1.

Bucofaringoscopia
EXAMINAREA CAVITĂȚII BUCALE ȘI OROFARINGELUI
Examenul cavității orale(bucale)
• Se va urmări: aspectul buzelor, gingiilor și arcadelor dentare, mucoasei jugale și a orificiului canalului
lui Stenon, mucoasei planșeului lingual(bucal) și a orificiului canalului Wharton, aspectul limbii și
mobilitatea acesteia, istmul gâtului.
• *Orificiul canalului lui Stenon = orificiul canalului excretor al glandei parotide care se deschide la
nivelul mucoasei jugale în dreptul(față în față) celui de-al 2-lea molar superior.
• *Orificiul canalului lui Wharton = orificiul canalului excretor al glandei submandibulare (submaxilare)
care se deschide la nivelul planșeului lingual lângă frenul lingual.
• *Istmul gâtului = limita de separație între cavitatea orală și orofaringe fiind alcătuit din marginea
inferioară a vălului palatin cu lueta situată median, pilierii anteriori și V-ul lingual(care separă la rândul
lui porțiunea mobilă a limbii de cea fixă – baza limbii)

Tehnică
• Pacientul și examinatorul stau așezați față în față.
• Se execută cu ajutorul unei oglinzi frontale sau a unei lămpi frontale și a 2 spatule linguale cudate.
• După inspecția buzelor, pacientul este invitat să deschidă gura și se vor examina cu ajutorul spatulelor
linguale mucoasa jugală bilateral, arcadele dentare și vestibulele bucale, fața dorsală a limbii și marginile
laterale ale acesteia.
-Pacientul și examinatorul stau așezați față în față
-Identificarea canalului Stenon (Canalul Stenon reprezinta canalul excretor al glandei parotide ce se
deschide la nivelul cavitatii bucale prin orificiul situat deasupra primului molar superior).
-Examinarea mobilității limbii se face prin protruzia acesteia și recomandarea de mișcare a vârfului limbii
în lateral și sus-jos.
-Pentru examinarea planșeului lingual și feței ventrale a limbii pacientul este invitat să ridice vârful limbii
spre bolta palatină.
Examenul istmului gâtului
• Se face cu ajutorul unei spatule linguale cu care se apasă fața dorsală a limbii în 2/3 anterioare sau până
la vârful V-ului lingual care nu va fi depășit posterior pentru a nu declanșa reflexul de vărsătură. Totodata
se poate examina bolta palatină.
Examenul orofaringelui
Se execută în continuarea celui al istmului gâtului , în același mod, urmărindu-se aspectul amigdalelor
palatine, pilierilor posteriori, peretelui posterior al orofaringelui și porțiunii vizibile a bazei limbii.
• Pentru examinarea mai bună a peretelui posterior al orofaringelui,cât și a mobilității vălului palatin
pacientul este rugat să pronunțe vocala A situație în care vălul se ridică și se observă o suprafață mai mare
din peretele posterior. Dacă există o paralizie a unui hemivăl, se observă o asimetrie a vălului palatin și
vârful luetei deviat de partea opusă.
• Palparea este recomandată în cazul oricărei leziuni suspecte observată la nivelul regiunilor examinate și
se execută prin tușeu cu ajutorul indexului.
• Mobilitatea amigdalei palatine în lojă se poate constata tot prin tușeu sau prin mobilizare între 2 spatule.

