Modul în care impresiile noastre senzoriale ne determină gândurile Până acum, ați învățat cum

gândurile, sentimentele și stările noastre psihice ne afectează fizic și că reciproca este valabilă. Acum
este momentul să ne întoarcem la început, chiar la început, pentru că adevărul este că am început de
undeva de la mijloc. Dacă e să învățați să citiți gândurile, cred că ar trebui să discutăm un pic despre
ce sunt gândurile, cu adevărat. Dar nu vă faceți griji: acesta nu este un subiect teoretic și strict
academic. La fel ca orice altceva din această carte, sunt informații pe care le veți putea folosi cu
siguranță în practică. Când gândim, de obicei inițiem unul din aceste două procese: fie ne amintim,
adică repetăm gânduri pe care le-am mai avut, fie construim gânduri noi, pe care nu le-am mai avut.
În oricare din aceste două situații, impresiile noastre senzoriale joacă un rol important în procesul de
gândire. Simțurile auditiv, vizual, tactil, gustativ, olfactiv și al echilibrului sunt importante nu doar
pentru că le folosim ca să navigăm în mediul nostru înconjurător, ci și când ne gândim la lucruri care
nu sunt legate de impresiile senzoriale directe pe care le avem. Ne folosim amintirile despre diferite
impresii și experiențe senzoriale pentru a gândi. Când ne amintim ceva, de exemplu o vacanță care
ne-a plăcut, vizualizăm cum a fost, ne imaginăm sunetele pe care le-am auzit acolo, poate chiar și
mirosurile și așa mai departe. Când rememorăm, recreăm impresii senzoriale pe care le-am mai avut.
Însă impresiile senzo- riale sunt importante și pentru a construi gânduri noi. Citiți acest text și
încercați să vă concentrați cât de mult posibil: Imaginați-vă că vă plimbați pe o plajă. Sunteți desculți
și simțiți cum nisipul vă cedează sub pași. Este seară, așa că nisipul ce se strecoară printre degetele
dumneavoastră de la picioare este plăcut și rece. Soarele a coborât la asfințit și trebuie să vă mijiți
ochii ca să-l priviți. Singurul sunet pe care îl auziți este cel făcut de valurile care se sparg de țărm și se
retrag și, din când în când, țipătul vreunui pescăruș ce se năpustește deasupra apei. Vă opriți o clipă
și inspirați adânc. Simțiți mirosul de alge în aer. Vedeți o scoică în nisip și o ridicați. Țineți scoica în
palmă, atingându-i suprafața aspră și albă cu degetul mare. Puneți scoica în buzunar și vă reluați
plimbarea. Acum, începeți să auziți murmure și râsete și, în lumina din față, întrezăriți siluetele unor
oameni așezați pe terasa unui restaurant. Începeți să simțiți mirosul de mâncare și vă dați seama cât
vă e de foame. Vă lasă gura apă și grăbiți pasul pe măsură ce miresmele și zgomotele se intensifică.
Dacă ați fost cu adevărat concentrați asupra acestei povești, probabil că ați auzit valurile
spărgându-se de țărm, ați simțit nisi- pul dintre degetele de la picioare și mirosul de alge. Ba chiar
cred că v-a lăsat gura apă la sfârșit.