FRICA, ANXIETATEA, FOBIA

IN CABINETUL STOMATOLOGIC

Coordonator rezidentiat: Rezident Pedodontie:

Șef lucrări Dr. Bartok-Nicolae Cristina Vernea Alina-Eliza

1
 FRICA, ANXIETATEA, FOBIA

IN CABINETUL STOMATOLOGIC

Stomatofobia (dentofobia, odontofobia), sau frica de o intervenţie stomatologică – este

una din cele mai răspândite fobii umane. Surprinzător, însă anume vizitarea cabinetului
stomatologic provoacă o frică panică fiecărei a treia (!) persoane de pe glob. Însă, la cetăţenii
noştri această fobie este „incitată” de diferiţi factori, precum aşteptarea îndelungată lângă
cabinetul stomatologului din policlinică, protezarea necalitativă a dinţilor, necorespunderea
rezultatului obţinut cu cel aşteptat. Precum şi istoriile prietenilor şi rudelor despre suferinţele
inumane, pe care le-au avut de îndurat, şezând in fotoliul stomatologic. În genere, sunt o
sumedenie de exemple. În plus, pacienţii în stare de stres şi care aduc problemele dentare
până la o fază critică, necesită mai mult timp pentru executarea manipulărilor medicale,
acţionează mai acut la factorii iritanţi şi sunt mai sensibili la durere.

Teama de stomatolog se bazează, în primul rând, pe experienţa proprie a persoanei din

vizitele anterioare la medicului stomatolog. În special, dacă aceste amintiri sunt legate de
nişte manipulări dureroase în timpul tratamentului sau extracţiei dinţilor. Mai mult ca atât,
durerea dentară acută şi în acelaşi timp mocnită se deosebeşte de alte tipuri de durere, ceea ce
provoacă manifestarea celei mai simple reacţii de apărare a organismului – teama. Unul din
motivele de bază ale apariţiei stomatofobiei poate fi considerat de asemenea şi
comportamentul incorect al părinţilor, care „inoculează” această teamă copiilor săi. Desigur,
nu se poate de făcut aşa. Pentru copii vizita la orice medic – nu este cel mai plăcut lucru şi de
aceea copilul trebuie motivat şi trebuie să i se explice beneficiul adresării oportune la
specialişti. Probabil, cea mai obiectivă cauză a fricii de o intervenţie stomatologică este
adresarea tardivă la medic. Durerea insuportabilă îndelungată, starea de nervozitate, oboseala
– simptomele clasice ale pacienţilor inconştienţi. Cursul tratamentului este complicat de
aceşti factori, ce ar fi fost evitaţi în cazul planificării vizitelor de profilaxie la stomatolog.

De obicei, folosim termenii „frica de dentist”, „anxietate dentara” si „fobie dentara” ca avand
acelasi inteles. Dar acesti termeni sunt diferiti. Iar pentru a-ti intelege cu adevarat problema,
iti prezentam mai jos particularitatile fiecareia si diferentele dintr ele:
Frica de dentist
Este o reactie la un pericol cunoscut si se manifesta atunci cand persoana se confrunta cu
stimulul amenintator. Reactia se poate numi si „lupta sau fugi”. In momentul in care aceasta
reactie este din ce in ce mai puternica, devine fobie.
Fobia dentara
Aceasta are la baza frica, mai puternica si irationala. Reactia este data de gand, imagine,
amintire a acelei situatii, de exemplu. Astfel se poate ajunge la un raspuns anxios imediat,

2
care poate lua forma unui atac de panica. De aici refuzul total al persoanei care intra in
contact cu medicul dentist.
Cauzele dentofobiei pot fi experiente neplacute anterioare cu dentisti sau in familie sau
povesti auzite de la diverse persoane in legatura cu tratamentele dentare.
Consecintele acesteia asupra vietii sociale a pacientului sunt majore, aparand depresia, stresul
maxim, frica de aspectul dintilor si imposibilitatea de a se integra.
Anxietatea dentara
Este o reactie la un pericol necunoscut cand individul anticipeaza ce este mai rau din partea
procedurilor stomatologice simple. Anxietatea este o problema obisnuita si foarte multa lume
este incercata de acest sentiment in special atunci cand se afla fata in fata cu o experienta
noua.