2) Laringoscopia indirecta
Definiție = modalitate de examinare clinică a laringelui și parțial a hipofaringelui.
Instrumentar necesar :
• Oglindă de laringoscopie
• Spirtieră
• Oglindă sau lampă frontală
• Comprese
• Mănuși de examinare
Tehnica :
• Într-o mână examinatorul va avea o oglindă de laringoscopie încălzită în prealabil la flacăra unei
spirtiere pentru a nu se aburi în contact cu aerul expirat al pacientului și verificată pe dosul mâinii
examinatorului pentru a nu fi prea fierbinte .
• Pacientul este invitat să deschidă gura și să scoată limba al cărei vârf este înfășurat într-o compresă și
ținut ferm(tras) de către examinator între police și mediusul celeilalte mâni(ridicându-se astfel epiglota),
în timp ce cu indexul va ridica ușor buza superioară a pacientului.
• Oglinda de laringoscopie se introduce în cavitatea bucală orientată cu fața de sticlă către în jos oblic(la
45 o față de orizontală) și se sprijină pe vălul palatin la nivelul inserției luetei ridicându-l ușor în sus.
• Pacientul respiră pe cale orală, examinarea desfășurându-se atât în inspir, respectiv în inspirul profund,
cât și în expir și în fonație care are loc în timpul expirului, pacientul fiind invitat să pronunțe vocala i sau
e prelung.
• Imaginea obținută este inversată(”în oglindă”) partea dreaptă a laringelui se vizualizează în partea
stângă a oglinzii de laringoscopie și invers, iar porțiunea anterioară a acestuia în partea superioară a
oglinzii, respectiv cea posterioară în partea inferioară a acesteia.
• Se pot vizualiza de sus în jos:
- Porțiunea posterioară(verticală) a bazei limbii
- Valeculele(fosetele situate între baza limbii și epiglotă)
- Epiglota și repliurile gloso-epiglotic median și gloso-epiglotice laterale
- Repliurile ari-epiglotice și aritenoizii care(împreună cu epiglota) alcătuiesc coroana laringiană sau
orificiul superior al laringelui
- Benzile ventriculare sau falsele corzi vocale de culoare roz-roșietică cu dispoziție anteroposterioară,
situate intern față de repliurile ari-epiglotice
- Corzile vocale de culoare alb-sidefie(structură tendinoasă), de asemenea dispuse anteroposterior, intern
și inferior față de benzile ventriculare
- Repliurile faringo-epiglotice și sinusurile piriforme situate lateral de laringe
• În inspir corzile vocale au o mișcare de abducție, respectiv se îndepărtează de linia mediană, iar glota se
deschide permițând aerului să treacă inferior spre trahee. Această deschidere este maximă în inspirul
profund.
• În expir și în fonație corzile vocale au o mișcare de adducție, respectiv se apropie de linia mediană până
ajung în contact fiind astfel vizibile pe toată lungimea, iar sinusurile piriforme se deschid și pot fi
vizualizate în totalitate.
Aspecte patologice:
- Laringita acuta catarala: congestive diguza a mucoasei laringiene
- Laringita cronica pseudomixematoasa: edem de aspect gelatinos al ambilor corzi vocale, albicios
- Monocordita: inflamatia unei singure corzi vocale, cu aspect rosiatic
- Granulomul cordal: formatiune ce se dezvolta pe partea posterioara a CV
- Pahidermia interaritenoidiana: aspect de creasta de cocos la nivelul CV
- Placa de leucoplazie: placard albicios la nivelul CV
- Noduli ai CV: formatiuni mici, simetrice, in 1/3 medie a CV
- Polipul laringian: formatiune cu localizare in 1/3 ant a CV, fie rosu, sesil sau pediculat(angiomatos) fie
fibros, alb-roziu(mixomatos);

3) Rinoscopia anterioara
Servește la examinarea foselor nazale și a conținutului acestora, precum și la diverse proceduri terapeutice
minore: tamponamentul nazal pentru oprirea epistaxisului, extragerea corpilor străini, efectuarea puncției
sinusului maxilar(procedeul clasic).

Tehnică :
• Se execută cu ajutorul unei oglinzi frontale sau a unei lămpi frontale și a unui specul nazal.
• Pacientul și examinatorul stau așezați față în față.
• Examinatorul ține într-una dintre mâini speculul nazal(mâna dreaptă pentru examinarea fosei nazale
stângi, respectiv mâna stângă pentru examinarea fosei nazale drepte), iar cu cealaltă mână plasată pe
creștetul pacientului îi va imobiliza capul în timpul examinării înclinându-l posterior în mod progresiv.
• Speculul nazal se introduce în fosa nazală închis deschizându-l progresiv, dar nu la maximum pentru a
nu crea disconfort.

Rinoscopia anterioară joasă

• Pacientul ține capul în poziție verticală
• Se pot vizualiza:
- Lateral : cornetul inferior și meatul inferior
- Intern: septul nazal(porțiunea antero-inferioară) cu diverse reliefuri(creste) și, eventual, deviații de la
linia mediană
- Inferior: planșeul fosei nazale
- Posterior: uneori(când fosa nazală este mai largă sau când s-a aplicat înaintea examinării
vasoconstrictor) - o porțiune din peretele posterior al rinofaringelui.

Rinoscopia anterioară oblică

• Înclinarea capului posterior la 30 o
• se pot vizualiza în întregime
- cornetul inferior și cel mijlociu cu meatul mijlociu delimitat între ele
- septul nazal

