăreau broboane de sudoare pe fruntea-i rece. Ningea mult, încât
omătul ajungea să fie cât gardurile şi, după câteva zile de soare cu dinţi, prindea o crustă pe
care noi, copiii, mergeam fără să ne afundăm.
Unii bărbaţi plecau la pădure, unde tăiau şi corhăneau buştenii, stând şi câte o lună.
Cei mai în vârstă şi femeile se îngrijeau de gospodărie: dădeau hrană la animale, aduceau
fânul din ţarini cu „târşul”, cărau lemne din pădure cu „cârca”, pe care apoi le tăiau cu
beschia, le crăpau şi le duceau sub sobă pentru a se zvânta. Toate acestea se desfăşurau pe
fondul unor bătăi sacadate, venite de la vatalele stativelor, unde vrednicele gospodine ţeseau
covoare, cuverturi, pânză, ţoale etc. Peste tot se simţea miros de turtă coaptă sau de scrijele,
cartofi tăiaţi felii şi copţi pe plită pe un strat de sare grunjoasă.
Dar copiii? Cei ce puteam păşi ajutam la treburi, apoi ieşeam ca furnicile afară. Eram
mulţi, numai în centrul satului, peste 30. Gerul punea pod peste Bistricioara. Acolo ne
adunam grămadă şi ne dam pe alunecuş, cu sania sau cei mai mari jucau hochei. Grosimea
gheţii era testată de un părinte şi eram şi supravegheţi. Aveam şi în sat unele derdeluşuri, dar
mai scurte. Abia aşteptam duminica sau vacanţa să putem merge în ţarină, la Alec. Pe urmele
târşului de fân se forma o pârtie nemaipomenită. Urcam câte o jumătate de oră şi coboram în
cinci minute. Dar ce fericire şi voie bună era! Stam
toată ziua fără să ne fie foame sau să obosim. Veneam pe seară acasă, cu hainele îngheţate şi
nu ne supăram dacă primeam câte o muştruluială. Merita.
Munceam câte o zi întreagă pentru a ridica o cetate falnică, cu turnuri şi crenele, având
în vârf, bineînţeles, „lupul”, steagul dacilor, aşa cum vedeam la matineul de duminică. În
spatele zidului erau dacii în frunte cu Burebista, Decebal sau Gerula, în faţa lor, romanii lui
Traian.
Se dădeau lupte grele, încrâncenate. În cele din urmă cetatea era dărâmată în mai puţin
de-o oră de romani, în chiotele de bucurie ale ambelor tabere.
Într-o iarnă ninsese mult, apoi viscolise. Sub casa lui Ion Rusu, unde aveam un mic
derdeluş, zăpada cred că avea vreo doi metri înălţime. Am săpat două sau trei zile şi am făcut
un tunel, ce azi s-ar realiza în 4-5 ani. V-aţi dat vreodată cu sania printr-un astfel de tunel? Nu
4
Eseu realizat de înv. ILIE ALEXANDRU.
10
eseuri
cred, pentru că acum şi zăpada e cu ţârâita. Magnific! Trebuia să stai la rând pentru a prinde
câte o tură. Într-o zi, nu ştiu cui, i-a venit o idee năstruşnică, pe care toţi am îmbrăţişat-o.
Spre seară am făcut mulţi bulgări de zăpadă. I-am îngrămădit la ambele guri ale
tunelului, lăsând doar la una puţin spaţiu. Am fugit pe la casele noastre, am prins mâţele, le-
am „eliberat” în tunel şi am astupat gaura. Ardeam de nerăbdare să vedem ce vor face
„eschimoşii” (văzusem un film).
A doua, când încă nu era lumină deplină, am prins a curge din toate părţile satului.
Fiecare voia să fie primul. Numai că la locul faptei ne aştepta Ion Rusu, fie iertat, cu o jordie
de alun cât toate zilele. În fugă am venit, în goană am plecat.
Nea Ion era un om fricos. Se temea de strigoi. Mai ales că se spunea că „peste vale”,
tot într-o grădină de-a lui, sunt moroi – sufletele copiilor morţi prematur. Mâţele noastre,
peste noapte, au prins a glăsui fiecare pe vocea sa, de ţi se încreţea pielea şi se ridica părul în
vârful capului. Şi-a tras omul plapuma, perna peste cap, a făcut cruci cu limba în gură, a zis
„Tatăl nostru” şi câte n-o mai fi făcut. Degeaba. Noroc că Rusoaia, mama şi Genovica, soţia,
au coborât râpa până la tunel şi au eliberat „moroii”.
Cei ce nu au apucat măcar câte o jordie de la proprietar, au găsit mai multe acasă,
pentru că şi atunci veştile circulau repede. Cel mai grav a fost că a trebuit să ne mutăm în altă
parte vreo două săptămâni, iar în timpul acesta tunelul nostru s-a dărâmat.
Pe la sfârşitul lui februarie, începutul lui martie soarele prindea a străluci, iar dinspre
Tulgheş venea un vânt cald, care în câteva zile „mânca” zăpada. Dacă mai era şi o ploaie,
totul înverzea grabnic. Acum începea greul: curăţenie, reparat garduri, straturi, arat, semănat,
plivit, prăşit. Când sapa nu mai era de trebuinţă, intrau la loc de cinste coasa, grebla şi furca.
Cred că era munca cea mai grea, pentru că de multe ori vremea nu era îngăduitoare şi trebuia
să munceşti „ca puşcariaşii”, cum ziceau unii.
Sătenii se ajutau între ei, voia bună domnea peste tot şi timpul trecea pe nesimţite.
Vibra aerul de chiotele lor. De cele mai multe ori era câte un dialog între cei aflaţi în ţarini
opuse: „Foaie verde şi-o lalea/Adă Doamne ploaie rea!”, la care ceilalţi răspundeau: „Nici-
asta nu-i aşa/Numai gura ta cea rea/Tot grăieşte-aşa-şi-aşa/Vouă vă dă Domnul ploaie/Pologul
să vi-l înmoaie!” Nu erau spuse cu răutate şi nimeni nu se supăra. Seara, când se întâlneau la
crâşmă, râdeau şi se lăudau cu sporul pe care l-au avut, zoriţi de ploaie.
În tot acest timp copiii erau „de aur”. Doar cei din scutece sau care mergeau „în patru
labe” erau scutiţi de treabă. Însă şi aceştia, de cele mai multe ori, erau puşi pe marginea
ogorului pe o păturică sau un ţol, li se lăsa ceva „de molfăit” sau câte o jucărioară, pentru a-şi
omorî timpul. Li se acorda atenţie când „protestau” împotriva furnicilor sau aveau prea multă
ţărână în gură. Cei mai răsăriţi aveau grijă de „plozi” sau făceau treburi mai mărunte. La fân
aduceau apă rece de izvor, prepeleci, împrăştiau, învârteau şi adunau pologul.
„Sărmanii copii”, o să spuneţi. Aiurea! Eram mulţi şi munca o făceam hârjonindu-ne
permanent. Şi apoi, nici cei mari nu ne asupreau. Voiau mai mult să ne „deprindem cu munca,
să-i ştim rânduiala”. Deseori auzeai dialoguri de felul acesta:
„ – Hai dragul mamei să te pup şi să-ţi iau ceva bun, că tare mult m-ai ajutat azi! Ne-ai
adus apă toată ziulica şi am avut o greblă în plus.
- Lasă-l fimeie, că-i băiet mare! Mâine-poimâine o să-mi ia coasa şi o să mă lase în
urmă ori o să mă fugărească!”
Ce mândru eram! Mă şi vedeam pe brazdă, glumind cu ceilalţi cosaşi sau arucându-le pe
nevăzute câte o piatră înainte, cum făceau ei. Vorbele tatei parcă erau mai dulci decât sărutul
sau bunătăţile mamei.
În fiecare gospodărie erau animale. Părinţii veneau seara târziu, trudiţi sau uneori,
când fânaţul erau departe, lipseau câteva zile. Cineva trebuia să facă treburile dimineaţa, la
amiază şi seara. Unul sau doi copii din gospodărie primeau această sarcină. Nu era greu. Doar
11
eseuri
că animalele trebuiau hrănite şi adăpate la timp. Şi pe atunci aproape toţi gospodarii avea
câteva din fiecare specie. Le ştiam rânduiala şi, de multe ori, ne ajutam între noi.
Între treburi ne adunam roi la Georgică Vădănuţ. Rareori numărul nostru era sub 20;
băieţi, fete de vârste şi înălţimi diferite. Nu conta. Toţi eram egali, nimeni nu era şef. Avea
vreo două grajdiuri, nişte magazii, o casă veche, nelocuită, mare şi o ogradă largă. Era spaţiu
destul şi fiecare aveam cotloanele noastre şi tovarăşii de joacă. Nu făceam prostii, dar era o
larmă de nedescris. Niciodată nu ne-a certat cineva. Nu ştiu cum de aveau atâta răbdare. Când
se opreau câteva clipe pe prispă, pentru a se „hodini”, râdeau în hohote de noi şi îndemnau pe
cei ce stăteau mai pe margini să intre în joc. Buni şi vrednici oameni au fost!
La prânz se dădea adunarea pentru masă. Într-o bucătărie mare aveau o masă lungă, în
mijocul căreia trona o mămăligă mare şi galbenă. Pe foc, în ceaunul de mămăligă bolborosea
nemulţumit laptele, iar într-un alt ceaun se perpeleau nişte jumări amestecate cu ouă şi brânză.
Fiecare avea „blidul” său, în care primea câte o porţie de mămăligă tăiată cu sfoara şi
scrob, alături de o cană aburindă de lapte. Mi-a intrat în sânge mirosul şi gustul plăcut al
laptelui fiert în ceaunul de mămăligă! După ce bădia spunea rugăciunea, ne aruncam ca nişte
lişiţe şi devoram tot ce era pe masă. Moaşa Ioana ne supraveghea râzând cu poftă. Nu am prea
văzut-o mâncănd. Cred că se simţea sătulă văzându-ne pe noi
Cam la două zile puneau câte o găleată mare cu cartofi la fiert, pentru porci. Nu era
unul care să nu aducă măcar câte un gătej. Pândeam ca şoarecii caşcavalul şi când cartofii
erau fierţi şi apa se mai răcea, cât de cât, săream ca ciorile pe găleată savurând cartofii muiaţi
în ulei amestecat cu sare şi oţet (în loc de mujdei). Ce delicatese! Noroc că găleata era destul
de încăpătoare, altfel săracii porci ar fi făcut greva foamei.
Toamna, bădia Georgică punea jugul pe două vaci, ne suia pe toţi în coşul căruţei şi
mergeam la grădină să strângem „poame”. Se făceau multe, dar le dovedeam repede, că şi noi
eram mulţi şi iuţi. Nu prea mâncam aşa cum erau, că ne temeam de „pânticăraie”. Dar ne
mulţumeam cu gustul dulceag al poamelor uscate şi afumate pe lozniţă. Dumnezeu să vă
odihnească!
Spre toamnă, sătenii scoteau vacile în ţarină. Dar pentru că nu toţi proprietarii
terminau de cosit sau de făcut ţarcurile la clăi, animalele trebuiau păzite. Plângeam şi
consideram că suntem pedepsiţi dacă nu ne trimiteau ai noştri să avem grijă de ele. Ne
adunam în Padină la Popeasca toată gloata. Prin rotaţie, câte doi, aveau grijă să nu intre vitele
în iarbă. Ceilalţi meştereau o colibă de toată frumuseţea: din crengi şi frunze de alun, fân şi
alte lucruri aduse de acasă, cu „paturi” şi tot confortul. În faţa colibei aprindeam un foc mare.
Doi, trei coboram în grădini şi culegeam păpuşoi cruzi şi cartofi. Unii ajungeau în ţigle pe jar,
alţii în spuză, 100% bio. Apoi de-a prinselea, de-a v-aţi ascunselea, de-a paraşutiştii şi câte
altele.
Dar câte jucării nu mai aveam: arcuri cu săgeţi, precum Winnetou, motociclete -
confecţionatedin cutii de conservă pe care le prindeam cu un cui într-un băţ, cercuri rele de
bicicletă pe care le mânam cu un băţ până oboseau... Noi eram plini de energie. Aveam şi
telefoane făcute din două cutii de conservă unite cu nişte aţă pescărească. Dar nu vă mai
povestesc, că o să puneţi părinţii să vă cumpere şi vouă, de Crăciun...
„Unde eşti copilărie?...”
12
evocări
CE A ÎNSEMNAT ȘCOALA GRINȚIEȘ PENTRU MINE?5
Mă numesc Busuioc Mădălina și am fost elevă a Școlii Gimnaziale "Constantin

Panțiru" Grințieș în perioada 2012-2018, începând cu clasa a III-a. Nici nu am început bine să
scriu și simt un val de emoție puternic. Mi-a plăcut la Grințieș. Mi-a plăcut mult.
Câteva amintiri...
Știu că eram o fire foarte anxioasă când am ajuns la Școala Grințieș. Mi-era frică să-mi
fac prieteni, voiam să stau într-un colț să nu mă vadă nimeni și gata. Până când, într-o zi,
fostele mele colege, Bianca și Alexandra, mi-au cerut caietul de vocabular. (Apropo, mai
există caiet pentru vocabular acum?). Nu-mi plăcea să scriu în caietul de vocabular, dar uite
că acel afurisit caiet mi-a adus prieteni. Prietenie care încă există, după aproape 10 ani. Care a
rezistat indiferent de distanță.
La sfârșitul clasei a IV-a, la premiere s-a întâmplat ceva. Un ceva care m-a deranjat
foarte mult atunci, încât m-am dus acasă și am început să plâng. Când mi s-a acordat diploma
de sfârșit de an școlar, domnul învățător mi-a greșit numele...și nu o literă, două...în loc de
Busuioc am devenit Buștihan. Acum mi se pare foarte amuzant, căci vecinul meu are acest
nume, dar la acea vârstă mi se părea o mare catastrofă...
Gimnaziul mi-a plăcut cel mai mult. Am avut cea mai bună dirigintă, doamna
profesoară de limba și literatura română, Loredana Zaharia. O persoană deosebită, o
profesoară extraordinară și o adevărată mamă pentru clasa noastră. Ne-a inspirat pe toți, sunt
sigură de asta, pe fiecare, în felul nostru. Ne-a învățat să avem încredere în noi,să ne iubim și
să ne respectăm. Nu mai spun de orele de română. Totul era bine pus la punct, foarte bine
organizat, foarte bine explicat. Rareori se întâmpla ca cineva să nu înțeleagă, iar atunci,
doamna profesoară mai explica odată, cu aceeași răbdare. Simțeam că își iubește meseria, era
un model pentru noi.
Doamna dirigintă ne-a învățat să fim darnici. Într-un an am fost noi moși pentru niște
copii mai mici. Ne-a învățat să fim responsabili: în fiecare zi cineva trebuia să aibe grijă de
clasă (să fie tabla ștearsă, curat în clasă etc.). Doamna dirigintă ne-a învățăm să iubim natura.
Într-o iarnă am făcut un brad din peturi! Și arăta chiar foarte bine, iar primăvara am plantat
flori.
În clasa a VIII-a a fost și mai atentă cu noi. În fiecare oră de dirigenție încercam să ne
găsim vocația. Orele de geografie și istorie erau pe cât de interesante, pe atât de amuzante.
Domnul profesor mereu știa cum să ne facă atenți. Orele de engleză erau printre preferatele
mele, deoarece doamna profesoară mereu era entuziasmată la ore, mereu ne zâmbea
cald...Chiar recent vorbeam cu sora mea despre engleză și aceasta mi-a spus că doamna
Vatamanu a rămas la fel, fapt care m-a bucurat...
Festivitatea de sfârșit de clasa a VIII-a a fost cea mai dureroasă, cel puțin pentru mine.
Abia atunci am realizat cât de mult țineam la colegii și profesorii mei. Am plâns mult atunci,
chiar și acum, după patru ani, simt sare pe rană gândindu-mă la asta...
Ce a însemnat Școala Grințieș pentru mine? Școala Grințieș a însemnat și înseamnă, în
continuare, pentru mine multe lucruri. Înseamnă emoție. Înseamnă viață, curaj, originalitate.
Este locul unde cel puțin 80% din Mădălina de astăzi s-a format. Aici îmi am rădăcinile. Mi-a
modelat foarte mult personalitatea această școală și oamenii care o reprezintă.
Sunt mândră să spun că am făcut parte din acest colectiv. Îmi pare rău că am realizat
asta pe ultima sută de metri. Pentru mine, gimnaziul a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții
mele (de până acum). Aș vrea să spun la fel și despre liceu, dar consider că mi s-au furat cei
mai frumoși ani din cauza pandemiei.
5
MĂDĂLINA BUSUIOC, fost elev al Școlii Grințieș.
13
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș turism
COSMO CAIXA BARCELONA

NU DESTUL DE PROMOVAT, DAR EXTREM DE INTERESANT!6
În jurul anului 1900, clădirea care acum adăposteşte COSMO CAIXA Barcelona era
un azil pentru orbi şi aşa a rămas multă vreme. În 1981 e transformată în muzeu şi după mai
multe renovări şi modificări, ajunge astăzi un muzeu al ştiinţelor cu o viziune diferită. A fost
creat într-o clădire veche, dar a reuşit să îmbine modernul cu trecutul clasic al vechilor clădiri
ale anilor 1900.
La orele dimineţii sălile, care la alte muzee sunt cuprinse de o linişte deplină, sunt
pline de voci cristaline şi de râsete. Şcolile şi părinţii aduc pe cei mici aici pentru a descoperi
o lume pe care nu o cunoşteau, cea a ştiinţei. Şi nu în modul clasic în care copii fără prea mult
interes se uită prin geamuri groase de sticlă la exponate prăfuite şi vechi pe care nu le înţeleg.
Aici e diferit, aici eşti parte din muzeu pentru că îţi este permis să îţi realizezi propriile
experimente, să lucrezi, să cercetezi şi să admiri rezultatele, toate pentru a descoperi omul de
ştiinţă curios din tine.
6
Un eseu „invitaţie la călătorie” de OANA RALUCA CIUCANU, jurist de meserie, secretar general al
Primăriei Grinţieş şi autoare de romane.
14
Intri şi după ce cobori o scară în spirală în jurul unui fantastic copac capturat de
muzeu, ajungi în locul unde începe aventura.
Intri în lumea ştiinţei printr-un tunel şi se întâlneşti cu Universul. Vezi cum s-a format
universul pe un ecran uriaş, admiri undeva în depărtare Pădurea Amazoniană, perioadele de
formare a Terrei, universul micilor vietăţi, ale celulelor şi ale marilor descoperiri arheologice
din lumea biologiei.
Treci prin Sala Materiei la un loc cu cei mici şi participi la cele mai interesante
experimente. Curentul electric, energia, apa, gravitaţia. Toate sunt explicate cu posibilitatea
de a participa fizic şi de a testa şi înţelege cum funcţionează lumea în care trăim.

În partea dreaptă a sălii, ni se explică Pământul şi formarea sa, prin plăci uriaşe care
arată eroziunea, vulcanii, sedimentele şi alte procese din domeniul geologiei.
15
Şi de sus, vezi ceea ce nu te-ai aştepta să vezi în Barcelona:

Pădurea Amazoniană. Peste 100 de specii de vietăţi printre care păsări, şerpi, insecte, aligatori,
trăiesc în acest spaţiu special creat şi menţinut mereu în condiţiile exacte de mediu existente în Brazila.
Cei care au conceput acest tip de muzeu sunt de felicitat pentru că au ieşit din tiparul
clasic al spaţiilor nemişcate, reci, în deplină linişte, şi doar cu explicaţii de dicţionar.
Au ales să includă publicul în experimentul care este Cosmo Caixa şi orice turist care
vrea să descopere o altă faţă a unui oraş modern ca Barcelona, trebuie să ajungă aici!
16
septembrie - decembrie 2022 turism
Pribeag prin România...
MUNTELE GIUMALĂU7
Astăzi, în urma unei drumeții recente, de o zi, la sfârșit de toamnă, în vestitul Masiv
Giumalău, m-am hotărât să vă prezint câteva date despre acest munte. Ele se adresează atât
actualilor, cât și viitorilor iubitori de drumeții montane.
Urcând pe drumul sinuos de pe malul Râului Bistrița, cu priveliști încântătoare , dar și
uneori chiar înspăimântătoare, privind spre semeția munților de pe malurile Bistriței, am intrat
în vestita Țară a Dornelor. Eram hotărât să-mi aleg un traseu de o scurtă durată, ținând cont de
orele de zi lumină, aferente unui sfârșit de noiembrie.
Nu este prima dată când mă aventurez pe acest masiv, așa că am încercat un alt
traseu. Am parcat în apropiere de Cabana Zugreni, mi-am luat echipamentul necesar și-am
început urcarea pe Pârâul Colbu, pe un traseu marcat cu cercul albastru, ce durează 3-3,5 h.
Urcarea ușoară se termină brusc atunci când drumul părăsește albia râului și urcă
pieptiș spre stânga. De urcat se urcă binișor, dar la coborât este mult mai greu. Poteca este
acoperită cu frunze și nu pot fi observate rădăcinile
și pietrele alunecoase. După 2,5 ore de mers se
ajunge în etajul alpin.
Pentru a fi mai exact și concis trebuie să
precizez că Giumalăul se poziționează în partea
nordică a Carpaților Orientali. La nord se află
Obcina Mestecanișului cu vestitul pas cu același
nume, la est este poziționat Rarăul, fratele mai mic
al Giumalăului, la sud sunt Munții Bistriței, iar la
vest, peste Râul Bistrița este Masivul Suhard,vizitat
acum doi ani.
Ca structură geologică predomină șisturile
cristaline. Principala formă de relief a masivului
este formată dintr-o culme stâncoasă, întinsă, ce se
arcuiește larg cu concavitatea spre sud.
Revenind la traseul ales, părăsind zona
foioaselor și a molidişurilor(zonă des frecventată de
neamurile lui Arthur...) se ajunge la peste 1500 m,
unde apar pinul, zada, ienupărul, afinul și merișorul.
Primul popas, mai mare, se face la Cabana Giumalău, o cabană veche, fără
îmbunătățiri în ultimii ani, dar care constituie un bun locaș pentru adăpost sau vreme rea, dar
nu și pentru pofte culinare. Poți să-ți pregătești singur o masă dacă.....ai în rucsac. Proprietarii
cabanei n-au investit, deocamdată, nimic în acest sens.
După 45 minute de parcurs de la cabană se ajunge pe Vârful Giumalău, la 1858m,
altitudinea maximă a muntelui. Acolo ne așteaptă o impresionantă cruce-monument, ridicată
de gospodarii din Pojorâta. Cinste lor! Este o lucrare deosebită ce dă un aspect solemn locului.
Ai senzația că ești mult mai aproape de Dumnezeu. Se poate campa, se poate lua o gustare,
toate din surse proprii. Vara, muntele ne oferă afine, iar toamna merișoare, din abundență.
7
Înv. MIHAI PANŢIRU, licenţiat şi master în geografie
17
Când drumețul este favorizat de o vizibilitate aproape perfectă se pot admira culmile
impresionante ale Rarăului la est, Ineul, Ineuțul și Pietrosul Rodnei la nord-vest, Călimanii la
vest și vestitul Ceahlău spre sud. Se poate admira Ţara Dornelor, iar dintr-un loc de belvedere
cursul sinuos al Bistriței.
Dar, în ziua excursiei mele, la vârf am fost primit de un vânt naprasnic și o ceață
densă care mi-au obturat vederea și șederea de la care mă așteptam la mai multe. Sper că nu
vor mai lipsi și alte ocazii. De la cabană spre poale era soare și o vizibilitate excelentă. M-am
convins încă odată de puterea schimbătoare a vremii pe munte.
Multe grupuri au urcat din Satul Rusca, un alt traseu, frecvent utilizat. Cu toții ne-
am propus să revenim în condiții mai bune, referitoare la vizibilitate. Acum două veri timpul a
ținut cu mine. Dar acesta este muntele... Te poți aștepta la orice.
Pentru cei care preferă un traseu mai scurt este cel care pleacă de pe Transrarău, pe
la stâna lui Boşca, Șaua Fundul Colbului,
Polița Caprelor, Vârful Giumalău,
aproximativ în două ore.
Se mai poate urca din Vatra Dornei
,Pârâul Chilia, Șaua Obcina Mică, Poiana
Ciungi,Vârful Giumalău.
Un traseu mai lung este cel din
Valea Putnei,Vârful Sapele (denumire
provenită de la săpăturile mistreților),Chilia
Mică, Chilia Mare, Vârful Stegile, Poiana
Ciungi,Vârful Giumalău, un traseu
aproximativ de 7 h.
Acestea sunt cele marcate, dar se
mai poate ajunge la vârf și prin alte văi ale
pâraielor ce brăzdează muntele în toate
direcțiile, cunoscute mai mult de localnici pe
care i-am întâlnit la afine, acum doi ani.
Vara sunt foarte mulți turiști cu
...casa în spinare care se opresc mai mult
timp în etajul alpin sau se odihnesc la
Hotelul Rarău, din apropriere.
Menționez că drumeția pe acest
munte este de nivel ușor spre mediu pentru
turiști de toate felurile.
Dacă v-am făcut curioși, nu mai ezitați și ... porniți la drum!!!
18
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș evocări
Portret de dascăl...
ÎNVĂȚĂTOR CONSTANTIN MAFTEI8
Spre sfârșitul anilor 60, fiind elev de gimnaziu la școala noastra, mă uitam cu
admirație dar și cu puțina teamă la învățătorul-profesor, Constantin Maftei.
Spun acest lucru deoarece eram mirat de faptul ca un învățător să predea matematică și
muzică la ciclul gimnazial, unde mă regăseam și eu.
Astfel, învățătorul Constantin Maftei a arătat reale calități didactice în activitatea cu elevii din
acea vreme.
Deh,un învățător trebuie să se priceapă la toate în activitatea didactică. Am spus și

teamă pentru că avea degetele foarte subțiri și când le apropia de bărbia noastră deja
smiorcăiam anticipat. La orele dânsului ori învățai ori te gândeai că vei repeta anul.
Îmi amintesc cu plăcere de orele de repetiție la cor,realizate după amiază, când ne
întâlneam cu toții pe scena căminului cultural din localitate. Orice serbare școlară începea cu
corul pregătit de învățătorul Constantin Maftei, cu prezentarea a 3-4 piese, pe două voci.
Bineînțeles că ne mai lăsa să ne și distrăm.
Timpul liber și-l petrecea într-un mod cât mai plăcut,fiind un bun pescar,colindând
toate apele din zonă bogate in fauna piscicolă. Nu de puține ori participa cu nelipsita vioară la
petrecerile vremii.
A fost unul dintre dascălii noștri pentru care avem multă stimă și respect!
***
Născut la data de 22 martie 1924 în satul Poiana Teiului, comuna Călugăreni, județul
Neamț, Constantin Maftei și-a petrecut copilăria în satul natal, unde a urmat clasele
elementare, după care a urmat cursurile Școlii Normale de Băieți din Piatra Neamț, obținând
Diploma de Capacitate de învățător în anul 1945, an în care își și începe activitatea didactică
la Școala Elementară de 7 ani din satul Poiana Teiului ca învățător și ulterior profesor
suplinitor de matematică.
În anul 1953 s-a transferat la Școala Generală din Grințieș, unde a activat ca învățător
și profesor suplinitor de matematică, fizică, muzică și desen.
8
Înv. MIHAI PANŢIRU
19
Dincolo de profesionalismul, harul pedagogic, talentul cu care stăpânea vioara,

mandolina sau muzicuța și dăruirea cu care organiza corul școlii, va rămâne în amintirea
noastră ca un om cu veșnicul zâmbet pe chip, un om om plin de umor, care rar trecea pe lângă
cineva fără a-i adresa o vorbă de duh. Chiar și necesarele corecții aplicate celor mai
zburdalnici cu diapazonul (foștii elevi știu bine la ce mă refer) se făceau cu haz, într-o
atmosferă destinsă și plină de voie bună. Ce vremuri...
Ca fiu (adoptiv) al celui ce mi-a fost și profesor între anii 1972-1976, nu pot decât să-i
port o amintire plină de recunoștință, perioada în care i-am fost elev fiind prilej de a-mi da și
lecții de viață. În acest sens amintesc o singură întâmplare, care a avut menirea de a-mi băga
mințile-n cap de la bun început: Odată cu începerea vieții de elev la o școală la care tatăl meu
era și profesor aveam convingerea că sunt un privilegiat, cu mult mai multe drepturi decât
ceilalți școlari. Și ca să demonstrez cine sunt eu, dintr-un nu mai știu ce motiv, m-am legat de
un elev mult mai mare decât mine, și ca ani, dar mai ales ca statură, adresându-i cuvinte care
nu erau deloc măgulitoare și care l-au făcut pe acesta să reacționeze nu doar verbal, ci și fizic
(o palmă sau ceva de genul ăsta). Fiind convins că e momentul să arăt cine sunt eu, am pornit
„sirena” și m-am îndreptat glonț spre cancelarie plin de speranțe în ce privește crunta și dulcea
răzbunare. Tatăl meu, în modul cel mai firesc, a răspuns solicitării mele și însoțit de mine și
de privirile tuturor elevilor din curtea școlii, unde se petrecuse incidentul a făcut o sumară
anchetă la fața locului și după ce a aflat adevărul, cum că eu am început războiul, s-a apropiat
de cel pe care eu îl și vedeam crunt pedepsit și i-a spus scurt, referindu-se la mine: „Bine i-ai
făcut!”. Pare o întâmplare banală, dar pentru mine a fost un moment de cotitură, a fost clipa în
care mi-am dat seama că viața trebuie parcursă pe cont propriu, fără dependența de diverse
proptele.
În amintirea lui Costică Maftei am să citez și un elev dintr-o generație anterioară

mie, respectiv prof.dr. Mihail Peptanariu: „A participat cu elevii la olimpiade, eu am fost unul
din aceștia, obținând rezultate meritorii. A condus uneori și corul de elevi al școlii
remarcându-se cu mari succese, astfel că a obținut unul din primele două locuri pe regiunea
Bacău...”
Referindu-mă la anii de gimnaziu afirm cu toată convingerea că fac parte dintr-o
generație privilegiată și alături de cel care a fost Constantin Maftei îmi vin în gând și alți
dascăli care și-au lăsat benefica amprent asupra destinelor și caracterelor noastre: învățătoarea
Mărioara Țăranu, profesorii: Ștefan Țifui (am avut șansa de a-mi fi diriginte), Florica Țifui,
Constantin Panțiru, Ginica Panțiru, Aftanase Borșuc, Ion Radu, Elvira Țepeluș.9
9
Ing. CONSTANTIN C. ANDRAȘ
20
evocări
PROFESORUL AFTANASĂ BORŞUC10
S-a născut la data de 3 octombrie 1937 având ca părinţi pe Iacob şi Ioana Borşuc. Tata,
muncitor forestier, iar mama casnică, au avut parte de trei băieţi, „Tanasă” fiind al doilea.
Copilăria şi-a petrecut-o alături de părinţi şi fraţi, în Grinţieş.
A urmat cursurile Şcolii Primare Grinţieş, având ca dascăli pe Trofin Remică, Moglan
Maria, Pintilie şi Ionescu, între anii 1945-1948. Tot la Grinţieş a făcut şi gimnaziul, clasele V-
VII, între anii 1949-1951, fiind primii elevi, având ca directori pe Ionescu --- şi Popescu
Laurenţiu. Din 1952 şi până în 1956 îl regăsim ca elev al Şcolii Pedagogice de Învăţători
Piatra Neamţ, pe diploma dânsului fiind trecute calificările de învăţător şi instructor superior
de pionieri.
A început activitatea profesională ca instructor de pionieri la Şcoala Grinţieş, din

septembrie până în noiembrie 1956. Stagiul militar l-a satisfăcut din noiembrie 1956 până în
octombrie 1959, ca transmisionist. Reîntors în Grinţieş este angajat ca profesor suplinitor de
istorie.
Nu l-a mulţumit situaţia în care se afla, aşa că în 1963 se înscrie şi este admis ca
student la fără frecvenţă, la Institutul de Istorie şi Geografie, 3 ani, Iaşi, pe care îl absolvă în
anul 1966.
Din 1966 şi până în 2000, când s-a pensionat, a predat, cu succes, elevilor din comună,
istoria.
Ca urmare a meritelor avute pe plan profesional (şi nu numai), între anii 1977-1985 a
fost numit director coordonator.
Domnul director Borşuc este mai modest, atunci când vine vorba de realizări, însă, din
ce am putut „scoate” de la domnia sa şi din ce îmi amintesc eu din acea perioada, când eram
elev, pot creiona, cât de cât, acea perioadă.
- erau în jur de 520-530 de elevi în clasele I-X şi peste 30 de cadre didactice, ce îşi desfăşurau
activitatea la structurile: Grinţieş Nr. 1, Grinţieş Nr. 2, Bradu Nr. 1 şi Bradu Nr. 2 ;
- funcţiona un internat-cantină cu 50-60 elevi, deoarece unii erau nevoiţi să facă naveta între
10 şi 20 km zilnic;
10
Evocare realizată de înv. ILIE ALEXANDRU.
21
- a fost construit un atelier, unde elevii claselor a IX-a şi a X-a îşi însuşeau primele noţiuni în
domeniul tâmplăriei şi mecanicii;
- cursuri de învăţământ fără frecvenţă au fost organizate între 1977-1979 cu aproape toţi
localnicii ce nu şi-au putut continua studiile din cauza războiului sau a condiţiilor grele de
după;
- cu nostalgie îşi aduce aminte de locurile I, II sau III luate, pe Regiunea Bacău, cu formaţia
de dansuri, unde excela Ilie Buştihan, corul sau teatrul, unde maestru era regretatul învăţător
Constantin Maftei;
- în anii 1981 şi 1982, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului îi recunoaşte meritele,

acordându-i titlul de „Profesor evidenţiat”;
- era perioada când, pe lângă profesie trebuia să faci şi muncă voluntară: director de cămin, 7
ani, din 1960; au avut (şi şcoala) ca invitat pe marele poet Nichita Stănescu; n-a prea înţeles
(ca suplinitor a predat şi agricultură, botanică) dacă calul lui Nichita era măiastru sau albastru,
însă l-a impresionat modul în care poetul a interacţionat cu „adunarea de la cămin”, fără a ţine
cont de pregătire sau funcţii;
22
evocări
- a fost membru în mai multe comisii de admitere la liceu: „M. Sadoveanu” – Borca, „Ştefan
cel Mare”– Tg. Neamţ, „Petru Rareş” (seral) – Piatra Neamţ;
- a contribuit alături de domnul Vasile Răşchitor, profesor de sport, apoi director, la
extinderea şi amenajarea terenului de sport al şcolii;
- a fost membru PCR din 1960 şi propagandist pe toată Valea Muntelui, de la Izvorul Alb
până la Borca. „Partidul era în toate ( spune dânsul). Nu aveai ce face. Dar îmi plăcea.
Discutam tema o jumătate de oră, apoi o continuam în alte localuri. Era frumos!”
- nu în ultimul rând trebuie menţionat faptul că, în timpul directoratului domniei sale, peste
90% din cadrele didactice, în activitate atunci, au obţinut calificativul Foarte bine la inspecţii
şi, ca urmare, peste 70% din elevi au absolvit cu brio cursurile unor licee sau facultăţi cu
renume.
Îmi amintesc că la o serbare de sfârşit de an, când eram învăţător la Şcoala Grinţieş Nr.
2, am avut onoarea şi bucuria de fi prezenţi şi doi foşti directori: domnul Borşuc şi domnul
Ungureanu, fie iertat.
Acesta este profesorul şi directorul Tanasă Borşuc, aşa cum îi spun fii satului sau cei
ce îl cunosc.
Ca familist, s-a căsătorit cu doamna Elena Crudu de profesie tehnician veterinar, de
loc din Târpeşti (Petricani), vecină cu maestrul Popa, fie iertat. Au doi băieţi, Cristi şi Dragoş,
ambii absolvenţi ai Institutului de Mine Petroşani şi o nepoată, Cristina-Carmina.
GRIGORE VADANA
O scurtă biografie11
S-a născut la data de 17 februarie 1935 în comuna Poiana Teiului, unde şi-a petrecut
copilăria şi a urmat cursurile claselor primare şi gimnaziale (I-IV şi V-VII). A absolvit
cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru I. Cuza” Iaşi.
Între 1 septembrie 1960 şi 31 mai 1975 a ocupat funcţia de director coordonator al
Şcolii Generale Grinţieş. A fost o perioadă grea, dificilă. Populaţia şcolară era destul de
numeroasă (în jur de 500 elevi), 4 structuri (Grinţieş-centru, Grinţieşul Mare, Bradu şi Moci),
dar existau doar 3 localuri de şcoală. Şi acestea aveau un spaţiu restrâns, permiţând
desfăşurarea cursurilor doar pentru elevii claselor primare, ceilalţi folosind căminul cultural
sau unele case închiriate.
Printr-o colaborare exemplară, demnă de invidiat, cu cei ce conduceau comuna, colegii
şi sătenii, ce au sărit cu mic şi mare, s-a reuşit, ca în 1962, să fie dat în folosinţă localul şcolii
din centru, unde, pe lângă sălile de clasă erau şi laboratoare. Tot în această perioadă a fost
construită o anexă în care a fost amenajat spaţiul pentru un atelier de tâmplărie şi de
mecanică, unde elevii claselor a IX-a şi a X-a se iniţiau în tainele acestor meserii.
Această realizare a permis ca Şcoala Grinţieşul Mic să fie transformată în internat,
unde un număr de 50-60 elevi navetişti erau găzduiţi şi serveau masa de luni până sâmbătă.
Până în 1965 s-au finalizat lucrările la Şcoala Generală Bradu II (două săli de clasă, cancelarie
şi hol) şi Şcoala Generală Grinţieş II (o sală de clasă şi un hol). Şi la Şcoala Generală Grinţieş
I au mai fost adăugate încă două săli de clasă cu etaj.
A fost o perioadă destul de lungă, 15 ani, în care domnul profesor Grigore Vadana a
coordonat activitatea a peste 30 de cadre didactice, dar a fost plină de realizări. Toţi au pus
11
Biografie realizată de înv. ILIE ALEXANDRU după note de la dna prof. AURELIA VADANA,
23
umărul la aceste împliniri, dânsului revenindu-i meritul de a-i conduce şi a fi liantul între toţi
cei implicaţi.
În toată această perioadă i-a stat alături doamna profesoară de limba română, Aurelia
Vadana, născută Ursu, care l-a fericit cu un singur băiat, Dorin...
A plecat dintre noi pe 5 ianuarie 2016.
***
PENTRU DOMNUL PROFESOR VADANA12
Povestea școlii Grințieș s-a țesut în vremea a peste 50 ani, în vremuri uneori potrivnice, de
faptele de învățătură, muncă, viața, credință în bine ale învățătorilor, profesorilor și elevilor
care au populat-o.
Când, ne gândim la școală, de ce să ne amintim mai întâi? Poate de colegi, prieteni,

diferite activități, jocuri. Dar nu putem să-i uităm pe profesori, pe cei care au sfințit cu
sudoarea „minții” acest lăcaș în scopul educării copiilor muntenilor de pe Valea Bistricioarei.
Nu vreau să fac o ierarhizarea a dascălilor, deoarece fiecare a avut un rol bine definit
în viața și profesiunea multor elevi.
Dintre acești minunați profesori, îi voi fi veșnic recunoscătoare domnului profesor de
limba română, Vadana Grigore. Ca profesor, a urmărit să-i ajute pe elevi să pătrundă și
înțeleagă frumusețile limbii române, valorile culturii românești, să citească din viața și opera
marilor scriitori.
Noi, copiii acelor vremuri, plecați din case fără bibliotecă, cu părinți fărăr cultură, am
înțeles și urmat îndemnul domnului profesor: Citiți! Citiți! Iubiți cartea!
Acum când încerc să-i conturez profilul pot spune că a fost un profesor instruit,
exigent, uneori puțin ironic, un profesor model pentru noi, cei care am ales să lucrăm în
învățământ.
12
Evocare de înv. ELENA ASĂVOAE, fotografii din colecţia DORIN VADANA.
24
Când am venit învățătoare la Școala Bradu, toamna anului 1975, am găsit o echipă de
profesori tineri, harnici, veseli, uneori puși pe șotii, printre care și pe domnul profesor. Astfel
am devenit colegă de școală cu dumnealui, bucurându-ne de momente bune, purtând în suflet
amintiri comune legate de lecții, examene, concursuri școlare.
Nu putem uita că a fost director de școală într-o perioadă grea, când se învăța în spații
provizorii, improprii, reușind ca, împreună cu restul colegilor să construiască noul local al
școlii.
Așa a prins contur în jurul anilor 1960, într-un spațiu luminos, măreț, o frumoasă și
importantă școală, pentru clasele I-VIII, din comuna Grințieș. Ba mai mult pentru a veni în
sprijinul frecventării școlii de către toți elevii din cătunele îndepărtate (Pintec, Moci,
Grințieșul Mare, Grințieșul Mic), cu sprijinul domnului director a fost înființat internatul
școlar, reușindu-e astfel eliminarea abandonului școlar și analfabetismului.
Alături de domnul profesor Vadana Grigore, în formarea tuturor generațiilor de copii
din comuna Grințieș, și-au pus definitiv semnătura profesori ambițioși, bine pregătiți
profesional, cu dragoste pentru activitatea didactică.

