Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TG MUREȘ
ȘI TRAUMATOLOGIE
1 DIN 92
2020 CURS DE NURSING ÎN ORTOPEDIE ȘI
TRAUMATOLOGIE
INTRODUCERE
27 x 2020
Ortopedie Traumatologie
2 DIN 92
Ortopedia - Traumatologia este specialitatea care se ocupa cu depistarea,
diagnosticarea, tratarea si recuperarea afectiunilor congenitale si dobandite ,
traumatice si etraumatice, ale aparatului locomotor.
Aparatul locomotor este format din sistemul osos si sistemul muscular. Sistemul
osos - raportat la principalele regiuni ale corpului cuprinde:
- scheletul capului
- scheletul trunchiului
- coloana vertebrală
- coaste
- stern
- brat (humerus)
- coapsa (femur)
3 DIN 92
- picior (tarsiene si metatarsiene)
Clasificarea oaselor:
Structura oaselor: - ţesut osos compact (la oasele lungi acesta se găseste în
regiunea diafizei)
- depozit de calciu.
Articulaţiile
4 DIN 92
Sistemul muscular este alcătuit din: -
Structura muschilor
Anexele muschiului
- bursele sinoviale
Proprietăţile muschilor:
- excitabilitate
- contractilitate
- elasticitate
5 DIN 92
Rolul muschilor:
alimentaţie echilibrată
- antrenament progresiv
6 DIN 92
- ridicarea unor greutăţi de jos cu ambele mâini si cu genunchii întinsi constituie
factor agresiv pentru coloana vertebrală
- evitarea traumatismelor
7 DIN 92
EVALUAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A APARATULUI
LOCOMOTOR
- puncţie articulară
- puncţie osoasă
- puncţie rahidiană
- biopsii
8 DIN 92
- analize de laborator:
- teste obligatorii inainte de operaite: TS., TC, grup sanguin si Rh, Ht., Hb.,
hematii; - teste de inflamatie: - leucograma, VSH , proteina C reactiva,
dozarea fibrinogenului, electroforeza cu alfa2 globulina;
- examinări radiologice
- tomografie computerizată
- artrografie
- electromiograma
9 DIN 92
- examinări endoscopice
- artroscopia
PUNCTIA ARTICULARA
Definiţie
Scop
• terapeutic
- evacuarea lichidului
Locul puncţiei
10 DIN 92
- se puncţionează mai frecvent articulaţiile: genunchiului, cotului, umărului,
gleznei
Pregătirea puncţiei
- alte materiale: romplast, feşi, tăviţă renală, pahar conic gradat, altele
• pacientul
Execuţia puncţiei
11 DIN 92
- menţine pacientul în poziţia adecvată
12 DIN 92
Pregătirea produsului pentru examinare
Reorganizarea
Complicaţii
• tardive • infecţii
Definiţie
13 DIN 92
Scop
- explorator
14 DIN 92
Locul puncţiei
- creasta iliacă
- sternul
- maleolele tibiale
- calcaneul
Pregătirea puncţiei
• materiale
- instrumentar şi materiale sterile: ace de puncţie Rohr, Rosegger, Klima (de cca
5 cm lungime, rezistente, cu diametrul 1- 2 mm, vârful scurt, ascuţit, prevăzute
cu mandrin); seringi de 10 -20 ml, ace şi seringă pentru anestezia locală, pense,
tampoane, comprese, câmp chirurgical, mănuşi, mediul de cultură
- pregătirea
psihică:
15 DIN 92
se informează cu privire la necesitatea puncţiei; se explică că se va înlătura
durerea prin anestezie
- pregătirea fizică
- decubit dorsal cu toracele puţin ridicat, pe un plan dur, pentru puncţia sternală
- decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi pentru
puncţia în creasta iliacă;
- se rade pilozitatea
Execuţia
- dezbracă regiunea
16 DIN 92
- aşază câmpul chirurgical
17 DIN 92
Reorganizarea separarea si plasarea instrumentelor în cutii speciale
Notarea puncţiei
Accidente imediate
- puncţie albă
- fracturi
- pneumotorax tardive
- hematoame
■ DE ŞTIUT:
PUNCŢIA RAHIDIANĂ
DEFINIŢIE
18 DIN 92
- Puncţia rahidiană
SCOP
a) Explorator:
b)Terapeutic:
INDICAŢII
- în meningite;
19 DIN 92
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt,
prevăzute cu mandren şi uneori cu "introducer";
- Eprubete sterile;
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
20 DIN 92
• Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii
să nu se mişte.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Se identifică pacientul;
21 DIN 92
- Se extrage brusc acul puncţiei de către medic la sfârşitul procedurii;
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
- Se îndepărtează mănuşile.
22 DIN 92
- Se specifică ce probe s-au recoltat şi când au fost trimise la laborator.
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
- Lipotimie mai ales la pacienţi care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia
se realizează în şezând;
DEFINIŢIE
23 DIN 92
Biopsia maduvei osoase se efectueaza prin indepartarea unui „miez” cilindric in
care se conserva structura medulara, celularitatea globala (cantitatea relativa de
celule medulare raportat la celulele grase) si raporturile dintre celule.
SCOP Se efectueaza pentru a descoperi cauza unor boli ale sangelui si pot fi
folosite pentru a verifica daca infectia sau cancerul s-a raspandit in maduva
osoasa. De asemenea, esantionul poate fi studiat pentru a identifica si probleme
cromozomiale dar si infectiile posibile. Aspirarea se poate efectua si pentru
colectarea de maduva osoasa pentru interventii medicale cum ar fi transplantul
de celule stem sau analiza cromozomiala.
INDICAŢII
Aspirarea maduvei osoase, biopsia, sau ambele teste sunt efectuate pentru:
PREGĂTIREA MATERIALELOR
24 DIN 92
- trusa pentru puncţie sterilă care conţine ace:
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- administreaza medicamente;
- este insarcinata.
b) FIZICĂ:
25 DIN 92
- se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
26 DIN 92
pacientul poate simti durere sau presiune in acel loc. Durerea dureaza cateva
secunde. In timpul aspiratiei pacientul poate simti o durere ascutita de-a lungul
piciorului in momentul recoltarii probei. Durerea se opreste in momentul in care
proba este recoltata. Zona unde a fost efectuata biopsia va fi sensibila, va fi dura,
si va prezenta un hematom.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
NOTAREA PROCEDURII
- ranirea inimii, plamanului sau unei artere daca esantionul este prelevat din
stern (foarte rar).
27 DIN 92
MIELOGRAFIA
ELECTROMIOGRAMA
28 DIN 92
plaseaza o placuta de mici dimensiuni pe piele (electrod de suprafata) sau
introduce un ac intr-un muschi, pentru a-i studia functionarea. Nervii care
controleaza acest muschi sunt apoi stimulati prin mici descarcari electrice,
pentru a analiza viteza lor de conductibilitate. In general mai multe zone sunt
examinate (trei sau patru muschi cel putin).
Tehnica procedurii In cabinetul unui medic neurolog, la spital sau intr-un centru
specializat, pacientul este instalat (in sezut ori alungit) alaturi de un aparat dotat
cu un ecran cuplat la un computer aparte. I se aplica electrozi (la degete, maini,
picioare, rareori la nivelul fetei), care sunt conectati la dispozitiv. Examenul se
desfasoara in mai multe faze:
29 DIN 92
stimula nervul (sau nervii) pe care il are in vedere, pentru a calcula latenta intre
stimulare si reactia musculara
. Pregatire pacient
30 DIN 92
Tehnica: - se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată
COMPUTER - TOMOGRAFIA
31 DIN 92
Computer
- standard;
Scopul:
32 DIN 92
- hernie de disc, tumori, leziuni ale vertebrelor si alte leziuni morfologice
neelucidate radiologic;
ARTROSCOPIA
Scop:
- explorator
Termografia computerizata
33 DIN 92
Termistorul sesizeaza diferentele de temperatura de 0,1 grade Celsius. Zonele
detectate se înregistreaza sub forma de haji termografice prin metoda fotografica
în diferite culori( ț ro u ș pentru zonele cu temperatura mai mare, albastru pentru
zone cu temperatura scazuta)
Culegerea datelor
34 DIN 92
- infecţii amigdaliene, panariţii, furunculi, infecţii tegumentare superficial pot
constitui locuri de plecare a infecţiei spre sistemul osos (ex. osteomielita) -
infectji bacilare (bacilul Koch) produc tuberculoza osoasa si osteoarticulara -
tulburări hormonale - în menopauză apare osteoporoza
- afecţiuni metabolice
35 DIN 92
- la bărbaţi, este mai frecventă osteopatia deformantă
36 DIN 92
- osteoporoza (scăderea masei osoase) - fragilitate osoasă - fracturi frecvente -
dureri (frecvente la nivelul coloanei vertebrale)
37 DIN 92
-durere intensa localizata în regiunea soldului, iradiază uneori spre genunchi -
mers cu dificultate (schiopătat) prin evitarea antrenării depline a articulaţiei -
atrofii musculare la nivelul fesei
- impotenţă funcţională
NURSING
Problemele pacientului:
38 DIN 92
- durerea - este prezentă în majoritatea afecţiunilor aparatului locomotor -
indiferent de intensitatea ei, durerea atenuează dorinta pacientului de a desfasura
o activitate si predispune astfel la complicaţii ale imobilităţii.