Diferenta dintre anxietate si fobie este ca majoritatea persoanelor pot trai cu anxietatea
aceasta simtindu-se doar nelinistite sau stanjenite, exagerand cu teama. Insa cei cu fobie
dentara simt o frica intensa iar controlul stomatologic devine o experienta traumatizanta.
Acestia sunt cei care suporta orice numai sa nu mearga la dentist.
Fobia este reprezentată de teamă, de cele mai multe ori nejustificată şi iraţională, de
actul stomatologic, în cazul nostru.
Insă, pe scară largă, fobia cuprinde frica intensă şi persistentă de anumite situaţii, obiecte sau
stări.
Fobia poate să curpindă mai multe forme şi poate să reprezinte teama de vorbitul în public, de
locurile aglomerate sau de lucruri sau obiecte. In cazul de faţă, fobia este reprezentată de
actul stomatologic, de anumite instrumente sau pur şi simplu de culoarea albă a
halatului medicului stomatolog.
Este bine cunoscut faptul că unii pacienţi dezvoltă o adevărată fobie de culoarea albă, pe care
o asociază cu spitalul sau cu anumite proceduri dureroase precum injecţia sau alte intervenţii.
Pacienţii care prezintă fobie de medicul stomatolog sunt caracterizaţi de anumiţi parametri,
care ne fac să îi depistăm mai uşor şi eventual să modificăm planul terapeutic astfel încât să
le acordăm o mai mare atenţie :

 Pacienţii cu fobie de stomatolog păşesc mai rar pragul cabinetelor dentare. De cele mai
multe ori, aceştia amână vizita medicală până în ultimul moment, atunci când durerea este
deja prezentă iar actul medical devine mai traumatic, mai invaziv iar durerea nu poate fi
abolită în totalitate prin efectuarea unei anestezii. Si pacienţii noi sunt predispuşi să sufere
de fobia de dentist. Orice pacient nou trebuie tratat ca un potenţial pacient cu fobie.
 Pacienţii cu fobii tind să amâne programările sau chiar să le anuleze, invocând varii
motive.
 Unii pacienţi fobici reuşesc să îşi facă programare la stomatolog atunci când durerea
dentară este foarte mare, însă dacă între timp iau analgezice şi se mai diminuează, aleg să
nu mai vină. Insa cum în lipsa tratamentului asupra cauzei, durerea are şanse să apara din
nou, se programeaza iar si tot aşa.

3
 Acest ciclu continuând până când pacientul nu ma sună deloc sau până
când medicul decide să nu mai colaboreze cu astfel de tipologii, pacientul va rămâne şi
fără tratament şi cu durere care se va reacutiza constant.
 Pacienţii anxioşi vor veni de cele mai multe ori însoţiţi. Aproape orice pacient adult
pentru care face programarea o altă persoană sau care vine însoţit de altcineva va fi
abordat de la început ca un pacient care are o probabilitate mare de a avea o fobie de
intervenţii stomatologice. In astfel de cazuri ar fi bine să se clarifice de la telefon de ce
programarea este făcută de o altă persoană şi de când pacientul în cauză nu a mai fost la
un control stomatologic.
 Pacienţii agitaţi din sala de aşteptare, care transpiră sau care transmit o stare de nelinişte
sunt pacienţi problematici de cele mai multe ori, iar tratamentul în cazul lor va dura mai
mult datorită lipsei de cooperare.

Acestea sunt metode subiective de depistare a pacienţilor anxioşi din cabinetul dentar.
Medicul sau asistenta se pot orienta în vederea depistării acestor tipilogii de pacienţi.
Mai mult, pe baza completării unor chestionare ţintite depistării pacienţilor de acest
gen, medicului i se poate confirma sau infirma suspiciunea avută iniţial.