Nu am să-i uit pe dascălii acestei școli pe care-i prețuiesc, îmi amintesc de ei cu
plăcere și mă mândresc de ei cu faptul că datorită lor am învățat să fiu om și cetățean.
25
evocări
UNGUREANU DUMITRU13
„Azi ca un sfânt într-o icoană veche,

Blând îmi apari cu faţa ta blajină
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi
Strălucitori de lacrimi şi lumină.”
(Dascălul – Octavian Goga)
A văzut lumina zilei în comuna Tulgheş la data de 9 august 1947, când seceta,
foametea şi pandemiile erau simţite din plin de români. Frecventează cursurile şcolii primare
la Şcoala Putna (Tulgheş), unde a avut ca mentori pe învăţătorii Ştefan Selegeanu din Bradu,
Neamţ şi pe soţii Damian Constantin şi Cezarina. Urmează cursurile Şcolii Generale de 7
clase Tulgheş, iar în perioada 1961-1965 pe cele ale Şcolii Medii Mixte din Gheorgheni.
Prof. Dumitru Ungureanu şi prof.dr. Cătălina Săndulache, 2019.
La absolvire, când avea doar 18 ani a fost încadrat ca învăţător suplinitor la Şcoala
Putna, unde a predat timp de 2 ani. Îşi continuă pregătirea profesională ca student la
Facultatea de Biologie-Geologie-Geografie, secţia Geografie a Facultăţii „Alexandru Ioan
Cuza” Iaşi, cursuri pe care le finalizează în 1972.
După absolvire, predă geografia la Şcoala Dreptu, judeţul Neamţ, apoi la Şcoala
Generală Grinţieş, până în anul 1981. Între anii 1975 şi 1977 a fost numit director al acestei
instituţii. Din 1981 şi până în 2011, când s-a pensionat, a profesat la Şcoala Generală Tulgheş.
O activitate de aproape patru decenii, de muncă asiduă încununată de succese.
Perfecţionarea a fost unul din dezideratele domnului profesor Ungureanu Dumitru: în
1975obţine definitivarea în învăţământ, în 1980 gradul didactic II şi în 1986 – gradul didactic
I, cu lucrarea „Comuna Tulgheş – studiu geografic complex”.
Mulţi dintre elevii domniei sale au participat la olimpiadele de geografie obţinând
locurile I, II, III sau menţiuni, atât la fazele judeţene cât şi la cele naţionale. Între 1973 şi
1980 participă la toate taberele de geografie organizate de Societatea Română de Geografie,
unde a colaborat, între alţii, cu profesorii Gherasim Gheorghe din Vorniceni, Botoşani,
Scripcaru Bogdan-Constantin şi Scripcaru Paul din Poiana Teiului, Neamţ.
13
Evocare realizată de înv. ILIE ALEXANDRU, cu sprijjnul prof. PAUL SCRIPCARU din Popeşti, Farcaşa.
26
Experienţa acumulată i-a dat posibilitatea să organizeze şi să-şi conducă elevii în

Munţii Apuseni şi Făgăraş, pe Valea Oltului, în Oltenia şi Banat, la Drobeta Turnu-Severin,
dar şi în Maramureş sau Suceava.
Facsimil din revista „Terra” cu un articol la care a fost coautor
Pe lângă lucrarea de grad, s-a îngrijit să apară „Monografia comunei Tulgheş”, a

colaborat la lucrarea „Turnul de strajă” a domnului profesor Nicu Vrabie, a scris articole
despre Valea Bistricioarei. În „Tribuna Învăţământului” nr. 645/3-5 iunie 2002 au fost
publicate propuneri ale domnului profesor Ungureanu Dumitru referitoare la atragerea
tinerilor cu studii medii pedagogice pentru a lucra în învăţământ, propuneri privind înlăturarea
posibilităţilor de fraudare a examenelor de testare naţională şi bacalaureat.
Ca o recunoaştere a activităţii desfăşurate, i-au fost acordate gradaţii de merit, între
anii 2002 şi 2011, diploma „Gheorghe Lazăr”,clasa a II-a, în 2006 şi Diploma de Merit pentru
întreaga activitate desfăşurată în şcoală, în 2011.
Cei patru profesori pe care i-am întâlnit la taberele de geografie au luat parte la mai
multe congrese şi conferinţe organizate în ţară şi străinătate. Iată câteva din localităţile unde
au prezentat lucrări originale între anii 2007-2018: Drobeta Turnu-Severin, Valea Timokului-
Serbia, Cluj Napoca, Botoşani, Deva, Baia Mare, Reşiţa Timişoara, Craiova, Bucureşti,
Belgrad, Balcic, Varna.
27
evocări
La Universitatea din Bucureşti au susţinut lucrarea „Plutăritul pe Bistriţa

Moldovei”, unde au expus şi materiale, cum ar fi: ţuiacul, şpranga, topoare, ţapina, sflederul,
metrul compas etc.
Mărturisea că nu i-au plăcut funcţiile de conducere, pentru că era un om de acţiune, iar

prostia şi birocraţia îl dezgustau. Atunci când nu a avut ce face, a căutat să se achite de
sarcini, să fie un bun organizator, dar şi coleg. Aşa a fost şi în perioada 1975 – 1977, când a
fost directorul Şcolii Generale Grinţieş. A continuat munca şi a terminat multe din obiectivele
ce rămăseseră de la predecesorul director, domnul Vadana Grigore, retrăgându-se din funcţie
(pentru că îşi respecta principiile) în 1977, predând geografia la şcoala noastră până în 1981,
când s-a retras la „matcă”. Avea un cuvânt de spus şi acolo şi l-a spus.
Din păcate ne-a părăsit, când mai avea multe de spus, în 2021.
„Drumeţul clipei care trece, vei gusta sau nu din rodul pomului pe care-l sădeşti, e un lucru
de puţină însemnătate. Singurul fapt, în adevăr important e ca pomul să rodească”(Al.
Vlahuţă) aşa îşi încheie evocarea doamna profesoară pentru învăţământul primar Topoliceanu
Floarea publicată în „Ctitori de neam, volumul II, Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, din care
am cules unele date şi căreia îi mulţumim!.
28
CONSTANTIN PANȚIRU14
Se spune că un bun pedagog poate influența destine. Este și cazul meu, care am avut
norocul să-l am ca profesor de geografie pe Constantin Panțiru. Pe tot parcursul cursurilor
gimnaziale am avut șansa să particip la activitățile organizate cu suflet de iubitul profesor:
excursii, expediții, marcări de trasee turistice, activități care mi-au trezit interesul și dragostea
de munte, făcându-mă să urmez o facultate de profil: Geologia și, ulterior, să mă îndrept spre
activități care să mă țină legat de munte: geolog, cabanier, profesor suplinitor de geografie și
în prezent slujbaș al Parcului Național Ceahlău. Mulțumesc, domnule profesor !
Profesorul Constantin Panțiru15
Misiune grea, dar nu imposibilă. Fratele mai mic trebuie să-l caracterizeze pe cel mai
mare. Invers este mult mai ușor și posibil. Trebuie să fiu foarte atent la cele relatate, să nu
greșesc nimic. Altfel, domnul profesor m-ar fi putut pedepsi. Apropo, când era vorba de
pedepsit elevii nu făcea nicio deosebire. Toți eram tratați la fel, așa, ca să se știe.
Revenind la tema actuală, viitorul profesor s-a născut în noiembrie 1937, într-o
familie numeroasă, cu 8 copii(6 frați și 2 surori), familie normală pentru acele timpuri.
Ciclul primar și cel gimnazial au fost parcurse în localitatea natală, fiind apoi adus
de mama (care era foarte principială în privința educației copiilor) de la…stâna din Frasin și
dus direct la Școala Normală din Piatra Neamț.
Devenind învățător a fost repartizat la Prăjești-Bacău(era în Regiunea Bacău), Secu-
Bicaz și apoi Grințieș. Între timp a absolvit cursurile Institutului Pedagogic de 3 ani Bacău,
specializarea geografie.
Meseria de professor de geografie a practicat-o pe tot parcursul vieții, în localitatea
natală Grințieș. A devenit professor de prestigiu în domeniu, fiind apreciat de elevi, colegi și
consăteni. Avea temeinice cunoștințe în sfera geografică pe care le împărtășea cu drag elevilor
Școlii Grințieș și nu numai.
Și-a completat studiile, urmând cursurile Facultății de Geografie din cadrul
Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca.
14
Ing. geolog CONSTANTIN ANDRAŞ, şef pază Parcul Naţional Ceahlău.
15
29
În lunga sa activitate didactică s-a preocupat permanent spre a le insufla copiilor

dragostea față de minunata natură în care trăim, vizite, excursii, drumeții.
Este renumit faptul că există concetățeni care recunosc faptul că dacă nu era
profesorul Panțiru nu ajungeau niciodată pe Masivul Ceahlău. Așa au fost doar o dată și
atunci cu profesorul Panțiru. Anual programa chiar și câte două drumeții(în octombrie și mai-
iunie) pe Ceahlău. Pe atunci mijloacele de transport erau doar propriile picioare. Se pleca din
centrul comunei peste Arșița Ungurenilor ,pe la Scaune, urmând coborârea în Durău cu o
staționare la singura cabana a lui Băltog, singura pe atunci. Se urca pe munte, cu un popas de
o noapte, la Cabana Dochia și retur. Sunt de neuitat atât focurile de tabără din vârful muntelui,
cât și nopțile scurte, mai mult nedormite, de la cabană.
A avut o acerbă competiție în expedițiile Cutezătorii cu trofeul Busola de Aur,
constând în completarea unui jurnal pe timp de 5-6 zile în munții noștri(Făgăraș, Apuseni,
Cheile Nerei, Munții Rodnei…), volumul rucsacului fiecărui participant fiind extrem de
voluminos(cort, haine de schimb, hrană, ceaunul pentru mămăligă, instrumente musicale,etc).
A organizat și vestitele excursii în țară, de o săptămână, cu participarea elevilor, cadrelor
didactice și a părinților.
A avut ambiția și a reușit să creeze un muzeu cu produse etnografice specifice zonei,
într-o casă veche din centrul comunei. Febra retrocedărilor i-a prins și pe urmașii
proprietarilor casei care au considerat că e mai rentabil un birt decât un muzeu. Valoroasele
exponate s-au pierdut odată cu trecerea timpului.
Tot la activități extracurriculare, cum le numim astăzi, a avut și funcția de director de
cămin, realizând rulări de fime, hore, serate, baluri, comuna fiind neelectrificată la acea dată.
Profesional, a trecut prin toate furcile caudine ale gradelor didactice în specialitate, a
condus, pe două rânduri, destinele Școlii din Grințieș, fiind o persoană activă în domeniu.
A realizat o carte, o monografie a locurilor, sugestiv intitulată„Grințieș Munte
Rotat”, în 1996. O carte bine documentată, căutată intens de iubitorii zonei, pentru că în ea se
găsesc etalate aspecte documentate ale așezării(caracterizaregeologică, relief, climă,
hidrografie, vegetație, fauna, soluri, populație,
economie…)
Căsătorit, având doi copii, care, la
rândul lor și-au întemeiat familii, fiecare la
casele lor, fata ,urmându-i exemplul în cariera
didactică.
După pensionare, profesorul
Constantin Panțiru s-a retras din viața activă și
nu după mult timp a decedat, lăsând în urmă
multă, multă supărare.
Drept urmare, datorită întregii sale
activități, Consiliul Local al Comunei Grințieș
a hotărât ca școala căreia profesorul Constantin
Panțiru i-a dedicat întreaga carieră didactică
să-i poarte numele.
Respectele noastre, Domnule Profesor!
30
ȘTEFAN ȚIFUI16
Despre profesorul ȘtefanȚifui e greu de vorbit, cuvintele sunt goale, doar lacrimile pot
exprima impresia lăsată de el în inimile celor ce i-au fost elevi. A face din matematică, un
obiect de studiu iubit de elevi, nu e un lucru prea ușor. Talentul de pedagog al celui ce mi-a
fost și diriginte e greu de egalat, e greu de exprimat. Fiecare lecție nouă era prezentată ca o
problemă de rezolvat, pentru întreaga clasă, pe baza cunoștințelor din lecțiile anterioare, astfel
încât o nouă teoremă se prezenta spre sfârșitul orei de curs ca o descoperire a noastră și nu a
vreunui alt matematician celebru. În acest fel era imposibil să nu înțelegem, era imposibil să
uităm, lecția ne umplea de încredere în noi. Dacă aveam fiecare din noi paliere
în care ne simțeam mai prostuți, mai neajutorați, la orele de matematică ne simțeam plini de
încredere. Consecința era aceea că după absolvirea cursurilor gimnaziale din Grințieș, toți
reușeam la examenele de înscriere la licee sau școli profesionale din țară, în condițiile în care
concurența nu era cea de acum. Nu știu dacă am reușit să spun cine a fost, pentru mine,
profesorul Ștefan Țifui. Am spus de la început că e greu de găsit cuvinte. Rămân lacrimile,
izvorâte din regret, recunoștință și iubire.
ÎNTOARCERE ÎN TIMP17
Când spui Ceahlău, spui munte sfânt, spui legende și povești, spui Ștefan Țifui, om al
locului, cunoscut și recunoscut ca fiind unul dintre profesorii de matematică emeriți.
A fost legat de aceste locuri deosebite, încât nu a dat curs nici unei ocazii ivite în viață
de a le părăsi. A copilărit aici, a învățat aici, s-a întors aici să profeseze după terminarea
studiilor, s-a căsătorit aici și de aici a plecat să predea lecții de matematică îngerilor.
Am fost onorată să-i fiu elevă în clasele gimnaziale și matematica învățată cu
dumnealui este păstrată și cimentată în mintea mea.
16
Ing. geolog CONSTANTIN ANDRAŞ, şef pază Parcul Naţional Ceahlău.
17
Evocare realizată de educatoarea NICULINA BORŞA
31
Da, avea un hai aparte, un talent în a te ajuta și a te determina să înveți matematică.

Transmitea cunoștințele cu tact și plăcere, aproape nu simțeai că ai învățat ceva
deosebit, până nu amintea, la sfârșitul orei, despre ceea ce a apărut nou în lecție.
Împreună cu noi, elevii, crea exerciții și probleme pe care apoi le publica în „Gazeta
Matematică”, lucru de care eram foarte mândri.
Pe lângă faptul că eram consăteancă și i-am fost elevă, în timp am devenit rude prin
alianță și colegă la Școala Gimnazială „Constantin Panțiru”, Grințieș.
Omul simplu și natural, energic și plin de viață, profesorul de excepție al acestor locuri
a fost apreciat atât de elevi, părinți și colegii din zonă cât și de colegii și colaboratorii din
întreaga țară.
A plecat prea repede, printre stelele cerești, această stea a matematicii românești.
Pios omagiu acum, la împlinirea a 7 ani de când strălucește acolo sus!
PENTRU DOMNII ÎNVĂȚĂTORI GRINȚESCU18
Școala Bradu înseamnă enorm pentru mine întrucât în ea am crescut, învățat, în ea m-

am întors ca învățătoare. Așa că...viața mea, întreaga carieră didactică s-au format în această
școală.
Îmi este greu să înlănțui într-o anumită ordine amintirile legate de foștii învățători
Grințescu.
Din noianul de amintiri mai mult frumoase, am ales prima zi din viața mea de
școlăriță, anul 1961, când pășind în curtea școlii, am fost întâmpinată de doamna învățătoare
Grințescu Alexandrina, o doamnă cu o siluetă subțire, privire blândă, și de domnul învățător
Grințescu Nicolae, bărbat cât muntele Ceahlău, cu o ținută distinsă, sobră și o privire
pătrunzătoare.
Am avut privilegiul să fiu îndrumată în clasele I-II de doamna învățătoare, iar în

clasele a III-a și a IV-a de domnul învățător (o alegere pe care astăzi o consider foarte bună).
Multor generații de copii din satul Bradu le-a fost deschis drumul educării de acești
destoinici învățători serioși, exigenți care ne-au ajutat să buchisim tainele cititului, scrisului,
socotitului.
18
Evocare de înv. ELENA ASĂVOAE
32
Au știut să lege cunoștințele teoretice cu cele practice, curente (adunatul fructelor,

strânsul porumbului, plivit, cusut, etc), activități pe care le desfășuram și în gospodăria
părinților noștri.
În primele zile de școală, și nu numai, toți elevii erau năzdrăvani (măcar din când în
când). Însă doamna învățătoare nu părea să se supere. Era calmă, tăcută și întotdeauna
corectă. La intrarea în clasa I unii copii (chiar și eu), se simțeau triști, singuri, uneori voiau să
stea acasă. Dar doamna învățătoare ne-a devenit o adevărată prietenă, reușind să ne apropie și,
cu multă, multă răbdare, să facă ca orice lucru să ni se pară deosebit de interesant.
Domnul învățător inventa multe jocuri pentru ca noi să învățăm mai repede geografie
și istorie, știind să ne motiveze pentru fiecare răspuns corect.
Cu nostalgie îmi amintesc că la serbările școlare părinții își ridicau căciula și-i salutau
făcând plecăciune. Era respectul pentru osteneala acestor dascăli, născuți să educe copiii,
înzestrați cu dăruire, răbdare și cu o disciplină a muncii caracteristică marilor dascăli de
odinioară.
Cum aș putea vreodată să le mulțumesc cu adevărat!!!
GRINŢESCU NICOLAE (NECULAI) ŞI ALEXANDINA19
Când spun Şcoala Bradu îmi apare imediat în memorie numele GRINŢESCU, pentru
că mai multe decenii aceştia au îndrumat paşii brădenilor spre ştiinţa de carte. Familia
Grinţescu îşi are rădăcinile în Ardeal, undeva pe la Valea Frumoasă, de unde au trecut graniţa,
asemeni multor români, oropsiţi de regimul austro-ungar.
În Bradu, şcoala era o clădire mică şi sărăcăcioasă, unde buchiseau odraslele
localnicilor. Între 1905 şi 1910, sub domnia principelui Carol I, a fost ridicat localul actualei
şcoli, fiind inaugurat în 1911. Învăţător şi coordonator al lucrărilor a fost domnul Eugen
Grinţescu, căsătorit cu Ţigănici Maria din Grinţieş. Bătrânii spuneau că era un om tare
vrednic: “învăţa copiii, iar în timpul liber sădea pomi, pe care-i altoia cu mâna lui.” Toată
livada, de la Dumitru Racaru şi până-n “uliţa morii” era opera lui. Mai sunt doar câţiva meri şi
duzi.
Au avut doi copii, pe Niculiţă şi pe Costică. Ambii au făcut studii medii, Costică
stabilindu-se la Piatra Neamţ, iar Niculiţă s-a căsătorit cu Alexandrina (Adina), din Piatra
Neamţ, alegând să ducă mai departe tradiţia tatălui.
Soţii Grinţescu, Nicolae şi Alexandrina, au profesat la Şcoala Bradu. Au trecut mulţi
ani, eram mic, dar n-am să uit niciodată primii mei paşi în şcoală. În toamna lui 1967, mama
şi tata au întruchipat cîteva hăinuţe mai de Doamne-ajută, mi-au luat un ghiozdănel de carton,
câteva caiete, toc, călimară şi m-au dus la şcoală. Nu eram înscris, căci pe atunci clasa I
începea de la 8 ani, iar eu nu aveam 7.
“- Vai, Margareto, ce mă fac cu el? Nu vezi cât e de mic şi prezărât?
- Nu ştiu doamnă ce faceţi, ce nu, dar eu îs necăjită şi măcar câteva ore nu-l mai am
pe cap!”
Doamna, care ştia voia şi nevoia oamenilor a lăsat-o pe mama în banii ei şi m-a primit.
Îmi tremura inima ca a unui şoarece aflat sub laba pisicii. Ne-a luat cu blândeţe şi ne-a dus în
clasă, unde ne-a aşezat, câte doi, în nişte bănci grele de lemn. Apoi, cu glasul ei, melodios şi
dulce, ne-a citit o poveste: Căprioara. Nu m-am putut abţine şi am izbucnit în lacrimi. M-a
văzut, a venit la mine, mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a zis:
“- Nu plânge, Iliucă! Căprioara a murit, dar a rămas puiul şi va avea, la rândul, lui
pui.”
19
Evocare realizată de înv. ILIE ALEXANDRU.
33
De atunci, n-am mai tremurat. Când am scris cifra doi, nu puteam să fac linia şerpuită de jos.
Am şters de câteva ori, dar, pentru că începusem să scriem cu tocul, o bucăţică de foaie s-a
desprins. Mi s-a pus 8. Am plans de la prima oră şi până la prânz, pentru că mama îmi spusese
că nu am ce căuta acasă cu notă mai mică de 10. A chemat-o pe mama la prânz şi a certat-o,
fiind de faţă. Eram tare bucuros că ţine şi cu mine cineva, şi-mi ia apărarea. Cu toate acestea,
am scris câteva pagini, până când 2 semăna cu o lebădă.
“Domnul” era mai sever. Aproape jumătate din colegi mai repetaseră o clasă, chiar
două. Oamenii erau necăjiţi. Nu ştiu dacă erau 3-4 părinţi ce au terminat 4 clase. Dânsul avea
deviza: “Toţi pentru unul, unul pentru toţi!”. Când erau mai mulţi ce nu învăţau lecţiile ne
oprea pe toţi la şcoală. Cei mai buni trebuiau să-i ajutăm pe cei mai leneşi, eram monitori. Nu
ne lăsa la fructe, în livadă, decât după ce cosea otava. Atunci ne dădea dezlegare, cu condiţia,
să nu rupem crengile sau să ne batem joc de fructe; mâncam câte puteam şi luam în ghiozdan,
câte încăpeau. Căram şi aşezam lemne mai subţiri sau făceam curăţenie, pentru că “trebuia să
ne obişnuim şi cu treaba!”
Toţi cei ce le-au trecut prin mână” au ajuns la şcoli sau sunt printre cei mai buni
gospodari. Din acele timpuri mi-am propus să ajung ca ei. Am devenit învăţător, dar niciodată
nu voi ajunge să fiu ca ei. Erau, ca şi toţi dascălii din acea vreme, erau … e greu de găsit
cuvinte ... reprezentau idealul, modele greu, dacă nu imposibil de egalat. Dumnezeu să-i
odihnească!
34
Didactice -
profesori
POVEȘTILE ȘI ROLUL LOR ÎN EDUCAREA

ȘI DEZVOLTAREA COPIILOR20
„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția
povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol,
fie în vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești”, spunea scriitorul și filosoful
indian Rabindranath Tagore.
Conform noului curriculum pentru învăţământul preşcolar, în programul cu cei mici se
impune un moment de lectură zilnic, lectura fiind „una dintre cele mai intense, mai educative
şi mai răspândite activităţi”, iar „cu cât apropierea copilului de carte se face mai devreme, cu
atât mai importante şi mai durabile sunt efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării,
precum şi în cel al comportamentului şi al socializării”. Aṣa cum se precizează ṣi în
curriculum, lectura este într-adevăr importantă. Din păcate, în era tehnologiei, importanța
cărților a fost mult diminuată. Chiar dacă sunt încă mici ṣi nu ştiu să citească, copiilor le poate
fi insuflat gustul pentru cărţi încă de la vârste fragede. Această vârstă este cea mai potrivită
pentru a le forma obiceiuri bune. Cărţile cu poveşti ilustrate, cu imagini colorate sunt primele
cu care copilul ia contact. Poveştile le sunt citite copiilor de către părinţi, apoi de către cadrele
didactice, stimulându-le treptat dragostea pentru lectură.
Poveştile joacă un rol extrem de important în educarea şi dezvoltarea personalităţii,
ajutându-i să crească frumos şi armonios. În acest timp destinat lecturii, copiii încep să prindă
drag de poveṣti ṣi de personajele acestora ṣi mai mult, se creează o legătură între aceṣtia ṣi
persoana care le citeṣte sau le povesteṣte. Povestirea reprezintă un mijloc de educare eficient,
având o tematică variată. Prin intermediul poveştilor, copilul se relaxează, descoperă lumea, i
se dezvoltă abilităţile de ascultare, descoperă anumite lucruri pe care nu le poate trăi prin
experienţa proprie.
Copilul nu îşi îmbunătăţeşte numai abilităţile de exprimare, dar şi atenţia, imaginaţia,
creativitatea, învaţă să facă deosebirea între bine şi rău, descoperind care sunt consecinţele
anumitor fapte, se identifică cu anumite personaje, învaţă ce este prietenia, cum să acţioneze
în diferite situaţii reale de viaţă, cum să treacă peste anumite probleme, cum să îṣi exprime
emoţiile. Ele dau copiilor ocazia să simtă tot felul de trăiri ṣi să îşi însuşească anumite
principii morale. Întâmplările prin care trec personajele, îi ajută să înveṭe anumite lecţii de
viaţă, care le vor fi de mare folos pe viitor. Copiii învaţă să admire calităṭile personajelor
pozitive ṣi îṣi doresc să le urmeze exemplul. Ei încep să înṭeleagă tot felul de lucruri: că este
bine să asculte de părinṭi, că nu este bine să fii rău sau leneṣ, că nu este bine să minṭi, că
binele învinge întotdeauna etc.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de
comunicare şi o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii.
Poveştile depăşesc hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care
îl învaţă să judece; o poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă sentimente
frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pun baza concepţiei despre lume şi viaţă.
Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu și de aceea în gradiniţă
informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul
povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea
20
Educatoare RĂȘCHITOR SIMONA, Grădinița Grințieș nr.1.
35
Didactice -
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș profesori
reală. Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru

frumos, la îmbogăţirea vocabularului, la creativitate.
Poveştile sunt educative, dar trebuie totuşi alese cu multă grijă. Atunci când alegem o
poveste trebuie să ne gândim la nivelul de vârstă al copiilor, la ceea ce vrem să transmitem, la
fricile sau problemele lor, la comportamentul pe care vrem să îl modelăm. Uneori, este bine
ca anumite scene din poveste, să le spunem într-o altă manieră, pentru a nu le provoca
anumite stări sau emoṭii negative. Pentru menţinerea interesului copiilor, expunerea
conţinutului trebuie să fie clară, accesibilă şi expresivă, tonul să fie unul prietenos, să imităm
voci folosind diferite tonalităţi.
Contactul vizual este de asemenea important. Pentru ca cei mici să înţeleagă cât mai
bine conţinutul povestirii, este recomandat să folosim cât mai des mimica ṣi gesturile, putem
imita personajele: felul în care vorbesc, felul în care se simt. Astfel copiii vor învăṭa ṣi cum să
îṣi exteriorizeze anumite emoții. Pe parcursul povestirii, putem face pauze scurte, pentru a afla
opinia copiilor sau pentru a explica cuvintele nou întâlnite. Dacă doresc, le putem citi de mai
multe ori o poveste.
Pentru a stimula interacțiunea cu copilul, uneori este bine să-l punem să ne descrie
personajul, să deseneze ceva din poveste, să reproducă dialoguri sau fapte. Astfel, apelăm la
imaginația lui și îl punem în pielea personajului, îi cerem să acționeze ca ele, creăm un mic
joc de rol care sigur îi va plăcea, apoi îl solicităm să descrie emoțiile trăite fiind transpus în
personaj. Toate aceste jocuri vor crea legături indistructibile dintre povestitor și micuțul
auditor.
Nu uitați însă unele povești au o morală la sfârșitul lor de care vă puteți folosi pentru a
educa bine copilul. Ioan Slavici, subliniind importanţa poveştilor, preciza: „Povestea a fost
fondul plăcerilor mele din copilărie – poveştile erau darurile ce mi se prezentau pentru
purtarea cea bună”.
Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem către „A fost odată ca niciodată…”,
deoarece rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei mai frumoasă, mai fericită și să
construiască un viitor mai optimist!
BIBLIOGRAFIE,
https://iteach.ro/experientedidactice/pove%E1%B9%A3tile-%E1%B9%A3i-rolul-lor-in-educarea-
%E1%B9%A3i-dezvoltarea-copiilor
https://edict.ro/prescolarul-si-lumea-minunata-a-povestilor/
https://iteach.ro/experientedidactice/care-este-rolul-povestilor-in-educatia-copiilor
ȘI NOUĂ NE PLAC POVEȘTILE...
36
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș Didactice -
septembrie - decembrie 2022 profesori
SFATURI PRACTICE BAZATE PE UTILIZAREA SĂRII DE

BUCĂTĂRIE (NaCl)21
1.Peştele se va curăţa mai uşor dacă îl scufunzi puţin în apa sărată.

2. Petele de pe materiale se curăţă mai uşor dacă le speli în soluție de apă cu sare.
3. Dacă îmbibi o bucată de material în apă cu sare şi înveleşti brânzeturile, acestea vor rezista
mai mult.
4. Petele de rugină de pe haine dispar dacă le înmoi într-un amestec de sare şi zeamă de
lămâie.
5. Salata verde va rezista mai mult dacă presari peste ea puţină sare.
6. Tot în saramură testezi cât sunt de proaspete ouăle. Pune într-un recipient apă, sare şi
adaugă oul. Dacă rămâne pe fund, este bine, daca se ridică la suprafaţă nu mai este bun de
consumat.
7. Adaugă puţină sare în apa în care fierb ouăle. Nu vor mai crăpa.
8. Pune puţină sare atunci când baţi albuşul. Va fi cu mult mai pufos.
9. Petele de transpiraţie de pe tesături se scot cu un amestec de patru linguriţe de sare şi o
pătrime apă fierbinte. Se freacă locul până când petele dispar.
10. Petele de sânge de pe ţesături ies dacă le pui la înmuiat în apă rece cu sare.
11. Rufele puse la uscat pe timpul iernii nu vor mai îngheţa dacă pui sare în apă de clătire.
12. Sarea de bucătărie este utilizată și în tăbăcărie, pentru că împiedică dezvoltarea bacteriilor.
13. Sarea curăţă grăsimea de pe tigăi şi crătiţi dacă le freci.
14. Sarea opreşte creşterea buruienilor. Presară sare în locurile în care vrei să nu mai iasă
buruieni apoi udă locul.
15. Florile din vază se vor menţine mai mult timp dacă pui în apă puţină sare, zahăr
sauaspirină.
16. Lumânările scot mai puţin fum deranjant dacă le pui pentru câteva ore într-o soluţie
concentrată de sare.
17. Sarea ţine departe furnicile. Presari puţină sare pe la uşi sau ferestre.
18. Virusul Cov-19, usturimile din gât şi durerile de dinţi pot fi neutralizate cu un amestec de
apă călduţă şi sare. Puteți adăuga în soluția pentru gargară și puțină zeamă de lămâie.
19. NaCl optimizează funcţionarea creierului şi te ajută să dormi mai bine.
20. Sarea uscată este un bun exfoliant pentru piele.
21. Sarea alină durerile sau mâncărimea provocată de înţepăturile diferitelor insecte.
22. Periuţa de dinţi va rezista mai bine dacă o pui în apă sărată după ce ai cumpărat-o.
23. Amestecă o parte sare şi două parţi de bicarbonat de sodiu. Un amestec bun pentru
periajul dinţilor.
24.Pentru ca fructele să nu se oxideze după ce le-ai curăţat de coajă le poţi pune puţin în apă
sărată.
25. Apa fierbinte cu sare îndepărtează mirosurile neplacute de la scurgerile de la chiuvetă.
Apa fierbinte cu sare este bună şi împotriva depunerilor.
26.Cănile de cafea pătate pot fi readuse la viaţă dacă le speli cu puţină sare.
27. Bucăți de sodiu se găsesc în stâlpii de iluminat cu neon, care consumă mai puțină energie
electrică și iluminează și pe ceață.
28. La deszăpeziri (NaCl scade punctul de îngheț al apei și împiedică formarea gheții).
21
Prof. DIACONU MARIA
37
Didactice -
30. La stingerea focului (extinctoarele conțin sodiu. Prezența sodiului face ca jetul
de apă sau de spumă să țâșnească cu presiune peste flacăra ce trebuie stinsă).
31.Compușii sodiului sunt folosiți și în industria sticlei și coloranților.
32.Sodiul se găsește și în gazul airbagurilor.
33.În medicină – serul fiziologic = sol. 0,86 % NaCl.
34. În alimentație: conservat, catalizator de gust.
35.Exemplare pure de cristale naturale de NaCl și KCl sunt utilizate la confecționarea
prismelor și a lentilelor transparente.
SODIUL– UN MINERAL ESENȚIAL PENTRU SĂNĂTATE22
Ca metal, singur, eu nu prea am valoare,

Mă tineţi sub petrol, cǎci mǎ aprind la soare.
Şi apa, şi acizii îi nimicesc pe loc,
Pe hidrogen afară din ei, uşor îl scot.
Mă luaţi din sarea care, cu hrana o gustaţi
Mereu să aveţi grijă, sănu exageraţi.
Căci hipertensiunea nu-i de luat în râs
Şi nici un gram din mine sǎ nu puneți în plus.
Scurt istoric:
Sodiul este un element chimic având numărul atomic 11
și simbolul chimic ,,Na". Masa atomică a sodiului este de aproximativ 22,98 u.a.m. Sodiul
este un metal alcalin, situat în grupa 1 a tabelului periodic. Punctul său de topire este 97,79 °
C și punctul de fierbere este 882,8 ° C. La temperatura camerei și presiune, sodiul este în faza
solidă. Deși are un aspect metalic strălucitor, este un metal moale care poate fi tăiat cu
ușurință cu un cuțit. În anul 1907 Sir Humphry Davy a sintetizat sodiul și potasiul în
laborator. Pentru a îndepărta sodiul din soda caustic, Davy a folosit electroliza.
Sodiul și potasiul sunt bioelemente necesare omului. Sodiul contribuie la creştere şi la
funcţionarea în bune condiţii a sistemului nervos şi a muşchilor. Necesarul zilnic este de 1-2
g. Se pierde prin transpiraţie şi urină. Consumul exagerat conduce la hipertensiune arterială şi
la boli de rinichi; de aceea nu se recomandă un consum mai mic de 5 g/zi. Retenția de sodiu
determină :
apariția senzației de sete;
apariția edemelor.
Sodiul, pe care omul îl ia din sarea de bucatarie, dar și din fructe și legume se
regăşeste în organism la nivelul membranelor celulare. Pierderea exagerată de sodiu
determină:
astenie musculară;
crampe;
cefalee / vărsături.
Cea mai bună sursă zilnică de sodiu pentru om este sarea de bucătărie.
Sarea de bucătărie este substanță foarte răspândită în natură, sub formă de zăcăminte,
minerale sau dizolvată în apa mărilor și oceanelor. Sarea de bucătărie are ca și component
chimic principal clorura de sodiu, un compus ionic alcătuit din două elemente cu caracter
chimic opus: un metal (sodiul) și un nemetal (clorul). Sarea naturală, gemă este cea obținută
22
Prof. DIACONU MARIA
38
direct din zăcăminte și conține pe lângă clorură de sodiu, peste 80 de substanțe minerale și
oligominerale care, îi dau, proprietăți vindecătoare extraordinare și gustul său inconfundabil.
Povestea sării de bucătărie începe în jurul anului 6000 î.Hr. în China, în provincia Shanxi, dar
primele surse documentare care vorbesc despre folosirea sării de bucătărie la conservarea
peștelui datează din anul 2000 î. Hr. Alte surse documentare ce datează din anul 500 î. Hr.
vorbesc despre utilizarea sării drept conservant pentru boabele de soia, deși se știe că folosirea
sării ca și conservant provine încă din antichitate, întrucât egiptenii antici foloseau sarea
pentru conservarea mumiilor. Accesul la sare însemna bogație și putere, de aceea în jurul sării
s-a creat un sistem de relații sociale, economice și politice legate de accesul și controlul
surselor de sare.
Cuvântul sare provine din sal (lat.) care își are originea în ,,salariu” deoarece soldații
romani erau adesea plătiți în sare. Cu 400 ani î.Hr. sarea era extrasă din minele de sare de
către celți care o comercializau în Imperiul Roman. Sarea a fost folosită ca și monedă de
schimb, fiind folosită ca un echivalent în tranzacțiile economice. În bazinele Senegalului și
Etiopia, cuburi mici de sare au servit în egală măsură, ca bani și condiment. Pretutindeni, de-a
lungul istoriei, au fost amenajate drumurile și vămile sării. De exemplu în Roma Antică,
drumul care lega Roma de Reate, se numea Via Salaria. Salsburg, azi cunoscut datorită
faptului că aici s-a nascut un compozitor de talie mondială, Mozart, s-a dezvoltat datorită
comerțului cu sare, de unde i se trage și numele (orășelul cu sare). Valoarea ridicată a sării a
făcut din ea un simbol al bogăției. Sarea a fost considerată o substanță prețioasă, când în
secolul al VI-lea, 1g de sare echivala cu un gram de aur. Transilvania este una dintre cele mai
bogate provincii salifere din Europa. Zăcămintele de sare de la Târgu Ocna, Slănic, Praid,
Sovata, Cacica și Ocnele Mari cuprind o suprafață de cca. 16 200 Km2. Aceste zăcăminte de
sare s-au format cu 65 de milioane de ani prin evaporarea apei din mările continentale.
Izvoarele medievale atestă existența unei activități intense de extracție și comerț cu sarea în
bazinul Someșan. Acest tip de comerț explică etimologia unor localități: Satu- Mare, Zalnoc
sau Sălacea. Sarea era traficată împreună cu alte materiale (lemn, vite), creându-se o piață
inter-regională Drumul Sării putând fi apreciat ca Drumul Țării. Circulația sării între
Transilvania și Câmpia Panonică determină o modalitate specifică de conservare a cărnii de
porc, de exemplu slănina conservată cu sare a jucat rolul hranei de bază.
Prin extrapolarea și extinderea proprietăților fizico-chimice, sării i s-au atribuit proprietăți
supranaturale. Importanța sării pentru viață și sănătate, precum și capacitatea ei de a preveni
descompunerea substanțelor organice, au transformat-o în simbolul eternității, nemuririi,
permanenței, puterii și sănătății, iar acțiunea ei dezinfectantă a făcut din ea un simbol al
purității. În comunitățile arhaice, era larg răspândită credința în originea divină a sării. Astfel
papuașii credeau că apa sărată care izvora din pământ era darul unei divinități subterane. În
unele zone ale României, căruțașii care transportau apă sărată nu primeau bani pentru acest
serviciu deoarece ,,sarea este de la Dumnezeu“. Sarea este folosită în ritualurile religioase și
funerare.
Medicina populară cunoaște peste o sută de utilizări terapeutice și chiar magice ale
sării, care era considerată în trecut un leac împotriva duhurilor rele și a bântuirilor de tot felul;
de exemplu săculețul cu sare pus în leagănul copiilor îi ferea de deochi sau de insomnii.
Bijuteriile vechi erau ținute 49 de zile în sare pentru ,,purificarea,, de energiile negative ale
celor care le-au purtat înainte. Un cunoscut ritual este întâmpinarea oaspeților cu pâine și sare.
Sarea are în prezent multiple întrebuințări și de aceea se extrag peste 200 de milioane de tone
de sare anual. Sarea se folosește în tăbăcărie deoarece aceasta împiedica dezvoltarea
bacteriilor, la fabricarea săpunului, deoarece mărește puterea de spălare a acestuia și la
obținerea clorului, a sodiului metalic, a hidroxidului de sodiu și a carbonatului de sodiu.
Sarea scade punctual de îngheț al apei, fiind împrăștiată pe strazi pentru a evita formarea
gheții. Soluția de concentrație 0,86% de clorură de sodiu este folosită în medicină ca ser
39
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș Didactice -
fiziologic, deoarece acesta este izotonic cu serul sângelui. Sarea este o substanță
vitală pentru oameni, fiind folosită în primul rând în industria alimentară și drept
conservant. Trebuie reținut faptul că, până la apariția frigiderelor, sarea era folosiă în cantități
mari, pentru conservarea alimentelor. Sarea face diferența între o măncare bună și una fără
gust, calitate scoasă în evidență în basmul ,,Ca sarea-n bucate,”scris de Petre Ispirescu. Pe
vremuri, sarea era foarte greu de procurat și valoarea ei era foarte mare, încât nimeni nu-și
îngăduia să o risipească, de aici și expresia populară ,,dacă verși sare, iese ceartă“.
În parabola prin care Iisus li se adresează ucenicilor săi ,,Voi sunteți sarea
pământului“ se scoate în evidență faptul că așa cum sarea protejează de stricăciune, tot la fel
trebuie conservate virtuțile pe care păcatul le strică. Așa cum sarea topește gheața pe
drumurile alunecoase, la fel trebuie să păstrăm calea cea dreaptă.
PROBLEME DISTRACTIVE, DAR... FOLOSITOARE23
Lucian Blaga spunea că trei feţe ale existenţei noastre sunt jocul,iubirea şi
înţelepciunea. Un joc de cuvinte ne acoperă existenţa:
„Copilul râde : Iubirea şi înţelepciunea mea e jocul!
Tânărul cântă : Înţelepciunea şi jocul meu este iubirea!
Bătrânul tace: Iubirea şi jocul meu este înţelepciunea!”
Lucrarea de faţă prezintă câteva dintre problemele sau textele care pot trezi în sufletele
elevilor emoţii matematice, dorinţa de a descoperi tainele lumii şi a adevărului. Micile
incursiuni prin unele dintre disciplinele înrudite şi nu numai pot face atractivă lecturarea
acestora.
***
O problemă de clasa „întâi”...
Problema 1 . Într-un coş sunt patru mere galbene şi cinci roşii. Câte mere sunt în coş?
Răspunsul căutat va fi 4 mere. Celor care vor rezolva problema prin adunarea 4+5 =9
(mere) li se va reformula problema pentru ca şi soluţia lor să fie bună astfel :
Problema 2 : „Într-un coş sunt patru mere galbene şi cinci mere roşii. Câte mere sunt în
coş? „
În vâltoarea sportului...
Problema 3. Un profesor de sport avea un sac cu 10 mingi.Un elev rău îi sparge cu un cui
două mingi. Cu câte mingi a mai rămas profesorul?
Răspunsul este că va rămâne tot cu 10 mingi dar două sparte!
Problema 4 .Un croitor trebuie să taie 18 m de pânză în bucăţi de 3m. Câte tăieturi trebuie
să facă?
Dacă ţinem cont că la ultima bucată în lungime de 6 m vom obţine două bucăţi de câte trei
metri cu numai o tăietură se vor face doar 5 tăieturi.
23
Prof. SAFTEI ANDREEA RALUCA
40
Atenţie la neatenţie
Problema 5. Dacă te afli la un concurs de atletism şi îl depăşeşti pe cel aflat pe locul II pe ce

loc te vei afla după depăşire?
Pe primul loc se va afla doar cel care-l va depăşi pe primul concurent deci în acest caz
pe locul al doilea.
Problema 6. Ion are 8 ani.Câţi ani are Dan,fratele său, ştiind că Ion este de două ori mai
mic decât fratele său .
Problema este una de falsă împărţire. Dan va avea 16 ani.
Problema 7.Tatăl Tanţei are cinci fete: prima fată se numeşte Cla-Cla, a doua Cle-cle, a
treia Cli-cli şi a patra Clo-clo. Cum o cheamă pe a cincea fată?
Răspunsul este numai unul : Tanţa.
Problema 8.Gigi are un frate şi trei surori.Una dintre surorile lui Gigi se numeşte Ana. Câţi
fraţi şi câte surori are Ana?
În familie fiind doi fraţi şi trei surori, Ana va avea doi fraţi şi două surori.
Matematica şi proverbele se referă la posibilitatea de a asocia unor texte matematice anumite

proverbe sau zicători. Astfel :
11=1 21=2
12=1 22=4cu proverbul „Unde-i unu nu-i putere
13=1 23=8 Unde-s doi puterea creşte”
14=1 24=16
15=1 25=32
a=a+0=0+acu proverbul” Cine se adună cu chiorii învaţă a se uita cruciş”
(-2) +(-3) = -5
(+3)+(+2)=+5 cu proverbul” Cine se aseamănă se adună, rău cu rău şi bun cu bun”
O problemă de mişcare între matematică şi fizică

Problema 9. Un tren se deplasează din localitatea A spre B cu viteza de 120 km
pe oră, iar alt tren din localitatea B spre A cu viteza de 80 km pe oră.
Ştiind că pleacă în acelaşi tip se cere :
a) Distanţa dintre trenuri cu o oră înainte de întâlnire
b) Distanţa dintre localităţi dacă trenurile se întâlnesc după trei ore?
Într-o oră trenurile vor parcurge o distanţă însumată de 200 km,distanţă dintre ele cu o oră
înainte de întâlnire iar distanţa dintre A şi B este de 600 km.
Matematica şi “teoria chibritului”

Problema 10. Fără să mutaţi nici măcar un băţ de chibrit să faceţi egalitatea de mai jos să
fie adevărată:
XI +I = X
Nu veţi reuşi decăt dacă întoarceţi foaia.
41
Didactice -
profesori
ISTORIA SPORTULUI: DE LA ORIGINEA SA PÂNĂ ÎN PREZENT24
Istoria sportului dovedește evoluția pe care a suferit-o această activitate, care a trecut de la a fi
ceva utilitar fizic pentru supraviețuirea umană la o disciplină guvernată și controlată de diferite
organizații, cum ar fi echipele și asociațiile sportive naționale și mondiale.
Sportul este conceput ca un set de activități fizice care, pe lângă îmbunătățirea sănătății și a
calității vieții, ne ajută să rămânem în condiții mentale și fizice mai bune. Pe lângă promovarea
dezvoltării progresive a forței musculare, vitezei, agilității, concentrării și competitivității, sportul a
fost considerat și ca o formă de expresie culturală care este cufundată în evoluția istoriei societăților
umane.
Diferiți autori au conceput sportul în diferite moduri interesante de abordare. Ulrich Popplow a
descris exercițiul fizic ca pe o activitate cu un sens spiritual larg, care a legat omul de natură și de zeii
ei. La rândul său, Eppensteiner a propus două concepții despre sport. Primul a caracterizat-o ca o
activitate naturală pentru dezvoltarea umană, care urmărește cultivarea corpului ca o necesitate
biologică din punct de vedere ludic prin competiție. A doua concepție este culturală, definind sportul
de efectul de consolidare și coeziune socială pe care îl generează, fenomen care a fost denumit ulterior
„cultură sportivă”.
În prezent, milioane de oameni practică o gamă variată de sporturi, fie profesional, pentru a-și
menține sănătatea sau pur și simplu pentru hobby sau fanatism față de o anumită disciplină sau echipă.
Istoria sportului: de la cele mai vechi timpuri la cele contemporane