- deficit de autoîngrijire
- potenţial de accidentare
39 DIN 92
- reacţia pacientului la amputaţie depinde de vârstă, ocupaţie, circumstanţele în
urma cărora suferă amputaţia, starea emoţională si mentală, suportul psihic.
Obiective
40 DIN 92
Intervenţii
41 DIN 92
-să doarmă pe un plan dur cu o pernă sub ire sub cap
Interventii delegate:
- pregatirea preoperatorie
42 DIN 92
- ingrijirea postoperatorie
- prevenirea escarelor;
- comunicarea cu bolnavii;
- educatia sanitara.
Pacienti cu traumatisme
la locul accidentului
→ Ajutorul de urgenţă
43 DIN 92
~ Urmăreşte scoaterea victimei din focar, asigurarea unui mediu securitar pentru
pacient.
~ Culegere de date (de la pacient dacă este constient sau de la anturaj) pentru a
afla circumstanţele traumatismului, ora, starea pacientului în momentul
producerii traumatismului.
~ suprimarea durerii.
~ prevenirea complicaţiilor
→ Primul ajutor:
44 DIN 92
~ Aspirarea secreţiilor din faringe şi bronhii dacă este posibil
b) pe timpul transportului
45 DIN 92
~ Asigurarea igienei salonului. Patul trebuie să asigure confortul maxim posibil
şi totodată, să înlocuiască anumite proteze.
~ Igiena aşternuturilor şi a lenjeriei de corp care vor fi schimbate ori de câte ori
este nevoie (se pot folosi cămăşi desfăcute la spate). 20
~ Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în special în
cazul bolnavilor cu aparate gipsate să nu se ude în timpul toaletei.
~ Igiena cavităţii bucale este necesară mai ales la bolnavii cu proteze dentare; se
impune curăţirea protezei după fiecare masă.
46 DIN 92
~ Poziţia bolnavului în pat este determinată de natura, extinderea şi
multiplicitatea traumatismelor precum şi de metoda de tratament aplicată. ~ În
limita posibilităţilor, bolnavul trebuie întors în toate poziţiile posibile la
intervale regulate de timp.
→ Prevenirea complicaţiilor
o Tromboze venoase.
o Pneumonii hipostatice.
47 DIN 92
– se previn prin schimbarea poziţiei bolnavului funcţie de posibilităţi, folosirea
saltelelor antidecubit, lenjerie curată, uscată, bine întinsă, fără cute, fără resturi
în pat, evitarea contactului pielii cu metal sau cauciuc. în cazul apariţiei
escarelor de decubit
48 DIN 92
→ Reabilitarea funcţională
Pacienti politraumatizati
severitatea leziunilor
49 DIN 92
funcţionale survine în urma leziunilor multiple şi cointeresării celor mai variate
organe şi care împiedică aplicarea măsurilor obişnuite de îngrijire. Îngrijirea
bolnavilor politraumatizaţi trebuie să cuprindă:
îngrijirea prespitalicească
50 DIN 92
calmarea durerii se face la indicaţia medicului
51 DIN 92
din terapie intensivă. La cei conştienţi se va ţine cont de starea lor şi de ambianţa
psihică a saloanelor deoarece bolnavii în afară de traumatismele corporale au şi
pierderi materiale sau morale importante. Unii bolnavi şi-au pierdut
aparţinătorii, pe cei apropiaţi, alţii sunt victimele tentativelor de sinucidere. Unii
bolnavi conştientizează că vor rămâne infirmi pe viaţă şi asta le afectează foarte
mult psihicul şi în aceste situaţii pot apărea şi boli psihice cu repercursiuni
dramatice. Asistentul medical în aceste situaţii trebuie să fie aproape de bolnav,
să îl consoleze, să îi asigure maxim de confort şi să le imprime ideea stării de
siguranţă perfectă. Asistentul medical este obligat să prezinte o atitudine
hotărâtă şi serviabilă, o prezentare şi ţinută corectă care să convingă bolnavul
traumatizat asupra faptului că se va face tot posibilul pentru vindecarea şi
reabilitarea lui. Pe parcursul internării cu spitalizare lungă asistentul medical
trebuie să ajute medicul pentru a imprima bolnavului cât mai mult optimism,
pentru încadrarea lui în viaţa socială. Starea psihică influenţată a bolnavului îl
face mai agitat, mai nemulţumit sau chiar are perioade în care jigneşte
personalul medical datorită complexului suferinţei sale. Toate aceste manifestări
nu trebuie să influenţeze nici asistentul medical nici medicul. Amplasarea
corectă în saloane a bolnavilor are o mare importanţă şi pentru restul bolnavilor
existenţi în salon. Bolnavii neliniştiţi, agitaţi, cu insomnii trebuie amplasaţi în
saloane cât mai mici pentru a deranja cât mai puţin ceilalţi bolnavi. Pentru aceşti
bolnavi se solicită consult de specialitate.
52 DIN 92
acţionată cu motoare electrice cu turaţie redusă, care pot fi mânuite chiar de
bolnavi fără a recurge tot timpul la personalul de îngrijire. Saltelele sunt speciale
cu pernă de aer sau apă antiescare care se mobilizează încet tot timpul. Peste
saltea se aşează o husă resistentă din pânză. Pernele au dimensiunea de 55/75cm.
Se folosesc de obicei două perne în funcţie de necesităţi sau dorinţele
bolnavului. Lenjeria de pat se compune dintr-un cearceaf, două feţe de pernă, o
husă de pătură, o muşama şi o aleză sau traversă. Ca şi anexe ale patului pot fi
folosite şi rezemătoarele de spate, saci de păr de cal de formă cilindrică care se
aşează sub genunchi. Colacul de cauciuc se introduce sub bolnav pentru a
preveni escarele de decubit în situaţia când nu există saltele pneumatice. Se mai
folosesc şi colaci de vată, spumă de latex care servesc la prevenirea escarelor la
nivelul călcâielor, coatelor, regiunea occipitală, maleole externe. Pernele elastice
se utilizează pentru asigurarea unor poziţii forţate. Agăţătoarele sunt anexe
importante sau prefabricate de care se ajută bolnavii pentru efectuarea unor
mişcări active în pat. Cele mai folosite paturi sunt cele cu somieră tare şi cu
saltele antidecubit sau cu apă. Bolnavii cu fracturi tratate prin extensie nu vor fi
culcaţi niciodată pe suprafeţe elastice deoarece orice mişcare amplificată de
suportul elastic, va provoca dureri mari. Aceşti bolnavi vor fi aşezaţi pe saltele
antidecubit. După ce perioada critică a bolnavului politraumatizat a trecut şi
bolnavul are parametrii vitali stabili, el va trebui mobilizat cât mai repede pentru
a preîntâmpina complicaţiile care apar în decubit dorsal prelungit: pneumonia
hipostatică, cistita, cistopielita, escare de decubit, tromboflebita. Poziţia
bolnavului în pat este determinată de natura, extinderea şi multiplicarea
traumatismelor, cât şi de metoda de tratament care s-a aplicat sau se mai aplică.
