ION

INTRODUCEREA
Romanul este specia literară care aparține genului epic, cu o acțiune amplă, desfășurată pe mai
multe planuri narative, cu un conflict complex, care angajează un număr important de personaje
literare tipologizate, cu elemente definitorii legate de incipit, de intrigă și de final.
„Ion” este primul roman realist, obiectiv, din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o
lungă perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între
martie 1913 - iulie 1920. Romanul este publicat într-o perioadă de efervescență culturală când în
literatura română se manifestă trei curente literare: Modernismul, Realismul, Clasicismul și
Naturalismul. Textul are, de asemenea, elemente de naturalism, acestea fiind prezențta bătăliilor
dintre săteni și a alcoolismului.
Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul secolul al 19-lea, începutul secolul al 20-
lea în câteva literaturi naționale precum și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de fapt doritorii
de schimbare în opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști). Eugen Lovinescu definește
inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de după război și a „curentelor
extremiste”, apoi aplică termenul doar literaturii nontradiționaliste postbelice.
Două trăsături ale modernismului, care se pot remarca în opera noastră, sunt cultivarea
romanului obiectiv și cultivarea romanului analitic și psihologic.
Realismul este un curent literar care se manifestă în secolul al 19-lea, începând din Franța
și având ca principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale,
obiective.
O primă trăsătură a realismului reflectată în roman este perspectiva narativă ce presupune
relatarea faptelor, într-un stil sobru, impersonal, la persoana a III-a de către un narator
extradiegetic, auctorial. Acesta își asumă rolul unui regizor în raport cu universul ficțional, este
obiectiv, omniscient si omniprezent, folosind mărci lexico-gramaticale specifice: verbe si
pronume la persoana a III-a, singular si plural, precum: “el intră”, “atârna”, “îi zise”. Perspectiva
narativă este “dindărăt”, detașată, iar focalizarea este neutră.
O altă trăsătură a realismului este fixarea cu precizie a acțiunii în timp si spațiu, lucru ce creează
impresia de verosimil. Acțiunea este plasată la începutul secolului al XX-lea, în Transilvania
aflată sub stăpânire austro-ungară. Într-o duminică după-amiază, în satul Pripas are loc hora din
curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea, prilej pentru narator de a oferi o imagine de ansamblu
asupra întregului sat.
Clasicismul este curentul literar artistic care are la bază opere ce exprimă idealul de frumusețe,
moralitate, adevăr, bine, având centru de iradiere în Franța, în spațiul cultural european, din
secolul al 17-lea până în cel de-al 19-lea.
La nivelul acestui roman, pot fi indentificate trei trăsături clasice: echilibrul compozițional
(firescul vieții tânărului care este supus evaluării calităților sale și romanul este prezentat prin
caracterul de bildungsroman), armonia (structura textului: Glasul pământului și Glasul iubirii) și
simetria dintre incipit și final.

CUPRINSUL
Un prim element de structură și compoziție, în legătură cu tema și viziunea autorului despre lume
și viață, este titlul. Acesta este un prim prag de cunoaștere între intențiile autorului și așteptările
noastre ca lectori, anticipează tema și construcția protagonistului, reprezintă un element
compozițional paratextual și este sintetic. Titlul conţine numele personajului în jurul căruia
gravitează întreaga acţiune. Este un nume generic, George Călinescu afirmând „toţi flăcăii din
sat sunt varietăţi de Ion”.
Al doilea element de structură și compoziție, în legătură cu tema și viziunea autorului despre
lume și viață, este tema. Aceasta este pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei
societăţi ardeleneşti de la începutul secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se
configurează alte două teme, pământul şi iubirea. Romanul are un pronunţat caracter monografic
prin prezentarea stratificării sociale, a problemei naţionale, a relaţiilor dintre ţărani şi intelectuali,
a marilor evenimente ale vieţii: naşterea, nunta, înmormântarea.
Varietatea şi complexitatea conflictelor sunt o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul
central este determinat de lupta pentru pământ în satul tradiţional. Există apoi un conflict
exterior, social, între Ion şi Vasile Baciu şi un conflict interior, psihologic care surprinde
zbuciumul lăuntric al personajului între cele două glasuri care îl macină. O reţea de conflicte
secundare completează tabloul relaţiilor umane: învăţătorul Herdelea-preotul Belciug, Ion-
George, Ion-Simion etc.
Compoziţional, romanul este alcătuit din două volume „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”,
cu treisprezece capitole care au titluri semnificative: „Nunta”, „Sărutarea”, „Ştreangul”,
„Vasile”, „Copilul” etc. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la
alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre incipit şi final, dată de imaginea drumului
care intră şi iese din satul Pripas. Romanul a fost considerat un „corp sferoid” datorită simetriilor
perfecte existente: titlurile „Începutul” şi „Sfârşitul”, imaginea satului adunat la horă (la început),
cea a satului adunat la sărbătorirea noii biserici (la sfârşit).
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră realistă. Ion este tipul
ţăranului sărac care-şi doreşte cu patimă pământ, pentru a obţine demnitate. El evoluează de la
tipicitate la individualitate prin modul în care doreşte să-l obţină. Este caracterizat direct de
narator ,,Era iute şi harnic ca mă-sa”, se autocaracterizează „mă moleşesc ca o babă”, iar Titu se
arată impresionat de „Mândria flăcăului, isteţimea şi voinţa lui încăpăţânată”. De asemenea, Ion
este caracterizat indirect prin fapte, gesturi, atitudini, limbaj. Conştientizând organizarea socială
nedreaptă, Ion înţelege că toate calităţile sale nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul.
Brutalitatea sa e completată de o psihologie framântată de cele două „glasuri”.

Secvențe narative
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei .
Scriere cu caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii rurale transilvane, conform
unui calendar sempitern: naşterea, moartea, nunta, hora, botezul, obiceiurile, relaţiile de familie,
economice, culturale, relaţiile cu autoriatea austro-ungară, etc.
O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în
capitolul Sărutarea. Ea ilustrează patima ţăranului văduvit prin naştere de obiectul existenţei sale.
Ion primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă,
pentru că “ dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o
uriaşă “anima”. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută “cu voluptate”; “şi-n sărutarea aceasta grăbită
simţi un fior rece, ameţitor”. Împlinit, personajul îşi vede puterile hiperbolizate: “Se vedea acum
mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar personajul htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui,
învins. În “Laudă ţăranului român”, Rebreanu leagă ţăranul de pământul “ care ne-a modelat
trupul şi sufletul, care prin soarele şi apele şi munţii şi şesurile lui ne-a dăruit toate calităţile şi
defectele cu care ne prezintăm azi în lume ”. Astfel, dragostea lui Ion pentru pământ are doar
fervenţa dată de lipsa esenţială a acestuia, dar rămâne în fapt reprezentativă identităţii noastre
naţionale.

Elemente conclusive
În concluzie, prin ,,Ion”, Liviu Rebreanu deschide o nouă epocă în literatura română, propunând
o viziune originală asupra existenţei ţăranului român. Fiind un roman realist, aduce în faţa
contemporanilor problema relaţiei omului cu destinul, Ion rămâne definitiv prizonier al
pământului pe care l-a iubit cu atâta patimă.