Cunoașterea originii sportului ne permite să înțelegem cum au început aceste prime practici în
relațiile sociale și apariția ulterioară a civilizațiilor.
În paleoliticul mediu, cu aproximativ 33.000 de ani înainte de Hristos, au fost organizate vânătoare în
diferite colonii și grupuri sociale. Dansurile erau cunoscute și sub numele de ritualuri, a căror activitate
fizică avea o expresie pur spirituală și o recunoaștere socială.
În culturi precum Maya și Persa, practicile sportive erau legate de zei și abilitățile participanților. De
exemplu, așa-numita bilă Maya a fost unul dintre primele sporturi; A constat în lovirea unei mingi cu
talia și încercarea de a o introduce în înălțime de câțiva metri într-un fel de inel metalic.
Au apărut, de asemenea, concursuri de lupte, haltere, înot, alergare, sărituri în lungime și înălțime,
alpinism și aruncări cu javelină.
Ca fapt curios, se poate observa că în acele jocuri la care au participat mai multe echipe,
căpitanul sau conducătorul echipei câștigătoare a trebuit să-și dea viața pentru a fi ridicat la zei.
Diferite culturi și civilizații din întreaga lume au creat și dezvoltat diferitele forme de activitate fizică
care sunt în prezent cunoscute sub numele de sport.
China
Se spune că practicile de gimnastică existau în China antică și erau o activitate foarte populară.
În cadrul monumentelor și inscripțiilor găsite, au fost găsite și instrumente cu caracteristici de utilizare
sportivă, a căror origine datează de mai bine de o mie de ani înainte de Hristos.
Fotbalul cunoscut astăzi are și un trecut în China. Cu mai mult de 2300 de ani în urmă, se practica într-
un spațiu similar cu un teren și consta în trecerea mingii de la o persoană la alta fără ca aceasta să
atingă pământul. Scopul era să-l introducă într-o gaură.
Egipt
În Egiptul antic, anumite competiții precum pescuitul și înotul erau reglementate. La fel, în
acel moment s-au practicat săritura în înălțime, aruncarea cu javelină și lupta.
În această civilizație s-au făcut mari pași în ceea ce privește dezvoltarea sportivă. Profesionalizarea a
început, lăsând loc reglementărilor de bază în diferite activități, cum ar fi lupta cu barjele, cursele de
cai, săriturile acrobatice și ridicarea sacilor de nisip, printre altele. Acest boom a fost produs din
24
Prof. RADU URSU
42
organizația socială care a fost creată pentru a îmbunătăți nivelul de divertisment, dedicat faraonilor și
familiei lor. Cu toate acestea, la alte niveluri sociale, numai activitățile ludice ale copiilor sau cele
desfășurate de sclavi erau permise.
Persia
În Persia antică s-au dezvoltat diferite sporturi care erau direct legate de bătălii; așa este cazul
poloului și al turnelor.
Sparta
În această civilizație, activitatea sportivă a fost dezvoltată ca un mod de viață care se întindea
din copilărie până în adolescență, alături de pregătirea intelectuală. Scopul a fost să creeze un slujitor
fidel al Spartei, atât în război, cât și în jocuri și competiții. Acest lucru le-a dat triumful mulți ani în
diferite specialități din jocurile olimpice, cum ar fi înotul, lupta, călăria fără bare, boxul, aruncarea cu
javelină și discul.
Grecia
Civilizația greacă s-a caracterizat prin cultivarea sănătății fizice și a moravurilor. În această
perioadă și în acest loc, sportul a prins contur și s-a consolidat ca disciplină. În familie, educația fizică
și intelectuală a fost predată în primii ani de viață, iar cea mai bună persoană a fost considerată a fi
cineva care a dezvoltat una sau mai multe activități sportive. Cu cât o persoană obține mai multe
trofee, cu atât câștigă mai mult respect social.
A fost în Grecia, în special în Olympia, unde jocurile olimpice au fost create ca un set de
competiții sportive care durează șase zile și se desfășoară la fiecare patru ani. Sălile de antrenament
erau amplasate lângă polis în sanctuarele zeilor, unde se făceau jocuri și ritualuri religioase la
începutul competițiilor. Din acest motiv, numele fiecărui joc corespundea zeului căruia i s-a dat cultul.
Printre cele mai renumite jocuri se numără jocurile pitice, jocurile nemeane, jocurile olimpice și
jocurile istiene.
Jocuri pitice
Aceste jocuri, ținute în cinstea zeului Apollo în sanctuarul situat în Delphi, aveau ca
competiție principală cursele de cai. Câștigătorii probelor au fost distinși cu coroana de lauri ca premiu
special.
Jocuri Emeos
Au fost ținute în Valea Flinului în cinstea lui Heracle. La fel ca Píticos și Jocurile Olimpice, au
avut loc la fiecare patru ani și au avut categorii variate: copii, tineri și adulți. Premiul câștigătorului a
fost o coroană de țelină fragedă.
Jocuri istmice
Aceste jocuri au avut loc la fiecare doi ani pe istmul din Corint, iar câștigătorilor le-a fost
acordată o ghirlandă de pini.
Jocuri Olimpice
Olympia a fost locul acestor jocuri și a oferit o varietate de competiții, cum ar fi pentathlonul,
curse de cai, sărituri de spectacol, lupte și aruncarea cu javelină și disc.
În timpul sărbătoririi zilei sportului, s-a încheiat un pact de pace între orașele învecinate, astfel încât
nimic să nu le împiedice dezvoltarea. Ca simbol al victoriei, s-a dat o coroană de măsline.
Jocurile Olimpice s-au desfășurat până în 394 d.Hr., moment în care au fost suspendate de împăratul
roman al vremii.
43
Epoca modernă
După Renaștere a venit Revoluția Industrială și, odată cu aceasta, dezvoltarea științifică și
tehnică aplicată sportului. A fost o evoluție care a dus la crearea unor sisteme de antrenament mai
structurate și echipamente specifice pentru a atinge perfecțiunea în fiecare disciplină. În secolul al
XIX-lea, sportul s-a răspândit publicului larg indiferent de clasa socială și au început să se nască
organizații care au creat reguli și standarde de concurență. Astfel s-au născut ligile sistematizate și
noile discipline precum ciclismul, gardul, tirul și haltere, printre altele. Influența socială și ierarhia au
avut loc în întreaga lume, extinzând sportul ca activitate care a creat o nouă industrie comercială.
Clasele sociale superioare au continuat să-și practice sporturile sofisticate, cum ar fi cricketul, golful și
călăria, în stilurile lor diferite. Au apărut noi discipline sportive precum handbalul, baschetul și
voleiul. Recordul sportiv a apărut, de asemenea, ca un nou concept de măsurare pentru a clasifica
sportivii în funcție de performanța lor și pentru a stabili note la niveluri competitive.
Epoca contemporană
Acest moment a marcat tendința care prevalează în prezent. Odată cu apariția mass-media,
sportul a fost văzut într-o dimensiune unică. Această activitate a devenit o afacere. Au apărut companii
orientate către sportivi din fiecare disciplină, au fost dezvoltate mărci de îmbrăcăminte, încălțăminte,
echipamente și instrumente tehnologice pentru măsurare și protecție, precum și produse alimentare și
hidratare specială. Publicitatea a apărut pe toate locurile sportive, evidențiind sportivi proeminenți ca
fiind figuri sociale foarte influente și promovând sportivi, precum și echipamente sportive și materiale
create de diferite companii. Activitatea s-a profesionalizat și s-a creat un sector economic în jurul
dezvoltării formatorilor, formatorilor fizici și medicilor specializați în reabilitarea sportivă.
În plus, utilizarea substanțelor nocive a început să fie reglementată și interzisă, ceea ce
sporește capacitățile și performanța sportivilor față de adversarii lor. Chiar și astăzi sportul evoluează
constant. Noile discipline sunt integrate în cele mai recunoscute evenimente, iar conceptul de sport
integrează tot mai multe expresii. Acesta este cazul controversat al break dance-ului , stil de dans
urban care a fost propus de Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 pentru a fi
una dintre activitățile evenimentului.
Referințe
1. Pérez, R. „Evoluția istorică a sportului: de la olimpiada greacă la sala de sport zdrobește” în

Vitónica. Adus pe 5 martie 2019 de la Vitónica: vitonica.com
2. Alvelais, R. „Analiza legislației sportive” la Universitatea Autonomă din San Luis Potosi.
Adus pe 6 martie 2019 de la Universitatea Autonomă din San Luis Potosi: cicsa.uaslp.mx
3. „Sport” în Wikipedia. Adus la 16 martie 2019 de pe Wikipedia: es.wikipedia.org.
4. „Breakdancing-ul propus ca sport olimpic pentru Jocurile de la Paris 2024” în 20 de minute.
Adus pe 16 martie 2019 de la 20 de minute: 20minutos.es
5. „Materiale pentru istoria sportului” în Dialnet. Adus pe 16 martie 2019 de pe Dialnet:
dialnet.unirioja.es
44
Didactice –elevi
ştiinţe
15 LUCRURI INTERESANTE DESPRE CORPUL UMAN25
Știai că?
• Organismul nostru este sofisticat și uimitor prin felul în care este alcătuit și funcționează. •
Jim Rohn afirmă că trebuie să avem grijă de corpul nostru. „Take care of your body. It’s the
only place you have to live”
Iată 15 lucruri interesante despre corpul uman care, deși îți este greu să crezi, sunt
adevărate:
• Folosim 43 de mușchi atunci când ne încruntămbși doar 17 pentru a zâmbi. Așadar alege să
zâmbești, este mult mai simplu!
• Singura parte a corpului care nu are nicio alimentare cu sânge este corneea. Aceasta
primește oxigen direct din aer.
• Inima umană pompează 182 de milioane de litri de sânge, pe parcursul unei vieți întregi.
• Cel mai greu „organ” al corpului este pielea. Ea cântărește 3,2 kilograme.
• Corpul omenesc eliberează în 30 de minute destulă energie, cât să încălzești un litru de
apă.
• Dacă ochiul ar fi un aparat de fotografiat, ar avea o cameră de 576 megapixeli.
• Acidul gastric pe care stomacul îl elimină pentru a descompune mâncarea este atât de
puternic încât poate dizolva o lamă de ras.
• Creierul conține 86 de miliarde de celule nervoase unite printre ele prin 100 trilioane de
conexiuni, mai mult decât numărul de stele existente în Calea Lactee.
• Scheletul uman se reînnoiește complet la fiecare 10 ani.
• Dacă am uni toate vasele de sânge existente în corpul nostru, am putea da un ocol dublu
Pământului.
• Inima bate de 35 de milioane de ori pe an.
• O persoană adultă folosește 200 de mușchi pentru a face doar un singur pas.
• Organismul nostru detectează gustul în 0,015 sec., mai repede decât atunci când clipim.
• În susținerea greutății, oasele sunt la fel de rezistente precum granitul.
• Pe parcursul vieții producem în medie aproximativ 25.000 de litri de salivă. O cantitate
suficientă pentru a umple două piscini.
Funcționarea organismului depinde întru-totul de noi înșine!
LUCRURI UIMITOARE DIN SPAȚIU26
•Știai că cel mai scump costum este de la NASA și costă 12.000.00 de dolari;
•Există până în momentul dat 181 de lumi cunoscute;
•Se cunosc și 560.000 de asteroizi;
•Printre acestea se cunosc peste 3.000 de comete;
•Mărimea sistemului nostru solar este de 2 ani lumină;
•Există criovulcani care aruncă gheață prin spațiu;
•Pe Pluto există munți, iar cel mai mare are înălțimea de 3.300 de metri;
•Cel mai mare munte pe care îl cunoaștem este pe Asteroidul Vesta și are 22 de kilometri;
•Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun au inele care s-au format prin moduri diferite;
•Pe Saturn există o furtună continuă care are formă de hexagon;
25
GABRIELA CAMELIA ZAHARIA, clasa a VIII-a, Școala Grințieș.
26
IONUŢ CURCĂ, clasa a VIII-a
45
•Soarele este format din 74% hidrogen, 24% helium, 1,5% carbon și 0,1% alte substanțe;
•Jupiter are o Auroră Boreală;
•Jupiter are un oval de culoare roșie unde se formează mii de furtuni;
•Saturn are cele mai puternice vânturi din sistemul solar adică 1.800 km/h;
•Inelelelui Saturn sunt formate din praf și bucăți de asteroizi de diferite dimensiuni;
•Inelele lui Saturn sunt notate cu ABCDF, după descoperire;
•Cea mai călduroasă planetă este Venus, deoarece cuprinde o grămadă de gaze;
•Sistemul nostru solar a fost creat acum 4,6 miliarde de ani;
•Galaxia Lactea are o lățime de 100.000 de mii de ani lumină;
•Există79 de luni ce arbitrează Jupiter;
•Un an peMarte are 689 de zile;
•Lumina ajunge de la Soare la Pământ în mai puțin de 10
minute;
•Prima Supernova observată în afara galaxiei noastre a
fost în 1885;
•Prima GaurăNeagră a fost observată și fotografiată în
aprilie 2019;
***
DE CE EXISTĂ MATEMATICA?27
Așa cum zicea Galileo Galilei: „Matematica e limba în care Dumnezeu a scris
universul”. Dar întrebarea e de ce există matematica?!
Matematica își are primele origini în nevoia practică a oamenilor de calcula diferite
lucruri, cum ar fi: sume de bani, numărul de alimente, suprafețe de teren etc.
Matematica a fost inventată înaintea scrisului, aceasta fiind transmisă din generație în
generație pe cale orală.
Primele descoperiri matematice au avut loc în Imperiul Akkadian, Egiptul Antic,
Babilon, China sau la popoarele de pe valea Indusului.
Grecii antici au reușit să ducă matematica la un nivel mai avansat, aducând în
matematică noțiuni noi precum cea de axiomă și demonstrație. Acestea fiind noțiuni abstracte
care determină cazuri general valabile. În perioada Grecilor Antici are loc o delimitare
importantă între două ramuri ale matematicii: geometria și algebra. Algebra fiind analiza
abstractă a numerelor și relațiilor dintre ele și geometria fiind analiza abstractă a formelor și a
figurilor geometrice aflată într-o anumită dimensiune și a proprietăților acestor figuri și forme.
Însă limita matematicii grecești este aceea că matematicienii greci nu acceptau noțiuni care nu
pot fi realizate în realitate.
Aceste cunoștințe au fost dezvoltate apoi de civilizația islamică, care a păstrat
cunoașterea greacă în acest domeniu, venind cu noțiuni noi.
În perioada Renașterii, „vârful de lance” al dezvoltări matematicii redevine Europa. În
această perioadă are loc o separare vitală între realitate și noțiunile matematice, fiindcă așa
cum zicea Einstein: ₺ atunci când legile matematicii se referă la realitate, ele sunt nesigure,,iar
când sunt sigure ele nu se referă la realitate₺. Aceste descoperiri realizate după renaștere au
avut un impact major asupra vieții cotidiene a oamenilor de rând acestea având un impact
imens în fizică, chimie și alte științe derivate din matematică.
Deși o întrebare rămâne de ce matematica a evoluat de la o simplă necesitate la artă?
27
MATEI DANIEL DIEACONU, clasa a VIII-a.
46
Didactice –elevi
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș ştiinţe
Fiindcă omul e o ființă curioasă , acesta de-a lungul timpului și-a pus întrebări despre
lumea din jurul său, acest lucru ducând la căutarea de soluții, unii dintre ei au observat așa
cum credeau cei din cultul lui Pitagora că lumea poate fi înțeleasă prin intermediul numerelor,
așa cum am zis și în citatul de la începutul articolului, iar unor oameni după ce își pun o
întrebare nu se opresc până nu găsesc răspunsul.
Până acum în acest articol am tratat câteva teme, dar am ignorat „elefantul din
încăpere”, acesta fiind de ce mulți elevi urăsc matematica, această stare de fapt este dată în
principal de faptul că matematica e în sine o materie grea datorită gradului mare de abstracție
și datorită faptului că din cauza dezinteresului față de predare a anumitor profesori, acesta însă
nefiind un caz general, existând și profesori de matematică extraordinari.
În concluzie, matematica poate fi considerată cu adevărat artă și ca orice artă există
oameni care o iubesc și oameni care nu o înțeleg.
PESCUITUL28
Bună! Mă numesc Ştefan, și azi vă voi povesti ceva despre pasiunea mea, pescuitul.
Pescuitul sportiv este un sport de relaxare și foarte multă gândire. La pescuit ai multe
tehnici de exemplu: match, feeder, methodfeeder, bologneză, staționar, spinning, crap, vargă
și multe alte metode care se practică în diferite anotimpuri, unele mai grele, altele mai ușoare.
În pescuitul sportiv trebuie să ai o foarte mare grijă cum îți alegi echipamentele, trebuie să îți
pui pe montură un cârlig ales pentru ce rasă pescuiești, cârligele sunt de diferite mărimi.
Pentru montură trebuie să alegi un forfac (fir înaintaș) după specia pe care o cauți și
cum este substratul.
Vreau să vă povestesc un pic despre montura la boloneză pe care o folosește unul
dintre cei mai bătrâni pescari ai satului (14 ani de pescuit sportiv). Mi-a permis domnul
Ungureanu Karol Ion să îi dezvălui numele și tehnica.
Domnul Karol nu folosește o tehnică originală, el folosește tehnica clasică la scobar
doar că de la el am luat-o.
Pentru această tehnică avem nevoie de: o lansetă bologneză de cel puțin 5 m și o
mulinetă de 2000, un fir principal de mărimea 0.16mm, încă un fir pentru forfac de mărimea
0.12mm, o cutie cu alice (greutăți), plute de mărimile 0.8g, 1.0g, 1.5g, 2.0g, 2.5g (plutele se
aleg în funcție de cum bate vântul), cârlige mici pentru scobar, varnisuri pentru plute,
opritoare (doar dacă plutele sunt culisante), pentru momeală de cârlig râme și viermișori și
alte momeli depinde de lac (eu pescuiesc pe lacul Bicaz și pe baltă Liberty Toplița). Ca nadă
domnul Karol folosește nada de la Benzar Mix mreană și scobar cu aromă de parmezan
combinată cu viermișori.
Eu folosesc o nada făcută acasă cu tot felul de cereale de exemplu: făină de porumb,
făină de grâu, urluială, șrot de floarea soarelui, concentrate pentru animale, porumb fiert,
granule pentru câini sau pisici sfărmate, șofran, pesmet și griș pe care câteodată le combin cu
nade cumpărate din magazin și cu mămăligă.
În lacul Bicaz se află tot felul de pești care sunt: șui (oblete de munte), porculeț,
plătică biban caras, roșioară, păstrăv, clean, lostrița, șalău, crap, Amur (ten), sturion (mai rar),
știucă. Și mai multe rase chiar preistorice. Balta Liberty, care nu este un lac de stat, este un iaz
privat are o populație mai mică de pești şi mai puține rase, care sunt: oblete, roșioară, caras,
crap, ten, sturion, biban (dacă prinzi un biban îți dă ori o partidă gratis ori ceva de băut)!
Sper că v-am tentat să vă apucați de acest sport! Salutare!
28
ȘTEFAN NICHITA, clasa a VII-a
47
Didactice –elevi
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș ştiinţe
MĂGURA GRINȚIEȘULUI29
Datorită faptului că toate activitățile au fost suspendate din cauza pandemiei, ce îmi
rămânea de făcut era să îmi petrec mult timp acasă, ceea ce nu îmi plăcea, așa că mi-am dat
seama că este momentul potrivit să descopăr frumusețile zonei în care locuiesc, făra a încălca
legile impuse atunci.
Am fost aproape în toate locurile prin care puteam să merg, însă unul m-a impresionat
cel mai tare, și anume Măgura Grințieșului. Acesta este un munte mai mic (cel mai înalt vârf
având 1548m) a cărui suprafață este împădurită, de aici și denumirea de Măgură, așa cum îi
mai spun localnicii. Face parte din Munții Bistriței și este un loc cu adevărat uimitor datorită
reliefului si priveliștii fascinante pe care o ai din acea zonă.
Măgura Grințieșului (în centru) văzută de la Cabana Fânânele
Poți ajunge pe acest vârf plecând din unul dintre satele Bradu, Poiana sau Grințieș.
Sunt tot felul de drumuri pe care poți urca, deci nu există un singur traseu de urmat.
Măgura Grințieșului, partea dinspre Bradu
29
Articol realizat de OVIDIU ANDRIEȘ, elev clasa a XII-lea, din Bradu, comuna Grințieș.
48
Ceea ce este uimitor la acest loc sunt structurile de roci formate în timp. Sunt tot felul
de pereți de stâncă, peșteri și pietre gigante desprinse de la locul lor, care acum stau ca niște
străjeri prin pădure.
Chiar dacă drumul până pe Măgură durează ceva, dată fiind distanța mare, i-am
convins și pe prietenii mei să facem o ieșire până acolo. Am plecat de dimineață pentru a avea
timp de poze și de o pauză mai lungă pe unul dintre vârfuri. Urcarea a fost puțin dificilă,
datorită înclinației mari a terenului și de aceea am obosit, dar în momentul în care am ajuns
unde ne-am propus și am admirat panorama, nu mai simțeam nimic altceva decât entuziasm și
împlinire. După o pauză bine meritată de aproape 2 ore, a trebuit să plecăm pentru a ajunge
până la înserare acasă. Ne-am încadrat foarte bine. Am ajuns exact în momentul în care
soarele a apus. Prietenilor mei nu le-a venit să creadă ce loc minunat avem în comuna noastră.
S-au îndrăgostit imediat de el și de-abia așteptau să mai facem câte o drumeție de acest fel.
Urșii sunt singura grijă pe care trebuie să o ai când pleci într-o excursie pe Măgură.
Acolo este casa lor, după cum spune lumea din sat. Au fost observați o grămadă, dar nu am
auzit să fi fost vreodată cineva din zona noastră atacat. Am avut și eu ghinionul de a da peste
o urmă foarte proaspătă a acestui mamifer în apropierea Măgurii, chiar acum la sfârșitul iernii
când am ieșit la o plimbare cu cățeii. Nu este cel mai bun moment de a te întâlni cu el, dat
fiind faptul că o dată cu venirea primăverii și încălzirea vremii sunt în căutare de hrană. În
momentul în care am observat-o am simțit cum tot corpul a intrat într-o stare de alertă. Eram
atent la fiecare mișcare din jurul meu, la fiecare sunet. Din fericire nu am observat sau auzit
nimic, așa că m-am calmat puțin. Următorul lucru pe care l-am făcut a fost să plec cât mai
repede spre casă.
Pentru mine, Măgura reprezintă un loc unic. O să aibă mereu un loc în sufletul
meu.Sper să am ocazia să o prezint cât mai multor prieteni și să o aprecieze la fel de mult pe
cât o fac eu.
49
CONVIEȚUIRI ÎN ARMONIE CU VECINII30
Activități culturale socio-educative în spiritul pur românesc ce unesc oameni de toate

vârstele și în mod deosebit tineri și adolescenți din cadrul școlar și preșcolar
Avem o strânsă și caldă colaborare cu comuna Grintieș, comuna cu care ne învecinăm
la hotarul de vest, totul a început când inimoșii oameni din Grintieș în frunte cu domnul
primar din vremea aceea, Vasile Alexandroia, (în urmă cu aproximativ 6-8 ani) ne-au invitat
la un frumos eveniment de Sf. Stefan, pe 27 decembrie , un eveniment/festival de datini și
obiceiuri, așa a început o frumoasă colaborare, apoi încet-încet a devenit o tradiție ca
Asociația Culturală Ansamblul Folcloric Florile Ceahlăului să fie nelipsită la toate activitățile
și evenimentele de profil etno-folcloric din Grintieș, apoi a luat ființă un fenomen la Grințies,
„Festivalul Haiducilor „un eveniment plin de farmecul și autenticul port și obicei românesc.”
Ar fi atât de multe de spus despre acest Festival încât ne-ar trebui o călimară de cerneală.
De la începutul festivalului Haiducilor suntem nelipsiti an de an, dar și la cel de datini

si obiceiuri de Sf. Ștefan unde de fiecare dată vecinii noștrii sunt așa de calzi și de inimoși cu
cei care le calcă pragul că trebuie să încercați, organizatorii împreună cu conducerea
primăriei, a școlii, dar și a celor implicați în organizare sunt de aplaudat , vreau să deschid o
paranteză și să vă dezvălui un lucru, de anul acesta,2021, am început o strânsă colaborare
culturală la nivel școlar în Grintieș, la propunerea doamnei primar Ana Bustihan și a
domnului director Daniel Dieaconu de a înființa un compartiment cultural etno-folcloric /
Ansamblu de dansuri în cadrul școlii, lucru care de altfel s-a și întâmplat, de la începutul
anului școlar în cadrul școlii a început și această activitate culturală , credem că, cu susținerea
primăriei și a școlii tinerii/elevii din comuna Grințies vor cunoaște și acumula noi experiențe
și își vor îmbogăți cunoștințele despre tradiție, cultură și proveniența neamului, dar vor face și
cunoscută comuna Grințies prin participări la diverse activități de profil la nivel județean și
național.
30
Președinte Asociație și instructor coregraf, ACAFFC, CIPRIAN BOJU. Asociația “Florile Ceahlăului” face
cinste Văii Muntelui, fiind cea mai de seamă grupare care promovează dansul tradiţional, straiele naţionale şi
folclorul românesc.
50
Didactice –elevi
DE SĂRBĂTORI31
MERSUL CU COLINDA
În câteva zile vom intra cu toții în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Împodobirea
pomului de Crăciun, mult așteptatele cadouri de sub brad și prăjiturile pregătite de mama fac
deja parte din tabloul fiecărui sfârșit de an. Dar ce ar fi sărbătoarea Crăciunului fără colinde
și, mai precis, fără mersul la colindat? Alături de aceste cântări se mai păstrează la țară alte
datini cum ar fi Vicleimul şi Capra.
DIN CASĂ IN CASĂ
Colindatul este o tradiție românească practicată frecvent în toate regiunile țării de
secole, chiar dacă textele, dansurile sau gesturile cetelor de colindători diferă de la o zonă la
alta.
Mersul la colindat începe în seara de Ajun a Crăciunului. Atunci băieți între 6 și 15 ani se
adună în grupuri și încep să meargă din casă în casă la rude, prieteni sau cunoscuți pentru a-i
binecuvânta cu versurile colindelor. Familiile care nu îi primesc pe colindători se expun unui
an nefast, lipsit de rodnicie și fericire.
Tradițional, plata colindătorilor nu o reprezintă banii. În general, grupurile de cântăreți sunt
primiți în holul casei, unde primesc din mâna gazdei, după caz, mere, nuci, covrigi, colaci sau
bucăți de cozonac.
Colindele sunt scurte și amintesc în general de Nașterea Mântuitorului și de steaua care li
s-a arătat celor trei magi, însă există și colinde populare nereligioase, care doar urează
gazdelor belșug, înțelegere și voie bună cu ocazia Sfintelor Sărbători.
Vicleimul și Capra
În zilele următoare ale Ajunului și până în perioada Bobotezei, cete de flăcăi de
această dată , merg pe urmele copiilor să rostească din nou colinde sau să interpreteze la
porțiile sătenilor mici piese de teatru popular. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt
Vicleimul și Capra.
Vicleimul, cunoscut și sub denumirile de Vilflaim, Vitleem sau Irozii s-a păstrat cel mai
bine în Maramureș, Moldova și Bucovina, unde apare pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. El
este obiceiul de a juca pe scena publică sau pe ulițele satului nașterea lui Iisus, venirea
magilor și uciderea pruncilor de către Împăratul Irod. Piesa de teatru este regizată de către
‘’vătaf’’ sau ‘’căpitan’’ care face repetiții cu trupa sa încă din primele zile de decembrie.
Personajele principale sunt Fecioara Maria și Sfântul Iosif, Irod, un ofițer și cei trei magi:
Melchior, Gaspar și Baltazar. Personajele secundare ale Vicleimului trebuie să poarte măști de
diavoli sau de moși timp de trei zile și nu au voie să își dezvăluie identitatea reală.
Celălalt obicei, Capra, se joacă tot în perioada Crăciunului și are câteva personaje
principale precum: capra, ciobanul, țiganul sau butucarul și alte câteva secundare costumate în
draci și moși care însoțesc cu chiote și gesturi amuzante în desfășurarea piesei propriu-zise.
Acest obicei își are originea în cadrul sărbătorilor agrare grecești și romane din Antichitate.
Piesa prezintă un joc ritualic ce surprinde patru etape simbolice: uciderea, bocirea,
înmormântarea și învierea caprei. Scenariul este menit să semnifice moartea și învierea
naturii, a boabelor de grâu care vor fi semănate și vor aduce rod, dar și înmulțirea turmelor pe
care o așteaptă orice gospodar.
Personajul principal poartă o mască de capră: un cap de lemn cioplit, cu coarne împodobite
cu ghirlande. Gura Caprei este manipulată cu o sfoară și astfel ea clămpăne, acompaniind
cântecele și dansurile celorlalte personaje.
31
NORBERT PANȚIRU, clasa a VII-a
51
Didactice –elevi
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU32
Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având
una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al
domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în
proprietăți imobiliare, bunuri mobile și sume de bani depuse în străinătate. În timpul în care a
domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă spirituală, în urma sa rămânând un
mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654 din părinţii vornicul Papa Postelnicul
şi Stanca Cantacuzino. Constantin a crescut fără tată, deoarece acesta moare pe când avea
doar un an. A fost crescut de mama, de bunica dinspre tată, Păuna Greceanu, şi de unchiul
său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, pe care ajunge să-l iubească ca pe un tată.
Brâncoveanu, de-a lungul vieţii sale, deţine diferite funcţii de seamă ale ţării: agă,
postelnic, spătar şi logofăt. Moartea lui Şerban Cantacuzino îl aduce pe Constantin
Brâncoveanu în rolul de domn al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714. Ţara va fi într-o mare
înflorire culturală şi spirituală.
De asemenea domnul a avut o activitate diplomatică intensă. În anul 1695 primeşte
titlul de principe al Imperiului Habsburgic, iar mai apoi turcii îi recunosc domnia pe viaţă.
Politica internă a lui Brâncoveanu s-a îndreptat către întărirea rolului domniei și promovarea
unor relații puternice cu Transilvania și Moldova. Pe plan extern, scopul lui a fost de a
menține o politică echilibrată cu Imperiul Roman și cu Imperiul Otoman.
1709 este anul în care o greșeală făcută de domnitor duce la pieirea lui.
În lupta dintre armata rusă și cea turcă de pe teritoriul Moldovei, Brâncoveanu a dorit
să se alieze cu rușii și a trimis țarului o scrisoare cu promisiunea că îl va ajuta să
aprovizioneze armata pe timpul luptelor. Țarul Petru cel Mare a primit bucuros ajutorul și a
trimis la schimb 300 de pungi cu aur. Pentru că domnia Moldovei a fost dată lui Dimitrie
Cantemir (dușmanul întregii familii Brâncoveanu) care s-a aliat imediat cu țarul, Brâncoveanu
a încercat să păstreze un echilibru între cele două tabere. Prin urmare, noul lui scop era să se
alieze cu primii care pătrundeau în Țara Românească, fie cu rușii, fie cu turcii. Astfel, a decis
să-și adune armata în tabăra de la Urlați, în apropiere de granița cu Moldova. Din cauza
trădării vărului său care a trecut și el în tabăra țarului, Brâncoveanu a avut un moment de
panică și a trimis înapoi cele 300 de pungi cu aur, fapt pentru care, țarul a pierdut bătălia de pe
Prut din 1711 și a fost nevoit să încheie pace cu turcii.
Turcii nu au putut trece peste încercarea lui de trădare și în 1714, s-au întors împotriva
acestuia. S-a crezut că a susținut gestul vărului său de a se alia cu țarul și de asemenea, turcii
au considerat că Brâncoveanu își aduna arme și bogății pentru a se pregăti de o răscoală ca să
rămână el domn independent.
Însă toate aceste lucruri frumoase din viaţa lui Brâncoveanu aveau să se sfârşească în
cel mai cumplit mod cu putinţă. În anul 1711, Dimitrie Cantemir, care era domnul Moldovei,
împreună cu ţarul Rusiei Petru se ridică împotriva Imperiului Otoman. În acelaşi timp
spătarul Toma Cantacuzino trece de partea ruşilor şi cucereşte Brăila. Toate acestea se
întâmplă fără ştirea lui Brâncoveanu.
Totuşi bătălia decisivă de la Stănileşti a fost câştigată de turci. Brâncoveanu era
compromis în ochii otomanilor prin acest act de trădare. La acest eveniment s-au adăugat şi
uneltirile unor boieri care l-au făcut pe domnul Brâncoveanu să cadă în dizgraţie.
Acesta este mazilit în Săptămâna Patimilor din anul 1714. El şi familia sa sunt duşi la
Constantinopol. Toate bunurile familiei Brâncoveanu sunt confiscate. Din aprilie până la
32
MARIA POPOVICI, clasa a VII-a
52
sfârşitul lui iulie, membrii familiei Brâncoveanu sunt supuşi unor torturi cumplite
precum:întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc din metal, arderea cu fierul înroşit,
înţeparea mâinilor şi a picioarelor. Toate aceste fapte se petreceau în temniţa Edicule, Cele
Şapte Turnuri din Istanbul.
Ziua execuţiei a fost 15 august, când Constantin împlinea vârsta de 60 de ani, iar
creştinii sărbătoreau, ca în zilele noastre, „Adormirea Maicii Domnului”.
Domnitorul, împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligaţi să
meargă pe jos prin oraş până la locul de execuţie. Aceştia erau desculţi şi îmbrăcaţi doar în
cămăşi. La eveniment au fost invitaţi să asiste şi ambasadori din Europa creştină.
El a spus: "Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne
salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.
Înainte de a-şi vedea fii decapitaţi, domnitorul Constantin Brâncoveanu i-a îndemnat la
rugăciune.
Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzații din partea Sultanului,
ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui ca şi a fiului cel mare la grele torturi, pentru
a smulge mărturisirea averii lor. Când Brâncoveanu îi văzu că se apropie cu sabia în mână,
făcu o scurtă rugăciune. Primul decapitat a fost Văcărescu, apoi prinţişorul cel mic, Mateiaş.
A urmat al treilea fiu, Răducanu, după care, au fost trimişi la cele veşnice Ştefăniţă şi
Constantin, cel mai mare. Ultimul decapitat a fost domnitorul Brâncoveanu care a asistat
neputincios, dar plin de credinţă la acea barbarie.
Pentru a da un exemplu, sultanul a dat porunca să fie plimbate prin oraş capetele celor
ucişi .
Se strânse lume multă în jurul acestor cadavre, iar Marele Vizir, temându-se de vreo răscoală,
căci însăși turcii se îngroziseră de atâta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de
unde, pe ascuns, fură pescuite de câţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Calchi,
nu departe de Constantinopol.
POVESTEA CEASULUI33
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupați de măsurarea timpului. În acest
scop era folosit un băț înfipt în pământ. Orele erau aproximatate în funcție de umbra pe care
bățul o făcea în bătaia soarelui. Acest ceas rudimentar se numea gnomon.
Cu cât timpul a devenit mai important în viața oamenilor, cu atât aceștia au căutat să
facă ceasuri din ce în ce mai precise. În secolul XII egiptenii au inventat clepsidra cu nisip, iar
apoi chinezii au reușit să construiască primele mecanisme de ceasornic cu roți dințate și
greutăți. Chinezul Hing a reușit această performanță în anul 725.
Următorul pas în evoluția ceasurilor a fost construirea unora de mari dimensiuni, care
erau instalate în turnurile clădirilor înalte din marile orașe.Apoi, acești magicieni ai mecanicii
fine, care sunt ceasornicarii au realizat ceva uimitor pentru acele timpuri: ceasuri de
dimensiuni atât de mici încât erau potrivite pentru casele oamenilor! Ceasul cu pendulă și
ceasul cu cuc s-ar putea să-ți fie și ție cunoscute. Poate le-ai văzut la muzeu sau poate le-ai
admirat chiar în casa bunicii tale! Totuși, aceste ceasuri au mai evoluat. Au ajuns la
dimensiunile unui buzunar, iar, odată cu aceste dimensiuni, au ajuns și în buzunarele mai
multor oameni.
33
NORBERT PANŢIRU, clasa a VII-a
53
Didactice –elevi
O GRĂDINIŢĂ DE ... MICI PATRIOŢI. GRĂDINIŢA BRADU34
34
Prezentare datorată doameni educatoare MARIA NICOLETA COTÂRGĂŞANU.
54
ACTIVITĂŢI ARTISTICE LA GRĂDINIŢA GRINŢIEŞ NR. 135
35
Educatoare SIMONA RĂŞCHITOR
55
56
Literatura –elevi
De la cei mici...
CEL MAI TRIST CRĂCIUN!36
Era Ajunul Crăciunului.O mamă și o fiică stăteau ascunse într-un beci.Erau într-un
război cu niște dușmani foarte răi.Toți făceau liniște. Era noaptea, ningea încet, iar în
depărtare se auzeau gloanțe, gloanțe reci și tăioase,urlete ascuțite.
Fetița începu să plângă,iar mama încercă să o liniștească.Dușmanii o auziseră pe
fetiță.S-au apropiat de beci,iar mama se temea acum și mai tare.O luă pe fată și încercă să
fugă.Se ascundeau pe după case,pe după copaci , ca să nu fie văzute de dușmani.Au stat
ascunse toată noaptea.
Veni și a doua zi în care era Crăciunul. Era Crăciunul, dar nu era ca de obicei.Nu
stăteau la masă cu familia și stăteau ascunse prin pădure. Nu se auzeau colinde, ci gloanțe, iar
în loc de cadouri primeau zgârieturi și vânătăi.
Mama știa că nu îi putea oferi nimic fetei,nu avea nimic.Toți din sat erau speriați și stăteau
ascunși.
Deodată s-au auzit elicoptere, țipete și sunetele gloanțelor.Mama o ascunse pe fată
într-un loc ferit, dar chiar atunci fu împușcată în umăr și căzu la pământ. Văzându-și mama
căzu tă la pământ, fetița veni spre ea, și-a mișcat degețelele peste mâinile calde ale mamei, în
timp ce își lua adio.Știind că nu va mai fi lângă ea niciodată,o sărută pe frunte și plecă
plângând.Glonțul nu a rănit-o pe mamă mai tare decât plânsetele singurei și celei mai dragi
fiice.Fata a fost găsită și îngrijită,dar copila nu putea uita sentimentul că nu va mai fi mama
lângă ea, nu-și putea scoate din minte imaginea cu mama ei la pământ,nu-și putea imagina că
există un Craciun așa de nedrept cu ea.
Și-și spuse în mintea ei,,Acesta a fost cel mai groaznic Crăciun din viața mea, de ce mi-a
luat-o pe mama?"
CRĂCIUNUL37
Ce ne face să simțim că-i Crăciun? Poate ceea ce urmează să vă povestesc.

O zi în care prima ninsoare se așterne peste întinderi ca zahărul pudră pe prăjituri. În
casă focul arde, iar la televizor se aud colinde ce umplu casa cu fericire.
Globurile sunt așezate cu grijă în pom. Toți se strâng să pună ei anul acesta steaua din
brad. Mirosul de cetină se îmbină fin cu cel al fursecurilor, torturilor și multe altele. Pisicuța
intră zgribulită în casă surprinsă de viscolul iernii. Dar în timp ce își curăță blănița ceva o
cheamă. Nu mirosul bunătăților, ci globurile sclipitoare. Ca o felină sare pe scaun, de acolo pe
brad. Toate globulețele se balansează și pomul nostru drag mai să cadă. Până să o prindă
cineva pe Elsa, trei globuri cad. Ei, după ce era să se întâmpl, sigur o să fie certată! Dar nu,
tot iubită și drăgălită este de parcă nimic nu s-a întâmplat. Toată casa mirose a portocale.
Bomboanele Crăciunului, sigur ați primit măcar o dată așa ceva! Au culori diferite la
ambalaj, iar aroma e la fel de diferită. Pe ele sunt îngerași sau chiar nemuritorul Moș Crăciun.
Colindele răsună din toate casele drept repetiții. Doar trebuie să iasă perfect, nu? Acesta este
spiritul Crăciunului. Cea mai adorată sărbătoare de către copii. Dar totuși, de ce există această
sărbătoare? Noi toți uităm adevăratul scop al Crăciunului, nașterea Domnului. Voi de câte ori
de Crăciun vă amintiți de Hristos? Sigur vă gândiți doar la cadouri…
36
MARIA POPOVICI, clasa a VII-a.
37
TOPOLICEANU TEODORA, clasa a VI-a.
57
SEARA DE CRĂCIUN38
Totu-i alb până-n munți

Și copii-n jur se-adună
Scânteieri de fericiri
Mesia cu drag să vină!
Toți creștinii îl așteaptă

Cu miresme fel de fel
De prin curți și de prin case,
İes bătrâni cu colăcei.
De pe străzi și de pe uliți
Glasuri îngerești se-aud
Colindând la toată casa
Și vestind venirea Lui.
Brazi frumos împodobiți

Cu speranță și iubire
Fac copii fericiți,
Fiindcă Moșul iarăși vine.
Lângă daruri el ne-aduce

Bucuria de-a împărți,
Câte un strop de bunătate
Ca să fim cu toții frați.
BRADUL39
Globulețe sclipitoare
În lumini strălucitoare,
Zi de zi am admirat
Sub el cadouri s-au așezat.
Cu luminițe orbitoare
Bradul este o splendoare.
El e împodobit de om,
Cu steluță în vârf de pom.
Moșul cadouri sub el aduce