Bolnavul va fi mobilizat în pat din decubit dorsal în lateral drept şi stâng la
intervale de căteva ore. Pentru o bună respiraţie a bolnavului se preferă poziţia
semişezândă cu ajutorul rezemătoarelor. Gimnastica medicală este indicată tot în
această perioadă, cu exerciţii de respiraţie cu destinderea cutiei
toracice( pacientul va fi pus să tuşească), va fi tapotat pe spate şi se efectuează
53 DIN 92
masaj combinat cu gimnastică a membrelor dacă nu sunt fracturate. Se vor
mobiliza pasiv şi activ toate articulaţiile libere. Suprafeţele patului vor fi în
permanent netede, schimbarea lenjeriei patului şi bolnavului va fi făcută cu mare
prudenţă şi încet pentru a nu provoca dureri bolnavului. Toaleta zilnică a
bolnavului se va face la pat. Se va începe cu extremitatea cefalică, torace,
abdomen, membre superioare, spate, membre inferioare şi organele genitale. O
mare atenţie trebuie acordată igienei interdigitale ale picioarelor care sunt
predispuse la micoze. Nu vor fi mobilizate membrele care prezintă tromboze
până la tratarea lor, iar igiena locală se va face cu mare precauţie. Bolnavii vor fi
serviţi la pat cu bazinetul sau plosca în condiţii de igienă perfectă după care se
va face toaleta organelor locale. O parte din bolnavi cu fracturi ale bazinului
prezintă sondă vezicală care va fi întreţinută şi schimbată în condiţii de asepsie
pentru a preîntâmpina infecţile urinare. Alimentaţia bolnavilor politraumatizaţi
Se va calcula permanent cantitatea de calorii necesară politraumatizatului care
este apanajul medicului curant. Asistentul medical va administra hrana, va
urmări modul cum o primeşte bolnavul, cantitatea ingerată, apetitul cât şi
tranzitul intestinal. Dacă funcţiile vitale ale bolnavului sunt echilibrate
compoziţia şi valoarea calorică a alimentelor nu necesită indicaţii deosebite. Se
va avea grijă pe cât posibil să se respecte preferinţele individuale, iar pentru a
preveni inapetenţa, alimentele vor fi servite calde şi apetisante. P e bolnavii care
nu se pot alimenta singuri, asistentul medical îi va ajuta sau va face manopera
integral, în caz de imposibilitate de alimentaţie (traumatism facial, intubaţie
orotraheală) sau intoleranţă gastrică, aceştia vor fi alimentaţi parenteral. În cele
mai multe cazuri bolnavii politraumatizaţi vor fi alimentaţi mixt: per os sau pe
sonda de aspiraţie gastrică şi parenteral. Şi în situaţia alimentaţiei parenterale se
vor asigura toate principiile alimentare (proteine, lipide, glucide). Supravegherea
bolnavilor Asistentul medical va fi cel care va monitoriza permanent bolnavul
începând de la internare pentru a şti să recunoască rapid o complicaţie sau
apariţia şocului, care trebuie să o comunice medicului. Parametrii vitali vor fi
54 DIN 92
monitorizaţi permanent (tensiunea arterială, pulsul, respiraţia, diureza,
temperatura, culoarea tegumentelor). Va fi monitorizată zilnic diureza, deoarece
există riscul instalării rinichiului de şoc care este prevestită de instalarea
oliguriei. Densitatea urinii va fi luată în considerare din fiecare urină. Tot
asistentul medical va efectua şi nota în fiecare foaie de observaţie clinică
bilanţul hidric (intrările de lichide şi ieşirile). Bolnavul politraumatizat este
susceptibil permanent la dezechilibre hidroelectrolitice şi de aceea el va fi
urmărit şi prin ionograma sanguină care se va efectua zilnic până la echilibrare
hidroelectrolitică. Pe parcursul internării bolnavul traumatizat este vulnerabil la
orice complicaţie pe care asistentul medical trebuie să o sesizeze şi să anunţe
medicul: hemoragii interne, ruptură de splină în doi timpi, insuficienţe de
organe, şoc, pneumo sau hemotorace, embolii pulmonare sau cerebrale, pareze,
paralizii, emfizem subcutanat, sindrom dispeptic, incontinenţă urinară, retenţie
urinară, hematurie posttraumatică, stupor, comă, etc. Reabilitarea funcţională
După ce a trecut perioada critică şi bolnavul s-a reechilibrat biologic,
hemodinamic şi funcţional urmează perioada de reabilitare funcţională. Este
necesară gimnastica medicală prin mişcări active care să prevină atrofiile şi să
îmbunătăţească circulaţia generală. Pe lângă gimnastica medicală sunt necesare
aplicaţii de ergoterapie, diferite forme adecvate de fizioterapie şi balneoterapie
pentru recuperarea funcţiilor motorii. Bolnavul politraumatizat este vulnerabil la
infecţii nozocomiale. De aceea se vor lua toate măsurile pentru a preîntâmpina
orice infecţie, manoperele vor fi efectuate atent şi cu mare profesionalism.
Personalul medical care îngrijeşte aceşti bolnavi trebuie să cunoască bine
normele de protecţie a muncii pentru a evita pericolul de infecţie atât pentru el
cât şi pentru bolnavi.
55 DIN 92
poziţia lor normală, prin manevre de tracţiune în ax. ~ Când relaxarea
membrului nu se poate obţine prin tracţiune blândă este preferabil ca
imobilizarea de urgenţă să se execute păstrându-se poziţia anormală provocată
de accident, urmând ca reducerea să se facă de către specialist în clinici
specializate. ~ Înfăşarea nu va fi prea strânsă pentru a nu stânjeni circulaţia
sângelui. ~ Feşele gipsate se prepară din gips, material de suport (faşă) şi apă. ~
Gipsul – sulfat de calciu natural, calcinat. Are proprietatea de a se întări după ce
a fost udat cu apă. Se prepară într-un strat foarte subţire pe faşa desfăcută, care
apoi se rulează uşor strâns. ~ Se folosesc curent feşe de 10 cm, iar pentru atele
feşi de 15 cm şi 20 cm. Pentru degete se pot folosi feşe mai înguste de 3-5 cm.
→ Prepararea unei feşe gipsate: ~ Ca material se foloseşte faşa de tifon de 10 cm
lăţime care se desfăşoară pe plan neted pe o porţiune de 50 cm. ~ Pe faşa
desfăcută se presară un strat de gips ce se întinde cu partea cubitală a mâinii
stângii în grosime uniformă de 1-2 mm pe toată suprafaţa feşii. ~ Cu mâna
dreaptă, faşa cu gips se înfăşoară nu prea strâns, după care se repetă manevrele
până se obţine faşa gipsată cu diametru de 8-10 cm. → Confecţionarea unei atele
gipsate:
~ Atela gipsată se poate confecţiona atât din feşe gipsate în prealabil (conform
tehnicii de mai sus), cât şi din metraj de tifon pregătit pe diferite dimensiuni. ~
Se apreciază dimensiunile în lungime şi în lăţime în funcţie de segmentul pentru
care urmează să fie folosită. ~ Se desfăşoară faşa şi se presară stratul de gips,
uniform, pe o grosime de 1-2 cm, după care se aşează o a doua foaie de faşă
peste stratul de gips. ~ Manevra se repetă până se suprapun 5-20 straturi de faşă.
~ Atela obţinută astfel se împătureşte în două în lungime şi apoi iar în două
repetând manevra până se obţine un pachet gipsat. → Aplicarea atelei gipsate: ~
Înainte de aplicare cu scopul imobilizării unui segment, faşa gipsată sau atela
gipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei şi în cantitate
suficientă ca să le acopere bine. ~ Îmbibarea cu apă a feşii gipsate este uniformă
56 DIN 92
şi este terminată atunci când din vas nu mai ies la suprafaţă bule de aer. ~
Stoarcerea se face prin răsucire uşoară a feşii gipsate sau a pachetului gipsat
pentru ca odată cu apa scursă să nu se piardă şi gipsul. ~ După ce se scoate din
apă atela gipsată se întinde de la capete şi se netezeşte suprafaţa pentru a nu
rămâne asperităţi. ~ Atela gipsată se aplică peste regiunea anatomică ce necesită
imobilizare şi se fixează cu faşa gipsată cu circulare (se confecţionează aparat
circular). ~ Se începe cu aplicarea unei atele care după întărire este un element
mai rezistent de susţinere a întregului aparat gipsat. ~ Se confecţionează din feşi
gipsate de 10 cm sau mai late sau din metraj de tifon gipsat – în funcţie de
necesităţi. ~ În mod excepţional se foloseşte în prealabil învelitoarea protectoare
a segmentului de corp pe care se aplică faşa gipsată, deoarece din cauza stratului
de vată, cu timpul aparatul gipsat devine larg şi ineficient. Se preferă aplicarea
feşilor direct pe piele sau cel mult cu un strat de tifon. ~ Se pot pune mici perniţe
de vată la nivelul proeminenţelor osoase – călcâie, maleole, regiunea
sacrolombară etc. ~ Aparatul gipsat nu trebuie să fie prea gros, dar totuşi trebuie
să fie suficient de rezistent şi trebuie să prindă întotdeauna atât articulaţia de
deasupra, cât şi cea de dedesubtul unei fracturi. → Principiile unei imobilizări
corecte: ~ Asigurarea funcţiilor vitale are prioritate faţă de alte manevre. ~ Se va
căuta obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat, prin tracţiune
atraumatică şi progresivă în ax în momentul aplicării imobilizării. ~ Pentru a
avea siguranţa că fractura nu se deplasează nici lateral, nici în jurul axului
longitudinal, imobilizarea trebuie să prindă în mod obligatoriu articulaţiile
situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură. ~ Imobilizarea trebuie să fie
adaptată reliefului anatomic al regiunii accidentate. ~ Aparatul gipsat sau atela
de imobilizare nu trebuie să fie compresive pentru a nu îngreuna circulaţia
sanguină într-un segment în care există deja tulburări circulatorii secundare
traumatismului. Aparatele gipsate trebuie lăsate să se usuce (24 ore). →
Complicaţiile imobilizării gipsate: ~ Leziunile tegumentare datorate firimiturilor
de gips. Escare. ~ Compresiuni pe proeminenţele osoase. Anchiloze, atrofii,
57 DIN 92
poziţii vicioase. ~ Macerarea tegumentelor. INGRIJIREA PACIENTULUI: -
urmarirea miscarilor si segmentelor distale(degete) - observarea culorii
tegumentelor, - sesizarea medicului la aparitia furnicaturilor, paresteziilor,
presiunii la nivelul memrrului afectat - observarea aparitiei sangelui , puroiului
la nivelul plagii; - ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale; -
prevenirea complicatiilor datorate imobilizarii - educatia pacientului: -
necesitatea folosirii mecanismelor auxiliare (carjă, baston) în deplasare pentru
protejarea membrului lezat, în timpul consolidării. - modul de efectuare a unor
miscări fără a prejudicia procesul de vindecare - consecinţele sprijinirii precoce
pe membru afectat - necesitatea respectării repausului la pat si a indicaţiilor
medicului 25
Hematom
Proliferare celulara
Formare de calus
Osificare calus
Consolidare si remodelare
58 DIN 92
prevenire a complicatiilor imobilizării - ajutarea pacientului in satisfacerea
nevoilor fundamentale - suport psihic: - încurajarea pacientului - îndepărtarea
sentimentului de neputinţă - educaţia pacientului: - necesitatea tracţiunii pentru
vindecarea membrului afectat - modul de realizare a amplitudinii miscărilor
permise - pozitionarea corectă a corpului în timpul tracţiunii.