Rinoscopia anterioară înaltă

• Înclinarea capului pacientului posterior la 60 o (hiperextensie)
• se poate vizualiza în plus parțial din plafonul fosei nazale și din fanta olfactivă
• La sfârșitul examinării speculul nazal se retrage parțial întredeschis pentru a evita avulsia firelor de păr
de la nivelul vestibulului nazal(care este dureroasă).
Aspecte patologice:
- Adenoidita acuta: rinoree purulenta
- Rinoreea anterioara: puroi la nivelul meatului mijlociu
- Rinita catarala: hipertrofia mucoasei la nivelul cornetelor
- Rinita hipertrofica: marirea de volum a capului/cozii cornetului inferior sau a cozii septale
- Rinita atrofica: mucoasa palida, atrofiata cu secretii purulente groase si cruste verzui
- Sinuzita frontal/maxilara acuta: secretii purulente la nivelul meatului mijlociu
- Polipoza sinusala: formatiuni alb-sidefii cu origine uneori evident la nivelul meatului mijlociu, acoperiti
de o mucoasa neteda, fara ulceratii
- Papilomul nazal: formatiune conopidiforma, roz-cenus cu baza larga de implantare, sangeranda la
atingere, la niv port inf a sept nazal, capul cornetului mijlociu
 4) Rinoscopia posterioara
Definiție
Este o manevră prin care se pot examina rinofaringele (cavumul) și choanele(orificiile posterioare ale
foselor nazale).
Instrumentar necesar
• Oglindă mică de rinoscopie posterioară
• Spatulă linguală
• Spirtieră
• Oglindă sau lampă frontală
Tehnică
• Oglinda de rinoscopie posterioară, ținută într-o mână și încălzită în prealabil la flacăra spirtierei pentru a
nu se aburi în contact cu aerul expirat, se introduce prin cavitatea bucală (după ce a fost testată pe dosul
mâinii să nu fie prea fierbinte) până în spatele vălului palatin, iar cu o spatulă linguală ținută în cealaltă
mână se apasă 2/3 anterioare ale limbii la fel ca în cazul bucofaringoscopiei.
• Pacientul este rugat să respire pe nas cu gura deschisă(ca și cum ar mirosi o floare), astfel vălul palatin
menținându-se vertical.
• Manevra este dificil de executat mai ales la pacienții reflexogeni la care este necesară pulverizarea
prealabilă de spray cu lidocaină intraoral, pe vălul palatin și peretele posterior al orofaringelui.
• Când oglinda este poziționată orizontal se poate examina peretele superior(bolta) rinofaringelui unde se
poate vizualiza amigdala faringiană a lui Luschka la copil, iar în situații patologice diverse formațiuni
tumorale.
•Când oglinda este întoarsă spre dreapta sau spre stânga se poate examina peretele lateral al rinofaringelui
de partea respectivă unde se pot vizualiza orificiul intern al trompei lui Eustache, bureletul tubar și foseta
Rosenmuller situată posterior de acesta.
• Când oglinda este poziționată vertical se pot vizualiza orificiile choanale despărțite median de marginea
posterioară a septului nazal și cozile cornetelor nazale inferioare, mijlocii și superioare în interiorul
acestor orificii.
( imaginea din oglindă – stânga, se vede în realitate invers: porțiunea inferioară se vede superior)
ASPECTE PATOLOGICE:
- Etmoidita: puroi la nivelul meatului mijlociu si pe bolta rinofaringelui
- Adenoidita: formatiuni tumorale moi, boselate, ce ocupa plafonul si obstrueaza orificiile, obstrucitie
nazala
- Rinita hipertrofica: cresterea in volum a cozii cornetului inferior sau a cozii septale
- Procese tumorale la nivelul cornetului inferior, plafonul orofaringelui
- Tumori rinofaringiene
- Hipertrofia amigdaliana +/- edem

5) Narinoscopia
• Este metoda prin care se examinează narinele și vestibulele nazale.
• Narina= orificiul anterior al fosei nazale.
• Vestibulul nazal = porțiunea anterioară a fosei nazale căptușit de tegument care conține numeroase fire
de par și foliculi pilosebacei
Tehnică
• Pacientul și examinatorul stau așezați față în față.
• Examinatorul ridică lobulul nazal al pacientului(vârful nasului) cu ajutorul policelui, celelalte degete ale
mâinii fiind sprijinite pe fruntea acestuia și proiectează un fascicul luminos cu ajutorul unei oglinzi
frontale sau a unei lămpi frontale la nivelul narinelor.
Se pot observa:
• la nivelul narinelor: forma acestora, dacă există diverse malformații(atrezie, stenoză),
• la nivelul vestibulului nazal: secreții, cruste, leziuni inflamatorii(foliculită, furuncul), traumatice
(escoriații, plăgi), deviația porțiunii antero-inferioare a septului nazal(columela), corpi străini, formațiuni
tumorale.

6) Otoscopia
Definiție = procedură prin care se pot examina conductul auditiv extern(CAE) și membrana timpanică.

Materiale și instrumente necesare

- Speculi auriculari Toynbee de diverse dimensiuni + oglindă sau lampă frontal
sau
- Otoscop cu speculi auriculari de diverse dimensiuni
- Mănuși de examinare
Tehnică
•Otoscopul se pune în funcțiune prin aprinderea luminii din comutator.
• Otoscopul este ținut de mâner cu mâna dreaptă pentru examinarea urechii drepte, respectiv cu mâna
stângă pentru examinarea urechii stângi și se introduce cu speculul în conductul audiv extern al
pacientului, iar cu cealaltă mână examinatorul trage ușor pavilionul auricular al pacientului în sus și
posterior încât curburile CAE să fie aduse în același ax permițând vizualizarea membranei timpanice
situate la capătul intern al acestuia.
• *La copil, tracțiunea pavilionului auricular se face inferior datorită poziției mai orizontalizate a
membranei timpanice(poziționată la 30 o față de orizontală comparativ cu 45 o la adult).
• Mânerul otoscopului se va ține orizontal pentru a nu veni în contact cu umărul pacientului incomodând
examinarea.