Păpuși, acadele, mașinuțe.
Bradul toți îl împodobesc,
Toți copiii îl iubesc.
38
CAMELIA GABRIELA ZAHARIA, clasa a VIII-a.
39
TOPOLICEANU TEODORA, clasa a VI-a
58
UN CRĂCIUN CU ADEVĂRAT MONOTON40
Mă numesc Mihai, și până nu demult nu am iubit Crăciunul, considerând cătoată

agitația sărbătorilor este degeaba. Spiritul sărbătorilornu m-a atras niciodată, dar această
situație s-a schimbat radical la un moment dat.
Era noaptea de ajun a Crăciunului și după ce fratele meu geamăn, Alex, care iubește
din toată inima Crăciunul, mi-a povestit toate detaliile despre ziua ce avea să vină, pe mine
neinteresându-mă deloc discuția, m-am pus în pat să mă culc și mă gândeam cum ar fi lumea
fără Crăciunul acesta monoton în care se întâmplă mereu același lucru.
Dimineața următoare m-am trezit, un pic nedumerit fiindcă de obicei în dimineața de
Crăciun Alex vine peste mine în pat... anunțându-mă că a venit Crăciunul!
După ce m-am trezit, m-am dus la Alex să îl întreb de ce nu și-a făcut rutina de
Crăciun. Acesta mă întrebă mirat: „Ce este Crăciunul?” Credeam că nu am auzit bine, așa că
rostesc cuvântul „Crăciunul”, acesta răspunzând prin repetarea primei întrebări, apoi
nedumerit mă duc la mama și la tata și îi întreb ce are Alex de nu mai ține minte că astăzi este
ziua de Crăciun, primind aceeași întrebare„Ce este Crăciunul?”Mi-am amintit gândurile din
seara trecută și mi se strecoară un zâmbet pe obraji, în sfârșit scăpasem de monotonul
Crăciun, după acel moment acea zi a devenit cu adevărat monotonă, datorită faptului că,
subconștient, mă așteptam să se întâmple ceva, să văd luminițele care îmi veneau în ochi pe
străzile orașului nostru, să văd colindători care mă deranjau când îmi era lumea mai dragă și
tot așa. Mi-am dat seama că iubesc să nu iubesc Crăciunul și că nu există persoană care să nu
iubească Crăciunul în felul lui, dar că toate zilele și asta se apropia de sfârșit, iar în seara
acelei zile mi-am dorit ca acest Crăciun cu adevărat monoton să nu se mai repete.
Următoarea zi Alex m-a trezit spunându-mi că azi e Crăciunul, în acel moment mi-am
dat seama că fusese doar un vis, iar Crăciunul care a urmat a fost cel mai frumos din viața
mea datorită faptului că am învățat să apreciez și lucrurile bune care nu îmi plac și chiar și cel
mai prost Crăciun este mai bun decât o simplă zi monotonă.
POVESTEA UNUI COPIL DE CRĂCIUN41
Într-oseară de vineri pe la ora 7:45 am venit pe lume: un copilaș, plăpând, cu multă

speranță … Mă gândeam cum arată mama și tata sau dacă mai am frați și ce fel de oameni
sunt ei. Afară ningea încetișor, iar un copilaș fragil stătea cu nasul lipit de geam privind cum
fulgii de nea se jucau cu privirea lui făcându-l să se întrebe cum va reacționa la bradul pe care
trebuia să-l aducă tatăl său. Era pentru prima dată când vedea un brad, iar emoția îl cuprindea.
În casă mirosea a cozonaci și gutuile din geam arătau ca niște globuri.
Totul părea magic...auzeam din depărtare colindători și nu știam ce se întâmplă de ce
oamenii sunt așa de minunați, dar după aceea am aflat toată povestea magică de la părinți. Cu
glas cald mama m-a chemat să o ajut la împodobirea bradului și să îmi povestească despre
magia „Crăciunului'', cum pe lume s-a născut domnul nostru Iisus Hristos, cum trebuie să fim
mai buni unii cu ceilalți, să dăruim din tot sufletul și să iertăm. Eram fascinat de tot ce
povestea mama, dar bradul, și steluța din vârf mi se păreau ceva magic. Am înțeles atunci că
bradul deține rolul principal în perioada de Crăciun, împodobirea acestuia este cel mai
îndrăgit obicei de sărbători. Sub brad se găsesc toate jucăriile, dacă ai fost cuminte,
respectuos, etc. Tot lângă brad am avut prima întâlnire cu „Moș Crăciun" și prima poezie pe
care am spus-o cu emoție și bâlbâială. Moșul mă încuraja că la anul am să pot mai bine, totul
40
MATEI DANIEL DIEACONU, clasa a VIII-a.
41
MATEI GABRIEL ALEXANDRESCU, clasa a VIII-a.
59
mi se părea un vis. Steluța din brad strălucea ca o lumină magică. Am aflat și povestea ei mai
târziu, cum că era steaua magică care a prevestit Nașterea Domnului Iisus Hristos. Totul era
magic în casă la noi, colindele, mirosul de cozonaci, atmosfera de afară, totul.
Mai târziu, când am devenit un puști mai mare, am înțeles că dincolo de faptul că este
una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul e așteptat cu mare nerăbdare de
toată lumea indiferent de vârstă. Dar mai mult de atât, tradițiile legate de Crăciun poartă
simboluri vechi de sute de ani…
MAGIA CRĂCIUNULUI42
S-a înserat atât de repede și eu abia am apucat să-mi împodobesc bradul. Am scos din
cutii globurile, unul câte unul. Le-am strâns cu drag în palmesi le-am povestit cât de mult am
așteptat să le revăd. Ele, drăguțele, îmi zâmbeau fericite. Cu beteala strălucitoare l-am
îmbrăcat pe iubitul meu brăduț și-acum îl privesc mulțumită. Toata camera e inundată de
lumina instalației. Inima mea cânta de fericire!
Afară se aude vântul. Alerg la fereastră și o deschid să-i arăt și lui minunea. Simt că
răsuflarea mea se oprește brusc. Preocupată cu brăduțul nu am observat că afară a început să
ningă. Fulgi catifelați alunecă pe genele și pe obrajii mei. Cât de minunat este! Tot anul am
visat la clipele acestea! Întind palmele și privesc steluțele de zăpadă ce se topesc încet, încet,
lăsând apa să se scurgă printre degetele mele. O singură dorință mai am: să vină moșul c în
anii trecuți.
Știu că e timpul să mă culc, dar sunt atât de neliniștită, încât cred că n-aș putea adormi.
În cameră s-a făcut răcoare. Închid geamul și mă furișez sub plapumă nu înainte de a mai
îmbrățișa o dată brăduțul meu drag. Îmi promit să nu adorm. Acum sunt mare si pot rezista.
Vreau să-i vorbesc și vreau să știe că m-am ținut de cuvânt. Am fost ascultătoare, am luat
numai note bune și îmi ajut părinții. Nu pot să mă abțin și mă maiduc o dată la fereastră. Oare
a ajuns pe strada mea sau abia acum pornește la drum? Offf! Ce greu e să aștepți!
Zăpada albă a îmbrăcat deja copacii, mașinile și trotuarele cu haine de sărbătoare. Deodată, o
lumină strălucitoare se zărește departe, departe…Se apropie atât de repede! Vine direct la
fereastra mea, e chiar el! Uite-l! Râde si bate ușor în geam. Îmi face semn să mă apropii, asta
însemnând că m-a văzut. Mă ridic încet şi pășesc spre fereastră. O deschid încet și îl privesc în
ochi.
-Bună, draga Moșului! spune el și mă mângâie pe cap. Am primit scrisoarea ta și să
știi că sunt foarte mândru de tine. Ești un copil cuminte și silitor. Am venit să îți aduc un
cadou. Am pentru tine doar un sfat: să fii mereu așa cum ești tu acum!
Renii nechează, semn că trebuie să plece. Moșul îmi întinde un cadou și mă strânge în brațe.
Atunci prind curaj și-i spun:
-Așteaptă să le dau renilor puțină apă! Alerg repede în bucătărie, pun într-un castronel apa și,
când mă întorc, nu mai găsesc decât cadoul meu pe pervazul ferestrei și un bilețel pe care
scria ,,Draga mea, în seara aceasta toți copiii așteptă cu nerăbdare să ajung la ei, de aceea nu
pot să mai stau. Te îmbrățișează Moș Crăciun!
Lacrimile se preling pe obrajii mei. Nu îmi dau seama dacă de bucurie că l-am văzut
pe moșul sau de tristețe că n-am apucat să-i mulțumesc. Iau cadoul, închid fereastra și privesc
afară .Oriunde ai fi, moșule, până la anul care vine te voi păstra în inima mea!
Fulgii de nea îmi zâmbesc şi zboară veseli în aer. E atâta fericire în sufletul meu, încâtîncep să
dansez de bucurie. Brăduțul meu, singurul martor, doar el știe taina mea…Acesta e secretul
nostru, nu-iașa? Îi șoptesc eu și îl îmbrățișez. Dansez, dansez, dansez...totul se învârte cu
mine! Crăciunul e magic!
42
ANA MARIA MOLDOVANU, clasa a VIII-a.
60
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș literatură–
elevi
AVENTURA LUI AIDAN43
Acum mult, mult timp, pe la începuturi, într-un ținut plin de culoare, era pace,
armonie, și nu avea cum să se întâmple nimic rău. Până când…
În tărâm a venit o familie de tâlhari, furau orice! De la cea mai mică firmitură până la
cea mai mare vită din saturile tărâmului. Peste câțiva ani, familia de tâlhari s-a mai oprit din a
fura, pentru că nu mai aveau ce. Iar în acea familie de tâlhari s-a născut un prunc, un băiețel
numit Aidan care era diferit de toți cei din familia lui. La început, în primii ani de viață nu a
făcut prea multe, își trăia copilăria…Undeva pe la 12 sau 13 ani deja au început aventurile
prin pădurile pline de viață, de culoare și de armonie, și odată cu ele a venit și iubirea de
natură. Deja matur, pe la 15-16 ani a început să aibă grijă de el, să facă activitați mai grele
cum ar fi vânatul, olăritul și multe altele. Dar din ce în ce mai mult a dobândit o pasiune pe
care nu ar fi acceptat-o familia lui, adică aventuratul în locuri noi. Chiar dacă familia lui
mergea prin păduri, munți și peșteri, nu erau de acord ca el să exploreze alte ținuturi din
depărtare. Pe la 18 chiar 19 ani era hotărât de un lucru, trebuie să plece de la ai lui sau o să
ajungă ca ei, niște tâlhari. El nu putea să interacționeze cu ceilalți săteni din cauza reputației
familiei lui. Când era mic, el nici nu știa că sunt alți oameni, pentru că nu avea cum să se
joace sau să vorbească cu ei. Așa că într-o seară a zis:
Dragii mei, mă duc să aduc niște carambola din săculețele de afară!
Mama lui i-a zis să se grăbească fiind noapte și periculos.
El s-a dus afară, a luat un săculeț de carambola, unul de banane și niște haine puse de
el ziua și a plecat și s-a dus înspre apus.
Timpul trece, anii trec, el crește...
Aidan se plimbă zi de zi încercând să găsească un loc de odihnă unde poate să stea

pentru restul vieții. El găsește un platou pe care este un copac cu flori mov strălucitor și
trunchiul gri.
Florile copacului trasmiteau un miros inexplicabil de calmant. Aidan s-a așezat sub
copac și dintr-o dată a adormit. Peste câteva ore, un grup de săteni de la un orășel din zonă l-a
43
CASIAN BORȘUC, clasa a VI-a
61
găsit și l-au adus în sat. Aidan se trezește înconjurat de oameni. Acesta se sperie puțin, dar se
calmează. Un sătean îl întreabă:
Cum ai ajuns aici?
Nici eu nu știu. Eu doar m-am culcat sub un copac cu flori mov și acum mă trezesc aici!
Sătenii strigă:
- El e Alesul!
- Cum adică? întrebă Aidan.
-Tu ești băiatul din legendă! Nimeni nu se poate culca sub un copac de acela. Sunt niște
copaci speciali numiți Wisteria.
-Stai puțin, ziceți-mi legenda!
-În legendă se zice că a fost o fiică de bogați care nu își găsea iubirea, așa că aceasta s-a rugat
la zei. Zeii au spus că va veni un băiat îmbrăcat în alb pe muntele unde este Copacul acum. Ea
a așteptat zi după zi, noapte după noapte până când nu a mai putut mișca și s-a transformat
într-un copac. Și profeția este că cel care poate să se culce sub acel copac este băiatul
îmbrăcat în alb!
Copacul se metamorfozează în fața tuturor și de acolo iese fata din legendă. O fată
frumoasă cu un chip uimitor, un păr lung, în niște haine mov.
Vino cu mine, băiatule! zise fata.
Ei se sărută, iar încet, încet cresc rădăcini pe lângă ei. După câteva secunde se
transformă amândoi într-un copac cu flori mov strălucitor și cu pete albe…
IARNA44
Din Împărăția Cerurilor, pictată cu un albastru pur, încep să cadă flori de ninsoare
mari, pufoase, îmbrăcând întreg cuprinsul cu o plapumă frumoasă și sclipitoare de nea.
Fulgii jucăuși dansează un minunat vals în văzduh, după care se lasă cuminți pe
geamurile caselor stând timp îndelungat.
Casele par acoperite cu o pânză albă de mătase. Copacii se învăluie în dantele albe
cercelate, iar ramurile lor atârnă obosite sub greutatea stratului de omăt.
E decembrie.
Magia Sărbătorilor de iarnă ne înconjoară încet, încet. Totul se colorează în aur și
argint, totul în jur sclipește în mii de luminițe.
Emoția și spiritul sărbătorilor de iarnă ne cuprind pe toți. Noaptea își lasă mantia
neagră peste satul liniștit, stele aurii încep să apară pe cer, iar eu, scufundat în visare, încep să
mă gândesc cu drag la cadourile lui Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad, la mirosul de
cozonaci abia scoși din cuptor.
Unii dintre noi își doresc anumite lucruri de Crăciun (jucării, dulciuri), dar alții își
doresc, în schimb, să trăiască spiritul Crăciunului alături de cei dragi, la gura sobei înconjurați
de bucurie.
Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a anului, indiferent de locul în care
petreci!
44
PANȚIRU NORBERT, clasa a VII-a.
62
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș Didactice –elevi
CE SPORTURI A PRACTICAT CELEBRUL POET MIHAI EMINESCU...45
Puţini ştiu că acesta era și un sportiv pasionat...

Mulți îi știu pe aceasta ca un simplu jurnalist, dar ceea ce nu știu despre el este că era
un sportiv pasionat!
Eminescu excela la fotbal, înot, făcea gimnastică şi adora să facă excursii în natură.
Toate acestea reprezină un altfel de Eminescu. Un om plin de viaţă, petrecăreț, pasional,
respectuos...Şi din toate acestea mai era și una , cea de sportiv.
Apropiații marelui poet ne spuneau că iubea să joace fotbal și să facă gimnastică din
când în când.
Ca exemplu în ,,Amintiri despre Eminescu’’ Tudor V. Stefanelli spunea despre acesta
următoarele ; ,,Înaintea locuinței mele se întindea așa numita toloacă a orașului, unde studenții
jucau adesea în timpul liber fotbal. Chiar si Eminescu ni se alătura mai mereu.
Și gimnastica făcea parte din viața lui, chiar una dintre călugărițe de la Văratec ne
mărturisește că acesta în fiecare dimineață făcea gimnastică și ridica niște greutăți, iar după ce
termina cu toate acestea se ducea să se plimbe îndelung prin pădurea de argint.
Sau altă mărturie a maicii Epaxia Diaconesu care spune că Eminescu se lua la întrecere cu
ceialți studenți găzduiți la masa monahei Stefania Lungulesei şi ridicau fiecare dintr-o
dată,,bombele de piatră’’, adică ganterele din ziua de azi....
Cunoscutul jurnalist Cătălin Oprişan povestea despre acesta că a fost un copil de la
ţară ,un copil neastâmpărat, dându-ne seama din poezia acestuia: ,, fiind băiet, păduri
cutreieram’’ ne putem da seama că era un iubitor de natură .
Cu Ilie, tovarașul său, unul dintre cel mai apropiaţi prieteni ai lui Eminescu , mereu se
luau la trântă pentru a vedea care e mai puternic.
În anul 1866 , la vârsta de 16 ani , Eminescu s-a aventurat într-o excursie din nordul
ţării spre Blaj, dorind să treacă Munții Carpați depășind mai bine de 10 km pe zi.
În concluzie și spre uimirea tuturor Mihai Eminescu a fost un mare pasionat de sport...
45
A consemnat CRISTINA IONELA ANA, clasa a VIII-a.
63
Didactice –elevi
CLASA A III-A - CUVÂNT ŞI IMAGINE46
46
Înv. ELENA RUSU
64
ACTIVITĂŢI ARTISTICE LA GRĂDINIŢA GRINŢIEŞU MIC47
47
Educatoare ANGELA CHELARIU.
65
Didactice –elevi
ISTORII... DE DEMULT48
După luptele grele duse în cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1945, Germania
nazistă capitulează, iar războiul se încheie în favoarea Aliaților. România a fost în
componența Puterilor Axei, însă din anul 1944 a trecut în rândul Aliaților.
În 1930, pe meleaguri grințieșene, atunci numindu-se Raionul Ceahlău, s-a născut Iliuță
Bortișcă, bunicul meu, al IV-lea copil dintre cei opt ai familiei Ilie și Elisabeta Bortișcă.
Crescut și educat așa cum vremurile perioadei interbelice permiteau. Astăzi, având 91 de ani,
îmi povestește cu multă luciditate, despre vremurile de mult apuse. Încep prin a vă spune
câteva întâmplări de după război.
În 1946, seceta din Moldova a provocat incendii de vegetație, toate ogoarele fiind
distruse de flăcări. Ca urmare a acestui eveniment devastator, în anul următor, s-a produs
foametea. Iar pentru că în zona nord-estică a României nu se găseau alimente pentru a se face
mâncare, statul a format trenul „Foamea”. Acesta pleca din Toplița până în Banat, iar oamenii
mergeau fără costuri ca să își aducă făină de orz, de păpușoi, castroane de lut, linguri de lemn,
etc. Familiile erau numeroase, câte 10 copii la părinți și trăiau din venitul gospodăriei,
crescând vaci, oi, găini și porci. Spre finalul anului 1947, s-au cultivat cartofi, grâu, porumb,
iar foametea a luat sfârșit.
Oamenii au început să trăiască normal, fiecare își cultiva terenul, făceau fân, creșteau
animale, arau cu boii sau caii, cărau lemne, iar viața devenea mai ușoară.
Locurile de muncă erau puține, în general se lucra la pădure. Lemnul se tăia primăvara
cu joagărul(bestia), pentru că nu existau drujbe. Apoi, lemnul se fasona, decojea și era lăsat în
pădure ca să se usuce, iar peste un an veneau să îl scoată.
În sat era primărie, cu primar, notar, preceptor și contabil. Se deschisese și o mică
prăvălie a unui proprietar evreu, pe nume Strul, care trăia cu soția și fiica lui în chirie. Se
găseau destul de multe lucruri, de la alimente până la unelte: sare, boabe de porumb, făină de
grâu, bomboane, măsline, halva, ulei la butoi, gaz pentru bec (se plătea cu ouă), mături, etc.
Spre sfârșitul anului 1949, într-un bar, un om din sat văzând niște avioane pe cer, a spus „O să
beau sânge din comuniști la fel cum beau vin roșu din pahar”. La auzirea acestor vorbe,
bărbatul a fost turnat comuniștilor și a fost dus la închisoare, primind nouă ani.
În perioada anului 1963 a fost descoperită mina de
uraniu de la Primatari-Bradu-Prisecani, din comunele
Grințieș și Tulgheș, județele Neamț, respectiv Harghita. Au
venit firme de stat care s-au ocupat de cercetarea minei. S-au
angajat sute de oameni, locuitori ai comunei Grințieș, dar și
persoane venite din alte locuri. S-au construit cantine și
camere în care aceștia să poată să locuiască. După programul
de muncă de șase ore, două camioane transportau minerii în
camerele lor, unde erau obligați să se spele pentru că uraniul
era considerat periculos, să mănânce și să păstreze curățenia.
„Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu

bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”
48
ANASTASIA COTÂRGĂŞANU, clasa a VIII-a
66
CERCUL DE PICTURĂ AL CLASEI PREGĂTITOARE49
49
Înv. ALEXANDRU ILIE
67
Clasa a IV-a50
50
Înv. CIPRIAN TANASĂ.
68
CLASA A II-A – PICTURĂ ŞI LITERATURĂ
Desene realizate de Georgiana Topoliceanu, Denis Burcă, Maximilian Enache, David

Buruiană, David Gaiță, Gabrile Luca
ÎNVĂȚĂTOR ELISABETA AZOIȚEI
69
CLASA I – DESENE DE TOAMNĂ51
51
70
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș Didactice –elevi
ENGLISH CHRISTMAS52
Christmas began to be celebrated in England in 596 before our era with the arrival on
it's lands of St. Augustine, accompanied by monks, for the purpose of Christianization of the
Anglo-Saxons. Throughout the holidays, carolers go from house to house, ringing bells and
blessing people with Christmas carols. "The Holly and the Ivy", "Hark! The Herald Angels
Sing" are the favorite carols in England. The hosts treat carolers with cakes, pies filled with
walnuts and dried fruit.
In primary school, children relive the story of the birth of Jesus, staging the events of
that period, dressed as Mary and Joseph, like wise angels or magicians.
The hosts treat carolers with cakes, walnut-filled pies and dried fruit. Poinsettia
flowers, known as the "Christmas Star", are given before Christmas, as the shape of the plant
and the arrangement of it's leaves are reminiscent of the symbol of the star in Bethlehem that
led the magicians to the baby Jesus. The white leaves of the flower symbolize the blood of
Christ, and the white ones, His purity.
Christmas Eve is a busy day for English families: they wrap presents, bake cakes,
hang socks or pillowcases in front of the fireplace or traditionally prepare dried plum pudding.
On the day before Christmas, it was customary to eat a single dish, Frumenty, consisting of a
cornbread.
After the children fall asleep, Santa Claus, dressed in a long, red coat, carrying a bag
full of presents on his back, visits their homes, carried by a sleigh pulled by reindeer. He fills
the socks hanging by the fireplace with sweets and small toys. Larger gifts are placed under
the Christmas tree. According to legend, Santa Claus, lately called Santa Claus or Santa, lives
in Lapland. He brings a bag filled with ashes instead of gifts for children who have not been
good during the year.
Christmas Day begins with the children selling presents and attending the church's
Christmas service. The tradition of Christmas gifts is believed to be associated with the gifts
brought by the magicians to Jesus.
SFÂNTA NOAPTE DE CRĂCIUN53
Seara aceasta minunată

Cu copii cântând la poartă
Transmițând cum se cuvine
Ziua Sfântă ce va să vină.
Afară ninge ca-n povești

Te dor ochii când privești!...
Acea zăpadă cristalină
Ca o plapumă strălucind în lumină.
Mare-i bucuria când,

Copilașii vin, pe rând,
Să îți cânte cuviincios:
,, Astăzi S-a născut Hristos!”.
52
ANA MARIA MOLDOVANU, clasa a VIII-a.
53
FABIANA AMARIEI, clasa a VIII-a.
71
Istorie orală
INTERVIU54 CU BUNICUL
R: Numele dumneavoastră, vă rog!

Mă numesc Almășanu Mircea.
R: La ce dată și unde v-ați născut?
A.M: M-am născut în 23.06.1943. M-am născut și copilărit în Ceahlău. În apropiere era podul
de la Ceahlău ce ducea spre Hangu. Acolo ne scăldam pe malul Bistriței, jucam fotbal,
umblam la cireșe prin grădini.
R: Ați avut frați\surori?

A.M: Am avut un singur frate, mai mare cu 10 ani decât mine.
R: Unde ati învățat?
A.M: Am făcut școala la Ceahlău.
R: Ați fost strămutat?
A.M: Da. Era prin 1959, aveam vreo 16 ani. Au venit comisii de evaluare pentru a ne
despăgubi. După ce au trecut comisiile, într-una din zile au venit foarte multe camioane. S-a
făcut un convoi mare de camioane. S-au încărcat casele care înainte au fost demolate si apoi
fiecare casă era dusă spre locul unde avea să fie din nou construită.
Noi ne-am strămutat la Grințieș. Aveam o mătușă care ne-a dat pământ aici să ne refacem
viața.
R: Cum a fost viața imediat după strămutare?
A.M: A fost greu. Nu aveam prea multe. Cam după ce ne-am mutat la Grințieș am început să
mai lucrez prin sat la oameni, pentru a câștiga câte un ban.
La 18 ani am plecat la Bicaz ,unde am făcut niște cursuri de calificare la Atelierele Centrale-
Școala de lăcătuș mecanic utilaje. După școlarizare am primit loc de muncă la Bicaz, apoi am
plecat la Hunedoara unde am lucrat sudor calificat.
R: Ați făcut armată?
A.M: Am facut și armata. În 1964 am plecat la armată în Caracal la Artilerie.Trebuia sa fac
doi ani de armată, dar am primit o reducere și așa am făcut numai un an și jumătate.
R: Ați fost căsătorit?
54
Interviu realizat de eleva TOPOLICEANU TEODORA, clasa a VI-a.
72
A.M: Da, în 1968. Nuntă mare, ca pe vremuri, cu lăutari. Masa și petrecerea le-am făcut la
cantina IMR-ului Lumea se distra.
R: Ce ați făcut după armată?
A.M: După armată m-am angajat la Harghita la
Înterprinderea Minerilor Români (IMR). Asta până în
1970. De atunci până în 1995 am lucrat ca mecanic de
sonde și utilaje. Mai întâi am lucrat la sonde pe Grințieș ,
la Primatar și Măgură. Apoi am fost transferat la IPEG
(Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice).
În perioada care am lucrat la IPEG am avut lucrări multe
pe la Jolotca, Bilbor și multe alte locuri din Harghita unde
erau montate sonde.
R: În ce an ați ieșit la pensie?
La pensie am ieșit în anul 1995. Mă bucur de această
perioadă de pensie. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt
sănătos și mă rog să ajung să mă bucur de toate.
R: Vă mulțumesc pentru timpul acordat.
***
„RĂZEŞII” DE LA TUPILAŢI55
Grupul folcloric “Răzeșii” din Tupilaţi a avut parte de prietenia şi căldura sufletească
a gospodarilor de pe Valea Muntelui , dând curs invitatiei Asociatiei “Pro Grințieș” ,de a
participa la Festivalul organizat la Grințieș – “Festivalul Haiducilor ”, unde am fost practic
copleşiţi de ospitalitatea şi prietenia gazdelor, pe care nu o vom uita niciodată. Buna
organizare, valoare artistică a formatiilor participante si mai ales valoarea folclorului
reprezentat de ansamblurile locului ne-a convins ca am participat la unul dintre cele mai
reusite festivaluri de folclor din țară. Am legat o prietenie minunată şi promisiunea că vom
continua schimbul cultural între ansamblul nostru şi cel din Grințieș, cu speranţa că îl vom
avea cât de curand oaspete la Tupilați.
55
RONICĂ LEONTE, directorul Centrului Cultural Tupilaţi, Neamţ
73
Istorie orală
INTERVIU CU VECINA MEA56

R: Bună ziua! Cum vă numiți?
I:Mă numesc Răucescu Elena (Ifrim), născută în Grințieș (Prisecani), acasă, pe data de
21.04.1934.
R.Cum îi chema pe părinții dumneavoastră?
I: Părinții mei au fost: Ifrim Petru și Ifrim Ioana.
R:Câți frați ați avut și cum îi cheamă?
I:Am fost 10 frați: Ana, Gheorge, Ion, Paraschiva, Maria, Emanoil, Aurica, Dumitru, Verginia
și eu.
R:Cum a fost copilăria dumneavoastră?
I: Am copilărit la granița dintre Moldova și Ardeal, adică la Prisecani. În timpul războiului în
casa părintească se afla granița Pichetul. Eu și fratele meu Dumitru eram micuți și îi imitam
pe soldații grănicieri, făceam instrucție, stăteam în gardă, iar din bețe ne-am făcut arme. Când
veneau ofițeri în control la Pichet, sergentul îi punea în gardă pe soldați, iar eu și fratele meu
prezentam și noi armele. Au stat grănicierii patru ani. Grănicierii ne îndrăgeau foarte mult, ne
dădeau mâncare și bomboane.
R:Ce mânca în timpul războiului familia dumneavoastră?
I: Aveam oi, porci, vaci, gâște, foartemulte, așa că aveam ouă, brânză și carne care era
preparată traditional, afumată și sleitură. Tata era paznic la ape și drumuri; el prindea pește
Păstrăv pe care îl punea la afumat și făcea hârzob.
R: Unde ați făcut școala, cum era pe atunci și câte clase ați facut?
I: Școala era la Bradu, l-am avut învățător pe domnul Grințescu, unde am făcut șapte clase.
Aveam cărți din care învățam și caiete în care ne făceam temele. Mergeam pe jos de la
Prisecani la Bradu. Când ajungeam la școală mă asculta și mă trimitea acasă pentru că stăteam
foarte departe și să nu se înnopteze. Eram supărată pentru că nu puteam să mă joc cu ceilalți
Soția ofițerului, mama, sora Ana și grănicerii

colegi.
R:Ce făceați în timpul liber?
I:Timpul liber îl petreceam în gospodăria părinților, hrăneam animalele sau mergeam cu ele la
păscut, mergeam la fân, aveam ogor unde mergeam la prășit, am învățat să cos, să țes și să
împletesc.
R:Cum erau sărbătorile?
56
CASIAN BORŞUC, clasa a VI-a
74
I: La Paște se mergea la Denii, se coceau cozonaci, se făcea friptură și borș de miel, se

înroșeau ouă, iar în noaptea de Înviere toată lumea mergea la biserica din Grințieș, cu
lumănări sau felinare aprinse pentru a lumina drumul. De Crăciun se tăia porcul din care se
pregăteau mâncăruri tradiționale: pișcă, cărnați, dobă, afumătură și jumări. Copiii mergeau cu
colinda. De Anul Nou se mascau și mergeau în grup mare la casele oamenilor cu capra, ursul
adevărat și cu cerbul.
R: Cum a fost refugierea?
I: Am fost refugiați pe Pintec, acolo am stat două săptămâni, iar de acolo am trecut dealul în
Durău unde am locuit în chiliile și grajdurile călugărilor. Am stat o lună. Când am plecat de
acasă am luat cu noi vacile care cărau pe spinarea lor bagajele în care aveam câteva haine,
bărbânța cu brânză, oala cu sleitură și făină de porumb.
R: Când v-ați întors ce ați găsit acasă?
I: Casa era bombardată, iar gospodăria era distrusă. Tata s-a apucat și a reparat gospodăria și
casa unde am locuit până m-am căsătorit. Casa există și astăzi.
R: Unde și cu cine v-ați căsătorit?
I: M-am căsătorit la Grințieș cu Răucescu Mihail, din comuna Corbu, județul Harghita.
Ofițerul stării civile care ne-a căsătorit a fost Borșuc Ion. Nunta am avut-o la Corbu după
Surorile mele Ana, Paraschiva și eu (4ani). Grănicerii și sergenții (jos) Azoiței

și Aflorii.
obiceiurile de atunci. După nuntă am venit la Grințieș unde am construit o casă și avem un fiu
pe nume Răucescu Mihai.
R: Îmi puteți spune o amintire din
refugiere?
I: Îți pot spune o întâmplare din
refugiere. Sora mea Anuța(Ana) cât
eram refugiați pe Pintec l-a rugat pe
tatăl nostru să o lase să meargă în sat să
culeagă păstăi de pe ogor. Tata nu a
fost de acord, dar la rugămințile Anuței
a cedat. Ea a plecat în sat cu gândul să
ne aducă păstăi. Pe drum a fost prinsă
de grănicierii unguri și dusă la Tulgheș, prezentată ofițerilor drept spion. Unul dintre ofițerii
unguri a recunoscut-o și a trimis-o cu o trăsură și un soldat acasă, rugând-o să nu mai
părasească locul de refugiere neputând să o salveze dacă este prinsă încă odată. De acasă
Anuța a plecat pe Pintec în locul unde se aflau refugiații, dar nu i-a mai găsit pentru că ei
trecuseră dealul spre Durău. Așa că ea a venit în Grințieș unde a stat la o mătușă.
75
Istorie orală
INTERVIU CU VECINUL MEU57
R: Bună ziua!
R: V-aș ruga să îmi răspundeți la câteva întrebări pentru opționalul pe care îl studiem la
școală.
I: Da, te ajut! Ce să îți spun?
R: Cum vă numiți?
I: Mă cheamă Acuculiței Dumitru.
R: Câți ani aveți?
I: Am 96 de ani și sunt născut în 1925.
R: Unde v-ați născut?
I: M-am născut în Bistricoara.
R: Cum era mai demult?
I: Mai demult era greu, pe vremea lui Ceaușescu era foarte greu, aveai multe obligații și
restricții greu de respectat.
R: Ați prins războiul?
I: Da, era foarte greu.
R:Și cum a fost în acea perioadă?
I: În acea perioadă am trăit cu nemții, am călătorit în Rusia 7 ani și am venit înapoi în 4 luni
cu ajutorul oferit de Statele Unite ale Americii.
R:Cum o cheamă pe soția dumneavoastră?
I:O cheamă Elena și a fost o femeie harnică.
R: Și ați avut copii împreună?
I:Da, am avut două fete, una a murit, iar una trăiește. Am și nepoți, și strănepoți.
R: Cum erau nemții?
I: Nemții erau iuți, voinici, drepți, ageri și strașnici. Prin comuna Grințieș a trecut Batalionl
12, Vânători de munte.
R: Dar la Prisecani ce era?
I:Acolo era granița cu Ungaria. La noi în comună au fost mulți refugiați din comuna Tulgheș
și Corbu, iar pe muntele Grințieș sunt morminte și erau
multe arme și mine. Au fost oameni care au murit
pentru că au fost prinși în mine.
R: Dar la mână ce ați pățit?
I:A fost de vină un obuz și mi-a fost foarte greu cu o
mână.
R: Dar v-am văzut odată cosind...
I: Mi-a plăcut să muncesc, să am de toate, așa cu o
mână m-am descurcat. Acuma eu nu mai pot și tineretul
nu are grijă de pământ.
R: Vă doresc sănătate și să ne vedem când împliniți 100
de ani!
57
ŞTEFAN ICHIM, clasa a V-a
76
Istorie orală
INTERVIU CU BUNICA58
Mă numesc Tănasă Eduard Vasile, am 11 ani si sunt elev în clasa a V-a la Școala
Gimnazială ,,Constantin Panțiru'', Grințieș.
I-am luat interviu bunicii mele, în vârstă de
75 ani.
Cum vă numiți?
Eu mă numesc Tănasă Niculina.
În ce an v-ați născut?
M-am născut în data de 25.10.1946.
Unde v-ați născut?Unde ați copilărit?
M-am născut în satul Poiana Popești,
comuna Fracașa, județul Neamț.
Câți frați ați avut?
Eu am avut 8 frați, 6 fete și 2 băieți.
Câte clase aveți?Care erau materiile care vă plăceau cel mai mult?
Eu am avut 8 clase și îmi plăcea foarte mult matematica, româna, istoria.
Puteți să-mi spuneți o povestioară?
Când eram în clasa a II-a, domnul nostru mai pleca la magazin și mă lăsa pe mine să am grija
de ceilalți și între timp a venit o inspecție de la Piatra Neamț și m-a întrebat unde este domnul
și a stat cu noi toată ora.
Cu cine/ce vă jucați?
Mă jucam cu păpușile făcute din perne și prosoape, dar nu puteam să mă joc prea mult pentru
că trebuia să merg la vite.
Cum îl chema pe soțul dumneavoastră?Cu ce se ocupa?
Pe soțul meu îl chema Tănasă Vasile, era șef sondor la mină.
Cum v-ați întâlnit?
Eu cu soțul meu m-am întâlnit la un bal.
Unde ați avut nunta? Câte perechi de nași ați avut?
Nunta a avut loc la Poiana Popești, comuna Farcașa și am avut 11 perechi de nași.
Țineți minte un moment când războiul a trecut pe aici?
Mama îmi povestea că tata era în război și mama avea 7 copii și nu avea niciun ajutor din
partea statului.
Ați avut foamete?
Noi nu prea am avut foamete, deoarece noi aveam foarte multe animale.
Erau medici în zonă?
Erau, dar nu prea venea nimeni pentru că nu ne îmbolnăveam.
Aveți o întâmplare care v-a marcat?
După 17 ani de la căsătorie am avut ghinionul ca soțul meu să moară din cauza unei boli
crunte, am rămas cu 2 copii, un băiat și o fată, fata la liceu și băiatul în clasa a 4-a, am lucrat
la o mașină de tricotat, iar după aceea la mină, a fost foarte greu că eu trebuia să muncesc zi
și noapte ca să pot să-i țin în școală, iar acest lucru mi-a reușit, deoarece fata este inspector
principal la comuna Farcașa, iar băiatul este pădurar în comuna Grințieș; s-au căsătorit, sunt
mândră de ei, sunt pensionară și am grijă de nepoții mei.
Ce le dorești cititorilor ?
Sănătate, că-i mai bună decât toate!
58
TĂNASĂ EDUARD VASILE, clasa a V-a
77
Istorie orală
O SĂRBĂTOARE ÎNDELUNG AȘTEPTATĂ59
Ajunși la Grințieș, în Neamț, în vecinătatea județului Harghita, pe malul râului

Bistricioara, descoperi oameni de o anumită factură: gospodari, cuminți, smeriți și cu frică de
Dumnezeu. Descendenți ai românilor ce s-au stabilit pe valea Bistricioarei din pricina situației
politice și religioase din Transilvania în secolele XVII- XVIII, grințișenii se bucură de o
istorie bogată transpusă în monumente istorice cum ar fi biserica din Grințieșu Mare și
biserica din Grințieș (satul Poiana), ambele atestate documentar. Prima, care păstrează
pomelnicul ctitorilor din perioada 1792-1794 (zugrăvit de către pictorul Teodosie Zugravul),
devine treptat simbol al comunității din Grințieș, oriunde cauți informații despre această
așezare, îți este aproape imposibil să nu găsești o imagine cu biserica monument din Grințieș.
A doua biserică, cea de centru, este datată câteva decenii mai târziu (1864), fiind pentru
început mănăstire grecească, iar ulterior biserică de enorie pentru comuna Grințieș. Așezată
fiind în vatra satului, aceasta a constituit punctul de atracție a frumoșilor credincioși de aici.
Descoperim în pozele enoriașilor nenumărate momente de bucurie trupească și sufletească
care au animat viața uneori mai încercată, alteori mai blândă a viețuitorilor Grințieșului. Și
stând și meditând la bogăția de amintiri transpusă în imagini îți poți da seama ce oameni
(personalități) au marcat/ influențat viața comunității grințieșene: preotul Vasile Maftei,
preotul Ioan Ilie, profesorii Grigore Vadana, Constantin Panțiru, Ștefan Țifui, Georgeta
Trofin, Aftanasă Borșuc, Eugenia Panțiru, primarul Fieraru... și mulți alții care au animat viața
celor de aici.
Deși constituiți în trei entități teritoriale distincte, satele Poiana, Bradu și Grințieș
(Grințieșu Mare), viețuitorii Grințieșului inspiră unitatea oamenilor încercați de anumite
greutăți sau apăsări pe care viața le-a oferit în decursul timpului. Nu există hram, sărbătoare
sau eveniment, în care grițișenii să nu se unească în rugăciune, simțire, voie bună unii cu alții.
A se vedea numai hramurile celor trei biserici, când îmbrăcați care mai de care mai fălos, se
bucură unii alături de ceilalți de momentele trecătoare și în același timp înălțatoare ale
timpului sacru al Liturghiei și ulterior de agapele frățești de după slujbă.
Până nu cu mult timp în urmă, gospodarii din Grințieș se bucurau de existența unei
biserici „de centru” la care țineau ca la ochii din cap, la care se alăturau bisericile din Bradu și
Grințieșu Mare care veneau în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor. Cu timpul
59
Prof.preot GELU SIMIONESCU.
78
depopularea, migrația, înaintarea în vârstă, dar și dorința arzătoare, a făcut ca în cele trei sate
să se înalțe trei locașuri de cult frumoase, unice, bucuria și sufletul fiecărei comunități în
parte.
Biserica din Bradu cu hramul Sfînta Cuvioasă Parascheva, ctitorită de părintele
Neculai Apetroae, alături de enoriașii săi, a îmbrăcat haina sfințirii pe 1 septembrie 2013. La
aceasta s-a alăturat consolidarea și resfințirea bisericii ”de centru”, sufletul comunității din
Grințieș, în data de 28 iulie 2019, în vremea părintelui protopop Ionel Cuțuhan.
Pentru cei „de pe Grințieș” (Grințieșu Mare), rămânea un dor nestins, greu de atins,
dar care treptat prindea contur, sfințirea bisericii cu hramul Intrarea Maicii Domnului în
Biserică.
A fost nevoie de un „om al lui Dumnezeu”, omul potrivit la momentul potrivit, special
„așezat” de aici de Proniator. Părintele Dumitru Pintilie, alăturat doamnei preotese Mihaela-
Irina Pintilie, încojurat de gopodarii satului, în floarea vârstei sau un pic peste, au gândit ca în
curtea bisericii cu hramul Duminica Tuturor Sfinților declarată momnument istoric, să se
înalte un ansamblu parohial compus dintr-o nouă biserică, casă socială, prăznicar și
clopotniță.
Timid, dar cu nădejdea în Bunul Dumnezeu s-a pornit în lunga, obositoarea, dar
frumoasa călătorie a construirii ansamblului parohial, locul spre zidirea noii biserici a fost
sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, alături de
părintele protopop Mihai Damian și părinții din vecinătate, în după-amiaza zilei de 12
septembrie 2004. În mai 2005 a început construirea efectivă, pas cu pas, săptămână după
săptămână credincioșii care veneau la slujbele duminicale și din sărbători găseau câte ceva
nou lucrat la ansmblul parohial. Bucuria înălțării noii biserici a fost de nedescris, crescând o
dată cu construcția în sine.
Desigur au existat multe momente de neliniște amestecate cu îndoială, zăduf,
neputință, amar, osteneală peste măsură, indiferență și înșiruirea ar putea continua. Dar
puterea si grija dumnezeiască a fost peste toate acestea: mângâietoare, surprinzătoare,
dătătoare de nenumărate speranțe și cel mai mult a oferit mereu puterea de a merge mai
departe. Nu au existat oameni pentru muncile necesare, a trimis Dumezeu pe aleșii Săi, nu au
existat bani, a descoperit aceasta unor creștini cu dare de mână sau celor mulți și greu
încercați care și-au lăsat ale lor și au ajutat ca văduva din Evanghelie, nu mai era speranță, a
descoperit Dumnezeu alte idei, alte modalitărți de rezolvare a situațiilor neprevăzute.
Toate au răsărit ca din pământ, au înflorit și si-au atins scopul pentru care au fost
gândite, și-au atins menirea și au adus mulțumire nu doar celor din comunitate, ci și
pasagerilor din viața satului Grințieșu Mare.
Au venit anii 2020- 2021, ani de grea încercare pentru omenire, în care deznădejdea
atingea culmile nădejdiii de altă dată. Și din nou, Dumnezeu a avut alte planuri, Maica
Domnului nu i-a uitat pe cei a căror ocrotitoare era, a trimis meșterii, a trimis bucuria
ajutorării, a oferit sprijinul financiar necesar, soluțiile problemelor apărute ca toate să conducă
la bucuria finalului și a împlinirii.
Martie 2021, anunțul datei de 19 Septembrie 2021, ca apogeu al tuturor trărilor de
până atunci. Un început de vară capricios, ispititor pe alocuri, a fost uitat imediat ce totul a
„respirat” bucuria sfințirii. Zile de planuri, idei, muncă istovitoare, închegarea unui grup care
pregusta „sărbătoarea sfințirii”, atenție la detalii, păreri pro sau contra. Prin toate s-a trecut.
Cel mai greu de purtat era povara pierderii unora dintre gospodarii, ctitorii, oamenii cu
viziune, care erau chemați de Tatăl ceresc să îi odihnească de ostenelile lor, cernind inimile
celor din comunitate. Deveneam mai săraci, mai debusolați, dar totuși Dumnezeu din nou ne
mângâia, ne arăta că ne iubește și ne dorește la Cina Sa.
19 septembie 2022, dimineață de toamnă timpurie, înnorat, oameni ai locului, dar și de
departe veniți, atinși de frig, dar înfierbântați de bucuria sărbătorii îndelung așteptate,
79
numeroși, dornici de a-l primi în mijlocul lor pe trimisul lui Hristos, Înaltpreasfințitul Teofan.
Alai tradițional care l-a primit și condus pe ierarh până la „casa” lui Dumnezeu, mici temeri,
atenție sporită la detalii, focul binecuvântării dumnezeiești, soarele care lumina noua biserică,
înconjurat din toate părțile de nori, atmosferă unică, slujire în sobor, gânduri și învățături
dumnezeiești rostite cu multă dragoste si căldură de Păstorul care se bucura de mulțimea fiilor
duhovnicești. Înger păzitor noii biserici, distincții acordate pentru trudă, cuvinte de laudă
pentru ostenitori, agapă frățească cu ușoare temeri din pricina vremii, toate vegheate de
Ocrotitoatea Maică și Bunul Dumnezeu.