Frica dentară (FD) este o emoţie inevitabilă care apare ca răspuns la diferite
proceduri stomatologice şi care este frecvent întâlnită la copiii mici de sub 3 ani, are un
maximum al frecvenţei în jurul vârstei de 11 ani şi descreşte spre adolescenţă. FD variază ca
intensitate de la un pacient la altul mergând de la o simplă nervozitate, la anxietate şi până la
fobie.

1. FORMELE CLINICE ALE FRICII DENTARE

Nervozitatea dentară este cea mai uşoară manifestarea a FD care se exprimă printr-o uşoară
agitaţie, nelinişte faţă de procedura stomatologică.
Anxietatea dentară este un sentiment accentuat de frică, spaimă, teamă sau neîncredere
exagerată, ades nejustificată de situaţii reale fiind frecvent provocată de lipsa de informare.
Este însoţită de manifestări psihologice ca: griji, nelinişte, gânduri catastrofale; se manifestă
pe termen lung (anxietate cronică) neavând de obicei la bază un motiv precis (copilul nu ştie
care este cauza spaimei).
Anxietatea dentară are tendinţa să dispară spontan sau să se transforme în
fobie.
Fobia dentară este o formă specială de frică care este disproporţionată faţă de situaţia reală,
nu poate fi explicată, nu poate fi supusă controlului voluntar, este persistentă în timp şi
conduce la evitarea completă a situaţiilor provocatoare. Dacă
persistă peste doi ani, fobia trebuie să fie tratată deoarece poate căpăta o intensitate care poate
afecta viaţa pacientului.

2. CAUZELE FRICII DENTARE

Durerea este un artial, un artialti artialt acut, o senzaţie utilă care
semnalează prezenţa unei lezări tisulare reale, pe care fiecare individ încearcă să o
evite. De multe ori frica dentară apare ca urmare a anticipării apariţiei durerii. Ea
reprezintă artialt cauză a FD.

4
Alte arti ale fricii dentare:
 frica de a fi păcălit
 frica de a-şi pierde controlul
 frica de necunoscut (explicat prin lipsa informării/a comunicării)
 frica de manopere artial
 frica de agresiune în plan psihic
 frica de a se artia experienţe negative anterioare
 frica de artial stomatologice neprimitoare
 frica de un personal medical neprietenos
 frica de zgomotul/aspectul instrumentelor stomatologice
 frica de a sângera sau frica de a se umfla
 frica faţă de mirosul neplăcut al medicamentelor
 frica de a fi închis în spaţii mici etc.

CLASIFICAREA COMPORTAMENTULUI PACIENŢILOR

Clasificarea lui Frankl – 4 clase comportamentale:

 Frankl 1 (F1) – tipar comportamental total necooperant (- -)
 Frankl 2 (F2) – tipar comportamental artial necooperant (-)
 Frankl 3 (F3) – tipar comportamental artial cooperant (+)
 Frankl 4 (F4) – tipar comportamental total cooperant (++).

Pacienţii cu comportament necooperant (total/artial)