7) Punctia sinusului maxilar

Se efectuează:

➢ În scop diagnostic

- Confirmarea diagnosticului de sinuzită

- Diagnostic bacteriologic – examen bacteriologic al secrețiilor recoltate prin puncție

➢ În scop therapeutic – drenajul,lavajul sinusului și introducerea de antibiotice și antiinflamatorii

steroidiene Indicații
Instrumente și materiale necesare:
Specul nazal, ace de puncție sau trocar +/- cateter
, sistem de aspirație, portcotoane, ser fiziologic , Mănuși sterile , Pensa Baionetă
Tehnică:
• Pacientul în poziție șezândă
• Se efectuează rinoscopia anterioară urmată de suflatul nasului pentru evacuarea secrețiilor existente în
fose
• Se aplică sub control vizual rinoscopic meșe din vată îmbibate în xilină una în meatul inferior – pentru
anestezia locului de puncție și alta în meatul mijlociu – pentru vasoconstricția mucoasei meatului milociu
și astfel, reducerea edemului de la nivelul ostiumului sinusului (aceasta poate fi îmbibată și cu o altă
soluție vasoconstrictoare); se lasă cca 15 min, după care se extrag
• Pacientul va ține în mâini o tăviță renală pt colectarea conținutului ce se va evacua ulterior din sinus
Ø Indicații
ž Sinuzita maxilară acută ”blocată” – când sinusul nu drenează fiziologic pe calea anatomică
ž Sinuzite maxilare cronice, mai ales cea odontogenă
Ø Contraindicații
ž Malformații locale
 ž Tulburări de coagulare
ž Stare generală alterată
ž Afecțiuni neurologice, crize convulsive
ž Prudență în: diabet, HTA, tulburări de ritm cardiac

Accidente
• Lipotimii – prin intoleranță la anestezic sau datorită emotivității pacientului
• Puncție fals negativă datorită:
- Ac nepermeabil neverificat anterior puncției
- Ac obstruat de un fragment osos la trecerea prin peretele sinusului

- Ostium sinusal blocat prin dop de mucus și/sau edem

- Pătrunderea cu acul de puncție pe sub mucoasa peretelui extern al fosei nazale, tangențial la acesta
Complicații
• Pătrunderea acului în orbită, țesuturile moi ale regiunii geniene sau groapa pterigo-maxilară cu
interesarea nv maxilar superior(durere vie, fulgurantă) sau a arterei sau venei maxilare interne (hemoragie
importantă necesitând ligatura vasului)
• Embolie gazoasă (în mod excepțional) – nu se introduce aer pe ac în timpul procedurii
• Manifestări septice prin nerespectarea regulilor de asepsie

8) Punctia sinusului frontal

tip Beck
ž Se face în scop diagnostic și terapeutic (ca și cea a sinusului maxilar).
ž Se efectuează rar.
ž Este o intervenție chirurgicală
ž Este indicată în sinuzitele frontale care nu răspund la tratament.
ž Poate duce la complicații grave:
- Osteomielită
- Meningo-encefalită
 - Abces cerebral
Tehnica :
•Anestezie locală
•Incizie de 1 cm la capătul intern al sprâncenei, cu decolarea peretelui anterior osos
•Se perforeaza peretele anterior cu o freză și se introduce un trocar.
•Se aspiră secrețiile pe trocar pentru examen bacteriologic
•Se face lavaj prin trocar cu ser fiziologic steril care va antrena secrețiile prin canalul fronto-nazal în fosa
nazală dacă acesta este permeabil. Dacă canalul este obstruat, secrețiile refulează prin trocar.
•Dacă canalul este obstruat, necesită intervenție chirurgicală de dezobstrucție. Dacă este permeabil, după
lavaj se introduce o soluție de antibiotic și cortizon.
•Pe tubul de dren se continuă lavajul și se introduce antibiotic în zilele următoare. Concomitent se
administrează tratament antibiotic și pe cale generală.
•Trocarul se lasă pe loc sau prin el se introduce un tub de dren (trocarul îndepărtându-se apoi) și se
suturează plaga în jurul acestuia

9) Corpii straini auriculari

Corpii straini auriculari pot fi : animali, vegetali, anorganici, dopuri de cerumen.
Diagnostic: examen otoscopic.
Tratament: extragerea lor:

➢ Animali: omorati cu alcool sau ulei, apoi extragere cu pense sau spalatura auriculara;

➢ Vegetali: alcool(rol hygroscopic) si extragerea cu pense sau spalatura auriculara;

➢ Dopuri de cerumen/cerumen si tegument: inmuierea cu apa oxigenata sau cu solutie uleioasa, apoi
spalatura auriculara;
!! La spalatura auriculara: pacientul trebuie sa aiba gura deschisa, jetul orientat postero-superior,
presiunea sa nu fie f mare, altfel exista riscul de perforatie timpanala, intai se face aseptizarea CAE +/-
trat leziunilor de otita (interesare timpanica).

10) Proba Rinne

Acumetria cu diapazoanele
• Este o evaluare subiectivă și calitativă – permite depistarea unei surdități și tipul acesteia
 • Depinde de cooperarea pacientului
• Transmisia aeriană a sunetului se evaluează prin aplicarea diapazonului în dreptul orificiului CAE
• Transmisia osoasă a sunetului este evaluată prin plasarea mânerului diapazonului pe oasele
craniene: mastoidă, vertex, frontal
Proba Rinne
• Compară conducerea osoasă și aeriană a sunetului
Tehnică
• Inițial diapazonul în vibrație este plasat cu mânerul pe mastoidă și se cronometrează timpul cât
pacientul aude sunetul = 20 sec – normal (ca în proba Schwabach)
• Apoi diapazonul, care continuă să vibreze, este adus în dreptul orificiului CAE. Pacientul este
întrebat dacă aude sunetul și se cronometrează și acest interval de timp – normal = 20 sec.
• Comparând transmisia aeriană a sunetului (20 s +20s) /transmisia osoasă (20s) = 2/1 = proba Rinne
pozitivă = normal
• Când transmisia aeriană este mai redusă = proba Rinne negativă = surditate de transmisie