59 DIN 92
exagerata datorita hematomului produs (hemoragie locala). Caracteristic pentru
entorse, indiferent de gravitatea lor, este
60 DIN 92
trebuie considerate si tratata cu seriozitate, nu superficial. Indifferent de
mecanismul de producer, fracturile pot fi:
- daca este fractura deschisa – leziuni ale tesuturilor moi, tegumentelor, plagi -
sangerari In primul ajutor al fracturilor tinem seama de: - atentie prioritara
leziunilor asociate fracturii (daca exista) care ameninta viata (starea functiilor
vitale) - se efectueaza hemostazia (oprirea hemoragiei in leziunile sangerande,
mari) – la fracturile deschise - daca pacientul este socat prestam manevrele de
desocare Incepand cu aceste principii ce trebuiesc respectate, inlaturam
dictonul: “sa nu ridicam un accidentat neglijat, sa nu transportam un muribund si
sa nu ajungem la spital cu un mort”. Daca starea generala a accidentatului
permite primul ajutor al fracturii, acesta va cuprinde: - reducerea fracturii (in ax)
– daca se poate - imobilizare provizorie - transport imediat la un serviciu de
specialitate Nici un fracturat nu este mobilizat, transportat, fara imobilizare
provizorie care impiedica miscarile in focarul de fractura, reducand durerea, deci
combatem socul. Imobilizarea provizorie, ca si cea definitive, respectiv
imobilizarea articulatiilor supra si subadiacente focarului de fractura. Fractura de
antebrat - necesita imobilizarea pumnului si a cotului Fractura de humerus –
necesita imobilizarea umarului si a cotului Fractura de gamba (tibia si peroneul)
– imobilizarea articulatiei genunchiului si a gleznei Fractura de femur – va
61 DIN 92
imobiliza articulatia soldului si articulatia genunchiului Imobilizarile provizorii
se executa cu atele speciale: atele Kramer (confectionate din sârma) , atele
pneumatice (gonflabile) , atele vacuum. In cazuri deosebite cand aceste mijloace
lipsesc, se pot folosi atele improvizate (bucati de scandura, bastoane, bete,
cartoane) ce vor fi aplicate peste haine (ca sa nu jeneze) sau infasurate in vata si
tifon, panza sau tot ce este la indemana; se fixeaza pe membrul fracturat cu
ajutorul unor fese sau cordoane. Membrele fracturate vor fi intinse in axul lor
astfel: - membrul superior indoit in unghi drept din cot – imobilizat in intregime
(de la umar pana la palma) sau in lipsa unei atele, cu o esarfa legata de dupa
ceafa sau intr-un bandaj ce il fixeaza de torace – tip Dessault. - pentru fracturile
superioare ale humerusului – membrul superior tot asa indoit din cot in unghi
drept – Dessault – sau se poate imobiliza tip veston (se incheie nasturii la haina
si se introduce mana intre nasturii vestonului) toracele fiind folosit drept atela de
baza. - membrul inferior se imobilizeaza intins – cu atele – sau se foloseste
membrul inferior sanatos drept atela de sprijin, legandu-se cele doua picioare
alaturate cu fese. - fractura de clavicula – trebuie imobilizata pentru ca cele doua
capete osoase sa nu traumatizeze vasele sanguine subclaviculare; membrele
superioare in unghi drept la cot si se pune o esarfa fixate cu ac de siguranta in
jurul umarului opus (in axila un rulou de vata cu talc) – - fracturile coloanei
cervicale – sunt periculoase, provocand prin mobilizarea in focar paralizii
definitive sau moarte subita. Se imobilizeaza cu “guler cervical” special –
coleret cuvical – sau improvizat cu doua paturi groase rulate in dreapta si in
stanga gatului si capului. - fracturile de coloana dorso-lombara – sunt foarte
dureroase in punct fix. Sunt periculoase pentru ca pot leza maduva si produce
paralizii grave. Imobilizarea se face prin introducerea unei scanduri sub
accidentat si apoi asezarea acestuia pe un plan dur (daca se poate un sul sub
coloana in punctual dureros). Nu se face flexie anterioara pentru a nu se leza
maduva – paralizie definitorie. - fracturile de bazin – sunt periculoase prin
phematroamele ce pot aparea. In special aceasta fractura nu se imobilizeaza; se
62 DIN 92
calmeaza durerea (cum??? Cu ce???) si se fixeaza accidentatul intre doua paturi
rulate sul, de la torace la coapse in partile laterale. - fracturile costale nu se
imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este minimum
dubla fractura la doua coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea
zonei respective împiedicând astfel miscarile segmentelor la acest nivel.
Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a
segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfunda; la expir
când toracele se micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre exterior), durere,
cianoza.
63 DIN 92
unică după desensibilizare -ATPA intramuscular în altă zonă decât serul
antitetanic in doză de o,5 ml. Schema de desensibilizare: -se injectează
subcutanat 0,1ml. Sol 1/10 Ser antitetanic+ ser fiziologic.Se a teaptă 30min. ș
Dacă nu apar reac ii locale i generale se injecteză subcutanat încă 1 ml ser
antitetanic.Se a teaptă 30min. ț ș ș Dacă nu apar reac ii locale i generale se
administrează restul cantită ii de ser antitetanic ț ș ț Asistenta medicală va avea
pregătită trusa de urgen ă pentru tratarea eventualelor accidente serice( oc ț ș
anafilactic)
64 DIN 92
Prin traumatism cranio-cerebral se înţelege totalitatea fenomenelor clinice şi/sau
paraclinice care apar ca urmare a acţiunii unui agent traumatic asupra cutiei
craniene şi a conţinutului acesteia. Traumatismul cranio-cerebral poate fi închis
sau deschis (în care caz există o comunicare directă sau indirectă cu mediul
extern). Mecanismele traumatice fizice pot determina : — leziuni ale scalpului
(excoriaţii, echimoze, plăgi); — leziuni ale cutiei craniene (fracturi); — leziuni
cerebrale (contuzie, dilacerare, hematom intracerebral, edem cerebral); —
leziuni extracerebrale (hematom epidural = revărsat sanguin între tabla internă
craniană şi duramater; hematom subdural = revărsat sanguin între dura- mater şi
suprafaţa creierului; meningită seroasă = revărsat lichidian subdural).
Bineînţeles că îa majoritatea cazurilor de traumatism cranian este vorba de o
asociere a leziunilor enumerate. Traumatismele cranio-cerebrale închise
Comoţia cerebrală este caracterizată prin abolirea bruscă a cunoştinţei, survenită
imediat postimpact, însoţită sau nu de modificări tranzitorii ale funcţiilor
vegetative şi vitale (T.A., tahicardie, scurtă apnee). Fenomenul este de scurtă
durată - câteva minute - şi total reversibil, deoarece nu-i corespunde o leziune
organică. Primul ajutor • Accidentatul va fi menţinut în repaus culcat şi va
beneficia de transport corespunzător (de preferat cu autosanitara), deoarece la
toţi traumatizaţii cranio-cerebrali există riscul instalării unei come. • Fenomenele
sunt total reversibile fără tratament, necesită doar repaus fizic şi psihic. • Dacă
este vorba de un bolnav labil psihic se pot administra sedative sau tranchilizante
şi somnifere 2-3 zile (diazepam, nozinan, luminai). Atenţie asupra faptului că un
accidentat considerat ca un simplu comoţionat cerebral poate să aibă totuşi o
leziune intracraniană neevidentă clinic şi care se poate manifesta clinic peste
câteva ore sau zile. De aceca, fără să alarmeze accidentatul, i se atrage atenţia ca
la apariţia oricărui semn ca: cefalee persistentă, vărsături, vertije etc. să se
prezinte cât mai urgent într-un serviciu neurochirurgical. Contuzia cerebrală
este o afecţiune cranio-cerebrală traumatică, în care există leziuni
anatomopatologice ale creierului. Contuzia cerebrală poate fi de diferite grade:
65 DIN 92
minoră, moderată, gravă. Simptome, semne- manifestari de dependenta •
Abolirea sau alterarea stării de conştienţă cu durata de una sau câteva ore
(contuzia cerebrală minoră) până la 24 ore (contuzia cerebrală moderată).
Alterări profunde şi de lungă durată ale stării de conştienţă = comă prelungită
(contuzia cerebrală gravă). • Modificări tranzitorii de puls, respiraţie, tensiune
arterială, vărsături (contuzie minoră): —dispnee, tahicardie, rar oscilaţii ale T.A.