Tiparele comportamentale negative ale acestor pacienţi pot fi: imatur, sfidător,
incontrolabil.
Comportamentul total necooperant se manifestă în special la copiii necomunicativi care se
opun prin orice mijloc realizării procedurii stomatologice. Ei manifestă un comportament
imatur deoarece capacitatea lor de comunicare este absentă sau mult diminuată. Copiii
necomunicativi sunt:
- copiii cu dizabilităţile mentale (retard mental) sau senzoriale (surzii, muţii), de
orice vârstă. Aceşti pacienţi, artialtic de metoda de comunicare folosită, rămân
necooperanţi.
- copiii mici de sub 3 ani (pacienţi precooperanţi)
Tratamentul comportamental al pacienţilor din această categorie este axat în special pe
metodele de constrângere nemedicamentoase (imobilizarea fizică/mecanică) şi
medicamentoase (sedarea conştientă, sedarea profundă sau anestezia generală)
- pacienţii artialt cooperanţi sunt copii care au în artial un comportament
necooperant (frecvent artial necooperant dar şi total necooperant în special la copiii cu tipar
comportamental răsfăţat) dar la care se poate prevedea pentru viitor că ar putea artia
cooperanţi prin dezvoltarea abilităţilor lor de comunicare după aplicarea unui tratament
comportamental adecvat. Din această categorie pot face parte:
 copiii răsfăţaţi de orice vârstă (supraprotejaţi) care manifestă un comportament
sfidător opunându-se prin orice mijloc actului artialtic
 copiii de 3-6 ani cu frică exagerată de dentist care manifestă un comportament
incontrolabil (distrug diferite obiecte, agresează persoanele din jurul lor verbal sau
fizic, plâng în hohote, muşcă, fug de pe fotoliul dentar opunându-se astfel prin toate
mijloacele tratamentului);
 copii timizi, ezitanţi, nehotărâţi, influenţabili care se feresc de tratament şi pot trece
uşor în categoria pacienţilor incontrolabili)
 copii neîncrezători de orice vârstă
5
  copii încordaţi (copii mai mari care îşi trosnesc încheieturile mâinilor ca semn de
tensiune nervoasă)
 copii plângăcioşi (plâng de pe stradă, scâncesc permanent, fără lacrimi, nu pot fi
stăpâniţi într-o şedinţă).
Tratamentul comportamental bazat pe comunicare, aplicat în mai multe şedinţe,artia reale
beneficii în cazul acestor copii. Un tratament comportamental prostcondus poate însă să
conducă la trecerea acestor pacienţi la un comportament totalnecooperant.
Pacienţi cu comportament cooperant
Pacienţii cooperanţi acceptă fără reţineri tratamentul stomatologic fiind veseli şicomunicativi
(pacienţi total cooperanţi). Unii copii pot avea însă unele reţineri faţă de actul artialtic (timid,
reţinut, tensionat, irascibil, plângăreţ) deşi în general respectă indicaţiile date de medic
(pacienţii partial cooperanţi).

Frica de tratament dentar la copii. Posibilitati de abordare

Frica dentarå la copii a fost determinatå in 3-21% din cazuri, mai mult la fetite de
cat la båieti. Din studiile realizate reiese cå, frica atinge maximum la varsta de 9-11 ani, apoi
diminuå treptat. Senzatii exagerate de fricå sunt rare in copilårie si,in general, dispar de la
sine; dacå persistå, se transformå in fobii sau fricå clinicå, situatii ce impun un tratament
adecvat. Fobia este definitå ca o situatie extremå de fricå, disproportionalå fatå de motivul
care a declansat-o, inexplicabilå, de necontrolat, conduce la evitarea situatiilor ce produc fricå
si continuå perioade lungi fårå så depindå de varstå sau de alti factori.
Frica dentarå isi are originea fie in experientele anterioare personale ale copilului, fie preluatå
de la pårinti sau dintr-o teamå exageratå naturalå a copilului fatå de frcå sau traumå.
Caracteristicile senzatiei de fricå sunt diferite in raport cu etapelede crestere psiho-somaticå.
In prima parte a copilåriei, instrumentarul, mirosul materialelor sau zgomotele specifice
stomatologice ar putea reprezenta factori "amenintåtori".