A fost mare sărbătoare, greu de descris, incomparabile ca intensitate a trăirii,
sentimente amestecate de bucurie, dragoste, mulțumire, toate au caracterizat sfânta zi.
A fost 1793, sfințirea bisericii cu hramul Duminica Tuturor Sfinților Grințieșu Mare, a
fost 19 septembrie 2021, sărbătoarea îndelung așteptată de o generație care a avut principal
obiectiv închinarea noului locaș de cult cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică,
Multmilostivului și Preacuratei Sale Maici.
Sărbătoarea a continuat până în noapte, iar ecourile ei s-au repetat în saptămâna ce a
urmat cu binecuvîntarea de a permite trecerea prin Sfântul Altar a tuturor credincioșilor și în
același timp cu cele 40 de dumnezeiești Liturghii săvârșite cu dragoste și osteneală de un grup
de părinți din vecinătate.
Unora le-a trecut tinerețea ostenindu-se la acest sfânt locaș, altora floarea vârstei,
pentru unii a fost un vis greu de atins sau aproapte imposibil, altii au visat cu ochii larg
deschiși, dar toți cei care s-au ostenit vor primi bucuria binecuvântării dumnezeiești pentru
acest mare dar oferit spre slujirea și închinarea către Dumnezeu.
O călătorie ce a durat 17 ani, încununată de o sărbătoare a comunității „de pe Grințieș”
de nedescris. Poate a durat o singură zi, o săptămână sau 40 de zile, dar pentru comunitatea
din Grințieșu Mare, amintirile vor fi veșnice. Jertfelnicia și darul unor suflete arzătoare de
focul dragostei de Dumnezeu, momente pe care mulți nu le vom mai trăi, dar care ne rămân
adânc în inimă și de care ne bucurăm la fiecare slujbă săvârșită în biserica din Grințieșu Mare.
Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a făcut un așa mare dar să fim contemporani
acestui unic eveniment și în același timp tuturor celor care s-au ostenit măcar câteva clipe la
ridicarea sfintei biserici.
80
ARTICOLE
ŞTIINŢIFICE
81
Articole
CATHARSIS - anul X - nr. 3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș știinţifice
ÎNNOPTĂRILE DIN JUDEȚUL NEAMȚ PE TIPURI DE STRUCTURI DE

PRIMIRE TURISTICĂ ÎN ANUL 201960
Județul Neamț ocupă o poziție central-estică și se suprapune parţial, Carpaţilor

Orientali, Subcarpaţilor Moldovei şi Podişului Moldovenesc.
Figură 1 Harta înnoptărilor din județul Neamț
Judeţul Neamţ are ca vecini: la nord judeţul Suceava, la vest judeţul Harghita, la
sudjudeţul Bacău, iar la est judeţele Vaslui şi Iaşi.
Pe hartă sunt identificate înnoptările din județul Neamț ce au avut loc în anul 2019.
Legenda este formată din șase cercuri de mărimi diferite ce reprezintă anumite valori care se
regăsesc pe hartă (de la mare la mic). Cea mai mare valoare se regăsește în comuna Ceahlău
cu un număr impresionant de 107069 înnoptări, iar pe locul al doilea se alfă Municipiul Piatra
Neamț, acesta având un număr de 105052 înnoptări. Pe ultimele două locuri se află comuna
Tașca (220 de înnoptări) și comuna Dobreni (132 de înnoptări).
În anul 2019, au existat un total de 487961 de înnoptări în județul Neamț. Principalele tipuri
de structuri de primire turistică au fost hotelurile, iar totalitatea înnoptărilor din aceste
structuri de primire turistică a fost de 223055dintre care 35803 au fost în Ceahlău și 79222 în
Municipiul Piatra Neamț.
În anul 2019, în comuna Tazlău nu există înnoptări. În aceeași situație se află și
comuna Sagna, Tupilați, Gârcina, Tazlău și Timișești.
În anul 2019, pandemia a pus turismul la pământ, dar comuna Ceahlău este una dintre cele
care a beneficiat de cele mai multe înnoptări. Stațiunea Durău, Muntele Ceahlău și
împrejurimile au avut de câștigat, turiștii venind să descopere natura, traseele montane și să se
bucure de aerul curat de munte.
60
ALEXANDRA COADĂ LATĂ, studentă la Facultatea de Geografie, Iași.
82
Aici se regăsește turismul religios (Mănăstirea Ceahlău, Schitul Cerebuc, Mănăstirea

Durău), turismul montan (Parcul Național Ceahlău,traseele montane), turismul rural și de
agrement (tradiții, meșteșuguri) etc. Turiștii sunt atrași și de legendele existente „Dochia şi
Traian”, „Legenda Panaghiei”, „Stănilă şi Piatra Lăcrimată’’ etc.
Stațiunea Durău reprezintă o destinație de vacanță ideală în orice sezon. Aici există pârtia de
ski Poiana Soarelui.În 2020, s-a deschis unicul parc de distracții din județul Neamț, Durău
Park, cu trasee de sanie de vară, trambuline, saltele cu aer, carusel montan – cel mai apreciat
de copii – și bungee jumping.
Figură 2 Muntele Ceahlău și stațiunea Durău
Sursa – Coadă-Lată Paula-Alexandra

BIBLIOGRAFIE
➢ Strategia de dezvoltare a județului Neamț 2014-2020
➢ http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table
83
Articole
TRADIȚIE ȘI CONTINUITATE ÎN ȚINUTUL NEAMȚULUI61 (I)
Ca să putem discuta despre folclorul nemțean, trebuie să facem o scurtă introducere în

acest subiect.
Folclorul nostru este format din creațiile populare în domeniul artistic, literar, muzical,
plastic, etc., obiceiurile și tradițiile regionale și naționale. Multe din creațiile moderne în
domeniul muzicii, culturii și artei își au rădăcinile în creația populară. Creațiile populare sunt
formate din:creații spirituale si creații materiale (artă populară tradițională).
Creațiile spirituale sunt formate din:
-folclor literar (povești, poezii populare, orații de nuntă)
-folclor muzical (cântece populare, colinde, doine, balade)
-teatru popular (piesele populare de Anul Nou, tradiții și obiceiuri din ritualul nunții)
-folclor coregrafic ( dansuri populare specifice zonale)
Creațiile populare materiale sunt formate din:
-arhitectură populară
-pictură populară
-țesături cu specific tradițional
-cusături manuale
Tradițiile și obiceiurile populare sunt formate din totalitatea concepțiilor, datinilor și
credințelor care s-au păstrat de-a lungul timpurilor,în cadrul unor entități sociale zonale sau
naționale, care se transmit din generație în generație, și care constituie trăsătura lor specifică.
Cele două mari categorii de obiceiuri și tradiții populare sunt:
cele care marchează diferite evenimente ce se desfășoară de-a lungul anului. Acestea se
împart la rândul lor în mai multe părți:
-obiceiuri și traditii populare legate de sărbători religioase;
Un loc special între obiceiurile religioase îl au cele specifice Paștelui și Crăciunului.
-obiceiuri si traditii populare de agricultură
-obiceiuri si traditii populare legate de anotimpuri
Toate aceste datini vizau viața colectivă a satului, având un caracter public și ciclic.
cele care se referă la ritualuri care însoțesc diferite momente importante din viata omului cum
sunt nașterea, căsătoria și moartea omului.
Desfăsurarea lor era unică și era legată de momente bine determinate, care nu se repetau de-a
lungul vieții.
Folclorul Ținutului Neamțului
Ținutul Neamțului (județul Neamț), este amplasat în partea de Centru-Est al României,
face parte din Moldova și se învecinează cu Transilvania în partea de vest. Originea denumirii
județului nu a fost stabilită cu certitudine, dar se presupune că numele se referă la colonizatori
germani care ar fi venit în zonă în secolul al XIII-lea. Odată cu trecerea timpului, aici s-a
format o zonă importantă de cultură tradițională. Fiind o zonă de interferență, aici se întâlnesc
o varietate de tradiții și obiceiuri, cântece și jocuri populare preluate de la vecini.
Neamțul se distinge prin relieful variat, bogăția apelor, pădurilor și pășunilor. Ocupațiile
principale ale locuitorilor au fost și încă mai sunt, agricultura, păstoritul, exploatarea
pădurilor,plutăritul, vânătoarea, pescuitul, albinăritul, culesul fructelor de pădure, cojocăritul
și numeroase altemeșteșuguri. Ele au asigurat traiul vrednicilor oameni care trăiesc pe aceste
locuri binecuvântate și care, au păstrat și perpetuat o multitudine de tradiții zonale.
61
Studiu realizat de GHIŢĂ DANDU din Pângăraţi, rapsod popular, vornicel de nuntă, culegător de folclor,
autor de studii folclorice. Un studiu care va fi publicat în mai multe numere.
84
Zone etnofolclorice
Poziționarea geografică a făcut ca în Ținutul Neamțului să se dezvolte o diversitate
folclorică, împărțită pe mai multe zone. Acestea sunt:
Zona etnofolclorică a Văii Bistritei care porneste de sus de la Borca până la intrarea în
județul Bacău la Costisa. Ea urmărește cursul Bistriței pe tot teritoriul județului Neamț.
Această zonăcuprinde mai multe subzone, situate pe Valea Muntelui Ceahlău, Zona Hangului
pe Valea Bicazului și pe Valea Tazlăului. În partea de nordse simte influența folclorului
bucovinean.
Zona etnofolclorică de pe Valea Ozanei - Tg. Neamț, unde există o bogată zestre
tradițională. Fiind zonă de interferență și aici se simte uneori influență bucovineană. Și aici
există un variat și bogat repertoriu de cântece, începând cu cele păstorești, doine, balade și
terminând cu cântecele de joc. În această zonă se găsesc cântece și jocuri deosebite, ca: Doina
haiducească, Hora de mână, Ciobănasul, Corăgheasca, Sârba, Ruseasca, Bătuta, Nemțișorul,
etc.
Zona etnofolclorică a Văii Siretului - Roman. Cântecele si dansurile din această parte a
judetului, de șes, diferă decele de la munte, sunt mai așezate, există un variat și bogat
repertoriuprecum și creații populare sirituale și materiale reprezentative. Cele mai răspândite
cântece și melodii de joc din zonă, sunt: Arcanul, Trilișește, Corăgheasca, Ruseasca, Sârba lui
Zdrelea, Bătuta, Hora pe bătăi.
Creații spirituale din Ținutul Neamțului

Povești
Cel mai mare povestitor român, Ion Creangă, a fost originar din
Tinutul Neamțului. S-a născut la 1 martie 1837 la Humuleşti.
Părinţii lui au fost Ştefan al lui Petrea Ciubotarul şi Smaranda
Creangă. A mai avut încă şapte fraţi. În 1875 îl cunoaşte pe
Mihai Eminescu, de care îl va lega o frumoasă şi durabilă
prietenie. Acesta, dându-şi seama de talentul de povestitor al lui
Creangă, îl îndeamnă sa pună pe hârtie ceea ce povestea cu atâta
haz. Poveşti scrise de autor: Capra cu trei iezi (1875),Dănilă Prepeleac (1876),Fata babei şi
fata moşneagului (1877), Povestea lui Harap-Alb (1877), Ivan Turbincă (1878),Povestea lui
Ionică cel prost, Povestea lui Stan-Păţitul (1877), Povestea porcului (1876), Povestea
poveştilor (1877-1878),Povestea unui om leneş (1878),Punguţa cu doi bani (1875),Soacra cu
trei nurori (1875).
Poezii populare
Printre poeții populari nemțeni pe care-i cunosc personal, vreau să vi-l
prezint pe Titi Cozma, poet popular și solist profesionist de muzică
populară. S-a născut în anul 1949 la Strejescu- Vaslui și a copilărit la
Tg. Neamt. Și-a creat singur versurile și cântecele populare pe care le-
a cântat mai târziu ca solist al Orchestrei de muzică populară
Cernegura, din P. Neamț. A scris o carte cu poezii populare și cu
amintiri. Exemplific cu o poezie populară satirică a autorului.
Balada puturosului
Harnic sunt și toți mă plac,

Treabă n-am dar zic că fac,
Și mă rog la Dumnezeu,
85
Să fie seară mereu.
Păpușoi-s de prășit,
Dar ziua s-o cam sfârșit.
De trei zile caut sapa,
Cred că a luat-o apa.
M-aș intinde-n pat degrabă,

Să visez că fac la treabă.
Of, că tare-i cald afară,
Am doi saci de dus la moară.
Morarul n-o fi prin sat,
Să-i ducă la măcinat?
M-aș duce și la cosit,

Dară mi-i tare urât.
Că de trag o brazdă, două,
Mă rog la Domnul să plouă.
Si mă-ntind sub un copac,
Și visez că treabă fac!
Mi-aș lua nevastă-n casă,

Ca să mă cheme la masă.
Și să-mi facă o cafea,
Când mă scol dimineața.
Că-s harnic și cu noroc,
Calc de cinci ori într-un loc.
Dar mai bine ca un cuc,

Singur vin, singur mă duc.
Of, să mai am și nevastă,
Cred c-ar fi mare năpastă.
Vrea s-o îmbrac, vrea s-o dezbrac,
Dar eu singur, ce mă fac?
Mi-ar trebui ajutoare,
Mi-or veni vecinii oare?
Orații de nuntă
Orația este o urare în versuri, cu conținut alegoric, făcută de Vornicei (conăcari) în cadrul
ceremonialului de nuntă. Poate avea conținut de urare, dojană sau de povață. Ea se poate
adresa mirilor, socrilor, nașilor sau nuntașilor și se transmite prin viu grai, de la bătrăni la cei
tineri. De-a lungul timpului, fiecare vornicel talentat, mai adaugă, din experiența sa, câte ceva
la fiecare orație pe care o folosește. Printre localitățile care păstrează tradiția nunții nealterată
sunt: Hangu, Pângărați, Borlești, Tazlău. Exemple de orații de nuntă.
Orație la pețitul miresei

Din repertoriul vornicelului Ghiţă Dandu
Buna zâua și bine v-am găsât, cinstiți gospodari,
Dar ci v-ați strâns așa grămadă,
86
De parcă ați căuta sfadă?

Credeți voi cî azi, di teamă
O sî vă băgăm în seamă?
Nici prin gând sî nu vă treacă,
O așa părere seacă!
Noi suntem veniți din lume,

Mulți voinici cu mândru nume,
Căci, frumosului nostru mire,
I-a venit vremea di însurat,
Fața albă și-a spălat,
Din trâmbiță a sunat,
Multă oaste a adunat,
Di prin munți, și di prin văi,
Cete mândre di flăcăi!
Și-am umblat, și-am colindat,

Iar de zână n-am prea dat,
Dealuri cu vâlcelele,
Și cu floricelele,
Câmpuri largi înfloritoare,
Până soarele răsare,
Flăcăii cu cetele,
Prin satele cu fetele.
Ș-am găsit în mijlocul satului dumneavoastră, un loc,

Plin de noroc,
Unde-am stat pi loc.
Fiind alaiul însetat,
La un izvoraș fermecat ne-am adăpat,
Ș-acolo lângă fântână,
Noi am zarit o urmă di zână,
Frumoasă și harnică ca o albină,
Potrivită să-i cie împăratului nostru cunună,
Sprintenă ca o căprioară,
Menită să-i cie mirelui di soțioară.
Iar nunul cel mare năzdrăvan

Ficior de muntean,
Călare pe un cal, Ducipal,
S-a ridicat în scări,
S-a uitat în zări,
Și-a făcut ochii roată,
Peste oștirea toată.
Și, îndată cum privi,
O floricică frumoasă zări,
Floricica nu înflorește,
Locul nu-i priește,
Ci, numai se ofilește.
87
Venim cu târnăcoape de argint,

Să scoatem floricica din pământ,
S-o scoatem cu tot cu rădăcină,
Pentru a mirelui grădină,
Acolo, mereu să înflorească,
Și frumos ca să rodească.
Cinstiți gospodari,
V-am mai spune încă multe,
Mai frumoase, mai urâte,
Dar, dacă v-aș spune toate,
Ne mai trebe o zi jumate.
Noi am mai sta la domniile-voastre, bucuroși,
Dar, avem de trecut munți înalți și codri întunecoși,
Bine v-am găsit sănătoși.
Iertăciune
Culeasă de la Vornicul Mihai Ungureanu din Oanțu, Pângărati, Neamț
Onorată adunare,
Stimați nași,
Precum și voi, acești doi miri frumoși,
Care au pornit azi, pe același drum,
Să ne întoarcem cu fața către socri mici și socri mari.
Nu facem astăzi o iertăciune,
Ci spunem lucrurilor pe nume.
C-am întrebat pe domnul socrul cel mare:
-Ai ceva cu băiatul, îl ierți?
-Îl iert, este iertat.
-A fost obraznic, dar mulțumesc lui Dumnezeu,
Că nu o fost așa rău ca mine.
Nu l-am bătut, l-am dojenit
Și este iertat!
Am întrebat pe mama domnișoarei mirese
Dacă a necăjit-o:
-M-au necăjit cu toții, dar pe toți i-am iertat.
Nu este vorba de iertăciune,

Doar de un cuvânt de binecuvântare,
Pentru drumul acestor doi tineri.
Căci binecuvântarea părinților,
Întărește temeliile caselor fiilor,
Iar blestemul acestora,
Risipește casele lor.
-O, măicuță draga mea,

Cât am stat în casa ta,
Și câte am greșit, cu întristare,
Eu te rog, de-mi dă iertare.
Rămas bun, frați și surori,
Și tu grădină cu flori,
88
Să te bată vânturile,
Ca pe mine gândurile,
Să te bată vântul de pe luncă,
Ca pe mine gândul cel de ducă.
-Rămas bun, dragă măicuță,

-Cale bună tu fetiță,
Să-ți ții soțul cu credință.
-Rămas bun, măicuța mea,
-Cale bună fiica mea,
Ai grijă că lumea-i rea,
Să asculți de-al meu cuvânt,
Să te porți cu soacra blând,
S-o cinstești s-o omenești,
Ca să nu fii de povești!
Pe cei neavuți, să-i ajutați,

Pe cei dezbrăcați, să-i îmbrăcați,
Să vă dea Dumnezeu, domniilor voastre
Sacale cu bani,
Ca la boierii cei mari!
Să vă mai dea Dumnezeu, domniilor voastre,
Fii și fiice frumoase,
Prinți și cu prințese, preoți, preotese,
Prin capuri de mese.
Să vă bucure Dumnezeu, preaîndurat,
Cum a bucurat pe Noe, în a sa corabie,
Când o porumbiță, a adus o mlădiță,
Verde de măslin, a băut vin,
A tras barca pe uscat,
Ne-a izbăvit de păcat.
Soacră mare, să ai inimă de mamă,

Să-ți fie de dânsa milă,
Până prinde rădăcină.
Nu o certa că se duce,
Alta nu-ţi putem aduce.
Să fii bună, să nu fii rea,
Că și tu ai fost ca ea,
Singură-n casă străină,
Fără mamă, fără milă!
Dumneata, jupâne mire,
Să îți ții nevasta bine,
Cu bomboane fine,
Ciocolăți străine,
Cu colaci, cu vorbe bune,
Să nu-ți fugă de la tine.
Și dac-o greși vreodată,
O sărută și o iartă,
Că-i minte copilărească,
89
Nu poate să nu-ți greșească.
Miresucă,ține minte,
Să fii bună și cuminte,
Să fii harnică, blajină,
Că mergi în casă străină.
Și vă dorim cele bune,
Ce e mai frumos pe lume,
Să trăiți cu îmbelșugare,
Fără nicio supărare,
De la această tinerețe,
Până la adânci bătrânețe!
Să trăiți fericiți,
Alături de acești înalți părinți,
În loc cu noroc, în viață cu dulceață,
Domul Sfânt să vă dăruiască,
Un lăcaș bun și frumos,
Pentru dumneavoastră.
90
Articole
REFORMA AGRARĂ DIN 1864 ÎN FOSTUL JUDEȚ NEAMȚ62
Începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, procesul de descompunere a

orânduirii feudale în țările române a intrat în faza sa finală. Întregul sistem al vechilor relații
de producție întemeiat pe proprietatea feudală era în contradicție cu noile necesități social-
economice și constituia o piedică în calea progesului. Acest proces s-a accentuat o dată cu
revoluția burghezo-democratică din 1848. În afara faptului că menținerea relațiilor feudale în
agricultură frâna dezvoltarea capitalismului și în sectorul industrial, stadiul de dezvoltare
economică a Principatelor impunea abandonarea relațiilor feudale și trecerea la relații de tip
nou în sectorul agrar, care să îngăduie o intensă dezvoltare a agriculturii.
„Unul dintre cei mai clar-văzători pașoptiști, Bălcescu, susținând că obiectul principal al
revoluției pașoptiste fusese abolirea drepturilor feudale asupra pământului și descătușarea
țărănimii de lanțurile iobăgiei, punea chestiunea în lumina ei adevărată”63. Dar cele afirmate
pentru revoluția de la 1848 își păstrează valabilitatea și pentru epoca ulterioară. Toate
frământările vieții economice, sociale și politice din secolul al XIX-lea, scot permanent în
evidență importanța problemei țărănești. Era natural ca ea să ocupe un loc central, tocmai în
anii în care s-a plămădit organismul social și politic al României moderne. Toate interesele
economice, toate atitudinile sociale ale diferitelor pături, grupe sau clase, ba chiar ale
personalităților privite izolat își au punctul de plecare în poziția luată în lupta dintre marea
proprietate și țărănimea iobagă. Curente de idei, conflicte ideologice, ciocniri politice au
pornit toate-indiferent de domeniul în care se manifestau- de la felul în care se înțelegea
soluționarea relațiilor dintre proprietarii mari și iobăgime.
Problema agrară s-a pus cu deosebită tărie în adunările ad-hoc ale Moldovei și Țării
Românești. După ce adunarea ad-hoc din Moldova și-a exprimat votul de unire, cei 15
deputați țărani susținuti de un însemnat număr de boieri mici și mijlocii, au ridicat problema
țărănească.
Deputații progresiști ca V. Mălinescu, N. Bosie, D. Cracti, D. Cozadini, mic proprietar
din ținutul Neamț și alții au propus:
1. Răscumpărarea boierescului și să se lase în stăpânirea țăranilor pământul atribuit prin
așezământul din 1851.
2. Doborârea monopolurilor, recunoașterea comunei ca persoană morală și înființarea
dregătoriilor sătești alese din rândul sătenilor. Aspru criticat de boieri, acest amendament a
fost respins de Divan cu 37 de voturi; 32 de voturi au fost pentru și 9 abțineri. Numărul mare
de voturi constituie un succes al deputaților pontași în atragerea de partea lor a deputaților
boieri.64
După unirea principatelor, problema agrară a făcut obiectul unor dezbateri în Parlament, fiind
în atenția marilor bărbați de stat M. Kogălniceanu și Al. I. Cuza.
La 2/14 iulie 1864, Al. I. Cuza, printr-un decret domnesc, invită Consiliul de Stat, nou
înființat, a se ocupa „cu elaborarea unui proiect de lege rurală care coborând claca și
respectând stăpânirea clăcașilor pe locurile ce le posedă prin puterea legilor în ființă, să
garanteze totodată și o despăgubire pe cât de dreaptă și sigură proprietarilor de moșii, pe atât
de îndemânatecă pentru stat și cultivatorii de pământ.65 Mihail Kogălniceanu înaintează
62
Prof. GHEORGHE RADU, arhivist şi muzeograf, jurnalist autor a peste 5000 de articole.
63
Lucrețiu Pătrășcanu, „Un veac de frământări sociale”, 1821-1907, Editura Politică, București, 1969, p. 233.
64
Valerian Popovici, Probleme sociale și dezbaterile divanului Ad-hoc al Moldovei în studii și cercetări
științifice, Iași, 1959, anul X, fasc. 1-2, p. 98.
65
D.C. Sturdza-Secheeanu, Acte și legiuri, p. 36.
91
Consilului de Stat proiectul de lege rurală trimis fostei Adunări Elective și lucrările privind
această problemă.
O comisie din partea Consiliului de Stat, compusă din C. Roșianu (vicepreședinte), Al.
Crețescu, Gr. Bengescu (membrii) după ce au introdus unele modificări în vechiul proiect,
întocmește un raport în care se analizează dreptul săteanului și al stăpânului de moșie,
propune despăgubirea ce urmează a fi plătită de țărani, în funcție de mărimea suprafeței
primite și de regiune, fixează modul de plată.
În ședința Consiliului de Stat din 11/23; 12/24 și 14/26 august 1864, sub președenția lui Cuza,
proiectul de lege a fost dezbătut, iar la 14/26 august 1864, Al. I. Cuza a sancționat și
promulgat legea rurală.66
„Legea pentru regularea proprietății rurale” a fost publicată în Monitorul Oficial nr.
181 din 15 august 1864. Are 6 capitole cu 64 de articole.67
Cel dintâi capitol „Pentru dreptul la proprietate al săteanului clăcaș și pentru răscumpărarea
sarcinilor sale către stăpânul moșiei”, fiind cel mai important, prevedea la articolul 1:
„Sătenii clăcași (pontași) sînt și rămîn deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii
(stăpînirii lor), în întinderea ce se hotărăște prin legile în ființă”. Această întindere stabilită de
Regulamentul Organic și apoi de Așezămîntul din 1851, drept răsplată pentru claca depusă
(peste locul ce au sătenii în vatra satului, pentru casă și grădină) este... în județele de dincolo
de Milcov (Moldova):
-Pentru săteanul cu 4 boi și o vacă, 5 fălci și 40 de prăjini;
-Pentru săteanul ce are 2 boi și o vacă, 4 fălci;
-Pentru săteanul ce are o vacă și pălmaș, 2 fălci și 40 de prăjini.
Făcând o privire asupra felului cum au fost interpretate și folosite unele articole din
legea rurală, constatăm o ciuntire a acestora de către moșieri. Astfel la articolul 4, ultimul
paragraf prevede: „Nevîrstnicilor unui sătean li se va da același pământ ce a avut părintele lor
la epoca morții sale dacă văduva se va oferi a plăti despăgubirea cuprinsă de acest decret.
Fără a preciza data morții, acest paragraf a dat moșierilor posibilitatea să treacă dintr-o
categorie superioară în una inferioară, multe familii de clăcași, unele fiind respinse chiar de la
împroprietărire.
O parte din clăcași, din cauza strămutării cu un an sau doi înaintea promulgării legii
rurale, pe altă moșie, unde lucrau pe baza unor „învoieli speciale” au rămas fără pământ.
Articolul 10 „Se desființează o dată pentru totdeauna și în toată întinderea României, claca,
(boierescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne și alte asemenea sarcini,
datorite stăpînilor de moșii sau în natură sau în bani, unele și altele stabilite prin legi, hrisoave
sau învoieli perpetui dsu timporale”, ilustrează cu prisosință schimbările înnoitoare pe care le
aduce în lumea satelor legea rurală.
Capitolul II „Despre vatra satului” prevedea „pietruirea și hotărnicirea” 68 vetrelor cât și
păstrarea de către proprietarii de moșii a tuturor clădirilor, iazurilor și morilor, ceea ce a creat
multe abuzuri ulterioare.
Capitolul III stabilește prețul răscumpărării clăcii, constatarea categoriei clăcașilor,
constituirea comisiilor de plase, precum și procedura contestațiilor și termenul de recurs.
Capitolul IV „Despre casa de despăgubire” instituia în București „Comitetul de lichidare al
obligațiunilor comunale rurale”, compus din ministrul finanțelor, un membru al Consiliului de
Stat, un membru al Curții de Conturi și doi supleanți”69, stabilind și obligațiile acestui comitet.
Capitolul V stabilea prevederi privind vânzarea de pământ de pe moșiile stattului.
66
N. Adăniloaie, Dan Berindei, Reforma agrară din 1864, Ed. Academiei R.S. Române, 1967, pp. 212-213.
67
C. Hamangiu, Codul general al României-legi uzuale, vol. II, pp. 94-101.
68
N. Adăniloaie, Dan Berindei, op. cit., p. 213.
69
Ibidem, p. 217.
92
Capitolul VI „Dispozițiuni divesre” se referea la arendașii moșiilor Statului și despăgubirea

lor după aplicarea legii rurale.
Întregul ținut al Neamțului, cu așezările sale străvechi a salutat cu bucurie și
recunoștință grija domnitorului Al. I. Cuza pentru masa celor mulți care susțineau greul
edificiului social. În lunile septembrie și octombrie 1864, Mihail Kogălniceanu în numeroase
rânduri a dat instrucțiuni speciale pentru răspândirea și explicarea legii la sate. În același scop
în Neamț au fost trimise în septembrie 1864, 320 de broșuri ale legii rurale 70, iar în luna
octombrie un număr de 49 exemplare, instrucțuni pentru comisiile de plăși71. Cu toate că
primise ordine speciale, prefectul județului Neamț nu s-a deplasat la reședința de plasă, pentru
a explica legea rurală mulțumindu-se cu retransmiterea aceluiaș ordin subprefecților, care au
arătat multă încetineală în tălmăcirea legii rurale72. Din cauza aceasta și lucrările de
împroprietărire s-au desfășurat cu destulă încetineală, mulți țărani fiind nedreptățiți la
împroprietărire din cauza necunoașterii legii și cui să se adreseze pentru lămurirea
problemelor.
Potrivit prevederilor art. 24 din legea rurală, se constituia în fiecare plasă câte o
comisie, numită „comisie de o constatare”, formată dintr-un delegat al proprietarilor, unul al
clăcașilor și unul al fiscului. Aceste comisii aveau menirea de a constata numărul clăcașilor ce
urmau să fie împroprietăriți și de „a stabili diferite categorii de clăcași aflați pe fiecare
proprietate”. Toate aceste comisii mai aveau menirea de a determina după constatările de pe
teren, cifra despăgubirilor pentru fiecare proprietar.
O comisie ad-hoc, formată dintr-un reprezentant al proprietarului și unul al autărității
comunale, urmau să facă alegerea și delimitarea locurilor, care se cuveneau după art. 1 din
lege să fie date clăcașilor. Dacă pe parcursul lucrărilor pe care le desfășurau comisiile ad-hoc
se iveau divergențe între cele două părți, în privința întinderii pămîntului, prefectul județului
urma să desemneze pe inginerul topograf care urma să hotărască și să răspundă personal de
exactitatea măsurătorii. Dacă aceste divergențe erau de altă natură, trecerea clăcașilor dintr-o
categorie într-alta, strămutarea forțată, calitatea pământului, etc., partea nemulțumită,
proprietar sau clăcaș, avea dreptul să facă contestație la Comitetul permanent al județului.
În asemenea situații prin tragere la sorți era desemnat un supra-arbitru, ales dintre membrii
Comitetului permanent, care după o cercetare minuțioasă urma să decidă. Contra deciziei
acestuia se putea face contestație în 5 luni la Consilul de Stat. Numeroase au fost cazurile în
județul Neamț, cînd s-a apelat la supra-arbitru; dosarul cu procesele verbale ale Comitetului
permanent al județului Neamț din anul 18?
În cele mai multe cazuri erau numiti ca supra-arbitru: Iordache Mătăsaru73 și Grigore
Tsăcescu74. Aceștia după ce analizau la fața locului cererile, atât a clăcașilor cât și a
proprietarilor, în calitatea lor de supra-arbitru hotărau ce măsuri trebuia să se ia.
După terminarea lucrărilor comisiei ad-hoc din fiecare comună, inginerul topograf al
statului, desemnat câte unu la fiecare județ, după ce verifica măsurătorile făcute anterior,
trecea la ridicarea în lan a terenurilor date clăcașilor, a hotarelor vetrei satului etc. În județul
Neamț, ca inginer topograf a Statului, însărcinat cu aceste liucrări, întâlnim mai multe
persoane, fapt surprinzător, dacă ne gîndim la numărul mic al înginerilor topografi ce erau în
această perioadă, fapt ce a determinat guvernul să detașeze provizoriu, pentru aceste lucrări,
ofițeri activi cu cunoștințe de topografie75. Procesul-verbal de delimitare încheiat în august
70
Direcția Județeană Neamț a Arhivelor Naționale, Fond „Prefectura Neamț”, dos. 5/1864, F. 7.
71
Ibidem, f. 32.
72
Ibidem, f. 71 și verso.
73
Ibidem, f. 2, 26, 53, 75, 84, 99, 101, 102.
74
Ibidem, f. 24, 77, 86, 87, 93, 154, 169.
75
N. Adăniloaie și Dan Berindei, op. cit, pp. 245-246.
93
1865, pentru moșia Hangu, este semnat de inginerul topograf E. Dobias76. Dintr-un alt proces-
verbal de delimitare a moșiei Crăcăoani cu satul Cracăul Negru, încheiat la 5 august 165,
constatăm că inginerul topograf delimitator a moșiei Statului-Ladislau Bobinschi, fusese
”angajat pentru delimitarea moșiilor statului a plășilor Piatra, Bistrița și Muntele77.
Procesul verbal de delimitare încheiat la 6 iulie 1865, era semnat de inginerul A.
Brauner, care la încheiere măsurătorilor declara: „cu acest mod rămînînd mulțumitor ambele
părți au încheiat acest proces verbal”78
Nu se cunoaște numărul exact al inginerilor topografi ce au lucrat atât pe moșiile
statului, cât și pe moșiile particulare. În schimb, în județul Neamț inginerii topografi nu au
frânat desfășurarea lucrărilor de împroprietăriri, achitându-se conștiincios de sarcinile primite.
În sprijinul celor afirmate mai sus vine și faptul că pe cele mai multe dintre moșii se făcuseră
delimitările, până în vara lui 1865, iar datele proceselor verbale încheiate de către inginerii
topografi erau foarte apropiate cu datele proceselor verbale a comisiilor de constatare.
În județul Neamț comisiile de plasă s-au constituit după 21 septembrie 1864, când
venise la Prefectură o completare la circulara din 14 septembrie 1864, în care se arăta că
alegerea deputatului comunal din comisia constatatoare, urmează a se face de către consilierii
comunali79. În felul acesta puteau fi aleși în comisia constataoare orice alt consilier care se
bucura de încrederea locuitorilor din comună. Este și cazul locuitorilor din Grumăzești, Plasa
de Sus, care au ales deputat din partea sătenilor pe V. Monag și nu pe primarul comunei 80, în
timp ce locuitorii de pe moșia Topolița și Tolică își alegeau ca delegat din partea lor pe
primarul comunei I. Apostol81.
Folosindu-se de faptul că legiuitorul nu-i obliga prin lege pe proprietari să-și
desemneze delegați în comisiile de plasă, moșierii au căutat prin aceasta să tergiverseze
aplicarea reformei agrare, să saboteze tacit sau organizat aplicarea ei. În județul Neamț, o
parte din comisiile de plasă și-au început activitatea chiar din toamna anului 1864, trecând cu
multă răspundere la stabilirea categoriilor de clăcași și a pămîntului ce li se cuvenea acestora.
Deoarece proprietarii dorind să întîrzie aplicarea reformei agrare nu trimiteau delegați în
aceste comisii, ceilalți doi membri din partea fiscului și din partea sătenilor au trecut la
întocmirea listelor82.
Astfel în plasa Mijlocul, comisia formată pentru moșia Parte din Uscați se încheia
procesul verbal de constatare a numărului de clăcași în anul 1864. Ambele procese verbale
amintite mai sus au fost semnate numai de delegatul sătenilor Alexandru Chelaru și de cel al
fiscului, care era subprefectul de plasă Miclescu.
Reforma agrară din anul 1864 este considerată ca reprezentând unul din cele mai
importante evenimente din istoria modernă a României.
76
D.J.N.A.N., fond Prefectura Neamț, dos. 2/1865, f. 7.
77
Ibidem, dso. 1/1865, f. 1-2.
78
Ibidem, dos. 5/1864, f. 21.
79
D.J.N.A.N., fond Prefectura Neamț, dos. 5/1864, f. 19.
80
Ibidem, f. 53.
81
Ibidem, dos. 4/1864, f. 26-27.
82
N. Adăniloaiei, D. Berindei, op. cit., p. 259.
94
Articole
VULNERABILITĂȚI, AMENINȚĂRI, RISCURI83
Importanța securității cibernetice

Dezvoltarea internetului permite unui atacator să desfășoare atacuri cibernetice din
orice punct de pe glob.
Riscurile cauzate de o lipsă de cunoaștere a unor măsuri minime de securitate
cibernetică sunt următoarele:
Furtul datelor personale, a informațiilor confidențiale și vânzarea lor către competitor;
Indisponibilitatea serviciilor;
Costuri ridicate pentru contracararea efectelor rezultate în urma atacurilor;
Afectarea imaginii și credibilității persoanei/organizației.
Cele mai multe vulnerabilități care pot fi exploatate de un criminal cibernetic sunt:
Browser-ul Web;
Clientii de chat;
Aplicatiile Web;
Aplicatiile Office;
Aplicatiile PDF;
Vulnerabilitate, amenințare și risc
Vulnerabilitate – o slăbiciune ce poate fi declanșată accidental sau exploatată

intenționat cu scopul de a cauza o breșă de securitate;
Amenințare – posibilitatea de exercitare a unei vulnerabilități de către un agent sau actor,
intenționat sau neintenționat. Calea sau unealta folosită se numește vector de amenințare;
Risc – probabilitatea și impactul unei vulnerabilități exercitate de către un actor.
Atacatori
Hacker: un individ cu cunoștințe vaste în domeniul calculatoarelor/software. Cel mai adesea
dispune și de aptitudini avansate în programare. Cunoscuți ca și “White Hats” aceștia
descoperă vulnerabilități, le fac publice și niciodată nu acționează cu scop malițios;
Cracker: Cunoscut sub termenul de “Black Hat”, are cunoștințe similare cu un hacker, dar
scopul acestuia este de a sparge, a trece peste securitatea unui sistem informatic sau de a
obține acces neautorizat la o aplicatie software farăa respecta drepturile de autor. Astfel el
încearcă să obțină diverse foloase prin acțiunile sale;
Script Kiddies: utilizatori de calculator nesofisticați care știu cum să execute software
malițios;
Cybercriminal: creeazăși vând boti, furăși vând date bancare, industriale, militare, etc.;
Atacuri
Ingineria socială (social engineering) – se referă la acțiunile de extragere de informații
confidențiale păcălind utilizatorii legitimi prin diferite modalități. Aceste modalitati pot fi:
83
ALEXANDRU IOAN UNGUREANU, colonel STS, un fiu de seamă al Grințieșului, apropiat încă din 2004
revistei noastre.
95
Impersonarea – o tehnică de bază prin care un actor pretinde a fi altcineva, de cele mai multe
ori pretinzând a fi chiar victima sau o persoană apropiată victimei, cu scopul de a câștiga
încredere;
Familiaritatea / Carisma – aceasta tehnică se bazează de multe ori pe carisma naturală a
atacatorului și posibilitatea acestuia de a prezenta o cerere cu intenții și efecte malițioase ca
fiind o cerere rezonabilă si plauzibilă;
Consens – se bazează pe anticipare sau persuasivitatea atacatorului de a face victima să
acționeze în modul dorit de acesta. De asemenea, această tehnică exploatează comportamentul
binevoitor al victimei;
Intimidare – această tehnică se bazează pe tendința victimelor de a nu refuza o cerere venită
din partea unui actor superior în statut sau expertiză;
Urgentare – se bazează pe modificarea modului în care o persoana gândește și ia decizii atunci
când i se prezintă o situație critică, urgență falsă;
Câștigarea încrederii – prin prezentarea unui set de informații obținute prin alte tipuri de
atacuri viitoarelor victime;
Dumpster diving – se referă la căutarea de informații în coșul de gunoi și se bazează pe
reciclarea incorectă sau de multe ori inexistentă a diverselor date;
Monitorizarea victimelor de la distanță;
Lunchtime attack - lăsarea stațiilor de lucru nesupravegheate, fără un mijloc de autentificare
activ. Evitarea mijloacelor de autentificare de către atacator prin urmărirea îndeaproape a unei
personae autorizate sau convingerea victimei în a-i permite atacatorului acces.
Phishing - acest tip de atac combină ingineria socială cu furtul de identitate (spoofing). Un
exemplu în acest sens poate fi crearea unui site web momeală, foarte asemănător cu cel
original (legitim). Prin intermediul unor email-uri trimise clientilor ca venind din partea site-
ului original, care să solicite actualizarea contului și care să conțină un link către site-ul
momeală. Atacatorul poate obține astfel credențialele conturilor, odată ce sunt introduse de
către victime.
Spear phishing – sunt atacuri phishing direcționate către o anumitățintă, fie indivizi sau
companii. O deosebire între cele două atacuri de tip phising este lipsa de informații din cadrul
atacului clasic, adică ținta nu este momită cu nimic;
Malware - este un tip de software proiectat intenționat pentru deteriorarea unui computer sau
infiltrarea în el, sau/și deteriorarea ori infiltrarea în întregi rețele de computere. Noțiunea se
utilizează generalizat de către informaticieni pentru a desemna orice formă ostilă, intruzivă
sau supărătoare de software sau cod de program.
Tipuri de malware:
Virus - este în general un program care se instalează singur, fără voia utilizatorului, și poate
provoca pagube atât în sistemul de operare, cât și în elementele hardware (fizice) ale
computerului;
Vierme - sunt programe capabile să se răspândeascăîn mod autonom, fără a fi necesar să se
atașeze de alte programe din computer;
Troian - sunt programe dăunătoare deghizate într-unele pașnice. Un troian se prezintă ca un
fișier inofensiv, dar de fapt software-ul malițios poate șterge documente sau poate instala alte
programe vătămătoare.
Spyware - este un tip de malware instalat pe un computer fărăștirea utilizatorului, greu de
detectat și care adună informații despre acesta și le face accesibile altor persoane, care
utilizează aceste informații în propriul lor interes.
Spam - este procesul de expediere a mesajelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori
cu caracter comercial, de publicitate pentru produse și servicii dubioase.
Ransomware - Ransomware este un software malițios care încearcă să sustragă bani de la
utilizatori, în principal prin blocarea activității acestora pe sistemele pe care lucrează.
96
Activitatea acestui tip de malware nu este o noutate, dar în ultimul timp a apărut un trend
bazat pe un malware de tip ransomware, calificat de către specialiști drept sinistru. Mai precis,
în locul utilizării trucurilor obișnuite pentru a bloca activitatea utilizatorului, ransomware-ul
de tip crypto blocheză accesul la diferite fișiere (documente, fotografii, muzică, filme etc.)
prin criptarea acestora. O astfel de tacticăîngreunează foarte mult procesul de recuperare a
fișierelor din moment ce simpla dezinfecție cu antivirus nu mai este de ajuns. De cele mai
multe ori datele sunt complet compromise.
Provocări de securitate
actualizarea și armonizarea cadrului național de reglementare în domeniul securității
cibernetice în concordanță cu evoluțiile mediului de referință;
evoluția tehnologică;
creșterea complexității infrastructurilor de comunicații și adaptarea lor în raport cu atacurile
cibernetice;
cooperarea între sectorul public și cel privat, în vederea prevenirii și combaterii
infracționalităților cibernetice;
creșterea nivelului de protecție al infrastructurilor cibernetice prin corelarea măsurilor
intreprinse cu resursele disponibile în sectorul public și privat;
resurse umane specializate.
DE CE UTILIZATORUL ESTE O ȚINTĂ

Utilizatorul nu se consideră niciodată o potențialățintăîn mediul online, deci ca și rezultat nu îi
pasă de securitatea sa în mediul online;
Utilizatorul consideră că prezența unei echipe de securitate (exemplu: CERT) sau
implementarea unor tehnologii de securitate sunt suficiente pentru a fi asigurată protecția în
mediul online;
Utilizatorul consideră că acțiunile sale asupra sistemelui informatic nu influențeazăîn niciun
fel securitate informatică a acestuia;
Utilizatorul se poate expune accidental:
documente uitate în locuri online publice (locuri cum ar fi rețele sociale, partajări de
documente, etc.);
încărcărea unor informații sensibile pe servere de „test”;
folosirea funcției de auto-complete la trimiterea de email.
În concluzie, trebuie să ne asiguram că prin acțiunile noastre nu ne facem rău singuri. Trebuie
să fim suspicioși când primim un cadou neașteptat, și mai ales de la o adresă cu care nu am
mai comunicat. Trebuie să verificăm sursa diverselor cereri, de fiecare dată când avem o
suspiciune.
97
Articole
DREPTUL DE A FI UITAT84
Regulamentul General privind Protecția Datelor reprezintă, pe scurt, modalitatea prin care
Uniunea Europeană a hotărât, în anul 2016, să protejeze intimitatea și viața privată a persoanelor
fizice.
La acea dată, aceasta și-a însușit rolul de lider modial, unind propunerile legislative elaborate
de statele membre, astfel, adoptând cel mai complex cadru legislativ cu privire la protecția datelor.
GDPR se aplică la nivelul întregii comunități, statele membre, având obligația de a transpune în
legislația națională normele referitoare la protecția datelor cu caracter personal.
Esența actului normativ menționat mai sus vizează „dreptul persoanei fizice de a deține
controlul cu privire la informațiile cu caracter personal”.85
Definirea sintagmei „date cu caracter personal” a condus la discuții controversate de-a lungul
timpului, însă opinia majoritară o definește ca fiind „orice informații care se referă la o persoană fizică
identificată sau identificabilă.”86
Spre exemplu, din categoria informațiilor cu caracter personal fac parte: numele și prenumele
unei persoane, adresa de e-mail, adresa la care locuiește, un număr de act de identitate, o adresă de
protocol de internet (IP), datele cu privire la locație, în acest caz, fiind incluse și datele înregistrate cu
funcția de date disponibilă pe un telefon mobil. De asemenea, și un identificator de modul cookie face
parte din această categorie, existând însă o legislație specifică în acest domeniu care se aplică la
cazurile particulare.
Ideea de protecție a dreptului la viață privată a luat naștere încă în anul 1948, odată cu
adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.
La nivelul țării noastre, Regulamentul general privind protecția datelor (denumit în continuare
„GDPR” sau „Regulament GDPR”) a devenit lege, 2 ani mai târziu, începând cu 25 mai 2018.
În pas de tranziție către era digitală, protecția informațiilor cu caracter personal reprezintă un
subiect serios și destul de controversat deoarece se aduce în discuție protecția datelor cu caracter
personal de pe rețelele de socializare.
Regulamentul general privind Protecția Datelor conchide o serie de principii, precum:
✓ Responsabilitate – documentarea proceselor;

✓ Legalitatea– prelucrarea datelor cu caracter personal în mod legal și corect față de persoana
vizată și explicându-i de ce se folosește această modalitate într-un limbaj pe care îl poate
înțelege, fără jargon juridic;
✓ Limitarea scopului – nu se pot folosi datele în alt scop decât cel prezentat persoanei care
furnizează aceste informații;
✓ Minimizarea datelor – nu se pot prelucra mai multe date decât sunt necesare;
✓ Exactitate – se păstrează datele actualizate;
✓ Integritate și confidențialitate – se protejează datele prin măsuri adecvate.
Principiul responsabilității este menționat în mod prioritar deoarece acesta presupune ca

„operatorul de date să fie singurul responsabil de implementarea măsurilor necesare pentru protecția
datelor cu caracter personal și că se poate demonstra că aceste măsuri au fost implementate în mod
adecvat”87.
84
GEORGIANA IULIANA APOPEI, jurist, fostă elevă s şcolii
85
Regulamentul general privind protecția datelor în Uniunea Europeană disponibil la https://www.esri.com/ro-
ro/privacy/privacy-gdpr .
86
Avizul 05/2014 privind tehnicile de anonimizare, disponibil la https://ec.europa.eu/justice/article-
29/documentation/opinion-recommendation/files/2014/wp216_ro.pdf .
87
Noul Regulament General de Protecția Datelor disponbil la https://www.dataprotection.ro/?page=Procedura-
TFTP.
98
Altfel spus, nu este suficient să protejăm datele cu caracter personal, ci trebuie și să documentăm
aceste procese prin politici și proceduri, precum registre, analize, acorduri cu partenerii comerciali,
consimțăminte documentate, informări către persoane
Regulamentul General privind Protecția Datelor prezintă o serie de avantaje, precum:
• respectarea dreptului la viață privată, iar în zilele noastre se are în vedere în special
respectarea în mediul online;
• asigurarea confidențialității datelor atunci când sunt dezvoltate noile tehnologii;
• introducerea conceptului de „responsabilitate” prin care organizațiile trebuie să poată
demonstra conformitatea cu GDPR;
• autorităților de supraveghere li se atribuie un drept sporit de control cu privire la protecția
datelor cu caracter personal;
• sancțiuni semnificative pentru cei care încalcă prevederile Regulamentului.
• desemnarea unui Responsabil cu protecția datelor (DPO) dacă prelucrările de date personale
generează riscuri pentru persoanele fizice.
Când o companie sau o organizație solicită exprimarea consimțământului, trebuie să vă exprimați

acordul printr-o acțiune clară, de exemplu, semnând un formular de consimțământ sau bifând „da" pe
un site unde există posibilitatea de a alege între „da" și „nu". Similar este și cazul în care accesați
anumite site-uri în mediul online.
Dreptul de a fi uitat sau dreptul la ștergerea datelor