(contuzia cerebrală moderată), —alterări importante ale funcţiilor vegetative şi
vitale (domină perturbările respiratorii cu încărcare traheobronşică, dispnee tip
Cheyne-Stockes, Kussmaul, hipertermie, tahicardie (rar bradicardie), vărsărturi,
puseuri de hipertensiune (contuzie gravă). — deglutiţie dificilă sau abolită
(contuzii grave). » Semne neurologice inconstante: modificări de reflexe, abolire
de reflex plantar (contuzie minoră), redoare a cefei, asimetrie de reflexe
miostatice, exstensie a halucelui, pareze oculomotorii (contuzie moderată),
sindrom bipiramidal egal sau inegal, uneori crize convulsive generalizate,
perturbări tonigene = rigiditate prin decerebrare (contuzie gravă). Semne
oftalmologice: midriază bilaterală sau mioză (egală sau ingelă), mişcări
pendulare ale globilor oculari (contuzie gravă). • în staţionare se poate pune în
evidenţă lichidul cefalorahidian: — rozat sau clar (contuzie minoră); —
sanguinolent sau rozat (contuzie moderată), — intens sanguinolent (contuzie
gravă). Observaţie: lichidul cefalorahidian nu respectă întocmai gradul contuziei
cerebrale. Are o netă valoare practică orientativă şi o certă valoare în evoluţia
leziunii; menţinerea modificărilor în timp arată persistenţa leziunii; reducerea
modificărilor arată o normalizare a procesului. • Alte semne care pot persista în
toate formele de contuzii: cefalee, ameţeli, vertije, uneori vărsături. De reţinut:
gradul de contuzie cerebrală, pornind de la cea medie, se identifică pe baza
profunzimii comei. Profunzimea comei se apreciază cel mai uşor şi mai practic
în funcţie de precizarea abolirii timpilor deglutiţiei. Precizarea modificării
reflexului de deglutiţie este deosebit de importantă pentru a aprecia gradul de
profunzime a 33
66 DIN 92
comei şi adâncirea acesteia. Urmrirea dereglării timpului bucal al deglutiţiei dă
relaţii valoroase asupra evoluţiei progresive sau regresive a comei, atunci când
este examinat succesiv. Urmărirea se face prin introducerea de lichid în cavitatea
bucală a bolnavului. Întâi nu se constată decât o mişcare mai mult sau mai puţin
adaptată a buzelor la contactul cu recipientul. Când coma devine mai profundă,
se observă cum lichidul este păstrat în gură mai mult timp, înainte de a fi dirijat
către faringe. Într-un grad mai avansat al comei, lichidul stă timp îndelungat în
gură, fără să declanşeze mişcări de deglutiţie, scurgându-se apoi în afara
cavităţii bucale prin comisuri. Într-un stadiu şi mai avansat, lichidul poate
pătrunde în faringe, fără însă ca această pătrundere să fie controlată de
activitatea reflexă. În coma de profunzime medie, atingerea buzelor cu lingura
nu declanşează mişcarea de apucare a alimentelor. Lichidele introduse în gură
sunt înghiţite dar, pe măsură ce coma se adânceşte, deglutiţia devine mai
dificilă. Primul ajutor: —Se face un examen riguros şi rapid, controlându-se
funcţiile vitale, starea de conştienţă, se inventariază leziunile. —Asigurarea
respiraţiei prin control digital al permeabilităţii căilor respiratorii şi îndepărtarea
corpilor străini din cavitatea buco-faringiană. —Poziţionarea victimei în decubit
lateral sau ventral, cu fruntea sprijinită pe antebraţ In felul acesta se asigură: •
menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii, • prevenirea căderii limbii (aceasta
se poate j preveni şi prin aplicarea unei pipe Guedel), • împiedicarea aspirării
conţinutului sucului gastric în cazul vărsăturilor, • prevenirea asfixiei victimei
prin inundarea căilor respiratorii cu sânge sau L.C.R. în cazul asocierii şi altor
leziuni. Atenţie la aceste măsuri foarte eficiente şi uşor de aplicat, care nu se
prea respectă în practică, cei mai mulţi având tendinţa să întoarcă accidentatul
cu faţa în sus. Accidentatul cranio-cerebral va fi ridicat de Ia locul rănirii cu
deosebită grijă, aşezat pe o targă cât mai rigidă. Traumatizaţii cranio-cerebrali
sunt foarte sensibili la mobilizare, dar mai ales la trepidaţiile provocate de
vehicul în timpul transportului (viteza de deplasare să nu depăşească 50 km/oră).
Mijlocul de transport pentru asemenea accidentaţi trebuie să fie bine dotat.
67 DIN 92
Traumatizaţii cranio-cerebrali vor fi transportaţi direct la un staţionar sau unitate
spitalicească înzestrată cu mijloace de terapie intensivă. Important! Asistentul
medical trebuie să ştie să observe unele fenomene care apar pe parcursul
transportului (instalarea unei rigidităţi, modificările T.A., pulsului, felul
dispneei, modificările pupilei, pareze), pe care le transmite cu conştiinciozitate
şi exactitate medicului pentru interpretare (au mare importanţă pentru
neurochirurgi): — tensiunea arterială normală plus bradicardie indică o
compresiune cerebrală; — tensiunea arterială plus tahipnee şi hipertermie indică
o leziune cerebrală profundă; — tensiunea arterială normală cu stare de
obnubiIare şi cu midriază unilaterală plus pareză indică un hematom extradural
sau subdural, — dacă starea de comă se accentuează progresiv, se suspectează
un hematom subdural sau extradural, care difuzează rapid (evacuarea
chirurgicală de urgenţă). Aceste manifestări patologice sunt uşor de urmărit şi au
o mare importanţă în evoluţia unui traumatism craniocerebral; de aceea, trebuie
urmărite frecvent şi competent, orice alterare sau modificare a acestora trebuind
să alarmeze pe medic. De asemenea, pe timpul transportului vor fi observate şi
reţinute şi alte tulburări deosebit de importante pentru neurochirurgi: - astfel,
instalarea unei afazii sau anartrii de la început indică o contuzie cerebrală; afazia
după un interval liber indică un hematom; de asemenea pe timpul transportului
vor fi observate şi reţinute unele tulburări pshice: sindromul confuziv, agitaţie
psihomotorie etc. Există situaţii când accidentaţii şi-au recăpătat cunoştiinţa (s-
au trezit) după o comă trecătoare, dar o nouă recădere este posibilă ca rezultat al
constituirii edemului cerebral posttraumatic. Pentru scăderea edemului cerebral
instalat, la indicaţia medicului, chiar şi pe timpul transportului, se administrează
glucoză 33% în cantitate de 2 g/ kilocorp (maximum 120 g glucoză/24 ore).
Pentru fiecare 4 g de glucoză se adaugă o unitate (U) de insulină. Pentru
reechilibrarea acido-bazică se administrează soluţii tampon: THAM în cantitate
de 1 ml/kilo- corp. Tratamentul în staţionar: — metode şi tehnici de terapie
intensivă (în contuziile grave). — asigurarea unei ventilaţii optime (intubaţie
68 DIN 92
oro- traheală, aspiraţie), deoarece obstrucţia căilor respiratorii întreţine şi
amplifică edemul cerebral. — intubaţia nu se menţine mai mult de 36-48 de ore.
Dacă fenomenele de insuficienţă respiratorie persistă, se practică traheostomia.
— în caz de stop respirator se utilizează ventilaţia pulmonară asistată. —
oxigenoterapie. — combaterea hipotermiei (înveliri în cearşafuri umede). 34
69 DIN 92
au oprit la dura mater); — plăgi cranio-cerebrale penetrante şi perforante sunt
cele care au depăşit dura mater şi ajung în profunzime, interesând şi creierul.
Ştim că este vorba de o plagă nepenetrantă şi nu de una penetrantă pe baza
faptului că nu se evacuează lichid cefalorahidian. Conduita de urgenţă •
Deoarece astfel de traumatisme sunt însoţite cel puţin de o contuzie cerebrală
minoră, dacă nu chiar de o contuzie gravă, primul ajutor dat accidentatului se va
adresa şi acestor leziuni • Plaga cranio-cerebrală se consideră de la început
infectată, deoarece agentul penetrant a antrenat fie corpi străini, fie păr sau piele.
• Tratamentul plăgii la locul accidentului: — se taie părul din jurul plăgii,
tegumentul din jur se curăţă şi se dezinfectează, — în rest se va face tamponaj şi
pansament de protecţie, dar nu compresiv, — înfăşare. Atenţie! Este interzisă
îndepărtarea a chilelor osoase care nu sunt libere. Este interzisă meşarea sau
îndesarea ș tampoanelor în plaga cranio-cerebrală, dat fiind pericolul de
compresiune. în plăgile cranio-cerebrale nu se introduc antibiotice sau
antiseptice. • Mobilizarea bolnavului va fi redusă la minimum, pentru a preveni
agravarea unor leziuni nervoase şi vasculare. Transportul se va face cu mare
grijă, cu foarte mare grabă şi într-un serviciu care să beneficieze de T.I. Cura sau
tratamentul definitiv al plăgii cranio-cerebrale o face neurochirurgul.
Hemoragia
- reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular, prin
distrugerea totală sau parţială a unui vas de sânge. Cauzele hemoragiilor
pot fi: traumatismele (contuzii, entorse, fracturi, luxaţii, leziuni musculare),
intervenţiile chirurgicale, diferitele boli (ulcer gastro-duodenal, tuberculoză
pulmonară etc.). În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot
fi primare și secundare. Articolul prezintă informații pe larg despre
hemoragii și primul ajutor în caz de hemoragii.