11) Proba Schwabach

• Mai puțin utilizată în prezent
• Evaluează conducerea osoasă a sunetului
Tehnică
• Diapazonul pus în vibrație se plasează pe mastoidă și pacientul trebuie să confirme dacă aude sunetul și
momentul în care nu-l mai aude. Acest interval de timp este cronometrat = 20 sec în mod normal.Un
interval de timp mai redus = surditate neuro-senzorială
• Altă variantă: în momentul în care pacientul nu mai aude sunetul, mânerul diapazonului este plasat pe
mastoida examinatorului. Dacă acesta îl percepe înseamnă că pacientul are o surditate neurosenzorială (de
percepție).

12) Proba Weber

• Compară conducerea osoasă a sunetului concomitent la ambele urechi
Tehnică
• Mânerul diapazonului aflat în vibrație se plasează median la nivelul craniului (vertex, frontal, rădăcina
nasului – glabelă sau incisivii centrali)
• Când pacientul percepe sunetul în mod egal în ambele urechi = Weber indiferent = auz normal
• Când percepe sunetul mai bine cu urechea sănătoasă = Weber lateralizat în urechea sănătoasă
= surditate de percepție (neuro-senzorială) la urechea bolnavă.
• Când percepe sunetul mai bine cu urechea bolnavă = Weber lateralizat în urechea bolnavă = surditate de
transmisie

13) Traheotomia: indicatii, contraindicatii, tehnica chirurgicala,

complicatii
Definiție = intervenţia chirurgicală prin care se realizează o comunicare directă a traheii cu exteriorul,
şuntând căile aeriene superioare.
Indicaţiile traheotomiei
1 Obstrucţia mecanică a căilor respiratorii :
• Tumori ale laringelui, faringelui, tiroidei, traheii cervicale, esofagului cervical, alte tumori
cervicale m ari care determină compresiune laringiană sau traheală
• Malformaţii ale căilor aeriene superioare şi/sau digestive
• Traumatisme ale laringelui şi/sau traheii
• Paralizia în adducție a ambelor corzi vocale(paralizie recurenţială)
• Traumatisme ale masivului facial cu tumefierea importantă a părţilor moi, fracturi de mandibulă
• Corpi străini laringo-traheali
• Infecţia(edemul) laringelui, traheii, limbii, faringelui
2. Obstrucţia căilor respiratorii prin secreţii sau respiraţie ineficientă sau ambele :
a. Blocarea căilor respiratorii prin secreţii cu tuse ineficientă(imposibilitatea de a expectora) în
timpul sau după:
• Chirurgia toracică sau abdominală
• Bronhopneumonie
• Vomismente și aspirarea conținutului gastric
• Arsuri ale feței, gâtului, căilor respiratorii
• Precoma sau coma(DZ, insuficiență renală sau hepatică)
b. Ventilație alveolară insuficientă în timpul sau după:
• Intoxicație medicamentoasă sau cu pesticide
• Traumatisme închise ale toracelui cu fracturi costale
• Paralizia mușchilor respiratori
3 Blocarea prin secreții cu ventilație alveolară insuficientă:
• Afecțiuni ale SNC(encefalită, poliomielită, tetanos)
• Eclampsie
• Traumatisme grave ale capului, gâtului, toracelui
• Coma postoperatorie neurochirurgicală
• Embolia aeriană sau gazoasă
Tehnica standard:
Se realizează anestezie care poate fi locală sau generală; în caz de urgenţă se poate realiza şi fără
anestezie. Se recomandă anestezia generală pentru confortul atât al pacientului cât şi al
operatorului; dacă se realizaeză anestezia locală, infiltrarea cu anestezic se realizează până la
 nivelul pielosului gâtului, restul structurilor neprezentând terminaţii dureroase nervoase. Se
dezinfectează tegumentele în prealabil cu alcool iodat sau clorhexidină şi se practică incizia fie
verticală, strict mediană de la nivelul marginii inferioare a tiroidului până la nivelul furculiţei
sternale (în cazurile de ventilaţie mecanică şi traumatism laringo-traheal) ; fie se realizează
incizia orizontală, doar a tegumentului, celelalte planuri abordându-se tot în manieră verticală.

Din punct de vedere anatomic, planurile interesate in cursul manevrei sunt:

- pielea;
- ţesutul celular subcutanat;
- aponevroza cervicală superficială;
- planul muscular format de muşchii subhioidieni care nu vor fi secţionaţi ci vor fi separaţi pe
linia albă a gâtului;
- istmul tiroidian care poate fi secţionat şi ligaturat sau tracţionat în sens superior sau inferior.