Regulamentul privind protecția datelor introduce o noutate legislativă și anume dreptul de a fi
uitat sau de a șterge datele cu caracter personal. Acestă prerogativă se poate transpune în practică prin
formularea unei cereri de ștergere de către persoana fizică, fie în mod verbal, fie în scris, iar compania
sau instituția are la dispoziție un termen de 30 de zile pentru a formula un răspuns, iar ulterior pentru a
lua măsurile necesare în acest sens.
Dreptul de a fi uitat nu este un drept absolut, ci sunt concretizate în mod expres circumstanțele în
care acesta se aplică, astfel:
✓ în situația în care informațiile nu mai sunt necesare pentru scopul pentru care au fost colectate
sau prelucrate în mod inițial;
✓ în situația în care prelucrarea datelor de acest gen are ca temei legal consimțământul
persoanei fizice, iar aceasta își retrage consimțământul;
✓ în ipoteza în care obținerea și stocarea informațiilor cu caracter personal au la bază interesul
legitim, iar persoana în cauză motivează că nu prezintă un interes legitim cu privire la
continuarea prelucrării datelor;
✓ atunci când se prelucrează informațiile personale în scopuri de marketing și persoana
obiectează la prelucrarea respectivă;
✓ în situația în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în mod ilegal.
Din punct de vedere legal sunt prevăzute câteva situații specifice când se poate refuza ștergerea
datelor cu caracter personal și anume: atunci când informațiile sunt necesare în scopuri de sănătate
publică, având la bază interesul public sau atunci când prelucrarea este strict necesară în scopul
medicinii preventive sau profesionale, excepție făcând situația în care datele sunt prelucrate de către
sau sub responsabilitatea unui profesionist care face obiectul unei obligații legale privind secretul
profesional (de exemplu, un profesionist în domeniul sănătății).
De asemenea, există cazuri când se poate refuza a se răspunde la o cerere de ștergere a datelor cu
caracter personal atunci când această este considerată nefondată, adică motivul invocat nu este unul
clar și credibil.
99
Dreptul de ștergere a datelor colectate de la copii
Un accent deosebit cade asupra dreptului de a șterge datele cu caracter personal dacă cererea
se referă la datele colectate de la copii. Aceasta presupune protecția sporită a informațiilor colectate de
la minori, în special în mediul online, în cadrul GDPR.
Atunci când datele sunt colectate de la persoane minore trebuie acordată o importanță
deosebită oricărei solicitări de ștergere în situația în care prelucrarea datelor se bazează pe
consimțământul dat de un copil – în special orice prelucrare a datelor personale pe internet.
În cazul în care copiii au intenția să utilizeze servicii on-line (pentru a se conecta la rețele de
socializare, pentru a descărca muzică sau jocuri sau pentru a accesa anumite site-uri), minorii vor avea
nevoie de aprobarea părintelui sau tutorelui legal, întrucât aceste servicii utilizează datele personale
ale copiilor.
De îndată ce ajunge la vârsta de 16 ani (în unele țări din Uniunea Europeană limita este chiar
de 13 ani), copilul nu va mai avea nevoie de consimțământul parental. Controalele pentru verificarea
consimțământului parental trebuie să fie eficiente, de exemplu prin trimiterea unui mesaj de verificare
pe adresa de e-mail a părintelui.
Ștergerea datelor cu caracter personal de pe rețelele de socializare
În momentul în care un utilizator optează pentru ștergerea datelor cu caracter personal de pe

rețelele de socializare, acesta trebuie să opteze pentru ștergerea definitivă a contului deoarece, spre
exemplu, platforma de socializare Facebook continuă să utilizeze datele cu caracter personal pe care
beneficiarul contului le-a oferit în momentul creării acestuia și atunci când persoana optează pentru
dezactivarea contului.
Aceste platforme au capacitatea de a stoca un volum semnificativ de date, de aceea, este foarte
important să realizăm o triere a informațiilor pe care alegem să le cunoască ceilalți utilizatori ai
platformei.
Dezactivarea contului presupune posiblitatea de a putea folosi în continuare funcția Facebook
Messenger, numele, pozele și comentariile vor rămâne și, de asemenea, se va putea păstra rolul de
admin.
Ștergerea definitivă a contului implică și ștergerea definitivă a informațiilor puse la dispoziția
publicului, de aceea, indicat este să se realizeze o copie a pozelor și datelor de pe rețeaua de
socializare. Similar este și cazul platformei Instagram.
Interesant de discutat este contextul în care o persoană trece în neființă, iar aceasta are creat un
cont pe rețelele de socializare.
În acest caz, succesorii acesteia pot solicita ștergerea datelor cu caracter personal?
Au existat o serie de discuții controversate cu privire la acest subiect deoarece moștenitorii nu
pot invoca în această situație „dreptul de a fi uitat”. Conform reglementărilor din regulament, această
prerogativă se aplică doar persoanelor în viață, existând o lacună legislativă cu privire la situația
persoanelor decedate.
Cu toate acestea, chiar dacă nu este prevăzut în mod expres, legislația de la nivel european
oferă posibilitatea statelor membre de a include în legile naționale modalitatea în care se vor prelucra
datele cu caracter personal după decesul unei persoane.
Un exemplu în aces sens este Franța, care a prevăzut în mod expres faptul că persoanele fizice
pot oferi indicații stricte operatorilor de date cu privire la păstrarea sau ștergerea datelor cu caracter
personal după decesul acestora.
În România, nu există o reglementare în acest sens, însă dacă se ivește o astfel de situație se
poate utiliza regula generală prevăzută în materie civilă conform căreia „Memoria persoanei decedate
este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei aflate în viaţă”.88
Cu alte cuvinte, în țara în care trăim este interzisă orice atingere adusă dreptului la viață
privată a unui defunct fără consimțământul acestuia oferit în timpul vieții.
88
Art. 79 din Codul Civil
100
Pentru a evita aceste situații care uneori nu prezintă vreo rezolvare, rețelele de socializare, spre
exemplu Facebook, au găsit mai multe soluții cu privire la acest aspect.
Astfel, în anul 2015, a fost creată o secțiune specială prin intermediul căreia profilul unei
persoane decedate poate fi transformat în profil memorial, existând condiția ca acesta să rămână în
același stadiu în care se află la momentul trecerii în neființă a utilizatorului.
O a doua soluție pusă la dispoziție este desemnarea de către persoana fizică a unui
„moștenitor” al contului său de pe rețeaua de socializare, moștenitor ce trebuie să facă parte fie din
categoria rudelor mai apropiate, fie să aibă calitatea de soț supraviețuitor.
În cea de-a doua situație, a contractului de moștenire, succesorul poate modifica poza de profil
sau imaginea de copertă, poate accepta cereri noi de prietenie, însă nu poate să citească mesajele
primite sau să ștergă pe cineva din lista de prieteni.
Bibliografie
• Avizul 05/2014 privind tehnicile de anonimizare, disponibil la

https://ec.europa.eu/justice/article-29/documentation/opinion-
recommendation/files/2014/wp216_ro.pdf ;
• Codul Civil;
• Noul Regulament General de Protecția Datelor disponbil la
https://www.dataprotection.ro/?page=Procedura-TFTP ;
• Regulamentul general privind protecția datelor în Uniunea Europeană disponibil la
https://www.esri.com/ro-ro/privacy/privacy-gdpR .
101
Articole
„SIMȚ ENORM ȘI VĂZ MONSTRUOS”- LUMEA COPILĂRIEI ÎN TEXTELE

CARAGIALIENE. REFLEXII SATIRICE ASUPRA EDUCAȚIEI COPIILOR89
Printr-o diferențiere individuală, proprie creației de geniu, realismul povestitorilor

români din veacul al XIX-lea atinge neașteptata lui plenitidine în opera lui Caragiale. Pictura
mediului contemporan, a omului care îl reprezintă și a chipului în care se mișcă și vorbește
alcătuiesc obiectul artei lui Caragiale.
Exegeza literară, de cele mai variate coloraturi și la mai toate nivelele abundă în „lumi
literare”. În Caragialia delimitarea sociologică a lumii personajelor și a ambientului scapă
criteriilor de investigație extrinseci. Oamenii lui Caragiale se mișcă într-o lume fără obiecte,
dar se mișcă după deprinderile comune timpului și societății lor. Marele lui meșteșug constă
în prezentarea tipului de individ, încât adevărata temă a narațiunilor lui este viața societății
românești, mai cu seamă a micii burghezii bucureștene, în cele două sau trei decenii după
1880. Între formele de viață ale acestei societăți „un loc întins ocupă modul ei de a grăi,
vocabularul, ticurile verbale, expresiile comune, toate acele automatisme ale vorbirii, care
desenează, peste intenția comunicării individuale, structura obiectivă și autonomă a
limbajului omenesc.”90 „Față de Creangă, Caragiale reprezintă al doilea moment în
dezvoltarea omului care râde, acel al ființei dezintegrate, critice, îndreptând o privire lucidă și
neîndurătoare asupra„multelor scăderi ale vremii și societății lui”.91
Copiii sunt prezentaţi în schiţele lui I.L. Caragiale aproape exclusiv ca răsfăţaţi (d-l
Goe, Ionel), turbulenţi, necunoscând limitele. G. Călinescu consideră că Goe este ilustrat cu
răutate de autorul care nu suportă „surprizele animalului irational”, ca fiind lipsit de
inteligență, adorat peste limitele dragostei materne, prost-crescut, fără minte, adică, nu este
cuminte. Ceea ce i se reporșează personajului este vitalitatea sa, curiozitatea, poate puțin
teribilism specific vârstei, aspecte normale în dezvoltarea unui copil. Concluzionînd afirmă că
dramaturgul este un oriental pentru care nu există decât o vârstă, maturitatea, iar copilăria şi
bătrâneţea reprezintă impotenţe.
În schița D-L Goe autorul inversează cele două universuri umane pe care le
înfățișează, cel al copilului și cel al maturului, întrucât Goe se comportă ca un adult, pe când
cele trei dame se maimuțăresc, se comportă ridicol, pentru a fi pe placul „puișorului. De altfel
schița începe și se încheie sub semnul ironiei autorului„ ca să nu mai rămâie repetent și anul
acesta”, tânărul este dus la București, de 10 mai, „ mam‘ mare îl scuipă pe puișor să nu-l
deoache , îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce.” Se relevă astfel că personajul
este un tip reprezentativ, un simbol al copilului răsfățat, obraznic și egoist, dezvăluid astfel
efectele negative ale educației prost primite de odraslele unor familii înstărite. Contrastul
dintre aparență și esență, diferența dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele,
constituie la acest prozator o sursă inepuizabilă a comicului, dublată de o doză de ironie
resimțită pe tot parcursul lecturii. Nu știm dacă Goe și-a teminat vreodată studiile sau a
promovat clasa în anul respectiv, însă comportamentul său demonstrează o educație
necorespunzătoare, el este micul tiran al familiei , deoarece „cele trei dame” sunt supuse unor
presiuni psihologice pentru a-i accepta toate mofturile. În ciuda obrăzniciei, a lenei, a
incapacității sale intelectuale, Goe este socotit de ai săi deosebit de deștept și de sensibil:
„ – E lucru mare, cât e de deștept! Zice mam’mare”; „E ceva de speriat, parol! adaogă tanti
Mița” și se comportă ca atare speculând cu abilitate slăbiciunile și sentimentele familiei în
folosul său „Vezi că sunteți proaste amândouă?”. Fără a avea vreun merit deosebit, el este
89
Prof. CHIRILĂ CRISTINA-RAMONA
90
Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Editura Eminescu, București, 1973, p. 131;
91
Ibidem;
102
obișnuit să fie recompensat și atunci când nu este cazul, să primească totul la comandă și
necondiționat. De aceea i se pare normal ca și trenul să sosească atunci când vrea el
„mam’mare, de ce nu vine?… Eu vreau să vie!”, țipă, urlă și bate din picioare când îi zboară
pălăria: „ – Să oprească! Zbiară și mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria!
Să oprească!!!”, toate acestea fiind rezultate ale răsfățului și ale educației defectuoase primite
în familie.
În manieră identică cu „D-L Goe”, schița „Vizită” prezintă imaginea unei personalități
deformate comportamental din cauza unei greșite educații primite în familie. Ideea că un
caracter urât se modelează în familia înstărită unde copilul este învățat de la cea mai fragedă
vârstă să încalce normele de conduită morală se descifrează din succesiunea dinamică a unor
fapte pline de „tâlc”, rezultat firesc al extraordinarei capacități de observator a scriitorului.
Maria Popescu se comportă asemenea celor trei doamne din textul anterior, își gratulează fiul
cu atribute ca „ștrengar”, „deștept”, când fumează „îl vede ca pe un om mare”, deși „omul
mare” nu are decât „opt anișori”. Cu un astfel de „sistem educațional”, pune în pericol
sănătatea copilului; orbită, fascinată de Ionel în prea marea ei mândrie maternă, „madam
Popescu” abdică de la orice măsură mai dură necesară în formarea odraslei și se limitează la
gesturi ridicole, iar replicile ei frizează comedia:„ Nu ți-am spus să nu te mai apropii de
mașină când face cafea, că dacă te-aprinzi, moare mama?”. Voluntarismul negativ al lui
Ionel, cu toate obrăzniciile față de jupâneasă, dar mai ales față de musafir( ia cheseaua cu
dulceață și-i toarnă dulceața în galoși; varsă cafeaua pe pantalonii musafirului, împiedică
conversația adulților) căruia îi răspunde ritos. „Da, tu de ce tragi?”, atunci când acesta
încearcă să-l avertizeze de pericolul tutunului, toate produc mamei nesfârșite exclamații de
admirație pentru educația impecabilă pentru care a renunțat la petreceri în ultima perioadă.
Ionel, Goe încep seria personajelor negative, formate să fie obraznice, răsfățate, să nu
aducă nimic util societății, să trăiască egoist, să li se facă toate mofturile, să devină„
moftangiii literaturii române”.
G. Ibrăileanu are, însă, o opinie diferită, considerând că scriitorul satirizează o clasă
socială, burgezia, liberalismul „în aceste două schiţe e vorba tot de clasa mizerabilă, pe care el
o urăşte şi o despreţueşte atît de mult!”, este așadar literatură socială și nu, psihologică: „El
urăşte aşa de mult clasa cea nouă, încît o prigoneşte, cum s-ar zice popular, până-n pînzele
albe, până în copiii ei mici, care sînt antipatici.”92
Nu toţi copiii sunt însă răsfăţaţi şi obraznici în schiţele şi nuvelele lui Caragiale. Goe,
Ionel (din schiţa Vizită) sau „puiul” din Tren de plăcere aparţin unui anumit mediu social. În
schimb, copiii necăjiţi sunt priviţi cu duioşie, cu compasiune, fie că este vorba de Cănuţă,
băiatul de prăvălie supus brutalităţii jupânului, sau fetiţa venită să cumpere pe datorie de la
hangiul Stavrache în nuvela În vreme de război. Povestea lui Cănuță reprezintă o
surprinzătoare „metaforă caragialiană a sufletului omenesc”93 Exegezele care au discutat
funcționalitatea numelor proprii în opera caragialiană ne atrag atenția că opțiunile scriiorului
nu sunt niciodată întâmplătoare. „Cănuță” nu diminutivează un nume propriu, ci un substantiv
comun, sinonim în text cu „paharul”, „Tot așa și iar așa, pentru nimicuri a schimbat Cănuță
mulți stăpâni. Istoria lui se poate asemăna cu istoria unui pahar de apă care rabdă să-l umpli
cu litra și pentru o picătură se supără și dă pe-afară. Și lumea vede măcar ce se petrece cu
paharul: dar poate lumea înțelege ce se petrecea în sufletul lui Cănuță? Paharul stă pe față.
Sufletul lui Cănuță sta ascuns și pesemne era prea mic, prea strâmt-dădea repede pe dinafară.”
Fiind vorba de un suflet „prea mic, prea strîmt”, diminutivul apare cât se poate de firesc,
aducând o undă de afecțiune din partea naratorului. Caragiale pare să fie adeptul unei
92
Ibrăileanu, G., ed.șt. Patraș, Antonio, Patraș, Roxana, Scrieri alese, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași,
2010; p. 156
93
Papadima, Liviu, Caragiale, firește, Editura Fundației Culturale Române, București, 1999, p. 148
103
înțelegeri „sucite” a firii umane, care e umană tocmai întrucât îi e dat să încerce experiența
absurdului. În cazul lui Cănuță suferința, frustrările lui când e pedepsit pentru diversele
încurcături, sunt trăiri autentice, de o dezarmantă naturalețe, atât de rare la Caragiale. În
exegeza operei caragialiene, Cănuță, om sucit, reprezintă un avertisment de a folosi categoria
absurdului cum grano salis.
Școala-un lanț al slăbiciunilor

Şcoala apare la Caragiale ca un teren al favoritismului. al intervenţiilor. Mame,
prietene şi prieteni ale acestora folosesc diverse strategii în vederea obţinerii de favoruri
pentru proprii copii sau cunoscuți corigenţi sau pentru candidaţi la bacalaureat, care, în mod
normal, nu ar avea nicio şansă. Mama lui Ovidiu Georgescu nu înţelege necesitatea unui
obiect ca morala pentru un viitor avocat. Doamna Caliopi Georgescu, din schiţa Bacalaureat,
îşi vădeşte energia în triada imperativelor care se succed implacabil: „…să nu zici că nu poţi!
… ştiu că poţi! trebuie să poţi!”și în gesturile impulsive prin care îi indică birjarului drumul.
În Lanţul slăbiciunilor comicul provine din acumularea intervenţiilor pentru un personaj al
cărui nume nu este nici măcar cunoscut. Profesorii pe lângă care se fac intervenţiile sunt
rareori refractari ca Piscupescu, profesorul care locuieşte „într-o mahala depărtată”și nu se
conformează cerințelor noii clase sociale parvenite atitudine de neînţeles pentru ceilalţi,
pentru care este numit „dascăl prost”, fie cedează ca în situația domnului Popescu din schița
Bacalaureat, care provine la rândul lui dintr-o familie bună sau a Mariu Chicoş Rostogan în
Examenul anual.
Pentru tipul profesorului care se remarcă prin metoda lui pedagogică, Caragiale a ales un
ardelean, întrucât de la Şcoala Ardeleană a lui Gheorghe Lazăr, ardelenii se afirmaseră ca
promotori ai învăţământului naţional. Mariu Chicoş Rostogan este „un pedagog absolut”, un
pedagog de şcoală nouă”, caracterizat comic prin limbajul în care stereotipia formulelor
pseudo-docte este accentuată de efectul regionalismelor. Rostogan este eroul comic al mai
multor schiţe, excesiv dialogate, aproape nişte scenete: O inspecţiune, Ajunul examenelor,
Conferinţă, Examenul anual, grupate sub titlul comun Un pedagog de şcoală nouă.
Personajul își dezvăluie metodele didactice originale şi în schiţele Despre cometă şi
Emulaţiune. În realizarea personajului „pedagogului absolut” sunt evidente viziunea lui
Caragiale şi modalităţile sale de realizare a comicului. Scriitorul era adeptul teoriei formelor
fără fond prin care Titu Maiorescu, conducătorul Junimii, susţinea că modernizarea României
s-a realizat prin imitarea unor forme de organizare socială şi culturală pentru care nu exista
fondul necesar. Astfel, conform lui Maiorescu, s-ar fi înfiinţat universităţi fără să existe
profesori competenţi, Teatru Naţional fără un repertoriu românesc de valoare, ziare fără un
public pregătit să le înţeleagă. În spiritul formelor fără fond, Rostogan se consideră un
strălucit reprezentant al unei metode moderne, metoda intuitivă a lui „Peştaloţiu”, dar
mentalitatea şi comportarea sa faţă de elevi sunt primitive, în total contrast cu metoda
amintită. Metoda intuitivă a dascălului constă dintr-o succesiune de întrebări banale sau
absurde, făcând apel la memorie, nu la gândire. Aceasta este în principiu centrată asupra
elevilor, dar pedagogul îi dispreţuieşte pe copiii cu o situație modestă și îi favorizează doar pe
cei care provin din familii bune. El pretinde că îl conduce pe elev în descoperirea şi
înţelegerea adevărurilor ştiinţifice, dar în realitate întrebările sunt stereotipe, iar răspunsurile,
învăţate pe dinafară. Comicul se naşte din contrastul dintre pretenţia de discurs ştiinţific, pe de
o parte, şi limbajul inadecvat, pe de alta. Acest limbaj se caracterizează printr-un amestec de
pronunţie accentuat ardelenească, de termeni de origine germană redaţi incorect şi de
înjurături ungureşti. Vulgaritatea sa contrastează rizibil cu pretenţiile unor demonstraţii culte:
„Merem mai gheparte şi intrăm în ghemonstrăţiune (coboară la tablă, ia tibişirul şi desinează,
nu tocmai exact, o elipsă cu focarele foarte depărtate). […] Profesorul (stăpânindu-şi un
zâmbet simpatic). Mâncă-l cu mumă-ta! (schimbând repede tonul). Tot la foale ţi-i gândul, să
104
le-ndopi! Nu-i castraveche, mâncăule! e o elipsă, o curbă lunguiaţă, care are duplu ţentrum;
unul aici în punctul omicron, şi alt ţentrum togma dincoace, la ceilantă estremitake, în punctul
omega.”94 La examenul anual, acesta pune întrebări dificile elevilor săraci, în timp ce micului
Ftiriadi, însoţit de mama sa, o doamnă din înalta societate, îi pune întrebări la care acesta nu
trebuie să răspundă decât prin da sau nu, relevându-se un adept al favoritismului. Premisele
care au condus pedagogul la această mentalitate, sunt illustrate în schiţa Premiul întâi, în care
tânărul profesor Tiberiu Bumbeş este ameninţat cu pierderea postului dacă nu modifică
situaţia şcolară în favoarea fiului unui personaj influent în judeţ. Deoarcece această schiță are
subtitlul O reminiscenţă din tinereţele pedagogului, se poate considera că eroul schiţei,
Tiberiu Bumbeş, este un alter-ego al lui Mariu Chicoş Rostogan.
Pe de altă parte, Ion Luca Caragiale evocă în schiţa cu caracter memorialistic Peste 50
de ani, o figură luminoasă de dascăl, a învăţătorul său, Basile Drăgoşescu, ardelean cu
dragoste pentru limba pe care temeinic a predat-o elevilor și patriot: „Să-i dea Dumnezeu
odihnă bună bravului nostru dascăl, neuitatul meu Domnul Basile Drăgoşescu! În trei ani m-a-
nvăţat, cu litere străbune, româneasca toată câtă o ştiu până-n ziua de azi, că mai mult, după
el, nici n-am mai avut unde-nvăţa; şi tare bine-mi prinde! cum n-am fost bun la nimic, ce mă
făceam, dacă nici atâta nu ştiam, barem româneşte”? Manifestându-şi, împreună cu elevii
formaţi de el, sentimentele patriotice cu ocazia vizitei lui Cuza la Ploieşti, învăţătorul l-a
impresionat pe domnitor, care i-a spus: „- Să trăieşti! cu români ca tine n-am teamă!”
Satira ia însă din nou locul nostalgiei, fiindcă scriitorul şi-a evocat dascălul dedicat în
predarea limbii române pentru a-i ridiculiza pe contemporanii care, după cincizeci de ani de la
introducerea alfabetului latin, scriu cu greșeli „De cincizeci de ani scriem cu litere latine.[…]
Dormi în pace, alături de nuieluşa ta, binefăcătorul meu dascăl!”
Autorii comici ai epocii vor urma drumurile lui Caragiale, prin dialog și observație, prin
luciditățile ironiei, prin eliminarea lirismului din formula realistică, contribuind astfel la
progresele realismului.
94
Caragiale, Ion Luca, Momente și schițe, Editura Prietenii Cărții, București, 1994, p. 75
105
Articole
„Un pictor pictează pentru a-și descărca propriile simțăminte și viziuni” (Pablo Picasso)
PABLO PICASSO95
Biografia marelui artist denotă talent, înțelepciune, educație, dar și delicatețe, căldură,
putere și fragilitate, însoțite și de supărări, dureri, izolare, sobrietate, mister. Un magician al
culorilor și formelor, cu o viață personală tumultoasă.
Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios
Cipriano de la Santísima Trinidad Ruiz y Picasso – care este numele său complet – s-a născut
în orașul portuar andaluzian din sudul Spaniei, Málaga, la 25 octombrie 1881.
Mama sa, încă de copil, îl încuraja și îi dădea puterea să reușească, să se exprime
liber și curajos. Odată, i-ar fi spus: „Dacă devii soldat, vei fi general. Dacă te
călugăreşti, vei ajunge papă"; el a devenit pictor și a ajuns un geniu al picturii
universale.”96 Tatăl, Don José Ruiz y Blasco, a fost pictor și profesor de artă, de
unde și preocuparea de mic a lui Pablo pentru desen. Cu puținii bani din picturile
cu păsări și animale, din meseria de profesor și serviciile la un muzeu din
Málaga, familia își asigura traiul de zi cu zi. Poveștile vorbesc că primele cuvintele ale
micuțului Pablo au fost „piz”, prescurtarea cuvântului spaniol „lápiz” – „creion”, bineînțeles
creionul pentru pictură.97
Pablo a avut două surori: Lola, născută în 1884 și Conchita, născută în
1887, din păcate decedată, la doar 8 anișori, în timp ce familia se afla deja în La
Coruña.98
Pablo nu prea a fost interesat de școală, fiind mai mult atras de foaia de
desen, impresionând prin talentul său. Primele sale tablouri sunt realizate la
doar 7-8 ani: „Peisaj la Podul Malaga” și „Picadorul99 galben”.
Familia în care a crescut i-a oferit botezul și alte Sfinte Taine creștine,
romano-catolice, primind și educația religioasă în acest sens, deși, mai târziu, se declară ca
fiind ateu.100 Educația artistică, începută cu tatăl său la vârsta foarte fragedă.
Barcelona
După cum am afirmat mai sus, a fost continuată, unde a predat tatăl său, la Escuela de
Bellas Artes de Barcelona (Școala de Arte Frumoase din Barcelona101), la vârsta de 13 ani.
„S-au îmbarcat cu destinaţia Barcelona în ziua de 13 septembrie [1885] pe Cabo Roca,
un mic vas de mărfuri, după ce tatăl său ceruse transferul şi după ce şi-au petrecut vacanţa la
Málaga. Unchiul său Salvador, care deţinea funcţia de director al Serviciului de Sănătate din
portul Málaga, le obţinuse o importantă reducere de preţ al biletelor”102.
În Barcelona a fost profund impresionat de tot ce înseamnă acest oraș pescăresc,
pornind de la luptele cu tauri (din arena ce urma să fie închise în urma unei revolte), până la
femeile care coseau plasele de pescuit.
95
Prof. CRISTIAN VATAMANU, director Liceul Tehnologic Pipirig, masterand istorie (a decedat în 16
decembrie 2022)
96
https://www.ducksters.com/biography/artists/pablo_picasso.php
97
Ibidem
98
Decesul copilei, de angină difterică, s-a întâmplat la 10 ianuarie 1895
https://www.peramuseum.org/blog/the-artist-that-just-couldn%E2%80%99t-stop-creating-picasso-who-is-pablo-
picasso/1546
99
„picador” = toreador spaniol călare, care împinge taurul cu o lance
100
https://www.pablopicasso.org/picasso-biography.jsp
101
în ziua de azi, Academia Regală Catalană de Arte Frumoase Sfântul Gheorghe
102
Esteban Martin, Pictorul umbrelor, Ed. Rao, 2013, p. 15
106
La Barcelona a avut și Studioul – atelierul său, într-un mic apartament închiriat de tată,
chiar dacă salariul de profesor de desen și custode al Muzeului din Málaga nu era suficient
pentru a întreține o familie destul de numeroasă: părinții, 3 copii și soacra, în aceeași casă.
La Coruña
Următoarea destinație a familiei pictorului a fost orașul La Coruña, în nord-vestul
Spaniei – Galitia, departe de regiunea catalană, cu limba și obiceiurile ei, unde trăise până
atunci.
Chiar dacă școala nu prea era pe placul pictorului, caietele fiind cam pline de fel de fel
de desene, are ocazia să cunoască personalități intelectuale ale vremii: dr. Ramón Pérez
Costales (cel ce îi vizita des din cauza bolii surorii sale) și scriitoarea Emilia Pardo Bazán.
Tot la 13 ani a avut prima sa expoziție, la îndemnul și cu sprijinul lui Don Ramón,
într-o încăpere auxiliară a unui magazin de umbrele.103 Din păcate, aici are loc tragedia cu
moartea surorii artistului, la doar 8 ani, aducând mult mai multă tristețe și deznădejde în
familie.
Profitând de un schimb de posturi, tatăl lui Picasso decide să revină în Barcelona, nu
înainte de a se opri în Madrid și a petrece vara la Málaga.
Muzeul Prado din Madrid îi aduce tânărului Picasso un prim contact cu granzii
picturii: Rembrandt, Johannes Vermeer, El Greco, Francisco Goya și Diego Veláquez. Sunt
primele influențe pe care viitorul pictor le are de la un asemenea nivel: romantismul lui Goya,
manierismul lui El Greco, realismul și impresionismul lui Veláquez, elemente ce
individualizează pe acești pictori, cum ar fi anatomia lui Rembrandt.
Barcelona
Revenirea în Barcelona îi priește tânărului Picasso, care se reapucă de pictură. Aici
leagă o strânsă legătură de prietenie cu Manolo Pallarés.
Tematica desenelor lui Picasso cuprindea aproape toate aspectele orașului, mai ales
cerșetori, prostituate, muncitori căzuți în mizerie și sărăcie, alcoolici, orbi etc., dar și frumoasa
Carmen – călcătoreasa, care l-a impresionat profund.
Chipurile, multe schimonosite, nu au plăcut marinarului de pe
Patna, care i-a arătat părerea omului simplu despre desenele sale, dar și
părerea unuia despre femei și lume, în general. Acestei experiențe i se mai
adaugă în orașul catalan și cea de la Els Quatre Gats (Cei Patru Motani),
împreună cu prietenii săi. 104
Este perioada de început a operei lui Pablo, cu picturi ca: „Prima

împărtășanie”105, pictat în 1896, ca un omagiu adus dragii sale surori și
tovarășe de joacă din copilărie, Lola.106
Madrid
Pablo voia mai mult, nu l-a bucurat nici o distincție onorifică pentru un tablou în
Malaga, se despărțise de călcătoreasă, așa că nu i-a fost greu ca vara anului 1897 să o
petreacă, din nou, la Malaga.
În 1897, pe când nici nu avea încă 16 ani, a început studiile la Real Academia de
Bellas Artes de San Fernando din Madrid, cea mai prestigioasă instituție de artă din Spania, în
acele vremuri.107 Deși părea o deosebită oportunitate de afirmare, experiența din Madrid a fost
103
http://xnn.ro/pablo-picasso-20-fapte-viata/
104
Esteban Martin, Op.cit., p. 32-43
105
La 15 mai 1896, a apărut o cronică în Diario de Barcelona, în care Miguel Badía, referindu-se la acest tablou,
afirma că „există sensibilitate în personaje şi fermitate în conturarea anumitor părţi”
106
https://www.pablopicasso.org/first-communion.jsp
107
107
un dezastru complet, cu boală, atât trupească, dar mai ales una a sufletului singur și plin de
suferință. Singura soluție era să plece, revenind la Barcelona în 1899.108
Prima experiență pariziană

În anul 1900 Pablo ia pentru prima dată contact cu elita artistică pariziană. Deși,
alături de noul său prieten, jurnalistul Max Jacob, trăiau într-o sărăcie cumplită, a început să
iubească scena pariziană, cultura și actul artistic manifestat acolo la cel mai înalt nivel.109 La
Paris nu a stat decât aproape un an, din 1901 stabilindu-se la Madrid, timp în care, în revista
„Arta tânără” scoasă împreună cu Francisco Asis Soler, folosește pentru prima dată numele
scurt de „Picasso”, renunțând la Pablo Ruiz y Picasso.110 Poate fi considerat acest gest și
despărțirea de influența tatălui său și începutul expunerii propriei sale personalități.
Picasso, imigrantul parizian, a devenit un frenetic simpatizant al cetățenilor săraci,
flămânzi, având un impuls negativ asupra sentimentelor de izolare, delimitare.
Perioada albastră, a supărării (1901-1904)

Este o perioadă în viața artistului dominată de durerea pierderii
unui foarte apropiat prieten, Carlos Casagemas, care s-a sinucis.
Tablourile exprimă această durere permanentă prin fețele alungite și
predominanța culorii albastre, precum și prin personajele triste și sumbre,
sărace, oarbe, alături de nudul feminin. Operele definitorii ale acestei
perioade pot fi amintite: „Oameni săraci pe mare” și „Bătrânul chitarist”
(1903).111
Perioada roz, a culorilor vii, a nuanțelor calde și a revenirii fericirii (1904-1906)

După suferința cauzată de moartea prietenului său drag, transformată într-o depresie,
Picasso revine cu tablouri în care reapar sau chiar predomină culorile dinamice, calde, care
definesc conceptul de fericire: roz, roșu, trandafiriu, portocaliu, bej. Este perioada pe care
criticii o denumesc „a trandafirilor”, cu scene fericite, pline de viață.112
Reprezentative în acest sens pot fi amintite picturile: „Țăranii”, „Băiat cu pipă” și
„Mama și copilul”.
Opera „Băiatul cu pipa”, deși aparține perioadei de început, este

una dintre cele mai bine vândute picturi ale artistului.
Este perioada în care apar elementele curentului primitivist113, ca o
reîntoarcere spre începuturi, o escaladare a unei arte non-comerciale, de
satisfacție a artistului.114
Influența africană și apogeul primitivismului (1907-1909)

O perioadă scurtă, dar foarte lungă dacă o analizăm din perspectiva activității unui
artist, a fost cea în care s-au făcut simțite influențele africane unghiulare, pe care le-a văzut
într-o expoziție la Palais de Trocadero și de o mască africană deținută de Henri Matisse. Este
108
Esteban Martin, Op.cit., p.69
109
110
111
112
113
114
https://en.wikipedia.org/wiki/Primitivism
108
și o perioadă controversată, criticată de unii (unul dintre denunțători fiind, ironic, chiar
Matisse)115, dar una firească în ascensiunea și conturarea propriului stil matur, caracteristic în
evoluția oricărui artist.
Lucrarea definitorie a acestei perioade este: „Les Demoiselles
d’Avignon” („Doamnele din Avignon”).
Blamat și lăudat pentru stilul picturii „Doamnele din Avignon”,
aceasta devine, în mod categoric, una dintre capodoperele artistului.
Nudurile urâte, angoasa, fețele deformate, sunt expresii care nu se
întâlnesc numai la Picasso, ele caracterizând și operelor figurilor marcante
ale modernismului timpuriu: Joyce, Kandinsky, Schoenberg, Stravinsky,
Pound, Eliot, Apollinaire, Marinetti etc.116
Criticul de artă Louis Vauxcelles, îl caracterizează în 1908, ca „un tânăr extrem de
îndrăzneț, omul...[care] ...disprețuiește forma, reduce totul, locuri și figuri și case, până la
complexe geometrice (scheme geometrice) la cuburi”117
În anul 1911, la 29 de ani, Picasso este anchetat de poliție ca suspect al furtului
celebrei picturi „Monalisa” de la Muzeul Luvru. S-a ajuns aici pentru că, înainte cu doi ani,
prietenul său scriitorul Guillaume Apollinaire a furat de la Luvru câteva statuete și măști,
două dându-i-le lui Picasso. Intrat pe lista de suspecți, Apollinaire spune și despre lucrurile
furate date lui Picasso, ajungând amândoi ca suspecți, fiind exonerat însă, ulterior.118
Cubismul sintetic (1912-1919)

Picasso, alături de Braque sunt promotorii acestui curent de început de secol XX, care
are la bază geometria, în defavoarea perspectivei. Pictorul consideră, însă, că nu trebuie
abandonat coloritul și nici motivele ce pot fi ușor recunoscute și fac ușor legătura cu
realitatea, unind cubismul cu colajul, dând naștere cubismului sintetic, ca ultimă fază a acestui
curent artistic.119
Printre capodoperele artistului din această perioadă, putem enumera: „Fata cu
mandolina” (1910), „Drăguța mea” (1911-12) și altele.
Anii războiului, pictorul i-a petrecut în atelierul său din Paris, chiar
dacă mulți prieteni au plecat pe câmpul de luptă. Este perioada în care
relația sa intimă cu Fernande Olivier120 se încheie și se îndrăgostește de
Eva Gouel – subiectul tabloului „Fata cu mandolina”. Din păcate, soarta a
fost aspră în ceea ce privește viața personală a artistului, Eva murind de
tuberculoză în 1915. Urmează o scurtă perioadă de iubire cu Gaby
Depeyre Lespinesse, pentru ca în 1917 să se înfiripeze o nouă dragoste,
din nou destul de scurtă, cu o tânără actriță de 20 de ani, Paquerette, după
care cu Irene Lagut.
Iubirile trecătoare s-au încheiat odată cu prima sa soție, Olga Khoklova121, o
dansatoare de balet din Rusia, cu care s-a căsătorit în 1918. Împreună, după 3 ani, au avut un
115
116
Esteban Martin, Op.cit., p. 21
117
Christopher Butler, Modernism. A very short introduction, seria Oxford – Very Shot Introductions, p. 4
118
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/furtul-celui-mai-celebru-chip-din-istorie-mona-lisa
119
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cubism
120
Fernande Olivier (1881-1966), model şi artistă franceză, prima legătură amoroasă serioasă a lui Picasso, care
a lăsat şi o carte de amintiri intitulată Picasso şi prietenele sale, publicată în foileton în ziarul belgian Le Soir, în
anul 1930, dar artistul a reuşit, prin avocaţii săi, să oprească publicarea în continuare a lucrării
121
Olga Stepanovna Koklova (1891-1955), balerină ruso-ucraineană ce a făcut parte din compania lui Serghei
Diaghilev
109
fiu. Din păcate, această relație nu a funcționat prea mult, cei doi separându-se destul de
repede, însă, Picasso nu i-a acordat divorțul (din motive de avere), rămânând căsătoriți până în
1955.122
Relația cu Olga s-a înfiripat odată cu inedita colaborare a artistului cu Ballets Russes,
fiind prezentat lui Diaghilev de Jean Cocteau în 1916, ducând la prima sa colaborare de balet,
pentru „Parade” (1917). Ca designer a lucrat cu trupa de balet în spectacolele: „Le Tricorne”
(1919), „Pulcinella” (1920) – cu trei modele diferite - și „Cuadro Flamenco” (1921). În 1924 a
lucrat la punerea în scenă a baletului „Mercure” și „Le Train bleu”.123 La primul spectacol
amintit, văzând îmbinarea dintre muzica lui Erik Satie, costumele cubiste ale lui Picasso și
libretul absurd a lui Jean Cocteau, îl determină pe F. S. Flint să se întrebe: „Cu ce cuvinte
poate fi descrisă aceasta? Cubism-futurist? Jazz plastic? Fizic vers-libre? Decorativul
grotesc?”124
Neoclasicism și suprarealism (1919-1929)

După primul război mondial, Picasso face o mișcare în orientarea artistică, spre
neoclasicism, care pare cam abruptă, dar simplitatea și simetria caracteristică curentului este
adoptată cam colțuros și cu motive comode severe, cum le considera Émile-Jacques
Ruhlmann sau Süe & Mare.125
O lucrare sugestivă a primei etape din această perioadă a vieții
artistului este „Țărani adormiți” (1920).
Suprarealismul adaugă în artă spontaneitatea și

manifestările iraționalului. Picasso, după anii ’20 tinde spre acest nou curent
artistic, revenind și la influența primitivistă.
Un tablou elocvent al suprarealismului lui Picasso este: „Trei dansatori”
(1925).
În anul 1927, la 46 de ani, artistul începe o nouă poveste de dragoste cu
Marie-Therese Walter126, o tânără spaniolă de 17 ani, chiar dacă nu era divorțat de soția sa.
Rodul iubirii cu Marie a fost o fiică, Maya. Cei doi au stat împreună până
în 1936, acestei noi amante fiindu-i dedicată suita de 100 de gravuri
cunoscută sub numele de „Vollard Suite” (finalizată în 1937). Nu trece
prea mult timp, iar în 1937 se îndrăgostește de Dora Maar127.
Patruzeci și șase dintre aceste gravuri sunt din

„Atelierul Sculptorului” (1933-1934), multe cu o persoană care
contemplează opera sculpturală în contrast cu gândirea sa, în unele opere
fiind evidente influențele de mitologie sexuală păgână, pre-creștină și
arcadiene. De exemplu, într-una dintre acestea, o femeie frumoasă se uită la o sculptură
suprarealistă făcută din bile, o pernă, picioare de masă etc.128
Cea mai mare lucrare a pictorului este realizată în timpul războiului civil spaniol
(1936-1939), intitulată „Guernica”.
122
123
https://nga.gov.au/exhibition/balletsrusses/default.cfm?MnuID=4&GALID=21618&viewID=3
124
Christopher Butler, Modernism. A very short introduction, seria Oxford – Very Shot Introductions, p. 10
125
https://ro.wikipedia.org/wiki/Neoclasicism
126
Marie-Thérèse Walter (1909-1977), amanta şi modelul lui Picasso între anii 1927-1935
127
Henriette Theodora Markovitch, cunoscută în lumea artistică sub numele de Dora Maar (1907-1997), artist
plastic, pictoriţă, fotografă şi sculptoriţă franceză. Se pare că ea a fost și cea căreia i-a fost dedicat celebrul
tablou Gurnka.
128
Christopher Butler, Op.cit., p. 24
110
Muzeul Prado a avut în anii ’30, ca și director onorific, pe

pictorul Picasso, un semn al celebrității pe care deja o avea artistul.129
Perioada maturității artistice a pictorului (1940-1973)