Clasificarea hemoragiilor în funcție de tipul vasului care se rupe
70 DIN 92
deoarece sângele ţâşneşte ritmic şi cu forţă, ceea ce face ca în scurt timp să se
piardă o cantitate mare de sânge, provocând moartea. În foarte puţine cazuri
aceste hemoragii se opresc spontan. Culoarea sângelui este roşu aprins (sânge
oxigenat). Vasul secţionat se observă în plagă (inel de culoare alb-gălbuie
permiţând stabilirea cu precizie a locului de unde curge sângele. Hemoragiile
venoase sunt mai puţin grave decât cele arteriale, deoarece sângele venos circulă
la o presiune foarte redusă faţă de presiunea din artere. Culoarea sângelui este
roşu-închis (deoarece conţine hemoglobină redusă), iar curgerea sângelui se face
în valuri, inundând plaga. Dacă vasul secţionat nu este prea mare, hemoragia se
poate opri printr-un simplu pansament. Deoarece venele însoţesc întotdeauna
arterele, se poate întâmpla ca hemoragia să fie mixtă: arterială şi venoasă.
Hemoragiile capilare
Hemoragiile capilare apar din cauza lezării vaselor de calibru mic din muşchi,
piele etc., ceea ce face imposibilă stabilirea vasului din care curge sângele. Sunt
hemoragii mai puţin grave şi de obicei uşor de oprit. Sângele este de culoare
roşie (culoare intermediară între sângele venos şi cel arterial deoarece sunt
lezate atât capilarele arteriale, cât şi cele venoase) şi musteşte din plagă. În cazul
unor afecţiuni care interesează capilarele din anumite organe sau dacă plăgile au
suprafeţe întinse ori interesează zone foarte vascularizate, hemoragiile capilare
devin periculoase pentru că sunt greu de stăpânit.
71 DIN 92
craniană, cavitatea toracică, cavitatea abdominală, organe cavitare, stomac,
intestin, vezica urinară). Sunt mai grave deoarece nu pot fi observate imediat,
diagnosticarea lor necesită investigaţii clinice şi paraclinice efectuate de
personal competent, tratamentul lor se face numai într-un serviciu specializat.
72 DIN 92
hemoragii mari în care se pierde aproximativ 20% din volumul total de
sânge;
hemoragii mijlocii şi mici, în care pierderea de sânge nu depăşeşte 20%
din volumul sangvin.
b) simptome generale.
73 DIN 92
Hemoragia capilară este difuză, în cantitate moderată.
Hemoragiile exteriorizate se manifestă sub diferite forme şi acestea au
fost descrise anterior.
Orice hemoragie constatată trebuie raportată imediat unui medic. Oprirea unei
hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza poate fi spontană, provizorie şi
definitivă.
Hemostaza spontană
74 DIN 92
ligatura vaselor;
pensarea cu pensă hemostatică permanentă.
75 DIN 92
Se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate sanitară
dotată corespunzător.
Se aşază rănitul pe o targă, în decubit dorsal, fără pernă, şi se
supraveghează tot timpul transportului.
Se încălzeşte bolnavul în mod progresiv, administrându-i băuturi calde şi
încălzindu-i extremităţile cu sticle sau pungi cu apă caldă.
Dacă este posibil, se administrează oxigen.
Este de dorit ca scoaterea garoului să fie făcută de medic, deoarece trebuie
luate toate măsurile necesare pentru a interveni prompt la primele
manifestări ale şocului produs prin ridicarea garoului.
76 DIN 92
Observaţii
77 DIN 92
Măsurile de prim ajutor în hemoragiile interne
78 DIN 92
2. prelevarea de sânge pentru explorare umoral biochimică (hemoleucogramă,
uree, electroliţi, teste funcţionale hepatice, grup sanguin, Rh, timp de
protrombină);
Criteriile stării de şoc severe după o HDS gravă sunt: TA sistolică< 100 mmHg,
puls >100/min, hemoglobina 60 ani;
comorbiditaţi severe;
nevoia de chirurgie în urgenţă. După aceste manevre, sau in timpul lor, este
anunţat medicul de gardă de la clinica de gastroenterologie care va prelua
pacientul.
79 DIN 92
gastroenterologie nu efectuează endoscopii, el va solicita de la domiciliu un
specialist gastroenterolog pentru efectuarea unei endoscopii terapeutice.
80 DIN 92
. HDS VARICEALĂ Urmează, în mare, aceleaşi etape, doar că, de la început,
medicul din urgenţa medicală trebuie să se orienteze către suspiciunea de
ruptură de varice esofagiene: pacient cirotic cunoscut, pacient cu aspect cirotic
(icteric, fetor hepatic...), hematemeză în cantitate mare cu sânge proaspăt. Etapa
preendoscopică cuprinde aceleaşi etape. Medicul de gardă gastroenterolog
trebuie anunţat din momentul sosirii pacientului pentru a putea organiza cât mai
rapid o endoscopie terapeutică hemostatică. Înaintea endoscopiei, pacientului
trebuie să i se administreze antibioprofilaxie: norfloxacin 2x400mg/zi 7 zile.
81 DIN 92
1 Plagile tesuturilor moi, Hemoragiile externe, Arsurile.
• Capilarele - reprezintă vase sangvine foarte mici, care sunt foarte permeabile
pentru a permite moleculelor de oxigen şi bioxid de carbon să treacă prin pereţii
săi.
Clasificarea hemoragiilor:
82 DIN 92
intens în dependenţă de tipul plăgii şi rata mare a pierderilor de sînge. ●
Hemoragia venoasă – se caracterizează prin coloarea roşie închisă, a sîngelui,
sîngele se scurge sau se prelinge din plagă. ● Hemoragii capilare - se
caracterizează prin sîngerare difuză de culoare roşie vie , sunt lezate capilarile-
cele mai mici vase. Astvel de hemoragie fregvent se stopează de sinestător. ●
Hemoragii mixte - se caracterizează prin scurgerea de sînge de culoare roşie
închisă amestect cu valuri de sînge roşu aprins În funcţie de momentul
apariţiei: Primară: apare imediat după producerea efracţiunii vasculare;
Secundară (tardivă): apare după un interval de timp de la traumatism. După
manifestări clinice – Externe – Interne – Exteriorizate – Oculte În funcţie de
exteriorizarea clinică a sîngerării: Hemoragie externă – sîngerarea în afara
corpului Hemoragie internă – sîngerarea într-o cavitate (peretoneu, pericard,
pleură, articulaţie), fie în interiorul unui organ parinhimatos; creer, ficat, splina,
hemoragie intestinală, muşchi etc. Hemoragie internă neexteriorizată – constitue
hemoragia într-o cavitate care nu comunică în mod natural cu exteriorul, ea nu
se poate exterioriza (cavitatea pleuralăhemotorace, peritonială -
hemoperitoneum, hemopericard - sange acumulat in cavitate pericardica;
articulaţiei – hemartroză). Hemoragii interne exteriorizate - care iniţial se produc
într-un organ cavitar(stomac, intestin ş.a.) şi se exteriorizează după un timp prin
hematemeză şi/sau melenă, hemoptizie, epistaxis, metroragie ş.a. În funcţie de
cantitatea sîngelui pierdut deosebim: Hemoragie mică – pînă la 15 din
volemie ( 750 ml.), 0,5-1 din greutatea corporală. Hemoragie medie – pînă
la 20-25% din volemie (750-1500 ml.), 1,5-2,5% din greutatea corporală.