Incizia la nivelul traheii se face de preferinţă după injectarea unui anestezic în lumenul traheal
pentru a împiedica apariţia sincopei respiratorii şi totodată pentru certitudinea că organul incizat
este trahea (în momentul injectării anestezicului, se aspiră din lumen – în cazul în care se aspiră
aer locaţia este corectă, iar în cazul în care se aspiră sânge locaţia este necorespunzătoare) .
Incizia se realizează pe lungimea a 1-2 inele traheale sau se poate decupa o porţiune circulară din
peretele traheal cu diametrul aproximativ egal cu cel al canulei. Nu se recomandă această metodă
la copii datorită stenozei ce apare odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea se mai poate realiza
o incizie în 3 laturi, în acest fel obţinându-se o deschidere în balama. Ca pas următor, se introduce
canula traheală, se suturează atât superior cât şi inferior, iar sub canulă se pune de obicei o meşă
în scopul prevenirii apariţiei emfizemului.

14) Examinarea ganglionilor cervicali

Ganglionii capului și gâtului
▪ Sunt repartizați (anatomic) în 9 grupe ganglionare principale: ganglionii occipitali, mastoidieni,
preauriculari, parotidieni, submaxilari, submentonieri, retrofaringieni, cervicali anteriori și laterali.
▪ Primele 7 grupe, situate la joncțiunea capului cu gâtul, formează cercul ganglionar al lui Cuneo.
▪ Ultimele 2 grupe formează lanțurile ganglionare descendente care se găsesc anterior și laterocervical.
Examinarea (palparea) ganglionilor; Se poate face în 2 moduri:
1. Cu pacientul și examinatorul în poziție șezândă față în față (ca în cazul majorității manevrelor de
examinare clinică ORL)
2. Cu pacientul în poziție șezândă, iar examinatorul în picioare în spatele pacientului
INSPECTIA:
• Aspectul gatului: gat scurt si gros –apnee de somn, risc crescut de intubatie
• Aspectul regiunii cervicale: zone deformate - tumefiate, torticolis, congestive, fistule, cicatrici, plagi,
etc.
PALPAREA: se realizeaza stang in spatele pacientului:
• Palparea tuturor ariilor ganglionare, apreciindu-se prezenta adenopatiilor, caracterul acestora: marimea,
sensibilitatea, consistent, gradul de aderenta, etc
• Palparea tiroidei;
• Mobilitatea laringelui fata de planul prevertebral;

15) Ganglioni cervicali – grupe :

▪ Sunt repartizați (anatomic) în 9 grupe ganglionare principale: ganglionii occipitali, mastoidieni,
preauriculari, parotidieni, submaxilari, submentonieri, retrofaringieni, cervicali anteriori și
laterali.
▪ Primele 7 grupe, situate la joncțiunea capului cu gâtul, formează cercul ganglionar al lui Cuneo.
▪ Ultimele 2 grupe formează lanțurile ganglionare descendente care se găsesc anterior și
laterocervical

16) Epistaxis – etiopatogenie, tratament medicamentos

Defeniti: hemoragie exteriorizată la nivelul foselor nazale
Cauze:
-de cauza locala:
-Inflamații(rinite, sinuzite)
-Traumatisme nazale, ale masivului facial, craniene
-Corpi străini, rinoliți
-Tumori benigne și maligne ale foselor nazale, sinusurilor, rinofaringelui
-anevrisme : cel mai frecvent al arterei carotid interne in portiunea intracavernoasa (adesea
posttraumatic);
-devierea septului nazal: prin uscaciunea mucoasei nazale si formarea de cruste;
-de cauza generala:
1coagulopatii : hemofilia , Purpure
2Alte afecțiuni hematologice : Leucemii , Agranulocitoză
3 C-V: HTA, ATS( prin scaderea elasticitatii peretelui vascular);
4. endocrinologice: inainte, in timpul sau dupa ciclul menstrual, ori la pubertate.
5 maladia Rendu Osler;
6 Tratamentele anticoagulante sau antiagregante plachetare
7 trombocitopenia drog indusa, prin afectare hepatica (Insuficiența hepatică, ciroza)
, renala sau vasculopatii
8 toxice: soc toxico-septic;
Tratament medicamintos :
consta in administrarea de medicatie hemostatica ( Etamsilat, Adrenostazin, Fitomenadion, Exacyl)
concomitant cu reechilibrare hidroelectrolitica si volemica( macromolecule, Ringer, sange, plasma),
sedative, analgezice
TRATAMENT ETIOLOGIC: scop: tratarea cauzei initiale a epistaxului: HTA, afectiuni hepatice,
hematologice, tulb de coagulare

17) Epistaxis – etiopatogenie, tamponament :

Măsuri de prim- ajutor
Compresiunea manuală a aripii/ aripilor nazale
Poziția șezândă -> scade TA + aplecat înainte -> pentru a nu înghiți sângele
Tăviță renală (recipient) plasat sub bărbie în care să se scurgă sângele

HEMOSTAZA LOCALA : se aspira cheagurile din fosa nazala si se aplica solutii anestezice si vasoC
locale (xilina, xylocaina, xylometazona, etc)
Se poate face astfel:
- Compresiune pe aripa nasului(min 10 min);
- Cauterizare (chimica, electrica, LASER) atunci cand se poate identifica cu precizie locul efractiei
vasculare
- Aplicare de bureți de merocel
- Plasarea intranazală a unei sonde cu balonaș
- Tamponament anterior cu meșă de tifon (impregnată cu unguent cu antibiotic)
- Tamponament posterior cu tampon de tifon– dacă sângerarea continuă sau epistaxisul este posterior ->
exteriorizare prin gură
- Tamponament posterior cu sonda Foley
…………… In cazul in care exista coagulopatie, pt a se evita traumatismul local al mucoasei se pot plasa
direct pe zona hemoragica preparate de collagen microfibrilar (Avitene, Woburn, Mass) sau oxid de
celuloza (Surgicel, Tex)