În perioada Primului Război Mondial, Picasso rămâne la Paris,
unde continuă să picteze în atelierul său, cu toată hărțuirea Gestapoului
ocupanților germani. Preocuparea pentru pictură se completează și cu
cea pentru poezie. Din 1935 până prin 1939 artistul scrie peste 300 de
poezii.130
După 1944 se căsătorește cu mult mai tânăra studentă la arte,
Francoise Gilot, împreună având doi copii: Claude (1947) și Paloma (1949).131
La deja celebrele sale pasiuni artistice se mai adaugă și sculptura, participând cu
operele sale la expoziția internațională de la Muzeul de Artă din Philadelphia (1949), una
dintre viitoarele sale sculpturi, Chicago Picasso, fiind donată orașului american căreia i-a fost
dedicată.132
În 1961, la onorabila vârstă de 79 de ani, se căsătorește, pentru ultima dată, cu
Jacqueline Roque133, care avea numai 27 de ani, cu peste 50 de ani mai tânără. Din cele peste
70 de picturi pe care i le-a dedicat, tânăra a devenit cea mai mare muză din întreaga carieră a
pictorului.
Ultima parte a vieții este ca o amintire a trecutului și o îmbinare a
stilurilor pe care le-a încercat sau le-a revoluționat în întreaga sa viață.
Experții vorbesc despre un neoexpresionism de început în ultimele sale
lucrări.134
La 90 de ani a creat celebrul autoportret: „Înfruntând moartea”, un
creion cu roșu aprins al părului, cu ochii care oglindesc parcă trecutul și văd
aproape sfârșitul.
În urma sa a lăsat o avere impresionantă, atât în bani, dar și în valoarea operei sale.
Lucrarea sa „Băiatul cu pipa” a înregistrat un record de vânzare de 104 milioane $ în 2004, iar
lucrarea sa „Femeile din Algiers” a fost vândută la licitație pe 11 mai 2015 cu prețul de 179,3
milioane $.135
Picasso este, pe drept cuvânt, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului al XX-lea, iar
în domeniul artei plastice sigur se situează undeva sus de tot în ierarhie. A plecat de la
influența tatălui, pe care a lăsat-o în favoarea exprimării personalității proprii, a plecat de la
stiluri consacrate pe care le-a modelat, a pus punctul de plecare al cubismului, a decis să
amestece diverse stiluri, care trecute prin filiera talentului său deosebit, au devenit capodopere
artistice.
A avut o viață în care a fost și boală și suferință, peste care a trecut, încercând să-și
găsească fericirea în relațiile cu numeroase femei, devenite muze de inspirație pentru
numeroase picturi.
În cariera sa de aproximativ 75 de ani, Picasso a intrat în Cartea Recordurilor Guiness,
ca cel mai prolific pictor: aproximativ 13.500 de picturi și desene, 100.000 de imprimeuri și
129
https://www.artline.ro/Madrid---orasul-cu-cel-mai-vechi-restaurant-din-Europa-38750-1-n.html
130
Vezi Pablo Picasso, Poeme, Ed. Minerva, București, 2007, traducere de Irina Mavrodin
131
132
133
Jacqueline Roque (1927-1986), ultima soţie a lui Picasso și, se pare, cea mai devotată
134
135
http://xnn.ro/pablo-picasso-20-fapte-viata/
111
gravuri, 34.000 de ilustrații de cărți și 300 de sculpturi și ceramică. Opera sa a fost evaluată la
500 de milioane de lire sterline (788 de milioane de dolari).136
137
Poate această pictură îl definește, deși... familia nu a fost

ceva „familial”, cubismul este mult cizelat, doar tentația de a
original, evitând formele perfecte, duc la adevăratul Picasso. De
ce am zis că e reprezentativă? Pentru că este pe coperta ghidului
„National Gallery of Art”, Washintons D.C., 2021138
Viața de celebritate
„Nu i-aş dori nimănui faima mea; nici celui mai aprig
duşman… Mă îmbolnăveşte fizic… Mă protejez cât pot de
mult… Trăiesc zi şi noapte în spatele uşilor încuiate de două ori
cu cheia. Chiar şi aşa, oamenii vin buluc, spionează până şi cu
binoclul. E o nebunie.”, a declarat pictorul unei reporterițe.
Femeile și vinul roșu au fost plăcerea vieții139, faima i-a adus mulți bani, dar și mulți
dușmani (ex. marinarul dintr-o pictură, șters din forma finală).140
Imagini:
1. https://www.peramuseum.org/blog/the-artist-that-just-couldn%E2%80%99t-stop-creating-
picasso-who-is-pablo-picasso/1546
2. https://www.peramuseum.org/blog/the-artist-that-just-couldn%E2%80%99t-stop-creating-
picasso-who-is-pablo-picasso/1546
3. https://www.pablopicasso.org/first-communion.jsp
4. https://www.ilibrarian.net/art/picasso_old_guitarist_lg.jpg
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Gar%C3%A7on_%C3%A0_la_pipe
6. https://www.flickr.com/photos/lespetitescases/4850275610
7. https://www.flickr.com/photos/wallyg/2383703552
8. https://www.pablopicasso.org/sleeping-peasants.jsp#prettyPhoto[image1]/0/
9. https://www.pablopicasso.org/three-dancers.jsp#prettyPhoto
10. “Garcon et Dormeuse a la Chandelle” (1934) - https://www.parkwestgallery.com/picasso-
vollard-suite/
11. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mural_del_Gernika.jpg
12. https://www.vermontdrawingstudio.com/thelifeofart/2018/12/2/picassos-late-self-portrait
136
https://www.guinnessworldrecords.com/world-records/most-prolific-painter/
137
„Picasso în studioul său”, Rue des Grandes, 1939 - 36.6 x 27.5 cm, National Gallery of Australia, Canberra
138138
https://www.nga.gov/learn/families/an-eye-for-art.html
139
Esteban Martin, Pictorul umbrelor, Ed. Rao, 2013, p.6
140
Esteban Martin, Pictorul umbrelor, Ed. Rao, 2013, p. 8-10
112
Articole
CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE MUNTELE CEAHLĂU ȘI VALEA BISTRIȚEI141
Teritoriul locuit de români a fost străbutut de-a lungul istoriei de numeroși călători, în trecere
sau veniți aici din interese politice, militare sau religioase. Unii dintre aceștia au lăsat însemnări mai
mult sau mai puțin amănunțite, de la note de călătorie, la jurnale sau știri despre geografia, istoria,
bogățiile naturale, realitățile etnice, politice, sociale, religioase și de altă natură ale spațiului românesc.
În materialul de față încercăm o altfel de istorie a zonei, aceea redată prin ochii celuilalt, călătorul
străin care în perioada de început a secolului al XIX-lea și până la începutul celui de al XX-lea, a
străbătut zona, lăsând informații valoroase despre condițiile geografice, istoria și oamenii locului.
MUNTELE CEAHLĂU
Numele acestui masiv muntos este menționat pentru prima data într-un document din 1458,
din vremea lui Ștefan cel Mare, prin care se stabilea hotarul cu mănăstirea Bistrița. Dimitrie Cantemir
(1673-1723), domn al Moldovei și cărturar, în lucrarea „Descrierea Moldoveiˮ din anul 1716, pune
Muntele Ceahlău alături de Olimp, Pind și Pelias. De-a lungul anilor, Ceahlăul și Valea Bistriței au
inspirat o întreagă literatură, bogată în evocări prin operele lui Hogaș, Vlahuță sau Sadoveanu, fără a
uita și de evocările călătorilor străini, nu puțini, care au fost fascinați de muntele Ceahlău dar și de
valea de la poalele acestuia, Valea Bistriței.
Naturalistul german Iulius Edel, însoţit de farmacistul Iosef Szabo, călătorește prin Moldova la
1835, în scopul de a cerceta plantele, în special cele cu proprietăţi curative. Ascensiunea sa pe munte
a avut parte de o vreme capricioasă „lapoviță și ninsoare, iar vântul bătea cu putere. Înaintam printr-o
vale pierdută în ceață, spre vârful muntelui.ˮ142
Călugărul Partenie de la Neamţ descrie la 1837 muntele: „Pe el trebuie să te sui o zi; dar
rareori se întâmplă vreme potrivită să se poată cineva sui pe dânsul; pentru că totdeauna mai jos de el
stau norii, şi adesea în jurul lor plouă; deasupra e plan, iar spre miazănoapte crestat. Pe munţi e foarte
frig; adesea este omăt.”143 Billecocq vorbeşte şi el despre Ceahlău, Panaghia, care are numele
Fecioarei Maria. Sub vârful Panaghia se află „o stâncă ascuţită, pleşuvă, mai curând roasă de dinţii
furtunilor seculare şi care se crede că este o iubită infidelă a împăratului, Dochia, preschimbată în
piatră.”144
În vara anului 1840, Wilhelm Kotzebue urca Ceahlăul, cu al său vârf aşezat „pe un con
gigantic, acoperit cu brazde înverzite, de pe care unde şi un e se văd colţi de stâncă sub cele mai
romantice figuri şi forme.”145 Kotzebue spune despre vârful Toaca că are 7200 de urme peste nivelul
mării şi pe el se află o piatră care aminteşte de călătoria pe munte a domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza
în vara anului 1835.146
Revoluţionarul şi omul de cultură francez J. A. Vaillant a fost şi el pe Ceahlău în 1841 şi a
rămas „cutremurat de frumuseţile naturii privită în toate zărileˮ mărturisind că: „...în această stare,
înţeleg perfect cum acest munte a fost sacru la daci, cum marele preot şi-a aflat aici un refugiu”.147
Ajuns pe vârful Toaca, J.A. Vaillant notează entuziasmat: „În sfârşit, iată-ne pe vârful cel mai înalt al
Ceahlăului, la o înălţime considerabilă deasupra mării. Stăm pe un podiş rotund, destul de mare. La
mijloc este o cruce de lemn şi alături – o toacă. Călugărul bate în ea şi face o rugăciune(…) Mă aşez
la piciorul crucii, de unde mă pot bucura, în voie, de priveliştea de nedescris care ţine cât vezi cu
ochii. De aici nu se vede nimic din ceea ce aparţine omului! Oraşe, sate, mănăstiri – totul este şters de
141
Prof. drd. EMANUEL BĂLAN, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, director Liceul „Vasile Conta”,
Târgu Neamţ.
142
Ștefan G. Ciulei, Nina Ciulei, Ecaterina Ciulei, loc. cit., p. 275.
143
Gh. Bezviconi, op. cit., p. 341.
144
Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. V, p. 89.
145
C. Turcu, Wilhelm von Kotzebue, călător german prin județul Neamț, acum un veac, în „Anuarul liceului
Petru Rareș Piatra Neamțˮ, 1936-1940, p. 100.
146
Ibidem, p. 101.
147
C. Turcu, Un călător străin acum un veac în judeţul Neamţ, în „Anuarul Liceului Petru Rareş -Piatra-Neamţ”,
1933-1934, p. 11.
113
distanţă şi înălţime. […] Dar, peste tot şi peste toate, mereu o natură mare, sublimă, strălucitoare,
parfumată, care reînvie, se deschide, cântă, surâde şi creşte sub un cer azuriu”. Fireşte, izbânda-i
savurată cu nesaţ: „Servitorul meu, care se entuziasmează numai de înălţimea la care ne aflăm, îmi
umple liniştit luleaua şi mi-o întinde; eu o beau sau – pe franţuzeşte – o fumez în cinstea lui Dumnezeu
şi a operelor sale. Îmi pare că fumul îmi ajunge mai proaspăt în plămâni şi mirosul tutunului,
amestecat cu mii de parfumuri ce ies din adâncuri, îmi pricinuieşte un moment de extaz, cum nici
opiumul nu mi-a produs vreodată. În această stare, înţeleg perfect de ce dacii au socotit sfânt acest
munte, căutându-şi aici un refugiu, şi de ce marele lor preot şi-a stabilit tot aici reşedinţa”. Cinstindu-
se şi cu vinişor din plosca anume purtată de un sătean, grupul începe coborârea: „Când am ajuns la
izvoarele torentului numit Rupturi, călugărul mi-a atras atenţia asupra unui punct negru ce se vede
într-un fund de prăpastie, între Piatra Detunată şi Sahastru: – Ce-i acolo? l-am întrebat. – Îi Dochia:
zâna Dochia. Dacă dumneata ţii s-o vezi, putem ajunge şi-acolo […].
Drumul era lung, dar venisem să văd cât mai mult, cu orice preţ – haidem! După trei ceasuri
bune de mers anevoios, am ajuns în fundul unei prăpăstii unde vântul urla furios. Mai mult de o sută
de vulturi zburau în înalt, deasupra capetelor noastre. Dinainte, pe malul Pârăului Alb, se odihnea o
stâncă uriaşă, pe care tradiţia o socoteşte Dochia, fiica lui Decebal”.
Călugărul îi povesteşte de avalanşa care în 1704 a sfărâmat în parte stânca Dochiei şi a
zdrobit totodată schitul Sahastrului, apoi îi cântă frumoasa legendă a tinerei dace. Traseul urmează
pe la Piciorul Sahastrului, pe la schitul Cerebuc (ridicat şi din sfărâmăturile lăcaşului acoperit de
crunta avalanşă), după care, „lăsând la apus schitul de călugăriţe Poiana de sub Ponoare, reintrăm
în schitul Hangu la ora 9 seara, rupţi de oboseală şi morţi de foame. Ca să ne refacem, plănuim să
rămânem acolo şi-a doua zi, într-o adevărată somnolenţă”.
Francezul se va îndrepta apoi, cu servitorul Ivanci, spre nunta din Pluton-Pipirig: „Neputând
trece Bistriţa prin dreptul schitului, căci nu era pod, am mers o leghe mai la vale, să căutăm podul de
la Răpciuni. […] N-am mers mult şi am întâlnit în curând Bistriţa, cu ferăstraiele sale, cu butucii săi
plutitori şi cu plutele sale, primind în matcă apele spumoase ale Largului – torent al cărui curs îl
urmăm câtva timp. Apoi, după un suiş destul de anevoios, am ajuns, în două ceasuri, în vârful
muntelui Petru Vodă, pe care, ca să-l coborâm, ne-au trebuit aproape aceleaşi sforţări. Dar răsplata
ne-a venit curând, căci la poalele muntelui am găsit satul Plotun [azi – Pluton]. […] Acolo, acasă la
moş Matei, ne aşteptau prietenii de la Mitocul lui Balan. Cum ne-au zărit, Neculai şi femeia sa au
început a ne striga de departe „să trăiţi”, făcându-ne semne să venim mai repede.”148
Scriitoarea franceză Marie Boucher ajunge pe muntele Ceahlău şi, inspirată, scrie două
romane: Loupo şi Omul muntelui – 1856.149
Farmacistul D. Scavinsch, în lucrarea Ferestrele Borsecului, relatează o călătorie peste Dealul
Doamnei, de la Târgu Neamţ la Hangu, cu o trăsură150. Desenele realizate de unii dintre călătorii pe
Ceahlău sunt de însemnătate, ca M. A. Walker, Schiavoni şi M. Bouquet (grafician francez de renume,
a urcat pe Ceahlău în 1840 și a realizat două desene: „Sur le Tchack Leo. La plus haute tete de
Carpates Moldavesˮ şi „La Panaghia, sommet des Carpathes Moldaves).151 Alţi turişti pe munte la
jumătatea secolului al XIX-lea au fost Johan Michael Salzer din Mediaş, în 1860, şi englezul Leslie
Stephen, alpinist, însoţit de compatriotul său, Bryce, în anul 1866, care au efectuat ascensiuni pe
traseele cele mai dificile ale muntelui.
În 1884, Mary Walker ajunge la poalele Ceahlăului, la Mănăstirea Durău. După un drum cu
pluta de la Piatra Neamț, este întâmpinată în poarta schitului de un „câine magnific, la fel de mare ca
un Saint Bernard.ˮ Află de la un călugăr că mănăstirea nu are locuri de cazare pentru turiști și că este
situată pe „moșia unei familii bogate și neglijată și uitată de aceasta, iar mica comunitate de 20 de
călugări supraviețuiește în condiții grele.ˮ152 Și mâncarea este austeră, mămăligă cu lapte, brânză și
ouă. De pe cerdacul chiliei, autoarea contemplă Ceahlăul, „învăluit în nori prin care străbat razele
148
Ibidem.
149
W. de Kotzebue, Din Moldova, Institutul De arte Grafice Ath. Gheorghiu, Iaşi, 1944, p. 32.
150
I. Lăcătuşu şi colab., Românii din judeţele Harghita şi Covasna, p. 574.
151
Gh. Dumitroaia, Constantin Matasă-In memoriam, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamţ, 2001, p. 17.
152
Mary Walker, op. cit., p. 140-141.
114
soarelui ca niște săgeți, cu vărfurile de granit de un gri deschis, apoi centura de pin și spre poale
castani, fag, stejar și pajiști verzi întinse.ˮ153
În mijlocul curții, se afla biserica de lemn cu clopotniță, iar pe ambele părți chiliile cu
balcoane pline de trandafiri agățători, crini albi și clematite, toate parfumurile dulci amestecate cu cel
al fânului cosit.154
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Maude Rea Parkinson descrie o călătorie cu pluta pe Bistrița,
văzută ca „cea mai mare distracție pe timp de vară și care costă 20 de franciˮ155, o plimbare pe râu.
Deși este o activitate pentru transportul cherestelei, poate fi și una turistică, iar peisajul plutelor este
unul dintre „cele mai frumoase priveliști riverane din România.ˮ Bistrița „curge învolburată și agitată,
într-o succesiune de mici cataracte. Munții, împăduriți până la malul apei, lasă ici-colo numai câte un
defileu îngust, pe unde poate trece o singură plută. Râul are numeroase meandre și, când este înghițit
de apele Bicazului, șuvoaiele lui par o mare în clocot, valurile mici fac spume și șuieră în jurul
pietrelor.ˮ156
O astfel de excursie cu pluta are și un mic inconvenient, cel a cazării pe traseu, pentru că
„hanurile mititele care se găsesc în această parte a țării sunt cam primitive, iar cazarea cam
sărăcăcioasă.ˮ157
HANGU
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Hangu făcea parte din plasa Piatra-Muntele
a județului Neamț și era formată din satele Gura Hangului, Fârțigi, Durău, Răpciune, Schitu, Lețești,
Izvorul Alb, Boboteni, Audia, Ciurubucu și Strâmtura, având în total 4167 de locuitori.158 La acea
vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Buhalnița, cu satele
Buhalnița, Izvorul Alb, Izvorul Muntelui, Lacu Buhalniței, Poenari și Potoci, cu o populație totală de
1979 de locuitori. 159
Anuarul Socec din 1925 consemnează cele două comune în plasa Muntele a aceluiași județ,
comuna Hangu, având 5185 de locuitori în satele Audia, Boboteni, Fârțigi, Gura Hangului, Lețești,
Răpciuni și Schitu-Durău, iar comuna Buhalnița avea 2940 de locuitori în satele Buhalnița, Izvorul
Alb, Poenari, Potoci și Secu.160 În 1931, satele Lețești, Răpciuni și Schit s-au separat din comuna
Hangu pentru a forma comuna Ceahlău, iar comuna Hangu a rămas cu satele Audia, Boboteni, Fârțagu
și Hangu.161
Localitatea este amintită de Bandini la 1646 care împreună cu Hangu sus, au două lăcașuri de
pustnici.162
În 1841, J.A. Vaillant poposeşte în drumeţia sa prin ţinutul Neamţului la schitul Hangu, unde a
găsit o primire călduroasă şi a fost găzduit de stareţul Gavriil. Află de la acesta că iniţial a fost o mică
bisericuţă construită de un pustnic, Silvestru, dar ctitorul schitului este fratele lui Vasile Lupu,
hatmanul Gheorghe, la 1649. Curios din fire, Vaillant este interesat de veniturile schitului. Află că
acestea sunt de 60000 de franci anual.163 „Am ajuns în două ceasuri pe creasta cea mai înaltă a
acestui munte – Cetăţuia Palanca [o întăritură mai mult naturală]. Îşi merită numele, căci eram acolo
153
Ibidem, p. 142.
154
Ibidem.
155
Maude Rea Parkinson, Douăzeci de ani în România (1889-1911), Editura Humanitas, București, 2014, p. 95.
156
Ibidem.
157
Ibidem, p. 96.
158
Lahovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol. 3, Stabilimentul grafic J. V. Socecu,
București, 1900, p. 687.
159
Idem, vol. 2, p. 55.
160
Anuarul Socec al României-mari, Biblioteca Congresului SUA (accesat 7 aprilie 2018).
161
Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din
legea pentru organizarea administrațiunii locale în „Monitorul oficial și imprimeriile statuluiˮ (161): 276,
277/ 15 iulie 1931.
162
N. Iorga, op. cit., p. 228.
163
Constantin Turcu, Un călător francez acum un veac prin judeţul Neamţ: J. A. Vaillant, în „Anuarul Liceului
Petru Rareș Piatra Neamțˮ, 1933-1934, p. 43-44.
115
ca într-o cetate. Ici prăpăstii înspăimântătoare, ţinând loc de şanţuri, colo stânci uriaşe ca nişte
metereze şi, drept zid împrejmuitor, păduri nesfârşite şi de nepătruns. Fără îndoială, o mână de
oameni s-ar fi putut apăra uşor acolo, chiar şi împotriva unei armate întregi. Şi numele muntelui m-a
făcut să mă gândesc la Domniţa Ileana, care uşor şi-a găsit aici un refugiu în 1538, când Petru Rareş,
soţul său şi Domnul Moldovei, rătăcea fugar, ascunzându-se în pădurile muntelui vecin [Petru Vodă],
să scape de furia turcilor… Cerul era senin, însă sufla un vânt puternic – de abia ne mai ţineam
călare. […] Pe măsură ce coboram, vântul şi zgomotul se potoleau şi îndată se făcu o linişte
mormântală. Nici nu ne mai vedeam prin întuneric. Ne-au trebuit sforţări cumplite ca să ajungem, la
ora nouă seara, pe jos, în valea Hangului şi o jumătate de ceas după aceea, pân-la schitul cu acelaşi
nume [de la Palatul Cnejilor]. Am găsit aici o primire călduroasă. Am mâncat împreună cu Sfinţia Sa
egumenul, părintele Gavriil, din fructele şi din brânza sa şi am băut vin de Cotnar, apoi i-am
mărturisit admiraţia faţă de resemnarea sa de a trăi în locuri aşa de sălbatice. – Iarna-i aspră peste
tot, îmi răspunse el, însă vara cred că nicăieri nu-i mai frumoasă ca aici. E un rai adevărat aici! De
ce nu s-a nimerit să vii cu o lună mai târziu? Acum îţi va fi foarte greu – chiar periculos – să te urci
pe Ceahlău…”164
Naturalistul Julius Edel, în expediția sa spre Ceahlău, se oprește în iunie 1835 la Hangu, situat
pe de o parte și altă a văii Hangului, cu casele „împrăștiate pe o mare întindere, astfel că satul îl poți
străbate în lungime abia în două ore.ˮ165
În vara anului 1843, diplomatul rus Nikolai Giers din cadrul consulatului de la Iaşi, face o
călătorie în ţinutul Neamţului alături de prinţul Cantacuzino. Printre numeroasele popasuri, unul dintre
acestea a fost la conacul Cantacuzinilor de la Hangu. Giers este profund impresionat de peisaj, dar şi
de ţăranii de aici, care îi întâmpină cu „bucurie şi-i însoţesc călări, în jurul trăsurii, până la conac.”166
Fizionomia acestora îl impresionează, pentru că „toţi erau oameni bine făcuţi, înalţi şi frumoşi, purtând
plete lungi şi încălţări făcute din scoarţă de copac.”167 Izvorul feruginos de aici este prezentat şi de
medicul Joseph Caillat în lucrarea sa despre principate.168
Mary Walker ajunge în iunie 1884 și aici în drumul spre Durău. Cum o ploaie torențială o
oprește din drum, se adăpostește la un han. Observă că la munte, „oamenii se hrănesc doar cu
mămăligă și lapte aflat din belșug. Untul este necunoscut, singurul preparat din lapte este brânza
sărată. Bărbații sunt puternici și viguroși, iar femeile sănătoase, muncind peste puterile lor.ˮ169
Preotul Raymund Netzhammer, la începutul secolului al XX-lea, călătorind cu pluta pe
Bistrița, se oprește la Hangu, care îi face o impresie bună, însă nu poate zăbovi prea mult pentru a
vedea „vechea biserică a satului, acoperită în exterior în întregime cu picturi.ˮ170
În 1918, Marcel Fontaine ajunge în februarie la Hangu, acolo unde urma să fie cantonat
Regimentul 73, pe lângă care era atașat. Descoperă satele de pe valea Bistriței, dar și frumusețea și
respectul țăranilor care își scot căciula la trecerea mea ca să mă salute. Chiar și femeile îmi dau binețe.
Costumul lor nu se deosebește de cele pe care le cunosc. Doar fizicul mi se pare diferit: au tenul mai
proaspăt și mai roz, părul castaniu, fizionomia mai frumoasă și mai atrăgătoare.ˮ171
BORCA
Prima mențiune documentară a localității Borca este din 11 iulie 1428, într-un document emis de
domnitorul Alexandru cel Bun, prin care biserica din sat era supusă mănăstirii Bistriţa.172 Borca a fost
sat de hotar cu regatul Ungariei până în 1541, cu Principatul Transilvaniei până în 1691, apoi cu
Imperiul Austro-Ungar. Această vecinătate explică unele toponime de origine maghiară. Până la
secularizarea averilor mănăstireşti, satul Borca împreună cu satele vecine, care ulterior au format
164
Ibidem.
165
166
Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. IV, p. 81.
167
Ibidem.
168
Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. VI, p. 541.
169
Mary Walker, op. cit., p. 136-137.
170
Raymund Netzhammer, op. cit., vol. 2, p. 77.
171
Marcel Fontaine, op. cit., p. 344, 353.
172
D.I.R., Seria A, Moldova, veacul XIV-XV, p. 54.
116
comuna Borca, făceau parte din braniştile mănăstirilor Slatina, fondată de Alexandru Lăpuşneanu la
1561173 și Râşca (vecină cu mănăstirea Slatina), fondată de Petru Rareş şi rezidită de vornicul Costea
Bocioc la 1611174.
Primul document care atestă, într-o oarecare măsură, existența și poziția administrativă a localității,
este „Harta Administrativă a Moldoveiˮ, întocmită de Dimitrie Cantemir și tipărită în Olanda, la 1737.
De pe hartă reiese că tot bazinul Bistriței, până în zona Dornelor, aparținea Districtului-Neamț.
În anul 1884, cănd a fost adoptată „Legea Domniilor Coroanei” publicată în „Monitorul
Oficial” nr. 53 din 10 iunie 1884, cuprindea 4 comune: Borca, Sabasa, Mădei și Fărcașa.
În iulie 1840, Kotzebue, aflat pe moşia de la Hangu a familie sale, vizitează izvorul mineral de
aici, apa ieşind din stâncă, în poiana Borcutului, unde solul este bogat în „argilă şi şisturi de mică şi
pirită.175” Este impresionat de frumuseţea şi sălbăticia poienii borcutului, „încojurată de stânci foarte
înalte şi măreţe.”176
La 1843, diplomatul rus Nikolai Giers din cadrul consulatului de la Iaşi face o călătorie în
ţinutul Neamţului, alături de prinţul Cantacuzino ţinta călătoriei fiind Borca aşezare foarte izolată. Aici
însă la conacul prinţului Cantacuzino au fost vizitaţi de alţi moldveni din protipendadă, precum
„Iancuşor Canta, cu sora sa, Maria Cantacuzino şi prietena acesteia, Hermiona Asachi, Costache Sutzo
şi dr. Frenkel.”177 Izvorul de apă minerală este prezentat şi de medicul Joseph Caillat în lucrarea s-a
despre principate.178
Aflat pe valea Bistriței, Raymund Netzhammer trece prin Borca, „loc de depozitare a lemnului
de exportˮ, fără însă a poposi. Însă Borca, domeniu al Coroanei Române, are un caracter oarecum
nobil, iar „fiecare dintre clădirile administrației aflate de jur împrejur seamănă cu niște căsuțe țărănești
de vacanță și poartă inscripții vizibile de la distanță.ˮ179Totul se datora, așa cum remarca și acesta,
administratorului domeniului, I. Kalinderu.
173
N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, vol. I, Bucureşti, 1905, p. 46.
174
Ibidem, p. 52.
175
Constantin Turcu, Wilhelm von Kotzebue, călător german prin județul Neamț, acum un veac, în „Anuarul
Liceului Petru Rareș Piatra Neamțˮ, 1936-1940, p. 97.
176
Ibidem, p. 97.
177
Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. IV, p. 82.
178
Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. VI, p. 541.
179
Raymund Netzhammer, op. cit., vol. 2, p. 74.
117
Aflat cu regimentul său în această zonă, în februarie 1918, Marcel Fontaine găseste un sat în
ruină, cauza sau autorii fiind „rușii, nu bombardamentele.ˮ180
PIATRA TEIULUI
Piatra Teiului este o klippă* calcaroasă situată în coada cuvetei actuale a lacului de acumulare
Izvorul Muntelui de pe Râul Bistrița, declarată ca monument al naturii, în 1951. Stânca, cu o înălțime
de 23 m, este amplasată pe o terasă mai înaltă cu 5-7 metri față de nivelul Bistriței. Aria protejată are o
suprafață de 0,2 ha și se găsește la altitudinea de 508 m. Este un martor de eroziune al
unui recif cretacic de natură coraligenă. În compoziția rocii intră o bogată faună fosilă sarmatică.**
Inițial denumită Piatra Dracului, datorită singularității ei, lucru ce nu putea fi explicat decât
prin legende, ulterior a căpătat denumirea actuală, după ce spre vârful ei a crescut un tei.181
Potrivit legendelor, Diavolul ar fi rupt într-o noapte o bucată de stâncă de pe
vârful Ceahlăului pentru a opri apele Bistriței și a inunda zona. În timp ce zbura cu stânca în brațe, el
ar fi fost surprins de apariția zorilor și, temându-se de lumina soarelui, ar fi lăsat-o să cadă și ar fi fugit
să se adăpostească în întuneric. Legenda este menționată de Mihail Sadoveanu în romanul Baltagul,
într-o discuție între Vitoria Lipan și negustorul evreu David, acesta din urmă exprimându-și
neîncrederea în veridicitatea ei, deoarece credea că diavolul ar fi putut să se întoarcă în altă noapte
pentru a împinge stânca în Bistrița. El consideră, prin urmare, că „piatra stă aici de pe când nu erau
oameni, nici diavoli.”182
Cazată la hanul lui David din Călugăreni, Vitoria observă de la fereastră Piatra Teiului,
„singuratică, cu glugă de omăt în creștet”183, iar negustorul evreu își amintește că lui Nechifor Lipan,
ori de câte ori poposea la han și consuma mai mult vin în compania lăutarilor, îi venea cheful să se
urce pe stâncă și să scrijelească cu securea o cruce care să alunge Diavolul, fiind oprit cu greutate de
hangiu.184
Descrisă de Kotzebue cu ocazia vizitei sale la Borca din vara anului 1840 stânca „pare a fi o
ruină străveche. Este înaltă ca de cincisprezece stânjeni (…) şi se numeşte Peatra Teiului sau Stânca
Dracului, deoarece diavolul se supărase odinioară, peste măsură, văzând că locuitorii acestor
meleaguri trăiesc mulţămiţi o viaţă fericită. Aceasta îi era lui un ghimpe în ochi şi s-a hotărât a înneca,
prin revărsări de ape, tot şesul Bistriţei. În acest scop a dărâmat o stâncă din Ceahlău şi a dus-o, pe
degetul său cel mic, în vale, spre a o arunca în râu. S-a întâmplat însă că a cântat cocoşul şi el a scăpat
stânca pe acel loc.”185
PÂNGĂRAȚI
Denumirea de Pângăraţi provine, după istoricul Nicolae Iorga, de la un posibil călugăr
Pangratie, care „se pare că a fost un pustnic de demult, dând numele pârâului din apropiere”.186 Marele
istoric spune că numele de Pângăraţi nu are „nici un amestec unei idei de pângărire”.187 Astfel, prima
menţionare scrisă a numelui Pângăraţi este din anul 1458, ceea ce ne facem să credem că începuturile
vetrei sihăstreşti de la Mănăstirea Pângăraţi trebuie plasate între sfârşitul secolului al XIV-lea şi
180
Marcel Fontaine, Jurnal de război. Misiune în România (noiembrie 1916-aprilie 1918), Editura Humanitas,
București, 2016, p. 360.
181
Piatra Teiului din Moldova, portal turistic bzi.ro (accesat 30 iunie 2018).
182
Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 76.
183
Ibidem, p. 75.
184
Ibidem, p. 76.
* Klippa este un bloc de rocă de mari dimensiuni – izolat.
** Marea Sarmatică cu 50 de milioane de ani în urmă se întindea din centrul Asiei și până în centrul Europei.
185
Constantin Turcu, Wilhelm von Kotzebue, călător german prin județul Neamț, acum un veac, în „Anuarul
Liceului Petru Rareș Piatra Neamțˮ, 1936-1940, p. 99.
186
Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi- monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo,
Cluj, 2004, p. 13.
187
Nicolae Iorga, Încă o ruină de istorie şi artă sub ochii noştri nesimţitori, în „Avântulˮ, 1939.
118
începutul secolului al XV-lea, când au apărut primele sihăstrii şi mănăstiri ctitorite de marii domnitori,
numite şi „secolul de aur al monahismului moldovenesc în general şi al vieţii pusniceşti în special.”188
Biserica Mănăstirii Pângăraţi a fost zidită în anul 1560 de către evlaviosul domn Alexandru
Lăpuşneanu şi s-a sfinţit de către Grigorie Mitropolit al Sucevei, la leat 7068 (1560) după cum ne
istoriseşte pisania mănăstirii: „Cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu sporirea Prea Sfântului Duh şi cu
ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-au zidit şi s-au sfinţit Sfânta Mănăstire întru
numele Sfântului Mucenic şi s-au sfinţit de acesta Grigorie Mitropolit al Socevei la leat 7068 din
porunca lui Alexandru Voievod”. Voievodul Alexandru Lăpuşneanu a zidit şi Turnul Clopotniţă,
împroprietărind mănăstirea cu „întărire peste toate poienele ce sunt în jurul acestei Mănăstiri
Pângăraţi”.189
Următorul moment important în dezvoltarea ansamblului de construcţii din vatra Mănăstirii
Pângăraţi a fost perioada domniei Voievodului Vasile Lupu, mai exact anul 1642, când marele
vistiernic Dumitrie Şoldan şi soţia sa Safta au făcut la Pângăraţi însemnate îmbunătăţiri, înnoind
biserica, mărturie a acestui fapt fiind menţiunea din inscripţia în slavonă despre lucrările de la
„acoperişul sfintei biserici”.190
În anul 1872, la insistenţele Ministerului de Interne, în clădirile mănăstirii a fost înfiinţat un
penitenciar. În timpul funcţionării acestuia, are loc construirea pridvorului de pe latura nordică a
bisericii monument, de către deţinuţi.
Este amintită în însemnările mitropolitului de Ruissk, Iona Ghedevanișvili, aflat în Moldova în
timpul războiului ruso-turc din 1789-1792. El primește pentru întreținere, pe lângă sume de bani și
Mănăstirea Pîngărați.
Acesta descrie printre altele și valea Bistriței, care curge „printre maluri curate de piatră cu
nisip mărunt, iar spre amonte, în albie de piatră. Aici sunt mulți păstrăvi iar pe ambele sale maluri sunt
o mulțime de sate de munte…și oamenii sunt puterniciˮ191 Cu unele exagerări, prezintă veniturile sale
care-i reveneaun anual din veniturile mănăstirii: „într-un an îmi reveneau o sută cincizeci de oi cu
miei, o sută de ruble de argint, șapte sute de păstrăvi prăjiți și șapte sute de ocale de brânză. Un sat
dădea a zecea parte din recolta anuală și șapte mii de stridii.ˮ192 Dările pe care le plăteau sătenii sunt și
ele descrise amănunțit. Aceștia dădeau „zeciuiala din grâne și vin. Din zece pomi roditori un pom îi
revin stăpânului moșiei. De asemenea, din a zecea parte din morcovi, sfeclă, varză și din tot ce rodește
în sat; în afară de aceasta, ei lucrează câte o zi pe lună pentru stăpânul pământului. Cine nu lucreză
douăsprezece zile pe an plătește douăsprezece ruble. ˮ193
MĂNĂSTIREA BISTRIȚA
Potrivit tradiției, începuturile obștei monahale din vatra Bistriței nemțene se așază în vremea
domniei lui Petru I Mușat, spre sfârșitul secolului al XIV-lea, când s-a ridicat aici o micuță biserică de
lemn, prin purtarea de grija a ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericuței de lemn,
domnitorul Alexandru cel Bun a zidit o minunată biserică de piatră. Biserica de peste 30 de metri
lungime, cu pronaos, gropniță, naos și altar, a fost zidită și cu gândul de a-i folosi acestuia pe post de
necropolă voievodală.
Alexandru cel Bun va înzestra Mănăstirea Bistrița cu numeroase sate și moșii. Printr-un hrisov
din 6 ianuarie 1411, mănăstirea primește două sate și Biserica de la Bohotin, împreună cu zece butii de
vin, zece „coloane de grâuˮ și tot atâtea postavuri de Cehia, în fiecare an. Acestora se mai adaugă și
multe altele, precum vămile de la Bârlad și Tazlău, iar în timpul lui Ilie Vodă și pe cea de la Bacău.
Următorul ctitor al Bistriței este Petru Rareș care, în toamna anului 1538, a trebuit să părăsească țara,
invadată de Soliman Magnificul, iar în drum spre Transilvania a găsit adăpost aici.194
188
Arhim.Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Editura Institutului Biblic, București, 1982, p. 83.
189
Ierom. Vasile Bârzu, op. cit., p. 93-94.
190
Ibidem, p. 32.
191
Călători străini despre țările române, vol. X, part. 2, p. 981.
192
Ibidem.
193
Ibidem.
194
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-bistrita-neamt-68046.html (accesat la 10 iulie
2018).
119
La începutul secolului al XX-lea mănăstirea voievodală avea o altă imagine faţă de cum se
prezintă astăzi. Biserica suferise o serie de reparaţii, cu modificări arhitectonice, executate în urma
incendiului cauzat de evenimentele de la 1821. Abia după 1967, când au fost declanşate ample lucrări
de restaurare, bisericii i s-a redat arhitectura iniţială medievală. Această distanţă cronologică este mare
deoarece, după secularizarea din vremea lui Cuza, mănăstirea a fost lipsită de monahi, fiind revigorată
abia în perioada interbelică. La 1900, Mănăstirea Bistriţa moldavă avea numai doi monahi, un preot
care să slujească la altar şi un ierodiacon provenit de la Mănăstirea Durău.195
Mănăstirea este descrisă prima dată la 1646 de către Bandini, care ne spune că monahii se
ocupau cu creșterea albinelor. Bandini descrie și mămăliga, principala hrană: „ei socot ca lucrul cel
mai plăcut ca din făină de mei să facă o plăcintă pe care o coc în cenușă fără sare și o mănâncă la
sărbătorile cele mari. Altfel nu mănâncă decât fructe și legume, buruieni. ˮ196
La 1835, mănăstirea este vizitată și de naturalistul Julius Edel, care o consideră una dintre cele
mai vechi din Moldova, însă „interiorul nu e grozav. Biserica are fresce biblice și icoane vechi, pictate
în stil bizantin, chiar și ușile sunt pictate pe dinafară cu regi biblici.ˮ197
Câțiva ani mai târziu, în 1863, Oliphant vizitează și el mănăstirea, „situată în defileul văii, la o distanță
de numai o oră de Piatra.ˮ Dacă la mănăstirile din zona Târgului Neamț găsea numeroase chilii în jurul
mănăstirii, aici „era o singură casă mare și o biserică. În casă era egumenul, un bărbat frumos, care ne-
a primit bine și ne-a spus că, împreună cu doi-trei preoți exilați, alcătuia întregul așezământ.ˮ198
Mary Walker în 1884, poposește și la Mănăstirea Bistrița, unde este primită de stareț cu
dulceață și cafea.Vizitează mănăstirea și biserica, fiind impresionată de pictură, dar și de arhitectura
acesteia, starețul fiind un „om arătos și amabil, în floarea vârstei, iar mănăstirea este principala atracție
pentru cei din Piatra Neamț.ˮ199
În vara fierbinte a anului 1917, ofițerul francez Paul Blery vizitează mănăstrirea situată „într-o
poziţie pitorească, unde chiar şi mie mi-ar fi plăcut să trăiesc. E tocmai ora rugăciunii de după masă.
Un paracliser în clopotniţă îngână cu două ciocănaşe o muzică ritmică şi curioasă pe o scândură mare
de fag apoi clopotele sună şi călugării, de două ori poftiţi să se ducă în locaşul sfânt, trec în şir câte
unul prin curte şi pătrund în tinda bisericii. Ei îs bărboşi, murdari, slinoşi. Ce stranie deosebire de
călugării trapişti de la frontiera belgiană, pe care i-am vizitat altă dată. În biserică, sub lespezi, sunt
îngropate personagiile însemnate ale mănăstirii, care e foarte veche. Steme neclare, inscripţii
moldoveneşti şi slave, sunt săpate pe lespezi şi acum aproape şterse de urmele paşilor. Biserica e plină
de acestea : păşim peste morţi ca în Labirint, îmi salt puţin genunchii instinctiv, pentru a-mi măsura
greutatea proprie pe corpul bănuit sub lespede, dar nu găsesc aici elasticitatea mormintelor din
tranşeele ofensivei de la Arras. Înfăţişarea severă a locului nu ne convine. Mazand şi cu mine
conducem „logodnicaˮ noastră, a amândorura, la preotul mănăstirii. Suntem primiţi de el, de soţia şi
de fiica sa. Îi întrebăm de au „vinaţ“. Nu înţeleg şi trebue să le traducem. Ni se aduc câteva sticle de
vin vechi alb, acrişor însă. Bem, ciocnim cu popa şi familia sa în sănătatea Franţei şi a României.
După ce am băut bine, facem o colectă în chipiul lui Mazand şi dăm suma preotului, pentru săraci —
desigur va păstra-o pentru el, nici nu ne mai îndoim.ˮ200
195
http://ziarullumina.ro/manastirea-bistrita-moldava-la-1900-21929.html (accesat la 10 iulie 2018).
196
N. Iorga, Istoria românilor prin călători, p. 228.
197
198
Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. VIII, p. 141-142.
199
Mary Walker, op. cit,. p. 134-136.
200
Paul Blery, En mission en Roumanie, Eugene Figuiere Editeur, Paris, f.a., p. 133-134.
120
ŞTEFAN CEL MARE ŞI URMAŞII SĂI PÂNĂ LA MOVILEŞTI201
Perioada domniei lui Ştefan cel Mare a fost cea mai importantă din istoria Moldovei şi, de
bună seamă, şi din istoria ţinuturilor Neamţ şi Roman, care s-au aflat în atenţia marelui domnitor, el
zidind aici mănăstiri, ridicând cetăţi şi curţi domneşti sau purtând bătălii pe aceste meleaguri. Viaţa
economică a cunoscut şi ea o dezvoltare deosebită în epoca marelui domnitor.
După un exil de mai mulţi ani, tânărul Ştefan, consideră că a venit vremea să se urce pe tronul
tatălui său. La data de 12 aprilie 1457, Marţea Mare, în fruntea unei oştiri de 6.000 de oameni îl
învinge pe Petru Aron la Doljeşti în ţinutul Neamţului. A doua bătălie dintre cei doi se dă la Orbic, tot
în ţinutul Neamţului, la 14 aprilie 1457, în Joia Mare, iar Petru Aron, învins, este silit să ia calea
pribegiei în Polonia. În amintirea acestei victorii, pe „Dealul Ungurilor”, în anul 1957, este ridicat un
monument comemorativ, prin contribuţia cetăţenilor comunei şi a primăriei. Această bătălie este
consemnată în lucrările cronicarului Grigore Ureche, care descrie pregătirile de luptă, precum şi ale
istoricului Nicolae Iorga, ce descrie locul unde s-a dat bătălia202.
Din primii săi ani de domnie aflăm despre prima menţionare scrisă a numelui Pângăraţi (din
anul 1458), şi considerăm că începuturile vetrei sihăstreşti de la Mănăstirea Pângăraţi trebuie plasate
între sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, când au apărut primele sihăstrii şi
mănăstiri ctitorite de marii domnitori, în perioada numită şi „secolul de aur al monahismului
moldovenesc în general şi al vieţii pusniceşti în special”203. Denumirea de Pângăraţi provine, după
istoricul Nicolae Iorga, de la un posibil călugăr Pangratie, care „se pare că a fost un pustnic de demult,
dând numele pârâului din apropiere”204. Marele istoric spune că numele de Pângăraţi nu are „niciun
amestec unei idei de pângărire”205.
Tot din acest an avem cea mai veche mențiune documentară cu referire directă la o așezare din
regiunea de la poale de Ceahlău, un act de cancelarie din 13 februarie 1458, când se întăresc de către
domnie Mănăstirii Neamț: „... satul anume Băloșești de la Neamț și Mănăstirea de la Hangu pe vechiul
hotar și doi tătari... Iar hotarul acestui sat și al mănăstirii să fie pe vechiul hotar, pe unde au folosit din
veac”206.
Ştefan cel Mare a început reconstruirea cetăţilor Sucevei şi Neamţului, de asemenea, întărirea
cetăţii Roman, importante pentru salba de fortificaţii, dar, pe malul Siretului, în apropiere de Gâdinți,
ridică Cetatea Nouă, numită de Grigore Ureche și Dimitrie Cantemir în operele lor Smedorova, al cărei
prim pârcălab Oancea sau Oanță este menționat în documentul din 15 septembrie 1466207.
Din documentele perioadei sale se constată diferitele forme de proprietate şi activităţile
economice ale zonei. Apar hotărnicii, întăriri de hotare, privilegii, interziceri. Interesant de remarcat că
practicarea plutăritului în judeţul Neamţ este atestată într-un document din anul 1466, în care se
subliniază că locuitorii din Negoiești nu vor plăti vamă pentru plute208. Documentul, in extenso, din 13
martie 1466, scris la Suceava, spune că cei ce urmau a se așeza în satul Negoești, proprietate a
mitropoliei Romanului, pentru cinci ani vor fi scutiți de ,,iliș, de podvoade, de posadă, de jold, de lucru
la cetate și la mori, de căratul buților cu vin şi de cositul fânului […] scoși de sub jurisdicția
201
Studiu realizat de DANIEL DIEACONU şi VIRGIL COJOCARU (metodist Biblioteca Judeţeană şi
masterand istorie).
202
Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldoei, Ed. Minerva, Bucureşti, 1978, p. 37; C. Giurescu, Letopiseţul Țării
Moldovei întocmit după Grigore Ureche vornicul, Istrate logofătul şi alţii, de Simion Dascălul, Bucureşti, 1916,
p. 42.
203
Arhim. I. Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Ed. Institutului Biblic, București, 1982, p. 83.
204
Ierom. V. Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi - monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Ed. Gedo, Cluj,
2004, p. 13.
205
N. Iorga, Încă o ruină de istorie şi artă sub ochii noştri nesimţitori, în „Avântul”, Piatra-Neamţ, 1939.
206
Documente privind Istoria României, A, Moldova, veacul XIV, XV, 1, pp. 292-293 (în continuare se va cita
DIR, A, Moldova, veacul...).
207
I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, vol. I, 1457-1492, Atelierele grafice Socec &Co, București,
1913, pp. 111-112.
208
C. Cihodaru, Evul Mediu şi începutul epocii moderne, p. 56.
121
pârcălabilor și a staroștilor, de sub puterea globnicilor, pripășarilor, osluharilor și a gonitorilor de