Hemoragie mare – pînă la 30-40% din volemie (1500-2000 ml.), 2,5% din
greutatea corporală. Hemoragie gravă – mai mult de 40% din volemie (
2000ml.), mai mult de 2,5% din greutatea corporală. 3 Evaluarea aproximativă a
hipovolemiei : Indicele de şoc M. Allgower Reprezintă raportul pulsului la
tensiunea arterială sistolică. În raport cu valoarea indicelui de şoc Allgower se
83 DIN 92
estimează şi pierderile de VSC, exprimate procentual: 60/120 sau 70/140 = 0,5
= normovolemie 80/100 = 0,8 = deficit 10-20% din VSC 100/100 = 1,0 =
deficit 20-30% din VSC 120/80 = 1,5 = deficit 30-50% din VSC 140/70 =
2,0 = peste 50% din VSC Pierdele de singe in corelere cu caracterul traumei
Fractura de braț 200 - 500 Fractura de antebraț 100 - 300 Torace 2000 -
3000 Fractura de bazin 1500 - 2000 Fractura de femur 800 - 1200
Fractura de gamba 600 - 1000 Aprecierea cantităţii de sânge pierdut În plăgile
mici (suprafaţă mai mică de o palmă) - pierde sub 20% din volemie; În plăgile
de 1-3 palme ca suprafaţă – pierde 20-40% din volum În plăgile mari
(aproximativ 3-5 palme) - pierde 40%; În plăgile foarte mari (aproximativ 5
palme) - pierde 50%. Evaluare • Identificarea hemoragiei • Prezenţa pulsului -
calitatea, frecvenţa • Coloraţia tegumentelor şi mucoaselor • Pulsul capilar •
Monitorizarea TA 4 SIMPTOMATOLOGIA HEMORAGIEI ESTE
POLIMORFA ȘI DEPINDE DE: mărimea hemoragiei, locul vasul lezat viteza
de sângerare Semnele generale ale hemoragiilor: Indiferent de localizarea
acestora ne orienteaza atat asupra diagnosticului de hemoragie cat mai ales
asupra gravitatii ei (care este direct proportionala cu cantitatea de sange pierdut
din volumul sanguin circulant); astfel persoana care are o hemoragie dezvolta
intr-o perioada de timp variabila de la producerea accidentului (invers
proportionala cu debitul hemoragiei ) urmatoarele semne generale: paloarea
tegumentelor si mucoaselor; extremitati reci tahicardie (puls accelerat,
frecventa cardiaca peste 80-90 batai/minut, puls filiform; hipotensiune
arteriala; tahipnee (cresterea frecventei respiratorii peste 16-18 respiratii /
minut) stare de agitatie, neliniste; senzatia de sete; oligurie (scaderea
cantitatii de urina eliminata); lipotomie (manifestata prin pierderea brusca a
starii de constienta insotita de relaxare musculara, dar cu mentinerea functiilor
vitale ) sincopa posthemoragica reprezina pierderea brusca si de scurta durata
a cunostintei, insotita de abolirea respiratiei si activitatii cardiac socul
84 DIN 92
posthemoragic este o stare foarte grava, uneori ireversibila, determinata de
perfuzia tisulara scazuta si care implica toate organele si sistemele; socul
hemoragic apare chiar si dupa realizarea hemostazei, uenori la cateva ore de la
producerea unei hemoragii mai mari. Semnele locale ale hemoragiilor: I. in
hemoragiile externe poate fi evidentiat usor chiar si tipul de vas care a fost lezat,
astfel: – in hemoragiile arteriale, sangele se scurge la exterior prin pulsatii in
ritmul frecventei cardiace a accidentatului, fiind colorat rosu aprins; – in
hemoragiile venoase, sangele este exteriorizat printr-un flux continuu,
nepulsatil, avand o nuanta de rosu inchis; – in hemoragiile capilare
(caracteristice escoriatiilor), sangele se evidentiaza printr-o scurgere cu debit
mic, numita si hemoragia in panza, acestea se opresc de obicei spontan datorita
proceselor fiziologice de hemostaza care sunt eficiente doar in cazul
hemoragiilor la nivelul vaselor sangvine mici si mijlocii. II. Hemoragia interna
exteriorizata apare in cazul in care o hemoragie interna se produce la nivelul
unei cavitati sau a unui organ care comunica in mod fiziologic cu mediul extern;
aceste hemoragii au denumiri specifice: 5 – epistaxis: hemoragie din cavitatile
nazale; – hemoptizie: hemoragie la nivelul tesutului pulmonar (sangele este rosu
aerat, spumos si se elimina prin tuse); – hematemeza: hemoragie la niveul
tubului digestiv superior (esofag sau stomac) care se elimina prin varsatura
avand aspect de sange proaspat sau de sange diferat cafeniu, avand aspectul
zatului ramas de la cafea. – melena: se datoreaza unei hemoratii la nivelul
tubului difestiv superior dar care se exteriorizeaza prin materii fecale (ce contin
sange digerat, care sunt negricioase, fetide; – rectoraglia se manifesta prin
prezenta de sange proaspat, nedigerat in scaun fiind exteriorizarea unei
hemoragii digesitve inferioare la nivelul colonului sau a regiunii ano-rectale; –
hematuria reprezinta pierderea de sange prin urina in timpul mictiunii; cauza
acestui tip de hemoragie poate fi la nivel renal, ureteral, vezial, uretral sau
prostatic; – uretroragia consta in pierdrea de sange prin uretra, in perioadele
intermictionale; – metroragia reprezinta hemoragia de origine uterina,
85 DIN 92
independenta de modificarile fiziologice din timpul ciclului menstrual Cand in
urma unei contuzii sangele se acumuleaza in tesuturi si nu se exteriorizeaza, se
formeaza un hematom. Exista o serie de hemoragii interne neexteriorizate care
au denumiri consacrate, determinate de localizarea colectiei sanguine:
Manifestări clinice • Astenie şi fatigabilitate instalate relativ brusc, cu caracter
progresiv; • Sete; • Vomă; • Modificări ale senzaţiilor vizuale şi auditive; •
Greaţă; • Agitaţie (hipoxie cerebrală) Semne obiective • Paloarea tegumentelor
şi mucoaselor; • Hipotermie; • Hipotensiune; • Tahicardie; 6 • Tahipnee; •
Scăderea reflectivităţii; • Oligurie Atitudinea terapeutica prioritara in fata unei
hemoragii consta: oprirea sangerarii (hemostaza) si inlocuirea sangelui pierdut
MANAGEMENT ABC degajare cu multe precauţii aşezarea victimei in
pozitie de repaus cu segmentul sangerand in poztitie ridicata (mai sus decat
restul corpului (poziţia Trendelenburg) Se stabilește tipul hemoragiei
(venoasă, arterială, capilară). Hemostaza plăgii Prelucrarea plăgii cu sol.
dezenfectante Aplicarea pansamentului ass. imobilizarea provizorie a
fracturii în caz de necesitate Analgetice Pungă cu geaţă Adresare la medic
comfort termic şi poziţional HEMOSTAZA PROVIZORIE Hemostaza
provizorie constă în oprirea hemoragiei pentru un timp limitat, printr-o serie de
manevre: • Compresiunea digitală care se aplică: – deasupra leziunii, în caz de
hemoragie arterială şi – la nivelul leziunii, în caz de hemoragie venoasă •
Hemostaza prin pansament compresiv se realizează prin diferite tehnici de
înfăşare • Compresiunea circulară se realizează cu: – mijloace improvizate
(curea, cravata, fâşii de pânză etc.), – cu garou. COMPRESIUNE DIRECTĂ
Pansamentul compresiv este cel mai simplu mod de a realiza hemostaza; se
acopera rana cu mai multe comprese sterile sau in lipsa lor cu bucati de panza
curata (batiste, haine etc.) care se comprima cu podul palmei sau cu fasa. 7
Locul compresiei Compresia se efectueaza intotdeauna in dependenta de
caracterul singerarii: plagi ale arterelor antebratului: compresia se aplica la
86 DIN 92
nivelul bratului (artera brahiala) plagi ale bratului: compresia in fosa axilara
(artera axilara) plagi ale umarului: se comprima cu degetele in fosa
supraclaviculara, in spatele claviculei (artera subclavie) plagi ale gambei si
piciorului: compresie in fosa poplitee (in spatele genunchiului) plagi ale coapsei:
compresia intr-o zona numita triunghiul lui Scarp, apasand cu degetele mari de
la maini suprapuse in timp ce cu palmele se inconjoara coapsa plagi ale aortei si
arterelor iliace: compresia peretelui abdominal cu pumnul, pana la coloana (mai
dificil de realizat) plagi superficiale ale fetei: compresia in fata urechii (artera
temporala superficiala) plagi faciale: compresia la nivelul mandibulei in cazul
leziunii in teritoriul arterei faciale, sau compresie pe carotida comuna Primul
ajutor in cazul epistaxisului consta: in adoptarea unei pozitii cu capul usor
aplecat in fata si aplicarea unei compresii digitale pe aripa nazala de unde este
hemoragia. Garoul Aplicarea garoului este o masura extrema, care se aplica
numai in caz de hemoragii arteriale masive, atunci, cand nu este posibila
realizarea hemostazei prin alte metode. In cazul in care se aplica garoul, acesta
se aplica peste o bucata de fasa sau alt material moale si se ataseaza neaparat un
biletel pe care se noteaza numele victimei si ora exacta a aplicarii garoului.
Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de cauciuc elastic (preferabil) sau orice
material flexibil, însă neelastic: cravată, fular, batic rulat pe diagonală, ciorap
etc. Garoul se aplică la rădăcina braţelor (la patru laturi de deget sub axilă),
pentru hemoragiile membrului superior, şi la rădăcina coapselor pentru
hemoragiile membrului inferior. Garoul se strânge astfel încât să se oprească
circulaţia, dar culoarea tegumentelor să se menţină apropiată de cea normală.
Garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la fiecare 20 minute –
interval pentru a se permite irigarea ţesuturilor, în acest timp hemostaza fiind
asigurată prin compresiune digitală la distanţă. Observaţii: – Garoul nu se
menţine mai mult de maximum 120 minute (risc de gangrenă). – Nu se fixează
garoul prin nod. – Decomprimarea garoului nu se face niciodată brusc.
PLAGILE 8 Definitie Plăga reprezintă o discontinuitate a integrităţii pielii,
87 DIN 92
mucoaselor sau ale ţesuturilor situate în profunzime şi a organelor interne cu
pierderea simultană a integrităţii tegumentelor. Epidimiologia In perioada
paşnică plăgile alcătuiesc majoritatea traumelor de uz casnic, traumelor
industriale, de transport, sportive şi criminale. La momentul actual 96% sînt
plăgi de uz casnic (din ele 3,5% sunt suicidale). După arma traumatizantă
predomină cele obţinute prin tăiere – 96%, cu toate că şi în timpul paşnic există
destule plăgi prin armă de foc ≈ 3% . 70% de plăgi sunt primite la pacienţii în
stare de ebrietate. CLASIFICARE Dupa natura agentului traumatic: - mecanic:
tăiere, înţepare, dissecare, muşcătură, armă albă sau de foc; chirurgical sau
accidental; - termic: arsură, degeratură; - chimic: arsură; - electric: electrocutare,
fulger. • plăgi contuze - au aspect zdrobit, cauzate de obiecte boante, neascuţite •
plăgi tăiate - au aspect liniar, regulat, cauzate de obiecte tăioase • plăgi înţepate -
penetrante, au aspect punctiform, cauzate de obiecte ascuţite • plăgi muşcate - au
aspect sfâşiat, neregulat, cauzate de muşcătură de animal sau om • plăgi
împuşcate - Prezenţa defectelor însemnate de tegumente şi ţesuturi moi. • plăgi
muşcate - au aspect sfâşiat, neregulat, cauzate de muşcătură de animal sau om.