18) Epistaxis – etiopatogenie, tratament chirurgical :

HEMOSTAZA REGIONALA: se efectueaza cand manevrele hemoragice simple nu au success si
constau:
- in embolizarea cat mai selective a arterei aferente zonei hemoragice;
- Ligaturi vasculare ( artera carotida externa , maxilara interna, sfenopalatina, etmoidala anterioara);
- Tehnici chirurgicale plastice: septo-dermoplastie in boala Randu Osler, rezectii ale crestelor septale,
fotocoagulare LASER;

19) Spalatura auriculara :

- Se face cu apa la temperature camerei
- Pacientul sta cu gura deschisa
- Cu ajutorul unei seringi Guyon, jetul de apa va fi directionat inspre per posterior al conductului (
jetul orientat postero-superior ) cu o presiune adecvata pt a nu perfora timpanul
- Se face dupa aseptizarea CAE , +/- trat leziunilor de otita (interesare timpanica).
Indicatii:
• Dopul de cerumen: de preferat dupa prealabila inmuiere cu apa oxigenata 3%
• Corpi straini auriculari
• Exudatul
Contraindicatii absolute:
• Existenta unei perforatii timpanale in antecedente;
• Existenta unei perforatii uscate a membrane timpanice;
• Fractura de baza de craniu cu cointeresarea CAE sau a urechii medi;
• Traumatisme directe recente la CAE sau ale membrane timpanice;

20) Exudatul faringian :

Scopul
Recoltarea exudatului faringian se face pentru depistarea bacteriilor, fungilor sau virusurilor conținute în
acesta.
Condiții
Se efectuează:
• Dimineața înaintea consumului de alimente și lichide care îndepărtează germenii de pe suprafața
mucoasei.
• Înaintea igienei orale și dentare întrucât pasta de dinți și apa de gură conțin substanțe antiseptice ce
modifică flora orală
• Când aceste condiții nu pot fi respectate, exudatul se va recolta la minim 3 - 4 ore de la ultima masă sau
ultimul periaj dentar
• Înaintea începerii unui tratament antibiotic sau antimicotic
Instrumente și materiale necesare
• spatulă linguală
• portcoton(tampon) și eprubetă sterile
• mănuși de examinare
• mască chirurgicală
• oglindă sau lampă frontală
Tehnică
• Pacientul este invitat să deschidă gura cât mai larg posibil, capul și gâtul fiind în ușoară hiperextensie.
Cu ajutorul spatulei se apasă limba în 2/3 anterioare, iar cu portcotonul( tamponul) steril aflat în cealaltă
mână se recoltează exudatul prin mișcări de ștergere-rotire ferme pe suprafața mucoasei peretelui
posterior al faringelui, amigdalelor și zonelor orofaringelui cu diverse leziuni: edem, ulcerații, depozite
purulente. Luminozitatea va fi asigurată cu ajutorul oglinzii sau lămpii frontale.
• Nu trebuie atinse baza limbii și vălul palatin în cursul prelevării, buzele sau alte suprafețe (mâini,
marginea eprubetei) până la introducerea portcotonului în eprubetă.
• Pe eticheta eprubetei(recoltor) se vor înscrie numele pacientului, numărul foii de observație și
secția(clinica) – dacă pacientul este internat, tipul produsului recoltat – exudat faringian.
• Buletinul de însoțire a probei către laborator va conține datele de pe etichetă și în plus: vârsta și CNP-ul
pacientului, data și ora recoltării, diagnosticul clinic, tratamente aflate în curs care pot interfera cu
rezultatul examenelor solicitate( de exemplu: antibiotice, antimicotice – precizându-se denumirea
acestora), examenul solicitat – bacteriologic, micologic, antibiogramă, etc.
• Produsul se va transporta la laborator și însămânța în maxim 2 ore de la recoltare, cu excepția
eprubetelor ce conțin mediu de cultură(transport) situație în care însămânțarea se poate realiza în maxim
24 ore de la recoltare.

21) Audiograma tonala liminara :

Audiometria tonala liminara
• Este o metodă subiectivă, dar cantitativă de evaluare a auzului; permite depistarea tipului de hipoacuzie
și evaluarea gradului de scădere a auzului
• Necesită audiometru, cameră de audiometrie izolată fonic, pacient cooperant
• Se realizează o audiogramă (manual sau automat de către softul aparatului) pe care sunt reprezentate
curbele audiometrice obținute prin testarea unui sunet tonal de intensități progresive pe diverse frecvențe
cuprinse în câmpul auditiv uman
 22) Impedancemetria :
metodă de evaluare auzului obiectivă; necesită impedance-metru
- Cuprinde timpanometria și evaluarea reflexului stapedian
o Timpanometria - evaluează mobilitatea timpanului. Se obține o timpanogramă cu o curbă
cu diverse aspecte în funcție de patologie
o Evaluarea reflexului stapedian – acesta este prezent la sunete de 70 dB, dar poate fi
diminuat sau absent în diverse situații patologice
Alte metode de evaluare a auzului:
• Audiometria supraliminară
- Permite diferențierea între o surditate de percepție cohleară (datorată unei leziuni la nivelul
cohleii) de una retrocohleară (datorată unei leziuni pe calea de transmisie nervoasă a sunetului de
la cohlee până la cortex)
- Necesită audimetre speciale
• Audiometria vocală
- Permite evaluarea discriminării (înțelegerii) cuvintelor vorbite.
- Necesară pentru protezarea auditivă