urmă, […] nu vor plăti vamă, pentru peşte proaspăt sau sărat, pentru sare, postav, pânză, fier, plute,
oale, vase de lemn, varză, mere, ceară sau miere curată, nici când vor vinde, nici când vor
cumpăra...”209. Astfel, prin acest document putem vorbi de o atestare și nicidecum de începuturile
plutăritului care se pierd în vremuri, înainte de întemeierea Moldovei. S-a emis chiar ipoteza de către
Ioan Bogdan că Bistriţa era navigabilă cu plute până la Piatra lui Crăciun, adică până la Piatra-Neamţ,
încă din acea vreme. S-a considerat că pe Bistriţa s-a făcut plutărit din vechime, chiar şi saşii în secolul
al XIII-lea, coborând plute pe râu spre zona de şes210. Plutăritul a fost una dintre ocupaţiile importante
ale ţinutului Neamţului, alături de tăierea lemnului, cărăuşia sau creşterea animalelor. În zona
montană, la hotarele apusene ale ţării, erau trimişi şi iscoadele şi străjerii graniţelor.
Domnitorul acorda o mare atenție hotarului vestic, căci acolo își aflase adăpost, în Ungaria,
unchiul său Petru Aron. Iscoadele de la granița cu Ardealul îi anunțau domnului un mare pericol. În
toamna anului 1467, regele Ungariei, Matei Corvinul, a decis efectuarea unei expediții „de pedepsire”
a voievodului Moldovei, ca urmare a incursiunilor repetate ale acestuia în Secuime și în alte zone din
Transilvania pentru capturarea ucigașului tatălui său, Petru Aron, adăpostit de Ungaria după ce fusese
izgonit de regele Poloniei. Campania viza, deopotrivă, și răzbunarea pentru faptul că Ștefan cel Mare
reinstaurase stăpânirea Moldovei asupra cetății Chilia, care fusese cedată ungurilor de Petru al II-lea în
1448. Oastea ungurească a pătruns în Moldova pe drumul mai lesnicios, prin pasul Trotuș. După ce a
încercat să-i oprească în trecătoare, Ștefan a dispus retragerea oștenilor moldoveni, hărțuindu-l tot
timpul pe regele Matias. A fost ars târgul Bacău şi până la 29 noiembrie oastea ungară a ajuns la
Roman. Orașul a fost ales de domnul Moldovei pentru o rezistență cât mai îndelungată, pentru a
îngădui pregătirea bătăliei decisive de la Baia. Cronicarul Antonio Bonfinius scria: „După ce a ieșit la
loc mai deschis și-a așezat tabăra lângă târgul Romanului... Aceasta are ziduri de lemn, întărite cu val
și cu șanț, iar râul Siret211 îl scaldă; lângă mal se află o cetățuie întărită mai mult prin straja ei, decât
prin meșteșug războinic”212.
Regele ocupă târgul Romanului, scria cronicarul, și după „ce au văzut dușmanii a doua zi s-au
început vorbe de pace printre solii ei. S-au adunat multe încolo și încoace asupra înțelegerii, până la
urmă nu s-au putut săvârși nimica. Apoi, îndată ce Matia simțise că dușmanul îl purta cu vorba, pacea
nefiind încheiată, își mișcă tabăra de ici colo, iar, înainte de a pleca, dă poruncă să fie pârjolit și prădat
târgul. După arderea târgului Romanului, peste tot pe unde își poartă calea pustiește totul; pretutindeni,
cu foc și fier, satele și târgușoarele, iar oastea mână oameni și turme cu o pradă uriașă” 213. Aceste
grozăvii nu l-au determinat pe Ştefan voievod să iasă din ascunzătorile codrilor şi să primească lupta
în câmp deschis. Plecând din Roman, oştirea lui Matei Corvin a părăsit drumul Siretului, luând-o spre
Suceava pe drumul Băii, cu nădejdea că în vechea capitală vor afla destulă avere de jefuit din bogatele
gospodării ale negustorilor şi meşteşugarilor saşi. Populaţia fusese evacuată de călăreţii domneşti, dar
pivniţele cu vin au rămas la îndemâna hulpavei oştiri, flămândă şi obosită de calvarul drumului214.
Ştefan cel Mare, în preajma Crăciunului, la Baia, repurtează o strălucitoare victorie, învingând
oastea trufaşului rege maghiar Matei Corvin, care petrecea în târgul ce luase foc din patru părţi.
Regele, înfrânt şi rănit de un vârf de arbaletă, îşi află scăparea în defecţiunea călărimii moldovene şi
alege calea mai scurtă spre Transilvania, peste „Calea Mare”, spre Hangu, pe drum anevoios. Mai
mult, pe drumul de retragere, spune cronica, localnicii au ripostat din palănci şi au blocat drumul cu
arbori, silind pe rege să renunţe la care, bagajele grele şi la 500 de tunuri, îngropate pentru a nu intra în
posesia moldovenilor. Regele, transportat pe o targă, scapă pe drumul Tulgheşului în Giurgeu215. O
209
I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, vol. I, pp. 85-86.
210
Etnografia Văii Bistriţei, Piatra-Neamţ, 1973, p. 247.
211
Este vorba de râul Moldova.
212
În timpul războiului, Ştefan retrage populaţia şi se întăreşte în Cetatea Smederovei, iar Matei Corvin ocupă
târgul Romanului incendiindu-l, bineînţeles împreună cu cetatea. Distrugerile sunt refăcute destul de repede şi la
2 octombrie anul următor, cu ocazia unei noi danii către mănăstirea Putna „pan Oanţă (Oană)” era iarăşi trecut ca
fiind pârcălab la Cetatea Nouă.
213
Istoria oraşului Roman, pp. 144-145
214
C. Cihodaru, Observații pe marginea izvoarelor privind unele evenimente din istoria Moldovei între anii
1467-1474, în SCS, Iași (Istorie), VIII (1957), 1, pp. 13-14
215
Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ed. P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 106
122
altă opinie, a lui Alexandru Gonţa, merită menţionată. Bătut crunt de către Ștefan cel Mare, Matei
Corvin hotărăște retragerea ungurilor, a oștilor conduse de el însuși, nu pe drumul mare, pe care venise
și înaintase, „ci pe poteci strâmte, prin satele Bogata, Bogdănești, Târgu-Neamț, de unde prin Pipirig-
Poiana-Teiului-Gura Bistricioarei -, pe o distanță de numai 52 km de la Baia și prin pasul Prisăcani-
Tulgheș, s-a intrat în Transilvania, fără cai, care și fără nici un tun, ci pedestru ( ...). Aceasta se
întâmpla la 14 decembrie 1467”216.
Acţiunea lui Matei Corvin, cerută şi sprijinită de Petru Aron, se sfârşeşte cu un eşec, dar fostul
domn perseverează în încercările sale şi, peste trei ani, la 1470, stângând trupe de mercenari, urmează
acelaşi drum, al Tulgheşului, mizând pe surpriză. Dar, prudentul voievod Ştefan cel Mare, înţelegând
importanţa supravegherii şi apărării trecătorii, realizează un eficient sistem de iscoade şi plăieşi, astfel
că atuul numit surpriză este pierdut şi Petru Aron este înfrânt la Orbic, lângă Buhuşi. Ba mai mult, el
este prins şi încape pe mâna călăului, fiind decapitat217.
Hotarul vestic devenise sigur, Ştefan împăcându-se prin tratate cu regele maghiar, dar nu
urmează politica de închinare către turci a predecesorului său, Petru Aron, care, cu boierii acceptaseră
răscumpărarea păcii - tributul. Neplata tributului duce la o campanie mai neobişnuită a turcilor, şi
anume o campanie pe timp de iarnă, sub conducerea lui Soliman Hadâmbul. Acesta este înfrânt la
Vaslui în ianuarie 1475. Astfel, Mehmet Fatih, cuceritorul Bizanţului, purcede la o nouă expediţie de
luptă, îndelung pregătită, sprijinită de flotă şi în plus ordonând şi un atac al hoardelor tătare. Rămas
fără grosul ţărănimii, plecată să-şi apere gospodăriile de urdiile tătare, cu trupele de „viteji”, domnul
Moldovei încearcă să facă faţă turcilor întărind o tabără la Valea-Albă, tot în ţinutul Neamţului, vizând
o retragere spre hotarul Transilvaniei în caz că cetăţile nu ar fi rezistat. El avea în vedere posibilitățile
de retragere pe „Calea Mare”, spre Hangu. Datorită unei astfel de prevederi, el și-a putut salva cea mai
mare parte din oștire pe care, apoi – probabil – a reorganizat-o în regiunea Hangu. Tot aici au putut să-
i vină în ajutor „păstorii și argații din munți”218.
Urmând drumul Siretului, Mehmed al II-lea avea ca ţintă capitala ţării, Suceava. Ştefan cel
Mare a dat ordin să se reţină pe cât posibil înaintarea oastei turceşti, fiindcă în acest timp deplasa spre
regiunile de munte populaţia, cu tot ce putea lua cu ea, în special vitele. Se semnalează că în
apropierea regiunii Neamţului, la o mică distanţă de oastea lui Ştefan cel Mare, care număra vreo 6
000 de ostaşi, se mişca o masă de circa 60 000 de persoane, pentru care se căuta adăpost în munţi219.
216
A.I. Gonța, Strategia lui Ștefan cel Mare în bătălia de la Baia (1467), „Studii – Revista de istorie”. Tom 32,
Nr. 6, Ed. Academiei RSR, București, 1967, p. 1133, 1137
217
C. Cihodaru, Observații pe marginea izvoarelor privind unele evenimente din istoria Moldovei între anii
1467-1474, în SCS, Iași (Istorie), VIII (1957), 1, pp. 14-15.
218
Gr. Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ed. P.P. Panaitescu, București, 1958, p. 106.
219
Războieni şi împrejurimi, monografie, p. 72.
123
La Roman a ajuns, în ziua de 24 iulie, Mehmed al II-lea oprind înaintarea spre Suceava.
„Tabăra turcească ajunsese la Roman, un oraș mort și o cetate pustie” (orașul fusese probabil evacuat).
Invadatorii au distrus Cetatea Nouă. Şi-a îndreptat oastea spre regiunea Neamţului, unde fusese
informat că există o cetate în care ar mai fi fost încă un număr din prizonierii care au fost capturaţi de
moldoveni în lupta de la Vaslui. Ştefan cel Mare dorea amânarea luptei, fiindcă disproporţia numerică
dintre forţele sale şi cele otomane era mare220.
La Valea-Albă, care acum se numeşte Războieni, toată floarea vitejimii moldave cade în luptă,
cum glăsuieşte, cu vorbe simple şi pline de durere, pisania bisericii ridicate pe mormântul comun.
După Războieni, Mehmed al II-lea a suferit un eşec în faţa Cetăţii Neamţului, unde credea greşit că s-a
adăpostit Ştefan cel Mare şi s-ar fi aflat prizonieri turci. Asediul a ţinut 8 zile, timp în care apărătorii
au provocat pierderi turcilor, distrugându-le câteva piese de asediu şi omorându-le comandantul
artileriei. Ştefan voievod a trimis o parte din oştirea care îi mai rămăsese în ajutorul portarului Şandru,
cu poruncă să moară pe zidurile cetăţii, dar să nu deschidă porţile, iar el cu restul oştenilor de nădejde
a rămas prin pădurile din preajma Neamţului, apărate de pârcălabul Arbure, aşteptând să se întoarcă
cei lăsaţi să-şi apere vetrele de tătari, gătindu-şi totodată o oştire nouă, adunând păstorii şi chiar vecinii
acestor ţinuturi, cât şi a Obcinelor învecinate. Ştefan a reuşit să-şi adune 16 000 de oameni221. Tradiţia
spune că voievodul, hăituit de spahii, s-ar fi adăpostit în zona Hangului, în poiana Colibiţa, până când
„i-a sărit ţara în ajutor” şi a scos duşmnul din ţară222.
Romanul a fost unul din locurile obișnuite de adunare ale oștirii, fie în vederea verificării și instruirii
periodice, care era una din atribuțiile domniei, fie în caz de primejdie externă. Astfel, la 4 februarie
1481, aflat la Roman, Ștefan cel Mare mulțumea brașovenilor pentru informațiile pe care aceștia le
trimiseseră cu privire la intențiile lui Basarab Țepeluș de a ataca, cu ajutor otoman, Moldova.
Cunoscând această intenție, domnul Moldovei a dispus concentrarea oștii țării în jurul Romanului. La
15 martie, același an, tot din Roman, el dădea un act – o proclamație, i-am spune – către cnejii, judecii
și boierii din Țara Românească, anunțându-i asupra hotărârii de a-l schimba din domnie pe Basarab cel
Tânăr (Țepeluș) și a-l înlocui cu Mircea, fiu al lui Vlad Țepeș, adăpostit la curtea Moldovei. Oastea a
pornit din Roman, ajungând la Râmnicul Sărat, unde Țepeluș a fost înfrânt (iulie 1481). De la Râmnic,
Ștefan a revenit la Roman (17 iulie 1482) supraveghind mișcările trupelor otomane și ale lui Vlad
Călugărul, devotat acestora223.
În anul 1497, când Ștefan cel Mare a fost atacat de Ion Albert, el și-a așezat tabăra la Roman și
în satele din apropiere, unde s-au concentrat armatele care au zdrobit pe polonezi în Codrii
Cosminului. După cronică, Ștefan Vodă a „poruncit să se adune toată oastea sa la târgul Romanului”,
loc către care a pornit și el la 27 august. Grigore Ureche este și mai explicit: „Înțelegându... Ștefan
Vodă den iscodelile ce pururea trimite, să știe încotro merge craiul cu oastea leșască, cum craiul l-au
viclenitu și vine asupra lui... de sârgu au trimis în toate părțile în țară, să se strângă la târgul
Romanului... Iară Ștefan Vodă în 27 de zile a lui august, duminică, au ieșitu din Suceava spre târgul
Romanului și cu toată oastea sa... Decii craiul leșescu au venitu cu toată puterea sa la cetatea Sucevii,
duminică, septemvrie 24 de zile. Iară în 26, marți, de către sară, au început a bate cetatea și au bătut
pregiur dânsa trei săptămâni și zioa și noaptea și nimica n-au folositu, nădăjduindu că se va închina
țara, pentru ce li se supărase cu Ștefan Vodă pentru atâtea războaie fără odihnă și fără măsură ce
făcea, de să bătea cu toți. Ci socotiia țara că de nu li-i îndemnă cu al său, mai multă îngăduință le va fi
cu streinii și încă văzându atâta pradă și risipă ci făciia oastea leșească, de umbla prin păduri, de afla
prăzi și jafuri, siliia cu toții di să strângâia la târgu Roman, unde era beleagul”224. A fost la Codrii
Cosminului una dintre ultimele mari bătălii ale voievodului. Dar Ştefan cel Mare şi Sfânt îşi lua rămas
bun de la Ţara Moldovei, pe care-o cârmuise cu iscusinţă mai bine de jumătate de veac, în iulie al lui
1504, lăsând Moldova îndurerată, dar liberă între hotarele ei.
220
Istoria oraşului Roman, p. 74.
221
Războieni-Valea Albă și împrejurimile, 1977, p. 82.
222
S.T. Kirileanu, Amintiri ale poporului despre Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1904, pp. 65-67. Vezi şi legenda
„Ştefan cel mare în ţinutul Neamţului” din antologia Mituri, legende şi poveşti la muntele Ceahlău, Ed. Cetatea
Doamnei, Piatra-Neamţ, 2013, p. 23.
223
Istoria oraşului Roman, p. 75.
224
N.Gr. Stețcu, Gh. A.M. Ciobanu, Pagini din istoria liceului Roman Vodă, Roman, 1972, pp. 12-13.
124
Articole
știinţifice
PE-O GURĂ DE RAI – scurt studiu de folclor225
„ ... O adevărată literatură, trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu
se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi
istoria lui, pe geniul lui. Tot ce-ţi produce în afară de geniul într-adevăr naţional nu va avea
valoare şi trăinicie, nici pentru noi, nici pentru străinătate!”.
(Mihai Eminescu)
M-am născut într-o familie tradiţională de oameni simpli din ţinutul Neamţului, pe
Valea Bistriţei, cu puternice influenţe din comunele Borca şi Grinţieş. Fiind al cincilea
membru dintre urmaşii familiei, am avut prilejul să fi părtaşa şi să asist la diverse
ceremonialuri ce constituie zestrea spirituală lăsată din moşi-strămoşi.
Încă din fragedă copilărie m-au marcat şi sensibilizat toate acestea, însă a fost nevoie
de un impuls - profesia de dacăl - pentru identificarea, aprofundarea şi transpunerea acestora
pe hârtie.
Rememorarea constantă a tradiţiilor ce conturează specificul naţional, implică trăirea
unui sentiment dual, de regret – fiindcă unele se pierd în umbra globalizării şi, de împlinire –
există încă resurse astfel încât să nu fie uitate.
Realizarea acestei publicaţii survine din dorinţa de a scoate la lumină măcar o parte
din acest tezaur nepreţuit, al riturilor şi obiceiurilor de la sat şi are drept scop transmiterea lor
către cei care vin după noi, sensibilizarea şi conştientizarea că suntem aparţinătorii propriului
neam.
E limpede că motivaţia elaborării acestei cărţi, în stângăcia şi priceperea mea, e
fundamentată pe ideea unei datorii sau profesiuni de credinţă226.
Rădăcinile natale, puternic ancorate în ireversibila trecere a timpului, nutresc
rememorarea celor mai frumoase etape ale existenţei noastre, deoarece “Cele mai însemnate
momente din viaţa omului sunt naşterea, nunta şi înmormântarea“ căci “Multe şi frumoase
sunt datinile şi credinţele românilor uzitate în aceste momente“227.
Conştienţi de faptul că obiceiurile şi credinţele ţăranilor europeni reprezintă un stadiu
de cultură mai arhaic decât cel atestat de mitologiile Greciei clasice, orientarea spre
semnificaţiile curente este imperios necesară.
Avându-şi originea în mediul rural, ele reprezintă un element de stabilitate şi
continuitate promovat şi practicat ca un semn distinctiv al locului228.
Aspectele folclorice specifice zonei Văii Bistriţei constituite argumente ale unităţii şi
continuităţii româneşti. Orientarea spre obiceiurile tipice vieţii tradiţionale survine ca o
datorie primordială, patriotică, de evocare în contemporaneitate.
Cele trei momente fundamentale ale vieţii au ritualuri specifice, în funcţie de zonă şi
credinţe, fiecare purtând semnificaţii religioase, dar şi obiceiuri populare229.
225
Prof. VASILICA ANCUȚA, Școala Poiana Teiului
226
Julia Maria Cristea, Sărbători, Tradiţii, Ritualuri, Mituri, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2007, p.13
227
Simion Florea Marian, Naşterea la români, Studiu etnografic, Editura SAECULUM I.O., Bucureşti, 2008
228
Brăescu, G., Panorama teatrului folcloric, Editura Nona, Piatra Neamţ, 2000, p. XV
229
Smaranda Florin, Petru Bîia, Teiul din inima munţilor, Editura CAPRICCIO, Piatra Neamţ, 2015, p.
125
Denumirea conceptuală a folclorului
Folclorul desemnează totalitatea creațiilor artistice ale unei culturi spirituale populare,
asociate unei etnii sau unui grup de etnii. Studiul folclorului intră în sfera mai multor
discipline tinere, între care prima apărută a fost folcloristica. Deși interesul pentru cultura
poporului există dintotdeauna, orânduirea informațiilor într-un sistem de convenții,
clasificarea lor și studierea în mod științific nu s-au produs mai devreme de a doua jumătate a
secolului XIX230.
Naşterea conceptului de folclor
Cuvântul folclor provine din engleză folklore, fiind compus din cuvintele folk (oameni,
popor ) și lore ( tradiție sau cunoaștere ). Termenul a fost inventat de anticarul britanic
William John Thoms (1803-1885), pentru a înlocui termenul "Popular Antiquities", utilizat
până atunci. La 22 august 1846, el scria în revista Athenaeum: What we in England designate
as Popular Antiquities or Popular Literature.... would be more aptly described by a good
Saxon compound, Folk-Lore-the Lore of the People. (Ceea ce în Anglia este desemnat ca
„antichități populare” sau „literatură populară” … ar putea fi descris mai adecvat printr-un
cuvânt compus saxon „Folk- Lore”, adică tradițiile/ cunoașterea poporului.) În România,
împământenirea conceptului îi este atribuită lui B.P. Hasdeu.
Pe teritoriul României, folclorul a fost împărţit în numeroase zone folclorice, în
funcţie de regiuni, văi ale râurilor mai importante, judeţe sau subregiuni ale unui judeţ.
Folclorul ajunge să fie divizat chiar şi în funcţie de sate sau comune. Acest sistem de
diviziuni, aparent exagerat, evidenţiază multitudinea de obiceiuri, tradiţii, datini care,
însumate, relevă identitatea românilor, existenţa lor străveche231.
O horă a elevilor Şcolii Ceahlău pe prima zăpadă a anului 2010
Evoluția folcloristicii la români
Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești.

Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei
(majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul
granițelor românești.
230
https://ro.wikipedia.org/wiki/Folclor#cite_note-3
231
http://ro.wikipedia.org/wiki/Folclorul_românesc
126
Urmărind firul istoriei, folclorul Românilor include și creațiile atribuite etniilor

premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care
nu există izvoare istorice care să ateste o populație la nord de Dunăre în Evul mediu timpuriu,
până în mileniul doi al erei creștine). Cunoscut la nivel regional mai ales în urma studiilor cu
un caracter științific întreprinse în secolul XX, folclorul pe teritoriul României a fost împărțit
în numeroase zone folclorice, în funcție de regiuni, văi ale râurilor mai importante, județe sau
subregiuni ale unui județ. Folclorul ajunge să fie divizat chiar și în funcție de sate sau
comune. Acest sistem de diviziuni, aparent exagerat, evidențiază multitudinea de obiceiuri,
tradiții, datini care, însumate, relevă identitatea românilor, existența lor străveche. Principalele
zone folclorice românești sunt următoarele: Crișana, Banat, Țara Moților, Țara Oașului,
Dobrogea, Moldova, Bucovina, Oltenia, Argeș, ținutul Mehedinți, zona Harghitei, care sunt în
continuare subdivizate în zone mai mici, delimitate de un grad mai mare de particularitate în
privința producțiilor folclorice.232
Biserica şi Şcoala au avut şi trebuie să aibă în continuare un rol important în
conservarea şi transmiterea spre generaţiile viitoare a acestor comori de suflet românesc.
După marele George Breazul (teolog), „nu e datorie românească mai vrednică de a fi
îndeplinită şi nu e osteneală mai de folos decât să facem părtaşi pe cei mai tineri… de
bunurile sufleteşti moştenite din vechime..., iar zestre mai de preţ nu e alta ca averea de cuget
şi simţire închisă şi păstrată cu sfântă grijă... în adâncurile sufletului românesc şi creştinesc al
moşilor şi strămoşilor noştri“. Această avere ne va individualiza pregnant în lumea tot mai
globalizată de azi şi de mâine, constituindu-se într-o pată de culoare autentică şi
inconfundabilă în concertul naţiunilor Europei. Odinioară, năvălitorii ne-au cotropit şi ne-au
prădat, dar nu ne-au cucerit, ne-au luat recolte, cirezi de vite, aur, lucruri materiale, în general,
dar credinţa, cântecul, graiul, portul şi jocul le-am luat cu noi în crâng şi în munţi şi, apoi, le-
am transmis mai strălucitoare urmaşilor noştri şi iată că, recent, UNESCO a declarat doina şi
căluşul drept patrimoniu imaterial al umanităţii, recunoscând astfel inestimabilele valori care
fac parte intrinsecă din fiinţa poporului român.233
Particularități ale școlii românești de folclor
Coordonată de seamă a literaturii noastre, folclorul românesc a cunoscut preţuitori, nu

numai în cronicari, în Varlaam şi Dosoftei, în scriitori clasici, romantici, poporanişti,
tradiţionalişti, ci şi în simbolişti, expresionişti, chiar ermetici şi e de aşteptat ca şi în viitor
folclorul, adevărata “mirabilă sămânţă”, va fertiliza “codrii de aramă” ai literaturii şi artei
româneşti.234
Compozitorii noștri au sesizat particularitățile melodice, ritmice, structurale și
frumusețea creației populare și le-au valorificat în lucrări proprii. În felul acesta ei ai pus
temeliile școlii naționale românești, înscriind în circuitul universal lucrări reprezentative ale
spiritualității noastre. Momentul afirmării școlii muzicale românești îl cinstituie prezentarea în
primă audiție, în 1989, la Paris, a Poemei române de George Enescu. Lucrarea reprezintă o
sinteză a principalelor genuri muzicale românești: doina, cântecul de joc și vechea cântare
bisericească.235
232
https://ro.wikipedia.org/wiki/Folclor#cite_note-3
233
https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/folclorul-stiinta-poporului-37817.html
234
Păun Octav, Mărdărescu Maria, Elogiu folclorului românesc, Editura pentru literatură, 1969, p. XXI-XXII
235
https://ro.wikipedia.org/wiki/Folclorcite_note-3
127
Articole
Articole
știinţifice
MUNȚII SIRIU – PIATRA NESTEMATĂ A BUZĂULUI236
Localizare. Acești munți suntsituaţi în sectorul central al Grupei Curburii (Sudice) a

Carpaților Orientali. Sunt delimitaţi spre est de Valea Buzăului (care îi separă de Munţii Podu
Calului), spre nord-vest şi vest de văile opuse Crasna şi Siriu Mare (îi despart de Munţii
Tătaru), iar către sud, de Valea Siriu Mare (dincolo de care sunt Munţii Zmeuret – Muntioru).
236
Lect.univ.dr. IULIAN SĂNDULACHE, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti
128
Fig. nr. 1 – Localizarea Munților Siriu în cadrul Munților Buzăului

(după Geografia României, vol. III, Ed. Academiei, 1987).
Geologie și relief.Munții Siriu sunt alcătuiţi din gresii dure: „gresia de Siriu –
Prisaca”, de vârstă incertă – după unii geologi ar fi eocenă (Paleogen mediu), asemănându-se
şi din acest punct de vedere cu mai cunoscuta gresie de Tarcău, după alţii, cretacic superioară,
pe baza unor fosile, cu toate că respectivele fosile prezintă urme de remaniere(pot fi
provenite, prin eroziune, transport și acumulare, din alt strat geologic, având altă vârstă).
Aceste gresii sunt prinse într-un sinclinal suspendat (asemenea altor masive din Carpații
Orientali, precum Rarău, Ceahlău, Ciucaș). În sud-estul masivului întâlnim şi gresia de Tarcău
(eocen) precum şi faciesul grezo – argilos de Fusaru (oligocen sau Paleogen superior), acesta
din urmă responsabil de alunecările de teren care se produc şi în prezent, de exemplu pe
versantul drept al Văii Buzăului în zona Lacului Siriu – vezi fig. nr. 7.
Fig. nr. 2 – Gresia de
Siriu, foarte
asemănătoare cu cea
de Tarcău; duritatea ei
mare explică
altitudinea și
masivitatea Munților
Siriu (foto: iun. 2015).
Fig. Nr. 3 – Vârful

Bocârnea (1657 m),
văzut de pe Mălâia
(foto: mai, 2009).
Fig. Nr. 4 – Vârful Mălâia (1663

m), văzut de pe Bocârnea (foto:
aug, 2011).
129
Munții Siriu reprezintă un nod orografic, care domină munţii din jur, atingând
altitudinea maximă în Vf. Mălâia, 1663 m. Al doilea vârf este Bocârnea, 1657 m. Ambele
vârfuri se află pe linia marilor înălţimi Ciucaş – Siriu – Penteleu, cu altitudini de 1600 – 1900
m, mult mai sus decât cumpăna de ape nordică a bazinului Buzăului (800 – 1000 m, în Munţii
Întorsurii).
Fig. nr. 5 – Munții Siriu, văzuți din apropierea Vârfului Ciucaș, 1954 m (foto: nov. 2013).
Fig. nr. 6 – Suprafața de nivelare „Podu Calului”, la est de Vf. Mălâia; foto: iun. 2015.
Fig. nr. 7–Alunecare de teren profundă și masivă, pe malul drept al Lacului Siriu, pe care parțial îl
colmatează (foto: mai, 2009).
130
Ca şi în Munţii Penteleu (situați puțin mai către est), valorile pantelor, adâncimii
fragmentării şi densităţii fragmentării sunt mari (peste media Munţilor Buzăului), datorită a
doi factori: roca dură şi linia marilor înălţări tectonice, pe care se află masivul.
Suprafaţa de nivelare „Podu Calului” (Ielenicz, 1984) se întâlneşte la altitudini de
1400...1450 m, aproape de jur – împrejurul celor două vârfuri principale (Mălâia şi Bocârnea),
acestea din urmă constituind resturi ale reliefului iniţial. Dimensiunile mari ale celor doi
martori de eroziune care domină suprafaţa „Podu Calului” în Siriu este explicată de Ielenicz
(1984) prin duritatea mare a gresiei de Siriu.
Fig. Nr. 8– Arbori – drapel în zona Poarta Vânturilor; foto: aug. 2011.
Fig. Nr. 9– Lacul Vulturilor (foto: aug. 2011).
131
Clima și apele.Climatul montan din zona înaltă este caracterizat, printre altele şi prin
vânt intens, materializat prin aspectul de steag al molizilor şi chiar prin toponimul „Poarta
Vânturilor” (înşeuarea sau curmătura dintre vârfurile Mălâia şi Bocârnea, situată la altitudini
de 1480 – 1500 m), unde arborii – steag sunt caracteristici – vezi fig. nr. 8. Dealtfel, pe
crestele Carpaților, inclusiv pe cele două vârfuri ale Siriului, chiar dacă altitudinea nu
depășește 1662 m, calmul atmosferic (perioada în care vântul nu bate) este de numai 4 – 5 %
(aproximativ 18 zile/an, în medie), iar direcția dominantă a vântului este dinspre vest, întrucât,
la acest nivel se manifestă circulația liberă a maselor de aer (deasupra țării noastre predomină
circulația vestică).
La baza dinspre est a Vârfului Mălâia, la altitudinea de 1410 m, se află Lacul
Vulturilor (Lacul fără Fund, cum mai este el cunoscut), căruia în prezent (Ielenicz, 1984)i se
atribuie origine nivală (format în spatele unui val de morenă nivală, creată ca urmare a
avalanşelor de pe versantul estic al Culmii Mălâia) – fig. nr. 9 și 10.
Fig. nr. 10 – Relieful periglaciar
din estul Culmii Mălâia, după
Ielenicz, 1984.
Anterior anilor ҆80 se

vehiculau mai multe ipoteze
referitoare la geneza acestui
lac: origine glaciară şi nivală
(Orghidan, 1932), origine
nivală combinată cu procese
periglaciare (Naum, 1957),
formarea pe suprafaţă
structurală (Gâştescu, Popa,
1960),formarea prin procese
de alunecare (Sârcu, 1964;
Niculescu, Bălteanu, 1970).
Aspecte
biopedogeografice. Munții
Siriu sunt bine împăduriţi,
cu păduri de fag, de amestec
de fag și conifere şi numai
pe versantul nordic, la peste
1300 m, păduri de molid. La
peste 1400 m există gol de munte, dar în care vegetează specii caracteristice etajului subalpin:
anin alb, ienupăr, merişor, afin ş.a. Solurile care predomină sunt districambosolul (la altitudini
mai mici de 1300 m) și prepodzolul (mai sus de 1300 m), însă în zona înaltă, îndeosebi pe
suprafețele puțin înclinate s-a format podzolul – vezi fig. nr. 14.
Elemente de umanizare.Pajiştile din golul de munte sunt productive, ele susţinând
creşterea animalelor în satele de la poalele masivului (Crasna, Zăbrătău, ambele în județul
Covasna, Siriu – în județul Buzău etc).
132
Fig. nr. 11 – Peisaj din Munții Siriu (vedere de pe Vf. Bocârnea, 1657 m, către vest); foto: mai 2009.
Fig. nr. 12 – Flori (mâțișori) de anin alb

(Alnus incana) pe Vf. Bocârnea (1657 m);
foto: mai, 2009.
Fig. nr. 13 – Stânjenel (genul Iris), înflorit pe Vf.

Bocârnea; foto: mai, 2009.
Fig. nr. 14 – Profil de prepodzol la baza estică a Vârfului

Mălâia; foto: aug. 2011.
Turismul în Munții Siriu este limitat

de absența infrastructurii, neexistând nicio
cabană turistică, nici de altitudine, nici la poale,
cu excepția celor câteva pensiuni de pe Valea
Buzăului din satele Crasna și Zăbrătău sau orașul Întorsura Buzăului, toate treiîn județul
Covasna sau de la Siriu și orașul Nehoiu, ambele în județul Buzău. Acestea, însă, nu se află pe
teritoriul Munților Siriu, ci în vecinătate. Prin urmare, singura posibilitate de înnoptare în
133
zona înaltă este la cort; aici (în etajul înalt), dealtfel, există golul de munte destul de extins,
astfel că pot fi găsite cu ușurință numeroase locuri de campare, inclusiv în apropierea pădurii
de molid (pentru lemn de foc) și a izvoarelor sau a Lacului Vulturilor (pentru apă).
De asemenea, drumurile sunt nemodernizate, ele fiind abordabile, în general, numai cu
mașini cu tracțiune integrală și relativ înalte; dealtfel, în zona înaltă, unde se află și Lacul
Vulturilor și cele mai spectaculoase puncte de belvedere (cele două vârfuri: Mălâia, 1662 m și
Bocârnea, 1657 m) se poate ajunge și cu mijloace motorizate – este vorba de mașini de teren
înalte și cu reductor și de motociclete pentru enduro.
Accesul se face în principal dinspre Valea Buzăului, pe care merge drumul național
10, (Buzău – Brașov); până la Nehoiu și până la Întorsura Buzăului se poate ajunge cu trenul
(Buzău – Nehoiu, respectiv Brașov – Întorsura Buzăului), iar până la Siriu și Crasna – cu
mijloace auto. De la Buzău până la Crasna sunt 95 km, iar de la Brașov până la aceeași
destinație sunt 65 km.
Bibliografie:
1. *** (1987), Geografia României, vol. III – Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, Ed.
Academiei, București.
2. Ielenicz M. (1984), Munții Ciucaș – Buzău, studiu geomorfologic, Ed. Academiei, București.
3. Mutihac V., Mutihac G. (2010), Geologia României în contextul geostructural central-est-european,
Ed. Didactică și Pedagogică, București.
4. Oprea R., Săndulache I. (2020), Geografia Carpaților Orientali, Ed. Transversal, București.
5. Săndulache I. (2020), Curs de Carpați pentru studenții anului III, specializarea Geografia Turismului,
Facultatea de Geografie, Universitatea din București, Ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamț.
134
DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!237
PE TRICOLOR E SCRIS UNIRE.
MĂRUL – FRUCTUL INTERZIS DIN GRĂDINA EDENULUI
237
POTPURIU FOTOGRAFIC de ANASTASIA COTÂRGĂȘANU, clasa a VIII-a
135
„Valul este dorul mării de a săruta țărmul” ~Lucian Blaga~
De la Dunăre-n aval, stă de strajă Decebal...
136
„Un uriaş cu fruntea-n soare,

De pază ţării noastre pus..”
137
Sumar
O REVISTĂ CE CREŞTE CA FĂT FRUMOS... ...................................................................... 6
ROMÂNUL ȘI LECTURA ........................................................................................................ 7
PIATRA OMULUI SINGUR ..................................................................................................... 8
GENEZA. CUM S-A NĂSCUT CEAHLĂUL?! ....................................................................... 9
VIAŢA LA POALE DE MUNTE VĂZUTĂ DE UN COPIL ................................................. 10
CE A ÎNSEMNAT ȘCOALA GRINȚIEȘ PENTRU MINE? ................................................. 13
COSMO CAIXA BARCELONA............................................................................................. 14
MUNTELE GIUMALĂU ........................................................................................................ 17
ÎNVĂȚĂTOR CONSTANTIN MAFTEI ................................................................................ 19
PROFESORUL AFTANASĂ BORŞUC ................................................................................. 21
GRIGORE VADANA .............................................................................................................. 23
UNGUREANU DUMITRU ..................................................................................................... 26
CONSTANTIN PANȚIRU ...................................................................................................... 29
ȘTEFAN ȚIFUI........................................................................................................................ 31
PENTRU DOMNII ÎNVĂȚĂTORI GRINȚESCU ................................................................. 32
POVEȘTILE ȘI ROLUL LOR ÎN EDUCAREA ..................................................................... 35
SFATURI PRACTICE BAZATE PE UTILIZAREA SĂRII DE BUCĂTĂRIE (NaCl) ........ 37
PROBLEME DISTRACTIVE, DAR... FOLOSITOARE ........................................................ 40
ISTORIA SPORTULUI: DE LA ORIGINEA SA PÂNĂ ÎN PREZENT ............................... 42
15 LUCRURI INTERESANTE DESPRE CORPUL UMAN ................................................. 45
LUCRURI UIMITOARE DIN SPAȚIU .................................................................................. 45
DE CE EXISTĂ MATEMATICA? ......................................................................................... 46
PESCUITUL ............................................................................................................................ 47
MĂGURA GRINȚIEȘULUI ................................................................................................... 48
CONVIEȚUIRI ÎN ARMONIE CU VECINII ......................................................................... 50
DE SĂRBĂTORI ..................................................................................................................... 51
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ......................................................................................... 52
O GRĂDINIŢĂ DE ... MICI PATRIOŢI. GRĂDINIŢA BRADU ......................................... 54
ACTIVITĂŢI ARTISTICE LA GRĂDINIŢA GRINŢIEŞ NR. 1 .......................................... 55
CEL MAI TRIST CRĂCIUN! ................................................................................................. 57
CRĂCIUNUL........................................................................................................................... 57
SEARA DE CRĂCIUN ........................................................................................................... 58
BRADUL ................................................................................................................................. 58
UN CRĂCIUN CU ADEVĂRAT MONOTON ...................................................................... 59
MAGIA CRĂCIUNULUI ........................................................................................................ 60
AVENTURA LUI AIDAN ...................................................................................................... 61
IARNA ..................................................................................................................................... 62
CE SPORTURI A PRACTICAT CELEBRUL POET MIHAI EMINESCU... ....................... 63
CLASA A III-A - CUVÂNT ŞI IMAGINE ............................................................................ 64
ENGLISH CHRISTMAS ......................................................................................................... 71
INTERVIU CU BUNICUL ...................................................................................................... 72
INTERVIU CU VECINA MEA .............................................................................................. 74
INTERVIU CU BUNICA ........................................................................................................ 77
O SĂRBĂTOARE ÎNDELUNG AȘTEPTATĂ ...................................................................... 78
ÎNNOPTĂRILE DIN JUDEȚUL NEAMȚ PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE
TURISTICĂ ÎN ANUL 2019 ................................................................................................... 81
TRADIȚIE ȘI CONTINUITATE ÎN ȚINUTUL NEAMȚULUI (I) ....................................... 84
REFORMA AGRARĂ DIN 1864 ÎN FOSTUL JUDEȚ NEAMȚ .......................................... 91
138
VULNERABILITĂȚI, AMENINȚĂRI, RISCURI ................................................................. 95

DREPTUL DE A FI UITAT .................................................................................................... 98
„SIMȚ ENORM ȘI VĂZ MONSTRUOS”- LUMEA COPILĂRIEI ÎN TEXTELE
CARAGIALIENE. REFLEXII SATIRICE ASUPRA EDUCAȚIEI COPIILOR ................. 102
PABLO PICASSO ................................................................................................................. 106
CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE MUNTELE CEAHLĂU ȘI VALEA BISTRIȚEI ............ 113
ŞTEFAN CEL MARE ŞI URMAŞII SĂI PÂNĂ LA MOVILEŞTI ..................................... 121
PE-O GURĂ DE RAI – scurt studiu de folclor ..................................................................... 125
MUNȚII SIRIU – PIATRA NESTEMATĂ A BUZĂULUI ................................................. 128
DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! .............................................................................................. 135
139
140

Revista Catharsis NR 3 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Catharsis NR 3 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CATHARSIS - anul X - nr.

3 - Revista Şcolii Grinţieş și a Asociației Pro Grințieș

O REVISTĂ CE CREŞTE CA FĂT FRUMOS...

Îndemnăm la călătorie şi oferim articole care să vă încurajeze să porniţi pe cărări de

Vă dorim o călătorie plăcută în universul „Catharsis”!

PIATRA OMULUI SINGUR2

La hotarul vechi al Moldovei, pe trecătoarea Prisăcani-Tulgheş, se înalţă la nord de

VIAŢA LA POALE DE MUNTE VĂZUTĂ DE UN COPIL4

CE A ÎNSEMNAT ȘCOALA GRINȚIEȘ PENTRU MINE?5

Mă numesc Busuioc Mădălina și am fost elevă a Școlii Gimnaziale "Constantin

COSMO CAIXA BARCELONA

de a participa fizic şi de a testa şi înţelege cum funcţionează lumea în care trăim.

Şi de sus, vezi ceea ce nu te-ai aştepta să vezi în Barcelona:

ÎNVĂȚĂTOR CONSTANTIN MAFTEI8

Deh,un învățător trebuie să se priceapă la toate în activitatea didactică. Am spus și

Dincolo de profesionalismul, harul pedagogic, talentul cu care stăpânea vioara,

În amintirea lui Costică Maftei am să citez și un elev dintr-o generație anterioară

PROFESORUL AFTANASĂ BORŞUC10

A început activitatea profesională ca instructor de pionieri la Şcoala Grinţieş, din

- în anii 1981 şi 1982, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului îi recunoaşte meritele,

PENTRU DOMNUL PROFESOR VADANA12

Când, ne gândim la școală, de ce să ne amintim mai întâi? Poate de colegi, prieteni,

profesional, cu dragoste pentru activitatea didactică.

„Azi ca un sfânt într-o icoană veche,

Prof. Dumitru Ungureanu şi prof.dr. Cătălina Săndulache, 2019.

Experienţa acumulată i-a dat posibilitatea să organizeze şi să-şi conducă elevii în

Facsimil din revista „Terra” cu un articol la care a fost coautor

Pe lângă lucrarea de grad, s-a îngrijit să apară „Monografia comunei Tulgheş”, a

La Universitatea din Bucureşti au susţinut lucrarea „Plutăritul pe Bistriţa

Mărturisea că nu i-au plăcut funcţiile de conducere, pentru că era un om de acţiune, iar

Profesorul Constantin Panțiru15

În lunga sa activitate didactică s-a preocupat permanent spre a le insufla copiilor

Da, avea un hai aparte, un talent în a te ajuta și a te determina să înveți matematică.

PENTRU DOMNII ÎNVĂȚĂTORI GRINȚESCU18

Școala Bradu înseamnă enorm pentru mine întrucât în ea am crescut, învățat, în ea m-

Am avut privilegiul să fiu îndrumată în clasele I-II de doamna învățătoare, iar în

Au știut să lege cunoștințele teoretice cu cele practice, curente (adunatul fructelor,

GRINŢESCU NICOLAE (NECULAI) ŞI ALEXANDINA19

POVEȘTILE ȘI ROLUL LOR ÎN EDUCAREA

reală. Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru

SFATURI PRACTICE BAZATE PE UTILIZAREA SĂRII DE

1.Peştele se va curăţa mai uşor dacă îl scufunzi puţin în apa sărată.

SODIUL– UN MINERAL ESENȚIAL PENTRU SĂNĂTATE22

Ca metal, singur, eu nu prea am valoare,

PROBLEME DISTRACTIVE, DAR... FOLOSITOARE23

Răspunsul este că va rămâne tot cu 10 mingi dar două sparte!

Problema 5. Dacă te afli la un concurs de atletism şi îl depăşeşti pe cel aflat pe locul II pe ce

Matematica şi proverbele se referă la posibilitatea de a asocia unor texte matematice anumite

a=a+0=0+acu proverbul” Cine se adună cu chiorii învaţă a se uita cruciş”

O problemă de mişcare între matematică şi fizică

Matematica şi “teoria chibritului”

ISTORIA SPORTULUI: DE LA ORIGINEA SA PÂNĂ ÎN PREZENT24

Istoria sportului: de la cele mai vechi timpuri la cele contemporane

1. Pérez, R. „Evoluția istorică a sportului: de la olimpiada greacă la sala de sport zdrobește” în

15 LUCRURI INTERESANTE DESPRE CORPUL UMAN25

LUCRURI UIMITOARE DIN SPAȚIU26

Măgura Grințieșului (în centru) văzută de la Cabana Fânânele

CONVIEȚUIRI ÎN ARMONIE CU VECINII30

Activități culturale socio-educative în spiritul pur românesc ce unesc oameni de toate

De la începutul festivalului Haiducilor suntem nelipsiti an de an, dar și la cel de datini

O GRĂDINIŢĂ DE ... MICI PATRIOŢI. GRĂDINIŢA BRADU34

ACTIVITĂŢI ARTISTICE LA GRĂDINIŢA GRINŢIEŞ NR. 135

CEL MAI TRIST CRĂCIUN!36