Toate aceste rani se pot infecta, asa ca primul lucru pe care trebuie sa-l facem
este sa spalam repede locul cu apa si sapun. Ranile majore provocate de
muscatura trebuie tratate controland hemoragia, aplicand o compresa si un
bandaj corespunzator. Orice muscatura de animal este o urgenta medicala pentru
in afara de infectarea plagii animalele pot transmite si rabie, adica turbare După
regiunea anatomică interesată: • cap (scalp, faţă, etc.), gât, membre, trunchi
(abdomen, torace, pelvis). După profunzime şi complexitate: - plăgi superficiale:
limitate la tegument şi ţesuturile subiacente; nu depăşesc fasciile de înveliş; -
plăgi profunde: 9 nepenetrante (nu pătrund în cavitaţi seroase) penetrante (fără /
cu leziuni viscerale). MANAGEMENT • prelucrarea tegumentelor în jurul plăgii
• Prelucrarea plăgii cu sol. dezenfectante • Aplicarea pansamentului • Analgetice
• Imobilizarea provizorie • Pungă cu geaţă • Transportare de urgenţă la instituţia
medico – sanitară În cazul amputației unui segment a membrului superior sau
88 DIN 92
inferior procedati in felul urmator: păstrați segmentul amputat în
pachet/conteiner cu apa rece, gheață. Managementul plagii deschise la nivelul
toracelui În cazul plagilor penetrante adanci, aflate la nivelul toracelui, folosim
comprese de dimensiuni mai mari decat plaga si-l vom fixa cu benzi de
leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liber, nefixata, permitand
pansamentului sa functioneze ca o supapa. In timpul inspirului, cand toracele se
destinde, pansamentul se va lipi de torace nepermitand intrarea aerului. In
timpul expirului, cand toracele revine, pansamentul se departeaza de peretele
toracelui, permitand iesirea aerului si la acest nivel. Managementul plagii
deschise la nivelul abdomenului In cazul unei plagi abdominale vom folosi
pansament, pe care, il vom fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este
complicata cu evisceratia organelor abdominale (exteriozarea organelor
abdominale) vom folosi un pansament umed. Managementul plagii provocată de
muscatura animalelor In cazul muscaturilor de animale, primul lucru pe care
trebuie sa-l facem este sa spalam repede locul cu apa si sapun. Ranile majore
provocate de muscatura trebuie tratate controland hemoragia, aplicand o
compresa si un bandaj corespunzator. Orice muscatura de animal este o urgenta
medicala pentru ca in afara de infectarea plagii animalele pot transmite si rabie
(turbare) LEZIUNI TERMICE DEFINIŢIE: 10 Arsurile sunt o categorie
specifică de traumatisme cauzate de acţiunea unor agenţi fizici, chimici şi
ionizanţi, care produc leziuni locale şi generale, cu evoluţie stadială bine definită
şi prognostic in funcţie de suprafaţă, profunzime, gravitatea complicaţiilor şi
calitatea asistenţei medicale acordate. CLASIFICARE gradul I (arsură solară): –
eritem dureros; – edem nepronunţat; gradul II – eritem dureros în primele 2-3
zile; – edem (exudat) masiv; – flictene cu conţinut clar; gradul III A – epidermul
lipseşte; – edem pronunţat; – flictene cu conţinut hemoragic; – sensibilitatea
dureroasă şi tactilă este păstrată; – escara elastică sau uscată; gradul III B –
edem; – flictene cu conţinut hemoragic; – escară concrescută cu ţesuturile
subbia-cente; Gr.III-Isensibilitatea tactilă şi dureroasă lipseşte; gradul IV –
89 DIN 92
necroza pielii şi ţesuturilor învecinate; – escară indurată insensibilă, uneori
culoare neagră; – distrucţie totală a epidermului şi dermu-lui, cu semne de
carbonizare Dintre numeroasele "tehnici" de determinare a suprafeţei arse,
amintim regula lui "9" descrisă de Wallace. Conform acestui procedeu, suprafaţa
corpului este împărţită în 11 regiuni, fiecare reprezentând 9% din suprafaţa
totală astfel: Metoda determinarii suprafetii arse dupa Vallace - cap, gât - 9%; 11
- cap, gât - 9% - membre toracice - 9% x 2; - membre pelvine - 18% x 2; -
trunchi anterior - 18%; - trunchi posterior- 18%; - perineu şi organe genitale
externe - 1%; Metoda cu degetele apropiate După această schemă palma
individului ars, reprezintă 1% din suprafaţa sa corporală. Tratamentul Arsurilor
Termice • Poziţia pacientului: decubit dorsal (pacientul conştient) sau poziţia
laterală de siguranţă (pacientul inconştient). • ABC; • Scoaterea rapidă din
incendiu • Interzicerea efortului fizic şi liniştirea pacientului; • Vestimentarea
aprinsă se stinge prin acoperirea victimei cu pături, haine • Răcirea zonei arse cu
un prosop umed, rece sau duşul cu apă rece timp de 10-15 min. • Pansament
aseptic pe partea afectată. • Protecţia termică • Setea se combate prin umezirea
buzelor cu apă • Apel – 112 TRATAMENTUL LOCAL Îndepărtarea hainelor
Irigaţii cu apă sau ser fiziologic Pansamente protectoare cu soluţii
antiseptice La necesitate – imobilizare de transport Nu se efectuiază
prelucrarea primară a plăgii Nu se aplica losioane, ungvente Nu se inlătură
flictenele 12 Arsurile electrice Arsurile electrice pot provoca leziuni graveși
chiar moartea, însă lasă puține semne de distrucție în exteriorul organismului.
Electricitatea cauzează leziuni interne majore mai frecvent decât leziuni externe.
Un curent electric puternic afectează nervii, mușchii vasele sangvine și organele
interne. Persoanele ce au fost fulgerate, au frecvent arsuri electrice. Tratați acești
pacienți ca pe pacienții cu arsuri electrice. Evaluați-i cu atenție, pentru că pot de
asemenea să facă stop cardiac. Transportați-i imediat la o unitate medicală.
Înainte de a atinge sau trata o persoană ce a fost electrocutată, asigurați-vă că
persoana respectivă nu mai este în contact cu sursa de electricitate ce a
90 DIN 92
determinat electrocutarea. Dacă persoana mai este în contact cu sursa de curent
electric, oricine o atinge poate fi la rândul său electrocutat. Acțiuni imeddiate:
Dacă nu puteți întrerupe sursa de curent de unul singur, sunați pentru ajutor la
compania electrică sau la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Dacă o linie
electrică cade peste un autovehicul, persoanele dinauntrul acestuia trebuie
sfătuite să rămână înauntru până când personalul calificat va muta linia electrică,
sau va opri curentul electric. După ce v-ați asigurat că a fost oprit curentul
electric, examinați fiecare pacient cu grijă, evaluați ABC-ul și trata]i arsurile
externe vizibile. Acoperiți aceste arsuri cu o compresă uscată, sterilă, și
transportați pacientul imediat la o unitate medicală apropiată. Arsurile chimice
Multe substan]e pot produce arsuri chimice. Aceste substanțe includ acizi tari
cum este acidul de baterie sau baze puternice. Unele substan]e chimice produc
leziuni chiar dacă sunt în contact cu pielea sau cu ochii pentru scurt timp. Cu cât
durează mai mult contactul cu substanta chimică, cu atat mai mult sunt afectate
pielea și țesuturile subiacente. Substanțele chimice sunt extrem de periculoase la
nivelul ochilor și pot produce arsuri superficiale, parțiale sau totale la nivelul
pielii. Tratamentul inițial pentru arsurile chimice este îndepărtarea a cât mai
multă substanță chimică de la nivelul pielii. Îndepărtați orice substanță chimică
uscată de la nivelul hainelor sau pielii pacientului, având grijă să nu vă
contaminați. După ce ați îndepărtat cât a fost posibil din substan]a chimică
uscată, spălați pielea contaminată cu mari cantită]i de apă. Este esențial ca
substan]a chimică să fie spălată rapid de la nivelul pielii pentru a evita leziunile
ulterioare. Spălați zona afectata cel putin 10 minute, apoi acoperiți zona arsă cu
o compresă uscată, sterilă (curata), și transporta]i pacientul la o unitate medicală
apropiată. Arsurile chimice la nivelul ochilor sunt extrem de dureroase și produc
distrucții severe. Spălați cu blânde]e ochiul sau ochii afectați cu apă, cel pu]in
20 de minute. Trebuie să mențineți ochiul deschis pentru ca să poată fi spălat pe
întreaga suprafață. Direcționați 13 apa din unghiul intern al ochiului spre
91 DIN 92
marginea externă. După ce ați spălat ochii 20 de minute, acoperiți-i lejer cu
bandaje compresive și transportati pacientul la institutia medicala apropiata
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
. https://cc.bingj.com/cache.aspx?q=
HEMORAGIA+- +PRIMUL+AJUTOR&d=5024360255133668&mkt=en-
US&setlang=en-US&w=wC5.
++https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/primul-ajutor-in-hemoragii-
notepentru-activitatea-practica-de-teren/
92 DIN 92