• Înregistrarea otoemisiunilor acustice – metodă de screening pentru depistarea surdității la nou-

născuți
• Înregistrarea potențialelor acustice evocate

23) Corpii straini faring-esofagieni: diagnostic, extragere :

CLINIC:
1. disfagie inalta, uneori complete (afagie), alteori cu odinofagie predominant la nivelul la care corpul
strain este inclavat
2. la copilul mic, disfagie complete + sialoree
3. in cazzul corpilor straini voluminosi → compresiune laringiana sau traheala → dispnee+tuse iritativa
4. aparitia emfizemului subcutanat = semn de gravitate semnificand perforatia peretelui farigian.
DIAGNOSTIC SI TRATAMENT:
 Corpii straini de la nivelul orofaringelui : pot fi vizualizati prin examen clinic direct sau prin
laringoscopie indirect in cazul celor de la nivelul bazei limbii, valecule, sinusuri piriforme. → vor fi
extrasi sub control visual cu ajutorul unor pense adecvate localizarii.
Corpii straini din hipofaringe : vor fi identificati Rx ( prin Rx simple in cazul celor radioopaci sau prin
transit cu substanta de contrast) , precum si prin endoscopii prin intermediul carora se si extrag.
Corpii straini voluminosi, incorporati in peretii hipofaringelui, care nu pot fi extrasi endoscopic, vor fi
indepartati pe care chirurgicala- cervicotomie exploratorie.

24) Flegmonul periamigdalian tratament :

Definiție
- colecție purulentă care se formează unilateral în spațiul periamigdalian * în dreptul polului superior al
amigdalei palatine
*Spațiul periamigdalian este delimitat între capsula amigdalei, peretele lateral al faringelui, bureletul
tubar și sinusul piriform.

Tratament ¨ Flegmonul periamigdalian reprezintă o urgență

Tratamentul chirurgical

❑ incizia și drenajul flegmonului în urgență, pe cale intraorală, sub o bună anestezie locală precedată de
sedare.

➢ În forma antero-superioară incizia se realizează cu pensa Loubet Barbon

➢ În forma posterioară se efectuează cu bisturiul

……. La copii se face sub anestezie generală.

❑ amigdalectomia se va efectua după 4 – 6 până la 12 săptămâni. Foarte rar, când din diverse cauze
flegmonul nu poate fi drenat eficient, se recurge la amigdalectomia „la cald”, în cursul episodului acut.
Tratamentul medicamentos

❑ antibiotice 10 zile:

- Penicilină i.v. în doze mari +/- metronidazol

- antibiotice cu spectru larg(conform antibiogramei): amoxicilină+acid clavulanic,
cefalosporine sau clindamicină

❑ hidratare parenterală

❑ analgezice și antipiretice

…..*În cazul celulitei periamigdaliene tratamentul se va face cu Penicilină în doze mari i.v. (10 -12
milUI) sau antibiotice cu spectru larg – cefalosporine generația I, II, amoxicilină+acid clavulanic,
clindamicină
 25) Endoscopia flexibila (videofibroscopia) :
Endoscopia flexibila sau videofibroscopia este o procedura medicala non-invaziva prin care se poate
examina interiorul unor organe sau cavitati ale organismului, folosind un endoscop flexibil si subtire,
echipat cu o camera video.
Endoscopia flexibila se poate utiliza pentru a examina cavitatile digestive (esofag, stomac, intestin),
cavitatea respiratorie (traheea, bronhiile), vezica urinara sau uretra. De asemenea, poate fi folosita pentru
a diagnostica si trata anumite afectiuni, cum ar fi ulcerul peptic, boala Crohn, cancerul esofagian sau
bronhoscopia.
Procedura se face sub anestezie locala, iar pacientul poate ramane constient in timpul ei. Durata
procedurii poate varia in functie de scopul examinarii si de afectiunea care trebuie investigata.
Endoscopia rigidă sau flexibilă(videofibroscopia)
— Poate constitui unica modalitate de examinare a rinofaringelui (din ce în ce mai frecvent) sau se
efectuează fie atunci când rinoscopia posterioară este dificil de realizat, fie când se intenționează
prelevarea unei biopsii din rinofaringe.
— Endoscopia nazofaringiană rigidă sau flexibilă completează rinoscopia anterioară și posterioară
permițând examinarea în întregime a foselor nazale și a rinofaringelui. Endoscopia rigidă asigură
cea mai buna examinare, dar când aspectele anatomice endonazale nu permit trecerea
endoscopului rigid se folosește cel flexibil(fibroscopul).
— Înaintea examinării endoscopice se recomandă aplicarea pe mucoasa nazală de soluții
vasoconstrictoare eventual asociate cu anestezic(lidocaină).