REACTIILE COPILULUI FATA DE STOMATOLOG

Comportamentul copilului in cursul tratamentului dentar isi are sursa atat in trasaturile de
personalitate, cat si in diferitele situatii cu care se confrunta.
Factorii care influenteaza comportamentul copilului in cabinetul stomatologic:
-Varsta copilului
-Tipul de personalitate
-Statusul neuroendocrin
-Dezvoltarea somatica
-Mediul familial si comunitar

Atacul de panica
Atacurile de panica sunt o afectiune psihologica manifestata prin trairea intense a unor stari
de frica sau teama ce nu au o explicatie logica sau motive evidente. Durata lor este variabila
dar nu depaseste in medie 10 minute. Aparitia atacurilor de panica este brusca iar frecventa
lor nu poate fi preconizata.
Persoanele care traiesc asemenea crize nu isi mai pot controla reactiile sau gandirea,
explozia de sentimente si ganduri impiedicand orice tentativa de revenirela rationalitate.
Statisticile releva ca la nivel global cel putin o persoana din 75 va suferi un atac de panica in
timpul vietii sale si cifrele sunt in crestere.

6
 Atacurile de panica sunt declansate de contexte si factori diferiti si pot aparea in medii pe
care psihicul le considera ostile sau, din contra, in medii familiare si care ar trebui sa ofere o
siguranta si un confort mental. Contextul si factorii declanseaza asocierea situatiei cu o
experienta traumatizanta din trecut.
Intensitatea atacurilor este mult mai puternica fata de starile de anxietate sau depresie,
afectand vizibil calitatea vietii si putand duce la izolarea individului de societate. De cele mai
multe ori perioadele dintre atacuri sunt insotitede stari de depresive si neliniste. Netratarea
acestei afectiuni poate genera ofrica patalogica obsesiva si nemotivata de spatii publice si
locuri aglomerate.
Aceasta frica isi are originea in trauma pe care a suferit-o individul si se manifesta la nivel
comportamental prin respingerea tuturor persoanelor care sunt percepute ca factori de
nesiguranta si generatori de crize. De exemplu, primul atac de panica a fost produs de o ruda
apropiata printr-o actiune care ramane intiparita in memoria individului. In timp acesta va
respinge orice persoana care ii aduce aminte de acea actiune si de consecintele ei. Fiind vorba
de o persoana apropiata individul va respinge persoanele cunoscute, cautand sa se protejeze si
sa elimine orice posibilitate de reaparitie a atacului de panica.
De aceea cele mai multe persoane care sufera de aceasta afectiune accepta interventia unui
medic de specialitate, prezenta lui nefiind perceputa ca factor generator de pericol.
In cazul in care in care trauma a fost provocata de o persoana straina poate aparea refuzul de
colaborare cu un medic specializat. Nefacand parte din cercul decunostinte al individului,
specialistul este considerat un posibil factor generator de criza.

Simptome si manifestare

Atacul de panica distorsioneaza rationalitatea individului iar in plan fizic prezinta o serie de
manifestari specifice:
Debutul atacurilor este insotit de senzatia de oboseala, insa in timp aceasta senzatie va fi
interpretata de catre creier ca fiind reala prin autosugestie. De aceea marea majoritate a
persoanelor care sufera de aceasta afectiune prezinta oboseala cronica si epuizare fizica si
psihica.

Tratament

Socul initial care a generat atacurile de panica deregleaza sistemul endocrin, mai ales
functiile si activitatea hipofizei, tiroidei si a suprarenalelor. Fiecare atac nou reprezinta de
fapt o repetare a socului si o agravare a dereglarilorendocrine. Astfel atacurile de panica vor
fi intretinute de dezechilibrele hormonale din organism iar in timp vor aparea diverse
afectiunii ale sistemului endocrin.
Tratamentul aplicat in acest caz va viza in primul rand echilibararea functiilor endocrine ce
controleaza activitatea psihica. In a doua faza se vor indeparta blocajele energetice si
fiziologice din intreg organismul.Schema de tratament a atacurilor de panica include sedinte
de acupunctura, amestecuri din plante administrate pe cale interna si sedinte de consiliere
psihologica medicala.
Acupunctura rupe cercul vicios neuro-endocrin si regleaza activitatea tuturor glandelor
endocrine, incepand de la periferie spre centru. In timpul sedintelor incorp se elibereaza
endorfinele, denumite si hormonii fericirii datorita roluluipe care-l au in organism. Prin
eliberarea lor se creaza o stare de bine in organism care va fi imprimata in memoria
glandulara. Actiunea endorfinelor relaxeazapsihicul si elimina treptat tensiunea generata de
atacurile de panica. Astfel se opreste reactia in lant generata de socul initial, iar individul
realizeaza caceea ce s-a intamplat in trecut nu se va repeta si in prezent in mod obligatoriu.

7
 Amestecurile din plante si sedintele de consiliere psihologica medicala sustin si completeaza
actiunea si efectele acupuncturii, grabind vindecarea.
Atacul de panica este un acces brusc de frica intensa sau anxietate (stare afectiva caracterizata
prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect) care cauzeaza simptome
ingrijoratoare, dar care nu ameninta viata: batai accentuate ale inimii, dificultatea respiratiei,
sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta. In mod obisnuit, dureaza de la 5
la 20 minute si poate ficauzat de circumstante stresante sau poate aparea pe nesteptate.
Organismul are un sistem de raspuns la frica, care pregateste individul pentru aface fata unei
situatii sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panica survine atunci cand acest sistem
reactioneaza exagerat sau cand nu este necesar. In timpul atacului de panica, sistemul nervos
reactioneaza ca atunci cand se are dea face cu o situatie amenintatoare de viata. Acest raspuns
cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare.
Tulburarile legate de panica se diagnosticheaza atunci cand o persoana are atacuri de panica
repetate, este ingrijorata de eventualitatea unuia nou si evita locuri care ii pot cauza un atac.
Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri depanica fara sa dezvolte o tulburare legata de
panica, aceste atacuri aparand cutulburari de anxietate.

Cauze
Cauza exacta a tulburarilor legate de panica nu este cunoscuta. Se crede ca este rezultatul
unui dezechilibru intre substantele chimice ale creierului (neurotransmitatori).
De asemenea, poate fi transmisa de la o generatie la alta (genetic). Copii cu parinti cu astfel
de tulburari au sanse de 8 ori mai mari decat altii sa dezvolte boala. Un risc crescut il au si cei
care au parinti cu depresie sau tulburari bipolare. Tensiunea nervoasa (de exemplu pierderea
unei relatii) poate declansa simptome ale tulburarilor de panica.
Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de
panica. Atacurile de panica pot fi determinate de: ingestia unei cantitati mari de alcool sau
intreruperea brusca a consumului dealcoolingestia unor cantitati mari de bauturi cofeinizate.

Atacurile de panica nu sunt obisnuite la copii sau adolescenti.

Copiii care au tulburari legate de panica sau atacuri de panica au si alte simptome in afara
celor prezentate mai sus. Lor le poate fi frica de lucruri comune, de exemplu insecte sau se
ingrijoreaza din cauza unor monstrii sau atunci cand merg la culcare singuri. Acesti copii pot
refuza sa mearga la scoala sau devin foarte suparati cand se despart de parinti.

Tulburarile legate de panica constau in episoade de atacuri de panica. Nu oricine care are
atacuri de panica dezvolta o tulburare. O persoana este diagnosticata cu tulburare daca are cel
putin doua atacuri pe neasteptate plus frica sau ingrijorarea ca poate avea si altele evitand
situatiile care le-ar putea declansa.

O persoana este diagnosticata cu tulburare daca are cel putin doua atacuri pe neasteptate plus
frica sau ingrijorarea ca poate avea si altele evitand situatiilecare le-ar putea declansa.

8
BIBLIOGRAFIE

https://www.scribd.com/doc/252994025/Frica-Si-Anxietatea-La-Stomatolog

https://www.clasicdent.md/ro/articles/stomatofobija-bojat-sja-dantista-uzhe-ne-modno.html

https://www.scribd.com/document/408754794/3-Managementul-Comportamentului-
Copilului-%C8%98i-Adolescentului-1-Frica-Anxietatea-Fobia-In-Cabinetul-Stomatologic-
Tipare-Comportamentale-La-Copil-%C8%98i